Definiţiile eticii

De-a lungul vremii, etica a primit diferite definiţii. De exmplu, G.D. Chryssider şi John
H. Kaler definesc etica drept un set de principii care descriu un cod de comportament care
explică ceea ce este bine şi corect sau ceea ce este rău şi greşit.
Etica în opinia lui Dimitrios Buhalis şi Eric Laws reprezintă un set de reguli care definesc
ceea ce este drept şi greşit în conduita noastră. Din această definiţie reiese întrebarea „ce ar putea
reprezenta regulile?”. Acest termen poate include: legislaţia, codurile de conduită nescrise, dar
general acceptate drept ghiduri de comportament. Prin urmare fiecare individ are propriile sale
idei despre ceea ce înseamnă un comportament etic bazat pe propriile sale valori.
Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă un ansamblu
de relaţii faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă
de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii. Etica nu se referă la legăturile pe care le
avem cu alte persoane, toţi avem legături unii faţă de alţii, ci la calitatea acestor legături.
Etica este o ştiinţǎ filozoficǎ ce studiazǎ morala ca una din cele mai importante laturi ale
existenţei umane şi sociale, esenţa, natura şi structura moralei, este o sferǎ a cunoaşterii, o
tradiţie intelectualǎ, iar morala sau moralitatea este ceaa ce studiazǎ etica, obiectul ei.

Corupţia
Corupţia poate fi definită drept „abuzul de funcţie în scopul obţinerii unor câştiguri
personale”.
Cele mai utilizate şi cunoscute expresii sunt „ştii pe cineva acolo, dai ceva şi se rezolvă”,
„cu bani faci orice”, „decât să tot umblu, mai bine dau banii şi am terminat”. Oferim bani sau
cadouri ca să obţinem ceva mai repede, sau un serviciu mai de calitate (la care de cele mai multe
ori eram îndrepăţiţi), ori pentru a obţine ceva ilegal sau…uneori pur şi simplu pentru că „aşa se
obişnuieşte”. Poate sunt situaţii în care am obţine acelaşi efect fără să „dăm” nimic, dar dacă „aşa
se face”...
Corupţia e o boală gravă...e ca o caracatiţă…de care se scapă greu…e nevoie în primul
rând de „tratarea” mentalităţii…şi de contribuţia tuturor.
Corupţia este abuzul de putere încredinţată pentru interesul privat. Aceasta este definiţia
de lucru utilizată, atât în cadrul sectorului public, cât şi în cel privat.

1. Natura corupţiei

În primul rând, corupţia se bazează pe context. În funcţie de contextul individual,

ideologie, cultură sau altele, termenul de „corupţie” poate însemna lucruri diferite pentru oameni
diferiţi. Este deosebit de important să se ia în considerare impactul pe care schimbarea mediului
politic îl poate avea. Politica nu numai că afectează înţelegerea şi explicaţia corupţiei, dar, de
asemenea, produce şi identifică anumite comportamente sociale ca fiind corupte. Prin urmare,
este necesar să fie analizate nu numai practicile corupte în sine, ci, de asemenea, atitudinea şi
performanţa sistemului politic faţă de corupţie - cum ar fi expunerea corupţiei de către presă, de
către partidul aflat la putere, precum şi reacţia guvernului faţă de corupţie, fie administrativă, fie
judiciară.
În al doilea rând, corupţia reprezintă o deviaţie de la norme. Deşi comportamentul corupt
poate apărea într-un număr de contexte diferite, aspectul esenţial este un transfer ilegal sau
neautorizat de bani sau un substitut în natură. Deşi poate exista o situaţie în care un anumit
comportament poate fi considerat corupt, dar nici un precedent juridic nu a fost stabilit pentru
aceasta, normele bazate pe legi sunt cele mai utilizate pe scară largă. Acest lucru se datorează
faptului că definiţia juridica (legală) a corupţiei este, în general, mai operaţională, clară, coerentă
şi precisă decât definiţia morală. În plus, de obicei, nu este necesar mult timp pentru ca regulile
sistemului judiciar sau prevederile instituţionale într-un anumit context politic dat să „ajungă din
urmă” prin modificarea cadrului legal. Persoana mituită trebuie în mod necesar să acţioneze ca
un agent pentru o altă persoană sau organizaţie, pentru că scopul mitei este de a induce propriile
sale interese înainte de obiectivele organizaţiei pentru care lucrează. În general, corupţia conduce
corupătorul către asigurarea unor câştiguri private la cheltuieli publice semnificative. Deşi nu
toate corupţiile vor fi cu siguranţă în detrimentul bunăstării sociale, acestea încalcă codurile
juridice sau regulile instituţionale stipulate într-un context politic dat.
În al treilea rând, corupţia este legată de putere. Pentru a fi eligibilă ca o tranzacţie
coruptă, corupătorul sau coruptul trebuie să fie neapărat într-o poziţie de putere, create fie prin
imperfecţiunile pieţei sau o poziţie instituţională care-i conferă autoritate la discreţie. Corupţia
depinde întotdeauna de putere, dar, cu toate acestea, puterea nu izvorăşte neapărat din lege.
Oamenii din serviciile publice, cum ar fi medicii din Taiwan, funcţionarii vamali din Filipine şi
funcţionarii bancari care acordă împrumuturi în China continentală câştigă putere nu din lege, ci
din influenţa reală pe care o exercită cu privire la cheltuielile procedurale suferite de către
întreprinderi. Cu toate acestea, corupţia birocratică (incluzând funcţionari guvernamentali)
constituie cea mai coruptibilă şi cea mai coruptă parte, în multe societăţi.
În al patrulea rând, corupţia este practic sub acoperire. Datorită naturii operaţiei, corupţia
este ascunsă într-o arenă informală subterană. Sunt efectuate manevre pentru a ascunde
identitatea actorilor. În general, corupţia este un paravan informal, transformând beneficiile
derivate din puterea şi rolul public al unei persoane în câştig personal.
În al cincilea rând, corupţia este intenţionată. Motivaţia de câştig personal transmite
însăşi conotaţia (definiția) corupţiei. Abaterile ilegale nu pot fi neapărat corupte în cazul în care
nu există nici un câştig personal. Economiştii în general tratează corupţia ca un alt
mijloc (mod) prin care să maximizeze profiturile sau de a căuta resursele economice optime.
În al şaselea rând, corupţia este ex-post oportunistă. Spre deosebire de tranzacţiile
normale, practicile corupte nu sunt codificate în nici un mod explicit, în scris sau în oricare altă
formă de documentaţie. Părţile din aceste practici nu sunt, de asemenea, protejate de nici un
sistem juridic (legal). Tranzacţiile corupte sunt, prin urmare, în mod particular ameninţate de
oportunismul ex-post posedat de cealaltă parte. Deoarece plăţile prin corupţie sunt o formă de
investiţie, care nu au nici o valoare în afara tranzacţiei, plătitorul se situează într-un potenţial rol
de receptor, care poate cere ulterior plăţi suplimentare (sau insuficient) sau care nu pot să
efectueze serviciile convenite, fără a se teme de contra-măsuri din partea plătitorului. Ca urmare
a acestui oportunism, incertitudinea ex-post asociată cu o tranzacţie coruptă este formidabilă, în
special pentru partea care mituieşte.
Există un acord larg răspândit că corupţia a devenit una dintre cele mai presante probleme
etice la nivel mondial.
2. Actele de corupţie sunt numeroase, de aceea amintim doar câteva dintre acestea:
 a da bani sau cadouri celor care lucrează în sectorul public (autorităţi, funcţionari, medici,
profesori etc.) pentru a vă oferi un serviciu la care sunteţi îndreptăţit;
 a da bani sau cadouri celor care lucrează în sectorul public (autorităţi, funcţionari, medici,
profesori etc.) pentru a obţine un avantaj faţă de ceilalţi cetăţeni;
 a primi bani sau cadouri de la cetăţeni pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu;
 a da bani sau cadouri pentru evitarea controalelor administrative sau financiare;
 a primi bani sau cadouri pentru „a închide ochii” la neregulile constatate cu ocazia
controalelor;
 a promova pe cineva în raport cu alte criterii decât meritul profesional;
 a oferi bani sau cadouri pentru a nu plăti sau a diminua plata impozitelor şi taxelor;
 a acorda credite sau subvenţii în mod preferenţial unor firme sau persoane;
 a oferi bani sau cadouri pentru a influenţa o hotărâre judecătorească în sensul dorit.

3. Forme de corupţie
Practicile corupte includ, în general, mită, fraudă, şantaj şi favoritism. Principala formă de
corupţie, luarea de mită reprezintă plata (în bani sau în natură) acordată sau luată într-o relaţie
coruptă. Alţi termeni folosiţi pentru luarea de mită includ „comisioane ilegale”, „plicuri roşii”,
„gratuităţi”, „bacşiş”, „plăţi pentru facilitare” şi „taxe de accelerare”. În cele mai multe
companii, mituirea funcţionarilor publici este cea mai raspandită forma de corupţie.
Frauda este o crimă economică, care implică un fel de escrocherie sau înşelăciune.
Extorcările implică tranzacţii corupte în cazul în care banii sau alte resurse sunt violent
extrase de către cei care au puterea de a face acest lucru.
În sfârşit, favoritismul este un mecanism de putere care privatizează resursele publice, un
fel de distribuţie extrem de părtinitoare al resurselor de stat, indiferent de modul în care resursele
au fost acumulate în primul rând. Favoritismul este înclinaţia umană spre favorizarea prietenilor,
familiei şi altor persoane încredere, în detrimentul intereselor publice.
Este un abuz al responsabilităţilor publice şi presupune o distribuţie coruptă a resurselor
publice. Trebuie remarcat faptul că definiţia corupţiei variază în funcţie de naţiune. De exemplu,
Actul de Practici Corupte ale Statelor Unite din 1977 (FCPA) defineşte mita ca „oferta,
promisiunea sau darurile necuvenite, oferite direct sau prin intermediari, unei persoane care
deţine o funcţie publică pentru ca acea persoană să comită un act sau să se abţină de la
îndatoririle sale”. Această definiţie nu a fost eficientă în afara SUA, nici cu societăţi non-
americane.
Concentrându-se pe nivelul de corupţie al organizatiei, Yadong Luo nu infirmă faptul că
corupţia la nivel individual este neimportantă. De fapt, corupţia la nivel de organizaţie se
efectuează de către directorii sau angajaţii de la diferite niveluri parţial sau în întregime în
numele organizaţiei.
Cu toate acestea, corupţia dintre afaceri şi guvern este considerată ca fiind responsabilă
pentru corupţia înfloritoare din majoritatea economiilor. Corupţia are „intrare” în toate ţările care
sunt lipsite de transparenţă în toate domeniile de practică a autorităţilor publice şi, de asemenea,
lipsite de instituţii puternice şi independente de combatere a corupţiei.
4. Efecte ale corupţiei:
 Scăderea calităţii serviciilor publice
 Creşterea imoralităţii
 Eliminarea competenţei ca şi criteriu de apreciere
 Îmbogăţirea fără muncă a unor persoane
 Dezavantajarea celor cu resurse materiale limitate
 Încetinirea ritmului de dezvoltare a economiei
 Creşterea economiei subterane
 Scăderea prestigiului autorităţilor
 Scăderea prestigiului legii şi dreptăţii
 Demoralizarea cetăţenilor cinstiţi.