IDENTITATE NATIONALA, NU GLOBALIZARE!

Pe parcursul istoriei si existentei sale, infaptuirea idealurilor de libertate, emancipare si de unitate

nationala au devenit "mobiluri primordial patriotice" ale neamului nostru romanesc, "coloane de
sustinere", "in contextul civilizatiei europene si al vointei de coexistenta cu aceasta". "O tema obsesiva si
obsedanta a timpului nostru", cum se exprima reputatul academician Alexandru Zub, in lupta pentru
"apararea identitatii etno-culturale, pentru unitatea limbii si culturii in infaptuirea unitatii statal-politice,
pentru emanciparea si integrarea civilizationala europeana si universala".
Pastrarea identitatii etnice si culturale, in acest iures al "ispitelor globalizarii", apararea "diversitatii si a
identitatilor etnice, nationale", devin "o semnificatie vitala a limbii" pentru aceasta identitate etnica si
culturala, si, inainte de toate, "pentru existenta unei natiuni", deoarece, o spunea si academicianul Eugen
Simion: "Limba nationala este entitate sacra pentru un popor, pentru ca este cel dintai semn al identitatii
sale". Limba este esentialul in lupta continua pentru "apararea nationalitatii si a identitatii nationale, o
componenta a luptei politice". Traditia populara, civilizatia rurala, cultura populara, facand parte din
constiinta colectiva a romanilor, stravechile noastre obiceiuri de Craciun, de Anul Nou, de Boboteaza,
sarbatorile de peste an (Floriile, Rusaliile), genurile creatiei folclorice (doinele, baladele) atesta, fara
tagada, unitatea geografica si teritoriala a unei solide culturi populare romanesti, drept "componente ale
constiintei identitatii etnolingvistice". Datinile si obiceiurile constituie "un graitor document al constiintei
colective a unui neam, al unitatii nationale".
Ne confirma aceasta unitate, prin timp, diaconul Coresi, inca din secolul al XVI-lea, in prefata la
"Intrebarea crestineasca" (1559), pledand pentru "necesitatea introducerii in biserica a limbii romane",
apoi, cu un secol mai tarziu, mitropolitul Varlaam, prin "Cuvant catre cetitoriu al Cazaniei", idee reluata si
intarita in prefata "Paliei de la Orastie" (1582) si de "Evangheliarul slavo-roman" (descoperit la Leningrad
– Sankt Petersburg, in 1964), tiparit la Sibiu in 1554. Coresi si "Evangheliarul" sau, "Psaltirea
slavoromana" (1577), "Cartea romaneasca de invatatura" sau "Cazania" lui Varlaam (1643), "Pravila"
(1646) lui Vasile Lupu toate sunt inatacabile dovezi care poarta amprenta "revelatiei unitatii limbii". Sunt
atestari clare ale "unitatii de neamn si de lege, de limba si cultura, de viata spirituala romaneasca". Sunt
forme de exprimare a unor realitati, dovedite si de Simion Stefan, prin "Noul Testament" (1648), de
"Biblia" de la 1688, considerata de Nicolae Iorga "cea dintai opera de unitate nationala in acel domeniu
moral de unde pleaca toate celelalte". Printre aceleasi postulate ale identitatii si unitatii nationale se
situeaza eruditia si militantismul cronicarilor Grigore Ureche, cu "Letopisetul Tarii Moldovei", "creatorul
istoriografiei romanesti cu adevarat nationale" – "romanii s-au tras de la acelasi izvod", "de la Ram ne
tragem"–, Miron Costin, care, prin "Letopisetul" si "De neamul moldovenilor", este "reprezentantul
umanismului romanesc", Constantin Cantacuzino, prin "Istoria Tarii Romanesti", culminand cu principele
savant Dimitrie Cantemir, prin "Descrierea Moldovei" ("Descriptio Moldaviae"), "opera a primului savant
roman membru, in 1716, al prestigioasei Academii din Berlin", si prin "Hronicul vechimei romano-moldo-
vlahilor", o sinteza romaneasca de prestigiu. Lor li se adauga eruditia si militantismul corifeilor Scolii
Ardelene, prin fermitatea apararii idealului integrarii la nivel european. Corifeii Scolii Ardelene, luptand
pentru unificarea limbii, ca act patriotic, militau pentru progres cultural si renastere romaneasca, pentru
"iubirea neamului si cinstirea natiei".
Cei care au militat pentru cultivarea si unificarea limbii literare, Ion Budai Deleanu, Constantin Diaconovici
Loga, autorul "Gramaticii romanesti", prin "Programul-Manifest al «Societatii pentru Cultivarea Limbii
Romanesti»" (1808), Ioan Corneli, coautor al "Lexiconului de la Buda" (1825), Petru Maior, "aprins de
dragostea poporului", convinsi ca "limba noastra va stapani odata in tara asta", Gheorghe Sincai, prin
"Elementa linguae Daco-Romanae sive Valachicae", si-au indreptat actiunile in vederea unificarii limbii, in
conceptia lor, a invatatilor Scolii Ardelene, "limba si cultura, ca si istoria", dobandind "un caracter militant",
cu "o forta mobilizatoare". Printr-o mare cultura – spunea Ion Budai-Deleanu – un neam "se poate
apropia de celelalte neamuri politicite ale Europei". Era stradania tuturor pentru a ridica "poporul la
inaltimea demnitatii pe care i-o dezvaluia originea si limba sa (...), in hotararea si vointa lui de emancipare
sociala si nationala". Principiile programului redactional al "Gazetei de Transilvania", "Foaia pentru minte,
inima si literatura" a lui Baritiu, "acest Kogalniceanu al transilvanenilor", Simion Barnutiu, Timotei Cipariu,
Alexandru Papiu Ilarian, Avram Iancu, Craiul Muntilor - prin Memoriul inaintat Imparatului de la Viena si
prin testamentul "Ultima mea dorinta" –, dovedeau, in acele vremuri ale framantarilor si luptelor pentru
drepturile si emanciparea romanilor, ca, intr-adevar, "pentru Natiunea romana nimic nu e mai sacru...
decat limba" (George Baritiu) si dreptul de a se guverna in limba sa nationala. "Telegraful roman",
adevarat "aparator al intereselor noastre nationale" impotriva legii de maghiarizare (1842), a prevederilor
votate de Dieta Transilvaniei (1791), prin care se declara "suprematia limbii maghiare, ca limba oficiala in
Transilvania, suprematie statornicita si de Dieta Ungariei, din 1836, limba romana, a populatiei majoritare
din Transilvania, fiind prigonita de peste tot si lipsita de drepturi". Politica de deznationalizare, "prin
ofensiva impotriva limbii romane", inversunata, mai ales dupa legea adoptata de Dieta maghiara, din 8
ianuarie 1848, care "legifera numai limba maghiara, ca limba de predare in scolile publice si institutii (...),
ca obiect de studiu, obligatoriu, in scolile elementare, excesele continue, introducerea limbii maghiare
inclusiv in armata", "au starnit protestul generalului Montenuovo, comandantul suprem al trupelor din
Ardeal", apoi "dezaprobarea vehementa a lui Iacob Muresianu, proiectul, din anul 1866, al baronului
Ötvös, privind maghiarizarea limbii, fiind intampinat cu o vehementa demascare si condamnare, de catre
G. Barit". Deznationalizarea sistematica a romanilor, "inaugurata prin Legea nationalitatilor din 1868,
degenerarea intr-un extremism sovin, dreptul exclusiv al limbii maghiare, maghiarizarea numelor
comunelor si a persoanelor, in acte oficiale, abuzurile", cand secuii din Transilvania spuneau, pe fata, "ca
nici pe hartie nu recunosc drepturile nationalitatilor", apasau greu soarta romanilor, eliminau
suveranitatea unor principii, pana azi "perpetuandu-si ademenirile, revigorandu-si ecourile, reverberatiile
si intruparile".
A urmat "Legea Apponyi", promulgata in 1907, o politica de crunta deznationalizare, lezand "constiinta
romanilor din Transilvania si Ungaria, prin intoleranta si cruzimea ei", pornita impotriva "limbii, datinilor si
a traditiilor, egalata de politica de deznationalizare, de "cruzimea si teroarea practicate, mai tarziu, chiar si
in timpul Diktatului de la Viena, 1940-1944". Sirului de "umilinte,de suferinte si degradatie nationala" i s-a
pus capat prin acea "sarbatoare a bucuriei romanesti", cum numea mitropolitul Antonie Plamadeala Ziua
de 1 Decembrie 1918, Unirea cea Mare si faurirea Romaniei Mari, "ca act al vointei romanesti",
incheindu-se, astfel, calvarul istoric al romanilor". Inca un pas mare spre "unime in limba", spre "o limba
romaneasca generala", "pentru unire nationala", "pe veci chezasie pentru nationalitate". O singura tara si
o limba pentru toti "de acelasi sange".
Un rol esential, am spune urias, pentru realizarea visului romanilor din Ardeal, "prin prestigiul, menirea si
infaptuirile lor "le-au avut Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman
– ASTRA – si Academia Romana". "Veritabila academie transilvana, ASTRA indeplinea rolul unui
adevarat parlament politic al romanilor din Transilvania, «reazem al natiunii romane», cum se exprima
Cipariu". Luptand pentru o cultura romaneasca unitara, cum spunea Timotei Cipariu, "tot una sa fim: una
natiune, una limba, una literatura. Asa sa fie in veci. Amin!". Acelasi deziderat il promova si Societatea
Academica Romana (1866),intru conservarea, cum spunea acelasi Cipariu, "unitatii limbei noastre
literare", deoarece, cum scria, la 14-27 mai 1919, octogenarul Iacob Negruzzi, martor al inceputurilor
Academiei: "Telul Unirii poporului roman intr-un singur stat s-a dat pe fata de la inceput, fara inconjur si
fara temere". "Idealul national este fericirea suprema la care aspira tot neamul romanesc", "constiinta
noastra de unitate nationala" pentru un popor "omogen prin origine, limba si fire". "Constiinta nationala,
pentru poporul roman – spunea dr. Iuliu Hatieganu – insemneaza unitate, solidaritate, fidelitate limbii, pe
care vrea sa le pastreze vesnic infloritoare".
Toate acestea au facut parte din "clarviziunea si militantismul romanilor pentru apararea identitatii etnice,
pentru unitate nationala, emancipare si integrare civilizationala europeana", ca dimensiuni morale intr-o
vreme in care "politica noastra acolo tinteaza ca nationalitatea romana sa nu mai fie lipitura altor
nationalitati". Noi, romanii, cat vom fi si vom ramane romani, suntem incredintati "ca demnitatea purtarii
noastre si taria de caracter vor trebui sa insufle respect, sa destepte si in altii simtul de dreptate fata de
noi". Aceasta ar fi "o intelegere superioara a dreptului natiunilor si a imperativelor istoriei". "Voim sa fim
independenti, pentru ca voim sa traim cu viata noastra proprie, pentru ca nu voim sa mai patimim pentru
greselile altora" – spunea Mihail Kogalniceanu, printr-o declaratie azi de "o providentiala actualitate". "Nu
vrem sa stapanim pe nimeni – scria "Telegraful roman", in 1901 –, dar nu vrem nici sa fim stapaniti. Nu
vrem sa impiedicam pe nimeni in dezvoltarea sa fireasca, dar nu vrem nici noi sa fim impiedicati".
Este momentul, acum, in zilele noastre, dar si in perspectiva, printr-un "militantism tenace", prin acel
"patriotism eroic", prin "clarviziunea si discernamantul scrutarii faptelor", sa situam toate cele de mai sus,
asigurandu-le actualitate, ducand mai departe lupta si infaptuirile "stegarilor avangardei ofensivei
national-patriotice si culturale romanesti". In perspectiva contextului globalizarii, atat de des vanturata la
moara neferecata a celor bolnavi de logoreea politica, "obsesiv si obsedant" context, "inzestrat cu
multiple si contradictorii conotatii", am adus toate dovezile de mai sus ale existentei noastre romanesti
impotriva unei posibile "omogenizari sablonarde, printr-o terapeutica «procustiana»", opunandu-i "o
strategie proprie a identitatii etno-lingvistice si culturale a unui neam romanesc". "Coexistenta", vanturata
de adeptii "globalizarii" si ai "mondializarii", inseamna pentru unii, in gandul acela ascuns, ca una dintre
civilizatii "sa devina dominanta", punand in pericol tocmai identitatea etnica a altora. Inainte de a folosi
cuvantul "globalizare", unii ar trebui sa mediteze, sa recurga la o necesara "regandire si clasificare" a
termenului. Mai ales acum, cand unitatea romanilor trebuie sa reprezinte "temeiul existentei nationale, al
identitatii, puterii si trainiciei (romanilor) in istorie", care dobandesc "o noua si valoroasa semnificatie (...)
in contextul geopolitic contemporan, in orizontul cronospatial dat, cand identitatea nationala devine idealul
suprem al epocii, disputandu-si prioritatea cu dezideratele integrarii europene si ale globalizarii".
Il urmaream, mai zilele trecute, pe un gures politician, tocand marunt despre o... "Europa federalizata"!
Intrebarea, fireasca si logica, este: cine si, mai ales, cum doresc, unii, aceasta Europa federalizata?
Tocmai cand altii deja se gandesc chiar la iesirea din Uniunea Europeana! O Europa federalizata prin
derogari de la Spatiul Schengen?! Derogari de la fondurile europene? Cum va arata aceasta Europa
federalizata, in conceptia nemtilor, a englezilor, a grecilor si a francezilor? Intra acest proiect, in viziunea
unora, si in proiectul mare, al amintitei globalizari? Sa veghem si sa nu cadem in capcanele perfid intinse
de maimarii Europei si ai lumii! Pentru ca, prin regionalizare si mondializare, unii vad pierderea intr-un
ocean uniformator, fara identitate nationala!
Cu ani in urma, consilier judetean fiind, membru al Comisiei de Cultura, invitat la un simpozion de la Paris
– "Europa si limbile europene" – mi-am inceput alocutiunea, Romania nefiind inca (la ora aceea) primita
in UE, cu urmatoarea fraza: "Noi, romanii, dorim, fireste, sa intram in Uniunea Europeana, dar nu in
genunchi, ci cu demnitate si verticalitate, cu limba, cu cultura, cu traditiile, cu obiceiurile si datinile
noastre! Sa nu uitam ce spunea odata generalul Charles De Gaulle, fostul presedinte al Frantei: «Vrem o
Europa a natiunilor, nu a regiunilor!»". Au rasunat ropote de aplauze. Nu globalizarea, nu mondializarea,
nu uniformizarea, ci pastrarea specificului national, a identitatii natiunii prin limba si cultura! Asta Europa o
vrem, a natiunilor, nu una federalizata, una a regiunilor si a globalizarii. Trebuie sa ne unim, intr-o Europa,
respectand identitatea fiecaruia!" – spunea Jaime Gil-Aluja.
P.S. Toate citatele situate intre ghilimele apartin domnului prof.univ.dr.Victor V.Grecu, fiind extrase din
cartea "Identitate. Unitate. Integrare – in spectrul globalizarii, idealuri ale militantismului si spiritualitatii
romanesti", a carei sinteza v-am prezentat-o in editorialul de azi, respectandu-mi o promisiune facuta
eminentului profesor sibian, cu prilejul celei de-a 107-a Adunari Generale a ASTREI, de la Sovata, din
toamna anului 2012. Multumiri!
LAZAR LADARIU

Ti