Sunteți pe pagina 1din 39

Explozia platformei petroliere Deepwater Horizon si ulterioara deversare de petrol in Golful Mexicului

este de-acum unanim considerata drept cel mai grav dezastru ambiental provocat de om din istorie.
“Mareea Neagra” ameninta sa inghita intregul Golf, intreaga coasta meridionala si sud-orientala a
Statelor Unite si a Mississippi, si este pe punctul de a se propaga in toate oceanele lumii. Potrivit
celor mai “negre” previziuni, aceasta catastrofa va continua sa ucida timp de multe generatii,
transformand cel mai probabil intregul Golf Mexic intr-o zona moarta. Animalele, viata omului, pana
si industriile, toate risca potential daune permanente si distrugerea.

Cronologia unui dezastru


20 aprilie 2010: La o adancime de 1.500 m in Golful Mexic, la circa 80 km de Venice (Louisiana),
explodeaza putul de petrol care perfora platforma Deepwater Horizon, aflata in proprietatea
companiei Transocean si inchiriata colosului petrolier British Petroleum (BP). Mor 11 muncitori si alti
17 sunt raniti. O estimare vorbeste despre circa o mie de barili de petrol care se revarsa din put in
fiecare zi, raspandindu-se in mare.
22 aprilie: Platforma in flacari se scufunda.
25 aprilie: BP utilizeaza roboti subacvatici controlati de la distanta pentru a incerca sa repare
stricaciunea, dar tentativa esueaza.
28 aprilie: Functionari de la Casa Alba afirma ca cel putin 5.000 de barili de titei sunt eliberati in
fiacre zi din put, o cantitate egala cu 800.000 litri. Paza de coasta a SUA declanseaza o procedura
de incendii controlate a petelor de petrol de la suprafata marii. La inceputul lunii iunie, incendiile
elimina 67.000 de barili de titei.
29 aprilie: Guvernatorul statului Louisiana declara stare de urgenta.
2 mai: Presedintele Obama face prima vizita in zona de coasta a Louisianei amenintata de mareea
neagra. Intr-o zona din golf se interzice pescuitul, initial pentru 10 zile. BP incepe sa perforeze
primul din cele doua puturi care vor servi la interceptarea si oprirea fluxului de petrol iesit din putul
scapat de sub control. Se estimeaza ca lucrarile vor fi finalizate in luna august.
10 mai: BP lanseaza un site web pentru a strange sfaturi cu privire la modalitati de a bloca putul.
14 mai: BP incepe procedura de inserare a unui tub flexibil cu lungimea de o mila in conducta
deteriorata, astfel incat o nava-cisterna sa poata aspira petrolul. Functioneaza, dar reuseste sa
stranga mai mult de 2.000 barili/zi.
24 mai: BF ofera 500 mil dolari pentru studiul efectelor mareei negre.
26 mai: Se declanseaza operatiunea "Top Kill", care prevede acoperirea putului prin pomparea de
namoluri grele pentru reducerea presiunii petrolului.
27 mai: Dispersia de petrol a depasit-o pe cea provocata in 1989 de Exxon Valdez (de 262.000
barili de titei); este acum estimata la 19.000 barili/zi, calificandu-se drept "cel mai grav dezatru
ambiental din istoria Statelor Unite".
29 mai: BP admite ca operatiunea "Top Kill" a esuat.
31 mai: Debuteaza operatiunea "Cut and Cap": taierea valvei de siguranta care nu a functionat la
gura putului si acoperirea ei cu o valva de blocare numita Lower Marine Riser Package (Lmrp).

1 iunie: Ministrul Justitiei, Eric Holder, anunta ca guvernul american va declansa o ancheta civila si
penala cu privire la incident. Peste 300.000 de persoane adera la o campanie lansata pe Facebook
de boicotare a BP. EPA (agentia americana pentru protectia mediului) il invita si pe regizorul James
Cameron alaturi de cercetatori, ingineri si oceanografi la o masa rotunda organizata la Washington
pe tema dezastrului.
3 iunie: Casa Alba defineste drept "nebuneasca" ideea de a inchide putul cu o explozie nucleara,
vehiculata in presa internationala.
4 iunie: In cadrul operatiunii "cut and cap", sunt aspirate circa o mie din cele 19.000 de barili care
ies din put in fiecare zi. Dezastrul a costat pana acum compania petroliera 1 miliard de dolari, dar
potrivit analistilor cifra va ajunge la 20 mld.
6 iunie: BP estimeaza ca aspirarea petrolului a crescut la cel putin 10.000 barili pe zi.

8 iunie: CNN anunta ca BP angajeaza 4.500 someri in Alabama, Mississippi si Florida pentru a
curata coasetele. Acestia vor fi platiti cu 18 dolari/ora.
10 iunie: BP se prabuseste la Bursa, iar costurile incidentului sunt estimate acum la 1.43 mld
dolari.

11 iunie: Deepwater Horizon "scuipa" titei intr-un ritm de 40.000 barili/zi, potrivit unei noi estimari a
guvernului american; cifra este acum de 8 ori mai mare decat cea de 5.000 barili/zi valabila pe
parcursul lunii mai (de 5.000 barili/zi). Ceea ce inseamna ca in pofida ultimului "capac" amplasat
valvei de siguranta a putului, cel putin 20.000 barili de titei se scurg in ocean in fiecare zi.

16 iunie: Presedintele Obama tine primul discurs televizat dedicat dezastrului, transmis in direct din
Biroul Oval: acuza BP ca nu a actionat in Golf "cu toate precautiile necesare", ca a dat dovada de un
comportament "nechibzuit", si ca dezastrul este "o lectie" din care trebuie trase invataminte, intrucat
"stiam de zeci de ani ca zilele petrolului ieftin sunt numarate". Cu cateva ore inainte de discursul lui
Obama, un "panel" guvernamental anunta ultimele estimari: scugerea de petrol s-ar ridica la 60.000
de barili pe zi. In discursul sau, presedintele american spune raspicat "Vom face BP sa plateasca " si
anunta ca il va intalni pe Carl-Henric Svanberg, presedintele BP si "il va informa" ca trebuie sa
asigure "toate resursele necesare pentru a compensa pagubele provocate". Decizia e luata, iar
presedintele este sigur ca are "autoritatea legala" de a constrange BP sa infiinteze un fond
independent.

“Nota de plata”
20 mld dolari. Aceasta este cifra despagubirilor pe care BP a acceptat s-o plateasca, in urma
intalnirii oficialilor companiei cu presedintele american la Casa Alba
“Supa” toxica
Pe masura ce putul platformei Deepwater Horizon continua sa "scuipe" sute de mii de galoane de
titei pe fundul marii, cercetatorii incep sa stranga si ei date cu privire la felul in care acesta afecteaza
viata in Golful Mexico. Potrivit unor articole aparute in presa stiintifica, o mare incertitudine planeaza
nu atat asupra deversarii de titei, cat asupra interventiei menite sa limiteze daunele, mai precis a
utilizarii fara precedent a dispersantilor chimici. Mai toxici decat titeiul in sine si cu consecinte asupra
ecosistemului greu de prevazut.
Ce ar putea fi mai rau decat petrolul, amestecat perfect in "fiecare strat al coloanei de apa", otravind
majoritatea speciilor in fiecare ecosistem marin? Pai ce spuneti de niste milioane de galoane de
Corexit 9500 adaugate "supei" toxice? In testele de laborator, dispersantii Corexit® 9500 si Corexit®
9527 au demonstrat o toxicitate scazuta pana la moderata fata de majoritatea speciilor acvatice.
Estimarile de toxicitate sunt insa semnificativ afectate de variabile precum, specia, durata expunerii,
temperatura.
Potrivit unui raport al expertilor de la Ministerul Resurselor Naturale din Rusia, dat publicitatii in luna
mai, acest Corexit 9500 este un solvent de patru ori mai toxic decat titeiul. Agentul chimic, au
precizat rusii, are un nivel de toxicitate de 2.61ppm, dar moleculele lui, amestecate cu apele calde
ale Golfului, devin capabile sa genereze o asa-numita "tranzitie de faza"; aceasta implica trecerea
din starea lichida la una gazoasa, care poate fi absorbita de nori. Prin urmare, gazul va fi eliberat
ulterior ub forma unei "ploi toxice", in masura sa distruga toate formele de viata.
Despre expunerea repetata sau prelungita prin inhalare sau ingestie la controversatul Corexit 9500
(interzis in Marea Britanie, dar folosit de BP copios in Statele Unite) se mai spune si ca poate cauza
de la deprimarea functiilor sistemului nervos central la afectiuni ale rinichilor si ficatului si hemoliza
(distrugerea globulelor rosii). Ingredientele exacte ale dispersantilor chimici nu sunt insa cunoscute,
fiind protejate ca secrete comerciale.
Abisul
Pe cat se pare, faptul ca inainte de a debarca pe planeta Pandora, decretand cu al sau Avatar
intrarea definitiva a cinematografiei in era 3D, James Cameron a investigat adancurile marii in "The
abyss", ca sa nu mai vorbim de "Titanic", il califica pe acesta drept expert in dezastre marine.
Includerea regizorului in task-force-ul de experti, cercetatori, ingineri si oceanografi invitati la o masa
rotunda convocata recent de Environmental Protection Agency (EPA) pentru a gasi o rezolvare tot
mai incurcatei afaceri a petrolului scurs in Golful Mexic, a provocat un val de ironii din partea
jurnalistilor americani. "Ne scufundam!", a titrat New York Post cu litere de-o schioapa o prima
pagina a ziarului, ilustrata cu Titanicul naufragiind in Atlantic. "Noroc ca exista Cameron sa dea o
mana de ajutor presedintiei Obama", a comentat si editorialista Maureen Dowd in New York Times.
Realitatea este ca, avand ca hobby tot ceea ce se afla pe fundul marii, in decursul timpului,
Cameron s-a dotat cu o mini-flota de submarine compacte, platforme de explorare si roboti marini
evaluata la 400.000 milioane de dolari. Galant, el a pus totul la dispozitia oficialilor companiei
raspunzatoare de dezastru, dar fara a le starni acestora vreo emotie, avand in vedere ca BP deja
detine cele mai sofisticate modele de pe piata si le foloseste de aproape doua luni la 1.500 m
adancime pentru a opri scurgerea de petrol.
Judecand dupa rezultatele obtinute pana in prezent, BP nu de tehnologia lui Cameron ar avea
nevoie - spun "gurile rele" -, ci mai degraba de staff-ul care se ocupa de efectele speciale in filmele
lui. De altfel, prezenta lui Cameron la reuniunea expertilor nu este prima interventie a unui "star" de
la Hollywood in dezastrul mareei negre. Recent, compania a experimentat, tot cu rezultate mediocre,
o centrifuga menita sa "aspire" petrolul, realizata de o societate din Louisiana detinuta de Kevin
Costner, starul din "Waterworld".
"Oprirea deversarii si limitarea pagubelor trebuie sa fie prioritatea numarul 1 a guvernului", a tunat
intr-una dintre interventiile sale presedintele american Obama, precizand ca este vorba despre "o
batalie purtata minut de minut, in fiecare zi". Asa o fi, dar parca lucrurile nu fac decat sa se
inrautateasca. Iar in timp ce mareea neagra se apropie periculos de coastele Floridei, CEO-ul BP,
Tony Hayward face gafa dupa gafa, asigurandu-si un loc de cinste in analele "diplomatiei": de la
fraza "nimeni nu doreste mai mult ca mine ca totul sa se termine: imi vreau viata inapoi", spusa pe
un ton de copil razgaiat in fata familiilor celor decedati in explozia platformei petroliere, si pana la
"sunt sigur ca ei erau realmente bolnavi, dar ramane de vazut daca exista vreo legatura cu
dispersantii si titeiul, sau a fost vorba de o toxinfectie alimentara", ca raspuns la acuzatiile din mass-
media ca solventii toxici si titeiul ii imbolnavesc pe locuitorii zonelor afectate.
O alta replica cu sanse mari sa intre in istoria vorbelor de duh spuse pe parcursul acestui dezastru
este si cea pronuntata de secretarul american al Apararii, Robert Gates: dupa numeroasele apeluri
la o interventie a armatei, el a raspuns negativ, declarand ca militarii nu au nicio "expertiza" in acest
domeniu, iar din Singapore, unde se afla in misiune, a mai comentat agasat ca "armata a furnizat
echipamente si a ajutat in diferite moduri, dar nu detine o bagheta magica impotriva acestei
catastrofe ecologice".
Lacul Aral - catastrofa ecologica
provocata de omenire
Publicat: 01 Octombrie 2014

+3
0
Andreea


Lacul Aral sau Marea Aral este un lac sarat, considerat in traditia geografica
ruseasca o mare inchisa, situata intre Kazahstan si Uzbekistan.

In anul 1960 avea o suprafata de 68,5 mii km² si o adancime de 69 metri, fiind al
treilea bazin acvatic, ca marime din lume, alaturi de Lacul Victoria, dupa Marea
Caspica si Lacul Superior. Este alimentat de raurile Amudaria si Sirdaria iar
culoarea lacului este de un albastru intens, foarte limpede astfel incat in zilele insorite
i se poate vedea fundul pana la o adancime de 25 metri iar in luna iulie temperatura
atinge valoarea de 30°C.

In 2014, din cauza devierii apelor raurilor care il alimentau, lacul a secat iar
cercetatorii spun ca este una dintre cele mai mari catastrofe ecologice ale omenirii.
Cotele Lacului Aral au inceput sa scada dramatic incepand cu anul1961, dupa ce
cursurile de apa au fost deviate spre canalele de irigare din Asia Centrala. In 2005,
pentru a evita secarea Micului Aral, s-a construit un dig in Kazahstan, insa partea de
sud - numita initial Marele Aral, este in prezent o imensa intindere de uscat.

Expertii nu se asteapta la o imbunatatire a situatiei, fiind de parere ca pana in


anul 2020 Lacul Aral va disparea complet. Conform NASA, nivelul scazut al apei s-a
datorat schimbarilor climatice insa si agricultura masiv practicata de decenii in zona
respectiva a fost o cauza importanta.
Lacul Aral ( anul 1985)
Lacul Aral ( anul 2000)
Undeva între Kazahstan şi Uzbekistan există un lac denumit Aral, cunoscut cândva ca
Marea Aral. În anii 1960, acest lac era al patrulea cel mai mare din lume, în funcţie de
mărimea bazinului.

Dar efectele încălzirii globale se văd şi aici. În 2014. din cauza devierii apelor râurilor
care îl alimentau, lacul a secat. Imaginile făcute publice de NASA nu mai au nevoie de
niciun comentariu.

Aceasta este o imagine cu lacul Aral în anul 2014


Cercetărorii susţin că situaţia lacului reprezintă o adevărată catastrofă ecologică a
omenirii.

În urmă cu cinci decenii, lacul avea o suprafaţă de 68.500 km² şi o adâncime maximă
de 69 de metri, fiind al patrulea lac din lume după Lacul Superior, Marea Caspică şi
Lacul Victoria.
Marea Aral a fost timp de multe milenii cea mai mică mare din lume. Mai curând decât credem, va
dispărea în totalitate, iar vina o poartă în exclusivitate civilizaţia actuală şi dezechilibrele complexe
provocate Naturii de activităţile industriale şi economice. Privită din alte pucte de vedere, criza Mării
Aral este cel mai bun exemplu al unei probleme ecologice cu serioase consecinţe economice şi
sociale pentru toate statele din Asia centrală, inclusiv Rusia. Evoluţia şi viitorul acestei interesante
mări interioare cu destin trist, va fi nimic altceva decât un exemplu la scală redusă a crizei ecologice
planetare.

Cum te duci tu Aral Tenizi...


Aşa au denumit-o kazahii, vecinii lor uzbecii, cu care împart apele acestei mări deosebite, o numesc
(încă..) Orol Dengizi. Oricum ar suna sub rezonanţa acestor limbi turcice, Marea Aral trăieşte o criză
unică între toate mările lumii. Pur şi simplu dispare. Şi nu oricum, ci fără să forţăm termenii, Aralul
dispare văzând cu ochii. Înainte să îşi arunce sovieticii ochii asupra apelor sale, Marea Aral era de
fapt a patra mare interioară ca mărime din întreaga lume.

Este şi în prezent (ce a mai rămas din ea) situată în inima Asiei Centrale, între statele Kazahstan şi
Uzbekistan. Fiind o mare de interior, a influenţat considerabil timp de multe milenii climatul zonal.
Evaporările ei sezoniere au reglat regimul pluviometric şi au menţinut ecosistemul local în zonele
deşertice din Asia Centrală. În vremurile sale bune, apele-i erau străbătute de peste o sută de specii
de peşti, multe dintre ele întâlnindu-se doar aici.

Faptul a dus la dezvoltarea (în urmă cu peste cincizeci de ani) a unei prospere industrii locale de
pescuit, alături de mici oraşe precum Moynaq din Uzbekistan, unde aproape toată lumea lucra în
industria piscicolă.

Din punct de vedere geologic, Marea Aral a cunoscut fenomenul natural de expansiune şi contracţie
de-a lungul istoriei sale. Acest ciclu a afectat clima regiunii şi a dus în cele din urmă la mari migraţii
umane.

Astăzi, chiar dacă nivelul celorlate mări creşte încet dar sigur datorită topirii gheţarilor de la poli,
apele Mării Aral seacă văzând cu ochii.

Iar experţii prognozează că dacă nu se vor lua măsuri extreme, într-un interval de circa zece ani Aralul
va dispare cu totul, aproape ca şi cum nu ar fi existat niciodată...
Tovarăşi, vă ordon să nu vă pese de Ecologie!
Calvarul Aralului s-a acutizat odată cu începutul secolului trecut. Volumul său a fost dintotdeauna
alimentat de apele fluviilor Amu Daria şi Sîr Daria. Doar că în anul 1918, nimeni altul decât Lenin în
persoană, a decis ca cele două fluvii să fie deviate de la cursul lor natural, iar apa acestora să fie
folosită în totalitate pentru irigaţii în deşert în scopul unei ipotetici agriculturi de succes.

Planul "Tătucului Comunismului" a fost pus în aplicare pe scară largă de abia în decada anilor 60 a
secolului trecut. Sovieticii sperau ca astfel să transforme una dintre cele mai nepotrivite zone pentru
agricultură din întregul URSS, într-un miracol concretizat în producţii record de orez, pepeni, grâu şi
mai ales bumbac. Astfel, într-un efort titanic, dar care se va dovedi în cele din urmă falimentar, RSS
Uzbecă de atunci, a devenit cel mai mare exportator mondial de bumbac, denumit deja cu emfază de
conducătorii de la Kremlin - Aurul Alb.
Terenurile adiacente Mării Aral au început să fie tot mai mult irigate cu apele celor două fluvii, astfel
încât dacă în jurul anilor 1920 circa 3 milioane de hectare erau irigate, în prezent numărul lor se
ridică la cifra de 8 milioane. Totul părea minunat, agricultura înflorea, numărul locurilor de muncă în
domeniu creştea exploziv, iar populaţia a susţinut trendul dezvoltării regionale, astfel încât dacă la
începutul exploatării agricole zona era locuită de aproximativ 7 milioane oameni, numărul lor a
depăşit cifra de 50 milioane la nivelul anului 2000.

Planul strategilor de la Kremlin mergea aparent perfect, cu toate acestea lipsa oricăror estimări sau
preocupări serioase pentru implicaţiile ecologice ale uriaşului experiment agricol, s-a transformat
subit într-un preţ prea mare.

Modificarea cursului celor două fluvii a tăiat alimentarea cu apă a Mării Aral, care sub influenţa
evaporării accelerate de climatul deşertic, a început să scadă dramatic.
Primele canale de irigaţii au fost construite în anul 1930, cu toate acestea lucrările au fost în grabă şi
de mântuială, astfel încât canalele respective erau extrem de ineficiente deoarece se pierdea peste
50 % din volumul de apă folosit. Şi din aceste cauze, nivelul Aralului a început să scadă vertiginos.

Între anii 1960-1970, apele Aralului au scăzut în medie cu 20 centimetri pe an. Scăderea avea să
devină încă mai accentuată, astfel încât între anii 1970-1990 nivelul apelor a scăzut cu 50-60
centimetri pe an, pentru ca în prezent să scadă anual cu 80-90 centimetri...

Aici a fost nu demult, o mare...


O mare fără perfuzii
Pierderea unei cantităţi atât de mai de apă (între anii 1960-1998 suprafaţa Aralului a scăzut cu circa
60% iar volumul său cu 89%) a dus şi la o modificare importantă a salinităţii mării, astfel încât dacă
în anul 1960 existau 10 grame de sare per litru, în anul 1998 un litru de apă din Aral conţinea 45
grame de sare.

Dar dezastrul ecologic era de-abia la început. Furtunile de nisip, foarte frecvente în regiune, au
erodat solul sărat şi l-au împrăştiat direct pe terenurile agricole irigate. În primă instanţă, agricultorii
au încercat să contracareze situaţia pompând în sol mai multă apă dulce, dar soluţia s-a dovedit a fi
ineficientă. Mai mult, autorităţile au decis folosirea unor cantităţi sporite de fertilizatori chimici şi
pesticide pentru creşterea productivităţii. Evident că în urma pompării excesive de apă dulce în
speranţa desalinizării solului, atât sărurile cât şi substantele chimice împrăştiate de om au ajuns
înapoi în Aral, poluând şi mai mult apele sale.

Sub factorul micşorării sale accelerate, mare parte din populaţiile de peşti din Aral au dispărut,
urmate de falimentul industriei pisciole. La fel şi transporturile maritime.

Apoi, milioane de oameni şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au văzut în faţa situaţiei de a învăţa o
nouă meserie sau de a părăsi regiunea. Totuşi, mediul înconjurător a avut cel mai rău de suferit. Se
poate vorbi chiar de o catastrofă ecologică de mari proporţii.

Aşa arăta Aralul în anul 1989 (stânga), respectiv în anul 2008 (dreapta)
Rezervele de apă potabilă din regiune au fost puternic contaminate de substanţele poluante. Dacă
înainte de amestecul lacom şi inconştient al omului, apele Aralului adăposteau 120 de specii unice
de peşti, în prezent mai supravieţuiesc cu greu doar 38. Aralul influenţa şi regla clima locală. Acum,
cu micşorarea sa, verile au devenit insuportabil de toride, iar iernile sunt mult mai aspre.
Praful otrăvitor care conţine poluanţi afectează şi speranţa de viaţă a oamenilor din împrejurimi.
Frecvenţa mortalităţii infantile, a tuberculozei, a cancerului pulmonar este în prezent de treizeci de ori
mai mare decât cea de dinainte de periculoasa aventură economică a sovieticilor.
O mare parte din fundul marin este în prezent expusă vânturilor şi furtunilor de nisip, fapt care duce
la creşterea temperaturii inclusiv în munţii din care izvorăsc fluviile Amu-Daria şi Sîr-Daria. Fapt care
duce la scăderea debitului celor două fluvii alimentare de gheţarii din munţi. Cantităţile de sare şi
poluanţi transportate de curenţii aerieni din Aral sunt atât de mari încât urme de pesticide din aceste
locuri au fost găsite chiar şi în sângele pinguinilor care trăiesc în Antarctica, în gheţarii din
Groenlanda sau pădurile din Norvegia.

Aşa arăta Marea Aral în anul 2011, luna septembrie


Viitor pentru o mare muribundă?
Alarmat de acutizarea crizei Aralului, Kazahstanul a întreprins unele eforturi în vederea salvării a ce
mai poate fi salvat. Bunăoară în anul 2005, autorităţile kazahe au terminat de construit barajul
Kokaral Dike, construcţie care divide Aralul între nord şi sud. Eforturile de refacerea a ecosistemului
vizează porţiunea de nord a mării, care este mai mică şi mai puţin poluată. Sîr-Daria, care se varsă
în nordul Aralului a fost şi el depoluat, iar cursul său a fost restabilit astfel încât apele fluviale să
alimenteze din nou marea.

Cu toate că situaţia nu va fi remediată în totalitate, experţii estimează că pescuitul va putea fi reluat


în scurt timp, iar nordul Mării Aral va stabiliza normele climaterice locale şi va creşte regimul
pluviometric. Rezultatele au fost surprinzător de încurajante, apele Aralului din drepul litoralului
kazah au crescut în anul 2008 cu circa 24 metri peste cele mai mici niveluri istorice, înregistrate cu
un an în urmă, în vara anului 2007.

Fotografie din satelit a unei furtuni de nisip peste Marea Aral


Povestea adevărată a Aralului este una clasică pentru situaţiile în care ignoranţa şi lăcomia omului
duce la dezastre ecologice. Este încă o dovadă clară că Natura nu este infinită şi nici indestructibilă.
Pentru refacerea totală a regiunii experţii estimează că va trebuie să treacă câteva sute de ani.

Dezastrul nu ar fi avut loc dacă cursurile fluviilor nu ar fi fost deviate, sau dacă sovieticii hotărau
cultivarea unor plante care să nu aibă nevoie de cantităţi atât de mari de apă. Pe de altă parte,
Uzbekistanul nu intenţionează să redirecţioneze apele Amu-Dariei, folosindu-le în continuare pentru
irigarea culturilor sale de bumbac. Mai mult decât atât, autorităţile de la Samarkand intenţionează să
facă prospecţiuni petroliere sub portţiunea secată a mării.

În aceste condiţii se pare că Aralul va reînvia doar în partea sa nordică, unde interesele economice nu
sunt la fel de mari precum cele ecologice.

Tragedia din spatele Mării Aral ascunde o poveste incredibilă, tristă, dovada
că oamenii au făcut o greşeală uriaşă, provocând una dintre cele mai mari
catastrofe ecologice din lume. Situată între Kazahstan și Uzbekistan, Marea
Aral avea suprafaţa de 68 000 de km2 (de 2 ori mai mare decât Republica
Moldova) și adâncimea maximă de 69 m, fiind unul dintre cele mai mari
bazine acvatice închise din lume. Asta se întâmpla în urmă cu 50 de ani, când
natura îşi urma cursul firesc, fără ca oamenii să intervină…Marea era
renumită în fosta URSS pentru resursele sale piscicole și pentru stațiunile
Muinak și Kazahdaria. Apa de un albastru intens era foarte limpede (fundul
Aralului putea fi văzut în zile însorite până la adâncimea de 25 m). Deşi pare
greu de crezut, acum a dispărut aproape în totalitate!

ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI…

Totul a început în anii ’60, după ce cursul râurilor Amudaria şi Sîrdaria a fost
modificat de proiectele sovietice de irigaţie, pentru a ajuta locuitorii din zonă,
astfel încât regiunea deşertică să devină locuibilă, iar terenul arid să fie
transformat în unul agricol.

În 1987, Aralul s-a separat în două bazine independente - Aralul Mare și


Aralul Mic (ultimul având în 2006 suprafața de 3,3 mii km²). Douăzeci de ani
mai târziu, marea a ajuns la 10% din mărimea sa inițială.
n august 2014, NASA a făcut un anunţ sec, uimitor, trist. Imaginile din satelit
arată faptul că bazinul estic al Mării Aral s-a “evaporat”, în locul lui fiind
deșertul Aralkum.

Marea Aral în 2001


Marea Aral în 2014
Formată în urmă cu 5,5 milioane de ani, Marea Aral a dispărut de pe faţa pământului din cauza
oamenilor. Încet, dar sigur. Nimeni nu mai poate să facă nimic. Au rămas în urmă zeci de
vapoare "îngropate" în nisip, neputinţă şi dezamăgire...

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/sometra-copsa-mica-o-bomba-ecologica-
96816.html

https://cultural.bzi.ro/accidentul-de-la-iazul-aurul-cernobilul-de-la-baia-mare-25441

https://ziarmm.ro/pune-titlul-asta-remember-iazul-aurul-15-ani-de-la-accidentul-ecologic-adevaruri-
care-nu-s-au-spus/

http://evz.ro/baia-mare-deceniul-otravit-884898.html

http://www.capital.ro/enigmele-poluarii-de-la-baia-mare-seamana-cu-cele-ale-revolutiei-din-1989-
2501.html

http://www.romaltyn.ro/15-ani-de-la-accidentul-de-la-iazul-aurul/

http://greenly.ro/energii-alternative/mari-dezastre-nucleare-fukushima

http://www.descopera.ro/dnews/15526319-imagini-impresionante-de-la-fukushima-la-cinci-ani-dupa-
tragedia-nucleara-zona-este-ca-un-oras-fantoma-neatins-video

https://www.agerpres.ro/mediu/2016/05/24/impactul-accidentului-nuclear-de-la-fukushima-a-fost-
fara-precedent-pentru-oceane-expert--15-41-55

http://stirileprotv.ro/stiri/international/cinci-ani-de-la-dezastrul-nuclear-din-fukushima-imagini-
infioratoare-din-orasele-fantoma-unde-mai-ajung-doar-turistii-foto.html

https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/accidentul-nuclear-de-la-fukushima-daiichi-
378296.html#imagini
https://roteaprofu.wordpress.com/clasa-xi/fenomenele-el-nino-la-nina/

https://www.agerpres.ro/lifestyle/2014/02/19/manifestarile-puternice-ale-fenomenului-el-nino-s-ar-
putea-dubla-ca-frecventa-15-57-27

http://www.scritub.com/geografie/EL-NINO34742.php

http://stiintasitehnica.com/incalzire-globala-rapida/

http://ecoprofit.ro/incalzirea-globala-cauze-efecte/

http://www.ecomagazin.ro/incalzirea-globala-cauze-si-efecte/

http://meteoplus.antena3.ro/meteo-stiri/-tiin-ce-e-ploaia-acid-

http://www.descopera.ro/stiinta/9352608-ploile-acide-moartea-care-vine-din-cer

http://www.ipedia.ro/ploaia-acida-641/

http://www.chimiamediului.ro/2011/11/25/un-minut-de-stiinta-azi-ploaia-acida/

http://www.high-health.info/aer/poluarea/ploaia-acida.htm

http://www.academia.edu/11355459/POLUAREA_FONIC%C4%82