Sunteți pe pagina 1din 5

Religiile Orientale și Creștinișmul

Religiile Orientale

Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din Asia, se deosebeşte de
celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor care să le descopere oamenilor calea
adevărată, cunoaşterea divinităţii sau legile de conduită în această viaţă. Religia hindusă
propune mai multe căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem (astfel
fiecare om putând primi iluminarea).
Istoricii plasează începutul hinduismului în jurul anului 1500 î. Hr., când au apărat şi primele
texte considerate de origine divină.
După învăţătura pe care o susţine şi după perioadele istorice în care a apărat şi s-a
dezvoltat, hinduismul poate fi împărţit în:
- hinduism vedic;
- hinduism brahmanic;
- hinduism medieval;
- hinduism modern;
- hinduismul contemporan.
Hinduismul vedic (1500 - 450 î. Hr.)
Punea accent pe importanţa vieţii din lumea aceasta, acordând importanţă deosebită naturii.
Specifice acestei perioade, scrierile Veda (Ştiinţa sacră) de origine divină, conţin multe
imnuri închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate. Rugăciunile, invocaţiile
rituale şi laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viaţă îndelungată, recolte
bogate, sănătate etc. în unele dintre aceste texte se observă întrebări legate de originea
lumii, a timpului, de structura personalităţii umane.
La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei şi cuprindea ritualuri de
iniţiere, ritualuri de purificare precum şi ofrande zilnice aduse zeilor. Apoi a apărat un cult
public, templul fiind în centrul preocupărilor religioase.
Hinduismul brahmanic (450 î. Hr. - 600 d. Hr.)
A luat naştere din credinţa că jertfele de animale erau necesare a se face în mod repetat,
pentru a se menţine ordinea în Univers şi în societate.
Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic - Brahmana (comentarii brahmanice)
descriu rolul şi importanţa sacrificiului pentru viaţa religioasă. S-a ajuns la diminuarea
credinţei în zei, consideraţi muritori căci viaţa lor era dependentă de sacrificiile aduse de
oameni. Astfel, s-au impus preoţii (brahmanii), care au ajuns să fie consideraţi egali cu zeii.
Potrivit textelor considerate sacre, mântuirea putea fi obţinută prin aducerea unei jertfe sau
prin achitarea taxei pentru săvârşirea ei.
Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii - jainismul şi
budismul. Textele Upanişadelor propun ca alternativă asceza şi meditaţia contemplativă.
Învăţătura hindusă are în centrul său două concepte: karma (faptă) şi samsara
(reîncarnare). Astfel, sufletul participă la un ciclu existenţial continuu — naştere-moarte-
renaştere — determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârşit într-o viaţă anterioară.
Eliberarea din succesiunea reîncarnărilor se face prin efort propriu, prin purificarea vieţii
şi prin exerciţii psiho-fizice (yoga). Acestea conduc la scopul ultim al existenţei umane, când,
în lipsa conştiinţei şi personalităţii care dispar, sufletul ajunge să se identifice cu Brahman
(Fiinţa supremă), principiul absolut şi impersonal, în care se regăsesc toate sufletele
individuale ajunse la eliberare.

Tehnica yoga presupune însuşirea mai multor exerciţii fizice şi spirituale:


1.Infrănările, adică ferirea de ucidere, minciună, furt, avariţie şi încurajarea abstinenţei
sexuale;
2.Disciplinele, adică purificarea interioară a organelor, dar şi a psihicului, prin cunoaşterea de
sine, împăcarea;
3.Aşezarea corpului în anumite poziţii;
4.Disciplinarea ritmului respiraţiei;
5.Suprimarea fluxului de gânduri;
6.Fixarea atenţiei într-un singur punct;
7.Meditaţia, concentrarea;
8.Dobândirea cunoaşterii adevărate a sinelui, ultima treaptă a tehnicii yoghine, care
eliberează pe om de ciclul reîncarnărilor, acesta întorcându-se în Absolutul din care a
emanat.

Cei care practică yoga au nevoie de un guru pentru a fi iniţiaţi.


În perioada hinduismului brahmanic, societatea hindusă a cunoscut împărţirea în
patra caste, ordonate ierarhic: preoţii {brahmanii), domnitorii şi războinicii (kshatriya),
negustorii şi agricultorii (vaisyas) şi servitorii (sudras). Cei aflaţi în afara sistemului de caste
erau numiţi paria (pauchamas). Doar reîncarnarea putea face trecerea de la o castă la alta.

Hinduismul medieval (600 - 1000 d. Hr.)

Brahma, Shiva şi Vishnu


Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor anterioare, unele
păstrându-se şi astăzi. Gândirea şi viaţa religioasă aveau în prim plan trei zei: Brahma,
Shiva şi Vishnu, care sunt de fapt cele 3 ipostaze ale realităţii ultime, Brahman, fiecare cu
roluri diferite. Astfel, Brahma este considerat creatorul lumii. Fiind însă mai departe de viaţa
acesteia, este mai puţin popular. Shiva este Marele Distrugător, dar şi regeneratorul vieţii, cel
care ajută lumea să se purifice prin reîncarnare şi să se înalţe spiritual. Considerat
protectorul asceţilor, el dispreţuieşte ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor
castelor. Vishnu este păstrător al ordinii cosmice. Simbolizând supremaţia castei
brahmanilor, stabilitatea socială şi bunăstarea.

Hinduismul modern (după anul 1000 d.


Hr.)
Interpretând diferit Vedele, unii hinduşi săvârşesc ritualuri din perioada vedică, alţii,
ritualuri sacerdotale sau idolatrizează zeităţi ale hinduismului medieval. Astfel, fiecare adept
este fidel unui zeu la care se închină zilnic, dar face apel şi la alte zeităţi, atunci când trebuie
să depăşească anumite obstacole în viaţă.
In lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator, fiind
influenţat de creştinism şi de cultura europeană.
Templele sunt locaşuri închinate anumitor zeităţi, întrucât se crede că fiecare zeitate
locuieşte în templul închinat ei. El păstrează statuia zeului venerat de cei care vin la templu.
Cu prilejul anumitor sărbători, templul devine loc de pelerinaj. Acesta are ca scop atragerea
bunăvoinţei zeului venerat la templul respectiv, prin aducerea de jertfe.
La râul Gange, considerat sfânt, se desfăşoară anumite ritualuri întrucât se crede
că izvorăşte din picioarele lui Vishnu şi se rostogoleşte peste capul şi părul zeului
Shiva, care locuiesc în ceruri. Hinduşii intră în apa Gangelui pentru a se purifica de păcate.
Ofrandele se aduc adesea vacilor, considerat animale sacre şi mame ale naturii. Ei cred
că fiecare parte a corpului acestui animal este locuită de o anumită zeitate.
Din casta brahmanilor fac parte astăzi profesorii universitari, ziariştii, oamenii politici.
Kshatria cuprinde prinţii şi militarii. A treia castă, vaisyas, cuprinde pe agricultori,
meşteşugari şi negustori, a căror responsabilitate este de a face ca ţara să prospere. Din
ultima castă, sudras, fac parte meşteşugarii, croitorii, pescarii. Categoria paria cuprinde
măturătorii de străzi, care nu au nici un fel de drepturi.
Concluzie
Hinduismul nu este o religie unitară, ci un complex de curente religioase,
acumulate pe parcursul a cinci milenii de viaţă religioasă. Mai mult, hinduismul nici nu
este o religie în înţelesul propriu al cuvântului, ci mai degrabă un sistem socio-
religios, un mod de viaţă.

Creștinismul

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături
de iudaism și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii
sub eticheta globală de „creștini”, religia acestora este, actualmente, cea mai
importantă din punct de vedere numeric,[1][2] cu un număr de 2,4 miliarde
de adepți.[3][4][5] Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din tradiția
religioasă iudaică, este a doua ca pondere numerică a adepților în lume.

Creștinismul are originea în iudaism. Ca moștenitor (alături de islam și


iudaismul contemporan) al tradiției religioase orientale, creștinismul
perpetuează până în zilele noastre credințe și mituri născute pe malurile
Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.[6]

Cuvântul "creștin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat


de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia
creștină ca fiind Mesia și fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba
greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a
cuvântului ‫ משיח‬Mașiah (arabă ‫ َمسيح‬Masīh). Inițial, cuvântul "creștin" a fost
folosit ca o poreclă la adresa celor care urmau învățăturile lui Iisus în
Imperiul Roman.

Instituția specifică creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este


Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie și catolicism,
tradiția Bisericii (în plus, pentru catolicism, se adaugă și Magisteriul
bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.
Relația creștinismului cu alte religii

Datorită istoriei sale schimbătoare este dificil să înțelegem nivelul actual al


relațiilor creștinismului cu alte religii. Acestea variază de la regiune la
regiune. Partea următoare reflectă unele din aceste relații:

Iudaismul

În istorie, relația dintre iudaism și creștinism a fost tensionată. În trecut,


creștinii erau învățați că evreii l-au ucis pe Iisus Hristos, „crimă” pentru care
ar fi trebuit pedepsiți. Antisemitismul are o legătură destul de mare cu
creștinismul. Totuși, după Holocaust, diverse discuții au ca scop
reconcilierea creștino-iudaică și relațiile dintre cele două religii s-au
îmbunătățit.

Iudaismul privește creștinismul ca fiind o eroare: originar, adică în iudaism,


Mesia este un om, un rege evreu așteptat de către toți, care, deși va înfăptui
multe lucruri greu de făcut de altcineva (reconstruirea Templului, aducerea
păcii mondiale, o credință universală în dumnezeul evreilor, învierea
morților), rămâne totuși o ființă umană și atât (vezi intrarea "jewish
eschatology" de pe wikipedia engleză pentru mai multe detalii), care doar are
concursul deplin al unicului creator care este Dumnezeu.

Islamul

Adepții Islamului s-au referit în istorie la evrei, creștini și la ei înșiși ca la


,,Oamenii Cărții’’, datorită faptului că cele trei religii se bazează pe anumite
cărți de origine divină. Doctrinar, însă, creștinismul este perceput de către
islam ca o formă de politeism (asociaționism, "sîrk" - în arabă "politeism"),
așa cum este reflectat de chiar textul sfânt islamic (Coranul), în surata
("capitolul") 5, versetul 73, care spune textual că "este blasfemie curată să
pretinzi că Dumnezeu este unul din trei într-o Trinitate". Versetul continuă,
spunând că Dumnezeu (Alah) va pedepsi aspru o astfel de credință. Surata
5, continuă și ea în aceeași direcție, susținând că Iisus Hristos a fost un
simplu om, un profet (surata 5, verset 75), iar versetul 77 spune că cei care
cred altfel sunt niște rătăciți. Se poate găsi o mai amplă cercetare a viziunii
islamice despre creștinism în lucrarea "Islamul interdicțiilor" al islamologului
Anne-Marie Delcambre, capitol 7, paginile 55 la 62. Conceptul sîrk (în
engleză "shirk") este și el discutat la intrarea omonimă din Wikipedia engleză.
Creștinii, la rândul lor, nu recunosc Coranul ca fiind o carte de origine
divină, și nici nu sunt de acord cu faptul că Iisus este un simplu profet, la fel
ca Mahomed, cum nu pot accepta nici faptul că Mahomed este profet și că,
astfel, cartea lui sfântă reprezintă un mesaj veridic al Creatorului.
Musulmanii consideră că Biblia și Tora, cărțile sfinte ale Creștinismului și
Iudaismului au fost interpretate greșit și distorsionate de către credincioșii
respectivelor religii. Bazați pe această credință, musulmanii văd în Coran
corectarea greșelilor făcute de creștini. De exemplu, musulmanii resping
existența Trinității și a ideii că Iisus Hristos este Dumnezeu.

Între cele două religii au existat dese controverse și conflicte (Cruciadele fiind
un exemplu), chiar dacă au existat și relații de înțelegere și pace. Scrierile
teologului Toma de Aquino citează și anumiți filozofi musulmani (cum ar fi
‘Ibn-Rushd).

La data de 6 mai 2001, Papa Ioan Paul al II-lea, primul Papă care s-a rugat
într-o moschee, a declarat, în Moscheea Omeyazilor din Damasc, că ,,Este
important ca musulmanii și creștinii să continue explorarea întrebărilor
filozofice și teologice, pentru a putea obține o cunoaștere mai obiectivă și o
cunoaștere inter-religioasă. O mai bună cunoaștere între cele două religii va
conduce, la nivel practic, la o nouă modalitate de a prezenta religiile noastre,
nu în opoziție, cum s-a întâmplat foarte des în trecut, ci în asociere, pentru
binele umanității.’’