Sunteți pe pagina 1din 3

Levănţică

Denumire
ştiinţifică: Lavandula angustifolia, familia Lamiaceae.
Denumiri populare: lavandă, aspic, spichinat, şpic, levant.
Denumiri în alte limbi: Lavender în engleză, Лаванда în rusă, Lavande în
franceză, Lavanda în italiană, Lavendel în germană.
Origine: Levănţica este originară din ţinuturile mediteraneene, Africa de Nord, Asia de Sud-
Vest şi insulele Canare unde creştea spontan pe terenuri aride, pietroase. Primele culturi de
lavandă au fost realizate în Arabia, de unde au fost aduse în Europa de către negustorii greci, cu
6000 ani î.H. Denumirea ştiinţifică de Lavandula derivă din latinescul lavare – „a spăla”, florile
de lavandă fiind utilizate de romani la parfumarea băilor.
Prezentare: Levănţica este un semiarbust peren, cu durata mare de viaţă (până la 20-30 ani),
ramificat în formă de tufă globuloasă, cu un colorit general verde-cenuşiu, înalt de 40-70 cm.
Rădăcina este lignificată, groasă până la 2-3 cm. Ramificaţiile bătrâne ale tulpinii sunt
lignificate, brune, cu scoarţa exfoliată şi ramificaţii numeroase. Ramificaţiile care poartă
inflorescenţe au 25-35 cm şi sunt foliate numai la bază. Ramurile sterile sunt mai scurte şi
complet foliate. Frunzele sunt opuse, liniare, cu vârf ascuţit, lungi de 2-5 cm şi late de 3-5 mm.
Florile liliachii-roşiatice sunt grupate sub formă de spic lung de 3-7 cm. Înfloreşte în lunile mai-
august, în dependenţă de zonă şi soi.
Aromă: Lavanda are un miros specific, floral, pătrunzător plăcut, cu nuanţă prospătă de mentă
şi lămâie. Aroma lavandei este considerată parfumul amintirilor, parfumul romanticilor.
Întrebuinţări culinare: Lavanda este un condiment utilizat mai ales în bucătăria
mediteraneană. Fiind un condiment delicat şi rafinat, este şi unul incredibil de versatil putând fi
utilizat atât la mâncărurile dulci, cât şi picante. Se potriveşte de minune la deserturi: îngheţată,
şerbet, sufleu, cremă, caramel, ciocolată, aluat, sirop. Se poate prepara zahăr cu lavandă. Este
folosită la salate şi aperitive. Se întâlneşte cu preparate de carne, îndeosebi de vânat, miel, porc.
Deşi toate părţile plantei au aromă, în culinărie se folosesc mai ales florile sau mugurii. Florile
pot fi folosite deopotrivă proaspete şi uscate. Aroma plantei este foarte puternică şi trebuie
folosită cu moderaţie. Se îmbină cu vanilia, ghimbirul, nucile greceşti, fisticul, migdalele,
fructele de pădure, cireşele, prunele. Se poate prepara un amestec uscat de cimbru şi levănţică în
proporţie de 5:1 şi folosit pentru a înnobila mâncărurile până acum condimentate doar cu
cimbru. În plus, acest amestec este destinat pofticioşilor pentru a le regla apetitul şi astfel şi
greutatea. În final, rămurele florale de levănţică se folosesc la decorul bucatelor, atât deserturi
cât şi preparatelor din carne.
Întrebuinţări
medicinale: Levănţica se foloseşte intens în medicina naturistă. Planta are proprietăţi curative
excepţionale. În terapie se foloseşte tinctura, uleiul, infuzia, esenţa de lavandă. Florile uscate
sunt folosite la mai multe afecţiuni ca: spasme, epilepsie, iritabilitate, nervozitate, migrene,
vertij, ameţeli, dureri de cap, stres. Tinctura este bună la combaterea afecţiunilor căilor
respiratorii, reglarea funcţiilor aparatului digestiv şi cardiac. Uleiul are efect antiinflamator şi
cicatrizant. Se poate folosi la tratarea eczemelor, muşcăturilor de insecte, reumatismului,
durerilor abdomenale, menstruale la masarea locului dureros de două ori pe zi cu 2 picături de
ulei. Este foarte bun la arsuri, le vindecă fără ca să rămână cicatrice. Infuzia se foloseşte cu mare
succes în caz de leucoree, se fac spălături vaginale zilnice cu infuzie de lavandă şi efectul nu
întârzie să apară. Tratează căderea părului. Esenţa este folosită mai ales la aromaterapie, la
tratarea sinuzitei, bronşitei, răcelii, epuizării nervoase, insomniei, anxietăţii, depresiei. Ceaiul
din flori de levănţică poate fi folosit cu succes în igiena orală, ca apa de gură. În medicina
veterinară, uleiul de lavandă se foloseşte în frecţiile articulaţiilor dureroase ale animalelor şi în
stimularea poftei de mâncare, punând câteva picături de ulei în apa de adăpare.
Contraindicaţii: Nu s-au înregistrat efecte adverse ale tratamentelor cu levănţică. Specialiştii
recomandă însă ca uleiurile sa se foloseasca diluate, pentru că altfel pot provoca iritaţii. Se
recomadă atenţie sporită în asocierea lavandei cu medicaţia antidepresivă, cu tratamentele
împotriva anxietaţii, sau insomniei pentru că poate intensifica efectul substanţelor administrate.
De asemenea, este preferabil să nu se consume preparate pe baza uleiurilor volatile de lavandă
celor care şofeaza sau care întreprind activitaţi ce necesită concentrare sporită şi o bună
coordonare psihomotorie.
Alte întrebuinţări: Levănţica este o importantă plantă a industriei cosmetice. Aroma de
levănţică este una dintre cele mai solicitate în parfumerie, a doua după aroma de trandafir.
Parfumieri celebri s-au întrecut în a pune în sticluţe esenţele naturale ale lavandei. L’Occitane
en Provence, Caron, Guerlainvă pot oferi veritabilul parfum de lavandă. Săculeţele cu flori de
lavandă ajută efectiv gospodinelor să scape de mirosuri neplăcute, molii, furnici, purici şi alţi
diverşi gândaci. Pentru aceasta este nevoie de stropit locurile vizitate de insecte cu o soluţie
formată din 6 linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă. Levănţica, de asemenea,
este folosită ornamental. Crescută în grădină, pe terasă sau balcon va înveseli şi parfuma
împrejurimea. Forma şi culoarea argintie a plantei atrage privirile chiar şi în timpul iernii.
Intens se cultivă în xeriscaping şi xerogardening (cultivarea în zone aride pentru a opri
înaintarea deşertului). Datorită multiplelor merite a câştigat şi crearea unui muzeu în cinstea
sa. Muzeul lavandei, aflat în regiunea Provence, Franţa, se bucură de interes viu.
Recoltare/întreţinere: De la
levănţică se folosesc florile sau ramurile florifere întregi. Ele se recoltează din primăvară până
toamna, cu ajutorul unui foarfece. Tăierea inflorescențelor se face începând de la pământ.
Primăvara se îndepărtează circa 10 cm din inflorescenţă, la sfârşitul verii se taie inflorescenţa şi
partea lemnoasă a lavandei. Lavanda trebuie tăiată pentru a o obliga să formeze ramificaţii cât
mai apropiate de sol. După înflorire se taie pentru a menţine forma rotundă a plantei. După
primii 2-3 ani planta va produce mai multe flori. Cultivarea lavandei în condiţii casnice este
relativ simplă şi nu necesită o atenţie deosebită. Preferă locurile puternic luminate şi deşi
plantele bătrâne rezistă şi la ger, vor vegeta la căldură, abia după ce temperatura va atinge 10-
14°C. Nu are nevoie de fertilizări suplimentare, se mulţumeşte cu un sol sărac în substanţă
organică, bogat în calciu, bine drenat. Lavanda este mai sensibilă la excesul de apă decât la lipsa
ei, dar necesită, totuşi, suficientă umiditate la răsărire şi în perioada până la formarea tufelor.
Poate fi atacată de o serie de dăunători (Septoria lavandulae, Isophya tenuicerca, Heterodera
mariori), mai mult caracteristici plantelor crescute în câmp. În condiţii casnice plantele atacate
trebuie izolate şi tratate cu pesticide specifice. Lavanda se poate înmulţi atât germinativ, prin
seminţe, cât şi vegetativ, prin butaşi înrădăcinaţi sau prin despărţirea tufelor bătrâne. Seminţele
de lavandă sunt mici, tari, acoperite cu o membrană slab permiabilă şi, astfel, cu germinaţie
redusă şi foarte lentă. La ghiveci semănatul se efectuează primavara. La înmulţirea prin seminţe,
se obţin plante hibride, heterogene, neuniforme după perioada de înflorire. Înmulţirea prin
butaşi va garanta păstrarea proprietăţilor plantei-mamă. În perioada de repaos a plantei mature
(toamna sau primăvara devreme) se selectează un ram de la planta dorită de 6-10 cm şi în
decurs de 1-2 ore se plantează într-un ghiveci cu amestec de pământ şi nisip în proporţii egale.
La început pământul se menţine umed, după ce planta dezvoltă rădăcini poate fi irigată şi la 3
zile după ce pământul din ghiveci s-a uscat. Înrădăcinată poate fi transplantată şi în grădină.
Păstrare/Conservare: Florile uscate îşi păstrează bine mirosul o perioadă îndelungată de
timp. Pentru flori uscate, inflorescenţele recoltate se întind în strat subţire la umbră, în încăperi
curate şi aerate. După uscare florile pot fi uşor scuturate de pe ram. Artificial, se usuca la
temperaturi sub 40°C. Uscate se păstrează ferite de umezeală.

S-ar putea să vă placă și