CULTURA PRUNULUI

Prunus domestica L. Fam. Rosaceae

Subfam. Prunoideae
 Importanţă, origine şi arie de răspândire

Prunul este una din cele mai importante specii de climat temperat, iar prin specia Prunus salicina şi pentru zonele de
climat mediteranean.
Fructele pot fi consumate în stare proaspătă, industrializate sub diferite forme (compot, dulceaţă, gem, magiun, băuturi
nealcoolice şi alcoolice etc.), fructe deshidratate, etc. De asemenea, fructele se pot folosi la prepararea diferitelor
mâncăruri. Compoziţia prunelor este foarte complexă, toate acestea conducând la o valoare energetică mare, de 62
kcal. Totodată, prunele mai conţin: albumină 0,5%; celuloză 6%; vitaminele A, B; săruri minerale de Fe, Ca, P, Mg, K,
Na, Mn etc.
Importanţa deosebită a acestei specii se datorează şi altor însuşiri: plasticitate ecologică mare; înmulţire uşoară atât
pe cale generativă, cât şi vegetativă; precocitate, producţii mari şi constante; perioadă lungă de valorificare a fructelor
(peste 90 zile), de la sfârşitul lunii iunie până în octombrie; proporţia edibilă a fructelor este mare (cca. 94%);
posibilităţi multiple de valorificare a fructelor, inclusiv la export.
Se presupune că această specie a fost adusă în sud-estul Europei din Caucaz, unde s-ar fi format prin încrucişarea
naturală dintre P. Spinosa şi P. cerasifera.
Prunul este mult răspândit pe glob, în special în zonele temperate din emisfera nordică. Specia ocupă locul al-VI-lea
pe glob, după mere, citrice, banane, piersici şi ananas şi locul al-II-lea în zonele temperate după măr, cu cca 1,7
milioane hectare şi o producţie totală de cca 13,5 milioane tone, din care o producţie comercializată de peste 7
milioane tone. Producţia cea mai mare de prune se obţine în Asia, urmată de Europa, America de Nord, America de
Sud, Africa şi Oceania.
Pe plan mondial, ţări mari producătoare sunt: China, S.U.A., Turcia, Argentina, Iugoslavia, România etc. În Europa,
ţările mai producătoare sunt: Iugoslavia, România, Germania, Bulgaria, Franţa etc.
În România, producţia de prune se situează între 400 şi 600 mii tone, la o suprafaţă de cca 65.000 ha. De remarcat,
faptul că prunul este singura specie la care suprafeţele şi producţia nu au scăzut evident chiar după anul 1990, de
când ponderea producţiei este realizată în sectorul privat (cca 92 %).
 Particularităţi biologice şi ecologice

Sortimentul de soiuri
Sortimentul de prun a cunoscut o dinamică importantă atât sub aspectul numeric, cât şi calitativ al soiurilor.
El cuprinde 29 soiuri, dintre care 6 străine şi 24 autohtone. Rezultatele cercetărilor din România arată posibilitatea
sporirii numărului de soiuri la 32-35 din care 23-25 soiuri româneşti. De perspectivă sunt soiurile timpurii şi foarte
timpurii, datorită cererii mari pe piaţa internaţională.

Corcoduşul sau mirobolanul , Prunul franc, P.F. Roşior văratec, P.F.

Portaltoii prunului Gălbior, P.F. Renclod verde, Oteşani 8, 11, P.F. Buburuz, P.F. Scoldus.

Particularităţile de creştere şi fructificare ale prunului

Sistemul radicular

Creşterea sistemului radicular este influenţată de portaltoi, soi, tipul de sol şi sistemul de întreţinere.
Astfel, la prunii pe rădăcini proprii sistemul radicular este bine dezvoltat. Majoritatea rădăcinilor se găsesc
în stratul de sol cuprins între 12 şi 36 cm. Rădăcinile constituie 27-45 % din greutatea pomului, acestea având direcţie
orizontală şi oblică, majoritatea fiind de ordinul II-IV. Dezvoltarea rădăcinilor în plan orizontal este influenţată de soi şi
densitate. Mulţi portaltoi de prun franc au proprietatea de a emite drajoni, fenomen dăunător în plantaţie. Situarea
rădăcinilor în stratul superior al solului permite cultura prunului şi pe soluri mai subţiri, cu conţinut ridicat de argilă şi cu
drenaj aerohidric deficitar.
La pomii altoiţi pe corcoduş, rădăcinile sunt lungi şi subţiri, pătrund mai adânc în sol, chiar până la 120-130
cm, dar marea masă a lor se află în stratul de sol cuprins între 30 şi 60 cm. În plan orizontal, acestea depăşesc de 2-3
ori proiecţia coroanei.
 Sistemul epigeu

Trunchiul este în general drept, mai rar torsionat (Roşior văratec, Montfort), cu ritidomul neted
(Anna Spath, Renclod verde) sau crăpat sub formă de plăci poliedrice (Agen, Rivers timpuriu). Ca
înălţime, majoritatea soiurilor formează un trunchi mijlociu, cu diametrul în medie de 25-35 cm.
Coroana naturală variază mult în funcţie de unghiul de ramificare a ramurilor, precum şi de vigoarea
lor. Astfel, aceasta poate fi: fusiformă (Izium, Eric, Simon), piramidală (Tuleu gras, Tuleu timpuriu,
Gras româneasc, De Bistriţa), invers piramidală (Anna Späth, Peche, Uriaşe), globuloasă (Agen,
Renclod negru, Ontario, Vinete de Italia), turtită (Renclod verde, Montfort) etc. De asemenea, după
capacitatea de ramificare şi tipul de fructificare, soiurile pot avea coroane dese (Agen, Minerva) sau
rare (Nectarina roşie, Stanley) care fructifică în special pe buchete de mai. Alte soiuri (Tuleu gras,
Vinete româneşti, Grase româneşti) fructifică pe ramuri mijlocii şi lungi. Diametrul coroanei în
perioada de rodire maximă poate atinge 4-7 m. În mod natural prunul poate ajunge la 8-10 m înălţime,
dar în plantaţii nu depăşeşte 4-5 m.
Prunul are o creştere puternică mai ales în perioada de tinereţe, lungimea ramurilor anuale atingând
frecvent 1-1,5 m, fapt ce permite formarea rapidă a coroanelor prin operaţiuni în verde.
La aceste soiuri coroana se îndeseşte uşor (Centenar, Agen), necesitând lucrări de formare mai
deosebite, în timp ce la cele de tip “spur” capacitatea de ramificare şi de formare a lăstarilor anticipaţi
este redusă.
În afară de specificul biologic al soiurilor şi portaltoilor, vigoarea pomilor mai este influenţată de
condiţiile ecologice şi în special tehnologice.
Ramurile fructifere ale prunului se pot clasifica în: ramuri preflorifere (pintenul, spinul şi smiceaua)
şi ramuri florifere (buchetul de mai, ramura mijlocie şi ramura lungă). În condiţii ecologice şi
tehnologice favorabile, ramurile preflorifere evoluează în ramuri florifere.
Buchetele de mai au inseraţi mai mulţi muguri floriferi şi puţini vegetativi şi trăiesc 3-6 ani. Ramurile
mijlocii au 5-30 cm lungime şi au inserate pe ele atât muguri floriferi în treimea mijlocie, cât şi
vegetativi către vârf. Ramurile lungi întâlnite cu preponderenţă la anumite soiuri (Superb, Vinete
româneşti) prezintă la bază 1-3 muguri vegetativi, apoi muguri vegetativi şi floriferi în grupuri, iar
spre vârf din nou muguri vegetativi.
Florile prunului sunt hermafrodite, cu petale albe sau albe-verzui, de dimensiuni diferite. Înflorirea
are loc înainte de înfrunzire (Nectarina roşie, Stanley, Silvia), simultan cu înfrunzirea (Vinete de
Italia) sau după înfrunzire (Centenar, Vinete româneşti).
Fructele sunt drupe de dimensiuni, forme, gust, aromă şi culori foarte diferite, acestea fiind caractere
de soi. De asemenea, fructele pot fi grupate după destinaţie: pentru consum în starea proaspătă, pentru
semiindustrializare sau industrializare sub diferite forme.
 Cerinţele prunului faţă de factorii ecologici
Cerinţele faţă de temperatură ale prunului sunt moderate, această specie reuşind bine în zonele în care
temperatura medie anuală este de 8,5-11oC.
Cele mai rezistente soiuri sunt cele provenite din prunul canadian, din cel din Ussuria şi cel american, care au
ca limită de rezistenţă până la –50…-55oC. Soiurile provenite din P. domestica rezistă până la –32…-36oC şi chiar
–38oC în condiţiile călirii corespunzătoare şi a descreşterii treptate a temperaturilor. Amplitudinile mari de
temperatură sunt dăunătoare pomilor.
În faza de boboc, florile rezistă până la –3oC…-4,4oC, florile deschise de la –0,5 la –2,2oC, iar fructele
legate la –0,5…-1,1oC. Cel mai sensibil organ al florilor este pistilul, apoi ovarul.
Cea mai critică fenofază faţă de temperatură este înflorirea, când temperatura trebuie să fie între 10 şi 12oC,
iar temperaturile diurne extreme să depăşească 2oC, respectiv 25oC, altfel florile cad în masă sau fecundarea este
deficitară.
Necesarul de temperatură activă pentru declanşarea înfloritului este în medie de 321oC, pentru maturarea
fructelor 2000-2200oC la soiurile timpurii şi de 3200-3500oC pentru soiurile târzii. Media anuală a maximelor să
fie cuprinsă între 16oC şi 17oC, iar media minimelor de +3,9…+4,4oC (Gh. Anzar, 1984). În toate zonele de
cultură a prunului se asigură necesarul de frig pentru ieşirea din repausul biologic.
Excesul de căldură, însoţit de secetă şi vânturi uscate, este dăunător culturii prunului. Temperaturi mai mari de
35oC determină blocarea creşterilor şi arsuri pe frunze, ramuri şi fructe.
Cerinţele faţă de apă.
Prunul şi, în special, soiurile europene sunt pretenţioase faţă de regimul hidric. Aceste pretenţii sunt
satisfăcute în zonele în care cad annual 600-700 mm, din care 200-250mm în lunile mai, iunie şi iulie.
Umiditatea relativă optimă este de 68-72, iar în iulie de 56-64 %. Prunul franc are pretenţiile cele mai mari,
urmat de corcoduş şi minime soiurile altoite pe zarzăr sau piersic.
Excesul de umiditate din sol este dăunător soiurilor altoite pe portaltoi zarzăr şi piersic şi mai puţin
dăunător celor altoite pe prun franc. De asemenea, precipitaţiile abundente şi reci din timpul înfloritului
împiedică polenizarea, iar cele din timpul maturării fructelor favorizează atacul unor boli criptogamice
(Monilinia, Polystigma) şi deprecierea fructelor.
Sensibilitatea soiurilor la secetă s-a manifestat prin căderea frunzelor, încetarea creşterii lăstarilor,
diferenţiere slabă sau incompletă a mugurilor floriferi şi chiar uscarea pomilor. Soiuri sensibile: Gras românesc,
Lincoln, Renclod de iulie, Ţar, Vinete de Italia. Soiuri rezistente la secetă s-au dovedit: Abundenţa, Anna Späth,
Kirke, Mirabelle de Nancy, Renclod verde, Roşioare, Ialomiţa, Prunul negru, Pruna de Turţ etc. (V. Cociu şi
colab., 1997).
S-a constatat că prunul reuşeşte cu rezultate bune şi în zonele de stepă unde precipitaţiile coboară chiar
sub 550 mm, dacă celelalte măsuri agrotehnice sunt respectate, inclusiv normarea încărcăturii de rod.

Cerinţele faţă de sol ale prunului sunt modeste, acesta creşte şi fructifică bine aproape pe toate tipurile de sol dacă
ceilalţi factori nu sunt limitativi. Majoritatea portaltoilor prunului au o capacitate mare de adaptare la diferite tipuri
de sol.
În general, prunul poate da rezultate bune şi pe solurile argilo-nisipoase şi chiar pe cele nisipoase cu suport argilos,
dar sunt recomandate solurile mai calde şi mai ravene de tip cernoziom. Prunul este specia care poate suporta cel
mai larg interval al pH-ului: 5,5-8,4 (optim 5,8-7,2). De asemenea, această specie rezistă până la un conţinut de 15-
16% CaCO3 în sol (optim până la 10%), 30-50% argilă în zonele cu suficiente precipitaţii. Prunul este sensibil la
scăderea conţinutului de oxigen, având pretenţii mari faţă de porozitatea de aeraţie (15-20%) şi nu rezistă la
excesul de umezeală timp îndelungat. Această specie creşte bine numai pe solurile în care volumul de sol neafectat
de procese de gleizare, la dispoziţia sistemului radicular, este de minim 30%. Este o condiţie obligatorie pe toate
tipurile de sol, indiferent dacă celelalte însuşiri fizico-chimice sunt normale.
 Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor

- Sistemul extensiv este cel mai răspândit la noi în ţară, dar şi pe plan mondial. Pomii folosiţi sunt de vigoare mare,
altoiţi pe corcoduş. Distanţele de plantare sunt mari: 6-7 m x 5-6 m, realizând densităţi de 230-240 pomi/ha. De
asemenea, distanţe mai mari (7 x 7 m) se practică şi în cazul recoltării mecanizate a fructelor. În acest sistem pomii
nu acoperă tot spaţiul destinat, investiţiile sunt relativ reduse, iar capacitatea de producţie mică (5-8 t/ha). Există
tendinţa de renunţare la acest sistem.
- Sistemul intensiv - a apărut ceva mai târziu (1970). Indiferent de forma de coroană aleasă, distanţele de plantare
pentru acest sistem sunt de 4,5-5 m x 3,5-4 m, chiar 5 x 5 m. Folosirea acestui sistem de cultură la prun implică
soiuri şi portaltoi specifici, iar aceştia să fie în corelaţie cu factorii de mediu.
- Sistemul superintensiv –se află în faza de cercetare. Acest sistem este diferit de cel de la măr. Soiurile şi portaltoii
de prun nu au încă o vigoare foarte redusă, în plus au şi alte caracteristici de creştere şi fructificare. Se pot obţine
densităţi de 1111-2222 pomi/ha, ceea ce corespund următoarelor distanţe de plantare: 1,5 x 6,0 m; 1,5-5,0 m sau
2x3; 2x4; 2x5 m etc.
Sistemul de cultură cu densităţi mari de 1000-1500 pomi/ha include obligatoriu verigi tehnologice specifice, cum
ar fi tăierile în verde, realizarea unei anumite structuri a coroanelor prin tăieri, fertilizare, combaterea bolilor şi
dăunătorilor.

Tăierile de formare, întreţinere şi fructificare

Cele mai răspândite forme de coroană la prun sunt: vasul ameliorat, vasul suprapus, vasul aplatizat, piramida
întreruptă, piramida etajată rărită, piramida mixtă, palmeta cu braţe oblice şi fusul subţire. Pentru formarea cât
mai rapidă a coroanelor la prun, trebuie valorificată creşterea rapidă din primii ani şi capacitatea de emitere a
lăstarilor anticipaţi. Formarea corectă şi rapidă a coroanei se realizează foarte bine dacă se îmbină tăierile din
perioada de repaus cu intervenţiile din perioada de vegetaţie care sunt şi cele mai recomandate. Astfel, perioada de
formare a coroanei se poate reduce cu 1 chiar 2 ani.
Tăierile de formare, în perioadele de tinereţe vor fi foarte reduse, limitându-se la strictul necesar. Încă din
primii ani după plantare multe soiuri încep să fructifice, iar greutatea fructelor curbează ramurile, mărind unghiul
de inserţie, chiar şi la soiurile cu tendinţă de creştere verticală. De asemenea, la aceste soiuri se ciupesc lăstarii de
prelungire la distanţa de ramificare proiectată, iar dacă acest lucru nu s-a realizat ramura anuală se va scurta în
primăvară.
 Tăierile de întreţinere şi fructificare se bazează pe reducţia şi simplificarea semischeletului, în scopul
stabilirii unui echilibru între formaţiunile de rod şi cele vegetative, a păstrării volumului iniţial al coroanei, pentru
asigurarea de noi creşteri, pentru o mai bună iluminare a coroanei, pentru evitarea alternanţei de rodire etc.
Tăierile se vor face diferenţiat, în raport cu vârsta pomilor, starea lor fiziologică, specia şi soiurile. Prin tăieri
se vor îndepărta ramurile uscate şi rău plasate. Ramurile roditoare se vor rări numai în anumite situaţii. La pomii
intraţi în prima perioadă de rodire, unde se manifestă scăderea potenţialului de creştere, este necesar ca la 3-4 ani să
se efectueze tăieri uşoare de reducţie, prin scurtarea ramurilor de schelet în lemn de 2-3 ani, deasupra unei ramuri
de garnisire.
Cu prilejul acestor tăieri se vor păstra ramurile buchet şi ramurile de garnisire care nu depăşesc lungimea de
30 cm. Dacă sunt prea dese, se înlătură cele mai slabe. Ramurile de garnisire care nu depăşesc 60 cm şi au unghiul
de ramificare 50-55o se scurtează la 8-10 muguri, iar cele mai lungi cu unghi de ramificare mic se palisează în
poziţie orizontală sau se scurtează la 8-10 muguri, de asemenea, cele de prelungire se scurtează la 1/3-1/2 din
lungimea lor.
La prun se aplică tăieri de corecţie în cazul când pomii nu au fost tăiaţi anual sau la cei tăiaţi necorespunzător.
De asemenea, în perioada de declin se efectuează tăieri de reîntinerire mai severe la nivelul scheletului.

Întreţinerea solului.
În plantaţiile tinere, până la intrarea pe rod solul se poat cultiva leguminoase, cartofi, căpşuni etc., realizându-
se culturi intercalate. De asemenea, un alt mod de întreţinere a solului este cel cu îngrăşăminte verzi. Pe rândul de
pomi, solul poate menţine ca ogor lucrat pe o bandă lată de 1,5-2,0 m.
În plantaţiile pe rod solul se va întreţine în funcţie de nivelul precipitaţiilor şi de panta terenului. Astfel, în
zonele de stepă este recomandat ogorul lucrat, în timp ce în zonele colinare cu precipitaţii suficiente intervalele
dintre rânduri pot fi înierbate, iar iarba cosită de 2-3 ori şi folosită ca mulci. Lucrările solului (arătura) se va
efectua la 12-15 cm, iar discuirea sau cultivarea la 8-10 cm. Un sistem care a dat rezultate în cultura prunului este
erbicidarea pe rândul de pomi. În această situaţie se vor elimina în prealabil toţi drajonii sau lăstarii din colet.
Fertilizarea plantaţiilor de prun reprezintă o verigă tehnologică importantă dacă se are în vedere faptul că
această specie se amplasează pe terenuri mai puţin fertile, subţiri, chiar erodate. Nivelul fertilizării se stabileşte în
funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive, textură, regimul de precipitaţii, producţia
planificată etc. Analiza de sol şi diagnoza foliară sunt principalele determinări ce conduc la date certe privind
fertilizarea.
La un hectar de prun cu 500 pomi şi o producţie de 15 tone anual se extrage din sol: 47 kg N, 12 kg P 2O5, 72
kg K2O, 64 kg CaO, 13 kg MgO. Din aceste cantităţi extrase definitiv din sol se regăsesc numai o parte în
substanţele minerale conţinute în fructe şi lemnul nou, şi anume de: 18 kg N, 6 kg P 2O5, 40 kg K2O, 33 kg CaO şi
6 kg MgO la hectar. Diferenţa dintre cele două grupe de cifre ajunge din nou în sol prin frunzele şi fructele căzute.
După M. Gautier, o plantaţie matură de prun are nevoie anual de 100-120 kg N/ha, 60-70 kg P/ha, 100-120 kg
K/ha şi odată la 3-4 ani 30-40 t gunoi de grajd.
În plantaţiile tinere aceste doze se reduc cu 1/3 până la ¼
Intensitatea maximă a absorbţiei rădăcinilor prunului are loc când temperatura solului este de 16-18 oC. La
temperaturi mai mici absorbţia se reduce şi se opreşte sub 2oC. De asemenea, activitatea rădăcinilor scade şi pe
măsura creşterii temperaturii solului peste 18-20oC. Umiditatea optimă a solului pentru activitatea rădăcinilor
prunului este de 60-80 % din capacitatea de câmp.

Irigarea plantaţiilor de prun este obligatorie în zonele de stepă şi silvostepă cu mai puţin de 550 mm precipitaţii anuale, precum
şi în regiunile moderat umede (550-650 mm annual), dacă din acestea cel puţin 200-250 mm nu cad în lunile mai, iunie şi iulie. În
aceste situaţii se vor aplica 3-4 udări cu 20-30 l apă la fiecare pom sau 3-4 udări cu 350-450 m 3/ha pentru ca apa să ajungă la 20-
60 cm, zona de creştere a majorităţii rădăcinilor absorbante şi să asigure 60-80 % din capacitatea de câmp.
Perioadele critice în aprovizionarea prunului cu apă sunt: după înflorit, în faza de întărire a sâmburilor, la intrarea fructelor în
pârgă; după recoltare se face udarea de aprovizionare. Prin irigare creşte cantitatea şi calitatea producţiei şi previne debilitarea
pomilor.
 Particularităţile maturării şi recoltării prunelor
Maturarea prunelor reprezintă faza de dezvoltare în care procesele de creştere, biochimice şi fiziologice; ajung la un nivel
caracteristic care le fac edibile în momentul recoltării sau după aceea. În această fenofază au loc modificări ale culorii, fermităţii,
gustului şi aromei prunelor.
Ca şi la alte fructe, şi la prune există mai multe grade de maturare: prepârga, pârga, maturitatea de recoltare, maturitatea de
consum, maturitatea fiziologică, postmaturarea.
Maturitatea de recoltare reprezintă momentul în care fructele desprinse de pe plantă îşi continuă maturarea până la atingerea
calităţilor organoleptice maxime. Acum fructele au ajuns la mărimea, forma, pigmentaţia, culoarea şi gustul caracteristic soiului.
La prune, acest moment trebuie să fie cât mai apropiat de momentul optim de consum. În această fază se recoltează soiurile
destinate exportului sau transportului la mari distanţe.
Soiurile de prun destinate consumului în stare proaspătă au maturitatea de recoltare cu cel mult 3-4 zile înainte de
maturitatea de consum. Dacă sunt recoltate mai devreme, prunele nu-şi mai desăvârşesc maturarea, iar gustul lor rămâne deficitar.
Recoltate mai târziu prunele devin sensibile la manipulare şi transport, îşi pierd fermitatea structo-texturală şi sunt uşor atacate de
boli sau deranjamente fiziologice.
Maturitatea de consum reprezintă momentul în care prunele realizează un echilibru biochimic optim, cu un gust, structură,
textură şi arome corespunzăătoare calităţilor gustative maxime. La maturitatea de consum se recoltează soiurile de prune destinate
consumului proaspăt local, precum şi cele destinate deshidratării şi industrializării inclusiv sub formă de alcool.
Pentru consumul în stare proaspătă, prunele se recoltează manual cu tot cu peduncul, fără a îndepărta pruina. Fructele se
aşază în ambalaje cu capacităţi mici de 5-6 kg, care se vor aşeza în locuri umbrite. Sortatul se face direct din pom. Pentru
industrializare, prunele se pot recolta şi mecanizat prin scuturarea cu ajutorul vibratoarelor şi preluare pe prelate. Pentru aceasta,
distanţele de plantare vor fi mărite (7 x 7 m), vor fi alese soiurile cu desprinderea uşoară a fructelor, eventual se vor aplica
tratamente cu produse care să favorizeze desprinderea.