Sunteți pe pagina 1din 4

Observaţia.

Observaţia îşi propune scopul de a colecta date cu privire la


comportamentul handicapaţilor, cu privire la caracteristicile şi evoluţia lor psihică,
formarea deprinderilor de activitate şi a aptitudinilor intelectuale, acumularea de
cunoştinţe şi de experienţe recuperative pentru inserţia socio-profesională;

Folosirea observaţiei în logopedie este evaluată de unii autori prin analogie cu


examenul clinic medicinal. Observaţia permite raportarea datelor obţinute de la un
anumit subiect la sistemul de informaţii din domeniul deja cercetat, iar cercetarea
fiecărui caz în parte îmbogăţeşte sistemul cunoştinţelor generale, chiar şi numai cu
momente individuale de trăire a unor situaţii sau de manifestare a unor stări
particulare. Cu ajutorul observării pot fi studiate atât conţinutul, cât şi forma de
manifestare a proceselor, trăsăturilor şi stărilor psihice.

Conversaţia reprezintă un mijloc şi o sursă importantă de cunoaştere interumană,


de relaţionare şi adaptare socială şi are o istorie paralelă cu istoria speciei.
Conversaţia cu subiecţii este utilă când răspunsurile sunt sincere şi logice. Deşi
presupune destule dificultăţi în cazul anumitor categorii de handicapuri, totuşi, are
un anumit avantaj faţă de celelalte metode. Avantajul constă în faptul că logopaţii
nu pot simula sau masca unele comportamente; sunt sinceri în elaborarea
răspunsurilor Important este să se folosească limbaj şi material ilusuativ adecvat
nivelului de înţelegere, şi care ar putea stimula verbalizarea.

Logopedia utilizează conversaţia ca metodă de cercetare, de investigare a vieţii”


subiective, datorită posibilităţilor ei deosebite de a releva viaţa psihică. Solicitând
din partea subiectului soluţii pentru problemele investigate, pot fi stabilite unele
modalităţi de exprimare sau poate fi relevat conţinutul unor trăiri, atitudini,
particularităţi de manifestare ale unor stări sau trăsături de personalitate.

Metoda chestionarului şi anchetei, ca şi anamneza, sunt metode care furnizează


date despre evoluţia afecţiunii şi despre deviaţia de la normal. Presupune
completarea sau oferirea de răspunsuri la un număr concret de întrebări, care au
constituit obiectul unei elaborări speciale (în majoritatea cazurilor, un etalon); se
axează, în principiu, pe răspunsurile scrise, oferite de diferiţi subiecţi la aceleaşi
întrebări şi interpretate în' mod sistematic.

Experimentul. Datorită preciziei pe care o conferă cercetării, mulţi autori, califică


experimentul drept cea mai importantă metodă în diagnosticul logoped; Subiectul
este solicitat din plin în activităţi ludice, de învăţare, de motricitate formare de
deprinderi, de comportament.
Experimentul presupune crearea sau modificarea anumitor situaţii, care determină
apariţia -în spaţiu si timp a unor fenomene dorite de experimentator manifestate în
funcţie de obiectivele lui de cercetare. Experimentul permite controlarea factorilor
de influenţă asupra fenomenului studiat, prin menţinerea constantă aproape tuturor
acestor factori (cu excepţia unuia, determinat să contribuie ] stabilirea direcţiei şi
nivelului de influenţă a fenomenului dat). Marele avantaj p care-l reprezintă
experimentul este faptul că el poate fi repetat -condiţie ce ofera posibilitate
principală de verificare a datelor obţinute intr-un experiment anterior.

Testele verbale şi neverbale. Se folosesc în dependenţă de handicap. Nu toate


testele pot fi prepuse handicapaţilor, pentru că, de multe ori, ele depăşesc nivelu lor
de înţelegere. Eficiente sunt cele axate pe sortarea imaginilor sau altor materiale
(bile, beţişoare, figurine) în baza anumitor criterii (culoare, mărime, formă, categc
rie semantică), prin şiruri de cuvinte cu diferite sensuri şi utilizări. Diagnosticul
obţinut în baza testelor de inteligenţă oferă, în exclusivitate, un decupaj prin
secţiune transversală: nivelul mintal al subiectului în momentul testării. Este foarte
important să se determine caracteristicile evoluţiei inteligenţei şi chiar ritmul
acesteia pentru vârsta de Crestere, fapt ce ar face posibilă stabilirea momentului
genezei şi a caracteristicilor primelor stadii şi ar oferi răspuns la 2 din întrebările
primordiale:

1. De la ce vârstă pot fi copii examinaţi logopedic?

2. În ce termeni ar putea fi formulate anumite concluzii?

Analiza produselor activităţii creatoare şi şcolare a copilului contribuie cu


informaţii utile la imaginea generală. Deseori, această metodă constituie un mijloc
eficient de cunoaştere şi psihodiagnoză.

Anamneza ajută la stabilirea momentului in care a apărut handicapul, cauzelof şi


evoluţiei lui. Se realizează în baza discuţiilor cu părinţii, învăţătorii, medicii şi, în
caz de necesitate, prin studierea fişei medicale.

Analiza de caz. De obicei, pentru formularea unui diagnostic corect se recurge la


combinarea tuturor metodelor, utilizându-se ulterior şi analiza de caz. Se ţinâ :ont
de toate datele personale ale subiectului, începând de la cele familiale şi dt
:tiologie; se relevă principalele caracteristici psihice; se creionează profilul lui
psihologic; se realizează diagnosticul şi prognoza evoluţiei. Analiza de caz va fi
rezultatul diverselor investigaţii şi al înţelegerii metodologiei terapeutice. Profilul
psihopedagogic obţinut trebuie să constituie oglinda diagnosticului şi pronosticului
de lungă sau scurtă durată.
Demonstraţie cu profiluri bucale, planse cu imagini. În baza acestei metode să
realizează recunoaşterea (obiectelor), denumirea (obiectelor) şi pronunţia (cuvinte!
lor); se lucrează pe două circuite: de la imagine la cuvânt şi de la cuvânt la
imagine.

Explicaţia. Această metodă ajută la clarificarea esenţialului unor probleme sau


sugerează copilului elementele pe care le-ar putea selecta din bagajul lui de
cunoştinţe ca instrumente pentru rezolvarea problemei propuse. Încărcătura
afectivă a informaţiei transmise, tonul cald şi convingător al pedagogului
Ipsihologului, respectarea etapelor de desfăşurare a explicaţiei declanşează un
tonus afectiv, mobilizator şi motivaţional pentru activitatea elevului.

Imitatia şi exerciţiul-joc stau, de fapt, la baza terapiei, dar sunt aplicate pe larg în
diagnosticul provizoriu, oferind posibilitatea determinării motricităţii orale şi a
celei tine a mâinii. lmitaţia şi exerciţiul-joc sunt procedee deosebit de atractive,
accesibile şi eficiente în realizarea scopurilor ne-explicite ale cercetătorului. Însăşi
denumirea lor declanşează interesul, atenţia, afectivitatea şi motivaţia c0pilului, îl
fac să tie activ, declanşându-i energia şi potenţialul cognitiv şi afectiv.

Desenarea şi scrierea -ca abordare diagnostică şi terapeutică a copilului reprezintă


modalităţi de colectare a informaţiei psihologice cu privire la nivelul dezvoltării
anumitor iimcţii motorice şi la existenţa unor probleme psihologice. Desenul liber
sau tematic constituie o modalitate potrivită de evaluare a personalităţii în formare
a copilului şi a problemelor lui emoţionale, precum şi a relaţiilor sale cu familia, a
traumelor pe care le-a “suportat, nivelului de anxietate existenţială, capacităţilor şi
dificultăţilor lui de a se adapta la mediul social. În acelaşi timp, desenul liber sau
tematic reprezintă şi un mijloc important de cunoaştere a copilului, de
diagnosticare a gradului de inteligenţă. Prin încărcătura sa afectivă, desenarea are
un efect terapeutic, copilul se descarcă emoţional şi relaţionează mai uşor cu cei
din jur. In acest sens, desenul contribuie la ameliorarea unor procese psihice;
corectarea unor tulburări de motricitate; autocunoastere; dezvoltare a simtului
estetic. '

Scrisul după dictare -independent sau copiat constituie o cale de cunoaştere a


nivelului pregătirii motricităţii tine a mâinilor şi a proceselor psihice (atenţia,
percepţia, gândirea, memoria, imaginaţia, orientarea spaţială) pentru realizarea
obiectivelor şcolare prin intermediul limbajului scris.
Au fost prezentate cele mai eficiente şi cu o întrebuinţare mai frecventă, metode
folosite în diagnosticul logopedic. Deseori se apelează la metode diferite sau la o
combinare a acestora pentru dezvăluirea complexităţii fenomenului de investigat.