UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII

Specializare: Managementul calității produselor de origine animală

PROIECT
SISTEMUL DE FILIERA AL PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Masterand:

Lantos Mircea Grigore

Cluj-Napoca

2018
 ABORDARI CONCEPTUALE PRIVIND FILIERELE
AGROALIMENTARE

Pentru o lungă perioadă de timp, rolul populatei active agricole a fost acela de a hrăni
ansamblul populatiei (adică de a vinde o parte, apoi toată productia obtinută consumatorilor, în
special celor din oraşe), însă, in prezent, situatia s-a schimbat, în sensul că populatia activă
agricolă a scăzut şi, incetul cu incetul, a devenit din ce în ce mai mult furnizoare de materii
prime. Productia agricolă este azi în creştere, atat cantitativ cât şi calitativ, dar produsele agricole
au tendinta de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală in cărninul consumatorului. Astfel,
in prezent, producătorii agricoli nu mai sunt priviti doar ca fumizori de materii prime, ci ca o
verigă a unui lant, ca o componentă a unui circuit complex, ei reprezentând o verigă obligatorie,
dar nu centrală. În contextul mentionat anterior, este indispensabil ca agricultorii să cunoască
diferitii actori ce intervin in lantul agroalimentar, să inteleagă modul de functionare şi organizare
a acestora, punctele forte şi punctele slabe ale fiecăruia etc. Toate aceste elemente influentează
vânzările, respectiv obtinerea unui pret corespunzător.

1.1. CONCEPTUL DE FILIERA

Definitiile filierei sunt numeroase. Astfel, filiera poate fi definită drept o succesiune de
etape ce urmează a fi parcurse în vederea atingerii unui obiectiv ori ca ansamblul intermediarilor
uniti în aceeaşi activitate. O filieră este o abstractizare, o reprezentare a unei părti a realitătii
economice care vizează măsurarea, intelegerea, explicarea structurii şi functionării unui anumit
domeniu. Conceptul de filieră este prezent in toate domeniile economiei: filiera electronică,
filieră de comunicatii etc. Acest concept se referă la: o activitate productivă în care intervin din
amonte până în aval mai multe întreprinderi, dar intr-o manieră ce nu este neapărat lineară.
Notiunea de filieră agroalimentară a fost supusă atentei specialiştilor de către literatura franceză
(Malassis — Economia agroalimentară). În SUA, cu aceeaşi semnificatie, se utilizează noţiunile
de canal sau lant (în lucrările economistului Ray Goldberg). Începând cu anul 1984, notiunea de
filieră agroalimentară se regăseşte in toate documentele FAO. În raport cu noţiunea de canal, lanţ
sau circuit, conceptul de filieră deschide calea unei analize globale (la nivel micro şi
macroeconomic), ce permite urmărirea întregului parcurs al unui produs şi elaborarea unei
strategii optime ce vizează obţinerea unei eficienţe maxime pentru consumatorul final. După
definiţia francezilor “filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de
distribuţie şi aprovizionare utilizate de toţi producătorii ce vând aceeaşi familie de bunuri
concurente pe o piaţă de consum". Rezultă din această definiţie faptul că filiera nu se referă la o
piaţă de consum dată, ci la utilizarea aceleiaşi materii prime de către o „familie" industrială.
Având în vedere definiţia anterioară, generică, analiza filierei constă în a urmări itinerariul unui
produs agroalimentar de la producţia materiei prime agricole care serveşte la fabricarea sa, până
la utilizarea lui ca produs alimentar consumabil. Este vorba de a urmări itinerariul său de la
exploatatia agricolă până la farfuria consumatorului, ceea ce marchează preponderenţa funcţiei
de aprovizionare în lanţul agroalimentar. Studiul unei filiere comportă două aspecte
fundamentale: identificarea (descrierea) sa: produse, itinerarii, agenţi economici, operaţii,
fluxuri, costuri etc ) şi analiza mecanismelor reglatoare (structura şi funcţionarea pieţelor,
intervenţia statului, prognoza etc.). O altă abordare presupune că elementele care trebuie
precizate atunci când studiem o filieră sunt: produsul / produsele, spaţiul geografic şi durata.

Odată stabilite aceste elemente, unii autori merg mai în detaliu cu analiza, considerând 4
subansamble componente ale unei filiere, şi anume:

• intreprinderile şi unităţile de producţie, transformare şi comercializare care asigură elaborarea

produsului de la origine până la faza de consum;

• consumul propriu-zis al produsului;

• servictile care intervin pentru a organiza şi orienta productia, schimbul şi consumul;

• relatiie verticale şi orizontale dintre diverşii actori.

Ca sferă de cuprindere, conceptul de filieră agroalimentară este mai larg decât conceptul
de „canal" şi de „circuit" de distribuţie:

• canalul reprezintă un subansamblu al circuitului comercial pe care un producător poate să-1

utilizeze şi gestioneze in vederea vanzării produsului (lor) său (sale);

• circuitul (sau totalitatea canalelor) cuprinde ansamblul producătorilor, procesatorilor,

distribuitorilor şi consumatorilor aflati pe traseul parcurs de un produs sau grupă de produse.

Filiera agroalimentară, abordată ca un „sistem" introduce ratroactiunea (feed-back-ul) şi

plasează activitătile (procesele) specifice cadru determinat. În aceste conditii, ea presupune
integrarea drumului fizic al produsului cu serviciile care-l insotesc, dar şi cunoaşterea fortelor
inteme şi exteme ce-l influentează: agenti economici, grupări, organizatii, institutii, mediul
tehnologic, mediul politic, mediul natural etc. În literatură se introduce chiar şi notiunea de
ecosistem al filierei. Filierele pot fi tratate (abordate) din mai multe puncte de vedere:
• optica de marketing — prin care urmăreşte comportamentul de piată al agentilor economici
aflati pe filieră, costurile şi profiturile realizate de către fiecare dintre aceştia;

• optica de ecosistem — care are în vedere dezvoltarea durabilă a filierelor agroalimentare,

asociată cu evitarea risipei resurselor şi a poluării;

• optica social-politica — prin care se analizează functiile, rolurile, posibilitatile, conflictele şi

echilibrul filierelor.

Abordarile filierelor agroalimentare trebuie realizate, de asemenea, intr-o optica dinamica, care
să integreze spatiul (care se referă la productie, consum, piete determinate) şi timpul care se
scurge de la intarea în filieră sau in diferitele verigi ale acesteia până la ieşire. Practic, analiza
unei filiere agroalimentare poate amonte sau in aval, de către producători, consumatori,
transformatori sau distribuitori. Orice filieră are un coordonator. Rolul de coordonator este din ce
în ce mai mult atribuit industriilor din aval sau celor din amonte (de exemplu, FNC-urile sau
abatoarele şi fabricile de preparate din came, ce functionează in cadrul filierelor pe baze
contractuale şi comertul, care are posibilitatea să-şi aleagă sursele de aprovizionare). În ceea ce
priveşte intinderea filierei, aceasta rezultă din natura produsului analizat, din punctul central de
analiză adoptat pentru filieră şi din starea proceselor de integrare verticală. Astfel, anurnite
produse agricole sunt consumate in starea naturală şi analiza filierei se va opri la comercializare,
altfel spus la consumatorul final. Alte produse necesită una sau mai multe transformări succesive
şi, deci, analiza filierei se poate opri la prima sau la a doua operaţie de vânzare-cumpărare, fără a
intra in detalii de punere a acelui produs la dispoziţia consumatorilor. Cercetările actuale privind
„costul total al distribuţiei" pledează pentru analiza totală a filierei. Referitor la punctul central
de analiză adoptat pe filieră, se poate menţiona că acesta fizează ceea ce reprezintă aprovizionare
şi ceea ce devine ieşire (produs pus pe piată). in cadrul anumitor filiere, producătorul agricol de
bază apare ca un furnizor oarecare ce va fi supus unui „marketing de aprovizionare" al
intreprinderii de prelucrare şi va putea intra în competitie cu eventualele surse din import. Dacă,
dimpotrivă, punctul central al filierei este producătorul, aprovizionarea va fi tratată în amonte,
inaintea exploataţiei agricole, restul flind o problemă de vânzare a produselor, cu sau fără faze
intermediare, de către procesatori şi comercianţi (vânzare directă, circuit scurt, circuit lung). In
sfarşit, integrarea verticală, din ce în ce mai frecventă, impune extinderea filierei spre aval. Dacă
această integrare se prezintă sub formă cooperatistă, producătorul amicol de bază ar trebui,
teoretic, să nu mai apară ca un simplu furnizor pentru industrie sau comert, ci ca un coparticipant
al acestei activităţi. Din analiza filierelor trebuie să rezulte „punctele forte" şi „punetele slabe"
ale acestora. Astfel este necesară o analiză a structurii socio-economice a filierei, in diferitele
sale etape, pentru a descoperi punctele cheie, cu ajutorul cărora se stabileşte politica de ansamblu
a acesteia. Se ştie deja că analiza canalelor de distribuţie scoate în evidenţă multiplele funcţii şi
operaţii ale procesului de distribuţie (privit in sens larg) a unui produs ce sunt indeplinite de o
serie de intreprinderi independente sau de agenţi economici grupaţi in interiorul unei structuri
integrate vertical. Optica prezentată privind abordarea analizei filierei dintr-un punct central,
scoate în evidenţă faptul că partenerii nu au aceeaşi importanţa in cadrul filierei şi aceleaşi
posibilităţi de acţiune in procesul de reglare. In acest context, este important să fie scoase în
evidenţă punctele forte „nodurile" privilegiate ale filierei, care condiţionează ansamblul
componentelor acesteia, in aval şi în amonte. Aceste „noduri" privilegiate ale filierelor se află la
„locul de intâlnire (sau negociere), la confluenţa dintre partenerii cei mai putemici aflaţi pe
filieră, din a căror confruntare rezultă politica ce va acţiona asupra ansamblului fiecărei filiere şi
a tuturor participanţilor acesteia. Un astfel de prim „nod" apare, de regulă, la intâlnirea dintre
agricultori şi procesatori sau cumpărători, când primii, prin organizarea lor, dispun de o anumită
importanţă (fortă) în cadrul filierei, utilizată în scopul negocierii. Un „nod" forte al filierei poate
fi întâlnit şi la confluenţa dintre procesatori şi distribuitori, când cei din urmă sunt puternici şi
practică un comert modern, putând impune celor din amonte condiţii de calitate, de preţ şi de
prezentare. „Nodurile" forte prezentate anterior vizează, de fapt, ansamblul relaţiilor tehnico-
socio-economice care se stabilesc la locurile de întâlnire dintre parteneri, care implică —
ascendent sau descendent — procesarea, circulaţia mărfii (aprovizionare-desfacere), servicii,
fluxuri de plăţi şi de informaţii etc. De fapt, punctele de confruntare cele mai importante
existente pe filieră îşi pun amprenta în mod decisiv asupra comportamentului de marketing al
acesteia. O astfel de abordare impune individualizarea participanţilor succesivi, cunoaşterea
importanţei pe care aceştia o au in cadrul filierei şi puterea lor de negociere. Aceasta este de
natură socio-economică, deoarece implică atât poziţia economică a partenerilor, cât şi relatiile
politice dintre ei. In legătură cu punctele slabe (strangulări) ale filierei, menţionam că este vorba
de segmente (participanţi) din cadrul filierei care nu-şi indeplinesc rolul sau şi-l indeplinesc doar
parţial, ceea ce afectează comportamentul de ansamblu al sistemului. Punctele slabe ale filierei
pot fi de ordin financiar, apărute datorită comportamentului unuia sau mai multora dintre
membrii filierei, care practică o politică de preţuri abuzivă, ce determină creşterea preţurilor şi
tarifelor şi reducerea veniturilor agricultorilor; în acest caz diagnoza filierei trebuie să identifice
participanţii ce manifestă această atitudine speculativă. De asemenea există puncte slabe de ordin
informaţional; producătorul oficial este adesea ultimul informat despre modul in care produsele
sale sunt primite de piaţă şi de evoluţiile previzibile ale cererii. Pentru identificarea punctelor
slabe este necesar ca diagnoza filierei agroalimentare să se realizeze la trei niveluri:

• micro — prin luarea în considerare a fiecărui segment al producţiei şi circulaţiei materiale a

bunurilor şi serviciilor ce compun filiera, evidenţiindu-se, printre altele, modul de organizare a
activităţii agenţilor economici ce-i compun, greutăţile cu care se confruntă, pierderile materiale şi
valorice pe care le inregistrează etc., precum şi valoarea adăugată pe care o aduce în sistem,
modul de obţinere şi de repartiţie a venitului, costurile şi preţurile unitare realizate şi informaţia
pe care o vehiculează în sistem;

• macro — unde sunt abordate preocupările de interes general vizând eficientizarea şi

dezvoltarea filierelor agroalimentare, impactul fiecărei componente a filierei asupra amontelui,
avalului şi ansamblului acesteia, tipul de productie agricolă şi tipul de consum pe care se
bazează, calitatea produselor pe care le obtine şi pe care le dezvoltă, preocupările pentru
dezvoltarea şi difuzarea in sistem a progresului tehnologic;
• ecologic — analizandu-se măsura in care fiecare segment şi participant al filierei răspunde
politicilor de conservare a mediului ambiant şi de evitare a risipei resurselor şi se înscrie în
efortul intemational — concretizat in programe specifice - de dezvoltare durabilă a filierelor
agroalimentare, a întregului sector agroalimentar. După Ray Goldberg, această abordare a filierei
este in mod evident strategică, ea tratând deficientele şi contradictiile economiei agroalimentare.
in legătură cu contradicţiile existente în cadrul filierelor agroalimentare, se pot mentiona
următoarele:

• filierele pot rezolva conflictul agricultură-induslrie-comert prin armonizarea globală a

intereselor acestora (prin folosirea unor parghii economice precum: subventiile directe şi
indirecte, preturile, creditele etc. şi prin negocieri tripartite);

• strategia globală a filierei să nu sacrifice interesele (obiectivele) pe termen lung in avantajul

celor imediate (criteriul temporal);

• in strategia globală a filierei politicul să nu afecteze economicul, relatiile de putere să nu

actioneze asupra filierei luate ca intreg, iar preocupările „macro" să nu fie in opozitie cu
preocupările „micro", adică ale unitătilor (participantilor) ce compun filiera.

Avantajele filierei:

• permite cunoaşterea functionării şi evolutiei sistemelor componente, sisteme (sau subsisteme)

care se nasc, trăiesc şi mor, sunt supuse agresiunilor tehnice, economice, politice etc. ale
mediului. Filiera, ca intreg, depinde de elementele care o compun; ea nu reprezintă o simplă
insumare a acestora;

• permite luarea in calcul atât a unor elemente microeconomice, cât şi a unor aspecte
macroeconomice.

Limitele filierei:

• uneori câmpul său de actiune este limitat, neluând în calcul activitatea diversificată a unor
întreprinderi;

• de cele mai multe ori nu explică raporturile intre preturile diferitelor produse;

• nu explică, în general, cauzele comportamentului consumatorilor.

 1.2. CARACTERISTICILE FILIERELOR AGROALIMENTARE

Specificitatea proceselor de productie şi de comercializare ce au loc de-a lungul filierelor

agroalimentare este dată de natura materiilor prime utilizate, precum şi de cea a cerintelor pe care
le satisfac produsele în care acestea sunt încorporate.

1. O primă caracteristică se referă, deci, la faptul că materiile prime de bază sunt de natură
organică. Aceasta inseamnă: in primul rănd, că este vorba de resurse cu un grad ridicat de
perisabilitate, ceea ce implică asigurarea unor conditii speciale de păstrare şi manipulare. În al
doilea rand, fiind vorba de materii prime organice, este posibilă utilizarea lor integrală în
procesele tehnologice, mai ales dacă avem în vedere faptul că multe dintre rezidurile din
industria alimentară sunt folosite în zootehnie ca hrană pentru animale, iar in cazurile în care nu
sunt utilizate în acest scop, ele pot fi deversate in mediu fară riscul unor efecte poluante,
absorbindu-se destul de rapid în sol. În al treilea rand, productia autohtonă de materii prime
vegetale are caracter sezonier, ceea ce influentează desfaşurarea proceselor de prelucrare şi
comercializare afiate pe filieră în cursul unui an calendaristic. În al patrulea rand, în prezent,
progresul tehnico-ştiintific din acest domeniu se bazează în principal pe ingineria genetică şi pe
biotehnologii.

2. O altă caracteristică o constituie numarul relativ redus al fazelor pe care le parcurg materiile
prime în procesul de prelucrare, ceea ce face posibilă şi necesară, de cele mai multe ori,
integrarea fabricatiei la nivelul unei singure verigi organizationale. De aceea, procesul de
acumulare a valorii concomitent cu adâncirea prelucrării materiilor prime este mai putin evident
în filierele agroalimentare. Referitor la acest aspect, mai trebuie adăugat faptul că, de cele mai
multe ori, pentru un produs de bază al unei intreprinderi din industria alimentară din tara noastră
este specifică destinatia prioritară spre consumul final.

3. O caracteristică specifică este şi aceea că, pentru calitatea comercială a produselor alimentare
finite rezultate din procesare definitorii sunt continutul în elemente nutritionale şi capacitatea de
conservare a acestuia pe perioade cât mai indelungate.

4. O altă caracteristică rezultă din faptul că nu sunt prea numeroase cazurile in care, prin
prelucrare industrială, se modifică structura fizico-chimică a materiei prime de bază. De multe
ori, aceasta nu presupune altceva decât realizarea unei succesiuni de operatii de separare,
conditionare, pozitionare şi de ambalare, în conditii igienico-sanitare prestabilite.

5. O ultimă caracteristică ar fi aceea că fluxurile tehnologice specifice filierelor agroalimentare

se bazează pe instalatii complexe, cu un inalt grad de automatizare, apropiindu-se sub acest
aspect de cele din industria chimică. Având in vedere aceste caracteristici, se poate aprecia că
procesul de valorificare superioară a materiilor prime agricole în cadrul filierelor specifice este
mai putin legat de adâncirea procesului de prelucrare şi a structurii sortimentale a productiei, ci
de ridicarea nivelului calitativ al produselor, de portionarea, ambalarea şi prezentarea produselor
în concordantă cu cerintele consumatorilor, de modernizarea proceselor de fabricarie, de
redistribuirea subproduselor in favoarea acelor filiere care asigură utilizarea lor în conditii de
eficientă economică maximă. Caracteristicile fundamentale ale filierei agroalimentare sunt
capitalizarea in zona de centru a acesteia (transformare — distributie) şi supravietuirea unor
forme artizanale la periferie (producători, artizani, menaje). De asemenea, se consideră că
studierea unei filiere presupune analizarea modului in care întreprinderile actionează asupra
produsului, precum şi relariile de complementaritate sau de concurentă care există intre ele.
Astfel, trebuie luate in calcul diversitatea situariilor, coexistenta formelor traditionale şi a
sistemelor industriale şi, de asemenea, trebuie intelese evolutiile în curs. Diversitatea in interiorul
filierelor rezultă şi din multitudinea de produse şi particularitătile acestora. În perioada actuală,
analiza în termeni de „filieră a produsului" a înlocuit „studiul pietelor agricole". Într-adevăr, pană
nu demult, piata apărea ca un element strategic de care depindea pretul. În prezent, o asemenea
analiză nu mai este considerată operatională, deoarece nu ia în calcul diferitele interventii ce au
loc înainte ca produsul să fie pus la dispozitia consumatorului. Dacă studierea pietei privilegiază
schimbul, analiza filierei pune accentul pe operatiile materiale care antrenează transformările
produselor şi pe agentii care realizează aceste tansformări. Filiera se raportează la drumul parcurs
de către un produs sau un grup de produse în interiorul sferei agroalimentare şi vizează, in
ansamblu, două componente principale: agentii (întreprinderi şi administratii) şi operatiunile (de
productie, de repartitie şi de finantare) care concură la formarea şi tansformarea produsului până
la stadiul de utilizare pe de o parte şi mecanismele de ajustare a fluxurilor de produse şi factorii
de productie alocati de-a lungul filierei pană la stadiul final, pe de altă parte.

Identificarea se realizează sub donă aspecte: functional şi socio-economic. Identificarea

agentilor şi operatiunilor de-a lungul filierei permite caracterizarea structurii şi functiilor
acestora. Agentii care operează de-a lungul unei filiere pot fi: intreprinderi agricole, intreprinderi
de industrie alimentară, Intreprinderi care aprovizionează lantul agroalimentar cu bunuri
intermediare şi echipamente cu care se exercită operatii (intreprinderi de stocare, de transport, de
conditionare şi de ambalare, de publicitate şi de promovare a vanzărilor). Aceste intreprinderi cu
forme socio-economice diverse au raporturi de piată şi relatii organice de diferite tipuri. De
asemenea, alti agenti care operează asupra filierelor includ institutiile de credit, intreprinderile de
asigurări, administratiile publice şi private. Administratiile publice generează şi organizează
pietele naţionale (oficii, piete de interes national) sau intervin pe piete pentru a le orienta şi
regulariza (cu ajutorul fondurilor de orientare şi de reglare a pietelor agricole şi fondurilor de
garantare a produselor agricole). Administratiile private exercită functii de organizare şi reglare
(grupuri de producători, asociatii profesionale şi interprofesionale) şi se erijează in grupe de
operare sau de presiune (sindicate).

Pe filiera agentii exercită operatiuni:

• asupra bunurilor şi serviciilor;

• asupra repartiăilor;

• financiare.

Operatiunile asupra bunurilor şi serviciilor de-a lungul unei filiere sunt cele care concură
la formarea produsului şi la drumul său pănă la stadiul fmal al filierei, şi privesc: echipamente,
tranzactii comerciale, precum şi operatiunile legate de acestea: modernizarea sau diferentierea
produselor, stocarea, transportul, publicitatea, promovarea vănzărilor. Ansamblul acestor
operatiuni, prin jocul valorilor adăugate şi a marjelor comerciale concură la formarea valorii de
piată a produsului. Valoarea adăugată prin aceste operatiuni de-a lungul filierei remunerează
capitalul şi munca angajată in aceasta. In contrapartidă, valoarea adăugată este constituită din
salarii, impozite, taxe etc.

Filiera poate să beneficieze, printre altele, de diverse ajutoare sub formă de subventii şi de
transfer de capital (ajutor de investitii) care determină creşterea valorii distribuabile sau creşterea
acinnulărilor sau a investitilor. De o deosebită importantă pe filiera produsului este activitatea de
inovatie, care duce la caştiguri de productivitate şi calitate. Operatiunile financiare se raportează
la activitatea de creditare, la rolul băncilor şi gradul lor de interventie pe filieră, la gradul de
control şi cotele de participare ale întreprinderilor, la asigurarea devizelor necesare importurilor,
la exportul de produse intermediare sau finite, la transferul de capital şi de venituri etc.
Renumitul economist francez Malassis consideră că filiera agroalimentară este alcătuită din:

• furnizorii agriculturii, adică cei care produc material agricol (maşini, utilaje etc.) şi cei care
produc seminte sau hrană pentru animale;

• producătorii agricoli care, ca urmare a consumării elementelor mentionate anterior, obtin

produse agricole vegetale sau animale;

• industriile agroalimentare, care asigură transformarea materiilor prime agricole;

• transportatorii si comerciantii, care pun produsele la dispozitia consumatorilor;

• restaurantele si cantinele, care încorporează servicii suplimentare;

• consumatorii inşişi.

Integrarea reprezintă un proces de organizare a filierelor, pe care-i regăsim sub două forme
fundamentale:

• integrarea pe orizontală, care presupune asocierea intre producători, in scopul ameliorării

productiei şi creşterii eficientei economice a prelucrării şi comercializării produselor
agroalimentare. Se organizează fie prin separarea diverselor etape ale realizării produselor
alimentare de către grupuri diferite (asociatii, societăti, cooperative), fie prin utilizarea in comun
a maşinilor şi utilajelor. Orizontalitatea reuneşte sub aceeaşi autoritate aceleaşi activităti;
• integrarea verticală presupune fie cooperarea fermelor individuale cu industriile şi comertul, fie
existenta mai multor cooperative care au interese şi obiective comune, dar efectuează activităti
diferite, integratorul fiind o persoană, intreprinderea sau cooperativa care are putere decizională.

La nivel national activitătile de cooperare şi integrare şi relatiile dintre numeroasele tipuri şi

forme de unităti agricole, de service, de prelucrare şi comercializare se constituie in sistemul
agroalimentar (agrobussinesul), ce a devenit un model de organizare şi desfăşurare a procesului
economic de asigurare cu alimente. Agribussinesul se constituie ca o activitate integrată, ce
include activitatea de producere a materiilor prime agricole, semiprelucrarea, prelucrarea şi
comercializarea produselor alimentare. Pe plan mondial, spre deosebire de sistemul
agroalimentar american, bazat pe fermele mari şi mijlocii şi pe întreprinderile capitaliste
specializate, sistemul agroalimentar vest european promovează cooperarea între toate formele de
organizare socială a productiei agricole, inclusiv prin mentinerea micii productii din zonele
defavorizate. Reglarea filierelor agroalimentare (pieţelor) se realizează cu ajutorul unui sistem de
stimulatori şi stabilizatori ai acestora, concretizat prin:

• politica de preturi;

• sustinerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor (subventii);

• impozitarea agricolă;

• taxele vamale în domeniul agricol.

Prin reglarea pietelor se unnăreşte:

• reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă;

• reducerea decalajelor dintre cererea potentială şi cea reală;

• stabilizarea productiei şi a ofertei;

• realizarea unei tendinte de stabilitate a prefurilor;

• eliminarea caracterului de dualitate pe care îl prezintă pietele agricole din România (caracter
dat de faptul că pământul şi productia agricolă sunt în proprietate majorite privată, dar amontele
şi avalul agriculturii, inclusiv serviciile sunt dominate de structuri monopoliste).
 1.3. NOUA CONCEPTIE ASUPRA FILIEREI PRODUSELOR
AGROALIMENTARE

Noua conceptie privind filiera produsului agroalimentar pune accentul pe abordarea

interdisciplinară a studierii acesteia. Argumentarea acestei abordări constă in faptul că intre
activitatea de obtinere a produsului agricol şi consumul acestuia, în diferite stadii de elaborare, se
interpun o multime de activităti şi aspecte, nu numai de natură conceptuală, dar şi de natura
pragmatismului perceptiv, evidentiate şi solutionate de un ansamblu de discipline, cum ar fi:
economia, sociologia, previziunea, tehnologiile agricole şi alimentare etc. Cu ajutorul acestor
discipline poate fi explicată functionarea filierei agroalimentare.

Abordarea interdisciplinară a filierei permite realizarea unei analize mai aprofundate şi complete
a activitătilor, evitand riscul de neglijare a unui aspect pe care nu il poate surprinde o singură
disciplină. In general, analiza unei filiere dintr-un singur punct de vedere se face diferit, astfel:
din punct de vedere economic va fi evidentiat aspectul institutional şi politic, din punct de vedere
social va fi evidentiat elementul uman, iar din punctul de vedere al tehnologiilor agricole şi
alimentare va fi evidentiat aspectul tehnic. Dacă filiera este abordată separat de fiecare disciplină
in parte, cele trei metode tind să prezinte un aspect partial al sistemului agroalimentar şi astfel,
analiza nu ar fi completă. Pentru a exemplifica necesitatea abordării interdisciplinare, să
presupunem că trebuie explicată următoarea problemă a filierei unui produs agroalimentar: care
este motivul pentru care producătorii agricoli nu aplică tehnologii moderne de cultură? Din punct
de vedere economic, motivul este lipsa mijloacelor financiare. Din punct de vedere sociologic,
motivul este tendinta oamenilor de a diminua riscul. Din punct de vedere agronomic, motivul
este lipsa cunoştintelor in domeniu. Soluliile propuse pentru rezolvarea acestei probleme diferă
de la o disciplină la alta. Economia va propune facilităli financiare la contractarea creditelor,
sisteme de subventii şi tehnici de sustinere a producătorilor agricoli etc. Sociologia va propune
adoptarea unor sisteme eficiente de asigurare impotriva riscurilor. Agronomia va propune
implementarea unor programe de instruire a fermierilor. Doar dacă cele trei metode sunt
combinate in studierea filierei unui produs agroalimentar se asigură intelegerea completă a
sistemului. Diferenta dintre noua conceptie asupra filierei şi cea veche nu se rezumă doar la
necesitatea abordării interdisciplinare ci şi la metoda de studiere a acesteia. Abordarea clasică a
filierei produsului agroalimentar presupune analiza activitătilor şi agentilor in cele trei faze
principale ale acesteia: agricultură, industrie alimentară şi distributie. În noua abordare a filierei,
aceasta este divizată in multe elemente componente, care sunt analizate separat. Conceptia nu
este nouă, ideea datănd de la mijlocul secolului XVIII, cand filosoful Descartes, in lucrarea
„Discurs asupra metodei", sublinia că „realitatea poate fi inteleasă numai prin spargerea ei in
părti tot mai mici, fiecare parte urmănd a fi analizată separat". In prezent, analiza şi sinteza sunt
metode consacrate, utilizate in mai multe domenii in procesul cunoaşterii obiective. Prin
extensie, se poate spune că aceste metode sunt aplicabile şi produselor şi activitătilor din
domeniul agroalimentar. In spiritul acestei abordări, Jery La Gra, in studiul „Metodologia de
evaluare a sistemelor de mărfuri pentru identificarea problemei şi a proiectului" propune o
imagine foarte plastică a filierei produsului agroalimentar, sub forma unui cerc, ce se desfăşoară
intre momentul planificării producţiei, producţie, recoltare, procesare şi distribuţie către
consumatori (Figura nr.1). In studierea filierei sunt analizate atat operaţiile şi agenţii economici
care acţionează in diferite faze, cat şi serviciile prestate şi politicile ce reglementează activităţile
specifice fiecărei etape. Reprezentarea filierei sub forma unui cerc exprimă ideea de reluare a
ciclului, studierea filierei pomind de la piaţă şi terminand tot cu piaţa, fiecare componentă
depinzand de cea precedentă şi influenţand, la randul ei, pe următoarea. Intre componentele
filierei produsului agroalimentar se creează interdependenţe care menţin coeziunea filierei şi
determină eficienţa activităţilor economice ale acesteia. De exemplu, decizia unui producător
agricol de a stoca o parte din producţia obţinută va influenţa preţul produsului pe piaţă, In
diferite momente ale anului. Astfel, devine importantă anticiparea măsurii in care deciziile şi
problemele apărute intr-o fază pot afecta disponibilităţile, calitatea şi costurile intr-o etapă
ulterioară.