Aparat genital feminin Varianta 2 de lucru 2016

APARATUL GENITAL FEMININ Dr. Bausic Vasilica

Este alcătuit din: gonade (cele doua ovare),trompe uterine,uter, vagin şi organele genitale
externe.La acestea se adaugă glandele anexe: glandele mamare şi placenta( care este un organ
tranzitoriu al gestaţiei).
Functia aparatului genital feminin este multipla respectiv, de a produce gameţii
feminini(ovocitele),de a realiza fertilzarea,nidarea şi implantarea embrionul în cavitatea uterina
cu dezvoltarea sarcinii pâna la naştere.Deasemenea are funcţia endocrină de producere a
hormonilor steroizi, care la rândul lor controlează dezvoltarea aparatului genital feminin , dar şi
alte organe.Începând cu menarha( apariţia primei menstruaţii) şi pâna la menopauză( dispariţia
menstruaţiei), la nivelul aparatului genital feminin au loc transformări lunare ciclice, care sunt
controlate la rândul lor neurohormonal.

Embriogeneza organelor genitale feminine:V. Bausic

Ovarele au origini diferite de cea a uterului ,trompelor şi vaginului.
Trompele uterine, uterul şi 2/3 superioare ale vaginului îşi au originea embriologică în
canalele Muller.
1/3 inferioară a vaginului şi vestibulul vaginal se formează din sinusul urogenital.
Clitorisul şi labiile mari şi mici se formează din tubeculul genital.
Glandele mamare au originea în crestele embrionare cutanate axiloinghinale.
Ovarul se dezvoltă embriologic separat de tractul genital-se formează din mezoderm şi
endoderm(celulele germinative primordiale-gonocitele).În săptamina 5 de viaţă intrauterină pe
faţa mediană a mezonefrosului celulele celomice şi celulele mezenchimale proliferează formând
crestele gonadale.Din endoderm din regiunea veziculei viteline migrează spre crestele gonadale
gonocitele primare iar epiteliul celomic devine germinativ.
Din celomul germinativ ce acoperă viitoarea gonadă pătrund în mezenchim celule sub
formă de cordoane sexuale. Procesul se desfaşoară în două etape:
-prima generaţie de cordoane sexuale situate în medulară degenerează.Pot rămâne vestigii
embrionare-rete ovarii în medulara din zona hilului ovarian.
-a 2 a generaţie de cordoane sexuale cu localizare corticală , se fragmentează în S 18-20 şi
formează foliculii primordiali(1 -ovogonie +celule foliculare din celom).Din acest moment
ovarul migrează din regiunea lombară în pelvis

OVARUL- Dr . Bausic Vasilica

Ovarul este un organ pereche,având forma ovalar-aplatizată, situate pe parţile laterale ale
cavităţii pelvine, înapoia ligamentelor largi.Ovarele au două funcţii majore: 1. sunt sursă de
gameti(ovocite) 2. sunt organe endocrine , producătoare de hormoni steroizi, hormoni care
pregătesc endometrul pentru conceptie, şi menţin sarcina, dacă s-a produs fertilizarea.
Volumul,dimensiunile şi greutatea ovarului variaza în raport cu starea fiziologică a femeii.În mod
normal, în periada fertilă a femeii,el are lungimea de 3 cm, lăţimea de 2 cm, grosimea de 1 cm si
greutatea de 6-8 grame.Perioada fertilă se întinde între menarhă si menopauză şi are o durată
variabilă de la caz la caz., in functie de rezerva foliculara a fiecarei femei.
Componentele de bază ale ovarului sunt :
1.epiteliul de acoperire
2.albugineea

1
3.corticala ovarului
4. medulara ovarului
Epiteliul de acoperire
Epiteliul de acoperire se continuă cu peritoneul pelvin la nivelul hilului ovarian.
Este denumit impropriu şi epiteliu germinativ Waldeyer ,deoarece în trecut se considera, că
celulele germinative primordiale iau nastere la nivelul lui.In realitate celulele germinative
primordiale au originea extragonadală,la nivelul epiteliului celomic,de unde migrează la nivelul
gonadei,o parte din ele diferenţiindu-se în ovogonii. Acest epiteliu este alcătuit dintr-un singur
rând de celule epiteliale cu unele particularităţi.Pâna la pubertate celulele sunt cilindrice,mici cu
nucleu intens hetereocromatic şi citoplasma redusă cantitativ.După instalarea pubertaţii ,celulele
au formă cubică ,iar la femeia la menopauza sunt turtite -aplatizate-epiteliu simplu pavimentos .În
perioada fertilă a femei, epiteliul de suprafaţă este simplu cubic, celulele au nuclei mari identaţi,
chiar cu aspect polimorfonucleat, ceea ce a făcut ca unii cercetători se le asemuiască cu
granulocitele polimorfonucleare din punct de vedere funcţional.
Au existat teorii conform cărora aceste celule din epiteliul germinativ ar apăra foliculii
ovarieni de agenţii patogeni peritoneali. Citoplasma lor este puţină cantitativ . La microscopul
electronic se evidenţiază prezenţa unor vezicule de mucină grupate în special la polul bazal, ca şi
prezenţa unor granule dense.La polul apical s-a pus în evidenţă o reţea densă de microvili ce
protejează acest pol.
O serie întreagă de studii au arătat că epiteliul de acoperire este sursă de enzime hidrolitice
ce cauzează ovulaţia.S-a crezut că aceste granule sunt lizozomi ce-şi eliberează enzimele
lizozomale cu 3-4 ore înainte de ovulaţie, sub albuginee.,fiind un factor important ce contribuie la
ponta ovulară.
Alte teorii infirmă participarea epiteliului de suprafaţă la ovulaţie, infirmând că granulele
dense din citoplasma celulelor epiteliale sunt lizozomi, având reacţia pentru fosfataza acidă
negativă Este foarte important de menţionat că la zona de contact cu foliculul matur înainte de
ovulaţie celulele epiteliului de acoperire încep să se necrozeze .
Celulele epiteliului de acoperire suferă modificari minime în raport cu fazele ciclului
ovarian. Epiteliul de acoperire urmăreste îndeaproape albugineea,iar suprafaţa ovarului pâna la
pubertate este netedă.În perioada fertilă a femeii,suprafaţa ovariană este de obicei
neregulată(determinată de cicatricile postovulatorii şi de corpii albicans) , fisurată, fisurile sunt
însă acoperite de epiteliuPrin aceste fisuri, epiteliul de suprafaţă poate prolifera în corticala
ovariană,formand insule de celule epiteliale în corticală Aceste insule pot degenera chistic ce pot
afecta funcţionalitatea ovarului..În alte situaţii, epiteliul de acoperire poate prolifera pe suprafata
ovarului, formând insule celulare superficiale care pot da naştere la chisturi epiteliale ce se separă
de epiteliul de suprafaţă(chisturi parafoliculare) anormale,dar nu patologice.Ele pot rămâne în
stadiul de microchist sau degenerează sub forma de concreţiuni calcare.
Albugineea ovarului
Este reprezentată de un ţesut conjunctiv dens semiordonat care separă epiteliul de suprafată
de restul ţesutului ovarian şi este responsabilă de culoarea albă a ovarului.Ea creşte în grosime
odată cu vârsta.Uneori prezintă îngroşări pasagere care au fost interpretate ca fenomene de
scleroză pasageră.La ovulaţie albugineea se subţiază pentru a forma stigma., la zona de contact
între albuginee şi foliculul matur de Graaf..În zona stigmei albugineea devine tansparentă prin
redistribuţia vaselor de sânge, care practic dispar din zona stigmei.Uneori femeia acuză la
ovulatie mici spotting-uri, datorită unor mici vase care ramân în zona stigmei, şi care se rup în
timpul pontei ovulare.În cazul Sindromului Stein Lőwenthal( sindromul ovarelor de porţelan),

2
albugineea este extrem de groasă astfel încat nu permite sa se producă ovulaţia, şi este cauză de
sterilitate feminină.
Zona corticala a ovarului
Are o grosime mai mare la începutul perioadei de reproducere,pentru ca apoi aceasta sa
diminue progresiv datorită procesului de atrezie foliculara. Ea are aspectul cel mai heterogen
datorită formaţiunilor parenchimatoase prezente la nivelul lor.In structura zonei corticale se află:
1. Stroma conjunctivă,predominant celulară,2. Structuri producătoare de gameţi şi derivatele
lor(Foliculii ovarieni,corpul galben, corpul albicans)

Zona medulară a ovarului

Zona medulară a ovarului conţine tesut conjunctiv lax cu multe fibre elastice,vase
sanguine mari şi spiralate(artere helicine),vase limfatice, fibre nervoase, celule ganglionare,
fascicule de fibre musculare netede dispersate,rete ovarii(vestigii din viaţa embrionară,care se
prezintă ca formaţiuni tubulare captuşite de un epiteliu simplu cubic sau turtit care pot degenera
chistic.In structura zonei medulare se mai pot observa celule hilare care din punct de vedere
histologic sunt identificate cu celulele interstiţiale Leydig ale testiculului. Aceate celule sunt
rotunde sau ovale, ce prezintă o citoplasmă încărcată cu granule eozinofile , sau prezintă o
citoplasmă spumoasă,ce conţine un pigment galben de lipofuscină. Se impachetează strâns în
zona hilului. Ocazional celulele hilare pot conţine cristaloizi Reinke , sau alteori pot conţine
corpusculi rotunzi eozinofilici. Grămezile mici de celule hilare se organizează de regulă în
apropierea nervilor şi a vaselor de sânge. Medulara poate conţine deasemenea şi celule
asemănătoare celor din corticală, respectiv celule stromale enzimatic active(EASC)
Nu exista o limită evidentă între corticala şi medulara ovariană.Medulara este înconjurată aproape
în totalitate de corticala cu excepţia zonei hilului ovarian.

Zona corticală
1. Stroma conjunctivă
Stroma regiunii corticale este alcatuită dintr-un tesut conjunctiv lax cu funcţii speciale
numit ţesut conjunctiv lax spinocelular,alcătuit din fibroblaste fuziforme ce răspund într-un
anumit mod la stimulii hormonali, diferit de fibroblastele din alte organe.(în special sub acţiunea
hormonilor gonadotropi hipofizari).Celule conjuctive se dispun în vârtejuri în jurul formaţiunilor
parenchimatoase.Citoplasma acestor celule este bogată în ribozomi şi microfilamente.,
mitocondrii cu tendinţa de a se grupa în jurul nucleului.. Aceste celule sunt responsabile de
producerea fibrelor de colagen şi reticulină, care se dispun predominant spre partea externă a
corticalei ovariene.Colagenizarea progresivă a acestei arii începe devreme în viaţa reproductivă,
devine marcantă cu timpul şi este aproape universala la menopauză.Celularitatea stromei
ovariene şi cantitatea de lipide continută de aceste celule sunt dependente de stimularea
hormonală. O creştere a cantităţii de lipide în celulele stromale este denumită luteinizarea
celulelor stromale şi este particulară perioadei de sarcină.Celule stromei conjunctive se difenţiază
pe mai multe clase: 1. Fibroblaste responsabile de producerea stromei conjunctive extracelulare
2. Fibroblaste care se diferenţiază şi vor forma teaca interna a foliculilor
ovarieni.
3. Miofibroblaste cu proprietăţi contractile care vor forma teaca externă a
foliculilor ovarieni.
4. Fibroblaste secretoare de hormoni steroizi
Oricum este posibil ca toate celulele stromale să aibă potenţial de a produce hormoni steroizi în
anumite circumstanţe. Sunt identificate trei tipuri de celule stromale secretoare de hormoni

3
steroizi:a. celulele care înconjură foliculul ovarian( teaca internă). b. celulele luteinice
încărcate cu lipide c. celulele stromale enzimatic active (EASC) care au activitate enzimatică
oxidativă , dar exprimă şi alte enzime. Celulele EASC sunt în mod particular numeroase la
femeia intrată la menopauză. Sunt diseminate sub formă de insule atât în cortex cât şi în medulară
şi s-a arătat că secretă testosteron , precum şi alţi hormoni steroizi.
Tesutul conjunctiv stromal este bogat vascularizat cu capilare tipice.
Corticala cuprinde deasemenea numeroase formaţiuni parenchimatoase de tip şi aspect
morfologic foarte variabil în raport cu vârsta şi starea funcţionala a ovarului.Ele sunt:
A.Aparatul folicular al ovarului= totalitatea foliculilor primordiali, ovarieni evolutivi si
involutivi(atretici)
B.Corpii luteali ciclici(menstruali,catameniali) şi gestationali(sarcina)
C.Corpii albicans.

FOLICULII OVARIENI

Foliculii sunt încorporaţi în stroma corticală.Ei pot fi clasificati in:

Foliculii primordiali
Foliculii evolutivi -pe cale de creştere
Foliculii involutivi-atretici
Un folicul este alcătuit dintr-un ovocit de ordinul I înconjurat de unul sau mai multe straturi de
celule foliculare.
Numărul total de foliculi în cele doua ovare la o femeie tânara este estimat la 4oo.ooo,dar cei mai
mulţi din ei dispar prin procesul de atrezie foliculară în timpul perioadei fertile.Acest proces de
regresie începe încă din viaţa intrauterină şi continuă pe toată perioada reproductivă a
femeii.După menopauză un număr foarte mic de foliculi rămân în ovarele femeii.Lunar este
eliberat în mod normal un singur ovul din ovarele femeii(alternativ dintr-n ovar sau din
celălalt),viaţa reproductivă fiind 3o-4o ani , numai 45o ovule pot fi eliberate,restul foliculilor
împreună cu ovocitele lor vor involua ,devenind atretici .
În raport cu vârsta şi fazele ciclului ovarian aspectul zonei corticale variază.Astfel înainte de
pubertate există numai foliculi primordiali;la maturitate apar foliculi în toate stadiile evolutive,
corpi galbeni, foliculi atretici şi corpi albicans,în timp ce după menopauză zona corticală devine o
zona de ţesut conjunctiv fibros.
Foliculii ovarieni au urmatoarele componente:
Elementele de origine epiteliala sunt :
-ovocitul de ordinul I
- celulele foliculare,
- lichidul folicular
-zona pellucida
-corpii Call Exner.
Elementele de origine conjunctivă sunt:
-tecile foliculare
-vasele.
Deşi aceste elemente sunt separate între ele printr-o membrană numită membrana Slavianski ,
evoluţia lor este concomitentă,între ele existând un fenomen de morfogeneză prin inducţie.
Creşterea foliculară este un proces continuu.Când numărul de foliculi primordiali este mare
dezvoltarea lor începe în orice circumstanţe fiziologice.Ea nu este întreruptă de sarcină ,ovulaţie,
sau perioade anovulatorii.Este prezentă la toate vârstele, inclusiv în copilărie şi în preajma

4
menopauzei.Iniţierea creşterii foliculare este independent de stimulul gonadotropic,în timp ce
creşterea este controlată de gonadotropine.Maturarea foliculară implică schimbări la nivelul
ovocitului, celulelor foliculare şi stromei care îl înconjură.Pe parcursul maturării foliculare
într-un ciclu ovarian , numai un ovar este bine dezvoltat şi vascularizat, având aspect hiperemic,
celălalt fiind mic şi alb .
ORIGINEA SI MATURATIA OVOCITELOR
Ovocitele se formează în viaţa intrauterină şi de aceea numărul lor nu mai creşte după
naştere.Celulele precursoare sunt celulele germinative primordiale ce îşi au originea la nivelul
sacului embrionar,migrează în crestele genitale şi apoi în ovar.
După prima lună de viată embrionară,celulele germinative primordiale (ovogoniile) pot fi
identificate la nivelul sacului embrionar(endodermului)Ele se divid mitotic de citeva ori până
când vor migra în crestele genitale.Ovogoniile vor popula corticala viitorului ovar,iar diviziunile
mitotice continuă pâna în luna a V a de viaţă intrauterină.In acest moment fiecare ovar conţine
cam 3 milioane de ovogonii. Incepând din luna a III a de viaţă intrauterină câteva ovogonii intră
în profaza primei diviziuni meiotice, şi devin ovocite primare.La om acest proces este completat
pe la sfirsitul lunii a VII a de viată intrauterina.In timpul acesta multe ovocite primare sunt
pierdute prin proces de degenerescenţă numit atrezie.
Foliculii primordiali la fel ca cei pe cale de creştere conţin ovocite primare. .Aceste ovocite
se gasesc în profaza primei diviziuni meiotice.Aceasta diviziune meiotică este definitivată chiar
înainte de ovulaţie.Cromozomii sunt egal distribuiţi între celulele fiice , dar numai ovocitul
secundar preia aproape întreaga citoplasmă ,cealaltă celulă, primul globul polar ,o celulă foarte
mică conţine nucleul şi o cantitate mică de citoplasmă.Imediat dupa expulzia primului globul
polar şi în timp ce se află încă în regiunea corticalei ovariene ,nucleul începe a doua diviziune
meiotică ce se opreşte în metafază şi se continuă complet numai dacă are loc fertilizarea,
fertilizarea constând în penetrarea ovulului de catre spermatozoid.Ovocitul II este viabil cca 24
ore. Penetrarea de către spermatozoid reface garnitura diploidă de cromozomi a speciei umane şi
reprezintă un stimul pentru ovocitul II să-şi termine a doua diviziune meiotică şi să formeze al
doilea globul polar. Când nu este fertilizat Ovocitul se autolizează în oviduct fără să-şi fi
completat a doua diviziune de maturare.Prin fertilizarea de catre spermatozoid se reface garnitura
cromozomială diploidă şi se formează oul sau zigotul. Zigotul îşi începe diviziunea în trompa
uterină, străbate trompa uterină în decurs de câteva zile şi în stadiul de blastocist trece de
ostiumul tubar şi pătrunde în cavitatea uterină,unde se va nida şi se va implanta dezvoltandu-se
sarcina.

FOLICULUL PRIMORDIAL
Foliculii primordiali sunt foarte numeroşi înainte de naştere.Sunt grupaţi imediat sub
albuginee, în corticala externa.Fiecare este alcătuit dintr-un ovocit primar învelit de un singur
rând de celule epiteliale turtite-celule foliculare.Ovocitul în foliculul primordial are diametrul 25
microni Este situat uşor excentric cu nucleul mare şi cu un nucleol mare vizibil, nucleul fiind
eucromatic ,deoarece cromozomii sunt în general nespiralizaţi. Organitele citoplasmatice sunt
agregate în special în apropierea nucleului(numeroase mitocondrii, câteva zone Golgiene şi
cisterne de reticul endoplasmatic ). Celulele foliculare sunt legate între ele prin joncţiuni de tip
desmozomi.O membrană bazală delimitează foliculul avascular de stroma înconjuratoare.
Membrana ovocitului prezintă microvili

5
FOLICULII PE CALE DE CREŞTERE
Sunt reprezentaţi de :
-Foliculii primari –unilamelari
-multilamelari(plini sau preantral)
-Foliculii secundari- veziculari
-antrali
Creşterea foliculară este datorată îin mare măsură celulelor foliculare , dar şi ovocitului
primar şi a stromei ce înconjoară foliculul.Ovocitul creste mai rapid în prima parte a creşterii
foliculare, ajungând la diametrul de 60 microni in foliculul primar unilamelar si 125-15o
microni , chiar în stadiul de folicul primar multilamelar. Nucleul creşte şi el şi este denumit
veziculă germinativă., iar nucleolul –pata germinativă. Mitocondriile cresc şi ele ca număr şi
devin uniform distribuite în întreaga citoplasmă ,reticulul endoplasmatic se hipertrofiaza ,iar
complexul Golgi migrează chiar în ectoplasma periferică.Celulele foliculare formează un singur
strat de celule cuboidale, iar foliculul este numit acum Folicul primar unilamelar. Celulele
foliculare proliferează prin diviziuni mitotice şi formează un epiteliu pluristratificat cu celule
mari poliedrice sau stratul numit granuloasa foliculară( 6-12 randuri de celule
foliculare).Foliculul este numit acum Folicul primar multilamelar, (plin sau preantral). Între
celulele foliculare se stabilesc numeroase joncţiuni Gap. O mică zonă , zona pellucida alcătuită
din glicoproteine acide înconjură ovocitul şi se interpune între acesta şi celulele foliculare.Ea este
produsul de secreţie atât al ovocitului cât şi al celulelor foliculare.
Prelungirile celulelor foliculare ,precum şi microvilii ovocitului penetrează zona pellucida
şi se prind între ele prin jocţiuni de tip Gap, astfel ca la microscopul electronic zona pellucida are
aspect striat..În timp ce aceste modificări au loc , stroma adiacentă foliculului se diferenţiază şi
formează tecile foliculare- teaca externa si teaca interna. Celule tecii interne sunt fibroblaste
stromale care se încarcă cu picături lipidice, cu mitocondrii cu creste tubulare au aceeaşi structură
ca a celulelor producatoare de hormoni steroizi..S-a arătat că aceste celule sintetizează
androstendion ce este apoi convertit în estradiol de către celulele granuloasei foliculare. Ca orice
alt organ endocrin teaca internă foliculară este bogat vascularizată.
Teaca externă este alcătuită din miofibroblaste aplatizate în care se dezvoltă foarte mult
aparatul contractil.Vase mici o penetrează şi formează plexuri capilare în jurul celulelor tecale
interne. Nu există vase de sânge în granuloasa foliculară în foliculii pe cale de creştere .Limita
dintre cele doua teci nu este clară ,deasemenea limita dintre teaca externă şi stroma ovariană.
Limita dintre granuloasa foliculară şi teaca internă este însă foarte bine definită , deoarece
celulele lor sunt diferite morfologic şi există o membrana bazală groasă între ele.
Când grosimea granuloasei atinge 6-12 rânduri ,celulele foliculare încep să secrete hormoni
steroizi(estrogeni,androgeni,progesteron),cei mai importanţi cantitativ fiind hormonii estrogeni
obtinuţi sub actiunea unui sistem de aromatizare care acţioneaza asupra androgenilor.
Aromatizarea este iniţiata şi activată de FSH , care acţionează şi ca factor limitant al producţiei
ovariene de estrogeni.Celulele granuloase ale foliculului preantral conţin receptori pentru FSH.
Producţia de estrogeni este limitată şi de conţinutul în receptori pentru FSH. FSH-ul împreună cu
estrogenii au acţiune sinergică mitogenă asupra celulelor granuloase şi determină acumularea
rapidă de receptori pentru FSH la nivelul celulelor granuloase.Celulele granuloase posedă
receptori pentru FSH, dar trebuie menţionat că nu toate celulele granuloasei posedă receptori
pentru FSH, Cele care au , posedă cca 1500 receptori / celulă. Legarea FSH-ului de receptor
determină activarea aromatazei , enzimă necesară aromatizarii androstendionului la estrogeni.
Creşterea foliculară este dependentă de gonadotropi şi corelată cu creşterea producţiei de
estrogeni Prezentând receptori pentru FSH, sub actiunea gonadotropului, celulele granuloase pot

6
aromatiza cantităţi limitate de androgeni şi pot genera estrogeni.desi nu toate celulele granuloasei
foliculare prezinta receptori pentru FSH, toate răspund la fel la stimulul gonadotropinic, deoarece
celulele sunt legate între ele prin jonctiuni Gap , care permit trecerea prin conexoni a AMPc.
Apariţia precoce a estrogenilor în interiorul foliculului permite acestuia să răspundă la
concentratii relativ joase ale FSH-lui,aceasta fiind o funcţie autocrină pentru estrogenii din
interiorul foliculului În urma acţiunii secretorii a celulelor granuloase , prin acumularea
produsului de secreţie,între ele apar mici cavităţi al caror număr şi mărime cresc treptat numite
corpii Call-Exner.Prima cavitate apare în zona cea mai groasă a granuloasei foliculare. Corpii
Call-Exner au aspectul unor mici cavităţi sferoidale cu conţinut folicular dens diseminate printre
celulele granuloase care se dispun sub formă de rozetă în jurul lor.
Dezvoltarea foliculară este influenţată şi de hormonii androgeni,celulele granuloase având
receptori şi pentru aceasta categorie de hormoni.Androgenii reprezintă pe de o parte substratul
procesului de aromatizare indus de FSH, iar pe de altă parte,la concentratii mici ,cresc activitatea
aromatazei.În prezenţa unor cantităţi mari de androgeni, celulele granuloase din foliculul
preantral favorizează conversia androstendionului mai mult în 3 alfa androgeni reduşi decât în
estrogeni, compuşi care nu se pot transforma în estrogeni şi în felul acesta activitatea de
aromatizare este inhibată..Succesul unui folicul de a ajunge la maturitate depinde de capacitatea
lui de a converti un mediu androgenic în mediu estrogenic.
Apariţia de cavităţi pline cu lichid folicular între celulele granuloasei foliculare determină
formarea foliculilor secundari sau veziculari.Cavitatile ce contin acest lichid vor conflua si vor
forma antrul, formându-se în acest mod foliculul antral.
Lichidul folicular contine:
1.Glicozaminoglicani
2.Proteine de legare ale hormonilor steroizi
3. progesteron şi androgeni,
4.Estrogeni
5.FSH
6.LH( cantitaţi mici în faza foliculară şi creşte cu 3-4 zile înainte de ovulaţie)
In foliculul antral sub acţiunea combinată şi sinergică a FSH-ului şi estrogenilor creşte
producţia de lichid folicular care se acumuleaza în spaţiile intercelulare dintre celulele
granuloase..
In condiţii normale LH-ul este prezent în lichidul folicular la mijlocul ciclului ovarian.Dacă
LH-ul este prezent în plasma şi în lichidul folicular,activitatea mitotică a celulelor granuloase
scade,apar fenomene de degenerescenţă şi creşte nivelul intrafolicular al androgenilor.
Prezenţa FSH-ului şi estrogenilor în lichidul folicular este esenţială pentru a susţine
creşterea foliculară pe seama celulelor granuloase.Foliculul antral se caracterizează prin cea mai
mare rată de proliferare a celulelor granuloase,cea mai mare cantitate de estrogeni şi cel mai mic
raport androgeni/estrogeni.Andogenii antagonizează activitatea de proliferare a celulelor
granuloase desfaşurată sub acţiunea estrogenilor şi dacă persistă produc degenerari ale ovocitului
primar.
Sinteza de hormoni steroizi este compartimentată funcţional.Receptorii pentru LH sunt
prezenţi în celulele tecale ale foliculului antral,iar receptorii pentru FSH în celulele granuloase
ale foliculului antral.La stimularea cu LH ţesutul tecal produce androgeni care pot fi apoi
convertiţi în estrogeni prin FSH care stimuleaza aromatizarea la nivelul celulelor granuloase.
Deşi fiecare compartiment celular are capacitatea de a produce progesteron,androgeni şi
estrogeni,activitatea aromatazei este superioară în celulele granuloase comparativ cu celulele
tecale.

7
 Foliculul antral are o structură polară, la un pol se va găsi antrul folicular rezultat prin
confluarea cavitaţilor foliculare de la nivelul granuloasei ,iar la celalalt pol ovocitul, cuprins într-
un pinten celular numit cumulus oophorus. Acesta protruzionează în antrul folicular.Din acest
moment ovocitul numai creşte în dimensiuni.Cumulus oophorus conţine ovocitul I înconjurat de
zona pellucida şi corona radiata(celule foliculare dispuse radiar în jururl ovocitului)se leagă la
granuloasa foliculară prin discul proliger. Granuloasa foliculară se dispune pe 7-8 rânduri de
celule în jurul antrului folicular. In jurul granuloasei, se dispun cele doua teci foliculare ;teaca
interna şi teaca externă.
Pentru fiecare ciclu ovarian în faza foliculară intră în proces de creştere un numar de cca 20
de foliculi ovarieni care sunt selectaţi cu 6-12 luni înainte.Cei 20 de foliculi se află în stadii
diferite, de la primordiali pâna la antrali. Din acesti 20 de foliculi, se va selecta foliculul care va
ajunge la maturitate, în etapa luteinică a ciclului ovarian anterior. Criteriul de selecţie va fi
foliculul cu cea mai mare cantitate de FSH şi estrogeni în lichidul folicular, şi nu criteriul de
dimensiune foliculara.Cantitatea mare de estrogeni din lichidul folicular al foliculului selectat,
printr-o buclă de feed back negativ va determina scăderea de FSH la nivelul adenohipofizei,
dispărând astfel suportul de creştere pentru ceilalti 19 foliculi aflaţi îîn proces de creştere, foliculi
care devin androgenici şi intră în proces de atrezie foliculară.
Foliculul matur(De Graaf) are diametrul 2,5 cm şi poate fi văzut ca o veziculă transparentă ce
deformează suprafaţa ovariană.ca rezultat al acumulării de lichid,luând contact cu albugineea la
nivelul stigmei . Cavitatea foliculară creşte în dimensiuni şi ovocitul aderă la peretele folicular
printr-un pedicul format din celulele granuloasei foliculare-discul proliger.Cum celulele
granuloasei foliculare nu se mai multiplică,datorita LH –ului care începe să crească iar lichidul
folicular continuă să se acumuleze în interiorul foliculului,granuloasa foliculara devine din ce în
ce mai subţire(5-6 straturi de celule foliculare).
Celulele granuloasei foliculare formează un strat ce înconjură ovocitul,ce vin în contact cu
zona pellucida ,devind alungite si formeaza corona radiata,şi va acompania ovocitul când
acesta părăseşte ovarul.Corona radiata poate fi încă prezentă şi în momentul fertilizării ovulului
de către spermatozoid,rămâne chiar pentru un timp în pasajul ovulului prin oviduct.Înafara
granuloasei se delimitează o membrană groasa-Membrana Slawiansky.
Infrastructural ovocitul I are nucleul eucromatic numit veziculă germinativă ,cu nucleolul
dens (pată germinativă) .Citoplasma bogată în organite-ovoplasma. Membrana celulară spre zona
pellucida prezintă numeroşi microvili.Celulele epiteliale foliculare sunt bogate în organite:
REN,RER,aparat Golgi,mitocondrii cu criste septate şi tubulare,rare picături lipidice, corpi
multiveziculari.Celulele tecii conjunctive interne,au structură de celule endocrine cu rol în sinteza
hormonilor sterolici,posedă REN,picaturi lipidice în cantitate mică,mitocondrii cu criste tubulare.
Miofibroblastele prezente în teaca externă,au ultrastructura de fibroblast la care se dezvolta
aparatul contractil ,microfilamentele de actina si miozina,filamente de vimentină şi
desmină.Acest folicul adesea este confundat cu un chist ovarian patologic de catre ecografisti,
motiv pentru care examinarea ecografică a ovarului trebuie refacută la două săptămâni.

ATREZIA FOLICULARA
Succesul unui folicul aflat pe cale de creştere să fie selectat şi să ajungă folicul matur de
Graaf constă în capacitatea lui de a transforma mediul androgenic în mediu estrogenic.
Atrezia foliculară se produce încă înainte de naştere şi continuă câtiva ani după
menopauză.Este foarte accentuată după naştere când se resimte scăderea concentraţiei hormonale
materne, precum şi în timpul pubertăţii şi al gravidităţii când au loc modificări mari calitative şi
cantitative hormonale,practic ea se produce ori de cate ori se modifică profilul hormonal al

8
femeii.Atrezia foliculară poate avea loc în orice moment al dezvoltării foliculare şi interesează
absolut toţi foliculii.
Procesul de atrezie foliculară se face difenţiat în funcţie de tipul de foliculi. Pentru foliculii
primordiali ovarieni ei dispar complet, mai întâi ovocitul şi apoi celulele foliculare.Acelaşi lucru
se întâmplă cu foliculii primari unilamelari mici
La foliculii mari atrezia presupune mai întîi dispariţia ovocitului al cărui loc va fi ocupat de
zona pellucida care se îngroaşe şi se faldurează şi apare intens acidofila în centrul foliculului
atretic ,se asociază cu modificări în granuloasa foliculară, unde apar spaţii largi printre celulele
granuloasei. Celulele suferă modificări degenerative, scade numărul de celule,si apar celule
descuamate in cavitatea foliculara ,alaturi de zona pellucida.Aspectul granuloasei este de
“Swaitzer”. Membrana Slawianski devine mai groasă şi se numeşte membrana vitroasa sau
sticloasă. Teaca conjunctivă interna se devoltă foarte mult,celulele se hipertrofiza ,devin mai
clare.Parte din celulele tecii interne se dezintegrează şi formează cuiburi de celule interstiţiale cu
rol în sinteza de androgeni la nivelul stromei.formand glanda interstitiala a ovarului.Teaca
externa dispare.

GLANDA INTERSTITIALA A OVARULUI

In timp ce celulele granuloase şi ovocitul involuează în timpul degenerării

foliculare,celulele tecii interne în mod frecvent persistă se hipertrofiza, se detaşează de foliculul
atretic şi formează insule de celule secretoare de androgeni în stroma corticalei ovariene.Aceste
celule tecale active sunt denumite glanda interstiţială a ovarului.Prezente încă din copilărie pâna
la menopauză aceste celule secretă cantităţi mici de hormoni androgeni.

OVULATIA
Procesul de ovulaţie constă în ruperea foliculului matur şi eliberarea ovocitului, ce este
captat de portiunea dilatată a oviductului.In mod uzual la femeie un singur ovul este eliberat de
ovar,alternativ din cele două ovare, rareori două sau mai multe.Acest lucru fiind responsabil de
sarcinile gemelare, dacă toate ovulele eliberate sunt fertilizate.Ovulaţia are loc aproximativ la
jumătatea ciclului ,în jurul zilei a 14 a,într-un ciclu ovarin de 28 zile.De menţionat că faza
postovulatorie are o durată constantă de 14 zile, deci femeile cu cicluri ovariene mai scurte, de 21
de zile, pot avea ovulaţia în ziua a – 7 a, iar cele cu cicluri ovariene de 24 zile pot avea ovulaţia în
ziua a 10 a Stimulul îl reprezintă creşterea LH-ului secretat de hipofiza anterioară.
La câteva minute de la creşterea în sânge a concentraţiei de LH ,proteinele sanguine
extravazează din capilare şi venulele postcapilare şi se produce edem interstiţial la nivelul
ovarului care poate ajunge la dimensiuni de doua ori mai mari decât ovarul celalalt care este în
repaus.Există local la nivelul ovarului o eliberare de prostaglandine, histamină , vasopresină şi
colagenază. Celulele granuloase produc mult acid hialuronic şi devin palide.În lichidul folicular
se găseşte o cantitate mare de estrogeni şi progesteron.Progesteronul activează plasminogenul
care este transformat în plasmină,aceasta la rândul ei permeabilizeaza membrana lizozomală
pentru enzime,se elibereaza colagenaza din celulele foliculare. Colagenaza digera discul proliger
si ovocitul împreună cu celulele coronei radiata se detaşează de peretele folicular şi baloteaza
liber în lichidul folicular.O indicaţie a independenţei foliculare în lichidul folicular este apariţia
pe suprafaţa foliculului a stigmei ,în care fluxul sanguin scade ,ducând la o modificare locală de
culoare şi transluciditate a suprafeţei peretelui folicular.

9
 Degradarea colagenului , ischiemia şi moartea unor celule, determină slăbirea peretelui
folicular extern.Aceastea combinate cu o creştere a presiunii lichidului antral şi posibila
contracţie a miofibroblastelor din teaca externa,determină ruperea peretelui folicular, şi realizarea
pontei ovulare. Ovocitul împreuna cu zona pellucida ,corona radiata şi lichid antral folicular
părăseşte ovarul şi pătrunde la nivelul oviductului.
Extremitatea oviductului dispusă către ovar are aspect pavilionar cu numeroase prelungiri numite
fimbrii.În momentul ovulaţiei această extremitate este în contact cu suprafaţa ovarului pentru a
primi ovocitul II care se formează cu puţin timp înainte de ovulaţie în corticala ovarului când
ovocitul I îşi definitivează prima diviziune meiotică expulzează primul globul polar, după care
intră în a 2 a diviziune meiotică şi se opreşte în metafază. Cu ajutorul mişcărilor cililor şi
contracţia celulelor musculare din peretele tubar ovocitul II intrăîn infundibulul tubar unde poate
fi fertilizat.Odată fertilizat ovocitul II îşi termină cea de-a doua diviziune meiotică, expulzează
cel de-al doilea globul polar îşi uneşte materialul genetic cu cel al spermatozoidului şi devine ou
sau zigot.Îsi incepe segmentarea ,şi timp de cca 5 zile străbate trompa uterină pentru a intra în
cavitatea uterina.Dacă ovocitul II nu este fertilizat, el nu-şi mai termină ce-a de-a 2 a diviziune
meiotică el degenerează sau este fagocitat.

CORPUL GALBEN

După ovulaţie formaţiunea restantă din foliculul matur datorită pierderii împreună cu
ovocitul , zona pellucida, corona radiata şi a unei cantităţi mari de lichid folicular are tendinţa să
se colabeze şi va capăta un contur policiclic.Celulele granuloasei şi cele ale tecii interne ce
ramân în ovar vor da naştere unei glande endocrine temporare numita corp galben (corp luteal).
Corpul galben este localizat tot în corticala ovariană numai că spre deosebire de foliculul matur
care ia contact cu albugineea , acesta se va găsi în corticala interna în contact cu medulara şi
secretă progesteron şi estrogeni. Progesteronul previne dezvoltarea unui nou folicul şi deci o nouă
ovulaţie.Prin ruperea foliculului matur se rup şi capilare sanguine perifoliculare,fluxul sanguin
creşte,sângele se extravazează în cavitatea foliculară unde se coagulează şi ulterior chiagul este
invadat de ţesut conjunctiv, deci în centrul corpului galben se va găsi un chiag invadat de ţesut
conjunctiv.
În evoluţia corpului galben sunt trei etape succesive:
1.-etapa de luteinizare
2.-etapa de vascularizaţie
3.-etapa de regresie
Prima etapă se caracterizează prin diferenţierea din celulele granuloase foliculare, a
granuloasei luteale sub influenţa hormonului luteinic LH.Celulele secretoare de hormoni steroizi,
se hipertrofiază şi se luteinizează.Apare,hipertrofierea REN-ului a mitocondriilor,şi încarcarea cu
incluziuni lipidice ,precum şi lipofuscină ce dau corpului galben culoarea caracteristică, de unde
şi denumirea lui. Celulele din granuloasa luteinică pot atinge 30 – 40 microni sunt mai palide la
microscopul optic şi formează 80% din parenchimul corpului galben, iar funcţional îsi cresc mult
activitatea aromatazei , enzimă ce facilitează conversia androstendionului în estrogeni. Celulele
tecii interne contribuie şi ele la formarea corpului galben formând teaca luteinică (celule tecale
luteinice).Aceste celule sunt similare ca structură cu celulele granuloase luteinice, dar sunt mai
mici ca dimensiuni 15 microni diametru şi sunt mai intens colorate în HE. Aceste celule
secretăcantităţi mari de progsteron şi androstendione.
A doua etapa.Se caracterizeaza prin migrarea din teaca internă şi formarea de capilare de
novo printre celulele granuloasei luteale Capilare sanguine şi limfatice din teaca internă pătrund

10
în interiorul corpului galben şi formează o reţea vasculară bogată, cuprinsa în septuri fine de ţesut
conjunctiv.
Corpul galben se formează ca urmare a secreţiei de LH.Pe măsură ce corpul galben începe
să secrete progesteron , acesta va avea un efect inhibitor pe secreţia de LH, corpul galben
degenerând rapid după aceea.Acest efect de inhibare al LH de către progesteron este indirect , se
face prin intermediul hipotalamusului.Când sarcina nu apare corpul galben evolueaza 10-14 zile
şi este numit corp galben catamenial .Scăderea LH-ului duce la involuţia şi dispariţia lui.Când
apare sarcina ,gonadotrofinele corionice secretate de placenta în formare vor stimula corpul
galben , ce se menţine în interiorul ovarului pâna în luna a VI a de sarcină .El involuează dar nu
dispare complet, se menţine aproape toată sarcina secretând progesteron-corpul galben de
sarcină.Acest corp secretă relaxina un hormon polipeptidic care în preajma naşterii realizează o
imbibiţie apoasă a ţesuturilor conjunctive ale simfizei pubiene, facilitând parturiţia.
Corpul galben de sarcină este mai mare decât corpul galben menstrual, câteodată poate
ajunge la 5 cm diametru., fiind adesea confundat ecografic cu un chist ovarian patologic.
A treia etapă se caracterizează prin regresia corpului galben dinspre chiagul central spre
periferia lui . Tesutul conjunctiv din centrul corpului luteal progresează şi substituie treptat
celulele granuloasei.Totul se transformă apoi în corp albicans,care este o formaţiune policiclică
iniţial alcatuită din benzi de colagen, care apoi degenerează hialin.Este o formatiune
astructurată,foarte palidă în secţiune , nu are afinitate nici pentru coloranţii bazici nici pentru
coloranţii acizi.Se vede cu ochiul liber ca o cicatrice pe suprafaţa ovarului.Aceste cicatrici
transformă suprafaţa netedă a ovarului de la pubertate într-o suprafaţă denivelată.

.CICLUL OVARIAN

De la pubertate şi în toata perioada reproductivă, se desfaşoară modificări ciclice la nivelul

ovarului ce formează ciclul ovarian cu durata de 28 zile, la cele mai multe dintre femei.Aceasta
durata poate varia in conditii fiziologice între 21-30 zile.Acesta se subdivide în 2 faze în raport cu
ovulaţia : F1 faza preovulatorie(faza foliculară) şi faza postovulatorie(faza luteala).De regulă faza
postovulatorie are o durată constantă de 14 zile, cea care variază fiind faza preovulatorie, astfel că
ovulaţia se poate produce în ziua a-7-a într-un ciclu de 21 de zile, în ziua a-10-a într-un ciclu de
24 zile, în ziua a-14-a într-un ciclu de 28 zile, în ziua a- 16 -a într-un ciclu de 30 de zile.Ciclul
ovarian este controlat direct de axul hipotalamo-hipofizo-ovarian.Hipofiza anterioara -lobul
anterior-pars distalis controlează evenimentele din ciclul ovarian prin sinteză şi secreţia de
hormoni gonadotropi.
FSH numit şi filotropina.Este secretat de celule bazofile din hipofiza anterioara. Are receptori de
membrană pe suprafata celulelor foliculare .Legarea FSH-ului de celulele foliculare determină
activarea aromatazei la acest nivel, enzimă care determină conversia androstendionului în
estrogeni. Hipofiza controlează creşterea foliculara,selecţia,şi determină creşterea cantităţii de
hormoni estrogeni în lichidul folicular şi în felul acesta este demarata maturarea.
LH-lutropina,descărcată de celulele bazofile din hipofiza anterioară.Nivelul plasmatic maxim
este cu citeva ore înaintea ovulaţiei,apoi scade treptat în faza luteală(diferit de FSH care se
menţine în platou dupa care creste iar).Acest hormon determina ovulaţia, în lipsa lui femeia are
cicluri anovulatoriiAre receptori de suprafaţă exprimaţi pe celulele tecale interne,controlând aici
biosinteza de hormoni androgeni pîna la stadiul de androstendione,ce traversează membrana
Slawianski,şi apoi sunt aromatizaţi la estrogeni de către celulele foliculare FSH dependente.
În celulele foliculare preovulatorii se secretă o cantitate mica de progesteron.Prin receptorii
pentru LH exprimaţi pe suprafata celulelor tecale luteinice şi granuloase luteinice,în corpul

11
luteal ,se controleaza formarea,dezvoltarea acestuia şi apoi biosinteza de progesteron direct de
catre celulele granuloasei.
La sfârşitul fazei luteale ,LH-ul este scazut şi FSH-ul crescut,atingând valoarea maximă în ciclul
următor.Acei foliculi ce ating maximum de concentratie de FSH si estrogeni în lichidul folicular
vor fi selectaţi în faza luteală a ciclului anterior pentru a deveni maturi.Acei foliculi care nu au
capacitatea de a tranforma androstendionul în estrogeni nu vor fi selectati şi vor deveni
androgenici , deci vor involua prin proces de atrezie foliculară..
FSH este maxim în faza proliferativă şi este controlat direct de hipotalamus, la fel ca si LH-ul
prin centrul tonic şi centrul ciclic(care exista numai la femei).
Centrul tonic descarcă hormoni reglatori numiţi liberine (gonadoliberine): foliliberina si
luliberina
Centrul ciclic care există numai la femei este responsabil de nivelul maxim al FSH-ului si LH-
ului.Este localizat în hipotalamusul anterior în nucleul suprachiasmatic şi preoptic..Controlează şi
mentine vârful de FSH în faza proliferativă şi de LH în perioada preovulatorie.
Reglarea se face prin feed back negativ ,în functie de nivelul plasmatic al estrogenilor şi
progesteronului ce actionează pe hipofiză sau pe hipotalamus.
Prolactina, este un alt hormon care poate interveni în controlul ciclului ovarian,inhibând
ovulatia, de aceea femeile care alaptează după naştere,nu au ovulaţie, deşi creşterea foliculară
continuă, nefiind întrerupată de sarcină sau alăptare.
Ciclul ovarian va controla organizarea structurală şi funcţională a întregului aparat genital
feminin. Va exista un ciclu tubar, un ciclu endometrial numit şi menstrual, un ciclu vaginal,
fiecare dintre ale având etape care se suprapun peste etapele ciclului ovarian.

TROMPA UTERNĂ dr. Crenguţa Şerboiu

Tuba uterină sau oviductul – organ pereche- este un conduct muscular cu o mare mobilitate
măsurând cca 12 cm lungime. Una dintre extremităţi se deschide în cavitatea peritoneală, în
apropierea ovarului, cealaltă trece prin peretele uterin şi se deschide în cavitatea uterină.
Din punct de vedere anatomic tuba uterină prezintă 4 zone: zona pavilioară (infundibulară),
zona ampulară, zona istmică şi zona intramurală.
Zona pavilionară, extremitatea liberă a oviductului, situată în apropierea ovarului, are un
capăt franjurat, franjurile purtând denumirea de fimbrii;ea se aplica pe suprafaţa ovarului in
timpul ovulatiei pentru a prelua ovocitul
Zona ampulară, cel mai lung dintre segmente, reprezentând 2/3 din lungimea tubei, este
locul unde se produce fertilizarea.
Zona istmică este o porţiune îngustă între ampulă şi cea de-a patra regiune.
Zona intramurală, masurând aproximativ 1 cm, este situată în grosimea peretelui uterin şi
se deschide în cavitatea uterină.
Peretele oviductului este format din trei straturi: mucoasă , musculară si seroasă.
Mucoasa prezintă falduri longitudianle ce sunt mai numeroase în zona pavilionară şi
ampulară, se reduc în zona istmică şi sunt absente în zona intramurală unde mucoasa este netedă.
În secţiune transversală lumenul ampulei are aspect labirintic. Faldurile sunt ramificate, dar nu se
anastomozează ci delimitează mici fenestre care comunică între ele.
Epiteliul ce delimitează mucoasa spre lumen este simplu columnar şi conţine două tipuri de
celule: celule ciliate şi celule secretorii, fiind de fapt stadii funcţionale ale aceluiaşi tip celular.
Celulele ciliate sunt mai numeroase în zona infundibulară şi ampulară unde reprezintă
aproximativ 60-80 % din populaţia celulară. În schimb spre zona istmică şi intramurală ele

12
reprezintă doar 25% din populaţia celulară, aici predominând celulele secretorii.Celulele
secretorii sunt mai scurte, au polul apical rotunjit cu microvili, ele secretă fluidul tubar, o secreţie
bogată în potasiu şi ioni de clor, care conţine deasemenea proteine serice, inclusiv
imunoglobuline. Aceasta reprezinta un mediu nutritiv şi protector pentru ovul şi promovează
capacitaţia spermatozoizilor (fenomen prin care spermatozoizii ajung la maturitate deplină,
capabili să fertilizeze ovulul).
Epiteliul mucoasei tubare suferă modicări în raport cu etapele ciclului ovarian, astfel: în
faza preovulatorie ( sub influenţa hormonilor estrogeni) epiteliul simplu cilindric din structura
mucoasei are aspect de pseudostratificare. Sub influenţa estrogenilor, după menstruaţie, sau după
delivrenţă, celulele epiteliale din structura mucoasei cresc în înălţime ( de la 15 μm la 25- 30μm)
şi devin mai ciliate. Aceste celule au cea mai mare înălţime în preajma ovulaţiei, aprox. 30μm.
După ovulaţie ele se scurtează şi îşi pierd din cili, fenomen ce se petrece ca urmare a acţiunii
progesteronului.Cilii celulelor epiteliale bat spre uter, determinând mişcarea peliculei de lichid
vâscos de la suprafaţă şi în colaborare cu contracţiile muscularei ajută la deplasarea ovulului sau
a produsului de concepţie către uter. În acelaşi timp împiedică deplasarea germenilor din
cavitatea uterină către cavitatea peritoneală.
S-au mai descris deasemenea alte două tipuri de celule epiteliale: celule Peg şi celule
bazale, de rezervă. Celulele Peg sunt considerate celule secretorii precursoare, iar celulele de
rezervă bazale s-a arătat a fi celule intraepiteliale ale seriei limfoide.
Corionul (Lamina propria) este format din ţesut conjunctiv lax, lipsit de glande, cu celule
asemănătoare celor din corionul mucoasei uterine, celule care se diferenţiază în celule
asemănătoare celor deciduale în cazul localizării ectopice, tubare, a sarcinii. La acest nivel se
găsesc vase de calibru mare, care împreună cu cele din tunica musculară se dilată, devin
turgenscente, ceea ce-i conferă tubei uterine o oarecare rigiditate şi distensie , facilitând contactul
cu suprafaţa ovarului pentru a capta ovulul. Prezenţa vaselor de calibru crescut explică apariţia
hemoragiilor mari în cazul ruperii acestora în timpul dezvoltării unei sarcini localizată ectopic
aici. Lunenul îngust al tubei nu permie dezvoltarea unei sarcini până la termen producându-se la
un moment dat rupturi ale peretelui cu hemoragii care reprezintă urgenţe chirurgicale.
Oviductul captează ovulul expulzat de către ovar şi-l conduce către uter. Lumenul lui este
un mediu adecvat pentru fertilizare, proces care are loc în regiunea ampulară, lângă joncţiunea cu
istmul. Secreţiile tubei uterine contribuie la nutriţia ovulului care ramâne la acest nivel
aproximativ 3 zile înainte de a intra în cavitatea uterină iar în cazul fertilizării asigură dezvoltarea
zigotului până la stadiul de morulă.
Tunica musculară este formată din muşchi neted dispus în două straturi: circular intern şi
longitudinal extern. Tunica musculară este mai groasă în zona intramurală şi istmică, şi mai
subţire în zona ampulară şi pavilionară.
Seroasa este reprezentată de mezoteliul peritoneal şi o fină lamă de ţesut conjunctiv cu vase
şi filete nervoase.

VAGINUL - Dr Bausic Vasilica

Este un conduct musculo-fibros.Se inseră la nivelul colului uterin. I se descriu patru funduri
de sac: fundul de sac anterior, posterior( cel mai mare), şi două funduri de sac laterale.
Peretele vaginal nu conţine glande .Secreţia vaginului provine din glandele endocolului şi prin
transudaţia vaselor de calibru mare ale corionului mucoasei, iar în timpul actului sexual
lubrefierea vaginului poate fi asigurata de o pereche de glande vestibulare care se deschid la

13
nivelul vestibulului ( spatiul delimitat de cele doua labii mici) Peretele vaginal este alcătuit din
trei straturi:
-mucoasa
-musculara
-adventicea
Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu şi un corion.Epiteliul mucoasei este un epiteliu
pluristratificat pavimentos nekeratinizat cu o grosime de 150-200 microni. Celulele lui pot
conţine cantităti mici de keratohialină(precursor al cheratinei). Sub stimuli estrogenici epiteliul
vaginal sintetizează şi acumulează cantităti mari de glicogen, care se depozitează în lumenul
vaginal atunci când epiteliul vaginal se descoamează.Lactobacilii prezenţi în flora vaginală
normală, metabolizează glicogenul şi formează acidul lactic care este responsabil de ph –ul acid
al vaginuluiAceasta aciditate protejează împotriva agentilor patogeni.Epiteliul vaginal este format
din următoarele tipuri celulare:
-Stratul bazal cu celule bazale aşezate într-un singur strat în contact cu membrana bazală,celule
cilindrice cu nucleu veziculos ovoid şi citoplasmă bazofilă.In acest strat se pot observa
numeroase mitoze.
-Strat parabazal format din celule mai mari poligonale, la care citoplasma devine treptat
acidofilă,spre deosebire de celulele bazale care au citoplasma bazofilă.
-Strat intermediar format din câteva rânduri de celule intermediare, mai mari decât celulele
anterioare,poligonale.Nucleul lor este mai mic şi pe masură ce ne apropiem de suprafaţă ,
prezintă un început de degenerare(prepicnoză.)
-Stratul superficial cu celule precornificate si cornificate, format din celule turtite, care suferă un
început de cheratinizare.Ele apar alungite, aplatizate cu nucleu picnotic.Cu tehnici speciale se
poate pune în evidentă la nivelul lor cantităti mari de glicogen,depozitat sub formă de blocuri sau
de granule.
Lamina propria - corionul- mucoasei vaginale este alcatuită din ţesut conjunctiv lax foarte
bogat în fibre elastice. Printre celulele prezente sunt prezente multe limfocite şi neutrofile.In
timpul anumitor faze ale ciclului menstrual aceste tipuri de leucocite invadează epiteliul vaginal
şi trec în lumenul vaginal.Lamina propria este lipsită de glande, în schimb este bogat
vascularizată, vasele fiind o sursa de exudat lichidian sub stimul hormonal, ce intră în lumenul
vaginal.
Musculara este formată în principal din bandelete longitudinale de muşchi neted dispuse
extern ,dar există şi fibre musculare dispuse circular în partea interna a muscularei.În partea
inferioară a vaginului printre fibrele musculare netede apar şi rare fibre musculare striate .
Adventicea este formată din ţesut conjunctiv dens semiordonat bogat în fibre elastice,
conţine deasemenea plexuri venoase , bandelete nervoase şi grupuri de celule nervoase.
STUDIUL EPITELIULUI VAGINAL

Poate fi facut prin raclarea epiteliului vaginal, care apoi este colorat şi studiat adecvat.Factorii
hormonali sub dependenţa cărora am văzut că se găseşte structura mucoasei uterine,acţionează în
aceeaşi măsură şi asupra mucoasei vaginale şi în special asupra epiteliului acesteia,determinân-
du-i modificări de structură şi de afinitate tinctorială.
Ca şi la mucoasa uterina,transformările epiteliului vaginal sub influenţa hormonilor ovarieni sunt
ciclice,repetându-se în aceeaşi susccesiune în cursul fiecărui ciclu ovarian.Explorarea stării
hormonale a organismului femeii se poate face deci şi prin studiul epiteliului mucoasei vaginale,
ca şi prin cel al biopsiei de endometru. Spre deosebire însă de biopsia de endometru, care necesită
o manevră sângerândă şi delicată, examenul epiteliului vaginal,care se face după o uşoară raclare

14
a peretelui fundului de sac posterior al vaginului este cu totul inofensiv.Produsul obţinut se
întinde pe o lamă sub forma unui frotiu, care apoi se colorează şi se examinează, dându-ne
indicaţii asupra stării hormonale a organismului femeii.Recoltarea se poate face şi zilnic şi în
felul acesta pe frotiurile obţinute, se poate urmări dinamic evoluţia jocului hormonal estrogeno-
progesteronic în cursul unui ciclu menstrual.
Colorarea frotiurilor se face cu un colorant nuclear(hemalaunul) şi cu doi coloranţi
citoplasmatici(fucsina acidă şi verdele lumină sau albastru de metil).Unele celule se colorează în
albastru(bazofile), altele în roşu(acidofile).Deasemenea se fac coloraţii pentru glicogen(Carmin
amoniacal Best).
Ca şi în cazul mucoasei uterine,modificările morfologice ale epiteliului vaginal răspund fazelor
funcţionale corespunzatoare reacţiei hormonilor ovarieni.
A.În faza estrogenică(postmenstruală) predomină celulele epiteliale bazofile, din straturile
intermediare şi bazale,iar celulele acidofile superficiale sunt reduse.Celulele superficiale bazofile
care provin din descoamarea straturilor superficiale ale epiteliului vaginal sunt mari, cu
citoplasma bazofilă turtite şi poligonale.Nucleii lor sunt picnotici.Celulele intermediare sunt mai
mici decât cele superficiale, cu o formă în general mai rotunjită,ovoidă.Citoplasma lor este de
obicei bazofilă.Spre deosebire de celulele superficiale ,marginile acestor celule sunt foarte bine
delimitate,iar nucleul lor este mai mare şi are o structură aproape normală(rar se observă o stare
de prepicnoză).
B.În faza estro-progesteronică incipientă(de ovulaţie) predomină celulele superficiale
acidofile, care ajung până la 70% din toate celulele de pe frotiu.Procentul de nuclei picnotici este
deasemenea în creştere ajungând la 90% din totalul nucleilor.
C.In faza estro-progesteronică ( premenstruală),se observă că celulele superficiale sunt
aşezate în placarde mari formate mai ales din celule bazofile,iar celulele izolate,aflate înafara
placardelor sunt accentuat plicaturate.Celulele superficiale acidofile sunt dinnou reduse ca numar
(5-10%),iar picnoza nucleilor atât în celulele bazofile cât şi în cele acidofile,este puţin
frecventă(15-30%).Pe aceste frotiuri mai există o serie de celule intermediare care apar sub
influenţa progesteronului(nucleu prepicnotic).
In mod practic, aprecierea stării hormonale după frotiul vaginal se face numărând 200
elemente celulare şi calculând, pe de o parte,procentul de celule acidofile şi pe de altă parte,
procentul de nuclei picnotici,indiferent de reacţia de culoare sau de structură a citoplasmei
celulare cu un astfel de nucleu.
Deasemenea ,se ia în considerare existenţa celulelor intermediare şi a celulelor grupate în
placarde mari.
Numărul celulelor cu citoplasma acidofilă(colorată în roşu de către fucsină) este
proportional cu cantitatea de estrogeni din sânge;la fel numărul de nuclei picnotici.Celulele
intermediare şi placardele celulare sunt martore ale unei cantităţi crescute de progesteron.
In faza postmenstruală,indicele acidofil şi picnotic este scăzut de 5-10%, dar creşte mereu
pe măsură ce creşte şi cantitatea de estrogeni în sânge.În această fază există puţine leucocite pe
frotiu.Dacă se colorează pentru glicogen se observa o încărcare a celulelor superficiale cu această
substantă.
În faza de ovulaţie,indicele acidofil ajunge la 70% iar cel al cariopicnozei la 90%.Nu se văd
leucocite pe frotiu,decât extrem de rar(aspect de frotiu curat)
In faza premestruala, acidofilele sunt putine 10-15%.indicele cariopicnotic , deasemenea
este scăzut 20%,iar celulele se descoamează în placarde.Există celule intermediare.Frotiul ia un
aspect murdar prin prezenţa a numeroase leucocite şi a unei flore microbiene abundente.

15
PLACENTA Dr Bausic Vasilica

Organ tranzitoriu al gestaţiei , derivat trofoblastic ce se diferenţiază precoce în cursul

embriogenezei.Printre cele mai importante funcţii ale placentei menţionăm : schimburile
materno-fetale şi funcţia endocrină.
Este un organ cărnos, de formă discoidală având un diametru , la termen de 2o-25 cm, o
grosime de 3-6 cm, şi o greutate ce reprezintă 1/6 din greutatea fătului la nastere.
Placenta are două feţe:1.faţa maternă, pe care se văd nişte şanţuri ce delimitează nişte
formaţiuni structurale de marimi diferite - 16-2o lobi placentari- care reprezintă corespondentul
macroscopic al cotiledoanelor placentare-structuri vasculare.Şanţurile corespund septurilor
intercotiledonare.Faţa maternă este constituită din caduca bazală, scindată între straturile compact
şi spongios 2. faţa fetală -translucidă-acoperită de amnios,permiţând vizualizarea structurilor
vasculare. Ea este reprezentată de partea profundă a plăcii coriale, sub care sunt dispuse vasele
ombilicale şi la nivelul căreia se află inserţia cordonului ombilical( vena şi cele două artere
ombilicale). Implantarea cordonului ombilical este variabilă,frecvent excentrică şi chiar uneori
marginală.
Dinspre partea maternă spre partea fetală se găsesc următoarele componente:
-placa bazală
-sistemul vilozitar
-placa corială.
Aceste elemente, placa bazală, placa corială şi pereţii vilozitari delimitează un spaţiu îngust
de dimensiunile unui spaţiu capilar denumit spaţiu intervilos-elementul funcţional al schimburilor
materno-fetale.
Placa bazală
Placa bazală reprezintă o lamă de ţesut ce formează planşeul spaţiului intervilos. Este
formată dintr-o componentă fetală şi dintr-o componentă maternă ( o porţiune din decidua
maternă ce rămâne ataşată de placentă, la eliminarea acesteia după delivrenţă.)
Dinspre spaţiul intervilos spre profunzime prezintă mai multe straturi:
-sinciţiotrofoblast şi celule Langhans într-un strat discontinuu;
-lama de ţesut conjunctiv fibros asemănător unei membrane bazale;
-ţesut conjunctiv lax avascular, cu o grosime de 50-100 microni; cuprinde fibrinoidul Rohr şi
celule predominant fetale;
-fibrinoid Nitabuch cu o grosime de 20-100 microni cu un aspect lamelar sau reticular;
-stratul compact al deciduei materne format din celule deciduale, elemente trofoblastice şi
formaţiuni vasculare.
Componenta fetală este reprezentată de trofoblastul bazal, format de celule de tip epitelial
aflate în diferite etape evolutive morfofuncţionale:
-citotrofoblast nediferenţiat;
-citotrofoblast diferenţiat;
-citotrofoblast predegenerativ;
-citotrofoblast degenerativ.
Celulele au un grad diferit de complexitate structurală ceea ce implică diferenţe funcţionale.
Celulele conjunctive din componenta fetală sunt în principal de tip reticular cu un rol în
transportul de substanţe şi rol nutritiv.
Matricea intercelulară este formată în principal din fibre de colagen şi reticulină cu zona de
clivaj între straturile deciduale şi mai bine reprezentată în zona de trecere de rare fibre elastice.

16
Predominant la acest nivel există complexe macromoleculare formate din mucopolizaharide acide
şi neutre ataşate de structuri proteice fibrilare.
Tot la interfaţa trofoblast-decidua se află şi fibrinoidul Nitabuch, specific placentelor
hemocoriale; este realizat prin degenerescenţa trofoblastului bazal sau a celulelor deciduale sau
printr-o modificare particulară a substanţei fundamentale.
La nivelul componentei fetale a plăcii bazale există fibrinoidul Rohr care în urma studiilor
imunochimice şi morfologice s-a dovedit a fi de natură trombogenică.
În partea maternă a plăcii bazale, celulele se consideră a fi diferenţiate din două tipuri de
celule reticulare:
-celulă reticulară nediferenţiată mare şi celula reticulară nediferenţiată mică, frecvente în stadiile
tinere ale placentei.
Astfel se dezvoltă mai multe linii celulare:
-celule reticulare –slab reprezentate cu rol nutritiv şi în transportul de substanţe;
-celule predeciduale –din care se diferenţiază două tipuri celulare: A.-celula deciduală mare
– predomină în placente tinere, şi B.-celula deciduală mică – predomină în placentele mature.
La interfaţa trofoblast-decidua s-au identificat celule conjunctive cu citoplasmă asemănătoare
celulelor Hofbauer (vezi vilozitatea corială) dar a căror origine şi specializare funcţională sunt
necunoscute. Tot în această zonă apar şi celule libere cu rol în răspuns imun- celule conjunctive
asemănătoare monocitelor si limfocitelor.
Mai rar întâlnite în placenta la termen se pot intalni si limfocite K de asemenea diferenţiate
din celulele reticulare materne.
Astfel, din punct de vedere structural, placa bazală se prezintă ca un mozaic de celule
epiteliale şi conjunctive de origine maternă sau fetală cu material intercelular şi formaţiuni
vasculare.
Placa corială
Placa corială reprezintă porţiunea cea mai profundă a placentei. Este formată dintr-o
stromă în care sunt dispuse ramuri ale vaselor ombilicale şi este căptuşită de către amnios,
către fat şi de trofoblast către spaţiul intervilozitar.
Placa coriala ia naştere pe partea opusă zonei de implantare şi este formată din ţesut
conjunctiv dens bogat în fibre şi substanţă intercelulară bazofilă al cărei principal constituent
este acidul hialuronic.
În placenta matură, celulele sunt în număr redus,reprezentete de fibrocite şi celule
Hofbauer,astfel că reţeaua fibrilară domină tabloul structural.
Fibrele conjunctive formează structuri ordonate – stratul fibrinoid Langhans,format în
principal din fibrină de origine maternă, sub care se găseşte o reţea fibrilară cu fibre paralele sau
concentrice în jurul vaselor: între aceste structuri sunt dispuse fibre de colagen şi rare celule cu
un aspect dezordonat, haotic.
De partea fetală, matricea ţesutului conjunctiv al plăcii coriale este acoperită de un singur
strat de celule cilindrice ale epiteliului amniotic. Între ţesutul conjunctiv al placii coriale şi
amnios există o zonă bine delimitată formată din fibre de colagen şi celule.Ramurile vaselor
ombilicale sunt ancorate la placa corială prin intermediul pe de o parte al structurilor conjunctive
ordonate ale stromei coriale şi pe de altă parte prin fibre musculare netede perivasculare.
Cercetările recente au demonstrat existenţa la nivelul plăcii coriale, a unui sistem
contractil de regula adiacent vaselor sanghine fetale, cu traiect longitudinal. Celulele acestui
sistem au o formă alungită şi prin specializări de suprafată se interconectează cu membrana
plasmatică a trofoblastului.

17
Sistemul vilozitar

Vilozitatile coriale de desprind din placa corială şi ocupă spaţiul dintre placa bazală şi placa
corială.Vilozitaţile de ordinul I care se desprind din placa corială se ramifică în vilozitaţi de
gradul II şi apoi de gradul III. Ele pot rămâne libere sau se pot fixa pe placa bazală (în cazul
vilozităţilor crampon). Vilozităţile crampon sunt de regulă vilozităţi de ordinul I,si fiecare
vilozitate crampon va reprezenta axul unui lob (sau cotiledon-structura vasculara dintr-un lobul
placentar).Lobul placentar este format din totalitatea vilozitatilor coriale care se desprind dintr-o
vilozitate de ordinul I . Intre lobii placentari se găsesc septuri interlobare (intercotiledonare)
desprinse din placa bazală.
Vilozităţile coriale ,de mărimi diferite delimitează între ele spaţiile intervilare în care curge
sânge matern provenit din arterele spiralate ale endometrului funcţional. Structural o vilozitate
corială prezintă de la exterior la interior.
-sinciţiotrofoblast;
-citotrofoblast;
-membrana bazală a trofoblastului;
-stroma vilozitară.
Sinciţiotrofoblastul
Este o structură de grosime uniformă, formată din aglomerări nucleare dispuse într-o masă
citoplasmatică fără limite celulare, prezentând o mare variabilitate structurală legată de vârsta
gestaţională şi de intensitatea activităţilor metabolice.
Sincoţiotrofoblastul prezintă la interfaţa cu sângele matern, spre spatiul intervilar o
suprafaţă acoperită de microvili – “marginea în perie” – cu rol în procesele de absorbţie a
princiiilor nutritive, transportul oxigenului, răspunsul imun, secreţie hormonală.
La baza microvililor şi în citoplasma apicală există canalicule, implicate în captarea
neselectivă a metaboliţilor.
Citoplasma sinciţiotrofoblastului este de tip granulat vacuolară, bogată în organite ce
variază calitativ şi cantitativ de la o vilozitate la alta. Reticul endoplasmic – de tip rugos, extrem
de abundent, mai ales în zonele mediane ale celulelor (dispunerea legată de sediul sintezelor
celulare), unde realizează aspectul de “pânză de păianjen”. Ribozomii –imprimă caracterul
electronodens al sinciţiotrofoblastului. Incluziunile lipidice – au aspectul unor granule mici cu
contur rotund sau neregulat cu diametrul de 0,5-l microni, situate în general în porţiunea bazală a
celulelor Funcţia lor este interpretată diferit: lipide nutriţionale destinate transferului în sectorul
fetal sau precursorii în sinteza steroidiană.Sunt deasemenea aparat Golgi, mitococndrii,
tonofilamente groase cu rol de suport mecanic.Intre sitiotrofoblast si citotrofoblast se gasesc
desmozomi.Nucleii apar adesea grupaţi în masa citoplasmatică; au dimensiuni variabile, formă
neregulată, nucleolii sunt frecvenţi. Pe măsură ce se formează membranele sinciţio-vasculare
anucleare , nucleii se grupează în aşa numitele noduri sinciţiale. Spre membrana bazală
,sincitiotrofoblastului prezinta deasemenea microvili.
Citotrofoblastul
În placenta matură , citotrofoblastul este format dintr-un număr redus de celule rotunde sau
alungite ce par izolate, libere între sinciţiu şi membrana bazală.
La contactul cu sinciţiotrofoblastul s-au descris joncţiuni de tip desmozom. Între celulele
citotrofoblastice apar pliuri sub formă de microvili, iar membrana plasmatică bazală trimite
prelungiri către membrana bazală trofoblastică.
Nucleii sunt rotunzi sau ovali, au membrane trilaminate, ondulate, cu pori şi prezintă nucleoli
mari hipercromatici.

18
 Stroma vilozitară este constituită din ţesut conjunctiv în care apar dispersate celule de
doua tipuri: celule stelate(fibroblaste,celule reticulare mari si mici) şi celule rotunde ovalare (
cel. Hofbauer-Chaltzky-Neuman). În stroma vilozităţilor mari au fost vizualizate fibre
musculare netede,cu aspect discontinuu. Celulele reticulare formează o reţea dispusă între
membrana bazală a trofoblastului şi capilare de sange provenite din vasele
ombilicale,participa deci la constituirea membranei sincitiovasculare.
Celulele Hofbauer au diametrul de 10-35 microni şi contur neregulat.Nucleul, alungit
sau ovalar, este dispus excentric. Cromatina apare dispersată sau aglutinată la periferia
nucleului. Uneori sunt detectaţi corpusculi nucleari, semn al unei hiperactivităţi
celulare.Caracteristic acestor celule este citoplasma vacuolară, cu vezicule cu un conţinut
granular, sugerând prezenţa intracelulară de fier şi o activitate de tip fosfatază acidă. Celulele
sunt bogate în organite – aparat Golgi, centrioli, mitocondrii, microtubuli, reticul
endoplasmatic rugos şi neted. Celulele sunt legate între ele prin joctiuni de tip Gap cât şi cu
alte tipuri celulare stromale, fapt ce sugerează o posibilă funcţie de transfer informaţional
intercelular.
Originea acestor celule este încă controversată. Iniţial s-a considerat a fi derivate din :
endoteliu, limfocite, eritroblaşti, mezoderm, celule conjunctive. M.Castelluci şi D.Zaccheo
(1989) consideră că în stadiile timpurii ale sarcinii, celulele Hofbauer au origine
mezenchimală, iar după stabilirea circulaţiei vilozitare pot deriva din ficatul fetal sau din
monocitele medulare fetale.
Din punctul de vedere al heterogenităţii activităţii enzimatice sunt foarte asemănătoare
macrofagelor.
Celulele Hofbauer se pot divide de cel puţin două ori în cursul dezvoltării lor.
Au fost sugerate mai multe funcţii posibile: secreţie endocrină, menţinerea echilibrului hidric
stromal, transferul informaţiei intercelulare, modularea creşterii celulelor endoteliale şi ale
fibroblaştilor, rol imunologic, rol in nutriţia fetală, fagocitoză şi motilitate.
In axul vilozitatilor coriale se gasesc ramificatii ale vaselor fetale-vasele ombilicale,
capilarele cele mai mici ramificatii vor forma impreuna cu sincitiotrofoblastul, membrana
sincitiovasculara prin care se realizeaza schimburile maternofetale.

GLANDELE MAMARE dr. Crenguţa Şerboiu

Glandele mamare sunt organe complexe, specifice mamiferelor, având rolul de a secreta
laptele, un lichid ce conţine proteine, lipide, lactoza, precum şi limfocite, monocite, anticorpi,
minerale, vitamine; toate acestea necesare realizării nutriţiei corespunzătoare a noului născut.
Până la pubertate, glandele mamare suferă o creştere izometrică cu o structură asemănătoare la
ambele sexe, structură reprezentată de un sistem ductal rudimentar, fără lobuli, cu ţesut
conjunctiv dens. Embriologic, glandele mamare sunt derivate ectodermice, din creasta mamară
sau creasta lactee situată între axila şi regiunea inghinală.
La pubertate, la sexul masculin, testosteronul inhibă creşterea glandei mamare, inhibând
celulele mezenchimale.
La sexul feminin, sub acţiunea hormonilor ovarieni estrogeni şi progesteron se produce o
dezvoltare alometrică a glandelor mamare, aceasta reprezentând unul din caracterele sexuale
secundare ale femeii. Glandele mamare suferă o creştere în dimensiuni prin dezvoltarea în
principal a stromei interlobare şi interlobulare, bogată în ţesut adipos. Prin proliferare epitelială,
sistemul canalicular se extinde spre periferie, înmugureşte, dând naştere lobulilor adevăraţi.
Areola şi mamelonul îşi desăvârşesc aspectul.

19
 Glandele mamare au forma discoidală subţiata la periferie, cu contur usor neregulat, fiind
situate pe peretele anterior al toracelui.
Sunt glande tubulo-alveolare ramificate, separate de muşchiul pectoral printr-o atmosferă
grăsoasă ce se continuă cu stroma glandulară. Structura lor este formată din 15- 20 lobi, cu
orientare radiară spre mamelon. Fiecare lob se comportă ca o glanda individuală, având propriul
duct excretor: canal galactofor, de aprox. 2- 4,5 cm lungime, care se deschide la nivelul
mamelonului printr-un orificiu de cca 0,5mm, por galactofor. În apropierea orificiului de
deschidere, canalul galactofor prezintă o dilataţie: sinus galactofor.
Lobii sunt subdivizaţi în lobuli, denumiţi TDLU – unităţi lobulare ductale terminale –
(unitatea structurală şi funcţională a glandei mamare- care conţine ultimele ramificaţii ale
ductelor terminate orb, în deget de mănuşă, şi care vor dezvolta unităţile secretorii în perioada
funcţională).
Ţesutul conjunctiv interlobar şi interlobular este ţesut conjunctiv dens semiordonat, cu
numeroşi paniculi adipoşi. La acest nivel fibrele de colagen sunt grupate formând ligamente
suspensoare sau ligamentele lui Cooper, care realizează conectarea lobilor şi lobulilor din ţesutul
adipos subcutanat la derm.
Canalul şi sinusul galactofor sunt tapetate de epiteliu bistratificat cubic sau cilindric, situat
pe o membrană bazală. Între epiteliu şi membrana bazală se găsesc celule mioepiteliale. Lângă
deschidere, ductul lactifer este tapetat de epiteliu pluristratificat pavimentos keratinizat.
Canalele galactofore se ramifică în canale interlobulare (pentru fiecare lobul), şi acestea în
canale intralobulare, ambele tapetate de epiteliu simplu cubic sau cilindric. Între epiteliu şi
membrana bazală sunt celule mioepiteliale.
Stroma intralobulară este formată din tesut conjunctiv lax, bogată în celule, săracă în fibre.
Mamelonul are formă conică, este de culoare roz la primipare, maro deschis sau închis la
multipare.
Tegumentul din jurul mamelonului este pigmentat şi formează areola. Aici se găsesc: glande
sebacee, sudoripare şi glande Montgomery (cu structură intermediară între glandele sudoripare şi
glandele mamare). Glandele Montgomey determină mici ridicaturi la nivelul areolei; ele produc o
secreţie cu rol lubrifiant şi protector care modifică ph-ul pielii împiedicând dezvoltarea
microbilor. În dermul areolei se găsesc fibre musculare netede dispuse atât circular cât şi
longitudinal în jurul sinusurilor galactofore. Mamelonul conţine numeroase terminaţii nervoase
senzitive.
În glanda mamară inactivă, parenchimul, reprezentat de componenta glandulară, este
alcătuit din ultimele ramificaţii ale ductelor intralobulare, care se termină orb, cu îngroşare în
măciucă (locul de formare al viitorilor acini şi alveole).
Pe parcursul ciclului menstrual, sub influenţa hormonilor ovarieni, glanda mamară suferă
modificări minime.
Faza proliferativă: ductele apar ca nişte cordoane formate din celule epiteliale cubice, cu lumen
îngust sau fără lumen.
Faza secretorie: celulele secretorii cresc în înalţime şi în lumenul ductelor se acumulează o
cantitate mică de secreţie. În ţesutul conjunctiv intralobular se acumulează fluid determinând
apariţia unui edem stromal.
Faza menstruală: se produce o involuţie bruscă cu apoptoză celulară şi dispariţia edemului.
La menopauza – glanda suferă un proces neuniform de atrofie, mai accentuat la nivelul ULDT. În
absenţa stimulării hormonale produsă de hormonii ovarieni, celulele secretorii din unitaţile
lobulare ductale terminale degenerează şi dispar, ramânând un sistem ductal asemanator sexului
masculin. Pot apare transformari microchistice prin contracţia acinilor şi a ductelor, fibroză

20
intralobulară. Stroma suferă modificări degenerative cu scăderea numarului fibroblastelor, a
fibrelor elastice şi de colagen, cu acumulare de ţesul adipos. Pot apare depozite de hidroxiapatită
intraluminal sau stromal cu apariţia de microcalcificări. Are loc o involuţie sclero-lipomatoasă a
glandei mamare.
Glanda mamară în activitate Alina Draghia

Glanda mamară, glandă tubulo-acinoasă, creşte ca rezultat al proliferării alveolelor la

capetele ductelor terminale intralobulare. Alveolele sunt formaţiuni sferice delimitate de celule
epiteliale (epiteliu simplu cubic), ce devin secretoare de lapte (secreţie acidofilă). La polul apical
al celulelor secretorii se acumulează treptat picături lipidice, vezicule secretorii delimitate de
membrane. Fiecare alveolă secretorie va fi înconjurată de 4-6 celule stelate mioepiteliale.
Cantitatea de ţesut conjunctiv stromal şi de ţesut adipos scade considerabil. Creşterea glandei
mamare în timpul sarcinii este rezultatul acţiunii sinergice a următorilor hormoni: estrogeni,
progesteron, prolactina şi hormonul lactogen placentar. Aceştia dezvoltă formaţiunea secretorie
alveolară. În timpul lactaţiei, laptele este produs de celulele epiteliale ale alveolelor şi se
acumulează în lumenul lor, precum şi în ductele lactifere. Celulele secretorii devin cuboidale,
chiar turtite, îşi scad înălţimea şi conţin în citoplasma lor picături sferice de diferite mărimi,
conţinând în special trigliceride neutre. Aceste picături trec înafara celulelor împreună cu
porţiunea apicală a celulelor (secreţie de tip apocrin). Lipidele reprezintă 4% din compoziţia
laptelui uman.

Reglarea hormonală a glandelor mamare. dr. Crenguţa Şerboiu

La pubertate, creşterea şi dezvoltarea glandelor mamare se realizează sub influenţa
estrogenilor şi progesteronului produşi de maturarea ovarelor. TDLUs = unitaţile lobulare ductale
termiale - se dezvoltă şi se diferenţiază în unitaţi funcţionale dinamice sub influenţă hormonală.
În faza proliferativă, estrogenii din sângele circulant stimulează proliferarea componentelor
ductale, acestea apărând ca nişte cordoane cu lumen îngust sau fără lumen; stroma intralobulară
este mai puţin densă. La ovulaţie şi în faza secretorie progesteronul stimulează creşterea
alveolelor, celulele secretorii cresc în înalţime şi în ducte se acumulează o mică cantitate de
secreţie; stroma intralobulară devine edematoasă. Clinic, în faza luteală, femeia percepe o
creştere a masei glandulare.
În sarcină corpul galben şi placenta continuă secreţia de estrogeni si progesteron,
determinând creşterea acentuată a ULDT. La mărirea în dimensiuni a glandei mamare contribuie
şi prolactina produsă de adenohipofiză precum şi hCS (hormonul corionic somatomamotrop,
denumit şi hPL- hormon lactogen placentar) secretat de sinciţiotrofoblast. În ultimul trimestru de
sarcină, în creşterea glandei mamare au rol si hormonii glucocorticoizi.
Lactaţia este controlată neurohormonal de către adenohipofiză si hipotalamus. Estrogenii şi
progesteronul determină dezvoltarea fizică a glandei mamare, ambii suprimând activitatea
hormonului lactogen placentar şi prolactinei în timpul sarcinii. După nastere, scăderea nivelului
hormonilor estrogeni şi progesteron în sange permite prolactinei secretată de adenohipofiză să îşi
exercite rolul lactogenic. În procesul de secreţie a laptelui intervin şi hormonii de creştere,
glucocorticoizii şi hormonii paratiroidieni. În timpul alăptării excitarea receptorilor senzoriali de
la nivelul mamelonului determină prin feedbach negativ secreţia de prolactină de către
adenohipofiză ( inhibă creşterea factorului inhibitor al prolactinei din hipotalamus)
Oxitocina secretată de neurohipofiză este cea care determină ejecţia , expulzia laptelui din sân,
prin stimularea celulelor mioepiteliale. Suptul stimulează receptorii senzoriali de la nivelul
mamelonului care trimit semnale în neurohipofiză cu stimularea secreţiei de oxitocină.

21
 În absenţa procesului alăptării scade până la oprire secreţia lactată şi se produce o involuţie
a glandei, aceasta revenind la stadiul de glandă inactivă.
La menopauză, în absenţa stimulării hormonilor ovarieni estrogeni si progesterone, celulele
secretorii din TDLU degenerează şi dispar cu dispariţia acinilor, rămânând sistemul ductal.

ORGANELE GENITALE EXTERNE dr. Crenguţa Şerboiu

Organele genitale externe sau - vulva - sunt reprezentate de labiile mari, labiile mici .
clitorisul şi vestibulul vulvar.
Labiile mari sunt două plici longitudinale care se întind de la muntele lui Venus- anterior-
la perineul posterior.
Muntele lui Venus, muntele pubian este o proeminenţă rotunjită ce acoperă simfiza pubiană,
formată din piele cu păr şi ţesut adipos subcutanat .
Labiile mari delimitează lateral vulva şi conţin un strat subţire de muşchi neted ( care
seamănă cu muşchiul dartos al scrotului ) şi o cantitate mare de ţesut adipos subcutanat. Suprafaţa
exterioară este acoperită de tegument cu numeroase fire de păr groase şi răsucite. Pe suprafaţa lor
interioară pielea este netedă, fără păr. Ambele feţe conţin glande sebacee şi sudoripare.
Labiile mici, medial de labile mari, sunt două pliuri subţiri, flexibile, care delimitează
vestibulul vulvar. Sunt omoloage cu pielea penisului, fiind acoperite de epiteliu pavimentos
stratificat, cu slabă keratinizare, lipsite de păr. Axul lor conţine un ţesut conjunctiv lax areolar cu
numeroase vase de sânge, o reţea de fibre elastice şi numeroase glande sebacee . Spre deosebire
de labiile mari, nu conţin ţesut adipos. Labiile mici converg anterior şi formează un pliu subţire
pe faţa dorsală a clitorisului, pliu comparabil cu prepuţul penisului.
Clitorisul este o structură erectilă având aceeaşi origine embriologică şi microstructură ca
penisul. Este format din doi corpi cavernoşi erectili care se termină cu un gland clitoridian
rudimentar. Epiteliul clitoridian este de tip pavimentos stratificat şi conţine numeroase terminaţii
nervoase senzoriale.
Vestibulul vulvar este spaţiul dintre labiile mici, căptuşit de epiteliu scuamos stratificat. El
conţine orificiile de deschidere ale uretrei- anterior şi vaginului- posterior precum şi canalele
glandelor vestibulare. Sunt două glande vestibulare mari, de tip tubuloalveolar, având aprox. 1
cm diametru, glandele Bartholin, localizate de-o parte şi de alta, pe peretele lateral al vestibulului
posterior, care se deschid în apropierea vaginului. Ele secretă un mucus lubrifiant, fiind omoloage
glandelor bulbouretrale ale bărbatului. Blocarea ductelor excretorii duce la apariţia unor chiste
care se pot infecta în câteva zile determinând durere, roşeaţă şi creşterea în dimensiuni a labiilor
mari. Formarea abcesului necesită incizie chirurgicală. În jurul uretrei şi al clitorisului se deschid
numeroase glande vestibulare mici, secretoare de mucus, glande Skene, corespunzătoare
glandelor Littré de la bărbat.
Organele genitale externe conţin numeroase terminaţii nervoase : Corpusculii Meissner sunt
abundenţi în pielea ce acoperă muntele pubian şi labiile mari.Corpusculii Pacinii sunt distribuiţi
în straturile profunde ale ţesutului conjunctiv de la nivelul labiilor mari şi în asociere cu ţesutul
erectil. Impulsurile senzoriale de la acest nivel joacă un rol important în răspunsul fiziologic din
timpul excitaţiei sexuale.Terminaţiile nervoase libere sunt în număr mare şi uniform distribuite
în pielea organelor genitale externe.

22
COLUL UTERIN dr. Crenguţa Şerboiu

Este partea inferioară , cilindrică, îngustă a uterului la nivelul căreia se inseră vaginul. El prezintă
un lumen central, canal cervical, care comunică cu uterul prin orificiul intern – OI- şi cu vaginul
prin orificiul extern- OE-. Orificiul extern este punctiform la nulipare şi transvers la multipare.
(* Menţinerea în poziţie închisă a acestor orificii are o mare importanţă pentru evoluţia normală
a sarcinii şi prevenirea unui avort în lună mare de sarcină. Deschiderea acestor orificii necesită
realizarea chirurgicală a cerclajului pentru continuarea evoluţiei favorabile a sarcinii).
Canalul cervical este delimitat de endocol . În funcţie de inserţia vaginului pe col, se disting două
porţiuni ale colului: porţiunea intraperitoneală ( supravaginală) şi porţiunea intravaginală , care
poate fi vizualizată cu valvele la examenul genital.Colul uterin are pe toată lungimea lui endocol
şi exocol; ele sunt separate de axul conjunctivo- muscular.
Pe o hemisecţiune a colului uterin , se vor identifica: un ax central musculofibros, endocol către
canalul cervical şi exocolul către vagin..
Axul central musculofibros este alcătuit din 85 % ţesut conjunctiv fibros şi 15 % muşchi neted,
cu fibrele musculare dispuse în toate direcţiile; prezintă vase de calibru mare.
Endocolul este alcătuit dintr-o mucoasă de 2-3mm grosime, care diferă histologic de restul
uterului. Ea nu se descoamează în timpul menstruaţiei, cu toate că glandele sale suferă mici
modificări în timpul ciclului menstrual.
Mucoasa are un epiteliu simplu columnar alcătuit din celule secretoare de mucus şi corion.
Corionul este alcătuit din ţesut conjunctiv lax cu vase de sânge şi infiltrat limfocitar difuz. El
conţine glandele endocervicale, glande tubulare ramificate, ale căror celule secretă mucoproteine
(pe tot parcursul ciclului menstrual, cu maxim de intensitate aprior menstruaţiei). Glandele au
lumen mai larg decât cele ale corpului uterin şi conţin un produs de secreţie acidofil, care apare
şi la suprafaţa epiteliului de acoperire. Secreţia cervicală se pare că joacă un rol deosebit de
important în fertilizarea ovulului. În timpul ovulaţiei secreţia de mucus este apoasă şi permite
penetrarea spermatozoizilor către uter. În faza luteală sau în sarcină, nivelul crescut de
progesteron, determină o secreţie mult mai vâscoasă, ceea ce previne penetrarea
microorganismelor către uter. Când ductele excretorii sunt blocate, produşii de secreţie
retenţionaţi cauzează dilataţii ce formează ouăle sau chisturile lui Naboth. Aceste chiste pot apare
frecvent dar nu au semnificaţie patologică decât atunci când sunt foarte numeroase şi produc
lărgirea şi deformarea colului.
Dilatarea colului uterin în timpul travaliului este datorată colagenolizei produsă prin acţiunea
relaxinei ( un hormon luteal) ceea ce duce la înmuierea peretelui cervical.
Exocolul are o mucoasă cu un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat şi un corion format din
ţesut conjunctiv lax , fără glande, cu vase de sânge de calibru mare şi infiltrat limfocitar difuz sau
sub formă de foliculi.
Cancerul de col uterin apare la joncţiunea epitelioscuamoasă. Este extrem de frecvent iar
mortalitatea este de 8 la 100.000. Această mortalitate scăzută este datorată descoperirii lui în
stadii incipiente, prin analiza colposcopică sau prin analize citologice ale epiteliului cervical
( examenul Babeş – Papanicolau). Cauza cea mai frecventă este infecţia cu HPV. Metaplazia este
o leziune precanceroasă produsă prin leziuni ale epiteliului determinate de infecţii cronice.
Celulele stem epiteliale încep să se diferenţieze în noi linii celulare şi apar insule de epiteliu
pluristratificat, cu celule modificate structural la nivelul canalului cervical, înconjurate de
epiteliu simplu cilindric, normal.

23
.
UTERUL Alina Draghia
Cale genitală, un organ cavitar,localizat în pelvis pe linia mediană, înapoia vezicii urinare şi
înaintea rectului. Are formă de pară, localizat cu partea mai dilatată în sus. Anatomic i se descriu
urmatoarele componente:
• Corpul uterin
• Istmul uterin
• Colul uterin
Partea corpului uterin cuprinsă între cele două ostiumuri tubare se numeşte fundul uterin.
Din considerente de ordin practic, corpul şi istmul uterin se studiază împreună. Peretele uterin din
zona fundului este mai subţire, motiv pentru care pot aparea soluţii de continuitate în timpul
curetajelor uterine.
Corpul şi istmul uterin
Au peretele format din trei straturi1. Endometrul (mucoasa)
Mucoasa istmului uterin este mai subţire, mai puţin sensibilă la acţiunea hormonilor ovarieni
şi este practic, din punct de vedere structural, un hibrid endocervical-endometrial.2. Miometrul
(musculara) 3. Perimetrul (seroasa)
Endometrul
Din punct de vedere funcţional, endometrul este împărţit în:
I. Stratul bazal/profund (endometrul bazal) Reprezintă zona profundă (1/4 din grosimea totală a
endometrului,). Este în contact cu miometrul şi conţine partea profundă a glandelor (criptelor)
uterine, ce se pot ramifica la acest nivel şi o stromă conjunctivă densă, axială (dispusă în
vârtejuri) imediat adiacentă miometrului. Caracteristic este faptul că joncţiunea cu miometrul este
neregulată: fascicule din muşchiul neted şi endometrul bazal se întrepătrund şi se îmbină la acest
nivel. Glandele uterine cu partea lor bazală pot pătrunde la nivelul miometrului, dând uneori falsa
impresie că ţesutul endometrial este infiltrat patologic în interiorul miometrului.Stratul bazal al
endometrului, deşi nu suferă influenţa hormonilor ovarieni, are un rol fundamental în structura şi
funcţia endometrului, constituind rezerva celulară care va reface endometrul în faza proliferativă,
dupa îndepărtarea stratului funcţional, în timpul menstruaţiei sau după curetaj.
II. Stratul funcţional/superficial (endometrul funcţional) Reprezintă zona superficială a
endometrului (3/4 superioare din grosimea sa). Prezintă modificări periodice sub acţiunea
hormonilor ovarieni. El a fost divizat tradiţional în două alte straturi, având la bază aspecte
morfologice ale acestora în timpul fazei secretorii tardive a ciclului menstrual şi în timpul
gestaţiei:
A. Compact (conţine epiteliul de acoperire, colul criptelor uterine şi corionul aferent)
B. Spongios (conţine corpul glandelor uterine şi ţesutul conjunctiv aferent)
Din punct de vedere histologic este alcătuit din epiteliu şi lamina propria (corion), altfel
spus din:
a) Elemente de natură epitelială (epiteliu de acoperire şi epiteliu glandular)
b) Elemente conjunctive (stromale şi vasculare)
Aceste elemente componente, în perioada reproductivă, de-a lungul unui ciclu endometrial
iniţial, proliferează sincron, apoi se diferenţiază şi în final se dezintegrează la intervale lunare (28
zile).
a) Elemente epiteliale
Sunt reprezentate de epiteliul de acoperire şi epiteliul glandular. Epiteliul de acoperire este
simplu cilindric aşezat pe o membrană bazală, trimite în interiorul corionului invaginări, formând

24
glandele sau criptele uterine, care sunt glande tubulare simple sau ramificate, ramificarea
făcându-se de regulă în endometrul bazal.
Atât epiteliulde acoperire, cât şi cel glandular prezintă mai multe tipuri de celule:
• Celule de tip proliferativ (bazal) - tipul de celule prezente în endometrul funcţional sau bazal
sunt aproape similare morfologic. Sunt celule înalte, cilindrice, cu citoplasmă uşor bazofilă sau
amfifilă, puţină cantitativ, cu nuclei alungiţi, activi, eucromatici, cu nucleoli mici, cu raport
nucleo-plasmatic supraunitar. Aceste celule au tendinţa la pseudostratificare atât în epiteliul de
acoperire, cât şi în glandele uterine, datorită activităţii intense de diviziune. Se găsesc în
endometru pe parcursul fazei proliferative şi în primele zile ale fazei secretorii. După unii autori,
aceste celule ar fi capabile să se diferenţieze mai departe în celelalte tipuri celulare.
• Celulele ciliate, descrise încă din 1894 de către Brenda şi apoi de Dallenbach-Hellweg în 1993,
sunt celule care la polul apical au kinocili. Sunt predominante în mucoasa uterină a istmului, iar
la nivelul corpului uterin sunt predominante la nivelul epiteliului de acoperire, iar în glande în
special în faza proliferativă. Au o citoplasmă uşor acidofilă, nuclei alungiţi, eucromatici.
• Celule secretorii - diferenţiate în celule a căror secreţie este non-mucinoasă. Produsele de
secreţie de natură glucidică (glicogen) şi glicoproteică se acumulează subnuclear în faza
proliferativă tardivă, aceşti produşi schimbându-şi poziţia în faza secretorie mijlocie când trec
supranuclear, dând un aspect franjurat al polului celular apical (celula secretorie vacuolară =
produşii de secreţie sunt prezenţi), după care sunt eliberaţi în lumenele glandulare (celula
secretorie nevacuolară = produşii de secreţie au fost exocitaţi). Sunt în număr mic în epiteliul de
acoperire, intercalate printre celulele ciliate. În faza proliferativă sunt mai puţine la număr, fiind
majoritare în faza secretorie.
Glanda endometrială, ca întreg, este căptuşită de celulele menţionate, aranjate într-un
epiteliu simplu cilindric, care în timpul fazei proliferative, în mod înşelător, pare a fi stratificat
(pseudostratificat). În timpul fazei proliferative precoce, glandele sunt drepte, cu lumene înguste.
Începând din perioada mijlocie a fazei proliferative şi proliferativă tardivă, precum şi pe întreg
parcursul ciclului, glandele prezintă un înalt grad de răsucire, dar nu se ramifică. Tabloul
morfologic culminează cu aspectul în ,,dinţi de fierăstrău” al glandelor în timpul fazei secretorii
tardive şi menstruale.
b) Elementele conjunctive
Structurile mezenchimale ale endometrului sunt reprezentate de:
- elemente stromale
- elemente vasculare
Stroma conjunctivă este un ţesut conjunctiv lax cu funcţii speciale-ţesut conjunctiv lax
spinocelular-în care predomină componenta celulară dispusă în fascicule ,,vârtejuri” în jurul
glandelor şi vaselor de sânge, substanţa fundamentală este puţină cantitativ, iar fibrele
conjunctive sunt reprezentate de fibrele de reticulină.
Componenta celulară
1. Celula stromală endometrială este celula de tip fibroblastic a cărei morfologie variază mult în
funcţie de stadiul ciclului menstrual. În timpul fazei proliferative precoce, aceste celule au
citoplasmă puţină, slab diferenţiată, nucleu dens, alungit.Cum ciclul avansează, celulele stromale
devin mai alungite şi se îmbogăţesc în citoplasma care la ME apare încărcată cu organite de
sinteză a colagenului (reticul endoplasmic rugos, ribozomi, mitocondrii, complex Golgi). Către
sfârşitul fazei secretorii, fibroblastele din jurul formaţiunilor vasculare se hipertrofiază, devin mai
rotunjite sau poligonale, limitele citoplasmatice sunt nete, citoplasma este mai abundentă,
eozinofilă, cu nuclei veziculoşi, eucromatici. Această transformare stromală este denumită
predecidualizare când se dezvoltă parţial (cum este în timpul fazei secretorii târzii a ciclului

25
menstrual) şi deciduale în timpul sarcinii Din punct de vedere ultrastructural, citoplasma
abundentă a celulelor deciduale este populată de RER dilatat, aparat Golgi şi mitocondrii mici,
distincte.
2. Celula granulocitară stromală (constituent celular stromal, în mod particular în faza secretorie
tardivă) diferă de granulocitele cu origine medulară. Se aseamană cu limfocitele mari, citotoxice,
cu granulaţii prezente în citoplasmă. Prin studii imunohistochimice s-a dovedit că aceste celule
sunt fie macrofage, fie o subpopulaţie de limfocite T. Neutrofilul obişnuit tipic este prezent
normal imediat premenstrual şi menstrual.
3. Celula spumoasă/xantomatoasă are nucleul reniform şi citoplasma abundent vacuolizată, având
un conţinut mare de lipide. Originea sa este una mezenchimală locală şi apare în timpul fazei
secretorii medii şi târzii.
4. Limfocitele sunt constituenţi normali ai stromei endometriale, izolaţi, care apar în timpul fazei
secretorii mijlocii şi tardive. Uneori se pot agregă în foliculi limfoizi.
5. Plasmocitele sunt componente izolate, care secretă IgA. Când sunt numeroase, indică existenţa
unei endometrite.
Componenta fibrilară
Celule stromale endometriale elaborează o reţea de fibre de reticulină, a cărei dispoziţie
poate reflecta buna funcţionalitate a endometrului în raport cu fazele ciclului menstrual. În faza
proliferativă timpurie, fibrele de reticulină sunt rare şi prezente mai ales în stratul funcţional,
periglandular şi perivascular. Odată cu înaintarea în ciclu, aceste fibre se înmulţesc, devin mai
groase, au un caracter discontinuu interglandular şi formă de cuiburi în jurul vaselor şi glandelor.
În stratul bazal, fibrele de reticulină sunt mai groase şi fac legatura între pătura musculară şi
cuiburile descrise. Numărul fibrelor de reticulină creşte până în ziua 22 (faza secretorie mijlocie),
când se dispersează, devin edematoase cu negativarea impregnării argentice (nu dispar, însă nu
vor mai putea fi observate la MO). După ziua 22, structura fibrilară reticulară se face cu apariţia
de fibre reticulare individuale ce înconjoară fiecare celulă predeciduală/deciduală în parte. În faza
secretorie tardivă, fibrele din jurul vaselor apar mai dispersate, iar în faza menstruală, reţeaua se
dezintegrează, fibrele îşi pierd reacţia argirofilă.
Substanţa fundamentală
Este bogată în apă, mucopolizaharide, proteine şi lipide.
Vascularizaţia
Endometrul funcţional este vascularizat de arterele spiralate, ce provin din arterele bazale
care asigură irigaţia endometrului bazal. Acestea din urmă, la rândul lor, provin din arterele scurte
radiate, dispuse la limita endometru-miometru, iar arterele radiate provin din reţeaua arcuată de la
nivelul miometrului.
Arteriolele spiralate sunt extrem de sensibile la acţiunea hormonilor ovarieni. În faza
proliferativă incipientă sunt mai puţin spiralizate, creşterea lor fiind concomitentă cu creşterea
stromei conjunctive. Spre sfârşitul fazei proliferative, ele devansează în creştere stroma
conjunctivă şi ca atare se vor spiraliza. În faza proliferativă, arteriolele spiralate au un perete
subţire, care apoi se îngroaşă, către sfârşitul fazei proliferative şi începutul fazei secretorii.
Îngroşarea se face în principal pe seama tunicii musculare şi încep să se contracte ritmic sub
influenţa progesteronului. Spre sfârşitul fazei secretorii, contracţiile sunt din ce în ce mai
prelungite şi sunt responsabile de fenomenele de ischemie, urmate de necroză parcelară a
endometrului (acesta are un aspect heterogen care variază datorită alternării zonelor descuamate
cu cele de proliferare, endometrul funcţional fiind eliminat treptat). Aceste arteriole formează
subepitelial capilare dilatate, adevărate lacuri sanguine.

26
Miometrul
Stratul cel mai gros al uterului şi este alcătuit din benzi de muşchi neted separate de ţesut
conjunctiv. Aceste bandelete formează 3-4 straturi sau pături foarte slab definite. Straturile intern
şi extern sunt alcătuite din fibre musculare cu orientare în principal longitudinală paralele cu axul
lung al organului, dar şi cu dispoziţie circulară. Stratul mijlociu este cel mai gros şi are fibrele
musculare dispuse circular şi helicoidal (oblic-spiralat), conţine vase de sânge de calibru mare
(vasele arteriale arcuate). O caracteristică demnă de luat în consideraţie este ca media arterelor se
continuă fără o limită netă cu fibrele musculare ale miometrului, acestora lipsindu-le, deci,
adventicea (aspectul acesta prezintă rolul de a opri rapid hemoragia din urma actului naşterii,
intervenţiilor chirurgicale). În timpul sarcinii, miometrul trece printr-o fază mare de creştere ca
rezultat al hiperplaziei şi hipertrofiei (creşterea numărului şi mărimii fibrelor musculare). În
timpul sarcinii, multe fibre musculare au activitate de secreţie şi sinteză de proteine (ex: colagen),
promovând creşterea conţinutului în colagen. Creşterea miometrului este realizată şi prin
fenomene de metaplazie a celulelor conjunctive. După sarcină, există o distrucţie mare de fibre
musculare netede, reducerea în mărime a altora, urmată de o degradare enzimatică a colagenului.
Perimetrul
Este reprezentat de mezoteliul peritoneal, alcătuit din epiteliu simplu pavimentos aşezat pe
o membrană bazală.

CICLUL MENSTRUAL

Acţiunea hormonilor ovarieni (estrogeni şi progesteron) sub acţiunea stimulativă a

adenohipofizei cauzează endometrului modificări ciclice structurale în timpul ciclului
endometrial (menstrual).
Durata ciclului menstrual este în medie de 28 zile. Ciclul menstrual începe în jurul vârstei
de 12-15 ani şi continuă până la 40-50 ani. Cum acest ciclu este consecinţa unor modificări la
nivelul ovarului exprimate prin producerea de ovule, femeia este fertilă atâta timp cât are ciclul
menstrual. Pentru probleme de practică, se propune ca începutul ciclului menstrual să fie prima zi
când apare sângerarea menstruală. În timpul sângerării menstruale se elimină endometrul
necrozat amestecat cu sânge rezultat din ruperea vaselor de sânge.
Ciclul menstrual are 3 faze:.a.faza menstruală este definită ca primele 4 zile ale ciclului
menstrual;b. faza proliferativă (estrogenică) între ziua 5 şi 15, şi c. faza secretorie
(progesteronică) între 15-28. Durata fiecărei faze poate varia de la o persoană la alta, mai ales în
funcţie de profilul hormonal. Perioada secretorie este de regulă constantă ca număr de zile, deci
scurtarea sau alungirea se face prin modificarea etapei proliferative.
Faza proliferativă:
1. Incipientă: cuprinde în ea şi faza menstruală. Endometrul se descuamează şi proliferează
concomitent.
După faza menstruală, mucoasa uterină este redusă la o bandă fină-endometrul bazal ce conţine
partea profundă a glandelor uterine. Faza proliferativă se suprapune peste faza foliculară
ovariană, şi coincide cu dezvoltarea foliculilor ovarieni şi secreţia de estrogeni. Proliferarea
celulară are loc pe toată perioada etapei proliferative, ceea ce duce la reconstituirea glandelor
uterine şi a epiteliului de suprafaţă. Are loc proliferarea celulelor conjunctive, depunerea de
substanţă fundamentală în lamina propria, ceea ce va duce la refacerea întregului endometru.
La sfârşitul fazei proliferative endometrul va avea o grosime de 2-3 mm. Epiteliul de suprafaţă
este format în principal din celule proliferative şi ciliate, care au tendinţa la pseudostratificare.
Glandele uterine au lumen îngust, rectiliniu, fără produs de secreţie în lumen şi sunt delimitate de

27
un epiteliu simplu cilindric care are la fel ca şi în epiteliul de acoperire tendinţa la
pseudostratificare; pe imaginile de microscopie se vor remarca numeroase mitoze.Celule din
structura epiteliului sunt reprezentate de celulele proliferatice, ciliate şi rare celule secretorii, mai
ales spre partea profundă a glandei. În timpul acestei faze, aceste celule se încarcă graduat cu
RER şi complex Golgi, pregătindu-se pentru activitatea secretorie.
În stroma conjunctivă, care apare foarte densă, predomină celule stromale de tip fibroblastic, cu
aspect fuziform, cu citoplasmă bazofilă, care sunt responsabile de formarea fibrelor de reticulină,
care sunt grupate în cuiburi, periglandular şi perivascular, fiind subţiri, dar cu reacţie argirofilă
pozitivă. Se remarcă, de asemenea, numeroase mitoze la acest nivel. Se pot remarca şi câteva
celule de tip granulocitar şi xantomatos.
2. Medie; 3. Târzie – creşterea glandelor şi a vaselor este foarte accentuată, devansează creşterea
stromei şi atunci va începe spiralizarea glandelor şi vaselor. Arterele avansează spre suprafaţa
endometrului, formând capilare la acest nivel. Stroma apare densă, fibroblastele cresc în
dimensiuni şi se dispun în vârtejuri în jurul formaţiunilor glandulare şi vasculare. Numărul
fibrelor de reticulină creşte şi îşi încep dispunerea şi în stroma interglandulară.
Faza secretorie
Intervalul de 2 zile după ovulaţie se caracterizează prin apariţia de celule secretorii, în
glandele uterine, cu vacuole subnucleare vizibile şi în etapa proliferativă târzie.
Această etapă începe imediat după ovulaţie şi este controlată în special de progesteronul secretat
de corpul galben. Acţionând asupra glandelor dezvoltate de acţiunea estrogenilor, progesteronul
stimulează celulele glandulare să secrete glicoproteine ce vor fi sursa majoră de nutriţie a
embrionului dacă apare fecundaţia. La microscopul electronic se vor observa mitocondrii gigante
cu criste gigante, sistemul canalicular nucleolar,( invaginarea membranei nucleare în stroma
nucleului, formând un organit cu stroma amorfă, în care apar numeroşi tubi şi formaţiuni
granulare, ribozomi).
1. Incipientă
Glandele şi vasele cresc, devin din ce în ce mai spiralizate, arteriolele îşi îngroaşă tunica
musculară şi avansează spre suprafaţa endometrului. Epiteliul de suprafaţă îşi pierde aspectul de
falsă pseudostratificare, la fel ca şi glandele uterine, datorită încetării mitozelor. În glande, va
creşte procentul de celule secretorii, care vor avea produsul de secreţie sub forma unor vacuole
dispuse subnuclear. În stromă încetează diviziunile mitotice, fibroblastele devin rotunjite, ovalare,
cu citoplasma acidofilă, fibrele de reticulină devin mai numeroase şi mai groase, dispuse atât
periglandular şi perivascular, cât şi interglandular şi intervascular.
2. Medie; 3. Târzie
Glandele devin extrem de încolăcite, iar celulele glandulare încep să acumuleze glicogen
subnuclear, care apoi, treptat, îşi schimbă poziţia devenind supranuclear. Polul apical va avea
aspect vacuolar. Tardiv, secreţia de glicogen se diminuează, iar glicoproteinele secretate dilată
foarte mult lumenul glandelor. Polul apical al celulelor secretorii devine franjurat. Stroma conţine
fibroblaste, celulele de tip granulocitar, celulele xantomatoase, precum şi limfocite şi chiar rare
plasmocite. Limfocitele şi plasmocitele izolate nu au semnificaţie patologică, dar apariţia de
noduli limfoplasmocitari, la nivelul corionului, poate semnifica o endometrită
cronică.Fibroblastele vor suferi fenomenul de predecidualizare (decidualizare), devin foarte mari,
rotunjite, cu citoplasmă abundentă, încărcată cu glicogen şi vor forma cuiburi în special în
apropierea vaselor de sânge delimitate de fibre de reticulină. Fibrele de reticulină, în ziua 22,
devin edematoase, se fragmentează şi îşi pierd reacţia argirofilă, după care reapar în stromă,
grupându-se în principal în jurul celulelor predeciduale, având reacţie argirofilă pozitivă.

28
Stroma se îngroaşă foarte mult, prin apariţia de edem şi va comprima peretele glandular.Datorită
compresiunii externe exercitate de corion asupra glandelor uterine, în secţiuni longitudinale sau
transversale lumenul apare stelat-,,aspect de dinţi de fierăstrău”.Vasele au contracţii cu un ritm de
60-70/min. La sfârşitul fazei secretorii, datorită scăderii brutale a progesteronului şi estrogenilor,
contracţiile arteriolare sunt foarte prelungite, se va produce ischemia, urmată de necroză, care va
duce la descuamarea endometrului.
În această fază endometrul ajunge la 7-8 mm grosime, ca rezultat a acumulării secreţiilor şi
edemului în stroma conjunctivă.
Faza menstruală
Dacă fertilizarea şi implantarea oului nu apare, corpul galben îşi încetează funcţia după 14
zile. Nivelul de estrogeni şi progesteron scade rapid şi dramatic şi acest lucru poate duce la
ischemie marcată la nivelul vaselor endometrului, ducând la involuţia acestuia. La nivelul
endometrului funcţional, ischemie, necroză cu eliminare parcelară. Concomitent se deschid şi
vasele de sânge şi sângerarea începe. Endometrul se detaşează parţial. Cantitatea pierdută din
endometru diferă de la femeie la femeie şi chiar de la o etapă la alta, la aceeaşi femeie.
La sfârşitul fazei menstruale, endometrul este redus la stratul bazal ce conţine partea profundă a
glandelor uterine. Proliferarea celulelor glandulare şi migrarea lor către suprafaţă iniţiază faza
proliferativă şi un nou ciclu reîncepe.

COLUL UTERIN dr. Crenguţa Şerboiu

Este partea inferioară , cilindrică, îngustă a uterului la nivelul căreia se inseră vaginul. El
prezintă un lumen central, canal cervical, care comunică cu uterul prin orificiul intern – OI- şi cu
vaginul prin orificiul extern- OE-. Orificiul extern este punctiform la nulipare şi transvers la
multipare.
Canalul cervical este delimitat de endocol . În funcţie de inserţia vaginului pe col, se disting
două porţiuni ale colului: porţiunea intraperitoneală ( supravaginală) şi porţiunea intravaginală ,
care poate fi vizualizată cu valvele la examenul genital.Colul uterin are pe toată lungimea lui
endocol şi exocol; ele sunt separate de axul conjunctivo- muscular.
Pe o hemisecţiune a colului uterin , se vor identifica: un ax central musculofibros, endocol
către canalul cervical şi exocolul către vagin..
Axul central musculofibros este alcătuit din 85 % ţesut conjunctiv fibros şi 15 % muşchi neted,
cu fibrele musculare dispuse în toate direcţiile; prezintă vase de calibru mare.
Endocolul este alcătuit dintr-o mucoasă de 2-3mm grosime, care diferă histologic de restul
uterului. Ea nu se descoamează în timpul menstruaţiei, cu toate că glandele sale suferă mici
modificări în timpul ciclului menstrual.Mucoasa are un epiteliu simplu columnar alcătuit din
celule secretoare de mucus şi corion. Corionul este alcătuit din ţesut conjunctiv lax cu vase de
sânge şi infiltrat limfocitar difuz. El conţine glandele endocervicale, glande tubulare ramificate,
ale căror celule secretă mucoproteine (pe tot parcursul ciclului menstrual, cu maxim de intensitate
aprior menstruaţiei). Glandele au lumen mai larg decât cele ale corpului uterin şi conţin un
produs de secreţie acidofil, care apare şi la suprafaţa epiteliului de acoperire. Secreţia cervicală se
pare că joacă un rol deosebit de important în fertilizarea ovulului. În timpul ovulaţiei secreţia de
mucus este apoasă şi permite penetrarea spermatozoizilor către uter. În faza luteală sau în sarcină,
nivelul crescut de progesteron, determină o secreţie mult mai vâscoasă, ceea ce previne
penetrarea microorganismelor către uter. Când ductele excretorii sunt blocate, produşii de secreţie
retenţionaţi cauzează dilataţii ce formează ouăle sau chisturile lui Naboth. Aceste chiste pot apare

29
frecvent dar nu au semnificaţie patologică decât atunci când sunt foarte numeroase şi produc
lărgirea şi deformarea colului.
Dilatarea colului uterin în timpul travaliului este datorată colagenolizei produsă prin
acţiunea relaxinei ( un hormon luteal) ceea ce duce la înmuierea peretelui cervical.
Exocolul are o mucoasă cu un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat şi un corion
format din ţesut conjunctiv lax , fără glande, cu vase de sânge de calibru mare şi infiltrat
limfocitar difuz sau sub formă de foliculi.
Cancerul de col uterin apare la joncţiunea epitelioscuamoasă. Este extrem de frecvent iar
mortalitatea este de 8 la 100.000. Această mortalitate scăzută este datorată descoperirii lui în
stadii incipiente, prin analiza colposcopică sau prin analize citologice ale epiteliului cervical
( examenul Babeş – Papanicolau). Cauza cea mai frecventă este infecţia cu HPV. Metaplazia este
o leziune precanceroasă produsă prin leziuni ale epiteliului determinate de infecţii cronice.
Celulele stem epiteliale încep să se diferenţieze în noi linii celulare şi apar insule de epiteliu
pluristratificat, cu celule modificate structural la nivelul canalului cervical, înconjurate de
epiteliu simplu cilindric, normal.

Propuneri de imagini si scheme la Aparatul genital feminin

Ovarul imagine de ansamblu
Imagini de foliculi ovarieni in diferite stadii
Corp galben
Corp atretic
Ciclu ovariana etape
Trompa uterine
Uter
Endometrul in faza proliferativa
Endometrul in faza secretorie
Col uterin
Vaginul
Frotiuri vaginale
Glanda mamara in repaus si activitate
Placenta schema\
Placa bazala
Placa coriala
Vilozitati coriale etc..

30