UNIVERSITATEA TRANSILVANIA, BRAŞOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI,

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Modelele explicative actuale ale temperamentului

Prof. curs: ClinciuAurel

Prof seminar: Cazan Ana-Maria
Student: Dima Oana Raluca

~2014~
 Trăsăturile temperamentale sunt însuşiri psihice care privesc aspectele formale ale reactivităţii
motorii şi afectivităţii. Se distinge un nivel energetic al acţiunilor, activităţilor umane, care indică
modul de acumulare al energiei, dar şi ritmul de consum al acesteia şi o anumită dinamică a conduitei,
punând în contradicţie oamenii rapizi, tumultoşi, vioi în acţiune cu oamenii lenţi, calmi, liniştiţi.
Firea omului este rezultatul amestecului potrivit a celor patru umori prezenţe în corpul
omenesc: sângele, limfa, bila galbena şi bila neagră, fiind associate cu tipurile sangvinic, flegmatic,
coleric şi melancolic.
Temperamentul este văzut ca un subdomeniu de personalitate, dar personalitatea se extinde
dincolo de temperament pentru a include credințe și valori. Punctul de vedere contemporan este că
temperamentul include procesele atenționale, de exemplu, atenția voluntară (Rothbart & Bates, 2006).
Percepţiile specifice pot fi influențat de temperamentul, ca atunci când o persoană care are
temperament temător este părtinitoare față de dezvoltarea unor atitudini pesimiste cu privire la viitor,
dar temperamentul și non-temperamentul sunt domenii de personalitate ce rămân separate.
Tipurile temperamentale
Sangvinicul este optimist, se bucură de evenimentele fericite fără a ajunge la excese, are
plăcerea de a trăi. Este vioi, vessel, bine dispus; are emoţii efervescenţe, trece rapid de la o trăire
afectivă la alta, dar se stăpâneşte uşor, este calm. Vorbeşte repede, are mimică şi gesturi bogate,
expressive. Se adaptează economic rapid la orice situaţie, e comunicativ; îşi face prieteni fără
dificultate, dar îi părăseşte uşor şi fără regret. Îi place compania altor persoane, cooperează cu colegii
de muncă, prefer munca în grup, se impune spontan ca lider, fără a fi dominator. Are un ritm de
activitate rapid, e uşor adaptabil la sarcini noi şi oboseşte greu, dar schimbă activităţile devenind
deseori superficial, oportunist.
Devine plictisit când sarcinile şcolare implică monotonia sau singurătatea. Are atenţie mobilă,
distributivă, iar dacă activitatea este plăcută îşi poate menţine concentrarea pe perioade lungi de timp.
Învaţă repede şi nu face multe greşeli, având încredere în sine, este optimist dar realist. Poate astepta
fara incordare, dar mobilitatea accentuate face dificila fixarea scopurilor si consolidarea intereselor.
Poate fi supraevaluat ca inteligenţă datorită uşurinţei cu care stabileşte relaţii interpersonale.
Colericul are reacţii emoţionale puternice, sentimentele lui se desfăşoară furtunos, este înclinat
spre excese affective, oscilează între entuziasm şi deznădejde, între încredere exagerată în sine şi
descurajare. Este impulsiv şi poate devein violent, agresiv, tinde să domine, să-şi impună părerile,
opţiunile. Este impetuos, agitat, face risipă de energie, lucrează în asalt, îşi întrerupe activitatea doar
atunci când ajunge la epuizare. Este neastâmpărat, are mişcări bruşte, vorbire explozivă, rapidă,
inegală, cu întreruperi, iar gesturile lui sunt ample, adevărate demonstraţii de forţă. Este inegal în
relaţiile cu ceilalţi, exagerează atât prieteniile cât şi adversităţile.
Atenţia involuntară este promptă, cea voluntară mobilă şi distributive, dar se concentrează şi se
adaptează greu la activităţi monotone ca şi sangvinicul. La activităţile complexe, cu sarcini variate se
adaptează mai uşor, este capabil de iniţiative îndrăzneţe. Învăţa repede, dar se grăbeşte şi face greşeli
multe, atracţia faţă de o activitate îl face neobosit, îndrăzneţ.
Flegmaticul este liniştit, neobişnuit de calm, imperturbabil. Vorbirea lui este monotonă, cu
puţine gesture. Reacţiile emoţionale sunt moderate, trăirile afective se desfăşoară lent, dar sentimentele
lui sunt puternice, foarte stabile. Nu-şi exteriorizează uşor emoţiile şi nu este comunicativ; leagă greu
prietenii dar este statornic.
Se adaptează cu consum mare de energy, trece cu dificultate de la o activitate la alta, dar odată
angajat în activitate, este meticulous. Înclinat spre rutina, are un ritm lent care nu corespunde
întotdeauna exigentelor de viteza ale unor acţiuni.
La sarcini şcolare noi sau la grupuri noi se adaptează greu, atenţia lui este deosebit de stabilă, se
concentrează uşor dar trece cu dificultate de la o sarcină la alta. Preferă să lucreze singur, nu respinge
sarcinile monotone. Învaţă mai greu dar face puţine greşeli. La flegmatic se educa uşor perseverenţă,
disciplină, simţul datoriei. La primele contacte poate fi confundat cu un elev slab pentru că este lent,
pare neinteresat şi mai puţin inteligent. Poate devein rigid, conformist.
Melancolicul este emotiv, sensibil, dar are dificultăţi de adaptare. Are un debit verbal scăzut,
voce monotonă. Este şovăitor, nu riscă, se îndoieşte mereu de sine; propriile griji îl împovărează. Îşi
analizează minuţios, îndelung propriul trecut şi viaţa interioară, este foarte exigent cu sine însuşi.
Rezistenţa sa la eforturi este mică, se mobilizează greu, este înclinat spre reverie, interiorizare. În
condiţii nestresante acţionează normal, dar când este suprasolicitat, se epuizează rapid.
Este timid, nu are încredere în sine, se adaptează cu dificultate, cu consum mare de energie la
sarcinile noi sau la grup, mai ales dacă membrii grupului sunt persoane necunoscute. Atenţia lui este
instabilă, se concentrează greu, face greşeli multe, are nevoie de încurajare. Însuşirile dependente de
mobilitate şi de echilibru readuc pe fondul unei mici cantităţi de energie trăsăturile prezente la tipurile
puternice sangvinic, flegmatic, coleric.

În concepţia lui Eynsenck, extravertul tipic este o persoană prietenoasă, care caută senzaţii
intense, acţionează sub impulsul momentului, are o notă de agresivitate în conduita, nu are controlul
sentimentelor sale şi nu este introspectiv, el preferând sportul, jocurile şi dinamismul. Introvertul tipic
este retras, liniştit, distant, introspective, ataşat de lucruri mai mult decât de oameni, are un număr mic
de prieteni atent selectaţi, are spirit critic şi un control afectiv efficient, este planificat, ordonat şi
organizat în ceea ce face. Ambivertul este categoria aflată între cei doi poli, mai aproape de unul sau
de celălalt.
În modelul lui Eysenck, doua temperamente sunt extraverte- coleric şi sangvinic, doua
introverte- melancolic şi flegmatic; două instabile emotional- coleric şi melancolic, doua stabile-
sangvinic şi flegmatic.
 Caracteristicile temperamentului:
 temperamentul este moștenit sau are o bază constituțională;
 manifestările comportamentale corespunzătoare sunt observabile timpuriu în viață;
 temperamentul este relativ stabil de-a lungul dezvoltării.

Natura temperamentului
Similar cu ceea ce se găsește în conceptul de inteligență, mai multe definiții ale
temperamentului în prezent coexista. De asemenea, similar cu conceptul de inteligență există o
definiție de lucru a temperamentului, care va fi acceptată de o mare majoritate de cercetători şi
teoreticieni ai temperamentului și anume: Diferențele individuale biologice înrădăcinate în tendințele
comportamentale sunt prezente mai devreme în viață și sunt relativ stabile pe diferite tipuri de situații
și de-a lungul timpului'' (Bates, 1989, p. 4).
Auto-reglementarea se referă la comportamentele individuale utilizate pentru a controla
comportamentul și reacțiile emoționale la surse de stimulare atât pozitive, cât și negative. Chiar și
sugarii pot reglementa gradul lor de reactivitate primejdioasă prin direcționarea atenției departe de
frică prin inducerea de obiecte sau de supt degetele pentru a distrage atenția.

1. Modelul de temperament şi caracter a lui Cloninger

Cloninger a propus o teorie psihobiologica incluzând 4 dimensiuni de temperament şi 3
dimensiuni de caracter. Iniţial modelul inclucludea doar 3 dimensiuni de temperament , descoperirea
noului, evitarea raului şi dependenta recompenselor. Se prespunea ca dimesiunile de temperament
sunt independent ereditare şi se manifestă în dezvoltarea timpurie. Orice variaţie la una dintre
dimensiuni trebuia asociată cu o activitate monoaminergica: descoperirea noului cu o activitate de bază
dopaminergica scăzută, evitarea răului cu o activitate crescută serotoenergic şi dependenta
recompeselor cu o activitate de bază noradrenergica scăzută. Cele trei dimensiuni de comportament
sunt definite în termini diferiţi, individuali în învăţarea mecanismelor de comportament, explicând
reacţiile la nou, pericolul şi pedeapsă şi direcţiile pentru recompense, evitarea stimulilor neprielnici şi
reacţiile la recompense.
Cloninger a creat chestionarul persoalitatilor tridimensionale pentru a măsura cele trei
dimensiuni de comportament. Totuşi chestionarul a demostrat ca persitenta este cât de poate de
independentă de cei 3 factori de temperament şi a fost propus pentru a fi a patra dimensiune de
temperament. Pentru că diferenţele individuale să fie reprezentate adecvat modelul cu 4 dimesiuni a fost
existins la un model cu 7 dimensiuni incluzând în plus 3 dimensiuni de caracter: autodirectionarea,
cooperativitatea, autotranscendenta.
 Autodirectionarea se referă la autodeterminare, cooperativitatea ţine evidenţa trăsăturilor
interpersonale circumplexe şi autotranscendenta se referă la experimentarea ideilor spirituale. Caracterul
este mai puţin ereditabil decât temperamentul şi se maturireaza cu vârsta.

2. Modelul celor 5 factori

Ipoteza lexicală presupune că diferenţele individuale de bază sunt reprezentate în limbajul
uzual de adjective care exprimă trasaturiles. Studiind structura limbajului natural a fost demostrat ca 5
factori replicabili, denumiţi şi Marele Cinci, sunt suficienţi să acopere folosirea adjectivelor în
exprimarea trăsăturilor.
Inspiraţi de ipoteza lexicală, Costa şi McCrae (1992) şi-au completat chestionarul NEO
incluzând scalelor de măsurare pentru nevroza, extraversiune şi deschidere, scale de măsurare pentru
agreabilitate şi conştiinciozitate. Au demostrat mai departe ca nici o dimensiune repetabilă sau
importanţa nu poate fi recuperată atunci când se analizează itemii unor teste de personalitate.
Evitarea raului este în strasa legătura cu nevroza şi în legătură negativă cu extraversiunea. Scala
este de asemenea în legătură negativă cu deschiderea şi conştiinciozitatea. Căutarea noutăţii este în
legătură pozitivă cu deschiderea şi extraversiunea şi în legătură negativă cu conştiinciozitatea. Persisteta
este în strasa legătura cu conştiinciozitatea. Dependenţa de recompensă se afla în legătură cu
extraversiunea şi mai apoi cu deschiderea. Auto-directionarea este invers relaţionata cu nevroza şi bine
relaţionata cu extraversiunea şi conştiinciozitatea. Cooperitivitatea realationeaza cu agreabilitatea şi are
cooperări minore cu extraversiunea şi deschiderea iar autotranscendenta este în primul rând relaţionata
cu deschiderea şi apoi cu extraversiunea.

3. Modelul lui Rothbart

În modelul lui Rothbart, autocontrolul include procesele de atenţionare şi de efort maxim care
funcţionează pentru a modela tendinţele de răspuns ale unui individ. Încă de când suntem mici,
utilizarea atenţiei în serviciul autocontrolului emoţional este involuntară, fiind indus de către natură
stimulării externe. Încă din primele zile de după naştere, îngrijitorii se bazează în mare parte pe
reorientarea şi pe captarea atenţiei celor mici, utilizând tehnici cum ar fi oferirea de obiecte ce îi
distrag, făcând din aceasta o strategie pentru a-i ajuta pe cei mici să îşi menajeze emoţiile. Pe măsură
ce copilul se dezvoltă, atenţia devine mai flexibilă, intenţionala, având cai autodirective, oferind bazele
autocontrolului. Diferenţele individuale în tendinţa de a capta ceva foarte uşor şi de a distribui atenţia
sunt captate în diferite măsuri de temperament pe care părinţii le raportează.

Temperamentul şi fişierul "psihopatologie"

În timp au existat diferite mecanisme potenţiale propuse pentru asociere între temperament şi
psihopatologie, probabil cele importante fiind modelul spectrului şi efectul cicatricii. Temperamentul
şi fişierul "psihopatologie" sunt calitativ entităţi distincte. Temperamentul şi anumite dimensiuni ale
acestuia contribuie la o mai mare probabilitate de dezvoltare a unei tulburări psihiatrice.
Modelul spectrului, în contrast cu ipoteza că trăsăturile temperamentale şi tulburările psihiatrice
sunt distincte, este artificial. Mai multe tulburări sunt mai bine conceptualizate ca fiind extreme ale
temperamentului.
Efectul cicatricii, pe termen lung de dezvoltate duce la observarea asocierii dintre temperament
şi fişierul "psihopatologie". Este efectul de boala al personalităţii. O ilustrare a efectului cicatricii ar
putea fi văzuta în boală Alzheimer.
Inhibiția comportamentală pare a fi un predictor destul de consistent pentru anxietate, unele
studii susținând o legătură foarte specifică pentru anxietatea socială, în timp ce altele indică o relație
mai generală între inhibiție comportamentală și anxietate, sau chiar de comportament de inhibatie și
alte tulburări de internalizare.
Chiar dacă sentimentele negative prezic psihopatologia, în general, furia se pare a fi un
predictor semnificativ pentru tulburări de externalizare, în timp ce teama prezice în mod semnificativ
tulburări de internalizare.
Concluzii:
 Relația dintre temperament și anxietate este cu siguranță un subiect care merită orice
investigații ulterioare și un domeniu care are mari șanse de a genera strategii de prevenire
efective în viitor.
 Este considerată esenţială studierea dezvoltării temperamentului şi a proceselor neurologice
subliniind reactivitatea şi autocontrolul în rândul infantililor,în copilărie şi în adolescenţă.
 “Sigur de sine” a fost tradus ca fiind un control voluntar, care indică faptul că este legat de mai
mulţi factori de temperament.
Bibliografie:
- Clinciu, A.(2012). Fundamentele psihologiei. Braşov: Editura Universităţii Transilvania.
- Cocoradă, E. (2009). Psihologia educaţiei. Braşov: Editura Universităţii Transilvania.
- David, C., Rettew. MD., McKee, L. (2005). Temperament and Its Role în Developmental
Psychopathology.
- David, E. (2007). Developing a model for adult temperament. Oregon: Elsevier.
- Ţincas, I., Benga, O., Nathan A. (2006). Temperamental predictors of anxiety disorders. Cluj-
Napoca.
- Heather, A., Henderson, A., Theodore, D. (2007). Temperament theory and the study of
cognition–emotion interactions across development. Miami: Elsevier.
- Psychobiological model of temperament and character: TCI