În cadrul politicilor Uniunii Europene, domeniul relaţiilor Biserică-Stat este de competenţa

Statelor membre, fiind respectat modul în care această problematică este rezolvată la nivel
naţional. Declaraţia a 11-a adoptată de către Conferinţa Europeană de la Amsterdam, din 1997,
preciza deja faptul că „Uniunea Europeană nu prejudiciază statutul de care beneficiază, în
virtutea dreptului naţional, Bisericile, asociaţiile sau comunităţile religioase din Statele
membre” (Cf. Jurnalul Oficial, C 340, din 10/11/1997). Această atitudine a fost preluată, prin
Tratatul de la Lisabona, în Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), art. 17, care
afirmă că „(1) Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul
dreptului naţional, Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din Statele
membre” (Cf. Jurnalul Oficial, C 326, 26/10/2012).Astfel, în formularea TFUE, domeniul
relaţiilor dintre State şi Biserici sau alte organizaţii prevăzute în art. 17 cade sub incidenţa
principiului subsidiarităţii, precizat de art. 5 (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE),
care afirmă: „În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa
exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu
pot fi realizate în mod satisfăcător de Statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional
şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la
nivelul Uniunii” (Cf. Jurnalul Oficial, C 326, 26/10/2012).

Chiar dacă nu există un regim european al cultelor, şi nici o perspectivă uniformă în domeniul
finanţării acestora, putem observa că, la nivelul Uniunii Europene, sunt conturate câteva exigenţe
comune, care sunt în raport cu domeniul finanţării directe sau indirecte a cultelor:

1. Garantarea activă a libertăţii religioase şi de cult;

2. Recunoaşterea autonomiei interne a cultelor, în cadrul sistemului juridic specific;

3. Recunoaşterea de drept sau de fapt a caracterului de interes public sau de utilitate publică a
activităţii cultelor;

4. Nediscriminarea.

1. Garantarea activă a libertăţii religioase se referă în primul rând la faptul că nu este suficient
ca o libertate fundamentală să fie explicit formulată într-un text constituţional sau legislativ.
Statul trebuie să asigure condiţiile pentru ca această libertate să fie exercitată. Acolo unde
lipsesc condiţiile de manifestare în circumstanţe obişnuite a libertăţii religioase datorită unor
condiţii speciale reglementate de Stat, acesta are datoria de a crea condiţii pentru ca persoanele în
cauză să poată să-şi exercite libertatea religioasă şi de cult. Punerea la dispoziţia persoanei aflate
în circumstanţe speciale a acestor mijloace este o consecinţă a garantării libertăţilor
fundamentale. Astfel, finanţarea asistenţei religioase în instituţiile publice – structuri militarizate,
spitale, penitenciare şi instituţii cu statut special – este în general înţeleasă ca o obligaţie
constituţională.

2. Afirmarea autonomiei cultelor în cadrul suveranităţii Statului ridică şi probleme în raport

cu finanţarea cultelor. Autonomia cultelor este afectată şi de nevoile financiare. În mai multe
rânduri, Statul a diminuat direct sau indirect patrimoniul Bisericilor şi, chiar dacă au fost
întreprinse măsuri compensatorii, în timp, s-a pierdut din vedere că finanţarea asumată de Stat
este, în acele cazuri, o justă despăgubire pentru exproprieri făcute în interes public. Diminuarea,
prin exproprieri, a patrimoniul unei instituţii care nu are un scop lucrativ şi reducerea sprijinului
direct sau indirect acordat Bisericii, afectează însăşi autonomia acesteia.

3. Recunoaşterea de drept sau de fapt a caracterului de interes public sau de utilitate

publică a activităţii cultelor este o consecinţă a recunoaşterii faptului că activitatea acestora
răspunde unei nevoi sociale. Implicarea Bisericilor în activităţile sociale şi educative este
recunoscută, în general, ca fiind o activitate de interes public. În ultimii ani, chiar State care au
adoptat un regim de separare radicală, precum Franţa, Olanda sau Irlanda, consideră că inclusiv
activităţile de construire a spaţiilor de cult şi de reparare sau întreţinere a acestora ar trebui să fie
considerate de domeniul interesului public, Statele fiind şi garante ale constituirii şi conservării
patrimoniului cultural.

4. Principiul nediscriminării este cel care face ca fiecare cult să poată beneficia de toate
avantajele de care se bucură cultul sau cultele predominante din societate. Chiar dacă acest
principiu are vocaţia de a asigura o egalitate de tratament, în toate ţările Uniunii Europene se
poate constata faptul că există o discriminare pozitivă în favoarea cultelor majoritare,
fundamentată nu pe privilegii, ci pe impactul cultelor respective în societate şi pe contribuţia lor
la realizarea interesului public.

Dincolo de aceste principii, problematica finanţării cultelor trebuie să fie privită în toată
complexitatea ei, atât în ceea ce înseamnă finanţarea directă, cât şi finanţarea indirectă.

Finanţarea directă se referă la salarizarea personalului de cult, acordarea unor subvenţii pentru
funcţionarea entităţilor cultuale, finanţarea construirii, restaurării, întreţinerii şi administrării
lăcaşurilor de cult.

Finanţarea indirectă se referă la acordarea de către Stat a unor facilităţi şi exonerări de

impozite şi taxe.

În cele ce urmează, se vor prezenta succint principiile generale ale finanţării cultelor în Statele
Uniunii Europene, şi mai ales modul de concretizare a finanţării indirecte. Analiza urmăreşte în
primul rând înţelegerea mecanismelor care stau la baza acestei problematici şi perspectivele care
se întrevăd.

Cultele din statele UE se autofinanţează sau sunt finanţate de stat ori din "taxa pentru
Biserică", iar în multe ţări donaţiile sunt scutite de taxe, imobilele bisericii nefiind
impozitate. În Franţa şi Irlanda, cultele nu primesc bani de la stat, în timp ce Luxemburg
asigură finanţare integrală.

În toate ţările Uniunii Europene, cultele asumate de stat (recunoscute sau înregistrate)
beneficiază cel puţin de toate avantajele acordate organizaţiilor non-profit: statele nu percep
impozit pe lăcaşurile de cult, donaţiile făcute cultelor nu sunt taxate, iar personalul clerical
beneficiază fie de un sprijin direct, fie de scutiri de taxe şi impozite, pentru facilitarea misiunii
sale. Asistenţa religioasă în instituţiile publice este finanţată de stat, ca o consecinţă a garantării
libertăţii religioase şi de cult, arată un studiu al Reprezentanţei Patriarhiei Române de la
Bruxelles.

Totodată, în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, venitul realizat de culte din activităţi lucrative
este scutit de impozit, dacă este reinvestit în activităţi de interes public, printre care se numără şi
activităţile culturale.

În toate ţările cuprinse în studiu, donaţiile directe - chetele, colectele, plăţile făcute cu
ocazia serviciilor religioase - nu sunt impozitate, iar sumele primite de personalul de cult
din aceste fonduri nu sunt nici ele impozabile.

De asemenea, potrivit studiului, în multe ţări ale Uniunii Europene, personalul de cult
beneficiază de reduceri ale contribuţiilor sociale, iar producerea şi comercializarea obiectelor de
cult sunt reglementate în avantajul cultelor, fie prin scutirea de taxe, inclusiv taxe vamale, fie
prin exonerarea parţială de alte taxe şi impozite.

În Franţa, statul nu recunoaşte şi nu finanţează cultele, iar în Irlanda, Constituţia prevede o

separaţie rigidă între stat şi culte şi interzice orice formă de subvenţie directă, astfel că bisericile
se autofinanţează.

Austria

Fondurile atribuite celor 14 culte şi comunităţi religioase recunoscute legal provin dintr-o "taxă
pentru Biserică" (aproximativ 1% din venituri), percepută de stat, laolaltă cu celelalte impozite.
Orice cetăţean poate cere încetarea plăţii acestei taxe, caz în care suma respectivă continuă să fie
colectată, dar este direcţionată de stat către alte entităţi de interes public. Sunt scutite de taxe
donaţiile destinate instituţiilor naţionale ale cultelor recunoscute şi altor persoane juridice care au
scop bisericesc.

Pentru cele 14 culte recunoscute, statul finanţează, de asemenea, organizarea orelor de religie în
toate şcolile publice şi asistenţa spirituală acordată persoanelor private de libertate.

Finanţarea cultelor este fundamentată pe interesul public şi pe obligaţia Statului de a repara

prejudiciul creat de politica naţional-socialistă (cf. art. 26 al Tratatului de la Viena). Fondurile
atribuite celor 14 Biserici şi comunităţi religioase recunoscute legal provin dintr-o „taxă pentru
Biserică” (aprox. 1% din venituri), percepută de către Stat, laolaltă cu celelalte impozite. Orice
cetăţean poate cere încetarea plăţii acestei taxe, caz în care suma respectivă continuă să fie
colectată, dar este direcţionată de către Stat către alte entităţi de interes public.

Paragraful §34 şi s. din Regulamentul fiscal dinanul 1961 prevede posibilitatea acordării unor
facilităţi fiscale (reduceri de taxe şi exonerări) pentru entităţi care desfăşoară şi activităţi cu
obiectiv religios.
Donaţiile între vii şi pentru cauză de moarte sunt scutite integral de taxe, dacă sunt destinate
păstrării memoriei celui decedat sau sunt pentru mântuirea sufletului celui decedat sau a familiei
sale. La fel, sunt scutite de taxe donaţiile între vii sau pentru cauză de moarte sau creanţele
destinate instituţiilor naţionale ale cultelor recunoscute şi altor persoane juridice, care au scop
bisericesc (§ 15, al. 1, 13 et 14a şi 14b din Legea impozitelor şi donaţiilor [ErbStG]).

Pentru cele 14 culte recunoscute, Statul finanţează, de asemenea, organizarea orelor de Religie în
toate şcolile publice şi asistenţa spirituală a persoanelor private de libertate.

În aprilie 2013, toate aceste privilegii au făcut subiectul unui referendum naţional, iniţiat de un
grup de asociaţii umaniste. Scrutinul nu a atins pragul minim necesar validării (100.000 voturi),
iar prevederile legale au rămas neschimbate.

Belgia

Statul belgian recunoaşte personalitatea juridică a şase culte: Biserica Romano-Catolică şi cea
Protestantă (din 1802), Biserica Anglicană şi Cultul Mozaic (din 1870), Comunitatea Islamică
(din 1974) şi Biserica Ortodoxă (din 1985). Pentru toate acestea, Constituţia prevede plata
integrală a salariilor şi a pensiilor pentru personalul de cult din bugetul de stat, precum şi o serie
de subvenţii pentru acoperirea utilităţilor legate de spaţiile de cult. De asemenea, comuna
(autoritatea locală) poate pune la dispoziţia personalului de cult o locuinţă de serviciu şi participă
la acoperirea deficitului entităţii juridice destinate să gestioneze patrimoniul material al
comunităţii parohiale. Cultele pot solicita, de asemenea, ajutor material pentru construcţia şi
renovarea clădirilor proprii.

În ceea ce priveşte proprietăţile imobiliare ale cultelor recunoscute, nu se percepe impozit pe

venitul provenit din exploatarea lor. Nu se plăteşte impozit nici pe imobilele (sau părţile din
imobil) destinate celebrării cultului. Restul reglementărilor fiscale sunt identice celor aplicate
asociaţiilor fără scop lucrativ.

Bulgaria

Cultele îşi asigură finanţarea din fonduri proprii şi din subvenţii care pot fi acordate de stat prin
Legea Cultelor (2002). Statul sprijină activitatea în domeniul asistenţei religioase şi a asistenţei
sociale a cultelor înregistrate, acestea fiind asimilate entităţilor non-profit. Pot fi acordate
subvenţii pentru construirea şi restaurarea locaşurilor de cult. Donaţiile sunt scutite de impozite,
iar imobilele care sunt utilizate pentru oficierea cultului liturgic sunt scutite de taxe şi impozite,
donaţiile sunt neimpozabile.

Cehia
Cultele se autofinanţează, dar Statul participă, cu aprox. 80%, la constituirea venitului
personalului de cult. Cultele înregistrate sunt exonerate de taxele funciare, de impozitul pe
venitul realizat din chete şi de taxele vamale pentru obiectele de cult.

În Cehia, 33 de culte şi comunităţi religioase sunt recunoscute de stat la două niveluri: 16 dintre
acestea, înregistrate la primul nivel (inferior), beneficiază doar de o serie de beneficii fiscale, iar
celelalte 17 primesc şi asistenţă materială directă din partea statului. Cultele se autofinanţează,
dar statul participă, cu aproximativ 80 la sută, la constituirea venitului personalului de cult.
Cultele înregistrate sunt exonerate de taxele funciare, de impozitul pe venitul realizat din chete şi
de taxele vamale pentru obiectele de cult.

Nouă din cele 17 culte recunoscute la nivelul superior au şi dreptul de a organiza ore de educaţie
religioasă în şcolile publice, statul asigurând plata parţială a profesorilor. Tot parţial este
asigurată şi plata capelanilor din închisori, în vreme ce capelanii militari primesc salariu integral
de la stat. Autorităţile centrale şi locale participă, de asemenea, la acoperirea cheltuielilor de
construire sau restaurare a lăcaşurilor de cult, mai ales când este vorba de obiective ce fac parte
din patrimoniul cultural al ţării.

În noiembrie 2012, Parlamentul ceh a votat o lege pentru retrocedarea treptată şi integrală, pe
parcursul a 17 ani, a tuturor proprietăţilor bisericilor (80 la sută revenind Bisericii Romano-
Catolice) ori despăgubirea în bani acolo unde înapoierea proprietăţii nu este posibilă. La sfârşitul
acestor 17 ani, statul va înceta acordarea de asistenţă materială directă către cultele religioase.

Cipru

În schimbul patrimoniului pe care Biserica Ortodoxă l-a cedat statului, acesta s-a angajat să
plătească salariile personalului de cult al Bisericii Ortodoxe, dar şi al celorlalte trei entităţi
cultuale recunoscute prin Constituţia republicii - maroniţii, armenii şi romano-catolicii -, chiar
dacă doar Biserica Ortodoxă a cedat din patrimoniul său. Sprijin financiar direct primeşte, de
asemenea, comunitatea musulmană.

Toate instituţiile religioase sunt exonerate de impozitul pe venitul obţinut din activităţi
religioase, cel provenit din activităţi economice nefăcând obiectul vreunei reglementări
legislative speciale Toate materialele de construcţie, accesoriile lăcaşelor de cult şi obiectele de
cult (inclusiv veşmintele), importate pentru nevoi bisericeşti de către instituţiile bisericeşti sau
religioase în general, sunt scutite de taxe vamale. Lăcaşurile de cult sunt scutite de taxe funciare,
iar donaţiile în favoarea cultelor sunt, de asemenea, scutite de taxe.

Croaţia

Statul sprijină, atât direct, cât şi indirect, activitatea cultelor care încheie un acord cu Guvernul
croat, iar 17 din cele 44 de comunităţi religioase înregistrate legal au încheiat astfel de acorduri.
Sprijnul poate consta în plata salariilor şi pensiilor pentru clerici, construirea ori restaurarea de
lăcaşuri de cult ori subvenţionarea activităţilor în domeniul asistenţei religioase şi al asistenţei
sociale. În plus, pentru toate cultele recunoscute, veniturile sunt scutite de impozit, precum şi
imobilele care sunt utilizate pentru oficierea cultului.

Danemarca

Biserica Evanghelică Luterană (BEL) este Folkekirke (Biserică naţională sau Biserică a
poporului), singura care primeşte finanţare directă de la stat, ce reprezintă aproximativ 12 la sută
din bugetul său. În schimbul acestei sume, BEL se ocupă şi de administrarea cimitirelor, de
registrul evidenţei populaţiei, prin înregistrarea naşterilor, căsătoriilor, decesurilor etc. Cealaltă
parte a bugetului bisericii, mult mai consistentă, provine dintr-o taxă (impozit bisericesc), plătită
numai de membrii BEL, colectată însă tot de stat, laolaltă cu celelalte taxe. BEL este exonerată
de impozitul funciar şi de impozitul pe imobilele bisericeşti.

În afară de BEL, statul danez mai recunoaşte juridic alte 133 de comunităţi religioase, dintre care
11 au un statut aparte, fiindu-le recunoscut, între altele, dreptul de a oficia căsătorii, care au şi
efect civil. Toate acestea beneficiază de o serie de ajutoare indirecte - donaţiile făcute către ele
pot fi deduse din impozitul anual şi TVA este deductibilă.

Estonia

Cultele se finanţează în principal din venituri proprii şi din contribuţii ale credincioşilor. Statul
participă însă la întreţinerea şi conservarea lăcaşurilor de cult, acolo unde acestea au o valoare
istorică sau culturală. Organizaţiile religioase sunt scutite de impozitul pe venit şi de cel pentru
terenul ocupat de clădiri destinate cultului, iar TVA este redusă considerabil pentru multe
produse şi servicii (de exemplu, 5%, în loc de 18%, pentru electricitate). Statul acordă un ajutor
şi pentru editarea ziarului Bisericii Luterane a Estoniei. Structura confesională a societăţii
estoniene este foarte fărâmiţată, cele mai mari două culte prezente (Biserica Luterană şi Biserica
Ortodoxă - cu două jurisdicţii) reprezentând fiecare câte nu mai mult de 15% din populaţie. Pe
lângă acestea, statul estonian recunoaşte juridic alte aproximativ 500 de organizaţii religioase,
termen ce poate acoperi o gamă destul de largă de realităţi, de la o biserică până la o simplă
asociaţie a minim 12 cetăţeni ori rezidenţi.

Consiliul Bisericesc estonian, organizat în 1990 şi alcătuit din 10 biserici creştine, este susţinut
financiar de stat. Clericii aparţinând acestor 10 biserici pot fi angajaţi pe posturi de capelani în
unităţile militare şi penitenciare, salariile fiindu-le plătite integral de stat.

Finlanda

În Finlanda, Biserica Luterană şi Biserica Ortodoxă au un raport privilegiat cu statul, comparativ

cu celelalte aproximativ 80 de comunităţi religioase. Modul de finanţare a acestor două biserici
este reglementat prin lege: Biserica Luterană primeşte 1,79%, iar Biserica Ortodoxă 0,0014% din
impozitul plătit de persoanele juridice înregistrate în Finlanda. De asemenea, persoanele fizice
afiliate uneia dintre cele două biserici plătesc un anumit procent (1 - 2%) din venituri către
aceasta, banii fiind colectaţi de stat, laolaltă cu celelalte impozite. Sprijin direct poate veni şi din
partea administraţiei locale, pentru acoperirea costurilor de operare ale unităţilor de cult. Statul
plăteşte, de asemenea, salariile profesorilor de religie, capelanilor militari şi ai celor din
penitenciare, capelanii din spitale fiind plătiţi direct de culte.

Celelalte culte recunoscute pot, la rândul lor, primi un sprijin financiar direct din partea statului,
în urma depunerii unei cereri formale în acest sens şi direct proporţional cu numărul de membri.
În privinţa finanţării indirecte, cultele sunt scutite de impozitul pe venit, iar cimitirele şi
imobilele cu destinaţie cultuală sunt scutite de impozitul funciar.

Franţa

În conformitate cu Legea separaţiei dintre Biserică şi Stat, din 9 decembrie 1905, statul nu
recunoaşte şi nu finanţează cultele. Cu toate acestea, există în Franţa un ajutor indirect, sub mai
multe forme: Statul poate să acorde garanţie de stat pentru împrumuturile pe care le fac
asociaţiile cultuale sau asociaţiile eparhiale pentru construirea edificiilor de cult şi poate da în
chirie spaţii destinate cultului, la un preţ simbolic (un euro pe an). Totodată, statul sau
colectivităţile publice, devenind proprietare ale spaţiilor de cult construite înainte de 1905,
trebuie să asigure toate reparaţiile şi întreţinerea care incumbă proprietarului.

Venitul obţinut de clericii catolici este repartizat de Biserică din donaţiile directe, neimpozabile,
şi constituie un venit neimpozabil.

Germania

În Germania, o organizaţie religioasă recunoscută ca persoană juridică de drept public poate

numi capelani în spitale, penitenciare şi unităţi militare şi are dreptul de a colecta o taxă ce
echivalează cu aproximativ 8 - 9 la sută din impozitul pe venit al fiecărui membru al cultului
respectiv. În practică, numai câteva (cele mai mari) dintre cele peste 180 de culte recunoscute fac
uz de acest drept. Taxa este colectată de stat, împreună cu restul impozitelor, în schimbul unui
comision (3 - 5%). Oricare cetăţean poate solicita încetarea plăţii acestei taxe, caz în care
încetează a mai fi considerat membru al cultului respectiv. Impozitul bisericesc şi donaţiile
făcute bisericilor pot să fie deduse din impozitul pe salarii şi pe venit.

Alte fonduri pot fi acordate de stat cultelor recunoscute pentru întreţinerea unor clădiri cu valoare
arhitectonică/culturală deosebită sau ca măsuri compensatorii în urma anumitor evenimente
istorice (ex: comunitatea evreiască primeşte anual sume însemnate ca reparaţie istorică în urma
Holocaustului).

Grecia
Biserica Ortodoxă din Grecia este biserică de stat, finanţată în mare parte din fonduri publice.
Statul asigură salarizarea şi pensiile preoţilor Bisericii Ortodoxe, precum şi formarea
personalului de cult, şi subvenţionează instituţiile administrative ale Bisericii Ortodoxe şi
asistenţa religioasă în instituţiile publice.

Cultele recunoscute juridic sunt scutite de impozitul funciar, impozitul pe clădiri şi pe venit. Sunt
scutite, de asemenea, de taxe transmiterea bunurilor imobiliare, precum şi donaţiile şi
succesiunile în favoarea bisericii. Biserica Ortodoxă este exonerată de taxele vamale pentru
produsele destinate cultului. Cultul israelit beneficiază de o exonerare parţială.

Odată cu criza financiară care a lovit Grecia în ultimii ani, regimului fiscal a suferit unele
modificări. Astfel, printr-o lege din 2010, la fel ca toate celelalte asociaţii fără scop lucrativ,
Biserica este taxată cu 20% din veniturile brute. Ceea ce face ca în anul 2011 Biserica Greciei să
fi plătit către stat impozit în valoare de 12,5 milioane de euro.

Irlanda

Constituţia irlandeză prevede o separaţie rigidă între stat şi culte şi interzice orice formă de
subvenţie directă pentru un cult din Irlanda. În consecinţă, cultele se autofinanţează, majoritatea
fondurilor provenind din contribuţii ale credincioşilor, donaţii şi exploatarea proprietăţilor
imobiliare.

Totuşi, statul acordă subvenţii însemnate pentru activităţile considerate de utilitate publică:
învăţământ (marea majoritate a şcolilor primare şi secundare sunt confesionale), asistenţă
medicală şi asistenţă socială. Statul asigură, de asemenea, plata salariilor pentru capelanii din
şcoli, unităţi militare şi penitenciare, capelani ce aparţin, cel mai des, Bisericii Romano-Catolice,
majoritare.

În privinţa regimului fiscal, cultele sunt asimilate entităţilor caritabile şi astfel sunt exonerate de
taxele funciare şi de impozitul pe capital.

Italia

În Italia, există subvenţii publice pentru lăcaşurile de cult, iar 0,8% din impozitul pe venit plătit
de membri este transferat de stat Bisericii. Statul asigură şi plata integrală a salariilor pentru
capelanii din instituţiile publice (unităţi militare, penitenciare). Donaţiile către cultele admise ca
fiind beneficiare ale unei finanţări indirecte sunt parţial deductibile din impozitul pe venit.

Letonia

Constituţia letonă prevede separarea rigidă a bisericii de stat, ceea ce exclude, în principiu,
posibilitatea oferirii unui sprijin material direct. În consecinţă, cultele se finanţează, în principal,
din fonduri proprii şi din donaţii ale membrilor. Statul acordă totuşi subvenţii celor opt culte
recunoscute legal, pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor de cult, susţinerea activităţii
religioase şi a diferitelor activităţi de interes public. Aceleaşi culte pot desemna profesori de
religie care să activeze în şcolile publice, precum şi capelani în unităţi militare, penitenciare şi
spitale, salariile tuturor acestora fiind plătite de stat.

Între beneficiile comunităţilor religioase înregistrate se numără: scutirea de la plata impozitului

pe terenuri şi pe clădiri, precum şi a impozitului pe venit, neplata TVA pentru contribuţii şi
donaţii, precum şi posibilitatea deducerii acestora, în anumite limite, din impozitul pe venit, atât
de către persoanele juridice, cât şi de cele fizice. Legea prevede, de asemenea, scutirea de la plata
taxelor vamale şi a TVA pentru ajutoarele umanitare sau asistenţa tehnică primită din afara ţării.

Lituania

Statul lituanian a optat pentru o recunoaştere juridică a cultelor în trei moduri: grupuri religioase
tradiţionale, grupuri religioase netradiţionale şi alte grupuri religioase. Grupurile religioase
tradiţionale, în număr de nouă, sunt singurele care primesc anual un sprijin financiar direct din
partea statului, iar acest sprijin poate fi completat de către administraţia locală. De asemenea,
grupurile religioase tradiţionale pot desemna profesori de religie în şcolile publice, precum şi
capelani în unităţi militare, penitenciare şi spitale, plata salariilor fiind asigurată de stat (în
practică, însă, numai Biserica Romano-Catolică are capelani, iar aceştia numai în unităţile
militare).

Cele nouă culte tradiţionale sunt scutite de la plata asigurărilor sociale şi de sănătate pentru
personalul clerical şi monastic. Acordul cu Biserica Romano-Catolică o exonerează pe aceasta de
impozitul funciar şi de impozitul general. Statul finanţează, de asemenea, funcţionarea şcolilor
confesionale (aproximativ 30 la număr), în cazul celor romano-catolice plătind atât costurile de
funcţionare, cât şi pe cele de capital.

Luxemburg

Biserica Romano-Catolică, ce reprezintă 70 la sută din populaţie, şi alte cinci culte religioase
recunoscute juridic (ortodox, anglican, reformat, protestant şi mozaic) sunt finanţate integral de
statul luxemburghez, fără ca acesta să colecteze vreo "taxă pentru Biserică". Aceasta înseamnă
plata salariilor şi a asigurărilor sociale şi de sănătate pentru personalul clerical şi o bună parte din
cel neclerical (administraţie, cateheţi etc.), întreţinerea şi construirea de noi lăcaşuri de cult,
finanţarea organizării educaţiei religioase în şcolile publice şi a asistenţei religioase în instituţii
publice, finanţarea şcolilor confesionale, precum şi a unui seminar teologic romano-catolic.

În privinţa regimului fiscal, cele şase culte recunoscute, ca şi toate celelalte asociaţii religioase
înregistrate, au un statut similar fundaţiilor şi organizaţiilor non-profit, care implică
neimpozitarea veniturilor din activităţi nelucrative, neimpozitarea lăcaşurilor de cult etc.

Malta
În Malta, deşi Biserica Romano-Catolică este, potrivit Constituţiei, biserică de stat, principalul
său venit îl reprezintă cel obţinut din titlurile de stat cu care a fost despăgubită pentru patrimoniul
naţionalizat. O altă sursă sunt donaţiile. De asemenea, se pot obţine subvenţii din partea statului
pentru activităţile de interes public. Statul finanţează organizarea educaţiei religioase în şcolile
publice, subvenţionează şcolile confesionale şi asigură asistenţa religioasă în instituţiile publice.

Nu există un regim fiscal special pentru cultele religioase, ele fiind asimilate, din acest punct de
vedere organizaţiilor non-profit. Totuşi, Biserica Romano-Catolică poate beneficia de unele
exonerări, parţiale sau integrale, de la plata anumitor impozite (nu plăteşte impozit pe beneficiu,
pe imobilele destinate cultului etc.).

Olanda

În Olanda, este exclusă finanţarea directă a vreunui cult religios, lăsând, totuşi, posibilitatea
acordării de asistenţă indirectă şi chiar a unor subvenţii ocazionale către cultele recunoscute
juridic. Astfel, autorităţile centrale şi locale contribuie la întreţinerea lăcaşurilor de cult cu
valoare istorică. În plus, legea prevede posibilitatea alocării de fonduri pentru construirea a noi
lăcaşuri de cult pentru cultele minoritare, în baza principiului garantării active a libertăţii
religioase. Acelaşi principiu permite statului finanţarea în diferite grade a asistenţei religioase în
instituţii publice (penitenciare, unităţi militare, spitale, aziluri pentru bătrâni). Statul
subvenţionează, de asemenea, şcolile şi unităţile medicale confesionale.

Cultele sunt exonerate total sau parţial de taxele pe donaţii cu scop religios şi beneficiază de o
reducere a taxelor pentru electricitate şi a celor pentru transferul de proprietate.

Polonia

Peisajul confesional polonez este dominat de Biserica Romano-Catolică, ce reprezintă aproape

90 la sută din populaţie şi ale cărei raporturi cu statul sunt reglementate printr-un Concordat.
Acorduri asemănătoare au fost încheiate de statul polonez cu încă 14 culte, alte 158 de
comunităţi religioase fiind înregistrate. Toate beneficiază de o serie de avantaje fiscale
neaccesibile grupurilor religioase neînregistrate: sunt exonerate de impozitul pe profitul
reinvestit în activităţile cu caracter religios, social-cultural, educativ, ştiinţific sau pentru
construirea de imobile destinate activităţii religioase. De asemenea, nu plătesc taxe funciare
pentru lăcaşurile de cult, taxe pentru înregistrarea contractelor civile şi taxe vamale pentru
produsele destinate activităţilor religioase, sociale sau educative.

În plus, cele 15 culte recunoscute legal beneficiază şi de o serie de mijloace de asistenţă

financiară directă. Banii revin celor 15 culte recunoscute, în funcţie de numărul de membri,
marea majoritate fiind folosiţi pentru plata asigurărilor sociale şi de sănătate ale personalului
clerical, iar restul pentru susţinerea unor proiecte caritabile şi educaţionale desfăşurate de culte,
precum şi pentru renovarea şi consolidarea imobilelor cu valoare istorică. Cele 15 culte au, de
asemenea, dreptul de a organiza educaţia religioasă în şcolile publice, precum şi asistenţa
religioasă în instituţii publice, costurile fiind acoperite de stat.

Portugalia

În Portugalia se face distincţie între comunităţile religioase în sens general, comunităţile

înregistrate şi comunităţile statornicite sau înrădăcinate în societate. Această ultimă categorie
beneficiază de toate avantajele fiscale obţinute de Biserica Romano-Catolică prin Concordatul
din 2004. Statul portughez participă la construirea noilor lăcaşuri de cult, iar comunităţile locale
pot ceda teren pentru construcţii cu caracter religios. Statul subvenţionează pensiile misionarilor
catolici din vechile colonii şi plăteşte realizarea emisiunilor religioase ale radioului şi televiziunii
publice, iar activităţile cu caracter religios, inclusiv cele de formare, nu sunt impozabile.

Donaţiile făcute entităţilor de cult înregistrate pot fi deduse din venitul impozabil până la nivelul
de 15% din acesta, iar legea prevede o reducere a contribuţiilor sociale pentru salariaţii Bisericii,
atât pentru angajator (8% în loc de 23,75%), cât şi pentru salariat (4% în loc de 11%). Cultele
statornicite au de ales în fiecare an între a le fi returnată TVA sau a percepe 0,5% din impozitul
pe venit al cetăţenilor care îşi dau acordul scris în această privinţă.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

În Regatul Unit există două biserici de stat - Biserica Angliei (Anglicană) şi Biserica Scoţiei
(Prezbiteriană), în vreme ce în Irlanda de Nord, Biserica Romano-Catolică reprezintă cea mai
numeroasă comunitate religioasă. Statul nu intervine foarte mult în domeniul finanţării
comunităţilor religioase. Principala sursă de finanţare a bisericilor majoritare sunt veniturile
obţinute din exploatarea patrimoniului imobiliar, în vreme ce comunităţile religioase minoritare
se bazează, în principal, pe contribuţiile şi donaţiile primite din partea credincioşilor.

În privinţa regimului fiscal, cultele beneficiază de toate scutirile de care beneficiază asociaţiile
caritabile, fiind scutite de taxele funciare, de impozitul pe venit şi de impozitul pe venitul de
capital. O excepţie importantă o reprezintă fondurile consistente primite mai ales de Biserica
Angliei pentru conservarea patrimoniului arhitectonic. O parte importantă din finanţare este
susţinută din veniturile realizate de Loteria Naţională.

Spania

Potrivit Concordatului din 1979, subvenţiile de stat pentru Biserica Romano-Catolică erau
înlocuite cu o contribuţie din partea credincioşilor, care puteau alege să direcţioneze 10% din
impozitul pe profit către Biserică. În 1987, acest procent a fost coborât drastic, la numai 0,52%,
cu condiţia ca statul să compenseze diferenţa cu o subvenţie directă, în următorii trei ani.
Subvenţia a continuat să fie acordată, însă, şi după acei trei ani, până în 2006, când, în urma unei
noi înţelegeri cu guvernul, procentul din impozitul pe venit a fost ridicat la 0,7, în schimbul unei
reduceri semnificative a subvenţiei directe.
Şapte alte culte religioase deţin statutul de cult înrădăcinat în societate, iar trei dintre acestea
(comunitatea protestantă, evreiască şi musulmană) au încheiate acorduri cu statul, care le conferă
o serie de beneficii fiscale (asimilabile entităţilor non-profit), dreptul de a numi profesori de
religie în şcolile publice şi capelani în unele instituţii publice, precum şi acces la unele subvenţii
financiare directe pentru proiecte culturale, educaţionale şi sociale. Autorităţile regionale şi cele
locale pot, la rândul lor, să suplimenteze acest sprijin oferit de organismele federale.

Între beneficiile fiscale acordate acestor culte se numără scutirea de la plata impozitului pe venit,
dacă scopul în care sunt folosite veniturile sunt cele declarate ca obiective statutare,
neimpozitarea activităţilor de producere a publicaţiilor şi obiectelor religioase, precum şi
neimpozitarea lăcaşurile de cult. În cazul Bisericii Romano-Catolice, nicio clădire - nici chiar
cele folosite în scop comercial - nu este impozitată, deşi această prevedere este foarte des
contestată, pe fondul crizei economice actuale.

În România, fiecare cult are propriul sistem de finanţare. Nu există impozit pe cult, dar statul
prevede în bugetul său linii de credit prin care sunt susţinute cultele în lucrarea lor considerată ca
fiind de utilitate publică. Toate cele 18 culte recunoscute sunt egale în privinţa drepturilor de
finanţare din partea statului sau a autorităţilor publice centrale şi locale, cu respectarea
principiului proporţionalităţii. Legea 489/2006 prevede că, în general, cheltuielile pentru
întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor acestora se vor acoperi din veniturile proprii
dobândite şi utilizate în conformitate cu statutele lor.

Cultelor pot stabili contribuţii benevole din partea credincioşilor lor, pentru susţinerea
activităţilor pe care le desfăşoară. Ajutorul financiar pe care statul îl acordă la cererea este stabilit
în raport cu numărul de credincioşi ai cultului respectiv şi cu nevoile reale de subzistenţă şi
activitate şi poate fi folosit în principal pentru cheltuieli de funcţionare, pentru constituirea şi
conservarea patrimoniului imobil, pentru activităţi sociale, culturale şi educative. Susţinerea
financiară a cultelor se realizează în primul rând prin intermediul Secretariatului de Stat pentru
Culte. Statul participă şi la salarizarea personalului de cult cu un anumit procent, privilegiind
unităţile de cult care sunt în dificultăţi financiare. Autorităţile locale, la cererea cultelor, pot
participa financiar la susţinerea activităţii acestora.

Ca ajutor material indirect, statul acordă cultelor facilităţi fiscal şi avantaje în natură. Legea
permite ca 2% din impozitul pe venit să fie atribuit asociaţiilor non-profit sau cultelor. Codul
fiscal prevede o exonerare de impozit pentru activităţile lucrative ale cultelor prin care sunt
finanţate construcţiile destinate activităţilor cu caracter religios, activităţi de conservare şi
restaurare a imobilelor, activităţi religioase sau educative. Sunt scutite de impozit clădirile
aparţinând cultelor recunoscute, cu excepţia celor care sunt folosite pentru activităţi economice.
Sprijinul salarial acordat de la bugetul de stat pentru personalul clerical şi neclerical aparţinând
cultelor religioase recunoscute din România. Un obiectiv al Guvernului României pe perioada
2005-2008 în ceea ce priveşte politica în domeniul cultelor constă în perfecţionarea legislaţiei
privitoare la salarizarea integrală, de la bugetul de stat, a clerului şi a unor categorii de personal
al Bisericii18. Contribuţia statului la salarizarea personalului de cult pe anul 2007 a fost stabilită
iniţial la 157.938 mii lei.19 În urma rectificărilor bugetare, contribuţia statului la salarizarea
personalului de cult în anul 2007 a fost de 152.138 mii lei.20 Pentru anul 2008, statul a alocat
suma de 168.123 mii lei pentru salarizarea personalului de cult.21 5.1.1. Salariile personalui
clerical Potrivit prevederilor Legii nr. 142/199922 privind sprijinul statului pentru salarizarea
clerului, numărul posturilor personalului clerical pentru care statul sprijină salarizarea prin
alocarea unui fond de la bugetul de stat, pentru fiecare cult religios, se aprobă anual de
Secretariatul de Stat pentru Culte, pe baza propunerilor conducerii cultelor religioase
recunoscute, ţinând-se seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult, precum şi de fondul alocat în
acest scop. APADOR-CH a adresat Ministerului Culturii şi Cultelor o cerere în baza Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, solicitând să i se comunice în
scris numărul de posturi salarizate pentru personalul clerical din România, defalcat pentru fiecare
unitate de cult religios.

Conform H.G. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea

prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar
pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania, republicare 2013.
Hotararea 1470/2002 republicata 2013, Secretariatul de Stat pentru Culte acorda sprijin
financiar, in limita prevederilor bugetare, pentru:
a) plata contributiilor prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanta pentru completarea
drepturilor salariale ale personalului neclerical;
b) sumele datorate bugetului asigurarilor sociale de stat, Fondului pentru plata ajutorului de
somaj si Fondului de asigurari sociale de sanatate, aferente contributiilor alocate conform art. 2
alin. (1) lit. b) din ordonanta;

c) restaurarea si conservarea lacasurilor de cult care sunt monumente istorice si care apartin
cultelor recunoscute din Romania;

d) restaurarea si conservarea bunurilor din patrimoniul cultural national mobil al cultelor

religioase recunoscute in Romania;

e) completarea fondurilor proprii necesare intretinerii si functionarii unitatilor de cult cu venituri

mici sau fara venituri;

f) amenajarea si intretinerea muzeelor cultural-religioase;

g) construirea, in conditiile aprobarii documentatiilor tehnicoeconomice potrivit reglementarilor
in vigoare, precum si repararea lacasurilor de cult care apartin cultelor religioase din Romania;
h) achizitionarea de imobile necesare desfasurarii activitatii unitatilor de cult, precum si a
activitatilor de asistenta sociala si medicala sustinute de unitatile de cult;
i) sprijinirea activitatilor de asistenta sociala si medicala organizate de cultele religioase
recunoscute din Romania, in spitale, centre de plasament, camine pentru batrani si alte forme de
asistenta;
j) sustinerea unor actiuni cu caracter intern si international realizate de cultele religioase
recunoscute din Romania;

k) construirea, amenajarea si repararea cladirilor avand destinatia de asezaminte de asistenta

sociala si medicala ale unitatilor de cult;
l) construirea si repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
m) construirea si repararea sediilor unitatilor de invatamant teologic, proprietate a cultelor
recunoscute.
(2) Sprijinul financiar pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult cu venituri mici sau
fara venituri se poate acorda pentru urmatoarele lucrari si servicii: intretinere, procurarea de
materiale, prestari de servicii cu caracter functional, procurarea si intretinerea obiectelor de
inventTextul Legii Cultelor este structurat pe patru capitole:

Cultele se organizează în conformitate cu propriile statute, iar cheltuielile de întreţinerese vor

acoperi „în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor” (art. 10, par. 1), dar „la cerere”,statul
sprijină, salarizarea personalului clerical şi neclerical”, „în raport cu numărulcredincioşilor” (art.
10, par. 4).

De asemenea, statul încurajează sponsorizările către culte prin deduceri, acordă sprijinmaterial
după necesităţi şi finalităţi fiscale, toate acestea fiind supuse controlului statului (art.
10).
Pentru păstrarea bunelor relaţii între culte şi credincioşi, în România sunt interziseînvrăjbirile
religioase şi „ofensa publică adusă simbolurilor religioase” (art. 14, par.2).
În contextul agitaţiei care s-a creat în legătură cu finanţarea Bisericii şi a cultelor
religioase din România de către stat, trebuie să spunem că acest lucru nu este nicidecum
unic în Europa. Vom prezenta situaţia privitoare la ajutorul financiar al statului către
cultele religioase în ţări europene, unele chiar foste membre ale blocului comunist.
În funcţie de evoluţia istorică a finanţării sau subvenţionării Bisericii de către stat, s-au format
diverse modalităţi pentru realizarea acestui lucru, care diferă de la stat la stat.
O primă formă este finanţarea Bisericii prin intermediul direct al statului, cum este cazul Belgiei,
Luxemburgului sau Greciei. O a doua formă este finanţarea Bisericii direct de către credincioşi,
sub diverse forme: prin donaţii sau colecte, cum se întâmplă în Franţa, Portugalia, Marea
Britanie, Irlanda, Olanda; prin taxă (cotizaţie) pentru Biserică (Kirchenbeitrag), cum este cazul în
Austria; prin impozitul pentru Biserică (Kirchensteuer), în Elveţia, Germania şi Ţările
Scandinave; prin alte modalităţi de impozitare, în Italia şi Spania.
Aceste modalităţi de finanţare funcţionează însă numai într-o formă combinată, nu în forma pură
în care au fost prezentate mai sus. Subvenţiile din partea statului sunt direcţionate în majoritatea
ţărilor Uniunii Europene spre activitatea social-caritativă a Bisericii (aziluri de bătrâni, spitale,
case de copii), spre şcolile private bisericeşti (în special spre cele pentru pregătirea personalului
clerical), spre asistenţa religioasă din închisori sau unităţile militare sau pentru întreţinerea
bisericilor monumente istorice.
Finanţarea de către stat
Prima formă de finanţare a Bisericii prin intermediul statului este întâlnită, aşa cum am spus, în
Belgia, Luxemburg sau Grecia.
În Belgia, ţară cu o populaţie majoritar catolică, s-a statuat prin Constituţia din 1831 (socotită ca
fiind una dintre cele mai moderne ale momentului şi din care s-au inspirat şi constituţiile
ulterioare ale României) un compromis între Biserică şi politicienii cu viziuni mai liberale
(orientare laicistă) prin care erau fixate legăturile dintre Biserică şi stat. O separare totală între
cele două nu s-a realizat, dar s-au stabilit o libertate şi o independenţă a uneia faţă de cealaltă.
Prin Constituţia napoleoniană, la articolul 181, era stabilit că statul va suporta cheltuielile pentru
salariile şi pensiile clericilor de la bugetul de stat. Statul finanţează construcţia şi repararea
edificiilor cultelor religioase, precum şi facultăţile de teologie în proporţie de 100% pe cele
catolice şi 60% pe cele protestante. Prin acelaşi articol se stabileşte că statul va suporta
cheltuielile nu numai pentru personalul clerical, dar şi pentru laicii care îşi desfăşoară activitatea
în cadrul Bisericii.
În Grecia, fondurile pentru construcţia, întreţinerea şi restaurarea lăcaşurilor de cult vin direct de
la bugetul de stat. Acordarea acestor fonduri se întemeiază pe deciziile Sinodului Permanent al
Bisericii Ortodoxe a Greciei, ratificate de Sfântul Sinod şi publicate în Monitorul Oficial al
Greciei. Statul suportă cheltuielile legate de plata salariilor personalului bisericesc şi a pensiilor
celor aflaţi în această situaţie, a cheltuielilor legate de şcolile pentru instruirea personalului
bisericesc, salarizarea profesorilor de religie.
Luxemburgul este cel mai mic stat din cadrul UE, cu o populaţie în proporţie de 90% catolică.
Legislaţia principatului a fost influenţată de cea belgiană, Constituţia din 1831 fiind folosită
drept model la întocmirea propriei legislaţii, chiar şi în ceea ce priveşte legătura între Biserică şi
stat. Prin articolul 19 al Constituţiei este garantată libertatea religioasă, iar prin articolul 126 este
stabilită plata celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Bisericii (clerici şi laici) ca fiind
suportată de bugetul de stat, precum şi plata cadrelor didactice de la seminarul preoţesc ce există
în principat. Toate comunităţile religioase recunoscute de stat ca asociaţii de drept public sunt
scutite de la plata impozitelor.
Susţinerea financiară de către credincioşi
O altă formă de susţinere a Bisericii sau a comunităţilor religioase, în general, este prin
intermediul colectelor sau donaţiilor benevole.
În timpul Revoluţiei Franceze au fost naţionalizate câteva dintre proprietăţile Bisericii pentru a
putea fi acoperită o parte a deficitului bugetar. Napoleon a încercat să restabilească pacea între
stat şi Biserică şi a semnat un Concordat împreună cu papa Pius VII la 15 iulie 1801. Prin acest
document, statul francez se angaja să suporte cheltuielile bisericeşti, ceea ce însemna salarizarea
personalului clerical, întreţinerea şi construirea edificiilor necesare cultului. La 9 decembrie 1905
însă, a fost adoptată legea prin care se stabilea separarea dintre Biserică şi stat. În aceste noi
condiţii, recunoaşterea de către stat a cultelor religioase şi finanţarea acestora nu mai erau de
actualitate. Prin Constituţia din 1958 se stipula clar că republica nu recunoaşte, nu plăteşte sau nu
sprijină vreun cult. Astăzi, 75% din veniturile bisericeşti ale cultelor ce îşi desfăşoară activitatea
în Franţa provin din colecte şi donaţii. Cealaltă cotă de 25% vine din contribuţia benevolă a
credincioşilor, care este plătită de aproximativ 45% dintre membrii Bisericii Catolice şi constă
într-o proporţie de 1% din venitul unei persoane.
Biserica anglicană din Ţara Galilor şi cea din Irlanda de Nord nu sunt recunoscute ca biserici
naţionale, ci doar cea din Anglia, care o are pe regină drept cap al ei. Sprijinul financiar al
statului, chiar dacă nu este considerabil, se îndreaptă doar spre aceasta din urmă, care trebuie să
se întreţină şi din fonduri proprii. În spirit caracteristic englezesc, contribuţiile sunt benevole, dar
totuşi obligatorii (voluntary-but due).
În Olanda, Constituţia stabileşte separarea între stat şi cultele religioase, dar acest lucru nu
înseamnă că nu există relaţii de colaborare între cele două părţi. Astfel, din 1983, statul olandez
suportă cheltuielile legate de salariile şi pensiile personalului clerical. Aceste cheltuieli şi
ajutorul financiar acordat Bisericii sunt văzute ca o compensaţie pentru trecerea bunurilor şi
averilor Bisericii în proprietatea statului petrecută în secolul al XVIII-lea. Statul suportă
cheltuielile de întreţinere şi restaurare a monumentelor istorice. Acordarea acestui ajutor s-a
bazat pe o lege specială în acest sens, adoptată de Parlament în anul 1962. În anul 1975 a fost
adoptată o lege prin care se acordă sprijin financiar şi pentru construcţia de moschei, dar ulterior
ambele au fost abrogate. În prezent, conform legii în vigoare în Olanda, guvernul poate sprijini
construcţia de noi lăcaşuri de cult pentru uzul cultelor religioase recunoscute, atunci când crede
de cuviinţă şi în cuantumul pe care îl doreşte.
Impozitul eclesial şi alte sisteme de sprijinire a cultelor
Sistemele fiscale din Austria, Germania, Elveţia, Ţările Scandinave, Spania şi Italia reprezintă o
altă modalitate de sprijinire a cultelor religioase de către stat.
Austria este singura ţară în care cotizaţia cetăţenilor pentru cultele religioase este obligatorie.
Acest lucru intră sub incidenţa legii privind cotizaţia religioasă din 1 mai 1939. Îndreptăţite la
primirea fondurilor obţinute prin contribuţia cetăţenilor sunt Biserica Romano-Catolică, Biserica
Evanghelică (inclusiv cea luterană şi reformată) şi Biserica Veche Catolică. La toate aceste
confesiuni creştine se adaugă şi comunitatea iudaică. Sumele obţinute rămân la comunităţile
religioase de la care sunt strânse, într-un anumit procent, iar restul se îndreaptă către organizaţiile
superioare ale bisericilor respective. Pe lângă această modalitate de finanţare, mai există în
Austria şi alte scutiri de ordin financiar acordate Bisericii: scutirile de impozite, plata salariilor
profesorilor de religie şi subvenţionarea şcolilor confesionale private ale Bisericii.
Sistemul german de impozitare este considerat a fi unul reprezentativ pentru tema abordată aici.
Sistemul de impozitare eclesial îşi are rădăcinile pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, când statul,
care până atunci suporta cheltuielile de finanţare ale Bisericii, a realizat că aceste costuri sunt
prea mari. Această mişcare a corespuns şi cu evoluţia lucrurilor pe linia separării dintre Biserică
şi stat, totul începând cu exproprierile proprietăţilor eclesiale din 1803, în urma cărora principii
germani care au intrat în posesia acestor proprietăţi şi-au luat angajamentul să suporte
cheltuielile Bisericii, dar acest lucru a funcţionat doar până la sfârşitul secolului. Acum, statul
german suportă cheltuielile de personal ale autorităţilor bisericeşti superioare, lucrările de
reconstrucţie şi întreţinere ale unor clădiri ce aparţin unităţilor bisericeşti. Faptul că statul suportă
cheltuielile pentru personalul angajat pentru asistenţă religioasă în închisori, cămine de bătrâni şi
pentru profesorii de religie din şcoli nu este perceput ca o scutire financiară, ci ca o obligaţie a
statului, care trebuie să asigure posibilitatea exercitării dreptului la libertatea religioasă (în cazul
orelor de religie din şcolile publice, statul asigurând prezenţa religiei confesionale ca disciplină
obligatorie).
În Elveţia, este perceput impozitul eclesial, a cărui colectare diferă de la un canton la altul. O
excepţie privind acest impozit o reprezintă cantoanele Vaud, Geneva şi Neuchatel. Pe lângă
impozitul amintit, în unele cantoane există parţial contribuţia autorităţilor cantonale la plata
salariilor slujitorilor, a conducerii Bisericii şi la întreţinerea imobilelor aflate în proprietatea
unităţilor de cult.
În Ţările Scandinave există o formă de impozitare pentru Biserică, favorabilă Bisericilor
considerate naţionale. În Suedia, din anul 2000, sistemul de impozitare favorizează toate
comunităţile religioase înregistrate şi recunoscute de stat. Aici nu este recunoscut sub numele de
impozit bisericesc (Kirchensteuer/ Kyrkjoskatt), ci ca taxă bisericească
(Kirchenabgabe/Kyrkjoovgift), dar e percepută la fel ca toate impozitele.
În Danemarca, Biserica Naţională Luterană este finanţată în totalitate de către stat. Pe lângă
aceasta, există şi impozite bisericeşti locale, care înseamnă virarea unui procent de până la 7%
din venituri, perceput ca orice impozit local. În Finlanda, ambele confesiuni naţionale (Biserica
Luterană şi cea Ortodoxă) au posibilitatea perceperii impozitului din rândul credincioşilor lor
(asemenea Elveţiei, şi aici se percepe impozit de la persoanele juridice). Pe lângă acest ajutor,
cele două confesiuni, ca de altfel toate celelalte existente şi recunoscute pe teritoriul finlandez,
beneficiază de scutire de la plata oricărui fel de impozit.
Norvegia nu are un impozit pentru Biserică. Biserica Luterană este Biserica ei naţională, aceasta
fiind susţinută total de către stat din punct de vedere financiar. Comunităţile locale sunt
responsabile pentru întreţinerea şi construcţia imobilelor cu scop eclesial.
În Polonia, a fost realizat un "fond bisericesc" în urma semnării Concordatului cu Vaticanul.
După căderea comunismului, acest fond a fost sprijinit substanţial de la bugetul de stat, iar în
ultima perioadă s-a pus problema introducerii unui impozit eclesial la fel ca în alte ţări europene,
dar ideea nu s-a concretizat.
În Ungaria s-a dorit implementarea sistemului de redirecţionare a 1% din impozitul datorat
statului către culte, dar s-a dovedit că doar 10% din populaţia ţării, reprezentând persoanele care
frecventau serviciile religioase, au folosit această oportunitate. În aceste condiţii, pentru
întregirea sumelor necesare cultelor religioase din Ungaria s-a revenit şi la ajutorul din partea
statului, acordat sub forma unor subvenţii.
La vecinii noştri bulgari nu există impozit pentru cultele religioase (sau impozit pe religie). O
modalitate de finanţare sunt veniturile proprii obţinute de culte prin donaţii sau contribuţii
benevole. Pentru ca aceste venituri obţinute direct de către culte şi subvenţiile din partea statului
să scadă, printr-o hotărâre de guvern nr. 11/22.01.1954, Biserica Ortodoxă a primit dreptul
exclusiv de comercializare a obiectelor de cult. Prin Legea cultelor din Bulgaria, la articolul 28
se prevede posibilitatea cultelor de a obţine fonduri din partea statului pentru construirea sau
restaurarea imobilelor de care au nevoie pentru desfăşurarea serviciilor religioase sau pe care le
deţin şi trebuie restaurate.
În Croaţia nu există un impozit, dar Biserica Romano-Catolică, majoritară în această ţară, are la
nivel de parohie o taxă benevolă, numită "lukno", pentru salarizarea preotului, iar taxa este de
aproximativ 13 euro pe an pentru o persoană. Biserica Romano-Catolică primeşte, de altfel, şi
sprijin din partea comunităţilor din alte ţări. După 2001 a intrat în vigoare un nou Cod Fiscal prin
care s-a stabilit ca Biserica să primească 185.000.000 kuna (aproximativ 24.500.000 euro) anual
pentru a putea construi sau întreţine lăcaşuri de cult şi pentru cheltuieli administrative.
În Letonia, cultele religioase au dreptul, conform articolului 15 din Legea cultelor, să desfăşoare
activităţi economice, dar pentru achitarea datoriilor sau contactarea de eventuale credite, cultele
nu pot gira cu imobilele aflate în proprietatea lor. Cultele au dreptul de a cere ajutor financiar din
partea statului, prin autorităţile responsabile cu problema cultelor şi cu aprobarea Ministerului de
Finanţe. Aceste fonduri pot fi cerute pentru acoperirea diverselor cheltuieli (chiar şi pentru
construirea bisericilor) sau pentru ajutoare umanitare. Pe lângă aceste ajutoare se adaugă
posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a dispune de până la 20% din impozitele datorate
statului, pe care le pot dirija spre cultele religioase.
În Lituania, Biserica s-ar putea administra din fonduri proprii, dar fără ajutoarele din partea
statului activitatea sa în societatea civilă ar fi modestă. În acest sens, statul acordă prin bugetul
naţional, cultelor recunoscute la nivel naţional, sume de bani, proporţional cu numărul
credincioşilor. Majoritatea fondurilor merg la construcţii, renovări şi întreţineri de lăcaşuri de
cult, dar şi pentru centrele bisericeşti pentru cateheză, familie şi tineret.
În Estonia, cultele religioase au statut de organizaţii non-profit şi în consecinţă sunt absolvite de
la plata taxelor. La nivel naţional nu există un impozit pe religie, dar anual există o sumă de bani
care se acordă de la bugetul de stat către Consiliul Estonian al Bisericilor, din care fac parte nouă
culte religioase. Această sumă este alocată fiecărui cult, direct proporţional cu numărul
credincioşilor. Având în vedere că o parte a clădirilor care se află în proprietatea cultelor sunt
monumente istorice sau de artă, statul estonian sprijină fiecare cult în parte în funcţie de numărul
şi importanţa clădirilor, pentru renovarea şi întreţinerea acestora.
Ruşii au considerat o normalitate ridicarea Catedralei "Iisus Mântuitorul"
În Rusia nu există impozit pe religie, cultele finanţându-se din donaţii benevole, colecte şi alte
forme de strângere de fonduri. Articolul 23 al Legii privind libertatea de conştiinţă şi de asociere
religioasă permite organizaţiilor religioase să investească în unele sectoare ale economiei, cu
respectarea legilor statului. Biserica Ortodoxă Rusă deţine şi dreptul de desfacere şi
comercializare exclusivă a obiectelor de cult, sursă din care Biserica mai beneficiază de o serie
de venituri, care nu sunt supuse impozitării. Încă din 1988, din vremea preşedintelui Mihail
Gorbaciov, a fost pusă piatra de temelie a Catedralei "Iisus Mântuitorul" din Moscova. Catedrala
a fost construită din contribuţia statului rus, ca o mică recompensă faţă de crimele odioase
săvârşite de regimul comunist faţă de Biserica Ortodoxă Rusă, slujitorii şi credincioşii săi.
Catedrala "Iisus Mântuitorul" este ridicată pe locul unei biserici construite de Biserica Ortodoxă
în cinstea victoriei obţinute de ruşi asupra armatelor lui Napoleon Bonaparte, dar care a fost
dărâmată de Stalin.
În aceste condiţii, ridicarea acestei biserici cu fonduri de la bugetul de stat a fost văzută ca o
normalitate şi ca o reparaţie morală a statului faţă de Biserica Ortodoxă.

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Publicată în
Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007

www.churchstate.eu

www.eurel.info

www.basilica.ro