1.

Ecuatia generala a geofizicii

S(x,y,z,t) = I(x,y,z,t) * G(x,y,z,t) + Z(x,y,z,t)

La baza prospectiunii geofizice stau semnalele brute masurate sau inregistrate la

suprafata solului, in aer, pe apa, pe fundul marii sau in subsol, ca raspunsuri ale
structurii geologice ascunse.
In acesta relatie:
- S(x,y,z,t) = semnalul masurat sau inregistrat; este functie de pozitia punctului si
de momentul in care este determinat cantitativ;
- I (x,y,z,t) este informatia geofizica generata de obiectul geologic de prospectat;
- G(x,y,z,t) = o functie care depinde de caracteristicile mediului geologic prin care
se propaga informatia geofizica cum sunt, de exemplu, reflexivitatea,
transmitivitatea, atenuarea, ecranarea, reflexii multiple, semnale aditionale venite
de la alte obiecte geologice invecinate sau situate pe aceeasi verticala;
- Z(x,y,z,t) = defineste zgomotul, considerat in general ca avand caracter aleator
dar care in realitate nu intotdeauna are aceasta caracteristica.

In toate aceste marimi:

- x,y,z – simbolizeaza variabile spatiale intr-un sistem cartezian de coordonate;
- t – variabila temporala.

Toate aceste variabile pot avea numai valori pozitive sau nule, cu exceptia lui z
care, prin conventie, ia valori negative atunci cand semnalul este raportat la un
punct situat in aer.
Formula pentru:
- prospectiunea gravimetrica: S(x,y,z) = I(x,y,z) * G(x,y,z) + Z(x,y,z)
- prospectiunea aeromagnetica: S(x,y,-z) = I(x,y,z) * G(x,y,z) + Z(x,y,z)
- prospectiunea seismica: S(t) = I(t) * G(T) + Z(t)

Rezulta ca problema fundamentala a prospectiunii geofizice este aceea de a

determina cat mai exact pe I(x,y,z), respectiv informatia geofizica, cunoscand
semnalul geofizic S(x,y,z) determinat experimental si evaluand sau aproximand
functiile G(x,y,z) si Z(x,y,z). Cu alte cuvinte, problema fundamentala a
prospectiunii geofizice este de a stabili cantitativ informatia geofizica provenita de
la obiectul geologic de prospectat; o data determinata aceasta si numai in conditiile

1
unui grad de incredere foarte ridicat asupra realitatii ei, se poate trece la prelucrarea
adecvata si in final la interpretarea geologica a informatiei geofizice.

2. Obiectul si problemele interpretarii geologice

Obiectul interpretarii geologice a prospectiunii geofizice este de a valorifica pe

plan geologic rezultatele acestor prospectiuni si de a contura aplicabilitatea
metodelor geofizice in diferite probleme geologice.
Primul aspect, asupra caruia este necesar sa se atrga atentia este ca nicio metoda de
cercetare geofizica nu poate, numai prin ea insasi, sa permita rezolvarea completa a
problemelor geologice, intotdeauna complexe si foarte diferite intre ele. De aceea
este necesar sa avem in vedere ansamblul acestor metode, pentru a decide care
dintre ele este cea mai indicata si deci care urmeaza a fi aleasa in fiecare caz
particular. In multe cazuri se impune efectuarea de prospectiuni geofizice
complexe, folosind doua sau chiar mai multe metode, pentru a putea asigura o
rezolvare satisfacatoare a problemelor geologice.
Al doilea aspect este acela ca metodele geofizice nu permit in general sa se obtina
rezultate directe. Metodele geofizice permit numai sa se indice prezenta in subsol a
unor structure geologice favorabile acumularii unor astfel de substante minerale.
Asadar, rezultatele geofizice indica nu existent unor anumite substante minerale
utile in subsol, ci numai sansele care exista de a le gasi.
Interpretarea geologica explica rezultatele prospectiunii geofizice in termeni
geologici, facand apel la cunoasterea relatiilor dintre fenomenele fizice masurate, a
proprietatilor fizice ale rocilor, precum si a naturii si caracteristicilor geologice,
intr-un anumit sector al scoartei pamantului.
In general, geofizica cuprinde doua domenii mari de cercetare:
- Fizica globului sau Geofizica generala – studiaza fenomenele fizice la scara
globului pamantesc, fenomene care au drept cauza proprietatile fizice, constitutia si
structura pamantului in ansamblul ei sau au cauze in afara pamantului ;
- Geofizica aplicata care cuprinde Prospectiunea geofizica si Geofizica de sonda;
prima studiaza structura geologica a scoartei pamantului in scopuri economice,
pana la adancimea la care se pot gasi concentratii de substante minerale utile
exploatabile sau chiar la adancimi foarte mari in scoarta, pentru a lamuri probleme
de geotectonica regionala; a doua cerceteaza profilul gaurii de sonda si contribuie
la rezolvarea unor problem de explorare si de exploatare a zacamintelor.

Interpretarea geologica are de rezolvat problema de legatura intre elementele

geofizice (anomalii masurate ale campurilor fizice natural sau provocate, sub
forma de anomalii gravimetrice, magnetice, electrice, radioactive, profile de

2
variatia lor, sectiuni geoelectrice sau seismic, schite si harti structural) si
elementele geologice care le produc.

3. Metodele geofizice si puterea lor de rezolvare in diferite probleme geologice

Metoda seismometrica
- Ce mai importanta metoda geofizica aplicata in domeniul geologiei petrolului si a
gazelor naturale;
- Se bazeaza pe diferenta de viteza a undelor elastice in medii cu constitutie
litologica diferita.

Prin reflexie, se stabileste;

- Variatia adancimii si grosimii stratelor;
- Adancimea si pozitia orizonturilor separate in reflexie.

Prin reflexie se contureaza;

- Accidentele tectonice ca anticlinale, sinclinale, falii

Prin refractie se stabileste:

- Adancimea la orizonturile refractatoare

Prin refractie se cerceteaza:

- Domuri de sare;
- Relieful fundamentului si structura lui petrografica;
- Anticlinale;
- Fracturi.

In conditii favorabile, rezultatele obtinute prin reflexie sunt interpretate geologic in

mod univoc; cele obtinute prin refractie nu au intotdeauna rezolvari univoce, de
aceea sunt adesea necesare si alte date geofizice pentru a efectua o interpretare
geologica complexa.
Metodele electrometrice
a) Metoda rezistivitatilor – se bazeaza pe diferentele de conductibilitate electrica ce
se realizeaza intre diferitele strate care constituie cuvertura sedimentara sau intre
cuvertura sedimentara si fundamentul cristalin al acesteia;
b) Profilare electrica – masurarea variatiei rezistivitatii electrice aparente, in
suprafata;

3
c) Sondaj electric vertical - masurarea variatiei rezistivitatii electrice aparente, in
adancime.

Prin profilare electrica sau SEV-uri se poate determina:

- pozitia panzelor acvifere situate la adancimi relativ mici;
- suprafata substratului de roci consolidate de sub terenuri superficiale
neconsolidate;
- structura tectonica a cuverturii sedimentare (anticlinale, sinclinale, falii);
- relieful si adancimea fundamentului cristalin.
d) Metoda curentilor telurici – se foloseste pentru cercetarea raporturilor intre
cuvertura sedimentara si fundamentul cristalin.

Metodele electrometrice se folosesc atat in geologia petrolului cat si in probleme

de geologie a substantelor minerale utile solide (sulfuri complexe, pirita cuprifera,
grafit, etc.).
Rezultatele prospectiunii electrometrice nu sunt univoc interpretabile, de aceea
metoda se utilizeaza asociata cu alte metode geofizice, in interpretarea geologica
complexa.
Metoda gravimetrica
Se bazeaza pe contrastele de masa care apar in subsol ca urmare a diferentelor de
densitate dintre diferitele tipuri de roci.
Studiul anomaliilor gravimetrice permite conturarea:
- Depresiunilor (bazine de sedimentare);
- Ridicarilor majore (scuturi, platforme);
- Cordilierelor;
- Sistemelor muntoase ingropate in platforme;
- Reliefului si structurii fundamentelor cristaline;
- Accidentelor tectonice din cuvertura ca falii, flexuri, cute, domuri de sare;
- Meselor de roci eruptive ingropate in fundament sau in cuvertura ca batholite,
lakolite, dyke-uri, neck-uri, filoane si volburi;
- Unor acumulari de minerale, masive sau stratiforme, inclinate.

Rezultatele prospectiunii gravimetrice nu sunt interpretabile univoc, de aceea

metoda se utilizeaza asociata cu alte metode geofizice, in interpretarea geologica
complexa.

Metoda magnetometrica
Se bazeaza pe contrastele de masa magnetica realizate in subsol ca urmare a
diferentelor de proprietati magnetice intre diferitele tipuri de roci care intra in
constitutia acestuia.
4
Prezinta interes pentru rezolvarea unor probleme privind geologia petrolului si a
gazelor naturale, si pentru prospectarea zacamintelor de fier sau de alte substante
solide asociate in zacamant cu minerale ferifere, precum si la punerea in evidenta a
corpurilor eruptive ascunse.
Prin prospectiunea magnetica la sol sau aero se poate pune in evidenta:
- Relieful suprafetii fundamnetului cristalin;
- Constitutia petrografica a fundamentului cristalin;
- Amplasamentele batholitelor,
- Amplasamentele maselor de roci eruptive si metamorfice cu concentratii de
minerale feromagnetice;
- Zacamintele de minereuri feroase si de sulfuri metalice legate genetic de
formatiuni sedimentare sau eruptive.

Interpretarea geologica a anomaliilor magnetice nu este univoca, ceea ce reclama

interpretarea complexa a rezultatelor obtinute prin mai multe metode.
Metoda radiometrica
Se bazeaza pe contrastele de continut in minerale radioactive ale diferitelor tipuri
de roci care intra in constitutia subsolului.
Studiul anomaliilor campului de radiatii naturale, obtinute prin lucrari la sol sau
aeroradiometrice permite sa se obtina uneori informatii asupra structurii cuverturii
sedimentare.
A obtinut rezultate interesante la cartarea unor acumulari filoniene de uraninit si
monazit, de bauxita, de fosforite, de imbogatiri in rutil si zircon ca si la punerea in
evidenta a unor strate de carbuni.
Interpretarea geologica a anomaliilor radiometrice nu este univoca in majoritatea
cazurilor. O interpretare complexa folosind rezultatele prin mai multe metode este
indicata pentru ridicarea eficientei acesteia.

IMPORTANTA INFORMATIEI PETROFIZICE PENTRU

INTERPRETAREA GEOLOGICA A DATELOR GEOFIZICE

1. INTRODUCERE

Materia terestra este organizata diferit din punct de vedere fizico-geologic, de la

suprafata spre interior, in cele trei invelisuri majore planetare (Scoarta, Mantaua,
Nucleul) si fiecare dintre ele comporta subdiviziuni distincte (invelisurile de
ordinul II: A, B, C, D, E, F, G) (Figura 1).

5
Figura 1 – Structura interna a Pamantului dupa date geofizice si cu elemente
geologice

Rezultatele masuratorilor geofizice de pe teritoriul Romaniei se refera, in general,

la un domeniu relativ restrans in comparatie cu lungimea razei terestre (de
valoare medie 6367 km) si anume, la scoarta si stratul B din manta, adica pe o
adancime de cel mult 400 km. In realitate, numarul informatiilor geofizice scade
progresiv cu adancimea, de la paturile superioare ale scoartei spre baza litosferei
si astenosferei.

6
Figura 2 – Bloc-diagrama aratand structura partii solide exterioare a Pamantului
In figura 2 este reprodus un model al domeniului mentionat, schematizat in acord
cu conceptul tectonicii placilor. In acest concept, succesiunea orizonturilor
semnificative fizico-geologice sunt, de sus in jos: litosfera, astenosfera si
mezosfera.
Litosfera include scoarta si partea superioara a stratului B sau mantaua superioara,
avand o grosime medie de 100 km. Astenosfera ocupa restul din stratul B,
rezervandu-si o grosime medie de 300 km. In astenosfera isi au sediul curentii de
convectie care pun in miscare lenta masa materialului terestru cuprinsa intre
litosfera si mezosfera.
Mezosfera, in conceptul tectonicii placilor, este un termen care desemneaza partea
superioara a mantalei medii.

7
Tipuri de scoarta terestra
Prin lucrarile geofizice regionale se cauta obtinerea de informatii pentru
rezolvarea problemelor majore ale geologiei: cauzele orogenezei si epirogenezei,
cauzele plutonismului si vulcanismului, cauzele si prognoza cutremurelor de
pamant si metalogeneza.

Figura 3 – Sectiune sintetica prin scoarta terestra asa cum rezulta din datele
seismice

In figura 3 este reprodusa o sectiune sintetica prin scoarta terestra, dupa datele
seismice si cuprinde:
- Discontinuitatea Mohorovicic (Moho), situata la adancimi cuprinse intre 28 si 38
km;
- Cele trei paturi componente ale scoartei terestre (sedimentara, granitica si
bazaltica), de grosimi variabile, separate de discontinuitatile C0 (separa
fundamentul cristalin de patura granitica) si C1 (limita Conrad – separa patura
granitica de patura bazaltica);
- Doua campuri de fracturi crustale (G1 si G2);
- Falii situate la niveluri de adancime diferite;

8
- Suprafata geotermica Curie, element fizic de mare importanta pentru
magnetometrie prin aceea ca rocile au proprietate magnetica remanenta (aceea
obtinuta in timpul formarii lor) numai de la ea pana la suprafata. De la ea in jos
materialul magnetic este demagnetizat.

Campurile de fracturi crustale sectioneaza cel mai adesea intreaga scoarta terestra,
uneori depasind discontinuitatea Moho, o fragmenteaza in compartimente care se
pot deplasa diferential pe verticala sau orizontala, unele in raport de altele, cu
amplitudini proportionale intensitatii proceselor geodinamice regionale. Stilurile
tectonice pe care le observam la suprafata si care sunt diferentiate de la o unitate
geologica majora la alta, sunt imprimate tocmai de aceste miscari ale
compartimentelor scoartei terestre.
Scoarta terestra este de doua tipuri majore net diferentiate:
- Scoarta de tip continental – are intre 25 si 80 km grosime si contine toate trei
paturile componente: sedimentara, granitica si bazaltica. Compozitia sa este bogata
in siliciu si aluminiu (Sial);
- Scoarta de tip oceanic - are intre 5 si 15 km grosime si contine doar patura
bazaltica, acoperita de un start sedimentar relativ subtire; are o constitutie foarte
uniforma, fiind preponderent constituita dintr-un anume tip de bazalte (numite
oceanite bazaltice), diferite de tipul bazaltelor continentale. Compozitia ei este
bogata in siliciu si magneziu (Sima), fiind destul de apropiata de compozitia
mantalei superioare.

Trecerea de la scoarta de tip continental la scoarta de tip oceanic nu este transanta,

ci se face prin intermediul unui tip de scoarta de tranzitie. Scoarta de tranzitie
este situata la periferia oceanelor si marilor si corespunde asa-numitelor platforme
continentale (shelf-uri). Grosimea scoartei de tranzitie face trecerea de la grosimea
scoartei continentale la cea a scoartei oceanice. In compozitia ei se afla si startul
granitic care se lamineaza progresiv dinspre tarmul continental spre pragul abisal al
platformei continentale. Unele mari, intre care se situaza si Marea Neagra, prezinta
un tip de scoarta suboceanica.

Fenomene fizice si metode geofizice

Fenomenele fizice folosite pentru cercetarile geofizice sunt:

- Naturale – campul garvitatii, campul geomagnetic, undele elastice produse de
macrocutremure, geotermalismul, radioactivitatea, curentii telurici, fenomene
termice si electrice;

9
- Provocate – cutremurele de pamant artificiale si campurile electrice produse in
subsol prin introducerea dirijata a curentilor continui sau alternativi doriti.

Fenomenele fizice naturale si provocate se manifesta sub forma de campuri, de

unde si de radiatii.
Fundamentarea fizica a metodelor de cercetare si de prospectiune geofizica consta
pentru fiecare, din doua elemente (un fenomen fizic si o proprietate fizica a
rocilor);
- Gravimetria – campul gravitatii si densitatea rocilor;
- Magnetometria – campul geomagnetic si proprietatea magnetica a rocilor
(apreciata cantitativ si indirect prin susceptibilitatea magnetica);
- Electrometria – un fenomen electric natural sau provocat si proprietatea electrica
a rocilor (definita cantitativ, in general prin rezistivitatea electrica);
- Seismica – unde elastice provocate si proprietatea elastica a rocilor (substituita
prin viteza de propagare a undelor elastice);

- Radiometria – radiatiile provenite de le elementele si substantele radioactive si

proprietatea radioactiva a rocilor.

Metode geofizice folosite pentru cercetarea zonelor adanci ale scoartei terestre:
- Metode seismice – studiul propagarii undelor seismice cauzate de cutremure
naturale sau explozii provocate. In cazul cutremurelor de pamant, informatiile sunt
mai generale si privesc zone de mare adancime in interiorul Pamantului. In cazul
cuttremurelor provocate prin explozii, informatiile au un grad mai ridicat de
detaliere si se refera in special la litosfera. Pe sectiunile seismice de adancime se
pot citi si urmari adancinmea si morfologia discontinuitatilor Conrad si Moho,
variatiile de graosime si morfologia partilor constituente ale scoartei, campurile de
fracturi crustale care o afecteaza, precum si alte limite de discontinuitate in
interiorul scoartei.
- Metoda gravimetrica – pentru studiul litoaferei. Aplicabilitatea gravimetriei la
studiul scoartei terestre se bazeaza pe contrastul unic de densitate dintre scoarta si
mantaua superioara.. Cum acest contrast se realizeaza pe discontinuitatea Moho,
rezulta si posibilitatea teoretica, de determinare atat a morfologiei cat si a grosimii
scoartei. O contributie importanta a cartarilor gravimetrice consta in punerea in
evidenta si a localizarii faliilor de diferite ordine de extindere la suprafara si in
adancime.
- Metoda magnetica – pentru studiul litosferei, pana la suprafata geotermica
Curie. Daca magnetometria la sol sau in aer a oferit contrubutii privind raionarea
magnetica-petrografica a fundamentului cristalin din scoarta de tip continental,
10
aeromagnetometria a adus mari servicii in special la cumoasterea scoartei oceanice.
Ea a pus in evidenta ca de o parte si de alta a dorsalelor medio-oceanice se succed
benzi de anomalii magnetice de maxim si de minim, dupa o simetrie aproape
perfecta. Aceste anomalii corespund la blocuri foarte lungi si relativ subtiri si cu
fetele laterale aproape verticale in interiorul scoartei oceanice, intre fundul
oceanului si adancimea izotermei Curie, posesoare de magnetizari alternative
directe (cele de maxim) si inverse (cele de minim), ca rezultat al injectarilor
continui de material bazaltic in lungul grabenului central al dorsalei, consolidate ca
dyke-uri si care au capatat magnetizarea corespunzatoare campului geomagnetic
existent in timpul racirii lor.
- Metode electrice – doar cateva au aplicatii de cercetare pentru zonele de mare
adancime ale scoartei terestre. Pentru zonele de mare adancime – sondajul
magnetoterluric. Pentru cartarea reliefului fundamentului bazinelor sedimentare
sunt folosite metodele rezistivimetrice, metoda curentilor telurici, profilarea
magnetotelurica.

Aplicabilitatea metodelor geofizice in diferite situatii geologice pe care le ofera

natura in diverrsitatea ei este conditionata de o serie de factori, fizici si geologici,
specifici fiecarei metode geofizice.
Ceea ce este caracteristic diferitelor metode de prospectiune geofizica este ca
fiecare din ele pune in evidenta o latura anumita in care se reflecta structura
geologica studiata prin metoda respectiva; or, aceasta latura specifica este direct
conditionata de factorii fizici si geologici care asigura aplicabilitatea metodei de
prospectiune. De aceea, studiul acestor factori prezinta o importanta deosebita si
fara cunoasterea lor, in esenta modului in care influenteaza, precum si in
posibilitatile de variabilitate a lor, nu este posibila incercarea de a interpreta just
rezultatele obtinute prin prospectiunea geofizica.
Studiul factorilor fizici si geologici care stau la baza aplicarii prospectiunii
geofizice prin diverse metode, va crea cadrul necesar in care sa se poata incadra
problemele de interpretare geologica privind rezultatele geofizice produse de
structuri regionale sau locale.
Pentru intelegerea semnificatiei geologice a efectelor conturate in campurile
geofizice este necesar un studiu asupra parametrilor petrofizici care
caracterizeaza principalele formatiuni geologice cunoscute in regiuneainvestigata.

11
Se pleaca de la date geofizice (anomalii geofizice) si se ajunge la interpretarea
geologica (structuri geologice) cu suportul informatiilor petrofizice (Figura 4).
In legatura cu rezultatele acestor studii apare problema reprezentativitatii
parametrilor astfel obtinuti, pentru formatiunile geologice carora le sunt atribuiti.
Intervin aici o serie de factori capabili sa distorsioneze rezultatele, cum ar fi:
- Corectitudinea diagnosticului petrofizic;
- Reprezentativitatea selectiei considerate pentru populatia analizata;
- Utilizarea algoritmului corect de evaluare a valorii celei mai probabile a selectiei
ca valoare reprezentativa pentru populatie.

Determinarile petrofizice se realizeaza pe esantioane de roci recoltate din:

- Deschideri artificiale (cariere, alte excavatii);
- Aflorimente afectate intr-o masura mai redusa de alteratia superficiala;
- Carotele unor foraje structurale sau de prospectiune;
- Lucrari miniere.
In acest fel poate sa fie limitat, dar nu intotdeauna eliminat, efectul altreratiei
exogene.
Valorile petrofizice sunt incadrate pe:
- unitati structurale;
- tipuri de formatiuni;
- varsta.

2. METODE GEOFIZICE DE PROSPECTIUNE

- metode ale campurilor naturale: metodele gravimetrice, magnetice, radiometrice,

electrice (magnetotelurice);
- metode ale campurilor artificiale: metodele electrice, seismice.

Anomalie geofizica = abaterea valorii unei marimi fizice, masurata la

suprafata solului, dar conditionata de o proprietate a rocilor din subsol, de la
o valoare normala.
Marimii M de la suprafata solului ii corespunde un parametru p care caracterizeaza
cantitativ o anumita proprietate fizica (densitatea, magnetizarea, radioactivitatea,
rezistivitatea electrica, elasticitatea) a rocilor ce alcatuiesc subsolul.
Problema generala a prospectiunilor geofizice consta in efectuarea unui studiu care
comporta:
- masurarea marimilor M;

12
- reducerea lor convenabila la valori comparabile intre ele Mr;
- compararea acestora cu valorile normale Mo si reprezentarea lor cartografica;
- determinarea in felul acesta a imaginilor anomaliilor ΔM;
- analiza lor in vederea stabilirii legaturii dintre efectul de la suptafata ΔM si cauza
din subsol Δp;
- interpretarea rezultatelor, prin atribuirea unei semnificatii geologice
eterogenitatilor fizice din subsol astfel puse in evidenta.

Contrastul de proprietate fizica Δp = p1 – p2 reprezinta unul dintre cei cinci

parametrii cheie care conditioneaza reflectarea rocilor si formatiunilor geologice in
anomalii geofizice cartabile.

PROSPECTIUNEA GRAVIMETRICA
M = marimea campului gravitatii g numit gravitate si in special variatiile ei locale
Δg,
p = densitatea formatiunilor din subsol δ, respectiv contrastul de densitate Δδ
prezentat fata de restul subsolului considerat ca omogen, de formatiunea ce
produce anomalia.
Densitatea este proprietatea fizica a rocilor sau formatiunilor geologice pe care se
bazeaza prospectiunea gravimetrica.
Contrast pozitiv de densitate = exces de masa in raport cu subsolul omogen –
determina o anomalie gravimetrica pozitiva (maxim gravimetric);
Contrast negativ de densitate = deficit de masa – determina o anomalie
gravimetrica negativa (minim gravimetric).
In functie de modul in care se pot realiza contrastele de densitate prospectiunea
gravimetrica poate conduce la informatii in legatura cu probleme ca;
- extinderea si configurarea bazinelor de sedimentare;
- structuri regionale in interiorul bazinelor mari;
- variatia in grosime a sedimentelor ce colmateaza un bazin;
- sisteme regionale si locale de falii si cute-falii;
- detectarea si conturarea domurilor de sare, a cosurilor vulcanice;
- detectarea si delimitarea structurilor anticlinale;
- studiul reliefului ingropat.

Pentru interpretarea geologica a anomaliilor gravimetrice este esential sa se

cunoasca situatia reala a valorilor de densitate din perimetrul studiat.

13
PROSPECTIUNEA MAGNETICA

M = campul geomagnetic total T, respectiv variatia ΔT a acestuia. In trecut,

marimea fizica a fost componenta verticala Z a intensitatii campului geomagnetic,
practic variatiile ei locale ΔZ.
P = intensitatea de magnetizare I a rocilor din subsol.
Marimea si sensul anomaliilor magnetice (ΔZ sau ΔT) depind de valoarea si
semnul diferentei de intensitate de magnetizare dintre formatiunile care provoaca
anomaliile si subsolul omogen din jur.
Posibilitatile cercetarii structurii subsolului prin prospectiunea magnetica:
- Extinderea in suprafata si relieful fundamentului bazinelor de sedimentare;
- Grosimea maxima si variatiile in grosime a bazinelor de sedimentare;
- Sisteme regionale de falii ale fundamentului;
- Prezenta sau absenta intruziunilor;

- Descoperirea si conturarea zacamintelor de minereuri de fier, in special de

magnetit.

Daca intr-un punct al unui corp magnetizat avem o intensitate de magnetizare I si

un camp magnetic H, deoarece cei doi vectori au in general aceeasi directie, se
poate scrie:
I=χH
χ = susceptibilitate magnetica (marime scalara) si caracterizeaza capacitatea unor
substante sau corpuri de a capata proprietati magnetice, sub actiunea unui camp
magnetic.
O caracteristica a susceptibilitatii masurate este gama lor foarte larga de variatie –
de la fractiuni de unitati pana la milioane de unitati (1uS – 10-6 uCGS);
Este necesar ca determinarile de susceptibilitate sa fie asociate cu determinarile de
magnetizare remanenta pentru ca rezultatele sa poata fi utilizate in interpretarea
anomaliilor magnetice.

PROSPECTIUNI ELECTRICE

M = diferente de potential, diferente de faze intre curenti inductori si indusi,

raporturi de amplitudini – pentru metodele campurilor artificiale;
= gradientul electric orizontal – pentru campuri naturale
p = rezistivitatea electrica ρ a rocilor din subsol;
Probleme geologice abordabile:
- Studiul diverselor mineralizatii;

14
- Detectarea si delimitarea filoanelor si zacamintelor metalifere;
- Adancimea si relieful fundamentului;
- Punerea in evidenta a structurilor sedimentare favorabile acumularilor de
hidrocarburi;
- Probleme de geologie inginereasca;
- Hidrogeologie.

Conductivitatea electrica este reciproca rezistivitatii.

In practica prospectiunii electrice se utilizeaza notiunea de rezistivitate specifica.

PROSPECTIUNEA SEISMICA

M = timpul de sosire a undelor reflectate sau refractate, amplitudinea vibratiilor

inregistrate.
p = viteza v de propagare a undelor seismice (proprietatea elastica).
Se construiesc harti cu izobate sau cu izopahite. Nu se vorbeste despre anomalii.
Formatiunile ce intra in alcatuirea subsolului au proprietati elastice diferite,
detectarea de la suprafata a acestor proprietati ofera posibilitatea de a se obtine
importante informatii asupra structurii geologice de adancime.
Domeniul de aplicare:
- Relieful topografiei subterane;
- Structura geologica locala (anticlinale);
- Prezenta faliilor;
- Domurile de sare.

Valoarea vitezei este in directa dependenta de proprietatile elastice ale mediului

prin care se propaga undele elastice.
Limitele care separa medii cu viteze diferite de propagare a undelor seismice
indeplinesc conditia ca limitele geologice sa fie bune limite seismice.
Limitele seismice pot fi date de schimbari de facies petrofizic si de discordante
stratigrafice.

PROSPECTIUNEA RADIOMETRICA
M = numarul de ioni produsi intr-un centimetru cub pe secunda, in locul considerat
la suprafata, de catre radiatiile care sunt emise de substantele radioactive din
subsol;
= numarul de descarcari la un contor Geiger-Muller;
= numarul de impulsuri luminoase la un contor cu scintilatie.
15
Probleme geologice abordabile:
- Descoperirea si delimitarea zacamintelor de minereuri radioactive (in particular
de uraniu);
- Descoperirea si delimitarea zacamintelor de minereuri in care intervin specific,
substante radioactive;
- Prospectarea zacamintelor de petrol;
- Prospectarea zacamintelor de carbuni (datorita afinitatii pe care o prrezinta
corpurile organice pentru substantele radioactive);
- Faliile – care prezinta cai de acces spre suprafata pentru produsii gazosi ai
dezintegrarilor radioactive (emanatii) si pentru apele radioactive

VARIATIA DENSITATII ROCILOR. FACTORII CARE CONDUC LA

VARIABILITATEA VALORILOR DENSITATII. CONTRASTE MAJORE
DE DENSITATE IN STRUCTURI GEOLOGICE

1. Variatia densitatii rocilor

GRAVIMETRIA

La baza gravimetriei, respective a metodelor de prospectiune gravimetrica, stau

cele doua legi fundamentale formulate de Newton in 1666.

Legea intai a lui Newton

Doua corpuri cu mase material m1 si m2, situate in spatiu la o distanta „d” oarecare,
se atrag reciproc proportional cu produsul maselor si invers proportional cu
patratul distantei care le separa (Fig. 1).

16
 Forta F se aplica in centrul de greutate al ambelor corpuri, are directia dreptei care
uneste centrele de greutate, sensul de la unul din corpuri catre celalalt si
intensitatea data de relatia:
F = G x (m1 x m2)/d2
G = constanta atractiei universale
G = 6,67 x 10-8 uCGS
Legea a doua a lui Newton
In regim dinamic (de miscare), forta este egala cu produsul dintre masa si
acceleratie
F=mxa
Campul gravitatii (g)

O masa unitara situata pe suprafata pamantului in rotatie va fi supusa actiunii a

doua campuri (Fig. 2):
- campul garvitational (campul newtonian la suprafata pamantului sau campul de
atractie) de intensitate:

f = G x M/R2

17
- campul de rotatie – Pamantul nu este un corp imobil in spatiu, ci se roteste in
jurul axei sale cu o anumita viteza. Din aceasta cauza, o masa unitara situata la
suprafata lui va fi supusa totodata actiunii fortei centrifuge care va tinde sa o
proiecteze in spatiul exterior. Intensitatea campului de rotatie C:

C = ω2 x R x cos φ ω = viteza unghiulara de rotatie = 2π/T; T = 24 ore

Rezultanta acestor doua campuri poarta numele de campul gravitatii si se noteaza
cu „g”.
Directia si intensitatea campului gravitatii sunt foarte apropiate in valoare de
directie si intensitatea campului gravitational iar sensul este identic la amandoua,
deoarece campul de rotatie este foarte mic in valoare in raport cu campul
gravitational. Au dimensiuni de acceleratie.

Unitatea CGS de camp a gravitatii este galul.

1 uCGS = 1 gal = 1 cm/s2
Variatia campului gravitatii pe suprafata pamantului este de aproximativ 5 gal:
- la Ecuator = 978 gal;
- la Pol = 983 gal.

In gravimetrie se foloseste a mia parte din uCGS si care poarta numele de miligal:
1 mGal = 10-3 gal = 10-3uCGS.

PROSPECTIUNEA GRAVIMETRICA

Anomalia geofizica reprezinta abaterea valorii unei marimi fizice (M), masurata la
suprafata solului, dar conditionata de o proprietate (p) a rocii din subsol, de la o
valoare normala.
Marimii M de la suprafata solului ii corespunde un parametru p care caracterizeaza
cantitativ o anumita proprietate fizica a rocilor ce alcatuiesc subsolul.
M = Intensitatea campului gravitatii numit gravitatea (g) sau variatiile ei locale
(Δg)
p = densitatea rocilor sau formatiunilor geologioce din subsol (δ)
DENSITATEA ROCILOR SI FORMATIUNILOR GEOLOGICE
Proprietatea fizica a rocilor sau a formatiunilor geologice pe care se bazeaza
prospectiunea gravimetrica este densitatea.
- Densitatea minerala (δm) – reprezinta masa unitatii de volum a substantei
minerale din roci;
- Densitatea naturala (δn) – reprezinta masa unitatii de volum a rocii luata in
totalitatea ei.

18
- Porozitatea (p) – reprezinta procentul de volum neocupat de substanta minerala
din volumul total al unei roci.

P = Vl/V
Vl = volumul golurilor;
V = volumul unei probe de roca.
Daca:
mm = δm x (V - Vl)
mm = masa minerala dintr-o proba de roca;

mf = δf x Vl
mf = masa fluidului si δf = densitatea fluidului ce ocupa spatiul lagunar
mn = δn x V
mn = masa naturala si δn = densitatea naturala
mn = mm + mf = δm x (V - Vl) + δf x Vl
δn x V = δm x V - δm x Vl + δf x Vl
δn = δm – p (δm - δf)
Metode pentru determinarea densitatii
Metode directe sau de laborator – se bazeaza pe determinarea densitatii pe probe de
roci.
Dezavantaje:
- Intre momentul in care a fost recoltata proba si momentul in care este facuta
determinarea, densitatea poate sa-si schimbe valoarea datorita modificarii gradului
de umiditate al probei;
- Proba rupta din strat (proba de adancime) este scoasa de sub influenta presiunii
litostatice care ii modifica densitatea;
- Probele de suprafata – sub actiunea agentilor externi roca sufera un proces de
alterare fizico-chimica ce duce la scaderea valorii densitatii fata de valoarea reala a
rocii vii din subsol;
- Valorile densitatii determinate pe acasta cale nu sunt semnificative pentru un tip
de roca sau formatiune geologica decat daca reprezinta media unui numar foarte
mare de determinari.

Pentru rocile sau formatiunile geologice de adancime intereseaza contrastele de

densitate adica diferentele de densitate care apar intre ele. Prin efectuarea
diferentelor, influenta factorilor specificati mai sus este in cea mai mare parte
eliminata.
Metode indirecte

19
a) Metoda profilelor gravimetrice pe sol. La aceasta metoda se determina valoarea
densitatii pentru care anomalia campului gravitatii in reducere Bouguer nu prezinta
nicio corelatie cu aspectul reliefului sau valoarea densitatii pentru care relieful
produce variatii a campului gravitatii egale cu cele masurate.

b) Metoda sondajelor gravimetrice. Se bazeaza pe masuratori de camp a gravitatii

executate in puturi de extractie a minelor sau galerii suprapuse, care se afla la
diferite orizonturi in subsol sau in gauri de sonda.
Pentru rocile sau formatiunile geologice de suprafata densitatea lor intereseaza
pentru efectuarea reducerilor geofizice (elevatie, relief) si stabilirea densitatii
stratului intermediar.
2. Factorii care conduc la variabilitatea valorilor de densitate

Variatia valorilor densitatii rocilor din natura este in general limitata la un domeniu
relativ restrans.
Rocile sedimentare – densitatea este functie de:
- Natura mineralogica a granulelor minerale care constituie roca (compozitia
mineralogica);
- Porozitatea si fisuratia – porozitate mare rezulta densitate mica;
- Natura fluidului din pori;
- Gradul de compactizare – este o functie de adancime – golurile se umplu cu alte
minerale si densitatea creste;
- Adancimea la care se gaseste roca – adancime mare rezulta densitate mare;
- Varsta
- Alterarile – densitatea scade cu cresterea gradului de alterare.

In scara densitatilor rocilor sedimentare, cea mai mica densitate o are loessul;
urmeaza apoi, in ordine crescatoaree, nisipurile, marnele, argilele, conglomeratele,
gresiile, calcarele si dolomitele.
Limitele de variatie a densitatii principalelor fornmatiuni sedimentare in g/cm3,
dupa unii autori:
- Loess 1.20 – 1.50
- Nisipuri 1.40 – 1.60
- Marne 2.00 – 2.40
- Argile 2.10 – 2.50
- Conglomerate 2.30 – 2.40

20
- Gresii 2.40 – 2.60
- Calcare 2.50 – 2.70
- Dolomite 2.60 – 2.90

Rocile metamorfice – densitatea este functie de:

- Gradul de metamorfism
o Epimetamorfice – valori mici de densitate;
o Mezometamorfice - valori mai mari de densitate
o Catametamorfice – valori si mai mari de densitate.

- Natura rocilor care au stat la originea lor

o Sedimentare – densitatea mai mica;
o Magmatice – densitatea mai mare.
- Structura rocilor
o Rocile sistoase – densitatea mai mica;
o Rocile compacte – densitate mai mare.
- Alterarea – densitatea scade cu cresterea gradului de alterare.

In scara densitatilor rocilor metamorfice, cea mai mica densitate o au micasisturile,

urmand in ordine crescatoare a valorilor gneisele, filitele, calcarele cristaline,
amfibolitele.
Limitele de variatie a densitatii principalelor formatiuni metamorfice in g/cm3,
dupa unii autori:
- Micasisturi 2.40 – 2.80
- Gneisse 2.60 – 2085
- Filite 2.70 – 2.80
- Sisturi cristaline 2.70 – 2.90
- Amfibolite 2.80 – 3.00

Rocile magmatice
- Intrusive – rezultate prin consolidarea magmei in interiorulscoartei terestre;
- Filoniene – rezultate prin consolidarea magmei pe caile de acces spre suprafata;
- Vulcanice – rezultate prin consolidarea magmei la suprafata scoaertei terestre.

Densitaea este functie de:

- Continutul in silice (SiO2)

21
o Acide – au silice mai mult de 65% - densitate mai mica
o Bazice – au silice mai putin de 52% - densitatea mai mare;
- Modul de cristalizare si marimea cristalelor – cristale mari rezulta densitate
mare
- Continutul in materiale amorfe – amorf mare densitate mica;
- Ponderea mineralelor secundare si accesorii;

- Adancimea – densitatea creste cu adancimea;

- Gradul de alterare si transformare – sericitizarea, caolinizarea, argilizarea
feldspatiilor duc la scaderea densitatii;
- Varsta.
Ca regula generala, densitatea rocilor eruptive creste de la rocile acide catre cele
bazice si ultrabazice.
In scara densitatilor cea mai mica densitate o au dacitele si andezitele, indeosebi
cele alterare, urmand in ordinea crescatoare porfirele cuartifere, granitele, dioritele,
diabazele, bazaltele, peridotitele, gabrourile.
Limitele de variatie a densitatii principalelor fornmatiuni magmatice in g/cm3,
dupa unii autori:
- Dacite 2.30 – 2.80
- Andezite 2.35 – 2.85
- Porfire cuartifere 2.40 – 2.75
- Granite 2.50 – 2.65
- Diorite 2.65 – 2.90
- Bazalte 2.70 – 3.20
- Gabrouri 2.80 – 3.00

In general, densitatile rocilor sedimentare sunt mai mici decat ale celor
metamorfice care, la randul lor, sunt mai mici decat ale celor eruptive.
Pentru interpretarea geologica a anomaliilor gravimetrice este esential sa se
cunoasca situatia reala din arealul studiat.

22
Exemple de densitati:

Figura 3 – gresii, sisturi argiloase, calcare – roci sursa si roci rezervor cu densitate
mai mica decat a rocilor din fundamentul cristalin.

Figura 4 – primele cinci roci arata cresterea densitatii cu cresterea bazicitatii adica
densitatea este functie de compozitia mineralogica.

3. Contraste majore de densitate in structuri geologice

In prospectiunea gravimetrica de o deosebita importanta sunt contrastele de

densitate. Contrastul de densitate intre doua pachete de roci cu densitatea δ1,
respectiv δ2, se noteaza cu Δδ = δ1 – δ2

23
Contrastele de densitate nu prezinta interes in prospectiunea gravimetrica, decat
daca rocile intre care apar astfel de contraste ocupa volume importante in subsol si
se gasesc la adancimi relativ reduse. In acest caz apar contraste de masa:
ΔM = Δδ x V V = volumul
Contrastele de densitate pot fi pozitive sau negative. Cand vorbim despre contraste
de masa atunci spunem exces de masa si deficit de masa, ambele anomale fata de
masa mediului inconjurator

Avem urmatoarele relatii:

Densitate – contraste de densitate – excese sau deficite de masa – premise de
interpretare – interpretarea geologica a anomaliilor gravimetrice.
Contrast pozitiv de densitate – exces de masa in raport cu subsolul omogen –
determina o anomalie gravimetrica pozitiva (maxim gravimetric)
Contrast negativ de densitate – deficit de masa in raport cu rocile inconjuratoare –
determina o anomalie gravimetrica negativa (minim gravimetric)
Situatii geologice in care apar contraste de masa interesante pentru prospectiunea
gravimetrica:
a) Contraste de masa create de cresterea continua a densitatii cu adancimea de-a
lungul coloanei aceleiasi formatiuni geologice, datorita cresterii continue a
presiunii litostatice. Daca exista deformari tectonice ale formatiunii atunci se
poduc anomalii gravimetrice;
b) Contraste de masa datorita variatiilor laterale de facies in cadrul aceleiasi
formatiuni geologice sau datorita aflorarii progresive a diverselor formatiuni catre
marginea bazinelor de sedimentare, combinate cu deformari tectonice;
c) Contraste de masa datorate variatiei densitatii pe coloana stratigrafica, in functie
de tipul de roci carte o compun, variatie asociata cu deformari tectonice;
d) Contraste de masa datorate prezentei unor depozite de minerale sau roci de alt
tip in cuprinsul formatiunilor geologice. In acesta categorie se incadreaza masivele
de sare, rocile eruptive din cuprinsul formatiunilor sedimentare, zacamintele
metalifere din cuprinsul depozitelor eruptive sau metamorfice;
e) Contrast de masa produs de un contact stratigrafic sau tectonic;
f) Contraste de masa produse de falii, flexuri, incalecari.

Contraste majore dupa amploarea anomaliilor gravimetrice (fig. 5)

1. Limita Mohorovicic
- Separa crusta inferioara (densitatea medie = 2.97 g/cm3) de mantaua superioara
(densitatea medie = 3.27 g/cm3)

24
- Este situata la o adancime medie de 8 km sub bazinul oceanului si la 30 – 40 km
in domeniul continental;

2. Limita Conrad
- Separa crusta superioara (startul granitic, densitatea medie = 2.77 g/cm3) de
crusta inferioara (stratul bazaltic, densitatea medie = 2.97 g/cm3)
- Este situata la adancimi cuprinse intre 10 si 29 km;

3. Limita fundament cristalin – cuvertura sedimentara (densitatea medie 2.57

g/cm3)
- Discontinuitate din interiorul crustei terestre

- Este situata la adancimi cuprinse intre nivelul suprafetei topo si peste 20 km in

adancime.

Figura 5

Contraste majore dupa marimea intensitatii anomaliilor gravimetrice

- structuri anticlinale – contraste pozitive de densitate in raport cu formatiunile
inconjuratoare – excese de masa – anomalii de maxim gravimetric (Desen 1);

25
DESEN 1

- structuri sinclinale – contraste negative de densitate in raport cu formatiunile

laterale – deficite de masa – anomalii de minim gravimetric (Desen 2);

DESEN 2

- structuri (blocuri) de tip horst (regiune a scoartei terestre marginita de falii,

care a ramas ridicata dupa scufundarea regiunilor invecinate) – contraste pozitive
de densitate in raport cu formatiunile inconjuratoare – excese de masa – anomalii
de maxim gravimetric si structuri (blocuri) de tip graben (portiunea scufundata a
scoartei terestre de forma alungita si marginita de falii) – contraste negative de
densitate in raport cu formatiunile inconjuratoare – deficite de masa – anomalii de
minim gravimetric (Desen 4);
26
- relieful fundamentului cristalin:
o zonele de ridicare ale reliefului fundamentului cristalin – contraste pozitive de
densitate – excese de masa – anomalii de maxim gravimetric;
o zonele de scufundare ale reliefului fundamentului cristalin (ingrosarea cuverturii
sedimentare mai tinere) – contraste negative de densitate – deficite de masa –
anomalii de minim gravimetric (Desen 5);

DESEN 5
- domuri de sare, cute diapire – contraste negative de densitate – deficite de masa
– anomalii de minim gravimetric (Desen 6);

27
Desen 6

- roci magmatice – contraste pozitive sau negative de densitate in raport cu

formatiunile inconjuratoare – excese sau deficite de masa – anomalii de maxim sau
de minim gravimetric (Desen 7);

28
- accidente tectonice cu deplasarea pe verticala a blocurilor si punerea in contact a
formatiunilor cu densitati diferite (falii, fracturi) – contraste de densitate – zone de
gradient (Desen 8).

Desen 8.

INTERPRETAREA GEOLOGICA A ANOMALIILOR GRAVIMETRICE

1. Aplicabilitatea prospectiunii gravimetrice. Capacitatea de rezolvare a

problemelor geologice

Prospectiunea gravimetrica este aplicabila in cazurile in care conditiile fizico-

geologice specifice asigura existenta in subsol a unuia sau mai multor contraste de
masa.
Aceste contraste de masa apar in natura datorita contrastelor de densitate care
exista intre rocile, mineralele sau formatiunile geologice, care constituie elemente
geologice individualizate si mediul inconjurator al acestora.
Situatiile geologice mai importante in care apar contraste de densitate:
a) Contraste de densitate situate la suprafata sau in imediata vecinatate a suprafetei
cuverturii. Acestea se datoresc indeosebi urmatoarelor cauze:
- Variatii laterale ale densitatii formatiunilor sedimentare, datorate variatiilor de
facies petrografic a acestora;
- Aflorarea diverselor formatiuni geologice cu caractere petrografice diferite, catre
marginea bazinelor de sedimentare;

29
- Prezenta de roci eruptive in cuprinsul rocilor sedimentare, care strapung coloana
stratigrafica a acestora, ajungand pana la suprafata sub forma de dyckuri, lakkolite,
piloni, etc;
- Prezenta la suprafata sau in imediata vecinatate a suprafetei terenurilor
sedimentare a stratelor de carbuni sau a masivelor de sare.

Toate aceste contraste de densitate de suprafata pot da nastere la contraste de masa

care produc anomalii gravimetrice de intensitate variabila, care au insa o
caracteristica comuna, prin aceea ca au o extindere mica in suprafata.
b) Contraste de densitate situate in interiorul cuverturii. La aparitia acestora
participa urmatoarele situatii geologice:
- Tectonizarea formatiunilor sedimentare, datorita careia este schimbata pozitia
geometrica a stratelor prin anticlinale, fracturi, flexuri, etc.;
- Prezenta concentratiilor de minerale utile in cuprinsul sedimentelor, cum ar fi:
masivele diapire de sare, stratele de carbuni sau de gips, etc.;
- Prezenta rocilor eruptive in cuprinsul celor sedimentare, sub forma de dyckuri,
lakkolite, piloni, ramase cu partea superioara in interiorul cuverturii;
- Intercalatii de tufuri, aglomerate vulcanice sau curgeri de lave.
Toate aceste contraste de densitate din interiorul cuverturii pot da nastere la
contraste de masa, care genereaza anomalii gravimetrice de intensitate in general
redusa, insa cu o extindere in suprafata mai mare decat in cazul precedent.
c) Contraste de densitate situate la suprafata sau in interiorul fundamentului.
Acestea apar datorita urmatoarelor cauze:
- Topografia de eroziune a suprafetei fundamentului, care creeaza platforme
tabulare, sau cu un relief minor, reliefuri ingropate, cordiliere, etc.;
- Tectonizare sub forma de cute, flexuri, falii, incalecari, a suprafetei
fundamentului;
- Elemente tectonice sub forma de cute, falii, in cuprinsul fundamentului,
trunchiate la suprafata lui datorita procesului de eroziune;
- Varietate caracterului petrografic a rocilor care constituie fundamentul;
- Intruziuni eruptive in interiorul sau pana la suprafata fundamentului sub forma de
batholite, lakkolite, etc.

Aceste contraste de densitate in fundament pot da nastere la contraste de masa,

care produc in general anomalii gravimetrice de intensitate mare si care se intind
pe suprafete importante. Astfel de anomalii care ocupa suprafete intinse poarta
numele de anomalii gravimetrice regionale.

30
d) Contraste de densitate in terenuri cristaline sau eruptive

In zonele cu astfel de roci, contrastele de densitate apar datorita urmatoarelor

situatii geologice:
- Varietatea petrografica a rocilor, care aduc dupa sine variatii de densitate. Acest
lucru este valabil atat la rocile cristaline (densitatea fiind proportionala cu gradul
de metamorfism al rocii) cat si la cele eruptive, intrusive sau efuzive, cu toata
varietatea lor de compozitie;
- Prezenta de contacte geologice intre roci cristaline sau eruptive si sedimentare,
cristaline si eruptive sau eruptive intre ele;
- Prezenta de minerale utile in zacaminte, indeosebi metalifere;
- Tectonica rocilor cristaline sau eruptive, in special fracturari cu formare de
horsturi si grabene;
- Trecutul geologic al rocilor eruptive, care aduce dupa sine variatii de densitate ca
urmare a actiunilor termice si chimice la care rocile respective au fost supuse.

Toate aceste contraste de densitate pot crea contraste de masa care, la randul lor,
produc anomalii gravimetrice de intensitate relativ redusa si cu extindere variabila
in suprafata.

In general, in natura exista pentru fiecare regiune un numar mare de contraste de

densitate care se combina reciproc, creand global unul sau mai multe contraste de
masa.
Daca intr-o regiune exista un singur contrast de masa si daca acesta este in conditii
favorabile, adica suficient de mare in valoare si situat la o adancime relativ mica,
atunci prospectiunea gravimetrica functioneaza cu succes.
Acest gen de prospectiune geofizica poate functiona, de asemenea, cu succes si in
cazul in care in subsol exista doua sau chiar mai multe contraste de masa, cu
conditia ca efectul acestora, sub forma de anomalii gravimetrice, la suprafata
pamantului sa se cumuleze. In acest caz, prospectiunea gravimetrica pune in
evidenta anamalii care reprezinta efectul insumat al tuturor contrastelor de masa
din subsol.
Ea functioneaza cu succes sub acest aspect, insa interpretarea geologica a acestor
anomalii este complicata si nu in toate cazurile pot fi recunoscute obiectele
geologice care le-au creat.
Exista si cazuri in care obiecte geologice din subsol nu pot fi puse in evidenta prin
cartarea gravimetrica, deoarece acestea dau nastere la contraste de masa, respectiv
de anomalii gravimetrice care se anuleaza reciproc.

31
Exemplu de caz in care doua contraste de masa se anuleaza reciproc, avand ca
urmare lipsa unei anomalii gravimetrice, desi in subsol exista elemente geologice:
- Prezenta masivelor de sare in samburii unor anticlinale diapire. In figura 1 este
exemplu unei cute diapire cu sambure de sare.

Fig. 1. Cazul unei cute diapire cu sambure de sare si anomalia gravimetrica

produsa de aceasta pentru diapirism incipient (a), diapirism avansat (b) si diapirism
total (c)

In acest caz suntem in prezenta a doua contraste de masa, si anume: un exces de

masa datorat ridicarii anticlinale a formatiunilor sedimentare, in general mai dense
si un deficit de masa creat de masivul de sare.
Pentru aceasta situatie geologica sunt luate in considerare prei posibilitati:
1) Sarea are un diapirism incipient, in care caz anomalia gravimetrica la suprafata
se prezinta sub forma unui maxim al gravitatii, maximul produs de cuta anticlinala
fiind numai micsorat in valoare de minimul produs de masivul de sare;
2) Sarea are un diapirism avansat, in care caz anomalia gravimetrica la suprafat
este nula, deorece maximul gravitatii produs de cuta anticlinala este anulat de
minimul produs de masivul de sare;
3) Sarea are un diapirism total, in care caz anomalia gravimetrica la suprafata se
prezinta ca un minim gravimetric, deoarece minumul produs de sare comanda
semnul anomaliei totale, maximul datorit cutei anticlinale producand numai o
micsorare in valoare a acestuia.
- Ingrosarea unor formatiuni mai dense de suprafata in zonele centrale ale
bazinelor de sedimentare sau ale sinclinalelor si subtierea lor in zonele de margine
a bazinelor sau in zonele de creasta a anticlinalelor. Se poate ajunge la anularea

32
anomaliilor de minim, care in mod normal ar trebui sa apara in zonele de sinclinal
sau chiar la producerea unor anomalii gravimetrice de maxim in zonele de sinclinal
sau cuvete.

In astfel de cazuri, prospectiunea gravimetrica nu poate functiona cu succes si

pentru rezolvarea problemei geologice trebuie apelat la o alta metoda de
prospectiune geofizica.

2. Principalele probleme geologice rezolvabile prin prospectiunea gravimetrica

2.1. Probleme de geologie structurala regionala

- Delimitarea formelor structurale regionale din platforme si de pe ariile
geosinclinale;
- Determinarea reliefului fundamentului, respectiv a cordilierilor, reliefurilor
ingropate precum si a structurii cuverturii sedimentare;
- Determinarea structurii fundamentului cuverturii sedimentare, cum ar fi horsturi,
grabbene, fracturi, flexuri,incalecari, anticlinorii;
- Determinarea prezentei in cuvertura sedimentara a maselor de roci eruptive sub
forma de batholite, lakkolite, piloni etc.;
- Determinarea variatiilor de densitate, ca urmare a variatiilor de compozitie a
rocilor care constituie fundamentul.
2.2. Probleme de geologie economica
a) In terenuri sedimentare:

- Determinarea de structuri favorabile acumularilor de petrol, cum sunt

anticlinalele, reliefurile ingropate;
- Determinarea de structuri favorabile acumularilor de petrol sau gaze, cum sunt
domurile;
- Determinarea masivelor de sare;
- Determinarea reliefului de fund si a tectonicii bazinelor carbonifere.
b) In terenuri cristaline sau eruptive
- Determinarea zacamintelor cu continut de minerale dense, de tipul zacamintelor
de segregatie magmatica sau filoniene.
2.3. Probleme de hidrogeologie
- Determinarea zonelor structurale favorabile prezentei stratelor acvifere, cum ar fi,
de exemplu, stabilirea limitelor laterale stratigrafice sau de eroziune a bazinelor si

33
punerea in evidenta a accidentelor tectonice din cuprinsul bazinelor ca falii, flexuri,
anticlinale sau a eventualelor mase eruptive sub forma de dyckuri, piloni.
2.4. Probleme de geologie tehnica
- Determinarea extinderii orizontale si in adancime a depozitelor de materiale de
constructie ca pietrisuri, marne, nisipuri, roci eruptive;
- Stabilirea reliefului fundamentului (rocii de baza) in zona constructiilor mari ca
hidrocentralele sau termocentralele.
Aplicatiile cele mai importane ale prospectiunii gravimetrice sunt in problemele de
geologie structurala regionala si in problemele de geologie economica in
sedimentar.

3. Trasaturile specifice ale interpretarii geologice a anomalilor gravimetrice.

Exemple

Reflectarea in anomalii gravimetrice a obiectelor geologice din subsol este

asigurata de combinarea favorabila a celor cinci parametri-cheie fundamentali ai
prospectiunii gravimetrice:
1. Contrastul de densitate (Δδ), realizat de obiectul geologic fata de masa rocilor
inconjuratoare;
2. Volumul (v) al obiectului geologic;
3. Adancimea (z) a obiectului geologic;
4. Forma obiectului geologic, de care va depinde morfologia anomaliei
gravimetrice in care aceasta se reflecta;
5. Izolarea obiectelor geologice, respectiv distanta (d) care le separa.

Dupa modul in care se combina si se influenteaza reciproc acesti cinci parametri-

cheie, obiectul geologic din subsol se poate reflecta sau nu in anomalia
gravimetrica si in caz ca se reflecta, aceasta va avea loc cu o morfologie a
anomaliei gravimetrice influentata direct de cei cinci parametri-cheie.
Daca obiectele geologice din subsol care se reflecta in anomalii ale campului
gravitatii sunt de tipul deformarilor tectonice sau a accidentelor rupturale, de o
deosebita importanta vor fi:
- Morfologia anomaliilor gravimetrice care va sugera forma obiectelor geologice
ce le-au produs cu atat mai fidel, cu cat obiectele geologice respective vor fi mai
aproape de suprafata. Astfel, maximele vor corespunde unor forme structurale
pozitive (anticlinale, horsturi etc) sau unor zacaminte cu continut de minerale
dense, minimele vor corespunde unor forme structurale negative (sinclinale,

34
grabbene etc.) sau unor masive de sare, zonele unor scaderi rapide in valoare ale
unor falii sau flexuri;
- Intensitatea anomaliilor gravimetrice si dimensiunile in plan ale lor, care sunt
legate de adancimea obiectelor geologice care le produc.

Transpunerea in termeni geologici trebuie sa se faca, in primul rand, prin prisma

contrastelor de densitate care se realizeaza in subsol.

Probleme de geologie structurala regionala

In fig 2 este reprezentata anomalia campului gravitatii in reducerea Bouguer pentru

Dobrogea centrala si zonele limitrofe de la nord, vest si sud (R. Botezatu et. al.
1957)
Din punct de vedere geologic, in aceasta regiune sunt separate urmatoarele unitati
geologice principale:
- Sinclinalul Babadag, care ocupa partea de nord a regiunii prospectate gravimetric,
avand o forma aproximativ triunghiulara, cu baza catre Marea Neagra si cu varful
in vecinatatea localitatii Peceneaga pe Dunare. Acest sinclinal este umplut cu
sedimente cretacice in grosime de peste 200 m. Densitatea medie a depozitelor din
sinclinalul Babadag este de cca. 2.20 g/cm3.
- Zona sisturilor verzi, care ocupa Dobrogea centrala pe o latime de cca 50 km.
Sisturile verzi sunt partial denudate, in special in partea de nord; in rest ele suporta
petice izolate de calcare, gresii jurasice si loess.
In partea de nord, sisturile verzi se intind pana la linia Peceneaga – Camena iar in
partea de sud limita lor nu poate fi precizata satisfacator, deoarece in cea mai mare
parte ele sunt acoperite de formatiunile Dobrogei de sud.
Raporturile dintre sisturile verzi si fudamentul sinclinalului cretacic al Babadagului
sunt anormale si se fac prin intermediul liniei de incalecare Peceneaga – Camena.
Densitatea medie a sisturilor verzi este de circa 2.70 g/cm3.
- Zona prebalcanica din Dobrogea de sud ocupa numai o mica portiune in sudul
lucrarii prezentate. Fundamentul ei este constituit din roci cristaline, eventual in
parte tot sisturi verzi, peste care stau depozite jurasico-cretacice si neogene.

Depozitele jurasice prezinta o densitate medie de cca 2.60 g/cm3 iar cele cretacice
2.30 g/cm3.
In interiorul fiecarei regiuni anomaliile inchise local, precum si tendintele anomale
evidente, au fost grupate pe linii de maxim sau minim a gravitatii.

35
Prezentarea anomaliilor

Anomalia campului gravitatii in reducere Bouguer prezinta un aspect general

destul de perturbat, punand in evidenta o alternanta de zone anomale largi, cu
variatii relativ mici in valoarea campului si de zone alungite, stramte, cu aspect de
banda si cu variatii rapide ale campului gravitatii.
Zona sinclinalului Babadag se prezinta in general ca o zona de maxim a anomaliei
gravitatii, marginita la contactul cu zona depozitelor triasice din nord si cu zona
sisturilor verzi din sud, de doua fascicule cvasiparalele de curbe de egala valoare a
anomaliei (liniile nord Atmagea-Mihai Bravul-Enisala, respectiv Pecineaga-
Baspunar-Camena).
In interiorul sinclinalului se contureaza o linie de maxim gravimetric si o linie de
minim gravimetric precum si linii transversale, care arata ca fundamentul acestui
sinclinal prezinta o serie de compartimente cu denivelari diferite.
Zona sisturilor verzi prezinta un aspect diferit. Curbele de egala valoare a
anomaliei gravitatii se raresc si au un traiect sinuos, conturand tendinte anomale,
care in general se mentin pe intreaga latime a acestei zone. Zona siturilor verzi este
delimitata la nord si sud de doua fascicule cvasiparalele de curbe pe directiile
Pecineaga-Baspunar-Camena, respectiv Capidava-Canara.
In cuprinsul zonei sisturilor verzi se individualizeaza o linie de minim, care
corespunde axului sinclinalului de depozite jurasice care sta pe sisturile verzi,
precum si doua linii principale de maxim, una la nord si una la sud care corespund
unor zone mai masive si mai aproape de suprafata a sisturilor verzi.
Zona de platforma moezica din Dobrogea de sud reprezinta o zona de valori a
anomaliei campului gravitatii mult mai mici dacat in zona sisturilor verzi.
In cuprinsul ei apare o linie de minim si una de maxim, care reprezinta axele unor
compartimente cu denivelari diferite in fundamentul cristalin al acestei zone.
La nord de Constanta se individualizeaza un maxim inchis, a carui cauza ar fi pur
locala.
Zona versantului platformic a depresiunii precarpatice din sudul Baltii Braila este
caracterizata prin orientarea preferentiala a curbelor de egala valoare pe directia
aproximativa nord-sud si scaderea lor rapida, in valoare de la est catre vest. Acest
lucru pare sa indice ca unitatea dobrogeana se termina brusc in dreptul Dunarii, cel
putin in portiunea de la nord de localitatea Capidava.
Interpretare geologica a anomaliilor gravimetrice
In cele de mai sus au fost date cateva indicatii sumare asupra caracteristicilor
geologice a regiunii discutate si au fost precizare densitatile medii probabile ale
rocilor care constituie formatiunile geologice sau unitatile principale. Concluziile
principale ale studiului anomaliei gravimetrice in aceasta regiune sunt urmatoarele:

36
- Sub aspectul regional, anomalia gravitatii in Dobrogea centrala reflecta efectul
sisturilor verzi in contrast cu toate depozitele sedimentare pe care le suporta. Acest
lucru se vede clar din faptul ca efectul gravimetric este maxim in zona in care
sisturile verzi se gasesc la suprafata si scade in valoare in zonele adiacente.

Peste acest efect regional se suprapune efectul contrastelor de densitate din

interiorul sisturilor verzi, create de injectiile eruptive sau metamorfisme sau din
interiorul formatiunilor sedimentare, impreuna cu efectul elementelor tectonice
minore, sub forma de inchideri locale ale curbelor, digitatii sau inflexiuni, toate cu
un caracter mult mai putin intens si extinderi spatiale mici.
- Zona sisturilor verzi se contureaza ca o unitate bine individualizata, avand un
caracter de horst. Horstul sisturilor verzi este limitat la nord de linia de incalecare
Pecineaga-Camena, la sud de o linie probabil de fractura pe directia Capidava-
Canara, la vest de o alta linie probabil de fractura situata in vecinatatea Dunarii si
se continua spre est catre Marea Neagra. Deoarece efectul gravimetric se mareste
continuu in valoare catre est, se pare ca in aceasta directie subtratul de roci dense,
probabil precambriene, se dezvolta in adancime, zona dobrogeana reprezentand
partea terminala vestica a unei unitati cu dezvoltare mult mai mare.

- Sinclinalul Babadag este situat probabil pe o treapta de scufundare a

fundamentului de roci dense, limitata la nord de o linie de fractura de la care
incepe ingrosarea mare a sedimentelor din zona depozitelor triasice. Reiese de
asemenea clara compartimentarea fundamentului acestui sinclinal in arii cu
denivelari diferite.
- Zona de platforma moezica din Dobrogea de sud constituie un compartiment mai
scufundat al rocilor dense, partial reprezentate probabil tot prin sisturi verzi, peste
care s-au depus sedimente jurasico-cretacice si neogene.
Prospectiunea gravimetrica in Dobrogea centrala a adus o serie de informatii
geologice cu privire la caracterul de horst al sisturilor verzi, precum si cu privire la
fundamentul zonelor adiacente sisturilor verzi si care sunt acoperite cu depozite
sedimentare.

Probleme de geologie economica in terenuri sedimentare

a) Structuri cu zacaminte de hidrocarburi lichide si gazoase. Regiunea Mislea-
Baicoi-Aricesti-Ploiesti

Din aceasta regiune este reprodus (dupa I. Gavat) in figura 3, un profil gravimetric
continand variatia campului gravitatii in paralel cu sectiunea geologica.

37
Fig. 3. Profil gravimetric si sectiune geologica pe directia Mislea-Baicoi-Aricesti-
Ploiesti
Se remarca la studierea acestui profil maximele inregistrate de campul gravitatii in
dreptul axelor sinclinale produse de ingrosarea pietrisurilor din levantinul superior
si minimele din dreptul axelor anticlinale datorite subtierii levantinului, cat si
prezentei in samburele acestor anticlinale a masivelor de sare.
Asa cum a fost aratat de I. Gavat, in regiunea mai de la vest anticlinalelor le
corespund maxime a campului gravitatii si sinclinalelor minime ale acestei marimi.

Acest lucru arata inexistenta unor criterii generale in interpretarea geologica, care
sa aiba o aplicatie universala, anomaliile marimilor gravimetrice trebuind sa fie
interpretate geologic, de la caz la caz, in acord cu datele geologice locale.
b) Structuri cu zacaminte de hidrocarburi gazoase.

Cazul domului gazeifer de la Saros.

Coloana stratigrafica aproximativa este cunoscuta din sondajul de referinta in
regiune, de la Copsa Mica, prin care s-au delimitat urmatoarele formatiuni
geologice:
- Sarmatianul, densitate medie de 2.20 g/cm3;
- Tortonianul, densitate medie de 2,40 g/cm3;
- Eocenul, densitate medie de 2.53 g/cm3;
- Sare, densitate medie de 2.00 g/cm3.

Structura domala se prezinta ca o culminatie larga de inclinari mici pe flancuri.

Anomalia gravitatii contureaza un minim gravimetric, cu intensitatea de circa – 3
mgal, asa cum reiese din fig. 4.
38
Fig. 4 Anomalia gravitatii in zona domului gazeifer de la Saros
Anomalia obtinuta nu este pusa in totalitatea ei pe seama samburelui de sare a
domului, care, desi are o grosime de 300 m, se gaseste la o adancime mare,
aproximativ 2000 m.
Gavat I. a aratat ca circa 75% din valoarea anomaliilor negative produse de
domurile gazeifere din Transilvania se datoreste contrastului de masa creat in
interiorul bancurilor de nisipuri productive ale sarmatianului, produse prin
contrastul intre densitatea gazelor din zona centrala a domurilor si densitatea apei
de zacamant de pe flancurile lui si numai restul de 25% din valoarea anomaliei se
datoreste sarii din baza domurilor.
Acesta este un caz foarte rar, in care anomalia gravitatii pe o structura de
hidrocarburi provine in cea mai mare parte din insasi prezenta hidrocarburilor care
imbiba formatiunile poroase ale structurii.
c) Zacaminte de sare

In fig. 5 este reprodusa, dupa Botezatu, o schita din harta gravimetrica intocmita in
zona Valea Sarii din Vrancea.

39
Fig. 5 Anomalia gravitatii in zona masivului de sare de la Valea Sarii
Din punct de vedere fizico-geologic, acest masiv de sare apare pe linia Casin-
Bisoca, de-a lungul careia formatiunea salifera se gaseste in contact cu depozitele
sarmato-pliocene. In raport cu rocile inconjuratoare, sare se gaseste in contrast
negativ de densitate, creand conditii favorabile prospectiunii gravimetrice.
Dupa cum se poate remarca in fig. 5 masivul de sare produce un minim gravimetric
intens, a carui morfologie da indicatii asupra formei si pozitiei lui.
Probleme de geologie economica in terenuri cristaline si eruptive
Zacamintele minerale in zonele cu roci eruptive sau cristaline sunt in general
zacaminte de minereuri metalifere. Desi mineralele de acest gen au densitati mari,
fiind in masura sa creeze contraste mari de densitate in raport cu rocile cristaline
sau eruptive, contrastele de masa care se creeaza la aceste zacaminte sunt in
general mici, datorita dimensiunilor mici. La cele de mai sus trebuie adaugate
complicatiile mari pe care le aduce prospectiunii gravimetrice faptul ca astfel de
zacaminte sunt in general situate in regiuni cu relief foarte accidentat, ceea ce face
uneori imposibila efectuarea reducerilor de relief la o precizie ridicata, avand in
vedere ca este vorba indeosebi de anomalii cu intensitate mica (maximum 1.5
mgal).
a) Zacamantul de cromit de la Golalan din Turcia.

In aceasta regiune apar lentile de cromit, cu densitatea medie de 4.15 g/cm3 in roci
de tipul serpentinte (2.50 g/cm3), norite (2.95 g/cm3), cuartite si sisturi cuartitice
(2.60 g/cm3). Lentilele de cromit sunt mari avand intre 100000 si 1000000 t.
40
Dupa cum se poate remarca in fig. 6 anomalia campului gravitatii indica printr-un
maxim, cu intensitatea de peste 1 mgal, pozitia in subsol a acestor lentile de cromit.

Fig. 6 Anomalia gravitatii peste zacamantul de cromit De la Golalan, Turcia

VARIATIA PROPRIETATILOR MAGNETICE ALE ROCILOR.

FACTORII CARE CONDUC LA VARIABILITATEA VALORILOR
PROPRIETATILOR MAGNETICE. CONTRASTE MAJORE DE
PROPRIETATI MAGNETICE IN STRUCTURI GEOLOGICE

1. Variatia proprietatilor magnetice ale rocilor

MAGNETOMETRIA

Geomagnetismul. Elementele campului geomagnetic

41
Pamantul se manifesta in exterior ca un magnet, creand un camp magnetic. Campul
magnetic propriu al Pamantului poarta numele de camp geomagnetic. Pamantul,
comportandu-se ca un dipol, are doi poli magnetici:
- Polul geomagnetic boreal situat in emisfera nordica a Pamantului, este un pol
magnetic sud sau pol magnetic minus;
- Polul geomagnetic austral situat in emisfera sudica, este un pol magnetic nord
sau pol magnetic pozitiv.

Axa geomagnetica este drerapta care uneste cei doi poli geomagnetici si care
corespunde axei dipolului geomagnetic terestru. Ea are o inclinare actuala fata de
axa de rotatie a Pamantului de 11.50 (Fig. 1)

Campul geomagnetic

42
Campul geomagnetic este caracterizat in orice punct exterior Pamantului printr-o
marime vectoriala si se noteaza cu T. Directia si sensul acestui vector variaza pe
suprafata Pamantului intre 00 si 1800
Elementele campului geomagnetic (Fig. 2)
- Declinatia campului geomagnetic (D) = unghiul, masurat in planul orizontal,
dintre planul meridianului geografic si planul meridianului geomagnetic. Poate fi
estica sau vestica, variind intre 00 si 1800;
- Inclinatia campului geomagnetic (I) = unghiul masurat in planul meridianului
geomagnetic dintre directia campului geomagnetic si proiectia acestuia in planul
orizontal;
- Componenta orizontala a campului geomagnrtic (H) = proiectia, in planul
meridianului geomagnetic, a campului geomagnetic pe planul oriziontal.
Componenta orizontala H reprezinta rezultanta dintre cele doua componente
orizontale, dupa directia nord – componenta X si est – componenta Y.
- Componenta verticala a campului geomagnetic (Z) = proiectia, in planul
meridianului geomagnetic a campului geomagnetic pe axa verticala.

Variatiile in timp ale campului geomagnetic

Campul geomagnetic prezinta variatii in timp atat ca intensitate cat si ca directie.

1. Variatii seculare:
- Au un caracter ciclic;
- Perioada majora 500 – 750 ani. Se atribuie cauzelor interne;
- Perioada de 11 ani. Se atribuie cauzelor externe (activitatea solara);
- Sunt puse in evidenta prin masuratori ale elementelor campului geomagnetic
repetate in aceleasi puncte pe suprafata Pamantului, la intervale de timp de 1 – 5
ani.
2. Variatii diurne:
- Au un caracter ciclic;
- Periodicitate de aproximativ o zi;
- Atribuite exclusiv cauzelor externe;
- Prezinta interes si pentru prospectiunea magnetica. Masuratorile magnetice
efectuate la diverse ore ale aceleiasi zile vor cuprinde si efectul acestor variatii. Ele
se elimina din valorile masurate;
- Sunt inregistrate continuu in obervatoarele geomagnetice.
3. Variatii bruste (furtuni magnetice):
43
- Nu au un caracter periodic;
- Apar aproape simultan pe intrega suprafata a pamantului;
- Prezinta intres pentru prospectiunile magnetice pe care le deranjaza foarte mult.
CAMPUL GEOMAGNETIC NORMAL SI ANOMALIILE CAMPULUI
GEOMAGNETIC
- T = T0 + ΔT
o T = campul geomagnetic
o T0 = campul geomagnetic normal – reprezinta partea regulata a campului
geomagnetic si corespunde magnetizarii uniforme a interiorului Pamantului,
indosebi a mantalei si a nucleului acestuia.
o ΔT = anomalia campului geomagnetic
▪ Reprezinta partea neregulata, anomala, avand semnificatia de abatere a
campului geomagnetic T de la campul geomagnetic normal T0 intr-un punct sau o
regiune data.
▪ Corespunde efectului magnetic al distributiei mai mult sau mai putin intinse in
suprafata a rocilor cu proprietati magnetice ridicate din interiorul crustei terestre;
▪ Se impart in trei categorii:
anomalii continentale ΔT1 – produse de repartitii de roci cu proprietati magnetice
care ocupa suprafete foarte intinse in subsol, se gasesc in volum mare si in general
la adancimi mari
• anomalii regionale ΔT2 – ocupa regiuni mai putin intinse si au intensitati mai
reduse fiind produse de prezenta in subsol la adancimi mai mici a acumularilor de
roci cu proprietati magnetice ridicate;
anomnalii locale ΔT3 – ocupa suprafete restranse fiind produse de anomalii
superficiale si locale ale rocilor feromagnetice sau ale mineralelor magnetice din
zacaminte.
T = T0 + ΔT1 + ΔT2 + ΔT3
PROSPECTIUNEA MAGNETICA
M = Intensitatea campului geomagnetic total T sau variastiile lui locale ΔT. In
trecut s-a masurat componenta verticala Z a intensiatatii campului geomagnetic sau
variatia sa locala ΔZ;
Δ – provine de la faptul ca masuratorile se raporteaza la o valoare de baza
(referinta pentru toate masuratorile ulterioare)
Unitatea de masura este Tesla. In prospectiunea magnetica se utilizeaza nanotesla:
1nT = 10-9T
In teren se calculeaza ΔTa sau ΔZa ( a = anomal). Se scade un camp geomagnetic de
referinta din ΔT sau ΔZ. Acest camp depinde de variatia cu latitudinea si de
variatiile regionale date de structurile din crusta.
44
Tmasurat = Tnormal + Tanomal Tanomal = Tmasurat - Tnormal
Intr-un punct oarecare, Tnormal se calculeaza cu relatia C. Demetrescu & T. Nestianu
1984 pentru epoca 1080.
p = intensitatea de magnetizare I a rocilor din subsol
Ī = Ī r+ Ī i
Ir = magnetizarea remanenta
Ii = magnetizarea inductiva
Relatia este scrisa sub forma vectoriala deoarece cele doua magnetizari pot avea
directii diferite.
Ir pastreaza amprente ale unor magnetizari din campul magnetic trecut in timp
geologic si are valoare mica ce duce uneori la neglijarea ei.
Ii = χ x H;
χ = susceptibilitate magnetica – marime scalara. Se masoara pe teren cu
susceptibilimetrul. Se masoara pe esantioane de roci. Ele masoara susceptibilitatea
rocii in raport cu susceptibilitatea aerului.
Factorul Koenigsberger = Q = magnetizarea remanenta supra magnetizarea
inductiva
Q = Ir / Ii
Proprietatile magnetice ale rocilor si formatiunilor geologice sunt caracterizate
complet prin vectorul magnetizare I, respectiv momentul magnetic al unitatii de
volum, ca rezultat a doua componente:
- o magnetizare remanenta sau permanenta;
- o magnetizare castigata prin inductie in campul geomagnetic.

Raportul celor doua componente poarta numele de factorul Q – factorul

Koenigsberger si reprezinta o alta forma de exprimare a magnetizarii rocilor.
PROPRIETATILE MAGNETICE ALE MINERALELOR SI ROCILOR
Marea majoritate a corpurilor si substantelor din natura se magnetizeaza atunci
cand asupra lor se exercita influenta unui camp magnetic, castigand proprietati
magnetice prin inductie magnetica.
χ = susceptibilitatea magnetica si caracterizeaza capacitatea unor substante sau
corpuri de a capata proprietati magnetice sub actiunea unui camp magnetic.
Dupa χ corpurile se impart in trei categorii:
a) Paramagnetice – susceptibilitatea magnetica este constanta, pozitiva si mica in
valoare absoluta;
b) Diamagnetice – susceptibilitatea magnetica este constanta, negativa si mica in
valoare absoluta;

45
c) Feromagnetice – susceptibilitatea magnetica este varibila cu campul, depinzand
numai de valoarea lui actuala. Susceptibilitatea magnetica este pozitiva si poate
atinge valori foarte mari.

Exemple:
Minerale:
- Din categoria a): olivina, piroxen, amfibol, granat, biotit, muscovit, clorit;
- Din categoria b): cuart, calcit, gips, sare gema, galena, blenda;
- Din categoria c): magnetit, ilmenit, pirotina, hematit.
Roci:
- Din categoria a): roci metamorfice sau magmatice fara magnetit;
- Din categoria b): roci sedimentare;
- Din categoria c): roci magmatice:

= acide – proprietati magnetice reduse;

= bazice – proprietati magnetice ridicate.
Magnetizarile remanente pot aparea in cazul:
- Rocilor eruptive – din cauza remagnetizarii acestora in diferite faze de eruptie sau
datorita proprietatilor fizico-chimice ale magmelor;
- Rocile metamorfice – se produc mai multe remagnetizari in diferite faze de
metamorfism;
- Rocile sedimentare – isi pot schimba pozitia initiala prin deranjamente tectonice
si astfel pot pastra o magnetizare remanenta diferita ca directie de cea produsa in
prezent de campul geomagnetic.

Magnetizarea inversa este tot o problema de magnetizare remanenta dar, fiind

orientata in sens opus campului actual, produce anomalii inverse (inversarea
polilor magnetici in timp geologic).
Dintre mineralele feromagnetice cele mai importante sunt: magnetitul, ilmenitul,
pirotina, franklinitul, titanomagnetitul si hematitul.
Proprietatile magnetice ale rocilor depind de proprietatile magnetice ale
mineralelor care compun roca. Valori mari au rocile care contin minerale
feromagnetice.
Rocile cele mai multe puternic magnetizate se gasesc de cele mai multe ori printre
rocile eruptive si rar printre cele metamorfice. Dintre rocile sedimentare au
proprietati magnetice numai acelea ce contin ca amestec minerale magnetizate.

46
Dintre rocile eruptive, rocile bazice sunt in medie mai magnetice decat rocile
acide, datorita proportiei diferite in care intra mineralele feromagnetic in
compozitia lor.
2. Factorii care conduc la variabiliateta valorilor proprietatilor magnetice
A. Factori mineralogici
a) Compozitia minerala

Susceptibilitatea magnetica a rocii este direct proportionala cu continutul acesteia

in elemente feromagnetice. Este important atat tipul elementului feromagnetic care
intra in compozitia rocii cat si cantitatea sau concentratia acestuia.
b) Marimea granulelor elementului feromagnetic

Susceptibilitate mica daca diametrul granulelor este micsorat

B. Factori geologici
Trecutul geologic al diverselor roci sau formatiuni, prin diversele fenomene pe
care acestea le suporta, poate produce variatii ale valorilor susceptibilitatii
magnetice.
a) Fenomenele termice

Permeabilitatea materialelor magnetice (gradul de magnetizare a unui material care

reactioneaza liniar cand este strabatut de un camp magnetic) creste continuu cu
cresterea temperaturii pana la valoarea numita temperatura critica; daca
temprtarura continua sa creasca peste aceasta valoare permeabilitatea magnetica
descreste foarte rapid si dupa cateva grade materialul isi pierde complet
proprietatile magnetice. Valoarea temperaturii pentru care are loc pierderea
completa a proprietatilor magnetice poarta numele de punct Curie. Este
temperatura la care materialul magnetic devine nemagnetic.
Punctul Curie este de: 5150C pentru magnetit, 3000C pentru pirotina, 3100C pentru
nichel, 6900C – 8700C pentru fier.
Proprietatile magnetice actuale ale rocilor sau formatiunilor geologice vor fi
dependente de:
- Temperatura de formare a rocilor – la cele eruptive;
- Tipul de metamorfism (de contact sau regional – pentru roci metamorfice);
- Numarul de cicluri de metamorfism – pentru roci metamorfice;
- Temperatura maxima a ciclurilor de metamorfism – pentru roci metamorfice;
- Numarul, intensitatea si temperatura maxima a diverselor fenomene tectonice ca:
fracturi, flexuri, cutari – la toate tipurile de roci.

47
Se estimeaza ca adancimea in scoarta la care poate sa dispara magnetismul
permanent al rocilor ar fi de cca. 20 km. La racire, proprietatile magnetice se refac,
insa la o temperatura mai joasa decat a punctului Curie.
b) Presiunea

Modificarile de volum ale materialelor cu proprietati magnetice produc variatii in

valoarea acestor proprietati (fenomenul de magnetostrictiune).
Fortele care provoaca cutari, falieri, flexuri, incalecari sau cutremure de pamant
vor afecta magnetizarea rocilor respective, cu o cantitate variabila in functie de
marimea presiunii care a actionat in zona respectiva.
In urma cutremurelor de pamant, care schimba starea de tensiune din roci, s-au
constatat unele modificari ale aspectului unor anomalii magnetice.

c) Concentratii mecanice sau chimice

Prin concentratia mecanica procentul de elemente feromagnetice in roca respectiva
se mareste si odata cu aceasta creste si valoarea susceptibilitatii magnetice a rocei;
Prin concentrare chimica apar zone de concentrare in elemente feromagnetice sub
forma de filoane, lentile de segregatie magmatica sau contact. Odata cu aceasta Fe
bivalent se transforma in general in Fe trivalent, a carui susceptibilitate magnetica
este mai mare.
d) Dispersari mecanice sau alterari chimice

Sub actiunea agentilor externi sau prin procesul de spalare si transport se produce
sfaramarea si dispersarea granulelor de elemente feromagnetice si odata cu aceasta
scaderea valorii susceptibilitatii magnetice.
Alterarea chimica se face in general pe baza transformarii compusilor de Fe
trivalent in Fe bivalent. Astfel, magnetita se transforma in hematit sau limonit a
caror susceptibilitate magnetica este mult mai mica. Fenomenul apare in
zacamintele de fier, la a caror parte superioara apare o zona de oxidatie sub
actiunea agentilor exteriori, care poarta numele de palarie de fier si a carei
susceptibilitate magnetica este inferioara zonelor adanci ale zacamantului la care
alterarea nu a avut loc.
C. Factori meteorologici
a) Traznete si fulgere

Produc magnetizari prin inductie mai ales in zone restranse expuse descarcarilor
electrice. Din aceasta cauza, uneori pe varfuri de munti sau pe stanci izolate se
observa magnetizari puternice pe suprafete mici.
Proprietatile magnetice ale rocilor
48
Proprietatile magnetice ale rocilor depind de proprietatile magnetice ale
mineralelor ce compun roca. Valori mari au rocile ce contin minerale
feromagnetice. Mineralele paramagnetice si asocierile acestor minerale formeaza
roci cu magnetizari slabe.
- Argilele au proprietati magnetice mai mari decat celelalte roci sedimentare;
- Conglomeratele cu elemente de roci magmatice au proprietati magnetice mai
mari;
- Rocile sedimentare – au proprietati magnetice numai acelea care contin ca
amestec minerale magnetizate;
- Rocile metamorfice – rare puternic magnetizate;
- Rocile eruptive – cele mai puternic megnetizate.

Limitele de variatie a susceptibilitatii magnetice pentru unele tipuri de roci din

Romania:
- Calcare si dolomite curate (-0.3 - -2*10-6 uCGS)
- Tufuri dacitice (1 - 3*10-6 uCGS)
- Cuartite si gresii sau nisipuri cuartifere 0*10-6 uCGS
- Marne si argile (2 – 200*10-6 uCGS)
- Gresii (2 – 200*10-6 uCGS)
- Nisipuri (2 – 300*10-6 uCGS)
- Tufuri andezitice (400 – 1200*10-6 uCGS)
- Granite (3 – 70*10-6 uCGS)
- Granite cu magnetit (100 – 1500*10-6 uCGS)
- Bazalte (500 – 5000*10-6 uCGS)
- Micasisturi (3 – 80*10-6 uCGS)
- Magnetit minereu (15000 – 40000*10-6 uCGS)
- Serpentinit (1600 – 5300*10-6 uCGS)

Domeniile de variatie a susceptibilitatea magnetica pentru diferite tipuri de roci

(diversi autori):
Roci sedimentare:
- Loess (20 – 30*10-6 uCGS)
- Dolomite (0.9 – 1.4*10-6 uCGS)
- Calcare ( 4 – 70*10-6 uCGS)

- Gresii (0 – 33*10-6 uCGS)

- Argile (0 – 60*10-6 uCGS)
49
- Argile cu oxizi de fier (140 - 950*10-6 uCGS)
Roci metamorfice:
- Sisturi (20 – 2450*10-6 uCGS)
- Amfibolite (30 – 5180*10-6 uCGS)
- Corneene (120 - 6400*10-6 uCGS)
- Gneisuri (0 – 85*10-6 uCGS)

Roci eruptive:
- Granite (10 – 4445*10-6 uCGS)
- Granodiorite (200 -2000*10-6 uCGS)
- Andezite (250 – 5000*10-6 uCGS)
- Sienite (0 – 6590*10-6 uCGS)
- Gabbrouri (70 – 7470*10-6 uCGS)
- Diabaze (0 – 13820*10-6 uCGS)
- Bazalte (125 – 15500*10-6 uCGS)
- Peridotite (480 – 72800*10-6 uCGS)

3. Contraste majore de proprietati magnetice in structuri geologice

Contraste de susceptibilitate magnetica – premise de interpretare – anomalii

magnetice
Mineralele si rocile se deosebesc dupa proprietatile lor magnetice. Contrastele de
magnetizare care apar intre acestea sunt responsabile de producerea anomaliilor
magnetice care perturba campul geomagnetic normal.
Anomaliile magnetice sunt deformari ale campului geomagnetic produse de
prezenta in subsol a unor roci sau formatiuni geologice cu proprietati magnetice
diferite.
Anomaliile magnetice apar atunci cand se creeaza contraste de proprietati
magnetice adica atunci cand vin in contact roci cu valori diferite ale intensitatii de
magnetizare.
Pentru ca aceste contraste sa genereze anomalii cartabile la suprafata, trebuie:
- Sa fie destul de puternice;
- Formatiunile geologice intre care apar contrastele sa fie dezvoltate suficient de
mult;
- Sa nu se gaseasca la prea mare adancime.

Contraste create de:

- Zacamintele de minereuri metalice cu magnetit;

50
- Zacamintele de Cu sau Au si Cu asociate cu pirotina (FeS);
- Zacamintele Porphyry Copper Cu, Mo, Au asociate cu magnetit;
- Sisturile cristaline cu magnetit;
- Fundament cristalin cu zacaminte de Fe;
- Nisipuri cu magnetit (de regula staratele de nisip au pana la 5 m grosime);
- Lavele (grosimi de cativa metri pana la zeci de metri) daca au extindere
orizontala mare dau contraste mari deoarece au proprietati magnetice.

In magnetometrie efectul scade cu z3. De aceea, stratele mai de suprafata dau un

efect mai puternic decat cele din adancime.
Cntrastele de proprietati magnetice din subsol nu prezinta interes pentru
prospectiune decat daca ele sunt rezultatul unor variatii laterale. In cazul unei
startificatii orizontale constituita din pachete de roci cu proprietati magnetice
diferite, contrastele apar doar pe verticala, proprietatile magnetice fiind constante
in dezvoltarea laterala a formatiunilor geologice. In aceasta situatie la suprafata nu
se manifesta nicio variatie a campului geomagnetic.
Cele mai importante contraste de proprietati magnetice, capabile sa produca
anomalii magnetice se datoreaza acumularii substantelor minerale utile si
contactelor dintre diverse tipuri de roci:
a) Acumulari de subtante minerale utile:
- Acumulari de magnetit, pirotina si cromit;
- Masivele de sare;
- Injectiile de roci eruptive;
- Carbonati si silicati de mangan (contin magnetit);
- Acumulari de pirita (apare asociata pirotina).

b) Contacte intre diverse tipuri de roci

- Intre rocile eruptive bazice si roci sedimentare;
- Intre rocile eruptive bazice si roci metamorfice;
- Intre roci eruptive bazice si rocile magmatice acide;
- Intre rocile metamorfice si roci sedimentare – cand la alcatuirea geologica a
subsolului participa formatiuni cu continuturi variabile de substante feromagnetice.

Asemenea contacte au loc obisnuit in urmatoarele situatii geologice:

51
1. Variatii de relief ale unor formatiuni geologice cu proprietati magnetice
ridicate acoperite de roci slab magnetice. Exemple:

o Relief ingropat al unui fundament metamorfic sau eruptiv;

o Bazine de sedimenatare de mica adancime.

2. Structuri plicative in masa formatiunilor sedimentare sau metamorfice:

o Variaza adancimea unor pachete de roci cu proprietati magnetice diferite;

3. Structuri monoclinale
o Aduc la suprafata formatiuni constituite din diverse tipuri de roci;
o Apar la marginea bazinelor de sedimentare – anomalii de cap de strat

4. Accidente tectonice – falii, flexuri, incalecari

o Aduc fata in fata formatiuni cu proprietati magnetice diferite

5. Variatii petrografice laterale insotite de o variatie a continutului de substante

feromagnetice;
o Variatiile de facies din cadrul formatiunilor sedimentare si metamorfice;
o Variatiile din masa corpurilor eruptive datorate fenomenelor de segregatie,
alterare hidrotermala.

CONTRASTE MAJORE DE SUSCEPTIBILITATE MAGNETICA

- contacte intre diverse tipuri de roci – contrastele majore se realizeaza intre;
o rocile eruptive bazice pe de o parte si rocile metamorfice si rocile sedimentare
care sunt mai slab diferentiate magnetic intre ele pe de alta parte

Desen 1

52
o roci eruptive acide si rocile metamorfice si rocile sedimentare (Desen2).

- existenta concentratiilor de minerale utile in formatiuni geologice – anomalii

puternice atunci cand mineralele feromagnetice formeaza concentratii sau
zacaminte importante ca dimensiuni (Desen 3);

- variatia reliefului unei formatiuni geologice cu proprietati magnetice

acoperita de formatiuni slab magnetice, daca adancimea formatiunii nu este prea
mare (Desen 4);

53
- tectonizari ce pot schimba pozitia in subsol a unor formatiuni geologice cu
proprietati magnetice (Desen 5);

- variatii petrografice laterale, insotite de variatii in continutul de minerale

feromagnetice (Desen 6).

54
VARIATIA PROPRIETATILOR ELECTRICE ALE ROCILOR.
FACTORII CARE CONDUC LA VARIABILITATEA VALORILOR
PROPRIETATILOR ELECTRICE. CONTRASTE MAJORE DE
PROPRIETATI ELECTRICE IN STRUCTURI GEOLOGICE

1. Variatia proprietatilor electrice ale rocilor

ELECTROMETRIA
La baza metodelor de prospectiune electrometrica (electrica) stau diverse
fenomene electrice, atat naturale cat si provocate.
Activitatea electrochimica naturala - reprezinta totalitatea fenomenelor care au loc
in natura in anumite conditii de zacamant ale rocilor sau mineralelor, in urma
carora, in spatiul inconjurator acestora din subsol apare un camp electric propriu.
Fenomene naturale
Fenomene in urma carora apar potentiale electrice naturale:
1. Oxidarea si reducerea
- Oxidarea – prin ea roca sau mineralul pierde o cantitate de electroni, prezentand o
sarcina pozitiva;
- Reducerea – prin ea fenomenul are loc invers, roca sau mineralul prezentand o
sarcina electrica negativa.

Potentialele elctrice de oxidare si reducere apar la zacaminte de sulfuri metalice

(pirita), oxizi (magnetit, hematit), carbuni, grafit si sisturi grafitoase (Figura 1).

55
Deasupra nivelului hidrostatic, datorita apei care este bogata in oxizi, se produce
oxidarea zacamantului.
Sub nivelul hidrostatic, lipsa oxigenului antrenat de apele de circulatie superficiale
nu mai provoaca oxidarea zacamantului, acesta suportand un fenomen de reducere
(cimentatie).
Datorita acestui fenomen zacamantul ia functiunea unei pile electrice, cu un pol
pozitiv la partea superioara si un pol negativ la partea inferioara. Aparitia
polaritatii zacamantului face sa se nasca un curent electric care, pe de o parte
circula intre capetele acestuia, prin mediul inconjurator si pe de alta parte prin
interiorul lui. In modul acesta la suprafata solului si deasupra zacamantului apare o
zona de potential electric negativ, care poate fi pusa in evidenta prin prospectiunea
electrometrica.
Pentru ca sa apara potentiale electrice naturale este necesar ca zacamintul sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa fie constituit dintr-un minereu bun conducator de electricitate;
- Sa aiba continuitate, adica particulele minerale sa se atinga intre ele;
- Partea superioara a zacamantului sa se gaseasca deasupra nivelului hidrostatic al
regiunii;
- Minereul din care este constituit zacamantul sa fie oxidabil.

2. Difuziunea si adsorbtia
- Potentiale elctrice de difuziune – ionii din solutia mai concentrata difuzeaza in
solutia cu concentratia mai mica in saruri. Rezulta o diferenta de potential electric
intre zonele de strate permeabile care contin cele doua solutii.

56
- Potentiale electrice de adsorbtie – ionii sunt adsorbiti de catre particulele fine
disperse ale rocii ce sunt prezente in spatiul liber din porii rocilor (spatiul lagunar)
alaturi de solutiile mineralizate.

Potentialul masurat va reprezenat suma acestor doua potentiale.

Exemple de roci care pot avea activitate de difuzie – adsorbtie: argilele sistoase,
sisturile argiloase, marnele compacte, argilele nisipoase, nisipurile fine.
3. Potentiale de filtrare si ascensiunea solutiilor mineralizate prin capilaritate

Sunt produse de circulatia electrolitului in porii rocilor si cand acestea prezinta la

un anumit nivel, proprietati de capilaritate. Factorii care influenteaza producerea
acestui fenomen sunt:
- Porozitatea rocilor;
- Concentratii diferite in saruri minerale;
- Gradul lor de penetrabilitate;
- Structura spatiului liber format din porii rocilor.
Filtrarea are loc in timpul migrarii apelor meteorice sau a celor din straturile
superficiale, de obicei de la exterior spre interiorul subsolului. Circulatia se
produce sub presiune in lungul faliilor, fisurilor si rocilor permeabile.
Potentialele electrice de filtrare sunt negative si nu depasesc in intensitate cateva
sute de milivolti.
Este folosit in prospectiunea electrica in probleme de carst, in subsoluri calcaroase.
In cazurile in care filtratia are loc de jos in sus, prin fenomenul de capilaritate, pot
aparea potentiale electrice pozitive, uneori in valoare de peste 1000 mV.
Campurile potentiale variabile sunt produsul unor curenti electrici naturali care iau
nastere in partea superioara a scoartei terestre, datorita conductivitatii electrice a
rocilor si unor procese chimice si fizice particulare. Aceste campuri sunt locale si
dureaza atata cat dureaza cauzele care le produc.
Curenti telurici
Curentii telurici constituie fondul electric permanent al scoartei terestre, au un
caracter general, sunt prezenti continuu si pana la mari adancimi.
Variatiile periodice in timp ale curentilor telurici:
- 11 ani, corespunzator variatiei seculare de origine externa a campului
geomagnetic (ciclul solar de 11 ani);
- 27 zile, corespunzator rotatiei medii a Soarelui in jurul axei sale;
- 24 ore, corespunzatoare variatiei diurne a campului geomagnetic;
- 10 – 300 s sub forma de pulsatii

57
FENOMENE PROVOCATE
Unele metode de prospectiune electrometrica folosesc curent electric continuu sau
curent electric alternativ introdus in subsol.
Curent electric continuu
Este curentul electric care apare datorita unei diferente de potential electric ΔV,
constanta ca valoare in timp.
Conductibilitatea electrica specifica – este proprietate fizica fundamentala a
mediilor si reprezinta masura in care acestea favorizeaza propagarea prin ele a
curentilor electrici.
σ = i/E, unde:
- σ = conductibilitatea electrica specifica;

- i = densitatea de curent electric;

- E = intensitatea campului electric.
Legea fundamentala pe care se bazeaza propagarea curentului electric continuu
este lege alui Ohm:
R = U/I unde:
- R = rezistenta electrica;
- U = tensiunea electrica;
- I = intensitatea curentului electric

ρ = 1/ σ unde
- ρ este rezistivitate specifice si se masoara in Ωcm in sistemul CGS si in Ωm in
sistemul internationl. In prospectiunea electrica se foloseste Ωm.

Curentul electric alternativ

Este un curent al carui sens se schimba periodic si care apare datorita unei
diferente de potential sau forta electromotoare periodica.
Curentul electric alternativ da nastere unui camp magnetic alternativ, care induce
in pamant un camp electric secundar. Campul electric secundar si prin el curentul
electric secundar creaza un camp magnetic secundar care se insumeaza cu campul
magnetic primar.
In acest fel perturbatiile in distributia curentului alternativ in subsol produse de
conditii geologice specifice se reflecta atat in elemente electrice cat si in cele
magnetice ale campului electromagnetic.
PROSPECTIUNEA ELECTROMETRICA (ELECTRICA)
M = Poate sa fie:
- diferente de potential;
- raporturi de amplitudine si diferente de faze intre curentii inductori si indusi;

58
- gradientul electric orizontal.

p = rezistivitate electrica ρ a rocilor din subsol.

Metode de prospectiune electrica
A. Bazate pe fenomene electrice naturale
- Metoda polarizatiei naturale (PN) numita si polarizatia spontana (PS)
- Metoda curentilor telurici

- Metoda magnetotelurica
B. Bazate pe curent electric continuu
- Metoda rezistivitatii
= profilarea electrica
= sondajul electric vertical (SEV)
- Metoda polarizatiei induse (PI) numita si polarizatia provocata (PP)
C. Bazate pe curent electric alternativ
- Metoda liniilor echipotentiale si a corpului incarcat
- Metode electrice inductive de joasa frecventa.

Metoda rezistivitatilor
Introducerea in pamant a unui curent electric continuu de intensitate cunoscuta si
masurarea diferentei de potential asociate acestui curent intre doua puncte situate
in acelasi domeniu al suprafetei solului.
Se foloseste un dispozitiv cuadripol ABMN alcatuit din emitatorul curentului AB
si linia de inregistrare a diferentei de potential MN.
Distributia electrica sufera influenta neomogenitatilor subsolului, care se reflecta in
marimea si modul de variatie a rezistivitatii electrice aparente.
ρa = K x ΔV/I unde
ρa = rezistivitatea electrica aparenta
K = coeficient functie de dispozitiv
Valoarea rezistivitatii aparente depinde de proprietatile electrice ale subsolului si
de configuratia cuadripolului folosit.
Dispozitive uzuale folosite in metoda SEV:
- Dispozitivul Schlumberger – cei patru poli formeaza un dispozitiv coliniar
simetric: AM = NB = a; MN = b

59
AM = NB = a si MN = b; ΔV = VM - VN; ρa = K x ΔV/I

- Dispozitivul Wenner
Se respecta conditia: AM = MN = NB = a; ρa = 2πa ΔV/I

PROPRIETATILE ELECTRICE ALE ROCILOR

1. Rezistivitatea – Rezistivitatea rocilor depinde mai mult de rezistivitatea solutiilor
care umplu porii rocilor decat de rezistivitatea particulelor minerale care compun
roca. In general valoarea rezistivitatii electrice variaza intre mii de ohm-metri si
sute de mii de ohm-metri.

Exemlu de domenii de variatie a rezistivitatii electrice in Ωm:

- Argile (2*10 – 2*103)
- Bazalte (6*103 – 8*105)
- Calcare compacte (6*102 – 6*104)
- Conglomerate (8*10 – 2*104)

60
- Carbuni – antracit (10-3 – 8)
- Diabaze (6*103 – 8*105)
- Dolomite (8 – 5*104)
- Gabbro (6*103 – 8*105)
- Gneise (102 – 8*104)
- Granite (6*103 – 9*105)
- Marne (7*10 – 6*103)
- Nisipuri (3*10 – 9*103)
- Nisipuri si gresii petrolifere si gazeifere (2*10 – 2*104)
- Sisturi argiloase (3*102 – 9*103)
- Sare (9*104 – 9*106)
- Sulfuri (pirita, pirotina, calcopirita) (10-3 – 9*10-1)

2. Conductivitatea electrica – Este capacitatea rocilor de a conditiona propagarea

curentilor electrici prin masa ei. Este inversul rezistivitatii.
3. Constanta dielectrica – Este proprietatea corpurilor izolante de a transmite
inductie electrostatica. Inductia electrostatica este fenomenul prin care un corp
incarcat electric provoaca in corpurile vecine de care este izolat o separare de
sarcini electrice.
2. Factorii care conduc la variabilitatea valorilor proprietatilor electrice

1. Natura corpurilor minerale

Ele pot avera:
- Conductivitate electronica (metalica) – datorita deplasarii libere a electronilor in
mediul conductor. Determina indeosebi rezistivitate rocilor compacte.

Apare la:
= zacamintele de sulfuri metalice (pirita, calcopirita);

61
= unii oxizi (magnetit, cromit, aur, argint);
= sisturi grafitoase.
- Conductivitate electrolitica (ionica) – datorita deplasarii ionilor, adica a
particulelor dizolvate in apa care impregneaza porii rocilor permeabile. Este cea
mai frecventa in natutra si apare in majoritatea rocilor poroase si permeabile
(nisipuri, gresii, pietrisuri). Ea este cu atat mai mare cu cat acestea contin o
cantitate mai mare de apa mineralizata.

Curentii electrici care iau nastere sau se propaga prin ambele categorii de medii
sunt curenti electrici de conductie.
2. Geometria porilor – determina rezistivitatea rocilor prin volumul si lungimea
porilor umpluti cu electrolit.

In general se poate spune ca pentru o anumita roca cu o porozitate data,

rezistivitatea specifica a ei scade odata cu cresterea umiditatii in solutii
mineralizate, atingand un minim de valoare atunci cand roca este saturata in astfel
de solutii. Daca este vorba de apa curata, fenomenul de mai sus are loc invers.

3. Gradul de umplere a porilor – relatia este invers proportionala

4. Electrolitul care umple porii rocilor – determina rezistivitatea rocilor prin
rezistivitatea sa.
5. Temperatura la care se gaseste roca sau formatiunea geologica –
rezistivitatea specifica scade pe masura ce temperatura creste.
Acest factor prezinta un interes deosebit la rocile si formatiunile geologice care au
grosimi mari si la care apare o scadere progresiva a valorii rezistivitatii specifice cu
adancimea.
6. Presiunea – influenteaza rezistivitatea in sens invers proportional.
7. Anizotropia – variatia rezistivitatii in functie de directie - rezistivitatea
longitudinala (in lungul stratificatiei) este intotdeauna mai mica decat rezistivitatea
transversala (perpendicular pe stratificatie) pentru ca drumul parcurs de curent este
mai scurt.

Rezistivitatea rocilor depinde de o serie de factori, dintre care natura

componentilor mineralogici joaca cel mai mic rol, in schimb continutul in solutie si
gradul de mineralizare a acestora este predominant.
3. Contraste majore de proprietati electrice in structuri geologice

62
In constitutia partii superioare a litosferei intra roci si formatiuni geologice cu
proprietati electrice foarte diferite. La aceasta se mai adauga si prezenta sau
absenta apelor de circulatie, cu un grad variabil de mineralizatie, caracterizate de
asemenea prin valori diferite ale proprietatilor electrice.
Toate acestea fac ca intre elementele geologice de prospectat (structuri, accidente
tectonice, zacaminte de minerale utile, etc.) si mediul inconjurator al acestora sa se
creeze contraste importante in valoare de rezistivitate electica specifica. Prezenta
acestor contraste in subsol, precum si omogenitatea relativa din punct de vedere al
proprietatilor electrice, pe de o parte, a obiectului geologic de prospectat si pe de
alta parte , a mediului inconjurator acestuia, comanda distorsiunile in propagarea
curentului electic in subsol (forma liniilor de curent si variatiile de densitate de
curent in diverse puncte din subsol) si aparitia anomaliilor electrice inregistrate la
suprafata solului.
Pentru ca metodele de prospectiune electrica sa functioneze cu succes, este de
asemenea important ca in cadrul aceluiasi element geologic proprietatile electrice
sa fie continue, discontinuitatea sau trecerea brusca la o alta valoare a acestora,
aparand la limita cu mediul inconjurator.
Mai trebuie precizata limitarea pe care o aduce adancimea la care este situat in
subsol contrastul de proprietati electrice.
In concluzie, aplicabilitatea prospectiunii electrice este conditionata de:
- Existenta unui contrast de proprietati electrice intre obiectul geologic de
prospectat si mediul inconjurator al acestuia, in valoare cat mai mare;

Δρ = ρ1 – ρ2
- Adancimea la care este situat obiectul geologic sa fie cat mai mica;
- Existenta simultana a continuitatii cat mai bine realizata a proprietatilor
electrice atat in obiectul geologic de prospectat cat si in mediul inconjurator
acestuia.

Interpretarea geologica a rezultatelor obtinute prin metode de prospectiune

elctrometrica nu se poate supune unor standarde si criterii fixe.
Succesul acesteia (ca si al celorlalte metode de prospectiune geofizica) se bazeaza
pe o cat mai buna cunoastere a caracteristicilor structurii geologice din regiunea in
care a avut loc prospectiunea.
Asadar, in ceea ce priveste specificul interpretarii geologice a rezultatelor
prospectiunii electrice – anomalii sau elemente structurale deduse – acesta este mai
greu de conturat cu aspecte de generalitati, ca in cazul altor metode geofizice, dat
fiind numarul mare al metodelor electrometrice si diversitatea marimilor fizice in
care se reflecta obiectele geologice.
63
Este foarte important de separat efectele neinteresante dar foarte puternice produse
de strate acvifere la diferite niveluri in coloana stratigrafica, umiditatea diferita a
rocilor de suprafata, efecte de relief topografic, efecte produse de variatii laterale
de conductibilitate electrica pentru acelasi tip de roca, etc.
Contraste majore de rezistivitate electrica
Conduc la:
1. Determinarea reliefului fundamentului cristalin;
2. Determinarea inclinarilor regionale;
3. Determinarea caracteristicilor structurale a cuverturii sedimentare;
4. Determinarea structurilor posibil petrolifere sau gazeifere in terenuri
sedimentare (rezistive – maxime de rezistivitate);
5. Determinarea masivelor de sare si a structurilor de tip diapir cu sambure de sare
in sedimentar (rezistive – maxime de rezistivitate);
6. Determinarea zacamintelor de carbuni in sedimentar;
7. Zacaminte metalifere (conductoare – minime de rezistivitate) bogate in oxizi,
carbonati, sulfuri cantonate in metamorfic sau eruptiv;
8. Zacaminte metalifere sarace, indeosebi de sulfuri complexe;
9. Zacaminte de grafit (conductoare – minime de rezistivitate)

10. Determinarea orizonturilor acvifere, a albiilor ingropate de rauri, a sectoarelor

cu ape subterane salinizate sau indulcite (singura metoda geofizica capabila sa
prospecteze direct prezenta apei in subsol)
Exista un bun contrast de rezistivitate electrica intre formatiunile acvifere si
celelalte orizonturi stratigrafice.
= Apele dulci (rezistive) pot imbiba formatiuni sedimentare necimentate dar si
formatiuni metamorfice sau eruptive foarte fisurate, fiind evidentiate prin maxime
de rezistivitate aparenta.
= Panzele acvifere mineralizate (conductoare) (ape de tip industrial, ape minerale
propriu-zise, ape termominerale), produc, in general, minime de rezistivitate
aparenta.
11. Natura rocilor, a adancimii si a reliefului acestora, care constituie fundamentul
in zona constructiilor importante.

Principalele probleme geologice rezolvabile prin metode de prospectiune electrica:

- Probleme de geologie structurala regionala;
- Probleme de geologie economica

= in terenuri sedimentare
64
= in terenuri metamorfice sau eruptive
- Probleme de hidrogeologie;
- Probleme de geologie tehnica.

Apa dulce – rezistiva – maxim de rezistivitate;

Apa sarata – conductoare – minim de rezistivitate;
Grafit – conductor – minim de rezistivitate;
Metale – conductoare – minim de rezistivitate;
Aer – rezistiv – maxim de rezistivitate;
Sarea – rezistiva – maxim de rezistivitate;
Petrolul – rezistiv – maxim de rezistivitate.

VARIATIA PROPRIETATILOR ELASTICE ALE ROCILOR. FACTORII

CARE CONDUC LA VARIABILITATEA VALORILOR
PROPRIETATILOR ELASTICE. CONTRASTE MAJORE DE
PROPRIETATI ELASTICE IN STRUCTURI GEOLOGICE

1. Variatia proprietatilor elastice ale rocilor

SEISMICA
Rocile si formatiunile geologice reprezinta un amestec de materiale rigide si
plastice, astfel incat la eforturi mari au deformari mari si permanente comportandu-
se ca niste materiale plastice, iar la eforturi mici au deformari mici, care se
anuleaza la incetarea eforturilor, comportandu-se ca niste materiale elastice. Din
aceasta cauza, rocile si formatiunile geologice sunt considerate ca materiale
cvasielastice.
Exploziile dau nastere la unde elastice care se propaga in subsol si pot ajunge din
nou la suprafata, dupa ce au suferit reflectii si refractii la suprafetele de
discontinuitate constituite de limitele de separatie a portiunilor din subsol cu
proprietati elastice diferite.
Atunci cand are loc un cutremur de pamant natural sau este produsa o explozie,
granulele rocilor si ale formatiunilor geologice care constituie scoarta terestra
(pana la o anumita adancime, in functie de intensitatea fenomenului) sunt puse in
miscare in toate directiile spatiului in raport cu punctul de producere. Mediul fiind
cvasielastic, granulele au deplasari mici si revin la pozitia initiala, transmitand
totodata aceste deplasari granulelor invecinate. In modul acesta apar:
- Unde de volum: undele elastice ce se gasesc in toate directiile in raport cu
punctul de producere al lor;

65
- Unde de suprafata: unde elastice care se propaga numai pe limita de separatie si
in imediata vecinatate din adancime a acesteia, datorita deformarilor elastice a
particulelor de material din acesta zona.

Unde elastice de volum

- Unde longitudinale (P) – se caracterizeaza prin comprimari si destinderi
succesive ale materialului pe directia de propagare a undei, adica paralela cu
directia de deplasare a energiei elastice. Au viteza de propagare cea mai mare
dintre toate tipurile de unde;
- Unde transversale (S) – se caracterizeaza prin miscarea granulelor de roca
perpendicular pe directia razei de deplasare a energiei elastice. Viteza lor de
propagare este intotdeauna mai mica decat a undelor longitudinale.

- Unde elastice de suprafata

Caractetistica generala a acestui tip de unda elastica este ca amplitudinea
(deplasarea maxima a granulelor de material) scade exponential cu adancimea,
astfel incat ele nu se propaga decat in vecinatatea suprafetei:
- Unde Rayleigh (R) – miscarea particulelor de material se face dupa niste elipse
situate in plan vertical si in sens retrograd directiei de propagare, axa mare a
elipselor fiind verticala;
- Unde Love (L) – sunt de tipul celor transversale, situate intr-un plan paralel cu al
suprafetei solului.

Viteza de propagare a undelor de suprafata este mai mica decat aceea a undelor de
volum transversale.
PROSPECTIUNEA SEISMICA
Undele elastice produse la suprafata solului se propaga in interiorul paturii
superioare a litosferei unde, deviindu-si directia de propagare datorita suprafetei
dintre formatiuni geologice sau pachete de roci cu proprietati fizice diferite, se
reintorc la suprafata si sunt inregistrate in diferite puncte. Pe baza intervalului de
timp scurs intre producerea si revenirea la suprafata a undelor elastice, se
calculeaza viteza medie de propagare a acestora in interiorul litosferei sau in
diferite formatiuni geologice sau pachete de roci pe care acestea le-au strabatut,
precum si adancimea si inclinarea suprafetei sau suprafetelor de separatie din
subsol care a produs devierea directiei lor de propagare.
M = poate sa fie:
- timpul de sosire a undelor reflectate sau refractate;
- amplitudinea vibratiilor inregistrate.
66
p = este:
- viteza de propagare a undelor elastice.

Contrastul de viteza de propagare a undelor elastice pe anumite suprafete da

acestora caracterul de suprafata sau limita de separatie. Intr-o sectiune geologica
nu toate suprafetele existente vor fi suprafete de separatie.
Prospectiunea seismica, prin reflelexie sau refractie, pune in evidenta structurile
geologice din subsol prin intermediul distributiei proprietatilor elastice.
Complexul de conditii naturale care influenteaza producerea, propagarea si
receptionarea undelor seismice este cunoscut sub denumirea de conditii seismo-
geologice. De caracterul acestor conditii depinde gradul de aplicabilitate a
seismicii si alegerea diferitelor variante de prospectiune seismica pentru
obtinerea unor informatii structurale de adancime cat mai complete.
VITEZA DE PROPAGARE A UNDELOR ELASTICE IN ROCI SI
FORMATIUNI GEOLOGICE
Parametrul fizic care intervine in prospectiunea seismica este viteza de propagare
a undelor elastice, care se noteaza cu v. Viteza de propagare a undelor elastice
intr-un mediu oarecare este in directa dependenta de proprietatile elastice ale
acestuia.
In prospectiunea seismica se utilizeaza mai mult undele longitudinale. Acestea
prezinta un avantaj fata de celelalte tipuri de unda: predomina in cazul surselor de
dilatare (explozii) si sunt cele care ajung primele la receptori.
Viteza undelor seismice longitudinale in roci variaza in limite foarte largi, de la
circa 200 m/s la circa 8000 m/s

2. Factorii care conduc la variabilitatea valorilor valorilor proprietatilor elastice

ale rocilor

1. Compozitia petrografica.
Acest factor este determinant pentru valoarea vitezei undelor seismice. Limitele de
variatie pentru principalele grupe de roci sunt urmatoarele:
Roci sedimentare 200 – 6400 m/s
- Terigene 200 – 4000 m/s
- Carbonatate 2600 – 6200 m/s
- De precipitatie chimica 3500 – 6400 m/s

Roci metamorfice 3800 – 7000 m/s

67
Roci eruptive acide 4000 – 5700 m/s
Roci eruptive bazice 4500 – 6000 m/s
Pentru rocile eruptive, viteza undelor creste cu scaderea continutului in siliciu, iar
rocile intruzive au viteze mai mari decat cele efuzive.
2. Porozitatea

Viteza de propagare a undelor elastice scade in valoare pe masura ce creste

porozitatea mediului.
Daca porozitatea creste de la 3% la 30% atunci valoarea vitezei de propagare
prezinta o variatie de 60% .
3. Adancimea la care se gasesc rocile in subsol

Vitezele de propagare a undelor elastice cresc cu adancimea. Cresterea vitezei cu

adancimea este provocata de cresterea presiunii litostatice care are drept consecinta
micsorarea porozitatii.
4. Anizotropia rocilor sedimentare si sistoase

Marea majoritate a rocilor sedimentare si sistoase sunt anizotrope din punct de

vedere elastic, proprietatile lor elastice si respectiv viteza de propagare a undelor
elastice variind dupa orientarea directiei care este luata in considerare. Aceasta din
cauza varietatii tipurilor de roci care intra in constitutia coloanei sedimentare, a
intercalatiilor, a proceselor de sedimentare ritmica.

5. Alterarea
Rocile alterate, datorita transformarilor fizico-chimice pe care le suporta sub
actiunea agentilor externi, prezinta in general o viteza de propagare a undelor
elastice mai mica decat roca vie din care provin.
6. Continutul in apa

Prezenta apei in roci influenteaza valorile vitezei de propagare a undelor elastice,

de la caz la caz:
- La rocile friabile, cum sunt nisipurile si argilele si care au o viteza de propagare a
undelor elastice mai mica decat a apei, continutul in apa cauzeaza o crestere a
vitezei;
- La rocile compacte, cu valori mari ale vitezei, continutul in apa cauzeaza o
descrestere a vitezei.

7. Varsta rocilor

68
Sa observat ca daca toti ceilalti factori care influenteaza viteza de propagare raman
constanti, viteza creste cu varsta formatiuniii.
Cresterea vitezei cu varsta se explica prin actiunea mai indelungata a solutiilor care
au circulat prin roci si care au sporit gradul lor de cimentare si prin accentuarea
proceselor metamorfice. Aceasta crestere este ilustrata in tabelul 4 care cuprinde
valori ale vitezelor pentru doua intervale de adancime.

8. Istoria tectonica
Rocile care au suferit un proces de dinamometamorfism mai inens cum sunt de
exemplu cele din regiunile intens cutate, poseda viteze mai ridicate.
De asemenea, zonele faliate se caracterizeaza prin scaderea vitezelor de propagare.
VALORI MEDII ALE VITEZEI DE PROPAGARE A UNDELOR ELASTICE PE
TERITORIUL ROMANIEI
Muntenia si Oltenia
- Tertiar 1700 – 2400 m/s
- Cretacic 3000 – 3500 m/s
- Fundament paleozoic peste 5000 m/s

Moldova
- Tertiar 2200 m/s
- Tortonian cu sare 5500 m/s

Bazinul Pannonic
- Tertiar 2000 m/s
- Fundament (mezozoic + paleozoic) 5500 m/s

Etajele Pliocenului din Muntenia

- Levantin 2130 m/s
- Dacian superior 2400 m/s
- Dacian inferior 2580 m/s
- Pontian 2840 m/s
- Meotian 2800 m/s

69
3. Contraste majore de proprietati elastice in structuri geologice

Prospectiunea seismica se bazeaza pe existenta in subsol a unor suprafete sau

limite de separatie intre pachetele de roci sau formatiuni geologice care intra in
constitutia sectiunii geologice si care, in acelasi timp, trebuie sa reprezinte
contraste de proprietati elastice si indeosebi de viteza de propagare a undelor
elatice la aceste limite. Nu toate limitele de separatie pot favoriza aplicarea
prospectiunii seismice deoarece este necesar ca ele sa indeplineasca urmatoarele
conditii esentiale:
- La limita de separatie trebuie sa existe un contrast de proprietati fizice adica sa
reprezinte o trecere neta de la o formatiune geologica sau un pachet de roci cu
anumite proprietati elastice la un altul cu proprietati elastice diferite.

Nu trebuie confundate limitele de separatie cu limitele geologice intre formatiuni

sau etaje de varsta diferita, deoarece caracterul de limita de separatie este conferit
de existenta unui contrast de proprietati fizice care nu intotdeauna exista pe
limitele geologice.
Aceasta conditie este foarte importanta in metodele de prospectiune seismica care
se bazeaza pe refractia undelor elastice. In acest caz limita de separatie devine o
buna suprafata de refratie a undelor elastice, cu conditia ca pachetul de roci situat
sub limita de separatie sa aiba o grosime mare.
- Limita de separatie trebuie sa reprezinte o suprafata neteda sa aiba caracter de
oglinda. Daca suprafata limitei de separatie este colturoasa, aspra, atunci la
incidenta undelor elastice pe ea apar fenomene secundare de imprastiere a lor in
mediul superior, difractii, si fie ca undele nu se mai intorc la suprafata in cadrul
dispozitivului de inregistrare, ci in alte zone din afara lui, fie ca pierd o parte
importanta din energia lor prin aceste fenomene si ajung la suprafata cu o energie
foarte mica, astfel incat aparatura nu le mai inregistreaza satisfacator sosirea.

Aceasta conditie este foarte importanta in metodele de prospectiune seismica care

se bazeaza pe reflexia undelor elastice. In acest caz limita de separatie devine o
buna suprafata de reflexie a undelor elastice.
- Limita de separatie trebuie sa fie continua si cat mai extinsa lateral.

Conditia de continuitate si conservare laterala a limitei de separatie este foarte

importanta pentru toate metodele de prospectiune seimica.
- Limita de separatie trebuie sa aiba inclinari mici.

70
In general se considera ca prospectiunea seismica functioneaza cu succes la
stratificatii care nu depasesc 20 – 250 inclinare.
- Materialul de deasupra limitei de separatie trebuie sa fie cat mai omogen din
punct de vedere al proprietatilor fizice.

Daca in mediul superior exista lentile de roci cu alte proprietati fizice decat acelea
ale lui, vor aparea in propagarea undelor elastice fenomene de reflexie la suprafata
lor, devieri prin refractie, reflexii multiple, pierderi de energie a undelor, care vor
conduce la rezultate eronate in stabilirea structurii sectiunii geologice.
Situatii geologice in care apar limite de separatie favorabile prospectiunii
seismice:
1. Intre zona de alteratie si partea nealterata a rocilor (limita ZVM – zona de viteze
mici);

2. Intre canalele de eroziune sapate de cursuri de apa in roci sedimentare si

aluviunile de umplutura ale acestora;

3. Intre diversele strate sau formatiuni geologice care afloreaza la marginea

bazinelor de sedimentare sau sunt aduse la suprafata in urma unor procese
tectonice;

4. Intre diverse strate cu facies petrografic diferit care intra in succesiunea

stratigrafica a cuverturii sedimentare;

5. Intre depuneri de sedimente mai noi, dupa o lacuna si relieful formatiunilor

sedimentare mai vechi pe care are loc depunerea;

6. Intre intercalatiile de gips sau anhidrit si restul sedimentelor terigene din

cuvertura;

7. Intre diversele minerale utile (carbuni, sare) prezente in cuprinsul stratelor

sedimentare si acestea din urma;

8. Intre masele de roci eruptive sub forma de dyckuri, piloni etc., care strapung
cuvertura sedimentara si au ramas cu partea superioara in ineriorul acesteia;

9. Intre intercalatiile de cenusi vulcanice si tufuri din cuprinsul cuverturii

sedimentare si restul acesteia;

71
10. Intre curgeri stratiforme de lave incluse in strate sedimentare si acestea din
urma;

11. Intre cuvertura si rocile care constituie fundamentul acesteia;

12. Intre diversele elemente structurale existente in interiorul fundamentului;

13. Intre roci cristaline sau eruptive si sedimentare, ingropate sub o cuvertura
subtire de sedimente sau aluviuni;

14. Intre canale de eroziune in roci cristaline sau eruptive sapate de cursuri de apa
actuale sau mai vechi si aluviunile de umplutura umplute, adesea cu continut
interesant de metale in stare nativa (Au, Pt, Cu).

72