Sunteți pe pagina 1din 81

CURS DE MASAJ AVANSAT

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

DEFINIŢIE – grup de exerciţii mecanice de tip manual sau tehnic prin care,
luându-se contact cu tegumentul, se efectuează diferite manevre, în scop igienic, profilactic
sau terapeutic şi recuperator . Aceste manevre stimulează pielea, determinând reacţie
vasculară, biochimică, de stimulare senzitivă şi induce reacţii de tip reflex în vecinătatea zonei
de masaj sau la distanţă.

SCURT ISTORIC
- cuvântul „masaj” are origine arabă (mass înseamnă a frământa uşor), deşi dicţionarul
ştiinţelor medicale îi atribuie origine greacă (massein înseamnă frământare, petrisaj);
- în 1966 a fost emisă definiţia masajului (Consiliul Superior de Masoterapie) –
ansamblul mişcărilor manuale sau mecanice care mobilizează metodic ţesuturi sau
segmente de corp în scop terapeutic, estetic sau igienic sau în scopuri sportive;
- practicat pe vremuri empiric la limita cu vrăjitoria sau misticismul; în prezent se
sprijină pe date fiziologice şi psihologice care au permis stabilirea unor legi şi tehnici
obiective;
- sunt cunoscute trei perioade principale: perioada antică (de la începuturile sale până
în secolul XIX – chinezii şi indienii au aplicat masajul cu aproape 3000 ani î.e.n., dar
primele noţiuni de masaj le datorăm grecilor prin Herodikos şi Hippocrate care au
menţionat proprietăţile terapeutice, medicul roman Galenus a descris principalele
manevre de masaj), perioada suedeză (sec. XIX – poetul Ling este fondatorul
gimnasticii suedeze preluând lucrările chinezilor şi răspândind ideile în toată Europa),
perioada modernă (după primul şi al doilea război mondial masajul a fost neglijat în
favoarea mecanoterapiei, din a doua jumătate a secolului XX masokineziterapia
îmbracă aspectul unei specialităţi cu baze ştiinţifice anatomo-fiziologice).

CLASIFICAREA MASAJULUI

I. MASAJUL OCCIDENTAL
MASAJUL USCAT
1. Masajul manual efectuat de către maseur
a) masajul clasic
- tehnici clasice – principale – netezirea
fricţiunea
frământat
tapotament
vibraţia
– complementare – cernutul, rularea
presiunea şi tensiunile
tracţiuni
scuturări
elongaţiile
pensări
ciupiri
b) masajul reflex
- masajul ţesutului conjunctiv
- masajul reflex segmentar
- masaje reflexe speciale – reflexologia vertebrală
reflexologia limbii
reflexologia endonazală
reflexologia auriculară
reflexologia irisului
reflexologia buzelor
reflexologia intestinului gros
reflexologia dinţilor
reflexologia palmară
reflexologia plantară
neuralterapia
2. Automasajul
- masajul clasic
- masajul reflex
3. Masajul mecanic
- masajul vibrator – curenţii electrici şi câmp magnetic
unde mecanice (ultrasunetul)
vacuum
fotolii, pături, mese vibratorii
aparate portabile

MASAJUL UMED
- masajul clasic - fricţiunile
spălările
afuziunile
băile
duşurile
- masajul special – bară cu vârtej de apă
duş masaj
duş subacvatic
terapia cu factori contrastanţi
masajul cu gheaţă

II. MASAJUL ORIENTAL


1. Masajul neenergetic
- osteopresura – masajul periostal
- digitopresura – presopunctura – craniopresopunctura
rinofaciopresura
auriculopresura
mano şi podopresura
presura generală pe puncte de
acupunctură

- metode combinate – chinezeşti


japoneze
2. Masajul energetic pe puncte de acupunctură şi meridiane energetice
CONDIŢII ŞI REGULI PENTRU PRACTICAREA MASAJULUI

- se practică în spaţii anume destinate – baze de tratament de fizioterapie, staţiuni


balneare, cabinete de tratament, secţii clinice
- sălile de masaj trebuie să respecte condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare – aerisite,
bine luminate, ferite de radiaţiile solare şi de orice alţi factori nocivi, compartimentate
separat pe sexe şi grupe patologice, cu temperatura microclimatului de minim 20 grade,
cu instalaţie sanitară şi vestiar alăturate
- patul de masaj, acoperit cu un cearşaf, trebuie să fie înalt de cel puţin 70-75 cm,
lungimea de 2 metri iar lăţimea de 70 cm, preferabil cu 2-3 segmente separate şi
articulate, astfel încât să asigure întotdeauna atât persoanei masate cât şi maseurului cele
mai favorabile şi relaxante poziţii
- maseurul trebuie să se spele pe mâini înainte şi după fiecare masaj, să aibă permanent
unghiile tăiate, să nu poarte brăţări, inele, pentru a nu-l răni pe cel masat şi a nu interfera
energia transmisă pacientului (nimic nu poate înlocui mâna maseurului!!); să nu
consume băuturi alcoolice înainte de masaj şi eventual să poarte o mască la gură în caz
de răceală;
- maseurul trebuie să aibă o bună stare de sănătate fizică şi mentală, dozându-şi foarte bine
eforturile faţă de diferitele cazuri, obiective şi categorii de masaj pe care trebuie să le
execute, să fie rezistent la oboseală fizică şi psihică, echilibrat, cu un simţ tactil deosebit,
în special la nivelul palmelor şi al degetelor, să cunoască noţiuni de anatomie, fiziologie,
dermatologie, psihologie
- în cazul masajului sportiv, maseurul trebuie să fie pregătit şi în ceea ce constă
antrenamentul sportivului, acesta devenind o „piesă” de primă importanţă în anturajul
sportivului de performanţă. Deşi cei cu anumite defecte de vedere au un simţ tactil
extrem de dezvoltat, pentru sportivii de performanţă sunt de preferat maseurii fără
handicapuri de orice natură, intrând în joc şi factorul psihologic, care adeseori îl
transformă pe maseur în confidentul sportivului
- mâna care joacă rol de funcţie trebuie să fie morfologic normală (fără malformaţii,
mutilaţii, boli de piele), să aibă o foarte bună sensibilitate tactilă; maseurul trebuie să-şi
încălzească mâinile
- să nu aibă vreo halenă neplăcută, transpiraţii, miros de tutun
- să fie de o moralitate corespunzătoare
- se recomandă ca după fiecare şedinţă de masaj, până la începerea unei alte şedinţe,
maseurul să facă o pauză de minim 10-15 minute, cu scop de refacere (relaxare,
meditaţie, consum de fructe sau lactate, exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi
articulaţiilor sale, etc.)
- cel masat trebuie, de asemenea, să se prezinte într-o bună stare de igienă şi motivat
pentru masaj, să aibă acordul medicului pentru masaj. Este de dorit ca înainte de masaj
sportivul sau persoana masată să-şi golească vezica urinară şi tubul digestiv, pentru ca
apoi să se concentreze numai asupra masajului
- să ia masa cu cel puţin 1-2 ore înainte de masaj sau la 30-60 minute după masaj
- uneori masajul, mai ales la sportivi, urmează după saună sau fizioterapie, ceea ce este
foarte bine, sporind eficienţa masajului
- atât maseurul, cât şi cel masat, să se rehidrateze după masaj (dar nu cu băuturi alcoolice),
să evite fumatul cel puţin 15 minute înainte şi după masaj
- masajul se poate executa cu mâinile uscate sau utilizând pulberi fine (de origine vegetală
sau minerală, cu reacţii neutre, nealergizante – talcul clasic, pulberi de amidon),
substanţe grase uleioase (de origine animală, vegetală – ulei de seminţe de in, măsline,
floarea-soarelui – sau minerală – vaselină, glicerină), unguente ce conţin substanţe
medicamentoase cu rol antiinflamator, revulsiv, vasoactiv; după şedinţa de masaj
substanţele grase trebuie îndepărtate de pe tegument prin spălare cu apă caldă şi săpun
- durata unei şedinţe de masaj este cuprinsă în general între 10-15 minute pentru masajul
local, 15-30 minute pentru masajul regional, 50-60 minute pentru masajul general;
durata, repetiţia, genul masajului vor fi întotdeauna precizate de medic! Maseurul îl va
ţine la curent cu orice eveniment survenit în timpul sau după şedinţa de masaj
- când un tratament necesită 20 şedinţe este bine să se facă o pauză la 10 şedinţe şi să se
reia
- trebuie respectate integritatea ţesuturilor înainte de masaj; echimozele prin masaj se
produc cu cea mai mare uşurinţă între cele 2 foiţe ale fasciei superficiale, căci reţeaua
vasculară este fragilă

Viaţa modernă obositoare, dezechilibrantă generează o nouă categorie de pacienţi –


anxioşi. Masajul executat normal este liniştitor şi dă o stare de bine. Aceşti indivizi neadaptaţi
la viaţa actuală, cu un sistem nervos mai mult sau mai puţin dereglat se simt bine în stare de
dependenţă şi se lasă în mâinile maseurului, „se abandonează”. Un maseur bun capătă o
oarecare autoritate asupra pacientului care renunţă la dinamica sa personală, abdicare care
poate fi nocivă dacă bolnavul se situează şi se menţine într-o stare de dependenţă. Maseurul
trebuie să evite această pasivitate a pacientului. De asemenea maseurul nu trebuie să neglijeze
influenţa sa psihologică, el trebuie să realizeze un echilibru între munca cerebrală şi cea fizică
musculară binefăcătoare pentru pacient; nu trebuie să se retragă în rutină.

INDICAŢIILE MASAJULUI

 Afecţiuni ale aparatului locomotor – reumatismale, neurologice, posttraumatice,


psihogene – afecţiuni articulare, miozite, miofasciite, miogeloze, celulite, nevrite şi
polinevrite, retracţii musculo-tendinoase, contracturi musculare, hipotrofii şi atrofii
musculare de diferite cauze.
 Afecţiuni ale aparatului cardiovascular – staze venoase şi limfatice, cu edeme circulatorii
periferice.
 Afecţiuni ginecologice – inflamaţii cronice, ptoze uterine, aderenţe etc.
 Afecţiuni psihogene – forme de nevroză astenică, spasmofilii, distonii neurovegetative.
 Afecţiuni dismetabolice – obezitate, diabet, gută.
 Pediatrie – anemii, rahitism, sindroame hipoanabolice.
 Geriatrie – tratament de întreţinere şi stimulare a musculaturii scheletice şi a
metabolismului diminuat, după explorări paraclinice.
 Optimizarea formei sportive.
 Sedentarism.
 Profilaxie secundară.
 Îmbunătăţirea consistenţei, elasticităţii şi mobilităţii pielii
 Creşterea supleţii şi ameliorarea circulaţiei sângelui la nivelul ţesutului subcutanat şi
conjunctiv
 Stimularea resorbţiei produşilor din jurul leziunilor cu refacerea mai rapidă a ţesuturilor
respective şi grăbirea cicatrizărilor
 Îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, cu creşterea cantităţii de oxigen la nivelul ţesuturilor şi
cu eliminarea mai rapidă a deşeurilor toxice provenite din activitatea muşchilor
 Activarea circulaţiei limfei din căile limfatice cu o resorbţie mai rapidă a lichidelor
interstiţiale şi a edemelor
CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI

Contraindicaţii definitive
o afecţiuni maligne sau cu potenţial de malignizare prin masaj;
o afecţiuni cutanate (bolile de piele) : parazitare, infecţioase, inflamatorii,
eczematoase, eruptive de diverse cauze, plăgi posttraumatice, fragilitate
capilară;
o afecţiuni acute febrile;
o afecţiuni inflamatorii osoase şi osteoarticulare;
o tuberculoză cu diferite localizări;
o tromboflebite şi flebotromboze;
o afecţiuni cardiocirculatorii acute : angină pectorală, infarct miocardic, tulburări
de ritm, insuficienţă cardiacă, embolii cu diferite localizări, hipertensiune
arterială netratată;
o afecţiuni pulmomare acute;
o afecţiuni acute ale tubului digestiv;
o manifestări hemoragipare;
o stări de oboseală;
o bolile psihice majore (în special psihoze).

Masajul este interzis în următoarele zone anatomice:


- spaţiul popliteu (situat pe faţa posterioară a articulaţiei genunchiului)
- triunghiul lui Scarpa (situat la rădăcina membrului inferior, faţa anterioară)
- axilă (subsuoară)
- articulaţia cotului (faţa anterioară)
- partea anterioară a gâtului
- zona mamară
- partea interioară a coapselor; zona cu varice

Există contraindicaţii care ţin de:


- maseur – starea de sănătate fizică/psihică
- locul în care se efectuează masajul: spaţii neigienice, umede, reci (temperatura optimă
20 – 24°C)

PREGĂTIREA MASEURULUI PENTRU


ŞEDINŢA DE MASAJ

Dintotdeauna, civilizaţiile străvechi au încercat să vindece bolile care le afectau, prin


tehnici de masaj, folosirea plantelor medicinale şi a dietei. Ca metodă empirică de tratament,
masajul a fost practicat cu cinci milenii în urmă, fiind cunoscut în toate focarele de civilizaţie
ale lumii antice – Egipt, China, Japonia, India.
Boala este, de fapt, o îndepărtare de esenţa propriei fiinţe; un om bolnav nu mai este el
însuşi, nu se mai cunoaşte pe sine, îşi este sieşi străin. În consecinţă, adevărata vindecare
presupune regăsirea de sine, cunoaşterea naturii profunde a fiinţei.
Aşa cum se specifică în medicina indiană, formele subtile ale fiinţei umane se nasc
primele şi sunt ultimele care dispar. De fapt, în jurul oricărui om şi oricărui corp din univers
există un halou de formă ovoidă, vizualizat de clarvăzători. Acest halou, pe care-l denumim
aură, nu e decât un fluid energetic ce înconjoară corpul fizic ca un nimb strălucitor şi colorat.
De altfel, Kirlian a evidenţiat această aură energetică, folosind o peliculă de film mai specială,
pe care a pus o amprentă. Pe film a rămas conturul amprentei, înconjurată pe o anumită
distanţă de un halou luminos. Apariţia bolilor poate fi considerată ca o perturbare primordială
în structura acestei bariere subtile a organismului, fenomenul putând fi explicat pe baza
principiului rezonanţei (din latină ,,resonare” = a răsuna, a repeta un sunet sau o vibraţie).
Rezonanţa este fenomenul prin care energia caracterizată printr-o anumită frecvenţă a unui
sistem vibrator se transmite la distanţă altui sistem vibrator aflat practic în repaus energetic pe
acea frecvenţă. Pentru realizarea acestui transfer de energie şi informaţie de la focarul vibrator
la cel aflat în repaos este necesar ca cele două sisteme să aibă caracteristici identice sau cel
puţin foarte apropiate. Cu alte cuvinte, pentru ca o boală să pătrundă într-un organism, e
necesar ca energia transmisă de acea boală să aibă un spectru de vibraţie foarte apropiat de cel
prezent în aura energetică a organismului respectiv. Fenomenul e simplu şi real. Altfel, cum
am putea înţelege de ce, deşi stând în acelaşi mediu, unii fac o boală, iar alţii nu? Tocmai
datorită faptului că unii rezonează cu focarele emiţătoare din univers, în timp ce alţii nu. Tot
astfel ne putem explica de ce unele persoane ne atrag (au desigur frecvenţe de vibraţie foarte
apropiate de ale noastre), în timp ce alte persoane pur şi simplu ne displac, fără a şti de ce.
Desigur, această aură poate fi influenţată în mod conştient, prin exerciţii cu caracter energetic
sau meditaţii. ,,Energia cosmică este prezentă în întregul univers şi noi toţi suntem compuşi
din energie. Corpul nostru absoarbe această energie din cosmos şi o stochează în chakre. Când
avem nevoie de ea, o putem folosi, dacă suntem conectaţi la respectivul nivel energetic”
(Sameer Kale).
Chakra înseamnă roată, constituind adevărate vortexuri de energie. În organismul uman
există şapte astfel de centri principali ce subordonează toată energia, şi care-şi au proiecţia în
axul coloanei vertebrale. Ele sunt plasate în acest mod deoarece fiecare chakra este în
legătură cu un organ, o glandă sau un plex nervos. Cele şapte chakre funcţionează în
interrelaţie. Hipo- sau hiperfuncţia unuia sau mai multor centri energetici determină
dezechilibre, care, în timp, cauzează bolile.
Pentru clarvăzători, corpul fizic (sau MICROCOSMOSUL pe care el îl alcătuieşte
întocmai ca o copie analogică a MACROCOSMOSULUI) apare (din punct de vedere al
clarviziunii) înconjurat de o sferă luminoasă de energie (aură) mai mult sau mai puţin mare
făcută dintr-o reţea densă de curenţi psihoenergetici distinct coloraţi ce curg şi vibrează
oarecum asemănător cu reclamele luminoase alcătuite din tuburi colorate de neon.

Cercetătorii ce au studiat atent şi obiectiv meridianele clasice de acupunctură, au găsit,


de asemenea, dovezi certe ale existenţei unor foarte fini curenţi biolectrici (variabili ca
intensitate) şi a unor vortexuri de energie, care sunt uneori descrise a arăta precum
CHAKRAS-urile şi care nu pot fi explicate prin corelarea principiilor obişnuite, fiziologice.
Armonia cotidiană, împlinirea şi echilibrul depind de influenţa chakrelor. Odată
activate, trebuie învăţată dinamizarea lor, deoarece cu cât strălucirea lor este mai puternică,
cu atât împlinirea va fi mai profundă.
Gândurile şi atitudinile noastre pot bloca energia care curge prin chakre. Emoţiile
neexprimate, reprimate, pot conduce la supraîncărcarea chakrelor, şi la blocarea sau
închiderea lor. Dacă o situaţie stresantă continuă foarte mult timp, chakrele se pot închide.
Când chakrele sunt închise, energia nu poate fi transformată şi eliberată către corpul fizic.
Această energie poate fi blocată în urma unor dureri şi traume de natură afectivă, deoarece
incidentele de acest gen sunt stocate sub forma amintirilor, la nivel fizic, în muşchi şi în
organe, provocând tensionarea şi/sau blocarea acestora, şi inhibând circulaţia liberă a energiei.
Dacă energia nu curge liber prin centrii energetici, pot apărea probleme fizice în anumite
zone, conducând la disconfort sau boală. Când o chakra este blocată, ea are nevoie să fie
vindecată prin examinarea şi îndepărtarea barierelor. Deoarece chakrele funcţionează
împreună ca un sistem, un blocaj la nivelul unei chakre poate afecta şi activitatea altei chakre.
Curăţarea chakrelor ajută la transformarea emoţiilor negative (şi dăunătoare) precum
furia, mâhnirea sau vinovăţia, în energii pozitive. Chakrele sănătoase pot îmbunătăţi “starea
de bine” la nivel fizic şi emoţional prin curgerea continuă, împrospătarea şi vitalizarea
energiei.
Muladhara chakra- primul centru de forţă, colorat în roşu, are ca proiecţie în corpul
fizic jumătatea distanţei dintre anus şi sex. Pentru clarvăzători el apare ca o floare de lotus cu
4 petale, punându-ne în rezonanţă cu energiile subtile ale „pământului”. În centrul rădăcină,
cum mai este numit, este înmagazinată energia sexuală, însă societatea influenţează negativ
manifestarea armonioasă a acestei chakra. Ea are trei porţi de manifestare: prima este orală –
gura, a doua este anală şi a treia este genitală. Copilul îşi începe viaţa cu manifestarea orală, şi
din cauza educaţiei greşite mulţi oameni rămân la acest nivel. De aceea sunt atât de răspândite
fumatul, obiceiul de a mesteca gumă şi de a mânca întruna. Puţini oameni trec de nivelul oral
şi devin ataşaţi de cel anal, datorită forţării copiilor de a merge la toaletă, când e nevoie de ani
pentru ca ei să-şi contoleze mişcările intestinale. De aceea există atât de multă constipaţie în
lume. Nici un animal nu suferă de constipaţie, ci numai omul. Constipaţia este mai mult
psihologică, este o perturbare a lui Muladhara. Dacă oamenii rămân fixaţi oral sau anal, ei nu
vor trece niciodată la genital, organele sexuale devin mai puţin importante. Dacă totuşi unii
devin genitali, există la ei un mare sentiment de vinovăţie legat de sex: sexul înseamnă
păcatul; sexul a fost condamnat atât de mult, încât energia sexuală a rămas fixată undeva: oral,
anal, genital, fără a urca mai sus. Muladhara chakra trebuie să fie relaxată, purificată şi
integrată; trebuie eliminate toate tensiunile de la acest nivel. Ea trebuie să funcţioneze
armonios, şi doar atunci energia va începe să ascensioneze. Pentru eliberarea orală ţipetele,
râsul, strigătele, plânsul, sunt foarte utile. Pentru fixaţia anală, exerciţiile de respiraţie,
meditaţia, au o valoare uriaşă. Centrul sexual trebuie să fie eliberat de povara vinovăţiei, a
condamnării. O persoană cu o Chakra-Rădăcină sănătoasă este flexibilă, echilibrată, şi rămâne
“împământată” în timpul schimbării.
Muladhara chakra acţionează sinergic cu
Swadhisthana chakra- cel de-al doilea focar energetic plasat în plan subtil imediat
deasupra pubisului, colorat în portocaliu, reprezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 6
petale. Aceşti doi centri au fost cel mai puternic perturbaţi de societate. Dacă aceşti doi centri
fundamentali sunt armonioşi, următorii 5, care sunt utilizaţi mult mai rar de omul obişnuit, vor
fi mai uşor de armonizat. Din punct de vedere psihic este asociat cu bucuria şi sociabilitatea,
controlează dorinţa nestăvilită, imaginaţia exuberantă şi debordantă, instinctualitatea, libidoul,
asigură activitatea armonioasă a aparatului genital atât la bărbaţi cât şi la femei şi funcţia
procreativă a speciei umane. Este chakra „apelor”, conferind control asupra secreţiilor
menstruale, salivei, urinii, spermei, secreţiilor vaginale apărute în timpul contactului sexual şi
lichidului de lubrifiere atât la bărbat cât şi la femeie.
Dacă această chakra nu este reîncărcată, ea va apela la toate celelalte chakre pentru a
se umple, şi în final va goli întreg corpul de energie. Dezechilibrul acestei chakre se poate
manifesta prin inhibiţie sexuală.
Manipura chakra, situată la aproximativ 2 degete deasupra ombilicului, colorată în
galben, reprezentată simbolic printr-o floare de lotus cu 10 petale, conexă cu energia de „foc”.
Această energie amplifică puterea voinţei, personalitatea, dinamismul, armonia, stăpânirea de
sine, inteligenţa necesară unei bune integrări în societate, fericirea şi creativitatea. Ea
înseamnă „diamant”.
Dezechilibrul acestei chakre se poate manifesta prin sentimentul de descurajare,
incertitudine, neputinţă, sau prin nevoia de a-i controla pe ceilalţi sau de a controla toate
evenimentele. Această chakra este centrul identităţii personale. Numai omul e capabil să aibă
acest centru preţios. Animalele nu există decât cu primii doi centri. Din păcate, şi milioane de
oameni există numai cu aceşti doi centri.
Anahata chakra- ca proiecţie în planul fizic este localizată în centrul pieptului,
colorată în verde, reprezentată printr-o floare de lotus cu 12 petale, identificată cu energia de
„aer”. Energia de aer are o frecvenţă de vibraţie mai înaltă decât energiile de pământ, apă şi
foc prezentate anterior, astfel încât putem afirma că fiinţa umană dominant activată la acest
nivel are un grad de elevare spirituală superior fiinţelor dominant activate la nivelul primilor 3
centri de forţă. Este punctul central al sistemului chakrelor (trei centri sub ea, trei centri
deasupra ei), şi este crucial în păstrarea echilibrului. Trezirea acestuia amplifică gradat starea
de candoare, dăruire, puritate, de iubire altruistă şi dezinteresată, compasiune, blândeţe
afectivă şi toleranţă plină de înţelepciune, stare de profundă împăcare şi echilibru lăuntric.
Dezechilibrul Chakrei Inimii se poate manifesta prin neputinţa de a oferi/primi iubire,
dependenţa de alte persoane, depresie, şi altfel de relaţii disfuncţionale.
Mesajul Chakrei Inimii este acela de a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt şi de a-i iubi
necondiţionat.
Vishuddha chakra- în limba sanscrită înseamnă curat, pur, nepătat, greu de atins. În
plan fizic este situată central în zona anterioară şi mijlocie a gâtului, colorată în albastrul-
cerului sau turcoaz şi este reprezentată simbolic printr-o floare de lotus cu 16 petale prin care
circulă energia de „eter”. Această energie determină o stare specifică de trăire a timpului, simţ
estetic, intuiţie, puritate, elocvenţă, aspiraţie către perfecţiune şi este asociată cu prietenia,
loialitatea, deschiderea şi comunicarea sincera. Persoana dominant activată la acest nivel
emană spontan o aură de mister şi fascinaţie.
Chakra se închide în urma sentimentelor de durere sufletească, sentimente neaşteptate
de frică şi furie, abuz emoţional şi fizic, necinste, bârfă, şi a oricăror forme de abuz cu
substanţe care trec prin gât, provocându-i daune, inclusiv alcool, tutun, droguri, medicamente
(chimice) sau insaţiabilitate alimentară.
Ajna chakra- – „ordin, poruncă”, mai este numită şi ochiul divin sau al treilea ochi,
situat la 1 cm înafara zonei dintre sprâncene, reprezentat simbolic sub forma unui cerc cu 2
petale strălucitoare prin care circulă energiile mentale. Această energie amplificată conferă o
mare putere de concentrare şi focalizare mentală, o extraordinară capacitate de control asupra
corpului vizibil şi asupra corpurilor invizibile, precum şi atingerea capacităţilor paranormale
de clarviziune spirituală. Culoarea corespondentă: indigo.
Este centrul pentru maturitatea psihologică şi pentru principiile etice şi filosofice.
Când este activată complet, această chakra stimulează ambele emisfere ale creierului.
Emisfera dreaptă controlează intuiţia şi activitatea creativă. Emisfera stângă controlează
gândirea raţională şi analitică. Atunci când cele două emisfere lucrează împreună, se formează
o imagine armonioasă asupra realităţii, care constă în gândire logică, imaginaţie şi intuiţie.
Este acea parte a minţii unde ne transformăm vieţile, unde ne încărcăm cu vitalitate şi de unde
ne conducem visele.
Pentru a activa complet această chakra este necesar să ne examinăm cu adevărat ideile
auto-limitatoare, care ne marginesc devenirea.
Sahashrara chakra- cunoscută sub numele de centru subtil coronar, situată la
aproximativ 3 degete deasupra creştetului capului, apare clarvizibil sub forma unui cerc
perfect de 1000 petale (lotusul cu o mie de petale). În fiinţa umană, reprezintă focarul spiritual
suprem, fiind mai mult decât o chakra. Culoarea corespondentă: violet.
Chakra Coroanei ne aduce perspicacitate, minte pătrunzătoare, o cunoaştere mai
exactă a ceea ce suntem capabili să îndeplinim, şi cunoaşterea scopului nostru cel mai înalt.
Pentru a activa complet Chakra Coroanei, nu este necesar să renunţăm la lume şi la aspectele
ei materiale. Scopul nostru trebuie să fie acela de a înţelege că suntem aici, pe Pământ, pentru
a fi fericiţi şi pentru a îndeplini năzuinţa sufletului nostru către iubire, pace şi bucurie.

Filosofia medicinei chinezeşti se rezumă la teoria Yin şi Yang, în care Yin este
feminitatea, pasivitatea, receptivitatea, energia lunară, iar Yang este masculinitatea,
activitatea, emisivitatea, energia solară. Yin şi Yang reflectă opoziţia dintre noapte şi zi,
alternanţa dintre întuneric şi lumină, a frigului cu căldura, etc. Yin şi Yang cresc şi descresc
într-o mişcare de flux şi reflux care afectează întreaga natură, formând Tao – legea unică ce
configurează Universul ca un tot perfect.
După cum afirmă medicina chineză, există practic o ,,roată a succesiunii afecţiunilor
organice“, astfel încât un organ odată afectat, în timp va determina şi afectarea celorlalte
organe căci organismul uman este un sistem viu, iar un sistem viu înseamnă mai mult decât
suma componentelor puse în contact. Să facem un experiment mintal simplu: dacă avem la
dispoziţie componentele fizice care alcătuiesc organismul uman (inimă, plămâni, ficat, rinichi,
etc.) şi încercăm să le asamblăm, vom crea un om ?
Bine-nţeles că nu. Deci, există o structură mult mai subtilă a fiinţei umane, există o legătură
indisolubilă a componentelor corpului fără de care noi n-am putea fiinţa. Şi orice perturbare a
acestei anatomii subtile va atrage după ea o succesiune de noi perturbări, astfel încât nu putem
afirma că un organ afectat nu va determina şi afectarea organelor cu care este în conexiune
permanentă.
În medicina chineză, cele zece organe vitale sunt clasificate în cinci perechi, fiecare
dintre ele fiind alcătuită dintr-un organ Yin (organe „pline”), şi unul Yang (organe „goale”).
Organele Yin sunt mai vitale decât cele Yang, iar disfuncţiile acestor organe provoacă cele mai
mari probleme de sănătate (cancere, afecţiuni degenerative, afecţiuni autoimune, etc.).
Organele nu sunt cuplate în mod arbitrar, ci sunt legate prin relaţii funcţionale şi anatomice
concrete:
 inima (organ Yin)– „conducătorul organelor vitale” – dominată de Foc, reglează toate
celelalte organe prin controlarea circulaţiei sanguine. Inima este asociată cu intestinul
subţire (organ Yang), ce separă produsele pure şi cele impure, absoarbe elementele
nutritive, pe care le trimite apoi spre inimă, pentru ca acestea să poată circula prin
corp.
 ficatul (organ Yin), dominat de Lemn, este reşedinţa metabolică a corpului, fiind
responsabil în mod direct de starea generală de sănătate a unei persoane. Partenerul
Yang al ficatului este vezica biliară, a cărei relaţie funcţională intimă cu ficatul e
recunoscută de medicina occidentală.
 pancreasul, dominat de Pământ, controlează producerea enzimelor vitale necesare
pentru digestie şi metabolism. Această funcţie este în directă legătură cu partenerul său
Yang asociat – stomacul. Dacă pancreasul nu reuşeşte să producă suficiente enzime,
digestia la nivelul stomacului stagnează, producând fermentarea mâncării şi putrezirea
în locul digestiei.
 plămânii, dominaţi de Metal – aşa cum afirmă textele medicale chineze, plămânii
guvernează atât respiraţia, cât şi circulaţia energiei (qi). Plămânii Yin sunt asociaţi
intestinului gros Yang. Afecţiunile respiratorii sunt în general însoţite de constipaţie,
iar constipaţia cauzează de obicei disconfort la nivelul pieptului.
 rinichii, dominaţi de Apă, sunt numiţi „poarta vieţii” deoarece controlează echilibrul
general al fluidelor vitale din corp, care influenţează, la rândul său, nivelul de energie.
Vezica urinară este legată funcţional de rinichi, în calitate de partener Yang gol pe
dinăuntru.
Teoria celor Cinci Activităţi Elementare (Lemn, Foc, Pământ, Metal, Apă) explică
asocierea cosmologică dintre om şi univers:
 în cadrul ciclului generativ, fiecare forţă ia naştere din una din celelalte forţe: Lemnul
arde pentru a genera Foc. Focul produce cenuşă, care generează Pământ. Pământul
generează şi scoate la iveală Metalul. Atunci când este încălzit, Metalul se topeşte,
generând elementul Apă. Apa ajută la creşterea plantelor, generând astfel Lemn.
Ficat Inima
Vezica biliară Intestin subţire
Lemn Foc

Rinichi Apă
Vezica urinară

Metal Pământ
Plămâni Pancreas
Intestin gros Stomac

Ciclul generativ

 în cadrul ciclului represiv însă, una dintre forţe este eliminată de o alta: Lemnul
secătuieşte solul de elemente nutritive, suprimând, atfel, Pământul. Pământul
„învinge” Apa. Apa suprimă Focul, stingându-l. Focul suprimă Metalul, topindu-l, iar
Metalul elimină Lemnul, tăindu-l.

Lemn Pământ

Metal

Foc Apă

Ciclul represiv
Cele Cinci Activităţi Elementare au şi alte asocieri primare, dintre care cele mai
importante sunt redate în tabelul următor:

Element Lemn Foc Pământ Metal Apă


Organ Yin Ficat Inimă Pancreas Plămâni Rinichi
Organ Yang Vezică Intestin Stomac Intestin gros Vezică urinară
biliară subţire
Simţ Vedere Vorbire Gust (gura) Miros (nas) Auz (ureche)
controlat (ochi) (limba)
Hrăneşte Tendoane Vase de Muşchi Piele Oase
sânge
Se extinde Unghiilor Culorii Buzelor Părului de pe Părului de pe
la nivelul pielii corp cap
Lichid Lacrimi Sudoare Salivă seroasă Mucus Salivă mucoasă
secretat
Emoţii Furie Bucurie Îngrijorare Supărare Frică/groază
Aromă Acru Amar Dulce Picant Sărat
Tip Vânt Căldură Umezeală Uscăciune Frig
periculos
de vreme
Anotimp Primăvară Vară Mijlocul verii Toamnă Iarnă
Culoare Verde Roşu Galben Alb Albastru/negru
Cereală Grâu Mei Secară Orez Fasole
benefică
Direcţii Est Sud Centru Vest Nord
Tipuri de Naştere/ Creştere Transformare Recoltare/ Stagnare/
evoluţie germinaţie declin stocare
(etape)
Sunete Ş Ha Ho S Ciu
Mirosuri De urină De ars Parfumat De peşte Putred
Perechi de 3 şi 8 2 şi 7 5 şi 10 4 şi 9 1 şi 6
numere
Perioade Dimineaţa Amiaza După-amiaza Seara Noaptea
ale zilei
Planete Jupiter Marte Saturn Venus Mercur
Tipuri de Ţipătoare Veselă Cântată Plângăcioasă Gemătoare
voce
Tipuri de Spasm/ Nelinişte Vomă Tuse Tremurat
reacţii crampe

Meditaţiile
Trandafirul de aur
Ne întindem la sol. Închidem ochii şi respirăm calm de câteva ori. Ne imaginăm că
punem o sămânţă de trandafir sub buric. Acol, în interior, trandafirul de aur ăncepe să crească.
Rădăcinile, numeroase şi puternice, coboară. Lujerul urcă în piept şi, în dreptul inimii,
înfloreşte. Este de o frumuseţe inegalabilă. Emană o lumină blândă, galben-aurie. Lumina
scaldă interiorul, fiecare parte a corpului. Lumina aceasta poate fi orice ne dorim: forţă,
energie, sănătate, bucurie, curaj, etc. Când simţim că tot ce ne-am dorit ne-a dat liniştea
necesară, readucem trandafirul la nivel de sămânţă, pe care o lăsăm acolo, sub buric. Rotim
încheieturile mâinilor şi picioarelor şi deschidem ochii.

Meditaţia copacului
În picioare, cu genunchii uşor flexaţi, tălpile paralele, musculatura coapselor şi fesieră
încordată, ne imaginăm că avem un copac în faţă, pe care îl strângem în braţe. Realizăm o
armonizare cu energia copacului, preluând de la acesta tot ce este benefic. Dacă avem
posibilitatea, chiar prindem în braţe un copac, imaginându-ne cum energia lui (yang) ne
pătrunde prin creştetul capului, ne umple corpul, în timp ce prin palme se scurg energiile Yin.

Surâsul interior
Acest exerciţiu amplifică forţa organelor, conferă relaxare şi linişte. La nivelul ochilor,
retrăim sentimentele pe care le-am avut într-un moment fericit din viaţa noastră. În acelaşi
timp proiectăm în faţa noastră, vedem ca într-o oglindă, propriul chip surâzând. Energia
surâsului o absorbim printr-un punct situat între sprâncene şi ochii închişi (al treilea ochi).
Energia se revarsă în nas şi obraji, relaxează pielea muşchilor şi obrajilor, încălzeşte faţa.
Ajunge în gură, pătrunde în maxilare, le relaxează, pătrunde în gât şi mângâie tiroida şi
paratiroidele, de unde trece în stern, spre timus şi inimă. Ne simţim fiinţe pline de bucurie,
lumină, iubire. Energia surâsului trece în plămâni, îi binedispune, îi înveseleşte, trece în ficat
pe care-l îmblânzeşte, transformându-i mânia în generozitate, ajunge în splină şi pancreas
îndepărtând neliniştea şi îndoiala, străbate rinichii şi suprarenalele, făcând ca frica să se
preschimbe în veselie şi blândeţe, curaj şi tandreţe, coboară în zona organelor genitale şi în
final energia încărcată cu toate aceste calităţi este adusă în ombilic şi stocată acolo. Apoi, din
nou, de data asta în sens invers, energia parcurge drumul anterior, şi, prin surâs, detensionează
ce mai este tensionat. Când energia surâsului a ajuns din nou în al treilea ochi, o coborâm prin
esofag, ajunge în stomac, îl relaxează, umplându-l de bucurie, ajunge în intestinul subţire apoi
în cel gros, şi din nou drumul invers de îndepărtare a oricăror tensiuni dacă acestea mai există.
Din nou în mijlocul frunţii, energia fiind orietată spre creier. Ajunge în glanda pineală, în
glanda pituitară şi în talamus, scaldă emisferele cerebrale, coboară prin coloana vertebrală
până în sacru şi coccis. Din nou drumul invers cu surâs asupra părţilor parcurse, maximă
detensionare.
În final stocăm energia în ombilic prin spiralarea ei mentală, punând palmele peste
buric (stânga peste dreapta la bărbaţi, cu spiralarea energiei în sens orar, şi dreapta peste
stânga la femei, cu spiralarea în sens antiorar de 36 ori). După care se inversează sensul şi la
bărbaţi şi la femei, spiralarea făcându-se doar de 24 de ori.

Micul circuit ceresc


În medicina chineză, energia curge prin două canale principale:
- Vas Concepţie sau Yin care începe de la baza trunchiului, din perineu, într-un punct situat
la mijlocul distanţei dintre anus şi sex. Urcă spre pelvis, trece prin organele abdominale,
prin inimă, gât, pentru a se opri la mijlocul şanţului mento-labial, şanţul de sub buza
inferioară.
- Vas Guvernator sau Yang care începe la jumătatea distanţei dintre vârful coccisului şi
anus, parcurge zona lombară, urcă prin coloana vertebrală spre creier, ajunge în creştetul
capului, coboară şi trece pe sub nas, până deasupra buzei superioare.
Cele două canale formează un circuit, organul care le conectează fiind limba. În
timpul meditaţiei ce va urma, limb, din acest motiv, se va lipi de cerul gurii.
Ne imaginăm o bilă roşie nu mai mare decât inelul făcut de arătător şi degetul
mare. Plasăm mintal această bilă sub ombilic. O coborâm până în punctul perineal, unde
începe Vas Concepţie. O aducem în punctul dintre coccis şi anus, unde începe Vas Guvernator.
O ridicăm pe coloană până în dreptul rinichilor. O mai ridicăm puţin până în dreptul glandelor
suprarenale. O ridicăm pe coloană până la mijlocul spatelui. O ridicăm apoi până în dreptul
cervicalei celei mai proieminente. O aducem în adâncitura de la baza craniului („groapa cu
minciuni”). O urcăm în creştetul capului. O coborâm în mijlocul frunţii. O coborâm în punctul
situat la baza gâtului, acolo unde se află tiroida. O coborâm în dreptul inimii, o coborâm în
dreptul plexului solar, apoi o coborâm sub buric.
Respiraţia coloanei
În picioare, cu genunchii uşor flexaţi şi picioarele depărtate, bazinul împins pe spate,
braţele întinse deasupra capului, tragem de braţe ca şi cum am trage de o bară, timp în care
expirăm. Capul este dat mult pe spate. Când braţele au ajuns în dreptul umerilor, împingem
bazinul în faţă, băgăm mult bărbia în piept şi împeunăm braţele în faţa frunţii, cu palmele
făcute căuş. În acest timp expirăm profund. Exerciţiul are un efect profund de masare a
organelor interne şi de elongare a coloanei.

Şiragul de perle
În picioare, cu picioarele depărtate, cu mâinile întinse deasupra capului, degetele
încrucişate, ne aplecăm spre în faţă, fără a flexa coloana, între picioare şi trunchi formându-se
un unghi de 90°. În acest timp inspirăm. Când am ajuns aproape de sol, ridicăm palmele prin
faţa trunchiului, expirând, până ajungem în poziţia de plecare. Se repetă de 3 ori. Ne răsucim
trunchiul spre stânga şi executăm aceeaşi aplecare pe inspir, dar de data aceasta spre piciorul
stâng. Când ajungem aproape de sol rotim trunchiul spre piciorul drept şi revenim pe expir,
ridicând braţele de-a lungul părţii drepte a corpului. Se repetă aceeaşi mişcare de 3 ori, după
care shimbăm sensul (ne răsucim şi ne aplecăm spre dreapta, revenim pe partea stângă a
corpului). Tot de 3 ori.

Sunete vindecătoare
Exerciţiul purifică, echilibrează global organismul, conferă bucurie, prospeţime,
tinereţe.
- întotdeauna tehnica se practică stând pe un scaun cu spătar şi ţinând spatele drept
- întotdeauna se vizualizează lumina, energia în culoarea corespunzătoare organului al
cărui sunet îl emitem
- întotdeauna hrănim emoţiile pozitive care sunt asociate organului de care ne ocupăm
- repetăm fiecare sunet de 3 ori (pentru un organ bolnav, de 33 ori)
1. Sunetul plămânilor – inspirăm profund, ridicăm braţele prin faţa corpului cu
palmele orientate spre plămâni, iar la nivelul feţei palmele se rotesc, aducându-le deasupra
capului şi împingându-le în sus. Degetele sunt îndreptate unele spre altele. Expirăm încet,
printre dinţi, sunetul ssssssss. După expiraţie, palmele se rotesc şi se aduc paralele cu capul,
adunând în ele lumina albă strălucitoare, vindecătoare. Se coboară încet palmele paralel cu
corpul, prin faţa plămânilor, lăsând lumina din palme să treacă în plămâni. Ne concentrăm
asupra sentimentelor de dreptate şi curaj.
2. Sunetul rinichilor – inspirăm profund apropiind picioarele, gleznele şi genunchii se
ating. Ne aplecăm înainte, împletindu-ne degetele în jurul genunchilor. Ne îndreptăm în timp
ce scoatem pieptul în faţă şi întindem mâinile, cu capul uşor dat pe spate, privirea înainte.
Expirăm uşor sunetul ciuuuuuuu. După ce am expirat, ne îndreptăm, îndepărtăm picioarele,
deplasăm mâinile în sus până ajung paralel cu capul. Adunăm în ele lumina albastră. Coborâm
braţele în dreptul rinichilor, lăsând lumina din palme să treacă în aceştia. Ne concentrăm
asupra sentimentului de blândeţe.
3. Sunetul ficatului – inspirăm profund. Ridicăm braţele pe părţile laterale ale corpului cu
palmele orientate în sus. La nivelul feţei împletim degetele, rotim mâinile spre tavan şi le
împingem spre el. Expirăm încet sunetul şşşşşşşşş, aplecându-ne uşor spre stânga. După ce am
expirat coborâm braţele, ţinând palmele paralele cu capul, şi adunăm în ele lumina verde.
Coborâm încet braţele şi lăsăm lumina verde din palme să treacă în ficat. Ne concentrăm
asupra sentimentului de bunătate.
4. Sunetul inimii – inspirăm profund. Ridicăm braţele pe părţile laterale ale corpului, cu
palmele orientate în sus. La nivelul feţei împletim degetele, rotim mâinile spre tavan şi
împingem spre el. Expirăm încet sunetul haaaaaaa, aplecându-ne uşor spre dreapta. După ce
am expirat coborâm braţele, ţinând palemel paralele cu capul, şi adunăm în ele lumina roşie.
Coborâm încet braţele şi lăsăm lumina roşie din palme să treacă în inimă. Ne concentrăm
asupra sentimentelor de iubire, bucurie.
5. Sunetul splinei – inspirăm profund. Aducem braţele în faţă şi aşezăm cele trei degete
mijlocii ale ambelor mâini imediat sub stern, puţin spre stânga cutiei toracice. Apăsăm şi
împingem stomacul şi splina către spate, în timp c ene aplecăm puţin în faţă. Expirăm sunetul
hoooooooo.După ce am expiratdeplasăm braţele în sus până ajung paralele cu capul şi
adunăm în ele lumină galbenă. Coborâm încet braţele şi lăsăm lumina galbenă din palme să
treacă în splină. Ne concentrăm asupra sentimentelor de deschidere, armonie.
6. Sunetul triplu încălzitor – inspirăm profund. Ridicăm braţele până la nivelul feţei.
Răsucim palmele astfel încât să fie paralele cu solul, cu degetele îndreptate unele spre altele.
Expirăm âncet sunetul hiiiiiii. Coborâm palmele paralel cu solul, încet, pe durata emiterii
sunetului. Trunchiul este rezemat de spătarul scaunului.

Exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor maseurului


- mobilizarea degetelor, prin îndoirea şi întinderea lor, mişcarea executându-se simultan şi
alternativ, la început mai rar, apoi din ce în ce mai repede
- mişcarea activă sau pasivă a fiecărui deget, urmărind amplificarea mobilităţii prin
tensiuni finale
- cu palmele sprijinite pe masă, ridicarea pe rând a fiecărui degetîn extensie, apoi se ridică
toate simultan; cu o palmă orientată în sus, se flectează activ fiecare deget, apoi se
îndoaie simultan, strângându-le cu putere în pumn
- pentru degetul mare se execută separat mişcări active şi pasive de flexie, extensie,
abducţie şi adducţie
- pentru mobilizarea pumnilor se execută extensii accentuate ale acestora prin lipirea
palmelor, cu degetele orientate în sus, prin acţiunea de depărtare şi apropiere a coatelor,
apoi ducând mâinile într-o parte sau cealaltă
- executarea cu o mână sau cu ambele, simultan sau alternativ, în ambele sensuri, rotaţia
pumnilor, cu degetele întinse sau îndoite
- mişcări de abducţie şi adducţie a pumnilor
- mobilizarea musculaturii antebraţului şi a articulaţiei cotului prin pronaţii şi supinaţii
active, executate simultan sau alternativ, flexii şi extensii din coate executate simultan
sau alternativ.
NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A
ORGANISMULUI UMAN ÎN VEDEREA EXECUTĂRII MASAJULUI

Definiţii:
Anatomia studiază forma şi structura organismului la diferite niveluri: macroscopic,
microscopic şi molecular. Din punct de vedere macroscopic studiază localizarea diferitelor
organe şi sisteme şi relaţiile de vecinătate ale acestora, microscopic se ocupă de structura
celulelor şi ţesuturilor ce alcătuiesc organele, iar la nivel molecular descrie organizarea
celulelor şi a organitelor intracelulare.
Fiziologia se ocupă cu studiul funcţiilor diferitelor structuri anatomice şi de
mecanismele de reglare a funcţiilor, astfel încât organismul să constituie un tot unitar, în
echilibru dinamic permanent cu mediul înconjurător.

Alcătuirea organismului uman:


1. SISTEMUL OSOS
Scheletul este format din peste 200 oase. Acestea sunt alcătuite dintr-un corp
(diafiză), ce conţine în interiorul ei canalul medular, în care se găseşte măduva osului
şi două extremităţi (epifize). Măduva oaselor este de două feluri: roşie, cu rol în
producerea globulelor roşii ale sângelui, şi galbenă, care conţine multă grăsime şi
provine din măduva roşie, în care s-a depus grăsime.
Scheletul capului este alcătuit din:
- neurocraniu, care adăposteşte creierul, este alcătuit din 8 oase:
o frontalul, os unic, care formează fruntea
o occipitalul, os unic, situat în partea dinapoi a cutiei craniene
o etmoidul, situat anterior
o sfenoidul, aşezat în mijlocul oaselor de la baza craniului, înapoia
etmoidului şi înaintea occipitalului
o parietalele, în număr de două, situate de o parte şi de alta a bolţii şi închid
cutia craniană lateral
o oasele temporale, în număr de două, aşezate sub oasele parietale, în dreptul
tâmplelor, alcătuite dintr-o porţiune masivă, care se termină cu o prelungire
numită apofiza mastoidă, situată înapoia urechii.
Între aceste oase există o serie de articulaţii fixe numite suturi. Între osul frontal şi
cele două oase parietale se află sutura coronară. Între occipital şi cele două oase parietale,
sutura lambdoidă.
- viscerocraniul, formând oasele feţei (maxilarul, mandibula, osul nazal, osul
palatin, osul lacrimal, osul zigomatic, vomerul)
Scheletul trunchiului este format din:
- coloană vertebrală, alcătuită din 34 de vertebre, împărţite după regiunile cărora le
aparţin: 7 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale şi 5 coccigiene.
- Fiecare vertebră este formată dintr-un corp vertebral în partea anterioară şi un arc
vertebral în partea posterioară. Gaura vertebrală este cuprinsă între arc şi corp.
Arcul vertebral posedă câte trei prelungiri – apofize: una posterioară – apofiza
spinoasă, două laterale – apofize transversale.
Prin suprapunerea vertebrelor, găurile vertebrale formează un canal (canalul rahidian)
în care se găseşte măduva spinării. Coloana vertebrală prezintă 4 curburi fiziologice: cervicală
şi lombară (lordoze), toracală şi sacrală (cifoze), care cresc rezistenţa şi elesticitatea coloanei,
menţinând poziţia normală a corpului.
- coaste, în număr de 12 perechi, din care primele 10 perechi se unesc cu sternul,
ultimele două perechi sunt „coaste flotante”.
- sternul, situat pe linia mediană, se articulează în partea superioară cu claviculele,
iar pe marginile laterale cu primele 7 perechi de coaste (coastele 8, 9, 10 se
articulează cu coasta 7).
Scheletul membrelor:
- membrele superioare - au trei segmente:
o braţul, alcătuit din humerus
o antebraţul, alcătuit din radius şi cubitus

o mâna, alcătuită din oasele carpiene (8), metacarpiene (5), falange (14)
- se leagă de scheletul toracic prin 2 oase, ce formează centura scapulară:
o omoplatul
o clavicula
- membrele inferioare – au trei segmente:
o coapsa, reprezentată prin femur. În zona articulaţiei genunchiului se află un os mic,
rotula
o gamba, alcătuită din tibie şi peroneu (fibula)
o piciorul, format din oasele tarsiene(7), metatarsiene (5) şi falange (14)

- se leagă de coloana vertebrală prin centura pelviană, formată din cele două
oase coxale, care anterior se articulează între ele, la nivelul simfizei pubiene, iar posterior cu
osul sacru, formând bazinul (pelvisul)
Articulaţiile reprezintă unităţi anatomofuncţionale autonome, în care două sau mai
multe oase sunt unite spre extremităţi cu ajutorul unor formaţiuni moi (ligamente, cartilaje,
capsulă articulară, etc.). Articulaţiile se clasifică în:
- sinartroze (există o continuitate), fiind la rândul lor de 3 tipuri:
 sindesmoze – articulaţiile intervertebrale, cu un grad de mobilitate destul de
mare
 sincondroze – simfiza pubiană
 sinostoze – articulaţiile oaselor craniene, în care unirea se realizează prin ţesut
osos, mobilitatea fiind nulă
- diartroze (discontinuitate, reprezentând adevăratele articulaţii): genunchi, cot,
gleznă, umăr, permiţând mişcări variate, în diferite axe, având în componenţă atât
cartilaj, cât şi capsulă articulară, sinovială, lichid sinovial şi ligamente
parararticulare, ce asigură stabilitatea articulaţiei.

Rolul ţesutului osos


1. Osul este format dintr-o substanţă organică numită oseina, şi substanţe
minerale, în special calciu şi fosfor, combinaţie ce conferă osului elasticitate şi
rezistenţă.
2. Cutia toracică (formată din vertebrele toracale, coaste şi stern) protejează
organe de importanţă vitală (plămâni, inima, vasele mari, esofagul, nervi importanţi).
3. Prin măduva roşie, generează o mare parte a elementelor figurate.
4. Rol fundamental în generarea mişcărilor corpului.
5. Piciorul are o constituţie în boltă, cu scopul de a amortiza şocurile, mărind
elasticitatea piciorului în timpul mersului. Dispariţia acesteia (picior plat) are ca
rezultat oboseala mai mare la mers şi la statul în picioare.

2. SISTEMUL MUSCULAR
Muşchii scheletului sunt muşchi striaţi, existând peste 400 în corpul omenesc.
Fiecare muşchi prezintă o parte cărnoasă, numită corp, nivel la care adesea se produc leziuni
la sportivi, şi două extremităţi, denumite tendoane, prin care se fixează de schelet. Tendonul
are o culoare alb-sidefie, spre deosebire de culoarea roşie-brună a muşchiului. Vascularizaţia
corpului muscular este extrem de bogată (aşa se şi explică constituirea rapidă de hematoame
în caz de leziuni musculare), în timp ce vascularizaţa tendonului este extrem de săracă.
Musculatura scheletică nu îşi angrenează în activitate toate fibrele musculare, chiar şi în cazul
unui efort fizic bine localizat. Ca şi în cazul rinichiului (nefronul) sau al ficatului
(hepatocitul), organismul menţine în rezervă fibre musculare, la orice efort, care nu intră în
acţiune decât atunci când situaţiile de excepţie o cer. Aşa se explică la sportivi unele leziuni
musculare care au loc pe fibrele de repaus, într-un moment de contracţie musculară maximală.
Masajul muscular se va adresa întotdeauna unui muşchi sau grup muscular integru din punct
de vedere anatomic şi funcţional.
Muşchii, ca aşezare, pot fi superficiali sau profunzi.
Principalele grupe de muşchi sunt:
- muşchii capului: - muşchi ai mimicii, grupaţi în jurul orificiilor bucal, nazal, orbitar şi
auditiv, având rol de dilatatori sau constrictori; muşchiul frontal şi
muşchiul occipital contribuie la exprimarea atenţiei
- muşchii masticatori, temporal şi maseter, ridicând mandibula şi
intervenind în actul masticaţiei
- muşchii gâtului: - cel mai superficial este pielosul gâtului, urmând sterno-cleido-
mastoidianul, care pleacă de la claviculă şi stern, până la apofiza mastoidă a
osului temporal, iar cel mai profund muşchii scaleni şi prevertebrali.
- muşchii spatelui şi cefei: - profunzi: muşchii şanţurilor vertebrale, care menţin coloana
vertebrală dreaptă şi contribuie la mişcările ei
- superficiali: - muşchiul trapez, care leagă regiunea cervicală
de centura scapulară
- muşchiul marele dorsal, care ocupă regiunea
inferioară şi laterală a spatelui

- muşchii toracelui: - marele pectoral – pleacă de la claviculă, stern, primele 5-6 coaste
şi după ce se strînge pe un tendon unic se inseră
pe extremitatea superioară a humerusului
- muşchiul dinţat anterior, situat pe partea laterală a toracelui, este un
muşchi respirator important
- muşchii intercostali, ocupă spaţiile dintre coaste, sunt muşchi
respiratori
- muşchii abdomenului: - participă la formarea pereţilor antero-laterali şi posteriori ai
abdomenului; prin contracţiile lor măresc presiunea din interiorul
abdomenului, permiţînd desfăşurarea unor acte fiziologice:
expiraţia, micţiunea, defecaţia: muşchii drepţi abdominali,
muşchii oblici externi şi oblici interni
- muşchii membrelor superioare: - muşchii umărului: deltoid
- muşchii braţului: - biceps brahial
- triceps brahial
- muşchii antebraţului: - flexori şi extensori ai degetelor
- pronatori şi supinatori
- muşchii mâinii
- muşchii membrelor inferioare:- în jurul articulaţiei coxo-femurale se găsesc muşchii
fesieri
muşchii coapsei:
- pe faţa anterioară - superficial – muşchiul croitor
- cvadricepsul femural
- profund – muşchii adductori
- pe faţa posterioară – bicepsul femural
muşchii gambei:
- loja anterioară – muşchii extensori lungi ai degetelor
- muşchiul tibial anterior
- loja posterioară – muşchii flexori lungi ai degetelor
- muşchiul tibial posterior
- superficial: muşchiul triceps sural, care
se inseră pe calcaneu prin tendonul lui Ahile
- loja laterală – lungul şi scurtul peronier
muşchii piciorului:
- pe faţa dorsală - muşchiul pedios(extensor scurt al degetelor)
- în regiunea plantară: muşchii flexori şi extensori ai degetelor
Mişcările care au loc în articulaţie sub acţiunea muşchilor sunt:
- mişcarea de flexie, când cele două oase se apropie unul de altul
- mişcarea de extensie, când cele două oase se îndepărtează unul de altul
- mişcarea de rotaţie, a unui os în jurul celuilalt: rotaţie internă (din afară înăuntru),
sau rotaţie externă (dinăuntru în afară)
- mişcarea de adducţie, apropierea extremităţii de corp
- mişcarea de abducţie, îndepărtarea extremităţii de corp
Combinarea tuturor acestor mişcări este numită circumducţie.

Caracteristica principală a ţesutului muscular este contractilitatea fibrei musculare.


Musculatura este şi principalul producător de căldură al organismului.
Oboseala musculară constă în reducerea temporală a capacităţii funcţionale a
muşchiului, consecutiv unei activităţi prelungite sau excesive, prin acumulare de acid lactic în
muşchi, intoxicând fibrele.
3. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A PIELII

Pielea reprezintă elementul esenţial în masaj. Reprezintă un imens câmp receptor,


datorită numeroaselor şi variatelor terminaţii ale analizatorului cutanat, care informează
centrii nervoşi superiori asupra proprietăţilor obiectelor şi fenomenelor cu care organismul
vine în contact (căldură, durere, presiune, etc.).
Pielea este alcătuită din trei straturi principale:
1. EPIDERMUL , stratul superficial al pielii, străbătut de fire de păr, canalele excretoare ale
glandelor sudoripare şi terminaţii nervoase receptoare. Funcţiile sale sunt: de protecţie,
exprimată prin producţia de keratină şi pigment melanic; secretorie, materializată prin
glandele sebacee care secretă sebum şi glandele sudoriparecare secretă lichidul sudoral ce
intervine în termoreglare şi echilibrul hidroelectrolitic al organismului; de protecţie
antimicrobiană şi antimicotică prin descuamarea stratului superficial, cornos; de pilogeneză
(formarea firului de păr); de barieră semipermeabilă (împiedică pătrunderea unor substanţe
sau organisme în corp şi în acelaşi timp permite penetrarea unor substanţe terapeutice.
2. DERMUL, situat sub epiderm, în care se găsesc glande sebacee (lipsesc în palmă şi plantă),
canale de excreţie ale glandelor sudoripare (mai numeroase în palmă şi plantă), foliculi piloşi,
reţea vasculară, receptori nervoşi.
3. HIPODERMUL, stratul profund al pielii, bogat în celule adipoase, constituind un depozit
de lipide al organismului, conţinând şi receptori nervoşi.
Pielea are multiple funcţii:
- apără organismul de intrarea microbilor sau a altor corpi străini
- recepţionează excitanţi termici, tactili, dureroşi
- participă la excreţia substanţelor din organism, prin activitatea glandelor sudoripare şi sebacee
- participă la termoreglare, atât prin evaporarea sudorii, cât şi prin menţinerea căldurii în organism
datorită prezenţei grăsimii
- participă la absorbţia unor medicamente
- are funcţia de producere a fanerelor (păr + unghie) – funcţie specifică a pielii
- funcţie de exterorecepţie, datorită existenţei unor formaţiuni nervoase (corpusculi):
 corpusculii Meissner, situaţi sub epiderm şi discurile Merkel, la baza foliculului pilos,
în derm, pentru sensibilitatea tactilă
 corpusculii Vater-Paccini, situaţi în profunzimea pielii, pentru senzaţia de presiune
 corpusculii Krause, în dermul superficial, pentru sensibilitatea la frig
 corpusculii Ruffini, în dermul profund şi hipoderm, pentru sensibilitatea la cald
 terminaţii nervoase libere, în straturile superficiale ale dermului, pentru durere
PROCEDEE PRINCIPALE DE MASAJ

1. NETEZIREA (EFLEURAJUL)
2. FRICŢIUNILE
3. BATEREA (TAPOTAMENTUL)
4. FRĂMÂNTATUL (PETRISAJUL)
5. VIBRAŢIILE

1. NETEZIREA (efleurajul, alunecarea) – alunecare uşoară a mâinilor pe suprafaţa


tegumentară tratată. Se adresează pielii, ţesutului conjunctiv, sistemului vascular periferic,
sistemului nervos periferic Este manevră de începere şi de terminare a masajului. Netezirea
fiind o manevră de „suprafaţă tisulară” este bine tolerată şi în cadrul succesiunilor manevrelor
de masaj. Permite şi maseurului puţină relaxare.
Tehnică – se execută mişcarea cu faţa palmară/dorsală a mâinii, cu degetele apropiate sau
răsfirate, atunci când se masează regiuni mai întinse şi plane, utilizându-se ambele mâini
deodată sau alternativ, adaptând relieful palmei reliefului regiunii de masat.
- cu faţa palmară a degetului mare sau a două-trei degete (pe zone mici)
- cu marginea cubitală a mâinii
Efleurajul se poate efectua cu ambele mâini deodată, sau folosindu-se alternativ
una după alta.
Netezirea se face în mod obişnuit în linie dreaptă, în axul longitudinal, de-a lungul
grupelor de muşchi, dar se poate executa şi în zig-zag sau transversal, în funcţie de structura
anatomică a regiunii.
Sensul – determinat de întoarcerea sângelui în capilare, vene, circulaţia limfatică. –
- membre – de la extremităţi spre rădăcini
- trunchi – de la gât şi ceafă spre umeri şi omoplaţi, iar pe regiunea dorsală de sus în
jos
Efectele manevrei de netezire

 îmbunătăţirea circulaţiei de întoarcere venoasă şi limfatică, producând


vasodilataţie locală şi la distanţă prin acţiune directă dar şi reflexă asupra
terminaţiilor nervoase receptoare periferice
 diminuarea edemului prin reacţiile tisulare
 de calmare, influenţenţând favorabil contractura musculară dureroasă
 scade excitabilitatea musculară, tensiunea psihică
 adaptare tisulară mai bună la manevrele de masaj următoare
 permite puţină relaxare pentru maseur

2. FRICŢIUNILE (frecarea) – constă în apăsarea tegumentului şi a ţesuturilor moi


subcutanate pe cele profunde sau pe un plan dur (osos) în limita elasticităţii lor şi deplasarea
lor în sens circular şi liniar, în regiuni circumscrise. Manevra de fricţiune poate avea o
pondere mai mare sau mai mică în succesiunea şi durata celorlalte procedee principale de
masaj, în funcţie de suferinţa tratată. Indicaţiile rezultă din efectele directe şi reflexe nervoase
în special în sechele posttraumatice sau postoperatorii, hipertonii musculare, afectări
tendinoase şi ligamentare.
Tehnică – se execută pe regiuni mici cu faţa palmară a buricelor degetelor (indice, mijlociu,
inelar), reunite, unghiul de aplicare fiind între 30-80 grade, în funcţie de forţa pe care vrem să
o impunem manevrelor (cu cât unghiul este mai mare, cu atât forţa de pătrundere este mai
mare)
- pe regiuni mari se folosesc toate degetele
- cu vârful degetului mare când se aplică pe suprafeţe mici, de exemplu în spaţiile
interosoase
- cu podul palmei
- cu faţa dorsală a pumnului strâns
Fricţiunea trebuie să fie precedată de netezire.
Presiunea – în funcţie de intensitatea presiunii fricţiunea poate fi superficială, medie, profundă
în funcţie de natura ţesuturilor masate. Intensitatea manevrelor trebuie să fie adaptată
sensibilităţii tegumentelor şi ţesuturilor moi pentru evitarea apariţiei senzaţiilor dureroase
Sensul – fricţiunea e strict locală, mişcarea nu are un sens precis; în general se face circular,
„şerpuit” mobilizând ţesuturile în toate sensurile. Fricţiunile paravertebrale se aplică de sus în
jos succesiv în spaţiile intervertebrale, pe regiunea dorsală se aplică dinspre linia mediană
spre exterior
Efecte manevrei
- încălzire în profunzime
- creşte procesul de mobilizare a ţesutului adipos producând o scădere cantitativă a
stratului de grăsime
- contribuie la menţinerea supleţii şi elasticităţii tegumentelor
- produce o accelerare a proceselor de regenerare şi cicatrizare
- îmbunătăţesc permeabilitatea cutanată, favorizând pătrunderea prin piele a unor
substanţe medicamentoase
- favorizează circulaţia locală şi resorbţia edemelor după traumatisme; efectuate într-
un ritm lent şi prelungit produc efecte analgezice locale
- acţiune în profunzime pe cale reflexă

3. FRĂMÂNTATUL (petrisajul) – manevră de masaj fundamentală care are efecte stimulante


puternice, justificând valoarea ei în atrofiile musculare de inactivitate după imobilizări
prelungite. Este o manevră care se adresează ţesuturilor situate în profunzime, mai ales
musculaturii dar şi pielii şi ţesuturilor subiacente.
Tehnica – cută mare – executată cu toată palma prin prinderea muşchilor şi ţesuturilor
subiacente sub formă de cută, ridicarea lor şi stoarcerea lor prin comprimare între degete şi
palmă sau între police şi restul degetelor, apoi slăbirea presiunii fără a desprinde mâinile de pe
zonă. Frecvent utilizată pe regiunile întinse şi plane cum sunt: spate, fese, gambe, braţe,
coapse. Se execută atât cât permite elasticitatea şi mobilitatea structurilor respective, fără a
provoca durere.
- cuta mică – executată cu două sau trei degete, într-o mişcare ondulatorie, ritmică şi
succesivă, de-a lungul musculaturii paravertebrale
- frământat cu pumnii – cu partea dorsală a mâinii strânsă pumn, imprimându-se o
mişcare ca la frământarea aluatului
Forţa – frământarea se poate executa profund şi cu blândeţe, lent şi cu răbdare,
presiunea adaptându-se în funcţie de volumul şi rezistenţa grupului muscular

Sensul – în sensul circulaţiei de întoarcere, longitudinal, pe regiuni întinse şi plane; la


membre – dinspre extremităţi spre rădăcini, zona cervicală şi torace – dinspre linia mediană
spre exterior

Efectele manevrei
Frământarea superficială se adresează pielii şi ţesutului celular subcutanat:
- activează circulaţia în vasele sanguine şi limfatice
- activează metabolismele
- asuplizarea ţesuturilor
- sedare şi decontracturare
Frământarea profundă – adresată ţesuturilor situate în profunzime mai ales cel
muscular:
- menţine elasticitatea, contractilitatea şi excitabilitatea acestuia, şi favorizează în acest
mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanţă. Este
o procedură frecvent utilizată în masajul la sportivi, atât pentru refacerea după antrenamente
sau competiţii, cât şi în pregătire.
- vasodilataţie
- încălzire în profunzime
- conribuie la eliminarea lichidelor în exces din zona masată
Frământarea este foarte indicată pentru recuperarea hipotoniilor şi hipotrofiilor
musculare apărute în urma imobilizării prelungite, după traumatisme ale aparatului locomotor
sau unele boli neurologice, inactivitate fizică.
Frământarea prelungită oboseşte pacientul!!

3. BATEREA (tapotamentul) – manevră de masaj fundamentală, reprezintă una din cele mai
intense procedee de masaj prin aplicarea unor serii de lovituri succesive a căror intensitate şi
ritm variază în funcţie de regiunea anatomică şi scopul urmărit. Acţiunea excitant-stimulantă,
specifică acestei manevre, este un motiv pentru care se execută după ce corpul a fost pregătit
prin manevrele precedente. Constă în lovituri uşoare şi ritmice aplicate pe piele (inclusiv pe
părţile moi subiacente) cu marginea cubitală a degetelor şi mâinii, cu palma întinsă sau strânsă
căuş, cu o mare flexibilitate şi mobilitate din articulaţia pumnilor. Loviturile se aplică la
distanţă mică una de alta, într-un timp foarte viu.
Tehnici
- cu marginea cubitală a mâinilor (tocatul), degetele fiind apropiate
- cu degetele strânse căuş (pentru drenaj pulmonar)
- cu parte palmară a mâinilor şi a degetelor, degetele fiind ţinute în evantai
- tapotare cu pumnul incomplet închis, lovind cu marginea cubitală sau cu faţa
dorsală a celei de a doua falange sau cu piziformul sau cu pulpa degetelor (bătătoritul)
- percutatul, se execută cu vârful degetelor mâinilor flexate şi îndepărtate. Mişcările
se efectuează din articulaţiile pumnilor, degetele căzând libere pe suprafaţa tegumentelor.
Reprezintă o modalitate de aplicare a baterii adecvată pentru anumite regiuni, cum sunt
toracele şi abdomenul.
- cu pumnul închis (în regiunea fesieră)
Forţa – se adaptează sensibilităţii ţesuturilor, a regiunilor masate şi a efectelor urmărite
Sensul – circulaţiei de întoarcere
Efecte manevrei
 circulatorii – vasodilataţie superficială intensă cu creşterea temperaturii locale
 stimulează excitabilitatea nervoasă
 creşterea tonusului muscular, în special în hipotoniile şi hipotrofiile musculare
prin inactivitate
 reducerea volumului stratului adipos
 acţiune reflexă
 se foloseşte în pregătirea sportivilor între probe sau în pauza dintre reprize
Nu se foloseşte în afecţiunile aparatului locomotor, unde sunt prezente dureri sau
contracturi musculare!!
Nu se efectuaează în regiunea lmbară!!
5. VIBRAŢIILE (tremurături, trepidaţii) – este manevra fundamentală aplicată către sfârşitul
unei şedinţe de masaj datorită efectelor de calmare şi relaxare. Principala caracteristică a
vibraţiilor este ritmul RAPID şi pe cât posibil cu o presiune constantă. Amplitudinea
vibraţiilor este mică 1-5 mm, iar frecvenţa este mai mare 8-10 mişcări pe secundă. Aceste
mişcări realizează mici deplasări cutanate şi tisulare subiacente prin presiuni ondulatorii
locale.
Tehnică – vibraţii longitudinale – mişcări oscilatorii de mică amplitudine şi cu un ritm cât se
poate de rapid, executate din încheietura pumnului cu faţa palmară şi degetele răsfirate,
producându-se mici deplasări cutanate şi tisulare subiacente; se aseamănă cu un tremurat
continuu. Se aplică în general pe regiuni limitate.
- vibraţii transversale – trepidaţii fine şi ritmice executate perpendicular pe suprafaţa
masată, fără a se pierde contactul palmei cu tegumentul
Presiunea – se adaptează la natura regiunii şi suferinţei tratate; cele superficiale produc efecte
de calmare, senzaţie de încălzire şi o relaxare musculară; cele profunde cu oscilaţii mai mari
activează circulaţia sanguină locală cu efecte decongestionante
Indicaţii – dureri, stări congestive, contracturi musculare, hipertonii musculare, tensiuni
psihice, artroze cervicale şi lombare, precum şi în combaterea oboselii musculare după efort la
sportivi.
PROCEDEE AJUTĂTOARE DE MASAJ

Procedeele ajutătoare de masaj reprezintă manevre secundare derivate din cele


principale sau cu caractere proprii. Ele se intercalează între manevrele principale sau se
adaugă la sfârşitul şedinţelor obişnuite.

1. Rindeaua – este o manevră ce se poate aplica pe anumite regiuni (spate, torace la


bărbaţi), prin deplasarea în sens longitudinal, cu podul palmei, a muşchilor şi ţesuturilor
subiacente. Este o mişcare de du-te-vino, unde presiunea se aplică la înaintare şi netezire spre
înapoi, fără a se pierde contactul cu suprafaţa masată. Având o acţiune mai profundă asupra
ţesuturilor musculare, este folosită în masajul de tonifiere. Se poate executa cu o mână sau
concomitent cu ambele mâini.
2. Rulatul – este o manevră ce se aplică tot în funcţie de zonă, şi se foloseşte după procedee
mai puternice de frământare. Rulatul se face cu ambele mâini prin prinderea şi rularea
ţesuturilor moi, de jos în sus, fără a se întrerupe mişcarea. Este o manevră care acţionează
asupra pielii, ţesut celular subcutanat lax şi grăsos şi muşchi având efecte relaxante.
3. Cernutul se aplică de obicei pe membre după procedee mai puternice de frământare,
batere.
Tehnică – se prinde masa musculară cu ambele mâini de jos în sus cu degetele flectate şi se
mişcă în sens lateral şi de jos în sus. Ritmul este vioi iar mâinile se vor deplasa din aproape în
aproape de-a lungul segmentului masat.
Acţiune – miorelaxantă, sedare locală, refacerea troficităţii, augmentează funcţia circulatorie
4. Presiunile – se execută în cadrul masajului general sau ca procedură independentă..
Tehnica este mai pretenţioasă necesitând experienţă şi indicaţie selectivă din partea medicului.
Se indică în general pentru:
– pe punctele de migrenă sau musculatura tensionată a spatelui
- pe nervi – presiune continuă sau vibratorie pe rădăcinile nervoase, traiectele nervilor,
indicate în neuropatii sau radiculopatii
- pe periost – presiuni continue sau intermitente şi neteziri sau vibraţii locale
Tehnică – subiectul este plasat în decubit ventral; se aplică palmele cu degetele întinse de o
parte şi de alta a coloanei vertebrale şi se apasă succesiv pe acelaşi loc, deplasând ulterior
palmele repetând mişcarea pe toată întinderea vizată, ţinând cont de circulaţia de retur în
special limfatică.
Intensitatea – se adaptează regiunii tratate, tipului constituţional. Se poate creşte forţa de
presiune adăugând greutatea corpului nostru, menţinând însă o intensitate cât mai uniformă.
Acţiune – favorizează descuamarea, creşte temperatura locală acţionând direct asupra
circulaţiei venoase şi limfatice, diminuarea semnificativă a durerilor musculare şi a celor de
tip periostal
5. Scuturările – manevră relaxantă ce se aplică la membrele superioare şi inferioare.
Constă dintr-o serie de mişcări oscilatorii mai ample, prin prinderea articulaţiei pumnului sau
gleznei şi cerând pacientului să lase musculatura relaxată, imprimând mişcărilor un ritm viu.
Se execută în general după terminarea tuturor manevrelor de masaj obişnuit.
6. Tracţiunile în ax– se execută la sfârşitul masajului segmentelor sau al articulaţiilor.
Reprezintă o mobilizare forţată a elementelor unei articulaţii până la limita jocului anatomic
posibil, fără a-l depăşi. Exerciţiul este precedat de testarea direcţiilor de mişcare ale
segmentului. Se execută cu ambele mâini, una plasată deasupra articulaţiei, iar alta sub
articulaţie. Se vor executa trageri în axul lung al membrului, prin mişcări uşoare, nedureroase.
Manevra are ca scop realizarea unei întinderi în limitele fiziologice ale diferitelor componente
ale articulaţiilor, îmbunătăţindu-se astfel mobilitatea articulară. La nivelul coloanei cervicale
se vor executa elongaţiile, din poziţia şezând, folosind priza pe ceafă, se trage capul în sus, de
trei ori. Înainte şi după tracţiuni se face netezirea uşoară a articulaţiei respective.
7. Stoarcerile pot fi aplicate numai la membrele superioare şi inferioare, cu o mână, cu
ambele mâini, sau stoarcere continuă. Se prinde segmentul de masat ca într-un cleşte,
realizându-se o deplasare din aproape în aproape, prin aplicarea unei presiuni constante fără a
fi dureroasă. Se execută în sensul circulaţiei de retur, de la extremităţi spre rădăcină.
8. Ciupirea constă în apucarea pielii şi a ţesuturilor subiacente şi chiar a unor muşchi
superficiali, atât cât este posibil, cu două degete, mare şi arătător, după care este lăsată liberă,
într-un ritm foarte vioi. O astfel de manevră produce decontracturarea şi relaxarea muşchilor
superficiali. La nivelul abdomenului se pot practica ciupiri uşoare. Ciupirile nu trebuie să fie
deloc dureroase!
9. Pensarea utilizează o priză a părţilor moi într-o cută între degetul mare şi celelalte
degete, a cărei ridicare depinde de elasticitatea ţesuturilor, după care zona apucată este întinsă
spre extremităţi şi apoi lăcată liberă. Are efect de stimulare a musculaturii, de îmbunătăţire a
circulaţiei sanguine şi dispersare a celulelor adipoase.
10. Palparea este o manevră ajutătoare folosită în masajul abdominal; se execută cu vârful
degetelor, circular, în sensul acelor de ceasornic, cu o presiune constantă. Are efect de
tonifiere a musculaturii abdominale, creşterea circulaţiei sanguine.
11. Plescăit – se realizează o priză medie cu ajutorul degetelor, lovirea şi ridicarea într-un
ritm foarte rapid a segmentului masat (zona subombilicală), după care zona apucată este lăsată
liberă. Are efect de tonifiere a musculaturii abdominale.
12. Mişcări pasive (tensiunile)– sunt mişcări cu care se încheie o şedinţă de masaj şi
constau în mobilizarea segmentului distal pe segmentul proximal al articulaţiei, căutând
realizarea unei mişcări cu amplitudine cât mai mare în articulaţia respectivă, fără a atinge sau
depăşi pragul durerii, ceea ce ar conduce la întreruperea manevrelor. Se folosesc în
tratamentul redorilor articulare apărute după traumatisme ale aparatului locomotor, în scopul
recuperării mobilităţii articulare normale. Se fac la:
- încheieturile degetelor, pentru toate falangele
- articulaţia pumnului: - flexie, extensie
- articulaţia cotului: - flexie, extensie
- supinaţie, pronaţie
- articulaţia umărului: - flexie, extensie
- abducţie, adducţie
- rotaţie
- circumducţie
Pentru membrele inferioare se fac mişcări pasive pentru articulaţiile gleznei, a
genunchiului şi a şoldului. Mişcările se fac din poziţia culcat sau şezând şi trebuie să fie
blânde şi nedureroase, comunicând cu pacientul. Sunt deosebit de benefice pentru persoanele
imobilizate.
MASAJUL PERIOSTAL

Masajul periostal constă în executarea unor presiuni puternice cu ajutorul policelui sau
a mediusului în puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de părţi moi.
Punctele de presiune se aleg după gradul de sensibilitate la apăsare. Presiunea se exercită timp
de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind însoţită de fricţiuni circulare şi uşoare vibraţii. Manevra
se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la palpare. Pentru
a obţine efecte de durată, sunt necesare 3-4 şedinţe.
Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractură şi le atenuează pe
cele dureroase prin aplicare pe zona de proiecţie periostală învecinată zonei afectate.
Dezavantajul metodei constă în faptul că pacientul are dureri pe durata aplicării presiunii.
Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor după afecţiuni traumatice
ale aparatului locomotor, interesând ţesuturile ligamentare şi musculare.

HIDROMASAJUL

Hidromasajul se poate asocia procedurilor masajului manual. Constă în expunerea


unei anumite părţi a corpului, sub jetul unor duşuri calde ce acţionează vertical. Pacientul
dezbrăcat se află aşezat în decubit ventral sau dorsal pe o masă de masaj, deasupra căreia
există 4-6 duşuri rozetă, din care cade în ploaie apa la temperatura de 38°, de la o înalţime de
60 cm. Presiunea cu care cade apa pe pacient trebuie să fie foarte redusă, producându-se mai
mult o stropire. Masa de masaj trebuie să aibă suprafaţa impermeabilă, iar bancheta va fi puţin
înclinată spre membrele inferioare ale pacientului, pentru a facilita scurgerea apei. Durata
procedurii este de 5-10 minute şi de obicei se face parţial, pe spate, torace, abdomen sau
membre. Procedeele de masaj folosite sunt aceleaşi ca în masajul clasic uscat, cu excepţia
tapotamentului. După şedinţa de duş-masaj, pacientul trebuie să se odihnească ½ oră. Duş-
masajul produce o vasodilataţie puternică, ce favorizează procesele de resorbţie, are acţiune
de relaxare a musculaturii şi de calmare a fenomenelor dureroase. Această procedură se
foloseşte în tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor, în sechele
după traumatisme ale aparatului locomotor (fracturi, luxaţii) şi în masajul sportiv.
NU SE APLICĂ ACEST TIP DE MASAJ ÎN:
- insuficienţă cardiacă, renală, hepatică
- afecţiuni cu risc hemoragic
- tuberculoză
- stări caşectice
- stări inflamatorii
- neoplazii (exceptând cancerul operat)
- boli de piele
- orice boală infecţioasă în evoluţie
MASAJUL CU GHEAŢĂ (CRIOMASAJUL)

Constă în folosirea cuburilor de gheaţă, cu care se face efleuraj pe zona de tratat timp
de 3-7 minute, manevră ce se poate repeta de mai multe ori pe zi, dar nu la un interval mai
mic de 2 ore între proceduri.
Efecte:
- vasoconstricţie iniţială, urmată de vasodilataţie, care stă la baza unor importante
efecte trofice
- prevenirea formării edemului
- acţiune analgezică
- miorelaxare, cu reducerea contracturii
Masajul cu gheaţă se foloseşte mai ales în contuzii, entorse, leziuni musculare, etc.

MASAJUL INSTRUMENTAL

Masajul instrumental mecanic se efectuează cu ajutorul aparatelor producătoare de


vibraţii, denumite aparate de vibromasaj. Aplicarea pe zonele de tratat a vibraţiilor mecanice
se face prin două modalităţi:
- aparate cu bandă vibratoare
- aparate portabile, cu dispozitive de cauciuc sau plastic, de diferite forme. Unele din
acestea au dispozitive de reglare a ampitudinii oscilaţiilor, care la valori minime
permit şi efectuarea efleurajului.
Avantajele aparatelor de vibromasaj:
- unele aparate oferă posibilitatea reglării frecvenţei şi ampitudinii oscilaţiilor
- produc vibraţii mecanice ritmice şi cu amplitudine uniformă
- dispensează pacientul de serviciile persoanei specializate
- durata şedinţei poate fi mai mare faţă de aceea în care vibraţiile se execută manual
(care sunt obositoare pentru persoana care le efectuează)
Dezavantajele aparatelor de vibromasaj:
- oferă cel mult două manevre – efleurajul şi vibraţiile, în comparaţie cu masajul
manual, care efectuează o gamă mult mai largă de manevre principale şi ajutătoare
- vibraţiile mecanice sunt mai puţin agreabile decât vibraţiile manuale, care se pot
adapta mai bine la sensibilitatea diferită a diverselor segmente ale corpului,
realizându-se un confort mai bun pentru pacient
Vibraţiile mecanice fine, cu amplitudine mică, au efecte sedative, decongestive şi
de relaxare musculară. Sunt folosite în tratamentul fenomenelor dureroase şi a contracturilor
musculare de la nivelul aparatului locomotor, dar şi în fenomenele dureroase viscerale
abdominale.
Vibraţiile mecanice de amplitudine mai mare şi frecvenţă mai ridicată produc o
stimulare a circulaţiei sanguine în zona de aplicare, cu apariţia unei hiperemii a pielii, precum
şi o acţiune de împiedicare a depunerii adipocitelor, prin mobilizarea lor din ţesuturile
celuloadipoase subcutanate.
AUTOMASAJUL

Automasajul reprezintă aplicarea unor manevre manuale şi/sau instrumentale de


masaj, de către o persoană asupra propriului corp. Este cea mai simplă formă de masaj,
eficientă şi necostisitoare, cu o singură condiţie: aceea de a fi instruit corespunzător.
Orice maseur trebuie să-şi însuşească aspectele masajului şi automasajului, precum şi
ale acordării primului ajutor în diferite situaţii, chiar şi tehnici de respiraţie artificială.
Automasajul, desigur, are anumite limite, din motive obiective, în special cel manual.
Astfel, automasajul manual poate fi aplicat la gât şi ceafă, pe articulaţiile scapulo-humerale,
regiunile abdominală, lombară, pe braţe, antebraţe, articulaţiile pumnului şi ale degetelor
mâinii, pe articulaţiile coxo-femurale, coapse, articulaţiile genunchilor, pe gambe, pe
articulaţiile gleznei, tarsiene şi metatarsiene, pe degetele de la picioare, etc. Poziţia cea mai
favorabilă este în şezând, uneori şi în culcat dorsal sau lateral. În funcţie de situaţie
automasajul se poate executa cu ambele palme sau cu una singură. Deseori la automasaj se
pot adăuga efectele benefice ale hidroterapiei (când se practică în cadă), a fitoterapiei
(adăugând în apa de baie diverse plante sau săruri cu efecte terapeutice).
Dintre manevrele manuale, posibil de efectuat în zonele amintite:
- netezirea, pe toate zonele
- frământatul, fricţiunea şi tapotamentul pe zonele musculare – ceafă, gât, abdomen,
regiunea lombosacrată (fără tapotament), coapse şi gambe, braţe şi antebraţe
- vibraţiile, în special la membre
- cernut, la gambe şi coapse
- scuturările, la mâini şi picioare
- mişcările pasive, la membre
- ciupituri, etc.
În ceea ce priveşte automasajul instrumental, acesta poate fi aplicat fie cu aparate
de vibromasaj, fie sub formă de hidromasaj.
Pentru a avea eficienţa dorită cel care îşi efectuează masajul pe propriul corp trebuie să
respecte câteva condiţii de practicare:
 să aibă o stare generală bună, care să-i permită acest efort
 să cunoască exact procedurile de masaj şi scopul urmărit (igienic, de stimulare, de
refacere, terapeutic, etc.)
 să aibă o stare igienică corporală bună
 ambianţă plăcută cu microclimat confortabil
 să respecte distanţa minimă de 1-2 ore faţă de masa servită
 motivaţie corespunzătoare pentru această practică
În cazul apariţiei senzaţiei de oboseală în timpul automasajului se recomandă
suspendarea şedinţei.
MASAJUL TERAPEUTIC

Masajul terapeutic reprezintă utilizarea acestuia în tratamentul diferitelor afecţiuni,


având ca obiectiv favorizarea proceselor de vindecare şi de recuperare funcţională.

1. AFECŢIUNI REMATISMALE CRONICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR

- sunt suferinţe cronice ale articulaţiilor sau ţesuturilor periarticulare

a) Afecţiuni reumatismale cronice degenerative (artroze)


- deterioarea cartilajului articular şi a extremităţilor osoase, la nivelul coloanei vertebrale şi
la articulaţiile membrelor
- apar la persoane vârstnice, datorită intervenţiei factorilor mecanici de suprasolicitare
articulară, macro- sau microtraumatisme repetate, tulburări endocrine şi metabolice.

Artroza cervicală – dureri la nivelul cefei şi contractura muşchilor acestui


segment, limitând aproape complet mişcările capului. Durerile pot iradia într-un membru
superior, în nevralgia cervico-brahială, datorită procesului de discartroză (la tendinţa de
îndreptare a coloanei, aceasta pocneşte, merge ca pe un scripete)
Tratament
- repaus
- medicţie antiinflamatoare şi decontracturantă
- fizioterapie
- MASAJUL COLOANEI CERVICALE:
Masajul terapeutic urmăreşte:
- calmarea durerilor
- relaxarea musculaturii
- reducerea contracturii
Pentru a fi calmant şi miorelaxant se recomandă manevre uşoare şi lente
- neteziri descendente în regiunea cefei
- fricţiuni (fără podul palmei)
- rotirea muschiului trapez
- frământat în cută, cu intensitate adaptabilă la sensibilitatea locală
- usoara percutie cubitala, cu dosul palmelor, cu varful degetelor si caus pe muschiul trapez
- ciupire
- vibraţii cu vârful degetelor pe muşchii cefei, pentru decontracturare musculară
- tractiuni in ax: ascendent, cu o forta din ce in ce mai puternica, dupa care o mana se
pozitioneaza in regiunea occipitala iar cealalta sub mandibula, rotind capul spre dreapta si
spre stanga
- tractiune si reductie laterala cervicala: pacientul asezat – terapeutul in spatele pacientului,
prinde mandibula si barbia acestuia cu ajutorul mainii stangi, in timp ce degetul mare al
mainii drepte apasa de-a lungul zonei centrale a muschiului sterno-cleido-mastoidian,
mentinand presiunea constanta si executand o tractiune a gatului in directia stanga sus; se
executa la fel pentru partea dreapta. Pacientul culcat- mana stanga se pozitioneaza in zona
occipitala, executandu-se alternativ o tractiune si o rotire laterala, spre dreapta si spre
stanga
- mişcări pasive
MASAJ PERIOSTAL, prin presare cu policele, podul palmei sau partea cubitala a mainii
Aplicaţii de comprese calde în zona cefei, care pot preceda masajul, crescându-i eficacitatea.

Puncte suplimentare: alunecarea usoara a mainii din: VB 20 spre VB 21


VB 20 spre VU 11
VG 16 spre VG 14, cu usoara presare
in punctul final al fiecarui traseu (pe VG14 se aplica caldura locala – moxa sau ventuza)
V10, V60 (PUNCT ASPIRINA), IG4\

Exercitii suplimentare:
 cocorul bea apa – se executa o miscare circulara din articulatia gatului
 cautand marea – se intinde gatul cat de tare in fata si se roteste intai de la stanga la
dreapta si apoi invers, mentinand privirea fixata intr-un punct imaginar in fata
 respiratia coloanei ( vezi capitolul pregatirea maseurului)

Artroza lombară – se poate manifesta clinic prin:


- lombalgie acută sau lumbago, manifestată prin dureri accentuate instalate brusc, ce se
exacerbează la mişcări, şi contractură musculară reducând aproape complet mobilitatea
coloanei la acest nivel.
Tratament
 repaus la pat
 medicamente antiinflamatoare, analgezice şi decontracturante
NU SE FACE MASAJ!!!!!!!!!!
Se poate executa un „pieptanat” usor (chiar cu un pieptene) a meridianelor VU si VG,
insistand mai ales pe punctele: V10, V11, V23, V52, VG3, VG4, VG9, VG16, pana la
inrosirea zonei
Alte puncte: VU40 (se poate sangera si apoi pune ventuza, pana se umple cu sange), VU
60 (antalgic), puncte la distanta: IS3+VU62 (relaxare musculara)

lombalgie subacută, durere la nivelul coloanei lombare instalată de 3-4 zile, maxim o
săptămână, fără a iradia pe fesier
Masajul este calmant şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent
- neteziri
- fricţiuni cu vârful degetelor
- rotiri cu pumnul semiinchis, cu partea lui cubitala
- vibraţii
! NU SE FACE FRĂMÂNTAT
Se evită căldura locală
Se pot folosi aparate de vibromasaj
Se stimuleaza aceleasi puncte descrise mai sus, mai energic

- lombalgie cronică – dureri moderate, ce apar la primele mişcări după ridicarea din pat
sau la efectuarea unui efort de r\idicare a greutăţilor, contractură musculară variabilă şi
limitarea uşoară a mişcărilor coloanei în zona lombară.
Tratament
- evitarea eforturilor fizice deosebite
- medicaţie analgezică-antiinflamatoare şi decontracturantă în caz de intensificare a
durerilor
- fizioterapie, kinetoterapie şi masaj
Obiectivele masajului terapeutic:
- diminuarea durerilor
- menţinere elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii lombare
- prevenirea hipotoniei musculare
- ameliorarea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale
Masajul se poate executa după aplicarea de căldură locală.
 netezire
 fricţiuni
 rotiri cu partea cubitala a pumnului semiinchis
 frământări în cută
 ciupit
 percutii cu dosul palmelor, varful degetelor, caus
 rindeaua ascendent si apoi descendent in zona lombara
 vibraţii
 miscari pasive:
- impingere si hiperextensie: pacientul asezat cu mainile spijinite pe genunchi, terapeutul
aflandu-se in spatele acestuia, isi spijina soldul stang de regiunea lombara a pacientului,
executand o manevra de tractiune a umarului stang, prins cu mana si antebratul, realizand
astfel o hiperextensie a coloanei vertebrale lombare
- tractiune fortata incrucisata: pacientul asezat pe un pat, cu picioarele intinse, impinge in
abdomenul terapeutului, care ii prinde bratele incrucisate, la nivelul inheieturilor,
executand o miscare de tractiune a bratelor; se obtine o flexie fortata a coloanei vertebrale
lombare, utila pentru dureri, contracturi musculare, limitarea mobilitatii coloanei
vertebrale
- rotirea genunchilor: pacientul intins pe spate, cu genunchii flectati, terapeutul ii prinde
genunchii cu o mana dintr-o parte, iar cu cealalta sprijina umarul din partea sa, imprimand
membrelor inferioare o miscare de rotatie, intai in sensul acelor de ceasornic, apoi invers
- rotire si tractiune: pacientul cu fata in jos, terapeutul plaseaza o mana la nivelul regiunii
lombelor iar cu cealalta mana ridica picioarele pacientului din zona genunchilor,
executand o miscare de rotatie a membrelor inferioare intai in sensul acelor de ceasornic
apoi invers, si cu usoare tractiuni
Presopunctura: VU23, VU52, VU26, VG2, VG3, VG4, R3, VC4, VU40, VU60, IS3+VU62
(relaxare musculara)
Exercitii suplimentare:
o fluturele isi misca aripile: din pozitia verticala, cu picioarele usor departate, se duce
mana stanga in sus si spre spate, urmarind-o cu privirea, in timp ce mana dreapta
atinge glezna stanga; se repeta pe partea opusa, de 10-20 ori
o aplecarea bazinului: stanga, dreapta, fata, spate
o rotirea bazinului
o tehnica maini-picioare (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o tehnica cap- genunchi (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o tehnica cobra (vezicapitolul pregatirea maseurului)
o balansoarul: culcat pe spate, se prind genunchii cu bratele si se leagana asemeni unui
balansoar
o cercul: se deseneaza cercuri imaginare rotind trunchiul si lasand bratele sa urmeze in
mod natural miscarea de rotatie
- lombosciatica – afectarea unei rădăcini a nervului sciatic produsă de procesul de
discartroză, care favorizează migrarea nuclelui pulpos al discului intervertebral. Se manifestă
cu dureri lombare instalate brusc în timpul ridicării unei greutăţisau la redresarea coloanei
vertebrale. În alte cazuri durerea se instalează lent, acentuându-se progresiv. Din zona
lombară, durerea poate iradia pe unul din membrele inferioare (când este afectată rădăcina L5
a nervului sciatic, iradierea durerii este pe faţa posterioară a coapsei, faţa externă a gambei şi
faţa dorsală a piciorului; când este afectată rădăcina S1, durerea iradiază pe faţa posterioară a
coapsei, a gambei şi planta piciorului). Există parestezii, contractură musculară lombară şi
limitarea mişcărilor în coloană.
Tratament
- repaus pe pat tare
- medicaţie analgezică-antiinflamatoare şi decontracturantă
- masaj de relaxare zona lombară (aceleasi manevre si exercitii descrise anterior)
- masajul membrului inferior afectat:
- neteziri
- frictiuni
- framantat
- percutii caus
- ciupire
- vibratii, toate manevrele de-a lungul meridianul VU si VB, insistand pe VB30, VB31,
VB34, si din VU36, pana in VU60, mai ales pe aceste 2 puncte si VU40, VU57
(specific pentru crampele musculare), presopunctura putand fi efectuata cu ajutorul
cotului
VU62+IS3= RELAXARE MUSCULARA

Artroza coxofemurală (coxartroza) – apare la persoane peste 50 ani şi este una


dintre formele cele mai invalidante. Se manifestă cu dureri în regiunea inghinală sau fesieră,
ce pot iradia în coapsă, fiind intensificate de mers pe scări sau teren accidentat. Muşchii
periarticulari pot prezenta contracturi. În fazele mai avansate apar hipotrofia musculară,
limitarea mişcărilor articulare şi impotenşă funcţională a membrului inferior de partea
afectată.
Tratament
- repaus articular intermitent
- dietoterapie pentru reducerea excesului ponderal
- medicamente analgezice-antiinflamatoare şi decontracturante
- fizioterapie, balneoterapie, kinetoterapie şi masaj
În stadiile avansate de deformare a capului femural, dureri şi impotenţă funcţională
ccentuată, este indicat tratamentul chirurgical.
Scopul masajului terapeutic:
- diminuarea durerii
- decontracturarea musculară
- îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii musculaturii învecinate articulaţiei
Masajul trebuie să fie calm şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent.
- neteziri, pe regiunea fesieră, mergând lateral spre regiunea trohanteriană şi spre coapse
- fricţiuni uşoare
- frământat
- vibraţii
! NU SE FAC MIŞCĂRILE PASIVE ÎN ARTICULAŢIA COXOFEMURALĂ
Pe musculatura învecinată coapsei, pentru prevenirea hipotoniei şi hipotrofiei, se aplică
manevre mai energice:
- neteziri
- fricţiuni cu podul palmei
- frământat
- tapotament
- cernut
- rulat
- vibraţii
Hidromasajul poate realiza în profunzime o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi a
troficităţii locale, ca şi o relaxare musculară în această regiune, unde articulaţia este acoperită
de un strat celuloadipos şi muscular voluminos.

Presopunctura: VB30 (poarta soldului), VB29, F12, SP12, VU36


Pentru coapsa si gamba: S31, S34, S36, SP9, VB31, VB34, VU40, VU60 (antialgic)

Artroza genunchiului (gonartroza) – afecţiune ce apare la persoanele peste


50 ani şi se manifestă prin: dureri la primele mişcări după ridicarea din pat sau în legătură cu
schimbările meteorologice, contractură musculară, hipotrofie musculară, mai ales la nivelul
musculaturii coapsei. Persoana are tendinţa de a sta cu genunchiul în flexie, acuzând dureri la
mers şi coborâtul scărilor.
Tratament
- repaus segmentar intermitent
- dietoterapie pentru reducerea excesului ponderal
- medicamente analgezice-antiinflamatoare
- fizioterapie, balneoterapie şi masaj
- pacientul să stea cu faţa în sus, cu o greutate pe genunchi pentru a-l ţine în extensie
Scopul masajului terapeutic:
- ameliorarea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale
- îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii musculare
Masajul se aplică la genunchi, gambă şi coapsă:
La genunchi:
- netezire
- fricţiuni uşoare cu vârful degetelor, si chiar cu toata palma, în jurul articulaţiei
genunchiului, eventual folosind un unguent antiinflamator
- presiune cu policele in spatiul popliteu (VU40) si deasupra genunchiului
- framantare cu ambele maini sprijind genunchiul, de o parte si de alta
- tracţiuni si miscare de impingere spre interior si in sus
La coapsă:
- masaj de tonifiere pe cvadriceps: netezire, fricţiuni, presiuni, frământat, cernut,
tapotament, vibraţii, scuturări, tracţiuni în ax, mişcări pasive
La gambă:
- masaj de relaxare pe gambieri: netezire, fricţiuni uşoare, frământat uşor, cernut,
ciupituri repetate, vibraţii, mişcări pasive

Presopunctura: SP10 (punctul in care ajunge policele, cand mana prinde genunchiul), S35 si
punctul exact opus, lateral de rotula), fiecare punct se stimuleaza 2-3 minute, VU40, F8, R10,
SP9
Pentru zona gambei: S36, SP6, VB34, VB40, VU60
Masaj de relaxare pe piciorul opus
!!!!!!! NU SE PUNE CALD  CREŞTE PROCESUL INFLAMATOR
DACĂ APARE HIDARTROZA (ACUMULARE DE LICHID ÎN ARTICULAŢIE,
MANIFESTAT PRIN MĂRIREA DE VOLUM A ARTICULAŢIEI, ARTICULAŢIE ROŞIE,
FIERBINTE) ESTE CONTRAINDICAT MASAJUL

Osteoporoza – rarefierea structurii osoase. Oasele arată ca un burete (spongioase).


Pentru diagnostic în stadiile incipiente se face analiza osteodensitometrică, sau cu ultrasunete
la calcaneu. În stadii avansate apar dureri osoase, fracturi spontane.
Cel mai frecvent apare postmenopauză (mai grav după menopauza instalată chirurgical,
declinul este brusc), sau post ghipsare.
Evaluarea osteodensitometriei
+ ∞→ - 1 ═ normal
- 1→ - 2,5 ═ osteopenie
- 2,5→ ∞ ═ osteporoză
Tratament
- medicaţie de substituţie (calciu, estrogeni la femei)
- masaj de relaxare general

b) Afecţiuni reumatismale cronice inflamatorii


- sunt provocate de cauze insuficient precizate presupunându-se existenţa unor agenţi virali
sau a unor mecanisme autoimune

Poliartrita reumatoidă – afecţiune inflamatorie cronică, interesând îndeosebi


articulaţiile mici ale degetelor mâinilor, în principal falangele proximale şi articulaţia
metacarpofalangiană, cu respectarea falangelor distale, ulterior afectarea şi a articulaţiilor
mari, în manieră simetrică. Apare în mod predominant la femei.
Se manifestă prin dureri articulare, redori articulare, tumefieri articulare, hipotrofie
musculară. În stadiile avansate exista tumefieri articulare permanente, deformaţii ale degetelor
şi anchiloze, cu atrofierea musculaturii.
Tratament
- faza acută: repaus, posturi în atele pentru prevenirea posturilor vicioase şi a deformaţiilor,
medicamente analgezice antiinflamatoare, corticoterapie. Pe măsură ce se micşorează
fenomenele inflamatorii, se folosesc cu prudenţă fizioterapia, masajul şi kinetoterapia.
- faza de remisiune: kinetoterapia şi masajul capătă un rol important în păstrarea mobilităţii
articulare, prevenirea hipotrofiilor musculare, ameliorarea circulaţiei sanguine şi
menţinerea troficităţii generale.
Masajul terapeutic la nivelul membrelor superioare şi inferioare se execută cu prudenţă,
intensitate şi ritmul mnevrelor fiind adaptate sensibilităţii segmentelor tratate. De cele mai
multe ori se însoţeşte de osteoporoză  MASAJ DE RELAXARE
- netezire
- fricţiuni cu vârful degetelor, insistând la mâini asupra muşchilor interosoşi, folosind pulpa
policelui
- frământat uşor
- ciupituri pentru muşchii eminenţelor tenară şi hipotenară
- cernut uşor (! Cernutul implică articulaţia cotului şi umărului  dacă apar dureri, nu se
mai face!)
- vibraţii
- mişcări pasive
Presopunctura: puncte principale: IG11, TF5 – pentru membrele superioare, VB34, VB39 –
pentru membrele inferioare, V11 – pentru spate (punct de reuniune al oaselor)
+ Alegerea punctelor in functie de articulatia afectata: degetele de la mana – IS3, TF3, VS7,
IG4, C8, PUNCTE LOCALE DUREROASE; pumn – IG4, IG5, IS6, P9, C7, VS7, PUNCTE
LOCALE DUREROASE; cot – IG12, TF10, C3, VS3, P5; umar – IG15, TF14, IS9, VB21;
degetele de la picior – S44, S41, S43; glezna – R3, SP5, SP4, SP6, F4, VB39, VB41, VU60,
VU62; genunchi – VB34, S36, SP10, SP9, S34, S35, VB31, F8, VU40; articulatia coxo-
femurala – VB29, VB30, VU36, S31; articulatia temporo-mandibulara: IS18, IS19, VB2, S7

Spondilita anchilozantă – afecţiune inflamatorie a coloanei, predominantă la


bărbaţi cu o numită particularitate genetică. Interesează articulaţiile interapofizare ale
vertebrelor şi se manifestă cu dureri la nivelul coloanei, în special în regiunea sacroiliacă
(articulaţia şoldului), limitarea mişcărilor, hipotrofie musculară (la pacienţii imobilizaţi la pat)
şi tendinţă la cifoză dorsală. În fazele avansate se instalează anchiloza coloanei vertebrale.
Tratament
- faza acută: repaus pe pat tare (numai pe perioada dureroasă), posturi corecte pentru
prevenirea atitudinilor vicioase, medicamente analgezice antiinflamatoare, corticoterapie
- faza de remisiune: kinetoterapie şi masaj, astfel:
 la pacienţii imobilizaţi la pat
- pentru îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale
- prevenire hipotrofiei musculaturii dorsolombare
Masajul va fi de tonifiere, cu frământat mai energic, dar fără tapotament(cu exceptia
percutatului cu degetele, dosul palmei, caus).
 la pacienţii care se deplasează, musculatura dorsolombară devine contractată →
diminuarea durerilor şi a contracturilor musculare → masajul trebuie să fie calm şi
miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice, adaptate sensibilităţii regiunilor
dorsolombare
 netezire
 fricţiuni cu vârful degetelor, uşoare
 rotiri cu partea cubitala a pumnului semiinchis
 frământări în cută
 ciupit
 percutii cu dosul palmelor, varful degetelor, caus
 rindeaua ascendent si apoi descendent in zona lombara
 vibraţii longitudinale cu efect decontracturant
 miscari pasive:
- impingere si hiperextensie: pacientul asezat cu mainile spijinite pe genunchi, terapeutul
aflandu-se in spatele acestuia, isi spijina soldul stang de regiunea lombara a pacientului,
executand o manevra de tractiune a umarului stang, prins cu mana si antebratul, realizand
astfel o hiperextensie a coloanei vertebrale lombare
- tractiune fortata incrucisata: pacientul asezat pe un pat, cu picioarele intinse, impinge in
abdomenul terapeutului, care ii prinde bratele incrocisate, la nivelul inheieturilor,
executand o miscare de tractiune a bratelor; se obtine o flexie fortata a coloanei vertebrale
lombare, utila pentru dureri, contracturi musculare, limitarea mobilitatii coloanei
vertebrale
- rotirea genunchilor: pacientul intins pe spate, cu genunchii flectati, terapeutul ii prinde
genunchii cu o mana dintr-o parte, iar cu cealalta sprijina umarul din partea sa, imprimand
membrelor inferioare o miscare de rotatie, intai in sensul acelor de ceasornic, apoi invers
- rotire si tractiune: pacientul cu fata in jos, terapeutul plaseaza o mana la nivelul regiunii
lombelor iar cu cealalta mana ridica picioarele pacientului din zona genunchilor,
executand o miscare de rotatie a membrelor inferioare intai in sensul acelor de ceasornic
apoi invers, si cu usoare tractiuni
- SPECIFIC PENTRU SPONDILITA: IMPINGERE SI TRANSFER: pacientul intins pe
spate, cu un genunchi flexat; terapeutul plasat in partea stanga a pacientului, executa o
miscare de impingere la nivelul umarului stang cu ajutorul mainii drepte, si in acelasi timp
aplica o tractiune a piciorului drept, pe care il prinde in zona genunchiului; se repeta si in
partea opusa.
Presopunctura: VU23, VU52, VU26, VG2, VG3, VG4, R3, VC4, VU40, VU60, IS3+VU62
(relaxare musculara)
Exercitii suplimentare:
o fluturele isi misca aripile: din pozitia verticala, cu picioarele usor departate, se duce
mana stanga in sus si spre spate, urmarind-o cu privirea, in timp ce mana dreapta
atinge glezna stanga; se repeta pe partea opusa, de 10-20 ori
o aplecarea bazinului: stanga, dreapta, fata, spate
o rotirea bazinului
o tehnica maini-picioare (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o tehnica cap- genunchi (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o tehnica cobra (vezicapitolul pregatirea maseurului)
o balansoarul: culcat pe spate, se prind genunchii cu bratele si se leagana asemeni unui
balansoar
o cercul: se deseneaza cercuri imaginare rotind trunchiul si lasand bratele sa urmeze in
mod natural miscarea de rotatie

Periartita scapoluhumerală – afecţiune inflamatorie a articulaţiei umărului


În faza acută: dureri spontane, care se exacerbează la mişcările braţului, contractură
musculară şi limitarea accentuată a mişcărilor în articulaţia umărului (se întreabă pacientul
dacă poate duce mâna la ceafă, dacă poate să-şi încheie sutienul, fermoarul fustei, etc.)
! NU SE FACE MASAJ ÎN FAZA ACUTĂ
- repaus segmentar
- medicamente analgezice-antiinflamatoare şi decontracturante
Odată cu regresia fenomenelor dureroase se introduce progresiv masajul miorelaxant:
- netezire la nivelul umărului şi omoplatului
- fricţiuni cu vârful degetelor, pe faţa anterioară a capsulei articulare după retroflexia
braţului, şi pe faţa posterioară a capsului după anteflexia capsulei
- frământări uşoare
- vibraţii fine pentru decontracturare musculară
- mişcări pasive ale braţului, in principal rotirea acestuia, si scuturari blande, insistând
pe acestea

Presopunctura: masaj insistent in VB21 si IS11, cu policele, apoi alunecarea usoara a mainii
(chiar cu pensari si framantari) din VB21 pana in zona cotului, traversand umarul.
Alte puncte importante: IG15, TF14, IS10, IG16, IG14 (pentru durerile iradiate pe brat); in
cazul formelor anterioare se recurge la stimularea punctelor P1 SI P2
Puncte la distanta foarte importante: IG11, IG4, TF5, un punct situat la jumatatea distantei
dintre articulatia acromio-claviculara si marginea anterioara a pliului axial), si chiar puncte
corespondente de la nivelul picioarelor: S38, VB34, VU62.
Îşi revine în 10 zile. Se asociază cu kinetoterapie, scripetoterapie.
Exercitii: ridicarea bratelor, alternativ deasupra capului si impingand cat e posibil de brate
(ca si cand ar spijini cerul), atingerea unui perete cu degetele mainii bolnave, si miscarea
degetelor pe perete in sus, ca si cum ar fi picioarele unui paianjen ce urca pe perete, si apoi
miscarea in sens opus; bratele incrucisate la ceafa, apropierea coatelor in fata, si apoi
indepartarea lor, repetat de 10-20 ori, flexie-extensie alternativa a antebratelor pe brate (ca si
cum am vasli), ridicarea mainilor, de-a lungul cutiei toracice, pana ajung in axile, pe inspir,
coborarea lor pe solduri, in expir; rotirea umerilor, cu degetele spijinite pe acestia, in sensul
acelor de ceasornic si apoi in sens invers; se executa cercuri, cu bratele alternativ, spre in
spate.

Epicondilita – afecţiune inflamatorie la nivelul cotului (apare de obicei ca boală


profesională, la cei care cântă la harpă, dirijori, la cei din tâmplărie care dădeau cu rindeaua)
 MASAJ DECONTRACTURANT:
- netezire
- fricţiuni (cu vârful degetelor, în jurul articulaţiei cotului) si cu policele punctul cel mai
dureros, precum si, cu mana aflata in pronatie si extensie, se executa neteziri su usoare
frictiuni pe zona antebratului si bratului, spre umar
- framantat
- ciupit, mai ales atendonului bicepsului
- miscari pasive: cu o mana, terapeutul prinde incheietura mainii pacientului, si cu
cealalta mana, policele fiind fixat in IG11, imprima antebratului miscari de rotatie in
sensul acelor de ceasornic si apoi in sens opus, iar apoi, ca o manevra complementara,
din aceeasi pozitie se executa miscari de flexie-extensie a cotului pe aza orizontala;
urmeaza flexia cotului, aducand mana catre umar, se flexeaza apoi si incheietura
mainii, astfel incat degetele sa atinga articulatia scapulo-humerala; rotirea articulatiei
cotului; hiperextensie fortata a cotului, din pozitia de flexie se executa hiperextensia
cu fermitate, dar fara sa provoace durere

Alte puncte ce pot fi stimulate: IG4, IG12, IG13, P5, PC3, TF5
Se asociază cu fizioterapie, ultrasunete, laser.
! NU SE PUNE CALD (CREŞTE PROCESUL INFLAMATOR)

2. Afecţiuni ale sistemului nervos periferic


a) Polinevrite
Polinevritele sunt afecţiuni care lezează în acelaşi timp mai mulţi nervi. Se
caracterizează prin afectarea bilaterală a membrelor, mai ales a celor inferioare, manifestându-
se cu paralizii flasce, amiotrofii, dureri, parestezii. Ele pot fi provocate de diverse cauze:
intoxicaţii cu medicamente, plumb, alcool, boli infecţioase, diabet, carenţe de vitamina B1,
B6, B12, etc.
Tratamentul în faza de început cuprinde: repausul, medicamente pentru boala ce a
determinat afectarea nervilor, vitamine din complexul B, analgezice şi posturi pentru
prevenirea atitudinilor vicioase.
În faza de convalescenţă se introduce kinetoterapia, electroterapia de stimulare
musculară şi masajul.
Obiectivele masajului:
- îmbunătătţirea circulaţiei sanguine şi limfatice cu activarea proceselor metabolice în
membrele afectate
- menţinerea troficităţii, a elasticităţii şi excitabilităţii muşchilor
- combaterea edemelor
- prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesutului celular subcutanat
Masajul este stimulent, cu manevre energice, şi constă în:
- neteziri, dinspre segmentul distal al membrului spre cel proximal
- fricţiuni cu vârful degetelor şi cu a doua falangă
- frământat în cută
musculatura hipotrofică
- tapotament
- cernut
- stoarceri
- ciupit
- vibraţii

PRESOPUNCTURA:
Membrul superior: VB21, prinzand acest punct intre police si aratator, TF5, TF15
( punct de comanda al membrului superior), IG14, IG15, IG4
Membrul inferior: VB30, VB41, S36, VU40, VU60, SP6

b) Paralizia facială periferică


Este tot o afecţiune a nervului, provocată de procese ischemice, inflamatorii
sau viroze ce lezează nervul în regiunea sa intratemporală. Se manifectă cu pareza diferiţilor
muşchi pileoşi ai feţei de partea unde este afectat nervul.
Tratamentul constă în: administrarea de miedicamente antiinflamatorii, fizioterapie,
kinetoterapie, exerciţii de mimică în oglindă, masaj.
Obiectivele masajului:
- ameliorarea circulaţiei sanguine la nivelul musculaturii afectate
- menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii fibrelor musculare
- prevenirea amiotrofiei
- masajul împreună cu kinetoterapia constituie mijloacele cele mai importante pentru
recuperarea mişcărilor mimicii
Masajul este stimulant, executat într-un ritm viu, insistand pe partea cu pareza:
- neteziri cu vârful degetelor, începând de la linia mediană a feţei şi ajungând în partea
laterală a acesteia
- fricţiuni
- ciupit
- tapotament sub formă de percutat
- vibratii
Presopunctura: S2, S4, S6, VB14, IG20(de partea opusa parezei, tinand cont ca
meridianele IG se incruciseaza la nivelul fetei), IG4(partea opusa), TF17(daca exista
dureri retroauriculare)
+/_ PUNCTE GENERALE: IG11, F3, IG18

c) Pareze traumatice ale nervilor periferici


Sunt provocate de diferite traumatisme la nivelul membrelor: contuzii,
compresiuni, luxaţii-fracturi, plăgi. Se manifestă cu dispariţia mişcărilor voluntare efectuate
de muşchii inervaţi de nervul lezat, amiotrofie, tulburări de sensibilitate, tulburări
vasculotrofice ale pielii şi ţesutului subcutanat. În funcţie de gradul leziunii, afecţiunea e mai
gravă în secţiunea completă a nervului şi mai uşoară în cazul unor leziuni parţiale ale
nervului.
Tratamentul recuperator este complex, cuprinzând: posturi funcţionale ce împiedică
apariţia atitudinilor vicioase, electroterapie de stimulare a musculaturii, kinetoterapie şi masaj.
Obiectivele masajului:
- ameliorarea circulaţiei sanguine locale
- menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii denervate
- prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesututilor subcutanate
Masajul recomandat este stimulant, cu manevre energice executate în ritm viu:
- neteziri
- fricţiunile, toate tipurile, influenţând favorabil circulaţia sanguină la nivelul pielii şi
ţesututrilo subcutanate
- ciupitul, care împreună cu fricţiunile sunt utilizate pentru excitarea mecanică a pielii
situată deasupra muşchilor afectaţi, în scopul pregătirii acestora pentru mobilizarea
pasivă, facilitând contracţia musculară
- frământat, cute
- cernut influenţează favorabil tonusul şi excitabilitatea
muşchilor hipotrofici
- tapotament
- vibratii

PRESOPUNCTURA:
Membrul superior: VB21, prinzand acest punct intre police si aratator, TF5, TF15
( punct de comanda al membrului superior), IG14, IG15, IG4
Membrul inferior: VB30, VB41, S36, VU40, VU60, SP6

d) Hemiplegia flască
Hemiplegia reprezintă pareza unei jumătăţi a corpului, afectând în special braţul şi
Piciorul, ca urmare a unui accident vascular cerebral sau unui traumatism al coloanei
cervicale. Se manifestă prin paralizie, atrofia musculaturii denervate.
Tratamentul se adresează în principal cauzei (de obicei cardiacă), cu instituirea
tratamentului antihipertensiv, urmat de recuperarea motorie, kinetoterapie, masaj.
Masajul:
- tonifiere la nivelul membrelor afectate, atât pentru membrul superior: netezire,
fricţiuni (cu vârful degetelor), stoarceri (toate 3), frământat (cută mică), cernut,tapotament pe
deltoid, scuturări, tracţiuni în ax, mişcări pasive
cât şi pentru cel inferior: netezire, fricţiuni (fără podul palmei), presiuni, frământat, cernut,
tapotament, vibraţii, scuturări, tracţiuni în ax, mişcări pasive, cu insistare pe fricţiuni şi
mişcări pasive
- masaj de relaxare pe membrele opuse, care, prin supracompensare au tendinţa de
contracturare
- masaj de relaxare spate (pot apărea escare de decubit)
- masaj cervical

Presopunctura:
- membru superior: IG15, IG11, TF5, IG4
- membru inferior: VB30, VB34, S36, S41
- echilibrare generala: VC4, VC6, cu moxa, VC8 (moxa pe sare, in ombilic), VG20,
VG4, R3, VU23, VG14, VB20, VB39(punct de reuniune a maduvelor)
Observaţii:
- cel mai greu se recuperează braţul
- ridicarea din pat a pacientului se face încet datorită creşterii tensiunii arteriale
e) Hemiplegia spastică
Reprezintă tot o pareză, dar însoţită de o contractură puternică. Cauzele şi
recomandările sunt aceleaşi ca la hemiplegia spastică.
Masajul va fi de relaxare (decontracturant) pe tot corpul.
Aplicări de comprese calde
!!!!!!!! URMĂRIREA TENSIUNII ARTERIALE – NU SE FACE MASAJ ÎN PUSEU
HIPERTENSIV
Presopunctura: VG26 (punct de resuscitare, pentru readucerea starii de
constienta), sangerare pe cele 12 puncte distale, IG11+F3(scade Yang-ul de la nivelul
capului), S40 (dezobstrueaza orificiile), R3, PC8, sangerare varful urechii, VG14,
VB20, VG20, VB39
- membru superior: IG15, IG11, TF5, IG4
- membru inferior: VB30, VB34, S36, S41
Daca are si paralizie faciala: S2, S4, S6, VB14, IG20(controlateral), TF17, IS18, IS19

f) Nevralgia cervico-brahială C5-C6, stângă, algo-parestezică, discogenă


Nevralgie = durere pe traseul unui nerv
Parestezie = amorţeală, furnicături
Discogenă = datorată discului intervertebral
Durere ce pleacă din zona cervicală (datorită unei compresiuni pe nervi sau artroze),
cu iradiere în mână, degete, însoţită de amorţeli
Diagnostic:
- radiografie, RMN
- pacientul acuză dureri de umăr şi biceps, impotenţă funcţională
Recomandări: kinetoterapie, masaj
Masaj:

MASAJUL COLOANEI CERVICALE: - netezire


- fricţiuni (fără podul palmei)
- frământat (cută mică)
- rotirea muschiului trapez
- tapotament (cu partea cubitală, dosul palmei,
varful degetelor, caus)
- ciupire
- vibraţii
- elongaţii cu prudenţă, eventual după 2-3
şedinţe: ascendent, cu o forta din ce in ce mai
puternica, dupa care o mana se pozitioneaza in regiunea occipitala iar cealalta sub mandibula,
rotind capul spre dreapta si spre stanga
- tractiune si reductie laterala cervicala: pacientul asezat – terapeutul in spatele pacientului,
prinde mandibula si barbia acestuia cu ajutorul mainii stangi, in timp ce degetul mare al
mainii drepte apasa de-a lungul zonei centrale a muschiului sterno-cleido-mastoidian,
mentinand presiunea constanta si executand o tractiune a gatului in directia stanga sus; se
executa la fel pentru partea dreapta. Pacientul culcat- mana stanga se pozitioneaza in zona
occipitala, executandu-se alternativ o tractiune si o rotire laterala, spre dreapta si spre
stanga
- mişcări pasive
MASAJ PERIOSTAL, prin presare cu policele, podul palmei sau partea cubitala a mainii
Aplicaţii de comprese calde în zona cefei, care pot preceda masajul, crescându-i eficacitatea.
Puncte suplimentare: alunecarea usoara a mainii din: VB 20 spre VB 21
VB 20 spre VU 11
VG 16 spre VG 14, cu usoara presare
in punctul final al fiecarui traseu (pe VG14 se aplica caldura locala – moxa sau ventuza)
V10, V60 (PUNCT ASPIRINA), IG4

MASAJUL DECONTRACTURANT AL BRAŢULUI: - netezire


- fricţiuni-cu vârful degetelor
- frământat
- cernut
- mişcări pasive
Puncte suplimentare: P5 (antialgic), TF5, IG11, IG13, IG15

g) Sindrom radicular etajat L3-L4-L5, algoparetic stâng, post contuzie medulară


Afectarea rădăcinilor nervoase la nivel lombar însoţită de durere şi pareză la nivelul
piciorului stâng, în urma unor accidente  MASAJ DE TONIFIERE pe tot piciorul stâng şi
fesier:
- netezire
- fricţiuni
- presiuni
- frământat
- cernut
- tapotament (cu partea cubitală, pumnii semiînchişi, pumnii închişi pe fesieri)
- vibraţii
- scuturări
- rotirea genunchilor: pacientul intins pe spate, cu genunchii flectati, terapeutul ii prinde
genunchii cu o mana dintr-o parte, iar cu cealalta sprijina umarul din partea sa,
imprimand membrelor inferioare o miscare de rotatie, intai in sensul acelor de
ceasornic, apoi invers
- rotire si tractiune: pacientul cu fata in jos, terapeutul plaseaza o mana la nivelul
regiunii lombelor iar cu cealalta mana ridica picioarele pacientului din zona
genunchilor, executand o miscare de rotatie a membrelor inferioare intai in sensul
acelor de ceasornic apoi invers, si cu usoare tractiuni
- mişcări pasive, , toate manevrele de-a lungul meridianul VU si VB, insistand pe VB30,
VB31, VB34, si din VU36, pana in VU60, mai ales pe aceste 2 puncte si VU40, VU57
(specific pentru crampele musculare), presopunctura putand fi efectuata cu ajutorul
cotului
VU62+IS3= RELAXARE MUSCULARA
MASAJ DECONTRACTURANT în zona lombară:
 neteziri
 fricţiuni (cu vârful degetelor)
 rotiri cu partea cubitala a pumnului semiinchis
 presiuni
 frământări în cută
 ciupit
 percutii cu dosul palmelor, varful degetelor, caus
 vibraţii
Presopunctura: VU17, VU23, VU52, VG3, VG4, toate punctele dureroase
MASAJ DECONTRACTURANT PICIOR DREPT
3) Alte afectiuni
Hernie de disc operată
Se face masaj după 3 săptămâni de la operaţie.
Se traduce prin ştrangularea unui nerv, datorită exploziei nucleului pulpos dintre două
vertebre, cel mai frecvent interesat fiind nervul sciatic. Se însoţeşte de crampe şi pareză la
nivelul unuia sau ambelor membre inferioare, însoţite de impotenţă funcţională.
Traseul nervului sciatic: lombar-fesier-genunchi extern-gambă-degete mici picior
Masajul cicatricii dinspre exterior spre coloană, cu neteziri şi fricţiuni cu vârful
degetelor.
Masaj de relaxare spate:
- netezire
- fricţiuni uşoare
- presiuni
- frământat uşor
- vibraţii longitudinale
Presopunctura: VU17, VU23, VU52, VG3, VG4, toate punctele dureroase

Masajul de tonifiere al piciorului afectat


- netezire
- fricţiuni
- presiuni
- frământat
- cernut
- tapotament (cu partea cubitală, pumnii semiînchişi, pumnii închişi pe fesieri)
- vibraţii
- scuturări
- rotirea genunchilor: pacientul intins pe spate, cu genunchii flectati, terapeutul ii prinde
genunchii cu o mana dintr-o parte, iar cu cealalta sprijina umarul din partea sa,
imprimand membrelor inferioare o miscare de rotatie, intai in sensul acelor de
ceasornic, apoi invers
- rotire si tractiune: pacientul cu fata in jos, terapeutul plaseaza o mana la nivelul
regiunii lombelor iar cu cealalta mana ridica picioarele pacientului din zona
genunchilor, executand o miscare de rotatie a membrelor inferioare intai in sensul
acelor de ceasornic apoi invers, si cu usoare tractiuni
- mişcări pasive, , toate manevrele de-a lungul meridianul VU si VB, insistand pe VB30,
VB31, VB34, si din VU36, pana in VU60, mai ales pe aceste 2 puncte si VU40, VU57
(specific pentru crampele musculare), presopunctura putand fi efectuata cu ajutorul
cotului
VU62+IS3= RELAXARE MUSCULARA

Masajul decontracturant al piciorului opus

Escarea de decubit – apare datorită imobilizării prelungite la pat şi proasta îngrijire a


pacientului . Când pacientul stă cu faţa în sus, în zonele de contact ale corpului cu patul
(omoplat, fesieri, călcâie, coate, etc.) apare roşeaţă, însoţită de durere, până la rană.
Recomandări pentru evitarea escarei:
- saltea antedecubit
- colac fesier şi pentru călcâi
- rotirea bolnavului din oră în oră cu/fără aplicare de substanţe cicatrizante
- evitarea cutelor pe cearşaf şi bluza bolnavului
Se face masajul cicatricii dinspre exterior spre interior, radial, neteziri şi uşoare
fricţiuni (cu vârful degetelor). Masajul are rol de a îmbunătăţi oxigenarea plăgii

Torticolis – afecţiune ce interesează musculatura cefei, mai ale muşchii trapez şi


sterno-cleido
mastoidianul, care apare după expunere la frig, un curent de aer rece, poziţie vicioasă în
timpul somnului. Se manifestă cu dureri cervicale spontane sau în legătură cu mişcările
capului, limitate de existenţa unei contracturi musculare de o parte a gâtului; poziţia antalgică
este cu bărbia într-o parte şi capul uşor în sus; de cealaltă parte (partea spre care este înclinat
gâtul) musculatura devine flască. În partea contractată  MASAJ DECONTRACTURANT:
- netezire
- fricţiuni uşoare
- frământat (doar cută mică)
- vibraţii
- ! în prima şedinţă nu se fac elongaţii. După 2-3 şedinţe se pot face elongaţii şi mişcări
pasive.
În partea relaxată  MASAJ TONIFIANT:
- netezire
- fricţiuni
- frământat
- tapotament (numai cu marginea cubitală)
- vibraţii
În cazuri grave se pune guler

Presopunctura: TF5, EXTRA TF3, VG14, VG15, V11, VB20, TF15, VB39(reuniunea
maduvelor), VB34 (reuniunea tendoanelor), antialgice: S38, S44, V60, IG4

Platfus – prăbuşirea boltei plantare, datorita hipotoniei gambierului posterior (triceps),


si a lungului peronier lateral. Se poate vorbi de platfus după vârsta de 5
ani, până la 2,5 ani e fiziologic.
Masaj:
- neteziri
- fricţiuni cu vârful degetelor, insistând pe zona de scobitură
- mişcări pasive, cu arcuirea boltei plantare
Tonifierea gambei
Presopunctura: R2, R6, VU63, VB37+ puncte de unde porneste durerea
Exerciţii:
- rularea tălpii pe cilindri
- mersul pe partea laterală alternativ cu partea medială a labei piciorului
- apucarea obiectelor cu piciorul

CIFOZA (gheb) – modificare în plan sagital a coloanei vertebrale. Musculatura este


alungită, flască, nu are putere să susţină coloana  MASAJ DE TONIFIERE a musculaturii
paravertebrale
- kinetoterapie
- mersul cu cartea pe cap
- dormit pe pat tare, fără pernă

SCOLIOZA – modificare în plan longitudinal a coloanei vertebrale


1. în C – cuprinde cam toată coloana, musculatura dinafara coloanei este relaxată 
MASAJ DE TONIFIERE, în timp ce musculatura din interiorul coloanei este
contractată  MASAJ DE RELAXARE

2. în S – cervico-dorsală
- dorso-lombară (cea mai frecventă)
- lombo-sacrată

MANEVRELE COMUNE SE FAC ODATĂ, DOAR CĂ UNDE SE FACE MASAJ


DECONTRACTURANT SE FAC MAI UŞOR, UNDE E MASAJ RELAXANT E MAI
PUTERNIC

MASAJUL SPORTIV
Masajul în cazul sportivilor se poate aplica:
- în scop stimulator (înainte de antrenamente, dar mai ales de competiţii, fără a înlocui
încălzirea propriu-zisă)
- în scop de refacere (după concursuri sau în pauze)
Avantajele masajului sportiv:
- permite menţinerea întregului corp în cea mai bună condiţie fizică
- previne accidentările şi pierderile de mobilitate datorate existenţei unor puncte
supratensionate
- îmbunătăţeşte performanţa şi anduranţa sportivă
- îngrijeşte ţesuturile musculare afectate, redându-le mobilitatea
- prelungeşte, în condiţii optime, cariera sportivă
Procedeele masajului sportiv
1) Efleurajul
Folosit pentru relaxarea muşchilor încordaţi. Necesar în tratamentul de urgenţă al
celor traumatizaţi, el nu poate, în nici un caz, să aibă efecte majore asupra corpului unui
sportiv sănătos.
2) Frământatul
Constă în apucarea, ridicarea, stoarcerea şi presarea masei musculare, cu efect
relaxant.
Atât efleurajul cât şi frăm’ntatul pot fi folosite pentru a relaxa muşchii, pentru a-i
pregăti în vederea aplicării celorlalte procedee terapeutice, care vor ocupa 90% din timpul
şedinţei de masaj.
3) Presiunea directă
Presiunea se poate aplica cu toată palma, cu rădăcina mâinii, cu faţa palmară a
degetelor sau cu vârful degetelor. La fiecare aplicare a procedeului presiunea se concentrează
pe o suprafaţă din ce în ce mai mică, pătrunzând astfel din ce în ce mai în profunzime. Se
aplică ântotdeauna spre interiorul muşchiului. Presiunea directă acţionează doar cu vâtful unui
deget, policele sau mediusul întărit de index, direct pe muşchi, menţinând presiunea între 15-
60 secunde. Această presiune se foloseşte pentru a acţiona asupra tuturor puntelor tensionate
ale corpului.
4) Fricţiunea
Se execută cu podul palmei sau cu a doua falangă, cu un singur deget sau cu
mediusul întărit de index, în sens liniar sau circular.
5) Compresiunea
Constă într-o acţiune de presare executată ritmic, cu scopul de creştere a
profunzimii, prin diminuarea suprafeţei de aplicare. Se comprimă muşchiul pe os,
compresarea executându-se totdeauna spre acesta. Se pot executa compresiuni cu pumnul, cu
palma, cu rădăcina mâinilor sau cu vârful degetelor.
6) Tapotamentul
Constă în lovituri ritmice, alternante. În funcţie de zonă şi volumul muscular, se
loveşte cu partea cubitală a mâinilor, cu mâinile în căuş, cu dosul palmelor, cu ăumnii
semiînchişi.
7) Vibraţii
Procedeu de relaxare a muşchilor, după manevrele mai energice executate până
acum.
În masajul sportiv, importantă este profunzimea la care se lucrează. Totdeauna se va
grada intensitatea aplicării procedeelor, în funcţie de sensibilitatea subiecţilor sau a diferitelor
părţi ale corpurilor lor. Procedeele se vor aplica cu intensitate maximă, fără însă a cauza
disconfort, durere sau simptome nedorite.
Fiziologia sportivului precizează că înaintea unor antrenamente, dar mai ales
înaintea competiţiei, la sportivi se manifestă aşa-zisa „stare de start”, un complex de
manifestări comportamentale, neuropsihice şi vegetative, cu caracter strict individual şi
dependent de factori multipli: reactivităţile neuropsihice şi neurovegetative, care ţin în mare
măsură şi de tipul de sistem nervos; stare de sănătate şi capacitatea de efort; factorii climatici
şi de mediu; public, adversar, arbitru, condiţiile terenului sau ale sălii, anumite retrăiri plăcute
sau neplăcute, etc.
Masajul de încălzire urmăreşte tocmai atenuarea unor asemenea manifestări
negative, prin manevre stimulante, pentru a creşte tonicitatea fibrelor musculare. De aici şi
concluzia că masajul de încălzire se constituie ca o componentă organică, fundamentală a
încălzirii la sportivi, pregătind organismul pentru excitantul fizic propriu-zis, al încălzirii.

Masajul spatelui:
- efleuraj viu, scurt, cu ritm şi intensitate crescânde, aplicate grupelor musculare ce
urmează a fi solicitate
- compresiuni profunde pe partea superioară a spatelui, de la talie la gât, chiar
paravertebral şi pe umeri, ceea ce va contribui la relaxarea regiunii
- fricţiuni energice, profunde, executate cu vârfurile degetelor, circular
- presiuni directe, mai ales la nivelul umăr, omoplat
- frământat profund
- tapotament
- vibraţiile scurte şi intense, înainte de concurs, îl stimulează pe sportivul apatic.
Masajul feselor:
- efleuraj
- compresiuni profunde
- se palpează de-a lungul crestelor iliace, de la spinele dorsalespre partea laterală a
şoldurilor. Prezenţa contracturilor la acest nivel se simt ca nişte firişoare metalice,
necesitând aplicarea de fricţiuni liniare
- frământat
- tapotament puternic, executat cu pumnii
Masajul membrelor inferioare (faţa anterioară):
- efleuraj, de la partea proximală a coapsei spre genunchi, şi dinspre genunchi spre
gleznă (s-a învăţat că sensul executării masajului este totdeauna pe returul venos;
acest lucru nu este obligatoriu la masajul sportiv, deoarece fibrele musculare trebuie
mobilizate în toate direcţiile)
Muşchi importanţi: la coapsă- croitorul, care străbate în diagonală partea anterioară a
coapsei, muşchiul drept intern al coapsei şi adductorii de pe faţa internă a zonei coapsă-
genunchi şi tensorul fasciei lata de pe faţa externă
La gambă: gambier anterior şi peronieri, situaţi pe partea externă a gambei, de la
genunchi la gleznă
- compresiuni profunde, funcţie de toleranţa zonei. Cu aproximativ 12 cm înainte de a
ajunge la gleznă, se scade intensitatea, deoarece aici nu mai există suficientă masă
musculară care să suporte manevre energice.
- fricţiuni circulare, insistând pe părţile laterale ale genunchiului
- frământat uşor, atât spre zona inghinală cât şi invers
- presiuni circulare profunde
- tapotament, cu partea cubitală, cu mâinile căuş, cu pumnii semiînchişi
- mişcări pasive
Pe faţa posterioară, masajul se execută de la călcâi la şold
Masajul membrelor superioare:
- neteziri
- presiuni directe
- compresiuni asupra degetelor subiectului, cu faţa palmară a policelui
- fricţiuni circulare pe palma subiectului şi pe faţa dorsală a mâinii
- frământat
- tapotament
- mişcări pasive
Masajul peretelui toracic:
- compresiuni pe pectorali, masând partea superioară a toracelui, de la stern spre
claviculă şi spre umăr. Se evită mameloanele. Intensitatea se reglează în funcţie de
volumul masei musculare.
- fricţiuni circulare largi pe grilajul costal
- tapotament cu partea cubitală a mâinii
Masajul abdomenului:
Cea mai mare importanţă se acordă muşchiului mare drept abdominal, principalul
muşchi flexor al trunchiului, supus la cele mai mari tensiuni. Crampele şi spasmele apar mai
ales în regiunea mediană, 5 cm deasupra şi dedesubtul ombilicului.
- Se cere subiectului să flexeze genunchiişi să aşeze plantele pe masă, ceea ce va
relaxa abdominalii
- Se frământă întreg abdomenul, acesta fiind procedeul cel mai folosit pentru masajul
acestei regiuni
- Presiuni directe pe dreptul abdominal, trăgându-l cu policele spre flancuri
- Compresiuni
Masajul gâtului:
- compresiuni de la baza gâtului până la craniu
- presiuni directe pe omoplaţi şi umeri
- frământat
- tapotament
După încheierea masajului muşchilor, se efectuează frământatul tendoanelor care vor
fi solicitate în susţinerea efortului fizic.
Masajul articulaţiilor solicitate (de ex. gleznă, genunchi) se execută prin presiuni
viguroase şi progresiv crescânde, periarticular şi mai ales pe ligamente, încheiate cu
mobilizări pasive.

Masajul de refacere are loc de regulă după efort, dar în anumite circumstanţe poate
avea loc şi intraefort (în pauzele dintre reprize la jocurile sportive,în intervalul de timp dintre
probe – sărituri, haltere sau dintre meciuri – lupte, judo).
Masajul nu trebuie efectuat mai devreme de 30 minute de la încheierea efortului,
pentru ca funcţiile cardio-vasculare să-şi revină la valorile bazale.
Pe lângă masaj este strict necesară refacerea psiho-fizică (tehnici de relaxare
neuropsihică şi alte activităţi relaxante), hidroterapia, eventual saună, reechilibrare
hidroelectrolitică.
Proceduri folosite în masajul de refacere:
- efleurajul prelungit, blând
- presiuni directe
- cernut pentru membre
- vibraţiile
- încheind tot cu manevre de efleuraj, cu o durată totală în jur de 20 minute, binenţeles
şi în funcţie de zona principală asupra căreia dorim să acţionăm
Masajul intraefort:
În cazul unor pauze mici, de cîteva minute (1 minut la box), masajul trebuie pregnant
orientat către refacere:
- efleuraj
- vibraţii pe gambe, coapse, braţe, umeri, în funcţie de zonele anatomice solicitate
În cazul competiţiilor cu mai multe încercări (pauze de până la 10-15 minute la
jocurile sportive), în prima fază masajul trebuie să aibă caracter liniştitior, relaxant, iar în
minutele imediat precedente efortului masajul să devină uşor stimulator.
În situaţia în care pauza dintre eforturi variază de la ore la zile (turnee), trebuie intrat
în ritmul fiziologic prin masaj de refacere după concurs şi masaj stimulator, de încălzire,
înaintea următorului concurs.
În situaţiile în care în unele discipline nu se permite prezenţa nici unei asistenţe
tehnice pe stadion (în unele probe de atletism), iar sportivul se confruntă cu senzaţii dureroase
la nivelul membrelor inferioare şi chiar contracturi musculare, stăpânirea corectă a
automasajului poate fi salutară.
Masajul igienic face parte din regimul de viaţă sportivă, zilnic sau de 2-3 ori pe
săptămână, dimineaţa, înainte de micul dejun.
Masajul terapeutic se recomandă sportivilor bolnavi sau accidentaţi, numai la indicaţia
medicului de specialitate. În acest caz se folosesc creme, pomezi, geluri cu efecte analgezice
(fenilbutazona), antiinflamatorii (salicilaţi, piroxicam), resorbtive, hemostatice,
decontracturante, vasodilatatoare.
Masajul sportiv de refacere poate fi practicat în încăperi special amenajate sau chiar în
aer liber sau camera sportivului. Masajul de încălzire se face de regulă la stadion, în sală sau
chiar în vestiarul în care se echipează sportivii.
În ceea ce priveşte masajul de refacere după efort, acesta trebuie efectuat într-o cameră
bine aerisită, caldă. Efectele relaxante ale masajului sunt amplificate dacă după şedinţa de
masaj i se dă sportivului o băutură alcalină, îndulcită, bogată în vitamine şi minerale, iar după
masaj sportivul rămâne în repaus la pat, încă 15-20 minute.
Masa care urmează după acest masaj şi repaus (normocalorică, hipolipidică, normo sau
uşor hipoproteică, bogată în minerale, vitamine – crudităţi, vegetale, lactate, sucuri de fructe
şi fructe) va avea loc la cel puţin 30 minute după încheierea masajului. Pe timpul masajului de
refacere post efort, este bine ca sportivul să fie relaxat, să evite trăirile negative, un rol
important revenind maseurului, care trebuie să aibă şi abilităţi psihoterapeutice, creând
ambianţa necesară diminuării excitaţiei psihice.

Aplicaţiile masajului în afecţiunile rezultate din activitatea sportivă


Contuzia
Este o afecţiune a aparatului locomotor datorată unui traumatism direct ce poate
interesa articulaţiile sau muşchii.
Se manifestă prin:
- dureri locale
- tumefiere
- echimoze
- impotenţa funcţională variabilă
Tratament:
În faza acută – repaus segmentar, analgezice-antiinflamatoare aplicate local,
masaj cu gheaţă, pe zona afectată, efectuând neteziri cu o bucată de gheaţă, cu efecte
analgezice locale, decontracturante şi de prevenire a edemului.
Masaj manual, la distanţă, proximal şi distal, în raport cu zona lezată.
- neteziri
- fricţiuni
- frământat
- vibraţii
Scopul masajului:
- ameliorarea circulaţiei sanguine
- reducerea tulburărilor vasculotrofice
- favorizarea resorbţiei edemelor
- asigurarea unei bune troficităţi
- menţinerea tonusului musculaturii învecinate

Entorsa
Afecţiune articulară, datorată unui traumatism indirect, care prin distensia
capsulei şi ligamentelor produce rupturi parţiale sau totale, dezinserţii.
Se manifestă prin:
- dureri
- tumefieri articulare
- edem periarticular
- echimoze
- hidrartroză
- impotenţă funcţională relativă
Tratament:
- repaus segmentar sau chiar imobilizare gipsată, în entorsa gravă
- medicamente analgezice-antiinflamatoare
- masaj cu gheaţă pe articulaţia afectată
Masaj manual la distanţă de articulaţia afectată, pe segmentele distal şi proximal
- neteziri
- fricţiuni şi frământat mai energic
- cernut
- tapotament în ventuză sau tocat
- vibraţii
- mişcări pasive
Masaj decontracturant la piciorul opus.
Scopul masajului:
- îmbunătăţirea circulaţiei sanguine
- reducerea edemelor
- menţinerea elasticităţii şi tonusului muscular
- prevenirea hipotrofiei musculare
Alte tratamente: foarte eficienta tapotarea cu ciocanulul floare de prun, pe zona de maxima
durere, cu aparitia unei hemoragii in panza – scade semnificativ edemul

Sechele după entorsă


- dureri
- tulburări vasculotrofice
- hipotrofie musculară
- redoare articulară
- hidrartroză
Tratament recuperator:
- analgezice-antiinflamatoare aplicate local
- fizioterapie
- kinetoterapie
- tratament balnear
- masaj
Obiectivele masajului:
- diminuarea durerilor
- îmbunătăţirea circulaţiei sanguine
- reducerea tulburărilor vasculotrofice
- ameliorarea mobilităţii articulare
- reducerea hipotrofiei musculare
Manevre:
- neteziri şi fricţiuni la nivelul capsulei articulare, dinspre partea anterioară a gleznei
spre călcâi.
- pe segmentele învecinate articulaţiei se execută un masaj de stimulare şi tonifiere a
muşchilor, cu neteziri, fricţiuni energice, presiuni directe pe zonele tensionate,
frământat, cernut, tapotament, vibraţii.
Puncte: SP5, VB40, VB41, F2, V60, V62, S44 – entorsa externa, R4 – entorsa interna

Luxaţia
Afecţiune articulară caracterizată prin dislocarea extremităţilor osoase
interarticulare.
Tratamentul este ortopedic, constând în reducerea luxaţiei şi imobilizarea în bandaj sau
aparat gipsat a articulaţiei afectate. După tratamentul ortopedic pot rămâne sechele:
- dureri
- limitarea mişcărilor
- hipotrofie musculară
- tulburări vasculotrofice
Tratamentul sechelelor:
- analgezice-antiinflamatoare aplicate local
- fizioterapie
- kinetoterapie
- tratament balnear
- masaj
Efectele masajului:
- ameliorarea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale
- reducerea tulburărilor vasculotrofice
- mobilizarea formaţiunilor capsuloligamentare
- îmbunătăţirea tonusului musculaturii învecinate
Masajul articulaţiei:
- netezire şi fricţiuni cu vârfurile degetelor
Masajul segmentelor învecinate:
- netezire
- fricţiuni
- frământări
- cernut
- tapotament
- vibraţii
Aplicarea duşurilor ameliorează mobilitatea articulară.

Presopunctura generala:
V11 (reuniunea oaselor), SP5 (reuniunea articulatiilor), antalgice (V60, S44, IG4),
imunitare(VG14, IG11), sedative( VG20), precum si puncte in functie de localizarea
leziunii.

Fractura
Obligatoriu imobilizare gipsată, eventual manevre de reducere a fracturii, în cazul
deplasărilor osoase.
Masajul se adresează zonelor învecinate, executând:
- mişcări pasive ale articulaţiilor, respectiv ale degetelor
- fricţiuni uşoare cu antiinflamatorii

Presopunctura generala:
V11 (reuniunea oaselor), SP5 (reuniunea articulatiilor), antalgice (V60, S44, IG4),
imunitare(VG14, IG11), sedative( VG20), precum si puncte in functie de localizarea
leziunii.

Sechele după fractură


- dureri
- tumefieri
- redoare articulară
- hipotrofie musculară
- tulburări vasculotrofice
- edeme
Tratament:
- analgezice-antiinflamatoare
- fizioterapie, kinetoterapie, balneoterapie
- masaj
Obiectivele masajului:
- ameliorarea circulaţiei sanguine
- înlăturarea tulburărilor vasculotrofice
- mobilizarea formaţiunilor capsuloligamentare
- îmbunătăţirea elasticităţii şi tonicităţii musculare
Masajul articular:
- neteziri şi fricţiuni
Masajul segmentelor învecinate:
- pe membrul cu fractura, masaj de tonifiere, fără tapotament, cu scopr de stimulare a
tonusului muscular
- pe membrul opus, masaj decontracturant

Ruptura musculară
Se produce prin solicitarea excesivă a unui grup de muşchi.
Se manifestă prin:
- durere vie, instalată brusc în timpul unui efort
- echimoze
- tumefiere locală când există un hematom
- impotenţă funcţională relativă a segmentului afectat
Tratament:
- repaus segmentar, eventual imobilizare în rupturile grave
- analgezice-antiinflamatoare aplicate local
- fizioterapie
- masaj
Masajul se face la distanţă de locul unde e situată leziunea, cu efect calmant şi
miorelaxant, aplicând manevre blânde, efectuate lent.
- neteziri prelungite, pentru efect sedativ
- fricţiuni şi frământări uşoare, în scopul îmbunătăţirii circulaţiei şi troficităţii locale
- vibraţii, cu efecte de relaxare musculară
Ruptura musculară poate lăsa ca sechelă o cicatrice dureroasă care este percepută
mai ales în timpul exerciţiilor pe parcursul antrenamentului. Durerile se datorează lipsei de
elasticitate şi supleţe a cicatricei.
Tratamentul cicatricei:
- neteziri
- fricţiuni la nivelul cicatricei şi în jurul ei
- frământări cu două degete, police şi index
De asemenea, hidromasajul pe muşchiul afectat reprezintă o procedură eficientă.

Tendinita
Afecţiune determinată de solicitările repetate exercitate asupra unui tendon în
cursul antrenamentelor şi a competiţiilor.
Se manifestă prin:
- durere
- tumefiere
- impotenţă funcţională relativă a segmentului lezat
Tratamentul fazei acute:
- repaus segmentar
- medicamente analgezice-antiinflamatoare
- fizioterapie
- masaj cu gheaţă a tendonului afectat, cu efecte analgezice, antiinflamatoare şi de
prevenire a tumefierii
După reducerea durerilor şi fenomenelor inflamatoare, se poate aplica masajul
manual.
Tehnici:
- neteziri
- fricţiuni cu scopul ameliorării circulaţiei sanguine şi troficităţii locale
- se caută punctul de stres maxim (cel mai dureros), palpând, cu degetele, în spaţiul
dintre tendon şi oase, până când se simte ca o îngroşare. Acest punct va fi tratat
printr-o serie de presiuni directe
- pensarea tendonului
- şedinţa de tratament se încheie cu o serie de compresiuni directe, urcând de-a lungul
tendonului.

Presopunctura: VU60, R3, S44, VB34

Exerciţii asociate masajului sportiv, în cazul tendinitei achileene


 din decubit ventral, cu gamba flectată la 90°, se execută flexie plantară a
piciorului şi din această poziţie, rotaţii timp de câteva minute (exerciţiul
reactivează partea inferioară a gambeişi permite muşchilor săi lucrul cu
randament maxim)
 se execută mers, alergare pe loc şi câteva ridicări pe vârfuri. Dacă nu apare nici
durere, nici tensiune, se poate trece la alergarea de fond în sine, fără nici un
risc, dar nu mai mult de 1-2 km pentru început.
Miozitele de efort
Afecţiuni ale sistemului muscular, care apar frecvent la persoanele ce practică
sportul de performanţă, localizate pe grupul muscular supus unei solicitări deosebit de intense.
Se manifestă prin:
- dureri difuze în grupul muscular afectat
- contractură musculară
Scopul masajului:
- sedarea durerilor
- micşorarea contracturii musculare
- îmbunătăţirea circulaţiei sanguine locale
Masajul trebuie să fie calmant şi de relaxare musculară, folosindu-se manevre
blânde, de intensitate mică, cu ritm lent.
- neteziri ale grupului muscular afectat
- fricţiuni uşoare (la nivelul gambei, pe traseul meridianului VU, din VU 54 pana in
VU 60)
- framantari pe acelasi traseu
- pensari ale muschilor gambei
- presopunctura cu buricul degetului mare, de-a lungul traseului meridianului VU
- mai ales vibraţii cu efect miorelaxant

Lumbago de efort
Afecţiune localizată pe musculatura lombară, determinată de solicitări mai mari şi
de durată mai lungă a grupelor musculare respective, în practicarea anumitor sporturi de
performanţă (ski). Afecţiunea nu este legată de existenţa unei artoze vertebrale, prezenţa unui
traumatism anterior sau a unei suferinţe discale lombare.
Se manifestă prin:
- dureri spontane, accentuate de mişcările trunchiului
- discretă contractură musculară lombară
Tratament:
- repaus
- analgezice-antiinflamatoare şi decontracturante
- fizioterapie
- masaj
Masajul va fi calmant şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice cu un
ritm mai lent:
- neteziri
- fricţiuni uşoare, chiar pe punctele tensionate
- presiuni directe, care se reiau de mai multe ori, pornind întotdeauna de la punctul de
maximă tensiune, durerea la presiune reducându-se spectaculos după a doua sau a
treia repetare
- ciupit
- percutii cu dosul palmelor, varful degetelor, caus
- rindeaua ascendent si apoi descendent in zona lombara
- frământat , evitându-se apariţia unei exagerări a durerilor
- vibraţii se aplică pe zona unde e prezentă contractura musculară, pentru acţiunea lor
miorelaxantă
Masajul se poate executa cu aparate de vibromasaj, cu efecte decontracturante şi de
sedare a durerilor, sau hidromasajul, cu aceleaşi efecte.
 miscari pasive:
- impingere si hiperextensie: pacientul asezat cu mainile spijinite pe genunchi, terapeutul
aflandu-se in spatele acestuia, isi spijina soldul stang de regiunea lombara a pacientului,
executand o manevra de tractiune a umarului stang, prins cu mana si antebratul, realizand
astfel o hiperextensie a coloanei vertebrale lombare
- tractiune fortata incrucisata: pacientul asezat pe un pat, cu picioarele intinse, impinge in
abdomenul terapeutului, care ii prinde bratele incrucisate, la nivelul inheieturilor,
executand o miscare de tractiune a bratelor; se obtine o flexie fortata a coloanei vertebrale
lombare, utila pentru dureri, contracturi musculare, limitarea mobilitatii coloanei
vertebrale
- rotirea genunchilor: pacientul intins pe spate, cu genunchii flectati, terapeutul ii prinde
genunchii cu o mana dintr-o parte, iar cu cealalta sprijina umarul din partea sa, imprimand
membrelor inferioare o miscare de rotatie, intai in sensul acelor de ceasornic, apoi invers
- rotire si tractiune: pacientul cu fata in jos, terapeutul plaseaza o mana la nivelul regiunii
lombelor iar cu cealalta mana ridica picioarele pacientului din zona genunchilor,
executand o miscare de rotatie a membrelor inferioare intai in sensul acelor de ceasornic
apoi invers, si cu usoare tractiuni

Presopunctura: V10, V11, V23, V52, VG3, VG4, VG9, VG16, VU40, VU 60 (antalgic),
puncte la distanta: IS3+VU62 (relaxare musculara)

Exercitii suplimentare:
o fluturele isi misca aripile: din pozitia verticala, cu picioarele usor departate, se duce
mana stanga in sus si spre spate, urmarind-o cu privirea, in timp ce mana dreapta
atinge glezna stanga; se repeta pe partea opusa, de 10-20 ori
o aplecarea bazinului: stanga, dreapta, fata, spate
o rotirea bazinului
o tehnica maini-picioare (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o tehnica cap- genunchi (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o tehnica cobra (vezi capitolul pregatirea maseurului)
o balansoarul: culcat pe spate, se prind genunchii cu bratele si se leagana asemeni unui
balansoar
o cercul: se deseneaza cercuri imaginare rotind trunchiul si lasand bratele sa urmeze in
mod natural miscarea de rotatie

MASAJUL LIMFATIC

Circulaţia limfatică este alcătuită dintr-un sistem de capilare limfatice, vase şi


ganglioni limfatici, cu originea la nivelul lichidului interstiţial al ţesuturilor şi cu mers
centripet, prin trunchiurile colectoare limfatice, spre sistemul venos al marii circulaţii. În
traiectul lor spre cord, vasele limfatice străbat unul sau mai mulţi ganglioni limfatici de unde
primesc limfocite şi imunoglobuline. Marele canal limfatic (ductul toracic) este situat înapoia
aortei, străbate diafragmul şi se varsă în unghiul venos stâng, constituit prin unirea venelor
jugulară internă şi subclaviculară stângă. În el este drenată limfa din membrele inferioare,
peretele abdominal, organele genitale şi organele abdominale, primind în traiectul său toracic
şi limfa din partea stângă a capului şi gâtului, membrul superior stâng şi jumătatea stângă a
toracelui. Canalul limfatic drept este un colector scurt, care primeşte limfa din jumătatea
dreaptă a capului şi gâtului, membrul superior drept şi jumătatea dreaptă a toracelui şi se varsă
în unghiul venos drept, format prin unirea venelor jugulară internă şi subclaviculară dreaptă.
Compoziţia limfei diferă în funcţie de teritoriul d eunde provine şi de starea
funcţională a ţesutului unde s-a format. Limfa este un lichid incolor, cu un conţinut proteic
destul de ridicat. Limfa hepatică conţine mai multe proteine decât cea provenită din membre,
iar conţinutul proteic al limfei este mai mare după ce a străbătut un ganglion. Conţinutul
lipidic al limfei pe gol este redus, însă limfa recoltată la 6-8 ore după mesele bogate în lipide
are un aspect lăptos din cauza lipidelor absorbite prin celulele mucoasei intestinale. Fluxul
normal al limfei în 24 ore este de 2-4 l.
Circulaţia limfei se face de la periferie spre marile ducturi limfatice.
Funcţiile sistemului limfatic:
- drenează o parte din lichidele interstiţiale
- readuce în circulaţie proteinele extravazate
- transportă acizii graşi cu lanţ lung şi colesterolul, resorbiţi din intestin precum şi
enzime şi hormoni descărcaţi în lichidul interstiţial
- are rol în imunitatea organismului

În organism se mai află şi alte organe limfoide: foliculii solitari din peretele intestinal,
amigdalele, pulpa albă a splinei, timusul.

Indicaţiile masajului limfatic


 în faza iniţială a tratamentului tuturor formelor de edem, cu excepţia edemului
elefantiazic congenital sau a cazului în care căile limfatice sunt inexistente şi deci nu
pot fi stimulate
 în perioada pre- şi postoperatorie, în cazurile de grefă cutanată
 în tratamentul leziunilor cutanate (drenajul limfatic manual accelerează procesele de
regenerare)
 în tratamentul tulburărilor trofice distale ale membrelor, consecutive insuficienţei
arteriale sau venoase
 efect relaxant fizic şi psihic, datorită ritmului lent al mişcărilor

Containdicaţiile masajului limfatic


 procesele inflamatorii grave
 metastaze

1. Drenajul ganglionilor limfatici


Ganglionii limfatici se află în regiuni bine stabilite ale corpului uman, fiind
grupaţi în „reţele”(axilar, latero-cervical, inghinal, mediastinal, abdominal, etc.). Mărimea lor
variază între cea a unui bob de orez şi cea a unui sâmbure de măslină, şi au o formă ovală.
Drenajul ganglionilor limfatici are ca scop de a le goli conţinutul, prin presiuni,
repetate lent şi cu intensitate slabă. Mâna se aplică pe reţeaua ganglionară, degetele fiind
aşezate transversal pe vasele aferente. Degetele întinse trag pielea ca şi ganglionii subiacenţi,
în timp ce o presiune uşoară contribuie la evacuarea limfei. Ritmul mişcărilor este de 2-3 la
fiecare 10 secunde, deoarece ganglionul limfatic se goleşte foarte lent. Mişcarea, lentă şi
blândă a mâinii, se repetă de 10 ori pe fiecare reţea ganglionară.

2. Drenajul colectorilor limfatici


Se aplică mai jos de regiunea pe care dorim să o drenăm. Presiunea este uşoară,
mişcările începând din parte proximală a edemului, pentru a se termina distal. Degetele sunt
aşezate transversla pe vasele limfatice, pentru a le stimula în timpul presiunii. Mişcările
trebuie să se execute foarte lent, în ritm de aproximativ 3 mişcări la fiecare 10 secunde.
Circulaţia limfatică este considerabil activată prin aceste mişcări. Mişcările trebuie să se
efecuteze de mai multe ori pe loc înainte de a deplasa mâinile, pentru a deplasa coloana de
limfă. Stimularea colectorilor începe de la rădăcina membrelor (după ce s-au drenat reţelele
ganglionare), mâinile deplasându-se apoi progresiv spre regiunea de drenat.

3. Drenajul de resorbţie
Nu se foloseşte decât atunci când edemul a invadat ţesuturile situate între derm şi
fascia musculară superficială.
Efecte:
- de la nivelul zonelor infiltrate, lichidul excedentar (în plus) este împins progresiv din
spaţiul interstiţial spre capilarele limfatice, prin care limfa va fi condusă lent spre
colectori.
Se aplică imediat după drenjul colectorilor, la graniţa dintre marginea inferioară a
edemului şi regiunile neinfiltrate. Presiunea exercitată începe distal şi se termină proximal,
fiind orietată spre colectori. Dacă edemul este mare, este bine să fie „fragmentat” în timpul
aplicării drenajului de resorbţie, adică să se acţioneze progresiv, din aproape în aproape, până
când se realizează drenarea lui. Mişcările trebuie să fie lente, cam 3 pe secundă. Faza cea mai
importantă a mişcării este relaxarea presiunii, moment în care capilarele îşi revin la calibrul
lor iniţial, din acest motiv acestei faze trebuind să i se acorde atenţia necesară (presiunea
âmpinge limfa din capilare spre colectori, iar relaxarea permite reumplerea capilarelor).
MASAJUL TRUNCHIULUI

Masajul dorsal
Poziţia pacientului – decubit ventral, cu capul întors pe o parte şi mâinile de-a lungul
corpului
1. Masaj decontracturant
Tehnică:
- manevre iniţiale de netezire de jos în sus, cu palmele plasate cât mai aproape de coloana
vertebrală, ulterior progresând înspre lateral, oblic simetric cu degetele răsfirate;
- urmează fricţiunile, executate doar cu vârful degetelor, uşor;
- presiuni (toate cele trei tipuri)
- frământatul, uşor
- vibraţii, doar cele longitudinale; se insistă pe vibraţii, care calmează zona dureroasă;
- se încheie cu o procedură de netezire

2. Masaj de tonifiere
Tehnică:
- netezire
- fricţiuni (toate tipurile)
- presiuni (toate tipurile)
- frământat (toate tipurile, exceptând „cozonacul” în zona lombară)
- rindea
- rulat
- tapotament (toate cele 4 tipuri, exceptând zona lombară)
- vibraţii (ambele tipuri)

Masajul peretelui toracic


Poziţia pacientului – decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe un plan uşor înclinat, cu
braţele ridicate la ceafă.; la nevoie se poate răsuci parţial trunchiul; maseurul va sta în dreapta
pacientului; la bărbaţi se poate aplica toate tipurile de masaj, la femei însă se ţine seama de
regiunea mamară care este foarte sensibilă şi nu se masează.
Tehnică;
- neteziri uşoare şi ritmice de la baza toracelui în sus spre mijlocul claviculei, spre umeri, pe
părţile laterale în spaţiile intercostale, ocolind regiunile mamare;
- fricţiunea se face pe zonele musculare cu feţele palmare, cu vârful degetelor în regiunile
supra/subclaviculare;
- se încheie cu netezire.
La sfârşitul masajului se pot face exerciţii de respiraţie pentru dezvoltarea cutiei
toracice – bolnavul inspiră adânc ridicând mâinile lateral, apoi expiră lăsând mâinile să revină
de-a lungul corpului.
Masajul peretelui abdominal
Masajul abdominal este indicat în congestii ale unor organe abdominale, în atonia
gastrointestinală, în spasmele intestinale, atrofia musculaturii abdominale şi în ptoza organelor
abdominale.
Poziţia pacientului – decubit dorsal cu şoldurile şi genunchii flectaţi.
Tehnică:
– netezire iniţială din regiunea supraombilicală în sus spre marginile costale începând
cu vârful degetelor şi terminând cu rădăcina palmelor, se continuă lateral pe flancuri, apoi în
zona subombilicală în jos în lungul şanţurilor iliace aplicând rădăcina palmară şi terminând cu
vârful degetelor;
- palpare
- frământatul, doar cută mare, în regiunile laterale ale abdomenului
- se încheie cu netezire.

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Poziţia pacientului – se începe din decubit ventral, continuând practic masajul dorsal,
ulterior se masează regiunea anterioară din decubit dorsal. Alţi autori recomandă a iniţia
masajul din partea anterioară, iar ulterior pacientul este aşezat pe abdomen.
1. Masaj de tonifiere
Tehnică:
– neteziri iniţiale;
- se continuă cu fricţiuni energice, cu vârful degetelor, masând fiecare deget al pacientului, şi
cu pumnii (primele două tipuri)
- presiunile, primele două tipuri (al doilea tip doar pe partea dorsală)
- frământatul (cută mare, cută mică)
- cernut
- tapotament – când stă în decubit dorsal (pe spate), tapotamentul se execută doar de la
genunchi în sus (nu se bate pe os), cu partea cubitală şi cu pumnii semiînchişi; când este în
decubit ventral (pe burtă), se execută de jos, inclusiv pe fesieri, cu pumnii (nu se aplică pe faţa
internă a coapsei şi în spaţiul popliteu);
- vibraţii (ambele tipuri)
- scuturări
- tracţiuni în ax
- mişcări pasive
- se încheie cu netezire

2. Masaj de relaxare
Tehnica:
- neteziri
- fricţiuni uşoare, cu vârful degetelor
- frământat (cută mică)
- cernut
- vibraţii longitudinale
- mişcări pasive
- neteziri

Masajul piciorului plat – este un tratament deosebit de important. Se face la gambă şi


la laba piciorului.
Tehnică – se face netezire la gambă, apoi se masează laba piciorului:
- neteziri
- fricţiuni circulare cu policele
- se insistă pe mişcări pasive;
După fiecare masaj se fac exerciţii de gimnastică (flexia dorsală şi plantară, rotaţii, să
adune cearşaful cu degetele) şi mers (bolnavul se sprijină pe partea internă a plantelor, cu
călcâiele în afară şi cu degetele flectate cât se poate de mult, apoi mers pe partea externă a
piciorului)

MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

Poziţia pacientului – decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe un plan înclinat sau în


poziţia şezând.
1. Masaj de tonifiere
Tehnică – se efectuează masajul dinspre extremitatea distală spre cea proximală.
– neteziri pe fiecare deget pe faţa palmară, dorsală şi laterală, pe faţa dorsală şi palmară a
mâinilor;
- fricţiuni cu vârful degetelor
- stoarceri (toate trei tipuri)
- urmează frământatul cută mică;
- cernut
- tapotament pe deltoid
- scuturări
- tracţiuni în ax
- mişcări pasive

2. Masaj de relaxare
- neteziri
- fricţiuni, cu vârful degetelor
- frământat, cută mică
- cernut
- mişcări pasive

MASAJUL CAPULUI

Poziţia pacientului – pe un scaun scund, iar fruntea şi bărbia sprijinite pe un plan sau
pe propriile mâini; maseurul va sta în faţa pacientului (pentru masajul regiunii occipitale,
laterale) sau în spatele pacientului (pentru masajul frunţii)
Tehnică – neteziri, fricţiuni, vibraţii adaptate ca intensitate şi durată regiunii masate;
netezire cu faţa palmară a degetelor răsfirate dinspre regiunea mediană a frunţii înspre lateral,
înspre creştet şi ceafă, cu mişcări lente şi apăsate; fricţiuni lente şi circulare pe toată suprafaţa;
vibraţii punctiforme cu o singură mână.

MASAJUL GÂTULUI ŞI COLOANEI CERVICALE


Poziţia pacientului – decubit ventral cu capul uşor flectat şi cu fruntea rezemată pe
dosul mâinilor sau în poziţie şezând pe un scaun.
Tehnică
– netezire iniţială de la inserţiile muşchilor cervicali pe occiput spre umeri şi omoplaţi
cu ambele mâini simetric (se începe cu rădăcinile palmare continuându-se cu palmele şi vârful
degetelor îndepărtate ca un evantai);
- fricţiunile se aplică liniar sau circular, primele două tipuri, dinspre coloană spre
exterior, şi de sus în jos;
- frământatul se aplică pe zonele musculare de sus în jos, doar cută mică;
- tapotament numai cu partea cubitală, cu presiune mai mare pe degete;
- urmează vibraţiile cu vârful degetelor;
- elongaţii
- mişcări pasive ale capului
- se încheie cu netezire.

MASAJUL FACIAL – manevre de netezire, fricţiune, frământare în cută pe fiecare zonă


în parte (de la unghiul extern al ochiului înapoi şi în sus spre regiunea temporală, înapoi şi în jos
spre regiunea auriculară, din mijlocul frunţii orizontal spre regiunea temporală, de la bărbie
oblic spre ureche şi unghiul extern al ochiului, orizontal de la maxilarul inferior spre ceafă).

MASAJUL ANTICELULITIC

Abdomen
- neteziri
- frământat (cută mare)
- ciupit
- plescăit
- pensat
- neteziri
Se repetă de mai multe ori aceeaşi succesiune, pe o durată de 15-20 minute.
Coapse şi fesieri
- neteziri
- frământat
- tapotament
- ciupit
- neteziri
25 minute la coapse, 25 minute fesieri
În total 70 minute

MASAJUL GENERAL

- masarea ţesuturilor de la suprafaţa întregului corp, adică a tuturor segmentelor şi


regiunilor anatomice într-o anumită succesiune; există o oarecare libertate în ceea ce priveşte
alegerea ordinii segmentelor masate (nerespectarea ordinii clasice nu va fi considerată o
greşeală).
- preferabil se începe masajul din poziţia decubit ventral (regiunea dorsală, lombară - 20-
25 minute, după care spatele se acoperă şi se trece la fese, coapse şi gambe – 15 minute)
continuându-se în decubit dorsal (laba piciorului, gambe, genunchi, coapse – 15 minute, apoi
perete abdominal şi torace – împreună 15 minute) (pentru a evita schimbările dese şi
discontinuitatea). În succesiunea descrisă, pacientul se întoarce o singură dată. Apoi pacientul se
ridică în şezut şi se face masajul braţelor – 15 minute şi masaj cervical – 5 minute. În total 1oră
şi jumătate.
- este o procedură de durată, solicitantă pentru maseur.
- se poate renunţa, acolo unde este cazul, la unele procedee ca baterea, frământarea,
vibraţiile, eliminând astfel manevrele neesenţiale şi timpii morţi, executând un masaj general
mai restrâns.
- se recomandă în scop igienico-profilactic tuturor sedentarilor, celor imobilizaţi pentru
refacerea potenţialului biologic şi a capacităţilor funcţionale diminuate.