Sunteți pe pagina 1din 8

CAZUL RÂMARU

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analizele stiintei criminalistice romanesti a carui


notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu patru decenii.
Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o
tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru.
Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era
descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese
ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O
luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia
Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al
caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in
serie.

Nascut la Corabia, pe 12 octombrie 1946, Ion Ramaru si-a manifestat inclinatia spre
infractiuni inca de la 18 ani. Atunci a fost condamnat pentru prima data pentru talharie. A fost un
copil-problema, in clasa a IX-a a ramanand repetent. Mai mult, a provocat un adevarat scandal
public in orasul natal in momentul in care a fost prins intretinand relatii sexuale cu fiica unui
profesor de-al sau, fata fiind minora. Cu toate acestea, pe timpul liceului Ramaru a avut numai
nota zece la purtare. A intrat la Facultatea de Medicina Veterinara in 1966, cu media 5,33. A
ramas repetent in anul II. La data arestarii sale repeta anul III si existau toate sansele sa fie
exmatriculat din cauza absentelor si a rezultatelor slabe la invatatura. Cu toate ca a ajuns student,
unul dintre profesorii sai l-a descris ca fiind un timid agramat, cu un limbaj foarte sarac si cu un
orizont extrem de ingust. Colegii lui de camin au sesizat anumite tulburari de comportament ale
acestuia, motiv pentru care il evitau. In momente de furie, devenea autoagresiv, fapt relevat de
cele peste 20 de impunsaturi pe care le avea atat pe maini, cat si pe picioare. In ceea ce priveste
viata sexuala, inca din adolescenta Ion Ramaru s-a dovedit fara inhibitii. Un coleg de facultate a
povestit ca intr-o noapte, la camin, nu a dormit deloc, dand tarcoale unei camere in care stia ca
sta o fata sosita in vizita, la un coleg. Tulburarile psihice au fost descoperite de medici abia in
1967.

In cea de-a doua jumatate a anului 1970 si primele luni ale anului 1971 o serie de crime,
comise cu o cruzime greu de descris au zguduit Capitala. Un individ necunoscut ataca dupa
miezul noptii femei singure, pe care le lovea cu un ciocan sau toporisca. Un alt element comun
era faptul ca individiul actiona numai in noptile cu fenomene meteorologice deosebite : ninsoare,
ploaie torentiala cu tunete si fulgere, furtuna si vant puternic, ger cumplit, ceata. Dupa cateva
crime comise in circumstante similare, a devenit clar pentru anchetatori ca era vorba

despre un asasin in serie.

Detaliem doua dintre cazuri:

Victima 1

Leziuni traumatice-mai multe leziuni liniare la cap, cu marginile crenelate, produse de un corp
contondent,doua plagi taiate la gat,din care una i-a sectionat complet traheea, pe sanul drept si in
zona omoplatului stang existau echimoze produse prin muscare, avand imprimata în derma
forma arcadelor dentare
Fapta:Omor

Victima 2

Leziuni traumatice:48 leziuni taiate si intepate,dispuse la nivelul capului,pieptului, regiunii


pubiene si a membrelor inferioare(unele lovituri aplicate post mortem),muscaturi pe sanul drept,
in regiunea pubiana si pe labii, decuparea si lipsa unor tesuturi din zonele muscaturilor, care nu
au mai fost gasite la locul faptei
Fapta: Omor deosebit de grav,furt (ceas, suma de bani)

Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost
interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in
premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare.
Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana
hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul
scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o
problema de timp.
Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student
in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii.
Momentul cel mai dificil atat pentru anchetatori, cat mai ales pentru victime, a fost cel al
recunoasterii agresorului. Ramaru a fost asezat intr-un grup de persoane de aceeasi talie cu el si
fizionomie asemanatoare. Inainte de intrarea in incapere a fiecarei victime, el isi fixa un alt loc in
rand, la alegerea sa. Victimele care au fost lovite cu toporul in cap sau taiate cu cutitul, in
momentul in care intrau in incapere si dadeau cu ochii de el incepeau pur si simplu sa tremure,
desi nu mai erau in pericol. Ramaru credea ca a reusit sa demonstreze anchetatorilor ca este un
individ care nu poate raspunde pentru faptele sale. A suferit un soc in momentul in care a citit
materialul de urmarire penala. In cartea „Cazul Ramaru”, comisarul de politie Traian Tandin
descrie cu lux de amanunte acel moment : „Ramaru l-a citit cu foarte mare atentie si, vazand ca
expertii nu-l considerau, asa cum sperase el, iresponsabil, si-a schimbat brusc atitudinea si a spus
: «Nu mai recunosc nimic din ceea ce v-am spus». In continuare, n-a mai raspuns nici la
intrebarile avocatului”…
Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In
acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat
prin impuscare. Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si
se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: „Chemati-l pe tata. El este de vina.”

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi
pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara
egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti.

Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci
femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau
cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente
penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul
iesea din nou la iveala in anii ’70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga
Capitala. Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale
criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar
infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si
totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice.

Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in
uitare celebrele amprente din timpul razboiului. O stranie coincidenta raspundea totusi
intrebarilor care existau de atatia ani.

Portretul robot

În mod surprinzător, după atacul asupra primei victime n-au rămas probe care să-i ajute pe
anchetatori. Totuși un soi aparte de urmă a existat: după ce o omorâse pe femeie, ucigașul o
mușcase de un sân iar „amprenta” sa dentară, incompletă, era singura probă care putea oferi un
indiciu. Acela a fost momentul în care antropologul Cantemir Rișcuția a fost chemat să ia parte
la anchetă. Deja celebru în lumea științifică, el inventase o metodă prin care, pornind de la un
detaliu anatomic al unui craniu uman, putea să reconstituiască atât chipul „posesorului” cât și
structura lui corporală. Studiind urma de mușcătură savantul a stabilit că: „Agresorul are toți
dinții frontali, inferiori și superiori, deci nu poartă proteză. Uzura dinților este de gradul doi, ceea
ce corespunde unei vârste cuprinse între 26 și 35 de ani.” Apoi, după multe măsurători, savantul
făcut un prim portret al ucigașului: „Are o statură medie, de 1,72 – 1,75 m, cap rotund de tip
brahicefal, ceafă turtită, față înaltă, bărbie proeminentă, ochi probabil negri, nas coroiat, cu nări
late, urechi înalte, cu lobii mari, păr negru, pilozitate accentuată.” Acesta este primul portret
robot realizat în țara noastră. Multiplicat în mii de exemplare, a fost distribuit anchetatorilor.
Acum, metoda lui Rișcuția, modernizată cu ajutorul unor programe de computer, este folosită în
toată lumea. În lunile care au urmat, victimele care au scăpat cu viață l-au descris pe agresor. Iar
portretul făcut de ele coincidea cu portretul robot întocmit de Rișcuția.

La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de


Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia
aducea un rezultat socant. Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale
ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din
istoria Bucurestilor.. Primele informaţii arătau că bărbatul ar fi căzut din mers dintr-un tren în
împrejurări neelucidate. Examenul medico-legal a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a
datorat unui traumatism cranio-cerebral ce se putea produce în condiţiile căderii dintr-un tren în
mişcare.

„Cu ocazia autopsiei, conform regulilor şi uzanţelor criminalistice şi medico-legale au fost


recoltate impresiunile digitale, palmare şi plantare ale cadavrului, întâmplarea sau poate
divinitatea a făcut ca acesta să încapă pe mâinile profesorului C. Ţurai. Nu mică i-a fost mirarea
când a observat că tipul desenului papilar de pe indexul stâng al celui examinat prezenta
asemănări izbitoare cu urma papilară digitală lăsată de degetul arătător de la mâna stângă, găsită
în urmă cu 28 de ani, în 1944! Continuând examinările şi comparările dactiloscopice au fost
stabilite suficiente elemente elemente individuale de identificare care să precizeze cu certitudine
că urmele lăsate cu ocazia cercetării asasinatelor din 1944 fuseserp create de Florea Rîmaru,
nimeni altul decât tatăl diabolicului asasin Ion Rămaru“, explică Tandin. Adică, autorul celor
cinci crime clasate în statistica poliţiei cu titulatura „autor necunoscut“ şi care în 1944
zguduiseră Bucureştiul. Însă, un criminal pe care anchetatorii au reuşit să-l identifice post-
mortem.

Reamintim că atunci, într-un singur an, cinci femei fuseseră ucise cu bestialitate, iar amprentele
recoltate de autorităţile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era
vorba, aşadar, de un individ fără antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar
criminalul nu a fost niciodată identificat. Misterul avea să iasă din nou la iveală în anii '70, atunci
când seria de crime a lui Ion Rîmaru îngrozea întreaga Capitala. Paradoxal, ironia vieţii,
moştenire generică sau blestem, Ion Rîmaru continuase, fără să ştie, ceea ce începuse Florea
Rîmaru: crime în serie.

Tatăl şi fiul, criminali în serie

Florea Rîmaru- tatăl criminalui Ion Rîmaru şi şofer de autobuz pe liniile de noapte- a fost cel
care mai mereu şi-a „protejat“ într-un mod ipocrit fiul. Sub aparenţa faptului că îi oferea sprijin
şi libertate băiatului, Florea îşi luase de mult mâna de pe el, manifestând un dezinteres total în
legătură cu bestia care devenise Ion. Deşi cunoştea o serie de jafuri şi violenţe comise de fiul său,
nu numai că nu a luat atitudine, ci l-a sfătuit cum să ascundă obiectele şi banii furaţi.A fost omul
pe care Ion Rîmaru l-a pomenit înainte de execuţie, strigând că tatăl său este vinovat de tot ce i s-
a întâmplat lui. Mai mereu violent cu soţia pe care o bătea în faţa copiilor, Florea Rîmaru a fost
cel care i-a creat lui Ion cel mai bun climat pentru a se transforma într-un criminal.