CATEHEZĂ DESPRE SFÂNTA SCRIPTURĂ

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: - Dumnezeu S-a revelat oamenilor pe două căi:

naturală şi supranaturală. Revelaţia supranaturală, la rândul ei, a fost transmisă tot prin două
căi: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;
- între ele există unele asemănări (au acelaşi izvor, Dumnezeu; acelaşi mesaj al
credinţei, nu se contrazic etc.), dar şi unele deosebiri (ca formă de exprimare, una în scris,
cealaltă şi scris şi oral; Sfânta Scriptură este inspirată în totalitate, Sfânta Tradiţie numai
parţial; Sfânta Scriptură transmite cuvântul Domnului direct, Sfânta Tradiţie - indirect, uneori
comentat, interpretat etc.).
2. ANUNŢAREA TEMEI: vom vorbi astăzi, cu ajutorul Domnului, despre Sfânta
Scriptură.
3. TRATAREA:
 definiţie: colecţia de cărţi ale Vechiului şi Noului Testament scrise de către autori
sacri, sub inspiraţia Sfântului Duh;
 denumiri: "Biblia" (gr. ta; bibliva = cărţile); "Sfânta Scriptură" (lat. Sancta Scriptura);
 cuprins: Vechiul Testament - 39 cărţi canonice + 13 necanonice; Noul Testament - 27
de cărţi canonice1;
 stabilirea canonului: - pentru Vechiul Testament pe vremea lui Ezdra (sec. V î.Hr.), pentru
Noul Testament, sfârşitul sec. I, recunoscut de către Biserică la Sinodul local din Laodiceea
(360) şi Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787);
 elemente de istorie a textului biblic: a. Vechiul Testament: aprox. în anul 1250 î. Hr.
Moise primeşte Tablele Legii pe muntele Sinai şi scrie Pentateuhul. Celelalte scrieri vetero-
testamentare sunt alcătuite până aprox. în sec. V î. Hr. (pe vremea lui Ezdra); Septuaginta
= varianta grecească a Bibliei ebraice. Traducerea s-a făcut în Alexandria, pe la 250 î.Hr.,
de către 72 învăţaţi evrei, aduşi din Palestina de Ptolemeu al II-lea Filadelful. De reţinut că
însuşi Mântuitorul (ca de altfel şi Sfinţii Evanghelişti) citează după Septuaginta, nu după
varianta ebraică; Vulgata = varianta latină a Bibliei, tradusă de către Fericitul Ieronim (sec.
al IV-lea); Textul Masoretic ("masora"=tradiţie) = textul ebraic al Vechiului Testament,
transcris în sec. VIII-X d. Hr., care, pe lângă consoanele existente până atunci, primeşte şi
vocale, pentru a facilita lectura. Unii exegeţi afirmă, însă, că masoreţii au falsificat anumite
versete, în defavoarea creştinilor şi, evident, în favoarea iudeilor;
b. Noului Testament a fost scris în limba greacă, cu excepţia Evangheliei după Matei, scrisă
iniţial în ebraică (dialectul aramaic), dar tradusă apoi în greacă, de către însuşi autorul;
- împărţirea în capitole şi versete: a. În capitole: sec. al XIII-lea, cardinalul Ştefan
Langton şi călugărul Huges de Saint Glef; b. În versete: în sec. al XVI-lea, tipograful parizian
Robert Ştefan. Această împărţire a permis, apoi, utilizarea lecturii folosind "locurile paralele"
de la subsolul fiecărei pagini;
- primele ediţii româneşti ale Bibliei: 1648 (numai Noul Testament,
numit "de la Bălgrad", datorat ostenelii mitropolitului Simion Ştefan); 1688 - prima ediţie
integrală ("Biblia lui Şerban"); 1856 - Biblia de la Buzău; 1858 - Biblia lui Şaguna; 1795 -
Biblia de la Blaj; 1914 - Biblia de la Bucureşti; 1936 - Biblia lui Gala Galaction şi Vasile Radu;
1944 - Biblia patriarhului Nicodim; 1968 - Biblia patriarhului Justinian etc.
- "Varianta Cornilescu" = acceptată oficial de către Societatea Biblică Britanică
(1921). Cornilescu Dimitrie, călugăr schismatic, a fost iniţial cântăreţ bisericesc al preotului
Tudor Popescu, la Biserica "Cuibul cu barză" din Bucureşti, ambii trecuţi la sectari. Este
Biblia „românească” a sectanţilor, cu intervenţii părtinitoare în textul original...

1
În cateheza dezvoltată vor fi nominalizate toate cărţile Sfintei Scripturi;
 - Biblia de la Ierusalim - opera colectivă a unui mare grup de specialişti
catolici, cu o traducere prea liberă a textelor;
- Biblia "ecumenică" = "Traduction Oecumenique de la Bible" (TOB), alcătuită de
o echipă mixtă, cu note explicative la subsol. Nu are autoritate ştiinţifică.
 inspiraţia Sfintei Scripturi = autorii ei au scris sub influenţa directă a Sfântului Duh.
Argument biblic: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură"
(II Tim. 3, 16);
 interpretarea Sfintei Scripturi se face atât literal (istorico- gramatical), cât şi
alegoric . Pentru a nu greşi, interpretarea se face numai de către persoane autorizate de Biserică.
2

Să luăm aminte la avertismentul Sf. Ap. Petru: "În ele (Epistolele Sfântul Apostol Pavel, n. n.)
sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care neştiutorii le răstălmăcesc ca şi pe celelalte
Scripturi, spre a lor pierzare" (II, 3, 16). Calităţi sine qua non ale interpreţilor: să fie recunoscuţi
de către Biserică; să cunoască Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie; să aibă o pregătire teologică
atestată oficial; să aibă o viaţă morală corespunzătoare etc.
 importanţa Sfintei Scripturi pentru mântuire. Însuşi Mântuitorul îndeamnă:
"Cercetaţi Scripturile, că socotesc că în ele aveţi viaţă veşnică..." (In. 5, 39), iar în alt loc:
"Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos
pe care L-ai trimis" (In. 17, 3). Iar cunoaşterea lui Dumnezeu nu este posibilă fără cuvântul Său
revelat în Scriptură. De asemenea, se ştie că pentru mântuire este nevoie de credinţă, har şi fapte
bune. Credinţa este, întâi de toate, "din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos" (Rom. 10,
17). Sfântul Ioan Gură de Aur, excelent cunoscător şi mare exeget al Sfintei Scripturi, afirmă:
"Cunoaşterea Scripturilor întăreşte duhul, curăţă conştiinţa, smulge patimile înrobitoare,
seamănă virtutea, ne ridică deasupra săgeţilor diavolului, ne face să locuim aproape de cer,
eliberează sufletul de legăturile trupului, dându-i aripi uşoare şi face să intre în sufletul
cititorilor tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai bine"3.
4. RECAPITULAREA: - se fixează elementele de bază ale întrebări de genul "ştiţi să
nominalizaţi câteva dintre cărţile V. T. şi N. T.?"; "cum se face interpretarea Sfintei Scripturi?";
"care este importanţa ei pentru mântuire?" etc.
5. ASOCIEREA: - cunoaşterea supranaturală dobândită prin Sfânta Scriptură se
asociază (şi se completează) cu sprijinul Sfintei Tradiţii (despre care vom vorbi într-o cateheză
separată), dar şi prin cunoaşterea naturală (directă) a creaţiei, după cuvântul psalmistului:
"Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria" (Psalm 18, 1).
6. GENERALIZAREA: - Sfânta Scriptură este Cartea prin excelenţă, din trei puncte
de vedere: a. istoric (istoria mântuirii neamului omenesc); b. religios-moral (cea mai înaltă
scriere sacră); c. literar (un monument unic al literaturii universale).
7. APLICAREA: - credem că sunt valabile şi astăzi cuvintele Sfântului Ioan Gură de
Aur: "Necunoaşterea Sfintei Scripturi este pricina tuturor relelor"4. De aceea, remediul se
subînţelege.
- fiecare creştin trebuie, mai ales în condiţiile complicate ale vieţii contemporane, să fie
un om "tare în Scripturi", aşa cum se spune în Faptele Apostolilor despre iudeul Apollo,
alexandrin de neam (18, 24);
- cunoaşterea autentică a Scripturii este pază bună împotriva oricăror rătăciri,
înlesneşte aflarea celor mai bune răspunsuri în faţa atacurilor sectare şi este cel mai preţios
sprijin în misiunea noastră de a-i ajuta pe semeni să se apropie de Dumnezeu.

2
Îndrumări practice pentru erminia biblică ortodoxă oferă pr. prof. C. Coman în vol Biblia în Biserică. Eseuri pe
teme biblice, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997, în special p. 71-79 şi 101-106.
3
Omilia a X-a, P. G., LXIII, 485.
4
Omilia a IX-a la Col., P.G. LXII, 361.