Ratusca din cada

de Vlad Colceriu

De când am început să simt că-s om,

Mă doare!
A paralizat ceva, cândva, mai jos de suflet,
Undeva lipit de spinare și stă acolo,
Belește fasolele la dialogul cu mine,
Ca un chibiț dureros!

E așa, ca o lentilă din sticlă afumată prin care

Vezi...
Și nu știu, dacă peisajul ia culoarea de la sticlă,
Sau sticla are ochii verzi!

Și ce să vezi?
Știi povestea peștelui undițar?
Nu mai știu care e unul și care e celălalt,
O simbioză care se iubește pe sine
Ca un păcat.

Totuși știu că m-am născut bolnav

De moarte!
Am să dansez în lumina mării, așadar,
Cât mă voi scălda cu soarele
Care aduce bine de tot, dacă-l privești
Prin sticla mea,
A culoarea rățuștei din cadă.
Tacerea
de Alexandru Corneliu ENEA

Emoția tăcerii tremură în versuri,

Curge subteran negru râu sacru,
Izbucnește oniric în vorbe de ceață,
Uman condens de viață.

Iubesc tăcerea magnoliilor scuturate,

Fericiți ochii care le-au privit,
Răsfoiesc jurnalul primăverii
Rouă, culori, reverii.

E multă tăcere ascunsă sub pietre

Și-n spații de umbre furate de timp,
Gonește-mă cântec de la fereatră
Tăcerea geloasă mă latră.