SUM

Selecţia şi Utilizarea Materialelor

Curs 5

Principii generale de selecţie a

oţelurilor pentru durificarea
straturilor de suprafaţă

5/1/2017 1/20
 Subiecte

 Cerinţe impuse oţelurilor durificate la

suprafaţă
 Selecţia oţelurilor pentru carburare
 Selecţia oţelurilor pentru nitrurare
 Selecţia oţelurilor pentru carbonitrurare
 Selecţia oţelurilor pentru călirea de
suprafaţă

5/1/2017 2/20
 Cerinţe

 Durificarea straturilor de suprafaţă:

 căliri de suprafaţă;
 fascicul de electroni şi laser (energii concentrate);
 curenţi induşi de înaltă frecvenţă;
 flacără oxi-gaz;
 tratamente termochimice.

5/1/2017 3/20
 Cerinţe
Tabelul 4.1 Analiza comparativă a caracteristicilor pieselor tratate termochimic
Denumirea Elementul de Caracteristici
tratamentului îmbogăţire
Carburarea C Straturile cu o adâncime aleasă corect au o mare rezistenţă la uzare; o
excelentă capacitate de preluare a solicitărilor de contact; o bună
rezistenţă la oboseală prin încovoiere; o bună rezistenţă la smulgerea
stratului; o sensibilitate redusă de fisurare la călirea ulterioară; preţul de
cost al oţelurilor este scăzut spre mediu; investiţiile de capital sunt
mari.
Nitrurarea N Deşi adâncimea stratului dur este mică, rezistenţa la uzare a suprafeţei este
foarte mare; capacitatea de preluare a solicitărilor de contact este
moderată; rezistenţa la oboseală prin încovoiere este bună; rezistenţa la
smulgerea stratului este excelentă; deformaţiile pieselor tratate sunt
extrem de mici; sensibilitate redusă la fisurare în cursul tratamentului
de călire aplicat înaintea nitrurării; preţul de cost al oţelurilor este
mediu spre înalt; investiţiile de capital sunt medii.
Carbonitrurarea C+N Deşi adâncimea stratului dur este relativ mică, rezistenţa la uzare a
(Cianizarea) suprafeţei este foarte mare; capacitatea de preluare a solicitărilor de
contact este moderată; rezistenţa la oboseală prin încovoiere este bună;
rezistenţa la smulgerea stratului este bună; deformaţiile de tratament
sunt mici; sensibilitatea la fisurare în timpul călirii este redusă; preţul
de cost al oţelurilor este relativ scăzut; investiţiile de capital sunt medii
(tratament în băi de săruri) sau ridicate (tratament în atmosferă
5/1/2017 controlată).
4/20
 Cerinţe
 Oţelurile pentru carburare sau
carbonitrurare au max. 0,25%C
urmărind:
 obţinerea unei durităţi ridicate
la suprafaţă şi tenacitate în miez
(prelucrabilitate bună prin
aşchiere, deformare plastică la
rece, sudabilitate);
 obţinerea unor tensiuni
ridicate de compresiune în stratul
superficial ca urmare a
gradientului mare al concentraţiei
de carbon de la suprafaţă spre
miez (permite grad mare de
încărcare, durată mare de viaţă
la încovoiere şi torsiune);
 Comparaţie oţeluri de îmbunătăţire
– oţeluri de cementare.
5/1/2017 5/20
 Cerinţe
 Distribuţia tensiunilor
într-un dinte de roată
dinţată carburată.

 Selecţia oţelurilor pentru

durifcarea suprafeţei este mai
dificilă deoarece presupune
cunoaşterea proprietăţilor
miezului şi a materialului de la
suprafaţă (adâncimea stratului
durificat şi miscrostructura sa).

5/1/2017 6/20
 Cerinţe
 Dacă cerinţa principală este rezistenţa la uzare şi tensiunile de contact şi/sau
solicitările de încovoiere respectiv torsiune sunt scăzute, selecţia se face pe baza
călibilităţii.
 Stratul durificare are doar rolul de a prelungi durata de viaţă a piesei.

 Dacă cerinţele impuse cuprind o rezistenţă mare la uzare în condiţii de solicitări

importante de compresiune, stratul durificat va trebui să aibă o adâncime suficient
de mare şi totodată o capacitate ridicată de preluare a solicitărilor de contact, de
regulă în condiţii de alunecare, rostogolire sau o combinaţie a acestora.
 Structura stratului de suprafaţă va fi alcătuită din martensită şi o proporţie
cât mai redusă de austenită reziduală (în general sub 20%). La aplicaţii care
trebuie să aibă o mare stabilitate dimensională (rulmenţi, aparate de măsură
şi control, tehnica militară, etc.) austenita reziduală nu va fi tolerată în
structură.

5/1/2017 7/20
 Cerinţe
 Dacă există încărcări specifice mari ale pieselor, oţelul selectat va asigura o
combinaţie optimă între adâncimea stratului durificat şi duritatea miezului, astfel
încât să fie prevenită strivirea zonei de suprafaţă. Dacă printr-un tratament de
durificare a stratului de suprafaţă se urmăreşte prevenirea smulgerii stratului la
două piese supuse unor solicitări mari de contact, va trebui ca duritatea suprafeţei
să fie extrem de ridicată.
 În asemenea situaţii se vor selecta oţeluri pentru nitrurare sau pentru
carbonitrurare, deoarece ambele procese permit obţinerea unei suprafeţe
"alunecătoare" cu o rezistenţă maximă la smulgere.
 Tratamentele de durificare a stratului de la suprafaţa pieselor pot fi selectate şi
pentru îndeplinirea cerinţelor de rezistenţă mare la încovoiere şi torsiune. Ca şi la
oţelurile durificate prin călire directă, nivelul rezistenţei în orice punct de la
suprafaţă până la axa neutră trebuie să depăşească tensiunile de lucru. Întrucât
oţelurile durificate la suprafaţă se supun de regulă după călirea martensitică unei
reveniri joase la o temperatură de până la 200C, rezistenţa la tracţiune a miezului
rămâne ridicată.
 Îndeplinirea cerinţelor inginereşti pentru a se realiza piese performante la
un preţ de cost cât mai scăzut presupune efectuarea unor calcule, a unor
teste experimentale şi folosirea experienţei dobândite pe piese similare.
5/1/2017 8/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Compoziţie chimică a oţelurilor pentru carburare trebuie să asigure
următoarele:
 o mare capabilitate de prelucrare prin procedee de deformare plastică
(matriţare, extrudare, etc.);
 o bună prelucrabilitate prin aşchiere;
 porţiunile hipereutectoide din strat trebuie să aibă o călibilitate adecvată,
care va fi estimată prin măsurători de duritate şi/sau examinări micrografice,
 dezvoltarea microstructurii impuse la călire şi un nivel cât mai redus al
deformaţiilor de tratament;
 obţinerea proprietăţilor dorite atât în zonele hipoeutectoide din strat cât şi
în miez, printr-o călibilitate adecvată;
 după carburare şi tratament termic ulterior piesele trebuie să aibă o
tenacitate suficientă pentru a se evita apariţia ruperilor fragile.

 Selecţia are în vedere: călibilitatea stratului, a miezului şi viteza de răcire la

tratamentul ulterior de călire.

5/1/2017 9/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare

Tabelul 4.2 Oţeluri pentru carburare

Oţeluri nealiate
Oţeluri aliate cu Cr
Oţeluri aliate cu Cr-Mn
Oţeluri aliate cu Cr-Mn-Ti
Oţeluri aliate cu Cr-Mo
Oţeluri aliate cu Cr-Mn-Mo
Oţeluri aliate cu Cr-Ni
Oţeluri aliate cu Ni-Mo
Oţeluri aliate cu Ni-Cr-Mo
Oţeluri aliate cu Si-Cr-Mn
OLC10; OLC15; OLC20
15Cr9
17MnCr10; 18MnCr11; 20MnCr12
20TiMnCr12; 28TiMnCr12
19MoCr11; 20MoCr10; 26MoCr11
21MoMnCr12
17CrNi16; 18CrNi20; 13CrNi30; 13CrNi35
20MoNi35
17MoCrNi14
20MnCrSi11; 25MnCrSi11

5/1/2017 10/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare

 Nomogramă care permite

estimarea rapidă a călibilităţii impuse
stratului carburat în cazul durificării
barelor rotunde la 60HRC dacă,
conţinutul în carbon al suprafeţei este
de 0,85%.

5/1/2017 11/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare

 De subliniat este faptul că la mărcile de oţeluri aliate care vor fi călite în apă,
pentru evitarea fenomenelor de fisurare conţinutul în carbon al stratului carburat
nu va depăşi 0,90%.
 Dacă încărcarea specifică este foarte scăzută, în special prin compresiune pură,
aproape orice oţel poate fi selectat pentru piese carburate.
 În schimb, pentru solicitări mari de încovoiere, torsiune sau tracţiune, nu vor fi
selectate niciodată oţeluri sensibile la rupere fragilă.
 Un fapt foarte important care trebuie avut în vedere este că oţelurile cu
călibilitate echivalentă pentru miez pot avea o călibilitate foarte diferită a stratului
carburat;

5/1/2017 12/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare

5/1/2017 13/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Selecţia judicioasă a oţelurilor pentru carburare se face cunoscând:
 profilul concentraţiei în carbon;
 variaţia durităţii pe secţiunea transversală;
 compoziţia chimică;
 mărimea grăuntelui austenitic la fiecare oţel considerat;
 curbele de călibilitate Jominy pentru diferite concentraţii în carbon la
suprafaţa stratului carburat din acelaşi oţel;
 condiţiile de răcire la călirea stratului carburat, reflectate după Grossmann
de intensitatea factorului H;
 forma şi dimensiunile piesei.
 Variaţia durităţii probei de călire frontală poate fi stabilită prin calcul în funcţie de
compoziţia chimică a oţelului şi de mărimea grăuntelui austenitic, utilizând
următoarea relaţie ;

HRC 8... 80  95  C  0,0027  l 2  C  20  Cr  38  Mo  14  Mn  5,5  Ni 

 6,1  Si  39  V  96  P  0,81  K ASTM  12,28  l  0,898  l  13

5/1/2017
HRC max  20  60  %C
14/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Luând în considerare compoziţia chimică medie a
oţelului 17MnCr10, cu ajutorul relaţiilor anterioare
au fost calculate curbele de călibilitate pentru
diferite concentraţii în carbon.
 Legătura dintre distanţa de la capătul călit al
probei Jominy şi diametrul pieselor cilindrice răcite
în condiţii comparabile în stratul carburat pentru
diferite intensităţi de răcire, H.

5/1/2017 15/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare

 Pe baza acestor date este posibil ca pentru un oţel de compoziţie chimică

cunoscută, din care se execută o piesă cu un anumit diametru şi care va fi călită
după carburare în anumite condiţii de răcire (H cunoscut) să se determine
conţinutul limită de carbon necesar, sau dimensiunea limită la care se poate atinge
adâncimea prescrisă a stratului durificat;
 Metodă grafică de determinare a evoluţiei durităţii stratului carburat şi călit la o
piesă din oţel 17MnCr10 cu d=50mm răcită cu o intensitate H=0,30 cunoscându-se
profilul concentraţiei în carbon.
 Cu ajutorul relaţiilor au fost calculate curbele de călibilitate pentru diverse
concentraţii în C (a); figura (b) arată legătura dintre d şi l pentru H=0,30, iar figura
(c) reprezintă variaţia conţinutului în carbon pe secţiunea stratului cu o grosime
0,35=1,50mm şi un conţinut al suprafeţei de 0,80%C; de aici rezultă curba
gradient de duritate din figura (d). Dacă se ia în considerare valoarea limită a
durităţii stratului de 52,5HRC, va rezulta un conţinut limită în carbon de 0,49% şi o
adâncime de durificare de numai 1,15m.

5/1/2017 16/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare

5/1/2017 17/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Pentru a asigura o călibilitate adecvată în strat şi pentru determinarea
călibilităţii, inginerul proiectant va avea în vedere următoarele:
 Mărcile de oţeluri la care principala contribuţie în obţinerea călibilităţii
stratului o au elementele formatoare de carburi (Cr, Ti, Mo, etc.) sunt
sensibile în oarecare măsură la apariţia microfisurilor, îndeosebi când după
carburare se efectuează o călire directă în apă sau apă cu aditivi. Pentru
prevenirea acestor fenomene se va limita conţinutul în carbon al stratului la
cel mult 0,90%.
 Oţelurile cu un conţinut ridicat în nichel (13CrNi30, 20MoNi35) prezintă în
structură o cantitate mare de austenită reziduală (peste 30%) în urma călirii
directe după carburare, dacă conţinutul în carbon al stratului depăşeşte
0,75%; cantitatea excesivă de austenită din structură va conduce la pierderea
capacităţii oţelului de a suporta sarcinile din exploatare şi implicit la o avariere
prin pitting. Efectuarea unei căliri la temperaturi scăzute (-70...-80C) pentru
transformarea austenitei reziduale produce însă microfisuri severe şi poate
conduce la fisurare în cursul prelucrării prin rectificare şi la o rupere
prematură în cazul solicitării de oboseală prin încovoiere. Problema se poate
rezolva prin selecţia unui oţel cu un grad de aliere mai redus şi prin limitarea
conţinutului de carbon în stratul carburat.
5/1/2017 18/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
Tabelul 4.4 Concentraţiile maxime în carbon recomandate în stratul carburat pentru
limitarea proporţiei de austenită reziduală.
Marca de oţel %C maxim în strat
20MoCr10 0,75
17MoCrNi14 0,73
18MnCr11 0,72
20MnCr12 0,70
15CrNi15 0,65

 La carburarea unor secţiuni rotunde de peste 75mm apar dificultăţi legate

de obţinerea unei durităţi şi a unei microstructuri corespunzătoare atât în
strat cât şi în miez datorită vitezelor mici de răcire la călirea în ulei. În
asemenea aplicaţii se vor selecta cu precădere tratamentele de nitrurare sau
de călire de suprafaţă. Dacă acest lucru nu este posibil, se va recurge la
selecţia oţelurilor pentru carburare cu grad de aliere mai ridicat;

5/1/2017 19/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Atenţie foarte mare trebuie acordată condiţiilor care asigură proprietăţile
impuse pentru miez:
 susţinere corespunzătoare a stratului de suprafaţă (pentru a preveni
strivirea),
 limită de curgere înaltă pentru a transmite momente şi/sau pentru a
suporta sarcinile de încovoiere,
 tenacitate ridicată pentru a se evita ruperea fragilă.
 Pentru utilizări generale, un miez cu valori de duritate cuprinse între 30 şi
45HRC trebuie să aibă o grosime de strat carburat estimată cu relaţia:

0,21  10 7 F
 50 HRC 
L
 F este forţa de apăsare a celor două suprafeţe, în N;
 L - lungimea liniei de contact, în mm;
 50HRC - grosimea stratului cu duritate de peste 50HRC

5/1/2017 20/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Rezistenţa miezului poate fi apreciată
în funcţie de valorile durităţii cu
condiţia ca oţelul să fie austenitizat
corespunzător (un factor important
pentru aplicaţiile cu rezistenţă mare la
oboseală de lungă durată). Miezul
trebuie să aibă o călibilitate adecvată
astfel încât în urma călirii structura să
devină predominant martensitică.
 Strivirea stratului carburat se produce
prin forfecare.
 În figură se arată dependenţa
rezistenţei la curgere prin forfecare a
oţelurilor tratate termic de duritatea
acestora. Experimental s-a stabilit că
pentru aplicaţiile cu durată lungă de
viaţă la solicitări ciclice raportul dintre
tensiunea din substrat şi rezistenţă nu
trebuie să depăşească 0,55.
5/1/2017 21/20
 Selecţia oţelurilor pt. carburare
 Pentru obţinerea unei tenacităţi
maxime în miez este necesară
realizarea unei austenitizări
corespunzătoare urmată de o
călire la martensită (fără urme de
ferită).
 Îmbunătăţirea tenacităţii la
temperaturi scăzute de exploatare
este posibilă prin selecţia
oţelurilor aliate cu nichel. În plus,
dacă proporţia de austenită
reziduală nu depăşeşte 20%
oţelurile cu conţinut de nichel îşi
păstrează rezistenţa la oboseală
de lungă durată prin şocuri
repetate (vezi figura) într-o
măsură similară oţelurilor fără
nichel.

5/1/2017 22/20
 Selecţia oţelurilor pt. nitrurare
 Procesul de nitrurare este utilizat pentru una sau mai multe dintre
următoarele raţiuni:
 Obţinerea unui strat subţire cu duritate foarte ridicată şi o mare
rezistenţă la uzare.
 Asigurarea unei suprafeţe cu o rezistenţă înaltă la smulgerea stratului.
 Îmbunătăţirea rezistenţei la oboseală de lungă durată prin dezvoltarea
unor înalte tensiuni reziduale de compresiune în strat.
 Creşterea rezistenţei la coroziune (cu excepţia oţelurilor inoxidabile).
 Obţinerea unui strat dur cu o mare stabilitate la revenire până la
temperatura de nitrurare.

Tratamentul de nitrurare nu se recomandă a fi aplicat oţelurilor carbon

deoarece stratul de suprafaţă este foarte fragil şi are tendinţa de a se exfolia.
În schimb, oţelurile aliate cu elemente formatoare de nitruri (Al, Cr, Mo, Ti, V)
sunt foarte potrivite pentru un asemenea tratament.
Selecţia oţelurilor are în vedere conţinutul în carbon şi valoarea durităţii impuse
a fi obţinută în strat.

5/1/2017 23/20
 Selecţia oţelurilor pt. nitrurare
Tabelul 4.3 Regimuri de nitrurare şi caracteristicile stratului durificat
Regim de nitrurare
Treapta I Treapta a II-a Adânci-mea Duritatea
T, t, h ,  T, t, h ,  stratului suprafeţei
Marca de oţel HV, daN/mm2
C C nitrurat, mm
21MoMnCr12 510 35 40-50 - - - 0,35-0,45 750-850
20TiMnCr12 500 45-50 15-25 - - - 0,40-0,50 630-720
30MoCrNi20 510 30-40 15-25 - - - 0,20-0,30 750-850
34MoCr11 510 20 15-25 540 40 30-50 0,40-0,50 750-850
34MoCrNi16 510 20 15-25 540 40 30-50 0,40-0,50 750-850
40Cr10 510 35 40-50 - - - 0,35-0,45 750-850
42MoCr11 510 35 40-50 - - - 0,35-0,45 600-750
510 35 20-40 - - - 0,30-0,35 1000-1150
39MoAlCr15 510 55 20-40 - - - 0,50-0,60 1000-1150
510 12 35 540 38-48 65 0,60-0,80 800-900
10Cr130 500 48 15-25 - - - 0,14-0,16 1000-1050
(12Cr130) 550 48 25-40 - - - 0,25-0,30 900-950
600 48 35-50 - - - 0,35-0,40 800-850
500 48 15-25 - - - 0,10-0,12 1000-1050
20Cr130 550 48 25-40 - - - 0,25-0,30 900-950
600 48 35-50 - - - 0,30-0,40 780-830
40Cr130 550 55 40-55 - - - 0,25-0,35 850-950
10TiNiCr180 560 75 20-40 - - - 0,10 900
600 60 40-60 - - - 0,20-0,40 800-850
200Cr115 510 20 20-45 - - - 0,16-0,20 900-1100
510 20 20-45 - - - 0,20-0,30 900-1100
Rp1, Rp3 510- 0,25- 20-40 - - - 0,01-0,025 1340-1460
520 1,00
5/1/2017 24/20
 Selecţia oţelurilor pt. nitrurare

 În majoritatea cazurilor gradientul de duritate pe secţiunea stratului nitrurat are

o mare importanţă pentru durata de viaţă a piesei;

5/1/2017 25/20
 Selecţia oţelurilor pt. nitrurare
 Adâncimea de strat şi miezul de susţinere al acestuia trebuie astfel selectate
încât să poată prelua tensiunile de contact.
 Călibilitatea oţelului trebuie să fie corespunzătoare pentru a furniza o
microstructură de martensită revenită (sorbită de revenire), necesară pentru
nitrurarea optimă a suprafeţei şi obţinerea unei adâncimi suficiente de strat
care să reziste tensiunilor de forfecare, încovoiere şi torsiune.
 Întrucât straturile nitrurate sunt subţiri, duritatea miezului este de obicei
ridicată (33-40HRC) şi ca urmare pot apare dificultăţi la prelucrarea prin
aşchiere. De aceea, unele oţeluri aliate pentru nitrurare au în compoziţia
chimică mici adaosuri de Pb (0,15-0,35%), element care îmbunătăţeşte
prelucrabilitatea prin aşchiere.
 Rezistenţa la smulgere a straturilor nitrurate este foarte ridicată, particulele de
nitruri contribuie la realizarea unei suprafeţe alunecătoare şi extrem de dure.
 Organele de maşini de tipul roţilor dinţate din componenţa motoarelor cu
ardere internă, maşinilor unelte, etc. care sunt exploatate la temperaturi înalte
şi viteze periferice mari, pot fi sediul unor smulgeri puternice de material din
zona suprafeţei şi de aceea pentru realizarea lor se recomandă selecţia
oţelurilor aliate pentru nitrurare.

5/1/2017 26/20
 Selecţia oţelurilor pt. nitrurare
 Semifabricatele pentru roţi dinţate
sunt îmbunătăţite la o duritate care
să permită prelucrarea prin aşchiere,
apoi urmează operaţia de danturare şi
în final nitrurarea.
 Nitrurarea induce tensiuni reziduale
de compresiune în straturile de
suprafaţă, care măresc rezistenţa la
oboseală de lungă durată.
 Cu cât duritatea oţelului aliat nitrurat
care conţine 0,40-0,50%C este mai
mare, cu atât tensiunile de
compresiune sunt mai ridicate şi
implicit rezistenţa la oboseală de
lungă durată va creşte.
 Cu cât stratul nitrurat este mai adânc
cu atât este mai mare modificarea
dimensiunilor unei piese date (vezi
figura).
5/1/2017 27/20
 Selecţia oţelurilor pt. nitrurare
Pentru selecţia unui oţel pentru
nitrurare trebuie aleasă
dimensiunea de semifabricat şi
procesul tehnologic care să evite
orice urmă de decarburare a piesei
când aceasta este pregătită pentru
nitrurare. Dacă această cerinţă nu
este îndeplinită, va creşte
probabilitatea de fisurare şi de
exfoliere a stratului nitrurat.

O altă caracteristică a stratului

nitrurat este stabilitatea mare la
revenire până la temperaturi de
500-550C. (oţelul 42MoCr11
nitrurat îşi păstrează neschimbată
duritatea până la temperaturi de
500-500C, în timp ce oţelul
carburat începe să se înmoaie la
temperaturi de peste 200C)
5/1/2017 28/20
 Selecţia ol. pt. carbonitrurare
 Procesul de carbonitrurare presupune îmbogăţirea simultană în carbon şi azot a
stratului de suprafaţă al pieselor. Prezenţa azotului se manifestă prin creşterea
substanţială a călibilităţii stratului. (Se observă că pentru o anumită valoare a
durităţii semimartensitice, lungimea critică de călire este mult mai mare la
probele carbonitrurate.)

5/1/2017 29/20
 Selecţia ol. pt. carbonitrurare

 Influenţa puternic pozitivă a azotului în condiţiile în care conţinutul în carbon al

stratului este de peste 0,77% permite efectuarea călirii în ulei a oţelurilor
nealiate şi aliate, iar ca urmare deformaţiile pieselor vor fi mai mici chiar când
se impun valori maxime de duritate.
 Capabilitatea mare de durificare a stratului carbonitrurat permite selecţia
materialului pentru multe piese pe baza costului minim de fabricaţie până la
operaţia de tratament termic.
 În consecinţă, pentru piese care necesită puţine prelucrări mecanice se vor
selecta oţelurile nealiate OLC15, OLC20 şi OLC25.
 Dacă prelucrările mecanice sunt mai extinse, se recomandă oţelurile 17MnCr10
şi 18MnCr11 care datorită alierii cu crom şi mangan oferă o călibilitate mai
ridicată a stratului de suprafaţă. Din acest motiv ele pot fi folosite la piese cu
grosime de peste 20mm. În situaţiile când prelucrabilitatea prin aşchiere are un
rol deosebit de important, pot fi selectate oţelurile pentru automate

5/1/2017 30/20
 Selecţia ol. pt. carbonitrurare
 În tabelul 4.6 se prezintă valorile adâncimii stratului carbonitrurat la roţile
dinţate cu diferite module. După tratamentul termochimic, urmează o călire
martensitică de la temperaturi de 800-825C şi o revenire joasă la 160-
180C. În aceste condiţii stratul de suprafaţă are o structură alcătuită din
martensită de revenire, o cantitate mică de carbonitruri fine cu o distribuţie
uniformă şi din 25-30% austenită reziduală.

Tabelul 4.6 Selecţia adâncimii de strat în funcţie de modulul roţii dinţate

Modulul roţii dinţate, mm Adâncimea stratului, mm Duritatea suprafeţei HV, daN/mm2
1,5....3,5 0,30,1 71070 (603HRC)
4,0...5,5 0,40,1 71070 (603HRC)

5/1/2017 31/20
 Selecţia ol. pt. carbonitrurare

Tabelul 4.7 Caracteristicile unor straturi carbonitrurate la 840-860C, călite în ulei

de la 800-825C şi revenite la 180C.
Marca de oţel Adâncimea Distanţa, Conţinutul Conţinutul Conţinutul
stratului, mm mm optim de C, % optim de C+N, optim de N, %
%

0,025 0,65-0,90 1,00-1,25

28TiMnCr12 0,5-0,7 0,050 0,60-0,85 1,00-1,15 0,35
0,100 0,55-0,80 0,90-1,05
0,025 0,65-0,90 1,00-1,25
40Cr10 0,25-0,35 0,050 0,60-0,85 0,85-1,20 0,35
0,100 0,55-0,80 0,80-1,00

5/1/2017 32/20
 Selecţia ol. pt. carbonitrurare
 Adâncimea stratului carbonitrurat este dependentă de temperatura şi durata
procesului.

5/1/2017 33/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă
 Călirea de suprafaţă - productivitate mare, posibilităţi de automatizare
(execuţia tratamentului termic chiar pe linia de prelucrări mecanice).
 Se obţine un strat cu duritate ridicată şi cu tensiuni de compresiune
(rezistenţa la oboseală ridicată).
 Întrucât creşterea durităţii prin formarea martensitei de călire este legată
direct de conţinutul în carbon, de fiecare dată selecţia oţelului va începe cu
stabilirea concentraţiei minime în carbon care asigură duritatea impusă.
(min. 0,30-0,35%C şi max. 0,60-0,70%C).

Flacără oxi-gaz
CIF

5/1/2017 34/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă

 Concentraţii mai mari de 0,60-0,70%C nu conduc la o creştere

suplimentară de duritate (dacă oţelul este aliat cu elemente de aliere care
coboară temperaturile de transformare a austenitei în martensită, la
conţinuturi mari în carbon, apare pericolul creşterii cantităţii de austenită
reziduală care va micşora duritatea, rezistenţa la oboseală şi limita de
curgere a stratului călit).
 Grosimea necesară a stratului durificat prin călire de suprafaţă se stabileşte
în funcţie de nivelul tensiunilor de compresiune, întindere, forfecare,
încovoiere şi torsiune. Pornind de la valoarea tensiunii se va determina
duritatea necesară a fi obţinută şi în funcţie de aceasta va rezulta conţinutul
minim în carbon al oţelului.
 Dacă oţelul nealiat nu asigură obţinerea adâncimii necesare a stratului călit
se va recurge la selecţia unui oţel aliat

5/1/2017 35/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă
 Adâncimea stratului durificat este influenţată în mare măsură de tratamentul
termic anterior călirii de suprafaţă (o structură iniţială de perlită globulară sau
lamelară micşorează adâncimea de călire, în timp ce structura sorbitică de
revenire o măreşte).
 Dacă nu sunt necesare adâncimi mari de călire
este suficientă şi o recoacere completă sau o
normalizare.
 În cazul unor segregaţii (P,S) şi a unui conţinut
ridicat în incluziuni nemetalice, se pot produce
fisuri şi exfolieri ale stratului de suprafaţă
(uneori pot apare după câteva zile). Se
recomandă selecţia oţelurilor elaborate îngrijit.
 Oţelurile cu granulaţie fină conduc la o
adâncime mai mică a stratului călit comparativ
cu oţelurile cu granulaţie mare.
 Pentru piese cu adâncimi mici ale stratului călit
se vor selecta oţeluri cu granulaţie fină, iar
pentru piese cu adâncimi mari de strat, se vor
selecta oţeluri cu granulaţie medie.
5/1/2017 36/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă
 La călirea de suprafaţă prin curenţi
induşi de înaltă frecvenţă
adâncimea stratului durificat
depinde de o serie de parametrii.
Din figură se poate observa că
adâncimea de strat călit (2) nu
este aceeaşi cu adâncimea de
pătrundere a curentului (1),
ambele mărimi scad odată cu
creşterea frecvenţei.
 De regulă, adâncimea de
durificare se defineşte prin
distanţa de la suprafaţa piesei
călite până la adâncimea la care
se atinge o anumită valoare a
durităţii sau se obţine o structură
semimartensitică.

5/1/2017 37/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă
 În figură se arată modificarea gradientului termic pe secţiunea unei piese
cilindrice în funcţie de valorile puterii specifice şi ale duratei încălzirii. Pentru
durate mai mari de încălzire se impune alegerea unor puteri specifice mai
mici, în acest fel evitându-se fenomenele de supraîncălzire a suprafeţei.

1- putere specifică mare şi

durată de încălzire redusă
(curbă teoretică);
2 - idem cu 1, dar variaţie
experimentală;
3 - putere specifică medie şi
durată de încălzire medie;
4 - putere specifică redusă şi
durată mare de încălzire;

5/1/2017 38/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă
 Curbele permit stabilirea adâncimii stratului durificat în funcţie de puterea
specifică, durata încălzirii şi viteza de avans la anumite temperaturi de
încălzire.
 La durate mai scurte de menţinere temperaturile necesare pentru
austenitizare sunt mai ridicate, iar adâncimea de strat durificat va fi mai
redusă.
500Hz 1000Hz 10000Hz

5/1/2017 39/20
 Selecţia ol. pt. căl. de suprafaţă
Tabelul 4.8 Caracteristicile stratului durificat prin călire de suprafaţă la unele mărci
de oţeluri.
 În tabel se prezintă Caracteristici mecanice (tratament anterior - îmbunătăţire) pentru diferite
un ghid de selecţie a Marca
Duri-
tatea
diametre sau grosimi

oţelurilor pentru de
oţel
Supra-
feţei,
16...40mm >40...100mm >100...250mm

călirea de suprafaţă HRC Rm Rp0,2 min. Rm Rp0,2 min. Rm Rp0,2 min.

N/mm2 N/mm2 N/mm2
prin curenţi induşi de
OLC35 45...52 600... 370 550... 330 500... 300
înaltă frecvenţă 750 650 600
Când se selectează OLC45 51...57 650... 400 600... 360 600... 340

oţelul potrivit pentru 800 720 720

OLC55 57...62 700... 450 650... 400 650... 370
piese complexe cum 850 800 800
ar fi arborii cotiţi, OLC60 57...62 750... 490 700... 440 - -
ansamblele sudate, 900 850

edificiile, etc. metoda 40Mn10 53...59 800...

950
550 700...
850
450 - -

analizei tensiunilor 35MnSi12 50...56 900... 650 800... 550 700... 450
este deseori 1050 950 850

necesară pentru 40Cr10 51...57 900... 650 800... 550 700... 450
1050 950 850
determinarea istoriei 42MoCr11 54...60 1000... 800 900... 700 750... 550
acestora. 1200 1050 900
51VMnCr11 57...62 1100... 900 1000... 800 800... 600
1300 1200 1000

5/1/2017 40/20