Sunteți pe pagina 1din 215

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

CZU: 338. 439. 6 (478)

CONDREA ELENA

MANAGEMENTUL COMPETITIVITĂŢII SECTORULUI


AGROALIMENTAR ÎN CONTEXTUL ASIGURĂRII
SECURITĂŢII ALIMENTARE A REPUBLICII MOLDOVA

521.03 - ECONOMIE ŞI MANAGEMENT


ÎN DOMENIUL DE ACTIVITATE

Teză de doctor în ştiinţe economice

Conducător ştiinţific: Stratan Alexandru, dr. hab., prof. univ.

Autorul: Condrea Elena

CHIŞINĂU – 2015

1
© Сondrea Elena, 2015

2
CUPRINS:
ADNOTARE 6
LISTA ABREVIERILOR 9
INTRODUCERE 10

1. ABORDĂRI TEORETICE ŞI CORELAŢII ÎNTRE SECURITATEA ALIMENTARĂ


ŞI COMPETITIVITATEA SECTORULUI AGROALIMENTAR 18

1.1 Bazele conceptuale ale managementului competitivităţii 18


1.2 Problema alimentară în contextul tendinţelor mondiale 29
1.3. Caracteristica securităţii alimentare şi corelaţia acesteia cu competitivitatea sectorului
agroalimentar 38
1.4 Concluzii la capitolul 1 48

2. ANALIZA COMPETITIVITĂŢII SECTORULUI AGROALIMENTAR ŞI


DETERMINANŢILOR SECURITĂŢII ALIMENTARE 50

2.1 Analiza stării actuale a sectorului agrar 50


2.2 Implicaţii manageriale la nivel instituţional în evaluarea competitivităţii sectorului
agroalimentar 64
2.3. Determinarea nivelului de acces fizic la producţia agroalimentară 82
2.4. Determinarea accesului economic şi consumului de produse alimentare 93
2.5 Concluzii la capitolul 2 107

3. DIRECŢIILE FUNCŢIONĂRII DURABILE A SECTORULUI AGROALIMENTAR


ÎN VEDEREA ASIGURĂRII SECURITĂŢII ALIMENTARE 110
3.1 Aportul unor întreprinderi agroalimentare la asigurarea securităţii alimentare 110
3.2 Dezvoltarea durabilă a pieţei agroalimentare autohtone 125
3.3 Perfecţionarea managementului competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării
securităţii alimentare 139
3.4 Concluzii la capitolul 3 155
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI 157
BIBLIOGRAFIE 161
ANEXA 1 Clasificarea factorilor competitivităţii întreprinderii 175

3
ANEXA 2 Numărul persoanelor care suferă de foame în lume (prognoza FAO) 176
ANEXA 3 Mecanismul descoperirii şi prevenirii pericolelor securităţii alimentare 177
ANEXA 4 Pericolele în sfera alimentară şi manifestarea acestora 178
ANEXA 5 Dinamica volumului producţiei de cereale şi leguminoase boabe 180
ANEXA 6 Producţia medie la hectar de fructe, pomuşoare şi struguri 181
ANEXA 7 Dinamica volumului producţiei de carne obţinută în gospodăriile de
toate categoriile 182
ANEXA 8 Producţia medie anuală de lapte pe o vacă obţinută în întreprinderile agricole 183
ANEXA 9 SOC existentă a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA)
din Republica Moldova 184
ANEXA 10 SOC existentă a Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA)
din Republica Moldova 187
ANEXA 11 PIB pe cap de locuitor 188
ANEXA 12 Exportul de producţie vegetală în expresie naturală 189
ANEXA 13 Exportul de producţie de origine animalieră în expresie naturală 190
ANEXA 14 Importul de producţie de origine vegetală în expresie naturală 191
ANEXA 15 Importul de producţie de origine animalieră în expresie naturală 192
ANEXA 16 Valoarea indicelui Lafay determinat pentru toate categoriile de produse incluse
în nomenclatorul din anuarul statistic al Republicii Moldova 193
ANEXA 17 Producerea principalelor categorii de produse alimentare de origine vegetală pe cap
de locuitor procesate de către întreprinderile industriale din Republica Moldova 194
ANEXA 18 Ponderea cantităţii produse pe cap de locuitor în cea consumată în
Republica Moldova 195
ANEXA 19 Corelaţia dintre salariul mediu lunar al unui salariat în economie şi preţurile
de consum a produselor alimentare 196
ANEXA 20 Corelaţia dintre productivitatea muncii şi salariu al unui lucrător din agricultură 197
ANEXA 21 Ponderea consumului efectiv de produse alimentare pe cap de locuitor în
coşul minim alimentar (mediu echilibrat) 198
ANEXA 22 Ponderea consumului efectiv de produse alimentare pe cap de locuitor în
norma fiziologică de consum 199
ANEXA 23 Indicii preţurilor de consum a produselor de origine animalieră 200
ANEXA 24 Prognoza dezvoltării pieţei de legume şi bostănoase alimentare 201
ANEXA 25 Prognoza dezvoltării pieţei strugurilor 202
ANEXA 26 Prognoza dezvoltării pieţei cărnii 203

4
ANEXA 27 Prognoza dezvoltării pieţei ouălelor 204
ANEXA 28 Ponderea fondului de subvenţionare în valoarea PIB-ului 205
ANEXA 29 SOC perfecţionată a AIPA 206
ANEXA 30 SOC perfecţionată a ANSA 207
ANEXA 31 Indicatorii generali de evaluare a progresului competitivităţii
sectorului agroalimentar 208
ANEXA 32 Indicatorii secundari de evaluare a progresului competitivităţii
sectorului agroalimentar 210
ANEXA 33 Potenţialul comparativ al producţiei agricole din Republica Moldova şi
ţările UE şi Est-Europene în perioada 2008-2012 211

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 212


CURRICULUM VITAE 213

5
ADNOTARE
la teza de doctor în economie cu tema: „ Managementul competitivităţii sectorului
agroalimentar în contextul asigurării securităţii alimentare a Republicii Moldova”,
Elena Condrea, Chişinău 2015

Teza este structurată din introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări,
bibliografie din 188 numiri, 33 anexe, 141 pagini text de bază, 30 figuri, 33 tabele, 22 formule.
Rezultatele obţinute sunt publicate în 12 lucrări ştiinţifice.
Cuvinte cheie: competitivitate, securitate alimentară, politică agricolă şi de dezvoltare
rurală, politică alimentară, politică nutriţională, malnutriţie, coş minim echilibrat.
Domeniul de studiu al tezei îl constituie economia şi managementul competitivităţii
sectorului agroalimentar.
Metodologia cercetărilor ştiinţifice efectuate include analiza şi sinteza, inducţia şi
deducţia, monografică, logică, dialectică, metoda comparativă, economico-matematică.
Scopul lucrării constă în perfecţionarea mecanismelor manageriale de sporire a
competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării securităţii alimentare a Republicii Moldova.
Obiectivele lucrării constau în elucidarea bazelor conceptuale ale managementului
competitivităţii; descrierea problemei alimentare în contextul tendinţelor mondiale; elucidarea
implicaţiilor manageriale la nivel instituţional în evaluarea competitivităţii sectorului
agroalimentar; determinarea nivelului de acces fizic, economic şi consumului de produse
alimentare; prezentarea aportului unor întreprinderi agroalimentare la asigurarea securităţii
alimentare; perfecţionarea managementului competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării
securităţii alimentare.
Noutatea ştiinţifică a lucrării se rezultă la următoarele: concretizarea noţiunii de
competitivitate şi a managementului competitivităţii sectorului agroalimentar; argumentarea şi
dezvoltarea corelaţiei dintre securitatea alimentară şi competitivitatea sectorului agroalimentar;
lansarea conceptului “10 A”; elaborarea modelului economico-matematic de determinare a
rezervei suprafeţelor cultivate; elaborarea unor recomandări practice care pot contribui la
creşterea competitivităţii producţiei agricole şi asigurării securităţii alimentare a ţării.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul cercetat constă în elucidarea
corelaţiei competitivitatea sectorului agroalimentar – securitatea alimentară şi determinarea
implicaţiilor manageriale la macronivel, fapt ce a contribuit la perfecţionarea mecanismelor
manageriale instituţionale şi formularea recomandărilor în vederea aplicării acestora pentru
sporirea competitivităţii şi securităţii alimentare a ţării.
Importanţa teoretică a lucrării rezidă în faptul că raţionamentele utilizate pot contribui la
dezvoltarea conceptelor legate de competitivitate şi securitate alimentară.
Valoarea aplicativă a tezei constă în faptul că, fiind examinate problemele actuale
privind competitivitatea sectorului agroalimentar şi ale securităţii alimentare sunt propuse soluţii
adaptate la situaţia concretă din Republica Moldova.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice este confirmată prin certificatele de
implementare emise de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Institutul
Naţional de Cercetări Economice. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice pot fi utilizate în calitate de
material teoretic şi practic pentru actorii responsabili de funcţionarea competitivă a sectorului
agroalimentar.

6
АННОТАЦИЯ
к докторской диссертации по экономике по теме: “Менеджмент
конкурентоспособности агропродовольственного сектора в контексте обеспечении
продовольственной безопасности Республики Молдова”.
Елена Кондря, Кишинёв, 2015
Диссертация состоит из введения, 3 глав, общих выводов и рекомендаций,
библиографии из 188 наименований, 33 приложений, 141 страниц основного текста, 30
диаграмм, 33 таблиц, 22 формул. Достигнутые результаты были опубликованы в 12
научных работах.
Ключевые слова: конкурентоспособность, пищевая безопасность, аграрная
политика сельского развития, пищевая политика, политика питания, недоедание,
сбалансированная минимальная потребительская корзина.
Областью исследования диссертации является изучение экономики и управления
конкурентоспособностью агропродовольственного сектора.
Методология проведённых научных исследований включает в себя анализ,
синтез, индукцию, дедукцию, монографию, логику, диалектику, сравнительный,
экономико-математический методы.
Целью данной работы является совершенствование управленческих механизмов по
повышению конкурентоспособности агропродовольственного сектора и обеспечении
продовольственной безопасности Республики Молдова.
Задачами данной работы является выяснение концептуальных основ менеджментa
конкурентоспособности; выяснение управленческих последствий на институциональном
уровне в оценке конкурентоспособности агропродовольственного сектора; определение
уровня физического, экономического доступа и потребления продовольственных
продуктов; презентация вклада некоторых агропродовольственных предприятий для
обеспечения продовольственной безопасности; усовершенствование управления
конкурентоспособности агропродовольственного сектора и обеспечения
продовольственной безопасности.
Научная новизна и оригинальность работы состоит в реализации концепции
конкурентоспособности и менеджментa конкурентоспособности агропродовольственного
сектора; запуск концепции «10 А»; разработке экономико-математической модели для
определения резерва посевных площадей; разработке практических рекомендаций,
которые могут помочь повысить конкурентоспособность сельскохозяйственного
производства и продовольственную безопасность страны.
Решением научной проблемы в области научных исследований является
выяснение корреляции конкурентоспособности агропродовольственного сектора -
продовольственной безопасности и определение управленческих указаний на
макроуровне, что способствовало улучшению институциональных и управленческих
механизмов и выработке рекомендаций по поводу их внедрения для повышения
конкурентоспособности и продовольственной безопасности страны.
Теоретическое значение диссертации: использованные аргументы могут
способствовать развитию понятий по конкурентоспособности и пищевой безопасности.
Практическая ценность: представлены решения, адаптированные к ситуации в
Республике Молдова.
Внедрение научных результатов подтверждено сертификатами реализации,
выданными Министерством сельского хозяйства и пищевой промышленности и
Национальным институтом экономических исследований. Результаты научных
исследований могут быть использованы в качестве теоретического и практического
материала для лиц, ответственных за конкурентное функционирование
агропродовольственного сектора.

7
ANNOTATION
to the PhD thesis in Economics on the topic:
“The management of the agricultural sector’s competitiveness in the context of food
security in the Republic of Moldova”,
Elena Condrea, Chişinău 2015
The thesis consists of an introduction, three chapters, general conclusions and recommendations,
a bibliography of 188 names, 33 annexes, 141 pages of the main text, 30 figures, 33 tables, 22 formulas.
The obtained results have been published in 12 scientific works.
Key words: competitiveness, food security, agricultural and rural development policy, food policy,
nutritional policy, malnutrition, balanced minimum consumption basket.
The area of study of the thesis is the economy and management of the competitiveness of the
agro alimentary sector.
The methodology of the scientific researches includes analysis, synthesis, induction, deduction,
monographic, logic, dialectics, comparative, economical, mathematical methods.
The purpose of this paper consists in the improvement of managerial mechanisms to increase
the competitiveness of agro alimentary sector and the food security of the Republic of Moldova.
The objectives are to elucidate the conceptual foundations of the management of the
competitiveness; description of the food problem in the context of global trends; to elucidate the
managerial implications at the institutional level when evaluating the competitiveness of the agro
alimentary sector; to determine the level of the physical, economical access and the consumption of food
products; to present the contribution of some agro alimentary factories in ensuring food security; to
improve the management of the competitiveness of the agro alimentary sector and of food security
ensurance.
The scientific novelty is resulting from the following: concretization of the concept of
competitiveness and the management of the competitiveness of the agro-food sector; argumentation and
development of correlation between the food security and the competitiveness of the agri-food sector; the
launch of the concept "10 A"; to develop economical and mathematical model of determining the reserve
of cultivated areas; the elaboration of practical recommendations that can help increase the
competitiveness of agricultural production and food security of the country.
The important scientific problem solved in the field of research is to elucidate the correlation:
competitiveness of the agri-food sector - food security and to determine managerial implications at macro
level, which contributed to the improvement of institutional and managerial mechanisms and making
recommendations referring to their implementation in order to improve the competitiveness and food
security of the country.
The theoretical importance of the thesis consists in the fact that the used arguments can
contribute to the development of the concepts linked to competitiveness and food security.
The practical value of the thesis: there have been examined the current issues concerning the
competitiveness of the agricultural sector and of the food security and there have been suggested the
solutions adapted to the concrete situation from the Republic of Moldova
The implementation of the scientific results is confirmed by the implementation certificates
issued by the Ministry of Agriculture and Food Industry and the National Institute of Economic Research.
Scientific research results can be used as theoretical and practical material for the persons responsible for
the competitive functionning of agri-food sector.

8
LISTA ABREVIERILOR
AIPA- Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură
ANSA - Agenţia Naţională de Siguranţă a Alimentelor
BM- Banca Mondială
BNS- Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova
BTM- Bază Tehnico-Materială
СAI- Complex Agroindustrial
CEE- Comunitatea Economică Europeană
CSI- Comunitatea Statelor Independente
DEA-Disponibilitate Energetică Alimentară
EUROSTAT- Institutul de Statistică al Comisiei Europene
FAO- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură
FMI-Fondul Monetar Internaţional
GATT- Acordul General pentru Tarife vamale şi Comerţ
HG- Hotărîre de Guvern
INCE- Institutul Naţional de Cercetări Economice
MAIA- Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
MO-Monitorul Oficial
OCDE- Oorganizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
OMC –Organizaţia Mondială a Comerţului
OMS-Organizaţia Mondială a Sănătăţii
ONU- Organizaţia Naţiunilor Unite
PAC- Politica Agricolă Comună
SA- Societate pe Acţiuni
SAI – Securitatea Alimentară Individuală
SAF- Securitatea Alimentară a Familiilor
SAN- Securitatea Alimentară Naţională
SOC-Structura Organizatorică de Conducere
SMA - Sumitul Mondial privind Alimentaţia
SUA- Statele Unite ale Americii
TIC- Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor
UE- Uniunea Europeană
UNESCO- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
ZLSAC RM UE- Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi UE

9
INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate.


Creşterea competitivităţii a devenit, în ultimele decenii, o coordonată primordială a
strategiilor de dezvoltare socio-economică ale majorităţii ţărilor lumii, în primul rînd ale celor
mai dezvoltate, a strategiilor de dezvoltare sectorială în cadrul economiilor naţionale, precum şi
a strategiilor de firmă. Afirmarea viguroasă a fenomenului contemporan al globalizării,
care a lărgit la scară mondială aria înfruntării economiilor, sectoarelor şi firmelor, a accentuat
importanţa competitivităţii acestora pentru poziţionarea lor favorabilă în întrecerea internaţională
şi a obligat, în consecinţă, la luarea unor măsuri ample şi concertate de stimulare a acţiunii
factorilor determinanţi şi de valorificare superioară a efectelor lor.
Conceptul de competitivitate continuă să constituie un teren larg de înfruntări, de viziuni
şi opinii pe plan teoretic, ştiinţific şi pe cel pragmatic, al politicilor industriale care au ca obiectiv
central creşterea semnificativă a competitivităţii la nivelul industriilor naţionale şi al sectoarelor
acestora, precum şi al strategiilor de firmă care urmăresc acelaşi obiectiv la nivel
microeconomic.
Un şir de argumente pledează pentru studierea competitivităţii:
-tendinţele de globalizare, fortificarea proceselor de integrare, precum şi criza actuală mondială a
sistemului alimentar determină necesitatea sporirii competitivităţii producţiei CAI naţional;
- în condiţiile economiei deschise, competitivitatea înaltă a producţiei permite realizarea acesteia
pe pieţele mondiale, fapt ce permite intrarea valutei străine şi ca urmare obţinerea unei balanţe
comerciale pozitive;
- pe pieţele agroalimentare mondiale se fortifică orientarea spre calitate.
În strategia naţională de dezvoltare durabilă a CAI al Republicii Moldova (Hotărîrea
Guvernului nr. 282 din 11 martie 2008), elaborată pentru perioada anilor 2008-2015 pentru
îmbunătăţirea competitivităţii gospodăriilor agricole şi întreprinderilor de prelucrare din industria
alimentară se prevede implementarea următoarelor obiective specifice:
- îmbunătăţirea competenţelor producătorilor agricoli şi persoanelor care îşi desfăşoară
activitatea în sectorul agroalimentar în vederea asigurării unui management mai eficient al
exploataţiilor agricole;
- îmbunătăţirea competitivităţii gospodăriilor agricole;
- modernizarea şi modificarea sectoarelor de procesare şi comercializare a produselor agricole.
Analiza literaturii de specialitate efectuată relevă faptul că aproape lipsesc lucrări
dedicate managementului competitivităţii sectorului agroalimentar. De aceea, considerăm că

10
necesitatea studierii competitivităţii la nivelul sectorului agroalimentar este determinată de
influienţa a trei grupe de factori asupra întreprinderilor agricole: climaterico-naturali,
economico-sociali şi ecologici.
Problemele cu care se confruntă sectorul agroalimentar la etapa actuală sunt următoarele:
producere insuficientă de producţie agricolă autohtonă, în special de origine animalieră;
specializarea producătorilor agricoli în cultivarea culturilor cu valoarea adăugată redusă; lipsa
utilajului şi tehnologiilor moderne în întreprinderile industriale; lipsa infrastructurii post
recoltare; lipsa cadrelor calificate.
Asigurarea suficienţei alimentare a ţării constituie un obiectiv strategic de dezvoltare
durabilă a sectorului agroindustrial menţionat în strategia naţională de dezvoltare durabilă a CAI
al Republicii Moldova pentru perioada anilor 2008-2015.
În condiţiile tranziţiei la relaţiile de piaţă aceasta este una din principalele probleme cu
care se confruntă fiecare ţară, ceea ce necesită efectuarea cercetărilor ştiinţifice respective în
scopul determinării politicii şi strategiei activităţii organelor statale în domeniul agroindustrial,
care ar asigura independenţa statului privitor la problema alimentară ca element al sistemului de
securitate naţională.
Asigurarea securităţii alimentare la nivel naţional, deşi este determinată de dezvoltarea
producerii producţiei autohtone, depinde şi de conjunctura pieţei mondiale, fapt ce condiţionează
cercetarea continuă a tendinţelor mondiale cu scopul elucidării factorilor destructivi şi a
pericolelor securităţii, precum şi fundamentarea măsurilor de înlăturare a acestora.
Stabilitatea asigurării alimentare, determinînd bunăstarea ţării, reprezintă un factor
principal al dezvoltării economice stabile a ţării. Rolul acestui factor creşte permanent şi rămîne
o parte integrantă a securităţii alimentare economice şi naţionale a ţării. Toate acestea au fost
prezentate în repetate rînduri la Conferinţa Internaţională pe problema crizei alimentare globale
şi la a 34 sesiune a Comitetului securităţii alimentare conduse de FAO în lunile iunie şi
octombrie a anului 2008 la Roma. În raportul FAO „Creşterea rapidă a preţurilor la alimente-
evenimente, perspective, influienţe şi măsuri care necesită să fie luate” a fost relatat faptul că
chiar dacă producţia creşte, în lume suferă de foame mai mult de 1 miliard de oameni şi
aproximativ 2 miliarde suferă de subnutriţie. Rezolvarea acestei probleme nu se prevede
rezolvată pînă în anul 2050 deoarece numărul populaţiei depăşeşte 9 miliarde de oameni şi
necesitatea în alimente se dublează. Fiecare ţară trebuie să determine direcţiile prioritare de
atingere a securităţii alimentare a producţiei luînd în consideraţie tendinţele mondiale.
Un alt argument este redat de faptul că numărul agricultorilor în Uniunea Europeană a
scăzut. Populaţia activă din agricultură reprezintă doar 3-4 % din totalul populaţiei active.

11
Planeta este confruntată la acest început de secol şi de mileniu cu numeroase surse de
insecuritate alimentară – stocuri de cerealiere reduse, populaţie în creştere, preţuri fluctuante, dar
cu tendinţă de creştere, utilizarea pe baze lipsite de sustenabilitate a pămîntului şi a apei, efecte
cumulate ale eroziunii solului şi creşterii globale a temperaturii – astfel încît sunt necesare
schimbări majore în toate aspectele vieţii noastre. De la începutul anilor ‘90, s-a produs o
reducere substanţială a potenţialului agrar al ţărilor Europei Centrale şi de Est, inclusiv al
potenţialului agrar al Republicii Moldova, unde nivelul producţiei alimentare a scăzut cu peste
40 la sută. Propriuzis, această regiune devine un factor destabilizator al situaţiei alimentare de pe
mapamond şi o piaţă importantă a produselor de import, ce aminteşte, într-o anumită măsură,
modelul de dezvoltare al ţărilor lumii a treia. În general, în majoritatea ̨ţărilor din această zonă,
aprovizionarea cu produse alimentare s-a înrăutăţit. Scăderea nivelului de viaţă a populaţiei a
determinat creşterea cotei de cheltuieli din bugetul familiei pentru provizii, în timp ce media
consumului de calorii de persoană s-a redus. Astfel, chiar şi în cazul mobilizării bugetelor de
familie pentru procurarea produselor alimentare, nivelul de consum al acestora se află în scădere.
Asigurarea securităţii alimentare este strict dependentă de realizarea unui echilibru
durabil între producţia alimentară mondială, populaţia în continuă creştere şi veniturile, respectiv
cererea sa de alimente. Problema securităţii alimentare este o parte a securităţii naţionale a unui
stat, dar şi a securităţii mondiale, este o problemă complexă care trebuie analizată în profunzime
ţinînd cont de situaţia din prezent şi trecut pentru a putea previziona şi propune soluţii pentru
viitor.
Pentru statele din Uniunea Europeană este foarte important să asigure securitatea
alimentară în perspectivă, pe termen mediu şi lung, nu numai pe teritoriile statelor UE, dar să se
asigure că aceasta nu este ameninţată în întreaga Europă şi nu numai.
Asigurarea securităţii alimentare pe termen lung prin diminuarea efectului factorilor care
au condus la apariţia crizei alimentare, trebuie să aibă în vedere: creşterea susţinută a
disponibilităţii alimentelor printr-o producţie sporită şi de calitate a micilor fermieri, lărgirea
acoperirii şi a eficienţei sistemelor de protecţie socială, îmbunătăţirea managementului de risc
alimentar, îmbunătăţirea accesului la pieţele internaţionale de alimente, obţinerea unui consens
internaţional mai extins referitor la biocombustibili pentru evitarea politicilor şi practicilor
păguboase, care ameninţă securitatea alimentară globală.
Deoarece CAI constituie aproximativ jumătate din potenţialul economic al republicii,
trebuie acordată o atenţie deosebită acestui sector al economiei şi urmează să fie promovată o
politică bine chibzuită, care să prevadă realizarea unui complex de măsuri pentru dezvoltarea de
mai departe a ramurilor agriculturii şi industriei alimentare, asigurarea populaţiei cu produse

12
alimentare, utilizarea diverselor forme de susţinere economică a producătorilor în baza
perfecţionării mecanismului preţurilor şi financiar - creditar, promovarea reformei agrare
şi de restructurare a întreprinderilor. Este nevoie de a realiza un program complex de măsuri
pentru a scoate CAI din starea de criză în care se află la momentul dat. Anume în această
perioadă statul trebuia să joace un rol foarte activ, să fie ca un indicator, pe de o parte, să exercite
un control strict, reglînd procesele ce au loc în CAI, iar prin alte căi să liberalizeze aceste
procese, dînd posibilitate producătorului să se dezvolte de sine stătător sub acţiunea legilor şi
cerinţelor pieţei.
Aşadar, la etapa actuală o deosebită importanţă are elaborarea teoretică şi realizarea
practică a concepţiei agrare şi strategiei alimentare a ţării, orientată spre rezolvarea problemei
asigurării securităţii alimentare ca element al sistemului securităţii economiei naţionale a ţării.
Impactul competitivităţii asupra securităţii alimentare a fost foarte puţin studiat în
literatura de specialitate. În contextul dat, un interes deosebit în opinia noastră îl prezintă
cercetările autorilor străini: Abele S., Diagne M., Diagne A., Jayne T. S., Minot N., Seck P. A.,
Batova N. N, Ilina Z. M., Klimova N. V., Mihailov A. Ă, Şelepov I. , Zabloţkaia K. I., Zaiţev Iu..
Relaţia dintre competitivitate şi securitatea alimentară este analizată şi de către specialiştii FAO.
Tangenţial, domeniul dat de cercetare se regăseşte şi în lucrările unor cercetători
autohtoni: Bajura T., Burlacu N., Cimpoieş D., Clipa V., Cotelnic A., Fala A., Gumeniuc I.,
Ioniţă I., Litvin A., Smîc A., Stratan A., Timofti E., Ţurcanu P. ş. a.
Reieşind din argumentele invocate privind necesitatea studierii continue a problemei
securităţii alimentare, scopul principal al tezei constă în perfecţionarea mecanismelor
manageriale de sporire a competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării securităţii
alimentare a Republicii Moldova.
Pentru atingerea acestui scop, cercetarea de faţă s-a orientat spre soluţionarea
următoarelor obiective:
- elucidarea bazelor conceptuale ale managementului competitivităţii;
- descrierea problemei alimentare în contextul tendinţelor mondiale;
- caracterizarea securităţii alimentare şi prezentarea corelaţiei acesteia cu competitivitatea
sectorului agroalimentar;
- analiza stării actuale a sectorului agrar;
- elucidarea implicaţiilor manageriale la nivel instituţional în evaluarea competitivităţii sectorului
agroalimentar;
- determinarea nivelului de acces fizic la producţia agroalimentară;
- determinarea accesului economic şi consumului de produse alimentare;

13
- prezentarea aportului unor întreprinderi agroalimentare la asigurarea securităţii alimentare;
- aprecierea nivelului de dezvoltare durabilă a pieţei agroalimentare autohtone;
- perfecţionarea managementului competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării securităţii
alimentare.
Suportul informaţional al cercetării îl constituie datele colectate din anuarele statistice
editate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova şi FAO, documentele oficiale din
Republica Moldova (acte normative şi legislative), materialele prezentate de către MAIA. Au
fost consultate publicaţiile periodice, materialele conferinţelor ştiinţifice pe problematica
cercetată, literatura de specialitate din Republica Moldova şi alte ţări.
În cadrul cercetării au fost utilizate un ansamblu de metode de cercetare, precum analiza
şi sinteza, inducţia şi deducţia, monografică, logică, dialectică, metoda comparativă, observarea.
Utilizarea metodelor matematice a permis elaborarea unui model de determinare a rezervei
suprafeţelor cultivate pe baza majorării producţiei la hectar şi a reducerii suprafeţei.
Acest model a fost exemplificat pentru cazul concret al Republicii Moldova.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute în urma cercetărilor efectuate rezidă în
următoarele:
- concretizarea noţiunii de competitivitate şi a managementului competitivităţii sectorului
agroalimentar;
- argumentarea şi dezvoltarea corelaţiei dintre securitatea alimentară şi competitivitatea
sectorului agroalimentar;
- măsurarea avantajului comparativ al Republicii Moldova privind comerţul agroalimentar în
baza indicelui de specializare Laffay;
- lansarea conceptului “10 A” privind caracteristicile securităţii alimentare;
- sistematizarea dinamicii coeficienţilor dependenţei de import pentru produsele alimentare;
- determinarea prognozelor de dezvoltare a pieţelor produselor agroalimentare autohtone;
- elaborarea modelului economico-matematic de determinare a rezervei suprafeţelor cultivate pe
baza majorării producţiei la hectar şi a reducerii suprafeţei;
- elaborarea unor recomandări practice care pot contribui la creşterea competitivităţii producţiei
agricole şi asigurării securităţii alimentare a ţării.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul cercetat constă în elucidarea
corelaţiei competitivitatea sectorului agroalimentar – securitatea alimentară şi determinarea
implicaţiilor manageriale la macronivel, fapt ce a contribuit la perfecţionarea mecanismelor
manageriale instituţionale şi formularea recomandărilor în vederea aplicării acestora pentru
sporirea competitivităţii şi securităţii alimentare a ţării.

14
Semnificaţia teoretică a lucrării rezidă în faptul că raţionamentele utilizate pot contribui
la dezvoltarea conceptelor legate de competitivitate şi securitate alimentară.
Valoarea aplicativă a tezei constă în faptul că, fiind examinate problemele actuale
privind competitivitatea sectorului agroalimentar şi ale securităţii alimentare sunt propuse soluţii
adaptate la situaţia concretă din Republica Moldova. Valoarea practică rezidă şi din utilizarea de
către organele de conducere în agricultură a modelului economico-matematic de determinare a
rezervei suprafeţelor cultivate pe baza majorării producţiei la hectar şi a reducerii suprafeţei
Implementarea rezultatelor ştiinţifice este confirmată prin certificatele de
implementare emise de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Institutul
Naţional de Cercetări Economice. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice pot fi utilizate în calitate de
material teoretic şi practic pentru actorii responsabili de funcţionarea competitivă a sectorului
agroalimentar.
Aprobarea rezultatelor investigaţiei s-a realizat în cadrul conferinţelor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale din Republica Moldova şi România, precum şi a Simpozionului
ştiinţific internaţional cu tema: Economie agrară şi dezvoltare rurală-realităţi şi perspective
pentru România (septembrie 2011). Rezultatele cercetărilor efectuate au fost examinate şi
aprobate în diferite lucrări ştiinţifice şi reviste ştiinţifice de profil cu un volum total de 4,80 c.a.
Ideile şi tezele principale ale cercetării au fost expuse în 12 publicaţii.
Structura şi conţinutul tezei au fost determinate de scopul şi obiectivele lucrării. Teza
include adnotaţii în limba romană, engleză, rusă, lista abrevierilor, introducere, 3 capitole,
concluzii şi recomandări, bibliografie, anexe. Conţinutul tezei este expus pe 141 pagini.
Materialul ilustrativ conţine 30 figuri, 33 tabele, 22 formule, 33 anexe. Bibliografia include 188
numiri.
În Introducere se prezintă actualitatea şi importanţa problemei abordate, scopul şi
obiectivele tezei, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, semnificaţia teoretică şi valoarea
aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor cercetării.
În Capitolul I al tezei, întitulat „Abordări teoretice şi corelaţii între securitatea alimentară
şi competitivitatea sectorului agroalimentar” se prezintă o sinteză a principalelor teorii
economice în abordarea competitivităţii, managementului competitivităţii, problemei alimentare
şi securităţii alimentare. Sunt prezentate termeni şi definiţii privind competitivitatea,
managementul competitivităţii şi securitatea alimentară utilizate de către diferite organizaţii şi
ţări, inclusiv în Republica Moldova. De asemenea sunt argumentate corelaţiile între securitatea
alimentară şi managementul competitivităţii sectorului agroalimentar.

15
Astfel, investigînd monografiile, lucrările ştiinţifice, publicaţiile şi experienţa clasicilor în
domeniu, a economiştilor englezi, români, ruşi şi autohtoni, a fost dezvoltată baza teoretică
privind aspectele conceptuale ale managementului competitivităţii şi securităţii alimentare.
În Capitolul II al tezei-„Analiza competitivităţii sectorului agroalimentar şi
determinanţilor securităţii alimentare” s-a analizat starea actuală a sectorului agrar, prezentîndu-
se dinamica suprafeţelor însămînţate cu culturi agricole, efectivul de animale, producţia medie şi
volumul producţiei acestora.
De asemenea au fost descrise instituţiile responsabile de competitivitatea sectorului
agroalimentar al Republicii Moldova, au fost expuse politicile şi factorii principali care
influenţează competitivitatea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova. În continuare s-a
evaluat competitivitatea sectorului agrar cu ajutorul indicelui de concentrare a comerţului,
indicelui de specializare Laffay, precum şi analizei dinamicii importului şi exportului de produse
agricole şi agroalimentare.
O atenţie deosebită este acordată procesului de determinare a accesului fizic la alimente
care reprezintă unul dintre factorii de evaluare a nivelului de securitate alimentară a ţării. A fost
analizată producerea producţiei agricole pe cap de locuitor, nivelul de autoaprovizionare cu
produse agricole, precum şi gradul de acoperire a necesarului de consum de fructe, legume,
zahăr şi ouă pe baza producţiei autohtone.
Capitolul oferă de asemenea o determinare a accesului economic şi a consumului de
produse alimentare. În acest scop au fost prezentate preţurile la producţia agricolă, indicatorii ce
caracterizează veniturile şi nivelul de trai al populaţiei, indicele de corelaţie dintre puterea de
cumpărare a populaţiei şi preţurile produselor alimentare, precum şi indicele de corelaţie dintre
productivitatea muncii şi salariul unui lucrător din agricultură.
În Capitolul III „Direcţiile funcţionării durabile a sectorului agroalimentar în vederea
asigurării securităţii alimentare” este prezentat conceptul “10A” privind caracteristicile
securităţii alimentare, tabelul ce conţine informaţia sistematizată cu privire la gradul dependenţei
de import pentru produsele agricole, precum şi aportul unor întreprinderi agroalimentare la
asigurarea securităţii alimentare prin prisma indicatorilor ce caracterizează rezultatele financiare,
şi anume venitul din vînzări şi profitul net.
În continuare sunt efectuate prognozele balanţelor resurselor alimentare pentru anii 2014-
2015.
De asemenea este prezentat modelul care permite determinarea rezervei suprafeţelor
cultivate pe baza majorării producţiei la hectar şi a reducerii suprafeţei.

16
Tot în acest capitol sunt prezentate soluţii şi propuneri de îmbunătăţire a managementului
competitivităţii sectorului agroalimentar în vederea asigurării securităţii alimentare a Republicii
Moldova.
Ultimul compartiment al tezei cuprinde sinteza rezultatelor obţinute în lucrare şi
inserează concluziile, efectuate drept rezultat al cercetărilor şi recomandările, care, în opinia
autorului, reprezintă importante măsuri, orientări şi direcţii de perfecţionare a managementului
competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării securităţii alimentare a Republicii Moldova.

17
1. ABORDĂRI TEORETICE ŞI CORELAŢII ÎNTRE SECURITATEA ALIMENTARĂ
ŞI COMPETITIVITATEA SECTORULUI AGROALIMENTAR

1.1 Bazele conceptuale ale managementului competitivităţii


Într-o economie funcţională, alocarea şi utilizarea resurselor se face pe criterii de
competitivitate, într-un cadru economic transparent, dominat de forţele pieţei. Ideea pe care
dorim să o promovăm se poate sintetiza în cîteva cuvinte: competitivitatea este motorul
dezvoltării şi creşterii economice, într-o lume a interdependenţelor crescînde, în care caracterul
tot mai deschis al economiilor naţionale se impune cu o acuitate din ce în ce mai pronunţată.
Primele delimitări conceptuale ale competitivităţii au fost enunţate de economişti, dar, în
timp, managerii, oamenii de afaceri şi specialiştii în marketing au adus abordărilor clasice
amendamente substanţiale, care au exacerbat numărul de "definiţii" ale acestui fenomen.
Intensitatea cu care a fost susţinută importanţa competitivităţii în analiza sau proiectarea
politicilor la nivel micro şi macroeconomic a fluctuat în timp, existînd păreri pro şi contra
importanţei acestei problematici, precum şi păreri divergente referitoare la modul de abordare a
acestui subiect.
Adam Smith a lansat teoria avantajului absolut în comerţul internaţional bazată pe
specializarea internaţională a unei ţări. Conform acestei teorii pentru asigurarea creşterii
economice statul trebuie să participe în comerţul internaţional cu acele mărfuri pe care le
produce cu costuri reduse şi să le importe pe acelea la care nu obţine avantaje concurenţiale [115,
p. 91].
Ideile lui A. Smith sunt dezvoltate continuu în teoria avantajului comparativ relativ
elaborată de David Ricardo, care relevă prioritară importanţa mărimilor relative în analiza
eficienţei şi funcţiei comerţului exterior în relaţiile economice internaţionale. Acceptînd teoria
lui A. Smith corectă, pentru un caz particular, el a formulat teoria priorităţilor „comparative” ori
teoria avantajului comparativ, determinate, ca şi la A. Smith, de diferenţe de cheltuieli, dar nu de
valoarea lor absolută, ci de mărimea lor relativă pentru a explica modelul comerţului.
Conform acestei teorii, avantaje în comerţul internaţional pot obţine toate ţările lumii,
chiar şi cele care înregistrează un dezavantaj absolut la fabricarea tuturor mărfurilor, deci, le
produce cu cheltuieli mai mari pe unitate de produs, în comparaţie cu alte ţări.
Teoria avantajului comparativ a fost formulată independent şi de Robert Torrens care a
fost un promotor al tarifelor reciproce şi nu a sprijinit comerţul liber unilateral.
Bazele teoriei şi cercetărilor ce vizează avantajul competitiv se regăsesc în lucrarea lui
Michael Porter, „Avantajul Competitiv al Naţiunilor”, lucrare ce încearcă să raspundă la

18
întrebarea: „De ce unele naţiuni au succes în anumite industrii şi care sunt implicaţiile acestora
asupra firmelor sau economiilor naţionale?”. Conform acestuia, „mediul politic, instituţional şi
economic al unei naţiuni” joacă un rol important în dezvoltarea cu success a industriei
competitive. Porter susţine că „naţiunea mamă capată o semnificaţie tot mai mare, deoarece
constituie sursa de aptitudini şi tehnologii ce stau la baza avantajului competitiv”[149, p. 207]
În viziunea lui Porter, avantajul competitiv al unei firme poate fi asigurat prin intermediul
unui cost redus; realizarea de produse/servicii care se diferenţiază prin calităţile lor de
produsele/serviciile similare oferite de ceilalţi sau majoritatea concurenţilor; promovarea unei
strategii focalizate pe segmente bine definite ale pieţei (preţ redus sau produs diferenţiat).
Porter considera că măsurarea competitivităţii trebuie să ia în calcul productivitatea
economiei-adică valoarea bunurilor şi serviciilor produse pe o unitate a capitalului, resurselor
umane sau resurselor naturale ale unei naţiuni [67, p.11].
Economiile aglomerate la nivel de cluster influienţează mult mai profund competitivitatea
[150, p. 85].
Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un
anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din
punct de vedere al concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-uri specializate,
cum ar fi componente, maşini şi servicii, sau furnizori de infrastructură specializată [151, p. 78].
Nu există la ora actuală o definiţie universal acceptată şi nici un consens unanim acceptat
referitor la cele mai potrivite metode de comensurare a competitivităţii, iar acest lucru generează
controverse şi uneori confuzie în modul de abordare a acestei problematici.
Competiţia este în general definită ca fiind "rivalitatea dintre ofertanţii de bunuri şi
servicii de pe piaţă" sau "un joc cu regulamente impuse de piaţă, cu învingători şi perdanţi, care
pot fi persoane, produse, entităţi economice, ramuri economice, naţiuni sau regiuni economice",
în aproape toate teoriile economice se susţine efectul benefic al competiţiei în sensul atingerii
"optimului lui Paretto". Guvernele care administrează economii de piaţă îşi orientează în general
politicile economice spre stimularea competiţiei, deşi uneori acestea pot genera conflicte de
interese din perspectiva promovării interesului naţional [28, p. 241].
Competitivitatea este obiectivul principal al politicii economice şi capacitatea de a
menţine, într-o economie globală, un ritm de creştere acceptabilă a nivelului de viaţă al
populaţiei cu o distribuire echitabilă (Landau R.) [145, p. 299-323].
Competitivitatea este o categorie care exprimă posibilităţile economice, tehnico-ştiinţifice, de
producţie, manageriale, organizatorice, de marketing etc. ale întreprinderii, ramurii, economiei

19
ţării, care se concretizează în mărfuri şi servicii, atît pe pieţele interne, cît şi pe cele externe [89,
p. 150].
Termenul "competitivitate" mai este definit ca fiind "abilitatea unei economii de a susţine
creşterea cererii agregate şi de a-şi menţine în acelaşi timp exporturile. Primul semnal al slăbirii
competitivităţii unei ţări este de obicei dat de creşterea importurilor şi scăderea exporturilor".
Potrivit Băncii Mondiale, competitivitatea “cumulează elementele care conferă o
poziţionare superioară unei entităţi economice faţă de concurenţii acesteia” [64, p. 41].
Din punct de vedere microeconomic, competitivitatea se poate defini drept "capacitatea
unei entităţi microeconomice (unitate, firmă etc.) de a cîştiga sau apăra un segment de piaţă".
Definiţia se poate extinde şi la nivel macro, "capacitatea unei structuri macroeconomice de a
cîştiga sau apăra părţi ale pieţelor externe şi interne" sau, cu alte cuvinte, "capacitatea unei ţări de
a-şi extinde exporturile şi de a-şi apăra şi limita importurile"[28, p. 244].
O firmă este competititivă, dacă nivelul preţului său de vînzare este durabil egal sau
inferior celui al concurenţilor.
În opinia lui Ovidiu Nicolescu şi Dumitru Zaiţ competitivitatea reprezintă “capacitate,
însuşire sau caracteristică a unui sistem- firmă, ramură, economie naţională etc.- de a obţine, în
domeniile economic, ştiinţific, tehnic, tehnologic etc., rezultate superioare în competiţia de pe
plan internaţional sau intern cu sisteme similare [62, p.23].
În Republica Moldova, studiile cu privire la competitivitate s-au intensificat la începutul
anilor 2000. În circuitul ştiinţific naţional, conceptul de competitivitate a migrat din domeniul
teoriei managementului şi marketingului în cel al teoriei economice şi al politicilor economice.
În cercetările lor, savanţii autohtoni definesc competitivitatea drept un fenomen economic
complex specific economiei contemporane, care prezintă o deosebită importanţă atît în procesul
de creare şi repartizare a valorii adăugate în cadrul sistemului economic naţional, cît şi în
procesul de integrare eficientă a Republicii Moldova în circuitul economic internaţional. De
asemenea ei acordă o atenţie deosebită caracteristicilor definitorii ale competitivităţii,
evidenţiază factorii determinanţi ai competitivităţii, precum şi determină interacţiunile dintre
conceptul de competitivitate a economiei naţionale cu alte concepte şi domenii ale vieţii
economice şi sociale (creştere şi dezvoltare economică, dezvoltare durabilă, productivitate,
globalizare, securitate naţională şi economică etc.). Competitivitatea economiei naţionale
constituie un domeniu prioritar de cercetare în lucrările savanţilor Bajura T., Burlacu N.,
Cimpoieş D., Clipa V., Cotelnic A., Fala A., Gumeniuc I., Ioniţă I., Litvin A., Smîc A., Stratan
A., Timofti E., Ţurcanu P. ş. a.

20
O competitivitate reală implică faptul că nivelul profitului rezultat să fie "normal", în
condiţiile în care structura şi nivelul costurilor nu sunt nefavorabile.
Competitivitatea unei localităţi reprezintă capacitatea de a menţine condiţiile
instituţionale, economice şi de infrastructură ce ar favoriza constituirea, atragerea şi dezvoltarea
unor companii / firme care produc mărfuri şi servicii de calitate mai înaltă şi / sau la preţuri mai
joase faţă de competitori [43, p. 9].
În sens mai larg, competitivitatea este capacitatea de a înfrunta concurenţa pe piaţă (prin
nivelul tehnologic şi volumul vînzărilor).
Cînd se vorbeşte despre competitivitatea unui sector sau a unei economii, se tratează
conceptul în raport cu concurenţii străini, adică analizînd performanţele sale în comerţul exterior
sau, altfel zis, capacitatea industriilor (a întreprinderilor care o reprezintă) de a pătrunde pieţele
externe (sporirea exporturilor şi a investiţiilor străine directe) şi de a face faţă concurenţei.
Numai în condiţiile unei concurenţe intense întreprinderile sunt stimulate de a-şi eficientiza în
permanenţă activitatea, de a produce bunuri de o calitate superioară şi de a gestiona raţional
costurile de producţie.
La nivel de ţară noţiunea de competitivitate capătă semnificaţii mai complexe. Pentru o
ţară obiectivul final este creşterea nivelului de viaţă şi a bunăstării cetăţenilor săi [16, p. 37].
Competitivitatea unui stat reprezintă gradul de posibilitate a ramurilor economiei
naţionale de a produce, în condiţii de piaţă libere şi echitabile, mărfuri şi servicii care corespund
necesităţilor pieţei interne şi externe şi să asigure concomitent creşterea veniturilor reale ale
personalului angajat [109, p. 36].
Diferenţele dintre valorile naţionale, culturile, structurile economice, organizaţiile
existente şi evoluţiile istorice a statelor-toate acestea contribuie la atingerea unei competitivităţi
durabile, chiar dacă există mari diferenţe în elementele ce formează competitivitatea fiecărei ţări
în parte, deoarece nici un stat nu poate fi competitiv în toate, sau în majoritatea sectoarelor [70 ,
p. 6].
În termeni macroeconomici, din perspectiva pe termen mediu şi lung, o definiţie sintetică
a noţiunii de competitivitate ar fi următoarea : o ţară este competitivă pe plan internaţional dacă
îndeplineşte simultan următoarele condiţii: productivitatea sa creşte cu o rată similară sau
superioară celei a principalilor parteneri comerciali, cu nivel comparabil de dezvoltare; reuşeşte
să-şi menţină un echilibru comercial extern în condiţiile unei economii de piaţă libere; realizează
un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă.
Competitivitatea, aşa cum afirmă mulţi economişti, devine un subiect fierbinte în
condiţiile globalizării, nu numai ca urmare a progreselor realizate în conceptualizarea ei (prin

21
includerea avantajelor competitive), ci şi a transformărilor apărute în sistemele relaţionale dintre
economiile naţionale [66, p. 23].
Aptitudinile unei economii sau ale unei firme, de a face faţă concurenţei şi de a avea
vocaţie competitivă, impun atît recurgerea la analize de preţ, cît şi la elemente structurale. În
acest sens se poate distinge o competitivitate ”preţ” şi o alta fără preţ, respectiv ”structurală”.
Competitivitatea ”preţ”, se bazează pe aptitudinea de a propune produse cu preţuri mai mici decît
cele ale concurenţei; aceasta depinde de trei elemente: costurile de producţie suportate de
producători (salarii, consumuri intermediare, costul capitalului, contribuţii sociale, impozite);
valoarea ratei de schimb; comportamentul marjei exportatorilor.
Competitivitatea "fără preţ" sau structurală se leagă de factorii care nu au o influenţă
directă asupra preţurilor, dar care joacă totuşi un rol în aptitudinile producătorilor de a-şi impune
produsele. În decizia clienţilor de a cumpăra, există şase "criterii fără preţ" care au o importanţă
fundamentală: calitatea, gradul de inovare, termenul de livrare, notorietatea mărcii, întreţinerea şi
serviciile post-vînzare, dinamismul comercial. [16, p. 39].
Chiar dacă paleta de definiri a conceptului este extrem de bogată, se poate afirma că
factorii fundamentali ai competitivităţii se împart în două categorii, şi anume: legaţi de cost/preţ
şi de calitate [143, p. 151-156.].
Competitivitatea din punct de vedere al costurilor/preţurilor, componentă a teoriei
avantajului comparativ, este susţinută în general prin teoriile clasice, conform cărora evaluarea
competitivităţii se face după criteriul preţurilor.
La acest aspect se referă şi economistul Timofti E., care remarcă că ”În condiţiile de piaţă
concurenţială problema reducerii costului producţiei capătă o importanţă mare” [77, p. 148].
Avantajul de cost apare atunci cînd firma produce „mai bine”sau „altfel” [19, p. 63].
Competitivitatea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova este redusă şi din cauza
deficienţelor legate de fragmentarea excesivă a suprafeţelor agricole. În acest context, relaţia
dintre performanţă şi dimensiunea fermelor agricole a fost cercetată de economistul Cimpoieş
D., care a analizat lacunele cadrului legal din domeniul reglementării funciare şi accentuează că
”Indicatorii valorici exprimă nivelul rezultatelor economico-financiare, devenind evidentă
legătura dintre performanţa de natură economică şi mărimea exploataţiilor agricole.” [18, p. 85].
Factorul competitivităţii reprezintă un motiv nemijlocit a cărui prezenţă este necesară şi
suficientă pentru schimbarea unuia sau mai multor criterii ale competitivităţii [102, p. 16].
Factorii calitativi care influenţează competitivitatea sunt, cu alte cuvinte, toţi ceilalţi
factori care nu sunt legaţi direct sau indirect de preţuri şi costuri. De exemplu, produsele noi,
inovaţiile, cele destinate unor consumuri specifice, produsele de calitate superioară, cele de

22
marcă recunoscute la nivel mondial sau cele produse de exportatori care se bucură de recu-
noaştere internaţională pot fi exportate chiar dacă nu sunt mai ieftine decît produsele similare ale
competitorilor [141, p. 246].
Calitatea reprezintă totalitatea proprietăţilor şi caracteristicilor producţiei care permit
acesteia să satisfacă necesităţile dorite [87, p. 63].
Calitatea producţiei nu este unicul factor al competitivităţii, deşi este considerată a fi o
parte esenţială a acesteia [80, p. 22-23].
Competitivitatea spre deosebire de calitate este determinată doar de acele proprietăţi a
producţiei care reprezintă interes pentru consumator şi asigură satisfacerea intereselor acestuia,
celelalte caracteristici în acest caz nu sunt luate în consideraţie[92, p. 11; 125, p. 17; 127, p. 9].
Relaţia calitate – competitivitate are are la bază următoarele două elemente distincte:
- cerinţele clienţilor în diversificare în timp; ele depind de capacitatea de plată, de nivelul
de educaţie / cunoaştere al clienţilor, de obiectivele pe care clienţii şi le propun, de condiţia lor
socială; finalitatea evoluţiei acestora se concretizează prin creşterea gradului de complexitate al
produselor, prin multiplicarea funcţiunilor acestora. Acest element este generator de calitate
specifică, concretizată prin produse/ servicii mai complexe, mai performante, mai ieftine dacă
este posibil.
- răspunsul producătorilor la aceste cerinţe, concretizat prin dezvoltarea gradului de
complexitate a echipamentelor tehnologice, capabile să asigure calitatea noilor produse/ servicii
cerute de clienţi; această relaţie dinamică în timp, mai are în vedere şi aspectele specifice legate
de competitivitatea pe segmentul de piaţă al producătorilor.
Experţii Uniunii Europene (UE) delimitează factorii competitivităţii în trei grupe:
- factorii cererii interne la produse;
- factorii care determină ponderea exportului ţării;
- factorii care caracterizează starea balanţei conturilor curente şi determină competitivitatea
economiei ca posibilitatea de a majora ponderea exportului pe piaţa globală a produselor
analogice sau de a majora emisia produselor fără a înrăutăţi balanţa conturilor curente [97, p.
27].
În lucrările autorilor Grinevici M. [88, p. 135-144], Cocorev V., Taran V. [103, p. 32-33]
este prezentată clasificarea factorilor în funcţie de scară, timp, direcţie de influenţă, grad de
manevrare etc. Aceştia formează indicatorii specifici ai competitivităţii întreprinderii. Baza
clasificării factorilor trebuie să constituie evaluarea influienţei condiţiilor interne şi externe de
funcţionare a agentului economic asupra indicatorului său de competitivitate (Anexa 1).
Grupa factorilor tehnico-organizatorici este una determinantă şi influenţează direct asupra

23
activităţii întreprinderii, creşterii potenţialului său legat de perfecţionarea tuturor nivelurilor de
conducere, creşterea calificării cadrelor etc.
Grupa social-economică concentrează principalele caracteristici de funcţionare a
întreprinderii de pe poziţia repartizării eficiente a resurselor, profitabilităţii şi stabilităţii
financiare, stării infrastructurii sociale.
Grupa ramurală constituie activitatea de bază a agenţilor economici şi în mare măsură
determină direcţia de perfecţionare a tehnicii, tehnologiei, organizării şi conducerii producţiei în
fiecare întreprindere.
Grupa factorilor pieţei include acele condiţii, care apar ca urmare a interdependenţei
numeroşilor participanţi ai pieţei şi acţiunilor lor orientate spre atingerea poziţiilor avantajoase
de piaţă.
Căile de atingere a competitivităţii întreprinderii sunt următoarele:
- reducerea costurilor de producţie ce duc la creşterea priorităţii întreprinderii date faţă de
concurenţi;
- determinarea factorilor de producţie (naturali, de muncă, financiari);
- creşterea capacităţii de creare a priorităţilor mărfii sau serviciului întreprinderii date faţă de
marfa (serviciul) concurenţilor etc [65, p. 342].
Strategia de piaţă a întreprinderii agricole este rezultatul unei opţiuni dintr-o multitudine
de variante. Strategia de piaţă trebuie sa ţină seama de principalele dimensiuni şi trăsături ale
pieţei cum ar fi: poziţia întreprinderii faţă de dinamica pieţei, poziţia întreprinderii faţă de
structura pieţei (pe segmente), poziţia întreprinderii faţă de schimbările pieţei, poziţia
întreprinderii faţă de exigenţele pieţei privind calitatea produselor agricole şi agroalimentare şi
poziţia întreprinderii faţă de nivelul competiţiei.
O întreprindere agricola orientată spre economia de piaţă poate adopta următoarele
strategii: strategia creşterii, diferenţiată, activă, a exigenţei ridicate, ofensivă.
Întreprinderea agricolă care realizează mai multe produse poate adopta o strategie globală
(unică) sau strategii distincte, adecvate fiecărui produs. De asemenea, unitatea agricolă poate
adopta strategii specifice pieţei interne şi/sau externe [15, p. 81-82].
Înainte de a trece la sinteza abordărilor teoretice privind managementul competitivităţii,
vom readuce în vizor definiţia universală a managementului propusă de A. Smith care în lucrarea
sa “Bogăţia naţiunilor” apărută în anul 1766 arată că “managementul constă în organizarea
raţională şi coordonarea competentă a grupurilor umane în cadrul activităţii de producere a
bunurilor materiale” [1, p. 6].

24
Unii specialişti consideră că noţiunea de management are o sferă mai îngustă deoarece se
referă doar la o singură întreprindere. Astfel P. Druker vorbeşte despre management numai în
întreprinderile care produc mărfuri sau prestează servicii economice şi susţine că “experienţa
managementului nu poate fi transferată şi aplicată în cadrul altor instituţii” [27, p. 138].
Nu susţinem acest punct de vedere deoarece, oriunde oamenii sunt grupaţi pentru un scop
comun, apare necesitatea unei conduceri care să determine politica, să organizeze şi să
controleze.
Cele mai răspîndite definiţii de ordin pragmatic ale managementului se regăsesc în
lucrările de management nord-americane. În acest context J. Longeneker şi Ch. Pringle definesc
managementul ca “procesul de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice în
vederea îndeplinirii scopului primar al organizaţiei- obţinerea de producţie şi servicii dorite de un
anumit segment al societăţii” [146, p. 8].
Tendinţa de a defini conducerea ca realizare a funcţiilor o întîlnim în lucrarea “Bazele
managementului” a autorilor M. Mescon, M. Albert, F. Khedouri care desemnează
managementul ca “procesul de planificare, organizare, motivare şi control, necesar pentru a
formula şi atinge scopurile organizaţiei” [110, p. 38].
În opinia savantului rus Fathudinov managementul reprezintă o ştiinţă interdisciplinară
care se bazează pe cercetarea influienţei aspectelor tehnice, economice, organizatorice,
ecologice, psihologice, sociale etc. asupra eficienţei utilizării resurselor şi competitivităţii
deciziilor de conducere adoptate [124, p. 515].
Nicolescu O. arată că “managementul rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de
management din cadrul firmelor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le
guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să
asigure ridicarea eficienţei” [61, p. 7]. Autorul arată că esenţa ştiinţei managementului o
reprezintă studiul relaţiilor şi proceselor de management, şi nu a celor economice.
Conceptul de management al competitivităţii a fost cercetat şi reflectat în mai multe
lucrări de specialitate. Printre principalii autori care au scos în evidenţă noţiunea
managementului competitivităţii figurează P. Kotler [105], E. Dihtl şi H. Hershgen [91], care au
abordat managementul competitivităţii în special în contextul marketingului strategic, motiv
pentru care nu putem afirmă faptul că anume aici s-a creat un concept aparte al managementului
competitivităţii, cu implicaţiile şi structura sa specifică.
În acelaşi context, M. Porter [148] şi I. Ansoff [84] tratează managementul
competitivităţii drept un proces de acţiune asupra factorilor competitivităţii (resursele umane,
fizice, financiare, infrastructura etc.).

25
În lucrarea sa „Management stratégique et compétitivité” [135], Marc Ingham prezintă
strategia de gestionare a competitivităţii şi factorii de integrare şi dinamică a competitivităţii.
Roland Perez, Julienne Brabet şi Said Yami [137] elucidează managementul competitivităţii prin
prisma abordărilor sociale, în special în contextul în care are loc o restructurare industrială în
statele europene.
Savanţii ruşi sunt acei care au abordat managementul competitivităţii (ca o categorie
economică ca atare) în diverse studii, în special începînd cu perioada anilor 1990. Printre studiile
cele mai cunoscute se numără lucrările unor astfel de savanţi ca: G. L. Azoev [81], R. A.
Fathudinov [124], А. Iu. Iudanov [130] şi alţii.
Fathudinov vine cu o nouă abordare asupra managementului competitivităţii
companiei/organizaţiei care se bazează pe legile economice, teoria valorii, gestiunea calităţii,
instruirea specialiştilor, precum şi evidenţierea aspectelor tehnice, organizatorice şi psihologice
de conducere. Acesta propune următoarele abordări ştiinţifice asupra managementului
competitivităţii [124, p. 513-519]:
Abordarea sistemică presupune cercetarea obiectului ca sistem. Sistemul este alcătuit din
două componente: mediul extern- totalitatea factorilor cu care interacţionează firma şi structura
internă- totalitatea componentelor interrelaţionate care asigură procesul de acţiune a subiectului
conducerii asupra obiectului în vederea atingerii scopurilor sistemului.
Abordarea evolutivă constă în reînnoirea producţiei în vederea satisfacerii necesităţilor
unei pieţe concrete, aceasta trebuie să se producă cu cheltuieli minime la o unitate de efect.
Abordarea inovaţională rezidă în orientarea dezvoltării economiei ţării la activizarea
activităţii inovaţionale în domeniul ramurilor de bază care constituie motoarele de dezvoltare a
economiei.
Abordarea complexă presupune luarea în consideraţie a aspectelor tehnice de conducere,
ecologice, economice, organizatorice, sociale, psihologice, politice, demografice şi
interdependenţa acestora. În cazul în care se evită unul dintre aspectele obligatorii de conducere,
problema nu va fi soluţionată.
Abordarea globală. Este necesar de a aborda problemele ce ţin de asigurarea
competitivităţii la nivel global. Metoda globală se aplică în soluţionarea problemelor legate de
standardizarea internaţională, metrologie şi certificare, asigurarea informaţională, crearea,
funcţionarea şi dezvoltarea companiilor transnaţionale.
Abordarea de integrare. Termenul de integrare presupune intensificarea colaborării
subiecţilor de conducere, consolidarea acestora, aprofundarea interrelaţiilor dintre componentele
sistemului de conducere.

26
Abordarea virtuală, a cărei esenţă constă în utilizarea Internetului în vederea obţinerii,
prelucrării, utlizării şi transmiterii informaţiei fără a fi în contact direct cu clienţii şi partenerii.
Abordarea de standardizare. Gestionarea competitivităţii se realizează prin elaborarea şi
atragerea de noi standarde.
Abordarea de marketing presupune orientarea activităţii producătorului la satisfacerea
necesităţilor consumatorilor de mărfuri.
Abordarea funcţională constă în faptul că necesitatea este privită ca o totalitate de funcţii
care trebuie să fie îndeplinite.
Abordarea procesuală presupune faptul că funcţiile generale de conducere sunt
interdependente. Procesul de conducere reprezintă un lanţ de acţiuni interdependente ce ţin de
marketing strategic, planificare, organizarea proceselor, evidenţă şi control, motivare şi
reglementare.
Abordarea structurală constă în determinarea importanţei priorităţilor a factorilor,
metodelor, principiilor şi a altor instrumente în vederea stabilirii corelaţiei de repartizare a
resurselor. Importanţa factorilor de asigurare a competitivităţii mărfurilor- calitate, preţ, calitatea
deservirii, cheltuielile consumatorului trebuie să fie în proporţie de 4:3:2:1. Adică în formarea
strategiei trebuie acordată prioritate calităţii.
Competitivitatea managerului reprezintă avantajul managerului în comparaţie cu alt
manager, care se caracterizează prin posibilitatea de a elabora sistemul de asigurare a
competitivităţii unităţii respective, de a conduce colectivul pentru atingerea scopului sistemului.
Cerinţele faţă de manager sunt: cunoaşterea şi utilizarea metodelor moderne de cercetare şi
elaborarea metodelor de formare a colectivului, organizării şi motivării muncii, îmbunătăţirea
sănătăţii şi sporirea nivelului culturii.
Competitivitatea firmei- posibilitatea firmei de a produce producţie competitivă, precum
şi de a avea avantaje faţă de altă firmă a ramurii date din interiorul ţării sau de peste hotare.
În opinia autoarei Сetîrkina N. Iu. managementul competitivităţii firmei rezidă în
adoptarea unui şir de decizii manageriale orientate la înlăturarea acţiunii factorilor externi şi
exercitarea leadership-ului în corespundere cu scopurile strategice [126, p. 6].
Studiile corespunzătoare managementului competitivităţii se prezintă şi din perspectiva
structurării întreprinderilor la nivelul cărora se şi manifestă [13, p. 140-144]. Aici, Burlacu N.
clasifică întreprinderile în dependenţă de manifestarea competitivităţii, precum şi explică
modalităţile de atingere a unui nivel de competitivitate, în dependenţă de specificul ramural şi de
acţiunile interne ale companiei.

27
Analiza literaturii de specialitate efectuată mai sus, relevă faptul că aproape lipsesc
lucrări dedicate managementului competitivităţii sectorului agroalimentar. În contextul dat,
considerăm că necesitatea studierii competitivităţii la nivelul sectorului agroalimentar este
determinată de influenţa a trei grupe de factori asupra întreprinderilor agricole: climaterico-
naturali, economico-sociali şi ecologici.

Pămîntul-
Energia cinetică principalul Plantele și
a soarelui e mijloc de animalele sunt
transformată în producere mijloace de
energie producție
potențială în
procesul de
fotosinteză

Particularitățil Mijloacele de
e agriculturii producție și
resursele de
muncă se
O parte din
utilizează
producția
produsă în sezonier
agricultură se
utilizează în Condițiile Principalele
ciclul următor de naturale și mijloace de
producție climaterice producție în
influențează agricultură
asupra sunt livrate
agriculturii din industrie

Fig. 1.1. Particularităţile agriculturii


Sursa: [55]
Astfel, în accepţie proprie, competitivitatea sectorului agroalimentar reprezintă un
sistem de avantaje concurenţiale, utilizarea cărora ar asigura dezvoltarea durabilă şi eficientă a
acestui sector, iar, prin urmare, managementul competitivităţii sectorului agroalimentar
reprezintă un proces orientat la formarea şi utilizarea eficientă a resurselor şi avantajelor
concurenţiale prin intermediul politicii ramurale, strategiei şi tacticii de realizare a acestora.
Competitivitatea sectorului agroalimentar este redată de prezenţa unei BTM şi
infrastructuri adecvate care favorizează obţinerea producţiei agricole şi a celei procesate la
costuri reduse, calitate înaltă şi preţuri avantajoase atît pentru producători, cît şi pentru
consumatori.

28
1.2 Problema alimentară în contextul tendinţelor mondiale
În ultimele decenii, problema alimentară a devenit tot mai acută şi a căpătat din punct de
vedere calitativ noi trăsături şi dimensiuni. Dintr-o problemă cu caracter naţional sau regional,
privind numai o parte din populaţia lumii, ea a devenit cu timpul, totuşi, o problemă globală,
cuprinzînd, sub un aspect sau altul, toate ţările şi continentele şi toate nivelurile societăţii
contemporane.
În opinia lui Cauvin J. [132], [136], “condiţiile tehnice, ecologice şi culturale foarte
specifice în care au apărut primele societăţi agrare din istorie nu fuseseră decît puţin timp şi
numai în cîteva regiuni privilegiate ale planetei”.
Agricultura şi alimentaţia, ca problematică, sunt şi rămîn de interes global şi european,
atît ca atare, cît şi privite ca subsistem al altor “sfidări” la scară mondială (globalizarea, sărăcia,
dezvoltarea durabilă, competitivitatea etc.), iar, mai nou, ca parte a crizei financiar- economice,
în curs de desfăşurare.
Particularitatea esenţială a spaţiului economic european- extins la 28 de ţări – este că
agricultura şi alimentaţia “consumă” principala “parte” din bugetul comunitar, acest sector
revendicînd reforme de ajustare, atît la rigorile comerţului internaţional- formulate de OMC – cît
şi la cerinţele convergenţei reale a economiilor europene [63, p. 56].
Evoluţia situaţiei mondiale a alimentaţiei în ultimul deceniu prezintă un interes deosebit,
datorită mai multor factori:
- în deceniul trecut s-au pus bazele tendinţelor de dezvoltare şi soluţiilor posibile la problemele
care preocupă omenirea în viitorul imediat;
- această perioadă este strîns legată de cercetările actuale, avînd în vedere că ele oferă posibilităţi
favorabile pentru analize mai profunde, estimări mai realiste şi concluzii ştiinţifice mult mai
fundamentate decît în trecut;
- situaţia alimentară mondială din deceniile trecute a evoluat în condiţiile preocupărilor crescînde
ale instituţiilor naţionale şi internaţionale pentru problema globală a alimentaţiei şi, în esenţă,
acest lucru este atestat de influenţa pe care o exercită, în acest domeniu de mare importanţă,
iniţiativele luate în cadrul politicilor alimentare naţionale sau de către organizaţiile internaţionale
de profil.
Problema alimentară mondială rezultă din jocul a numeroase contradicţii din sfera
producţiei şi distribuţiei alimentelor, contradicţii determinate, la rîndul lor, de un ansamblu de
fenomene complexe - economice, sociale şi politice - specifice ţărilor şi regiunilor lumii.
Natura globală a problemei alimentare este accentuată de mai multe circumstanţe, care au
apărut în diferite etape de dezvoltare a comunităţii umane: intensitatea şi scara de manifestare,

29
gradul înalt de inegalitate în producţie şi distribuţie, dependenţa accentuată a multor state în curs
de dezvoltare de ajutorul alimentar şi de importurile din alte state, dar şi probabilitatea unor
evoluţii dezastruoase pe termen lung.
Problema alimentară ia diferite forme: de la o structură inadecvată a consumului
alimentar în raport cu cerinţele fiziologice nutritive ale organismului, în unele cazuri, la
înfometare în masă şi moarte produsă de foamete, în altele.
Problema alimentară are două componente de bază: politica alimentară şi politica
nutriţională. În fundamentarea acestora sunt utilizate normele de nutriţie ale populaţiei, care pot
servi la evaluarea volumului şi structurii necesarului în alimente-bază, respectiv resurselor
agroalimentare necesare pentru a fi transformate în alimente direct ingerabile. De asemenea pe
acestă bază se pot stabili volumul şi structura nutrienţilor necesari [29, p. 85].
Rezolvarea cu succes a problemei de asigurare cu alimente presupune necesitatea de păstrare
maximă a principalelor direcţii de specializare a agriculturii care corespund pe deplin condiţiilor
naturale şi economice ale ţării [90, p. 61].
În opinia lui Malassis “politicile agroalimentare reprezintă ansamblul intervenţiilor care
cuprind lanţul alimentar în totalitatea sa, cu cele şapte componente principale: agricultura,
industriile, distribuţia agricolă şi alimentară, restaurantele, industriile şi serviciile aferente,
comerţul exterior agroalimentar şi consumul” [31, p. 28].
Politicile agroalimentare corectează sau completează efectele politicii economice globale.
Ele au ca scop creşterea eficacităţii producţiei alimentare şi ameliorarea echităţii între partenerii
lanţului alimentar, subvenţii pentru dezvoltare şi reglare. Intervenţiile pot viza consumatorii,
producţia alimentară (agricultura, industria, serviciile aferente) sau comerţul interior sau exterior
[28, p. 35-36]
Politicile agroalimentare au ca scop final atingerea stadiului în care întreaga populaţie îşi
poate satisface nevoile nutriţionale. Acest obiectiv este teoretic şi nu s-a atins nici în ţările cele
mai bogate. În aceste ţări există şi populaţie săracă, deşi în număr mai restrîns, pentru care se
aplică anumite programe sociale de susţinere. În ţările în curs de dezvoltare, politicile
agroalimentare au obiective mai restrînse, dar şi o finanţare mult mai săracă.
Politicile agroalimentare sunt strîns legate de politicile macroeconomice care determină
capacitatea de cumpărare a consumatorilor, potenţialul agricol al unei ţări, nivelul atins în
asigurarea securităţii alimentare şi gradul de stabilizare a veniturilor populaţiei etc.
De asemenea, politicile agroalimentare urmăresc formarea unor sisteme agroalimentare
integrate la nivel naţional şi, în măsură crescîndă, la nivel regional. Particularităţile cererii
(consumului alimentar), ale producţiei agroalimentare din fiecare ţară, ale comercializării

30
produselor, ale surselor de finanţare şi ale unor factori locali determină abordări specifice ale
politicilor agroalimentare şi modalităţi diferite de integrare regională.
Politicile agroalimentare cuprind trei componente care, în epoca modernă, sunt abordate
interdependent, şi anume:
• politici agricole şi de dezvoltare rurală;
• politici alimentare;
• politici nutriţionale.
Politica agricolă este o politică sectorială care cuprinde un ansamblu de decizii care
urmăresc atingerea obiectivelor fundamentale în domeniul agriculturii, acţiunile, mecanismele şi
instrumentele prin care guvernele intervin în scopul reglementării relaţiilor cerere-ofertă pe piaţa
produselor agroalimentare. În ultimele decenii, politicile agricole se abordează tot mai mult în
interdependenţă cu politicile de dezvoltare rurală şi de protecţie a mediului natural.
L. Malassis sublinia faptul că “policilile agricole se raportează la activităţile şi la
gospodăriile agricole” [28, p. 34].
Politicile agricole trebuie să fie flexibile şi selective în timp şi spaţiu, iar mecanismele de
aplicare să fie corectate din mers. Respectarea reglementărilor internaţionale şi regionale ale
unor organizaţii la care diferite ţări au aderat este obligatorie pentru a obţine sprijinul necesar
ajustărilor structurale din agricultură şi pentru a deveni competitive pe pieţele interne şi externe
în condiţiile globalizării economice. Dar, diferenţele de aplicare şi uneori de concepţie a
politicilor agricole nu pot fi excluse.
Arrow şi Scitovski echivalează politicile agricole cu economia bunăstării “teoria prin
intermediul căreia economiştii şi cei, care formulează politicile economice, aleg sau ar trebui să
aleagă între politici alternative şi între instituţii bune şi mai puţin bune” [138, p. 97].
Politicile agricole reprezintă nişte modalităţi de soluţionare a unor probleme din
agricultură (evaluarea impactului monopolului, monopsonului, a factorilor de producţie utilizaţi,
alocări pentru tehnologiile agricole, politici comerciale, de preţuri, ecologice, legate de consumul
alimentar, de export, de import) [74, p. 6].
Politicile agricole au urmărit realizarea obiectivelor generale ale guvernelor şi au
cunoscut orientări diferite de la ţară la ţară şi în perioade de timp diferite. Aceste politici au avut
un rol determinant în creşterea eficienţei de ansamblu a sectorului agroalimentar, o lungă
perioadă de timp, în ţările dezvoltate. Realizarea politicilor alimentare şi nutriţionale depinde în
mare măsură de politicile agricole, întrucît ţările lumii îşi asigură consumul alimentar într-o
măsură crescîndă sau în totalitate din resursele agricole interne.

31
“Majoritatea ţărilor industrializate din Europa Occidentală, afirmă [134, p. 368],
impresionate de agricultura americană, au adoptat atunci politici menite să accelereze
dezvoltarea celei de-a doua revoluţii agricole”.
În lucrarea sa “Economics”, Samuelson acordă o deosebită atenţie agriculturii americane,
subliniind că “bogatul nostru potenţial alimentar constituie o resursă vitală în contextul ajutorului
extern pe care îl acordăm popoarelor înfometate” [152, p. 408].
Xu Muqiao, unul dintre reputaţii economişti chinezi, spune că “agricultura este baza
economiei noastre naţionale. Nici o modernizare nu va fi posibilă fără o agricultură puternică. De
aceea, orientarea structurii agricole a ţării constituie una din direcţiile primare ale modernizării,
în cadrul căreia accentul principal trebuie să cadă pe agricultură” [147, p. 241].
Politicile alimentare cuprind un set de măsuri cu caracter orientativ, stimulativ sau
restrictiv cu privire la calitatea produselor destinate consumului uman, minimizarea costului
social al alimentaţiei, eliminarea sărăciei şi a subconsumului populaţiei.
În opinia lui Malassis “politicile alimentare privesc mai specific produsele şi consumurile
şi, de asemenea, consumatorii” [28, p. 34].
Politica alimentară generează două direcţii de intervenţii: una referitoare la
aprovizionarea şi calitatea produselor, iar cealaltă se raportează direct la consumator şi
capacitatea sa de consum [29, p. 85].
Politicile de aprovizionare şi calitate vizează să pună la dispoziţia consumatorilor produse
alimentare în cantităţi suficiente şi de o calitate satisfăcătoare. Ele intră în cadrul securităţii
alimentare prin intervenţii asupra capacităţii de a produce, de a stoca şi de a face comerţ, pentru a
ajusta disponibilităţile existente la cerere. Aceste politici cantitative, care se referă mai mult la
politicile agricole şi politicile comerciale, trebuie să fie dublate de o politică calitativă care să
garanteze igiena şi securitatea produselor alimentare la consumator [28, p. 36].
Politicile de consum propriu-zise vizează consumatorul. Ele tind să mărească puterea de
cumpărare alimentară pînă la un prag care să permită satisfacerea nutriţională şi/sau să sporească
capacitatea sa de a o consuma prin intermediul transferurilor directe în natură (autoconsum) [31,
p. 31].
Principalele instrumente de politică alimentară sunt subvenţiile la consumator pentru
asigurarea accesului la hrană al populaţiei cu venituri reduse şi măsurile de protecţie a
consumatorilor. Protecţia consumatorilor se asigură pe baza elaborării şi respectării standardelor
pentru alimente existente în comerţul naţional şi internaţional, care cuprind criterii obligatorii
privind calitatea, valoarea nutritivă etc. Există o tendinţă de apropiere a standardelor naţionale de

32
cele internaţionale, pe baza negocierilor şi a ratificării înţelegerilor din comerţul internaţional cu
produse alimentare, menite să asigure protecţia consumatorilor.
Politica nutriţională însoţeşte politica economică şi alimentară, în scopul ameliorării
calităţii nutriţionale şi a raţiei alimentare, protecţiei consumatorului şi reducerii riscurilor
nutriţionale în societăţile abundenţei sau în societăţile penuriei [28, p. 36].
Politica nutriţională vizează asigurarea unui echilibru între trebuinţele fiziologice de
consum alimentar şi aportul de nutrienţi pentru satisfacerea acestora. Politica nutriţională are în
vedere corijarea insuficienţei în consumul unui anumit factor nutritiv, cum ar fi vitamina A,
fierul sau iodul. Corectarea carenţelor vitaminice, prin distribuirea de vitamine sau adăugarea
iodului în sarea de bucătărie, poate reduce malnutriţia, evitînd însă abordarea adevăratelor cauze
ale sărăciei [29, p. 86].
În ceea ce priveşte persoanele care din cauza alimentaţiei slabe şi sau deloc corelate cu
normele ştiinţific argumentate suferă de carenţe în fier, iod şi diferite vitamine, numărul acestora
depăşeşte cifra de 1,5 mlrd. sau fiecare al patrulea din populaţia planetei [7, p. 25].
Politicile nutriţionale diferă pe ţări şi regiuni ale lumii, în funcţie de nivelul de dezvoltare
economică, de climă, de resursele locale, de modelele istorice de consum etc. În ultimele decenii
a crescut puternic preocuparea pentru alimentaţia pe bază de produse biologice, care poate fi
atinsă prin folosirea unor sisteme de agricultură ecologică în producţie. De asemenea, au crescut
preocupările pentru folosirea tehnologiilor de prelucrare nepoluante, pentru depozitarea,
transportul şi distribuţia alimentelor cu respectarea regulilor de nutriţie sănătoasă.
În viziunea [133, p. 382], “principala grijă a guvernelor ţărilor industrializate, după cel
de-al doilea război mondial, era să încurajeze şi să accelereze o revoluţie agricolă, în aşteptarea
ca aceasta să contribuie la ameliorarea alimentaţiei şi bunăstării generale, să elibereze cît mai
multă forţă de muncă de care aveau mare nevoie industria şi serviciile în plin avînt şi să ofere
industriilor din amonte şi din aval materiile prime necesare dezvoltării lor rapide”.
După [131, p. 13-25], în anii 1750-1900, populaţia Europei Occidentale şi Centrale a
crescut de la 110 la 300 milionane locuitori, adică s-a triplat.
Populaţia planetei noastre se măreşte în mediu cu 1,2 mil oameni pe săptămînă [117, p.
12].
Cercetările pieţei mondiale în sfera producţiei şi consumului de produse alimentare
prezintă următoarele tendinţe:
- păstrarea unui nivel înalt a preţurilor produselor alimentare şi a volatilităţii acestora ceea ce va
provoca neasigurarea cu produse alimentare a unui număr mare de oameni (2 mlrd de oameni
săraci ai planetei cheltuie 50-70 % din veniturile lor pentru alimente);

33
- fortificarea reglementării preţurilor şi limitarea exporturilor cu scopul reducerii preţurilor pe
piaţa internă;
- creşterea cererii pentru produsele alimentare în aşa ţări ca China, India, Tailanda, Malaysia etc.;
- creşterea suprafeţelor însămînţate cu culturi destinate producerii de biocombustibil. Acest fapt
va diminua producerea de produse alimentare din cauza ineficienţei acesteia faţă de
biocombustibil.
- reducerea investiţiilor în agricultura mondială, deşi este bine cunoscută perioada “Revoluţiei
verzi“ din anii 80 ai sec. XX cînd, datorită sporirii esenţiale în capitalul din sfera agrară, a fost
posibilă salvarea de la foame a milioane de oameni;
- creşterea numărului persoanelor care suferă de foame în întreaga lume.
Numărul persoanelor care suferă de foame în lume (prognoza FAO) este prezentat în
Anexa 2.
În opinia multor economişti [11, 14, 60], perspectiva depăşirii de către unele ţări a
sărăciei devine din ce în ce mai problematică.
Cercetarea tendinţelor mondiale de dezvoltare a sistemului alimentar mondial a
demonstrat că problema securităţii alimentare este actuală pentru întreaga comunitate, dar
premisele şi direcţiile de soluţionare a acesteia au un specific naţional şi regional. Unele ţări se
confruntă cu un deficit cronic de produse alimentare, altele- au scopul curent de a îmbunătăţi
calitativ raţionul alimentar, dar sunt şi ţări care duc o „luptă” cu excedentele produselor
alimentare. Pentru atingerea securităţii alimentare globale este necesar nu doar de a creşte
producţia, dar şi de a elabora strategii locale de utilizare raţională a resurselor alimentare pe baza
cercetării aspectelor cantitative şi calitative de consum.
În ceea ce priveşte necesarul dezvoltării agriculturii naţionale şi formării politicii statale
corespunzatoare, se atestă tendinţe care determină prezenţa alimentelor în lume, dintre care cele
mai importante pot fi clasificate astfel [139, p. 32-39]:
Prima grupă - tendinţe care caracterizează schimbarea volumului şi structurii calitative
a cererii populaţiei la produsele alimentare.
A doua grupă – tendinţe care caracterizează modificarea volumelor şi structurii ofertei
de alimente şi materie primă agricolă.
Factorii care influenţează indirect la balansarea sistemului alimentar sunt incluşi în
patru grupe [98, p. 11-15].
Prima grupă a factorilor include caractersiticile mediului ecologic din lume şi regiuni
separate.

34
Distrugerea şi degradarea mediului înconjurător provocată de producţia intensivă şi
utilizarea monoculturilor, incluzînd pustiirile şi distrugerea pădurilor, suprafeţelor piscicole şi
teritoriilor înmlăştinite, reducerea biodiversităţii, eroziunea solurilor, poluarea apelor subterane.
Grupa respectivă de factori complică procesul formării sistemei economice, sociale stabile de
producere a produselor alimentare care livrează resurse alimentare sigure şi valoroase.
Protecţia mediului ambiant a devenit una din problemele majore ale întregii lumi [153, p.
233].
Dificultatea asigurării securităţii ecologice şi alimentare a statului şi regiunilor în
condiţiile încălzirii globale a climei, a influienţei profunde asupra mediului înconjurător.
Condiţiile climaterico-naturale reprezintă un factor determinant al stabilităţii producţiei agricole,
de aceea este necesar de elaborat şi atras sisteme adaptive de gospodărire.
Deficitul agravat al resurselor energetice şi al materiilor prime care poate influenţa
pozitiv asupra nivelului de dezvoltare al sistemului alimentar mondial în direcţiile intensificării
producţiei, reducerii volumelor resurselor producţiei, căutării noilor surse şi utilizării raţionale a
bazei materiale a planetei.
Calitatea joasă şi nesiguranţa ecologică a alimentelor.
Un număr nu prea mare de companii transnaţionale efectuează controlul asupra
resurselor materiale a producţiei înalt industrializate şi agricole (seminţe, chimicale, furaje).
UE pune un accent deosebit pe obţinerea produselor vegetale sau animale prin procedee
ecologice şi îi încurajează pe cei care doresc să practice o astfel de agricultură [42, p. 95].
În Republica Moldova au fost elaborate o serie de documente legislative şi normativo-tehnice,
care au ca scop menţinerea şi îmbunătăţirea stării igienice în întreprinderile din industria
alimentară şi asigurarea unei calităţi igienice corespunzătoare a produselor alimentare [57, p. 3].
Politica în domeniul calităţii trebuie revizuită anual de către organul superior al
întreprinderii, sau cînd se recunoaşte nevoia unei schimbări ori se clarifică viziunea asupra
viitorului [79, p. 99].
Nivel redus al igienii şi siguranţei muncii lucrătorilor în agricultură. Agricultura rămîne
a fi una dintre cele mai periculoase ramuri pentru viaţă şi sănătate. Anual în activitatea
productivă decedează 170,0 mii muncitori din agricultură, 3,0-4,0 mil. se confruntă cu situaţii de
otrăvire, în special ţările dezvoltate în care pe larg sunt utilizate materiale toxice.
Activitatea agricolă nu poate fi în permanenţă uşoară, armonioasă, total atractivă,
profitabilă, lipsită de riscuri; concomitent ea întîmpină cele mai diverse dificultăţi, tot felul de
inconveniente, neajunsuri, dezavantaje, obstacole, pierderi sau riscuri [73, p. 59].

35
Grupa a doua de factori include condiţiile economico-geografice şi amplasarea
populaţiei.
Creşterea numărului populaţiei lumii care complică rezolvarea problemei accesului fizic
la alimente pentru diferite regiuni. Tempul anual de creştere a populaţiei lumii în ultimii
douăzeci de ani constituie 1,6 % , iar în ţările dezvoltate – 1,9 %.
Creşterea activă a cererii solvabile a Chinei. Avînd venituri considerabile de pe urma
exporturilor producţiei industriale, China a început să importe alimente în cantităţi mari. Apariţia
a unui astfel de consumator care dispune de resurse valutare semnificative a provocat tensiune pe
pieţele alimentare.
Prezenţa foametei şi malnutriţiei în multe regiuni şi ţări. Sistemul alimentar mondial nu
este capabil să asigure populaţia planetei cu alimente valoroase, la preţuri convenabile, o dată cu
creşterea productivităţii muncii. La momentul actual mai mult de un miliard de oameni suferă de
foame şi malnutriţie. Conform prognozelor experţilor FAO, în anul 2025 numărul lor se va
reduce pînă la 625 mil persoane. Însă corectarea acestei prognoze cu evidenţierea influienţei
modificării preţurilor alimentare mondiale, a demonstrat că numărul celor care vor suferi de
foamete şi malnutriţie va creşte pînă la 2 mld.
Lipsa garanţiilor sociale şi sărăcia în populaţia rurală.
Utilizare insuficientă a potenţialului de resurse şi realizărilor PTŞ în ţările dezvoltate din
cauza dificultăţii condiţiilor climaterico-naturale şi insuficienţei resurselor financiare destinate
însuşirii tehnologiilor adaptive.
Grupa a treia de factori caracterizează dezvoltarea comerţului internaţional.
Intensificarea dependenţei ţărilor dezvoltate de furnizările alimentare externe. Creşterea
preţurilor mondiale la produsele alimentare, în primul rînd, se reflectă negativ asupra
consumatorilor din ţările dezvoltate în care cresc cheltuielile pentru import şi se măreşte deficitul
balanţei de plăţi.
Grupa a patra include caracteristicile stării politice din lume şi a ţărilor aparte.
Repartizarea puterii exportatorilor şi importatorilor mondiali de alimente. Se pot
evidenţia cîteva tipuri de ţări în dependenţă de nivelul asigurării cu alimente, activitatea fiecăreia
pe plan mondial deţine o influenţă asupra stabilităţii sistemului mondial:
- exportatorii de bază ai mărfurilor alimentare (SUA, Canada, Australia, Tailanda şi unele state
ale UE);
- ţări mici, exportatori activi de produse alimentare (Ungaria, Finlanda);
- state care se confruntă cu deficit de alimente, dar care îşi permit să le procure (Japonia);

36
- state care de abia îşi asigură necesităţile sale în alimente de producţie proprie. BM, FMI, OMC
şi FAO evidenţiază perspective sumbre privind asigurarea necesarului de produse alimentare din
producţie proprie într-un mare număr de ţări ale lumii, îndeosebi din Africa, Asia şi America
Latină, ceea ce le fac puternic dependente de import, în condiţiile insuficienţei ofertei şi a
preţurilor deosebit de ridicate de pe piaţa internaţională [59, p. 12];
- state a căror asigurare cu produse alimentare nu prezintă nici o influenţă asupra stării
alimentare mondiale (Noua Guinee, Islanda);
- ţări care se confruntă cu deficit alimentar şi care valorifică resursele acvatice şi funciare pentru
a se autoasigura (Egipt, Indonezia);
- ţări cu o permanentă asigurare alimentară agravată calculată pe cap de locuitor. “Ţările Lumii a
treia se caracterizează prin sărăcie sau chiar extreme ale sărăciei (de la Africa de Sud şi pînă la
Sahara, în cea mai mare parte a Indiei)”;
- ţări în care este prezentă criza alimentară, în care creşterea populaţiei depăşeşte posibilităţile în
resurse [29, p. 88].
Accelerarea proceselor de globalizare a economiei prin accelerarea formării pieţei
alimentare globale. Producţia fermierilor ţărilor sărace nu poate concura cu cea a fermierilor din
Europa şi SUA, care dispun de dotaţii mari din partea statului în urma aplicării cotelor de export.
Tarifele vamale pentru mărfurile agricole importate în ţările dezvoltate se menţine în mediu la
27% contra 17% în ţările sărace. Astfel, UE, Canada, SUA şi Japonia stabilesc impozite la cote
maxime la cele 60% producţie importată din ţările sărace.
Influenţa politicii alimentare al cercului limitat al marilor ţări exportatoare de alimente
(SUA, Franţa, Germania, Olanda, Brazilia, China, Argentina) asupra pieţelor alimentare. În
condiţiile deficitului de resurse alimentare multe ţări recurg la reducerea esenţială a exportului,
fapt care influenţează negativ asupra sistemului alimentar mondial, şi în primul rînd asupra
ţărilor dependente de import. Piaţa alimentară mondială se confruntă cu un deficit de ofertă
pentru multe categorii de mărfuri, provocat de condiţiile meteorologice nefavorabile, situaţii
epizootice, posibile cataclisme sociale în ţările producătoare de producţie animală, de asemenea
exportul care poate fi limitat sau redus, dar toate acestea duc la agravarea problemei alimentare
mondiale şi la creşterea preţurilor.
Influenţa crizei economice mondiale asupra formării strategiilor naţionale ale securităţii
alimentare. Evaluarea stării actuale a sistemului alimentar mondial a permis să stabilească şi să
clasifice motivele crizei în sistemo-economice, concret-economice, ecologico-economice şi care
sunt provocate de absolutizarea PTŞ, tehnicii şi tehnologiei.

37
1.3. Caracteristica securităţii alimentare şi corelaţia acesteia cu competitivitatea
sectorului agroalimentar
Securitatea alimentară (conform definiţiei FAO) reprezintă un sistem funcţional bine
organizat care asigură toate categoriile populaţiei cu produse alimentare conform normelor
fiziologice adoptate din contul producţiei proprii şi a raţionalizării importului necesar pentru
acele produse, producerea cărora este imposibilă din cauza lipsei condiţiilor interne [89, p. 312].
Securitatea alimentară a populaţiei, conform Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei FAO/
OMS – Roma 1992 şi Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale FAO/OMS – Roma
1996, semnifică “accesul tuturor oamenilor, în orice moment, la alimentele de care are nevoie
organismul uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă” [9, p. 11].
Pentru realizarea securităţii alimentare la nivel individual sunt necesare următoarele:
- asigurarea disponibilităţilor alimentare (producţie, stocuri de rezervă);
- redistribuirea disponibilităţilor alimentare în interiorul ţării sau în afară prin schimburi
internaţionale;
- accesul efectiv al populaţiei la achiziţionarea de bunuri de consum alimentar, prin asigurarea
cererii solvabile potrivit cerinţelor acesteia.
Ca urmare, se poate afirma că există două determinante majore ale conceptului de
securitate alimentară: disponibilitatea şi accesul la hrană.
Disponibilul de hrană nu garantează accesul la hrană, dar accesul la hrană este
condiţionat de acesta. Disponibilul de hrană pe plan naţional, regional sau local este o funcţie a
producţiei, deţinerii de stocuri şi comerţului cu alimente. Accesul naţional la alimentele de pe
pieţele internaţionale este determinat de preţurile mondiale ale alimentelor şi de disponibilul de
alimente pe pieţele locale sau regionale, care este determinat de operaţiunile pieţei, infrastructură
şi fluxul de informaţii [31, p. 510].
Securitatea alimentară ocupă un loc deosebit printre varietatea de tipuri a acesteia,
deoarece alimentaţia constituie indicatorul de bază a activităţii vitale a omului, lipsa căreia
provoacă foamete sau deces [82, p. 1].
Nivelul la care este evaluată securitatea alimentară a oamenilor poate fi cel global
(mondial), regional, naţional, familial şi în fine individual [33, p. 16].
Nivelul global al securităţii alimentare reprezintă un sistem internaţional de
autoapărare a etnosferei şi umanităţii faţă de criza alimentară în limitele comunităţii mondiale şi
diferitor ţări. Sistemul include subsisteme funţionale, de asigurare şi regulatorii ale securităţii,
legate de însăşi organizaţia, resursele şi tehnologie. Principiul fundamental- autoasigurarea cu

38
materie primă şi alimente- este determinat de faptul că nu există pentru omenire surse alimentare
în afara planetei, care constituie concomitent şi subiectul, şi obiectul securităţii.
Comunitatea modernă internaţională este îngrijorată de problema securităţii alimentare
mondiale [106, p. 2].
În condiţiile tempilor rapizi de creştere a populaţiei planetei şi majorării cererii pentru
producţia agricolă, asigurarea securităţii alimentare mondiale constituie o sarcină prioritară a
economiei mondiale [96, p. 29].
Securitatea alimentară naţională (SAN) corespunde posibilităţilor pe care le au diferite
ţări de a garanta SAF şi SAI, fără a renunţa la alte obiective importante.
Securitatea alimentară a familiilor (SAF) este necesară pentru asigurarea SAI, dar nu
este suficientă, deoarece hrana disponibilă nu este întotdeauna repartizată egal între membrii
familiei, proporţional cu nevoile acestora.
Securitatea alimentară individuală (SAI) reprezintă posibilitatea de a avea acces la o
alimentaţie sigură şi suficientă pentru o viaţă sănătoasă, acces care trebuie să fie relativ garantat.
Cu alte cuvinte, SAI echivalează cu un aport alimentar individual suficient şi oarecum garantat,
uneori de către autorităţile statale.
Indicatorii securităţii alimentare pot fi grupaţi pe mai multe categorii după conţinutul
economic, relaţiile dintre factorii cauzali şi rezultativi şi interdependenţa dintre aceştia [12, p.
48-54].
- indicatorii cererii de consum alimentar (indicele preţurilor, indicele costului întreţinerii
alimentare, indicii puterii reale de cumpărare, elasticitatea cererii de produse alimentare în
funcţie de venit şi de preţ, indicele puterii de cumpărare a banilor, indicatorii normelor de
consum alimentar, indicatorii raţiilor de consum etc.);
- indicatorii ofertei de produse alimentare (producţia alimentară industrială pe cap de locuitor,
producţia agroalimentară în unităţi fizice, băneşti şi în calorii ce revin pe o persoană, indicatorii
stocurilor de produse agroalimentare, indicatorii importului de produse agroalimentare,
indicatorii exportului de produse agroalimentare,
- indicatorii consumului alimentar (consumul alimentar fizic pe cap de locuitor, consumul
alimentar pe cap de locuitor exprimat în unităţi băneşti, pe categorii socio-profesionale şi medii
de viaţă socială, ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor de consum, indicatorii
coşului alimentar, indicatorii costului alimentar total, pe categorii socio-profesionale şi grupe de
venituri etc.);
- indicatorii entropiei (insecurităţii) alimentare (indicatorii deficitului alimentar pe grupe de
produse şi produse de bază, numărul persoanelor care suferă de foame cronică, numărul

39
persoanelor care suferă de malnutriţie, morbiditatea populaţiei cauzată de carenţele alimentare,
speranţa medie de viaţă la naştere în funcţie de nivelul consumului alimentar etc.);
- indicatorii reglării securităţii alimentare (indicatorii investiţiilor agroalimentare, indicatorii
subvenţionării producţiei agroalimentare, indicatorii subvenţionării preţurilor de consum,
indicatorii reducerii preţurilor la alimente etc.);
- indicatorii sintetici ai securităţii alimentare (raportul dintre stocul de cereale şi consumul de
cereale la nivel mondial, raportul dintre disponibilităţile de produse agroalimentare ale
principalilor exportatori şi cerea de consum a populaţiei, variaţia producţiei de cereale în marile
ţări importatoare (China, India, CSI etc.), variaţia producţiei cerealiere în ţările cu venituri
reduse şi deficit alimentar, variaţia preţurilor la importurile de produse agroalimentare etc.) [20,
p. 52-55].
Pentru stabilirea tendinţelor şi dimensiunii actuale a nivelului de securitate alimentară a
ţării, deci, avem nevoie de evaluat: necesarul de consum, volumele potenţial existente de
producţie, capacităţi existente a comerţului exterior de a exporta surplusuri şi de a importa lipsuri
[8, p. 11].
Potrivit specialiştilor de la Banca Mondială şi Organizaţia pentru Agricultură şi
Alimentaţie a Naţiunilor Unite, una dintre problemele cu care se va confrunta omenirea în acest
secol va fi surplusul de alimente şi scăderea preţurilor cerealierelor, care este o interpretare
bazată pe prognozele asupra cererii şi ofertei mondiale de cerealiere pînă în anul 2020.
Cealaltă opinie, împărtăşită de cercetătorii de la Worldwatch Institute, susţine că, dacă
se are în vedere încetinirea ritmului de creştere a producţiei alimentare mondiale, concluzia nu
poate fi alta decît că generaţiile viitoare se vor confrunta cu spectrul insuficienţei alimentare şi al
creşterii preţurilor alimentelor.
Specialiştii Băncii Mondiale şi cei ai FAO îşi întemeiază aceste prognoze optimiste pe
continuarea progresului tehnologiei agricole la un nivel care va permite creşterea producţiei cu
un ritm mai mare decît al cererii mondiale, extrapolarea celor doi vectori (producţie şi cerere)
din perioadele trecute către cele viitoare fiind tehnica cel mai des folosită de către aceştia.
În schimb, experţii de la Worldwatch Institute afirmă că ritmul de creştere a producţiei
va fi din ce în ce mai lent, rămînînd mult în urma cererii. Ei îşi formulează previziunile ţinînd
cont de influienţa mai multor factori asupra economiei alimentare mondiale, cum ar fi: progresul
tehnologiilor agricole; scăderea vitezei de dare în folosinţă a noi terenuri agricole; limitele
folosirii îngrăşămintelor în agricultură; limitele privind randamentele la hectar; existenţa în
diferite zone ale lumii a unor situaţii de criză privind apa destinată irigaţiilor; schimbarea
destinaţiei unor mari suprafeţe de teren agricol, în special în ţările cu industrializare rapidă;

40
efectul combinat al eroziunii solului şi al calamităţilor din cauza creşterii temperaturii globale
asupra productivităţii agricole; sporirea veniturilor populaţiei în unele zone ale lumii ceea ce a
determinat o escaladare a lanţului alimentar.
Este puţin probabil ca în următorii 40-50 de ani securitatea alimentară globală să fie
soluţionată [108, p. 16].
Securitatea alimentară reprezintă posibilitatea de asigurare a teritoriului (a comunităţilor
regionale, a statului, regiunii ) cu resurse corespunzătoare, potenţial şi garanţii, care nu depinde
de condiţii externe şi interne şi care constă în satisfacerea necesităţilor populaţiei cu produse
vitale de hrană în volumele, calitatea şi asortimentele necesare şi suficiente pentru dezvoltarea
fizică şi socială a persoanei, precum şi asigurarea sănătăţii şi reproducţiei lărgite a populaţiei [98,
p. 27].
În această tratare, categoria respectivă are două aspecte:
- social- economic – carecterizează posibilitatea statului de a asigura cetăţenilor săi un acces
sigur la alimente inofensive pentru sănătate şi valoroase în corespundere cu dreptul la o
alimentaţie adecvată şi dreptul fundamental la viaţă;
- politico-economic- caracterizează posibilitatea statului de a mobiliza resursele interne şi
potenţialul agroeconomic pentru organizarea aprovizionării populaţiei cu alimente în special din
contul producţiei proprii şi astfel garantarea independenţei economice şi suveranităţii politice.
În sens larg securitatea alimentară reprezintă o stare a economiei în care statul dispune de o
cantitate suficientă de alimente, iar populaţia dispune de posibilitatea de a o obţine [90, p. 13].
Caracteristicile generale ale securităţii alimentare la nivel naţional sunt următoarele:
- accesul fizic al produselor alimentare- posibilitatea sistemului alimentar de a produce, importa,
asigura păstrarea şi promovarea către consumatorul final a produselor alimentare în volumele
necesare pentru satisfacerea necesarului de consum (fundamentat ştiinţific) a tuturor grupurilor
sociale a populaţiei;
- posibilitatea economică de achiziţionare a produselor- egalitatea tuturor grupurilor sociale la
accesibilitatea consumului suficient sub aspect cantitativ, echilibrat din punct de vedere a
asortimentului produselor alimentare, precum şi să răspundă standardelor admise a valorii
nutritive şi calităţii;
- calitatea alimentaţiei- utilizarea produselor de calitate înaltă şi în cantitatea suficientă pentru o
alimentaţie raţională din punct de vedere a valorii energetice şi echilibrată sub aspectul
principalelor elemente vitale;
- independenţa alimentară- autonomie maximă şi bunăstare economică a sistemului alimentar
naţional, adaptarea sa la conjunctura pieţei internaţionale în condiţiile unei utilizări raţionale a

41
potenţialului productiv şi exercitării unei activităţi economice externe active. Aprovizionarea
alimentară a ţării se asigură îndeosebi din contul producţiei proprii, precum şi prezenţei
rezervelor strategice de energie, terenurilor arabile, îngrăşămintelor minerale, produselor,
suficiente pentru prevenirea sau lichidarea situaţiilor de criză.
- acces sigur la alimente – posibilitatea sistemului de a minimiza influienţa condiţiilor
climaterico-naturale şi social-economice nefavorabile pentru asigurarea cu alimente a populaţiei
regiunii;
- dezvoltare stabilă- dezvoltare echilibrată a sistemului alimentar naţional şi regional în regim de
reproducţie lărgită a tuturor aspectelor sale: productiv, social, ecologic.
Interdependenţa dintre economie şi ambianţă, dezvoltarea durabilă au devenit subiecte de
discuţii şi aprecieri pentru politicienii din întreaga lume. Dezvoltarea economică poate fi
susţinută numai dacă se ia în considerare dependenţa acesteia de mediul natural [155, p. 11].
Dezvoltarea rurală durabilă este una dintre cele mai complexe probleme ale
contemporaneităţii, datorită faptului că, în esenţa sa, presupune realizarea unui echilibru între
cerinţa de conservare a spaţiului rural economic, ecologic şi social-cultural de la ţară, pe de o
parte, şi tendinţa de “modernizare” a activităţii economice şi a vieţii rurale, pe de altă parte. În
acelaşi timp, dezvoltarea rurală se află la confluienţa dintre tendinţa de expansiune a urbanului, a
dezvoltării (uneori agresivă) a industriei pe seama spaţiului rural şi cerinţa de a menţine ruralul,
pe cît este de posibil, la valoarea, caracteristicile şi dimensiunile sale actuale [63, p. 103].
Problema securităţii alimentare poate fi soluţionată pe baza luării măsurilor care asigură
condiţii pentru dezvoltarea inovaţională a producerii producţiei agricole autohtone [94, p. 27].
Subiecţii securităţii alimentare sunt organizaţiile, instituţiile guvernamentale, serviciile
care pun în acţiune mecanismul asigurării securităţii alimentare la nivel internaţional, naţional şi
regional.
În calitate de obiect a securităţii alimentare se evidenţiază grupele populaţiei şi gospodării
auxiliare, cărora trebuie să le fie garantată satisfacerea necesităţilor în produse alimentare la
nivelul care asigură o activitate vitală normală.
Pericolele securităţii alimentare reprezintă manifestarea reală şi potenţială a tendinţelor
destructive şi factorilor în sfera aprovizionării alimentare la nivel internaţional, naţional şi
regional care duce la reducerea accesului fizic şi economic al produselor alimentare a populaţiei,
precum şi la înrăutăţirea calităţii şi siguranţei lor ecologice [99, p. 5-8].
Mecanismul descoperirii şi prevenirii pericolelor securităţii alimentare este prezentat în
Anexa 3, iar pericolele interne şi factorii distructivi ai sistemului ai securităţii alimentare sunt
incluşi în Anexa 4.

42
Schimbarea
nefavorabilă a Influența
conjuncturii crizei
pieței alimentare
mondiale mondiale

Potențialelepericole
externe ale securității
alimentare
determinate de
tendințele dezvoltării
Extinderea pieței mondiale Modificarea
importului cu cursului
scopul valutelor
eliminării naționale,
producătorilor precum și a
autohtoni altor valute
Reducerea
calității
alimentelor
importate care fac
imposibilă
utilizarea lor pe
piața internă

Fig. 1.2. Potenţialele pericole externe ale securităţii alimentare determinate de tendinţele
dezvoltării pieţei mondiale
Sursa: elaborat de autor
Un rol esenţial în determinarea nivelului de autoasigurare a ţării în sfera alimentară îl deţin
balanţele resurselor alimentare.
Balanţele resurselor alimentare şi utilizării lor reprezintă o sinteză de indicatori, care
caracterizează sursele de intrări ale resurselor pe principalele produse agricole şi direcţia de
utilizare a acestora [157, p. 1].
Metodologia privind elaborarea balanţelor anuale a resurselor alimentare şi utilizării lor
stabileşte procedura de formare a balanţelor pe cele mai importante tipuri de produse alimentare.
Formula balanţei resurselor alimentare şi utilizării lor este următoarea [157, p. 2]:
Vs + P +I =E+ U (1.1)
unde: Vs - variaţie de stocuri; P - Producţie; I – Import; E – export; U – utilizare internă.
Asigurarea securităţii alimentare a unui stat, în viziunea noastră, ţine inclusiv şi de
competitivitatea sectorului, prin urmare este necesar de a studia interrelaţia dintre aceste două
concepte.

43
Dependenţa securităţii alimentare de competitivitatea sectorului agroalimentar a fost
puţin studiată în literatura de specialitate. Astfel, aspectul securităţii alimentare şi competitivităţii
agriculturii a fost abordat de către Thomas S. Jayne şi Nicholas Minot, în lucrarea cărora se
menţionează rolul avantajului comparativ al producerii cerealierelor la asigurarea securităţii
alimentare [144, p. 6].
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova, Vasile Bumacov, a
acordat un interviu în care a specificat faptul că “viitorul ţării nu sunt cerealele, pentru că ele
trebuie cultivate acolo unde nu avem irigare sau acolo unde este necesară rotaţia culturilor.
Viitorul ţării este agricultura de valoare înaltă – pomuşoarele, legumele, fructele, vinul, strugurii.
Cu ele putem obţine de zeci de ori mai mult decît cu porumbul şi grîul” [166].
Împărtăşim această idee deoarece un stat trebuie să producă acele produse la care deţine
anumite avantaje comparative şi pe baza încasărilor rezultate din exportul acestor produse va
importa produsele alimentare a căror producere în ţară este neavantajoasă. Producătorii agricoli
trebuie să producă acele produse la care cheltuielile de producere sunt minime şi să renunţe la
culturile a căror rentabilitate este scăzută. A. Smith, autorul teoriei “avantajelor absolute”
menţionează faptul că un stat trebuie să se axeze pe producerea acelor produse la care deţine
avantaje concurenţiale absolute în comparaţie cu alte state, iar D. Ricardo a dezvoltat „teoria
avantajelor relative”, conform căreia fiecare stat deţine avantaje în producere, doar că în
proporţii diferite.
Unele încercări au fost efectuate şi de către autorii Mandiaye Diagne, Steffen Abele, Papa
Abdoulaye Seck, Aliou Diagne, care sunt de părerea, că îmbunătăţirea competitivităţii poate
contribui semnificativ la asigurarea securităţii alimentare prin stimularea comerţului şi creşterea
veniturilor totale în sectorul agrar. Comerţul produselor agricole poate juca un rol important la
asigurarea securităţii alimentare prin corelaţia pozitivă dintre creşterea economică şi aportul de
calorii [158, p. 4].
În “Politica coaliţiei pentru un sector agrar competitiv” se menţionează faptul că „coaliţia
va asigura securitatea alimentară a Australiei prin crearea unui sector agrar mai puternic şi mai
competitiv” [167, p. 2].
Autorii Ilina Z. M. şi Batova N. N. au cercetat problema competitivităţii în contextul
independenţei alimentare faţă de modificarea conjuncturii pieţei alimentare mondiale [97, p. 3].
Împărtăşim şi această idee deoarece datorită nivelului înalt de competitivitate a
producţiei autohtone (analizată din punct de vedere a preţului), o creştere bruscă a preţurilor la
produsele alimentare pe pieţele internaţionale nu va afecta securitatea alimentară a ţării.

44
Autorii menţionaţi au cercetat competitivitatea şi prin prisma aspectelor de consum,
producere, precum şi a celor economice. Astfel, condiţiile de asigurare a securităţii alimentare
precum calitatea, echilibrul dintre substanţele nutritive şi calorii, preţ accesibil, securitatea
ecologică, constituie în acelaşi timp şi factorii competitivităţii producţiei agricole [97, p. 3].
Relaţia dintre competitivitate şi securitatea alimentară este analizată şi de către specialiştii
FAO. Aceştia consideră necesară prezenţa infrastructurii adecvate, educarea populaţiei cu privire
la alimentaţia sănătoasă, precum şi sporirea calificării agricultorilor prin implementarea unor
programe de instruire în vederea sporirii competitivităţii şi ulterior a securităţii alimentare.
O altă legătură dintre securitatea alimentară şi competitivitate expusă de către
reprezentanţii FAO este abordată sub aspectul accesului fizic şi economic la alimente [160, p.
23].
Subscriem această abordare, deoarece securitatea alimentară a unui stat este asigurată nu
doar în situaţia în care dispunem de cantitatea necesară de alimente, dar şi atunci cînd
consumatorii dispun de venituri băneşti astfel încît să îşi permită să procure alimentele dorite,
adică să se asigure accesul economic care constituie o componentă de bază a securităţii
alimentare. Prin urmare este necesar de a spori competitivitatea produselor sub aspectul preţului,
dar şi a calităţii, în caz contrar consumatorii vor fi nevoiţi să procure produse de import care vor
fi şi mai ieftine, şi mai calitative. Gradul înalt de dependenţă faţă de produsele alimentare
provenite din import reprezintă unul dintre factorii care provoacă insecuritatea alimentară a ţării.
De aceea este necesar de a spori competitivitatea producţiei în vederea asigurării accesului fizic
şi economic la alimente pentru consumatori.
Un alt factor care condiţionează securitatea alimentară a ţării este siguranţa alimentelor,
adică dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă. În opinia ministrului agriculturii Vasile
Bumacov, producătorii agricoli trebuie să se axeze nu doar pe cantitate, ci şi pe calitatea
producţiei [159].
Susţinem acest punct de vedere deoarece producătorul trebuie să producă producţie de
calitate care ulterior va putea satisface necesităţile consumatorului autohton, acesta devenind
mult mai select şi este dispus să plătească mai mult pentru un produs de calitate. Imposibilitatea
de a oferi consumatorului produse de calitate va determina orientarea acestuia la produsele de
import şi va provoca insecuritatea alimentară a ţării. Un produs de calitate poate fi obţinut doar
în cazul în care sectorul agrar este unul competitiv, adică există o bază tehnico-materială solidă,
resurse umane suficiente, infrastructură dezvoltată, precum şi un nivel de educaţie sporit. De
aceea sporirea competitivităţii influienţează în mod direct nivelul de securitate alimentară a ţării.

45
În literatura de specialitate sunt prezentate trei metode de determinare a securităţii
alimentare. Reprezentanţii primei metode utilizează în calitate de instrument de evaluare a
securităţii alimentare consumul de alimente, fără a lua în consideraţie sursa de formare a acestuia
(producţie autohtonă sau importată). A doua metodă stabileşte drept criteriu de evaluare efortul
statului de a înlătura dependenţa de importul de alimente. Autoasigurarea ţării cu alimente şi
protejarea producătorului autohton prin crearea condiţiilor necesare pentru producerea unui larg
asortiment de produse competitive constituie criteriul celei de-a treia metodă [101, p. 49].
Mihailov A. este de părerea că asigurarea securităţii alimentare constă nu doar în
exercitarea controlului privind aprovizionarea cu mărfuri, dar include şi optimizarea corelaţiei
dintre producţia proprie şi cea importată, perfecţionarea activităţii economice, crearea condiţiilor
concurenţiale favorabile pentru dezvoltarea competitivităţii agrobusinessului naţional [112, p. 2].
Împărtăşim acestă opinie, deoarece securitatea alimentară reprezintă o noţiune complexă,
care include accesul fizic şi cel economic la alimente, siguranţa alimentelor, precum şi
diminuarea importurilor. Realizarea acestor obiective este posibilă doar prin sporirea
comtetitivităţii sectorului agroalimentar.
Autoarea Zabloţkaia K. I. afirmă că pentru asigurarea securităţii alimentare este necesar
de a spori competitivitatea producţiei agricole autohtone prin atragerea investiţiilor suficiente în
sfera agrară, a cadrelor înalt calificate, precum şi utilizarea tehnologiilor moderne [169].
Suntem parţial de acord cu acest punct de vedere, or investiţiile, resursele umane
calificate, tehnologiile moderne permit de a obţine producţie competitivă, adică produsă la cost
redus şi comercializată la preţ accesibil pentru consumator, însă, în opinia noastră, alte
componente ce ţin de sporirea competitivităţii ar mai fi accesul la finanţe şi concurenţa. Doar în
acest caz se va asigura accesul fizic la alimente, accesul economic, precum şi siguranţa
alimentelor, adică securitatea alimentară a ţării. Prin urmare competitivitatea joacă un rol
primordial la asigurarea securităţii alimentare a ţării.
Zabloţkaia K. I. a mai specificat următoarele: “Nivelul de asigurare a populaţiei cu
produse alimentare, precum şi independenţa alimentară a ţării depinde de calitatea şi cantitatea
producţiei obţinute” [169]. Susţinem şi această idee deoarece producătorul agricol trebuie să se
orienteze nu doar la cantitate ci şi la calitate, în caz contrar, consumatorul autohton va da
preferinţă produselor de import.
Autorii Zaiţev Iu. şi Şelepov I. sunt de părerea că “măsurile de asigurare a securităţii
alimentare sunt legate de reducerea costului produselor alimentare, sporirea volumului producţiei
agricole, sporirea calităţii infrastructurii, prognozarea şi prevenirea crizelor alimentare ” [170, p.
4].

46
Împărtăşim această opinie deoarece costul redus al producţiei, infrastructura dezvoltată,
prezenţa volumelor necesare de producţie agricolă denotă un nivel sporit de competitivitate a
sectorului agroalimentar şi asigurarea securităţii alimentare.
Corelaţia dintre securitatea alimentară şi competitivitate a fost studiată şi de către
Klimova N. V. Autoarea consideră că modalitatea principală de asigurare a securităţii alimentare
o constituie activitatea eficientă a producătorilor de mărfuri şi îmbunătăţirea stării economiei.
Competitivitatea businessului asigură realizarea politicii alimentare a ţării. În acelaşi timp
activitatea eficientă a agriculturii şi industriei de procesare favorizează dezvoltarea pieţelor de
materie primă şi produse alimentare, crearea noilor locuri de muncă, menţine rata de ocupare a
populaţiei ţării, asigură obţinerea veniturilor şi completarea bugetelor pe baza acumulării
impozitelor [171, p. 5].
Susţinem acest punct de vedere deoarece un business competitiv contribuie la majorarea
ratei de ocupare a populaţiei şi ulterior a veniturilor acestora, adică se va asigura accesul
economic la alimente care constituie una dintre determinantele securităţii alimentare.
Acumularea veniturilor va permite cetăţenilor să procure alimentele necesare, adică se va asigura
şi accesul fizic la alimente. Prin urmare competitivitatea şi securitatea alimentară se află într-o
relaţie de interdependenţă.
Securitatea alimentară şi competitivitatea în opinia autoarei Klimova N. V. este supusă
aceloraşi tipuri de riscuri: macroeconomice (reducerea atractibilităţii investiţionale al sectorului
real a economiei naţionale, dependenţa de conjunctura economică externă), tehnologice, de
producţie şi financiare [171].
Autorii Şetinina I. V şi Kendiuh E. I au fundamentat în lucrare interrelaţia dintre
securitatea alimentară a ţării şi competitivitatea producţiei, producerii şi organizării CAI,
menţionînd următoarele: “Securitatea alimentară este strîns legată de competitivitatea producţiei
autohtone, care la rîndul său depinde de o serie de factori, cum ar fi tipul şi nivelul concurenţei
pe piaţă, unde producătorii de mărfuri şi servicii se luptă pentru consumatori şi clienţi, precum şi
pentru materie primă şi capitaluri, volume de comercializare şi venituri, adoptînd noi tehnologii
de producţie şi de marketing pentru atingerea scopurilor lor pe baza diferitor metode
inovaţionale” [129, p. 46].
Suntem de acord cu această opinie, deoarece dacă există ofertă variată din partea
producătorilor de mărfuri, va fi satisfăcută şi cererea de produse alimentare. Prin urmare
securitatea alimentară a ţării va fi asigurată.
Argumentele enunţate mai sus elucidează rolul primordial al sporiririi competitivităţii
sectorului agroalimentar în vederea asigurării securităţii alimentare a ţării. Doar un sector

47
agroalimentar competitiv va asigura accesul fizic şi economic la alimente, va spori siguranţa
alimentelor, va diminua la maximum posibil dependenţa ţării de importul produselor alimentare,
adică va asigura securitatea alimentară a ţării.

1.4. Concluzii la capitolul 1


În cercetările lor, savanţii autohtoni definesc competitivitatea drept un fenomen economic
complex specific economiei contemporane, care prezintă o deosebită importanţă atît în procesul
de creare şi repartizare a valorii adăugate în cadrul sistemului economic naţional, cît şi în
procesul de integrare eficientă a Republicii Moldova în circuitul economic internaţional.
Competitivitatea este o categorie care exprimă posibilităţile economice, tehnico-
ştiinţifice, de producţie, manageriale, organizatorice, de marketing, etc. ale întreprinderii,
ramurii, economiei ţării, care se concretizează în mărfuri şi servicii, atît pe pieţele interne, cît şi
pe cele externe. Mai mulţi cercetători au abordat managementul competitivităţii (ca o categorie
economică distinctă) în diverse studii, în special, începînd cu perioada anilor 1990.
Competitivitatea unui sector sau a unei economii se tratează în raport cu concurenţii
străini, adică analizînd performanţele sale în comerţul exterior sau, altfel zis, capacitatea
industriilor (a întreprinderilor care o reprezintă) de a pătrunde pe pieţele externe (sporirea
exporturilor şi a investiţiilor străine directe) şi de a face faţă concurenţei.
În accepţie proprie, competitivitatea sectorului agroalimentar reprezintă un sistem de
avantaje concurenţiale, utilizarea cărora ar asigura dezvoltarea durabilă şi eficientă a acestui
sector, iar, prin urmare, managementul competitivităţii sectorului agroalimentar reprezintă un
proces orientat la formarea şi utilizarea eficientă a resurselor şi avantajelor concurenţiale prin
intermediul politicii ramurale, strategiei şi tacticii de realizare a acestora.
În ultimele decenii, problema alimentară a devenit tot mai acută şi a căpătat din punct de
vedere calitativ noi trăsături şi dimensiuni. Dintr-o problemă cu caracter naţional sau regional,
privind numai o parte din populaţia lumii, ea a devenit cu timpul, totuşi, o problemă globală,
cuprinzînd, sub un aspect sau altul, toate ţările şi continentele şi toate nivelurile societăţii
contemporane.
În urma investigaţiilor efectuate, în baza literaturii de specialitate, au fost deduse
principalele componente ale politicilor agroalimentare: politicile agricole şi de dezvoltare rurală;
politicile alimentare şi cele nutriţionale.
Securitatea alimentară (conform definiţiei FAO) reprezintă un sistem funcţional bine
organizat care asigură toate categoriile populaţiei cu produse alimentare conform normelor

48
fiziologice adoptate din contul producţiei proprii şi a raţionalizării importului necesar pentru
acele produse, producerea cărora este imposibilă din cauza lipsei condiţiilor interne.
Printre categoriile de indicatori ai securităţii alimentare se evidenţiază: indicatorii cererii
de consum alimentar; indicatorii ofertei de produse alimentare; indicatorii consumului alimentar;
indicatorii entropiei (insecurităţii) alimentare; indicatorii reglării securităţii alimentare;
indicatorii sintetici ai securităţii alimentare. Determinantele majore ale securităţii alimentare sunt
disponibilitatea şi accesul la hrană.
Caracteristicile generale ale securităţii alimentare la nivel naţional sunt următoarele:
accesul fizic al produselor alimentare; posibilitatea economică de achiziţionare a produselor;
calitatea alimentaţiei; independenţa alimentară; acces sigur la alimente şi dezvoltarea stabilă.
La nivel internaţional, naţional şi regional subiecţii securităţii alimentare sunt reprezentaţi
de organizaţiile, instituţiile guvernamentale, serviciile care pun în acţiune mecanismul asigurării
securităţii alimentare. În calitate de obiect a securităţii alimentare se evidenţiază grupele
populaţiei şi gospodării auxiliare, cărora trebuie să le fie garantată satisfacerea necesităţilor în
produse alimentare la nivelul care asigură o activitate vitală normală.
Dependenţa securităţii alimentare de competitivitatea sectorului agroalimentar a fost
puţin studiată în literatura de specialitate. Unele încercări au fost efectuate de către autorii
Mandiaye Diagne, Steffen Abele, Papa Abdoulaye Seck, Aliou Diagne, în opinia cărora
îmbunătăţirea competitivităţii poate contribui semnificativ la asigurarea securităţii alimentare
prin stimularea comerţului şi creşterea veniturilor totale în sectorul agrar.
O altă legătură dintre securitatea alimentară şi competitivitate, expusă de către
reprezentanţii FAO, este abordată sub aspectul accesului fizic şi economic la alimente. Astfel,
securitatea alimentară a unui stat este asigurată nu doar în situaţia în care dispunem de cantitatea
necesară de alimente, dar şi atunci cînd consumatorii dispun de venituri băneşti astfel încît să îşi
permită să procure alimentele dorite, adică să se asigure accesul economic care constituie o
componentă de bază a securităţii alimentare.
Un alt factor care condiţionează securitatea alimentară a ţării este siguranţa alimentelor,
adică dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă. Sporirea competitivităţii produselor urmează
abordată în tandem sub aspectul preţului, dar şi a calităţii, în caz contrar consumatorii vor fi
nevoiţi să procure produse de import care vor fi şi mai ieftine, şi mai calitative.
În vederea asigurării securităţii alimentare este necesar de a spori competitivitatea
producţiei agricole autohtone prin atragerea investiţiilor suficiente în sfera agrară, a cadrelor înalt
calificate, utilizarea tehnologiilor moderne, acces facil la finanţe şi concurenţă loială.

49
2. ANALIZA COMPETITIVITĂŢII SECTORULUI AGROALIMENTAR ŞI
DETERMINANŢILOR SECURITĂŢII ALIMENTARE
2.1 Analiza stării actuale a sectorului agrar
Agricultura este un sector strategic pentru Republica Moldova, care dispune de potenţial
de dezvoltare şi poate contribui la revenirea economiei la poziţiile pierdute în ultimile două
decenii. Sectorul agrar a fost şi rămîne a fi, tradiţional, pilonul de bază al economiei naţionale,
contribuţia lui în crearea PIB-ului în anul 2013 fiind de 14 la sută.
Pămîntul este cea mai mare bogăţie pe care o are ţara noastră, iar agricultura este ramura
primordială de activitate a întregii populaţii. Pornind de la aceste premise, menţionăm că anume
acest sector trebuie să fie baza dezvoltării economice a ţării şi vectorul principal de orientare a
politicilor Guvernului.
Suprafeţele ocupate cu culturi cerealiere şi leguminoase boabe în gospodăriile de toate
categoriile este prezentată în figura următoare.

1200

1000 Culturi cerealiere şi


leguminoase boabe, din care
mii hectare

800
Grîu (de toamnă și
600 primăvară)

400 Orz (de toamnă și


primăvară)
200 Porumb pentru boabe
0
Leguminoase boabe
04

05

06

07

08

09

10

11

12

13
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.1. Suprafeţele ocupate cu culturi cerealiere şi leguminoase boabe


în gospodăriile de toate categoriile, mii ha
Sursa: elaborat de autor în baza [177].
Din datele graficului de mai sus putem observa faptul că mărimea suprafeţelor
însămînţate cu culturi cerealiere şi leguminoase boabe s-a majorat în anul 2013 faţă de anii 2006,
2010, 2011 şi 2012 respectiv cu 47; 45; 71 şi 35 mii ha în mărime absolută sau cu 5,12; 4,89;
7,94 şi 3,76 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2004, 2005 şi 2008 aceasta s-a
diminuat respectiv cu 112; 70 şi 41 mii ha în mărime absolută sau cu 10,4; 6,76 şi 4,08 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind majorarea costului producţiei agricole în această perioadă, fapt ce i-
a determinat pe producătorii agricoli să se orienteze la producerea altor culturi. Suprafaţa

50
cultivată cu grîu de toamnă şi primăvară a sporit în anul 2013 faţă de anii 2004, 2006 şi 2007
respectiv cu 53; 69 şi 53 mii ha în mărime absolută sau cu 16,88; 23,15 şi 16,88 p.p. în mărime
relativă, iar în comparaţie cu anii 2010, 2011 şi 2012 mărimea acesteia a crescut cu 39; 65 şi 51
mii ha în mărime absolută sau cu 11,89; 21,52 şi 16,14 p.p. în mărime relativă.
Suprafaţa orzului de toamnă s-a diminuat în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005 şi
2007 respectiv cu 21; 15 şi 24 mii ha în mărime absolută sau cu 16,8; 12,61 şi 18,75 p.p. în
mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2010 s-a redus cu 26; 52 şi 29 mii ha în mărime
absolută sau cu 20,0; 33,33 şi 21,8 p.p. în mărime relativă.
Suprafaţa porumbului pentru boabe a sporit în anul 2013 comparativ cu anii 2005, 2006 şi
2008 respectiv cu 10; 7 şi 38 mii ha în mărime absolută sau cu 2,19; 1,53 şi 8,88 p.p în mărime
relativă, iar faţă de anii 2009, 2010 şi 2011 aceasta s- a majorat cu 64; 50 şi 10 mii ha în mărime
absolută sau cu 15,92; 12,02 şi 2,19 p.p. în mărime relativă.
Suprafaţa leguminoaselor boabe s-a diminuat în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004,
2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 14; 19; 19 şi 16 mii ha în mărime absolută sau cu 37,84; 45,24;
45,24 şi 41,03 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010 şi 2011- s-a redus
respectiv cu 5; 10; 12 şi 5 mii ha în mărime absolută sau cu 17,86; 30,30; 34,29 şi 17,86 p.p. în
mărime relativă .
Producătorii agricoli îşi stabilesc în mod individual structura suprafeţelor luînd în
consideraţie consumurile de producţie, asolamentul, cererea pe piaţă precum şi preţurile de
vînzare a producţiei.
Unul dintre indicatorii eficienţei economice a intensificării producţiei agricole este
productivitatea principalelor culturi agricole care este prezentată în următorul grafic.

40
35 Grîu de toamnă și primăvară
30
25 Orz (de toamnă şi de
primăvară)
20
q

Porumb pentru boabe


15
10
Leguminoase boabe
5
0
04

05

06

07

08

09

10

11

12

13
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.2. Producţia medie la hectar a cerealierelor şi leguminoaselor boabe, q


Sursa: elaborat de autor în baza [177].

51
Analizînd datele graficului putem conchide faptul că producţia medie a grîului de toamnă
şi de primăvară în anul 2013 comparativ cu anii 2006, 2007 şi 2009 a crescut respectiv cu 5; 15
şi 7 q în mărime absolută sau cu 21,74 p.p.; 2,15 ori şi 33,33 p.p. în mărime relativă, iar faţă de
anii 2010, 2011 şi 2012 a sporit respectiv cu 5, 2 şi 12 q în mărime absolută sau cu 21,74; 7,69 şi
75,0 p.p. în mărime relativă.
Productivitatea orzului de toamnă şi primăvară s-a majorat în anul 2013 în comparaţie cu
anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 3; 3 şi 12 q în mărime absolută sau 16,67; 16,67 p.p. şi de
2,33 ori, iar faţă de anii 2009, 2010 şi 2012 aceasta a sporit respectiv cu 4; 5 şi 8 q în mărime
absolută sau cu 23,53; 31,25 şi 61,54 p.p. în mărime relativă.
Productivitatea porumbului pentru boabe a sporit în anul 2013 în comparaţie cu anii
2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 23; 2 şi 19 q în mărime absolută sau de 3,88 ori, 6,90 p.p. şi de
2,58 ori, iar faţă de anii 2005, 2008 şi 2010 aceasta s-a redus cu 2; 3 şi 4 q în mărime absolută
sau cu 6,06; 8,82 şi 11,43 p.p. în mărime relativă. Producţia medie a leguminoaselor boabe s-a
majorat în anul 2013 faţă de anii 2007, 2009, 2012 respectiv cu 9; 4 şi 6 q în mărime absolută
sau de 3,25 ori; 44,44 şi 85,71 p.p. în mărime relativă.
Această majorare a producţiei medii la hectar a culturilor cerealiere s-a produs deoarece
anii 2006, 2007, 2010 şi 2012 au fost secetoşi, iar nivelul productivităţii înregistrat în anul 2013
deşi este mai mare faţă de anii respectivi, rămîne a fi unul scăzut.
Dinamica volumului producţiei de cerealiere şi leguminoase este prezentată în Anexa 5.
Datele tabelului din anexă arată faptul că cantitatea de grîu de toamnă şi primăvară s-a
majorat în anul 2013 faţă de anii 2006, 2007 şi 2009 respectiv cu 317,6; 602,5 şi 272,3 mii tone
în mărime absolută sau cu 45,94 p.p., 2,48 ori şi 36,96 p.p. în mărime relativă. De asemenea a
sporit cantitatea de grîu obţinută în anul 2013 comparativ cu anii 2010, 2011 şi 2012 respectiv cu
264,8; 214,2 şi 513,8 mii tone în mărime absolută sau cu 35,58; 26,95 p.p. şi de 2,04 ori. Această
majorare s-a produs pe baza sporirii suprafeţei grîului şi a producţiei medii la hectar. Din cauza
reducerii mărimii suprafeţei de grîu, precum şi a producţiei medii la hectar în anul 2013 faţă de
anul 2008 producţia de grîu s-a redus respectiv cu 277,3 mii tone în mărime absolută sau cu
21,56 p.p. în mărime relativă.
De asemenea a sporit cantitatea de orz obţinută în anul 2013 faţă de anii 2005, 2006 şi
2007 respectiv cu 7; 18,9 şi 103,8 mii tone în mărime absolută sau cu 3,3; 9,45 şi 90,1 p.p. în
mărime relativă, aceasta datorîndu-se majorării productivităţii acestei culturi. Din cauza reducerii
suprafeţei cultivate de orz în anul 2013 în comparaţie cu anii 2008 şi 2009, producţia s-a
diminuat respectiv cu 134,1 şi 42,4 mii tone în mărime absolută sau cu 37,98 şi 16,22 p.p. în
mărime relativă. Creşterea suprafeţei cultivate şi a roadei medii la hectar de orz au favorizat

52
creşterea producţiei globale în anul 2013 faţă de anii 2011 şi 2012 respectiv cu 25 şi 101,1 mii
tone în mărime absolută sau cu 12,89 şi 85,75 p.p. în mărime relativă.
Cantitatea obţinută de porumb a sporit în anul 2013 faţă de anii 2006 şi 2009 respectiv cu
96,8 şi 277,9 mii tone în mărime absolută sau cu 7,32 şi 24,35 p.p. în mărime relativă. Această
majorare s-a produs pe baza creşterii suprafeţei cultivate şi a producţiei medii de porumb la
hectar. Din cauza reducerii producţiei medii de porumb în anul 2013 comparativ cu anii 2005,
2008 şi 2011, cantitatea de porumb s-a diminuat respectiv cu 73; 59,6 şi 49,3 mii tone în mărime
absolută sau cu 4,89; 4,03 şi 3,36 p.p. în mărime relativă. În anul 2013 în comparaţie cu anii
2007 şi 2012 producţia totală de porumb a sporit cu 1056,3 şi 846,6 mii tone în mărime absolută
sau de 3,91 şi 2,48 ori, aceasta datorîndu-se majorării producţiei medii la hectar. De asemenea s-
a redus producţia de leguminoase boabe în anul 2013 comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011
respectiv cu 4,8; 12,8 şi 8,8 mii tone în mărime absolută sau cu 17,27; 35,75 şi 27,67 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind reducerea mărimii suprafeţei acestei culturi. În anul 2013 în
comparaţie cu anii 2005 şi 2006 producţia de leguminoase s-a redus pe seama diminuării
suprafeţei cultivate şi a productivităţii respectiv cu 41,5 şi 44,5 mii tone în mărime absolută sau
cu 64,34 şi 65,93 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2007 şi 2012 cantitatea obţinută s-a
majorat respectiv cu 8,9 şi 6,7 mii tone în mărime absolută sau cu 63,12 şi 41,10 p.p. în mărime
relativă, aceasta s-a produs be baza creşterii productivităţii.
În conformitate cu Strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor
2006-2015 [75], către anul 2015, din terenurile totale destinate agriculturii, culturile cerealiere şi
leguminoasele vor ocupa 62,9 %, culturile tehnice- 22,8 %; culturile furajere- 5,9 %; legumele,
bostănoasele şi cartofii- 7,4 %; plantele aromate- 0,8 %; alte culturi agricole- 0,2 %.
Suprafaţa efectivă a culturilor tehnice este prezentată în figura următoare.

350
300
250
mii hectare

Sfeclă pentru zahăr


200
Floarea-soarelui
150
Soia
100
50
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.3. Suprafaţa cultivată cu culturi tehnice, mii hectare


Sursa: elaborat de autor în baza [177].

53
Suprafaţa cultivată cu sfeclă pentru zahăr a scăzut în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005,
2006 şi 2012 respectiv cu 6; 5; 13 şi 2 mii hectare în mărime absolută sau cu 17,14; 14,71; 30,95
şi 6,45 p.p. în mărime relativă. Această reducere se explică prin costul înalt de producţie a
acestei culturi şi preţ redus de comercializare oferit de către întreprinderile de procesare. În anul
2013 comparativ cu anii 2008, 2009, 2010 şi 2011 suprafaţa sfeclei pentru zahăr s-a majorat
respectiv cu 4; 6; 3 şi 4 mii hectare în mărime absolută sau cu 16,0; 26,09; 11,54 şi 16,0 p.p. în
mărime relativă. Suprafaţa ocupată de floarea-soarelui în anul 2013 comparativ cu anii 2004,
2005, 2006 şi 2007 a sporit respectiv cu 27; 22; 11 şi 64 mii ha în mărime absolută sau cu 9,96;
7,97; 3,83 şi 27,35 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009; 2010 şi 2011 aceasta s-a
majorat respectiv cu 70; 71; 46 şi 21 mii ha în mărime absolută sau cu 30,7; 31,28; 18,25 şi 7,58
p.p. în mărime relativă. Aceasta se datorează faptului că nivelul de rentabilitate a florii-soarelui
este ridicat, dar producătorii agricoli trebuie să ţină cont de faptul că cultura dată degradează
profund solul.
În anul 2013 comparativ cu anii 2006, 2007 şi 2009 suprafaţa ocupată de soie s-a redus
respectiv cu 14; 8 şi 7 mii ha în mărime absolută sau cu 25,0; 16,0 şi 14,29 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a diminuat cu 17; 17 şi 18 mii ha în mărime
absolută sau cu 28,81; 28,81 şi 30,0 p.p. în mărime relativă.
Productivitatea culturilor tehnice este strîns legată de aplicarea inovaţiilor. Printre factorii
care reţin activitatea inovaţională se enumeră: insuficienţa resurselor proprii, perioada
îndelungată de recuperare a investiţiilor, cererea solvabilă limitată, gradul înalt de risc, condiţiile
neavantajoase ale creditului comercial [119, p. 72].

450
400
350
300
Floarea-soarelui
250
q

Soia
200
Sfeclă pentru zahăr
150
100
50
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.4. Producţia medie la hectar a culturilor tehnice, q/ha


Sursa: elaborat de autor în baza [177].

54
Din datele graficului de mai sus reiese faptul că producţia medie a sfeclei pentru zahăr a
crescut în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 95; 66; 78 şi
177 q în mărime absolută sau cu 36,4; 22,76; 28,06 şi 98,88 p.p în mărime relativă, iar faţă de
anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta a sporit respectiv cu 185; 36; 119 şi 164 q în mărime
absolută sau de 2,08 ori şi cu 11,25; 50,21 şi 85,42 p.p în mărime relativă. De asemenea a crescut
producţia medie de floarea soarelui în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007
respectiv cu 6; 6; 5 şi 11 q în mărime absolută sau cu 50,0; 50,0; 38,46 p.p. şi de 2,57 ori, iar faţă
de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a majorat respectiv cu 5; 3; 2 şi 8 q în mărime
absolută sau cu 38,46; 20,0; 12,5 şi 80,0 p.p. în mărime relativă. În anul 2013 faţă de anii 2004,
2007, 2009 şi 2012 producţia medie de soie a sporit respectiv cu 3; 9; 6 şi 8 q în mărime absolută
sau cu 21,43 p.p., 2,13 ori, 54,55 şi 88,89 p.p. în mărime relativă. Această majorare s-a produs
deoarece în anii 2006, 2007, 2009, 2010 şi 2012 a fost secetă.
În tabelul ce urmează sunt prezentate datele care reflectă volumul producţiei culturilor
tehnice.
Tabelul 2.1. Dinamica volumului producţiei culturilor tehnice, mii tone
Anii
Specificaţie
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Floarea-
331 380 156 372 284 382 427 296 504
soarelui
Anul 2013 în
152,27 132,63 323,1 135,48 11,46 131,94 118,03 170,27
% faţă de anul:
Soia 66 80 40 58 49 111 79 48 66
Anul 2013 în
100 82,5 165,0 113,79 134,69 59,46 83,54 137,50
% faţă de anul:
Sfeclă pentru
991 1177 612 961 337 838 589 587 1009
zahăr
Anul 2013 în
101,82 85,73 164,9 104,99 299,41 120,41 171,31 171,89
% faţă de anul:
Sursa: elaborat de autor în baza [177].
Datele tabelului de mai sus arată faptul că cantitatea de floarea-soarelui a sporit în anul
2013 comparativ cu anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 173; 124; 348 şi 132 mii tone în
mărime absolută sau cu 52,27; 32,63 p.p., 3,23 ori şi 35,48 p.p. în mărime relativă, iar faţă de
anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a majorat respectiv cu 220; 122; 77 şi 208 mii tone în
mărime absolută sau cu 77,46; 31,94; 18,03 şi 70,27 p.p. în mărime relativă . Această majorare
se datorează creşterii suprafeţelor cultivate şi a productivităţii acestei culturi în această perioadă,
cu excepţia anului 2012 cînd majorarea s-a produs doar pe baza creşterii productivităţii.
Pe baza majorării producţiei medii la hectar de soie, cantitatea totală a sporit în anul 2013
comparativ cu anii 2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 26; 17 şi 18 mii tone în mărime absolută sau

55
cu 65,0; 34,69 şi 37,5 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2006, 2010 şi 2011 aceasta s-a
diminuat respectiv cu 14; 45 şi 13 mii tone în mărime absolută sau cu 17,5; 40,54 şi 16,46 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind reducerea suprafeţei cultivate.
Pe baza creşterii atît a suprafeţei cultivate, cît şi a productivităţii, cantitatea obţinută de
sfeclă pentru zahăr s-a majorat în anul 2013 comparativ cu anii 2008, 2009, 2010 şi 2011
respectiv cu 48; 672; 171 şi 420 mii tone în mărime absolută sau cu 4,99 p.p., 2,99 ori, 20,41 şi
71,31 p.p. în mărime relativă, iar datorită producţiei la hectar recoltată, cantitatea totală a sporit
faţă de anii 2005, 2007 şi 2012 respectiv cu 18; 397 şi 422 mii tone în mărime absolută sau cu
1,82; 64,87 şi 71,89 p.p. în mărime relativă. Cauza reducerii o constituie diminuarea mărimii
suprafeţei cultivate şi a producţiei medii la hectar în această perioadă.
China şi India sunt lideri mondiali în producerea producţiei agricole pe baza marilor
suprafeţe fertile şi resurselor de muncă ieftine, SUA- pe baza productivităţii înalte care
constituie rezultatul realizărilor înalte ale ştiinţei agrare. Danemarca îşi asigură un venit bun pe
baza practicării agriculturii intensive [144, p. 36].

45
40
35
30
mii hectare

25 Cartofi
20 Legume de cîmp
15
10
5
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.5. Suprafeţele ocupate de cartof şi legume de cîmp, mii hectare


Sursa: elaborat de autor în baza [177].
Datele graficului de mai sus demonstrează faptul că suprafaţa cultivată cu cartof s-a redus
în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 11; 12; 10 şi 11 mii
hectare în mărime absolută sau cu 31,43; 33,33; 29,41 şi 31,43 p.p. în mărime relativă, iar faţă de
anii 2008, 2009 şi 2010 şi 2011 aceasta s-a diminuat respectiv cu 7; 4; 4 şi 5 mii hectare în
mărime absolută sau cu 22,58; 14,29; 14,29 şi 17,24 p.p. în mărime relativă. De asemenea s-a
redus şi suprafaţa legumelor de cîmp în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007
respectiv cu 3; 4; 9 şi 5 mii hectare în mărime absolută sau cu 8,33; 10,81; 21,43 şi 13,16 p.p. în
mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010 şi 2011 aceasta s-a diminuat cu 7; 2; 5 şi 1 mii

56
hectare în mărime absolută sau cu 17,5; 5,71; 13,16 şi 2,94 p.p. în mărime relativă. Această
reducere este cauzată de nivelul redus al rentabilităţii legumelor de cîmp.
Creşterea durabilă a productivităţii este sensul competitivităţii. Astfel sarcina Moldovei
este să valorifice potenţialul existent, să reducă costurile şi să sporească competitivitatea
produselor [34, p. 7].

140
120
100
80 Cartofi
q

60 Legume de cîmp

40
20
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.6. Productivitatea cartofilor şi legumelor, q/ha


Sursa: elaborat de autor în baza [177].
Conform datelor graficului producţia medie a cartofului s-a majorat în anul 2013
comparativ cu anii 2004, 2007, 2008 şi 2012 s-a majorat respectiv cu 9; 45; 14 şi 26 mii ha în
mărime absolută sau cu 9,78; 80,36; 16,09 şi 34,67 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2005,
2006 şi 2011 aceasta s-a redus respectiv cu 4; 9 şi 18 q în mărime absolută sau cu 3,81; 8,18 şi
15,13 p.p. în mărime relativă. Producţia medie la hectar a legumelor de cîmp în anul 2013
comparativ cu anii 2005, 2006, 2008 şi 2011 s-a redus respectiv cu 19; 26; 7 şi 16 mii ha în
mărime absolută sau cu 18,27; 23,42; 7,61 şi 15,84 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2007
şi 2012 aceasta a sporit cu 28 şi 15 q în mărime absolută sau cu 49,12 şi 21,43 p.p. în mărime
relativă. Seceta care a afectat grav recolta din anii precedenţi a provocat această majorare a
producţiei medii atît la cartof, cît şi la legumele de cîmp.
Volumul producţiei de cartofi şi legume în dinamică este prezentat în tabelul următor.
Tabelul 2.2. Dinamica volumului producţiei de cartofi şi legume, mii tone
Anii
Specificaţie
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Cartofi 378 377 199 271 261 280 351 182 240
Anul 2013 în
63,49 63,66 120,6 88,56 91,95 85,71 68,38 131,87
% faţă de anul:
Legume 389 475 222 376 308 341 362 231 292
Anul 2013 în
75,06 61,47 131,5 77,66 94,81 85,63 80,66 126,41
% faţă de anul:
Sursa: elaborat de autor în baza [177].

57
Conform datelor tabelului de mai sus producţia de cartof în anul 2013 comparativ cu anii
2005, 2006, 2010 şi 2011 s-a diminuat din cauza reducerii mărimii suprafeţei şi a producţiei
medii la hectar respectiv cu 138; 137; 40 şi 111 mii tone în mărime absolută sau cu 36,51; 36,34;
14,29 şi 31,62 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008 şi 2009 aceasta s-a redus respectiv cu
31 şi 21 şi mii tone în mărime absolută sau cu 11,44 şi 8,05 p.p. în mărime relativă, motivul
fiind reducerea suprafeţei cultivate. Datorită creşterii producţiei medii de cartof în anul 2013
comparativ cu anii 2007 şi 2012, recolta globală a sporit cu 41 şi 58 mii tone în mărime absolută
sau cu 20,60 şi 31,87 p.p. în mărime relativă.
Din cauza reducerii suprafeţei şi a producţiei medii la hectar a legumelor de cîmp,
producţia obţinută s-a redus în anul 2013 comparativ cu anii 2005, 2006 şi 2008 respectiv cu 97;
183 şi 84 mii tone în mărime absolută sau cu 24,94; 38,53 şi 22,34 p.p. în mărime relativă, iar
faţă de anii 2009, 2010 şi 2011 aceasta a scăzut respectiv cu 16; 49 şi 70 mii tone în mărime
absolută sau cu 5,19; 14,37 şi 19,34 p.p. în mărime relativă. Pe baza creşterii productivităţii, în
anul 2013 faţă de anul 2007 cantitatea de legume a crescut cu 70 mii tone în mărime absolută sau
cu 31,53 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anul 2012 aceasta a sporit cu 61 mii tone în
mărime absolută sau cu 26,41 p.p. în mărime relativă, în acest caz creşterea s-a datorat majorării
suprafeţei cultivate şi recoltei medii la hectar.
Suprafaţa pomilor, arbuştilor fructiferi şi viilor este prezentată în figura următoare.

160
140
120
mii hectare

100 Suprafaţa pomilor şi


arbuştilor fructiferi pe rod
80
Suprafaţa viilor pe rod
60
40
20
0
04

05

06

07

08

09

10

11

12

13
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.7. Suprafaţa ocupată de pomi, arbuşti fructiferi şi vii


Sursa: elaborat de autor în baza [178].
Suprafaţa ocupată de pomi şi arbuşti fructiferi pe rod a scăzut în anul 2013 faţă de anii
2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 14; 14; 12 şi 11 mii hectare în mărime absolută sau cu

58
13,46; 13,46; 11,76 şi 10,89 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009, 2011 şi 2012
aceasta s-a diminut respectiv cu 9; 6; 4 şi 5 mii hectare în mărime absolută sau cu 9,09; 6,25;
4,26 şi 5,26 p.p. în mărime relativă. De asemenea s-a redus suprafaţa viilor pe rod în anul 2013
comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 10; 12; 12 şi 10 mii ha în mărime
absolută sau cu 7,25; 8,57; 8,57 şi 7,25 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi
2010 aceasta s-a diminuat respectiv cu 9, 8 şi 5 mii ha în mărime absolută sau cu 6,57; 5,88 şi
3,76 p.p. în mărime relativă.
Datele care reflectă producţia medie la hectar de fructe, pomuşoare şi struguri sunt
prezentate în Anexa 6.
Din datele graficului observăm faptul că producţia medie la hectar de fructe şi pomuşoare
a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 4; 15; 20 şi 10 q
în mărime absolută sau cu 9,52; 48,39; 76,92 şi 27,78 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii
2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a majorat respectiv cu 14; 13; 6 şi 7 q în mărime absolută sau
cu 43,75; 39,39; 15,0 şi 17,95 p.p. în mărime relativă. Secetele din anii 2006, 2007, 2009, 2010
şi 2012 au cauzat reducerea producţiei medii la hectar în aceşti ani. De asemenea a sporit
producţia medie de struguri în anul 2013 comparativ cu anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 11;
15 şi 6 q în mărime absolută sau cu 30,56; 46,88 şi 14,63 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii
2008, 2010 şi 2012 aceasta s-a majorat respectiv cu 3; 12 şi 8 q în mărime absolută sau cu 6,82;
34,29 şi 20,51 p.p. în mărime relativă.
Secetele din anii 2006, 2007, 2009, 2010 şi 2012 au cauzat reducerea producţiei medii la
hectar de fructe, pomuşoare şi struguri în aceşti ani.
Volumul producţiei de fructe, pomuşoare şi struguri în dinamică este prezentat în tabelul
următor.
Tabelul 2.3. Dinamica volumului producţiei de fructe, pomuşoare şi struguri, mii tone
Anii
Specificaţie
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Fructe,
pomuşoare şi 386 329 277 370 308 322 378 380 419
nuci
Anul 2013 în
% faţă de 108,55 127,36 151,26 113,24 136,04 130,12 110,85 110,26
anul:
Struguri 519 466 598 636 685 482 595 506 613
Anul 2013 în
% faţă de 118,11 131,55 102,51 96,38 89,49 127,18 103,03 121,15
anul:
Sursa: elaborat de autor în baza [178].

59
Datele tabelului elucidează faptul că volumul producţiei de fructe şi pomuşoare în anul
2013 comparativ cu anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 a sporit pe seama majorării producţiei medii
la hectar respectiv cu 33; 90; 142 şi 49 mii tone în mărime absolută sau cu 8,55; 27,36; 51,26 şi
13,24 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a majorat cu
111; 97; 41 şi 39 mii tone în mărime absolută sau cu 36,04; 30,12; 10,85 şi 10,26 p.p. în mărime
relativă. Datorită creşterii producţiei medii de struguri la hectar, recolta globală de struguri a
sporit în anul 2013 faţă de anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 94; 147 şi 15 mii tone în mărime
absolută sau cu 18,11; 31,55 şi 2,51 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2010, 2011 şi
2012 aceasta s-a majorat cu 131; 18 şi 107 mii tone în mărime absolută sau cu 27,18; 3,03 şi
21,15 p.p. în mărime relativă .
În figura ce urmează se prezintă datele care reflectă efectivul de animale în gospodariile
de toate categoriile.

1000
900
800
700 Bovine, total
mii capete

600 Vaci
500
400 Porcine
300 Ovine şi caprine
200
100
0
04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.8. Efectivul de animale la 1 ianuarie 2014 în gospodariile de toate categoriile, mii capete
Sursa: elaborat de autor în baza [179].
Analizînd datele graficului de mai spus putem afirma faptul că efectivul de bovine în anul
2014 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 s-a redus respectiv cu 184,1; 142,1;
122,1; 110,1 şi 42,8 mii capete în mărime absolută sau cu 49,36; 42,93; 39,26; 36,82 şi 18,47
p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013 acesta s-a diminuat
respectiv cu 28,8; 32,7; 27,1; 15,0 şi 2,3 mii capete în mărime absolută sau cu 13,23; 14,76;
12,55; 7,36 şi 1,2 p.p. în mărime relativă .
Efectivul de vaci în această perioadă s-a diminuat în anul 2014 comparativ cu anii 2004,
2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv respectiv cu 125,3; 100,3; 86,3; 76,3 şi 38,1 mii capete în
mărime absolută sau cu 48,95; 43,42; 39,77; 36,86 şi 22,57 p.p în mărime relativă, iar faţă de
anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013 acesta a scăzut respectiv cu 29,6; 30,5; 23,7; 13,6 şi 3,7 mii

60
capete în mărime absolută sau cu 18,47; 18,92; 15,35; 9,42 şi 2,75 p.p în mărime relativă. Cauza
reducerii o constituie majorarea costului producţiei de lapte şi a sporului în masă vie la bovine.
Deşi preţurile de comercializare a producţiei înregistrează o creştere în această perioadă, nivelul
de rentabilitate a producţiei este unul scăzut.
În anul 2014 în comparaţie cu anii 2004, 2006, 2007, 2011 şi 2012 efectivul de porcine s-
a redus respectiv cu 26; 41; 112; 58,5 şi 18,6 mii capete în mărime absolută sau cu 5,83; 8,89;
21,05; 12,23 şi 4,24 p.p., cauza fiind majorarea costului sporului în masă vie la creştere şi
îngrăşare în această perioadă, iar faţă de anii 2005, 2008, 2009, 2010 şi 2013 acesta s-a majorat
respectiv cu 22; 121,3; 136,46; 42,9 şi 9,6 mii capete în mărime absolută sau cu 5,53; 40,61;
48,13; 11,38 şi 2,34 p.p. în mărime relativă datorită reducerii costului producţiei şi a majorării
preţului de vînzare.
Efectivul de ovine şi caprine s-a redus în anul 2014 faţă de anii 2004, 2005, 2006 şi 2007
respectiv cu 88,8; 92,8; 87,8 şi 97,8 mii capete în mărime absolută sau cu 9,47; 9,85; 9,37 şi
10,33 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011 acesta s-a diminuat
respectiv cu 16,6; 65,7 şi 56,3 mii capete în mărime absolută sau cu 1,92; 7,18 şi 6,22 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind majorarea costului sporului în masă la creştere şi îngrăşare în
această perioadă.
Sporul zilnic în masă vie la bovine şi porcine în întreprinderile agricole se prezintă în
figura ce urmează.

400
350
300
250 Adaosul zilnic în greutate
la bovine, g
200
g

Adaosul zilnic în greutate


150
la porcine, g
100
50
0
02

03

04

05

06

07

08

09

10

11
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.9. Sporul zilnic în masă vie la bovine şi porcine în întreprinderile agricole, g
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5].
Sporul în masă vie la bovine conform datelor din grafic a crescut în anul 2011 faţă de anii
2003, 2004, 2007 şi 2010 respectiv cu 104, 91, 43 şi 69 g în mărime absolută sau cu 39,69; 33,
09; 23,23 şi 6,09 p.p. în mărime relativă, motivul fiind secetele repetate din ultimii ani. De

61
asemenea s-a majorat sporul în masă vie la suine în anul 2011 comparativ cu anii 2003, 2004,
2006 şi 2007 respectiv cu 203, 173, 139 şi 121 g în mărime absolută sau de 2,49 ori, 2,04 ori,
69,5 p.p. şi 55,5 p.p. în mărime relativă, motivul fiind secetele repetate din ultimii ani.
Informaţia cu privire la volumul producţiei de carne (în greutate după sacrificare)
obţinută în gospodăriile de toate categoriile este prezentată în Anexa 7.
Cantitatea de carne obţinută în gospodăriile de toate categoriile s-a majorat în anul 2011
faţă de anii 2005, 2007, 2009 şi 2010 respectiv cu 31,4; 8,8; 27,1 şi 7 mii tone în mărime
absolută sau cu 36,30; 8,07; 29,85 şi 6,31 p.p. în mărime relativă. Această majorare s-a produs pe
baza producţiei de carne de porc şi carne de pasăre.
Volumul obţinut de carne de vită şi viţel s-a redus în anul 2011 în comparaţie cu anii
2005, 2007 şi 2009 respectiv cu 5,9; 5,5 şi 1,4 mii tone în mărime absolută sau cu 37,82; 36,18 şi
12,61 p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea efectivului de bovine în această perioadă.
Producţia de carne de porc a sporit în anul 2011 faţă de anii 2004, 2005, 2008 şi 2009 respectiv
cu 22,6; 24,2; 28,8 şi 21,7 mii tone în mărime absolută sau cu 54,72; 60,96; 82,05 şi 51,42 p.p. în
mărime relativă. Această majorare se datorează creşterii efectivului şi a sporului zilnic în masă
vie la suine în această perioadă.
Cantitatea de carne de pasăre s-a majorat în anul 2011 în comparaţie cu anii 2004 şi
2005 respectiv cu 17 şi 13,4 mii tone în mărime absolută sau cu 69,67 şi 47,86 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anii 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 10,5; 9,6 şi 11,8 mii tone în mărime
absolută sau cu 33,98; 30,19 şi 39,86 p.p. în mărime relativă, motivul fiind majorarea efectivului
de păsări în perioada analizată.
În figura următoare sunt prezentate datele care reflectă efectivul de păsări în
întreprinderile agricole.

4000
3500
3000
mii capete

2500
2000
1500
1000
500
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Anii

Fig. 2.10. Efectivul de păsări la 1 ianuarie 2014 în întreprinderile agricole, mii capete
Sursa: elaborat de autor în baza [179].

62
Efectivul de păsări s-a majorat în anul 2014 faţă de anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008
respectiv cu 1976,6; 1492,6; 869,6; 935,6 şi 1238,6 mii capete în mărime absolută sau de 2,32
ori şi cu 75,27; 33,37; 36,83 şi 55,37 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2009, 2010,
2011 şi 2012 acesta a sporit respectiv cu 284,6; 120,6; 266,1 şi 629,5 mii capete în mărime
absolută sau cu 8,92; 3,59; 8,29 şi 22,12 p.p. în mărime relativă. Această majorare se datorează
nivelului de rentabilitate la producţia de ouă care este mai înalt decît cel al producţiei de carne.
Producţia medie anuală de ouă pe o găină obţinută în întreprinderile agricole este
prezentată în figura următoare.

250

200

150
buc.

100

50

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Anii

Fig. 2.11. Producţia medie anuală de ouă pe o găină ouătoare în întreprinderile agricole, buc.
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].
Producţia medie anuală de ouă pe o găină s-a redus în anul 2012 comparativ cu anii 2004,
2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 58; 55; 53 şi 58 buc. în mărime absolută sau cu 24,68; 23,71;
23,04 şi 24,68 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010 şi 2011 aceasta s-a
diminuat respectiv cu 41; 31; 47 şi 33 buc. în mărime absolută sau cu 18,81; 14,9; 20,98 şi 15,71
p.p. în mărime relativă.
Producţia medie anuală de lapte pe o vacă obţinută în întreprinderile agricole este
prezentată în Anexa 8.
Datele graficului demonstrează o creştere a producţiei medii anuale de lapte pe o vacă în
anul 2011 faţă de anii 2003, 2004, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 731, 663, 311, 514 şi 481 litri
în mărime absolută sau cu 29,32; 25,89; 10,68; 18,97 şi 17,54 p.p. în mărime relativă, motivul
fiind secetele care au afectat grav sectorul zootehnic în aceasă perioadă.
Volumul producţiei de lapte şi ouă obţinut în gospodăriile de toate categoriile este
prezentat în tabelul următor.

63
Tabelul 2.4. Dinamica producţiei de lapte şi ouă obţinută în gospodăriile de toate categoriile
Producţie Anii
de origine
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
animalieră
Lapte, mii 525,8 489,6 485,9
627 595 571,4 510,5 538,9 591,2
tone
Anul 2013
în % faţă 77,5 81,66 85,04 95,18 90,17 82,19 92,41 99,24
de anul:
Ouă, mil. 705,2 621,9 623,7
762 765 704,3 562,6 640,3 718,5
buc.
Anul 2013
în % faţă 81,85 81,53 88,56 110,86 97,41 86,81 88,44 100,29
de anul:
Sursa: elaborat de autor în baza [180].
Analizînd datele tabelului putem afirma faptul că producţia de lapte s-a diminuat în anul
2013 faţă de anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 141,1; 109,1; 85,5 şi 24,6 mii tone în
mărime absolută sau cu 22,5; 18,34; 14,96 şi 4,82 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009,
2010 şi 2011 aceasta s-a redus cu 53; 105,3 şi 39,9 mii tone în mărime absolută sau cu 9,83;
17,81 şi 7,59 p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea efectivului de vaci în perioada
respectivă.
Producţia totală de ouă s-a redus în anul 2013 faţă de anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu
138,3; 141,3 şi 80,6 mil buc. în mărime absolută sau cu 18,15; 18,47 şi 11,44 p.p. în mărime
relativă, iar comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011 aceasta s-a diminuat cu 16,6; 94,8 şi 81,5 mil
buc. în mărime absolută sau cu 2,59; 13,19 şi 11,56 p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea
efectivului de păsări în perioada analizată.
Datele Anexei 33 arată faptul că productivitatea principalelor culturi şi vitelor în
Republica Moldova în 2008-2012 este mult mai redusă decît cea din ţările Europei de Est şi UE.
2.2 Implicaţii manageriale la nivel instituţional în evaluarea competitivităţii sectorului
agroalimentar
În raportul competitivităţii globale a Forumului economic mondial se menţionează faptul
că “competitivitatea naţională reprezintă un set de instituţii, politici şi factori care determină
nivelul productivităţii unei ţări şi un factor cheie pentru asigurarea unei creşteri economice
sustenabile şi sporirii bunăstării populaţiei” [172].
În continuare vom încerca să identificăm instituţiile, politicile şi factorii care influenţează
competitivitatea sectorului agroalimentar a Republicii Moldova.
Factorii decizionali care influienţează competitivitatea sunt prezentaţi în figura
următoare:

64
Instituţiile responsabile

MAIA, alte Organizați Instituții de Organizații de


ministere AIPA ANSA i de învățămînt suport a
de resort extensiune afacerilor
agroalimentare

Fig. 2.12. Instituţii responsabile de competitivitatea sectorului agroalimentar


al Republicii Moldova
Sursa: propusă de autor
În contextul asigurării competitivităţii produselor autohtone un rol semnificativ îi revine
Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA). Ministerul are misiunea de a asigura
realizarea prerogativelor constituţionale ale Guvernului la elaborarea şi promovarea politicii de
stat de dezvoltare durabilă a sectorului agroindustrial al ţării, prin sporirea competitivităţii şi
productivităţii sectorului, precum şi asigurarea inofensivităţii şi suficienţei alimentare a ţării, în
vederea creării premiselor pentru creşterea permanentă a bunăstării populaţiei [37]. Totalitatea
actelor legislative elaborate în cadrul acestei autorităţi servesc drept bază pentru reglementarea
pieţei produselor agroalimentare, avînd în vedere nu numai aspectele de funcţionare, dar şi de
promovare a producţiei moldoveneşti la nivel de stat.
Dacă vorbim despre competitivitatea produselor autohtone pe plan european, atunci rolul
Ministerului se exprimă în elaborarea unei legislaţii adecvate, compatibile cu legislaţia Uniunii
Europene. Armonizarea Regulamentelor Europene şi transpunerea lor în legislaţia naţională,
luînd în consideraţie specificul pieţei, are o semnificaţie majoră în contextul integrării europene.
Respectarea cerinţelor UE şi implementarea lor la nivel de stat permite Republicii Moldova de a
exporta producţia agroalimentară în statele membre şi respectiv acordă lor posibilitatea de a intra
în competiţie cu produsele altor ţări.
În vederea implementării legislaţiei în vigoare, monitorizării şi supravegherii pieţei
agroalimentare, asigurării calităţii şi siguranţei produselor alimentare la 16.01.2013 prin Hotărîre
de Guvern Nr. 51 [39] a fost creată Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).
Agenţia are misiunea de a asigura organizarea şi coordonarea acţiunilor în domenii orientate spre
garantarea siguranţei alimentelor (cu excepţia produselor alimentare prevăzute la articolul 19
litera d) din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 [47] cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor
generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor), precum şi a calităţii produselor alimentare,

65
menţinerea şi ameliorarea bunăstării animalelor şi stării fitosanitare, întreţinerea unui sistem de
măsuri statale menite să asigure sănătatea animală şi protecţia plantelor, inofensivitatea
produselor alimentare şi a materiei prime, obţinute ca rezultat al prelucrării lor.
ANSA a fost creată după prototipul Agenţiilor din UE, luînd în consideraţie specificul
autohton, SOC a acesteia fiind prezentată în Anexa 9.
Rolul Agenţiei în procesul de formare a competititvităţii producţiei agroalimentare
autohtone constă în asigurarea calităţii şi inofensivităţii ei. Aceasta devine posibil prin aplicarea
în practică a legislaţiei în vigoare şi supravegherea adecvată a activităţii agenţilor econimici. Un
rol important, în acest caz, îl are şi managementul autorităţii care are menirea de a monitoriza
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către toţi angajaţii autorităţii în mod unic, corect şi
imparţial.
Agenţia desfăşoară activităţi de control oficial planificat şi inopinat prin aplicarea diferitor
metode şi tehnici de control: supraveghere, inspecţie, monitorizare, verificare, audit, prelevare de
probe şi analiză. Corectitudinea efectuării activităţilor de control şi veridicitatea rezultatelor
obţinute în urma controlului reprezintă doi factori esenţiali în procesul asigurării inocuităţii şi
calităţii alimentare. În scopul ridicării calităţii activităţilor de inspecţie desfăşurate de către
personalul Agenţiei, recunoaşterii producţiei autohtone la nivel european şi trezirea încrederii
consumatorilor şi a agenţilor economici, începînd cu luna septembrie 2013, ANSA a început
implementarea sistemului de management al calităţii conform standardului ISO/IEC 17020:2013
„Criterii generale pentru funcţionarea diferitelor organisme care efectuează inspecţii”.
Standardul ISO 17020 specifică criterii generale referitoare la competenţa organismelor care
efectuează inspecţii, indiferent de sectorul implicat. Managementul calităţii aplicat în baza
acestui standard reprezintă de fapt „ activităţi coordonate pentru a orienta şi controla o
organizaţie în ceea ce priveşte calitatea”. Coordonarea şi controlul cu privire la calitate include,
în general, stabilirea politicii în domeniul calităţii şi a obiectivelor calităţii, planificarea calităţii,
controlul calităţii, asigurarea calităţii şi îmbunătăţirea calităţii. Managementul calităţii cuprinde
trei procese principale de management: planificarea calităţii, ţinerea sub control a calităţii
(quality control) şi îmbunătăţirea calităţii şi se bazează pe următoarele principii:
1. Orientarea la consumatori/clienţi.
2. Leadership.
3. Implicarea personalului.
4. Orientarea la procese.
5. Abordarea managementului ca sistem.
6. Îmbunătăţire continuă.

66
7. Decizii bazate pe date.
8. Relaţii reciproc avantajoase cu furnizorii / agenţii economici.
Implementarea sistemului de management în cadrul Agenţiei întîmpină însă o serie de
dificultăţi atît de ordin intern, cît şi de ordin extern. La nivel intern există probleme privind
înţelegerea esenţei sistemului şi a importanţei implementării lui de către angajaţii autorităţii.
Aceasta este cauzată în mare măsură de lipsa de instruiri adecvate mai ales în cadrul
subdiviziunilor teritoriale. La nivel extern problema constă în viziunea distinctă a consultanţilor
internaţionali privind implementarea sistemului.
Vorbind despre Agenţie la general, putem evedenţia şi alte aspecte nefavorabile cum sunt
insuficienţa de cadre, lipsa de personal competent, lipsa echipamentelor de prelevare a probelor
în cantitate necesară, lipsa unui sistem informaţional unic, dotarea insuficientă a subdiviziunilor
teritoriale cu tehnica de oficiu şi mobilier, coloborare insuficientă între direcţii, lipsa motivaţiei
pentru personal, iar ca rezultat rotaţia înaltă a cadrelor.
Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) creată prin Hotărîrea Guvernului
nr. 60 din 4 februarie 2010 [38], este un organ administrativ care se subordonează MAIA şi este
responsabil de gestionarea resurselor financiare destinate pentru susţinerea producătorilor
agricoli, monitorizarea repartizării acestora şi evaluarea cantitativă şi calitativă a impactului
generat de măsurile de susţinere a agricultorilor de către stat.
SOC existentă a AIPA este prezentată în Anexa 10.
Agenţia exercită următoarele funcţii de bază:
a) asigură derularea corectă şi legală a operaţiilor de gestionare a fondurilor alocate pentru
susţinerea producătorilor agricoli;
b) examinează solicitările şi materialele depuse de către solicitanţi şi eligibilitatea acestora de a
beneficia de fonduri din partea statului, conform procedurilor şi regulamentelor stabilite;
c) creează şi menţine Registrul exploataţiilor agricole;
d) operează sistemul de control intern în scopul asigurării corectitudinii procedurilor şi
sistemelor aplicate, precum şi performanţei actuale a acestora.
AIPA din Republica Moldova este creată după modelul din UE. În structura
organizatorică a agenţiei a fost creat recent serviciul IT care este responsabil de elaborarea
sistemelor IT şi permite ulterior reducerea timpului de operare. În cadrul agenţiei la nivel
teritorial există 10 centre regionale. Numărul personalului este relativ redus comparativ cu AIPA
din alte state. Spre exemplu în Franţa activează 3 agenţii cu peste 7000 angajaţi, în România-
2000 angajaţi, iar în Ungaria-500 angajaţi.

67
Direcţiile de orientare a politicilor în vederea sporirii competitivităţii sectorului
agroalimentar al Republicii Moldova sunt incluse în matricea din figura următoare.

Politici orientate

Mediul de afaceri
Infrastructura Managementul
inovator

Concurența Infrastructura de Servicii de


transport extensiune

Impozitarea Infrastructura calității Știință, tehnologii


și inovații

Subvenționarea Infrastructura energetică Resurse umane

Acces la resurse Infrastructura post-


financiare recoltare

Fig. 2.13. Matricea competitivităţii sectorului agroalimentar al Republicii Moldova


Sursa: Elaborat de autor
În continuare se prezintă tabelul care include obiectivele care determină competitivitatea
sectorului agroalimentar al Republicii Moldova conform ordinii de realizare a acestora.
Tabelul 2.5. Clasamentul obiectivelor care determină competitivitatea sectorului
agroalimentar al Republicii Moldova
Poziţia deţinută Denumirea obiectivelor
1. Resurse umane
2. Ştiinţă, tehnologii, inovaţii
3. Infrastructura
4.Subvenţionare adecvată
I 5.Sistem bancar eficient
6. Impozitare
7. Concurenţa
8. Reducerea corupţiei
1.Creşterea productivităţii
II 2. Dezvoltarea sectorului real al economiei naţionale
3. Reducerea costului de producţie
4. Asigurarea cu forţă de muncă calificată
Creşterea economică durabilă care se realizează prin:
III 1. Creşterea venitului naţional
2. Stabilitate economică, socială şi politică
IV Sporirea calităţii vieţii populaţiei
Sursa: Elaborat de autor

68
În contextul celor expuse, în baza rapoartelor anuale Doing Business pentru perioada
2010-2013, au fost sintetizaţi factorii principali care influenţează nivelul competitivităţii
sectorului agroalimentar din ţara noastră.
Tabelul 2.6. Factorii principali care influenţează competitivitatea sectorului agroalimentar
al Republicii Moldova (C-critic; I-important; S-de suport)
Factorii Produse agricole primare Produse agricole procesate
Abilităţi ale forţei de muncă C C
Infrastructura C C
Impozitarea I I
Subvenţionarea I I
Sistemul bancar I I
Inovaţii şi cercetare C C
Managementul calităţii C C
Nivelul de reglementare C C
Calitatea serviciilor publice I C
Reducerea corupţiei C C
Sursa: Propusă de autor pe baza analizei rapoartelor Doing Business [173-176].
Un instrument esenţial pentru ridicarea competitivităţii îl constituie politica de structură,
care determină modernizarea BTM, precum şi specializarea eficientă a ramurii. Optimizarea
structurii complexului agroindustrial şi ramurilor sale trebuie să fie bazată pe criterii de piaţă şi
să corespundă conjuncturii pieţelor externe şi interne, ţinînd cont de rentabilitate, specializarea
producţiei şi comercializarea acesteia pe piaţă [100, p. 157-160].
Cea mai bună competitivitate agroalimentară se explică mai puţin prin ajutoarele directe
şi indirecte, individuale şi colective, agricole şi neagricole, ci mai curînd prin toate cele ale
trecutului, care au construit avantajele structurale pentru agricultorii lor, inclusiv prin puternica
protecţie la importuri de care ei au beneficiat pînă în prezent [17, p. 41].
În scopul evaluării competitivităţii este necesar de a utiliza metoda sistemică şi evidenţia
toţi parametrii care determină nivelul acesteia în perioada respectivă [93, p. 48].
Unul dintre indicatorii competitivităţii naţionale este PIB pe cap de locuitor prezentat în
Anexa 11.
Analizînd datele tabelului din anexă putem conchide faptul că PIB pe cap de locuitor în
SUA în anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013 depăşeşte PIB-ul din Republica Moldova respectiv
cu 45473; 46726; 47884; 49708 şi 50913 dolari SUA în mărime absolută sau de 30,8; 29,63;
25,29; 25,28 şi 23,83 ori. Un nivel sporit al PIB-lui pe cap de locuitor se atestă şi în Belgia, acest

69
indicator depăşind în anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013 nivelul înregistrat în Republica
Moldova respectiv cu 42308; 41519; 44493; 41349 şi 43157 dolari SUA în mărime absolută sau
de 28,72; 26,44; 23,57; 21,2 şi 20,35 ori.
În anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013 în Letonia PIB-ul pe cap de locuitor depăşeşte
indicatorul înregistrat în Republica Moldova respectiv cu 10556; 9815; 11856; 11900 şi 13145
dolari SUA în mărime absolută sau de 7,91; 7,01; 7,02; 6,81 şi 6,89 ori, iar cel din România- cu
6543; 6507; 7093; 6390 şi 7269 dolari SUA în mărime absolută sau de 5,29; 4,99; 4,6; 4,12 şi
4,26 ori.
PIB-ul pe cap de locuitor în Rusia înregistrat în anii 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013
depăşeşte indicatorul ţării noastre respectiv cu 7090; 9078; 11353; 12044 şi 12382 dolari SUA în
mărime absolută sau de 5,65; 6,56; 6,76; 6,88 şi 6,55 ori, iar cel al Ucrainei- cu 1019; 1342;
1604; 1826 şi 1670 dolari SUA în mărime absolută sau cu 66,78; 82,23; 81,38; 89,2 şi 74,89 p.p.
în mărime relativă.
Deşi PIB pe cap de locuitor în Republica Moldova în anul 2013 comparativ cu anii 2009,
2010, 2011 şi 2012 s-a majorat respectiv cu 704; 598; 259 şi 183 dolari SUA în mărime absolută
sau cu 46,13; 36,64; 13,14 şi 8,94 p.p. în mărime relativă, valoarea acestui indicator este cu mult
mai redusă decît cea a statelor din regiune şi a celor dezvoltate.
Pentru estimarea gradului de concentrare a exportului şi importului unei ţări pe anumite
categorii de produse se utilizează indicele de concentrare Herfindahl-Hirschmann.
Teoria clasică a comerţului internaţional spune că atunci cînd ţările se specializează în
anumite ramuri în care au un avantaj comparativ acestea trebuie să obţină beneficii din comerţul
exterior. Formula indicelui Herfindahl-Hirschmann este următoarea:
2
n
 xi  1

i 1

 X 
 
n
H j  (2.1)
1
1
n
unde:
H j - indicele de concentrare;
x i - valoarea exportului de produse i.
Sursa: [72, p. 36]
n
X  
i 1
xi (2.2)

n = numărul de produse.
Sursa: [72, p. 36]

70
Se disting următoarele intervale pentru acest indicator:
- diversificarea este înaltă dacă indicele este sub 0,1;
- între 0,1 şi 0,18 avem o diversificare moderată;
- valori mai mari de 0,18 indică asupra unei diversificări joase
Concentrarea producţiei agroalimentare a fost determinată de convergenţa cererii
consumatorilor şi “internaţionalizarea preferinţelor” [73, p. 40]. În continuare sunt prezentate
valorile indicelui de concentrare [24, p. 255-258] pe baza datelor de export şi import a producţiei
agricole, agroalimentare şi industriale, conform nomenclatorului BNS.
Tabelul 2.7. Indicii concentrării comerţului
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Exporturi
Numărul de
mărfuri 89 92 93 95 93 90 90 91 91
exportate
Hj 0,254 0,172 0,130 0,139 0,161 0,147 0,124 0,128 0,135
Importuri
Numărul de
mărfuri 97 97 97 97 97 97 97 97 97
importate
Hj 0,176 0,203 0,182 0,197 0,179 0,173 0,193 0,194 0,190
Sursa: elaborat de autor în baza [182].
Analizînd datele tabelului putem afirma faptul că în anul 2005 nivelul de diversificare a
exporturilor pe grupe de produse era scăzut. Această tendinţă se apreciază negativ prin faptul că
denotă o volatilitate sporită a ţării faţă de şocurile externe, dar poate fi apreciată şi pozitiv
deoarece un nivel sporit de specializare a întreprinderilor în producerea vinurilor, fructelor,
preparatelor din legume şi fructe, cerealelor permite acestora de a aplica tehnologii moderne în
vederea sporirii calităţii produselor. Începînd cu anul 2006 valoarea indicelui s-a redus de la
0,172 pînă la 0,135 în anul 2013, nivelul de diversificare a exporturilor fiind unul moderat.
În perioada analizată nivelul de diversificare a importurilor pe categorii de produse
înregistrează valori joase şi moderate, cu excepţia anilor 2006, 2011, 2012 şi 2013 în care
valorile indicelui de concentare depăşeşte normativul de 0,18 unităţi.
FAO, OCDE, OMC contribuie la dezvoltarea comerţului internaţional şi crearea
rezervelor pentru sporirea securităţii mondiale [107, p. 91].
Exportul de producţie agricolă şi produse alimentare de origine vegetală este prezentat în
figura următoare.

71
250000

Fructe comestibile și nuci


200000
Mii dolari SUA

150000 Cereale

100000 Semințe și fructe oleaginoase;


semințe și fructe diverse
50000 Grăsimi și uleiuri de origine
animală sau vegetală
0 Preparate din legume și fructe
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.14. Exportul de producţie agricolă şi produse alimentare de origine vegetală,


mii dolari SUA
Sursa: elaborat de autor în baza [182].
În anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 valoarea încasărilor de pe
urma exportului de fructe şi nuci a crescut respectiv cu 139279,2; 143088,9; 139386,1 şi
111132,2 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 3,15; 3,35; 3,16 şi 2,20 ori, iar faţă de anii
2008, 2009, 2010 şi 2011-cu 118590,7; 78538,1; 36342,0 şi 17006,8 mii dolari SUA în mărime
absolută sau de 2,39 ori şi cu 62,62; 21,68 şi 9,10 p.p în mărime relativă.
Condiţiile climaterice favorabile din anul 2013 au permis obţinerea unei recolte bogate de
cereale. Astfel încasările băneşti de pe urma exportului s-au majorat esenţial în acest an
comparativ cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 96318,2; 77566,2; 78751,1;
103613,3 şi 70500,3 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 4,94; 2,80; 2,87; 7,04 şi 2,40 ori,
iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012- cu 54286,4; 49778,9; 48811,2 şi 84255,8 mii dolari
SUA în mărime absolută sau cu 81,86; 70,13; 67,84 p.p. şi de 3,31 ori.
Exportul de seminţe şi fructe oleaginoase în expresie valorică s-a majorat în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 139340,6; 145167,4; 143988,0 şi
119438,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 6,11; 7,76; 7,36 şi 3,53 ori, iar faţă de anii
2008, 2009, 2010 şi 2011- a sporit cu 98442,9; 100944,9; 76261,2 şi 66746,1 mii dolari SUA în
mărime absolută sau de 2,44; 2,5 ori şi cu 84,39 şi 66,82 p.p. în mărime relativă.
Valoarea încasărilor de pe urma exportului de grăsimi şi uleiuri de origine vegetală sau
animală s-a diminuat în anul 2013 faţă de anii 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 11222,7; 18850,2
şi 6668,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 29,97; 13,15 şi 7,45 p.p. în mărime relativă,

72
iar comparativ cu anii 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a redus cu 3544,2; 33446,1 şi 45668,7 mii
dolari SUA în mărime absolută sau cu 7,45; 43,16 şi 50,91 p.p. în mărime relativă.
Deci în exportul Republicii Moldova de produse alimentare de origine vegetală
predomină fructele şi nucile, cerealele, seminţele şi fructele oleaginoase şi preparatele din
legume şi fructe.
Exportul de producţie vegetală în expresie naturală este prezentat în Anexa 12.
Cantitatea de grîu şi meslin exportată în anul 2013 a fost mai mare decît cea exportată în
anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 312156,8; 236256,8; 131856,8 şi 269959 tone în
mărime absolută sau de 156,2; 4,1 ori; 73,05 p.p. şi 7,37 ori, iar faţă de anii 2008, 2010, 2011 şi
2012 a sporit cu 258777,7 135495,4; 242122,4 şi 257764 tone în mărime absolută sau de 5,83
ori; 76,61 p.p.; 4,45 şi 5,72 ori.
În anul 2013 s-a exportat mai mult porumb decît în anii 2004, 2006; 2007 şi 2008
respectiv cu 47795,4; 55295,4; 107326,2 şi 107605,1 tone în mărime absolută sau cu 56,1; 71,17
p.p.; 5,18 şi 5,24 ori, iar comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2012- mai mult cu 72783,5; 82357,2 şi
92631,4 tone în mărime absolută sau de 2,21; 2,63 şi 3,29 ori.
Cantitatea de seminţe de floarea-soarelui exportată în anul 2013 a depăşit cantitatea din
anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 198491,2; 214091,2; 223191,2; 183940,8 şi
222818,7 tone în mărime absolută sau de 3,59; 4,51; 5,3; 3,02 şi 5,26 ori, iar faţă de anii 2009,
2010, 2011 şi 2012 s-a exportat mai mult cu 162131,5; 166179,3; 56228,5 şi 161990,6 tone în
mărime absolută sau de 2,44; 2,53 ori; 25,69 p.p. şi 2,43 ori.
Cît priveşte producţia exportată de ulei obţinut din seminţe de floarea-soarelui, şofran şi
bumbac, aceasta s-a diminuat în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu
26675,8; 10318,9; 7308,8 şi 18006,3 tone în mărime absolută sau cu 38,24; 19,32; 14,5 şi 29,47
p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2011 şi 2012 s-a exportat mai puţin cu 9563,9;
16636,1 şi 22510,1 tone în mărime absolută sau cu 18,16; 27,85 şi 34,32 p.p. în mărime relativă.
Volumul de mere, pere şi gutui proaspete exportate în anul 2013 a fost mai mare decît cel
exportat în anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 58631,6; 58531,6; 107631,6 şi 116439,9
tone în mărime absolută sau cu 43,02; 42,91 p.p.; 2,23 şi 2,48 ori, iar faţă de anii 2008, 2009,
2010 şi 2012 s-a majorat respectiv cu 116472,7; 43185,7; 30971,9 şi 46455,9 tone în mărime
absolută sau de 2,48 ori; 28,46; 18, 89 şi 31,29 p.p. în mărime relativă.
Cantităţile de producţie agricolă obţinută în anul 2013 datorate condiţiilor meteorologice
favorabile a permis majorarea volumului de export faţă de anii precedenţi.
Exportul de producţie de origine animalieră în expresie valorică este prezentat în figura
următoare.

73
25000

20000
Mii dolari SUA

Carne și organe comestibile


15000

Lapte și produse lactate; ouă


10000
de păsări; miere naturală
5000

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.15. Exportul de producţie de origine animalieră, mii dolari SUA


Sursa: elaborat de autor în baza [182].
Analizînd datele graficului de mai sus putem afirma faptul că încasările băneşti de pe
urma exportului de carne şi organe comestibile s-au majorat substanţial în anul 2013 comparativ
cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 10042,8; 16868,0; 16937,6 şi 14167,8 mii dolari
SUA în mărime absolută sau de 2,15; 9,86; 10,24 şi 4,08 ori, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2010
acestea au sporit respectiv cu 17397,0; 17253,6 şi 8543,1 mii dolari SUA în mărime absolută sau
de 13,66 şi 12,37 ori şi cu 83,53 p.p. în mărime relativă.
Exportul de lapte şi produse lactate, ouă de păsări şi miere naturală în expresie valorică a
sporit în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 1443,3; 571,0;
4308,8 şi 2840,2 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 15,19; 5,5; 64,90 şi 35,04 p.p. în
mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 acesta s-a majorat respectiv cu 5996,0;
5662,3; 2907,8 şi 3702,8, creşterea bazîndu-se pe producţia de miere care este solicitată în UE.
Exportul de produse de origine animalieră în expresie naturală este prezentat în Anexa
13.
Analizînd datele graficului din anexă, putem afirma faptul că în anul 2013 în comparaţie
cu anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 s-a exportat carne de bovine mai mult cu 2993,8; 3057; 2477,2
şi 3632,4 tone în mărime absolută sau de 5,28; 5,81; 3,04 şi 60,94 ori, iar faţă de anii 2009, 2010,
2011 şi 2012- mai mult cu 3660,8; 2117,3; 207,4 şi 501,1 tone în mărime absolută sau de 114,69;
2,34 ori; 5,95 şi 15,7 p.p. în mărime relativă, motivul fiind faptul că o mare parte din bovine au
fost sacrificate pe parcursul acestei perioade. Cantitatea de carne de porcine exportată în anul
2013 s-a redus comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 85,3; 17,7; 17,3 şi 14,9
tone în mărime absolută sau cu 99,88; 99,44; 99,43 şi 99,33 p.p. în mărime relativă, iar faţă de

74
anii 2008, 2009, 2011 şi 2012 s-a exportat o cantitate mai mică respectiv cu 12,9; 0,3; 0,1 şi 5,8
tone în mărime absolută sau cu 99,23; 75,0; 50,0 şi 98,31 p.p. în mărime relativă, cauza fiind
reducerea efectivului de suine.
Volumul fizic exportat de carne de ovine şi caprine în anul 2013 a fost mai mic decît cel
din anii 2004, 2010, 2011 şi 2012 respectiv cu 13,4; 516,6; 868 şi 748,1 tone în mărime absolută
sau cu 1,75; 40,65; 53,51 şi 49,8 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2005, 2006, 2007, 2008
şi 2009- acesta a fost mai mare respectiv cu 434,2; 705,8; 132,8; 491,6 şi 285,7 tone în mărime
absolută sau de 2,36; 15,61 ori; 21,37 p.p.; 2,87 ori şi 60,99 p.p. în mărime relativă, motivul fiind
diminuarea efectivului de ovine şi caprine. În anul 2013 în comparaţie cu anii 2005, 2006 şi 2007
s-a exportat carne şi organe comestibile de pasăre mai puţin cu 64,2; 20,2 şi 25 tone în mărime
absolută sau cu 76,43; 50,5 şi 55,8 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2010 şi 2011-
mai puţin cu 7,6; 105,8 şi 85,2 tone în mărime absolută sau cu 27,74; 84,24 şi 81,14 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind reducerea efectivului de păsări.
Cantitatea de lapte şi smîntînă concentrate care a fost exportată în anul 2013 s-a redus
faţă de anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 4162,7; 3751,5; 2548,6 şi 1770,6 tone în
mărime absolută sau cu 99,05; 98,95; 98,45 şi 97,79 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008,
2009, 2010 şi 2011 exportul acestor produse s-a diminuat cu 1345; 1457,2; 380,2 şi 115,1 tone în
mărime absolută sau cu 97,11; 97,33; 90,48 şi 74,21 p.p. în mărime relativă, cauza fiind
reducerea efectivului de vaci în dinamică.
Datele care reflectă importul de producţie de origine vegetală este prezentat în figura
următoare.

80000
70000 Legume, rădăcini și tuberculi
60000 alimentari
Mii dolari SUA

50000 Fructe comestibile și nuci


40000
Preparate pe bază de cereale,
30000
făinuri sau lapte
20000
Preparate din legume și fructe
10000
0 Preparate alimentare diverse
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.16. Importul de producţie de origine vegetală, mii dolari SUA


Sursa: elaborat de autor în baza [182].

75
Din datele graficului de mai sus se observă faptul că importul de legume, rădăcini şi
tuberculi alimentari în expresie valorică a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005 şi
2006 respectiv cu 24251,9; 23768,1; 22022,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 3,94;
3,72 şi 3,10 ori, iar faţă de anii 2007, 2008, 2009 şi 2010 valoarea produselor importate s-a
majorat respectiv cu 13368,4; 5150,9; 7624,9 şi 2318,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau
cu 69,91; 18,84; 30,66 şi 7,68 p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea cantităţii produse de
legume în Republica Moldova în anul 2013 faţă de aceşti ani, precum şi lipsa acestora în sezonul
rece. De asemenea a crescut importul de fructe şi nuci în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004,
2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 56915,9; 49361,1; 46566,3 şi 38395,5 mii dolari SUA în mărime
absolută sau de 6,62; 3,79; 3,27 şi 2,34 ori, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010 şi 2011- s-a majorat
resptectiv cu 37520,1; 26793,2 şi 9027,4 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,27 ori şi cu
66,56 şi 15,56 p.p. în mărime relativă, cauza fiind faptul că ţara noastră importă citrice, dar şi
alte fructe care fac concurenţă produselor autohtone, cum ar fi merele din Polonia. Datorită unei
producţii înalte de fructe în anii 2011 şi 2012 valoarea importată în anul 2013 s-a redus
nesemnificativ faţă de aceşti ani respectiv cu 1399,1 şi 1685,0 mii dolari SUA în mărime
absolută sau cu 2,04 şi 2,45 p.p. în mărime relativă.
În anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 s-au importat preparate din
cereale, făinuri şi lapte mai mult cu 39459,9; 35828,7; 33339,1 şi 26627,7 mii dolari SUA în
mărime absolută sau de 5,6; 3,93; 3,27 şi 2,24 ori, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010, 2011 şi
2012- cu 12808,6; 18140,0; 14083,4; 6482,6 şi 4987,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu
36,35; 60,66; 41,47; 15,6 şi 11,58 p.p. în mărime relativă.
Din cauza faptului că Republica Moldova este un exportator de materie primă agricolă şi
un importator de produse finite, importul în expresie valorică de preparate din legume şi fructe a
crescut în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 15739,0;
12666; 11788,8 şi 5411,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,5 ori şi cu 93,16; 81,45 şi
25,95 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 acesta s-a majorat
respectiv cu 6252,9; 3537,2; 1137,2 şi 1833,9 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 31,25;
15,57; 4,53 şi 7,51 p.p. în mărime relativă.
Importul de preparate alimentare diverse a sporit în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005,
2006 şi 2007 respectiv cu 62018,5; 54447,2; 49073,3 şi 36189,5 şi mii dolari SUA în mărime
absolută sau de 6,86; 3,4; 3,09 ori şi cu 99,38 p.p. în mărime relativă, iar în comparaţie cu anii
2008, 2009, 2010 şi 2011 acesta a crescut respectiv cu 21939,4; 28063,9; 22000,6 şi 9819,5 mii
dolari SUA în mărime absolută sau cu 43,3; 63,01; 43,48 şi 15,64 p.p. în mărime relativă.
Cauza majorării importului de produse alimentare vegetale rezidă în faptul că Republica

76
Moldova este un exportator de materie primă agricolă şi industria alimentară nefiind
modernizată, nu procesează această materie brută. Această situaţie provoacă dezechilibrul
balanţei alimentare.
Din datele graficului observăm că în lista importului de produse vegetale predomină
fructele şi nucile, preparatele alimentare diverse, legumele şi tuberculii alimentari şi preparatele
pe bază de cereale, făinuri şi lapte. În vederea protejării producătorului autohton de concurenţa
produselor de import, autorităţile responsabile trebuie să aplice un sistem de taxe şi/sau bariere
netarifare (calitatea joasă, modificări genetice, conţinutul sporit de toxine, cotare etc.).
Importul de producţie vegetală în expresie naturală este prezentat în Anexa 14.
Datele graficului din anexă ne demonstrează faptul că în anul 2013 în comparaţie cu anii
2005, 2006 şi 2007 s-a importat o cantitate mai mare de cartof, şi anume cu 15311,3; 13590,1 şi
7344,1 tone în mărime absolută sau de 2,33; 2,03 ori şi cu 37,71 p. p. în mărime relativă, iar faţă
de anii 2008, 2011 şi 2012- mai mult cu 603,8; 9963,4 şi 8453,9 tone în mărime absolută sau cu
2,3; 59,11 şi 46,04 p.p. în mărime relativă. Această situaţie este cauzată de faptul că s-a obţinut o
cantitate mai mică de cartof în anul 2013.
Din cauza faptului că tomatele nu prea sunt accesibile în afara sezonului, volumul fizic
importat în anul 2013 s-a majorat în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2007, 2009 şi 2010 respectiv
cu 6651,7; 2041,2; 2501,6; 3562 şi 3942,2 tone în mărime absolută sau de 2,1 ori; 19,18; 24,56;
39,04 şi 45,09 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2006, 2011 şi 2012 - acesta s-a redus cu
2773,3; 9255,7 şi 1801,4 tone în mărime absolută sau cu 17,94; 42,18 şi 12,43 p.p. în mărime
relativă.
Cantitatea de citrice importate în anul 2013 a sporit faţă de anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi
2008 respectiv cu 11826; 10640,3; 7833; 5524,9 şi 5303,1 tone în mărime absolută sau de 2,5;
2,17 ori; 65,96; 38,95 şi 36,81 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012
aceasta s-a majorat cu 2461,8; 2925,1; 1066,3 şi 2114,7 tone în mărime absolută sau cu 14,27;
17,43; 5,72 şi 12,02 p.p. în mărime relativă.
Cît priveşte importul de grîu şi meslin, putem afirma faptul că în anul 2013 s-a importat o
cantitate mai mică în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 21453,5; 601,7;
4990,1 şi 10816,6 tone în mărime absolută sau cu 97,61; 53,39; 90,48 şi 95,37 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2012 - mai puţin cu 19529,2; 1320,8 şi 248,6 tone în
mărime absolută sau cu 97,38; 71,55 şi 32,12 p.p. în mărime relativă. Această diminuare se
datorează obţinerii unei cantităţi mai mari de producţie în anul 2013.
Volumul fizic al importului de făină de grîu sau meslin s-a redus în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2004, 2007 şi 2008 respectiv cu 13211,2; 22083,3 şi 12867,8 tone în mărime

77
absolută sau cu 23,3; 33,68 şi 22,83 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2011 şi 2012
acesta a scăzut cu 14551,5; 18173,3 şi 21035 tone în mărime absolută sau cu 25,07; 29,47 32,6
p.p. în mărime relativă.
Importul de producţie de origine animalieră este prezentat în figura ce urmează.

50000
45000
40000
Carne și organe comestibile
Mii dolari SUA

35000
30000
Pește, crustacee și moluște
25000
20000
15000 Lapte și produse lactate; ouă de
păsări; miere naturală
10000
5000
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.17. Importul de producţie de origine animalieră, mii dolari SUA


Sursa: elaborat de autor în baza [182].
Din datele graficului observăm faptul că importul de carne şi organe comestibile în
expresie valorică a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2006, 2007 şi 2009 respectiv
cu 25635,9; 26256,4; 30284,0 şi 32110,8 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,29; 2,36;
2,98 şi 3,39 ori , iar faţă de anii 2005, 2008, 2010 şi 2011 acesta a sporit respectiv cu 13424,2;
9968,8; 18005,2 şi 14745,2 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 41,76; 28,0; 65,32 şi
47,84 p.p. în mărime relativă.
De asemenea a crescut importul de peşte, crustacee şi moluşte în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 34932,7; 31364,2; 28159,8;
20482,2 şi 6832,7 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 5,06; 3,58 şi 2,83 ori, iar faţă de
anii 2009, 2010, 2011 şi 2012- s-a majorat resptectiv cu 14150; 10130; 6128 şi 1768,5 mii dolari
SUA în mărime absolută sau cu 48,16; 30,33; 16,38 şi 4,23 p.p. în mărime relativă.
Importul în expresie valorică de lapte şi produse lactate, ouă de păsări şi miere naturală a
crescut în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 37749,4;
35879,4; 31317,6 şi 26666,1 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 5,33; 4,39; 3,07; 2,35 şi
2,17 ori, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 a sporit respectiv cu 24765; 20893,1; 14721,6
şi 9063,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,14 ori şi cu 81,71; 46,38 şi 24,23 p.p. în
mărime relativă. Majorarea importului se explică prin faptul că sectorul zootehnic a suferit de pe

78
urma secetelor din ultimii ani şi mulţi fermieri au fost nevoiţi să sacrifice o parte din şeptelul de
animale şi păsări.
În Anexa 15 este prezentat importul de produse de origine animalieră în expresie
naturală. Analizînd datele graficului din anexă, putem afirma faptul că în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2004, 2005 şi 2006 s-a importat carne de bovine mai puţin cu 44,8; 2434 şi
3017,5 tone în mărime absolută sau cu 8,49; 83,45 şi 86,21 p.p. în mărime relativă, iar faţă de
anii 2007, 2008 şi 2012 - mai puţin cu 233,9; 1648,2 şi 218,7 tone în mărime absolută sau cu
77,35 p.p.; 7,78 ori şi 31,18 p.p. în mărime relativă, sacrificarea vitelor fiind motivul principal.
Cantitatea de carne de porcine importată în anul 2013 a fost mai mare decît cantitatea din
anii 2004, 2005, 2007 şi 2009 respectiv cu 2659,7; 295,2; 2175,5 şi 951,5 tone în mărime
absolută sau cu 84,61; 5,36; 59,97 şi 19,61 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010, 2011 şi
2012 s-a importat o cantitate mai mare cu 2442; 2397,1 şi 481,2 tone în mărime absolută sau cu
72,65; 70,38 şi 9,04 p.p. în mărime relativă.
Volumul fizic al importului de brînzeturi şi caşuri în anul 2013 a fost mai mare decît cel
din anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 2988,9; 1974,9; 1293,9; 1220,8 şi 1755,3
tone în mărime absolută sau de 4,71; 2,09 ori; 51,74; 47,43 şi 86,07 p.p. în mărime relativă, iar
faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 - acesta a fost mai mare cu 1372,9; 970,7; 1064,4 şi 493,2
tone în mărime absolută sau cu 56,69; 34,37; 38,99 şi 14,94 p.p. în mărime relativă, cauza fiind
diminuarea efectivului de vaci, ovine şi caprine în dinamică.
În anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 s-a importat peşte mai
mult cu 5036,7; 2515,2; 3770,5; 5620,8 şi 2005 tone în mărime absolută sau cu 30,56; 13,24;
21,25; 35,36 şi 10,28 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 - mai mult
cu 4611,3; 3045,8; 4913,7 şi 2436,1 tone în mărime absolută sau sau cu 27,28; 16,49; 29,59 şi
12,77 p.p. în mărime relativă.
Aplicarea de către autorităţile responsabile a unui sistem de taxe de import şi/sau bariere
netarifare va diminua consumul produselor de import şi va spori nivelul competitivităţii
produselor autohtone evaluată sub aspectul preţului.
Esenţa şi conţinutul economic al specializării constă în diviziunea muncii. Extinderea
unor ramuri pe baza reducerii altora poate să se realizeze pînă cînd creşterea acestora nu aduce
avantaje economice [113, p. 22].
Unul dintre indicatorii care permit evaluarea specializării internaţionale a unei ţări este
indicele Laffay (1992). Acest indicator măsoară avantajul comparativ al unei ţări în exportul de
bunuri, comparînd balanţa comercială pentru bunul respectiv cu nivelul general al balanţei
comerciale [72, p. 38].

79

 X i  M i  
n
 
X  M i i 1   X i  M i  100
LFI I   i  n
 Xi  Mi  n , i=1…n (2.3)
   X i  M 
i   i i
X  M
 i 1  i \1

LFI i - indicele de specializare;


X i - exportul produsului i;
M i - importul produsului i.
În tabelul următor sunt incluse valorile indicelui de specializare Laffay [23, p. 73-76],
calculele fiind efectuate pe baza clasificatorului din anuarul statistic [4, 5, 6].
Tabelul 2.8. Topul produselor agroalimentare pe care se specializează exporturile
Republicii Moldova
2010 Unităţi 2011 Unităţi 2012 Unităţi 2013 Unităţi
Băuturi Băuturi Băuturi
Seminţe şi
alcoolice, fără alcoolice, fără alcoolice,
4,24 fructe 3,27 3,58 3,83
alcool şi alcool şi fără alcool
oleaginoase
oţeturi oţeturi şi oţeturi
Băuturi
Fructe Fructe
Fructe alcoolice, fără
3,82 3,02 comestibile şi 3,33 comestibile 3,05
comestibile şi alcool şi
nuci şi nuci
nuci oţeturi
Seminţe şi Fructe Seminţe şi Seminţe şi
fructe 2,11 comestibile şi 2,98 fructe 1,73 fructe 2,72
oleaginoase nuci oleaginoase oleaginoase
Grăsimi şi
uleiuri de
Cereale 1,78 Cereale 1,28 origine 1,49 Cereale 2,02
animală sau
vegetală
Grăsimi şi
uleiuri de Preparate
Preparate din Preparate din
1,14 origine 1,26 0,96 din legume, 1,13
legume, fructe legume, fructe
animală sau fructe
vegetală
Grăsimi şi
Grăsimi şi
uleiuri de
uleiuri de Preparate din
1,06 1,09 Cereale 0,60 origine 0,54
origine legume, fructe
animală sau
animală
vegetală
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].
Conform datelor tabelului de mai sus putem conchide faptul că în topul produselor în care
se specializează exporturile moldoveneşti predomină produsele agroalimentare. Primele grupe în
care Republica Moldova s-a specializat pe parcursul ultimului deceniu sunt: băuturile, seminţele

80
şi fructele oleaginoase, fructele, preparatele din legume şi fructe, cerealele, grăsimile şi uleiurile
de origine vegetală sau animalieră.
Cel mai înalt nivel de specializare a exporturilor se atestă în producerea băuturilor, dar cu
toate acestea pe toată această perioadă s-a înregistrat o tendinţă de pierdere a nivelului de
specializare, valoarea indicelui scăzînd de la 4,24 unităţi în anul 2010 la 3,83 unităţi în anul
2013. Cauza diminuării indicelui este embargoul impus la vinuri în anul 2006. Fructele
comestibile şi nucile se află pe locul doi în top, cu excepţia anului 2011 cînd acestea deţin a treia
poziţie. În Anexa 16 este prezentată informaţia cu privire la valorile indicelui Laffay pentru toate
categoriile de produse.
În continuare sunt prezentaţi indicii valorii unitare la produsele alimentare şi băuturile
alcoolice exportate şi importate.

120

100

80 indicele valorii unitare a


produselor alimentare și
băuturilor alcoolice exportate
%

60
indicele valorii unitare a
produselor alimentare și
40 băuturilor alcoolice importate

20

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anii

Fig. 2.18. Indicele valorii unitare la mărfurile exportate şi importate, anul precedent=100
Sursa: elaborat de autor în baza [183].
Datele graficului de mai sus relevă faptul că indicele valorii unitare a produselor
alimentare şi băuturilor alcoolice exportate în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi
2007 s-a redus cu 9; 5; 6 şi 14 p.p. în mărime absolută, iar faţă de anii 2008, 2011 şi 2012 acesta
s-a diminuat cu 15; 5 şi 2 p.p. în mărime absolută. Aceasta se explică prin reducerea preţurilor la
exportul acestor produse. Datorită diminuăriii preţurilor la produsele alimentare importate
indicele valorii unitare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice importate s-a redus în anul
2013 faţă de anii 2004, 2005 şi 2007 cu 3; 6 şi 5 p.p. în mărime absolută, iar comparativ cu anii
2008, 2011 şi 2012 acesta s-a diminuat cu 15; 6 şi 2 p.p. în mărime absolută.

81
2.3. Determinarea nivelului de acces fizic la producţia agroalimentară
Unul dintre factorii care condiţionează securitatea alimentară este accesul fizic la
alimente care presupune prezenţa unei cantităţi suficiente de alimente care să satisfacă raţionul
alimentar al populaţiei.
Producerea producţiei agricole pe cap de locuitor este un indicator cu ajutorul căruia se
poate determina nivelul accesului fizic şi este prezentat în tabelul următor.
Tabelul 2.9. Producerea producţiei de cereale şi culturi tehnice pe cap de locuitor
în Republica Moldova, kg
Culturi din Anii
Fitotehnie 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Cereale şi
789 639 252 888 610 680 702 339 753
leguminoase
Anul 2013 în
95,44 117,84 298,81 84,80 123,44 110,74 107,26 222,12
% faţă de anul:
Floarea-
92 106 44 104 80 107 120 83 142
soarelui
Anul 2013 în
% faţă de anul: 154,35 133,96 322,73 136,54 177,50 132,71 118,33 171,08
Sfeclă pentru
276 328 171 269 95 235 165 165 283
zahăr
Anul 2013 în
102,54 86,28 165,50 105,20 297,89 120,43 171,52 171,52
% faţă de anul:
Sursa: Calculată de autor în baza [177, 184].
Analizînd datele tabelului putem conchide faptul că producţia de cereale pe cap de
locuitor a sporit în anul 2013 comparativ cu anii 2006, 2007 şi 2009 respectiv cu 114; 501 şi 143
kg în mărime absolută sau cu 18,74; p.p.; 2,99 ori şi 23,44 p.p. în mărime relativă, iar faţă de
anii 2010; 2011 şi 2012 aceasta a crescut cu 73; 51 şi 414 kg în mărime absolută sau cu 10,74;
7,26 p.p. şi de 2,22 ori, motivul fiind sporirea volumului producţiei de cereale pe baza creşterii
producţiei medii la hectar, dar şi a diminuării numărului populaţiei în această perioadă.
Producţia de floarea-soarelui pe cap de locuitor s-a majorat în anul 2013 comparativ cu anii
2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 50; 36; 98 şi 38 kg în mărime absolută sau cu 54,35;
33,96 p.p.; 3,23 ori şi 36,54 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010 şi 2011 şi 2012
aceasta a sporit respectiv cu 62; 35; 22 şi 59 kg în mărime absolută sau cu 77,5; 32,71; 18,33 şi
71,08 p.p. în mărime relativă. Această situaţie este determinată de creşterea suprafeţei şi a
producţiei medii la hectar în această perioadă şi de reducerea numărului populaţiei în dinamică.
Cantitatea de cartofi şi legume obţinută pe cap de locuitor este reflectată în tabelul ce
urmează.

82
Tabelul 2.10. Producerea producţiei de cartof, legume şi fructe pe cap de locuitor
în Republica Moldova, kg
Culturi din Anii
fitotehnie 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Cartofi 105 105 56 76 73 79 99 51 67
Anul 2013 în
63,81 63,81 119,64 88,16 91,78 84,81 67,68 131,37
% faţă de anul:
Legume 108 132 62 105 86 96 102 65 82
Anul 2013 în
75,93 62,12 132,26 78,10 95,35 85,42 80,39 126,15
% faţă de anul:
Fructe şi
107 92 78 104 86 91 106 107 118
pomuşoare
Anul 2013 în
110,28 128,26 151,28 113,46 137,21 129,67 111,32 110,28
% faţă de anul:
Sursa: Calculată de autor în baza [177, 184].
Din cauza reducerii suprafeţei şi a producţiei medii la hectar de cartof în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2005, 2006, 2010 şi 20011, producţia de cartof pe cap de locuitor s-a diminuat
respectiv cu 38; 38; 12 şi 32 kg în mărime absolută sau cu 36,19; 36,19; 15,19 şi 32,32 p.p. în
mărime relativă, iar faţă de anii 2008 şi 2009 aceasta s-a redus cu 9 şi 6 kg în mărime absolută
sau cu 11,84 şi 8,22 p.p. în mărime relativă, aceasta este provocată de reducerea suprafeţei
cultivate în această perioadă.
Producţia de legume pe cap de locuitor s-a diminuat în anul 2013 faţă de anii 2005, 2006
şi 2008 cu 26, 50 şi 23 kg în mărime absolută sau cu 24,07; 37,88 şi 21,9 p.p. în mărime relativă,
iar comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011 aceasta s-a redus cu 4; 14 şi 20 kg în mărime absolută
sau cu 4,65; 14,58 şi 19,61 p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea suprafeţei cultivate şi a
producţiei medii la hectar obţinute. În anul 2013 în comparaţie cu anii 2007 şi 2012 cantitatea de
legume pe cap de locuitor a sporit respectiv cu 20 şi 17 kg în mărime absolută sau cu 32,26 şi
26,15 p.p. în mărime relativă pe baza majorării producţiei medii la hectar. Această majorare nu
este suficientă deoarece se produce şi pe baza factorului trei de influenţă- numărului populaţiei,
care atestă o tendinţă de reducere în dinamică, cantitatea produsă de legume pe cap de locuitor
fiind mai redusă decît prevede normativul de consum.
În continuare se prezintă datele cu privire la producţia de origine animalieră pe cap de
locuitor.

83
Tabelul 2.11. Producerea producţiei de origine animalieră pe cap de locuitor
în Republica Moldova, kg
Producţie de Anii
origine 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
animalieră
Carne 24 27 30 22 25 31 33 33 -
Anul 2011 în
137,50 122,22 110,00 150,00 132,00 106,45
% faţă de anul:
Lapte 183 175 169 152 161 166 157 147 137
Anul 2013 în
74,86 78,29 81,07 90,13 85,09 82,53 87,26 93,2
% faţă de anul:
Ouă, buc. 212 213 197 158 180 202 198 175 175
Anul 2013 în
% faţă de anul: 82,55 82,16 88,83 110,76 97,22 86,63 88,38 100,00
Sursa: Calculată de autor în baza [180, 184].
Producţia de carne obţinută pe cap de locuitor a crescut în anul 2011 în comparaţie cu
anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 9, 6 şi 3 kg în mărime absolută sau cu 37,5; 22,22 şi 10 p.p.
în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2010 aceasta s-a majorat respectiv cu 11, 8 şi 2
kg în mărime absolută sau cu 50; 32 şi 6,45 p.p. în mărime relativă, motivul fiind creşterea
producţiei globale obţinute pe baza sporirii efectivului de păsări şi suine, precum şi a adaosului
zilnic în greutate la suine, dar şi a reducerii numărului populaţiei.
Producţia de lapte pe cap de locuitor în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 s-
a diminuat cu 46; 38; 32 şi 15 litri pe cap de locuitor în mărime absolută sau cu 25,14; 21,71;
18,93 şi 9,87 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a
diminuat respectiv cu 24; 29; 20 şi 10 litri în mărime absolută sau cu 14,91; 17,47; 12,74 şi 6,8
p.p. în mărime relativă. Cauza este reducerea efectivului de vaci în această perioadă ca urmare a
secetelor repetate care au diminuat baza furajeră.
Din cauza reducerii efectivului de păsări în dinamică, producţia de ouă pe cap de locuitor
s-a diminuat în anul 2013 faţă de anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 37; 38 şi 22 buc. pe cap de
locuitor în mărime absolută sau cu 17,45; 17,84 şi 11,17 p.p. în mărime relativă, iar comparativ
cu anii 2009, 2010 şi 2011 aceasta a scăzut cu 5; 27 şi 23 buc. pe cap de locuitor în mărime
absolută sau cu 2,78; 13,37 şi 11,62 p.p. în mărime relativă.
Producerea principalelor categorii de produse de origine vegetală pe cap de locuitor
procesate de către întreprinderile industriale mari din ţară este reflectată în Anexa 17.
Pe baza majorării volumului producţiei de grîu obţinute şi a reducerii numărului
populaţiei cantitatea de pîine şi produse de panificaţie pe cap de locuitor a sporit în anul 2011
faţă de anii 2004 şi 2005 respectiv cu 6,1 şi 6,4 kg în mărime absolută sau cu 20,06 şi 21,26 p.p.

84
în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2006 şi 2007 aceasta s-a majorat respectiv cu 5,23 şi
2,22 kg în mărime absolută sau cu 16,72 şi 6,47 p.p. în mărime relativă. Chiar dacă
întreprinderile mari de procesare produc o cantitate mică de pîine şi produse de panificaţie, în
ţară există o serie de întreprinderi mici care, dispunînd de licenţă de activitate, produc aceste
produse, iar unele gospodării casnice se autoasigură cu aceste produse pe baza producţiei proprii
de grîu.
În anul 2011 faţă de anii 2008 şi 2009 cantitatea de paste făinoase pe cap de locuitor a
crescut respectiv cu 0,23 şi 0,12 kg în mărime absolută sau cu 14,38 şi 7,02 p.p. în mărime
relativă, motivul fiind reducerea numărului populaţiei în perioada analizată.
Producţia de zahăr tos s-a diminuat în anul 2011 comparativ cu anii 2004 şi 2005
respectiv cu 5,91 şi 12,25 kg în mărime absolută sau cu 19,23 şi 33,04 p.p. în mărime relativă, iar
faţă de anii 2006, 2008 şi 2010 aceasta s-a redus respectiv cu 16,68; 12,68 şi 4,13 kg în mărime
absolută sau cu 40,18; 33, 80 şi 14,26 p.p. în mărime relativă. Această reducere se explică prin
diminuarea mărimii suprafeţei din cauza rentabilităţii joase la producerea sfeclei pentru zahăr.
Deoarece BNS nu colectează informaţia cu privire la cantitatea produselor de origine
animalieră procesate de către întreprinderile mici şi a celor obţinute în cadrul gospodăriilor
casnice, tabelul ce urmează include doar datele cu privire la întreprinderile mari din ţară.
Tabelul 2.12. Producerea principalelor categorii de produse alimentare de origine animalieră pe
cap de locuitor procesate de către întreprinderile industriale din Republica Moldova, kg
Producţie de Anii
origine 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
animalieră
Carne 2,49 1,64 2,51 3,99 3,39 4,15 6,65 7,41 8,62
Anul 2011 în
297,59 451,83 295,22 185,71 218,58 178,55 111,43
% faţă de
Mezeluri 3,60 3,94 4,07 4,75 5,29 3,95 3,70 4,07 4,44
Anul 2011 în
% faţă de 113,06 103,30 100,00 85,68 76,94 103,04 110,00 100,00
anul:
Lapte şi
produse 4,77 5,83 5,96 6,67 6,69 6,87 7,18 7,67 8,19
fermentate
Anul 2011 în
% faţă de 160,80 131,56 128,69 114,99 114,65 111,64 106,82 100,00
anul:
Sursa: Calculată de autor în baza [4, 5, 6].
Analizînd datele tabelului constatăm faptul că producţia de carne pe cap de locuitor a
sporit în anul 2011 comparativ cu anii 2004 şi 2006 respectiv cu 4,92 şi 4,9 kg în mărime
absolută sau de 2,98 şi 2,95 ori, iar faţă de anii 2007, 2008 şi 2009 aceasta s-a majorat respectiv

85
cu 3,42; 4,02 şi 3,26 kg în mărime absolută sau cu 85,71 p.p.; 2,19 ori şi 78,55 p.p. în mărime
relativă. Această majorare se produce pe baza sporirii cantităţii de carne obţinute în agricultură şi
care parţial este procesată în industrie, dar şi a reducerii numărului populaţiei în dinamică.
Cantitatea de lapte şi produse fermentate atestă o tendinţă de creştere pe parcursul
perioadei analizate, aceasta majorîndu-se în anul 2011 faţă de anii 2004, 2005 şi 2006 respectiv
cu 2,9; 1,84 şi 1,71 kg în mărime absolută sau cu 60,80; 31,56 şi 28,69 p.p. în mărime relativă,
iar faţă de anii 2007, 2009 şi 2010 aceasta a sporit respectiv cu 1; 0,8 şi 0,49 kg în mărime
absolută sau cu 14,99; 11,64 şi 6,82 p.p. în mărime relativă. Deoarece în anul 2011 nu a fost
secetă, cantitatea de lapte obţinută în agricultură a fost mai mare decît în anii precedenţi în care o
mare parte din efectivul de vaci a fost sacrificată. Această majorare s-a produs şi pe baza
reducerii numărului populaţiei în această perioadă, iar producţia de lapte şi produse lactate pe
cap de locuitor este sub norma fiziologică de consum care constituie 240 litri anual.
Pentru a efectua o comparaţie dintre cantitatea produsă pe cap de locuitor în Republica
Moldova şi cea din alte state se propune figura următoare.

900
kg pe cap de locuitor

800
700
600 Cereale
500
400
300 Cartofi
200
100 Carne (în greutate după
0 sacrificare)
Lapte
va
a
n
ia

us
an

n
ja
us

do
ar

ai
st

ad
R

cr
el
ah

ol
rb

U
B

M
az

ze
K

Țările

Fig. 2.19. Producţia principalelor produse pe cap de locuitor în ţările CSI în anul 2010, kg
Sursa: Elaborată de autor în baza [4, 5, 6].
Analizînd datele graficului putem afirma faptul că în anul 2010 în Kazahstan şi Bielarus
producţia de cereale pe cap de locuitor comparativ cu Republica Moldova este cu 66 şi 57 kg mai
mare în mărime absolută sau cu 9,71 şi 8,38 p.p. în mărime relativă. În România şi Ucraina se
produc cereale pe cap de locuitor cu 103 şi 176 kg mai mult în mărime absolută decît în
Republica Moldova sau cu 15,15 şi 25,88 p.p. în mărime relativă.
În anul 2010 producţia de cartof pe cap de locuitor în Rusia, Kazahstan şi România este
cu 69; 78 şi 74 kg mai mare în mărime absolută decît în Republica Moldova sau cu 87,34; 98,73

86
şi 93,67 p.p. în mărime relativă, iar cea produsă în Bielarus şi Ucraina depăşeşte producţia
autohtonă pe cap de locuitor respectiv cu 746 şi 329 kg în mărime absolută sau de 9,44 şi 4,16
ori.
De asemenea producţia obţinută de carne pe cap de locuitor în Rusia, Kazahstan şi
Bielarus depăşeşte producţia pe cap de locuitor din Republica Moldova respectiv cu 19; 26 şi 71
kg în mărime absolută sau cu 61,29 p.p.; 83,87 p.p. şi 3,29 ori. Producţia de lapte pe cap de
locuitor produsă în Bielarus şi Kazahstan este mai mare comparativ cu cea din Republica
Moldova cu 532 şi 164 litri în mărime absolută sau de 3,20 ori şi 98,80 p.p. în mărime relativă ,
iar cea produsă în Rusia, Ucraina şi România depăşeşte producţia autohtonă respectiv cu 57; 79
şi 70 kg în mărime absolută sau cu 34,34; 47,59 şi 42,17 p.p. în mărime relativă.
Ponderea cantităţii produse pe cap de locuitor în cea consumată în Republica Moldova
este determinată în Anexa 18.
Datele tabelului din anexă demonstrează faptul că producţia de carne şi produse de carne
(în echivalent carne) pe cap de locuitor în anii 2006, 2008 şi 2011 a fost mai mică decît cea
consumată respectiv cu 11, 10 şi 5 kg în mărime absolută sau cu 28,95; 31,25 şi 13,16 p.p. în
mărime relativă, iar în anii 2009, 2010, 2012 şi 2013 ponderea producţiei de carne în cea
consumată este de 83,33; 86,11; 82,5 şi 69,57 %, adică se produce cu 5; 5; 7 şi 14 kg mai puţin
decît se consumă în mărime absolută sau cu 16,67; 13,89; 17,5 şi 30,43 p.p. în mărime relativă.
Acestă situaţie este determinată de reducerea şeptelului de bovine în această perioadă.
Ponderea cantităţii produse de lapte şi produse lactate (în echivalent lapte) pe cap de
locuitor în cea consumată în anii 2006, 2008 şi 2011 constituie 98,87; 98,06 şi 92,35%, ceea ce
înseamnă că se produce cu 2; 3 şi 13 kg mai puţin decît se consumă în mărime absolută sau cu
1,13; 1,94 şi 7,65 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2009, 2010, 2012 şi 2013 s-a produs cu 8; 9;
24 şi 29 kg de lapte şi produse lactate mai puţin în mărime absolută sau cu 4,73; 5,14; 14,04 şi
17,47 p.p. în mărime relativă. Cauza acestei disproporţii este determinată de efectivul mic şi
productivitatea redusă a vacilor în aceşti ani.
Producţia de ouă pe cap de locuitor în perioada analizată este mai mare decît cea
consumată, astfel în anii 2006 şi 2008 aceasta depăşeşte consumul pe cap de locuitor respectiv cu
45 şi 17 buc în mărime absolută sau cu 26,79 şi 12,06 p.p. în mărime relativă. În anii 2009, 2010,
2011, 2012 şi 2013 cantitatea pe cap de locuitor este mai mare decît cea consumată respectiv cu
22; 17; 8; 19 şi 10 buc. în mărime absolută sau cu 11,11; 9,19; 4,21; 12,18 şi 6,06 p.p. în mărime
relativă. Aceasta se datorează creşterii efectivului de păsări deoarece se înregistrează un nivel
înalt de rentabilitate la producţia de ouă.

87
Producţia de cartof pe cap de locuitor în anii 2006 şi 2008 este mai mare decît consumul
pe cap de locuitor respectiv cu 42 şi17 kg în mărime absolută sau cu 39,68 şi 19,32 p.p. în
mărime relativă, iar în anii 2009 , 2010, 2011 şi 2013 aceasta depăşeşte consumul pe cap de
locuitor cu 14, 22; 39 şi 14 kg în mărime absolută sau cu 23,73; 38,60; 65,00 şi 26,42 p.p în
mărime relativă. Această majorare s-a produs pe seama cantităţii producţiei globale obţinute şi
nivelului înalt de rentabilitatea înregistrat în ultimii ani.
Ponderea cantităţii produse de legume şi bostănoase pe cap de locuitor în cea consumată
în anii 2006 şi 2008 constituie 119,7 şi 126,26 %, ceea ce înseamnă că se produce cu 26 kg mai
mult decît se consumă în mărime absolută sau cu 19,7 şi 26,26 p.p. în mărime relativă, iar în anii
2009, 2010, 2011 şi 2013 s-a produs mai mult cu 9, 15, 10 şi 11 kg legume şi bostănoase pe cap
de locuitor în mărime absolută sau cu 8,49; 13,64; 8,70 şi 12,79 p.p. în mărime relativă. Această
majorare s-a produs pe seama cantităţii producţiei obţinute.
Producţia de fructe şi pomuşoare pe cap de locuitor în anii 2004 şi 2008 este mai mare
decît cea consumată respectiv cu 81, 63 kg în mărime absolută sau de 3,13 şi 2,54 ori. În anii
2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013 cantitatea de fructe şi pomuşoare obţinută pe cap de locuitor
depăşeşte cantitatea consumată respectiv cu 51; 50; 63; 66 şi 77 kg în mărime absolută sau 2,46;
2,22; 2,47; 2,61 şi 2,88 ori. Această majorare s-a produs pe seama volumului producţiei obţinute.
Cantitatea produselor de panificaţie produsă pe cap de locuitor în anii 2006 şi 2008 a fost
mai mare decît cea consumată respectiv cu 36 şi 102 kg în mărime absolută sau cu 26,47 şi
82,93 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2009, 2010 şi 2011 ponderea produselor de panificaţie în
cea consumată este de 134,45 şi 153,85 şi 150,86 %, adică se produce cu 41, 63 şi 59 kg mai
mult decît se consumă în mărime absolută sau cu 34,45; 53,85 şi 50,86 p.p. în mărime relativă.
Această majorare se datorează creşterii volumului producţie de grîu în această perioadă.
Performanţa sectorului agroalimentar se reflectă, în final, în gradul de asigurare a
securităţii alimentare a populaţiei şi în participarea sa la structurarea şi armonizarea dezvoltării
economiei naţionale [32, p. 96].
BNS a elaborat balanţele resurselor alimentare şi a determinat nivelul de
autoaprovizionare cu produse alimentare care reprezintă un indicator important de evaluare a
securităţii alimentare a ţării.
În tabelul ce urmează este prezentat nivelul de autoaprovizionare cu produse alimentare
determinat de BNS .

88
Tabelul 2.13. Nivelul de autoaprovizionare cu produse alimentare în Republica Moldova, %
Anii
Specificaţie 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Culturi
70,6 143,4 105,0 117,8 115,6 60,8 150,3
cerealiere
Culturi
93,8 94,9 82,9 121,6 95,8 76,2 123,5
leguminoase
Floarea-
65,5 178,0 121,4 156,6 195,9 143,8 326,3
soarelui
Cartof 67,0 93,4 89,4 100,4 116,2 66,6 89,8
Legume şi
84,8 110,1 98,6 104,2 100,5 93,3 102,4
bostănoase
Fructe 227,0 222,2 213,9 207,7 237,7 245,2 264,2
Struguri 106,8 102,6 104,3 104,6 102,8 104 103,7
Carne 84,5 67,8 86,7 86,0 86,1 81,5 69,8
Lapte 95,0 97,1 95,0 94,1 92,0 84,7 86,8
Ouă 101,6 100,0 100,3 98,8 95,4 102,2 98,0
Sursa: [157]
Din datele tabelului se observă faptul că Republica Moldova este aprovizionată cu
cereale, cu excepţia anilor 2007 şi 2012, în care nivelul de autoasigurare este mai mic de 80 %,
cauza fiind secetele din aceşti ani care au diminuat considerabil volumul producţiei agricole.
Nivelul de autoaprovizionare determinat pentru culturile cerealiere a crescut în anul 2013 faţă de
anii 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 79,7; 6,9 şi 45,3 p.p., iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 a
sporit cu 32,5; 34,7 şi 89,5 p.p.
Ţara noastră a fost asigurată cu culturi leguminoase, excepţie face anul 2012, în care
nivelul de autoaprovizionare este sub limita admisibilă de 80 %. Nivelul de autoaprovizionare cu
leguminoase s-a majorat în anul 2013 faţă de anii 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 29,7; 28,6 şi
40,6 p.p, iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 a crescut respectiv cu 1,9; 27,7 şi 47,3 p.p.
Republica Moldova este supraasigurată cu producţie de floarea-soarelui, cu excepţia
anului 2007. Nivelul de autoasigurare cu producţie de floarea-soarelui a crescut în anul 2013
comparativ cu anii 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 260,8; 148,3 şi 204,9 p.p, iar faţă de anii
2010, 2011 şi 2012 a sporit cu 169,7; 130,4 şi 182,5 p.p.
Din cauza reducerii suprafeţei de cartof în anul 2013 nivelul de autoaprovizionare s-a
redus în anul 2013 faţă de anii 2008, 2010 şi 2011 respectiv cu 3,6; 10,6 şi 26,4 p.p, iar faţă de
anii 2007 şi 2012 acesta a sporit cu 22,8 şi 23,2 p.p.
Nivelul de autoaprovizionare cu legume şi bostănoase a crescut în anul 2013 faţă de anii
2007, 2009, 2011 şi 2012 cu 17,6; 3,8; 1,9 şi 9,1 p.p. Nivelul de autoaprovizionare cu fructe a

89
sporit în anul 2013 în comparaţie cu anii 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 37,2; 42,0 şi 50,3 p.p.,
iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 s-a majorat cu 56,5; 26,5 şi 19 p.p. Supraaprovizionarea cu
fructe ne permite să creştem volumul destinat exportului.
Ţara noastră este supraasigurată cu producţie de struguri.
Secetele din ultimii ani a afectat grav şi sectorul zootehnic. Din datele tabelului observăm
faptul că nu am fost asiguraţi cu producţie de carne în anii 2008 şi 2013, iar nivelul de
autoaprovizionare s-a redus în anul 2013 comparativ cu anii 2007, 2009 şi 2010 respectiv cu
14,7; 16,9 şi 16,2 p.p., iar faţă de anii 2011 şi 2012 acesta a scăzut cu 16,3 şi 11,7 p.p., cauza
fiind reducerea efectivului de bovine şi vaci, efectivul de porcine, ovine şi caprine fiind în
creştere.
Republica Moldova este asigurată cu lapte şi produse lactate. Cu toate acestea nivelul de
autoasigurare cu lapte s-a redus în anul 2013 faţă de anii 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 8,2;
10,3 şi 8,2, iar faţă de anii 2010 şi 2011 acesta s-a diminuau cu 7,3 şi 5,2 p.p., cauza fiind
reducerea efectivului de vaci. De asemenea ţara noastră s-a autoasigurat cu producţie de ouă pe
parcursul perioadei analizate. Nivelul de autoasigurare determinat pentru anul 2013 s-a redus faţă
de anii 2007 şi 2008 respectiv cu 3,6 şi 2,0 p.p, iar comparativ cu anii 2009 şi 2012 acesta s-a
redus cu 2,3 şi 4,2 p.p.
Gradul de acoperire a necesarului de fructe, pomuşoare şi nuci [141, p. 180-181] este
determinat în tabelul următor.
Tabelul 2.14. Gradul de acoperire a necesarului de consum de fructe, pomuşoare şi nuci
pe baza producţiei autohtone, %
Indicatorii Anii
2006 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Necesarul de fructe ,pomuşoare
şi nuci determinat în baza
294 293 293 293 293 293 292
coşului minim alimentar
(echilibrat), mii tone
Cantitatea produsă, mii tone 329 370 308 322 378 380 419
Gradul de acoperire a
necesarului de fructe, 111,93 126,32 105,20 110,01 129,19 129,91 143,27
pomuşoare şi nuci, %
Sursa: Elaborată de autor în baza [36, 177, 184].

Republica Moldova este supraasigurată cu fructe, pomuşoare şi nuci. Gradul de acoperire


a necesarului de fructe determinat pe baza normativelor coşului mediu echilibrat [36] în anul
2013 este cu 31,34; 16,95 şi 38,07 p.p. mai mare decît în anii 2006, 2008 şi 2009 şi cu 33,26;
14,08 şi 13,36 p.p. mai mult faţă de anii 2010, 2011 şi 2012. Această majorare se datorează
creşterii volumului producţiei obţinute în perioada analizată.

90
Gradul de acoperire a necesarului de cartof şi legume [141, p. 180-181] este prezentat în
tabelul ce urmează.
Tabelul 2.15. Gradul de acoperire a necesarului de consum de cartof
pe baza producţiei autohtone, %
Indicatorii Anii
2006 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Coşul minim alimentar
337 336 337 337 337 337 338
anual (echilibrat), mii tone
Cantitatea produsă, mii tone 377 271 261 280 351 182 240
Gradul de acoperire a
111,98 80,57 77,52 83,09 104,09 53,93 71,06
necesarului de cartof, %
Sursa: Elaborată de autor în baza [36, 177, 184].
Din datele tabelului se observă faptul că gradul de acoperire a necesarului de cartof s-a
redus în anul 2013 faţă de anii 2006, 2008 şi 2009 respectiv cu 40,92; 9,51 şi 6,46 p.p., cauza
fiind diminuarea cantităţii produse în anul 2013 faţă de aceşti ani.
În următorul tabel se prezintă gradul de acoperire a necesarului de legume pe baza
producţiei autohtone.
Tabelul 2.16. Gradul de acoperire a necesarului de legume cu producţie autohtonă, %
Anii
Indicatorii
2006 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Coşul minim alimentar
402 401 401 401 401 401 401
anual (echilibrat), mii tone
Cantitatea produsă, mii tone 475 376 308 341 362 231 292
Gradul de acoperire a
118,14 93,75 76,77 90,19 57,55 72,76
necesarului de legume,% 84,97
Sursa: Elaborată de autor în baza [36, 177, 184].
Gradul de acoperire a necesarului de legume cu producţie autotohtonă determinat cu
ajutorul normativelor coşului mediu echilibrat [36] s-a redus în anul 2013 comparativ cu anii
2006, 2008, 2010 şi 2011 respectiv cu 45,38; 20,99; 12,21 şi 17,43 p.p, cauza fiind reducerea
volumului producţiei obţinute în această perioadă.
În anul 2013 faţă de anul 2012 gradul de acoperire a necesarului de legume s-a majorat
cu 15,21 p.p., motivul fiind majorarea producţiei de legume în această perioadă faţă de anul 2012
în care a fost secetă.
Pentru evaluarea gradului de acoperire a necesarului de consum de zahăr pe baza
producţiei autohtone se propune tabelul următor.

91
Tabelul 2.17. Gradul de acoperire a necesarului de consum de zahăr tos
cu producţie autohtonă,%
Anii
Indicatorii
2005 2006 2008 2009 2010 2011 2012
Coşul minim alimentar
48,8 48,7 48,5 48,4 48,3 48,3 48,2
anual (echilibrat), mii tone
Cantitatea produsă, mii tone 133,5 149,0 134,0 38,4 103,2 88,4 83,4
Gradul de acoperire a
273,57 305,95 276,29 79,34 213,66 183,02 173,02
necesarului de zahăr tos,%
Sursa: Elaborată de autor în baza [ 4, 5, 6, 36, 184].
Republica Moldova este suprarasigurată cu zahăr tos, dar cu toate acestea gradul de
acoperire a necesarului acestui produs s-a redus în anul 2011 faţă de anii 2005 şi 2006 respectiv
cu 90,55 şi 122,93 p.p., iar în comparaţie cu anii 2008 şi 2010 acesta s-a diminuat respectiv cu
93,27 şi 30,64 p.p. Aceasta se explică prin reducerea mărimii suprafeţelor cultivate cu sfeclă
pentru zahăr cauzată de costurile mari de producţie suportate de producătorii agricoli.
În următorul tabel se prezintă gradul de asigurare cu ouă [22, p. 146-152].
Tabelul 2.18. Gradul de acoperire a necesarului de consum de ouă
pe baza producţiei autohtone, %
Anii
Indicatorii
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Coşul minim alimentar anual
determinat în baza coşului
800 793 790 787 785 783 781
minim alimentar (echilibrat) ,
mil. buc
Cantitatea produsă, mil. buc. 765,0 562,6 640,3 718,5 705,2 621,9 623,7
Gradul de acoperire a
95,65 66,43 81,09 91,28 89,84 79,43 79,82
necesarului de ouă, %

Sursa: Elaborată de autor în baza [36, 180, 184].


Analizînd datele tabelului de mai sus, putem conchide faptul că gradul de asigurare cu
ouă determinat pe baza normativelor coşului mediu echilibrat [36] a scăzut în anul 2013 faţă de
anii 2006, 2009, 2010 şi 2011 respectiv cu 15,83; 1,27; 11,46 şi 10,02 p.p., motivul fiind secetele
din anii 2006, 2010 şi 2011 care au afectat şi sectorul zootehnic.
Datorită creşterii cantităţii de ouă produse în întreprinderile de toate categoriile în anul
2013 comparativ cu anul 2008 gradul de acoperire a necesarului de ouă pe baza producţiei
autohtone a sporit cu 13,39 p.p.

92
2.4. Determinarea accesului economic şi consumului de produse alimentare

Una din caracteristicile generale ale securităţii alimentare la nivel naţional este accesul
economic la alimente care reprezintă prezenţa veniturilor disponibile care vor permite cetăţenilor
să procure produsele alimentare în cantităţile care trebuie să corespundă unui raţion echilibrat.
Pentru asigurarea securităţii alimentare este necesar de a satisface nivelul accesului fizic
la alimente, dar şi a celui economic. Astfel este necesar de a spori competitivitatea producţiei
care va diminua costul acesteia şi preţul de comercializare şi ca rezultat consumatorii îşi vor
permite să achiziţioneze produsele alimentare.
Preţul de vînzare a producţiei agricole reprezintă unul din indicatorii care permit
evaluarea nivelului de acces economic la alimente.
Tabelul 2.19. Preţurile de vînzare pentru o tonă de producţie de origine vegetală
în întreprinderile agricole din Republica Moldova, lei
Culturi din Anii
fitotehnie 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Cerealiere 1070 1030 1114 2215 1511 1054 1783 2136 2592 -
Seminţe de 2160 2348 2241 3963 2573 2402 4552 4572 6362 -
floarea-soarelui
Cartofi 1445 1365 2464 2158 2145 2040 2426 2610 1377 2286
Tomate 983 1476 1183 2413 1971 1528 2503 2205 2752 2944
Castraveţi 2525 2021 2086 3117 3129 2867 3089 3449 3984 3999
Ceapă uscată 1851 1473 1859 3032 2238 1842 2735 2472 1965 2299
Varză 839 1428 1149 2537 1326 1561 2136 1993 1917 1260
Morcov 1303 1380 1447 3285 1984 2531 2542 2574 2753 2841
Sămînţoase 986 971 1509 2068 1544 1201 2311 2683 2279 1751
Drupe 1636 1830 1719 3126 1970 2555 2446 3270 3067 2735
Struguri 2453 3181 2754 2724 2487 1782 3258 3260 4308 3091
Sursa: [185].
Preţul de vînzare a culturilor cerealiere a sporit în anul 2011 faţă de anii 2004, 2005 şi
2008 respectiv cu 1066, 1106 şi 625 lei pentru o tonă în mărime absolută sau cu 99,63p.p., 2,07
ori şi 41,36 p.p. în mărime relativă, motivul fiind reducerea cantităţii de cerealiere produse de
către întreprinderile agricole., iar faţă de anii 2006, 2009 şi 2010 preţul aceastora a crescut
respectiv cu 1022, 1082 şi 353 lei în mărime absolută sau cu 91,74 p.p., 2,03 ori şi 19,80 p.p. în
mărime relativă.
De asemenea s-a majorat preţul de vînzare la seminţele de floarea-soarelui în anul 2011
în comparaţie cu anii 2003, 2004 şi 2006 respectiv cu 2541, 2412 şi 2331 lei pentru o tonă în
mărime absolută sau de 2,25; 2,12 şi 2,04 ori, iar faţă de anii 2007, 2008 şi 2009 preţul a sporit
respectiv cu 909, 19999 şi 2170 lei pentru o tonă în mărime absolută sau cu 15,37; 77,69 şi

93
90,34 p.p.în mărime relativă. Cererea înaltă pentru producţia de seminţe de floarea-soarelui
determină majorarea preţului acesteia.
Cererea la producţia de legume este limitată de necesităţile fiziologice ale omului şi este
legată direct de veniturile populaţiei. Asupra cererii mai influienţează şi preţurile la aceste
produse [121, p. 51].
Preţul de vînzare pentru o tonă de cartofi a sporit în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005 şi
2007 respectiv cu 841, 921 şi 128 lei în mărime absolută sau cu 58,2; 67,47 şi 5,93 p.p. în
mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2012 acesta a sporit cu 141; 246 şi 909 lei în
mărime absolută sau cu 6,57; 12,06 şi 66,01 p.p. în mărime relativă. Din cauza reducerii
cantităţii obţinute de tomate în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008, preţul de
vînzare a crescut respectiv cu 1961; 1468; 1761; 531 şi 973 lei în mărime absolută sau de 2,99
ori; 99,46 p.p.; 2,49 ori; 22,01 şi 49,37 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2009,
2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a majorat cu 1416; 441; 739 şi 192 lei în mărime absolută sau cu
92,67; 17,62; 33,51 şi 6,98 p.p. în mărime relativă.
De asemenea a crescut şi preţul de vînzare a unei tone de ceapă în anul 2013 faţă de anii
2004, 2005, 2006, 2009 şi 2012 respectiv cu 448; 826; 440; 457 şi 334 lei în mărime absolută sau
cu 24,2; 56,08; 23,67; 24,81 şi 17,0 p.p. în mărime relativă. Preţul la varză s-a diminuat în anul
2013 comparativ cu anii 2005, 2007 şi 2009 respectiv cu 168; 1277 şi 301 lei în mărime absolută
sau cu 11,76; 50,34 şi 19,28 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 acesta s-a
redus cu 876; 733 şi 657 lei în mărime absolută sau cu 41,01; 36,78 şi 34,27 p.p. în mărime
relativă. Preţul de vînzare a unei tone de morcov s-a majorat în anul 2013 în comparaţie cu anii
2004, 2005, 2007 şi 2008 respectiv cu 1538; 1461; 1394 şi 857 lei în mărime absolută sau de
2,18 şi 2,06 ori şi cu 96,34 şi 43,2 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi
2012 acesta a sporit respectiv 310; 299; 267 şi 88 lei în mărime absolută sau cu 12,25; 11,76;
10,37 şi 3,20 p.p. în mărime relativă. Costul înalt de producţie a legumelor constituie cauza
majorării preţului acestora.
Preţul de vînzare a unei tone de sămînţoase a sporit în anul 2013 comparativ cu anii 2004,
2005, 2006 şi 2009 respectiv cu 765; 780; 242 şi 550 lei în mărime absolută sau cu 77,59; 80,33;
16,04 şi 45,8 p.p. p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2007, 2010, 2011 şi 2012 preţul
acestora s-a redus respectiv cu 317; 560; 932 şi 528 lei în mărime absolută sau cu 15,33; 24,23;
34,74 şi 23,17 p.p. în mărime relativă. În anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005 şi 2006 a
crescut şi preţul de vînzare a drupelor cu 1099; 905 şi 1016 lei în mărime absolută sau cu 67,18;
49,45 şi 59,1 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2010 preţul s-a majorat
respectiv cu 765; 180 şi 289 lei în mărime absolută sau cu 38,83; 7,05 şi 11 ,82 p.p. în mărime

94
relativă. Majorarea preţului de vînzare atît la sămînţoase, cît şi la sîmburoase este provocată de
costul înalt de producţie.
Din cauza reducerii cantităţii de struguri şi a costului înalt de producţie în anul 2013
comparativ cu anii 2004, 2006, 2007, 2008 şi 2009 preţul de vînzare a acestora s-a majorat
respectiv cu 638; 337; 367; 604 şi 1309 lei în mărime absolută sau cu 26,01; 12,24; 13,47; 24,29
şi 73,46 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2005, 2010, 2011 şi 2012 acesta s-a redus
respectiv cu 90; 167; 169 şi 1217 în mărime absolută sau cu 2,83; 5,13; 5,18 şi 28,25 p.p. în
mărime relativă.
Chiar dacă la unele tipuri de producţie agricolă preţurile în anul 2013 sunt mai mari
comparativ cu cele din anii precedenţi, acestea rămîn a fi destul de mici pentru producătorii
agricoli, deoarece o mare parte din profit este încasat de către intermediari care operează la marje
ridicate. Prin urmare este necesar de a consolida puterea de negociere a micilor producători
agricoli în faţa intermediarilor prin implementarea unor mecanisme electronice pentru
comercializarea produselor agricole. Consiliului Concurenţei trebuie să investigheze atent situaţia
de mono- şi oligopson caracteristică pieţei intermediarilor.
În continuare sunt prezentate preţurile de vînzare a unei tone de producţie animalieră.
Tabelul 2.20. Preţurile de vînzare pentru o tonă de producţie animalieră
în întreprinderile agricole din Republica Moldova, lei
Specificaţie Anii
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Vite şi
păsări (în
masă vie) 7468 10504 10696 9841 16013 16469 14082 18380 19770 23921
inclusiv:
Bovine
Porcine 13069 19303 16121 15427 27999 26067 25771 22602 27160 25868
Ovine şi
8251 8531 9624 8595 10327 12913 13882 15255 17057 21649
caprine
Păsări 14686 16854 14231 17944 21903 18535 20088 20359 22207 20895
Lapte şi
produse
lactate 2453 2672 2881 3255 3939 3387 3809 4419 4629 4774
echivalent
lapte
Ouă
alimentare
673 617 626 628 952 673 717 827 952 891
pentru
1000 buc.
Sursa: [185].

95
Secetele din anii 2006, 2007, 2009, 2010 şi 2012 au afectat şi sectorul zootehnic,
majorînd semnificativ costul de producţie a cărnii de bovine. Din cauza reducerii efectivului de
bovine, preţurile de vînzare a cărnii au sporit în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005, 2006 şi 2007
respectiv cu 16453; 13417; 13225 şi 14080 lei pentru o tonă în mărime absolută sau de 3,2; 2,28;
2,24 şi 2,43 ori, iar comparativ cu anii 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012 acestea au crescut
respectiv cu 7908; 7452; 9839; 5541 şi 4151 lei pentru o tonă în mărime absolută sau cu 49,38;
45,25; 69,87; 30,15 şi 21,0 p.p. în mărime relativă.
Preţul de vînzare a cărnii de porcine a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005
şi 2006 respectiv cu 12799; 6565 şi 9747 lei pentru o tonă în mărime absolută sau cu 97,93;
34,01 şi 60,46 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2007 şi 2011 acesta s-a majorat cu 10441 şi
3266 lei pentru o tonă în mărime absolută sau cu 67,68 şi 14,45 p.p. în mărime relativă, cauza
fiind reducerea efectivului de suine în această perioadă.
Preţul de vînzare a cărnii de pasăre de către întreprinderile agricole a crescut în anul
2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 6209; 4041; 6664 şi 2951 lei în
mărime absolută sau cu 42,28; 23,98; 46,83 şi 16,45 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009,
2010 şi 2011- cu 2360; 807 şi 536 lei în mărime absolută sau cu 12,73; 4,02 şi 2,63 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind costul înalt de producţie ca urmare a secetelor din aceşti ani.
Preţul de comercializare a unei tone de lapte s-a majorat în anul 2013 comparativ cu anii
2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 2321; 2102; 1893 şi 1519 lei în mărime absolută sau cu
94,62; 78,67; 65,71 şi 46,67 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010 şi 2011
acesta a crescut respectiv cu 835; 1387; 965 şi 355 lei în mărime absolută sau cu 21,2; 40,95;
25,33 şi 8,03 p.p. în mărime relativă.
Această situaţie este provocată de costul înalt de producţie, secetele din aceşti ani,
diminuarea cantităţii de lapte produse ca rezultat a reducerii efectivului de vaci.
De asemenea s-au majorat preţurile de vînzare a ouălelor în 2013 comparativ cu anii
2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 218; 274; 265 şi 263 lei pentru 1000 buc. în mărime
absolută sau cu 32,39; 44,41; 42,33 şi 41,86 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010 şi
2011 acestea au sporit cu 218; 174 şi 64 lei în mărime absolută sau cu 32,39; 24,27 şi 7,74 p.p. în
mărime relativă. Cauza majorării preţurilor este determinată de majorarea costului de producţie
la ouă.
Profitabilitatea micilor producători agricoli este subminată de un număr mic de companii
ale intermediarilor care operează la marje ridicate. Astfel este necesar de a consolida puterea de
negociere a micilor producători în faţa intermediarilor prin diminuarea asimetriei informaţiilor
dintre aceste părţi.

96
Conform opiniei cercetătorilor A. Singh şi A. Zammit [154, p. 109-110], în anii ’80 ai
secolului trecut, venitul per capita în America Latină s-a redus cu 10 %, în Africa-cu 25%, într-o
serie de ţări salariile s-au micşorat cu peste 50%.
Motivul insuficienţei alimentelor în perioada precedentă a fost seceta şi alte catastrofe
naturale, atunci cînd oamenii nu aveau ce mînca. Problema actuală constă în faptul că alimentele
au devenit atît de scumpe încît mulţi locuitori ai planetei nu îşi permit să le procure [111, p. 4].
Indicatori principali ce caracterizează veniturile şi nivelul de trai al populaţiei se prezintă
în figura ce urmează.

4000
3500 Salariul nominal mediu lunar
al unui salariat în economie
3000
2500 Veniturile disponibile ale
populaţiei
lei

2000
Mărimea medie a pensiei
1500
lunare stabilite
1000
Minimul de existenţă
500
0
03

04

05

06

07

08

09

10

11

12
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.20. Principalii indicatori ce caracterizează veniturile şi nivelul de trai al populaţiei, lei
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].
Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie a crescut în anul 2011 faţă de
anii 2006 şi 2007 respectiv cu 1344,9 şi 977 lei în mărime absolută sau cu 79,25 şi 47,31 p.p. în
mărime relativă, iar comparativ cu anii 2008 şi 2009 aceasta s-a majorat respectiv cu 512,3 şi
294,4 lei în mărime absolută sau cu 20,25 şi 10,71 p.p. în mărime relativă.
Veniturile disponibile ale populaţiei au crescut în anul 2011 în comparaţie cu anii 2007 şi
2008 respectiv cu 426 şi 256,1 lei în mărime absolută sau cu 41,82 şi 21,55 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anii 2009 şi 2010 acestea s-au majorat cu 278,6 şi 171 lei lei în mărime
absolută sau cu 23,89 şi 13,43 p.p. în mărime relativă.
Mărimea medie a pensiei lunare a crescut în anul 2011 faţă de anii 2007 şi 2008 respectiv
cu 325,8 şi 227,7 lei în mărime absolută sau cu 59,42 şi 35,23 p.p. în mărime relativă, iar
comparativ cu anii 2009 şi 2010 acestea au crescut cu 98,66 şi 63,2 lei în mărime absolută sau cu
12,71 şi 7,79 p.p. în mărime relativă. Majorările veniturilor se datorează creşterii modeste a PIB-
lui în această perioadă.

97
Componentele de bază care determină nivelul de viaţă al populaţiei şi bunăstarea acestuia
sunt veniturile băneşti şi dezvoltarea sferei sociale [95, p. 63].
Pentru a analiza salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie pe tipuri de
activităţi se propune următoarea figură.

7000
Total
6000
5000 Agricultură, economia
vînatului şi silvicultură
4000
lei

Pescuit
3000
2000 Industrie prelucrătoare
1000
0 Comerţ cu ridicata şi cu
amănuntul
03

04

05

06

07

08

09

10

11

12
Activităţi financiare
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20
Anii

Fig. 2.21. Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie, pe tipuri de activităţi, lei
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].
Salariul nominal al unui angajat din agricultură, economia vînatului şi silvicultură a sporit
în anul 2011 faţă de anii 2007 şi 2008 respectiv cu 733,2 şi 347,4 lei în mărime absolută sau cu
66,74 şi 23,40 p.p. în mărime relativă, iar în comparaţie cu anii 2009 şi 2010 acesta s-a majorat
respectiv cu 362,9 şi 193,2 lei în mărime absolută sau cu 24,71 şi 11,79 p.p. în mărime relativă.
Secetele din anii 2007, 2009 şi 2010 au redus volumul producţiei obţinute şi veniturile
angajaţilor din agricultură şi din acest motiv s-a produs majorarea în anul 2011 faţă de aceşti
ani.
De asemenea s-a majorat salariul unui angajat din industria prelucrătoare în anul 2011
comparativ cu anii 2006 şi 2007 respectiv cu 1159,9 şi 760,3 lei în mărime absolută sau cu 60,59
şi 32,86 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008 şi 2009 acesta a sporit cu 311,6 şi 273,6 lei
în mărime absolută sau cu 11,28 şi 9,77 p.p. în mărime relativă. Majorarea salariului se datorează
creşterii valorii producţiei globale în acest domeniu. Rentabilitatea înaltă a companiilor
financiare a favorizat majorarea salariilor anjajaţilor în anul 2011 faţă de anii 2008 şi 2009
respectiv cu 600,8 şi 409,4 în mărime absolută sau cu 11,03 şi 7,26 p.p. în mărime relativă.
Corelaţia dintre puterea de cumpărare a populaţiei şi preţurile produselor alimentare este
determinată pe baza datelor din Anexa 19 şi este prezentată în figura ce urmează. Această
corelaţie se determină ca raportul dintre indicele de creştere a salariului mediu lunar al unui

98
salariat în economie şi indicele preţurilor de consum a produselor alimentare, acesta din urmă
trebuie să fie mai redus decît primul.
Indicele de corelaţie dintre salariul mediu lunar al unui salariat în economie şi preţurile de
consum a produselor alimentare este prezentat în următoarea figură.

0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
-1

-2
Anii

Fig. 2.22. Indicele de corelaţie dintre salariul mediu lunar al unui salariat în economie
şi preţurile de consum a produselor alimentare
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].
Analizînd datele figurii de mai sus putem enunţa faptul că indicele de corelaţie dintre
salariul mediu lunar al unui salariat în economie şi preţurile de consum a produselor alimentare
s-a majorat în anul 2012 comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011 respectiv cu 4,58, 1,63 şi 2,75
unităţi, motivul fiind majorarea indicelui de creştere a salariului nominal în această perioadă.
Considerată în toate economiile de piaţă funcţionale drept unul din pilonii competitivităţii
macroeconomice, corelaţia dintre salariul real şi productivitatea muncii poate reliefa, în măsura
în care evoluează în limitele raţionalităţii economice, prezenţa înclinaţiei spre convergenţă
economică şi coeziune socială în ţara respectivă [156, p. 34].
Pe baza datelor din Anexa 20 se determină indicele de corelaţie dintre salariul unui
lucrător din agricultură şi productivitatea muncii.
Acest indice se determină ca raportul dintre indicele de creştere a productivităţii muncii şi
cel al salariului. Se apreciază pozitiv situaţia în care indicele de creştere a productivităţii muncii
depăşeşte indicele salariului.

99
În figura ce urmează se prezintă indicele de corelaţie dintre productivitatea muncii şi
salariul unui lucrător din agricultură.

Indicele de corelaț
ie dintre productivitatea muncii și salariu

3
2,5
2
1,5
Indicele de corelaț
ie dintre
1 productivitatea muncii și
salariu
0,5
0
-0,5 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

-1

Fig. 2.23. Indicele de corelaţie dintre productivitatea muncii


şi salariul unui lucrător din agricultură
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].
Din datele graficului de mai sus se observă faptul că indicele de corelaţie dintre
productivitatea muncii şi salariu unui lucrător din agricultură s-a redus în anul 2011 comparativ
cu anii 2008 şi 2010 respectiv cu 0,25 şi 1,73 unităţi, cauza fiind reducerea indicelui
productivităţii muncii în aceşti ani.
În agricultura modernă, pe plan mondial, atît în domeniul producţiei, cît şi al consumului,
trei produse agricole sunt considerate produse „directoare” sau produse „de rentă”. Este vorba de
grîu sau orez (ca principale cereale), de lapte de vacă şi de carne de taurine. Motiv pentru care în
asigurarea securităţii alimentare, în orice ţară cu agricultură performantă, de o atenţie deosebită
se bucură producţia de cereale, lapte şi carne, trei grupe de produse cu participare însemnată în
consumul alimentar al populaţiei [78, p. 15].
Tabelul 2.21. Dinamica consumului de produse alimentare pe cap de locuitor
în an în Republica Moldova, kg
Anii
Categorii de produse
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Carne şi produse din carne 40 38 36 32 30 36 38 40 46
Lapte şi produse lactate 174 177 175 155 169 175 170 171 166
Ouă, buc. 177 168 177 141 162 185 190 156 165
Cartofi 75 88 59 88 59 57 60 52 53
Legume şi bostănoase 101 132 76 99 106 110 115 78 86
Fructe şi pomuşoare 35 39 28 41 35 41 43 41 41
Produse de panificaţie 142 136 119 123 119 117 116 109 -
Sursa: [157, 186].

100
Consumul de carne şi produse din carne pe cap de locuitor a sporit în anul 2013
comparativ cu anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 6; 8; 10 şi 14 kg în mărime absolută
sau cu 15,0; 21,05; 27,78 şi 43,75 p.p.în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi
2012 a crescut respectiv cu 16; 10; 8 şi 6 kg în mărime absolută sau cu 53,33; 27,78; 21,05 şi
15,0 p.p. în mărime relativă. Cantitatea de produse lactate consumate pe cap de locuitor s-a redus
în anul 2013 comparativ cu anii 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 8; 11 şi 9 kg în mărime absolută
sau cu 4,6; 6,21 şi 5,14 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 s-a
diminuat respectiv cu 3; 9; 4 şi 5 kg în mărime absolută sau cu 1,78; 5,14; 2,35 şi 2,92 p.p. în
mărime relativă, cauza fiind diminuarea cantităţii de lapte ca urmare a reducerii efectivului de
vaci.
În anul 2013 în comparaţie cu anii 2005, 2007, 2010 şi 2011 s-a consumat de către un
locuitor cu 12; 12; 20 şi 25 ouă mai puţin în mărime absolută sau cu 6,78; 6,78; 10,81 şi 13,16
p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea cantităţii de ouă.
Consumul de cartofi pe cap de locuitor s-a redus în anul 2013 faţă de anii 2005, 2006,
2007 şi 2008 respectiv cu 22; 35; 6 şi 35 kg în mărime absolută sau cu 29,33; 39,77; 10,17 şi
39,77 p.p. în mărime relativă, iar comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011- s-a diminuat cu 6; 4 şi 7
kg în mărime absolută sau cu 10,17; 7,02 şi 11,67 p.p. în mărime relativă. Cantitatea de produse
de panificaţie consumate de un locuitor s-a diminuat în anul 2011 faţă de anii 2003, 2004 şi 2005
respectiv cu 17, 30 şi 26 kg în mărime absolută sau cu 12,78; 20,55 şi 18,31 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anii 2006, 2008 şi 2009 s-a consumat mai puţin cu 20, 7 şi 3 kg în mărime
absolută sau cu 14,71; 5,69 şi 2,52 p.p.în mărime relativă.
Din cauza reducerii cantităţii de legume şi bostănoase în anul 2013 în comparaţie cu anii
2005, 2006 şi 2008, consumul acestora pe cap de locuitor s-a redus cu 15; 46 şi 13 kg legume şi
bostănoase mai puţin în mărime absolută sau cu 14,85; 34,85 şi 13,13 p.p. în mărime relativă, iar
în comparaţie cu anii 2009, 2010 şi 2011- s-a diminuat cu 20; 24 şi 29 kg în mărime absolută sau
cu 18,87; 21,82 şi 25,22 p.p. în mărime relativă.
Consumul de produse alimentare este determinat de preţurile de vînzare, cantitatea
produsă, precum şi de tradiţii şi obiceiuri.
Normele de consum al produselor alimentare incluse în coşul minim alimentar se aprobă
de către Guvern şi se reexaminează o dată la doi ani [36].
Ponderea consumului efectiv de produse alimentare pe cap de locuitor în coşul minim
alimentar (mediu echilibrat), сare este prezentat în HG a Republicii Moldova Nr. 902 din
28.08.2000 [36], este determinată în Anexa 21 [21, p. 64-67].

101
Analizînd datele tabelului observăm faptul că în anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 s-a
consumat mai puţin сartof decît necesarul stabilit respectiv cu 2,84; 31,84; 2,84 şi 31,84 kg în
mărime absolută sau cu 3,13; 35,05; 3,13 şi 35,05 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010, 2011,
2012 şi 2013- mai puţin cu 33,84; 30,84; 38,84 şi 37,84 kg în mărime absolută sau cu 37,25;
33,95; 42,76 şi 41,66 p.p. în mărime relativă. Cauza acestui consum redus în aceşti ani se explică
prin faptul că producţia de cartof pe cap de locuitor este mai mică decît prevede coşul mediu
echilibrat.
Ponderea consumului efectiv de legume şi bostănoase în coşul mediu echilibrat
determinată pentru anii 2007, 2008, 2009 şi 2010 denotă faptul că cetăţenii Republicii Moldova
au consumat mai puţin decît prevede coşul mediu echilibrat respectiv cu 46,16; 23,16; 16,16 şi
12,16 kg în mărime absolută sau cu 37,79; 18,96; 13,23 şi 9,95 p.p. în mărime relativă, iar în anii
2011, 2012 şi 2013- mai puţin cu 7,16; 44,16 şi 36,16 kg în mărime absolută sau cu 5,86; 36,15
şi 29,6 p.p. în mărime relativă.
De asemenea consumul de fructe şi pomuşoare este sub limita coşului mediu echilibrat.
Astfel în anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 consumul efectiv este mai redus decît norma coşului
mediu respectiv cu 41,4; 52,4; 39,4 şi 45,4 kg în mărime absolută sau cu 51,49; 65,17; 49,0 şi
56,47 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 s-a consumat mai puţin cu
39,4; 37,4; 39,4 şi 39,4 kg în mărime absolută sau cu 49,0; 46,52; 49,0 şi 49,0 p.p. în mărime
relativă.
Ponderea în coşul mediu echilibrat a consumului efectiv de produse de panificaţie
estimată pentru anii 2006, 2007 şi 2008 ne arată faptul că cetăţenii Republicii Moldova au
consumat mai puţin decît normativul stabilit respectiv cu 2,6; 19,6 şi 15,6 kg în mărime absolută
sau cu 1,88; 14,14 şi 11,26 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2009, 2010; 2011 şi 2012- mai
puţin cu 19,6; 21,6; 22,6 şi 29,6 kg în mărime absolută sau cu 14,14;15,58; 16,31 şi 21,36 p.p. în
mărime relativă.
Consumul scăzut de legume şi bostănoase, fructe şi pomuşoare, precum şi produse de
panificaţie este cauzat de veniturile mici ale populaţiei.
Ponderea consumului efectiv de carne şi produse din carne în coşul mediu echilibrat în
anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 demonstrează faptul că s-a consumat mai mult decît prevede
necesarul stabilit respectiv cu 10,16; 8,16; 4,16 şi 2,16 kg în mărime absolută sau cu 36,49;
29,31; 14,94 şi 7,8 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010; 2011, 2012 şi 2013- mai mult cu
8,16; 10,16; 12,16 şi 18,16 kg în mărime absolută sau cu 29,31; 36,49; 43,7 şi 65,23 p.p. în
mărime relativă.

102
Ponderea în coşul mediu echilibrat a consumului efectiv de lapte şi produse lactate
calculată pentru anii 2008 şi 2009 denotă faptul că s-a consumat mai puţin decît normativul
stabilit respectiv cu 19,12 şi 5,12 kg în mărime absolută sau cu 10,98 şi 2,94 p.p. în mărime
relativă, iar în anii 2011, 2012 şi 2013- mai puţin cu 4,12; 3,12 şi 8,12 kg în mărime absolută sau
cu 2,37; 1,79 şi 4,66 p.p. în mărime relativă.
De asemenea consumul de ouă este sub limita coşului mediu echilibrat. Astfel în anii
2006, 2007, 2008 şi 2009 consumul efectiv este mai redus decît norma de consum respectiv cu
61; 52; 88 şi 67 buc. în mărime absolută sau cu 26,7; 22,77; 38,48 şi 29,32 p.p. în mărime
relativă, iar în anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 s-a consumat mai puţin cu 44; 39; 73 şi 64 buc. în
mărime absolută sau cu 19,28; 17,1; 31,94 şi 28,01 p.p. în mărime relativă.
Această situaţie se explică prin faptul că producţia de lapte şi ouă pe cap de locuitor nu
atinge nivelul stabilit în coşul mediu echilibrat.
Ponderea consumului efectiv de produse alimentare pe cap de locuitor în norma fizilogică
de consum este prezentată în Anexa 22.
Normele fiziologice de consum au fost elaborate de Institutul de Economie, Finanţe şi
Statistică.
Ponderea în norma fiziologică de consum a consumului efectiv de carne şi produse din
carne în anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 constituie respectiv 86,36; 81,82; 72,73 şi 68,18%, ceea
ce demonstrează faptul că se consumă mai puţin decît necesarul stabilit respectiv cu 6; 8; 12 şi
14 kg în mărime absolută sau cu 13,64; 18,18; 27,27 şi 31,82 p.p. în mărime relativă, iar în anii
2010, 2011 şi 2012- mai puţin cu 8; 6 şi 4 kg în mărime absolută sau cu 18,18; 13,64 şi 9,09 p.p.
în mărime relativă.
Ponderea consumului efectiv de lapte şi produse lactate în norma fiziologică de consum
determinată pentru anii 2006, 2007, 2008, 2009 denotă faptul că cetăţenii Republicii Moldova
au consumat mai puţin decît normativul stabilit respectiv cu 63; 65; 85 şi 71 kg în mărime
absolută sau cu 26,25; 27,08; 35,42 şi 29,58 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010, 2011, 2012
şi 2013- mai puţin cu 65, 70, 69 şi 74 kg în mărime absolută sau cu 27,08; 29,17; 28,75 şi 30,83
p.p. în mărime relativă.
De asemenea consumul de ouă este sub limita normei fiziologice. Astfel în anii 2006,
2007, 2008 şi 2009 consumul efectiv este mai redus decît norma de consum respectiv cu 112;
103; 139 şi 118 buc. în mărime absolută sau cu 40,0; 36,79; 49,64 şi 42,14 p.p. în mărime
relativă, iar în anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 s-a consumat mai puţin cu 95; 90; 124 şi 115 buc. în
mărime absolută sau cu 33,93; 32,14; 44,29 şi 41,07 p.p. în mărime relativă.

103
Producţia pe cap de locuitor de carne, lapte şi ouă este sub norma fiziologică de consum.
Veniturile reduse ale populaţiei sunt cauza unui consum redus de produse de origine animalieră.
Ponderea consumului efectiv de legume şi bostănoase în norma fiziologică de consum
determinată pentru anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 ne arată faptul că cetăţenii Republicii Moldova
au consumat mai puţin decît normativul stabilit respectiv cu 18; 74; 51 şi 44 kg în mărime
absolută sau cu 12,0; 49,33; 34,0 şi 29,33 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010; 2011, 2012 şi
2013 - mai puţin cu 40; 35; 72 şi 64 kg în mărime absolută sau cu 26,67; 23,33; 48,0 şi 42,67 p.p.
în mărime relativă. Această situaţie este determinată de producerea insuficientă de legume şi
bostănoase pe cap de locuitor, dar şi de veniturile mici.
În anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 s-au consumat mai puţine fructe, pomuşoare şi struguri
decît prevede normativul respectiv cu 41; 52; 39 şi 45 kg în mărime absolută sau cu 51,25; 65,0;
48,75 şi 56,25 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010; 2011, 2012 şi 2013- mai puţin cu 39; 37;
39 şi 39 kg în mărime absolută sau cu 48,75; 46,25; 48,75 şi 48,75 p.p. în mărime relativă.
Cantitatea de produse de panificaţie consumate în anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 a fost
mai mică decît prevede norma fiziologică respectiv cu 8; 25; 21; 25 kg în mărime absolută sau
cu 5,56; 17,36; 14,58; 17,36 p.p. în mărime relativă, iar în anii 2010, 2011 şi 2012 s-a consumat
mai puţin respectiv cu 27, 28 şi 35 kg în mărime absolută sau cu 18,75; 19,44 şi 24,31 p.p. în
mărime relativă.
Deşi producţia de fructe şi pomuşoare, precum şi de produse de panificaţie pe cap de
locuitor este mai mare decît prevede norma fiziologică de consum, consumul acestor produse
este insuficient din cauza veniturilor mici obţinute de către populaţie.
Consumul alimentar al populaţiei depinde de oferta de produse agroalimentare, de
puterea de cumpărare, iar pentru mediul rural, de nivelul posibil al autoconsumului [2].
Tabelul 2.22. Ponderea cheltuielilor de consum destinate produselor alimentare
ale gospodăriilor casnice din Republica Moldova în trimestrul II, 2010-2013, %
Specificaţie Anii
2010 2011 2012 2013
Total 41,2 43,0 43,7 44,3
Mediul urban 37,9 39,3 40,6 42,2
Mediul rural 44,8 47,3 47,2 46,5
Sursa: [168].
Ponderea cheltuielilor de consum pentru produsele alimentare a crescut în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2010, 2011 şi 2012 respectiv cu 3,1; 1,3 şi 0,6 p.p. Această situaţie este
provocată de veniturile mici obţinute de către populaţie şi preţurile înalte la produsele
alimentare.

104
Conform clasamentului întocmit de către experţii Centrului de analiză economică "RIA-
Analitica", pe baza datelor de la Eurostat pentru anii 2009 şi 2010, Moldova ocupă locul 37, cu
indicele 40,8%, în clasamentul ţărilor europene după ponderea cheltuielilor alimentare în
structura cheltuielilor de consum. Pondere cea mai mică a cheltuielilor pentru alimente în
structura bugetului gospodăriilor lor îi revine populaţiei Luxemburgului care cheltuie pentru
produsele alimentare doar 8,1% din totalul cheltuielilor de consum. Urmează Marea Britanie
(8,5%) şi Irlanda (8,6%). Printre primele cinci ţări din clasament, de asemenea, se află Austria
(9,6%) şi Germania (9,8%). În Danemarca, Olanda şi Norvegia acest indice constituie între 10%
şi 10,9%, în Suedia şi Finlanda – între 11% şi 12%. Rusia a ocupat în acest clasament doar locul
34 (28,8%), Belarusul – locul 36 (39,2%). Populaţia Ucrainei cheltuieşte pentru produse
alimentare exact jumătate din bugetul familiei [163].
Dinamica indicilor preţurilor de consum la produsele de origine vegetală este prezentată
în figura ce urmează.

180
Pîine și produse de
160
panificație
140
Legume
120
100
%

80 Cartofi
60
40 Fructe
20
0 Ulei vegetal
04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

Zahăr
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Anii

Fig. 2.24. Indicii preţurilor de consum la unele tipuri de produse alimentare


(decembrie anul precedent =100)
Sursa: elaborat de autor în baza [187].
Din datele figurii se observă faptul că indicele preţurilor de consum a pîinii şi produselor
de panificaţie s-a redus în anul 2013 comparativ cu anii 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 4,1; 19,3
şi 4,9 p.p., iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 acesta s-a diminuat cu 4; 2,3 şi 0,3 p.p. Indicele
preţurilor de consum la legume a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2005, 2008, 2009, 2010
şi 2011 respectiv cu 20,5; 41,3; 10,4; 6,5 şi 11 p.p., iar faţă de anii 2004, 2007 şi 2012 a scăzut
cu 44,4; 6,5 şi 7,2 p.p., cauza fiind creşterea preţurilor în această perioadă.
Indicele preţurilor de consum a cartofului a crescut în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005,
2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 20,7; 47,3; 16,7; 70,6 şi 59,9 p.p., iar faţă de anii 2009, 2010 ,
2011 şi 2012 acesta s-a majorat cu 54,2; 36,5; 31,7 şi 60,6 p.p. Această situaţie este determinată
de majorarea preţurilor de achiziţie, consumul cartofului fiind în descreştere. În anul 2013 faţă de

105
anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 indicele preţurilor de consum a fructelor s-a redus respectiv cu
27,3; 47; 70,6 şi 32,3 p.p., iar comparativ cu anii 2010, 2011 şi 2012 acesta a scăzut cu 9,8; 16,4
şi 13,7 p.p., motivul fiind diminuarea preţului de achiziţie a fructelor.
Indicii preţurilor de consum a produselor de origine animalieră sunt prezentaţi în Anexa
23.
Analizînd datele graficului din anexă conchidem faptul că indicele preţului de consum la
carne şi produse din carne s-a redus în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2007, 2008 şi
2012 respectiv cu 24,9; 9,3; 10,3; 28,1 şi 3,4 p.p., iar faţă de anii 2006, 2009 şi 2010 a crescut cu
4; 9,8 şi 5,8 p.p., cauza fiind majorarea preţurilor la aceste produse. Consumul redus de lapte şi
produse lactate pe cap de locuitor a diminuat indicele preţurilor de consum în anul 2013 faţă de
anii 2004, 2005 şi 2006 respectiv cu 3,2; 1,9 şi 2,6 p.p., iar comparativ cu anii 2007, 2010 şi
2011- cu 16,1; 2,5 şi 3,4 p.p.
Indicele preţurilor de consum a untului a sporit în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005, 2006
şi 2008 respectiv cu 3,1; 8,8; 7,1 şi 13,6 p.p., iar comparativ cu anii 2009, 2011 şi 2012 acesta a
sporit cu 12,8; 5,2 şi 7,5 p.p.
Majorarea preţurilor de achiziţie la ouă a sporit indicele preţurilor de consum în anul
2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2008, 2009 şi 2010 respectiv cu 11; 10,6; 10,2; 33,6 şi 12,6
p.p., iar faţă de anii 2006, 2007, 2011 şi 2012 acesta s-a redus cu 5,2; 12,2; 19,4 şi 6,6 p.p.
Consumatorul din Moldova a devenit tot mai complex. Cu un venit mai mare în zonele
urbane, parţial datorită remitenţelor, consumatorii solicită produse agricole mai variate şi de o
calitate mai bună [58, p. 1]. Consumul produselor alimentare pe locuitor în anul 2011 este
prezentat în următorul grafic.

350
300
250
Carne și produse din carne
200
kg

Lapte și produse lactate


150
Ouă, buc.
100
50 Cartofi
0 Legume și bostănoase
Fructe și pomușoare
va
a
n
ia

us

n
ja
us

Produse de panificaț
ie
do
ar

ai
ad
R

cr
el

ol
rb

U
B

M
ze
A

Țările

Fig. 2.25. Consumul produselor alimentare pe locuitor în anul 2011, kg


Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].

106
Consumul de carne şi produse din carne pe cap de locuitor în anul 2011 în Rusia, Belarus
şi Ucraina este mai mare decît consumul în Republica Moldova respectiv cu 27; 50 şi 13 kg în
mărime absolută sau cu 71,05 p.p., 2,33 ori şi 34,21 p.p. în mărime relativă. În aceste ţări
producţia de carne şi produse din carne pe cap de locuitor este mai mare. De asemenea consumul
de lapte pe cap de locuitor în Rusia, Belarus şi Ucraina depăşeşte consumul în ţara noastră
respectiv cu 76, 82 şi 35 kg în mărime absolută sau cu 44,71; 48,24 şi 20,59 p.p. în mărime
relativă. Consumul de ouă ce revine pe cap de locuitor în Rusia, Belarus şi Ucraina este mai
mare decît consumul în Republica Moldova respectiv cu 81; 120 şi 120 bucăţi în mărime
absolută sau cu 42,63; 63,16 şi 63,16 p.p. în mărime relativă. De asemenea consumul de cartof
pe cap de locuitor în Rusia, Belarus şi Ucraina depăşeşte consumul autohton respectiv cu 50;
123 şi 79 kg în mărime absolută sau cu 83,33 p.p., 3,05 şi 2,32 ori. Produsele de panificaţie
consumate de către un cetăţean în Rusia şi Azerbadjan este mai mare decît consumul în
Republica Moldova respectiv cu 3 şi 44 kg în mărime absolută sau cu 2,59 şi 37,93 p.p. în
mărime relativă, iar consumul pe cap de locuitor în Belarus şi Ucraina este mai redus cu 23 şi 6
kg în mărime absolută sau cu 19,83 şi 5,17 p.p. în mărime relativă.
Factorul determinant al creşterii economice în anul 2013 a fost restabilirea sectorului
agricol după condiţiile naturale nefavorabile din anii 2007 şi 2012.
Recolta globală de cerealiere, culturi tehnice, fructe şi struguri a sporit în anul 2013 faţă
de anii precedenţi, fapt care a contribuit la majorarea încasărilor obţinute din export.
Din cauza faptului că producţia de legume şi cartofi în anul 2013 a fost mai mică decît în anii
precedenţi, ţara noastră a importat o cantitate mai mare de aceste produse.
Secetele repetate din ultimii ani au diminuat efectivul de capete şi au redus producţia de
carne, lapte şi ouă obţinută. Acest fapt a provocat majorarea importului şi reducerea exportului
produselor de origine animalieră în anul 2013 comparativ cu anii precedenţi.

2.5. Concluzii la capitolul 2


Principalele instituţii responsabile de gestionarea politicilor în vederea sporirii
competitivităţii sectorului agroalimentar al Republicii Moldova se referă la MAIA, alte ministere
de resort, ANSA, AIPA, organizaţiile de extensiune, instituţiile de învăţămînt, precum şi
organizaţiile de suport a afacerilor agroalimentare.
Cu regret, la etapa actuală, valoarea PIB pe cap de locuitor în Republica Moldova este
mult mai redusă decît cea înregistrată în ţările europene.
În anul 2005 nivelul de diversificare a exporturilor pe grupe de produse era scăzut.
Această tendinţă se apreciază negativ prin faptul că denotă o volatilitate sporită a ţării faţă de

107
şocurile externe, dar poate fi apreciată şi pozitiv deoarece un nivel sporit de specializare a
întreprinderilor în producerea vinurilor, fructelor, preparatelor din legume şi fructe, cerealelor
permite acestora de a aplica tehnologii moderne în vederea sporirii calităţii produselor. Nivelul
de diversificare a exporturilor în perioada 2006-2013 a fost moderat.
Exportul de lapte şi produse lactate, ouă de păsări şi miere naturală în expresie valorică a
sporit în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012,
creşterea bazîndu-se pe producţia de miere care este solicitată în UE.
Cauza majorării importului de produse alimentare vegetale rezidă în faptul că Republica
Moldova este un exportator de materie primă agricolă. Din cauza faptului că industria alimentară
nu este modernizată, materia brută nu este procesată. Această situaţie provoacă dezechilibrul
balanţei alimentare.
În topul produselor în care se specializează exporturile moldoveneşti predomină
produsele agricole şi cele agroalimentare. Primele grupe în care Republica Moldova s-a
specializat pe parcursul ultimului deceniu sunt: băuturile, seminţele şi fructele oleaginoase,
fructele, preparatele din legume şi fructe, cerealele, grăsimile şi uleiurile de origine vegetală sau
animalieră.
Cel mai înalt nivel de specializare a exporturilor se atestă în producerea băuturilor, dar cu
toate acestea pe toată această perioadă s-a înregistrat o tendinţă de pierdere a nivelului de
specializare, valoarea indicelui scăzînd de la 4,24 unităţi în anul 2010 la 3,83 unităţi în anul
2013.
Pe baza sporirii suprafeţei grîului şi a producţiei medii la hectar, cantitatea de grîu de
toamnă şi primăvară s-a majorat în anul 2013 faţă de anii 2006, 2007 şi 2009 respectiv cu 317,6;
602,5 şi 272,3 mii tone în mărime absolută sau cu 45,94 p.p., 2,48 ori şi 36,96 p.p. în mărime
relativă. De asemenea a sporit cantitatea de grîu obţinută în anul 2013 comparativ cu anii 2010,
2011 şi 2012 respectiv cu 264,8; 214,2 şi 513,8 mii tone în mărime absolută sau cu 35,58; 26,95
p.p. şi de 2,04 ori.
În anul 2010 în Kazahstan şi Bielarus producţia de cereale pe cap de locuitor comparativ
cu Republica Moldova este cu 66 şi 57 kg mai mare în mărime absolută sau cu 9,71 şi 8,38 p.p.
în mărime relativă. În România şi Ucraina se produc cereale pe cap de locuitor cu 103 şi 176 kg
mai mult în mărime absolută decît în Republica Moldova sau cu 15,15 şi 25,88 p.p. în mărime
relativă.
Producţia obţinută de carne pe cap de locuitor în Rusia, Kazahstan şi Bielarus depăşeşte
producţia pe cap de locuitor din Republica Moldova respectiv cu 19; 26 şi 71 kg în mărime
absolută sau cu 61,29 p.p.; 83,87 p.p. şi 3,29 ori.

108
În perioada 2007-2013 Republica Moldova a fost aprovizionată cu cereale şi cartof, cu
excepţia anilor 2007 şi 2012 în care nivelul de autoasigurare este mai mic de 80 %, cauza fiind
secetele din aceşti ani care au diminuat considerabil volumul producţiei agricole. De asemenea,
suntem asiguraţi cu culturi leguminoase, excepţie făcînd anul 2012. Ţara noastră este
aprovizionată cu legume şi bostănoase în perioada analizată, iar cu fructe şi struguri suntem
supraasiguraţi. Republica Moldova este asigurată cu lapte şi prosuse lactate, precum şi cu ouă,
iar cu producţie de carne suntem asiguraţi, cu excepţia anilor 2008 şi 2013.
Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie a crescut în anul 2011 faţă de
anii 2006, 2007, 2008 şi 2009 respectiv cu 1344,9; 977; 512,3 şi 294,4 lei lei în mărime absolută
sau cu 79,25; 47,31; 20,25 şi 10,71 p.p. în mărime relativă. Indicele de corelaţie dintre salariul
mediu lunar al unui salariat în economie şi preţurile de consum a produselor alimentare s-a
majorat în anul 2012 comparativ cu anii 2009, 2010 şi 2011 respectiv cu 4,58, 1,63 şi 2,75
unităţi, motivul fiind majorarea indicelui de creştere a salariului nominal în această perioadă.
În perioada 2005-2013 consumul pe cap de locuitor de carne şi produse din carne (cu
excepţia anului 2013), lapte şi produse lactate, precum şi ouă este mai redus decît prevăd
normele fiziologice de consum. De asemenea, se consumă de către un cetăţean mai puţin cartofi,
legume şi bostănoase, fructe, pomuşoare şi struguri, precum şi produse de panificaţie decît este
necesar conform normativelor. Consumul de cartof, carne şi produse din carne, lapte şi ouă pe
cap de locuitor în anul 2011 în Rusia, Belarus şi Ucraina este mai mare decît consumul în
Republica Moldova. De asemenea, consumul de lapte şi ouă pe cap de locuitor în aceste ţări
depăşeşte consumul din ţara noastră.

109
3. DIRECŢIILE FUNCŢIONĂRII DURABILE A SECTORULUI AGROALIMENTAR
ÎN VEDEREA ASIGURĂRII SECURITĂŢII ALIMENTARE
3.1 Aportul unor întreprinderi agroalimentare la asigurarea securităţii alimentare
Securitatea alimentară are o determinare complexă, fiind dependentă atît de politicile
sectoriale agricole, cît şi de cadrul macroeconomic general, de politicile de repartizare a
veniturilor, de politicile fiscale, sociale, comerciale etc. Asigurarea securităţii alimentare
presupune pe de o parte disponibilitatea ofertei agroalimentare, care este condiţionată de
producţia agricolă internă, de conjunctura pieţelor mondiale, de preţuri şi politici comerciale, de
disponibilitatea de a importa alimente şi de existenţa resurselor financiare pentru aceasta. În al
doilea rînd asigurarea securităţii alimentare implică asigurarea accesului la hrană în mod
permanent şi pentru toată populaţia, ceea ce presupune existenţa puterii de cumpărare sau cu alte
cuvinte a veniturilor, mai ales pentru populaţia săracă, cu risc nutriţional ridicat. Al treilea factor
care influienţează securitatea alimentară se referă la comportamentul individual privind achiziţia
şi consumul alimentar, deoarece securitatea alimentară este în ultimă instanţă o problemă a
familiilor şi indivizilor [3, p. 250].
Statul dispune de mai multe posibilităţi de formare a sistemului de securitate alimentară.
El se formează din subsisteme interconexionate după principii unice şi este capabil să asigure
satisfacerea suficientă şi calitativă a necesităţilor în urma formării resurselor pe baza producţiei
proprii sau importului.
Mecanismul asigurării securităţii alimentare reprezintă un sistem de măsuri economico-
organizatorice şi juridice orientat la susţinerea echilibrului şi dezvoltării stabile a pieţelor
alimentare, descoperirea şi prevenirea în termeni optimi a pericolelor.
Elementele principale ale mecanismului de asigurare a securităţii alimentare sunt
următoarele:
1. criteriile securităţii alimentare şi sistemul corespunzător de indicatori, necesar pentru
efecuarea monitoringului stării actuale a sistemului, elucidarea şi prognozarea pericolelor;
2. funcţiile organizaţiilor guvernamentale şi obşteşti pentru asigurarea dezvoltării stabile a
sistemului;
3. infrastructura în domeniul asigurării securităţii alimentare;
4. instrumentele stabilizării conjuncturii pieţei alimentare interne.
Sistemul securităţii alimentare îndeplineşte următoarele funcţii:
1. descoperirea şi prognozarea pericolelor interne şi externe, prevenirea şi neutralizarea lor;
2. crearea şi menţinerea mijloacelor de asigurare a securităţii şi conducerea cu acestea în
situaţiile apariţiei pericolelor;

110
3. prezenţa la acţiuni peste hotarele ţării pentru asigurarea securităţii alimentare în corespundere
cu contractele şi acordurile internaţionale.
Principiile formării sistemului securităţii alimentare sunt următoarele:
- autoasigurarea cu principalele tipuri de materii prime şi produse alimentare;
-utilizarea avantajelor diviziunii muncii interregionale pe baza specializării producţiei
fundamentate economic;
- crearea condiţiilor social-economice pentru creşterea nivelului şi calităţii populaţiei locale.
Componentele de bază a securităţii alimentare sunt asigurarea calităţii producţiei agricole,
materiei prime şi alimentelor [123, p. 13].
Principalele direcţii de asigurare a securităţii alimentare mondiale prin intermediul
sistemelor naţionale de reglementare a producţiei agricole pot fi elucidate prin două situaţii:
- utilizarea maximă a resurselor şi potenţialului agro-economic naţional, ceea ce va contribui la
sporirea resurselor alimentare mondiale;
- perfecţionarea politicii alimentare şi comerciale cu scopul atingerii securităţii alimentare.
Securitatea alimentară naţională reprezintă starea economiei, în care, indiferent de
conjunctura pieţelor mondiale, i se garantează populaţiei o asigurare stabilă cu alimente în
cantitatea care corespunde parametrilor ştiinţific argumentaţi, precum şi se creează condiţii de
susţinere a consumului la nivelul normelor medicale [104].
Principala cale de asigurare a securităţii alimentare a ţării este asigurarea desinestătător a
produselor agrare şi alimentare, aplicînd strategia de protecţie a complexului agroindustrial,
adică susţinerea de către stat a ramurilor acestui complex. Elementele de bază ale acestei strategii
şi concepţii de securitate alimentară sunt:
• asigurarea nivelului cuvenit de dezvoltare a ramurilor ce conduc la funcţionarea ţării atît în
condiţii ordinare, cît şi în condiţii extremale;
• ţinerea sub controlul statului a resurselor strategice;
• excluderea dependenţei economiei ţării de importul principalelor tipuri de producţie;
• menţinerea nivelului de viaţă al populaţiei mai sus de "pragul sărăciei";
• stabilitatea sistemului financiar şi bancar, a valutei naţionale, o dezvoltare suficientă a pieţei
financiare şi a pieţei hîrtiilor de valoare, reducerea datoriilor interne şi externe şi dirijarea
efectivă a acestora, crearea condiţiilor pentru activitatea investiţională;
• menţinerea spaţiului economic unic şi a relaţiilor internaţioale şi interregionale care asigură
satisfacerea intereselor naţionale;
• determinarea şi asigurarea reglementării necesare din partea statului a proceselor
economice ce garantează funcţionarea normală a economiei de piaţă.

111
Asigurarea securităţii alimentare la nivel planetar înseamnă să nu mai existe nici foame
evidentă, acută sau cronică, respectiv subalimentaţie, subnutriţie, dar nici foame ascunsă,
malnutriţie de diferite tipuri sau de carenţă [9, p. 11].
În baza celor expuse în capitolul teoretic am formulat Concepţia „10 A” care sintetizează
caracteristicile specifice ale securităţii alimentare [25, p. 68-73].

ACCES FIZIC la ACCES


alimente ECONOMIC la
alimente

APORT Satisfacerea
ALIMENTAR AŞTEPTĂRILOR
echilibrat consumatorilor ca
urmare a procurării
produselor
ACTIVITATE
Securitatea alimentară alimentare
ACCELERAREA
VITALĂ normală
implementării
tehnologiilor
Promovarea moderne în
consumului de întreprinderi în
produse vederea obţinerii
AUTOHTONE producţiei
competitive

ADMITEREA Exercitarea de AFECTAREA


temporară a sistării către autorităţi a stării economiei
exportului de produse acţiunilor ce ţin de per ansamblu
alimentare deficitare acordarea
în caz de insecuritate AJUTORULUI
alimentară MATERIAL

Fig. 3.1. Conceptul „10 A” privind caracteristicile securităţii alimentare


Sursa: Elaborat de autor
Asigurarea securităţii alimentare presupune soluţionarea sarcinilor, cele mai importante
fiind:
a) crearea condiţiilor economice stabile şi executarea unei politici agrare eficiente care să creeze
posibilităţi egale pentru toţi subiecţii economici;
b) desfăşurarea unei politici sociale orientată spre lichidarea sărăciei şi inegalităţii privind
accesul la alimente, dar şi spre o politică raţională în domeniul ocupării populaţiei;

112
c) asigurarea unor furnizări adecvate de alimente pentru satisfacerea necesităţilor populaţiei;
atingerea unui nivel de dezvoltare durabilă şi intensivă a producerii de mărfuri alimentare,
sporirea productivităţii, eficienţei şi siguranţei alimentelor;
d) elaborarea şi introducerea unor strategii complexe de dezvoltare a ramurilor complexului
agroindustrial cu scopul de a spori posibilităţile de producere a alimentelor; susţinerea utilizării
tehnologiilor avansate în producere, prelucrare şi păstrăre a materiei prime şi alimentelor;
e) desfăşurarea unei politici economice externe active; utilizarea avantajelor diviziunii
internaţionale a muncii; optimizarea activităţii de import-export;
f) perfecţionarea mecanismului de reacţionare în situaţiile excepţionale pe piaţa alimentară.
Principiile de asigurare a securităţii alimentare sunt:
- suficienţa ofertei de alimente;
- eficienţa cererii solvabile care asigură accesul economic la alimente ecologice inofensive a
populaţei;
- stabilitatea sistemului alimentar care minimizează influienţa destructivă a diferitor factori
endogeni şi exogeni asupra pieţei.
În felul acesta concepţia naţională de securitate alimentară a Moldovei este percepută în
сondiţiile când nivelul de autoaprovizionare a populaţiei cu produse alimentare de bază este
satisfăcută de producătorii autohtoni ca parte componentă şi decisivă de asigurare a securităţii
economice a ţării. Şi aceasta fiindcă Republica Moldova are la dispoziţie un potenţial agrar care
poate asigura nu numai consumul de bază intern, ci şi crea un surplus pentru export.
O parte semnificativă a producţiei agricole este reprezentată de următoarele produse:
cereale, struguri, legume, fructe, carne de porcine, lapte şi păsări de curte. Cerealele (grîu, orz,
porumb), floarea-soarelui deţin circa 70% din totalul supraţelor însămînţate. Producătorii agricoli
preferă să cultive cereale şi floarea-soarelui din următoarele motive: mecanizare pe scară largă,
forţă de muncă redusă, necesităţi reduse de irigare, pieţe de desfacere şi profit. În Republica
Moldova nu se cultivă produse cu valoare adăugată înaltă din cauza cerinţelor sporite de
investiţii, potenţialului limitat de irigare şi cerinţelor de siguranţă alimentară.
Сompaniile de procesare a alimentelor din Republica Moldova întîmpină dificultăţi în
următoarele domenii: tehnologie, echipamente, finanţe, management, marketing şi logistică.
Lipsa investiţiilor private în sectorul de procesare agroalimentară face imposibilă creşterea
valorii adăugate a produselor agricole.
Industria de panificaţie din ţară produce atît pîine, cît şi produse de panificaţie. Aceasta
este compusă din 5 societăţi pe acţiuni: compania de pîine şi produse de patiserie „Franzeluţa”

113
din Chişinău, 3 fabrici de copt pîine din Bălţi, Soroca şi Orhei şi fabrici de producţie de cereale
din Bălţi şi Chişinău şi 279 brutării mici. Majoritatea produselor sunt consumate pe piaţa internă.
Cererea internă anuală de grîu este de 1,5 milioane tone, inclusiv 350 mii tone pentru
securitatea alimentară şi 1150 tone pentru securitatea furajeră. Principale pieţe de desfacere a
cerealierelor sunt România, Marea Britanie, Belarus, Italia şi Polonia.
În următorul tabel sunt prezentaţi venitul din vînzări şi profitul net a principalilor 4 lideri
specializaţi în producerea produselor de panificaţie şi dulciurilor [26]
Tabelul 3.1. Venitul din vînzări şi profitul net al top 4 întreprinderi autohtone specializate
în producerea produselor de panificaţie şi dulciurilor, mil lei
Denumirea întreprinderii Venitul din vînzări Profitul net
2012 2013 2012 2013
S.A. “Franzeluţa” 564,5 593,5 1,2 11,1
S.A. “Cahulpan” 74,1 74,7 0,3 1,9
S.A. “Combinatul de pîine din Bălţi” 47,9 56,4 0,6 4,5
S.A. “Bucuria” 426,5 458,0 12,3 18,7
Sursa: [122, p. 10]
Din datele tabelului se observă faptul că valoarea venitului net în anul 2013 comparativ
cu anul 2012 a sporit la întreprinderile “Franzeluţa”, “Cahulpan” şi “Combinatul de pîine din
Bălţi” respectiv cu 29,0; 0,6 şi 8,5 mil lei în mărime absolută sau cu 5,14; 0,81 şi 17,75 p.p. în
mărime relativă. De asemenea a crescut profitul net a acestor trei întreprinderi respectiv cu 9,9;
1,6 şi 3,9 mil lei în mărime absolută sau de 9,25; 6,33 şi 7,50 ori.
Noul manager a SA “Franzeluţa”, Victor Cojocaru, a preluat activitatea în anul 2011 şi a
efectuat investiţii în modernizarea întregului flux tehnologic. În anul 2012 au fost instalate linia
de producere a pîinii şi alta pentru producerea chiflelor, în anul 2013 au fost investite încă 80 mil
lei, iar pentru anul 2014 alte 60 mil lei.
Creşterea masivă a rezultatelor financiare a întreprinderilor din industria pîinii a fost
determinată în principal de recolta bogată de grîu în anul 2013.
La SA “Bucuria” venitul din vînzări în anul 2013 a sporit faţă de anul 2012 cu 31,5 mil
lei în mărime absolută sau cu 7,39 p.p. în mărime relativă, iar profitul net s-a majorat cu 6,4 mil
lei în mărime absolută sau cu 52,03 p.p. în mărime relativă. Această majorare se datorează
disponibilităţii materiei prime şi a materialelor, amplasării geografice comode a Republicii
Moldova, reţelei ramificate de magazine specializate, lansării unui asortiment larg de producţie
de calitate înaltă, tehnologiei de folosire a componentelor primare naturale şi posibilităţii de a
fabrica o producţie disponibilă ca preţ.

114
Sectorul de plante oleaginoase include circa 122 întreprinderi care prelucrează anual circa
82200 tone de floarea-soarelui şi produc 90 mii tone de ulei vegetal.
SA „Floarea- Soarelui ” este principalul producător de ulei din floarea-soarelui şi soia.
Actualmente întreprinderea este capabilă să proceseze 300 mii tone de materie primă pe an şi are
o capacitate de producţie de 50 mii tone de ulei rafinat pe an. Republica Moldova exportă uleiuri
vegetale în România, Italia, Bulgaria, Portugalia şi Ucraina.
Industria zahărului din Republica Moldova cuprinde trei segmente principale:
producătorii de sfeclă pentru zahăr, procesatorii şi comercianţii de seminţe de sfeclă pentru
zahăr. În prezent sfecla pentru zahăr este procesată de către trei companii: ÎM„Sudzucker
Moldova ” SA care include fabrici de zahăr din Drochia, Făleşti şi Alexandreni, „Mag Vest” SA
cărei îi aparţin fabricile de zahăr din Donduşeni şi Glodeni şi „Moldova Zahăr” SA care include
fabrica de zahăr din Cupcini. Fabricile de zahăr contribuie la menţinerea şi creşterea locurilor de
muncă în zonele urbane şi rurale. Producţia sectorului este necesară pentru satisfacerea nevoilor
publice, susţinerea funcţionării industriei de panificaţie, patiserie, a băuturilor alcoolice etc.
Deşeurile obţinute sunt utilizate în creşterea animalelor şi producţia de băuturi spirtoase.
Surplusul de zahăr este exportat în ţările CSI şi UE.
Sectorul de conserve include 63 de companii, 7 dintre care au fost de capacitate mare.
Capacitatea acestor companii este de 185 mii tone pe an. Produsele fabricate de către
întreprinderile procesatoare includ: sucuri de fructe şi legume (mere, struguri, piersici, caise,
cireşe, mure, roşii şi morcovi), sucuri concentrate, gemuri, marmeladă şi conserve din fructe şi
legume. Principala piaţă de export a conservelor moldoveneşti este Federaţia Rusă.
Tabelul 3.2. Venitul din vînzări şi profitul net al întreprinderilor autohtone specializate
în procesarea cerealierelor, culturilor tehnice, a fructelor şi legumelor, mil lei
Denumirea întreprinderii Venitul din vînzări Profitul net
2012 2013 2012 2013
S.A. “Cereale-Cupcini” 35,1 68,0 -0,1 9,8
S.A. “Cereale-Vulcăneşti” 64,1 54,0 -2,5 1,6
S.A. “Cereale-Prut” 18,4 44,7 -4,1 0,5
S.A. “Ellevator Kelly-Grains” 69,0 38,7 -29,7 -16,0
S.A. “Floarea Soarelui” 989,5 527,4 -26,2 -23,1
S.A. “Sudzuker Moldova” 1009,1 959,3 75,4 -4,9
S.A. “Orhei-Vit” 264,8 326,6 1,4 16,3
S.A. “Alfa-Nistru” 241,1 278,6 21,1 41,3
Sursa: [122, p. 10]

115
În anul 2013 în comparaţie cu anul 2012 venitul din vînzări a întreprinderilor specializate
în depozitarea şi prelucrarea cerealelor “Cereale-Cupcini” şi “Cereale-Prut” a crescut respectiv
cu 32,9 şi 26,3 mil lei în mărime absolută sau cu 93,73 şi 42,93 p.p. în mărime relativă, iar la
“Cereale-Vulcăneşti” şi “Ellevator Kelly-Grains” valoarea acestui indicator s-a redus respectiv
cu 10,1 şi 30,3 mil lei în mărime absolută sau cu 15,76 şi 43,91 p.p. în mărime relativă.
Datorită recoltei bogate de cereale din anul 2013, suma profitului net în anul 2013 faţă de
anul 2012 a sporit la SA “Cereale-Vulcăneşti” şi “Cereale-Prut” respectiv cu 4,1 şi 4,6 mil lei în
mărime absolută sau cu 64,0 şi 12,20 p.p. în mărime relativă. La SA “Ellevator Kelly-Grains”
pierderea netă s-a redus cu 13,7 mil lei în mărime absolută sau cu 46,13 p.p. în mărime relativă.
La întreprinderea de procesare a florii soarelui SA “Floarea Soarelui” venitul din vînzări
s-a diminuat în anul 2013 faţă de anul 2012 cu 462,1 mil lei în mărime absolută sau cu 46,70 p.p.
în mărime relativă, iar pierderea netă s-a redus cu 3,1 mil lei în mărime absolută sau cu 11,83
p.p. în mărime relativă.
Pierderile în anul 2012 au fost cauzate de secetă, iar la începutul anului 2013
întreprinderea a contractat un împrumut de la o bancă comercială în valoare de 1,8 mil dolari
pentru completarea capitalului circulant.
Venitul net a întreprinderii specializate în producerea sfeclei pentru zahăr şi procesarea
acesteia “Sudzuker Moldova” s-a redus în anul 2013 faţă de anul 2012 cu 49,8 mil lei în mărime
absolută sau cu 4,94 p.p. în mărime relativă, iar pierderea netă a crescut cu 80,3 mil lei, cauza
fiind creşterea cotei TVA de la 8% la 20%. Acest fapt a favorizat contrabanda cu zahăr din
Ucraina şi ca rezultat s-a redus preţul la acest produs pe piaţa internă.
Întreprinderile de procesare a fructelor şi legumelor “Orhei-Vit” şi “Alfa-Nistru” au
înregistrat în anul 2013 în comparaţie cu anul 2012 un venit mai mare respectiv cu 61, 8 şi 37,5
mil lei în mărime absolută sau cu 23,34 şi 15,55 p.p. în mărime relativă, iar profitul net a acestor
SA a crescut cu 14,9 şi 20,2 mil lei în mărime absolută sau de 11,64 ori şi cu 95,75 p.p. în
mărime relativă.
Deoarece fermierii au obţinut recolte bune în anul 2013, întreprinderile de procesare au
achiziţionat mai multă materie primă şi ca rezultat au produs o cantitate mai mare de producţie.
Industria de procesare a laptelui constă din nouă întreprinderi mari şi mijlocii cu o
capacitate anuală de procesare de circa 628 mii tone, gradul de utilizare fiind de 65%.
Principalele companii ale sectorului sunt SA „Incomlac”, „Lactalis Alba” şi SA „Inlac”.
Unii indicatori ce caracterizează rezultatele financiare specializate în producerea
produselor lactate, cărnii şi a produselor din carne sunt prezentaţi în tabelul ce urmează [26].

116
Tabelul 3.3. Venitul din vînzări şi profitul net al întreprinderilor autohtone specializate în
producerea produselor lactate, cărnii şi a produselor din carne, mil lei
Denumirea întreprinderilor Venitul din vînzări Profitul net
2012 2013 2012 2013
S.A. “JLC” 730,9 827,1 20,8 19,4
S.A. “Incomlac” 488,5 564,1 30,7 35,3
S.A. “Fabrica de brînzeturi din Soroca” 161,9 183,5 -3,0 -7,0
S.A. “Fabrica de unt din Floreşti” 110,2 132,2 1,7l 2,6
S.A. “Lactis” 104,8 126,9 -0,1 0,5
S.A. “Floreni” 220,0 257,0 16,0 9,5
S.A. “Avicola (Corlăteni)” 39,1 38,5 2,5 0
S.A. “Basarabia Nord” 207,7 192,5 -25,2 -36,4
S.A. “Carmez” 110,8 107,8 -26,5 -4,3
Sursa: [122, p. 10]
La întreprinderile “JLC”, “Incomlac” şi “Fabrica de brînzeturi din Soroca” în anul 2013
în comparaţie cu anul 2012 venitul din vînzări s-a majorat respectiv cu 96,2; 75,6 şi 21,6 mil lei
în mărime absolută sau cu 13,l6; 15,48 şi 13,34 p.p. în mărime relativă, iar la “Fabrica de unt din
Floreşti” şi “Lactis” valoarea acestui indicator în această perioadă a sporit respectiv cu 22,0 şi
22,1 mil lei în mărime absolută sau cu 19,96 şi 21,09 p.p. în mărime relativă.
Suma profitului net la SA “JLC” şi “Lactis” în anul 2013 comparativ cu anul 2012 s-a
redus respectiv cu 1,4 şi 0,6 mil lei în mărime absolută sau cu 6,73 p.p. în mărime relativă şi de 5
ori, iar la “Incomlac” şi “Fabrica de unt din Floreşti” profitul net s-a majorat respectiv cu 4,6 şi
0,89 mil lei în mărime absolută sau cu 14,98 şi 52,05 p.p. în mărime relativă.
Întreprinderea “JLC” dispune de un nivel înalt de echipare tehnică şi de organizare a
fabricării unor produse de calitate superioară. SA “Incomlac” a achiziţionat utilaj nou de
producere a îngheţatei, fapt care a permis extinderea considerabilă a producţiei şi îmbunătăţirea
calităţii acesteia. “Fabrica de brînzeturi din Soroca” beneficiază de utilaj ultra-modern care
permite producerea în condiţii sterile şi oferă produselor un termen de valabilitate destul de înalt.
Venitul din vînzări la “Floreni” SA în anul 2013 a sporit faţă de anul 2012 cu 37 mil lei în
mărime absolută sau cu 16,82 p.p. în mărime relativă, iar la întreprinderile de procesare a cărnii
“Basarabia Nord” şi “Carmez” valoarea acestui indicator s-a diminuat respectiv cu 15,2 şi 3 mil
lei în mărime absolută sau cu 7,32 şi 2,71 p.p. în mărime relativă.

117
La întreprinderile avicole “Floreni” şi “Avicola (Corlăteni)” profitul net s-a diminuat în
anul 2013 faţă de anul 2012 respectiv cu 6,5 şi 2,5 mil lei în mărime absolută sau cu 40,63 şi 100
p.p. în mărime relativă.
Una dintre cauzele diminuării profitului la “Floreni” şi “Avicola (Corlăteni)” este preţul
majorat al furajelor. De asemenea raţiononul de hrănire este compus din 10-12 componente, iar
în ţările din america Latina acesta este format din porumb în proporţie de 50% şi alte 50% din
soie. Aceste ţări fiind şi călduroase, nu suportă cheltuieli de încălzire, de aceea costul este redus.
Deşi profitul net la întreprinderea “Floreni” s-a diminuat, trebuie de menţionat faptul că
noul manager al acestei ferme se străduie să eficientizeze consumul de energie şi alte investiţii în
infrastructură. Au fost reconstruite toate secţiile în scopul evitării pierderii de energie, acest fapt
contribuind la sporirea competitivităţii. Pe viitor se preconozează construirea unei centrale de
producere a biogazului pe baza deşeurilor proprii care va costa peste 2,5 mil euro.
Întreprinderea “Basarabia Nord” a înregistrat pierdere netă mai mare în această perioadă
cu 11,2 mil lei în mărime absolută sau cu 44,44 p.p. în mărime relativă. Pierderile la această
întreprindere, cît şi cele de la “Carmez” sunt acumulate din activitatea financiară şi operaţională.
Un sistem agroalimentar performant are menirea să asigure securitatea alimentară a
populaţiei unei ţări şi este capabil să funcţioneze indiferent de fluctuaţiile diverşilor factori care
îl influenţează. Rolul său mai include contribuţia la crearea PIB-lui, aportul la realizarea unor
resurse umane, participarea ţării la schimburile internaţionale de produse agroalimentare.
Industria vinicolă deţine un rol esenţial în economia Republicii Moldova. Ţara noastră
este inclusă în lista primelor ţări producătoare şi exportatoare de vinuri din lume. În prezent 191
fabrici de vin deţin licenţe de producţie. Moldova produce 20-25 mil decalitri de vinuri în vrac.
Federaţia Rusă a fost principala piaţă de desfacere a vinurilor moldoveneşti pînă în anul 2006,
absorbind pînă la 80% în unii ani, dar în prezent ponderea exportului pe această piaţă este de 30-
50%. Datorită îmbunătăţirii calităţii vinului şi diversificării pieţelor, cantităţi semnificative de
vinuri moldoveneşti sunt acum exportate în Polonia, Republica Cehă, Romînia, Germania,
China, Israel, Austria, Ţările Baltice, Belgia, Canada, Ungaria, Irlanda, Olanda, Slovacia şi SUA.
Companiile din sectorul vitivinicol se confruntă cu următoarele dificultăţi: active
depăşite, necesitate sporită de investiţii, lipsă de diversificare a pieţei de export, cantitate
insuficientă de vin de calitate, precum şi lacune în activitatea de marketing.
Venitul din vînzări şi profitul net al top 15 întreprinderi autohtone specializate în
producerea vinurilor şi a băuturilor spirtoase sunt prezentate în tabelul ce urmează.

118
Tabelul 3.4. Venitul din vînzări şi profitul net al top 15 întreprinderi autohtone
specializate în producerea vinurilor şi a băuturilor spirtoase, mil lei
Denumirea întreprinderii Venitul din vînzări Profitul net
2012 2013 2012 2013
S.A. “Cricova” 198,5 207,0 2,2 4,3
S.A. “Agrovin Bulboaca” 63,5 84,7 16,5 22,2
S.A. “Imperial Vin” 72,7 82,9 4,3 6,0
S.A. “Călăraşi Divin” 41,2 81,8 -43,1 -44,9
S.A. “Cimişlia” 65,4 75,2 1,9 -5,8
S.A. “Mold-Nord” 48,6 64,1 1,3 0,4
S.A. “Tomai-Vinex” 52,0 62,7 1,2 2,3
S.A. “Vinia-Traian” 49,4 57,1 4,0 3,5
S.A. “Cioc-Maidan-Vin” 31,9 52,9 0,8 1,5
S.A. “Barza Albă” 75,8 44,8 5,3 2,5
S.A. “Vinăria-Bardar” 40,9 37,0 4,7 1,2
S.A. “Ungheni Vin” 30,3 31,7 0,8 1,8
S.A. “Kazayak-Vin” 16,0 31,4 0,1 0,2
S.A. “Fabrica de vinuri Slobozia Mare” 7,5 25,6 0,1 5,2
S.A. “Vina Comrata” 24,9 25,5 0,5 1,1
Sursa: [122, p.10]
Datele tabelului de mai sus demonstrează faptul că în anul 2013 în comparaţie cu anul
2012 la SA “Cricova”, “Agrovin Bulboaca”, “Imperial Vin” şi “Călăraşi Divin” venitul din
vînzări a sporit respectiv cu 8,5; 21,2; 10,2 şi 40,6 mil lei în mărime absolută sau cu 4,28; 33,39;
14,03 şi 98,54 p.p. în mărime relativă.
Profitul net la SA “Cricova”, “Agrovin Bulboaca” şi “Imperial Vin” a sporit în anul 2013
faţă de anul 2012 respectiv cu 2,1; 5,7 şi 1,7 mil lei în mărime absolută sau cu 95,45; 34,55 şi
39,53 p.p. în mărime relativă. În ciuda embargoului rusesc, SA “Cricova” şi-a dublat profitul în
anul 2013. Această întreprindere a obţinut profit doar din activitatea de investiţii circa 17 mil lei,
în rest vinăria a fost pe minus, iar din activitatea operaţională şi financiară a avut pierderi de 13,3
mil lei.
Venitul din vînzări în anul 2013 comparativ cu anul 2012 la întreprinderile “Cimişlia”,
“Mold-Nord”, “Tomai-Vinex” şi “Vinia-Traian” a crescut respectiv cu 9,8; 15,5; 10,7 şi 7,7 mil
lei în mărime absolută sau cu 14,98; 31,89; 20,58 şi 15,59 p.p. în mărime relativă.

119
Întreprinderile “Cioc-Maidan-Vin”, “Ungheni Vin”, “Kazayak-Vin” şi “Fabrica de vinuri
Slobozia Mare” au înregistrat un venit din vînzări în anul 2013 mai mare decît în anul 2012
respectiv cu 21,0; 1,4; 15,4 şi 18,1 mil lei în mărime absolută sau cu 65,83; 4,62; 96,25 p.p. şi de
3,41 ori.
În anul 2013 faţă de anul 2012 profitul net la SA “Tomai-Vinex”, “Cioc-Maidan-Vin”,
“Ungheni Vin” şi “Fabrica de vinuri Slobozia Mare” a sporit respectiv cu 1,1; 0,7; 1,0 şi 5,1 mil
lei în mărime absolută sau cu 91,67 p.p., 87,50 p.p., 2,25 ori şi 52,0 ori.
SA “Călăraşi Divin” şi “Cimişlia” au înregistrat pierderi mai mari în anul 2013 decît în
anul 2012 respectiv cu 1,8 şi 7,7 mil lei în mărime absolută.
Pe lîngă faptul că consumul alimentar este determinat de politica securităţii alimentare
dusă de stat, tradiţii, comportamentul consumatorilor, nivelului de trai etc., în cazul Republicii
Moldova acest consum este determinat substanţial şi de remiterile provenite de la emigranţii
moldoveni.
Conform prevederilor FAO necesarul zilnic de alimente din punct de vedere cantitativ,
calitativ şi sortimental constituie circa 2700 kcal / locuitor / zi şi minimum 55 g proteine, din
care jumătate de origine animală.
Într-o lume în care bolile generate de alimentaţie au atins cote alarmante, determinînd
maladii cardiovasculare şi proliferative, toxiinfecţii şi alergii alimentare, obezitate şi diabet,
comunitatea internaţională prin intermediul organismelor sale de specialitate FAO şi OMS şi-a
stabilit o serie de obiective în scopul asigurării securităţii alimentare şi nutriţionale. Între acestea
mai importante sunt: aprofundarea studiilor privind valoarea nutritivă şi biologică a alimentelor;
îmbunătăţirea criteriilor şi metodelor de evaluare a calităţii alimentelor; prevenirea bolilor legate
de o alimentaţie necorespunzătoare şi evaluarea riscurilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor
generate de alimentaţie.
Populaţia Republicii Moldova consumă foarte puţine fructe şi legume, dar consumul de
grăsimi şi glucide uşor asimilabile cum ar fi zahărul este foarte înalt. Una din cauzele
consumului redus de fructe şi legume este şi accesul fizic redus la aceste produse în afara
sezonului. 50 la sută din populaţia adultă este supraponderală sau obeză. În consecinţă apare
tensiunea arterială ridicată care provoacă o mortalitatea sau o dizabilitate foarte înaltă. Lipsa de
informaţii cu privire la alimentaţia sănătoasă este cauzată de publicitatea foarte intensă la
produsele nesănătoase care nu se poate compara cu publicitatea modului sănătos de alimentaţie.
De aceea este necesar ca în Republica Moldova să se elaboreze un program de educaţie
alimentară atît pentru elevi aflaţi la vîrsta adolescenţei, cît şi pentru maturi, deoarece fără un
control conştient al alimentaţiei există pericolul apariţiei unui dezechilibru nutriţional care se

120
găseşte la originea multora din maladiile civilizaţiei industriale, cu efecte economice negative
semnificative datorită incidenţei crescute în grupele de vîrstă aflate în perioada activă,
excluderea alimentelor de tip fast-food.
CEE a pus bazele unei strategii comune de dezvoltare a agriculturii, consemnată cîţiva
ani mai tîrziu în PAC care şi astăzi este valabilă.
Volumul mondial de producere a producţiei agricole în următorii cincisprezece ani se va
majora cu 2,2% anual, inclusiv a culturilor agricole- cu 2%, a cerealierelor-doar cu 1%. O mare
parte a producţiei se produce în ţările dezvoltate (67%), în timp ce un sfert de secol în urmă
această pondere era în jumătate. Chiar dacă volumul producţiei va creşte, necesitatea de alimente
va depăşi producţia acestora [109, pag. 85] .
În condiţiile încălzirii globale, acţiunii profunde asupra mediului extern, instabilităţii
producerii, precum şi a cererii crescînde la materiile prime agricole şi biocombustibil, rezolvarea
problemei securităţii alimentare se agravează. Pentru ţările orientate la importul de alimente, a
căror volum va creşte de două ori pînă în anul 2030, va fi dificil de a garanta accesul la alimente,
precum şi securitatea alimentară. Pentru ca agricultura să poată satisface cererea crescîndă de
alimente, este necesară o politică raţională şi investiţii care să asigure dezvoltarea raţională a
ramurii.
Securitatea alimentară nu poate fi atinsă printr-o orientare bazată doar pe producţia
proprie. Optimizarea nivelului acesteia presupune dezvoltarea relaţiilor comerciale externe
bazate pe o suficientă competitivitate a producţiei. Balanţa resurselor alimentare necesare pentru
securitatea alimentară şi exportul optim, calculat în unităţi energetice după direcţiile acestora de
formare şi consum, trebuie să se afle în limitele: producţie proprie-80-85%, import-15-20% şi
export-15-20%.
Conceptul de securitate alimentară determină principalele direcţii ale politicii care
favorizează creşterea bunăstării populaţiei, depăşirea sărăciei, modificarea structurii consumului,
dezvoltarea demografică, ocrotirea şi întărirea sănătăţii omului. Principala direcţie de rezolvare a
problemei o constituie stabilitatea producerii producţiei agricole şi alimentelor pe baza
dezvoltării stabile a agriculturii. Atingerea nivelului de securitate alimentară îmbină două direcţii
de rezolvare a problemei: prima- menţinerea aprovizionării la un nivel suficient pentru o
alimentaţie sănătoasă, dar şi accesibilitatea acesteia la toate grupurile sociale, a doua- eliminarea
dependenţei faţă de import şi protejarea intereselor producătorilor.
Republica Moldova ocupă ultimul loc în Europa privind veniturile pe cap de locuitor.
Astfel abordarea problemei sărăciei, malnutriţiei şi a securităţii alimentare analizate sub toate
aspectele devine o necesitate stringentă.

121
Minimul de existenţă în Republica Moldova pentru anul 2012 (trimestrul I) a constituit
1455 lei. Persoanele care au un venit minim cheltuie cea mai mare parte din venitul disponibil
pentru produsele alimentare. În condiţiile date aceste grupe de persoane devin cele mai
vulnerabile, iar securitatea alimentară a acestor persoane este în pericol cînd în ţară se atestă
insecuritate alimentară.
Sporirea competitivităţii întreprinderilor din sectorul agroalimentar este necesară
deoarece ca rezultat se va lărgi sfera de activitate a acestora, se vor crea noi locuri de muncă, vor
creşte salariile angajaţilor şi astfel se va asigura accesul economic la alimente care reprezintă
unul dintre aspectele securităţii alimentare.
Strategia securităţii alimentare- asigurarea garantată şi stabilă cu materie primă şi
alimente, fără a fi supusă influienţei acţiunilor nefavorabile interne şi externe. Statul asigură
securitatea alimentară prin crearea condiţiilor economice şi sociale legate atît de dezvoltarea
agriculturii şi a întregului complex alimentar, precum şi de dezvoltarea social-economică stabilă
a ţării.
În întreaga perioadă a economiei planificate principalele sectoare economice
consumatoare de muncă vie, agricultura şi industria, au avut o evoluţie diferită, prima reducîndu-
şi cererea de forţă de muncă pe seama asimilării progresului tehnic (mecanizare în special), iar a
doua dezvoltîndu-se mai degrabă în mod extensiv prin crearea de capacităţi de producţie noi cît
şi prin extinderea celor existente [56, p. 242-243].
Agricultura constituie cel mai puternic factor de echilibru în armonizarea dezvoltării
economice de aceea această ramură a economiei naţionale trebuie să se bucure de o susţinere
financiară importantă în continuare şi de măsuri corecte, cu impact nu doar în asigurarea
alimentelor, ci şi asupra societăţii, prin crearea de noi locuri de muncă şi intensificarea
activităţilor nonagricole, precum şi utilizarea corectă a resurselor naturale.
Sectorul agricol al Republicii Moldova este format din două subsectoare: sectorul
corporativ care cuprinde întreprinderile mari şi sectorul individual care include gospodăriile
ţărăneşti şi gospodăriile de pe lîngă casă. Acesta este dominat de producţia vegetală, sectorul
zootehnic avînd un rol mai mic în producere. Una din problemele cu care se confruntă sectorul
zootehnic este furnizarea limitată de furaje, cauza fiind lipsa păşunilor de bună calitate provocată
de condiţiile meteorologice nefavorabile şi capacităţi reduse de irigare. De asemenea costurile de
producţie ridicate şi productivitatea joasă a animalelor reduc capacitatea produselor de carne şi
lactate de a concura cu cele de pe pieţele UE şi CSI care datorită subvenţionării sunt mai ieftine.
Ca rezultat ţara noastră este un importator de produse animaliere.

122
În continuare vom prezenta formula pentru determinarea coeficienţilor dependenţei de
import şi cel al autoasigurării cu produse alimentare.

import
Gradul dependenţei de import  (3.1)
producere  import  exp ort
Sursa: [164, p. 8 ].
Tabelul 3.5.Gradul dependenţei de import pentru produsele alimentare în Republica Moldova, %
Anii
Specificaţie 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Culturi
19,68 III 6,08 V 8,11 V 6,09 VI 6,62 VI 12,80 VI 6,39 VI
cerealiere
Culturi
20,13 II 4,80 VII 5,80 VII 0,83 IX 0,93 IX 5,88 VII 1,28 IX
leguminoase
Floarea-
10,96 VI 0,62 IX 0,58 IX 1,44 VIII 0,48 X 0,54 X 0,13 X
soarelui
Cartof 9,13 VII 10,56 IV 13,58 III 15,92 III 7,65 V 14,71 V 12,28 V
Legume şi
18,32 V 15,35 III 11,36 IV 10,94 IV 14,19 III 18,12 III 13,5 IV
bostănoase
Fructe 65,63 I 25,85 II 120,00 I 91,67 I 68,27 I 36,26 I 58,81 I
Struguri 0,54 IX 0,81 VIII 0,61 VIII 2,61 VII 3,11 VII 2,26 IX 2,92 VII
Carne 18,60 IV 34,19 I 14,29 II 20,44 II 17,73 II 21,68 II 30,8 II
Lapte 5,66 VIII 5,52 VI 6,66 VI 9,98 V 13,42 IV 16,48 IV 15,88 III
Ouă 0,00 X 0,00 X 0,00 X 0,28 X 1,13 VIII 2,98 VIII 2,15 VIII
Sursa: elaborat de autor în baza [157].
Nivelul admisibil al gradului dependenţei de import este de 15-20%, deoarece în aşa mod
se intensifică relaţiile comerciale externe, se depun eforturi pentru a spori competitivitatea
producţiei, iar consumatorul autohton poate aprecia şi altă producţie. Valorile care depăşesc
acest interval optim atestă un grad sporit de dependenţă a producţiei faţă de partenerii externi.
Din datele tabelului observăm că un grad înalt de dependenţă de import se constată la producţia
de fructe şi carne pe întreaga perioadă analizată. Republica Moldova nu este dependentă de
importul producţiei de cerealiere deoarece o mare parte din suprafeţele agricole sunt însămînţate
cu aceste culturi. Gradul dependenţei de importul producţiei de cerealiere s-a redus în anul 2013
în comparaţie cu anii 2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 13,29; 1,72 şi 6,41 p.p. Ţara noastră nu
este dependentă de importul de leguminoase, cu excepţia anului 2007, cînd gradul dependenţei
de import depăşeşte limita admisibilă de 20%.
Un nivel foarte redus şi relativ constant a gradului dependenţei de import se atestă la
producţia de floarea-soarelui, cu excepţia anului 2007, dar cu toate acestea nivelul înregistrat în
acest an se află în limita intervalului admisibil. Această situaţie este explicată de faptul că
producătorii agricoli se specializează în cultivarea acestei culturi.

123
Gradul de dependenţă de importul de cartof înregistrează valori normale pe parcursul
perioadei analizate, acesta majorîndu-se în anul 2013 faţă de anii 2007, 2008 şi 2011 respectiv cu
3,15; 1,72 şi 4,63 p.p., iar faţă de anii 2009, 2010 şi 2012 acesta a scăzut cu 1,3; 3,64 şi 2,43 p.p.
Un nivel optim a gradului de depenţă de import se atestă şi la producţia de legume şi
bostănoase alimentare, dar cu toate acestea în anul 2013 acest indicator a sporit faţă de anii 2009
şi 2010 respectiv cu 2,14 şi 2,56 p.p., iar faţă de anii 2007, 2008 şi 2012 acesta s-a redus cu 4,82;
1,85 şi 4,62 p.p.
Din datele tabelului observăm faptul că Republica Moldova este depentă de importul
producţiei de fructe. Chiar dacă ţara noastră este supraasigurată cu fructe, dependenţa de import
este cauzată de faptul că exportăm materie primă (fructe), dar importăm produse finite. O altă
cauză este insuficienţa încăperilor frigorifice şi ca rezultat fructele autohtone sunt neaccesibile în
afara sezonului. Gradul dependenţei de importul producţiei fructe s-a majorat în anul 2013 în
comparaţie cu anii 2008 şi 2012 cu 32,96 şi 22,55 p.p., iar faţă de anii 2007, 2009, 2010 şi 2011
acesta s-a diminuat cu 6,82; 61,19; 32,86 şi 9,46 p.p.
Un nivel înalt a gradului de dependenţă de import se înregistrează la producţia de carne în
anii 2008, 2012 şi 2013, acest indicator majorîndu-se în anul 2013 în comparaţie cu anii 2007,
2009 şi 2010 respectiv cu 12,2; 16,51 şi 10,36 p.p., iar faţă de anii 2011 şi 2012 acesta a crescut
cu 13,07 şi 9,12 p.p. Condiţiile climaterice nefavorabile şi posibilităţile reduse de irigare care
diminuează baza furajeră, precum şi subvenţiile limitate sunt principalele cauze ale
competitivităţii reduse a producţiei de carne.
Republica Moldova nu este dependentă de importul producţiei de lapte. Gradul de
dependenţă de import la această producţie s-a majorat în anul 2013 în comparaţie cu anii 2007,
2008 şi 2009 respectiv cu 10,22; 10,36 şi 9,22 p.p., iar faţă de anii 2010 şi 2011- cu 5,9 şi 2,46
p.p. Datorită rentabilităţii înalte la producţia de ouă, gradul de dependenţă de import la această
producţie înregistrează valori foarte reduse pe parcursul perioadei analizate.
Securitatea alimentară naţională este strîns legată de existenţa sectorului agroalimentar
competitiv care implică prezenţa unei infrastructuri moderne, industrie de prelucrare şi
agricultură performantă; exploatarea propice a resurselor naturale de apă, energetice şi funciare
pentru păstrarea mediului ecologic în parametri de funcţionalitate; creşterea bunăstării
cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei prin măsuri de protecţie socială sau
economice adecvate.

124
3.2 Dezvoltarea durabilă a pieţei agroalimentare autohtone

Piaţa reprezintă totalitatea relaţiilor social-economice prezente în sfera schimbului prin


intermediul cărora se asigură realizarea mărfurilor, piaţa este şi un mecanism care întruneşte
cumpărătorii şi vînzătorii de mărfuri şi servicii [89, p. 347].
Funcţionarea stabilă a pieţei alimentare trebuie să se bazeze pe sistemul reglementării
economice, asigurînd combinarea intereselor statului, producătorilor de mărfuri, a
consumatorilor şi formarea relaţiilor de activitate între acestea.
Conceptul de dezvoltare durabilă a pieţei alimentare prevede asigurarea proporţionalităţii
cererii şi ofertei pe baza optimizării utilizării potenţialului CAI, activizării schimbului
interregional de produse alimentare şi exportului şi stabilirea orientărilor de dezvoltare care
include scopul (securitatea alimentară şi creşterea calităţii vieţii populaţiei) şi sarcinile (formarea
infrastructurii moderne, creşterea competitivităţii producţiei etc.), metodologia de evaluare a
sustenabilităţii, prognoza de dezvoltare, factorii de stabilizare (orientarea inovaţională şi socială).
Scopurile dezvoltării durabile a pieţei alimentare sunt:
1. asigurarea securităţii alimentare şi sporirea calităţii vieţii populaţiei pe baza stabilizării
producţiei proprii;
2. utilizarea avantajelor diviziunii muncii
3. sporirea competitivităţii producţiei de către producătorii de mărfuri.
Pentru obţinerea acestor scopuri trebuie să fie soluţionate următoarele sarcini:
- asigurarea garantată a populaţiei cu produse calitative în cantitatea care corespunde normelor
medicale de consum;
- dezvoltarea unui mediu concurenţial civilizat pe baza stabilirii echilibrului intereselor
economice ale subiecţilor;
- formarea unei infrastructuri moderne de piaţă adecvată nivelului de dezvoltare a CAI şi
necesităţilor pieţei externe;
- sporirea competitivităţii producţiei naţionale prin substituirea importului;
- optimizarea schimbului de produse interregional şi desfacerii în străinătate;
- crearea instrumentelor transparente de stabilizare a conjuncturii pieţei alimentare;
- prevenirea şi asigurarea riscurilor comerciale ale agenţilor economici.
Dezvoltarea durabilă a pieţei agroalimentare se realizează prin:
1. orientarea către sfera socială, care presupune sporirea calităţii şi nivelului de viaţă pe baza
îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi trai, raţionalizarea structurii alimentaţiei, perfecţionarea

125
sistemului de motivare a lucrătorilor din agricultură, restabilirea şi reînnoirea resurselor de
muncă.
2. formarea strategiei inovaţionale de dezvoltare se concretizează în elaborarea şi atragerea
tehnologiilor inovaţionale, a utilajului în procesul de producere şi comercializare a alimentelor
cu scopul de a spori competitivitatea acestora.
3. perfecţionarea mecanismului economico-organizatoric de reglementare prevede utilizarea
complexă a potenţialului productiv, formarea infrastructurii moderne de piaţă, aprofundarea
specializării producerii, asigurarea informaţională a subiecţilor.
4. sporirea eficienţei activităţii de import-export are loc prin utilizarea avantajelor de diviziune a
muncii interregională.

Direcțiile de dezvoltare durabilă a pieței agroalimentare

Formarea Perfecționarea Sporirea


Orientarea către strategiei de de mecanismului eficienței
sfera socială dezvoltare economico- activității de
inovațională organizatoric de import-export
reglementare

Figura 3.2. Direcţiile de dezvoltare durabilă a pieţei agroalimentare


Sursa: Elaborat de autor
Agricultura Uniunii Europene funcţionează într-un mediu extrem de competitiv dacă
avem în vedere pieţele agricole din noile state emergente, dar şi faptul că economia mondială
este din ce în ce mai integrată, iar comerţul mondial din ce în ce mai liberalizat.
Scopul creării pieţelor alimentare en-gross constă în stimularea dezvoltării sferelor de
producere, distribuţia şi consumul de alimente şi materii prime prin intermediul restabilirii
relaţiilor durabile între producătorii de mărfuri şi consumatori, organizarea optimă a schimbului
de produse interregional şi utilizarea mecanismelor bursiere ale comerţului.
Sarcinile pieţelor alimentare en-gross sunt:
- asigurarea aprovizionării stabile a populaţiei cu produse alimentare calitative, excluderea
sezonalităţii furnizărilor;
- acordarea furnizorilor de alimente şi materii prime a posibilităţilor de ieşire pe o piaţă
organizată cu un mediu concurenţial activ;
- sporirea eficienţei aprovizionării cu alimente în marile oraşe;

126
- simplificarea şi accelerarea procesului de circulaţie a mărfurilor la consumator, precum şi a
decontărilor şi plăţilor;
- posibilitatea controlului calităţii producţiei şi standartizării;
- formarea preţului de piaţă şi reducerea numărului de intermediari în lanţul de distribuţie a
producţiei;
- asigurarea subiecţilor pieţei cu informaţie obiectivă despre conjunctura pieţelor alimentare.
Funcţiile pieţei en-gross sunt incluse în următoarea figură [142, p. 108-115].

Primirea și evidența
mărfii de la producător

Efectuarea
decontărilor cu Controlul fluxurilor
furnizorii și Funcțiile de mărfuri intrate
consumatorii pieței en-
gross

Controlul de ieșire și Depozitarea, păstrarea,


evidența circulației paza și livrarea
mărfurilor în interiorul mărfurilor în corespundere
piețelor en-gross și a cu contractele companiilor
celor cu amănuntul

Figura 3.3. Funcţiile pieţei en-gross


Sursa: Elaborat de autor
Problema securităţii alimentare este una multilaterală şi întruchipează în sine problemele
economice, financiare, sociale ale ţării, nivelul de dezvoltare a sectorului agrar, a pieţii
produselor alimentare, a infrastructurii de transport, depozitare, stocare şi desfacere capabile să
asigure un flux continuu şi suficient de disponibilităţi de produse alimentare.
Motivele care cauzează în prezent preţuri reduse la produse includ: dezvoltarea slabă a
pieţelor en-gross, puterea de negociere redusă, lipsa de canale de distribuţie, infrastructura slab
dezvoltată şi aaces limitat la pieţele externe. Deficienţele lanţului valoric provoacă mari
discrepanţe între preţul de la poarta fermei şi cel al consumatorului. În mod independent
producătorii dispun de resurse limitate pentru a spori valoarea produselor lor prin intermediul
sistemului de răcire care include: răcire preventivă, depozitare la rece, clasificare, sortare,

127
ambalare şi transportare la rece şi ca rezultat obţin produse necompetitive. De asemenea aceştia
au putere scăzută de a negocia cu cumpărătorii din cauza cantităţilor mici. Asocierea micilor
producători în cooperative sau grupuri de producători le va permite acestora să creeze
parteneriate vînzător-cumpărător , să se integreze în piaţă şi în lanţul de distribuţie şi să obţină
venituri mai mari.
Lipsa unei platforme potrivite de comerţ cu produse alimentare în Republica Moldova
constituie un element de bază, care creează dificultăţi în vînzările de legume, fructe, struguri de
masă şi alte produse agricole, ceea ce impune necesitatea de construire a unei pieţe moderne de
vînzări en-gross. În prezent în ţară nu există piaţă oficială de vînzări en-gross. Comerţul en-gross
este bazat pe faptul că vînzătorii en-gross întreprind itinerare de aprovizionare directă a unei
reţele de distribuţie sau că aceştia utilizează infrastructura existentă, cum ar fi iarmaroacele sau
parcări. O piaţă modernă de vînzări en-gross va juca un rol extrem de important, din moment ce
va servi nevoilor crescînde ale sectorului agricol în creştere, ale producătorilor agricoli
comerciali avansaţi şi ale dealerilor, comercianţilor şi brokerilor în creştere din sectorul agricol.
În documentul întitulat „Priorităţile strategice pentru activităţile Ministerului Agriculturii şi
Industriei Alimentare al Republicii Moldova în anii 2011 – 2015” se menţionează faptul că
Guvernul Republicii Moldova împreună cu agenţii economici din sectorul agricol analizează în
prezent oportunitatea de modernizare şi de eficientizare a distribuţiei de producţie proaspătă şi de
alte produse alimentare în Moldova, prin constituirea unei pieţe moderne de vînzări en-gross la
Petricani, sectorul Rîşcani din Chişinău, care va face parte dintr-o reţea naţională a centrelor de
distribuţie, ceea ce va permite crearea de legături între producătorii primari şi va facilita
posibilităţile agenţilor economici şi consumatorilor din ţară de oferire şi cumpărare de producţie
proaspătă. Această piaţă va permite multor companii să beneficiază de condiţii identice de
arendă pentru spaţiul comercial. Totodată, noua piaţă en-gross trebuie să fie concepută ca o
componentă esenţială a unui lanţ de aprovizionare complet de la agricultori la comercianţi şi
consumatori. Prin urmare, este recomandată crearea cîtorva puncte de asamblare în zonele mari
de producere, de unde produsele proaspete vor fi livrate pe piaţa Chişinău şi exportate. La piaţa
en-gross din Chişinău cumpărătorii trebuie să găsească un stoc complet de mărfuri, servicii
adecvate şi informaţii de piaţă ample. Acest obiectiv va fi realizat prin disponibilitatea
instalaţiilor de depozitare la rece, serviciilor de reambalare, activităţilor de tranzit, serviciilor de
sortare pentru clienţii moderni şi a unei platforme de import-export şi re-export, precum şi a unei
game de servicii de logistică. Consolidarea activităţilor en-gross existente din Chişinău în cadrul
unei platforme unice va creşte eficienţa distribuţiei interne de produse proaspete şi prin urmare

128
va stimula exporturile, va spori competitivitatea producţiei naţionale şi va contribui la
dezvoltarea reţelelor moderne de vînzări cu amănuntul.
Crearea noii pieţe en-gross va permite populaţiei ţării să beneficieze de următoarele:
- siguranţă alimentară şi calitate a consumului îmbunătăţită;
- spectru lărgit de produse de înaltă calitate;
- reducerea pierderilor în comerţul cu produse proaspete;
- stabilirea unor preţuri stabile şi accesibile;
- volume mai mari de vînzări directe înregistrate de către agricultori;
- suport informaţional îmbunătăţit şi politică de marketing coordonată;
-prezentări şi expoziţii permanente;
- calitate îmbunătăţită a infrastructurii de bază, presiune redusă pe drumuri şi ameliorarea
traficului în centrul oraşului;
-crearea de noi locuri de muncă;
- platformă îmbunătăţită pentru colectarea de taxe, datorită comerţului oficializat;
- profit suplimentar pentru producători şi exportatori.
Orientările de perspectivă pe piaţa alimentară sunt:
- sporirea calităţii şi siguranţei ecologice a produselor alimentare în corespundere cu tradiţiile
naţionale şi tendinţele moderne;
- atragerea sistemelor de asigurare informaţională a monitoringului securităţii alimentare şi
sustenabilităţii pieţelor alimentare;
- dezvoltarea infrastructurii de piaţă care să corespundă nivelului de dezvoltare a potenţialului
productiv a CAI şi necesităţilor pieţei mondiale;
- sporirea eficienţei desfacerii externe a produselor naţionale competitive prin intermediul unui
sistem modern de promovare a producţiei;
- asigurarea stabilităţii producţiei agricole pe baza atragerii sistemelor adaptabile de agricultură,
cercetărilor de selecţie şi de rase, tehnologiilor organizate.
- stabilitatea şi optimizarea aprovizionării alimentare a zonelor rurale pe baza utilizării metodei
logistice şi atragerii de tehnologii manageriale moderne, financiare şi productive.
Pentru dezvoltarea eficientă a pieţei cerealierelor este necesar de a depăşi diferite tipuri
de riscuri, inclusiv cele naturalo-climaterice, macroeconomice, tehnice şi tehnologice,
economice, sociale, de comerţ extern, politice şi chiar legislative [83, p. 3].
În continuare se prezintă prognoza dezvoltării pieţei cerealierelor efectuată pe baza
balanţelor resurselor alimentare. Prognoza a fost elaborată pe bază de trend, cu ajutorul funcţiei
polinomiale.

129
Tabelul 3.6. Prognoza dezvoltării pieţei cerealierelor, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 2222 887 3132 2149 2386 2466 1190 1940 1915
Import 93 196 187 140 132 155 154 159 161
Variaţia
278 261 -890 320 -144 -208 755 405 487
stocurilor
Total resurse 2593 1344 2429 2609 2374 2413 2099 2504 2563
Utilizarea resurselor
Export 352 87 245 562 349 280 141 400 433
Seminţe 150 156 160 142 136 121 111 102 94
Furaje 1358 499 1211 1164 1180 1312 1292 1395 1445
Prelucrarea în
scopuri 30 30 78 59 47 48 32 41 41
nealimentare
Pierderi 82 49 161 139 119 123 21 85 83
Consumul
personal al 621 523 574 543 543 529 502 481 467
populaţiei
Total utilizări 2593 1344 2429 2609 2374 2413 2099 2504 2563
Nivelul de auto-
99,2 70,6 143,4 105,0 117,8 115,6 60,8 92,2 89,9
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].
Din datele tabelului se observă faptul că producţia de cereale care se va obţine în anul
2015 va fi mai mare decît cea din anul 2012 cu 725 mii tone în mărime absolută sau cu 60,92
p.p. în mărime relativă, iar cea din anul 2014- cu 750 mii tone în mărime absolută sau cu 63,03
p.p. în mărime relativă.
Importul de cereale în anul 2014 va depăşi nivelul înregistrat în anii 2010 şi 2012
respectiv cu 27 şi 5 mii tone în mărime absolută sau cu 20,45 şi 3,25 p.p. în mărime relativă. În
anul 2015 se va importa mai mult faţă de anii 2010 şi 2012 respectiv cu 29 şi 7 mii tone în
mărime absolută sau cu 21,97 şi 4,55 p.p. în mărime relativă. În anul 2014 în comparaţie cu anii
2011 şi 2012 se va exporta cu 120 şi 259 mii tone mai mult în mărime absolută sau cu 42,86 p. p.
şi de 2,8 ori, iar în anul 2015- mai mult respectiv cu 153 şi 292 mii tone în mărime absolută sau
cu 54,64 p.p. şi de 3 ori. Consumul personal al populaţiei din anul 2015 va fi mai mic decît cel
din anii 2011 şi 2012 respectiv cu 62 şi 35 mii tone în mărime absolută sau cu 11,72 şi 6,97 p.p.
în mărime relativă. Nivelul de autoaprovizionare cu cereale în anii 2014 şi 2015 va depăşi
nivelul din anul 2012 respectiv cu 31,4 şi 29,1 p.p.
Prognoza dezvoltării pieţei de floarea-soarelui este prezentată în tabelul ce urmează.

130
Tabelul 3.7. Prognoza dezvoltării pieţei de floarea-soarelui, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 380 156 372 284 382 427 296 377 386
Import 1 8 2 1 4 1 1 0 0
Variaţia
-67 165 -113 62 -33 9 22 2 -5
stocurilor
Total resurse 314 329 261 347 353 437 319 379 381
Utilizarea resurselor
Export 52 91 52 113 109 219 113 168 171
Seminţe 4 3 3 3 3 2 2 1 1
Furaje 1 1 1 0 1 1 3 6 8
Prelucrarea în
scopuri 245 229 197 223 235 210 193 192 186
nealimentare
Pierderi 6 3 5 5 2 2 4 4 5
Consumul
personal al 6 2 3 3 3 3 4 8 10
populaţiei
Total utilizări 314 329 261 347 353 437 319 379 381
Nivelul de auto-
145,0 65,5 178,0 121,4 156,6 195,9 143,8 178,7 183,8
aprovizionare,%

Sursa: Elaborat de autor în baza [157].


Din datele tabelului se observă faptul că producţia de foarea-soarelui care se va obţine în
anul 2014 o va depăşi pe cea din anul 2012 cu 81 mii tone în mărime absolută sau cu 27,36 p.p.
în mărime relativă, iar cea din anul 2015- cu 90 mii tone în mărime absolută sau cu 30,41 p.p. în
mărime relativă. Cantitatea de seminţe de floarea-soarelui exportată în anii 2014 şi 2015 va fi
mai mare decît în anul 2012 respectiv cu 55 şi 58 mii tone în mărime absolută sau cu 51,33 şi
48,67 p.p. în mărime relativă. Consumul personal al populaţiei în anul 2014 în comparaţie cu anii
2011 şi 2012 va fi mai mare cu 5 şi 4 mii tone în mărime absolută sau de 2,7 şi 2 ori.
Nivelul de autoaprovizionare cu floarea-soarelui în anii 2014 şi 2015 va fi mai mare cu
40,0 şi 5,1 p.p. decît cel înregistrat în anul 2012.
Piaţa cartofului reprezintă relaţiile economice dintre agenţii economici prin
intermediul cărora se reglementează toate etapele care sunt legate de producere, distribuţie,
desfacere şi consum a cartofului [89, p. 349].
Pentru a evidenţia tendinţele de dezvoltare a pieţei cartofului se propune următorul
tabel.

131
Tabelul 3.8. Prognoza dezvoltării pieţei сartofului, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 377 199 271 261 280 351 182 226 216
Import 19 20 32 41 50 27 30 43 45
Variaţia
16 78 -13 -10 -35 -51 69 7 14
stocurilor
Total resurse 412 297 290 292 295 327 281 276 275
Utilizarea resurselor
Export 1 0 0 0 16 25 8 22 25
Seminţe 71 71 75 70 67 71 62 63 62
Furaje 20 9 6 5 5 6 6 19 26
Prelucrarea în
scopuri 4 5 0 0 0 0 0 0 0
nealimentare
Pierderi 2 2 2 5 5 12 19 20 23
Consumul
personal al 314 210 207 212 202 213 186 152 139
populaţiei
Total utilizări 412 297 290 292 295 327 281 276 275
Nivelul de auto-
91,7 67,0 93.4 89,4 100,4 116,2 66,6 88,98 86,40
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].
Din datele tabelului se observă faptul că producţia de сartof care se va obţine în anul
2014 va fi mai mică decît cea din anii 2006, 2008 şi 2011 respectiv cu 151, 45 şi 125 mii tone în
mărime absolută sau cu 40,05; 16,61 şi 35,61 p.p. în mărime relativă, iar producţia din anul 2015
va fi mai redusă decît cea din anii 2006, 2010 şi 2011 respectiv cu 161, 64 şi 135 mii tone în
mărime absolută sau cu 42,71; 22,86 şi 38,46 p.p. în mărime relativă.
În anul 2014 în comparaţie cu anii 2006, 2007 şi 2011 se va importa cu 24, 23 şi 16 mii
tone mai mult în mărime absolută sau de 2,23 ori, 2,15 ori şi 59,26 p.p. Cantitatea de cartof care
va fi importată în anul 2015 va fi mai mare decît cea din anii 2006 şi 2007 respectiv cu 26 şi 25
mii tone în mărime absolută sau de 2,37 şi 2,25 ori, iar faţă de anii 2011 şi 2012 va fi mai mare
cu 18 şi 15 mii tone în mărime absolută sau cu 66,67 şi 50,0 p.p. în mărime relativă. Exportul de
cartof în anul 2014 va fi mai mare decît în anii 2006 şi 2012 respectiv cu 21 şi 14 mii tone în
mărime absolută sau de 22,0 şi 2,75 ori, iar cantitatea care se va exporta în anul 2015 va fi mai
mare decît cea din anii 2010 şi 2012 respectiv cu 9 şi 17 mii tone în mărime absolută sau cu
56,25 p.p. şi de 3,13 ori.
Cantitatea de cartof care se va consuma de către populaţie în anul 2014 în comparaţie cu
anii 2006 şi 2007 va fi mai mare cu 162 şi 58 mii tone în mărime absolută sau cu 51,59 şi 27,62

132
p.p. în mărime relativă. În anul 2015 populaţia va consuma mai mult decît în anii 2009 şi 2012
respectiv cu 60 şi 34 mii tone în mărime absolută sau cu 28,30 şi 18,28 p.p. în mărime relativă.
Nivelul de autoaprovizionare cu cartof în anul 2014 va fi mai mic decît cel înregistrat
în anii 2010 şi 2011 respectiv cu 11,42 şi 27,22 p.p., iar cel din anul 2015 va fi cu 14,0 şi 29,8
p.p. mai mic decît în anii 2010 şi 2011.
Sectorul legumicol din Republica Moldova se caracterizează printr-un grad mare de risc
şi incertitudine cauzat de mari variaţii climatice de la un sezon la altul şi de la an la an, avînd
consecinţă directă asupra constanţei producţiilor medii şi totale şi implicit asupra volatilităţii.
Prognoza dezvoltării pieţei de legume şi bostănoase alimentare este prezentată în Anexa
24.
Producţia de legume şi bostănoase care se va obţine în anul 2014 va fi mai mică decît cea
din anii 2006 şi 2008 respectiv cu 247 şi 126 mii tone în mărime absolută sau cu 43,49 şi 28,19
p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010 şi 2011-mai redus cu 123 şi 125 mii tone în mărime
absolută sau cu 27,7 şi 28,03 p.p. în mărime relativă.
În anul 2015 în comparaţie cu anii 2006 şi 2008 se vor obţine legume şi bostănoase mai
puţin cu 265 şi 144 mii tone în mărime absolută sau cu 46,65 şi 32,21 p.p. în mărime relativă, iar
faţă de anii 2010 şi 2011 – mai puţin cu 141 şi 143 mii tone în mărime absolută sau cu 31,76 şi
32,06 p.p. în mărime relativă.
Volumul importat de legume şi bostănoase în anul 2014 comparativ cu anii 2008 şi 2011
va fi mai redus respectiv cu 30 şi 22 mii tone în mărime absolută sau cu 41,67 şi 34,38 p.p. în
mărime relativă.
Cantitatea de legume şi bostănoase care va fi importată în anul 2015 va fi mai mică decît
cea din anii 2007 şi 2008 respectiv cu 14 şi 38 mii tone în mărime absolută sau cu 29,17 şi 52,78
p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010 şi 2011 aceasta va fi mai redusă cu 15 şi 30 mii tone
în mărime absolută sau cu 30,61 şi 46,88 p.p. în mărime relativă.
În anul 2014 în comparaţie cu anii 2010 şi 2012 se vor importa legume şi bostănoase cu
7 şi 4 mii tone mai mult în mărime absolută sau cu 15,56 şi 8,33 p.p. în mărime relativă.
Volumul importului de legume şi bostănoase în anul 2015 va fi mai mare decît cel din
anii 2007, 2010 şi 2012 respectiv cu 3, 7 şi 4 mii tone în mărime absolută sau cu 6,12; 15,56 şi
8,33 p.p. în mărime relativă. Consumul personal al populaţiei de legume şi bostănoase din anul
2014 va fi mai mic decît cel din anii 2006 şi 2011 respectiv cu 156 şi 92 mii tone în mărime
absolută sau cu 33,05 şi 22,55 p.p. în mărime relativă.
În anul 2015 în comparaţie cu anii 2006 şi 2009 se vor consuma legume şi bostănoase cu
165 şi 72 mii tone mai puţin în mărime absolută sau cu 34,96 şi 19,00 p.p. în mărime relativă, iar

133
faţă de anii 2010 şi 2011- mai puţin cu 84 şi 101 mii tone în mărime absolută sau cu 21,48 şi
24,75 p.p. în mărime relativă.
Nivelul de autoaprovizionare cu legume şi bostănoase în anul 2014 va fi mai mic decît
cel înregistrat în anii 2006 şi 2008 respectiv cu 15,55 şi 22,15 p.p., iar faţă de anii 2010 şi
2011 –mai redus cu 16,25 şi 12,55 p.p. Nivelul de autoaprovizionare cu legume şi bostănose
în anul 2015 va fi mai mic decît cel din anii 2010 şi 2011 respectiv cu 20,03 şi 16,33 p.p.
Dezvoltarea subcomplexului de fructe, extinderea şi modernizarea întreprinderilor de
prelucrare, reconstruirea celor prezente, construirea noilor frigidere, precum şi dezvoltarea unei
infrastructuri moderne a pieţei va asigura competitivitatea subcomplexului atît la nivelul pieţelor
interne, cît şi a celor externe şi ulterior va contribui la diminuarea importurilor.
În tabelul următor se prezintă prognoza dezvoltării pieţei fructelor din Republica
Moldova.
Tabelul 3.9. Prognoza dezvoltării pieţei fructelor, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 329 277 371 308 322 378 380 451 493
Import 65 63 53 54 66 71 62 81 90
Variaţia
37 26 -38 99 83 55 -16 -68 -124
stocurilor
Total resurse 431 366 386 461 471 504 426 464 459
Utilizarea resurselor
Export 263 244 219 317 316 345 271 289 274
Furaje 7 5 1 2 2 2 1 5 7
Prelucrarea în
scopuri 26 22 29 28 24 26 26 24 22
nealimentare
Pierderi 7 9 6 5 7 8 6 7 8
Consumul
personal al 128 86 131 109 122 123 122 139 148
populaţiei
Total utilizări 431 366 386 461 471 504 426 464 459
Nivelul de auto-
195,8 227,0 222,2 213,9 207,7 237,7 245,2 257,7 266,5
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].
Din datele tabelului se observă faptul că producţia de fructe care se va obţine în anul
2014 va fi mai mare decît cea din anii 2007 şi 2009 respectiv cu 174 şi 143 mii tone în mărime
absolută sau cu 62,82 şi 46,43 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010 şi 2012 va spori
respectiv cu 129 şi 71 mii tone în mărime absolută sau cu 40,06 şi 18,68 p.p. în mărime relativă.

134
În anul 2015 în comparaţie cu anii 2006, 2010 şi 2012 se vor obţine cu 164, 171 şi 113
mii tone mai mult în mărime absolută sau cu 49,85; 53,11 şi 29,74 p.p. în mărime relativă.
Cantitatea de fructe care va fi importată în anul 2014 va fi mai mare decît cea din anii
2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 18, 27 şi 19 mii tone în mărime absolută sau cu 28,57; 50,0 şi
30,65 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 în comparaţie cu anii 2006 şi 2008 se vor importa
mai mult cu 25 şi 37 mii tone în mărime absolută sau cu 38,46 şi 69,81 p.p. în mărime relativă,
iar faţă de anii 2010 şi 2012 importul de fructe va fi mai mare cu 24 şi 28 mii tone în mărime
absolută sau cu 36,36 şi 45,16 p.p. în mărime relativă. În anul 2014 comparativ cu anii 2009,
2010 şi 2011 se vor exporta cu 28, 27 şi 56 mii tone mai puţine fructe în mărime absolută sau cu
8,83; 8,53 şi 16,23 p.p. în mărime relativă. Volumul de fructe exportat în anul 2015 va fi mai mic
decît cel obţinut în anii 2009, 2010 şi 2011 respectiv cu 43, 42 şi 71 mii tone în mărime absolută
sau cu 13,56; 13,29 şi 20,58 p.p. în mărime relativă.
Consumul de fructe personal al populaţiei în anul 2015 în comparaţie cu anii 2007, 2009
şi 2012 va fi mai mare respectiv cu 53, 30 şi 17 mii tone în mărime absolută sau cu 61,63; 27,52
şi 13,93 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 populaţia va consuma mai mult decît în anii 2007
şi 2009 respectiv cu 62 şi 39 mii tone în mărime absolută sau cu 72,09 şi 35,78 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anii 2010 şi 2012- mai mult cu 26 mii tone în mărime absolută sau cu 21,31
p.p. în mărime relativă.
Nivelul de autoaprovizionare cu fructe în anul 2014 va fi mai mare decît cel înregistrat
în anii 2006, 2009 şi 2010 respectiv cu 61,9; 43,8 şi 50,0 p.p. Nivelul de autoaprovizionare cu
fructe în anul 2015 va fi mai mare decît cel din anii 2006 şi 2009 respectiv cu 70,7 şi 52,6
p.p., iar faţă de anii 2010 şi 2011- mai mare cu 58,8 şi 28,8.
Prognoza dezvoltării pieţei strugurilor determinată pe bază de trend cu ajutorul funcţiei
polinomiale este prezentată în Anexa 25.
Producţia de struguri care se va obţine în anul 2014 va fi mai mică decît cea din anii
2008, 2009 şi 2011 respectiv cu 76, 125 şi 35 mii tone în mărime absolută sau cu 11,95; 18,25 şi
5,88 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 în comparaţie cu anii 2008 şi 2009 se vor obţine
struguri mai puţin cu 78 şi 127 mii tone în mărime absolută sau cu 12,26 şi 18,54 p.p. în mărime
relativă.
În anul 2014 în comparaţie cu anii 2007, 2008 şi 2009 se va importa cu 15,13 şi 14 mii
tone mai mult în mărime absolută sau de 6; 3,6 şi 4,5 ori. Cantitatea de struguri care va fi
importată în anul 2015 va fi mai mare decît cea din anii 2006, 2007 şi 2009 respectiv cu 17, 18 şi
17 mii tone în mărime absolută sau de 5,25; 7,0 şi 5,25 ori. Exportul de struguri în anul 2014 va
fi mai redus decît din anii 2007, 2009 şi 2011 respectiv cu 17, 10 şi 11 mii tone în mărime

135
absolută sau cu 41,46; 29,41 şi 31,43 p.p. în mărime relativă, iar cantitatea care se va exporta în
anul 2015 va fi mai mică decît cea din anii 2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 23, 14 şi 13 mii tone
în mărime absolută sau cu 56,1; 43,75 şi 41,94 p.p. în mărime relativă. Consumul personal al
populaţiei de struguri din anul 2014 va fi mai mare decît cel din anii 2006, 2007 şi 2009
respectiv cu 21, 18 şi 17 mii tone în mărime absolută sau de 2,91; 2,29 şi 2,13 ori. În anul 2015
în comparaţie cu anii 2006, 2007 şi 2009 se vor consuma struguri cu 23, 20 şi 19 mii tone mai
puţin în mărime absolută sau de 3,1; 2,43 şi 2,27 ori.
Nivelul de autoaprovizionare cu struguri în anul 2014 va fi mai mic decît cel înregistrat
în anii 2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 5,9; 3,4 şi 3,1 p.p., iar nivelul de autoaprovizionare în
anul 2015 va fi mai mic decît cel din anii 2007, 2009 şi 2010 respectiv cu 7,16; 4,66 şi 4,36
p.p.
Asigurarea calităţii, securităţii şi competitivităţii producţiei constituie factorul de bază a
dezvoltării producţiei de lapte în condiţiile economiei de piaţă [116, p. 44].
Tabelul 3.10. Prognoza dezvoltării pieţei laptelui, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 627 604 543 575 591 560 525 528 523
Import 36 36 31 40 64 84 101 174 217
Variaţia
5 0 -3 4 -13 -17 6 -2 1
stocurilor
Total resurse 668 640 571 619 642 627 632 700 741
Utilizarea resurselor
Export 25 4 12 14 14 18 13 13 13
Furaje 8 8 3 3 3 3 11 22 30
Pierderi 0 1 1 0 0 0 0 0 0
Consumul
personal al 635 627 555 602 625 606 608 665 698
populaţiei
Total utilizări 668 640 571 619 642 627 632 700 741
Nivelul de auto-
97,5 95,0 97,1 95,0 94,1 92,0 84,7 76,9 71,8
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].
Din datele tabelului se observă faptul că producţia de lapte care se va obţine în anul 2014
va fi mai mică decît cea din anii 2006, 2009 şi 2011 respectiv cu 99, 47 şi 32 mii tone în mărime
absolută sau cu 15,79; 8,17 şi 5,71. În anul 2015 în comparaţie cu anii 2006, 2007 şi 2010
producţia va fi mai redusă respectiv cu 104, 81 şi 68 mii tone în mărime absolută sau cu 16,59;
13,41 şi 11,51 p.p. în mărime relativă. Cantitatea de lapte care va fi importată în anul 2014 va fi

136
mai mare decît cea din anii 2006 şi 2007 cu 138 mii tone în mărime absolută sau de 4,83 ori. În
anul 2015 în comparaţie cu anii 2006 şi 2007 se va importa cu 181 mii tone mai mult lapte în
mărime absolută sau de 6,03 ori, iar faţă de anii 2008 şi 2012 cantitatea importată de lapte va fi
mai mare cu 186 şi 116 mii tone în mărime absolută sau de 7,0 şi 2,15 ori.
Consumul personal al populaţiei de lapte din anul 2014 va fi mai mare decît cel din anii
2008, 2010 şi 2012 respectiv cu 110, 40 şi 57 mii tone în mărime absolută sau cu 19,82; 6,4 şi
9,38 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 în comparaţie cu anii 2008, 2009 şi 2011 se va
consuma lapte cu 143, 96 şi 92 mii tone mai mult în mărime absolută sau cu 25,77; 15,95 şi
15,18 p.p. în mărime relativă.
Nivelul de autoaprovizionare cu lapte în anul 2014 va fi mai mic decît cel înregistrat în
anii 2006 şi 2008 respectiv cu 20,6 şi 20,2 p.p. În anul 2015 nivelul de autoaprovizionare cu
lapte va fi mai mic decît cel din anii 2007 şi 2009 cu 23,2 şi 23,2 p.p., iar faţă de anii 2010 şi
2012- mai mic cu 22,3 şi 12,9 p.p.
Sectorul producţiei de carne este deosebit de important şi de sensibil în agricultura
Republicii Moldova, atît în ceea ce priveşte asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, cît şi în
planul ocupării forţei de muncă şi al veniturilor populaţiei rurale.
Prognoza dezvoltării pieţei cărnii este prezentată în Anexa 26.
Producţia de carne care se va obţine în anul 2014 va fi mai mare decît cea din anii 2006 şi
2012 respectiv cu 59 şi 40 mii tone în mărime absolută sau cu 60,82 şi 34,48 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anul 2008 - mai mare cu 78 mii tone în mărime absolută sau de 2,0 ori.
În anul 2015 în comparaţie cu anii 2006, 2009 şi 2011 cantitatea de carne obţinută va fi
mai mare cu 80, 86 şi 59 mii tone în mărime absolută sau cu 82,47; 94,51 şi 50,0 p.p. în mărime
relativă, iar faţă de anul 2008 – mai mult cu 99 mii tone în mărime absolută sau de 2,27 ori. În
anul 2014 comparativ cu anii 2007 şi 2012 se va importa carne în cantitate mai mare respectiv cu
20 şi 13 mii tone în mărime absolută sau cu 83,33 şi 41,94 p.p. în mărime relativă, iar faţă de
anul 2009 se va importa o cantitate mai mare cu 29 mii tone în mărime absolută sau de 2,93 ori.
Cantitatea de carne care va fi importată în anul 2015 va fi mai mare decît cea din anii
2007, 2009 şi 2011 respectiv cu 30, 39 şi 29 mii tone în mărime absolută sau de 2,25; 3,6 şi 2,16
ori. În anul 2014 comparativ cu anii 2008 şi 2009 se va exporta carne în cantitate mai mare cu 9
mii tone în mărime absolută sau de 10 ori, iar faţă de anii 2010 şi 2011 – mai mare cu 8 mii tone
în mărime absolută sau de 5 ori.
Exportul de carne în anul 2015 va fi mai mare decît în anii 2009 şi 2012 respectiv cu 10 şi
7 mii tone în mărime absolută sau de 11 şi 2,75 ori, iar faţă de anii 2010 şi 2011- mai mare cu 9
mii tone în mărime absolută sau de 5,5 ori. Consumul personal al populaţiei de carne din anul

137
2014 va fi mai mare decît cel din anii 2007, 2009 şi 2011 respectiv cu 65, 89 şi 59 mii tone în
mărime absolută sau cu 50,39; 84,76 şi 43,7 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 în comparaţie
cu anii 2006 şi 2008 se va consuma carne cu 91 şi 113 mii tone mai mult în mărime absolută sau
cu 66,42 şi 98,26 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010 şi 2012- mai mult cu 101 şi 87 mii
tone mai mult în mărime absolută sau cu 79,53 şi 61,7 p.p. în mărime relativă.
Nivelul de autoaprovizionare cu carne în anul 2014 va fi mai mic decît cel înregistrat în
anii 2007, 2009 şi 2011 respectiv cu 6,9; 9,1 şi 8,5 p.p., iar nivelul de autoaprovizionare în
anul 2015 va fi mai mic decît cel din anii 2007, 2010 şi 2011 respectiv cu 10,4; 11,9 şi 12,0
p.p.
Piaţa ouălelor din punct de vedere a marketingului producţiei agricole se referă la tipul
de piaţă pentru care este caracteristică producţia omogenă cu un grad redus de prelucrare [89,
p. 360].
Prognoza dezvoltării pieţei ouălor este prezentată în Anexa 27.
Din datele tabelului se observă faptul că producţia de ouă care se va obţine în anul 2014
va fi mai mare decît cea din anii 2007, 2009 şi 2012 respectiv cu 55, 119 şi 137 mil. bucăţi în
mărime absolută sau cu 7,81; 18,59 şi 22,03 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 în comparaţie
cu anii 2008, 2010 şi 2012 producţia va fi mai mare respectiv cu 258, 102 şi 198 mil. bucăţi în
mărime absolută sau cu 45,91; 14,21 şi 131,83 p.p. în mărime relativă.
În anul 2014 comparativ cu anii 2007 şi 2011 se vor exporta mai mult cu 74 şi 78 mil.
buc. în mărime absolută sau de 7,73 şi 12,14 ori, iar faţă de anii 2010 şi 2012 – mai mult cu 82
mil. buc. în mărime absolută sau de 28,33 ori. Cantitatea de ouă care va fi exportată în anul 2015
va fi mai mare decît cea obţinută în anii 2007 şi 2011 respectiv cu 125 şi 129 mil. buc. în mărime
absolută sau de 12,36 şi 19,43 ori, iar faţă de anii 2010 şi 2012- mai mare cu 133 mil. buc. în
mărime absolută sau de 45,33 ori. Consumul personal al populaţiei de ouă din anul 2014 va fi
mai mare decît cel din anii 2008, 2009 şi 2012 respectiv cu 108, 35 şi 58 mil. buc. în mărime
absolută sau cu 21,43; 6,07 şi 10,47 p.p. în mărime relativă. În anul 2015 în comparaţie cu anii
2008, 2009 şi 2012 se vor consuma ouă cu 109, 36 şi 59 mil. buc. mai mult în mărime absolută
sau cu 21,63; 6,24 şi 10,65 p.p. în mărime relativă. Nivelul de autoaprovizionare cu ouă în anul
2014 va fi mai mare decît cel înregistrat în anii 2008, 2010 şi 2011 respectiv cu 12,3; 13,5 şi
16,9 p.p. În anul 2015 nivelul de autoaprovizionare cu ouă va fi mai mare decît cel din anii
2007, 2009 şi 2011 respectiv cu 19,2; 20,5 şi 25,4 p.p.

138
3.3 Perfecţionarea managementului competitivităţii sectorului agroalimentar şi asigurării
securităţii alimentare
Rezolvarea cu succes a problemei securităţii alimentare presupune necesitatea păstrării
maxime a direcţiilor de specializare a agriculturii care să corespundă pe deplin condiţiilor
naturale şi economice a ţării. Este necesar ca în republică să se efectueze măsuri de sporire a
competitivităţii producţiei, lărgirea capacităţii pieţei interne şi protecţia acesteia. Complexul de
măsuri trebuie să creeze un echilibru între cererea şi oferta pe piaţa alimentară şi să substituie
importul cu produse autohtone.
Practica performantă a unor întreprinderi agricole din ţara noastră demonstrează că în
contextul economiei concurenţiale de piaţă, obţinerea unor randamente înalte la hectar, creşterea
productivităţii muncii şi a eficienţei economice a consumurilor de producţie şi, în final, obţinerea
unor rezultate economico-financiare competitive şi durabile, depinde într-o mare măsură de
dimensiunile, structura, calitatea şi gospodărirea cu maximum de eficienţă a resurselor tehnico-
materiale, dar şi de necesitatea unor măsuri de atenuare sau de contracarare a factorilor de mediu
fluctuanţi.
Printre avantajele competitive pe care o firmă urmăreşte să le obţină faţă de celelate firme
concurente se numără viteza de punere pe piaţă a unor produse noi sau perfecţionate. Obţinerea
acestui avantaj competitiv, de a fi primul, de a pune pe piaţa mondială un nou produs sau
serviciu sau unul perfecţionat asigură întreprinderii pe durata monopolului temporar pe care îl
deţine vînzarea acestora la un preţ mai bun unei clientele interesate [10, p. 165].
Pe termen imediat competitivitatea trebuie să fie bazată pe eliminarea constrîngerilor
legate de costuri, forţa de muncă şi inflaţie, dar considerînd dinamismul şi perspectivele
întreprinderilor pe termen lung şi anume: întreprinderile sunt baza concurenţei; rezultatele
întreprinderilor depind de productivitate şi calitatea inputurilor de producere; în procesul de
globalizare, avantajele comparative şi de competitivitate sunt determinante pentru investiţii;
competitivitatea deţine un rol important în atingerea obiectivelor economice şi sociale naţionale
de dezvoltare.
Pe baza situaţiei actuale în agricultură şi după ce au fost analizate condiţiile interne şi
externe din sector, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova a
adoptat următoarele priorităţi, care urmează să fie realizate pe termen mediu [165, p. 7]:
1. Implementarea reformei siguranţei alimentelor.
2. Restructurarea şi modernizarea sectorului vitivinicol.
3. Susţinerea dezvoltării unei infrastructuri de piaţă moderne.

139
4. Implementarea agriculturii conservative
5. Reforma sectorului de producere a cărnii şi laptelui.
6. Susţinerea dezvoltării producţiei de energie regenerabilă din deşeuri agricole.
7. Reorganizarea resurselor existente de educaţie şi cercetare.
8. Reorganizarea sistemului de subvenţii în agricultură, care are ca scop modernizarea şi
concentrarea producţiei.

9. Implementarea sistemelor informaţionale de bază pentru susţinerea funcţionării lanţului


alimentar.

10. Suport în dezvoltarea Agriculturii cu Valoare Adăugată.

Competitivitatea agriculturii Republicii Moldova este scăzută şi de aceea este necesar ca


producătorii agricoli să îşi concentreze activitatea pe cultivarea produselor agricole cu valoare
adăugată înaltă cum sunt legumele şi fructele. Acest fapt deţine o importanţă principială pentru
întărirea potenţialului independenţei alimentare a ţării.
Gospodăriile mici din ţară care produc pentru autosuficienţă se axează pe producerea
culturilor cu valoare adăugată înaltă (fructe, nuci, struguri, legume, cartofi). Întreprinderile mari
sunt specializate în producţia de culturi cu valoare adăugată mică cum sunt cerealele, plantele
oleaginoase, sfecla pentru zahăr. Acestea angajează un număr redus de persoane deoarece dispun
de un nivel ridicat de mecanizare a operaţiunilor agricole.
Totodată este necesar de a forma rezerve de alimente pentru a nu admite deficitul
acestora sau pentru creşterea rapidă a preţurilor cu amănuntul.
Producătorii agricoli trebuie să sporească productivitatea culturilor legumicole pe baza
implementării de noi soiuri, cu un potenţial biologic de productivitate şi de adaptare la condiţii
climaterice nefavorabile, rezistente la boli şi dăunători, a tehnologiilor moderne de cultivare cu
consum redus de resurse energetice. Este necesar ca statul să acorde acestora asistenţă financiară
prin subvenţionarea parţială a consumului de energie electrică pentru pomparea apei în scopul
irigării.
O soluţie pentru substituirea importurilor, încurajarea exporturilor de legume şi
asigurarea necesităţilor de consum în perioada rece a anului este producerea legumelor în spaţii
protejate, însă pentru aceasta este nevoie de subvenţionare.
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Agricultorilor din Moldova sunt de părerea că
pentru producerea legumelor pe timp de iarnă sunt necesare cheltuieli mari, în special pentru
energia termică. Statul subvenţionează costurile investiţionale pentru construcţia serelor şi

140
solariilor. Respectiv acest ajutor este pentru a acoperi costurile investiţionale, dar nu pentru
subvenţionarea producerii.
În „Priorităţile strategice pentru activităţile Ministerului Agriculturii şi Industriei
Alimentare al Republicii Moldova în anii 2011 – 2015” se menţionează faptul că spre sfîrşitul
anului 2020 suprafeţele totale de livezi şi pomuşoare în ţară vor ajunge la circa 100 000 ha. Din
acestea, merele şi perele vor ocupa circa 64,5%, drupele circa 34,5% şi 1,0% va fi ocupat de
plantaţiile de pomuşoare. Ponderea merelor se aşteaptă să scadă, iar cea a perelor şi gutuilor, din
contra, va creşte. Ponderea nucilor şi pomuşoarelor va creşte şi ea. Se aşteaptă ca distribuirea
zonelor de creştere a fructelor, să fie repartizată geografic după cum urmează: Nord – circa 50
procente din suprafaţa totală, Centru - 22 procente, Sud-Est - 12 procente, Sud - 16 procente.
Produsele procesate din Republica Moldova trebuie să concureze cu produsele procesate
din alte ţări, atît pe pieţele interne, cît şi pe pieţele de export. Ţara noastră importă multe produse
alimentare procesate şi de aceea este necesar de a spori competitivitatea produselor procesate
autohtone. Problema sporirii competitivităţii industriei de prelucrare şi creşterii potenţialului de
export este una prioritară pentru modernizarea CAI. Pentru asigurarea stabilă a populaţiei cu
produse alimentare şi sporirea competitivităţii industriei de prelucrare este necesar ca statul să
acorde sprijin financiar industriei de procesare pentru efectuarea investiţiilor în instalaţii de
procesare, clădiri moderne şi linii de producţie moderne. De asemenea este oportună accelerarea
dezvoltării inovaţionale care ulterior va redresa balanţa comercială externă. Trecerea la o cale
inovaţională de dezvoltare necesită mari investiţii. Dezvoltarea activităţii inovaţionale poate fi
realizată din contul îmbunătăţirii stării financiare a organizaţiilor, susţinerii de către stat a
efectuării lucrărilor ştiinţifice, de cercetare şi tehnologice, stimulării investiţiilor în inovaţii şi
tehnologii înalte, atragerii investiţiilor private şi externe. Una din formele de investiţii în
reutilarea şi modernizarea producerii industriei de prelucrare poate fi achiziţionarea de către
agenţii economici a utilajului tehnologic eficient pe baza arendei pe termen lung (leasing) cu
plata în rate.
Includerea tehnicii noi, resurselor progresive, precum şi a tehnologiilor energetice
economicoase, permit de a spori producerea produselor alimentare, lărgi asortimentul acestora,
reduce consumurile de producţie, creşte competitivitatea producţiei pe pieţele interne şi externe.
Imperativul dezvoltării durabile a sectorului agroalimentar, competitivitatea căruia
variază în funcţie de condiţiile climatice, indică necesitatea soluţionării problemei irigaţiei care
nu depinde doar de comunitatea ştiinţifică [30, p. 19].
Eforturile în vederea sporirii competitivităţii trebuie completate cu eforturi de stabilizare
şi majorare a productivităţii sectorului, luînd în consideraţie factorul extrem de important de

141
schimbare a climei care poate afecta securitatea alimentară prin eroziune, secetă şi inundaţii.
Pentru evitarea efectelor provocate de dezastrele naturale este necesar de a mări sistemul de
rezervoare, reabilita digurile în zonele predispuse la inundaţii, iriga mai eficient şi identifica
soiuri de plante adaptate la temperaturi înalte şi umiditate scăzută.
Competitivitatea scăzută a sectorului agrar este determinată şi de subvenţiile reduse
acordate producătorilor agricoli din Republica Moldova care sunt de 18 euro la hectar, în timp ce
în ţările UE acestea constituie 250 euro, în Ucraina- 60 euro, Rusia- 80, România-130 euro.
De la an la an se aprobă regulamente noi cu privire la subvenţionare, fapt ce creează
instabilitate pentru producători şi scade interesul acestora de a investi. Prin urmare este necesar
ca să se perfecţioneze cadrul legal, adică să se adopte regulamente pe o perioadă stabilită care va
da posibilitatea de a previziona subvenţiile şi va crea o senzaţie de continuitate a procesului de
producţie. Toate subramurile agriculturii trebuie să beneficieze anual de subvenţii şi nu doar
acelea care au obţinut rezultate scăzute în anii precedenţi.
În Anexa 28 este determinată ponderea fondului de subvenţionare în PIB pe baza datelor
din legea bugetului pe anii 2007-2013 [48-54].
Conform datelor tabelului anexat, ponderea fondului de subvenţionare în PIB este foarte
scăzută, reducîndu-se în anul 2013 faţă de de anii 2008, 2009, 2010 şi 2012 respectiv cu 0,08;
0,44; 0,2 şi 0,03 p.p.
În prezent nu este stabilit în lege modalitatea de formare a fondului de subvenţionare,
care, în viziunea noastră, trebuie să constituie nu mai puţin de 1,5 % din valoarea PIB-ului.
În UE sunt alocate două tipuri de subvenţii: pentru efectuarea investiţiilor şi subvenţii
pentru cap de animal. În Republica Moldova din păcate nu sunt instituite plăţile pentru cap de
animal şi ar fi necesar ca să aplicăm această practică europeană.
În cadrul AIPA din Republica Moldova activează doar 75 angajaţi şi este necesar ca
numărul acestora să se majoreze, deoarece în AIPA din Franţa numărul de personal este de 50 ori
mai mare, în România - de 27 ori şi în Ungaria-de 7 ori.
Structura teritorială a AIPA din ţara noastră este una regională, însă ar trebui ca în fiecare
raion să existe cîte o agenţie care ulterior să se subordoneze centrelor regionale.
În structura AIPA lipseşte o direcţie care să se ocupe de finanţarea proiectelor de
dezvoltare rurală, care includ: canalizare, apeduct, poduri, căi de acces, întreprinderi nonagricole,
întreprinderi mici de procesare a materiei prime agricole (de procesare a soii, linii de producere a
sucurilor de fructe, de producere a cartofului congelat), precum şi finanţarea proiectelor în
domeniul producererii bioenergiei.
SOC perfecţionată a AIPA este prezentată în Anexa 29.

142
O altă problemă cu care se confruntă sectorul agroalimentar este creditarea. Companiile
financiare oferă credite pentru efectuarea investiţiilor pe o durată de doar trei ani, cu unele
excepţii pe cinci ani, ceea ce este insuficient pentru finanţarea plantaţiilor multianuale sau a
instalaţiilor post-recoltare, cum ar fi depozitele frigorifice. Rata dobînzii la creditele acordate
este ridicată, variind între 15-20% pe an şi depăşeşte rata de refinanţare a băncilor comerciale de
4-5 ori. Producătorii agricoli se confruntă şi cu problema gajului, deoarece băncile comerciale
impun cerinţe mari de garantare şi subevaluează mijloacele depuse de către aceştia. De aceea
este necesar ca să se adopte o normă legală care nu va permite băncilor comerciale să majoreze
rata dobînzii mai mult de 4% faţă de rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Republicii Moldova
precum şi mai mult decît dobînda medie pentru primirea depozitelor. Modificarea legislaţiei în
vederea simplificării procedurii de depunere a gajului, precum şi examinarea posibilităţilor de
acces a reprezentanţelor băncilor străine pe piaţa financiară locală va permite soluţionarea
problemei creditării.
Agricultura este un domeniu în care asocierea a fost şi este poate mai necesară decît în
orice alt domeniu a activităţii umane, agricultorul izolat simţindu-se practic neputincios. În cazul
întreprinderilor mici ar fi necesar ca producătorii agricoli din Republica Moldova să se asocieze
în vederea valorificării producţiei, cu atît mai mult cu cît competiţia din partea UE rămîne
ridicată.
Pe plan mondial se constată o tendinţă de concentrare a producţiei agricole care să
corespundă noilor tehnologii performante de producţie. Această concentrare a producţiei se
manifestă pe două căi: prin asocierea libera a producătorilor agricoli şi prin dezvoltarea marilor
întreprinderi de tip cooperatist. Un grup de producători reprezintă orice
persoană juridică constituită de către producătorii agricoli în scopul valorificării producţiei
membrilor grupului, îmbunătăţirii eficienţei activităţii, planificării producţiei, concentrării
ofertei şi organizării desfacerii produselor agricole.
Cei defavorizaţi pe piaţa agricolă sunt producătorii agricoli care deţin loturi cu suprafeţe
mici, numărul cărora este destul de înalt. Micii producatori nu pot avea nici o influenţă asupra
pieţei din cauza existenţei producătorilor competitivi care o acaparează.
Lipsa unei colaborări eficiente dintre ei conduce la o instabilitate a preţurilor, la costuri
ridicate de producere şi, drept urmare, la o competitivitate redusă a mărfurilor şi a sectorului
agroalimentar. Aceste costuri s-ar diminua în cazul utilizării în comun a maşinilor şi utilajelor şi
achiziţionării carburanţilor, seminţelor, pesticidelor şi utilajelor de către un grup de producători
în cantităţi mult mai mari, la preţuri mult mai atractive, beneficind de reduceri din partea
furnizorilor. În rezultat se va diminua costul producţiei obţinute.

143
Din cauza dispersării micii producători au capacităţi limitate de a investi în eficientizarea
activităţii lor, dar nici nu pot beneficia de fonduri de subvenţionare.
De rînd cu aceste probleme pot fi enunţate şi altele cum ar fi intermediarii, lipsa
infrastructurii post-recoltare, cunoştinţe şi pregătire scăzută referitoare la marketing, planificarea
producţiei etc.
În rezultatul asocierii producătorii obţin posibilitatea să îşi promoveze şi comercializeze
singuri producţia şi astfel, nu trebuie să recurgă la serviciile intermediarilor şi nu pierd o parte
însemnată din profit. La fel, fiind organizaţi în grupuri, agricultorii au un acces mai facil la
fondurile de sprijin destinate agriculturii. De asemenea apare posibilitatea de a planifica, ajusta
producţia în funcţie de cerinţele pieţei, dar şi de a obţine subvenţii din fondurile guvernamentale
sau europene.
Asocierea va permite producătorilor să comercializeze producţia la preţuri mai mari.
Chiar dacă preţurile la produsele agricole au înregistrat o creştere esnţială în perioada 2004-
2013, agenţii economici înregistrează pierderi din cauza faptului că în paralel au crescut preţurile
la combustibil, produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţi. Agricultura Republicii Moldova este
dependentă de şocurile externe provocate de volatilitatea sporită a preţurilor la aceste produse
importate.
În temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 416 din 14.06.2012 [41] a fost aprobat proiectul de lege
pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de
Dezvoltare, în vederea realizării proiectului “Agricultură Competitivă”, semnat la Chişinău la
28.05.2012. De menţionat faptul că începînd cu anul 2013, în cadrul acestui proiect, pentru
susţinerea grupurilor de producători, în sensul prezentei legi sunt oferiţi circa 11 mil. dolari
SUA, care vor fi oferiţi grupurilor de producători în scopul dezvoltării activităţilor lor comune –
crearea infrastructurii de procesare, păstrare şi comercializare a producţiei membrilor lor.
Producătorii agricoli se confruntă cu problema preţurilor mici oferite de fabricile de
procesare a fructelor. Pentru a schimba situaţia din domeniu, MAIA are ca prioritate
subvenţionarea procurării şi instalării utilajelor de producere a sucurilor din mere şi struguri în
vederea reducerii abuzurilor la comercializarea producţiei întreprinse de unii agenţi care
monopolizează piaţa. Acest fapt le va permite producătorilor asociaţi să îşi proceseze singuri
producţia şi să obţină venituri mai mari. De asemenea va fi subvenţionată instalarea unei fabrici
de procesare şi îngheţare a cartofului.
În prezent Republica Moldova exportă soia la preţul de 6 lei pentru un kilogram, dar
întreprinderile avicole importă şrotul de soia la preţul de 12 lei kilogramul. Pentru a rezolva
această problemă MAIA are ca obiectiv subvenţionarea unei întreprinderi de procesare a soii.

144
Subvenţiile de care vor beneficia grupurile de producători vor fi repartizate astfel: în
primul an statul va oferi 5% din cifra de afaceri obţinută, în al doilea an - 4%, în al treilea - 3%,
în al patrulea -2% şi un procent în anul cinci de activitate a grupului.
În vederea asigurării securităţii alimentare şi a integrării avantajoase în structurile
agricole ale UE, problema fundamentală a agriculturii moldoveneşti o constituie creşterea
productivităţii muncii [78, p.183]. Productivitatea muncii s-a dublat în Republica Moldova în
perioada 2004-2011, fiind sub nivelul de 2000 dolari SUA şi cu mult sub media est-europeană-
5000 dolari SUA. Această situaţie este determinată de reducerea ocupării forţei de muncă în
agricultură şi creşterea volumului producţiei obţinute.
Soluţonarea problemei de modernizare a sectorului agrar ţine de atragerea investiţiilor în
agricultură. Rolul primordial în activizarea acestui proces aparţine instituţiilor de stat [85, p. 21].
Înzestrarea întreprinderilor cu utilaje înalt productive şi tehnologii noi permite de a lărgi
asortimentul producţiei. O importanţă deosebită trebuie acordată emisiei de noi tipuri de produse
cu proprietăţi îmbunătăţite de consum, bogate în lipide, vitamine şi microelemente.
Majoritatea fermierilor individuali nu posedă cunoştinţe în domeniile gestionării afacerilor şi
utilizării tehnologiilor moderne în procesul de producere. Managerii întreprinderilor agricole
corporative, de asemenea, nu dispun de cunoştinţe suficiente în domeniul administrării
corporative, managementului financiar şi marketingului. Activitatea lor este orientată
preponderent spre realizarea unor indicatori cantitativi ai volumului de producţie, fără a lua în
consideraţie nevoile reale ale pieţelor interne şi externe, aspectul de calitate şi diversitatea
producţiei. În lipsa lucrătorilor permanenţi, bine calificaţi şi capabili să însuşească şi să utilizeze
tehnicile moderne de producţie, majoritatea întreprinderilor agricole se specializează în
producerea cerealierelor, florii-soarelui, sfeclei pentru zahăr, parţial a fructelor şi viţei de vie.
Migraţia populaţiei rurale determină agenţii economici să cultive culturi cu o valoare adăugată
mică.
Nivelul actual scăzut al calificării necesită îmbunătăţirea şi intensificarea pregătirii
profesionale a serviciilor de consultanţă, precum şi a acţiunilor de informare permanentă. Este
necesar ca Guvernul să întreprindă măsuri în vederea asigurării accesului populaţiei din spaţiul
rural la informaţie, consultanţă şi programe de instruire. Acest fapt va permite creşterea
competitivităţii producţiei, iar creşterea veniturilor va contribui la reducerea nivelului de sărăcie
din spaţiul rural.
În condiţiile crizei economice mondiale realizarea potenţialului de export constituie o
sarcină problematică. Aceasta este determinată de următorii factori:

145
- concentrarea şi monopolizarea exportului de materii prime şi alimente de către ţările
exportatoare, fortificarea poziţiilor lor dominante pe piaţă;
- necesităţile crescînde faţă de calitatea produselor alimentare determinate de actele normative
orientate la priorităţile naţionale;
- aprofundarea prelucrării producţiei, sporirea gradului de pregătire a acesteia (realizarea
materiei prime nu aduce o eficienţă înaltă).
Condiţiile interne care frînează exportul de produse agricole sunt:
- nivelul redus al stabilităţii producţiei;
- gradul sporit al riscurilor provocat de condiţiile naturale;
- nivelul insuficient de dezvoltare inovaţională a ramurii, eficienţei şi competitivităţii acesteia.
Republica Moldova spre deosebire de majoritatea ţărilor din Europa şi Asia Centrală este
o ţară exportatoare de produse agroalimentare, însă cu toate acestea balanţa comercială a
produselor agroalimentare se află în declin. Aceasta se explică prin faptul că exportul de produse
agroalimentare ce constă din produse cu valoare adăugată redusă (materie primă neprocesată) a
crescut de trei ori în perioada 2000-2012, în timp ce importul de produse agroalimentare, în
special produsele procesate, a crescut de şapte ori, fapt care a dezechilibrat balanţa
agroalimentară. De aceea este necesar ca producătorii să se specializeze în cultivarea culturilor
cu valoare adăugată înaltă, dar aceasta va fi posibil atunci cînd industria de procesare va fi
modernizată şi va achiziţiona materia primă de la producători la preţuri rezonabile.
În afară de industria de procesare, valoarea adăugată a producţiei agricole mai poate fi
creată şi prin intermediul unei infrastructuri moderne post-recoltare (răcire, ambalare) care va
favoriza exportul de producţie agricolă competitivă.
Valorificarea beneficiilor comerţului agricol poate fi una din căile posibile spre o creştere
economică semnificativă a Republicii Moldova, majorare a veniturilor populaţiei şi reducere
consecventă a sărăciei. Ţinînd cont de faptul că, piaţa locală este relativ mică şi are o capacitate
de absorbţie limitată, în viitorul apropiat agricultura va continua să fie sursa esenţială a
exporturilor moldoveneşti, iar creşterea exporturilor producţiei agricole va avea un impact
pozitiv asupra consumului şi veniturilor pe termen mediu şi lung.
Realizările CAI permit atît asigurarea securităţii alimentare, cît şi favorizarea dezvoltării
exportului. Potenţialul de export necesită nu doar creşterea volumului producţiei agricole şi a
calităţii acestuia, dar şi perfecţionarea sistemului de desfacere. Strategia alternativă bazată pe
import este inadmisibilă deoarece, pe de o parte, reduce securitatea economică, influenţează
negativ asupra rezervelor valutare a statului, fapt ce provoacă creşterea datoriei externe, iar pe de

146
altă parte contribuie la formarea pieţelor alimentare şi preţurilor interne din contul importului,
cauzînd o acţiune depresivă asupra economiei.
Schimbările tehnologice precum biotehnologiile şi îmbunătăţirea sistemelor de transport
şi informaţie contribuie la creşterea competitivităţii sistemului agroalimentar şi conduc la
diminuarea costurilor. Un rol esenţial în dinamica sistemului agroalimentar îl joacă şi
liberalizarea comerţului, cerinţele consumatorilor şi preocupările pentru calitatea mediului
ambiant. În ultimul timp se constată o preocupare din ce în ce mai mare pentru siguranţa
alimentelor, dar şi o creştere a cererii pentru produse semi-prelucrate. Noua provocare a
sistemelor agro-alimentare este aceea de a oferi alimente sigure la preţuri avantajoase
consumatorilor şi produse în condiţii prietenoase faţă de mediu. Acestă provocare înseamnă
necesitatea adaptării agenţilor economici la noile tehnologii şi îmbunătăţirea cunoştinţelor
organizatorice şi manageriale ale acestora.
Un aspect al securităţii alimentare îl constituie siguranţa alimentelor. Un pas important în
acest domeniu a fost efectuat prin realizarea unui studiu elaborat prin suportul financiar al BM de
către un grup de specialişti din diferite ţări în cooperare cu organele de resort din Moldova
întitulat „Moldova. Gestionarea securităţii alimentare şi a sănătăţii agricole: Plan de acţiuni”[58].
În document se menţionează faptul că proporţiile şi complexitatea aspectelor privind măsurile
sanitare şi fitosanitare, precum şi importanţa critică a acestora pentru competitivitatea sectorului
agricol au justificat efectuarea acestui studiu şi planificării strategice şi sistemice pentru
evidenţierea şi abordarea acestor deficite Acest plan a permis consolidarea capacităţilor de
gestionare a cerinţelor securităţii alimentare şi a sănătăţii agricole, iar guvernul a obţinut
posibilităţi de a analiza, elabora, gestiona şi implementa măsuri sanitare şi fitosanitare conform
cerinţelor europene.
Al doilea pas în asigurarea securităţii alimentare naţionale l-a constituit elaborarea
Strategiei în domeniul siguranţei alimentare pentru anii 2011-2015 şi aprobată prin Hotărîrea
Guvernului nr. 747 din 03.10.2011 [40]. Acest document este elaborat în conformitate cu
recomandările Comisiei Europene şi are drept obiectiv protecţia sănătăţii publice şi interesul
consumatorului privind inofensivitatea produselor. Abordarea problemelor complexe se
efectuează în mod integrat de tipul “de la furcă la furculiţă” şi include toate verigile sectorului
alimentar: sănătatea plantelor şi furajelor, menţinerea în bună stare a animalelor, obţinerea
producţiei fitotehnice şi zootehnice primară de calitate, procesarea alimentelor, depozitarea,
transportul, comercializarea adecvată, monitorizarea importului şi exportului de produse
alimentare privind calitatea şi siguranţa lor. În baza strategiei se elaborează cadrul legislativ
cuprinzător cu privire la siguranţa alimentelor, precum şi alte măsuri, care în totalitatea lor, vor

147
permite un monitoring efectiv sanitar şi fitosanitar. Conformarea sectorului agroalimentar cu
cerinţele stricte ale consumatorilor va permite să ridice nivelul comercial între Republica
Moldova şi UE şi să perfecteze securitatea alimentară internă.
În UE pe parcursul anilor au fost adoptate o serie de standarde şi legi privind siguranţa
sectorului agroalimentar, şi în speţă sănătatea plantelor, furajelor, animalelor, alimentelor. Ţările
membre sau ţările ce doresc să beneficieze de piaţa UE sunt obligate să se alinieze la standardele
şi reglamentările de siguranţă privind produsele agroalimentare.
În anul 2013 a fost înfiinţată ANSA care a preluat controlul deplin asupra siguranţei
alimentare în Republica Moldova.
La etapa actuală este necesar de a moderniza sistemul existent de management a calităţii
şi securitate alimentară pentru a menţine accesul la segmentele de piaţă ale CSI, cît şi pentru a
spori accesul la noi pieţe profitabile de export, în special ale UE. Lipsa de cunoştinţe a populaţiei
şi agenţilor economici din Republica Moldova privind sistemele de management, în perspectivă,
poate condiţiona lipsa de rezultate aşteptate. Pentru a obţine efectul dorit este nevoie de a
informa populaţia din timp despre esenţa acestui sistem şi beneficiile lui pentru ţară. Informarea
poate fi realizată prin prezentarea noutăţilor pe site-ul Agenţiei, în presă şi la televizor.
În cadrul SOC a ANSA lipseşte consiliul ştiinţific, care trebuie să fie format din specialişti
din domeniul agronomiei, economiei, chimiei, biologiei, ocrotirii sănătăţii etc, fapt care ar
permite o colaborare a agenţiei cu diverse structuri specializate şi o economie a resurselor
financiare. SOC pefecţionată a ANSA este prezentată în Anexa 30.
Competitivitatea are un impact direct asupra securităţii alimentare deoarece doar produsele
alimentare calitative pot satisface necesităţile consumatorilor, în caz contrar aceştia vor procura
produse de import. De aceea este necesar de a spori competitivitatea produselor autohtone pentru
a evita insecuritatea alimentară.
Sistemul de monitorizare este important pentru factorii de decizie pentru:
- efectuarea analizelor comparative cu alte ţări;
- identificarea instrumentelor de politici;
- generarea de strategii de dezvoltare;
- implementarea celor mai bune practici internaţionale.
Măsurările periodice a competitivităţii permit:
- identificarea domeniilor importante şi problemelor cu care se confruntă sectorul
agroalimentar;
- stabilirea legăturilor dintre indicatori, instrumente de politici şi factori de decizie.

148
Pentru stabilizarea economiei, atingerea echilibrului dintre cererea şi oferta de alimente şi
materie primă agricolă pe piaţa internă este necesar un complex de măsuri care determină
politica agrară de stat. Scopul acestei politici constituie crearea producţiei eficiente, care asigură
populaţia cu alimente, industria - cu materie primă în volumurile necesare pentru creşterea
economică şi stabilitatea socială. Realizarea scopului strategic presupune îndeplinirea
următoarelor măsuri:
- realizarea unor programe concrete de restabilire şi dezvoltare a producerii producţiei
agroindustriale cu evidenţierea acţiunilor pe termen scurt şi mediu a statului;
- introducerea mecanismului eficient de formare a resurselor alimentare şi de materii prime bazat
pe stimularea economică a producătorilor şi dezvoltarea infrastructurii de piaţă, revizuirea
politicii economice externe şi asigurarea protecţiei producătorilor de mărfuri autohtoni;
- elaborarea mecanismului de reglementare a preţurilor la producţia agricolă şi cea industrială,
crearea sistemului modern de planificare şi prognozare a producţiei agro-industriale;
- stimularea dezvoltării cooperării şi integrării tuturor tipurilor de întreprinderi de diverse forme
de proprietate şi producere;
- dezvoltarea inovaţională a producerii, păstrarea, prelucrarea, desfacerea producţiei şi
perfecţionarea sistemului de conducere;
- crearea condiţiilor economice pentru sporirea nivelului de viaţă a populaţiei rurale;
- soluţionarea problemei alimentare pe baza restabilirii şi dezvoltării CAI;
- creşterea gradului de calificare a forţei de muncă din agricultură şi atragerea tinerilor în
activităţi agricole şi neagricole;
- restabilirea şi dezvoltarea potenţialului ştiinţific, aplicarea mecanismului de stimulare
economică a învăţaţilor şi specialiştilor;
- susţinerea financiară din partea statului a programelor tehnico-ştiinţifice.
ZLSAC RM UE este parte a acordului de Asociere şi aduce beneficii economice
suplimentare pentru Republica Moldova. Aceasta va implica liberalizarea graduală a comerţului
cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor
tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei Republicii
Moldova la cerinţele UE.
Avantajele ZLSAC pentru exportatori:
- Acces nelimitat, fără restricţii tarifare la import pe piaţa comunitară a produselor agricole şi
industriale;
- Eliminarea taxelor vamale;
- Perspective de dezvoltare şi stimulare a afacerilor comune;

149
- Perspective de export a produselor de origine animalieră;
- Preluarea standardelor europene şi normelor aferente infrastructurii calităţii;
- Acces liber la piaţa comunitară a serviciilor;
- Dezvoltarea cadrului juridic naţional în domeniul concurenţei;
- Consolidarea eforturilor pe ramuri la penetrarea pe pieţele externe;
- Reorientarea de la comerţ la producere;
- Posibilitatea acordării asistenţei tehnice şi financiare din partea UE ;
Avantajele ZLSAC pentru importatori:
- Acces la reţelele internaţionale de distribuţie şi lansarea afacerilor pe plan internaţional;
- Creşterea investiţiilor străine directe;
- Eliminarea barierelor netarifare/tarifare şi tehnice din calea comerţului;
- Mecanism viabil de soluţionare a litigiilor.
Avantajele ZLSAC pentru consumatori:
- acces la un asortiment de produse mai extins;
- preţuri reduse în rezultatul intensificării concurenţei;
- calitatea mai bună a produselor autohtone şi de import.
Acţiunile ce se impun în scopul creşterii competitivităţii o dată cu semnarea Acordului de
Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător sunt următoarele:
1. Consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile şi intangibile
a) Susţinerea investiţiilor în instalaţii, echipamente, maşini, aparatură etc;
b) Susţinerea investiţiilor intangibile cu privire la achiziţionarea de tehnologii, brevete, mărci,
licenţe.
2. Implementarea normelor şi standardelor europene
a)Implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii;
b) Implementarea şi certificarea sistemelor de management de mediu;
c) Certificarea voluntară şi etichetarea eco a produselor şi serviciilor;
d) Susţinerea dezvoltării şi acreditării laboratoarelor de încercări şi analize.
3. Accesul pe noi piete şi internaţionalizarea

a) Îmbunătăţirea serviciilor logistice pentru promovarea produselor şi identificarea furnizorilor şi


clienţilor externi, website-uri;

b) Susţinerea participării la tîrguri şi expoziţii internaţionale şi sprijinirea misiunilor economice.

150
4. Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi valorificarea resurselor regenerabile de energie
a) Îmbunătăţirea eficienţei energetice;

b) Creşterea ponderii energiei obţinute din resurse regenerabile.


Riscurile care vor apărea în urma semnării acordului de asociere vor fi următoarele:
-Imposibilitatea suplinirii condiţiilor necesare pentru export (măsuri sanitare/fitosanitare,
standarde şi reglementări tehnice);

-Incapacitatea de a face faţă competitivităţii mărfurilor europene;

- Dispariţia unor sectoare sau întreprinderi care nu vor fi capabile să reziste concurenţei de pe
piaţă;

- Lipsa unui personal calificat şi echipamentului pentru asigurarea implementării normelor şi


standardelor;

- Lipsa soiurilor de plante şi pomi cu performanţe şi caracteristici solicitate de piaţă.

Fundamentarea capacităţii pieţii interne necesită evidenţa accesului economic la alimente


care determină cererea sau capacitatea de plată a populaţiei, precum şi a potenţialului de export
şi rezervelor necesare. Aceşti indicatori trebuie să asigure creşterea nivelului de consum pînă la
parametrii normativi, competitivitatea producţiei şi sporirea calităţii alimentelor.
Sistemul măsurilor de dezvoltare a ramurilor de specializare trebuie să evidenţieze
necesitatea de reducere a consumurilor, înnoirea asortimentului de producţie, îmbunătăţirea
ambalării, dezvoltarea marketingului, adică să asigure competitivitatea producţiei.
Securitatea alimentară presupune atingerea unui nivel eficient de dezvoltare a economiei,
inclusiv şi a CAI, garantînd populaţiei furnizări stabile de alimente în cantitatea care corespunde
parametrilor fundamentaţi ştiinţific ce creează condiţii pentru menţinerea consumului raţional de
alimente independent de starea relaţiilor internaţionale sau a conjuncturii pieţei internaţionale.
Rezolvînd problema securităţii alimentare la nivel naţional, nu trebuie să ignorăm
tendinţele sporite de globalizare a economiei mondiale care se dezvoltă rapid ca urmare a
liberalizării comerţului producţiei agricole în conformitate cu regulile GATT şi OMC.
Inovaţiile în sfera alimentară trebuie să asigure reorientarea scopului strategic de
dezvoltare a acesteia de la producere, care asigură prevenirea pericolelor foametei şi subnutriţiei,
la producerea produselor care sporesc calitatea vieţii şi întăresc sănătatea populaţiei [118].
Aspectul agricol al dezvoltării inovaţionale include inovaţiile tehnologico-productive,
acestea fiind rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi îşi găsesc implementarea practică în producerea

151
noilor tipuri de producţie agricolă, asigurînd îmbunătăţirea esenţială a calităţii acesteia şi sporirea
eficienţei agriculturii.
Dezvoltarea întreprinderilor din străinătate se caracterizează prin atragerea tehnologiilor
informaţionale pe de o parte, şi utilizarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice pe de altă parte [128,
p. 126].
Producătorii agricoli din SUA, dispunînd de condiţii naturalo-climaterice favorabile,
utilizînd avantajele tehnologiilor înalte, infrastructura dezvoltată, produc producţie agricolă în
volumele care depăşesc esenţial necesităţile interne ale ţării [114, p. 75].
Agricultura trebuie să devină o prioritate reală pentru Guvernul Republicii Moldova,
deoarece trebuie să asigure securitatea alimentară a populaţiei şi materie primă pentru multe alte
activităţi conexe.
Analizînd politicile şi principalii factori care influienţează competitivitatea sectorului
agroalimentar în subcapitolul 2.2, propunem Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare
utilizarea unui bloc de indicatori generali şi secundari de evaluare a progresului competitivităţii
sectorului agroalimentar, aceştia fiind prezentaţi în Anexele 31 şi 32.
În economia planificată structura culturilor, respectiv suprafeţele ce urmau să fie cultivate
cu diferite specii de plante, erau stabilite prin lege. În condiţiile economiei de piaţă managerul
întreprinderii decide pe proprie răspundere, în funcţie de o serie de criterii: agrotehnice, zonă,
dotare, echiparea teritoriului, de propriile resurse, ce suprafaţă va cultiva cu diferite specii în
următorul an [140, p. 91-100].

Modelul de determinare a rezervei suprafeţelor cultivate pe baza majorării producţiei la hectar şi


a reducerii suprafeţei
, (3.2)

x1-suprafaţa de grîu, ha
p1-productivitatea grîului, q/ha
-producţia totală de grîu necesară pentru fabricarea pîinii, q
- producţia de grîu necesară pentru crearea rezervei de stat, q
- producţia de grîu necesară pentru crearea fondului semincier, q
x2- suprafaţa de sfeclă pentru zahăr, ha
p2- productivitatea sfeclei pentru zahăr, q/ha
- producţia totală de sfeclă pentru zahăr, q

152
x3 -suprafaţa de floarea-soarelui, ha
p3 - productivitatea florii-soarelui, q/ha
-producţia totală de floarea-soarelui, q
- producţia de floarea-soarelui necesară pentru crearea fondul semincier, q
x4 - suprafaţa de cartof, ha
p4-productivitatea cartofului, q/ha
-producţia totală de cartof, q
- producţia de cartof necesară pentru crearea fondului semincier, q
x5- suprafaţa de legume, ha
p5 - productivitatea legumelor, q/ha
--producţia totală de legume, q
x6-suprafaţa pomilor şi arbuştilor fructiferi pe rod, ha
p6 - productivitatea pomilor şi arbuştilor fructiferi, q/ha
- producţia totală de fructe şi pomuşoare, q
Valorile constantelor din partea dreaptă reprezintă necesarul de produse de tipul X
estimat în funcţie de numărul populaţiei.
Suprafaţa de 762000 ha este valoarea indicată în anuarul statistic pentru anul 2011.
Restricţiile:
(3.3)
(3.4)
(3.5)
(3.6)
(3.7)
(3.8)
(3.9)
(3.10)
Sau
(3.11)
(3.12)
(3.13)
(3.14)
(3.15)

153
(3.16)
(3.17)
(3.18)
Productivitatea medie a culturilor calculată pentru anii 2007-2011 constituie: grîu- 22,9
q/ha, sfeclă pentru zahăr-262,3 q/ha, floarea-soarelui- 13,4 q/ha, cartof- 91,5 q/ha; legume- 86,02
q/ha, fructe-33,34 q/ha.
Coloana din tabelul de mai jos, întitulată R1, afişează rezultatele obţinute în cazul
includerii în model a productivităţii medii a culturilor calculată pentru anii 2007-2011, ha;
R2- rezultatele obţinute în cazul includerii în model a productivităţii medii a culturilor majorată
cu 5 %, ha;
R3-rezultatele obţinute în cazul includerii în model a productivităţii medii a culturilor majorată
cu 10 %, ha.
Tabelul 3.11. Rezultatele modelului
R1, ha R2, ha R3, ha
F(x) 741808,85 706393,16 674406,83
X1 490378,79 466930,33 445843,16
X2 15327,79 14597,63 13934,36
X3 60722,24 57844,41 55185,40
X4 40983,30 39030,58 37255,49
X5 46659,95 44438,54 42419,04
X6 87736,77 83551,67 79769,40
Sursa: Elaborat de autor
Analizînd datele tabelului de mai sus putem afirma faptul că pentru a satisface necesarul
de produse alimentare de origine vegetală pentru anul 2012, conform modelului era nevoie ca să
se însămînţeze 741808,85 ha. În cazul sporirii productivităţii tuturor culturilor cu 5 %, suprafaţa
totală planificată pentru însămînţare în anul 2012 se diminuează cu 35415,69 ha în mărime
absolută sau cu 4,77 p.p. în mărime relativă. În cazul majorării productivităţii potenţiale a
culturilor incluse în model cu 10 %, suprafaţa totală care era necesar să fie cultivată în anul 2012
pentru asigurarea consumului intern şi a fondului semincier se reduce cu 67402,02 ha în mărime
absolută sau cu 9,09 în mărime relativă. Din datele tabelului se observă faptul că dacă vom
majora productivitatea grîului în mărime de 22,9 q/ha cu 5 %, suprafaţa acestei culturi se va
reduce cu 23448,46 ha în mărime absolută sau cu 4,78 p.p în mărime relativă, iar dacă
productivitatea va spori cu 10 %, suprafaţa se va diminua cu 44535,63 ha în mărime absolută sau
cu 9,08 p.p. în mărime relativă.

154
Securitatea alimentară a populaţiei este unul din obiectivele de bază a mai multor programe
de dezvoltare la nivel naţional, cît şi internaţional, precum Obiectivele de Dezvoltare ale
Mileniului şi Summitului Mondial privind Alimentaţia care urmăresc reducerea în jumătate a
populaţiei ce suferă de foame către anul 2015.

3.4. Concluzii la capitolul 3


Producătorii agricoli preferă să cultive cereale şi floarea-soarelui din următoarele motive:
mecanizare pe scară largă, forţă de muncă redusă, necesităţi reduse de irigare, pieţe de desfacere
şi profit. În Republica Moldova nu se cultivă produse cu valoare adăugată înaltă din cauza
cerinţelor sporite de investiţii, potenţialului limitat de irigare şi cerinţelor de siguranţă
alimentară.
Creşterea masivă a rezultatelor financiare în anul 2013 comparativ cu anul 2012 a
întreprinderilor din industria pîinii a fost determinată, în principal, de recolta bogată de grîu în
anul 2013. La SA “Cereale-Vulcăneşti” şi “Cereale-Prut” în anul 2013 faţă de anul 2012 profitul
net a sporit respectiv cu 4,1 şi 4,6 mil lei în mărime absolută sau cu 64,0 şi 12,20 p.p. în mărime
relativă. Pierderea netă a SA “Ellevator Kelly-Grains” s-a redus în această perioadă cu 13,7 mil
lei în mărime absolută sau cu 46,13 p.p. în mărime relativă.
Deoarece fermierii au obţinut recolte bune în anul 2013, întreprinderile de procesare a
fructelor şi legumelor SA “Orhei-Vit” şi SA “Alfa-Nistru”, achiziţionînd mai multă materie
primă, au produs o cantitate mai mare de producţie şi ca rezultat au obţinut venit net şi profit net
mai mare.
O situaţie mai precară în ceia ce priveşte obţinerea rezultatelor financiare se atestă la
unele întreprinderi avicole. Astfel, la întreprinderile SA “Floreni” şi “Avicola (Corlăteni)”
profitul net s-a diminuat în anul 2013 faţă de anul 2012 respectiv cu 6,5 şi 2,5 mil lei în mărime
absolută sau cu 40,63 şi 100 p.p. în mărime relativă.
În anul 2013 faţă de anul 2012 profitul net la SA “Tomai-Vinex”, “Cioc-Maidan-Vin”,
“Ungheni Vin” şi “Fabrica de vinuri Slobozia Mare” a sporit respectiv cu 1,1; 0,7; 1,0 şi 5,1 mil
lei în mărime absolută sau cu 91,67 p.p., 87,50 p.p., 2,25 ori şi 52,0 ori.
Republica Moldova nu este dependentă de importul producţiei de cerealiere, cu excepţia
anului 2007, deoarece o mare parte din suprafeţele agricole sunt însămînţate cu aceste culturi. Un
nivel foarte redus şi relativ constant a gradului dependenţei de import în perioada 2007-2013 se
atestă la producţia de floarea-soarelui, cu excepţia anului 2007, dar cu toate acestea nivelul
înregistrat în acest an se află în limita intervalului admisibil. Această situaţie este explicată de
faptul că producătorii agricoli se specializează în cultivarea acestei culturi.

155
Gradul de dependenţă de importul de cartof înregistrează valori normale pe parcursul
perioadei 2007-2013. Un nivel optim a gradului de depenţă de import se atestă şi la producţia de
legume şi bostănoase alimentare. Republica Moldova este dependentă de importul producţiei de
fructe. Chiar dacă ţara noastră este supraasigurată cu fructe, dependenţa de import este cauzată
de faptul că exportăm materie primă (fructe), dar importăm produse finite. O altă cauză este
insuficienţa încăperilor frigorifice şi ca rezultat fructele autohtone sunt neaccesibile în afara
sezonului.
Un nivel înalt a gradului de dependenţă de import se înregistrează la producţia de carne în
anii 2008, 2012 şi 2013, acest indicator majorîndu-se în anul 2013 în comparaţie cu anii 2007,
2009, 2010, 2011 şi 2012. Condiţiile climaterice nefavorabile şi posibilităţile reduse de irigare
care diminuează baza furajeră, precum şi subvenţiile limitate sunt principalele cauze ale
competitivităţii reduse a producţiei de carne. Republica Moldova nu este dependentă de importul
producţiei de lapte.
Datorită rentabilităţii înalte la producţia de ouă, gradul de dependenţă de import la
această producţie înregisrează valori foarte reduse pe parcursul perioadei analizate.
Printre principalele motive care cauzează în prezent preţuri reduse la produse pentru
agricultori se includ: dezvoltarea slabă a pieţelor en-gross, puterea de negociere redusă, lipsa de
canale de distribuţie, infrastructura slab dezvoltată şi acces limitat la pieţele externe. În prezent
în ţară nu există piaţă oficială de vînzări en-gross.
Nivelul de autoaprovizionare determinat la cereale în anii 2014 şi 2015 va depăşi nivelul
din anul 2012 respectiv cu 31,4 şi 29,1 p.p., iar la floarea-soarelui- cu 40,0 şi 5,1 p.p. Nivelul de
autoaprovizionare cu cartof în anul 2014 va fi mai mic decît cel înregistrat în anii 2010 şi 2011
respectiv cu 11,42 şi 27,22 p.p., iar cel determinat pentru legume şi bostănoase-mai redus cu
16,25 şi 12,55 p.p. În anul 2015 nivelul de autoaprovizionare cu lapte va fi mai mic decît cel
din anii 2007 şi 2010 cu 23,2 şi 22,3 p.p., iar la carne-mai redus cu 10,4 şi 11,9. Nivelul de
autoaprovizionare cu ouă în anul 2015 va fi mai mare decît cel din anii 2007, 2009 şi 2011
respectiv cu 19,2; 20,5 şi 25,4 p.p.
Pentru satisfacerea necesarului de produse alimentare de origine vegetală pentru anul
2012, conform modelului elaborat, era nevoie ca să se însămînţeze 741808,85 ha. Dacă vom
majora productivitatea grîului în mărime de 22,9 q/ha cu 5%, suprafaţa acestei culturi se va
reduce cu 23448,46 ha în mărime absolută sau cu 4,78 p.p în mărime relativă, iar dacă
productivitatea va spori cu 10 %, suprafaţa se va diminua cu 44535,63 ha în mărime absolută sau
cu 9,08 p.p. în mărime relativă.

156
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI:
Problema ştiinţifică care a stat la baza acestei cercetări, investigarea aspectelor teoretice,
metodologice şi practice ale managementului competitivităţii sectorului agroalimentar în
contextul asigurării securităţii alimentare, ne-au permis formularea următoarelor concluzii:
1) Competitivitatea sectorului agroalimentar reprezintă un sistem de avantaje concurenţiale,
utilizarea cărora ar asigura dezvoltarea durabilă şi eficientă a acestui sector, iar, prin urmare,
managementul competitivităţii sectorului agroalimentar reprezintă un proces orientat la formarea
şi utilizarea eficientă a resurselor şi avantajelor concurenţiale prin intermediul politicii ramurale,
strategiei şi tacticii de realizare a acestora.
2) Securitatea alimentară reprezintă un sistem funcţional bine organizat care asigură toate
categoriile populaţiei cu produse alimentare conform normelor fiziologice adoptate din contul
producţiei proprii şi a raţionalizării importului necesar pentru acele produse, producerea cărora
este imposibilă din cauza lipsei condiţiilor interne.
3) Dependenţa securităţii alimentare de competitivitatea sectorului agroalimentar a fost puţin
studiată în literatura de specialitate. Relaţia dintre competitivitate şi securitatea alimentară a fost
cercetată de către specialiştii FAO care au studiat legătura dată sub aspectul accesului fizic şi
economic la alimente. Totodată, corelaţia a fost studiată de unii autori prin prisma aspectelor de
consum, producere, precum şi a celor economice.
4) Calitatea instituţiilor este identificată ca una din constrîngerile majore pentru dezvoltarea
sectorului agroalimentar al Republicii Moldova, însă la nivel de politici sunt trasate doar acţiuni
segmentare, ce ţin de consolidarea instituţiilor responsabile de competitivitatea sectorului:
MAIA, AIPA, ANSA, alte ministere de resort, organizaţiile de extensiune, instituţiile de
învăţămînt, organizaţiile de suport a afacerilor agroalimentare. În acest sens, este oportună
analizarea şi fixarea politicilor care trebuie promovate în toate domeniile de bază ce asigură
competitivitatea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova.
5) Politicile orientate în vederea sporirii competitivităţii sectorului agroalimentar al
Republicii Moldova, în opinia noastră, vizează următoarele blocuri: mediul de afaceri,
infrastructura şi managementul inovator. Acestea din urmă includ: concurenţa, impozitarea,
subvenţionarea, accesul la resursele financiare, infrastructura de transport, a calităţii, energetică
şi post-recoltare, serviciile de extensiune, ştiinţa, resursele umane, tehnologiile şi inovaţiile.
6) În topul produselor în care se specializează exporturile moldoveneşti predomină produsele
agricole şi cele agroalimentare. Primele grupe de produse în care Republica Moldova s-a
specializat pe parcursul ultimului deceniu sunt: băuturile, seminţele şi fructele oleaginoase,

157
fructele, preparatele din legume şi fructe, cerealele, grăsimile şi uleiurile de origine vegetală sau
animalieră.
7) Multiplicarea perioadelor de vreme extremală (seceta anilor 2007 şi 2012) a influenţat
direct volumul producţiei şi nivelul de autoasigurare cu produse agricole. Astfel, în perioada
anilor 2007-2013, Republica Moldova a fost aprovizionată cu cereale şi cartof, în afara anilor
2007 şi 2012 cînd nivelul de autoasigurare a fost mai mic de 80%. De asemenea, cu excepţia
anului 2012, volumul producţiei culturilor leguminoase a permis menţinerea unui nivel
satisfăcător de autoasigurare. În perioada 2006-2013, în Republica Moldova, consumul pe cap de
locuitor de carne şi produse din carne (cu excepţia anului 2013), lapte şi produse lactate, precum
şi ouă este mai redus decît prevăd normele fiziologice de consum. În acelaşi timp, s-a consumat
de către un cetăţean mai puţin cartofi, legume şi bostănoase, fructe, pomuşoare şi struguri,
precum şi produse de panificaţie decît prevăd normativele ştiinţifice.
Totodată, Republica Moldova este asigurată cu lapte, produse lactate, ouă, iar în ceea ce
priveşte producţia de carne, nivelul de autoasigurare a fost unul satisfăcător, excluzînd anii 2008
şi 2013.
8) Indicele de corelaţie dintre salariul mediu lunar al unui salariat în economie şi preţurile
de consum a produselor alimentare s-a majorat în anul 2012 comparativ cu anii 2009, 2010 şi
2011 respectiv cu 4,58, 1,63 şi 2,75 unităţi, motivul fiind majorarea indicelui de creştere a
salariului nominal în această perioadă.
Soluţionarea problemei ştiinţifice cu referinţă la elucidarea corelaţiei competitivitatea
sectorului agroalimentar – securitatea alimentară şi determinarea implicaţiilor manageriale la
macronivel a permis formularea unor recomandări:
1. Agricultura, spre deosebire de alte sectoare, are nevoie de stimulente guvernamentale, de
politici de susţinere financiară. Totodată, se recomandă autorităţilor responsabile, în măsura în care
permit normele OMC, să protejeze piaţa internă de importuri ieftine, dar necalitative, printr-un
sistem de taxe de import şi/sau bariere netarifare (calitatea joasă, modificări genetice, conţinutul
sporit de toxine etc.).
2. Beneficiile condiţiilor climatice favorabile (cu excepţia anilor secetoşi) nu sunt
repartizate uniform în tot sectorul agricol. Astfel, datorită creşterii importante a ofertei diverselor
produse agricole la nivel intern şi regional, micii agricultori se confruntă cu preţuri de vînzare prea
mici care le subminează profitabilitatea. În contextul dat, un accent aparte urmează a fi pus pe
consolidarea puterii de negociere a micilor producători agricoli în faţa intermediarilor. Aceasta s-ar
putea realiza prin diminuarea asimetriei informaţiilor dintre părţi, şi anume prin implementarea
unor mecanisme electronice pentru comercializarea produselor agricole. În plus, piaţa

158
intermediarilor prezintă toate caracteristicile unei concurenţe de mono- şi oligopson, care permite
unui număr mic de companii să opereze la marje ridicate, în detrimentul majorităţii producătorilor
agricoli. În acest context, se recomandă Consiliului Concurenţei să investigheze atent această
situaţie de mono- şi oligopson.

3. Aprobarea, anual, a regulamentelor noi cu privire la subvenţionare creează instabilitate


în rîndul producătorilor şi scade interesul acestora de a investi. Prin urmare, recomandăm
perfecţionarea cadrului legal în vederea adoptării regulamentelor de subvenţionare pe o perioadă
de 5 ani, ceea ce va da posibilitate de a planifica subvenţiile, asigura continuitatea procesului de
producţie şi recupera investiţiilor în termeni optimali. Toate subramurile agriculturii trebuie să
beneficieze anual de subvenţii şi nu doar acelea care au obţinut rezultate scăzute în anii
precedenţi.
Ponderea în PIB a fondului de subvenţionare a agriculturii, determinată pentru perioada
2007-2013, arată o cifră foarte scăzută, fiind mai mică de 1% (calculele autorului din anexa 28).
Dat fiind, că aceste mijloace sunt cronic insuficiente pentru revitalizarea sectorului, propunem
stabilirea mărimii acestui fond nu mai puţin de 1,5% din valoarea PIB-ului.
4. Sporirea competitivităţii agriculturii urmează a fi realizată prin elaborarea şi transferul
tehnologiilor inovaţionale, dar şi în complex cu dezvoltarea de ansamblu a spaţiului rural. În
acest context, se recomandă perfecţionarea structurii organizatorice a Agenţiei de Intervenţii şi
Plăţi pentru Agricultură prin crearea unei direcţii responsabile de finanţarea proiectelor de
dezvoltare rurală: canalizare, apeduct, poduri şi căi de acces, întreprinderi mici de procesare a
materiei prime agricole (de procesare a soii, linii de producere a sucurilor de fructe, de producere
a cartofului congelat etc.), precum şi finanţarea proiectelor în domeniul producerii bioenergiei.
Acest fapt va contribui la sporirea valorii adăugate a producţiei agricole.
5. Unul din determinanţii securităţii alimentare este siguranţa alimentelor. Atribuţia în
cauză revine, primordial, Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. Totodată, în vederea
perfecţionării colaborării agenţiei cu diverse structuri specializate şi economiei resurselor
financiare, recomandăm includerea în cadrul structurii acestei agenţii a unui consiliu ştiinţific
format din cercetători din domeniul agronomiei, economiei, chimiei, biologiei, ocrotirii sănătăţii
etc.
7. În condiţiile Acordului de Asociere la UE, asigurarea succesului producătorilor agricoli
rezidă şi în asocierea acestora. În acest context, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
urmează să stimuleze şi să promoveze mai insistent politica de creare a grupurilor de
producători, ceea ce le va da posibilitate acestora să îşi planifice, ajusteze producţia în funcţie de

159
cerinţele pieţei, să obţină subvenţii din fondurile guvernamentale sau europene, dar şi să
comercializeze producţia la preţuri mai mari.
8. În contextul analizei impactului politicilor şi factorilor principali care influienţează
competitivitatea sectorului agroalimentar, recomandăm Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare utilizarea blocului de indicatori generali şi secundari (sintetizaţi de autor, anexele 31-
32), în scopul evaluării anuale a progresului competitivităţii sectorului agroalimentar.

160
BIBLIOGRAFIE

a) în limba română:
1. Alecu I., Merce E. şi alţii. Management în agricultură. Ed Ceres, Bucureşti, 1997
2. Alexandri C. Securitate şi echilibru alimentar în România. Monografie. Bucureşti: GEEA,
2001, 226 p.
3. Alexandri C. Securitatea alimentară din România şi identificarea principalelor riscuri. În:
Economia agroalimentară şi Dezvoltarea rurală în România. Implicaţii ale Politicii Agricole
Comune asupra securităţii alimentare, sesiunea ştiinţifică anuală organizată de Institutul de
Economie Agrară, 8 decembrie 2011, editura Academiei Române, 609 pag.
4. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2007. Chişinău, 2007. 557 p.
5. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2008. Chişinău, 2008. 580 p.
6. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2013. Chişinău, 2013, 554 p.
7. Bajura T. Economia Agrară şi dezvoltarea spaţiului rural: monografie. Chişinău CEP USM,
2007, 156 p.
8. Bajura T. Dimensiunile şi tendinţele securităţii alimentare în Republica Moldova. În:
Economie şi sociologie. Chişinău, 2012, N. 4, p.9-18.
9. Banu C. Sahleanu E. Alimente. Alimentaţie. Sănătate: monografie, Bucureşti:AGIR, 2005,
350 p.
10. Bărbulescu Constantin Pentru creşterea competitivităţii întreprinderilor româneşti pe piaţa
Uniunii Europene. Monografie. Bucureşti. Edit. Economică, 2005, 238 p.
11. Buga O., Factor ice determină migrarea forţei de muncă şi consecinţe asupra lor. Reforme
economice, avantaje şi dezavantaje. AŞM. Chişinău, 2004, p. 112-118.
12. Bulgaru M. Dreptul de a mânca, Bucureşti, Editura Economică, 1996, 584 pag.
13. Burlacu N. Managementul competitivităţii - problemele şi modalităţile de asigurare a ei în
activitatea de antreprenoriat în Republica Moldova. În: Analele Academiei de Studii Economice
din Moldova, 2001, vol.1, p. 140-144, p.140-144].
14. Căpăţînă Gr. Componentele politicilor macroeconomice din domeniul agroindustrial al
Republicii Moldova. Economica, Nr. 3, ASEM, Chişinău, 2004, p. 34-36.
15. Chiran A., Gîndu, Marketing agrar , edit. Periscop, Iaşi, 1997, 314 pag.
16. Chivu L., Competitivitatea în agric-ră – analize şi comparaţii europene, Academia Română,
Centrul Român de Economie comparată şi Consens, edit. Expert, 2002, 272 pag.
17. Chivu L., C. Ciutacu, V.I. Franc Agricultura între restricţiile comerciale globale şi politicile
comunitare, Academia Română, Bucureşti, edit. Expert, 2003, 116 pag

161
18. Cimpoieş D. Evaluarea consolidării exploataţiilor agricole prin prisma dimensiunii
economice. În: Ştiinţa Agricolă. UASM, Moldova, nr.2, 2011, p. 85-94. ISSN 1857-0003.
19. Ciobanu I., Ciulu R. Strategiile competitive ale firmei: monografie. Iaşi: POLIROM, 2005,
336 p.
20. Condrea E. Securitatea alimentară: obiective şi priorităţi. În: International Scientific and
Practical Conference. Economic growth in conditions of internationalization, Chişinău 2011, vol
II, ed. 6, 20-21 octombrie, p. 52-55
21. Condrea E. Monitorizarea dezvoltării mediului concurenţial pe pieţele agroalimentare. În:
Analele IEFS, ed. II-a, Chişinău, 2012, p.64-67
22. Condrea E. Estimarea gradului de asigurare cu produse de origine animalieră. În:
International Scientific and Practical Conference. Economic growth in conditions of
internationalization, Chişinău 2012, vol I, ed. 7, 18-19 octombrie, p. 146-152
23. Condrea E. Evaluarea competitivităţii sectorului agrar al Republicii Moldova. În: IV
Conferinţă Internaţională ştiinţifico-practică “Integrarea ştiinţei economice şi practicii ca
mecanism al dezvoltării eficiente a societăţii contemporane”, 21-22 noiembrie 2013, Chişinău,
2014, p. 73-76
24. Condrea E. Analiza mediului concurenţial al sectorului agrar al Republicii Moldova. În:
Lucrări ştiinţifice, vol. 37, UASM, Facultatea de Economie, Chişinău, 2013, p. 255-258
25. Condrea E. Perspectivele asigurării securităţii alimentare a Republicii Moldova. În: Meridian
Ingineresc, publicaţie tehnico-ştiinţifică şi aplicativă fondată la 9 februarie 1995, nr. 1, Chişinău,
2014, p. 68-73
26. Condrea E. Contribuţia întreprinderilor autohtone la asigurarea securităţii alimentare a
Republicii Moldova. În: Analele INCE, nr. 1, Chişinău, 2014, -0,52 c.a.
27. Cotelnic A., Nicolaescu M., Cojocaru V., Management (în definiţii, scheme şi formule),
C.E.P. al ASEM, Chişinău, 1998
28. Davidovici I., Dinu Gavrilescu- coordonatori, Economia creşterii agroalimentare, edit.
Expert, Bucureşti 2002, 614 pag ISBN 973-8177-61-8]
29. Dima D. (coordonator), I. Diaconescu, R. Pamfilie, R. Procopie, C. Păunescu, D. Popescu,
M.Bobe, L. Chiru, V. Andrei, Mărfuri alimentare şi securitatea consumatorului. Edit.
Economică, 2006, 340 pag.
30. Furdui T., Găină B., Tudorache G. Contribuţia instituţiilor ştiinţifice din sectorul
agroalimentar în asigurarea securităţii alimentare în 2006-2010. În: Agricultura Moldovei.
Chişinău, 2011, N. 4-5. p.18-19.

162
31. Gavrilescu D., Giurcă D. coordonatori Economie agroalimentară, edit. Expert, Bucureşti
2000, 648 pag.
32.Gavrilescu D., Florian V. Economia rurală din România. Academia Română, Institutul
Naţional de Cercetări Economice, Institutul de Economie Agrară, Bucureşti: edit. Terra nostra,
2007, 288 p.
33. Gavrilescu D. coordonator. Interdependenţe între dezvoltare durabilă a agriculturii şi a
spaţiului rural românesc cu ţările membre ale UE. Academia Română, Institutul Naţional de
Cercetări Economice, Institutul de Economie Agrară, Bucureşti, edit. Expert, 2007, 136 p.
34. Gumeniuc I. Reducerea costurilor şi sporirea competitivităţii producerii întreprinderilor
industriei de zahăr. Autoref. tezei dr. în economie. Chişinău, 2007, 24 p.
35. HG a Republicii Moldova Nr. 282 din 11 martie 2008 cu privire la aprobarea Strategiei
naţionale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-
2015) nr.. MO al R. Moldova. 2008, nr. 57-60, p. 20-41.
36. HG a Republicii Moldova Nr. 902 din 28.08.2000 pentru aprobarea Regulamentului cu
privire la modul de calculare a minimumului de existenţă. MO nr.115/1002 din 07.09.2000
37. HG a Republicii Moldova Nr. 793 din 02.12.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, structurii şi
efectivului-limită ale aparatului central al acestuia.
38. HG a Republicii Moldova Nr. 60 din 04.02.2010 cu privire la crearea Agenţiei de Intervenţie
şi Plăţi pentru Agricultură.
39. HG a Republicii Moldova Nr. 51 din 16.01.2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
40. HG a Republicii Moldova Nr. 747 din 03.10.2011 cu privire la aprobarea strategiei în
domeniul siguranţei alimentare pentru anii 2011-2015, MO nr. 170-175 din 14.01.2011
41. HG a Republicii Moldova Nr. 416, 14 iunie 2012 cu privire la aprobarea proiectului de lege
pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de
Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă”, semnat la Chişinău la 28
mai 2012, MO nr. 130 din 26.12.2012
42. Ionel I., Alboiu C., Alexandri C. Economia agriculturii neconvenţonale. Academia Română,
Institutul Naţional de Cercetări Economice, Institutul de Economie Agrară, Bucureşti, edit. Terra
Nostra, Iaşi, 207 p.
43. Ioniţă I. Marketingul urban şi competitivitatea oraşelor. Autoref. tezei dr. în economie.
ASEM, Chişinău, 2008, 27 p.
44. Legea nr. 78 din 18.03.2004 cu privire la produsele alimentare.

163
45. Legea nr. 243-XV din 08.07.2004 cu privire la asigurarea subvenţionată a riscurilor de
producţie în agricultură.
46. Legea nr. 257 din 27.07.2006 cu privire la organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor
agricole şi agroalimentare. MO nr. 142 din 8.09.2006 art. 200.
47. Legea nr. 113 din 18.05.2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale
legislaţiei privind siguranţa alimentelor.
48. Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 348 din 23.11.2006. MO nr. 189-192
49. Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 254-XVI din 23.11.2007. MO nr. 192-193/745 din
13.12.2007
50. Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 244-XVI din 21.11.2008. MO nr. 223-225/824 din
16.12.2008
51. Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133-XVIII din 23.12.2009. MO nr. 193-196/619 din
29.12.2009
52. Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 52 din 31.03.2011. MO nr. 63-64/151 din
20.04.2011
53. Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 282 din 27.12.2011. MO nr. 19-20/46 din
25.01.2012
54. Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 02.11.2012. MO nr. 263-269 din
21.12.2012
55. Lîsîi i. Statistica agriculturii, Centrul editorial al UASM, 2002, 285 p.
56. Lup A. Introducere în economia şi politica rural-agrară. Constanţa: ExPonto, 2007, 873 p.
57. Mija N., Dupouy E., Bernic D., Livcutnic M. Securitatea alimentelor şi igiena în alimentaţia
publică: îndrumar de laborator; Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, 2008, 64 p.
58. Moldova – Gestionarea securităţii alimentare şi a sănătăţii agricole: plan de acţiuni. Banca
Mondială, 95 p.
59. Moldoveanu M. Coordonate ale economiei mondiale –între deziderate şi realităţi. Academia
Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Institutul de Economie Mondială „C.
Murgescu”, Bucureşti, CIDE, 2008, 17 p.
60. Movileanu P. Estimarea economică a utilizării resurselor umane în sectorul agroalimentar.
Tipografia Reclama, Chişinău, 1999, 328 p.
61. Nicolescu O. Strategii manageriale de firmă. Bucureşti, edit. Economică, 1998, 575 p.
62. Nicolescu O., Zaiţ D., Managementul competitivităţii şi benchmarkingul. Minidicţionar de
management. Edit. Pro Universitaria, Bucureşti, 2011, 72 p.

164
63. Otiman P. I. Alternativele economiei rurale a României: dezvoltarea agriculturii sau
insecuritate alimentară şi deşertificare rurală severă, edit. Academiei Romîne, Bucureşti 2011,
311 pag.
64. Pelinescu E. Cursul de schimb şi competitivitatea în perspectiva aderării la UE, edit. Expert,
Bucureşti, 2006, 368 pag.
65. Petrovici S., Belostecinic Gr. Marketing, , , edit. Universitas, edit. ASEM, Chişinău, 1998,
377 pag.
66. Pop N. Riscurile economice – o provocare la adresa securităţii naţionale. Monografie.
Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice. Bucureşti: CIDE, 2006, 25 p.
67. Popescu M. Impactul noii economii asupra ]ntreprinderilor mici şi mijlocii. Academia
Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti: CIDE, 2006, 51 p.
68. Raport de ţară – Republica Moldova (Poster). Proiect PC 7 ”Explorarea potenţialului
comerţului agroalimentar şi biomasei în ţările CSI”, INCE, Noiembrie, 2014
69. Rusu M. Dezvoltarea rurală în România: politici şi structuri economice. Bucureşti: Expert,
2005, 203 p.
70. Smîc A. Factorii umani ai competitivităţii economiei naţionale. Autoref. tezei dr. în
economie, ASEM, Chişinău, 2007, 23 p.
71. Spivacenco A. Mecanismul vectorilor de acţiune asupra majorării eficienţei economice a
agriculturii şi a asigurării securităţii alimentare naţionale. Revista economică. Sibiu-Chişinău,
2009. Nr. 2. p. 181-187
72. Stratan A., Clipa V., Pelivan M., Fală A. Analiza competitivităţii naţionale prin prisma
indicatorilor de performmanţă a exporturilor, Chişinău, 2011, IEFS
73. Stratan A., Litvin A. Abordări metodologice în vederea stimulării comerţului cu produse
calitative. În: Economie şi Sociologie. Chişinău, N. 1, 2010, p.58-63.
74. Stratan A. Politici şi mecanisme de funcţionare ale pieţei agroalimentare, Integrarea
europeană şi competitivitatea economică Simpozion internaţional (23-24 septembrie 2004),
Chişinău, ed. Poligr al ASEM, 2004, Vol. 1, p. 304-308.
75. Strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015. MO Nr. 170
din 03.11.2006, articolul 1312.
76. Strategia de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural din Moldova 2014-2020, 98 pag.
77. Timofti E. Eficienţă şi competitivitate în agricultură. IEFS, UASM, Chişinău, 2009. ISBN
978-9975-9823-5-1. Complexul Editorial-Poligrafic, IEFS, 296 pag.
78. Toderoiu F. Sectorul agroalimentar în economia natională. O stare actuală şi evaluări
prospective: monografie. Bucureşti: CIDE, 2007, 36 p.

165
79. Todos I. Implimentarea Sistemului Integrat de Management Calitate-Mediu şi Securitatea
Alimentară- factor decisiv în sporirea calităţii serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. În:
Drept, Economie şi Informatică. Chişinău- Constanţa, 2008, N. 1, p. 94-103
80. Ţurcanu P., Stratan A. Mecanismul funcţionării politicii agricole în perspectiva integrării
europene, Ştiinţa Agricolă, Chişinău, 2005, Nr. 2, p.68-71

b) în limba rusă:
81. Азоев Г.Л. Конкуренция: анализ, стратегия и практика. Москва: Центр экономики и
маркетинга, 1996. 280 с.],
82. Алтухов А. И. Продовольственная безопасность страны и ее оценка. Экономика
сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятии. Москва ,2008, N 5, с.1-4
83. Алтухов А. Риски на зерновом рынке России и пути их преодоления. В: АПК-
Экономика, управление. Москва, 2013, N. 1. c.
84. Ансофф И. Стратегическое управление. Москва: Экономика, 1989. 519 с.]
85. Афонина В. Роль инвестиций в модернизации сельского хозяйства .
Международный сельскохозяйственный журнал : научно-произв. журнал . -2012. - N 5. - с.
20-23
86. Ахмадалиев Т. М. Управление конкурентоспособностью промышленной продукции
(на примере конденсаторостроения). СПб.: Изд-во С. Петерб. ун-та экономики и
финансов, 1994, 164 с.
87. Герасенко В. П., Котов Г. К. Развитие экономической конкуренции. Гомель: Бел.
центр бизнеса “Альтаир”, 2000, 119 с.
88. Гриневич М. Н, Устинович В. А., Зеленковская Н.В. Производственная стоимость и
конкурентоспособность предприятия. Могилев: Белорусско-Российский университет,
2004, 208 с.
89. Гусаков В. Г., Ильина З. М., Бельский В. И., Батова Н.Н., Баран Г.А.
Продовольственная безопасность, термины и понятия. энциклопедический справочник -
Минск: Белорусь. наука, 2008, 535 с.
90. Гусаков В. Г. и др. Продовольственная безопасность Республики Беларусь.
Мониторинг -2009. в контексте региональных аспектов. Институт системных
исследований в АПК НАН Беларусь, 2010, 136 с.
91. Дихтль Е. Хёршген Х. Практический маркетинг. Учебное пособие: перевод с
немецкого. Москва: Высшая школа, 1995. 255 с.],

166
92. Долинская М. Г., Соловьев И. А. Маркетинг и конкурентоспособность промышленной
продукции. М.: Изд-во стандартов 1991, 125 с.
93. Дурович А. П., Экономические показатели конкурентоспособности товаров: учеб.
пособие. Минск: БГЭУ, 1995, 56 с.
94. Захаренко В. Продовольственная безопасность России (агротехнический аспект).
Экономист. Москва ,2011, N 6, с. 27-30
95. Зеленцова С., Крупко А. Продовольственная безопасность и социальное развитие
регионов. АПК: Экономика управление. Москва, 2010 N. 3, с. 63-70.
96. Зубков В. Глобальная продовольственная безопасность и Россия. Экономика сельского
хозяйства России. Москва ,2011, N 7, с. 29-30
97. Илъина З.М., Батова Н.Н. Конкурентоспособность продукции и продовольственная
безопасность. Теоретические и практические аспекты- Минск: Институт системных
исследований в АПК НАН Беларуси, 2010,120 с.
98. Илъина З.М., Кондратенко С.А. Регионалъный продоволъственный рынок.
Теоретические и методологические аспекты /- Минск: Институт системных исследований
в АПК НАН Беларуси, 2010.-218 с.
99. Илъина З.М. и др. Угрозы продовольственной безопасности: оценка и упреждение.
Методические предложения.- Минск: институт экономики НАН Беларуси, 2008.-80 с.
100. Илъина З.М. и др., Научные основы импортозамещения: на примере
импортозамещения продукции АПК, Минск: БГЭУ, 1999, 167 с.
101. Kaзамбаев M.Э. Kak oбeспecчить продовольственную безопасность? Экономикa
Kaзaхстaнa. – 1997. - № 11-12. – S. 49-54.

102. Камаев В. Д. и др., Экономическая теория, 13.-e изд., перераб. и доп. –М.: ВЛАДОС,
2007, 590 с.’
103. Кокорев В. И., Таран В. А., Щегорцов В. А. Конкуренция: слагаемые факторы
конкурентоспособности и успеха: монография. Минск: БГАФК, 2003, 324 с.
104. Концепция национальной продовольственной безопасности. Минск: Ин-т аграрной
экономики НАН Беларуси, 2004, 96 с.
105. Котлер Ф. и др. Основы маркетинга: перевод с английского. 2-е издание. Москва:
СПб. Вильямс, 2003. 932 с.],
106. Котова Л. Г., Сафонова О. Продовольственная безопасность страны. Аграрная наука.
Москва, 2012, N. 12, с. 2-4.

167
107. Крылатых Э. Н. Продовольственная безопасность и присоединение России к ВТО.
Современная Европа. Москва, 2012, N. 4 с. 91-102
108. Крылатых Э. Н. Продовольственная безопасность в условиях интеграции: тенденции,
достижения, угрозы. Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих
предприятий. Москва, 2013, N. 4 с. 16-19
109. Куликов Г. В. Японский менеджмент и теория международной
конкурентоспособности. М.: Экономика, 2000, 247 с.
110. Мескон М. Х., Альберт М., Хедоури Ф. Основы менеджмента. Москва,1992, 422 с.
111. Милосердов А.В. – Продовольственный кризис: причины и последствия. В:
Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятий. 2011, Москва, N. 8,
c. 4-8.
112. Михайлов А. Э. Продовольственная безопасность в системе национальной
конкурентоспособности: критерии оценки и риски КубГАУ, №92(08), 2013 года
113. Оксанич Н.И., Малышева Е.Н., Завгороднева О.В. – Рациональное размещение
отраслей сельского хозяйства как условие обеспечения продовольственной безопасности.
В: Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятий. 2009, Москва,
N. 11, c. 22-27
114. Папцов А.Г., Козлова С.В.– Стратегический план поддержки сельского
хозяйства США. В: Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятий.
2009, Москва, N. 6, c. 75-77.
115. Пети В., Смит А., Риккардо Д., Антология экономической классики. М.: Эконов,
1993/ Т.1. 475 с.
116. Пизенгольц В.М. – Становление качества и безопасности молочной продукции в
России. В: Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятий. 2009,
Москва, N. 4, c. 44-47.
117. Позняковский В. М. Гигиенические основы питания, качество и безопасность
пищевых продуктов, Сибирское университетское издательство, Новосибирск 2005, 516 с.
118. Программа социально-экономического развития Республики Беларусь на 2006-2010
годы. Минск: Беларусь, 2006, 176 с.
119. Родионова И. А. Инновационный путь развития аграрной экономики. В: Инновации.
N. 9, 2010, Санкт-Петербург, с. 70-73
120. Семиков С. Инвестиции в АПК России: проблемы и перспективы. В: Вопросы
экономики переходного периода. Москва, N. 11, 2006, c. 34-43.

168
121. Силко Е.А. – Развитие рынка овощной продукции в Волгоградской области. В:
Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятий. 2012, Москва, N.
10, c. 51-55
122. Сто крупнейших акционерных обществ РМ по итогам 2013 года. Экономическое
обозрение. 27 июнь, 2014, N. 24 (1048), c. 10
123. Ушачев И. Г. Аграрная политика по обеспечению продовольственной безопасности в
условиях нарастания мирового продовольственного кризиса, М.:ФГНУ
Росинформагротех, 2010.- 32 с.
124. Фатхутдинов Р.А. Управление конкурентоспособностью организации. Учебное
пособие. Москва: Эксмо, 2004. 544 с.]
125. Фурс И. Н. Конкурентоспособность продовольственных товаров: учеб. пособие.
Минск: УП “ИВЦ Минфина”, 2004, 346 с.
126. Четыркина Н. Ю. Управление конкурентоспособностью организаций сферы услуг.
Учебное пособие. Изд-во СПбГУЭФ, 112 c.].
127. Швец В. Е. Об управлении конкурентоспособностью продукции на предприятии.
Ленинград, 1990, 29 с.
128. Шевченко О. Н. Использование инновационных технологий современными
российскими предприятиями. Вопросы экономических наук. Москва. 2010, N. 2, с. 126.
129. Щетинина И.В., Кендюх Е.И. Инновации в АПК – основа повышения
конкурентоспособности и обеспечения продовольственной безопасности страны. Журнал
Инновации, ноябрь-декабрь, N 6, 2011, c. 45-49
130. Юданов А.Ю. Конкуренция: теория и практика. Москва: Акалис, 1998. 384с.

b) în limba franceză:
131. Biraben J. N. Essai sur l’évolution du nombre des hommes, Population, Nr. 1, 1979, p. 13-
25.
132. Cauvin J. Naissance des divinités- Naissance de l’agriculture, Editions du CNRS, col.
„Empreintes”, Paris, 1994, 304 p.
133. Dumont R. Le problème agricole français, Les editions Nouvelles, Bibliotèque d’économie
contemporaine, Paris, 1946, p. 382
134. Dumont R. Les leçons de l’agriculture américaine, Flammarion, Paris, 1949, p. 368
135. Ingham M. Management stratégique et compétitivité. Bruxelles: De Boeck Supérieur, 1995.
572 p.]

169
136. Les premiers villages de Syrie-Palestine du IX au VII millènaire avant J. C., col. „Maison
de l’Orient méditeranéen ancien”, Lyon, 1978, 160 p.
137. Perez R., Brabet J., Yami S. Management de la Compétitivité et Emploi. Paris: Editions
L'Harmattan, 2004. 380 pag.]

b) în limba engleză:
138. Arrov K. J., Scitovski T. Readings in Welfare Economics, American Economic Association,
London, Allen & Unwin, 1969, p. 97
139. Condrea E., The food problem in the context of world tendencies. În: Simpozionul ştiinţific
internaţional cu tema: Economie agrară şi dezvoltare rurală-realităţi şi perspective pentru
România, ed II-a, 8-9 septembrie 2011, Bucureşti, p. 32-39
140. Condrea E., The creation of the food security system of the Republic of Moldova. În:
Scientific Papers Series Management , Economic Engineering in Agriculture and Rural
Development, vol. 13, Issue 1, 2013, p.91-100
141. Condrea E. Assessing the degree of phytotechny products supply. În: Economie şi
Sociologie, Chişinău, 2012, nr.3, p.180-181
142. Condrea E. The sustainable development of the agro food market. În: Analele ASEM, ed.
XII-a, nr. 1, Chişinău, 2014, p. 108-115
143. Condrea E. Theoretical aspects of competition and the economic significance of
competitiveness. În:Economie şi Sociologie, nr. 1, 2012. Chişinău: IEFS, pp.151-156.
144. Jayne Th. , Minot N. Food security policy and the competitiveness of agriculture in the
Sahel: a summary of the “Beyond Mindelo” working paper No. 32, 1989
145. Landau R. Technology, Capital Formation and U.S. Competitiveness. În: International
Productivity and Competitiveness, New York: Oxford University Press, 1992, p.299-323.].
146. Longenecker J., Pringle Ch. Management, Charles Merril Publishing Company, Toronto,
London, Sydney, 1981
147. Muqiao Xu. China’s Socialist Economy, Foreign Languages Press, Beijing, 1985, p. 241.
148. Porter M.E. Competitive Strategy: techniques for analyzing industries and competitors.
New York: The Free Press, 1998. 422 p.]
149. Porter, M.E. (1990). The Competitive Advantage of Nations, Free Press, New York, 1990,
875 pag.
150. Porter, M. E. Competitive Advantage, Agglomeration Economies, and Regional Policy. In:
International Regional Science Review, vol. 19, 1996, p. 85-94

170
151. Porter M.E. Clusters and the new economics of competition, In: Harvard Business Review,
1998, p. 77-90
152. Samuelson P. A. Economics, Xth Edition, McGraw-Hill Book Company, New York, 1976,
p. 408
153. Sima E. Implications of organic farming upon sustainable rural development. Agricultural
economics and rural development, edit. Academiei Române, 2012, Bucureşti, N.2, p. 233.
154. Singh A., Zammit A. Employment and Unemployment, North and South, In Managing the
Global Economy, ed. J. Michie and J. Grieve Smith, Oxford University Press, Oxford, 1995, p.
11-134
155. Stratan A. Ensuring financial stability of protected areas, Foresight, precaution and risk:
preparing for the unexpected / NATO Advanced Research Workshop (2-5 May 2005), Chisinau,
2005, p.11
156. Toderoiu F. The Romanian agri-food economy-performance reductive effects after five
years of EU membership. Agricultural economics and rural development, edit. Academiei
Române Bucureşti, 2012, N.1, p. 34
Siteografie:
157. Balanţele resurselor alimentare şi utilizării lor.
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2278 (vizitat 29.11.2013).
158. Diagne M., Abelle S., Seck P. A., Diagne A. Competitiveness, yield variability and
agricultural trade for food security in Africa. FSC Brief No. 14.
https://ew.uni-hohenheim.de/fileadmin/einrichtungen/fsc/FSC_Brief_No.14.pdf
(vizitat 12.03.2014).
159. EVZ Chisinau. Interviu cu Vasile Bumacov. http://www.evz.ro/detalii/stiri/evz-chisinau-
interviu-cu-vasile-bumacov-ministrul-agriculturii-din-r-moldova-mai-bine-1049333.html
(vizitat 17.12.2013).
160. Food security and agricultural competitiveness: Concepts and Perspectives. Presentation to
the Caribbean Conference on Education for Rural People 18 – 19 May 2006, St. Lucia (în
Google) (vizitat 09.03.2014).
161. AIPA. Organigrama. http://aipa.gov.md/ro/content/organigrama(vizitat 21.12.2014).
162.ANSA. Organigrama. http://www.ansa.gov.md/ro/organigrama.html (vizitat 27.06.2014).
163. Noi.md. Moldova s-a plasat pe locul 37 în clasamentul ţărilor europene după ponderea
cheltuielilor alimentare în structura cheltuielilor de consum.
http://www.noi.md/md/news_id/3914/news_cat/38 (vizitat 18.01.2014).

171
164. BNS. Principii metodologice privind elaborarea balanţelor anuale a resurselor alimentare şi
utilizării lor.
http://www.statistica.md/public/files/Metadate/alte/Metodologia_Balanta_alimentara.pdf (vizitat
10.01.2014).
165. MAIA. Priorităţile strategice pentru activităţile Ministerului Agriculturii şi Industriei
Alimentare al Republicii Moldova în anii 2011 – 2015.
http://www.maia.gov.md/doc.php?l=ro&idc=48&id=14664 (vizitat 09.04.2013).
166. Sîrbu A. Interviu cu Vasile Bumacov despre “Moldova – ţară agrară”, preţuri în 2013, ce
trebuie să cultive moldovenii ca să facă bani şi tehnica viitorului – NO TILL. EPRESA
http://epresa.md/interviul-saptamanii/interviu-cu-vasile-bumacov-despre-moldova-tara-agrara-
preturi-in-2013-ce-trebuie-sa-cultive-moldovenii-ca-sa-faca-bani-si-tehnica-viitorului-no-till
(vizitat 07.12.2013).
167. Loughane Brian, cnr Blackall and Macquarie Sts, Barton ACT 2600. August 2014.
The Coalition’s Policy for a Competitive Agriculture Sector. August 2013
http://www.nationals.org.au/Portals/0/2013/policy/Coalition%202013%20Election%20Policy%2
0%20Agriculture%20%20final%20(2).pdf (vizitat 15.04.2014).
168. BNS. Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul II anul 2013. Anexă.
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4200&idc=168 (vizitat 12.06.2013).
169.Заблоцкая К. И. Продовольственная безопасность страны.
http://court.gov.by/by/grodno/news/ad7b3faca16e5f0d.html (vizitat 23.01.2014).
170. Зайцев Ю., Шелепов И. Проблемы обеспечения продовольственной безопасности и
стабильность цен на продовольственные товары.
http://www.rcicd.org/pub/entity/RC_News/4372/img/problemy-obespecheniya-
prodovolstvennoi-bezopasnosti-i-stabilnosti-cen-na-prodovolstvennye-tovary-pdf
(vizitat 11.02.2014).
171. .Климова Н. В. Продовольственная безопасность в обеспечении
конкурентоспособности страны. 2011. http://econf.rae.ru/science/6 (vizitat 02.03.2014).
172. Klaus Schwab (editor) The Global Competitiveness Report 2013–2014
http://www3.weforum.org/docs/WEF_GlobalCompetitivenessReport_2013-14.pdf
(vizitat15.07.2014).
173. Doing Business 2010 Reforming through difficult times.

http://www.doingbusiness.org/~/media/GIAWB/Doing%20Business/Documents/Annual-
Reports/English/DB10-FullReport.pdf (vizitat 20.07.2014).

172
174. Doing Business 2011.Making a difference for entrepreneurs
http://www.doingbusiness.org/~/media/GIAWB/Doing%20Business/Documents/Annual-
Reports/English/DB11-FullReport.pdf (vizitat 27.07.2014).

175. Doing Business 2012.Doing Business in a More Transparent World


http://www.doingbusiness.org/~/media/GIAWB/Doing%20Business/Documents/Annual-
Reports/English/DB12-FullReport.pdf (vizitat10.08.2014).

176. Doing Business 2013.Smarter Regulations for Small and Medium-Size Enterprises.
http://www.doingbusiness.org/~/media/GIAWB/Doing%20Business/Documents/Annual-
Reports/English/DB13-full-report.pdf (vizitat19.08.2014).
177. BNS. Suprafaţa însămînţată, producţia şi roada medie pe culturi agricole, categorii de
gospodarii, 1980-2013
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=AGR0201&ti=Suprafata+insamintata
%2C+productia+si+roada+medie+pe+culturi+agricole%2C+categorii+de++gospodarii%2C+198
0-2013&path=../Database/RO/16%20AGR/AGR02/&lang=1 (vizitat 27.11.2014).
178. BNS. Plantaţii multianaule pe culturi şi categorii de gospodarii, 1980-2013. Suprafaţa pe
rod, producţia şi roada medie.
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=AGR0202&ti=Plantatii+multianaule+
pe+culturi+si+categorii+de+gospodarii%2C+1980-
2013&path=../Database/RO/16%20AGR/AGR02/&lang=1 (vizitat 30.11.2014).
179. BNS. Efectivul vitelor şi păsărilor.
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp
180. BNS. Producţia principalelor produse animaliere pe categorii de gospodarii, 1980-2013
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=AGR0302&ti=Productia+principalelo
r+produse+animaliere+pe+categorii+de+gospodarii%2C+1980-
2013&path=../Database/RO/16%20AGR/AGR03/&lang=1 (vizitat 16.12.2014).
181. The world bank. GDP per capita (current US $).
http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD (vizitat 20.12.2014).
182. BNS. Comerţul exterior pe secţiuni şi capitole, conform Nomenclatorului Marfurilor (NM)
şi trimestre, 2005-2014
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=EXT0132&ti=Comertul+exterior+pe+
sectiuni+si+capitole%2C+conform+Nomenclatorului+Marfurilor+%28NM%29++si+trimestre%
2C+2005-2014&path=../Database/RO/21%20EXT/serii%20trimestriale/&lang=1
(vizitat 24.11.2014).

173
183. BNS. Indicii valorii unitare pe secţiuni conform Nomenclatorului Marfurilor (NM) şi grupe
de ţări, 2001-2013
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=EXT0201&ti=Indicii+valorii+unitare
+pe+sectiuni+conform+Nomenclatorului++Marfurilor+%28NM%29+si+grupe+de+tari%2C+20
01-2013++&path=../Database/RO/21%20EXT/serii%20anuale/&lang=1 (vizitat 05.12.2014).
184. BNS. Populaţia stabilă pe sexe şi medii, la începutul anului, 1970-2014
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=POP0101&ti=Populatia+stabila+pe+s
exe+si+medii%2C+la+inceputul+anului%2C+1970-
2014&path=../Database/RO/02%20POP/POP01/&lang=1 (vizitat 12.12.2014).
185. BNS. Preţurile medii de vînzare formate efectiv la producţia agricolă în întreprinderile
agricole şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier)1, lei pentru o tonă
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=335&id=2345 (vizitat 03.12.2014).
186.BNS. Consumul produselor alimentare pe locuitor.
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2278 (vizitat 20.12.2014).
187. BNS. IPC pe grupe de mărfuri-servicii, decembrie anul precedent=100, 2001-2013
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=PRE0103&ti=IPC+pe+grupe+de+mar
furi-servicii%2C+decembrie+anul+precedent%3D100%2C+2001-
2013&path=../Database/RO/05%20PRE/PRE01/serii%20anuale/&lang=1 (vizitat 26.11.2014).
188. Günther Fischer. The International Institute for Applied Systems Analysis. How can climate
change and the development of bioenergy alter the long-term outlook for food and agriculture?.
People at risk of hunger, baseline projection FAO-REF-00
http://www.fao.org/docrep/014/i2280e/i2280e03.pdf (vizitat 28.12.2014).

174
Anexa 1
Clasificarea factorilor competitivităţii întreprinderii

STRUCTURA FACTORILOR COMPETITIVITĂȚII ÎNTREPRINDERII

Interni externi

Tehnico- Social- Naturalo- De ramură De piață


organizatorici economici geografici -eficiența -
-starea -eficiența -condițiile organizării potențialu
resurselor de cheltuielilor de ramurii; l pieței;
muncă; curente; producție -calitatea bazei -ușurința
-calitatea utilizarea și calitatea informaționale accesului
obiectelor de mijloacelor materiilor și a celei pe piață;
muncă; de producție prime; metodico- -prezența
-progresul și și resurselor -condițiile normative cererii
inovativitatea de muncă; de de conducere în solvabile.
proceselor -stabilitatea asigurare ramură;
tehnologice; financiară de cu resurse -accesul la
-volumul funcționare acvatice, materii prime
introducerii a energitice calitative și
cercetărilor întreprinderii etc. condiții
tehnico- -rentabiitatea -infrastru- tehnico-
științifice; procesului de ctura de materiale de
-structura de producție; transport; aprovizionare;
producție a -starea -condițiile -nivelul de
întreprinderii condițiilor climaterice. unificare,
și optimizarea de muncă și standardizare și
regimurilor culturii certificare a
tehnologice; organizațio- producției
-organizarea nale de ramurale;
și sistemul de producție; -potențialul
remunerare a - starea tehnico-
muncii; infrastructu- științific al
-structura rii sociale ramurii;
organizatorică -formarea
de conducere; activității
- sistemul de inovațio-nale;
planificare, -sistemul de
evidență și pregătire și
control; perfecționare a
-sistemul de califica
stimulare a rii cadrelor
desfacerii.

Sursa: [97, pag.23].

175
Anexa 2

Tabelul 1 Numărul persoanelor cu risc de foame în lume (prognoza FAO), mil oameni
Regiunea 2000 2010 2020 2030 2040 2050
Africa Subsahariană 196 252 286 271 258 239
America Latină 56 43 31 20 14 10
Orientul Apropiat şi Africa de Nord 42 51 57 53 52 47
Asia de Est 173 139 104 68 42 26
Asia de Sud şi Sud - Est 364 378 362 278 192 136
Ţările în curs de dezvoltare 833 864 839 691 557 458
Sursa: [188].

176
Anexa 3
Mecanismul descoperirii şi prevenirii pericolelor securităţii alimentare

1. Determinarea domeniilor 2. Descoperirea potențialelor


principale de apariție a pericole interne și externe a
riscurilor asigurării alimentare în securității alimentare,
scopul evidențierii factorilor clasificarea lor
destructivi care condiționează
apariția pericolelor

3. Elaborarea sistemului
7. Elaborarea și de criterii și indicatori de
realizarea unui complex evaluare a stării
Mecanismul
de măsuri în vederea
de securității alimentare și
prevenirii pericolelor a mărimii limite a
prevenire a
și lichidării acestora;
pericolelor
consecințelor
acțiunilor lor
6. Prognozarea condițiilor
apariției și nivelului
4. Organizarea monitoringului
influienței pericolelor
complex și sistemic al
securității alimentare asupra
securității alimentare în baza
nivelul consumului și calității
indicatorilor speciali
vieții populației
5. evaluarea cantitativă și analiza
factorilor destructivi și a
potențialelor pericole ale securității
alimentare, precum și a
consecințelor apariției lor

Sursa: [98, pag.33].

177
FAZA 1: APARIȚIA ZONEI DE RISC
SFERELE APARIȚIEI RISCURILOR ASIGURĂRII ALIMENTARE:
- riscuri macroeconomice - riscuri sociale
- riscuri naturalo-climaterice - riscuri economice, comerciale
- riscuri tehnice și tehnologice - riscuri politice

FAZA 2: INFLUIENȚA FACTORILOR DESTRUCTIVI INTERNI ȘI EXTERNI


Factorii destructivi interni:
- instabilitatea producției agricole cauzată de dificultatea condițiilor natural climaterice;
- nivel redus al tempilor de creștere a nivelului vieții și calității alimentației
populației;
- lipsa unui mecanism eficient de fundamentare a prețului, imparitatea prețului la materia
primă agricolă, mijloacele de producție, servicii, produse finite utilizate pentru realizarea
produselor finite, precum și în sfera agrară;
- nivel insuficient al inovațiilor în sfera producției, păstrării și comercializării
alimentelor;
- lipsa mecanismului de realizare a avantajelor concurențiale a producției agrare în
domeniul aplicării tehnologiilor inovaționale și al siguranței ecologice a producției;
- nivel redus de dezvoltare a infrastructurii pieții;
- eficiență redusă a politicii monetar-creditare, fiscale, vamale și lipsa instrumentelor de
reglementare centralizată a pieții alimentare;
- lipsa principiilor și metodelor eficiente de planificare și prognozare strategică de
dezvoltare a pieții;
- bază informațională redusă care nu permite evaluarea rezervelor de materie primă și
alimente etc.
Factorii destructivi externi:
- nivel insuficient al competitivității alimentelor naționale;
- contradicții dintre nivelul de viață al populației în țările dezvoltate și cele cu
economie de piață, care reduc eficiența activității economice externe;
- concentrarea și monopolul exportului de materii prime și alimente de către principalele
state exportatoare și intensificarea pozițiilor lor dominante pe piaț
ă;
- necesități crescînde pentru calitate a produselor alimentare, determinate de documente
juridice și orientate către prioritățile naționale;
- eficiență redusă a activității inovaționale în sfera agrară, lipsa mecanismelor eficiente
de implimentare a realizărilor progresului tehnico-științific;
- nivel înalt al diferențierii veniturilor și prezența grupurilor sociale cu resurse ănești
b
178
disponibile pe cap de locuitor mai mici decît pragul minim de existență;
FAZA 3: APARIȚIA PERICOLELOR SECURITĂȚII ALIMENTARE
SUB INFLUIENȚA FACTORILOR DESTRUCTIVI

Pericolele interne ale securității alimentare:


-reducerea activității investiționale și inovaționale, diminuarea potențialului
productiv al CAI;
- creșterea prețurilor interne la alimente sau reducerea veniturilor reale ale populației
care provoacă o diminuare adecvată a nivelului sau schimbarea structurii consumului;
- limitarea accesului fizic al alimentelor pe anumite zone sau categorii de populație;
- creșterea dependenței faț ă de import a mărfurilor alimentare;
- reducerea competitivității produselor alimentare etc.
Pericolele externe ale securității alimentare:
- utilizarea alimentelor în calitate de pîrghii a tensiunii politice externe pentru țările
importatoare;
- schimbarea nefavorabilă a conjuncturii pieții mondiale (creșterea prețurilor,
reducerea ofertei);
- modificarea cursului valutelor naționale, precum și a altor valute;
- reducerea calității alimentelor importate care fac imposibilă utilizarea lor pe piața
internă etc.

-
FAZA 4: MANIFESTAREA CONSECINȚELOR ACȚIUNII NEGATIVE A
PERICOLELOR ASUPRA NIVELULUI ȘI CALITĂȚII VIEȚII POPULAȚIEI

Pericolele în sfera alimentară şi manifestarea acestora

Sursa: [98, pag. 35]

179
Anexa 5
Dinamica volumului producţiei de cereale şi leguminoase boabe, mii tone
Anii
Specificaţie
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Grîu de
toamnă şi de 1056,7 691,4 406,5 1286,3 736,7 744,2 794,8 495,2 1009
primăvară
Anul 2013 în
% faţă de 95,49 145,94 248,22 78,44 136,96 135,58 126,95 203,76
anul:
Orz 212,0 200,1 115,2 353,1 261,4 208,4 194,0 117,9 219
Anul 2013 în
103,30 109,45 190,10 62,02 83,78 105,09 112,89 185,75
% faţă de:
Porumb
1492,0 1322,2 362,7 1478,6 1141,1 1419,8 1468,3 572,4 1419
pentru boabe
Anul 2013 în
% faţă de 95,11 107,32 391,23 95,97 124,35 99,94 96,64 247,90
anul:
Leguminoase
64,5 67,5 14,1 37,1 27,8 35,8 31,8 16,3 23
boabe
Anul 2013 în
% faţă de 35,66 34,07 163,12 61,99 82,73 64,25 72,33 141,10
anul:
Sursa: elaborat de autor în baza [177].

180
Anexa 6

Producţia medie la hectar de fructe, pomuşoare şi struguri, q/ha

60

50
40 Producţia medie la hectar
de fructe şi pomuşoare
30
q

Producţia medie la hectar


20 de struguri
10

0
04

05

06

07

08

09

10

11

12

13
20

20

20

20

20

20

20

20

20

20
Anii

Sursa: elaborat de autor în baza [178]

181
Anexa 7
Dinamica volumului producţiei de carne obţinută în gospodăriile de toate categoriile, mii tone

Specificaţie 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Carne (în
greutate 117,9 115,7
85,2 86,5 97,0 109,1 78,3 90,8 110,9
după
sacrificare)
Anul 2011
în % faţă 138,38 136,30 121,55 108,07 150,57 129,85 106,31
de anul:
Carne de 9,7 9,5
16,1 15,6 15,0 15,2 10,6 11,1 10,2
vită şi viţel
Anul 2011
în % faţă 60,25 62,18 64,67 63,82 91,51 87,39 95,10 59,51
de anul:
Carne de 63,9 64,5
41,3 39,7 48,0 58,9 35,1 42,2 56,9
porc
Anul 2011
în % faţă
de anul: 154,72 160,96 133,13 108,49 182,05 151,42 112,30 147,92
Carne de 2,1 2,1
2,6 2,4 2,3 2,3 2,2 2,2 2,1
oaie
Anul 2011
în % faţă 80,77 87,50 91,30 91,30 95,45 95,45 100,00 80,77
de anul:
Carne de 41,4 38,8
24,4 28,0 30,9 31,8 29,6 34,5 40,9
pasăre
Anul 2011
169,67 147,86 133,98 130,19 139,86 120,00 101,22 192,56
în%faţă de:
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6]

182
Anexa 8
Producţia medie anuală de lapte pe o vacă obţinută în întreprinderile agricole, l

4000
3500
3000
2500
litri

2000
1500
1000
500
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Anii

Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6]

183
Anexa 9
SOC existentă a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA)
din Republica Moldova

DIRECTOR

A L X be bj ci

b i m r u y af aj as bf bl cj

c j n s v z ag ak at bi bs cl

d k ab ah al au bt cr
o t w

e ac ai av cs
p

f ad ct
q

g ae df

h di

dl

dt

ef

eg

A-Director adjunct;
b- Direcţia supraveghere sanitar-veterinară;
c- Secţia sănătate şi bunăstare a animalelor;
d- Serviciul de monitorizare şi notificare a bolilor;
e -Serviciul monitorizarea zoonozelor;
f- Secţia epidemiologie şi situaţii de criză;

184
Anexa 9
g- Secţia supravegherea identificării şi mişcării animalelor;
h- Serviciul supraveghere zootehnică;
i- Direcţia supraveghere farmaceutică, veterinară şi furaje;
j- Secţia autorizarea unităţilor cu activitate farmaceutică;
k- Secţia supravegherea furaje şi alte produse;
L- Director adjunct;
m- Direcţia protecţia şi sănătatea plantelor;
n- Serviciul supravegherea fitosanitară şi înregistrarea producătorilor;
o- Secţia monitoring fitosanitar şi managementul crizelor;
p- Secţia carantină internă;
q- Serviciul carantină externă;
r – Direcţia controlul produselor de uz fito-sanitar şi fertilizanţi;
s- Serviciul monitoring reziduri de pesticide şi fertilizanţi;
t- Secţia trasabilitate, controlul postomologare şi echipament;
u –Direcţia control semincer;
v- Secţia culturi agricole;
w- Secţia culturi agricole;
X- Director adjunct;
y- Direcţia supravegherea unităţilor de producere a alimentelor de origine animală;
z- Secţia supravegherea unităţilor de producere carne roşie, carne de pasăre şi ouă pentru
consum;
ab- Serviciul supravegherea unităţilor de producere peşte;
ac- Secţia supravegherea unităţilor de producere carne roşie, carne de pasăre şi ouă pentru
consum;
ad- Serviciul supravegherea unităţilor de producere lapte şi produse lactate;
ae- Serviciul supravegherea unităţilor de producere miere şi produse agricole;
af- Serviciul supravegherea unităţilor de producere a alimentelor de origine vegetală;
ag- Serviciul de monitorizare şi control unităţi din domeniul panificaţie;
ah- Serviciul de monitorizare şi control unităţi din domeniul sucurilor şi băuturi alcoolice;
ai- Serviciul de monitorizare şi control unităţi din domeniul prelucrării legumelor şi fructelor;
aj- Direcţia supravegherea comerţului, distribuţiei şi consumului produselor alimentare;
ak- Serviciul supravegherea comerţului şi distribuţiei cu produse de origine animală;
al- Serviciul supravegherea comerţului şi distribuţiei cu produse de origine non animală;

185
Anexa 9

as- Direcţia controlul calităţii şi sisteme de calitate;


at- Serviciul calitate a produselor de origine animală;
au- Serviciul calitate a produselor de origine non animală;
av- Serviciul sisteme de calitate;
be- Direcţia managementul laboratoarelor şi evaluarea riscurilor;
bf- Secţia evaluarea riscurilor, planificarea şi monitorizarea controlului reziduurilor;
bi- Serviciul mnagementul laboratoarelor;
bj- Direcţia coordonarea posturilor la frontieră;
bl- Serviciul coordonarea posturilor sanitar-veterinare şi fitosanitare;
bs- Secţia comerţ internaţional;
bt- Posturile de control sanitar-veterinar şi fitosanitar;
ci- Direcţia logistică, management şi administrare internă;
cl- Secţia secretariat;
cr- Direcţia resurse umane;
cs- Direcţia finanţe şi contabilitate;
ct- Serviciul juridic;
df- Serviciul relaţii internaţionale şi asistenţa externă;
di- Secţia tehnologii informaţionale;
dl- Serviciul comunicare cu mass-media;
dt- Comisia medicamentelor;
ef- Consiliul consultativ;
eg- Subdiviziuni teritoriale pentru Siguranţa alimentelor.

Sursa: [162] .

186
Anexa 10
SOC existentă a Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA)
din Republica Moldova

DIRECTOR

Director adjunct

Serviciul audit
intern
Direcția Subdiviziunile teritoriale Serviciul
Direcția administrare relații externe
autorizare și control
Secția teritorială Cahul
plăți

Secția teritorială Edineț


Direcția
inspecții și
control pe Secția teritorială Orhei
teren
Direcția Secția teritorială mun.
contabilizare Chișinău
plăți
Secția teritorială Bălți

Serviciul
resurse umane Serviciul teritorial Căușeni

Serviciul teritorial Florești


Secția juridică

Serviciul teritorial Ungheni


Serviciul e-
Transformare
Serviciul teritorial U.T.A. Găgăuzia

Serviciul
administrativ- Serviciul teritorial Hîncești
organizatoric

Sursa: [161].

187
Anexa 11
PIB pe cap de locuitor, dolari SUA
Ţara 2009 2010 2011 2012 2013
Ţările dezvoltate
SUA 46999 48358 49855 51755 53143
Belgia 43834 43151 46464 43396 45387
Marea Britanie 35455 36573 38927 38649 39337
Europa centrală şi de est
Cehia 18881 18950 20585 18690 18861
Estonia 14542 14295 16982 16887 18478
Ungaria 12635 12750 13784 12560 13134
Letonia 12082 11447 13827 13947 15375
Polonia 11295 12304 13385 12721 13432
Lituania 11714 11852 14228 14172 15538
România 8069 8139 9064 8437 9499
Bulgaria 6524 6453 7286 7022 7296
CSI
Rusia 8616 10710 13324 14091 14612
Kazahstan 7165 9071 11358 12120 13172
Belarus 5176 5819 6306 6722 7575
Azerbadjan 4950 5843 7190 7394 7812
Ucraina 2545 2974 3575 3873 3900
Georgia 2441 2614 3220 3529 3602
Moldova 1526 1632 1971 2047 2230

Sursa: elaborat de autor în baza [181].

188
Anexa 12
Exportul de producţie vegetală în expresie naturală, tone

350000
300000 Grîu și meslin
250000
200000 Porumb
tone

150000
Semințe de floarea-soarelui
100000
50000 Ulei din semințe de floarea-
0 soarelui, sofran și bumbac
Mere, pere și gutui,
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13 proaspete
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Anii

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Vamal

189
Anexa 13
Exportul de producţie de origine animalieră în expresie naturală, tone

4500
4000
Carne de bovine
3500
3000
Carne de porcine
2500
tone

2000
1500 Carne de ovine și caprine
1000
500 Carne și organe comestibile
0 de pasăre
Lapte și smîntînă
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13

concentrate
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Anii

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Vamal

190
Anexa 14
Importul de producţie de origine vegetală în expresie naturală, tone

70000
60000
Cartof
50000
Tomate
40000
tone

Citrice
30000
Grîu și meslin
20000
Făină de grîu sau meslin
10000
0
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Anii

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Vamal

191
Anexa 15
Importul de producţie de origine animalieră în expresie naturală, tone

60000

50000 Carne de bovine

40000
Carne de porcine
tone

30000

20000 Carne și organe comestibile


de pasăre
10000 Lapte şi smîntînă
0 concentrate
Brînzeturi și cașuri
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Anii

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Vamal

192
Anexa 16
Valoarea indicelui Laffay determinat pentru toate categoriile de produse incluse în
nomenclatorul din anuarul statistic al Republicii Moldova
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
02 -0,5365 -0,2191 -0,0277 -0,2370 -0,1182 -0,0210 0,1586 0,0811 -0,0241
03 -0,2245 -0,2253 -0,2414 -0,2748 -0,3537 -0,3499 -0,3009 -0,3308 -0,3368
04 0,3244 0,1717 -0,0161 0,0265 -0,1116 -0,1308 -0,1044 -0,1585 -0,1680
05 -0,0119 -0,0105 -0,0099 -0,0040 -0,0064 -0,0119 -0,0130 -0,0099 -0,0151
07 0,0259 0,0620 -0,1273 -0,1140 -0,1789 -0,0873 0,1592 0,0566 -0,0317
08 2,1012 2,1751 2,4044 1,7629 3,4563 3,8235 2,9841 3,3319 3,0523
09 -0,0614 -0,0540 -0,0591 -0,0539 -0,0888 -0,0881 -0,0847 -0,0855 -0,0879
10 1,6618 1,5548 0,3347 0,9995 1,9783 1,7764 1,2797 0,5999 2,0163
11 -0,2306 -0,2096 -0,4157 -0,3254 -0,2875 -0,2617 -0,2637 -0,2939 -0,2681
12 0,6924 0,7320 1,0553 1,4381 1,8786 2,1109 3,2729 1,7326 2,7151
15 1,3252 1,1729 1,4424 1,3052 1,4000 1,0555 1,2635 1,4941 0,5387
16 -0,1152 -0,1164 -0,0453 -0,0838 -0,1173 -0,1046 -0,1088 -0,1089 -0,1128
17 0,1713 0,6643 0,6008 0,2292 0,9163 0,6368 0,0899 0,4268 0,2430
18 -0,1235 -0,1389 -0,1160 -0,1075 -0,1406 -0,1706 -0,1717 -0,1384 -0,1102
19 -0,1218 -0,1012 -0,1069 -0,1139 -0,1533 -0,1664 -0,1182 -0,0846 -0,0646
20 1,6025 1,4097 2,0975 0,9680 1,3326 1,1434 1,0980 0,9631 1,l286
21 -0,2908 -0,2538 -0,2982 -0,3115 -0,4682 -0,4167 -0,4037 -0,4004 -0,3931
22 11,9502 6,5371 3,4072 3,9868 4,4349 4,2415 3,0240 3,5780 3,8287
Sursa: elaborat de autor în baza [182].
02 Carne şi organe comestibile
03 Peşte şi crustacee, moluşte şi alte nevertebrate acvatice
04 Lapte şi produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine
animală, nedenumite şi necuprinse în alta parte
05 Alte produse de origine animala, nedenumite şi necuprinse în altă parte
07 Legume, plante, rădăcini şi tuberculi alimentari
08 Fructe comestibile şi nuci; coji de citrice şi de pepeni
09 Cafea, ceai, mate şi condimente
10 Cereale
11 Produse ale industriei morăritului; malţ; amidon; inulină; gluten de grîu
12 Seminţe şi fructe oleaginoase; seminţe şi fructe diverse
15 Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală şi produse ale disocierii lor; grăsimi
alimentare prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală
16 Preparate din carne, din peşte sau din crustacee, moluşte sau alte nevertebrate acvatice
17 Zahăr şi produse zaharoase
18 Cacao şi produse din cacao
19 Preparate pe baza de cereale, făinuri, amidonuri sau lapte; produse de patiserie
20 Preparate din legume, fructe sau din alte părţi de plante
21 Preparate alimentare diverse
22 Băuturi alcoolice, fără alcool şi oţeturi

193
Anexa 17
Producerea principalelor categorii de produse alimentare de origine vegetală pe cap de locuitor
procesate de către întreprinderile industriale din Republica Moldova, kg
Tipul de Anii
producţie 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Pîine şi
produse de 30,41 30,11 31,28 34,29 38,49 36,47 36,19 36,51 36,24
panificaţie
Anul 2011 în
% faţă de 120,06 121,26 116,72 106,47 94,86 100,11 100,88 100,00
anul:
Paste
2,44 2,16 1,99 1,92 1,60 1,71 1,77 1,83 1,57
făinoase
Anul 2011 în
% faţă de 75,00 84,72 91,96 95,31 114,38 107,02 103,39 100,00
anul:
Crupe 1,00 0,83 1,20 1,31 1,79 2,02 1,57 1,35 1,01
Anul 2011 în
% faţă de 135,00 162,65 112,50 103,05 75,42 66,83 85,99 100,00
anul:
Zahăr tos 30,74 37,08 41,51 20,66 37,51 11,89 28,96 24,83 23,43
Anul 2011 în
80,77 66,96 59,82 120,18 66,20 208,83 85,74 100,00
% faţă deanul
Sursa: Elaborat de autor în baza [4, 5, 6]

194
Anexa 18
Ponderea cantităţii produse pe cap de locuitor în cea consumată în Republica Moldova, %
Carne şi Lapte şi Fructe, Produse de
Ouă, Legume
Anii produse produse Cartofi pomu- panificaţie
buc. şi bostănoase
din carne lactate şoare
2003
Producere kg 23 164 171 84 120 171 158
Consum, kg 27 164 158 69 107 43 133
Ponderea cantităţii
produse în cea 85,19 100,00 108,23 121,74 112,15 397,67 118,80
consumată
2004
Producere, kg 24 174 185 88 103 119 160
Consum, kg 32 166 162 63 88 38 146
Ponderea cantităţii
produse în cea 75,00 104,82 114,20 139,68 117,05 313,16 109,59
consumată
2006
Producere, kg 27 175 213 105 158 92 172
Consum, kg 38 177 168 88 132 39 136
Ponderea cantităţii
produse în cea 71,05 98,87 126,79 119,32 119,70 235,90 126,47
consumată
2008
Producere, kg 22 152 158 76 125 104 225
Consum, kg 32 155 141 88 99 41 123
Ponderea cantităţii
produse în cea 68,75 98,06 112,06 86,36 126,26 253,66 182,93
consumată
2009
Producere, kg 25 161 180 73 115 86 160
Consum, kg 30 169 162 59 106 35 119
Ponderea cantităţii
produse în cea 83,33 95,27 111,11 123,73 108,49 245,71 134,45
consumată
2010
Producere, kg 31 166 202 79 125 91 180
Consum, kg 36 175 185 57 110 41 117
Ponderea cantităţii
produse în cea 86,11 94,86 109,19 138,60 113,64 221,95 153,85
consumată
2011
Producere, kg 33 157 198 99 125 106 175
Consum, kg 38 170 190 60 115 43 116
Ponderea cantităţii
produse în cea 86,84 92,35 104,21 165,00 108,70 246,51 150,86
consumată
2012
Producere, kg 33 147 175 51 79 107 171
Consum, kg 40 171 156 52 78 41 116
Ponderea cantităţii
produse în consum 82,50 85,96 112,18 98,08 101,28 260,98 147,41
2013
Producere, kg 32 137 175 67 97 118 -
Consum, kg 46 166 165 53 86 41 -
Ponderea cantităţii
produse în consum 69,57 82,53 106,06 126,42 112,79 287,80 -
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6, 157 ].

195
Anexa 19
Corelaţia dintre salariul mediu lunar al unui salariat în economie
şi preţurile de consum a produselor alimentare
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Salariul
nominal
mediu lunar
al unui 1,10 1,32 1,70 2,07 2,53 2,75 2,97 3,04 3,39
salariat în
economie,
mii lei
Indicele de
creştere a
salariului
mediu lunar - 120,00 128,79 121,76 122,22 108,70 108,00 102,36 111,51
al unui
salariat în
economie, %
Indicele
preţurilor de
consum a 112,8 113,7 109,1 111,0 115,6 94,4 105,7 108,4 103,8
produselor
alimentare,%
Indicele de
corelaţie
dintre
salariul
mediu lunar
al unui - 1,46 3,16 1,98 1,42 -1,55 1,40 0,28 3,03
salariat în
economie şi
preţurile
medii de
consum
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].

196
Anexa 20
Corelaţia dintre productivitatea muncii şi salariu al unui lucrător din agricultură

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012


Produc-
tivitatea
muncii
unui 107,85 128,18 114,89 167,93 168,30 203,12 243,93 211,27
lucrător din
agricultură,
mii lei
Salariul
anual al
unui
lucrător al 6,41 7,28 8,79 12,41 12,58 13,58 16,73 19,82
înreprinderi
i agricole,
mii lei
Indicele de
creştere a
productivit - 118,85 89,63 146,17 100,22 120,69 120,09 86,61
ăţii muncii,
%
Indicele de
creştere a
- 113,57 120,74 141,18 101,37 107,95 123,20 118,47
salariului,
%
Indicele de
corelaţie
dintre
- 1,39 -0,50 1,12 0,16 2,60 0,87 -0,72
productivit
atea muncii
şi salariu
Sursa: elaborat de autor în baza [4, 5, 6].

197
Anexa 21
Ponderea consumului efectiv de produse alimentare pe cap de locuitor
în coşul minim alimentar (mediu echilibrat), %
Coşul
Categorii
Anii minim
de produse
alimentar
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Cartofi 88 59 88 59 57 60 52 53 90,84
Consumul
efectiv în
96,87 64,95 96,87 64,95 62,75 66,05 57,24 58,34
% faţă de
normativ:
Legume şi
132 76 99 106 110 115 78 86 122,16
bostănoase
Consumul
efectiv în
108,06 62,21 81,04 86,77 90,05 94,14 63,85 70,40
% faţă de
normativ:
Fructe şi 28
39 41 35 41 43 41 41 80,4
pomuşoare
Consumul
efectiv în
48,51 34,83 51,00 43,53 51,00 53,48 51,00 51,00
% faţă de
normativ:
Produse de
136 119 123 119 117 116 109 - 138,6
panificaţie
Consumul
efectiv în
98,12 85,86 88,74 85,86 84,42 83,69 78,64 -
% faţă de
normativ:
Carne şi
produse din 38 36 32 30 36 38 40 46 27,84
carne
Consumul
efectiv în
136,49 129,31 114,94 107,8 129,31 136,49 143,7 165,23
% faţă de
normativ:
Lapte şi
produse 177 175 155 169 175 170 171 166 174,12
lactate
Consumul
efectiv în
101,65 100,51 89,02 97,06 100,51 97,63 98,21 95,34
% faţă de
normativ:
Ouă, buc. 168 177 141 162 185 190 156 165 229,2
Consumul
efectiv în 73,30 77,23 61,52 70,68 80,72 82,90 68,06 71,99
% faţă de:
Sursa: elaborat de autor în baza [36, 157, 186].

198
Anexa 22
Ponderea consumului efectiv de produse alimentare pe cap de locuitor
în norma fiziologică de consum, %
Norma
Categorii de
Anii fizio-
produse
logică
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Carne şi
produse din 38 36 32 30 36 38 40 46 44,0
carne
Consumul
efectiv în %
86,36 81,82 72,73 68,18 81,82 86,36 90,91 104,55
faţă de
normativ:
Lapte şi
produse 177 175 155 169 175 170 171 166 240,0
lactate
Consumul
efectiv în %
73,75 72,92 64,58 70,42 72,92 70,83 71,25 69,17
faţă de
normativ:
Ouă, buc. 168 177 141 162 185 190 156 165 280,0
Consumul
efectiv în %
60,00 63,21 50,36 57,86 66,07 67,86 55,71 58,93
faţă de
normativ:
Cartofi 88 59 88 59 57 60 52 53 93,0
Consumul
efectiv în %
94,62 63,44 94,62 63,44 61,29 64,52 55,91 56,99
faţă de
normativ:
Legume şi
132 76 99 106 110 115 78 86 150
bostănoase
Consumul
efectiv în %
88,00 50,67 66,00 70,67 73,33 76,67 52,00 57,33
faţă de
normativ:
Fructe,
pomuşoare 39 28 41 35 41 43 41 41 80
şi struguri
Consumul
48,75 35,00 51,25 43,75 51,25 53,75 51,25 51,25
efectiv în %
Produse de
136 119 123 119 117 116 109 - 144,0
panificaţie
Consumul
efectiv în %
94,44 82,64 85,42 82,64 81,25 80,56 75,69 -
faţă de
normativ:
Sursa: elaborat de autor în baza [36, 157, 186].

199
Anexa 23

Indicii preţurilor de consum a produselor de origine animalieră (decembrie anul precedent =100)

160
140
Carne și produse din
120 carne
100 Pește și produse din
%

80 pește
60 Lapte și produse lactate
40
20 Unt
0
Ouă
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Anii

Sursa: elaborat de autor în baza [187].

200
Anexa 24

Prognoza dezvoltării pieţei de legume şi bostănoase alimentare, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 568 263 447 410 444 446 283 321 303
Import 43 48 72 46 49 64 52 42 34
Variaţia
-12 48 -63 11 -22 -7 16 54 75
stocurilor
Total resurse 599 359 456 467 471 503 351 417 412
Utilizarea resurselor
Export 50 49 50 51 45 59 48 52 52
Seminţe 4 2 2 2 2 2 6 11 6
Furaje 35 16 11 10 10 11 10 30 43
Pierderi 38 21 39 25 23 23 9 8 4
Consumul
personal al 472 271 354 379 391 408 278 316 307
populaţiei
Total utilizări 599 359 456 467 471 503 351 417 412
Nivelul de auto-
103,5 84,8 110,1 98,6 104,2 100,5 93,3 87,95 84,17
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].

201
Anexa 25
Prognoza dezvoltării pieţei strugurilor, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 466 598 636 685 482 595 506 560 558
Import 4 3 5 4 12 18 11 18 21
Variaţia
0 0 -1 0 1 1 1 1 -1
stocurilor
Total resurse 470 601 640 689 495 614 518 579 578
Utilizarea resurselor
Export 15 41 20 32 34 35 31 24 18
Prelucrarea 433 533 600 638 438 550 459 513 511
Pierderi 11 13 4 4 0 0 5 10 15
Consumul
personal al 11 14 16 15 23 29 23 32 34
populaţiei
Total utilizări 470 601 640 689 495 614 518 579 578
Nivelul de auto-
102,4 106,8 102,6 104,3 104,6 102,8 104 100,9 99,64
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].

202
Anexa 26
Prognoza dezvoltării pieţei cărnii, mii tone

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 97 109 78 91 111 118 116 156 177
Import 39 24 40 15 28 25 31 44 54
Variaţia
10 0 -2 0 -10 -6 -1 11 19
stocurilor
Total resurse 146 133 116 106 129 137 146 211 250
Utilizarea resurselor
Export 3 4 1 1 2 2 4 10 11
Furaje 4 0 0 0 0 0 0 3 5
Prelucrarea în
scopuri 2 0 0 0 0 0 0 2 3
nealimentare
Pierderi 0 0 0 0 0 0 1 2 3
Consumul
personal al 137 129 115 105 127 135 141 194 228
populaţiei
Total utilizări 146 133 116 106 129 137 146 211 250
Nivelul de auto-
67,8 84,5 67,8 86,7 86,0 86,1 81,5 77,6 74,1
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].

203
Anexa 27
Prognoza dezvoltării pieţei ouălelor, mil. bucăţi

Formarea şi Date efective Prognoza


utilizarea
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2014 2015
resurselor
Formarea resurselor
Producţie 765 704 562 640 718 705 622 759 820
Import 0 0 0 0 2 8 19 40 54
Variaţia
6 0 0 -2 10 33 -30 -38 -59
stocurilor
Total resurse 771 704 562 638 730 746 611 761 815
Utilizarea resurselor
Export 92 11 0 0 3 7 3 85 136
Incubaţie 39 35 41 41 46 40 32 21 11
Furaje 39 25 16 20 22 23 19 37 48
Pierderi 0 0 1 0 0 1 3 6 7
Consumul
personal al 601 633 504 577 659 675 554 612 613
populaţiei
Total utilizări 771 704 562 638 730 746 611 761 815
Nivelul de auto-
112,7 101,6 100 100,3 98,8 95,4 102,2 112,3 120,8
aprovizionare,%
Sursa: Elaborat de autor în baza [157].

204
Anexa 28

Ponderea fondului de subvenţionare în valoarea PIB-ului, %

Indicatorii Anii
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Fondul de subvenţionare, mil lei 465,3 286 563,5 400 250 400 400
PIB, mil lei 53430 62922 60430 71885 82349 87847 -
Ponderea fondului de - 0,54 0,90 0,66 0,35 0,49 0,46
subvenţionare din anul curent în
PIB din anul precedent
Sursa: Elaborată de autor în baza [48-54].

205
Anexa 29
SOC perfecţionată a AIPA

DIRECTOR

Director adjunct

Serviciul audit
intern
Direcția Subdiviziunile teritoriale Serviciul
Direcția administrare relații externe
autorizare și control
Secția teritorială Cahul
plăți

Secția teritorială Edineț


Direcția
inspecții și
control pe Secția teritorială Orhei
teren
Direcția Secția teritorială mun.
contabilizare Chișinău
plăți
Secția teritorială Bălți

Serviciul
resurse umane Serviciul teritorial Căușeni

Serviciul teritorial Florești


Secția juridică

Serviciul teritorial Ungheni


Serviciul e-
Transformare
Serviciul teritorial U.T.A. Găgăuzia

Serviciul
administrativ- Serviciul teritorial Hîncești
organizatoric

Direcția de
finanțare a
proiectelor de
dezvoltare rurală

Sursa: Elaborat de autor

206
Anexa 30
SOC perfecţionată a ANSA

DIRECTOR

A L X be bj ci

b i m r u y af aj as bf bl cj

c j n s v z ag ak at bi bs cl

d k ab ah al au bt cr
o t w

e ac ai av cs
p

f ad ct
q

g ae df

h di

dl

dt

ef

eg

ei

ei- Consiliu ştiinţific.


Sursa: Elaborat de autor

207
Anexa 31
Indicatorii generali de evaluare a progresului competitivităţii sectorului agroalimentar
Indicatorul Relevanţa indicatorului
1 Sustenabilitatea creşterii agricole şi sporirea
bunăstării spaţiului rural
Creşterea economică susţinută
1.1 PAG pe cap de locuitor comparativ cu Aceşti indicatori au ca scop principal
alte state evaluarea capacităţilor ţării de a asigura
1.2 Creşterea volumului PAG ritmuri de creştere agricolă ce ar permite
reducerea decalajului veniturilor pe cap de
locuitor comparativ cu alte state.
Sustenabilitatea creşterii economice agricole
1.3 Ponderea resurselor regenerabile din
total resurse energetice utilizate
Creşterea bunăstării populaţiei din spaţiul
rural Coeficientul Gini, care măsoară inegalitatea
1.4 Coeficientul Gini comparativ cu alte state distribuţiei veniturilor, va indica dacă ţara
1.5 Coeficientul Gini în dinamică are posibilitatea de a distribui veniturile
1.6 Ponderea cheltuielilor de protecţie socială acumulate echitabil şi de a reduce numărul
în PIB comparativ cu alte state populaţiei ce trăieşte sub nivelul pragului de
1.7 Rata sărăciei în dinamică sărăcie.
1.8 Speranţa vieţii la naştere în dinamică
2 Indicatorii de performanţă ai comerţului
agroalimentar
Competitivitatea internaţională
2.1 Cota de piaţă mondială a exporturilor de Creşterea cotei de piaţă denotă faptul că o ţară
produse agroalimentare comparativ cu alte deţine anumite avantaje competitive şi
state şi în dinamică produsele sale sunt solicitate de consumatori
2.2 Exporturile de produse agroalimentare pe Acest indicator reflectă capacitatea unei ţări în
cap de locuitor comparativ cu alte state aspect comparativ cu alte state de a crea şi vinde
mai multe produse raportat la un cetăţean
2.3 Ponderea exportului de produse Această grupă de indicatori indică gradul de
agroalimentare în PIB comparativ cu alte integrare al sectorului agroalimentar în comerţul
state internaţional. Republica Moldova a înregistrat
2.4 Ponderea importului de produse în perioada 2000-2012 un deficit de produse
agroalimentare în PIB comparativ cu alte agroalimentare înalt
state (exportul de produse agroalimentare a crescut
2.5 Gradul de acoperire a importurilor de de 3 ori, iar importul-de 7 ori). Reducerea
produse agroalimentare prin exporturi de decalajului dintre ponderea exporturilor şi
produse agroalimentare comparativ cu alte importurilor de produse agroalimentare în PIB,
state conform experienţei ţărilor mai dezvoltate, va
2.6 Valoarea balanţei comerciale reprezenta un indicator al creşterii
agroalimentare comparativ cu alte state competitivităţii externe a produselor
agroalimentare şi producătorilor utohtoni din
2.7 Exportul şi importul de produse sectorul agroalimentara.
agroalimentare raportat la PIB în dinamică
2.8 Structura exporturilor de produse
agroalimentare pe grupe de produse,
comparativ cu alte state

208
Anexa 31 (continuare)
2.9 Indicele măsoară contribuţia fiecărei grupe
de produse agroalimentare la normalizarea
Indicele de specializare Laffay balanţei comerciale. O valoare pozitivă a
indicelui relevă un avantaj comparativ, iar
creşterea acestuia – un nivel superior de
specializare. Valoarea negativă denotă un
dezavantaj comparativ.
2.10 Gradul de concentrare al exporturilor pe Acest indicator va reflecta capacitatea ţării
grupe de produse agrolalimentare de a exporta produse agroalimentare care
au o cerere înaltă pe pieţele externe
2.11 Modificarea structurii geografice a
exporturilor de produse agroalimentare pe
principalele grupe de ţări
2.12 Indicele de concentrare geografică Atunci cînd ţările se specializează în
Herfindahl-Hirshman (a exporturilor şi anumite ramuri în care au un avantaj
importurilor) în dinamică comparativ acestea trebuie să obţină
beneficii din comerţul exterior.
Analiza indicatorilor de orientare
geografică a exporturilor vor permite
aprecierea mai multor aspecte ce reflectă
competitivitatea externă a producătorilor
autohtoni: abilităţi de a ne menţine
competitivitatea pe pieţele tradiţionale, de a
penetra pieţe noi şi de a satisface gusturile
consumatorilor ce aparţin diferitor culturi.
2.13 Indicele de concentrare geografică
Herfindahl-Hirshman (a exporturilor şi
importurilor) comparativ cu alte state
Atractivitatea investiţională şi
atractivitatea mediul de faceri pentru
investitorii străini
2.14 Ponderea stocului de ISD alocat în
agricultură în PIB, sub aspect comparativ cu
alte state
2.15 Stocul de ISD alocat în agricultură pe cap
de locuitor, sub aspect comparativ cu alte
state
Sursa: Elaborat de autor

209
Anexa 32

Indicatorii secundari de evaluare a progresului competitivităţii sectorului agroalimentar


1 Indicatorul Relevanţa indicatorului
Productivitatea
1.1 Creşterea medie anuală a VAB a Productivitatea din sectorul agroalimentar
sectorului agroalimentar pentru contribuie la accelerarea ritmurilor de creştere
perioada 2004-2014, comparativ cu economică şi asigură nivelul accesului
statele de referinţă economic, care este un determinant al securităţii
1.2 Contribuţia sectorului alimentare.
agroalimentar la creşterea VAB în
dinamică
1.3 Productivitatea medie a muncii unui Determinarea acestui indicator va permite
lucrător din agricultură şi industria aprecierea tendinţei de creştere a productivităţii
alimentară comparativ cu ţările de muncii şi a nivelului acesteia comparativ cu alte
referinţă şi în dinamică state
Costuri
1.6 Salariul net lunar mediu şi a Analiza acestor indicatori va permite
costului mediu lunar al unui identificarea elementelor de cost ce contribuie
lucrător din agricultură şi industria cel mai mult la formarea costurilor de
alimentară comparativ cu ţările de producţiei.
referinţă
1.7 Creşterea reală a salariilor şi a
costurilor forţei de muncă din
agricultură şi industria alimentară în
dinamică
1.8 Nivelul costurilor pentru un
muncitor din agricultură şi industria
alimentară şi a salariilor
1.9 Creşterea medie anuală a costurilor
per muncitor din agricultură şi
industria alimentară şi a salariilor
pentru perioada ultimilor 5 ani.
1.10 Preţurile pentru apă, energie
electrică, gaz furnizate sectorului
agroalimentar comparativ cu statele
de referinţă
1.11 Rata dobînzilor operate de
instituţiile financiare la credite
pentru agricultură şi industria
alimentară
1.12 Nivelul impozitului pe profit, TVA,
comparativ cu statele de referinţă
Sursa: Elaborat de autor

210
Anexa 33
Potenţialul comparativ al producţiei agricole din Republica Moldova
şi ţările UE şi Est-Europene în perioada 2008-2012

100
90
80
Media productivității
70
60 determinată pentru anii 2008-
%

50 2012 în Republica Moldova /


40 Media productivității țărilor din
30 Europa de Est
20
10 Media productivității
0 determinată pentru anii 2008-
2012 în Republica Moldova /
Media productivității țărilor din
i

ri
mb

pte
e
elu

gu
er
ru

La
ar

ru

UE
Po

so

St
a-
re
oa
Fl

Sursa: [68].

211
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se


referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmînd să suport consecinţele, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

Condrea Elena

Semnătura:

Data:

212
CURRICULUM VITAE (CV)

Date personale:
Nume, prenume: Condrea Elena Mihai
Naţionalitatea: Moldoveancă
Data naşterii: 05.08.1985
Starea civilă: căsătorită
Domiciliu: Chişinău, str. Iazului, 2/3 b, ap.10
Adresa permanentă: r-nul Sîngerei, s. Chişcăreni
Telefon de contact: 069880306
E-mail: Elena_condrea5@yahooo.com

Studii:

2010-prezent - Doctorandă, specializarea „Economie şi Management în ramură (agricultură)”,


tema: „Managementul competitivităţii sectorului agroalimentar în contextul asigurării securităţii
alimentare a Republicii Moldova”
2007-2008 - Masterat, specializarea „Economie generală”, Facultatea Economie, U.A.S.M
2003-2007 -Licenţa, specialitatea „Management”, Facultatea Economie,U.A.S.M.
2000-2003 - Liceul Teoretic Agricol, or. Chişinău
1991-2000 - şcoala medie, s. Chişcăreni.

Experienţă profesională:

01.09.2007-31.05.2011 Asistent universitar la UASM, facultatea Economie, Catedra


„Management”
01.01.2010-01.01.2013 Cercetător ştiinţific la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică
15 septembrie 2011 prestator de servicii de instruire la specializarea Administrarea businessului
mic şi mijlociu, în cadrul proiectului OSCE “Recalificarea personalului militar în Moldobva”,
modulul “Managementul financiar şi al resurselor”

Perfecţionări:
noiembrie 2007- noiembrie 2008 cursuri de formare continuă la Modulul
Psihopedagogic, UASM

213
30.10.2009-15.01.2010 „Antreprenoriat – iniţierea afacerii”, Universitatea Tehnică a
Moldovei
22-23 aprilie 2010 „Responsabilitatea Social Corporativă –metodologia predării şi
aspecte practice ”, Chişinău

LISTA PUBLICAŢIILOR LA TEMA TEZEI


Articole în reviste de circulaţie naţională:

1. Condrea E., Theoretical aspects of competition and the economic significance of


competitiveness. În: Economie şi Sociologie, Chişinău, 2012, nr.1, p.151-156, 0,35 c.a., ISSN:
1857-4130
2. Condrea E. Assessing the degree of phytotechny products supply. În: Economie şi Sociologie,
Chişinău, 2012, nr.3, p.173-181, 0,45 c. a., ISSN: 1857-4130

Articole în culegeri internaţionale:

1. Condrea E., The food problem in the context of world tendencies. În: Simpozionul ştiinţific
internaţional cu tema: Economie agrară şi dezvoltare rurală-realităţi şi perspective pentru
România, ed II-a, 8-9 septembrie 2011, Bucureşti, p. 32-39, 0,42 c. a., ISSN 2247-7187, ISSN-L-
2247-7187
2. Condrea E., The creation of the food security system of the Republic of Moldova. În:
Scientific Papers Series Management , Economic Engineering in Agriculture and Rural
Development, vol. 13, Issue 1, 2013, p.91-100, 0,79 c. a., ISSN: 2284-7995; E-ISSN: 2285-3952

Materiale ale comunicărilor ştiinţifice:

1. Condrea E. Securitatea alimentară: obiective şi priorităţi. În: International Scientific and


Practical Conference. Economic growth in conditions of internationalization, Chişinău 2011, vol
II, ed. 6, 20-21 octombrie, p. 52-55, 0,31 c. a., ISBN 978-9975-4176-7-9.
2. Condrea E. Estimarea gradului de asigurare cu produse de origine animalieră. În: International
Scientific and Practical Conference. Economic growth in conditions of internationalization,
Chişinău 2012, vol I, ed. 7, 18-19 octombrie, p. 146-152, 0,36 c. a., ISBN 978-9975-4381-1-7

214
3. Condrea E. Monitorizarea dezvoltării mediului concurenţial pe pieţele agroalimentare. În
Analele IEFS, ed. II-a, Chişinău, 2012, p.64-67, 0,19 c. a., ISSN 1857-3630, ISBN 978-9975-
4326-6-5
4. Condrea Elena. Analiza mediului concurenţial al sectorului agrar al Republicii Moldova. În:
Lucrări ştiinţifice, vol. 37, UASM, Facultatea de Economie, Chişinău, 2013, p. 255-258, ISBN
978-9975-64-247-7.-0,23 c.a.
5.Condrea Elena. Perspectivele asigurării securităţii alimentare a Republicii Moldova. În:
Meridian Ingineresc, publicaţie tehnico-ştiinţifică şi aplicativă fondată la 9 februarie 1995, nr. 1,
Chişinău, 2014, p. 68-73, ISSN 1683-853 X.-0,43 c.a.
6.Condrea Elena. The sustainable development of the agro food market. În: Analele ASEM, ed.
XII-a, nr. 1, Chişinău, 2014, p. 108-115, ISBN 978-9975-75-681-5.-0,52 c.a.
7.Condrea Elena. Evaluarea competitivităţii sectorului agrar al Republicii Moldova. În: IV
Conferinţă Internaţională ştiinţifico-practică “Integrarea ştiinţei economice şi practicii ca
mecanism al dezvoltării eficiente a societăţii contemporane”, 21-22 noiembrie 2013, Chişinău,
2014, p. 73-76, ISBN 978-9975-117-17-3.-0,24 c.a.
8. Condrea Elena. Contribuţia întreprinderilor autohtone la asigurarea securităţii alimentare a
Republicii Moldova. În: Analele INCE, nr. 1, Chişinău, 2014, -0,52 c.a.

Indicaţii metodice şi teste la disciplina „Managementul financiar”

Cunoaşterea limbilor: Limba romană- foarte bine


Limba franceză, rusă – bine
Limba engleză – bine

Cunoaşterea computerului: WORD, EXCEL, POWER POINT, INTERNET

Caracteristici: comunicativă, creativă, responsabilă, adaptabilă, sociabilă

Hobby: literatura, muzica, dans, sport.

215