Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Istorie și Filozofie


Master Securitate Intelligance si competitivitate in organizatii

Globalizarea culturală. Consecințele


globalizării asupra securității națiunilor

Student: Bologa Raul -Vlad

Cluj- Napoca, 2018


I. Introducere

Conceptul sau fenomenul de globalizare poate fi definit prin prisma diferitelor domenii
unde îşi face simţită prezenţa, cu o intesitate din ce în ce mai mare, în zilele noastre.
Având în vedere tema lucrării şi contextul în care o să analizez mai departe fenomenul de
globalizare, am ales să definesc fenomenul dintr-un punct de vedere politico- social centrat pe
poziţia statului şi a societăţii în interiorul procesului de globalizare.
În acest sens, globalizarea poate desemna declinul statului- naţiune şi al societăţilor
delimitate din punct de vedere teritorial, care au format unitatea de bază în analiza socială, politică şi
a relaţiilor internaţionale.1
Desigur, globalizarea poate fi percepută mai mult ca un proces complex sau ca un set de
procese complexe, decât ca o stare singulară. Procesul de globalizare poate fi văzut ca o adâncime şi
accelerare a interconectării la scară mondială , în toate domeniile vieţii sociale contemporane, de la
cultură la finanaţe până în sfera spirituală. 2
Principala caracterisică a globalizării este aceea ca nu ţine cont de teritoriu (presupune
deteritorializare şi poate fi descrisă ca ateritorială), iar efectul spontan în acest sens este acela că,
globalizarea produce decalajeîn toate domeniile vieţii sociale la nivel interstatal, astfel că o
comunitate dintr-o regiune poate să influenţeze prin comportamentul şi acţiunile sale o altă
comunitate aflată la celălalt capăt al globului.
Viteza, amploarea şi caracterul său diferă în funcţie de dimensiunea în care se desfăşoară:
economică, socială, politică, religioasă etc.
Globalizarea, a fost începută ca şi o revoluţie în domeniul economic, însă are pretenţia de a
remodela toate planurile existenţei unei comunităţi, iar una dintre principalele caracteristici ale
globalizării (pe lângă faptul că originea sa nu poate fi depistată) constă în erodarea continuă a
barierelor din calea fluxurilor de bunuri, informaţii, valori, servicii, bani şi capital.3

1
Chamsy el- Ojeili, Patrick Hayden, Critical Theories of Globalization, New York, Ed. Palgrave Macmillan, 2006, p. 12.
2
David Held, Transformări globale: economie, politică și cultură, Ed. Polirom, Iași, 2004, p. 26
3
Alexandra Sarcinschi, Globalizare insecurității. Factori și modalități de contracarare, București, Ed. Universității Naționale
de Apărare ”Carol I”, 2006, p. 9.
1
Globalizarea culturală.

Globalizarea poate fi definită în perspectiva a trei teorii diferite : teoria sistemului mondial,
teoria organizării politice mondiale, teoria culturii mondiale. În următorul capitol o să abordez
teoria culturii mondiale sub auspiciile culturii globale. 4
Globalismul social, dar mai mult cel cultural implică mişcări de idei, informaţii, imagini
precum şi oameni, care la rândul lor poartă valorile culturale fiind implicaţi în procesul de migrţie.
Exemplele cele mai elocvente includ mişcarea religiilor sau răspândirea cunoaşterii ştiinţifice.
Principalul efect al acestor fluxuri de valori îl constituie izomorfismul. Cu toate acestea, globalismul
cultural şi cel social au urmat adesea globalismul militar şi cel economic. Ideile informaţiile şi
indivizii urmează armatele şi fluxurile economice, astfel ajungându-se la ceea ce Samuel P.
Huntington numeşte ”ciocnirea civilizaţiilor”5.”În centrul culturii moderne se află globalizarea, în
centrul globalizării se află practicile culturale.”6
În contextul actual una dintre cele mai direct percepute şi trăite forme de globalizare este
cea culturală. Ea poate fi definită ca o mişcare tot mai intensă a imaginilor şi simbolurilor, într-o
varietate extraordinară a modurilor de gândire şi a modurilor de comunicare, caracterizată de
trăsături unice şi fără precedent.7
Teoriile asupra globalizării culturale se împart în trei tendinţe principale. Fiecare tratează
globalizarea în anumite contexte şi care pot fi interpretate, la nivel global pornind de la ideea
interdependeţelor dintre state. Astfel că:
 Teoria hiperglobalistă, descrie globalizarea culturală sub forma unei omogenizării a lumii
sub auspiciile culturii populare americane sau ale consumismului occidental în general.
 Teoria scepticismului global se referă la superficialitatea ( calităţii inferioare) a culturii
globale în comparaţie cu, culturile naţionale precum şi importanţa continuă , crescândă a
diferitelor conflicte culturale.
 Teoria transformativistă, descrie întrepătrunderea dintre culturi şi popoare, care duce într-un
final la naşterea unor hibrizi culturali şi noi reţele globale.8

4
Ibidem, p. 9
5
Samuel P. Huntington, op.cit..
6
John Tomlinson, Globalizare și cultură, București, Ed. Amarcord, 2002, p. 9.
7
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, Putere și interdependență, București, Ed. Polirom, 2009, p. 293.
8
David Held, op.cit, pp. 372-373
2
Globalizarea culturii din punct de vedere spaţio- temporal, apara ca şi o deplasare de
obiecte , semne şi oameni peste regiuni şi în spaţiul intercontinental. Pentru a putea numi
globalizarea culturii, ca fiind o teorie plauzibilă, aceasta trebuie saă implice deplasarea tuturor celor
trei elemente( oameni, idei , simboluri) ca un întreg.9
Desigur globalizarea culturală poate fi privită, mai ales ca şi consecinţă a apariţiei
telecomunicaţiilor şi evoluţiei acestora.
Cultura dematerializată, sub formă de impulsuri electrice, circulă instantaneeu în timp şi
spaţiu, cu o velocitatea şi intensitate care permite ideilor şi simbolurilor să poată fii comunicate
dintr-un loc în altul, fără ca acest proces să aibă aceleaşi efecte în orice regiune a globului.10
În acest caz trebuie să menţionăm că, globalizarea culturală depinde de decalajele
tehnologice dintre state şi de dependenţa unor state, de anumite resurse care nu le permite să
dezvolte reţele de comunicare în rând cu celelalte. De exemplu, o ţară din Africa de Nord nu- şi va
putea promova strategia de turism cultural la nivel internaţional, fel de viabil ca şi o ţară din
Uniunea Europeană. Putem să spunem că la fel ca la nivelul sectoarelor de securitate, globalizarea
culturală, interacţionează cu alte tipuri de globalizare, din moment ce totalitatea activităţilor din
interiorul unui stat pot să-şi găsească materializare în altă ţară. Globalizarea culturală, se foloseşte
de celelate sectoare privind generarea de idei şi transformarea lor la nivel global, mai ales în
contextul actual, în care dezvoltarea continuuă a internetului, reduce costurile comunicaţiilor şi le
globalizaează, astfel că fluxul de idei creşte într-un ritm spectaculos.11
La fel cum la nivel structural, globalizarea presupune interdependeţă şi deteritorializare,
aşa şi globalizarea culturală depinde de apariţia şi dezvoltarea unor infrastructuri şi instituţii privind
transmiterea, reproducerea şi receptarea culturală la scară globală, transregională sau
transcontinentală a ideilor şi simbolurilor. Evoluţia diferitelor infrastructuri poate fi şi o consecinţă
directă a unui fenomen de emulaţie culturală, prin care statele încearcă să egaleze sau să întreacă o
altă cultură. Aşa se explică şi faptul că un stat mai dezvoltat cu accesibilitate mare mare la resurse
poate să dezvolte o tehnologie mult mai ridicată decât un stat mai puţin dezvoltat, iar în măsură cu
trecerea timpului tehnologiile demodate ( din ţările dezvoltate) sunt pasate ţărilor subdezvoltate
pentru a face loc apariţiei şi dezvoltării unor tehnologii mai performante.12

9
Ibidem, pp.373-374.
10
Ibidem.
11
Barry Buzan, Richard Little, op.cit, p.293.
12
David Held, op.cit, p. 376.
3
Din acest punct de vedere putem să spunem că, globalizarea culturală poate să
impună diferite standarde , adică poate ierarhiza sau poate crea disparităţi la nivelul statelor.
De exemplu, accesul la reţeaua globală de telecomunicaţii este unul asimetric atât între
societăţi cât şi în interiorul lor.13
Globalizarea culturală este asociată cu un set de vectori, prin a căror evoluţie globalizarea
culturală poate să penetreze graniţele statelor cu ajutorul puterii informaţiei, având în vedere că
revoluţia contemporană a informaţiilor presupune costuri scăzute ale transmiterii informaţiilor, un
control din ce în ce mai scăzut din partea statelor asupra fluxului de informaţii, şi o intensitate din ce
în ce mai mare a cantităţii de informaţie care penetrează graniţele unui stat.14
Aceşti vectori se prezintă sub forma următorelor elemente:
 Telecomunicaţiile şi factorul lingvistic comun -
 Transformarea companiilor multinaţionale ca pieţe culturale globale
 Radioul şi industria muzicală
 Cinematografia şi televiziunea
 Turismul global
Am văzut mai sus că fluxurile de idei, bunuri, oameni şi informaţii penetrează graniţele
naţionale şi se suprapun peste diferitele culturi naţionale. Atunci când ne referim la elementul uman
în contextul globalizării culturale, trebuie să ne referim şi la o tendinţă crescândă de interacţiune a
culturilor , iar atunci când oameni din diferite background-uri culturale interacţionează, aceştia
utilizeazează ceea ce teoreticienii sociolingvişti numesc lingua franca. În sens larg lingua franca,
descrie o limbă folosită la nivel global, o limbă comună pentru întreaga comunitate globală.15
În momentul actual vehiculul lingvistic ce transportă valorile culturii globale este limba
engleză. Dar de ce limba engleză?
În primul rând engleza şi-a însuşit un set de caracteristici care îi dau într-un fel prestigiul de
lingua franca. Limba engleză este recunoscută ca limbă necesară în raporturile interculturale nu
numai. Europenii, indienii şi asiaticii îşi vor dori să înveţe limba engleză, care poate deschide
drumul spre un loc de muncă mai bun , spre afaceri mai profitabile, sau spre o comunicare
productivă în cadrul conferinţelor sau întâlnirilor internaţionale. Admiraţia pentru limba engleză îşi

13
Ibidem, p. 377.
14
Ibidem p. 387.
15
Dr. Sayeh S Abdullah and Mohammad Latif Chaudhary, ”English as a lingua franca”, paper presented at the
International Conference on Education, Applied Sciences and Management, Dubai, 26 - 27 decembrie,2012,7p. 130.
4
are originile în perioada postbelică. Sentimentul de admiraţie, era iniţial focusat pe cultura
americană, promotoare a libertăţii şi democraţie, astfel că , mica posibilitate de a învăţa o limbă, ca
engleza în interiorul unui regim comunist, într-o ţară din estul Europei era într-un fel o formă
legitimă de a scăpa de sub jugul imperialismului sovietic. 16
Limba engleză se bucură de o răspândire foarte largă, atâta timp cât accesul la tehnologie,
şi informaţie este condiţionat de cunoaşterea ei. Cele mai importante reţele de informaţie folosesc
engleza pentru transmiterea ştirilor în mediul global, World Wide Web are la bază limba engleză,
precum şi programele folosite pentru accesarea lui sunt în limba engleză. Limba engleză se paote
descrie într-un fel prin dominaţie, atâta timp cât ne raportăm la promotorul acesteia şi anume, SUA.
Faptul că SUA reprezintă o atracţie culturală, materializată prin dorinţa de emigrare din partea
celorlate culturi, limba engleză intervine şi facilitează obţinerea unui loc de muncă în SUA , la fel de
uşor ca şi în interiorul ţării (prin companiile de outsourcing). Cum altfel ar putea fi promovate
idealurile democraţiei în diferite zone de conflict (unde găsim implicaţiile SUA) decât în limba
engleză?17
Efectul acestor elemente prezentate mai sus, denotă importanţa extremă a cunoaşterii limbii
engleze. Programele internaţionale de învăţare a limbii engleze sunt din ce în ce mai populare, iar o
diplomă recunoscută internaţional este de multe ori decisivă în procesul de angajare (de exemplu în
mediul academic recunoaşterea este obţinută prin publicarea diferitelor lucrări în limba engleză). 18
Toate aceste aspecte reliefează importanţa limbii engleze, însă mai mult dintr-un puct de
vedere economic sau social (atingerea unor obiective profesionale, în anumite domenii cu răspândire
internaţională). Raportat la nivel cultural, engleza poate fi vorbită chiar şi conştientizând cultura
americană ca şi sursă a limbii, însă păstrând angajamentul afectiv faţă de limba nativă şi faţă de
valorile ei. Nu vom deveni cetăţeni americani chair dacă folosim limba engleză în profesia noastră
sau în alte medii. Cu toate că limba engleză se postează ca şi un trend, mai ales pentru generaţiile
tinere trebuie înţeles faptul că totalitatea valorilor şi autenticitatea unei culturi nu pot fi interpretate
complex şi eficient în altă limbă decât cea nativă.

16
Ibidem. p. 56.
17
Ibidem, p. 56.
18
Ibidem.57.
5
După cum vedem, începând cu a doua jumătate a secolului XIX, s- a cristalizat o ordine
mondială, raţională , instituţională şi culturală , ce constă în modelele aplicabile la nivel global care
configurează statele, organizaţiile şi identităţile individuale.19
Având în vedere aceste prerogative putem să spunem că dimensiunea culturală şi cea economică
ale globalizării, merg ”mână în mână” şi că ambele au cel mai mare impact asupra omenirii. Este
globalizarea culturală un instrument subtil de promovare a capitalismului liberal şi un mijloc de
percepţie a conflictelor etnice şi culturale sau o realitate cotidiană imposibil de evitat?

Este globalizarea culturală o amenințare la adresa securității națiunilor ?

Dezvoltarea culturii globale îşi are rădăcinile în puterea şi prestigiul unuia sau mai multe
dintre culturile şi centrele de putere ale marilor metropole contemporane, iar procesele de
globalizare sunt privite de cele mai multe ori ca fiind o consecinţă firească şi neinniţiată a evoluţiei
în timp a mijloacelor de comunicaţie. 20
Era contemporană se descrie ca şi o serie de transformări tehnologice şi instituţionale care
au puterea de a afecta balanţa puterii culturale, astfel încât noile tehnologii de comunicaţii şi apariţia
corporaţiilor internaţionale de mass- media alături de emergenţa Internetului ca forţă economică
majoră, au generat fluxuri culturale globale ale căror intensitate , diversitate şi răspaândire rapidă le
depăşesc pe cele din perioadele anterioare. 21
Urmărind evoluţia proceselor culturale globale este pusă în cauză centralitatea culturilor
naţionale, a identităţii lor şi a instituţiilor acestora, având în vedere că, globalizarea culturală vine ca
şi o provocare pentru culturile naţionale, din partea produselor culturilor populare şi semnificaţiile
acestora şi a domeniului difuz şi ambiguu promovat de consumism şi de materialism. Putem să
spunem că, într-un fel globalizarea culturală transformă contextul şi mijloacele prin care sunt
produse şi reproduse culturile naţionale, dacă luăm în vedere fluxurile de idei care se suprapun
asupra acestora şi controlul din ce în ce mai redus al statelor şi guvernelor asupra acestora.22
Aici putem identifica faptul că o cultură globală sau una cu pretenţii hegemonice poate
reprezenta o ameninţare deoarece, atâta timp cît caile prin care se transmit bunuri, idei şi
19
Alexandra Sarcinschi, Globalizare insecurității. Factori și modalități de contracarare, București, Ed. Universității
Naționale de Apărare ”Carol I”, 2006, p.10.
20
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, op.cit, p.183.
21
David Held, op.cit, p. 373
22
Ibidem. p. 374.
6
semnificaţii pozitive pot fi utilizate pentru transmiterea semnificaţiilor şi valorilor negative (ex:
terorismul transfrontalier, crima oraganizată transfrontalieră, nonvalori etc.) .Cu toate acestea
globalizarea culturală poate ajuta la dezvoltarea ( şi apărarea) unei culturi naţionale doar în cazul în
care ataşamentul indivizilor faţă de cultura naţională, este atât de mare încât opune cultura altei
entităţi, considerând propria cultură ca fiind superioară.23
În plan general, este destul de greu să definim calitatea impactului globalizării culturale
asupra culturilor naţionale, tocmai pentru că nu putem defini limitele în care un anume vector
influenţează pozitiv sau negativ o identitate la nivel naţional. Precum spuneam şi mai devreme acest
impact diferă în funcţie de ataşamentul indivizilor faţă de propria cultură şi de modul în care
respectivele valori sunt protejate şi promovate.24
Elementele ce pot să ducă la o eroziune a statului- naţiune, din perspectivă culturală, sunt la
nivel transnaţional, astfel că în timp ce ameninţările la adresa securităţii culturale a unui stat pot fi
identificate la nivelul acestuia, în contextul globalizării culturale, aceste probleme de natură
25
culturală nu au un centru fix. ”Ceea ce se deplasează cu o viteză apropiată de cea a semnalului
electronic trece practic dincolo de constrângerile teritoriale în care s-a format, către care se îndreaptă
sau pe care îl traversează.”26 Problema apare atunci când aceste elemente culturale nonconformiste
se deplasează fără ca statul sau naţiunea să mai poată avea control asupra lor.
Principala caracteristică a globalizării este, deteritorializarea. Plecând de la această
caracteristică, identificăm faptul că, la nivelul societăţii deteritorializarea afectează loialităţile dintre
grupuri şi coeziunea acestora, la nivel transnaţional manipularea valutelor şi altor bunuri, şi
bineînţeles strategia statelor în cauză. 27
În acelaşi timp, deteritorializarea, creează noi pieţe pentru companiile de film, pentru
impresariate şi pentru agenţiile de turism internaţional, consecinţe a necesităţii populaţiilor relocate
de a menţine contactul cu patriile lor.28
În contextul prezentat mai sus, noţiunea de ”patrie” este parţial imaginată în concepţiile şi
în memoria grupurilor deteritorializate. În anumite cazuri expresia de apartenenţă la o patrie, se

23
Mălina Ciocea, op,cit, p. 36.
24
David Held, op.cit., p. 415.
25
Zygmut Baxumann, Globalizarea și efectele ei sociale, București, Ed. Antet, 1999, p. 64- 65
26
Ibidem. p. 61.
27
Arjun Appadurai, Modernity at large : cultural dimension of globalization, Minessota, Ed. University of Minessota
Press, 2000, p. 49.
28
Ibidem
7
transformă în fanatism sau separatism, care destul de puternice pot reprezenta de multe ori nucleul
unui conflict etnic.29
Problema comunităţii imaginate este că odată cu deteritorializarea, elementele tradiţionale
ale culturii după care se organizează viaţa comunităţii, au fost transformate cu ajutorul mass- media.
Astfel că media, agenţiiile de ştiri sau diferite canale de comunicare, prezintă valori mai atractive
pentru societatea în cauză decât cele fundamentale. Pericolul poate fi identificat la nivelul în care
indivizii grupului se vor identifica ca şi comunitate în baza valorilor prezentate de canalale media şi
nu în baza celor fundamentale ( ca şi în cazul Canadei francofone cu privire la influenţele
30
americane).
Anthony Smith identifică, chestiunea globalizării culturale ca şi problemă din ce în ce mai
pregnantă pentru securitatea societală. Problema societală , în sine o constituie consecinţele
trendurilor actuale de globalizare societală.
Acesta defineşte complexul de ”cultură globală”, un mix hibrid de elemente dispersate din
spaţiu şi perioade de timp complet diferite şi care se caracterizează prin următoarele:
 nu are limite temporale, spaţiale, stilistice.
 nu are fundament istoric, ritmuri de dezvoltare, sens al timpului sau al succesiunii.
 nu prezintă aspecte contextuale şi de timp.
Toate acestea dau naştere unei ”culturi hibride”, o cultură fără memorie. Fără memorie nu
există identitate, din moment ce memoria este elementul central al unei identităţi comune, astfel că o
cultură fără memorie nu poate conserva acele valori ale unei comunităţi care îi dau identitate.31
Dificultatea mai mare pe care o prezintă acest fenomen de alienare culturală voluntară, este
aceea de blocare sau reducere a cenzurii şi controlului informaţiei din partea guvernelor.
Dezvoltarea infrastructurilor despre care vorbeam în subcapitolul precedent, duce la formarea unor
culturi transnaţionale, care implicit vor putea să le influenţeze şi pe cele de sine stătătoare. 32
”Cultura specifică o naţiune, conferindu-i acesteia o identitate inconfundabilă. Globalizarea
culturală pune în pericol identitatea naţională şi atacă acele culturi care nu se pot apăra.”33

29
Ibidem, p. 49.
30
Ibidem, p. 53.
31
Adela Șerban, op.cit, p. 182.
32
David Held, op.,cit, p.417.
33
Elena Cobianu, Cultura și valorile morale în procesul de globalizare, Cluj- Napoca, Ed. Grinta, 2008, p. 115.
8
Noile mijloace de comunicare şi evoluţia lor din ce în ce mai complexă, sunt instrumentele
cele mai eficace de subordonare culturală (cultura hibridă subordonează cultura naţională) şi
institutie raporturi inegale prin care anumite culturi periferice mai slabe devin o piaţă de desfacere
pentru produsele industriei culturale, care de cele mai multe ori promovează valori care nu ţin de
cultura statului respectiv.34
De cele mai multe ori consumul cultural de masă din interiorul Occidentului prezintă o
omogenizare. Omogenizarea se impune în detrimentul culturii naţionale individuale, astfel că
alternativa culturală interna va fi în cele din urmă alterată sau în unele cazuri extreme eliminată
datorită faptului că nu prezintă aceeaşi atracţie pentru indivizi ca şi cea externă sau hibridă. 35Privind
dinamica actuală putem spune că la nivel global aceste interacţiuni între culturi diferă, din motive
care ţin de religie, limbă sau de ce nu prejudecăţi. Media globală produce uniformizarea informaţiei
, însă percepţia unor comunităţi din India asupra Uniunii Europene va fi diferită de percepţia unor
comunităţi din Orientul Mijlociu. Întocmai aceste conştiinţe stereotipizate vor da interacţiuni
diferite.
În acest sens putem spune că produsele şi simbolurile care vin din mediul extern, alterează
mediul intern al societăţii, doar dacă statul a reuşit să impună măsuri de control riguroase ( până la
izolare) sau lipsa de resurse şi impunerea unei industrii culturale riguroase care să-i permită
36
rezistenţa în faţa alterităţii. Cu toate acestea, omogenizarea, chiar in cazul în care este
implementată la un nivel major, nu poate supravieţui deoarece cultura sau valorile preluate din
exterior nu vor fi la fel de veridice ca şi cele originale.
Globalizare culturală, este o consecinţă directă a uzului de bunuri, informaţii, valori şi
simboluri în context economic. De cele mai multe ori aceste elemente sunt de provenienţă
occidentală. Chiar dacă preluările din afară devin din ce în ce mai complexe, nu putem vorbi despre
o cultură unificată la nivel global, deoarece la nivel naţional aceste ”împrumuturi” vor suferi o
adaptare la specificul local sau cultural al zonei ( adoptare prin adaptare). Acest model îl întâlnim
chiar şi în cazul politicilor de marketing de la companii precum Coca –Cola sau McDonald’s ( o
campanie publicitară pentru un produs ca şi Coca- Cola nu va avea aceleaşi rezultate în SUA şi în

34
Grigore Georgiu, op,.cit., p.110.
35
David Held, op,cit., p. 419.
36
Ibidem. p.418.
9
România deoarece background-ul istoric al acestor două naţiuni nu corespunde iar relaţia dintre cele
două ţări are la bază prerogative economice ).37
Trebuie să menţionăm faptul că, dimensiunea culturală a globalizării nu a fost accentuată pe
prerogative care ţin strict de identitate. Dacă luăm ca exemplu integrarea europeană ca proces
cuprins în globalizare, integrarea culturală a statelor şi numirea cetăţenilor respectivi , cetăţeni
europeni, i-a urmat integrării economice şi politice. 38
Cu toate că eforturile statelor de a-şi menţine culturile naţionale intacte, sau de a controla
fluxurile rapide de informaţii şi de opinii dinspre exterior spre interior, globalizarea culturală nu dă
semne majore care să arate un colaps naţional al culturii. În cele din urmă companiiile
multinaţionale, princinpalele purtătoare de aşa zisă ”cultură hibridă„ au ca obiectiv menţinerea pieţei
globale în scopuri economice şi nu în scopuri identitare.39După cum vedem globalizarea culturală
este un produs secundar al altor factori , astfel că nu poate să pună probleme de ordin structural din
moment ce dezvoltarea şi universalizarea ei sunt condiţionate de aceşti factori.
Paradoxul sau problema cea mai ancorată în realitatea în care trăim, pe care o constituie
globalizarea culturală este răspândirea şi adopatarea rapidă a culturii consumiste.
Odată cu revoluţia televiziunii, internetului, reproducerea culturală la nivel global a fost
doar o chestiune care ţine de timp şi de resurse. Ideile culturii consumiste se bazează pe fapul că
orice este prezent pe piaţă trebuie cumpărat şi vândut la nivel global. Companiile multinaţionale se
bucură cel mai mult de pe urma acestei culturi de consum, pe care ei o explică ca şi consecinţă
directă a cererii din ce în ce mai mare de pe piaţa globală, iar piaţa pur şi simplu se auto-
aglomerează, satisfăcând pur şi simplu nevoile consumatorilor.40
Cultura consumistă poate înlocui valorile fundamentale cu non-valori la nivelul în care tot
ce promovează cultura consumistă poate fi asimilat de către o cultură, doar pentru că şi o alta face la
fel. Cultura consumistă pune probleme mai ales pentru că:
 nu a fost produsă de un popor anume ci de grupuri comerciale care urmăreau dobândirea
capitalului la scară tot mai mare (popularitatea unui produs a fost pusă în faţa priorităţii unei
valori ).

37
Elena Cobianu, op.cit.,p. 117
38
Ioan Bari, Globalizarea și probleme globale, București, Ed. Economică, 2001, pp. 434- 435.
39
David Held, op.cit, p. 420.
40
Ioan Bari, op.cit., p. 436
10
 aduce în prim plan aspectele benefice ale bunului trai şi înlătura aspectele care ţin de
organizarea vieţii umane .41

II. Concluzii
Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar
contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau
această răspundere. Dar dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care
trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau de opţiunea noastră, aşa cum am postulat încă
la începutul acestei prezentari. Consider că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii
teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei
pe care valul ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet,
lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un
dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii
viitorului. Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă, cultura
umanistă e eliminată tot mai mult de tehnoştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă.
Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care
trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice
transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii. În ciuda tuturor acestor
avertismente, nu putem evita sau elimina globalizarea. Sunt de părere că singura şansă care ne
rămâne este să încercăm să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute în
plan concret să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm
pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele. Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu
este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine. Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte
pozitive decât negative. Însă idolatrizându-i excesiv principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la
nivel personal factorul uman, globalizarea poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în
forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

Iar referitor la globalizarea culturală putem spune, în concluzie că, teoria culturii globale ca și
consecință a globalizării culturale, stă la baza următoarelor premise:
 globalizarea în sens general se referă la ”comprimarea” lumii şi a tuturor modelelor
existenţei umane, prin consolidarea viziunii asupra acesteia ca un întreg complex.

41
Ibidem.
11
 o lume globalizată este integrată, dar nu armonioasă, este un loc unic, dar divers, un
construct al viziunilor împărtşite şi diferitelor identităţi, dar predispus la fragmentare.
 organizarea vieţii la nivel global este văzută ca o conştiinţă globală destinată consolidării
unei societăţi globale.

12
Bibliografie

1. Ioan Bari, Globalizarea și probleme globale, București, Ed. Economică, 2001.

2. David Held, Transformări globale: economie, politică și cultură, Ed. Polirom, Iași, 2004.

3. Chamsy el- Ojeili, Patrick Hayden, Critical Theories of Globalization, New York, Ed.
Palgrave Macmillan, 2006.

4. Alexandra Sarcinschi, Globalizare insecurității. Factori și modalități de contracarare,


București, Ed. Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, 2006.

5. John Tomlinson, Globalizare și cultură, București, Ed. Amarcord, 2002.


6. Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, Putere și interdependență, București, Ed. Polirom,
2009.

7. Dr. Sayeh S Abdullah and Mohammad Latif Chaudhary, ”English as a lingua franca”,
paper presented at the International Conference on Education, Applied Sciences and
Management, Dubai, 26 - 27 decembrie,2012.

8. Elena Cobianu, Cultura și valorile morale în procesul de globalizare, Cluj- Napoca, Ed.
Grinta, 2008.

9. Zygmut Baxumann, Globalizarea și efectele ei sociale, București, Ed. Antet, 1999.

13