Sunteți pe pagina 1din 4

Moara cu noroc

Ioan Slavici

Încadrarea în context:
Ioan Slavici este creatorul realismului de tip clasic. Prezintă monografia satului ardelean
în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Este inclusă în volumul apărut în 1881, Novele
din popor.

Titlul: compus, sugestiv conţinând o antifrază. Sintagma moara cu noroc este utilizată în sens
contrar adevăratului înţeles. Constituie numele unui han construit pe locul unei mori. Trebuie
subliniat că norocul este un apanaj al maleficului nicidecum al binelui.

Tema: procesul dezumanizării ca rezultat al dorinţei de îmbogăţire.

Viziunea despre lume: se referă la raportul dintre bogăţie şi sărăcie enunţat încă din incipit: omul
să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.

Rema: 17 capitole.
Trama: momentele subiectului:
a. expoziţiunea- cap.I-II- luarea în arendă a morii cu noroc
b. intriga- cap.III- sosirea lui Lică Sămădăul la han
c. desfăşurarea acţiunii- cap.IV-XV- procesul dezumanizării lui Ghiţă cauzat de
tovărăşia cu Lică
d. punctul culminant- cap.XVI- înjunghierea Anei, uciderea lui Ghiţă de către Răuţ,
sinuciderea Sămădăului.
e. deznodământul- cap.XVII: Apoi ea (bătrâna) luă copiii şi plecă mai departe…

Incipitul: ex-abrupto prin spusele bătrânei care anunţă teza nuvelei având rolul de prolepsă.
.
Excipitul: închis, creează simetria: Aşa le-a fost data…→intenţie moralizatoare

Raportul incipit-final: ilustrează concepţia lui Slavici privind modalitatea de construcţie a textului
afirmând: frumos e numai ceea ce e pe deplin format, desăvârşit, perfect, rotunjit, întreg.

Cronotopul: a doua jumătate a secolului XIX, de la Sfântul Gheorghe la Paşti, la răscruce de


drumuri, Ineu.

Conflictul: tipuri: - exterior: Ghiţă-Lică


- interior: Ghiţă
- latent: mentalitatea bătrânei şi cea a lui Ghiţă.
Viziunea narativă: auctorială
Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor)
Naratorul: omniscient, obiectiv, extradiegetic, heterodiegetic, neimplicat.
Tehnici narative: tricotajului (înlănţuirea faptelor).

Stilul narativ: concis, sobru, fără artificii stilistice.


Rolul modurilor de expunere: descrierea are atât rol de fixare a cronotopului, cât şi de anticipare a
excipitului, iar naraţiunea deţine funcţia de interpretare a realităţii.
Registre stilistice: conferă impresia de veridicitate prin utilizarea regionalismelor, a oralităţii,
adoptarea unui limbaj specific popular şi a expresiilor paremiologice.

Moara cu noroc- nuvelă clasică prin:


- simetrie, spusele bătrânei
- valoare, G.Călinescu: nuvelă solidă cu subiect de roman.
- structură
- valorile morale conţinute: Ioan Slavici- adeptul lui Confucius, cel care aminteşte de virtuţi
morale precum: cinstea, sinceritatea, înţelepciunea

Moara cu noroc- nuvelă romantică prin:


- finalul justiţiar, răul fiind pedepsit→ Pompiliu Marcea subliniază: Sancţionarea drastică a
protagoniştilor e pe măsura faptelor, astfel: Buză- Ruptă şi Săilă Boarul sunt osândiţi pe viaţă,
Lică se sinucide, Ana e vinovată de infidelitate, Ghiţă, ucigaşul soţiei, e ucis de Răuţ.
- prezenţa antitezei: Ghiţă-Ana, Lică Sămădăul-Ghiţă
- pedepsirea răului în nuvelă
- scene în care predomină cruzimea.

Moara cu noroc- nuvelă realistă prin:


- stil sobru, concis
- viziune auctorială
- perspectivă obiectivă
- narator obiectiv
- cronotopul bine evidenţiat
- verosimilitate
- descriere de tip balzacian, Lică Sămădăul este descris astfel: om ca de 36 de ani, cu ochii
mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc…porcar, însă dintre cei ce poartă
cămaşa subţire şi albă ca floricelele
- descrierea cadrului natural prin alternativa la dreapta (simbol al binelui, reprezentat de
sintagma pădure verde) şi la stânga (simbol al răului, sugerat de epitetul pădure arsă)
- personaje dinamice (rotunde, tridimensionale): Ana, Ghiţă.

Moara cu noroc- nuvelă psihologică prin:


- nu se pune accent pe acţiune, ci pe sondarea universului interior al personajelor
- psihologia personajelor se stabileşte în funcţie de relaţiile stabilite cu celelalte fiinţe de hârtie
- monologul: interior: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?
interior adresat: Ar fi dorit să-i grăiască un cuvânt, numai un cuvânt: Ano! sunt
om bănuit, om lăsat pe chezăşie, dar tu nu te mâhni…(cap.IX)
- prezenţa stilului indirect liber (discontinuu- trecerea abia perceptibilă de la vorbirea
naratorului la cea a personajului): Adeseori Ana ar fi dorit să-l întrebe: Ghiţă ce-i cu tine?
- utilizarea celor două perspective: auctorială (Ghiţă nu râdea când îl vedea pe Lică învârtindu-
se pe lângă Ana, se ducea încolo ca să nu vadă nimic fiindcă îl durea inima…) şi actorială (Tu
le fierbi toate în tine şi mie nu-mi spui nimic!cap.IV)
- dezumanizarea protagonistului

Personajele:
Particularităţile de construcţie a unui personaj- Lică Sămădăul
Tipologie: personaj secundar, romantic, negativ, excepţional, plat, bidimensional dionisiac,
masculin.
Caracterizarea directă: - realizată de narator: om ca de 36 de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă,
cu mustaţă lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele împreunate la mijloc; Lică era
porcar, însă cei ce poartă cămaşa subţire şi albă cu floricele, pieptar cu bumbi de argint şi
bici cu codurişcă de os împodobit cu flori→ descriere de tip balzacian în care fiecare detaliu
este semnificativ: 36 de ani, vârstă a maturităţii şi puterii, adjectivele uscăţiv şi supt la faţă
traduc răutatea personajului, în timp ce ochii mici şi verzi scot la iveală viclenia, iar sprâncenele
împreunate sunt un atribut al răutăţii.
Personajul este denumit direct: Lică era porcar marcând o categorie periferică, îmbrăcat
totuşi contrar ocupaţiei sale.
- autocaracterizare: Eu sunt Lică Sămădăul… Multe se zic despre
mine… Tu vezi un lucru că umblu ziua-n amiaza mare şi nimeni nu mă opreşte-n cale să mă
duc în oraş şi stau de vorbă cu domnii; voi fi făcut ce voi fi făcut, dar am făcut aşa că oricine
poate să creadă ce-i place, însă nimeni nu ştie nimic.
- de către celelalte personaje- Ana: om rău şi primejdios observând că
are o căutătură înfricoşătoare (la începutul nuvelei). Spre final, acelaşi personaj afirmă despre
Lică următoarele: Lică tu eşti om bun, iar Ghiţă nu e decât p muiere îmbrăcată în haine
bărbăteşti.
- Ghiţă: Lică e un diavol...
- bătrâna: Lică e om rău din fire...

Caracterizarea indirectă:
- nume: antroponimul Sămădău derivă din lexemul maghiar Szamodas însemnând socoteală,
omul care dă socoteală pentru tot ceea ce se întâmplă.
- fapte: crimele comise: sângele cald e un fel de boală care mă apucă din când în când…
- săvârşeşte hybris-ul, ucigând şi luându-şi propria viaţă
- naratorul îl descrie doar ca gestică exterioară şi nu ne prezintă frământările sale interioare
- singura sa slăbiciune:femeia, dar se putea controla
- bun cunoscător al slăbiciunii umane
- om fără onoare, trădează prietenia cu Pintea jandarmul
- stăpânul absolut
- simbolul răului

Ghiţă
Tipologie: personaj principal, complex, masculin.
Caracterizarea directă: - realizată de narator: om harnic şi sârguitor
- de către celelalte personaje - Ana: Ghiţă nu e decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbăteşti.
- autocaracterizare: Voi nu mai aveţi un tată om cinstit…
Caracterizarea indirectă:
- orbit de patima banului
- la început menţine un raport de egalitate cu Lică Sămădăul spunându-i: nu vreau să crezi că
mă ţii de frică, ci umblu să intru la învoială cu tine…
- dezumanizarea personajului odată cu tovărăşia cu Sămădăul
- slăbiciunea: banii
- dominat în relaţia dominator-dominat
- supus în ciuda voinţei lui
- săvârşeşte hybris-ul văzut ca acţiunea unui om ajuns în pragul disperării

Relaţia dintre două personaje: Ana-Ghiţă


- relaţie tradiţională din cadrul familiei de tip patriarhal, observabilă fiind autoritatea soţului şi
supunerea soţiei
- vizează două laturi distincte:→ afectivul: Ana: răsfăţată, tânără şi frumoasă, fragedă şi
subţirică, sprintenă şi mlădioasă
→ spiritualul: Ana: înţeleaptă, aşezată.
- protejarea celuilalt prin iubire
- refugiul Anei în braţele Sămădăului este un protest la adresa indiferenței
- sfârşitul tragic al celor două personaje.

Relția Ghiță-Lică Sămadăul


-relație ce marchează un punct principal al tensiunii narative ( binele, dreptatea și echilibrul aflat
în luptă cu ispita)
- Sămadăul reprezintă motivul luciferic ( vezi scena din Biserică, in care Lică sfidează divinitatea
si apoi se teme de consecinșe)
-relația tensionată vizrează două laturi distincte :→ afectivul: ispita în cadrul familiei
( personajul trialogic Lică- Ana-Ghiță face din nou trimitere catre ispită)
:→ spiritualul coruperea moralității umane
- Lică exploatează cele două slabiciuni ale lui Ghiță – BANII ( il face complice)
- FEMEIA IUBITĂ ( o seduce pe
ANA)