Romanul „Baltagul” a fost scris in numai 17 zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihai

Sadoveanu implinea 50 de ani, fiind primit cu „un ropor de recenzii entoziaste” de catre criticii
vremii. Sadoveanu realizează o noua interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicând sursa
de inspiraţie: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ş-un cane”

Este un roman tradițional pentru că se constituie ca o expresie a vieţii satului românesc, a

universului rural dar și a specificului personajelor: ţăranul este „ principalul meu erou”
mărturisind Sadoveanu. Deasemenea romanul valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri
de sărbători, nuntă, înmormântare, botez etc. Lumea lui Sadoveanu este puternic înrădăcinată în
credința creștină specifică poporului român dar și în obiceiurile precreștine precum vizita la baba
Maranda, mulțimea superstițiilor de care ține seama cu atenție.

Baltagul este și roman mitic pentru că zugrăveşte o civilizaţie veche pastorală și valorifică
mituri precum cel al transhumanței (Miorița) sau cel al coborârii în Infern (Isis și Osiris).

Poate fi încadrat și în realismul de tip obiectiv având un narator obiectiv, omniscient,

neimplicat în acțiune, narațiune la persoana a III-a, prin realismul descrierilor și prin tehnica
detaliilor folosită în portretizare. Putem identifica și elementele reale de cronotop (Bistrița, Vatra
Dornei) sau legătura strânsă care se stabilește între mediu și personaje (vezi grija soției pentru
împlinirea datinilor sociale).

Tema romanului Baltagul are un mare grad de generalitate: relatia dintre ordinea reala si cea
transcendenta a lumii, precum si conditia omului care traiese in zona de interferenta a lumii vechi
cu cea noua. Din aceasta mare tema se desfac, intr-o retea complexa, celelalte teme, subordonate:
iubirea, moartea, familia, initierea. Ele pot fi interpretate ca aspecte ale marii teme care dezvaluie
relatia omului cu universul.

Titlul romanului desemnează o unealtă a civilizației pastorale. De-a lungul firului epic, baltagul
este amintit de mai multe ori ceea ce susține că este mai mult decât o unealtă de muncă. Este
instrumentul crimei mârșave si, totodata, este arma pusă în slujba dreptății, care se cere să
rămână nefolosită în alt scop până atunci.

Acțiunea romanului este simplă, urmărind un singur fir epic: drumul Vitoriei Lipan in căutarea
soțului ei, Nichifor.Structurată în șaisprezece capitole, romanul are o acțiune clară cu repere
temporale și spațiale bine determinate. Astfel acțiunea se desfășoară de toamna până primăvara,
cu momente precum Sf. Andrei, Postul Mare în Măgura Tarcăului, Vatra Dornei, Borca, Cruci,
Suha, Sabasa. Conflictul este sugerat încă din primele pagini ale romanului. Întârzierea soțului
este sursa conflictului interior trăit de Vitoria ce se intensifică pe parcursul romanului. Conflictul
exterior este relevat de confruntarea dintre Gheorghiță și ucigașii tatălui său.

În expozițiune, este evocată imaginea Vitoriei Lipan, îngrijorată din pricina întârzierii soțului ei.
Intriga intervine când Vitoria înțelege ca Nechifor nu se mai întoarce căci semnele rău-
prevestitoare nu sunt puține. Desfășurarea acțiunii ilustreaza drumul parcurs de munteancă
alături de fiul ei Gheorghiță, în căutarea celui dispărut. Participând conform tradiției la
evenimentele care îi ies in cale-botezul de la Borca, nunta de la Cuci-sperând că în adunările
acestea s-ar putea găsi cineva care să-i ofere indicii despre Nechifor. La fiecare popas află de
bărbatul cu căciula brumarie, călare pe un cal negru țintat. La Suha, la cârciuma lui Iorgu Vasiliu
îi pierde urma bărbatului căci pe acolo nu trecuse. Ajutată de nevasta hangiului, Vitoria îi găsește
pe ucigași: Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Cu ajutorul câinelui Lupu găsesc osemintele lui
Nechifor. Punctul culminant coincide cu scena demascării ucigașilor, la parastasul lui Nechifor.
Deznodământul îl înfățișează pe Calistrat Bogza care este lovit de Gheorhita cu baltagul lui
Nechifor si sfasiat de Lupu. Simtind apropierea mortii acesta mărturiseste că, împreună cu Ilie
Cuțui, l-a ucis pe Nechifor pentru a-și însuși oile acestuia.

Confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bogza demonstrează inteligența și energia

protagonistei, dar și încheierea procesului de maturizare a lui Gheorghiță, „Baltagul” fiind de
asemenea un bildungsroman

Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii autohtone, se confruntă cu lumea modern și oscilează
indecis între a rămâne legat de izvorul care l-a creat sau a se rupe de el. Din această perspectivă
raportul romanului “Baltagul” cu “Miorița” dezvăluie sensuri care depășesc cu mult asemănările
relevate de firul narativ. Nechifor Lipan, personajul absent al romanului, este obligat de mersul
noii lumi să se desprindă de natura protectoare și să coboare în Valea Dornelor, nu ca cioban, ci
ca negustor, ceea ce diferă de motivul transhumanței din baladă. Dacă în baladă moartea rămânea
ipotetică, în roman se înfăptuiește.

În concluzie, Romanul tradiționalist, mitic, social, inițiatic, ”Baltagul”, transformă

intriga ”Mioriței” într-o monografie a unei societăți. ”Eroul statornic al celor mai bune scrieri e
un popor”, observa George Călinescu. Acest erou în romanul Baltagul se dovedește omul de la
munte, detinaor al unei filozofii și al unei mentalități ancestrale.