LA COMUN

De Thomas Vinterberg și Mogens Rukov

Examen licență Luana Hagiu

VARĂ
I.TRECUTUL

Anna și Erik sunt în scenă. Se aprinde lumina, după intrarea publicului, și o vedem pe Anna
așezată pe canapea, și pe Erik dând ture în jurul mesei cu mai multe hârtii în mână.

Erik: Nu știu dacă e o idee bună. Pentru mine casa asta era o închisoare. Acum a fost destul de șmecher
să mi-o lase prin testament. De fapt, un gând rău. Așa a pus totuși laba pe mine.

Anna: Nu-l mai vorbi tot timpul de rău pe taică-tău.

Erik: Ia zi, ți-am povestit de geamantan?

Anna: Ce?

Erik: De geamantanul meu.

Anna: Care geamantan?

Erik: Era mereu pregătit sub pat. Cu chiloți, perie de dinți și toate cele. Eram tot timpul gata să plec de-
acasă.

Anna: Chiar așa? Doar erai un copil.

Erik se duce lângă ea, pe canapea, și începe să o mângâie în timp ce îi explică.

Erik: Da, dar nu-mi plăcea să hotărască altcineva ce să fac. Tata voia să decidă el totul. Asta nu-mi
convenea. De-aia voiam mereu să fug. Într-o zi chiar am făcut-o. Mă certasem cu el. Era ora prânzului și
în casă trebuia să fie liniște. Ei bine, mi-am luat geamantanul și am pornit în fugă pe scări. Mai să-mi uit
haina. Chiar așa. Dar am luat-o, și dus am fost. Și-am mers, am tot mers, dar mă gândeam la ce lăsasem
acolo. Speram că n-o să ajung până la stație, pentru că atunci totul s-ar fi terminat! Aș fi dispărut! Am
luat-o tot mai încet, iar când mama m-a ajuns cu mașina din urmă, îmi curgeau lacrimile. Plângeam
întruna. Iar acasă, tata m-a luat peste picior. (imitându-și tatăl) N-o să scapi niciodată de aici,
caraghiosule! Cu geamantanul ăsta? Hahaha! Pot să văd ce ți-ai luat? Păpușile? Prostule! (Anna râde) Ei,
dar tu cine ești? Drăcoaică nostimă! Bună ziua, sunt tatăl lui Erik. Ia să văd la ce poate să se aștepte fiu-
meu din partea ta.
Erik o sărut.

Anna (intră în joc): Nu, babacule... lasă-mă în pace. Nu-s de nasul tău.

Erik: Ba da, drăcoaică obraznică, vino-ncoace, lasă-mă să te simt. Liniște! Tata e la lucru!

Ole, cel mai bun prieten al lui Erik și al Annei, intră. Se așază pe un scaun, la masă, și din buzunarul
interior al sacoului, își scoate o sticla mică de bere. Cei doi se opresc, Anna încă râzând.

Anna (în șoaptă): Așa, așa. Vino iar încoace... micuțul meu, dragul meu Erik. Îmi placi mai mult când ești
Erik. De fapt, așa te iubesc. Gata, nu ne mai jucăm. Hai să stăm un pic. Îmi place mult casa asta. Păcat că
n-o să mai stăm aici. Mama ta s-a purtat mereu așa de drăguț cu mine.

Erik: Ole, ce zici de asta?

Anna (zâmbind către Ole): Ai vrea să locuiești aici, Ole?

Ole: Poate cu tine, dar cu ăsta...? Cât voi trăi, nu!

Erik: Acolo unde locuiești acum n-ai nici WC.

Ole: Las-o baltă.

Erik: Nu, mă îngrijorezi.

Anna: Zici că vrei să stai cu mine? Și cu Freja? Și cu alți 250?

Ole: Da. Cu Freja da.

Anna: Nu, pe bune.

Ole: Pe bune? (cade pe gânduri) Păi, să vedem cum împărțim spațiul. Casa va fi la comun, Erik?

Erik: Ok. Nicio problemă. Sau... bineînțeles.

Ole: Nu știu...

Erik (încântat, se ridică și se plimbă prin spațiu, proiectându-și imaginile în cap): Ba da, imaginați-vă. E o
dimineață minunată. Ole a dormit până la ora... ora...

Ole: Unșpe jumate.

Erik: ...A dormit până aproape de unu jumate și merge la brutărie să cumpere patru chifle. Frumoasa
mea nevastă a pus deja masa și a făcut optsprezece litri de cafea. Eu am adunat patruzeci și opt de ouă
de la propriile noastre găini, iar Ole se întoarce acasă și strigă:

Ole: E gata micul dejun!

Erik: Și din toate camerele apar niște oameni fermecători...

Anna: Toleranți...

Ole: Dornici de sex... dezbrăcați...

Erik: Inteligenți...

Ole: Activi din punct de vedere politic...

Anna: Calzi...

Erik: Și binevoitori...

Lumina se estompează, cei trei actori se așază la masă. Ditte și Stephane intră și se așază în fața lor.

II. CASTING 1: DITTE ȘI STEPHANE

Ditte: Plătiți chirie pe metru pătrat?

Ole: Da... așa... așa ne gândiserăm. Sigur. Da, așa facem. Plătim chirie pe metru pătrat. Așa am făcut
mereu.

Anna: Așa facem?

Erik: Da... de fapt, nu. Plătim în funcție de venit.

Ole: Drept pentru care chiria lui e pe moment de două ori mai mare decât a mea.

Moment de liniște.

Ditte: Aveți un regulament al casei?

Ole: Regulament? Da! Sau... da, da!

Stephane: Ne povestiți și nouă cam în ce constă?

Ole: Să vă povestesc? Păi... e încă în lucru.

Erik: Poate ne faceți niște sugestii cu privire la reguli. Deocamdata sunt cam incomplete.

Stephane: Să stăm de vorbă. Pentru că și noi am vrea să știm dacă pentru decizii vă trebuie votul unanim
sau cel al majorității.

Erik: Da, interesant. Cum procedează ceilalți, cu care ați mai stat la comun?

Ditte: Depinde. Cu asta am și avut probleme, ultima dată.

Moment de liniște din nou.

Ditte: Mă bucur să te revăd. Nu te-am mai văzut din facultate. Ce-ai mai făcut de atunci? Am înțeles că ai
o fiică?

Anna: Da, Freja. Merge la școală.

Ditte: Ce-ți mai face familia? Mama, tata...?

Anna: Păi... nu știu. Nu prea mă mai văd cu ei... Acum, asta e familia mea. Voi aveți copii?

Ditte: Nu, dar am vrea. Mulți copii mor de foame. Sentimentul nostru e c-ar fi mai bine să adoptăm unul
dintre ei.

Ole: Și de ce nu adoptați?

Stephane: Nu-i așa simplu. Noi credem în viața la comun, iar autoritățile nu au încredere..., nu sunt de
acord. Tot încercăm de câțiva ani.

Erik: Dar povestește-ne și despre tine, Stephane. Pe Ditte o cunoaștem un pic.

Stephane se ridică, luând poziția de drepți.

Stephane: Nu mă recunoașteți?

Ole: Ba da! Sau...? Ce vrea să spună?

Stephane: Sunt pe afișe!

Ole: Asta era, fir-ar...

Anna: Dumnezeule! Da!

Stephane: Da, da, chiar eu sunt. De pe afișele de la fabricile de pește. Sunt ale tatălui meu, iar eu lucrez
la distribuție.

Anna: Ne place mult peștele!

Ditte: Cred că suntem sătule de pește. De fapt, nu mâncăm nici carne, dar cred că nu-i o problemă, nu?

Erik: Zău? Nu mâncați carne? Interesant... Puteți să cumpărați lucruri pe care nu le mâncați?

Ditte: Ce caraghios! Da, normal, o scoatem noi la capăt.

Erik: Dar tu, Ole, poți să mănânci lucruri pe care nu le cumperi?

Ole: Aaa, păi atunci totul e în regulă. Deci, ce facem? Zi și tu, Erik.

Erik: Nu decid eu. Pun casa la dispoziție, dar hotărârile le luăm împreună. Să votăm?

Stephane: Da, foarte bine. Aici și acum?

Erik: Eu sunt pentru.

Anna: Și eu.

Ole ridică mâna și dă din cap în semn că da.

Erik: Perfect. Atunci e lucru hotărât.

Stephane: În mod normal, ne-am mai gândi un pic, dar păreți oameni deschiși și foarte serioși. E grozav
că ați luat-o așa de în serios.

Din nou, lumina se estompează. Ditte și Stephen se mută pe partea cu Ole, Anna și Erik. Intră Mona.

III. CASTING 2: MONA

Mona pare jenată. Este îmbrăcată foarte colorat. Încearcă să vorbească, dar se oprește și începe să râdă.
Ceilalți o privesc mirați, dar Mona râde tot mai tare. Incearcă din nou să vorbească, dar nu se poate
abține din râs. Încep toți să râdă cu ea. Până la urmă, Erik se oprește, îi privește pe toți zâmbind.

Erik: Ok, în mod normal punem diverse întrebări... dar... ok.

Începe din nou să râdă, și ridică mâna, votând da. La fel fac și ceilalți.

Lumina scade din nou. Mona se mută și ea pe aceeași parte cu ceilalți. Stephane iese.

IV. CASTING 3: VIRGIL

Virgil intră împreună cu Stephane, care îl prezintă.Un moment scurt, tensionat, când Virgil dă mâna cu
Erik.

Stephane: Ăsta e Virgil, de care v-am povestit.

Mona: Salut.

Virgil: Da, salut.

Mona: Mă cheamă Mona.

Virgil: Mă bucur să te cunosc.

Mona: Do you speak our language?

Virgil: Încerc.

Erik: Stephane, de unde îl cunoști pe Virgil?

Stephane: De la cafeneaua literară de pe Magstraede. Sunt sigur că o să vă placă.

Stephane iese.
Erik: Din ce trăiești, Virgil?

Virgil: Din diverse joburi.

Erik: Ce fel de joburi?

Virgil: Fac curățenie. Împachetez. Car. Am lucrat și pe vapoare și am citit o grămadă de cărți.

Ditte: De unde ești de fel?

Virgil: Din Franța, dintr-un orășel de lângă L’Havre.

Ditte: Aici plătim chiria în funcție de venit...

Mona: Do you earn money?

Virgil: Da. O să încerc să fac rost de chirie într-un fel sau altul. Iar dacă vreodată o să fiu lefter, voi face cu
mare plăcere curățenie pentru voi toți.

Erik: Zici că lucrezi câte puțin ici și colo. Atunci, mă întreb, de ce îți schimbi atât de des serviciul?

Virgil: Mai mereu sunt joburi mici. De lucru cu bucata, sau de tras din greu ca zilier. Dimineața, stau pe
stradă cu alții care caută și ei de lucru. Uneori ai noroc, alteori nu.

Ditte: Îți place?

Virgil: Aș prefera să fac alte chestii...

Erik: Ca de exemplu?

Pauză. Virgil nu răspunde, dar se simte atacat de întrebările lui Erik, așa că îl privește insistent. Erik dă
semne că ar începe să se enerveze.

Virgil: Ce-ai prefera să auzi?

Ditte: S-ar părea că nu prea ai chef să ne povestești...

Virgil: De ce spui asta? Vă tulbură în vreun fel genul ăsta de muncă obișnuită?

Ditte: Nu.

Virgil: Problema e, poate, că oficial nu sunt la nivelul vostru de oameni cu studii.

Erik: De ce mi se pare că nu îți schimbi de bunăvoie joburile? De ce am senzația că nu vrei, de fapt, să îți
schimbi mereu locul de muncă? Și că nu o faci deloc cu bunăvoie?

Virgil: Da, Erik, de ce ai senzația asta? Simți tu așa, pur și simplu? Hai, că mă faci curios.

Erik: Ce planuri de viitor ai? Ce vrei?

Virgil: Vreau să... ajung.

Erik: Să ajungi? Asta ce dracu’ mai înseamnă? De ce vrei să locuiești împreună cu noi?

Virgil: Acum ridici glasul. De ce?

Erik: Poți să-mi răspunzi la întrebare?!

Pauză. Virgil tace, se uită fix la Erik și bate din picior și din degete.

Virgil: Bănuiesc că tu ești șeful pe aici.

Erik se ridică în picioare și se apleacă peste masă, către Virgil.

Erik: Șeful?! Nu, mai. Nu așa merg lucrurile pe la noi! Intri pe ușă și după trei minute mă faci șef? Ți-am
pus cinci întrebări și nu mi-ai răspuns ca lumea la niciuna. Ce naiba îți închipui? Îmi zici că-s autoritar?
Aici nu avem niciun șef! Suntem un colectiv. Știi ce înseamnă asta? Suntem o democrație. Nu există
niciun șef!! Ai priceput?

Anna (apropiindu-se de el): Termină, Erik!

Virgil: Scuze... mereu mi se întâmplă.

Erik: Ce?

Virgil: Să enervez oamenii. Poate că ar fi mai bine să plec. Vă rog să mă scuzați. Mi-a făcut plăcere să vă
cunosc.

Erik: Nu, stai. M-am lăsat dus de val. Nu e genul meu. Dar uneori, se mai întâmplă. Scuză-mă.

Lumina se estompează.

V. PARADISUL

Toate personajele aranjază obiecte în spațiu.Cărți, fotografii etc, apoi fiecare își vede de treaba sa.
Lumina se centrează pe Erik, care se uită la fiecare în parte, zâmbește, apoi, dicrect către public:

Erik: Astea au fost mereu clipele mele preferate. Când toți își văd de treabă. Fiecare pentru sine. De un
an, Ole tot scrie la același articol. Văd că îi e sete. Nu peste mult timp, se va duce să-și ia o bere. Așa,
acum se ridică.

Ole se ridică și aduce o bere. O desface și continuă să lucreze. Virgil examinează la masă niște cuțite de
bucătărie.

Erik: Acuși, Virgil va începe să se plângă de starea cuțitelor.

Virgil: Cine tot face asta? Cine taie cu cuțitul pe metal? Nu-i voie, zău! Care tot faceți asta?
Erik: E de părere că unui francez cu mintea brici îi trebuie cuțite bine ascuțite. Mona stă pe scaun și
citește ziare. Uneori începe să râdă, așa, pur și simplu, pentru sine. Sună de parcă ar vrea să râdă de
faptul că râde. Tare-mi place când râde așa. Ditte a adormit pe cărțile ei. Învață tot timpul, foarte
concentrată. Iar când se trezește, pur și simplu citește mai departe. O doare ceafa de atâta studiu.
Citește de trei ore și trebuie să fim mereu atenți să n-o întrerupem. Stephane citește despre cotele la
pește. Se plictisește, ar prefera să se ocupe de altceva, împreună cu Ditte, dar ea are alte planuri. Iar
acum, ca de atâtea ori, își miroase pe ascuns degetele, pentru că se teme că nu poate scăpa de mirosul
de pește. Freja stă pe podea. Cască tot timpul. O văd de aici căscând. În viața mea n-am văzut pe nimeni
altcineva să caște atâta. Se apără de lume căscând. Și se gândește la Soren, Jorgen, Lasse, și la restul
băieților din școală. Se întreabă dacă să mai iasă o dată afară... Se ridică și pleacă. Nu știu unde.

Freja iese. Erik se uită la Anna, care ridică din umeri, zâmbindu-i.

Erik: Și apoi sunt momentele în care Anna și cu mine ne privim... îndelung... și știm că am făcut totul așa
cum trebuie.

Anna vine la Erik, îl îmbrățișază dintr-o parte, îl sărută, apoi iese. Heblu.

IARNA
VI. DESCOPERIREA

Akua Naru – ‚Poetry: How does it feel now?’ Se aude pe fundal. Chicoteli, sunetul unui duș. Lumina se
aprinde. Scena este goală, dar sunt haine aruncate si două pahare de vin pe jumătate goale pe masă.
După câteva secunde, intră Freja, îmbrăcată foarte gros. Își dă jos geaca și mănușile, apoi remarcă
dezordinea. Emma intră din partea cealaltă, dezbrăcată, doar cu un cearceaf care o acoperă.

Emma: Bună... cine ești?

Freja: Locuiesc aici.

Emma: S-au dus toți în excursie?

Freja: Da. Eu nu am avut chef. Tu cine ești? Ești dintr-unul din celelalte colective?

Emma: Celelalte colective? Mda, într-adevăr. Mai nou, toți stau la comun pe aici. Zici că e un sat întreg la
comun.

Freja:Acum cinci ani eram singurii.

Emma: Pfiuuu! Ce... noapte lungă a fost... cred că am ajuns aici abia după zece.

Emma își adună hainele. Freja o privește cu atenție.

Emma: Ce te uiți așa? S-a întâmplat ceva?

Freja: A, nu. Nu. Sau, mă rog. Ești machiată?

Emma: ...ce a mai rămas din machiaj. Nu mai sunt și alte femei machiate pe aici?

Freja: Este o sexualizare a femeii.

Emma: Păi și e foarte bine, nu? Sexualizarea.

Emma îi face cu ochiul, apoi își trage ciorapii de mătase. Freja o privește uluită.

Freja: Ăștia sunt ciorapii tăi obișnuiți?

Emma: Nu, sunt ciorapi de mătase.

Freja: E cineva în baie?

Emma: Da, dar cred că mai durează. Ar fi cazul să plec acasă.

Freja: Îți stă bine machiată.

Emma scoate dintr-o geantă câteva produse de machiat și își reface machiajul într-o oglindă de poșetă.

Emma: Mulțumesc, ești drăguță. Vrei să-ți arăt cum se face? Uite, mai întâi creionul de ochi. Așa. Doar o
linie fină sub ochi.

Freja: Nu doare?

Emma: Nu. Și acum, mult rimel. Vrei să încerci?

Intră Erik, purtând doar un prosop în jurul șoldurilor.

Emma: Hei, vino aici. Ne machiem.

Freja se întoarce și își vede tatăl.

Freja: Tata?

Erik: Ce cauți aici? Credeam că v-ați dus în excursie.

Freja: Da, dar eu nu am mai avut chef...

Erik se apropie de Freja, o sărută pe frunte, îi pune degetul pe buze (semn să tacă).

Erik: O să o conduc pe Emma. (în șoaptă, către Freja:) Sunt atât de mândru de tine!

Erik și Emma ies. Lumina se estompează. Mona intră și se întinde pe canapea; doarme. Toate celelalte
personaje aduc prăjituri și pahare de șampanie, apoi fac cerc în jurul Monei.
VII. ZIUA DE NAȘTERE A MONEI

Toți încep să cânte ‚Multi ani trăiască’, în cor. Ditte și Stephane se țin de mână în timp ce cântă, iar Anna
încearcă să danseze cu Erik, dar el o evită subtil. Virgil pare destul de plictisit de situație, privindu-i pe Ole
și Freja care dansează și cântă împreună.După câteva momente, Mona se trezește.

Mona: Ați înnebunit?! Era să fac infarct! (către Ole:) Idiotule! Ți-am zis să nu spui nimănui că e ziua mea!
Detest asta! Sunteți niște ticăloși!

O îmbrățișază și încep să cânte din nou. Cu greu, intră și ea în joc. Bea rapid câteva pahare de șampanie,
mănâncă o prăjitură, apoi începe să râdă foarte tare. Se urcă în picioare pe canapea și bate în pahar.

Mona: Mulțumesc! Sunteți duși cu pluta. Și m-ați trezit. (Se oprește pentru o secundă, apoi își termină
băutura din pahar și se uită la Ole) Și nu mă mai culc singură. Ole, vino-ncoace, porc ce ești! O să fii
cadoul de ziua mea!

Toți râd. Mona îl ia pe Ole de mână și ies în aplauze.

Lumina se estompează.

VIII. ȘEDINȚA LOCATARILOR 1

Ditte, Ole, Anna, Virgil, Stephane sunt la masă, cu mai multe liste în față.

Ole: Dacă suntem așa puțini nu putem lua hotărâri. Dar am putea începe prin a spune pe rând cum ne
merge. Virgil... cum ți se pare că merg lucrurile pe la noi?

Virgil: Bine.

Ole: O duci bine?

Virgil: Nu știu dacă... Ba da, e o mică problemă. Am pierdut niște lucruri.

Ole: Aha. Ce ai pierdut?

Virgil: Pantoful meu stâng, maro, discul cu șansonetele franțuzești pe care le asculta Anna când gătea și
husa de la chitară.

Ditte: Husa aia urâtă din plastic?

Ole: Și ce s-a întâmplat cu lucrurile?

Virgil: Cred că le-ai dat foc. Pur și simplu nu pricep cum de-ți permiți să dai foc la lucruri, chiar dacă zac
pe unde nu trebuie.

Ditte: Băi, Ole, chiar că ai obiceiuri ciudate.

Stephane: Ești un măgar.

Ole: Fac curat, asta e tot.

Virgil: Pătura mea zace și ea prin sufragerie. Dacă nu-i dai foc.

Ole: Cât timp zac pe aici lucruri care nu strigă să fie arse, nici nu le ard. Trec la protocol că lui Virgil îi
merge bine, întrucât s-ar părea că alte probleme n-are.

Mona intră grăbită. Inițial,evită, dar apoi se așază față în față cu Anna.

Mona: Scuzați-mă.. n-am putut veni mai devreme.

Ole: Bine că ai venit. Începea să devină plictisitor de-a binelea. Stai jos și povestește-ne cum îți merge.

Mona: Nu prea știu de unde să încep, fir-ar să fie. (către Anna:) Ție cum îți merge?

Anna nu răspunde, doar se uită la Mona cu subînțeles.

Ditte: Care-i problema?

Anna: Erik s-a cuplat cu alta.

Mona: De aia am venit doar acum.

Virgil: Ce?! Erik e cuplat cu tine?

Mona: Nu!

Anna: Ai vorbit cu el?

Mona: Da, două ore. M-am întâlnit cu el în locuința unui prieten. Deci da, e nasol. A ajuns departe.

Anna: Ce vrei să spui?

Mona: Deci... el... deci...

Ditte: Nu mai spune întruna ‚deci’!

Mona: Ok, deci... sau... hmm, ok, spune că e fericit. Dar e la pământ și îi pare rău de tine.

Anna: Fericit?

Mona: Da, așa a zis.

Anna: Ce-a mai zis?

Mona: Ești sigură că vrei să auzi tot?

Anna: Da.

Mona: A zis că viața lui stagna și că de vină e poate faptul că voi doi vă opriserăți în loc.
Anna (luptându-se cu lacrimile și ridicându-se în picioare): El s-a oprit în loc. La serviciu nu-l mai bagă
nimeni în seamă, sunt alții, mai tineri, mai buni. Mult mai buni. Drept pentru care fute o fată de 20 de
ani, ca să redevină tânăr!

Mona: Zice că ai stat pe capul lui, ai hotărât în privința lui, i-ai luat autoritatea și în general crede că am
devenit cu toții dominatori și că e greu să mai fii bărbat pe aici.

Ditte: De fapt, nici nu mai e. Anna... (O ia pe Anna de mână și o așază la locul ei) găsește-ți pe altcineva.

Stephane: O femeie. O femeie e cu adevărat puternică.

Anna: Cum se poate? Cum poate să-mi facă una ca asta?

Ole: Poate că e simplu. Poate-i iubire.

Pauză.

Mona: Important e că Erik radia. De mult nu l-am văzut așa luminat la față... și a plâns de bucurie.

Anna: Hm...(își ia capul în mâini, apoi se ridică, își șterge fața de lacrimi și încearcă să zâmbească) păi,
dacă el e fericit...

Ole: Frumos spus.

Ditte: Da.

Mona: Nu mi se pare deloc că ești posesivă.

Anna: Nu. Ne-om descurca noi. Ne cunoaștem de 23 de ani. O scoatem noi la capăt.

Lumina se estompează, toți actorii ies.

IX. DEZBRĂCAȚI

Se aude pe fundal melodia LP – ‚Suburban sprawl and alcohol’. Lumina se mărește foarte puțin. Erik și
Emma intră, sărutându-se. Vorbesc în șoaptă.

Erik: Hai sus!

Emma: Nu. Nu cred că e ok.

Erik: Ba da, e ok. Ea doarme jos, la subsol. Noi mergem sus. Să luăm cu noi ceva de băut?

Emma: Nu. Hai sus.

Cei doi ies. Muzica se aude în continuare. Freja intră de afară, clătinându-se. Se sprijină de mobilă,
încearcă să nu facă gălăgie, dar nu reușește. Apare Anna, în pijama, evident trezită din somn.
Anna: Freja? Tu știi cât e ceasul?! Ce-i cu tine? Te clatini? Ai băut? Ți-e rău? Dă-ți jos hainele. Hai, ajută-
mă. Ești udă toată.

Freja: Mamă, mă gâdili!

Anna: Treci la duș. O să pun totul la spălat.

Anna strânge hainele Frejei, care stă așezată pe jos. Intră Ema, într-o cămașă de noapte aproape
transparentă.

Emma: Salut...

Anna: (către Freja:) Ai venit cu cineva? (se întoarce către Emma:) Eu sunt Anna.

Emma: Emma.

Cele două femei se privesc îndelungat, înțelegând situația.Anna se uită la Emma de sus până jos,
fixându-i cămașa de noapte. Erik intră și le surprinde. Emma se duce la el și se prinde de mâna lui, în timp
ce Anna stă imobilă.

Erik: Oh... Da, e cam... Asta este. Ăăăă, mda. (către Emma:) Mergem sus?

Emma iese. Anna îl privește pe Erik fix, fără să scoată vreun sunet, apoi, către Freja:

Anna: Du-te la culcare.

Freja și Erik ies.

Extratext Anna: Anna strânge hainele fetei de pe jos, apoi cade cu ele în brațe și își ascunde fața în ele.
Scoate un urlet scurt. După câteva secunde,se ridică și își pune vin într-un pahar. Îl bea dintr-o singură
înghițitură, apoi din nou aceeași mișcare. Până la urmă,se așază pe canapea și începe să bea direct din
sticlă, cu obrajii plini de lacrimi.

Heblu.

PRIMĂVARA
X. ȘEDINȚA LOCATARILOR 2

În afară de Anna și Freja, toți stau la masă. Ședința e în plină desfășurare. Lângă Erik stă Emma.

Ditte: Să o luăm de la capăt? Stai un pic... Adică noi, cei care nu bem bere, să plătim pentru cine nu e în
stare să treacă o liniuță pe listă?

Ole: Altfel, nu știu ce să facem.

Mona: Nu?
Ole: Bine, să votăm... propun o amnistie în privința berii. Cine e de acord să folosim fondul casei pentru
a acoperi în mod cu totul excepțional deficitul din fondul de bere?

Emma se uită mirată. Erik îi zâmbește încurajator.

Erik: Da, așa e pe la noi.

În afară de Ditte și Mona, toată lumea ridică mâna pentru a vota pozitiv.

Ole: Bun, s-a hotărât. Aruncăm vechea listă și începem una nouă de luni. Da, ar mai fi un punct, cu tine...
Emma, nu-i așa? Bun. Tu și cu Erik sunteți... împreună... de astă-iarnă. Erik ar vrea să te muți cu noi. A
vorbit cu Anna, iar noi, colocatarii, l-am rugat să ne facă și nouă cunoștință cu tine. Așa. Ia zi, Emma, ce
fel de persoană ești?

Emma: Eu? Sunt... uff, e greu.

Ole: Zău?

Mona: Câți ani ai?

Emma: Douășpatru.

Pauză lungă. Privirile se întâlnesc, unii ridică din sprâncene, iar Ole își drege glasul.

Emma: Am fost la cursul lui de arhitectură...

Ditte: Ești aici doar de dragul lui Erik, sau chiar te atrage ideea de a locui la comun?

Emma: Păi, eu de Erik m-am îndrăgostit...

Virgil (către Ditte:) Și nu de tine.

Mona: Însă un pic de mine. Am văzut imediat.

Toți râd.

Ole: Unde e Anna?

Ditte: Da, ar trebui să fie de față.

Stephane: Vine acum, uite-o.

Anna: Scuze, aveam de aranjat ceva cu Freja. (către Emma:) Salut.

Emma: Salut. Mă bucur să te cunosc cum se cuvine...

Anna: Adică îmbrăcată?

Ole: Bun, am vorbit despre banii de bere, iar acum s-a făcut interesanta propunere ca Emma să se mute
eventual aici. Apoi, Stephane vrea să discutăm despre biciclete.

Anna: Să se mute aici?

Ole: Da.

Anna: Ah, nu știam.

Erik: Termină, Anna! Ți-am zis limpede ca bună ziua că vom discuta despre asta.

Anna: Eu nu înțelesesem asta. Interesant, în orice caz.

Erik: Ți-am zis clar și răspicat că... Emma o să vină azi aici.

Anna: Dar nu ca să se mute aici?!

Erik: Păi altfel de ce? Să facă schimb de timbre?!

Anna: De ce nu? Eu la vârsta ei asta făceam.

Erik: Termină!

Pauză.

Stephane: Chiar nu ai știut nimic?

Anna: Nu.

Ole: Asta pune situația într-o cu totul altă lumină.

Ditte: Mie mi-e greu să votez în privința unei noi locatare când nu pornesc toți de la aceleași premise în
privința votului. Zău așa.

Virgil: Păi, na, se pare că Erik i-a zis, dar Anna n-a înțeles.

Ditte: Mie nu mi se pare așa.

Erik: Nu știu cum vi se pare vouă, dar așa a fost!

Virgil: Poate că Anna n-are chef să priceapă. I-o fi greu, în situația asta.

Anna: Ce vrei să spui?!

Ole: Ok, să vedem dacă putem continua cu acest punct...

Mona: Să votăm.

Virgil: Votăm dacă se mută Emma aici?

Ole: Nu. Votăm dacă să votăm referitor la mutare.

Stephane: Exact.

Ole: Cine crede că e cazul să trecem la discuții și apoi la vot în privința primirii Emmei în colectiv?

Toți ridică mâna.

Ole: Bun. Cred că e cazul să discutăm un pic despre situație, care e un pic dificilă, înainte de a trece la
votul propriu-zis.

Emma: Cred că o să vă las să discutați toate astea între voi.

Virgil: Hei, nu tu ești dificilă, situația e. Stai aici.

Emma: Mi-a făcut mare plăcere să vă întâlnesc. Cred că e o discuție necesară pe care trebuie să o purtați
fără mine.

Emma iese. Erik iese în urma ei.

Stephane: Un punct în minus pentru că a plecat. E clar.

Virgil: Eu zic că-i un punct în plus. E demnă. Eu unul cred că Emma e acum o parte din Erik, iar Erik e o
parte de nedespărțit de această casă. Dacă o împiedicăm, trădăm ideea fundamentală a locuitului la
comun.

Erik se întoarce, ușor nervos.

Ole: Mie mi se pare foarte drăguță... dar și mie mi s-ar părea un pic ciudat să-l văd pe Erik cu un
miniharem pe-aici...

Stephane: Într-un fel, aș înțelege dac-ar veni cineva nou, o persoană necunoscută, cu două gagici. Ar fi
ok, dar în situația asta... of.

Ditte: La modul teoretic, și eu aș fi de acord. Dar când o văd așa pe Anna, mă doare.

Erik: Nu-i vorba dacă te doare. Sigur că doare. Din când în când, viața doare. Important e să te schimbi și
să mergi mai departe. Emma ar fi o mare înnoire pentru locul ăsta. Și avem mare nevoie de așa ceva.
Pentru Freja ar fi bine ca ambii ei părinți să locuiască aici, să nu uităm asta. Apoi, cred că ideea lui Virgil
era foarte corectă. Suntem un colectiv. De aceea, ar trebui să avem loc pentru toate aspectele vieții
fiecăruia. Altfel nu stăm decât în parte la comun. Și nu mă interesează așa ceva.

Virgil: Mersi, mersi, dar... nu știu dacă locuința asta e pregătită pentru o astfel de constelație în triunghi.

Mona (către Anna și Erik:) Nu știam că mai formați o constelație...?

Toți râd încet de naivitatea ei.

Ditte: Nu, Mona, nici nu se mai poate afirma una ca asta...

Ole: Anna, ce părere ai despre toate astea?

Pauză lungă. Toată lumea se uită la Anna.

Anna: Asta e familia mea. Și de aceea vreau să-i dau o șansă. Trebuie să poată locui toți aici.

Mona: Ești un înger, să spui așa ceva. Eu votez la fel ca Anna.

Ole: Atunci, să votăm. E cineva împotriva mutării Emmei aici, după un timp de probă, mai lung sau mai
scurt?

Virgil, Ditte, Stephane și Ole votează împotrivă. Erik e surprins.

Virgil: Pur și simplu nu cred că merge așa.

Ole: Eu am senzația că Anna face exces de curaj și că, în realitate, nu va putea să suporte. Vreau să o
ajut. Bun, cu asta s-a hotărât: colectivul nostru nu este dispus să o primească pe Emma decât în calitate
de musafir. Așa, mai erau bicicletele.

Stephane: Da! Eu am propus punctul acesta. Cel mai bine ar fi să ieșim cu toții să vedem. Blochează
intrarea pe ușa principală. Haideți afară să stabilim unde am putea amplasa un suport de biciclete.

Toți se ridică, doar Erik rămâne pe loc, privindu-i.

Erik: Stați! N-am încheiat punctul precedent. Scuze.

Se așază cu toții.

Erik: Sunteți prietenii mei și de aceea vreau ca lucruile să se petreacă în mod civilizat: cât timp vă trebuie
să vă împachetați lucrurile și să vă găsiți o altă locuință?

Virgil: Vorbești serios?

Erik: Da, vorbesc serios.

Ole: Pe bune?!

Erik: E casa mea, și n-o să-mi dictați voi cum să trăiesc aici. E casa mea.

Anna: Dar ai dat casa colectivului.

Stephane: N-am semnat nicio hârtie...

Virgil: Carevasăzică, acum ești, totuși, șeful, sau cum?

Erik: Da, poate că sunt șeful. Da! Nu-mi pasă. E casa mea și nu accept rahatul vostru, iar dacă nu vreți să
ascultați ce spun, va trebui să vă cărați.
Ole: Atunci nu mai e vorba de un colectiv, idiotule!

Anna: Nu poți face așa ceva!

Erik: Pot să fac ce vreau și n-o să mă oprești tu! Ai priceput?

Ditte: Potolește-te. Ai înnebunit.

Erik: E casa mea! Va trebui să faceți cum vă spun. M-am săturat. E casa mea!

Lumina se estompează, actorii ies, rămâne doar Ole, care se întinde pe canapea.

XI. EMMA

Ole doarme pe canapea. Se aud zgomote de afară. Intră Emma, cu un geamantan. Ole își deschide ochii
și se ridică.

Ole: Ah, da, azi te muți aici.

Emma: Da. Scuze că am venit așa devreme. Tata sosește peste câteva ore cu camionul de mobilă.

Ole: Păi, bine ai venit la noi!

Emma: Ceilalți unde sunt?

Ole: Nu-s aici. Dar pot să-ți arăt casa. Uite, aici e inima casei. Parlamentul casei.

Emma: Unde tu ești suprema autoritate, din câte înțeleg...?

Ole: Nu, avem o structură politică plată, cu decizii colective. Ei, dar, să... Așa, și tatăl tău vine mai târziu.
Deci azi e ziua în care te muți de la părinți, pur și simplu?

Emma: Da, pur și simplu.

Ole: Doamne, chiar că ești foarte tânără. Dar ok, vine tatăl tău. Bine că oricum facem curățenie azi. E
ziua de curățenie.

Emma: Păi n-o să intre... nu-l interesează statul la comun.

Ole: Ok, pe el nu, dar pe tine da, pentru că solidaritatea e cel mai frumos lucru din lume, iar tu, fiind așa
frumoasă, te potrivești cu ea. Nu pot să n-o spun.

Anna și Freja apar cărând o ladă foarte mare dintr-o parte în alta a casei. Se opresc când o văd pe Emma,
lasă lada jos și Anna se apropie de Emma, zâmbind.

Anna: Salut... bine ai venit la noi.

Ole o ajută pe Freja să care lada în continuare și ies amândoi.

Emma: Mulțumesc că mă lăsați să stau aici. E un pic diferit...

Anna: Acum, nu știu cum ai fost tu crescută, dar aici încercăm să ne facem loc unul altuia. Poate la ai tăi
acasă ar fi fost diferit?

Emma: Da.

Anna observă geamantanul Emmei.

Anna: Ei, ai venit deja cu lucrurile tale, iar eu ar fi trebuit să golesc de mult camera de ale mele. Te rog să
mă scuzi.

Emma: Nu-i nicio problemă.

Anna: E ok dacă las patul? E foarte mare și nu prea-mi vine să-l car afară acum.

Emma: Da, da. De fapt, am și eu un pat, dar cred că tata poate să-l ia înapoi acasă.

Anna: Las și niște poze pe pereți. Cele mai multe sunt poze de familie, care au însemnat ceva pentru
mama lui Erik.

Scurtă pauză. Emma o privește fix pe Anna, apoi o înfruntă.

Emma: De ce nu lași totul în cameră?

Anna: Poftim?

Emma: Iar eu îmi iau lucrurile și plec?

Anna: Ai prefera să pleci?

Emma: Nu, dar nici n-am chef să stau printre lucrurile tale.

Anna: Ok, ok. Dacă nu ești dispusă la compromisuri, îmi voi muta toate lucrurile imediat.

Lumina se estompează. Amândouă ies.

XII. PRIETENUL FREJEI

Freja citește. Intră Emma.

Emma: Ești încă trează? Ceilalți dorm, așa-i? Rar e așa liniște pe aici. Dar tu de ce ești trează la miezul
nopții? N-ai mâine școală?

Freja dă din cap că are, dar nu își ridică privirea din carte și nu scoate niciun cuvânt.

Emma: Să nu mai vorbesc cu tine? Asta vrei?

Freja: Treaba ta. Doar pentru că tata a hotărât să te muți aici nu înseamnă că trebuie să vorbim, nu?
Emma: Ce-i drept, nu. Înțeleg foarte bine ce simți.

Freja: Ce vrei? ...Iarăși ești machiată?

Emma: Sunt întotdeauna machiată.

Freja: De ce?

Emma: Pentru că vreau să fiu frumoasă pentru ceilalți. Tu nu vrei?

Freja: Nu. Îmi place să fiu urâtă.

Emma: Serios?

Freja: De fapt, lui Martin îi place machiajul. Zice că semăn cu o stewardesă. Dar o fac doar în glumă.

Emma: Martin... e cel care care a fost aici zilele trecute?

Freja: Nu. Sau, nu mai țin minte dacă a fost.

Emma: Părea drăguț.

Freja: Atunci ia-l tu. Aveți aceeași vârstă.

Emma: Ce vrei să spui? Câți ani are?

Freja: Nouășpe.

Emma: Nouășpe? Nu, nu mă atrag bărbații mai tineri.

Freja: Am observat.

Emma: Și s-ar părea că nici pe tine. Ești îndrăgostită?

Freja: Îndrăgostită, asta-i bună!

Emma: Vă iubiți?

Freja: Păi... eu pe el, da. Dar nu știu sigur când se spune că suntem iubiți. În orice caz, el zice că e
îndrăgostit de mine.

Emma: Serios?

Freja: Mhm. Peter e și el îndrăgostit de mine. A încercat să mă pupe, să mă pipăie, și altele, dar eu nu
voiam decât să se potolească, să stăm de vorbă doar...

Emma: Ai fost îndrăgostită pe bune vreodată?

Freja clatină din cap.

Emma: N-o să uiți niciodată senzația.

Lumina se estompează.

XIII. CÂNTECUL MENSTRUAȚIEI

Virgil stă la masă, cu chitara în brațe. Intră Ditte, apoi Mona.

Mona: Nu mai avem ceai de soc fără tanin?

Ditte: Uită-te în dulapul de sub chiuvetă.

Mona: Arăt eu de parcă nu m-aș fi uitat în dulapul de sub chiuvetă înainte să întreb? Așa ți se pare că
arăt?

Ditte: Nu, dar nu eram sigură că te-ai uitat.

Mona: Nu înțeleg cum beau toți din el, când știu cum stau lucrurile. E singurul ceai pe care îl suportă
stomacul meu. Și totuși, în casa asta toată lumea bea litri peste litri...

Ditte: Drept pentru care suni și comanzi altul. Presupun că te descurci să dai un telefon?

Intră Stephane.

Stephane: Bună, iubi.

Ditte: Bună? Iubi? Ce-i cu aerul ăsta?

Stephane: Am zis doar ‚bună’!

Ditte (către Mona:) Da, deci, nu cred că ai nevoie de studii superioare ca să formezi niște cifre și să suni
la...

Mona: Nu-mi mai vorbi de parcă aș fi idioată! Mereu te porți așa cu mine. Nu sunt idioată.

Ditte: Zău că sunt sătulă până-n gât să văd cum niciun om din casa asta nu e în stare să facă nimic de la
sine, și să te văd cum apari mereu ca un copil răsfățat, să faci caz de toate.

Mona: Sunt doar o fată care are grijă de corpul ei și își dorește să fie toți fericiți, chiar dacă nu i se
răspunde decât cu mizerii!

Stephane: Terminați, amândouă!

Ditte: Dacă vrei să ai grijă de corpul tău, poate ar fi bine să începi cu a nu-l mai împărți la toată lumea.

Stephane: Hei, gata, potoliți-vă.

Mona: Cum poți să ți-o pui cu o brută ca asta? Nu înțeleg.

Stephane: Nu, dar tu multe nu le pricepi...

Mona: Poftim?

Stephane: Nimic, nimic, liniștește-te.

Mona se așază lângă Stephane, cu capul pe umărul ei.

Ditte: Da, așază-te acolo, pe iubita mea! Să nu cumva să ai vreo reținere.

Mona: N-ai decât să mergi să îți găsești un alt umăr bun de mângâiat.

Ditte: Sigur, dragă, sigur.

Intră Emma.

Virgil: Salut, ce mai faci? Ești bine?

Emma: L-ați văzut pe Erik?

Virgil: Da, sunt bine, tu ce mai faci, Virgil? Și eu tot bine, mulțumesc. Stau aici, încercând să compun un
cântec genial și nu prea iese nimic, dar de altfel, în încăpere sunt vibrații interesante, ceea ce e foarte
bine.

Emma: Mă întrebi cum sunt, apoi începi să vorbești tot tu. Nu-i cam simptomatic pentru tine? Poate ar
trebui să încerci să și asculți din când în când.

Virgil: Ok, cred că toate astea sunt din cauză că...

Mona: Din cauză că?

Virgil: Așa se întâmplă uneori când mai multe femei locuiesc într-o casă. Certuri și menstruații
sincronizate.

Lumina se estompează, actorii ies din scenă, excepție Emma.

XIV. LUAREA ÎN STĂPÂNIRE

Emma vorbește la telefon. Intră Freja, foarte încântată.

Freja: Hei! Bună. Trebuie să-ți povestesc ceva!

Emma nu o bagă în seamă.

Freja: Vrei ceai? Sau poate că tocmai...?

Emma închide telefonul și se întoarce către Freja.

Freja: Voiam... de fapt, voiam să-ți spun că-mi face mare plăcere să vorbesc cu tine. N-a fost niciodată
nimic personal împotriva ta.

Emma: Ce anume? Nu prea înțeleg...

Freja: Spun doar că... aș vrea să mă ierți că te-am respins. Și că de fapt îmi place că... ești aici.

Emma: Mersi. Dar nu știu cam cât o să mai stau pe-aici.

Freja: Zău? De ce?

Emma: Cred că tatălui tău și mie ne-ar prinde bine să fim... singuri. Un timp.

Freja: Ok...?

Emma: E ca și cum toți ar vrea o părticică din tatăl tău, iar eu mă aleg doar cu ce mai rămâne. Iar mie nu-
mi plac firimiturile și nu sunt obișnuită să-mi rămână doar... resturi.

Freja: Crezi că vă deranjez prea mult?

Emma: Da. Cred că da.

Freja: Ok.

Emma: Ești un copil cam pretențios pentru vârsta ta. Nu ți se pare?

Freja: Ba da. Poate.

Emma: Ți s-a tras de la celelalte femei din casă. Stau pe capul bărbaților și îi pisează cu îndratoririle și
sânii lor lăsați și cu învinuiri de sexism.

Freja: Nu cred că e așa rău cum zici tu.

Emma: Ești dispusă să-i lași... mai mult spațiu tatălui tău?

Freja se enervează brusc și începe să țipe.

Freja: Să-i las spațiu?! Oricum nu-l văd niciodată. Da, tâmpito! Stați mereu sus, în afurisita aia de
cameră.

Emma: Da! Pentru că eu sunt iubita lui, nu tu! Nu mai țipa la mine! Nu-ți folosește la nimic să țipi!

Lumina se estompează.

XV. ULTIMATUMUL

Erik e la masă, singur. Desenează. Intră Freja.

Erik: Bună, scumpa mea. Tocmai... stai... nu acum.

Freja: Ce faci?

Erik: Dragă, încerc... încerc să lucrez. N-am liniște nicăieri. Încerc ziua, dar n-aud decât veșnica vorbărie,
veșnica trăncăneală despre tot felul de probleme.

Freja: Ok. Pot să stau pur și simplu aici și să ma uit cum lucrezi?

Erik: Da.

Pauză. Erik încearcă să deseneze în continuare, dar greșește încontinuu.

Freja: Tată, trebuie să vorbim.

Erik: Dragă, e patru dimineața! Nu pot să lucrez și eu un pic? Nici măcar acum?

Freja: Ba da, iartă-mă. Mă duc la culcare.

Erik: Scumpa mea... te superi?

Freja: Nu... e în regulă... doar trebuie să lucrezi, ca să câștigi bani și...

Erik: Hai, vino aici.

Freja: Ești mereu așa de ocupat.

Erik: Da, dar acum stau de vorbă cu tine. Ce s-a întâmplat?

Freja: ...cred că vreau să mă mut în altă parte.

Erik: Să te muți?! Ai paisprezece ani! Nu-i cam devreme?

Freja: Nu. Cred că ar fi interesant. Și mai cred că ar fi cel mai bine pentru noi amândoi. În fine. Oricum,
nu prea am cu cine vorbi pe aici.

Erik: Dar vorbești cu mine! Și mai sunt atâția oameni.

Freja: Nu mai avem nimic în comun. Te întreb mereu tot felul de chestii și ori nu-mi răspunzi deloc, ori
ești cu mintea în altă parte, te gândești la altceva. Dar poate... poate că e normal să ne îndepărtăm în
timp unul de altul, așa cum se întâmplă și cu prietenii, uneori. Nu spune nimeni că dacă ne înrudim prin
sânge trebuie să ne înrudim și la suflet. Și nu e ăsta scopul vieții la comun? Desființarea nucleului
familial? Parcă așa zicea Ditte. Nu spui nimic?

Erik: Stau și mă uit la fetița mea, care a ajuns deodată așa mare și deșteaptă.

Freja: Ok.

Erik: Nu mai vrei să faci parte din familia mea?

Freja: N-am încotro. De-aia vreau să plec. Mama e pe cale să se autodistrugă din cauza întregii situații.
Pe tine nu te văd deloc, iar iubita ta luptă împotriva mea.

Erik: Nu ești tu cea care luptă împotriva ei?

Freja: Nu i-am zis niciodată nimic rău!

Erik: Mă întreb dacă i-ai spus vreodată ceva, indiferent ce.

Freja: De ce i-aș spune ceva?

Erik: Pentru că tatăl tău o iubește și astfel face parte din familie.

Freja: Atunci nu mai e nicio familie. Dar presupun că asta și vrei.

Erik: Vreau să te porți frumos cu ea și să o accepți.

Freja: Asta fac.

Erik: Atunci de ce plânge noaptea în pat, când crede că dorm?

Freja: Ești naiv. Plânge pentru că știe că o auzi. La ce te așteptai? Cât de prost poți să fii? Nu-i deloc așa
drăguță cum crezi. Cum pleci, se uită urât la mine și mă ceartă. Și mi-a zis limpede că vrea să te aibă doar
pentru ea. Așa a zis! Sunt sigură că spune cele mai urâte lucruri cu putință despre mama, iar mamei îi e
și așa foarte greu. Și ție nu-ți pasă! Ce te faci dacă mama se sinucide?

Erik: Termină. Du-te la culcare. Am de lucru! Nu mai am chef de discuții.

Freja: Ieri a fost soare toată ziua și toți erau în grădină... numai mama nu. Era în camera ei, în pat, și nu
s-a ridicat deloc de acolo.

Erik: E bolnavă?

Freja: Nu. Dar nu mai e în stare de nimic.

Erik: De ce?

Freja: Pentru că nu mai are chef să vadă pe nimeni. Nici pe tine... nici pe ea. Pe ea, cel mai puțin. Tată, îi
zicem ‚vrăjioarea din grădină’, pentru că umblă prin grădină răspândind blesteme și priviri pline de
răutate și răceală.

Erik: Ai grijă ce spui! Unele lucruri nu mai pot fi luate înapoi. Și veți fi parte din aceeași familie tot restul
vieții.

Freja: Asta, nu! Iartă-mă, tată, dar nu pot. Te iubesc și o să-mi fie dor de tine, dar nu mai pot să stau aici
împreună cu ea.
Erik: Ce vrei să fac? (Erik lasă, într-un final, creionul din mână și se concentrează asupra Frejei și a
amintirilor) Când Emma a zis că vrea să se mute aici, cu noi, și că vom îmbătrâni împreună, n-am dormit
șase nopți... N-aveam nevoie de somn! Niciodată nu m-am simțit așa. E incredibil. Cred că mai înainte
eram pe punctul de a dispărea cu totul, dar acum mi-am primit viața înapoi. Simt din nou mirosul și
gustul lucrurilor, și uite! Cred că îmi crește iarăși păr pe chelie, pe cuvântul meu! Vezi? Niște firișoare
fine de păr?

Freja: Nu văd, nu. Dar te înțeleg! Știu cum e să simți așa ceva. Am și eu un iubit.

Erik: Serios?

Freja: Da.

Erik: Doamne, scumpa mea... ce mare te-ai făcut! Când vine pe la noi să-i ard o mamă de bătaie? Sper că
nu e cântăreț...

Freja: Nu.

Erik: Cântăreții sunt cei mai răi.

Freja: Te fut și pleacă. Așa ai zis.

Erik: Zău? Poate am zis-o cam direct, dar... dar mi se pare minunat că ți-ai găsit pe cineva.

Freja: Însă nu am chef să-l aduc încoace. La tine și la... ea.

Erik: Nu mai tot spune asta! Vorbeam despre cum e să fii îndrăgostit și tu începi iar cu asta.

Freja: Va trebui să alegi cine să stea aici. Ea sau eu. Nu mai vreau.

Erik: Încetează. N-o să mă forțezi la una ca asta. Nici prin cap nu-mi trece!

Freja: Alege. Nu mai vreau. Ea sau eu.

Erik: Termină, dragă, te rog. Să mă hotărăsc între voi? Nu pot, știi doar.

Freja: S-ar zice că ai trei femei. Cel puțin una e în plus. Ori pleacă, ori pe mine nu mă mai vezi.

Erik: De când ești așa încăpățânată?

Freja: Nu contează cum sunt. Una din noi pleacă.

Erik: Bine, atunci pleacă tu! Ai priceput?! Tu ești cea care pleacă!

Freja: Ești sigur?

Erik: Da. Du-te dracului. N-o să mă pornești împotriva iubitei mele. E urât din partea ta, perfid și
dezgustător. Poți să te cari.
Freja: Mă gândeam eu.

Erik: Ce te gândeai? Ce ți-a mai venit? Îți arde de scene de prost gust?

Freja: Știam eu. Mă gândeam că o s-o alegi pe ea.

Erik: Anunță-mă când pleci. Să am grijă să nu fiu acasă.

Freja: Eu nu plec nicăieri. Îmi iubesc familia. Adevărata mea familie!

Lumina se estompează, actorii ies.

XVI. TRIUNGHIUL

Anna intră, își pune un pahar cu vin și se așază pe canapea. Intră și Emma, care ezită pentru un moment,
apoi se apropie.

Emma: Ai fost azi la serviciu?

Anna (aproape automat): Da. Ca și tine. Fac aceleași lucruri ca și tine. Mă scol dimineața, merg la
serviciu, mănânc împreună cu ceilalți de aici, beau puțin... și mă culc cu Erik.

Emma: Nu știam.

Anna: Nu, nu în sensul ăla. De mult nu mai facem asta. (Anna își aprinde o țigară) Doar la mine în cap...
în capul meu prost, dus cu pluta, ridicol, urât, și bătrân. Sunt singură în pat! Absolut singură. Deci, cu
excepția faptului că eu sunt singură, facem exact aceleași lucruri. Dar e ok. Erik și cu mine am fost
împreună de când mă știu. În toate privințele. Încă mă trezesc gândindu-mă ‚vai, să nu uit să-l întreb pe
Erik dacă vine soră-sa duminică’, sau dacă n-ar trebui să merg la un control să văd dacă n-am cancer la
sân. Apoi îmi dau seama că nu mai pot să-l întreb. Și e foarte ciudat.

Emma: Cred că înțeleg.

Anna: Mulțumesc. Mă bucur. Pentru că, de la un timp, mi se pare cam greu. Să mă culc într-o cameră
goală. Să mă trezesc de una singură. Să vă aud pe toți râzând. Să aud fragmente din planurile voastre,
din ce vreți să faceți. Mă cutremur la gândul de a veni la micul dejun, pentru că în fiecare noapte îmi
închipui că o să anunți că ești însărcinată cu Erik. O să faceți un copil? Îl așteptați deja? Poți să-mi spui
liniștită.

Emma: Nu sunt însărcinată.

Anna: Dar... știu că faceți...

Emma: Ne pândești?
Anna: N-am încotro, nu pot să nu vă aud. Poate că mi s-a întâmplat să mă opresc uneori un pic în fața
ușii voastre. Dar vă aud și noaptea. Sunteți foarte departe, în casă, dar eu tot vă aud. Uneori îmi închipui
că eu sunt cea care...(se ridică și își mai toarnă niște vin) Iartă-mă, dar mi-e dor de trupul lui.

Emma: E ok.

Anna: Știu că e bun. Știu și că lui nu îi e dor de trupul meu. Al tău e mai iute și mai tânăr. Îmi închipui
totuși că uneori ar putea să vină la mine. Știi, îmi imaginez, pe jumătate adormită, cum coboară pe scări,
în timp ce tu dormi și nu-ți dai seama. Știi ce se petrece, dar o accepți în somn, iar el coboară scările,
hotărât, prinzând cu putere de balustrada scării, și deschide ușa camerei mele de la subsol, fără mobilă,
mișcându-se sigur în întuneric. Îi simt parfumul, el știe cum să mă ia, îmi cunoaște trupul. Câteva minute.
N-ar dura mai mult. Și ar fi de ajuns, din când în când.

Emma: Îmi ceri voie?

Anna: Nu-i nevoie să vorbim așa concret despre asta. Dar s-ar putea întâmpla. Doar uneori. În fond,
patul e singurul lucru care ne separă. Doar locuim împreună.

Heblu.

XVII. ȘEDINȚA LOCATARILOR 3

Toți actorii intră în scenă. Au mâncat împreună, acum strâng.

Anna: Cred că o să mă duc la mine în cameră.

Ditte: Stai un pic, dragă.

Stephane: Da, avem de lămurit ceva.

Anna: Ce e?

Ditte: E pentru că... nu știu, dragă...

Anna: Când îmi zici ‚dragă’, mi se face frică.

Ditte: Nu, dar nu știu cum să încep.

Mona: În ultimul timp, atmosfera a fost cam ciudată pe aici. Pe bune...

Ditte: Iar acum o simțim atât de clar, încât a devenit o povară pentru spațiul spiritual colectiv.

Anna: Vreți să-mi vorbiți de relația mea cu Erik? Asta vreți? Spuneți deschis.

Ole: Ce încercăm noi să spunem e că a ajuns să ne fie cam greu, tuturor.

Ditte: E de nesuportat... nu-i așa, dragă?

Anna: De acord! Dar nu eu am început. Așa că întrebați-l pe Erik. Nu pricep de ce nu participă la discuție.
Erik, nu ajungem nicăieri dacă nu zici nimic.

Erik: Despre ce ai vrea să vorbim?

Anna: Nu știu.

Ole: Va trebui să vedeți care din voi rămâne să locuiască aici. Unul din voi trebuie să se mute.

Erik: Da, aproape că înțeleg. Ei... am ajuns și aici. Vreți să votați care din noi să plece? Sau poate ați votat
deja?

Ole: Nu putem să vă decidem noi viața. Trebuie să vă lămuriți singuri... voi între voi. Noi nu mai vrem
situația asta. Am stabilit că nu.

Toată lumea tace câteva secunde. Anna și Erik se uită unul la altul. Într-un final, evident stânjenit, Erik se
apropie de ea.

Erik: Anna.

Anna: Da, Erik.

Erik: Am ajuns la capăt de drum.

Anna: Da...

Erik: Spune-mi, Anna, ai vrea să te muți?

Anna: Nu... nu știu unde să mă mut. Nu am nimic. Știi că n-am.

Ditte: Poate îți găsești un bărbat nou.

Anna: Dar tu? Ai vrea să te muți?

Erik: Nu. Viața mea e aici. E singurul lucru în care cred.

Ole: Freja, micuța mea dragă, poate că tu ești cea pentru care toate astea înseamnă cel mai mult. Ești și
o fată deșteaptă. Poate vezi lucrurile mai limpede decât noi. Ce părere ai?

Freja: Nu știu.

Emma: Doar nu e un lucru pe care să-l hotărască ea.

Anna: Las-o să spună ce crede, nu te băga. (către Freja:) Știm că ne iubești pe amândoi la fel de mult. Dar
vrem să fii fericită. Și am vrea să știm ce crezi. Ce părere ai?

Ole: Da, ce crezi despre toate astea?

Erik: Încetați! Sunteți complet iresponsabili... doar n-o s-o puneți pe Freja să comenteze toate astea! E
profund iresponsabil!

Anna: Ba tu să încetezi! Ce e iresponsabil în asta?

Erik: Nu mai țipa.

Anna: Știm precis cine e iresponsabil aici, iar ea a văzut tot, micuța de ea. E doar o fetiță. Tu ai distrus
totul. Așa că taci din gură!

Freja: Terminați! M-am săturat de toate astea! Tot timpul vă certați, și nu mai vreau!

Ole: Cum ți se pare că s-a purtat tatăl tău?

Freja: Cred că s-a purtat oribil! Cum poți să fii așa de rece? Și puf! Să-ți găsești pe alta? Te urăsc pentru
asta! Cred că te-ai purtat mizerabil cu mama și nu mă miră să o văd în halul ăsta. E din vina ta. N-am
văzut în viața mea un om care să sufere atâta.

Ole: Și ce înseamnă toate astea pentru tine?

Freja: Am senzația că tata mi-a lipsit mereu. De când eram mică simțeam un gol în stomac când nu știam
unde e tata. Ești așa de mare și de calm, și asta îmi place... dar lipsești mereu. Și nu vreau să-ți mai simt
tot timpul lipsa. Mamă... pe tine știu că o să te văd. Tu nu dispari niciodată. Dar cred că locul ăsta te
distruge.

Ole: Eu încă nu înțeleg. Ce înseamnă asta, concret?

Freja: Cred că mama trebuie să se mute în altă parte. Părerea mea e că o să te descurci. Tu poți orice.
Poți asta.

Colectivul reacționează cu ochi măriți, priviri surprinse etc. Anna încearcă să îi zâmbească Frejei, apoi
încearcă să îl îmbrățișeze pe Erik, dar el nu-i răspunde.

Anna: Vino aici, ține-mă în brațe, Erik!

Erik: Termină, ești nebună!

Erik o împinge pe Anna.

Heblu.

PRIMĂVARA
XVIII. VISUL

Mona ia micul dejun împreună cu Ole.

Mona: E duminică dimineața. Ole și cu mine am făcut dragoste. Facem asta din când în când. Ceilalți n-
au observat niciodată nimic. Suntem foarte discreți. Ne mâncăm micul dejun ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. Anna a plecat de aici acum trei luni. Și-ar fi dorit un șir de oameni care să o ajute la căratul
lucrurilor, ca atunci când s-a mutat aici. Dar toți dormeau. Așa că Anna și-a dus singură lucrurile la
camion. Doar unul a fost solidar, așa cum se cuvine într-o astfel de zi. Erik a venit să o ajute. Anna s-a
bucurat de prezența lui și au râs împreună de tot felul de chestii, ca întotdeauna. Înainte ca Anna să se
suie în camion, s-au uitat unul la altul, iar Erik a sărutat-o profund și îndelung, nu ca un seducător, ci cu
un sărut din iubire. Anna s-a așezat cam tulburată pe locul pentru pasageri. A lăsat geamul în jos și l-a
întrebat pe Erik dacă e fericit în capul lui pătrat. Iar el a răspuns: da. S-a uitat la ea cu privirea lui sigură,
directă, și i-a spus că da, e fericit, pentru că Emma a rămas însărcinată. Iar Anna a râs, vitează, și a zis
felicitări, apoi a plecat. Când a ajuns în apartamentul cel gol, și-a dat seama că e obosită. S-a culcat pe
covor, printre lăzi, și a început să viseze despre cum era când ne-am mutat toți aici. Anna încă visează la
vremurile în care își putea pune capul pe umărul lui Erik.

Intră ceilalți și se așază și ei la micul dejun.

Mona: O clipă, simte parfumul de pe gâtul lui Erik și vara din grădină. Noi, prietenii ei cei mai buni,
încercăm să gătim la un foc de lemne, pentru că bucătăria nu este încă gata. Virgil prinde câte un fir al
unui cablu electric la fiecare capăt al cârnaților, pentru a-i frige astfel la curent. Și chiar sunt buni la gust.
Toți râd. La un moment dat, sare siguranța. Anna și cu Erik dispar și fac dragoste pe dușumeaua goală de
la etajul întâi. Anna se trezește în apartamentul ei cel nou, unde e deja seară. E singură și toate sunt
exact ca înainte. Nu mai poate dormi. Scoate un pahar dintr-una din lăzi și îl umple cu apă de la robinet.
Merge la geam, îl deschide, se uită afară și se întreabă oare ce o așteaptă acum. Și, de fapt, și eu mă
intreb același lucru. Poate că Erik va vinde casa unei perechi tinere, frumoase și bogate, care schimbă
totul sau clădește altceva. Iar Erik o șterge cu geamantanul despre care vorbește tot timpul. Poate că
Anna a fost doar prima dintre noi?

Ditte: Dragă, nu ne dai niște lapte?

Mona: Ba da, sigur.

Virgil: Ia uite, e chiar Volvo-ul pe care-l căutam. La mâna a doua.

Stephane: Acum, că s-a scumpit benzina în halul ăsta, n-are rost să ne mai luăm mașină.

Erik: Ei, să mergem să-l vedem.

Ole: Mona, ce zici de retragerea americanilor din Vietnam?

Mona: Ce? Se retrag?!

Ole: Da. Ți se pare o decizie bună?

Mona: Da, sigur. Dacă au chef. Cum vor ei.

Toți râd.