sus din Nazaret sau Iisus Hristos , Christos sau Cristos (în aramaică ‫ישוע‬, Ieșua, în ebraică ‫יֵׁשּוע‬,

Ieșua arhaic Iehoșua, grecizat Ἰησοῦς, Iesous,

latinizat Iesus; n. ca. 4 î.e.n.,[11][12][13] conform Bibliei la Betleemul Iudeei,[14] ca fapt istoric probabil la Nazaret[14][15][16][17][6][7] — d. ca. 30 e.n.[11], Ierusalim)
este fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine
considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu,[18] drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine.[19]

Isus a fost[20][21][22][23][24][25] un predicator iudeu[26] din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan
Botezătorul, și a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat.[27][28][29]
Iisus Hristos (gr. Ἰησοῦς – Iēsoûs; aramaică ‫ – ישוע‬Ieșua sau Ieșu) este Fiul lui Dumnezeu (Matei 7.21, 10.32, 12.50, 15.13, 16.17, etc.) și Dumnezeu
adevărat (Ioan 10.30, 17.22) (a doua Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl și de Duhul Sfânt), Cuvântul sau Logosul (Ioan 1.1)
întrupat pentru mântuirea omului din Duhul Sfânt și Fecioara Maria (Matei 1.18, Luca 1.35), Doctorul tuturor bolilor și neputințelor (Matei 11.5, 8.17),
Învățătorul absolut (Matei 23.8, Luca 10.25), Mare Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec[1] și Judecător suprem (Ioan 5.22), Unsul lui
Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4.26) (Hristos[2] sau Mesia), Domnul împăraților pământului (Apocalipsa 1.5), Mielul lui Dumnezeu ce
ridică păcatul lumii[3], Fiul Omului[4], Lumina Lumii (Ioan 8.12), Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14.6), Păstorul[5] cel bun (Ioan 10.11, 14) care și-a pus
sufletul pentru oile Sale (Ioan 10.11), Întâiul-născut din morți (Apocalipsa 1.5) sau Pârga celor adormiți (1 Corinteni 15.20), Vița adevărată (Ioan 15.1,
5), Pâinea vieții (Ioan 6.35, 6.48), vie, care S-a pogorât din cer (Ioan 6.51), Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul
(Apocalipsa 22.13, 1.8, 1.11).

Nașterea lui Iisus din Duhul Sfânt și din Maria Fecioara a fost vestită Mariei de îngerul Gavriil (Luca 1.26–38) și lui Iosif în vis de către un înger (Matei
1.18–25). Iisus s-a născut în Betleemul din Iudeea[6] într-o iesle (Luca 2.7, 12, 16) fiindcă nu mai era loc de găzduire la han (Luca 2.7). Trei magi de la
răsărit au venit să se închine lui Iisus, Regele iudeilor, și i-au adus daruri (aur, tămâie, smirnă). Niște păstori de pe câmp au fost vestiți de îngeri de
nașterea lui Iisus și au mers să-L vadă, răspândind apoi vestea bună a nașterii Mântuitorului. Familia Mântuitorului a fugit împreună cu Iisus în
Egipt[7] pentru a scăpa de furia criminală a lui Irod cel Mare (Matei 2.13–18), care-și vedea amenințată domnia de nașterea împăratului iudeilor (Matei
2.2)[8]. Cei trei s-au întors în Israel după moartea lui Irod cel Mare, dar au evitat să meargă în Betleem de frica lui Arhelau, fiul fostului rege, și, la
porunca îngerului, au mers să locuiască la Nazaret.[9] Acolo Iisus a practicat tâmplăria (Marcu 6.3), meserie care a avut-o și Iosif (Matei 13.55). Iisus a
fost botezat de Ioan Botezătorul, primind pe Duhul Sfânt și fiind recunoscut de Dumnezeu drept Fiu al Său (Matei 3.13–17) și apoi a învins cele
trei ispite ale Celui rău[10]. A propovăduit evanghelia Împărăției Cerurilor cu putere[11] în Israel, inclusiv în predica de pe Munte și în numeroase pilde.
Iisus a ales 12 apostoli și, însoțit de ei, a tămăduit toți bolnavii (orbii, surzii, muții, șchiopii, leproșii, slăbănogii etc.)[12], a scos demonii din cei
posedați[13], a făcut minuni (potolirea mării și a vânturilor[14], pescuirea minunată[15], mersul pe apă[16], învierile din morți[17] precum învierea lui Lazăr[18],
a fiului văduvei din Nain[19], a Sa proprie[20] și a unor sfinți la învierea Sa[21][22], înmulțirea peștilor și pâinilor[23], prefacerea apei în vin[24], ridicarea Sa la
cer[25] etc), i-a criticat pe unii farisei[26], saduchei[27], cărturari.[28] A fost trădat de Iuda Iscarioteanul, unul din ucenicii săi[29], care l-a vândut pentru
treizeci de arginți[30] preoților cei mai de seamă care îi doreau moartea din invidie[31], pentru că-și simțeau amenințate privilegiile. În chip profund
nedrept Sinedriul condus de Caiafa îl găsește vinovat de blasfemie[32][33]infracțiune pedepsită cu moartea în legea ebraică.[34]Este răstignit[35]la cererea
mulțimilor care fuseseră ațâțate de arhierei și bătrâni să ceară eliberarea ucigașului Baraba[36][37] și cu acordul lui Pilat din Pont, procuratorul
Iudeii[38] care, amenințat de iudei că nu este prieten cu Cezarul (Tiberius) dacă-l eliberează pe Iisus[39], a vrut să facă pe plac mulțimii[40] A treia zi
a înviat[41], s-a arătat Mariei Magdalena[42] și apostolilor de mai multe ori.[43] Iisus i-a trimis pe apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să
propovăduiască evanghelia și să tămăduiască pe cei bolnavi.[44] După 40 de zile S-a ridicat la cer[45] și șade de-a dreapta Tatălui[46][47], de unde va veni
a doua oară[48] pe norii cerului[49] împreună cu îngerii Săi[50], pentru a judeca viii și morții la sfârșitul veacurilor.[51].

Sărbătorile în cinstea Mântuitorului din timpul anului sunt: Nașterea Domnului (sau Crăciunul) la 25 decembrie, Botezul Domnului (Boboteaza) la 6
ianuarie, Tăierea împrejur a Domnului la 1 ianuarie (8 zile după Naștere), Întâmpinarea Domnului (Stretenia) la 2 februarie (40 zile după
Naștere), Floriile (Intrarea Domnului în Ierusalim – cu o săptămână înainte de Paști), Schimbarea la față la 6 august Învierea
Domnului (Paștele), Înălțarea la cer a Domnului (la 40 de zile de la Înviere) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). La acestea se adaugă Duminica
(Ziua Domnului), care este zi de odihnă și sărbătoarea săptămânală a creștinilor, fiind ziua în care a înviat Mântuitorul. [52]