GENUL EPIC

Genul epic include totalitatea operelor în care autorii transmit, în mod indirect, propriile
gânduri, idei și sentimente, prin intermediul naratorului, al acțiunii și al personajelor. Acțiunea
este plasată în timp și spațiu, fiind organizată după momentele subiectului, iar modul de
expunere specific este narațiunea la persoana I sau a III-a, îmbinată, de cele mai multe ori, cu
dialogul și descrierea.

Opera „X” de „Y” se încadrează în genul epic, întrucât sunt prezente cele mai multe
dintre caracteristicile acestuia.

În primul rând, autorul transmite indirect (ce gânduri, idei, sentimente?) prin intermediul
unui narator (de care?), evidențiat prin persoana I / a III-a a verbelor și pronumelor (exemple).
De asemenea, personajele, ca instanțe intratextuale ale comunicării, reprezintă tipuri umane
(exemple), purtătoare ale valorilor și sentimentelor ce exprimă viziunea autorului asupra
(precizăm tema).

În al doilea rând, modul specific de expunere este narațiunea la persoana (...), îmbinată
cu descrierea, care contribuie la fixarea cadrului spațio-temporal al acțiunii (ex. de indicii) și
/sau dialogul care accentuează dinamismul acțiunii.
Acțiunea este organizată după momentele subiectului . Astfel, expozițiunea prezintă ...,
iar intriga urmărește conflictul dintre (cine și cine) / interior, personajul fiind frământat (de ce
anume). Desfășurarea acțiunii pune în evidență succesiunea faptelor lui A (se enumeră), iar
punctul culminant surprinde (o stare de tensiune), provocată de .... Finalul textului corespunde
deznodământului, conflictul încheindu-se (cu ce?) ...
Spațiul și timpul ...
În concluzie, apartenența operei „X” de „Y” la genul epic este evidentă prin prezența
instanțelor specifice ale comunicării, respectiv prin utilizarea modurilor specifice de expunere
și organizarea acțiunii cu ajutorul momentelor subiectului.
 CARACTERIZAREA DE PERSONAJ

Personajul literar este una dintre instanțele intratextuale ale comunicării narative, alături
de narator care însuflețește universul imaginat de scriitor, dă sens evenimentelor și este un
purtător al masajului textului. Acesta este, în general, memorabil prin calitățile sau defectele pe
care le întruchipează, fapt ce îl transformă într-un model sau un contramodel.
În opinia mea, în opera literară „X” de „Y”, A este personaj principal deoarece participă
la toate momentele acțiunii, celelalte personaje gravitând în jurul său.
În primul rând, portretul personajului este realizat atât prin caracterizarea directă de
către (narator / autocaracterizare / alte personaje), cât și prin cea indirectă, rezultată din (fapte,
atitudini, limbaj, nume, relațiile cu celelalte personaje). Astfel, (numim trăsăturile) sunt
evidențiate prin caracterizare directă de către ... (exemple).
În al doilea rând, portretul este completat de trăsăturile evidențiate prin caracterizare
indirectă (trăsături + exemple = ce face și ce dovedește – trăsătură – ceea ce face).
În plus, se observă faptul că personajul reprezintă tipul uman al (care?) pentru că (ce
face?).
Așadar, A din „X” de „Y” este un personaj literar construit prin mijloacele specifice
unei opere epice / dramatice, memorabil prin (trăsătura dominantă).
 GENUL DRAMATIC

Genul dramatic cuprinde texte destinate a fi reprezentate scenic, suprapunându-se peste

noțiunea de teatru. Textul dramatic este împărțit în acte și scene care prezintă în mod gradat
subiectul la baza căruia se află un conflict. Vocea scriitorului este vizibilă în indicațiile de regie,
dramaturgul fiind cel care se ascunde în spatele personajelor și manevrează conflictul în funcție
de mesajul pe care vrea să-l transmită. Teatrul este o artă sincretică ce întrebuințează mai multe
forme de comunicare: verbală, nonverbală, paraverbală, precum și vizuală, auditivă, plastică.
În opinia mea, ...
În primul rând, se remarcă structura specifică acestui tip de text, împărțit în acte, scene și replici.
Între acte se schimbă decorurile, iar între scene, unele personaje. În fața unei replici este scris
cu litere majuscule numele personajului. În acest fragment ...
În al doilea rând, prezența dramaturgului este vizibilă prin intermediul didascaliilor
referitoare la : decoruri (ex.), vestimentație (ex.), atitudini (ex.), mimică (ex.), gestică (ex.),
intonație (ex.),. Indicațiile de regie completează semnificația replicilor și contribuie la reușita
spectacolului.
În același timp, modurile de expunere specifice acestui gen sunt dialogul și monologul
dramatic. Dialogul este cel mai utilizat, de aceea apar numeroase elemente de adresare directe:
vocative, interjecții, verbe la imperativ etc. Pe lângă faptul că este cel mai important mijloc de
caracterizare al personajelor, dialogul mijlocește contactul cu spectatorul pe care-l include în
scenă, care devine astfel, mai verosimilă. Monologul apare în formă verbalizată. Narațiunea și
descrierea apar fie în replicile personajelor, fie în indicațiile de regie.
Spațiul și timpul sunt limitate pentru a putea fi reprezentate scenic.
Acțiunea este alertă și concentrată (rezumat).
Personajele sunt în număr variabil, în funcție de complexitatea operei. De obicei ele sunt
tipice, reprezentând caractere adesea opuse pentru a dezvolta conflictul (caracterele +
caracterizare).
Conflictul dramatic este elementul esențial care susține acțiunea și dezvoltă
caracterizarea personajului. Poate fi exterior sau interior.
Concluzie ...
 DOINA

Specifică folclorului românesc, doina este o creație lirică în care sunt exprimate cele
mai profunde sentimente provenite din diferite aspecte ale vieții. Eul liric confesiv transmite
prin intermediul monologului, trăirile sale puternice, folosindu-se de motivele literare specifice,
preluate din planul naturii, ce subliniază comuniunea omului cu universul în care trăiește.
Formal, se remarcă prin simplitate, obținută prin utilizarea unor figuri de stil caracteristice
discursului popular.
În opinia mea, ...
Tematic, doina se încadrează în categoria textelor care au ca sentiment dominant jalea,
dorul, dragostea, înstrăinarea sau în categoria celor de cătănie, haiducie, păstorie etc.
În primul rând, eul liric apare în ipostază confesivă, mărturisind ..., iar mărcile sale
lexico-gramaticale sunt ... . Caracterul confesiv este subliniat prin folosirea frecventă a
persoanei a II-a ce marchează adresarea directă către natură, un element al ei etc. Uneori se
observă adresarea către doină.
Prin urmare, modul de expunere definitoriu pentru această specie este monologul, care
(sentimente + interpretare - repetări).
Mijloacele de expresivitate sunt în concordanță cu fondul afectiv al creatorului anonim.
Esențială este personificarea, dar sunt folosite și epitete simple, repetiții, comparații și, mai rar,
metafore.
De asemenea, se remarcă anumite elemente specifice discursului popular: interjecții,
procedee retorice, diminutive, dativul posesiv, arhaisme, regionalisme, expresii populare etc.,
care conturează universul doinelor.
Atenție la formulele stereotipe (foaie verde, frunză verde etc.).
Elementele de prozodie sunt de factură populară, fiind astrofice, rimă ..., măsură scurtă
și ritm ..., toate acestea sporind muzicalitatea.
Concluzii ...
 PASTELUL

Pastelul este o specie a genului liric care zugrăvește în mod subiectiv un peisaj surprins
într-un anumit anotimp și moment al zilei, subliniind comuniunea om – natură. Termenul pastel
a fost preluat din artele plastice, unde desemnează o compoziție realizată cu creioane colorate
în tonuri calde. Ca și în pictură, în literatură pastelul insistă asupra detaliilor tabloului, dar
surprinde și ecoul pe care acesta îl provoacă cititorului.
În opinia mea, ...
Tema este, ca în orice pastel, natura, în textul suport fiind surprins un peisaj .... . Titlul
... .
În primul rând, modul de expunere specific pastelului este descrierea artistică de tip
tablou care înfățișează un peisaj ... . Aceasta se realizează conform unei perspective, urmărind
cele două axe: cosmic – terestru (interiorizarea peisajului, trecerea către un univers interior) sau
terestru – cosmic (sugerând exteriorizarea, dorința omului de a evada, de a se contopi cu natura).
Descrierea se bazează, în special, pe imagini statice sau dinamice care oferă peisajului ... Se
remarcă dominanța grupului nominal (subst. / adj.), iar verbele se folosesc la prezent sau
imperfect. Se observă mai ales la finalul pastelurilor elementele de monolog prin care eul liric
își exprimă trăirile provocate de contemplarea mesajului. Uneori apare monologul adresat chiar
naturii.
În al doilea rând, eul liric apare în ipostază contemplativă, iar sentimentele sale se
exprimă direct prin mărcile lexico-gramaticale specifice (de multe ori acestea nu sunt prezente
și putem vorbi de ...).
Caracterul subiectiv al discursului liric se datorează limbajului expresiv (pe care îl vom
comenta amănunțit, evidențiind tablourile pastelului, ideile poetice centrale, figurile de stil
dominante).
Versificația ...
Concluzia ...
 SCHIȚA

Schița este o specie a genului epic, de mici dimensiuni, care înfățișează un episod
semnificativ din viața unuia sau a mai multor personaje.
În opinia mea, ...
În primul rând, naratorul este aparent neimplicat, însă urmărește să fie convingător prin
adresarea către cititor, comentarii, digresiuni. Trăsăturile care compun imaginile naratorului
dau impresia unei asemănări cu autorul și, de multe ori, apare în ipostaza de personaj.
Modul de expunere definitoriu este narațiunea alertă dispusă într-un singur plan narativ
care se poate îmbina cu dialogul ce îi imprimă caracter dramatic, de scenetă. Descrierile sunt
sumare, dar semnificative, iar rarele episoade de monolog dezvăluie trăirile personajelor sau
constituie o marcă a implicării naratorului.
Spațiul și timpul sunt restrânse + precizate sau nu. Scriitorul urmărește concentrarea
maximă a acestora, iar apariția unor toponime oferă autenticitate.
Acțiunea schiței este simplă, structurată pe un singur fir narativ, iar întâmplarea relatată
este caracteristică pentru un individ, dar și pentru societatea în care trăiește. De obicei, schițele
surprind scene din viața autorului. Textul are o intrigă simplă ce evoluează rapid spre
deznodământ.
Personajele sunt puține și tipice, de obicei oameni simpli surprinși în situații obișnuite
de viață. Personajele nu au idealuri înalte, dar își risipesc energia în atingerea unor scopuri
mărunte. Ele se definesc printr-o trăsătură esențială de caracter care le subordonează pe
celelalte. Accentul este pus îndeosebi pe portretul moral, elementele de portret fizic fiind
sumare.
Conflictele sunt superficiale și de ordin exterior.
Stilul schiței se definește prin simplitate, folosindu-se construcții scurte, adesea elictice
(fără) de predicat.
Concluzie ...
 BASMUL

Basmul popular este o specie a genului epic, având caracter oral, anonim și popular.
Acțiunea este stereotipă și urmărește confruntarea dintre bine și rău, încheiată întotdeauna cu
victoria binelui. Sunt prezente cifre și instrumente simbolico – magice, iar personajelor le sunt
atribuite însușiri supranaturale.
În opinia mea, opera „X” este un basm popular deoarece întrunește toate caracteristicile
acestei specii, remarcându-se de la început faptul că textul nu este asociat cu un autor cunoscut.
În primul rând, fragmentul dat surprinde confruntarea dintre bine și rău. Astfel, (se
prezintă ce se întâmplă, eventual cum se încheie).
Se remarcă faptul că acțiunea este stereotipă datorită prezenței formulei de început /
mijloc sau mediană / de încheiere. Aceasta (se spune ce rol are).
În al doilea rând, personajele sunt înzestrate cu însușiri supranaturale (se prezintă toate).
Acestea se încadrează în categorii specifice: ajutoare, bun / rău, etc.
În plus, sunt prezente cifre sau instrumente simbolico – magice (se comentează rolul
lor).
În concluzie, „X” aparține speciei literare a basmului popular prin (se reiau argumentele
pe scurt, cu alte cuvinte).

instrumente magice ----------- ajută p. p.

personajul principal ---------- model de perfecțiune, are o călătorie inițiatică
spațiul și timpul ---------- fabulos
 BALADA POPULARĂ

Balada este o specie a genului epic popular, care prezintă un episod din trecutul
îndepărtat al poporului român sau un episod legendar, sub forma unei acțiuni simple, cu
personaje puține, simbolice și antitetice și în care realul se îmbină cu fantasticul.
În opinia mea ...
În primul rând, fiind un text popular are caracter anonim, popular, colectiv, sincretic și
tradițional.
Naratorul relatează evenimentele la persoana a III-a, dar nu poate fi considerat obiectiv
în totalitate deoarece se observă admirația față de personajul pozitiv și apar anumite mărci ale
implicării: dativul etic (exemple), interogații, exclamații, interjecții, diminutive.
Modurile de expunere se îmbină armonios. Dominantă este narațiunea care subliniază
caracterul epic al baladei. Ea se împletește cu dialogul, care subliniază caracterul dramatic și cu
monologul care oferă caracterul liric.
În al doilea rând, spațiul și timpul sunt vag precizate / clar precizate (balade istorice).
Acțiunea este simplă și lineară, însă momentul surprins în baladă e unul memorabil,
dramatic, o situație conflictuală în care ordinea lumii este tulburată de un eveniment negativ
(rezumat).
Personajele sunt puține, simbolice și prezentate în antiteză (se numesc personajele
antitetice, simboluri + exemple). Protagonistul întruchipează un ideal uman și are atribute
excepționale care îl apropie de eroul din basm. Chiar dacă eroul moare, va triumfa dreptatea.
De multe ori este un erou justițiar. Multe personaje de baladă au existat în realitate și au intrat
în conștiința publică prin faptele lor vitejești.
Conflictele sunt puternice, finalizate, adesea, cu moartea eroului.
Apar numeroase elemente specifice discursului popular: diminutive, cuvinte populare,
interjecții, forme de dativ etic, interogații, exclamații, formule tradiționale.
Prezența elementului fantastic ...
Replicile personajelor sunt introduse prin verbe de tipul ...
Prozodie specific populară...
Concluzii ...
 SEMNIFICAȚIA TITLULUI

Titlul, element de paratextualitate, sugerează mesajul operei, anticipează teme și motive,

oferă cititorului o cheie de decifrare și interpretare a textului. Forma acestuia este, de cele mai
multe ori, sintetică și expresivă, urmărind să capteze atenția cititorului și să-i orienteze lectura.
În primul rând, titlul operei X de Y este format din ...(p de v). Din punct de vedere
semantic, acesta sugerează ... (ce înseamnă), fiind evidențiat în text prin câmpul semantic
corespunzător (se enumeră termeni). Titlul are și valoare stilistică de (ce figuri de stil?),
anticipând (tema/ motive/ idei/ atitudini – care anume?).
Ideea, tema este exprimată prin valorificarea mijloacelor artistice. Figurile de stil (care
anume?) exprimă (sugerează – ce anume?).
În concluzie, X de Y este o operă (epică/ lirică/ dramatică – se alege varianta potrivită),
în care autorul transmite idei / sentimente, ce reflectă o perfectă concordanță între titlu și text.
 ROMANUL

Romanul este o specie a genului epic de mari dimensiuni, cu acțiune complexă,

desfășurată pe mai multe planuri narative și cu o intrigă complicată progresiv, la care participă
personaje numeroase, bine individualizate, și care oferă o imagine profundă asupra vieții. Spre
deosebire de celelalte specii literare, romanul nu are canoane fixe, distingându-se prin
capacitatea de adaptare la toate epocile și curentele literare, fiind într-o permanentă căutare de
noi forme de exprimare. În centrul romanului se află un personaj, o întâmplare, o categorie
socială, o idee și are o profunzime a observației mai adâncă decât alte specii.
Opinia ...
În primul rând naratorul ...
În al doilea rând, fiind o specie de mari dimensiuni, se îmbină modurile de expunere
conturând subiectul, atmosfera, personajele, dar mai ales mesajul. Narațiunea e forma
fundamentală a discursului romanesc, însă și celelalte moduri de expunere au o pondere
semnificativă. Descrierea fixează cadrul, creionează personajele și atmosfera operei.
Monologul apare mai ales în romanele psihologice sau în momentele de autoanaliză a
personajelor. Dialogul este o formă de narațiune mascată și are același rol ca în toate textele
epice.
Cadrul spațio-temporal este amplu, acțiunea desfășurându-se în mai multe locuri, iar
evenimentele pot păstra sau nu cronologia. Frecvent, se remarcă întoarcerile în timp.
Acțiunea are, în general, o structură arborescentă, urmărind mai multe linii narative și
chiar mai multe serii de personaje. Specific romanului, este faptul că surprinde viața în toată
complexitatea ei, de la nivel social la nivel individual, așa cum se întâmplă și în romanul ...
Romanul are personaje numeroase și complexe, prezentând destinul unor personalități
bine individualizate sau al unor grupuri.
Conflictele sunt puternice, atât interioare, cât și exterioare.
Fiind o specie de o mare complexitate , romanul va folosi multe tehnici narative:
alternanța, înlănțuirea, inserția etc.
Concluzii ...
 GENUL LIRIC

Genul liric include texte în care autorul își exprimă în mod direct gânduri, idei,
sentimente cu ajutorul eului liric și al limbajului expresiv. Se definește printr-un drag mare de
subiectivitate, dezvăluind complexitatea lumii interioare a autorului și viziunea acestuia despre
lume. Accentul este pus pe trăire și pe transmiterea nemediată a acesteia, într-un limbaj care
impresionează prin inedit.

În opinia mea, textul x de y aparține genului liric, deoarece întrunește trăsăturile

acestuia, atât la nivelul formei, cât si al conținutului. Tema discursului liric este cea a dragostei
și a naturii (de obicei), susținută prin (motive/câmpuri semnatice dominante/structuri poetice).

În primul rând, mesagerul trăirilor poetului este eul liric, aflat în ipostază contemplativă
(descriere)/ confesivă (mărturisire)/ meditativă (aspecte grave). Prezența acestei principale
instanțe a comunicării lirice este evidențiată prin mărcile lexico-gramaticale specifice: verbe,
pronume și adjective pronominale de persoana I și II la singular și plural( se verifică ce se
găsește în text și se precizează numai acestea și se dau exemple), interjecții (exemple),
substantive și structuri în cazul vocativ (exemple). De asemenea, prezența eului liric este pusă
în evidență prin folosirea procedeelor retorice (exclamație, interogație și invocație - exemple).

În al doilea rând, modurile de expunere utilizate în text, descrierea artistică în versuri și

monologul liric, sunt caracteristice acestui gen literar. Descrierea ia forma unei contemplații
asupra frumuseții naturii, poetul înfățișând imaginea.... (se comentează imaginile artistice). În
plus, procedeele artistice exprimă viziunea autorului asupra lumii, evidențiind ideea poetică
centrală (se preciyeayă care anume). Monologul ia forma unei confesiuni (exemple), eul liric
mărturisindu-și trăirile (care anume). De asemenea, subiectivitatea textului liric este obținută
prin exploatarea sensurilor figurate ale cuvintelor integrate în figuri de stil care oferă numeroase
posibilități interpretative. Textul poate fi împărțit în z secvențe: … .

Muzicalitatea și puterea de sugestie a textului sunt asigurate de forma lui versificată,

ritmul ...., măsura de ... și rima ..... susținând sentimentul dominant, cel de....

În concluzie, opera ..... de.... aparține genului liric prin prezența instanței specifice a
comunicării, eul liric, și prin limbajul artistic, marcă a originalității scriitorului.
 MESAJUL OPEREI LIRICE

Mesajul unui text literar reprezintă cea mai profundă semnificație pe care opera o
transmite cititorului, acel ecou subtil pe care universul creat îl provoacă în fiecare dintre noi.
Acesta este un efect de lectură, rezultat din filtrarea viziunii autorului/poetului/prozatorului prin
sensibilitatea și experiența de lectură a receptorului (renunți la acest paragraf, daca ți se pare
prea greu, sau cel puțin la a doua frază).

Mesajul unui text este subiectiv, deoarece opera reprezintă un univers deschis
numeroaselor posibilități interpretative.

În opinia mea, mesajul textului/fragmentului x de y este acela că omul și natura sunt în

deplină comuniune căci iubirea copleșește ființa umană/ omul regretă trecerea timpului/ omul
devine creator etc (se alege varianta potrivită)

În primul rând, opinia anterioară este susținută de tema textului, cea a ... (se precizează
tema – de exemplu: natura, iubirea, trecerea timpului, relația omului cu divinitatea etc, )
accentuată prin motive literare specifice (se dau exemple de motive: luna, lacul, noaptea, visul,
așteptarea, întâlnirea, despărțirea, etc).

În al doilea rând, titlul, ca element de paratextualitate, potențează această opinie,

sugerând, într-o formă sintetică și expresivă, mesajul textului. Din punct de vedere morofologic,
acesta este format din (se precizează părțile de vorbire din care este format), anticipând ideea
centrală/tema/motivul central/o atitudine – se alege varianta potrivită și se exemplifică prin
figuri de stil sau termeni din câmpul semantic corespunzător.

În același timp, mesajul operei este accentuat de intreg conținutul discursului liric,
organizat într-un limbaj expresiv… (se comentează figurile de stil).

Forma textului evidențiază, de asemenea, mesajul, poezia fiind alcătuită din… (se
precizează rima, ritmul și măsura – numai dacă este poezie).

În concluzie, mesajul operei x de y se referă la (se precizează tema), surpinsă într-o

viziune inedită.
 NUVELA

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, care înfățișează o
acțiune verosimilă, dar cu o doză de inedit și în care accentul este pus pe evoluția personajului
mai mult decât pe firul epic, respectiv pe construirea riguroasă a conflictului. Fiind o operă
epică, definitorie este narațiunea, în general obiectivă, care prezintă episoadele într-o anumită
ordine. Pasajele descriptive sunt sumare și au rolul de a sublinia, prin acumulare de detalii,
impresia de autenticitate a evenimentelor narate. Dialogul sporește dramatismul, oferind
cititorului impresia de scenetă. Monologul dezvăluie trăirile personajelor, subliniind
complexitatea lor.

O astfel de operă este şi .... de....., care urmăreşte (se prezintă foarte pe scurt subiectul).

În primul rând, spațiul și timpul sunt limitate, observându-se tendința scriitorului către
concentrare, dorința lui fiind de a încadra elementele majore într-un cadru temporal restrâns
(exemple de indici de timp). Pot apărea toponime reale (exemple de indici de spaţiu....) sau
aparent reale (exemple.....), cu scopul de a spori autenticitatea. Uneori însă acestea au valoare
simbolică (se pune acest enunţ numai dacă este cazul. Acțiunea este organizată după momentele
subiectului (se prezintă, pe scurt, fiecare moment al subiectului)

În al doilea rând, personajele nuvelei sunt complexe și surprinse în transformare. Acestea

sunt puternic individualizate, iar evenimentele trăite de protagonist își pun definitiv amprenta
asupra destinului lor. Astfel, putem vorbi de un personaj principal, ... (numele), ce reprezintă
tipul ...... (se dau detalii despre tipul uman, trăsături, mijloace de caracterizare, modul în care
se schimbă).

În concluzie, opera ... de .... este o nuvelă prin cadrul spaţio-temporal restrâns, acţiune şi
modul de construire a personajului principal.
 FABULA

Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză. Textul are o structură
specific, fiind organizat/împărțit în narațiune și morală. Personajele sunt persofinicate,
reprezentând tipuri umane satirizate de către autor și create prin procedeul alegoriei.

În opinia mea, opera „x” de y este o fabulă deoarece întrunește toate caracterisiticile
acestei specii.

În primul rând, opera surprinde (ce situație din viața animalelor/ ce aspecte legate de
obiecte), narațiunea surprinzând (se rezumă). De asemenea, morala pune în evidență intenția
artistică a autorului de a satiriza defecte precum: (se dau exemple).

Dintre modurile de expunere, definitorie este narațiunea alertă, cu evoluția rapidă spre
deznodământ. Ea se îmbină cu dialogul dinamic, folosit ca modalitate principal de caracterizare
a personajelor, naratorul povestind la persoana a III-a. Chiar și așa, el nu poate fi considerat
obiectiv, din cauza caracterului moralizator al textului, care urmărește să atragă atenția
cititorului. El lasă impresia că joacă un rol printre personajele sale și adoptă o ipostază
regizorală, manevrând scenic personajele și cultivând satira.

În al doilea rând, personajele sunt animale/obiecte, ce ilustrează în chip/mod alegoric

diverse tipuri umane. Este vorba de A, ce reprezintă tipul... B ... .

În concluzie, „x” de y este fabulă prin structura specifică, utilizarea personificării și a

alegoriei, respectiv prin caracterul satiric.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIRON COSTIN” SUCEAVA

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

PORTOFOLIU

ANDA MIHALACHE
CLASA A VIII-A A