Universitatea Transilvania Braşov

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Specializarea Psihologie Student: Pascu Oriana

Profilul psihologic al personajului John Keating din filmul “Dead Poets Society”

Personajul căruia am ales să îi conturez profilul psihologic este John Keating, profesor de
engleză la o școală de elită, Welton Academy din SUA anilor 60’. Acesta ajunge să predea limba
engleză exact în universitatea unde studiase și el în calitate de elev. Keating alege să predea prin
metode creative, reușind să își inspire elevii, să se facă plăcut prin felul sau de a fi. Încă de la primele
cursuri, profesorul Keating reuşeşte să atragă atenţia elevilor asupra lui, arătându-le un mod diferit de
abordare şi interacţionare, el reuşeşte să distrugă relaţia profesor-elev înlocuind-o cu o relaţie de
prietenie. Keating îi îndeamnă pe studenții săi, să trăiască clipă, “ Carpe Diem”, și să facă lucruri
extraordinare, originale, în loc să-și imite profesorii și părinții care le ghidează viață și le inhibă
cretivitatea. Acesta îi inspiră pe studenți să reînvie o societate secretă interzisă din care Keating a fost
odată membru – “The Dead Poets Society”, astfel un grup de prieteni: Neil, Todd, Knox, Charlie,
Cameron, Steven, inițiază numeroase întâlniri cu specific “poetic”. Accentul pus de Keating pe
libertate și originalitate ridică multe semen de întrebare în incinta școlii de succes, Welton, o școală
care sărbătorește tradiția mai presus de toate. De asemenea, profesorul îi încurajează pe elevi să se
exprime liber, să experimenteze, îi provoacă să se descopere pe ei, este chiar și îndrumător cu privire
la problemele elevilor, spre exemplu, încurajat de cuvintele domnului Keating, elevul Neil Perry îşi
urmează visul, se înscrie la o piesă de teatru, reuşeşte sa primească rolul principal, însă tatăl său îi
descoperă intenţiile şi îi cere să renunţe la actorie imediat. Neil trece peste cuvântul tatălui său, îşi
joacă rolul însă de această dată acolo unde-şi dorea, la fel cum a facut-o şi până atunci în filmul vieţii
sale regizat de părinţii acestuia. La sfârşitul piesei este foarte apreciat de colegii săi şi de întreaga
audienţă, însă este scos din sală de tatăl lui, profund dezamăgit de faptul că i-a fost incălcat cuvântul.
Neil este dus acasă, i se tine o morală în faţa căreia se pierde, nu îndrăzneşte să riposteze, astfel află că
va fi mutat la şcoala militară iar mai apoi urma să se înscrie la facultatea de medicină. Din păcate
planul părinţilor săi este zdrobit de o tragedie, fiul lor bun şi ascultător, ajuns în pragul disperării şi al
incertitudinii, se sinucide, punând capăt filmului regizat de părinţii săi, peste care se aşterne o cortină
neagră, îndoliată de pierderea tânărului artist neînţeles de propriii creatori. După sinuciderea tragică a
lui Neil –părinții acestuia, au găsit un vinovat (în loc să se uite la sine) și au dat vină pe Keating.
Cameron, unul dintre colegii şi prietenii lui Neil şi fost membru în Cercul Poeţilor Dispăruţi, trădează
grupul, minte, învinuindu-l pe profesorul Keating de crearea acelui grup, trăgând odată cu această
acuză şi vină morţîi lui Neil. Toţi ceilalţi membri şi prieteni de-ai lui Neil cedează presiunilor făcute
de părinţi şi de conducerea şcolii, cu toţii semnează documentul prin care profesorul John Keating este
învinuit pentru instigarea elevilor şi manipularea acestora, fiind dat afară din şcoală. Todd Anderson,
 Universitatea Transilvania Braşov
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Specializarea Psihologie Student: Pascu Oriana

unul dintre cei mai buni elevi, fost membru în Cercul Poeţilor Dispăruţi şi fost coleg de cameră cu
Neil Perry, reuşeşte să înlăture conformismul ce a dus la moartea lui Neil, conformism ce poate aduce
moartea multor idei, principii şi a omenirii. Keating este concediat, iar în momentul în care vine să-și
ia lucrurile din clasa, Todd îi mărturisește că că au fost obligați să semneze scrisoarea prin care a fost
demis și moartea lui Neil nu a fost din vină lui. Todd se ridică pe banca să și îl salută pe Keating cu "O
Captain! My Captain!". Momentul se soldează cu ridicarea majoritatea elevilor pe bănci și strigând
“"O Captain! My Captain!", ignorând cu desăvârșire ordinele profesorului care i-a luat locul lui
John. Keating este profund emoționat de gestul lor, după care le mulțumește băieților și pleacă.

Personajul John Keating se poate încadra în stadiul vârstei adulte. Acestei perioade îi este
specifică dobândirea gândirii postformale. Gândirea postformala este flexibilă, deschisă, adaptativă și
individualistă. John se dovedește a avea aceste trăsături specific gândirii postformale, într-u cât face
apel la intuiție și mai ales la emoții, nu doar la logică, pentru a le permite oamenilor să facă față unei
lumi haotice. Domnul Keating dovedește că deține și o gândire reflexivă, acesta a dat dovadă de acest
lucru în numeroase momente, cu precădere în momentul în care și-a expus întregii clase, percepția și
concepția lui de viață, încurajând pasiunea, originalitatea, trăirea propriei vieți cu orice preț. Putem
deduce că domnul Keating și-a construit un set de valori în care crede cu tărie., iar acest lucru este
marcat la prima ora de curs, în momentul în care profesorul spune: “Citim și scriem poezii pentru că
suntem membri ai rasei umane. Iar rasă umană este plină de pasiune. Și medicină, dreptul, afacerea,
ingineria, sunt nobilități și sunt necesare pentru a susține viața. Dar poezia, estetică, romantismul,
dragostea, acestea sunt lucrurile pentru care trăim." Acest moment a avut un impact major asupra
elevilor săi, deoarece acesta a reușit să-și provoace elevii să-și exprime opiniile, să-și dea frâu
imaginației și creativității și desigur, în să-și contureze singuri viitorul. În ceea ce privește inteligența,
conform teoriei triadice a inteligenței a lui Sternberg, profesorul John se identifica cu elementul
experiential al inteligenței. Elementul este intuitiv și creativ, după cum putem vedea, aceste calități se
regăsesc în limbajul sau , concepțiile sale despre viață, cât și în modul sau de abordare a lecțiilor,
elevilor. Acesta le permite să compare informațiile noi cu ceea ce știu deja și să găsească noi moduri
de a combină faptele- astfel spus, de a gândi original. Acest lucru este marcat de secvență în care
profesorul le da că tema elevilor săi, să scrie o poezie. Toți și-au făcut tema înafara de Todd.
Profesorul știe că elevul deține ceva special, îl scoate în față clasei, și reușește să-l facă să-și dea frâu
liber expresivității lingvistice. Aceast aspect, al elementului componențial, se regăsește și în momentul
în care spune în timpul unui curs, “Când citiți, nu luați în considerare ceea ce crede autorul, gândiți-vă
la ceea ce credeți voi.", prin acest citat fiind subliniată ideea că acesta încuraja ideea de unicitate și
originalitate a fiecărui individ. De asemenea se poate identifica și cu elementul contextual. Acesta
este practic și determină modul cum intereacționează oamenii cu mediul lor.
 Universitatea Transilvania Braşov
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Specializarea Psihologie Student: Pascu Oriana

Elementul contextual se regăsește în momentul în care Todd este chemat în față clasei, care cu
ajutorul metodelor profesorului (Todd este pus să țipe și să spună ceea ce simte în privințe unei
imagini), băiatul reușește să compună ceva pe loc, dezinhibandu-se în a-și expune ideile originale.
Keating se dovedește a fi un profesor foarte dedicat, empatic și implicat emoțional în relațiile cu elevii
săi, ajutându-i la nevoie. Un exemplu concludent în acest sens este momentul în care Neil vine la
Keating pentru a se destăinui. Neil Perry, crescut după dorinţa părinţilor săi, părinţi ce i-au pus viaţa la
cale şi pentru următorii ani, are o înclinație pentru teatru. Fiind empatic, profesorul îi sugerează să
facă ce simte. De asemenea, el se dovedește a fi un profesor cât se poate de carismatic, care s-a făcut
plăcut încă de la primul curs. Datorită felului său de a fi, energic, foarte activ, foarte flexibil, dar și
datorită principiilor sale de viață, acesta a devenit cât se poate de iubit de către elevi. Acesta ieșea cu
elevii afară în curtea liceului, făcea tot felul de jocuri interactive și de creativitate și în sfârșit, expunea
idei revelatoare , “Indiferent ce vă spune cineva, cuvintele și ideile pot schimbă lumea ", “Numai în
visele lor oamenii pot fi cu adevărat liberi. "Mereu sunt întotdeauna așa și întotdeauna va fi așa",
“Carpe Diem!”. Cursurile erau degajate, imprevizibile, eleviii stăteau adunați în jurul profesorului,
care era o fire charismatică, îi absorbeau fiecare cuvânt, erau foarte curioși să învețe mai mult și asta
nu numai că i-a determinat să citească poezie, ci chiar să reinitieze Societatea Poeților Dispăruți.
Finalul filmului este unul tragic, existând o disonanță între lumile adulte; părinții elevilor voiau pentru
copiii lor ceva ce ei nu au putut îndeplini în tinerețe, iar profesorul își dorea pentru ei să se descopere
și să își urmeze visele. Astfel, spiritul sau liber, nonconformist, i-a adus concedierea de la locul sau
preferat de muncă, însă a avut totuși parte de un moment frumos, în care a văzut că a reușit să își lase
amprenta, determinându-i pe elevi în a-și ghida singuri viață, și în a și-o colora conform sintagmei
“Carpe Diem.”