CAPITOLUL VII

ELEMENTE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ A FIRMEI

Analiza financiară are ca scop definirea unui diagnostic asupra situaţiei financiare a agentului
economic axat pe caracterizarea echilibrului financiar, a gradului de solvabilitate şi a nivelului de
rentabilitate. Ea reprezintă, de fapt, un sistem de analiză şi interpretare a informaţiilor, destinat să ofere
conducerii date necesare adoptării deciziilor financiare.
Succesul analizei financiare depinde de adaptarea obiectivelor sale la cerinţele diverşilor
utilizatori, aceştia fiind numeroşi şi urmărind aspecte specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt:
 investitorii - sunt interesaţi de evaluarea riscului afacerilor şi de rezultatele aduse de
investiţiile lor; ei necesită informaţii care să motiveze deciziile lor de a cumpăra, păstra sau
a vinde acţiunile firmei şi, de asemenea, informaţiile legate de posibilităţile firmei de a plăti
dividende;
 salariaţii - sunt interesaţi de informaţii legate de stabilitatea şi rentabilitatea firmei şi de
posibilităţile acesteia de a oferi avantaje materiale şi oportunităţi profesionale;
 creditorii financiari - sunt interesaţi de posibilităţile firmei de a respecta termenele
rambursării împrumuturilor, de indicatorii de bonitate şi de sistemul de garanţii acordat de
firmă;
 furnizorii şi alţi creditori comerciali - sunt interesaţi de posibilităţile firmei de restituire a
sumelor datorate în termenele stabilite;
 clienţii - necesită informaţii legate de continuitatea activităţii firmei, în special dacă sunt
dependenţi de aceasta;
 guvernul şi instituţiile sale - necesită informaţii legate de alocarea resurselor, de activitatea
firmelor în general, în scopul reglementării acesteia în vederea elaborării politicii fiscale;
 publicul - necesită informaţii legate de evoluţia şi tendinţele viitoare ale activităţilor firmei.
Firmele pot avea contribuţii majore în dezvoltarea economiei locale, având în vedere
numărul de angajaţi şi colaborarea cu furnizorii locali.
Sursele analizei financiare sunt, în principal, situaţiile financiare care furnizează informaţii legate
de poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a firmei şi care sunt completate cu
informaţii economice legate de starea economiei, a sectorului de activitate, a zonei de activitate,
informaţii legate de potenţialul tehnic şi uman, comercial, juridic şi managerial.
 Situaţiile financiare prezintă şi rezultatele echipei manageriale în administrarea afacerii, inclusiv
modul cum aceasta a gestionat resursele încredinţate.
Evaluarea posibilităţilor unei firme de a genera numerar, a perioadei şi siguranţei generării
acestuia stau la baza adoptării deciziilor economice de către utilizatorii situaţiilor financiare.
Capacitatea firmei de a genera numerar sau echivalente ale numerarului determină posibilităţile
acesteia de a-şi plăti salariaţii, furnizorii, creditorii şi de a-şi remunera proprietarii. La baza acestor
aspecte stau informaţii legate de structura, performanţa şi modificările poziţiei financiare a unei firme.
Există o serie de factori care influenţează poziţia financiară a unei firme: resursele economice,
lichiditatea şi solvabilitatea firmei, structura financiară, adaptabilitatea acesteia la modificările mediului.
Informaţiile legate de aceşti factori sunt utile în:
 anticiparea nevoilor viitoare de creditare;
 repartizarea viitoare a fluxurilor de trezorerie;
 anticiparea posibilităţilor de finanţare viitoare;
 anticiparea posibilităţilor firmei de a-şi onora angajamentele;
 evaluarea activităţilor de exploatare, finanţare şi investiţii.
Normele contabile din ţara noastră lăsau agenţilor economici posibilitatea să întocmească bilanţul
contabil şi, în general, întregul ansamblu al documentelor de sinteză, cu un grad diferenţiat de detaliere, în
funcţie de mărimea întreprinderii.
Astfel, unităţile patrimoniale mici şi mijlocii urmau să întocmească conturile anuale în sistem
simplificat, iar cele mari, în sistem de bază. Criteriile de delimitare între cele două categorii de
întreprinderi respectau dispoziţiile Directivei a IV-a europene. Ele se refereau la (i) totalul bilanţier; (ii)
cifra de afaceri; (iii) numărul mediu de salariaţi permanenţi. Starea de tranziţie, restructurarea permanentă
a sistemului economic românesc şi, mai ales, caracterul discutabil al pragurilor primilor doi indicatori
(criterii), în condiţiile cotelor înalte de inflaţie (în fapt, hiperinflaţie) atinse de economia ţării noastre, au
determinat o renunţare (sau o amânare), în fapt, la practica diferenţierii sistemelor documentare în funcţie
de mărimea întreprinderilor.
Situaţiile financiare anuale ale întreprinderii, potrivit OMF. 94/29.01.2001 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate trebuie să cuprindă:
a. bilanţul;
b. contul de profit şi pierdere;
c. situaţia modificărilor capitalului propriu;
d. situaţia fluxurilor de trezorerie;
e. politici contabile şi note explicative.
 Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei,
modificărilor capitalului propriu şi fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exerciţiu
financiar.
Conform OMF nr.306/26.02.2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate,
armonizate cu directivele europene, situaţiile financiare simplificate cuprind:
a) bilanţ;
b) cont de profit şi pierdere;
c) politici contabile şi note explicative.
Opţional se poate întocmi situaţia fluxurilor de trezorerie.

7.1. Analiza bilanţului contabil

Termenul de „bilanţ” derivă de la latinescul „bilancia”, ceea ce în traducere înseamnă balanţa,
cântar, a cărui origine se lasă văzută în expresiile „bis” şi „lanx”. Pornind de la semnificaţia anterioară,
bilanţul simbolizează o balanţă pusă în echilibru, având în unul din braţe „activul”, iar în celălalt
”pasivul”.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datoriile şi
capitalul propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii
prevăzute de lege.
Bilanţul trebuie să conţină informaţiile astfel încât să fie clar, sincer, corect, complet şi să fie
încheiat la timp, numai în aceste condiţii bilanţul poate fi temeiul orientării asupra situaţiei economice şi
financiare a organismelor economice.
Cu ajutorul Bilanţului, a Contului de profit şi pierdere, pe baza datelor sintetizate în aceste
documente, se poate trece la un studiu aprofundat şi global al întreprinderii în vederea descoperirii
realităţii. Această analiză se constituie ca un instrument dar şi o teorie, analiza financiară a întreprinderii
fiind punctul de joncţiune a teoriei cu practica economică. În acelaşi timp, analiza financiară reprezintă un
studiu global al agentului economic, ea putând fi abordată fie din punct de vedere intern, fie de analişti
din afara întreprinderii.
Bilanţul contabil are următoarea structură:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire (când reglementările permit imobilizarea acestora)
2. Cheltuieli de dezvoltare (când reglementările permit imobilizarea acestora)
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare şi alte imobilizări necorporale, dacă
au fost:
 a) achiziţionate contra unei plăţi; sau
b) create de societate, în cazul în care reglementările permit înscrierea acestora în active
4. Fondul comercial, în cazul în care a fost achiziţionat
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comerciale
3. Titluri sub formă de interese de participare
4. Creanţe din interese de participare
5. Titluri deţinute ca imobilizări
6. Alte creanţe
7.Acţiuni proprii1 (cu indicarea în note a valorii nominale)

B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanţe
(Sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat
pentru fiecare element.)
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului
3. Sume de încasat de la societăţile la care se deţin interese de participare
4. Alte creanţe
5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
III. Investiţii financiare pe termen scurt

1
Legislaţia naţională permite înscrierea acestora în bilanţ.
 1.Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2.Acţiuni proprii1 (cu indicarea în note a valorii nominale)
3.Alte investiţii financiare pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede
convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede
convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţiuni similare
2. Alte provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
I. capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat şi cel nevărsat)
II. Prime de capital
 III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve pentru acţiuni proprii
3. Rezerve statutare sau contractuale
4. Alte rezerve
V. Rezultatul reportat
VI. Rezultatul exerciţiului financiar
În evaluarea poziţiei financiare este esenţială definirea unor termeni precum:
 activul - reprezintă o resursă rezultată în urma desfăşurării unor evenimente din perioadele
anterioare şi care urmează să genereze beneficii economice viitoare;
 datoria - reprezintă o obligaţie actuală a firmei care este rezultatul unor evenimente trecute
şi a cărei stingere implică renunţarea la anumite resurse care încorporează beneficii
economice;
 capitalul propriu - reprezintă o sursă proprie cu caracter avansabil care se constituie la
înfiinţarea firmei, fiind condiţie esenţială a existenţei şi funcţionării acesteia. Suma cu care
este înregistrat capitalul propriu în bilanţ depinde de valoarea activelor şi a datoriilor.

7.2. Analiza structurii bilanţiere

Metoda pe care se bazează analiza structurii bilanţiere utilizează ratele care se obţin prin
raportarea diferitelor elemente ale bilanţului. Prin intermediul ratelor de structură se facilitează
comparaţia între firme, precum şi identificarea modificărilor structurale din cadrul activităţilor.
Ratele de structură diferă de la o firmă la alta fiind influenţate de factori tehnici, economici,
juridici.
a) Rata imobilizărilor (Ri) - reprezintă ponderea elementelor patrimoniale cu utilizare permanentă
în totalul patrimoniului şi se calculează ca raport între activele imobilizate şi suma activelor din
bilanţ.
Active imobilizate
Ri   100
 Activelor firmei
Elementele activelor imobilizate conduc la realizarea a trei rate de structură:
a.1. Rata imobilizărilor necorporale (Ri nc) - evidenţiază ponderea activelor de tipul licenţelor,
brevetelor, mărcilor, fondului comercial, etc în cadrul patrimoniului firmei, diferă de la firmă la
firmă în funcţie de caracteristicile activităţii, mărimea firmei. În firmele româneşti, această rată
are o valoare mică.
 Im obilizari necorporale
Rinc   100
 Activelor firmei
a.2. Rata imobilizărilor corporale (Ric) - exprimă raportul dintre capitalul fix corporal (terenuri,
clădiri, maşini, utilaje, instalaţii) şi suma activelor totale. Această rată este scăzută în firmele
care au o slabă dotare tehnică şi are un nivel ridicat la nivelul unor sectoare precum industria
grea, transporturi şi depinde de natura activităţii, de politica de amortizare, de investiţii.
Im obilizari corporale
Ric   100
 Activelor firmei
a.3. Rata imobilizărilor financiare (Ri f) - exprimă legăturile financiare pe care firma le stabileşte
în raporturile sale cu alte firme. Nivelul ratei este scăzut pentru firmele mici şi ridicat în cazul
holdingurilor.
Im obilizarile financiare
Ri f   100
 Activelor firmei
b) Rata activelor circulante (Rc) - se calculează ca raport între activele circulante şi totalul
activelor firmei. Se poate determina o serie de rate pornind de la structura activelor circulante.
b.1. Rata stocurilor (Rs) - înregistrează valori diferite în funcţie de tipul de activitate; pentru
firmele din zona producţiei şi distribuţiei, această rată înregistrează valori crescute iar pentru
firmele din zona serviciilor rata înregistrează valori foarte mici, de durata ciclului de exploatare
şi de factorii conjuncturali şi condiţiile oferite de piaţă.
b.2. Rata materiilor prime şi materialelor (Rm)
Materii prime si materiale
Rm   100
 Activelor firmei
b.3. Rata producţiei în curs de execuţie (Rpc)
Pr oductia in curs de executie
Rpc   100
 Activelor firmei
b.4. Rata produselor finite (Rpf)
Pr odusele finite
Rpf   100
 Activelor firmei
b.5. Rata creanţelor comerciale (Rcc) - înregistrează valori ridicate pentru firmele care îşi
desfăşoară activitatea în comerţul cu ridicata şi scăzută pentru firmele cu activităţi în comerţul
cu amănuntul. Ea este influenţată şi de natura relaţiilor cu clientela, termenele de plată
practicate, viteza decontărilor.
Creante comerciale
Rcc 
 Activelor firmei
 b.6. Rata disponibilităţilor băneşti (Rdb) - informaţiile furnizate de această rată pot fi
denaturate datorită modificării însemnate a disponibilităţilor pe perioade scurte de timp.
Disponibil itati banesti
Rdb   100
 Activele circulante
Disponibilitati banesti
Rdb   100
 Activelor firmei

Valorile considerate normale sunt cuprinse, pentru prima rata, între 3 %- 5%, iar pentru cea de-a
doua rată, intre 1,5 %- 2%.
c) Rata autonomiei financiare la termen (Rat) - diferă în funcţie de perioadele când se
contractează împrumuturi pe termen mediu şi lung, situaţie în care această rată creşte şi
perioadele când se rambursează împrumuturile şi implicit se înregistrează scăderi ale acesteia.
Kprop
Rat   100  0,5
Kper
Kprop
Rat   100  1
Im prumuturi pe termen mediu si lung

d) Rata de îndatorare globală (Rîg) - măsoară ponderea datoriilor totale în capitalul propriu al
firmei. Mărimea datoriilor trebuie să fie de cel mult de două ori mai mare decât capitalul
propriu.
Datorii totale
Rî g   100  2
Kprop
e) Rata de îndatorare la termen (Rît) - depinde de raportul dintre ritmul de modificare a capitalului
propriu şi cel al împrumuturilor pe termen mediu şi lung. Cu cât valoarea acestei rate este mai
scăzută cu atât posibilităţile de îndatorare ale firmei sunt mai mari.
Im prumuturi pe termen mediu si lung
Rî t   100
Kper
Im prumuturi pe termen mediu si lung
Rî t   100
Kprop

7.3. Utilizarea altor tipuri de rate în analiza financiară

OMF Nr. 306/26.02.2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu

directivele europene grupează ratele utilizate în analiza financiară în patru categorii:
1. indicatori de lichiditate
2. indicatori de risc
 3. indicatori de activitate
4. indicatori de profitabilitate
1. Indicatori de lichiditate:
a) Indicatorul lichidităţii curente (indicatorul capitalului circulant):
Active curente
Lichiditatea curenta 
Datorii curente

Valoarea recomandată acceptabilă a acestei rate este 2 şi oferă garanţia acoperirii datoriilor
curente din activele curente.
b) Indicatorul lichidităţii imediate (indicatorul test acid):
Active curente  Stocuri
Lichiditatea imediata 
Datorii curente

2. Indicatori de risc:
a) Indicatorul gradului de îndatorare:
Capital imprumutat
Gradul de indatorare   100
Capital propriu

Capital imprumutat
Gradul de indatorare   100
Capital angajat

unde:
capital împrumutat = credite peste un an;
capital angajat = capital împrumutat + capital propriu.
b) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor - determină de câte ori firma poate achita cheltuielile
cu dobânda. Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât poziţia firmei este considerată
mai riscantă.
Pr ofit îna int ea platii dobânzii şi impozitulu i pe profit
 Numarul de ori
Cheltuieli cu dobândă

3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) - furnizează informaţii cu privire la:

a) Viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de numerar ale firmei;
b) Capacitatea persoanei juridice de a controla capitalul circulant şi activităţile comerciale de
bază;
c) Viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul stocurilor) care aproximează de câte ori stocul a fost rulat
pe parcursul exerciţiului financiar;
Costul vânzarilor
 Numar de ori
Stocul mediu

sau
d) Număr de zile de stocare - indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în unitate;
 Stoc mediu
 365
Costul vanzarilor

e) Viteza de rotaţie a debitelor - clienţi oferă informaţii despre eficacitatea firmei în colectarea
creanţelor sale şi exprimă numărul de zile până la data la care debitorii îşi achită datoriile către
firmă.
Sold mediu clienti
 365
Cifra de afaceri

O valoare în creştere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat
clienţilor şi, în consecinţă, creanţe mai greu de încasat (clienţi rău platnici).
f) Viteza de rotaţie a creditelor-furnizori - aproximează numărul de zile creditare pe care firma îl
obţine de la furnizorii săi. În mod ideal ar trebui să includă doar creditorii comerciali.
Sold mediu furnizori
 365 ,
Achizitii de bunuri ( fara servicii )

unde pentru aproximarea achiziţiilor se poate utiliza costul vânzărilor sau cifra de afaceri.
g) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate - evaluează eficacitatea activelor imobilizate prin
analiza cifrei de afaceri raportate la activele imobilizate
Cifra de afaceri
Viteza de rotatie a activelor imobilizate 
Active imobilizate

h) Viteza de rotaţie a activelor totale

Cifra de afaceri
Viteza de rotatie a activelor totale 
Total active

4. Indicatori de profitabilitate - exprimă eficienţa firmei în realizarea profitului din resursele

disponibile:
a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezintă profitul pe care îl obţine firma din banii investiţi
în afacere:
Pr ofitul ina int ea platii dobanzii
si a impozitului pe profit ,
Re ntabilitatea capitalului angajat 
Capitalul angajat
unde capitalul angajat se referă la banii investiţi în firmă atât de către acţionari, cât şi de creditorii pe
termen lung, include capitalul propriu şi datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.
b) Marja brută din vânzări
Pr ofitul brut din vanzari
Marja bruta din vanzari   100
Cifra de afaceri

O scădere a procentului poate scoate în evidenţă faptul că societatea nu este capabilă să îşi
controleze costurile de producţie sau să obţină preţul de vânzare optim.
 5. Indicatori privind rezultatul pe acţiune - se determină în conformitate cu prevederile IAS 33 şi au
în vedere:
a) rezultatul pe acţiune se caracterizează prin numărul de acţiuni comune şi profitul net al
acestora;
b) raportul dintre preţul pe piaţă al acţiunii şi rezultatul pe acţiune.

7.4. Analiza fluxurilor de numerar

Realizarea obiectivelor unei firme presupune existenţa unui circuit al fluxurilor de numerar,
fluxuri care se transformă în elemente materiale necesare desfăşurării activităţilor.
Fluxurile de numerar reprezintă intrări sau ieşiri de numerar şi echivalente ale acestuia.
Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti existente în casierie sau în conturi bancare, precum şi
elemente asimilate lor.
Echivalentele de numerar reprezintă investiţii financiare pe perioade scurte, extrem de lichide,
uşor convertibile în numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.
În circuitul fluxurilor de numerar pot apărea dezechilibre generate de blocarea numerarului prin
necolectarea corespunzătoare a creanţelor, gestionarea necorespunzătoare a stocurilor de materii prime,
materiale, produse finite, evoluţia rapidă a firmei, în sensul creşterii sale peste posibilităţile reale de
finanţare, atragerea de resurse de finanţare scumpe, etc.
Cunoaşterea fluxurilor de numerar ale unei firme este necesară pentru luarea deciziilor economice
în vederea menţinerii şi dezvoltării activităţii şi este legată de aprecieri despre capacitatea firmei de a
genera numerar, identificarea momentelor apariţiei numerarului, gradul de siguranţă în generarea
numerarului şi cunoaşterea necesităţilor firmei de a utiliza acele fluxuri.
Stabilirea situaţiei fluxurilor de numerar se face ţinând cont de norma contabilă internaţională
IAS 7, care o reglementează.
Firmele au nevoie de numerar în vederea desfăşurării propriilor activităţi, a stingerii obligaţiilor, a
remunerării investitorilor.
Analiza fluxurilor de numerar facilitează utilizatorilor evaluarea afacerilor firmei, a lichidităţii şi
solvabilităţii (structura financiară) şi capacitatea firmei de a genera numerar.
Fluxurile de numerar corespund activităţilor firmei grupate după criteriul funcţional în activităţi
de exploatare, de investiţie şi de finanţare.
Activităţile de exploatare reprezintă activităţile principale, generatoare de venit, precum şi alte
activităţi care nu sunt legate direct de exploatare, dar care nu fac parte din grupa celor de investiţii sau de
finanţare (spre exemplu, tranzacţii legate de debitori şi creditori diverşi).
 Activităţile de investiţie cuprind toate activităţile legate de achiziţionarea şi cedarea de active
imobilizate, precum şi alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar.
Activităţile de finanţare au ca rezultat variaţii ale mărimii şi structurii capitalurilor proprii şi
datoriilor firmei.
Prin urmare, corespunzător acestei clasificări a activităţilor, fluxurile de numerar se pot grupa pe
trei categorii:
 fluxuri generate de activităţile de exploatare;
 fluxuri generate de activităţile de investiţii;
 fluxuri generate de activităţile de finanţare.
Analiza fluxurilor rezultate de activităţile de exploatare oferă o imagine asupra modului cum
activităţile firmei au generat suficiente lichidităţi în vederea achitării împrumuturilor, menţinerii
indicatorilor economico-financiari, remunerării investitorilor şi realizării de noi investiţii fără a fi
necesare noi surse externe de finanţare.
Fluxurile provenite din activităţile de exploatare cuprind:
a. intrări de numerar sau echivalente de numerar:
 încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
 încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
 încasările în numerar ale unei societăţi de asigurare pentru prime şi daune, anuităţi şi alte
beneficii generate de poliţele de asigurare;
 încasările în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau
tranzacţionare.
b. ieşiri de numerar sau echivalente de numerar:
 plăţile în numerar efectuate către furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii;
 plăţile în numerar efectuate către şi în numele angajaţilor;
 plăţile în numerar ale unei societăţi de asigurare pentru prime şi daune, anuităţi şi alte
beneficii generate de poliţele de asigurare;
 plăţile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit cu excepţia cazului în care ele pot fi
identificate în mod specific cu activităţile de investiţie şi finanţare;
 plăţile în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau
tranzacţionare.
Analiza fluxurilor de numerar generate de activităţile de investiţii este utilă în determinarea
modului cum cheltuielile firmei s-au materializat în active şi care, la rândul lor vor genera viitoare fluxuri
de numerar.
 Fluxurile de numerar provenite din activităţile de investiţie au în componenţa lor următoarele
elemente:
a. intrări de numerar sau echivalente de numerar:
 încasările în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, active necorporale şi alte
active imobilizate;
 încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie
ale altor întreprinderi, şi interese în asocierile în participaţie (altele decât încasările
pentru acele instrumente considerate a fi echivalente de numerar sau acelea păstrate
în scopuri de plasament şi de tranzacţionare);
 încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către
alte părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile unei instituţii financiare);
 încasările în numerar aferente contractelor futures, forward, de opţiuni şi swap, în
afara cazului când acestea sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare
sau când plăţile sunt clasificate ca fiind activităţi de finanţare;
b. ieşiri de numerar sau echivalente de numerar:
 plăţile în numerar pentru achiziţionarea de imobilizări corporale, necorporale şi alte
active imobilizate. Aceste plăţi le includ şi pe acelea care se referă la costurile de
dezvoltare capitalizate şi la construcţia, în regie proprie, a imobilizărilor corporale;
 plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie
ale altor întreprinderi şi de interese în asocierile în participaţie (altele decât plăţile
pentru aceste instrumente considerate a fi echivalente de numerar sau acelea păstrate
în scopuri de plasament şi de tranzacţionare);
 avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi (altele decât
avansurile şi împrumuturile efectuate de o instituţie financiară);
 plăţile în numerar aferente contractelor futures, forward, de opţiuni şi swap, în afara
cazului când acestea sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau
când plăţile sunt clasificate ca fiind activităţi de finanţare;
Fluxurile activităţii de finanţare sunt utile, în special, pentru acţionari şi creditori deoarece, pe
baza remunerării fondurilor avansate în perioadele anterioare pot face previziuni legate de fluxurile de
numerar viitoare.
În componenţa fluxurilor de numerar provenite din activităţi de finanţare intră:
a. intrări de numerar sau echivalente de numerar:
 încasările în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de
capital;
  încasările în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra
titlurile întreprinderii;
 încasările în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, a împrumuturilor,
datoriilor neasigurate, obligaţiunilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt
sau lung.

b. ieşiri de numerar sau echivalente de numerar:

 plăţile în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra
acţiunile întreprinderii;
 rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;
 plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui
contract de leasing financiar.

7.4.1. Situaţia fluxurilor de trezorerie

OMF 94/2001 stabileşte două metode de realizare a situaţiei fluxurilor de trezorerie: metoda
directă şi metoda indirectă. Aplicarea uneia sau alteia din metode are ca bază modul de reflectare a
fluxurilor de numerar implicate în activitatea de exploatare.
Metoda directă cuprinde fluxurile de numerar şi echivalentele de numerar rezultate din activităţile
de exploatare, de investiţii şi de finanţare, aşa cum au fost enunţate mai sus şi pe baza ei se completează
următorul tabel:

Nr. SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

crt. - metoda directă -
1. încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
2. încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
3. plăţile în numerar efectuate către furnizorii de bunuri şi servicii;
4. plăţile în numerar efectuate către şi în numele angajaţilor;
5. plăţile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit doar dacă nu pot fi identificate în mod
specific cu activităţile de investiţie şi finanţare;
6. Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare (1 + 2 - 3 - 4 - 5)
7. plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte
active pe termen lung;
8. încasările de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
9. plăţile în numerar pentru achiziţionarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
10. încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
11. avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
12. încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.
13. Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii (- 7 + 8- 9 + 10 - 11+ 12)
14. veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
15. plăţile în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile
întreprinderii;
16. veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;
17. rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;
18. plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing
financiar
19. Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare (14 - 15 + 16 - 17 - 18)
20. Fluxuri de numerar - total (6 + 13 + 19)
21. Numerar la începutul perioadei
22. Numerar la finele perioadei
Metoda directă operează cu încasări şi plăţi brute în numerar.
Situaţia fluxurilor de numerar realizată pe baza metodei directe pune în evidenţă indicatorul
nevoia de fond de rulment, care să determine diferenţa între nevoile şi sursele de exploatare (uneori şi cele
din afara exploatării) şi reprezintă, de fapt, nevoia netă rezultată dintre diferenţa dintre plăţi şi încasări ale
perioadei.
Nevoia de fond de rulment din exploatare şi cea din afara exploatării reprezintă nevoia de fond de
rulment globală. În componenţa nevoii de fond de rulment intră stocurile, creanţele, datoriile faţă de
furnizori şi alte datorii nefinanciare.
Fluxurile nete de exploatare se determină după formula:
FNe = Veî - Cep - ∆NFre
∆NFre = Sold final - Sold iniţial
unde:
FNe = fluxuri de numerar din exploatare
Veî = venituri din exploatare încasabile
Cep = cheltuieli de exploatare de plată
∆NFre = variaţia nevoii de fond de rulment de exploatare

Prin metoda indirectă se determină situaţia fluxurilor de trezorerie, pornind de la profitul net sau
pierderea netă, ajustată cu efectele tranzacţiilor ce nu au natură monetară, amânările sau angajamentele de
plăţi sau încasări în numerar rezultate din exploatare din perioade trecute sau viitoare şi elementele de
venituri şi cheltuieli asociate cu fluxuri de numerar din investiţii sau finanţări.
Prin aplicarea metodei indirecte, rezultatul obţinut este acelaşi, diferit fiind doar modul cum se
analizează fluxurile de numerar implicate în activitatea de exploatare a firmei.
Situaţia fluxurilor de numerar prin această metodă poate fi redată astfel:

Nr SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

crt - metoda indirectă -
1. rezultat net;
2. modificările pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;
3. ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse la activităţile de investiţii sau de
finanţare
4. Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare (± 1 ± 2 ± 3)
5. plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte
active pe termen lung;
6. încasările de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
7. plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
8. încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
9. avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
10. încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.
11. Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii (- 5+ 6- 7 + 8 - 9+ 10)
12. veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
13. plăţile în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile
întreprinderii;
14. veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;
15. rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;
16. plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing
financiar
17. Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare (12 - 13 + 14 - 15 - 16)
18. Fluxuri de numerar - total (4 + 11 + 17)
19. Numerar la începutul perioadei
20. Numerar la finele perioadei

Fluxurile de exploatare pe baza metodei indirecte se calculează astfel:

FNe = Rnc - Vc - Vif + Cc + Cif - ∆NFre
unde:
FNe = fluxuri de numerar din exploatare
 Rnc = rezultatul net contabil
Vc = venituri calculate
Vif = venituri legate de investiţii, finanţare
Cc = cheltuieli calculate
Cif = cheltuieli legate de investiţii, finanţare
∆NFre = variaţia nevoii de fond de rulment de exploatare
Întocmirea tablourilor fluxurilor de trezorerie presupune reunirea informaţiilor ce se regăsesc în
situaţiile financiare anuale ale întreprinderii şi permite, prin conţinutul său informaţional:
 evaluarea posibilităţilor firmei de a degaja lichidităţi;
 stabilirea necesarului de lichidităţi;
 realizarea comparaţiilor între rezultatele firmei prin eliminarea utilizării diferitelor
metode şi politici contabile;
 previziunea datelor de scadenţă şi a posibilelor riscuri ale încasărilor viitoare.

7.4.2. Analiza fluxurilor de trezorerie prin metoda ratelor

Pe baza informaţiilor generate de situaţia fluxurilor de trezorerie se poate determina o serie de

rate financiare necesară în analiza lichidităţii şi riscului firmei. În analiza financiară sunt relevante cinci
astfel de rate:
a) Rata fluxurilor operaţionale (Rfo) - pe baza acestei rate se determină posibilităţile firmei de a
degaja resurse financiare necesare stingerii obligaţiilor sale curente. Mărimea acestei rate
depinde de natura activităţii firmei analizate (nivel ridicat pentru domeniile intens capitalizate).
Fluxuri nete de numerar din activitate a de exp loatare
Rf o 
Datorii curente

b) Rata de acoperire a dobânzii (Rad) - oferă informaţii legate de capacitatea firmei de a-şi plăti
dobânzile corespunzătoare datoriilor financiare. Nivelul scăzut al acestei rate semnifică un grad
ridicat de îndatorare (scăderea valorii ratei sub 1 indică risc financiar ridicat), pe când, un nivel
crescut al acestei rate demonstrează capacitatea firmei de a se autofinanţa.
Fluxuri nete de numerar din activ. de exp l.  Dobanda platita  Im pozit pe profit platit
Rad 
Dobanda platita

c) Rata acoperirii datoriilor financiare curente (Ra Dc) - exprimă posibilităţile firmei de a rambursa
datoriile financiare curente (nivelul ridicat al ratei presupune uşurinţă în rambursarea sumelor
împrumutate), depinde de natura activităţii firmei.
 Fluxuri nete de numerar din activitatea de exp loatare  Dividende platite
Ra Dc 
Datorii financiare curente

d) Rata acoperirii datoriilor financiare totale (Ra Dt) - exprimă abilitatea firmei de a-şi plăti
datoriile financiare viitoare şi are semnificaţie deosebită în special pentru creditori.
Fluxuri nete de numerar din activitate a de exp loatare
Ra Dc 
Datorii financiare curente

e)Rata finanţării activelor corporale (Rf ac) - introducerea acestei rate ca urmare a cumpărării de
active corporale poate fi considerată normală, dar achiziţionarea acestora peste posibilităţile
financiare proprii presupune împrumuturi mari şi, implicit creşterea riscului financiar.
Fluxuri nete de numerar din activitatea de exp loatare
Rf ac 
Achizitii de imobilizari corporale

7.5. Analiza situaţiei financiare prin metoda scorurilor

Menţinerea echilibrului economico-financiar (care atestă starea de sănătate a firmei) este

condiţionată de corelaţia dintre factorii care influenţează în mod pozitiv activitatea firmei şi cei care
conduc spre faliment (insolvabilitate).
 Factorii pozitivi:
- controlul strict al activităţii;
- stabilirea clară a obiectivelor pe termen lung şi scurt;
- calitate şi credibilitate în afaceri;
- personal pregătit şi ataşat firmei;
- autonomie şi responsabilitate la toate structurile.
 Factorii negativi care reprezintă obstacole pentru dezvoltarea viitoare a firmei:
- expansiunea necontrolată;
- slaba gestionare a patrimoniului şi capitalului propriu;
- calificarea nesatisfăcătoare a personalului;
- politica salarială nesatisfăcătoare;
- fuga profesioniştilor;
- lipsa de mobilitate în orientarea afacerilor.
Falimentul se caracterizează prin insolvabilitatea unui debitor, care duce la imposibilitatea
acestuia de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de creditorii săi.
 Riscul de faliment reprezintă probabilitatea ca o firmă să intre în incapacitate de plată şi, prin
urmare, să fie declarată falimentară, iar predicţia acestuia a constituit un subiect de mare interes al multor
cercetători şi organisme financiare.
Starea de sănătate a firmei în practica economică se poate caracteriza prin:
 metode contabile - bazate pe analiza economico-financiară;

 metode bancare care folosesc informaţiile furnizate de analiza economico-financiară,

dar completate cu metodele scorurilor
Metoda scorurilor reprezintă o metodă de analiză care se bazează pe detectarea şi interpretarea
riscului la care este supus creditorul firmei, dar şi activitatea viitoare a acesteia şi se bazează pe metoda
statistică a analizei discriminante a trăsăturilor firmelor eficiente, competitive şi a celor aflate în
dificultate de natură economică şi financiară.
Caracteristicile economico-financiare ale firmelor se măsoară printr-un sistem de indicatori
variaţi, şi mai ales, prin rate economico-financiare.
După stabilirea ratelor se realizează o combinaţie a acestora, denumită scor, astfel încât firmele
sănătoase să poată fi diferenţiate de cele falimentare.
Scorul ia forma unei funcţii liniare de mai multe variabile (rate) de tipul:
Z= a1x1 + a2x2 + ........... + anxn

a - coeficientul de ponderare a fiecărei rate;

x - ratele folosite în calcul.
La nivelul fiecărei firme se determină funcţia Z, caracterizată prin valori diferite, atât de la o
perioadă la alta, cât şi faţă de firmele care fac obiectul comparaţiei şi permite previzionarea situaţiei
firmei de a se afla sau nu în risc de faliment.
Utilizarea unei funcţii de tip „scor” nu are un caracter universal pentru firmele care nu fac parte
din acelaşi sector de activitate.
De-a lungul timpului au fost elaborate câteva modele ce folosesc metoda scorurilor, printre care
amintim:

Modelul prof. Altman (S.U.A.)

Z = 1,2x1 + 1,4 x2 + 3,3 x3 + 0,6 x4 + x5
în care:
Capital circulant Pr ofit reinvestit Pr ofit ina int ea impozitarii
x1  ; x2  ; x3  ;
Activ total Activ total Activ total
 Capital propriu Cifra de afaceri
x4  ; x5 
Im prumuturi pe termen lung  mediu Activ total

- dacă Z  3 firma este solvabilă;

- dacă 1,8 < Z < 3 firma este deficitară;
- dacă Z ≤ 1,8 firma este aproape de faliment.

Modelul Canon şi Holder, foloseşte ecuaţia:

Z = 16x1 + 22x2 - 87x3 - 10x4 + 24x5
unde:
Creante  disponibilitati Capital permanent Cheltuieli financiare
x1  ; x2  ; x3 
Datorii pe termen scurt Pasiv total Cifra de afaceri

Cheltuieli salariale Excedentul brut din exp loatare

x4  ; x5  .
Valoare adaugata Valoare adaugata

Valorile lui Z:
- dacă Z < 4 firma este într-o zonă nefavorabilă;
- dacă 4 < Z < 9 firma este într-o zonă de incertitudine;
- dacă Z > 9 firma este solvabilă.
În Franţa, funcţia scor stabilită de Centrala Bilanţurilor Băncii Franţei, se exprimă prin ecuaţia:
Z = - 1,255x1 - 2,003x2 - 0,824x3 + 5,221x4 - 0,689x5 - 1,164x6 + 0,706x7 + 1,408x8
unde:
Cheltuieli financiare Capital permanent
x1  ; x2  ;
Excedentul brut de exp loatare Capital investit

Capacitatea de autofinantare Excedentul brut de exp loatare

x3  ; x4  ;
Datorii totale Cifra de afaceri

Sold mediu furnizori  360 VA1  VA 0

x5  ; x6  ;
Cumparari de marfuri VA 0
Sold mediu clienti  360 Investitii
x7  x8 
Vanzari Valoarea adaugata

- dacă Z < 0,25 firma se află într-o situaţie nefavorabilă;

- dacă 0,25 < Z < 1,125 firma se află într-o zonă de incertitudine;
- dacă Z > 1,125 firma se află într-o situaţie favorabilă.
O variantă a metodei scorurilor, practicată în special de bănci o reprezintă “comparaţia
normativă”, potrivit căreia se compară un coeficient mediu al întreprinderii cu cel tip al băncii.
 Dacă coeficientul întreprinderii este egal sau mai mare decât cel al băncii, situaţia este favorabilă;
deci, creditele prezintă garanţia necesară pentru rambursarea lor.
În caz invers, întreprinderea nu poate beneficia de credite.

Modelul Anghel
Funcţia scor de predicţie a riscului de faliment pentru România, dezvoltată de I. Anghel în cartea
sa, „Falimentul. Radiografie şi predicţie” s-a bazat în construcţia sa pe un eşantion de 276 firme din 12
ramuri economice (agricultură, industria alimentară, celuloză şi hârtie, chimie şi fibre sintetice,
prelucrarea cauciucului şi a maselor plastice, metalurgie, maşini şi echipamente, producţie de mobilier,
construcţii, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul, hoteluri şi restaurante).
Modelul se prezintă astfel:
Z = 5,676 + 6,3718x1 + 5,3932x2 - 5,1427x3 - 0,0105x4
x1 = rata rentabilităţii veniturilor;
x2 = rata acoperirii cu cash-flow a datoriilor;
x3 = rata îndatorării activului;
x4 = termenul de achitare a obligaţiilor .
- dacă Z < 0 firma se află într-o situaţie nefavorabilă (faliment);
- dacă Z > 2,05 firma se află într-o situaţie favorabilă.
Se poate afirma că metoda scorurilor reprezintă un instrument util de determinare a probabilităţii
de faliment, însă informaţiile trebuie folosite cu prudenţă.

7.6. Grile :

1. Analiza financiară se caracterizează prin:

a) oferă informaţii legate de caracteristicile şomajului;
 b) urmăreşte diagnosticarea asupra situaţiei financiare a firmei;
c) urmăreşte echilibrul financiar, gradul de solvabilitate şi nivelul de rentabilitate;
d) este un sistem de analiză şi interpretare al informaţiilor;
e) oferă date necesare adoptării deciziilor financiare.
A(a+b+c+d+e); B(b+d+e); C(a+c+d); D(b+c+d+e); E(d+e).

2. Situaţiile financiare sunt urmărite de:

a) investitori;
b) salariaţi;
c) creditorii financiari şi alţi creditori comerciali;
d) furnizori şi clienţi;
e) instituţii guvernamentale şi public.
A(a+c); B(b+d); C(a+b+c+d+e); D(a+d+e); E(a+b+d+e).

3. Nu sunt informaţii necesare analizei financiare:

a) informaţii legate de condiţiile de depozitare şi de păstrare a mărfurilor;
b) informaţii legate de poziţia financiară;
c) informaţii legate de particularităţile procesului tehnologic;
d) informaţii economice legate de starea economiei, a sectorului de activitate, a zonei de activitate;
e) informaţii legate de potenţialul tehnic şi uman, comercial, juridic şi managerial.
A(a+e); B(a+c); C(b+c+d); D(a+b+c+d+e); E(b+d+e).

4. Poziţia financiară a unei firme este influenţată de numeroşi factori:

a) resursele economice;
b) lichiditatea firmei;
c) solvabilitatea firmei;
d) structura financiară;
e) adaptabilitatea firmei la modificările mediului.
A(a+b+c+d+e); B(b+c); C(e); D(a+d+e); E(a+b+c+d).

5. Analiza poziţiei financiare a unei firme nu este necesară pentru:

a) anticiparea nevoilor viitoare de creditare;
b) repartizarea viitoare a fluxurilor de trezorerie;
c) anticiparea posibilităţilor de finanţare viitoare;
 d) reducerea posibilităţilor firmei de a-şi onora angajamentele;
e) evaluarea activităţilor de exploatare, finanţare şi investiţii.

6. Situaţiile financiare simplificate, conform OMF nr. 306/26.02.2002, cuprind în mod obligatoriu:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia fluxurilor de trezorerie;
d) situaţia modificărilor capitalului propriu;
e) politici contabile şi note explicative.
A(a+b); B(c+d); C(a+b+c+d+e); D(a+b+e); E(c+d+e).

7. Bilanţul nu se caracterizează prin:

a) este un document contabil de sinteză;
b) cuprinde elementele de activ, datoriile şi capitalul propriu al firmei;
c) este utilizat în studierea aprofundată şi globală al întreprinderii;
d) este temeiul orientării asupra situaţiei economice şi financiare a organismelor economice;
e) întocmirea sa nu este obligatorie.

8. Activul reprezintă:
a) reprezintă o obligaţie actuală a firmei care este rezultatul unor evenimente trecute şi a cărei
stingere implică renunţarea la anumite resurse care încorporează beneficii economice;
b) o resursă ce va rezulta în urma desfăşurării unor evenimente şi care urmează să genereze
beneficii economice viitoare;
c) o resursă rezultată în urma desfăşurării unor evenimente din perioadele anterioare şi care
urmează să genereze beneficii economice viitoare;
d) reprezintă o sursă proprie cu caracter avansabil care se constituie la înfiinţarea firmei, fiind
condiţie esenţială a existenţei şi funcţionării acesteia;
e) o resursă ce va rezulta în urma desfăşurării unor evenimente şi care urmează să nu genereze
beneficii economice viitoare.

9. Analiza structurii bilanţiere:

a) îngreunează comparaţia între firme;
b) utilizează ratele care se obţin prin raportarea diferitelor elemente ale bilanţului;
c) facilitează comparaţia între firme;
 d) conduce la identificarea modificărilor structurale din cadrul activităţilor;
e) nu conduce la identificarea modificărilor structurale din cadrul activităţilor.
A(a+b+c+e); B(b+d+e); C(a+b+c+d); D(a+c+e); E(b+c+d).

10. Ponderea elementelor patrimoniale cu utilizare permanentă în totalul patrimoniului se numeşte:

a) rata stocurilor
b) rata imobilizărilor;
c) rata produselor finite;
d) rata materiilor prime şi materialelor;
e) rata creanţelor comerciale.

11. Raportul dintre capitalul fix corporal şi suma activelor totale reprezintă:
a) rata imobilizărilor;
b) rata imobilizărilor necorporale;
c) rata imobilizărilor financiare;
d) rata imobilizărilor corporale;
e) rata activelor circulante.

12. Rata imobilizărilor corporale depinde de:

a) numărul de salariaţi;
b) natura activităţii;
c) politica de amortizare;
d) investiţii.
e) productivitatea muncii.
A(b+c+d); B(a+b+c+d+e); C(a+e); D(b+d); E(a+b+d).

13. Rata imobilizărilor financiare;

a) exprimă legăturile financiare pe care firma le stabileşte în raporturile sale cu alte firme;
b) se calculează ca raport între imobilizările financiare şi activele firmei;
c) se calculează ca raport între activele circulante şi totalul activelor firmei;
d) evidenţiază ponderea activelor de tipul licenţelor, brevetelor, mărcilor, fondului comercial, etc.
în cadrul patrimoniului firmei;
e) exprimă raportul dintre capitalul fix corporal şi suma activelor totale.
A(c+d+e); B(a+d); C(a+c+e); D(a+b); E(a+b+c+d+e).
 Kprop
14. Relaţia 100 reprezintă:
Kper

a) rata autonomiei financiare la termen;

b) rata disponibilităţilor băneşti;
c) rata de îndatorare;
d) rata de îndatorare globală;
e) rata de îndatorare la termen;

15. Rata de îndatorare globală trebuie să aibă o valoare:

a) Rîg ≥ 1;
b) Rîg ≤ 1;
c) Rîg ≥2;
d) Rîg ≤ 2;
e) Rîg =1.

16. Rata de îndatorare la termen se calculează astfel:

Kprop
a) 100 ;
Im prumuturi pe termen mediu si lung

Kprop
b) 100 ;
Kper

Datorii totale
c) 100 ;
Kprop

Im prumuturi pe termen mediu si lung

d) 100 ;
Kprop

Im prumuturi pe termen mediu si lung

e) 100 .
Kper

A(a+b); B(c+d); C(d+e); D(a+d); E(e).

17. Rata autonomiei financiare la termen

Im prumuturi pe termen mediu si lung
a) 100 ;
Kprop

Kprop
b) 100 ;
Im prumuturi pe termen mediu si lung

Im prumuturi pe termen mediu si lung

c) 100 ;
Kper
 Kprop
d) 100 ;
Kper

Datorii totale
e) 100 .
Kprop

A(b+c); B(b+d); C(a+b+c); D(a+e); E(c+d).

18. Indicatorul gradului de îndatorare face parte din grupa:

a) indicatorilor de lichiditate;
b) indicatori de activitate;
c) indicatori de profitabilitate;
d) indicatori de productivitate;
e) indicatori de risc.

Active curente
19. Raportul reprezintă:
Datorii curente

a) indicatorul gradului de îndatorare;

b) indicatorul lichidităţii curente;
c) indicatorul lichidităţii imediate;
d) indicatorul privind acoperirea dobânzilor;
e) rentabilitatea capitalului angajat.

20. Sunt indicatori de activitate:

a) viteza de rotaţie a stocurilor;
b) număr de zile de stocare;
c) viteza de rotaţie a debitelor-clienţi;
d) viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
e) Marja brută din vânzări
A(a+b+c+d+e); B(a+c+d); C(b+e); D(c+d); E(a+b+c+d).

Costul vânzarilor
21. Relaţia reprezintă:
Stocul mediu

a) viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de numerar;

b) viteza de rotaţie a stocurilor;
c) viteza de rotaţie a debitelor-clienţi;
d) viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
 e) număr de zile de stocare.

Pr ofitul brut din vanzari

22. Relaţia 100 reprezintă:
Cifra de afaceri

a) rentabilitatea capitalului angajat;

b) rentabilitatea capitalului consumat;
c) marja brută din vânzări;
d) marja netă din vânzări;
e) rentabilitatea capitalului fix.

23. Echivalentele de numerar reprezintă:

a) investiţii financiare pe perioade scurte, extrem de lichide, uşor convertibile în numerar;
b) disponibilităţile băneşti existente în casierie;
c) disponibilităţile băneşti existente în conturi bancare;
d) intrări de numerar;
e) ieşiri de numerar.

24. Analiza fluxurilor de numerar nu oferă informaţii despre:

a) capacitatea firmei de a genera numerar;
b) posibilităţile firmei de a fuziona;
c) identificarea momentelor apariţiei numerarului;
d) gradul de siguranţă în generarea numerarului;
e) cunoaşterea necesităţilor firmei de a utiliza acele fluxuri.

25. Fluxurile de numerar se pot grupa în:

a) fluxuri generate de intrările de numerar;
b) fluxuri generate de ieşirile de numerar;
c) fluxuri generate de activităţile de exploatare;
d) fluxuri generate de activităţile de exploatare;
e) fluxuri generate de activităţile de finanţare.
A(a+b); B(c+d); C(a+b+c+d+e); D(c+d+e); E(a+b+e).

26. Activităţile de exploatare se caracterizează prin:

 a) cuprind toate activităţile legate de achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate, precum şi alte
investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar;
b) au ca rezultat variaţii ale mărimii şi structurii capitalurilor proprii şi datoriilor firmei;
c) reprezintă activităţile principale;
d) sunt activităţi generatoare de venit;
e) nu se desfăşoară la nivelul firmei.
A(c+d); B(a); C(b+c); D(e); E(b+c+d).

27. Reprezintă intrări de numerar din activităţile de exploatare:

a) încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
b) încasările în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, active necorporale şi alte active
imobilizate;
c) încasările în numerar ale unei societăţi de asigurare pentru prime şi daune, anuităţi şi alte
beneficii generate de poliţele de asigurare;
d) încasările în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, active necorporale şi alte active
imobilizate;
e) încasările în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau
tranzacţionate.
A(a+b+c); B(b+d+e); C(a+c+e); D(a+b+c+d+e); E(b+e).

28. Reprezintă intrări de numerar din activităţile de investiţie:

a) încasările în numerar ale unei societăţi de asigurare pentru prime şi daune, anuităţi şi alte
beneficii generate de poliţele de asigurare;
b) încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor
întreprinderi, şi interese în asocierile în participaţie;
c) încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi;
d) încasările în numerar aferente contractelor futures, forward, de opţiuni şi swap, în afara cazului
când acestea sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau când plăţile sunt
clasificate ca fiind activităţi de finanţare;
e) încasările în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra titlurile
întreprinderii.
A(a+d+e); B(b+c); C(b+c+d+e); D(b+c+d); E(a+e).

29. Reprezintă intrări de numerar din activităţile de finanţare:

 a) încasările în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra titlurile
întreprinderii;
b) încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
c) încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor
întreprinderi, şi interese în asocierile în participaţie;
d) încasările în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de capital;
e) încasările în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, a împrumuturilor, datoriilor
neasigurate, obligaţiunilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung.
A(b+c+e); B(a+d+e); C(a+b+e); D(a+c+d); E(a+d).

30. Reprezintă ieşiri de numerar din activităţile de exploatare:

a) plăţile în numerar efectuate către furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii;
b) plăţile în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau tranzacţionare;
c) plăţile în numerar pentru achiziţionarea de imobilizări corporale, necorporale şi alte active
imobilizate;
d) rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;
e) avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
A(a+b+d); B(b+d+e); C(b+c+e); D(a+d); E(a+b).

31. Reprezintă ieşiri de numerar din activităţile de investiţie:

a) plăţile în numerar efectuate către şi în numele angajaţilor;
b) plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor
întreprinderi şi de interese în asocierile în participaţie;
c) plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui contract de
leasing financiar.
d) avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
e) plăţile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit cu excepţia cazului în care ele pot fi
identificate în mod specific cu activităţile de investiţie şi finanţare.
A(b+d); B(a+b+e); C(a+c+d); D(b+c); E(b+e).

32. Reprezintă ieşiri de numerar din activităţile de finanţare:

a) plăţile în numerar ale unei societăţi de asigurare pentru prime şi daune, anuităţi şi alte beneficii
generate de poliţele de asigurare;
 b) plăţile în numerar efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile
întreprinderii;
c) plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui contract de
leasing financiar;
d) plăţile în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau tranzacţionare;
e) plăţile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit cu excepţia cazului în care ele pot fi
identificate în mod specific cu activităţile de investiţie şi finanţare.
A(a+c+e); B(d+e); C(b+c); D(a+b+d); E(c+e).

33. Întocmirea tablourilor fluxurilor de trezorerie permite:

a) evaluarea posibilităţilor firmei de a degaja lichidităţi;
b) stabilirea necesarului de lichidităţi;
c) stabilirea necesarului de personal;
d) realizarea comparaţiilor între rezultatele firmei prin eliminarea utilizării diferitelor metode şi
politici contabile;
e) previziunea datelor de scadenţă şi a posibilelor riscuri ale încasărilor viitoare.
A(a+b+c); B(a+b+d+e); C(b+d); D(a+c+e); E(b+e).

34. Rata fluxurilor operaţionale:

a) determină posibilităţile firmei de a degaja resurse financiare necesare stingerii obligaţiilor sale
curente;
b) oferă informaţii legate de capacitatea firmei de a-şi plăti dobânzile corespunzătoare datoriilor
financiare;
c) exprimă posibilităţile firmei de a rambursa datoriile financiare curente;
d) exprimă abilitatea firmei de a-şi plăti datoriile financiare viitoare;
e) exprimă posibilitatea firmei de a-şi finanţa activele corporale.

Fluxuri nete de numerar din activitatea de exp loatare

35. Relaţia exprimă:
Datorii financiare curente

a) rata fluxurilor operaţionale;

b) rata de acoperire a dobânzii;
c) rata acoperirii datoriilor financiare curente;
d) rata acoperirii datoriilor financiare totale;
e) rata finanţării activelor corporale.
 Fluxuri nete de numerar din activitate a de exp loatare
36. Relaţia Rf o  exprimă:
Datorii curente

a) rata acoperirii datoriilor financiare totale;

b) rata acoperirii datoriilor financiare curente;
c) rata de acoperire a dobânzii;
d) rata finanţării activelor corporale;
e) rata fluxurilor operaţionale.

37. Sunt factori pozitivi care influenţează echilibrul economico-financiar:

a) controlul strict al activităţii;
b) calitate şi credibilitate în afaceri;
c) expansiunea necontrolată;
d) personal pregătit şi ataşat firmei;
e) lipsa de mobilitate în orientarea afacerilor.
A(a+c+e); B(a+d+e); C(a+e); D(a+b+d); E(c+d).

38. Sunt factori care reprezintă obstacole pentru dezvoltarea viitoare a firmei:
a) slaba gestionare a patrimoniului şi capitalului propriu;
b) politica salarială nesatisfăcătoare;
c) calificarea nesatisfăcătoare a personalului;
d) fuga profesioniştilor;
e) stabilirea clară a obiectivelor pe termen lung şi scurt;
A(a+e); B(c+d+e); C(b+c+d); D(a+d); E(a+b+c+d).

39. Sunt factori care nu reprezintă obstacole pentru dezvoltarea viitoare a firmei:
a) lipsa de mobilitate în orientarea afacerilor.
b) politica salarială nesatisfăcătoare;
c) calificarea nesatisfăcătoare a personalului;
d) expansiunea necontrolată;
e) autonomie şi responsabilitate la toate structurile.

40. Sunt factori pozitivi care influenţează echilibrul economico-financiar:

a) controlul strict al activităţii;
 b) calitate şi credibilitate în afaceri;
c) personal pregătit şi ataşat firmei;
d) stabilirea clară a obiectivelor pe termen lung şi scurt;
e) autonomie şi responsabilitate la toate structurile.
A(a+b+c+d+e); B(b+d); C(c+d+e); D(a+b+e); E(b+d+e).