Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 57

Aparate şi sisteme de protecţie la

supratensiuni şi la defecte în
reţelele electrice

8
8.1 Aspecte generale
Sistemul electroenergetic naţional, precum şi sistemele electroenergetice in-
dustriale, sunt sediul unui mare număr de evenimente, dintre care supratensiunile şi
curenţii electrici cu valori peste cele de dimensionare (curentul electric normat)
sunt cele mai întâlnite şi cu consecinţele cele mai importante. Din această cauză, se
acordă o atenţie deosebită realizării unor scheme care să sesiseze aceste evenimen-
te şi să asigure o eliminare selectivă şi rapidă a cauzelor sau efectelor acestora.
Supratensiunile din reţelele electrice pot fi determinate de:
 lovituri de trăsnet în instalaţiile electrice sau în apropierea acestora;
 regimuri tranzitorii care apar în urma unor modificări bruşte ale configuraţiei
reţelei electrice;
 funcţionarea normală a unor circuite electrice (convertoare, linii electrice cu
încărcare redusă, fenomene de rezonanţă etc.).
În toate cazurile, supratensiunile pot depăşi cu mult tensiunea de dimensionare
a izolaţiei şi pot determina deteriorarea sau distrugerea acesteia. Limitarea amplitu-
dinii supratensiunii la valori sub nivelul de ţinere a izolaţiei, utilizând scheme
speciale de protecţie sau echipamente specializate, asigură integritatea izolaţiei şi
continuitatea în alimentare a utilizatorilor de energie electrică.
Defectele de izolaţie, determinate de îmbătrânirea acesteia sau de solicitări
mecanice, chimice, termice sau electrice, peste cele admisibile, crează circuite de
impedanţă redusă, alimentate din reţeaua electrică, şi, deci, apariţia unor curenţi
electrici de intensitate mare. Aceştia pot să genereze distrugeri de echipamente prin
efecte electromecanice sau termice, dar şi incidente electrice prin tensiunile de atin-
gere sau de pas care rezultă în zonele de pătrundere a curentului electric de defect
în sol. Sesizarea curentului electric de defect şi eliminarea sa, sigură şi selectivă,
58 Consumatori de energie electrică

prin deconectarea în exclusivitate a elementului defect, este sarcina sistemului de

protecţie la supracurenţi electrici. De asemenea, depăşirea curentului electric de
dimensionare a unui circuit trebuie să fie sesizată şi circuitul respectiv să fie întrerupt.
Sistemele de protecţie la supratensiuni şi la supracurenţi electrici reprezintă
elemente de bază ale măsurilor adoptate pentru funcţionarea sigură a sistemului
electroenergetic şi limitarea accidentelor datorate instalaţiilor electrice. Alegerea şi
setarea acestor sisteme de protecţie trebuie corelată cu concepţia generală a reţelei
electrice, cu caracteristicile echipamentelor principale din reţea, precum şi cu
condiţiile specifice utilizatorilor de energie electrică.
În funcţie de amplitudine, formă, durată şi evenimentul care le-a determinat
supratensiunile sunt mai multe tipuri [8.1]:
 Supratensiuni temporare, caracterizate de o variaţie sinusoidală, de valoare
superioară tensiunii normate de fază şi de durată relativ lungă;
 Supratensiuni tranzitorii, caracterizate de o durată redusă (mai puţin de
câteva milisecunde), de formă oscilatorie sau nu, în mod frecvent puternic amorti-
zate; în funcţie de durata frontului se împart în:
 supratensiuni cu front lent, în general unidirecţionale, cu durata până la
vârf 20 s < Tp  5000 s şi durata spatelui T2 < 20 ms;
 supratensiuni cu front abrupt, de regulă unidirecţionale, cu durata până la
vârf 0,1 s < T1  20 s şi durata spatelui T2 < 300 s;
 supratensiuni cu front foarte abrupt, în general unidirecţionale, cu durata
până la vârf Tf  0,1 s, durata totală < 3 ms şi oscilaţii suprapuse de frecvenţă
30 kHz < f < 100 MHz;
 Supratensiuni combinate, care cuprind două componente de supratensiune
(temporară, cu front lent, cu front rapid, cu front foarte rapid) aplicate simultan
între fiecare dintre cele două borne de fază ale unei izolaţii între faze (sau
longitudinale) şi pământ.
În general, supratensiunile tranzitorii cu front abrupt rezultă ca supratensiuni
de trăsnet (fig. 8.1 a)), care apar la căderea trăsnetului în instalaţiile electrice sau în
apropierea acestora. Supratensiunile tranzitorii cu front lent (fig. 8.1 b)) sunt
caracteristice fenomenelor de comutaţie din reţeaua electrică.

Pentru analiza supratensiunilor tranzitorii este definit factorul de supratensiune ks , ca raportul dintre valoarea maximă a supratensiunii
Us,max şi valoarea maximă a tensiunii sinusoidale pe fază Umax
U s,max
ks  (8.1)
U max .
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 59

În analiza solicitărilor determinate de supratensiunile temporare (fig. 8.2) sunt

utilizaţi factorul de supratensiune fază-pământ ksfp şi factorul de supratensiune fază-
fază ksff
U sfp U sff
k sfp  ; k sff 
U mr U mr (8.2)
.
3
În relaţia (8.2), Usfp este valoarea efectivă a supratensiunii temporare între fază
şi pământ, Usff  valoarea efectivă a supratensiunii temporare între faze, iar Umr 
tensiunea cea mai ridicată a reţelei (ca valoare efectivă a tensiunii între faze).

În mod obişnuit, informaţiile privind evenimentele din reţeaua electrică se

obţin prin intermediul transformatoarelor de măsurare de tensiune sau de curent
electric.

8.2 Mijloace de protecţie la supratensiuni

8.2.1 Mijloace de limitare a supratensiunilor temporare

Supratensiunile temporare apar, în reţelele de înaltă tensiune, la funcţionarea

în gol a liniilor electrice aeriene, precum şi în regimuri de avarii sau postavarii. În
reţelele de joasă tensiune, cele mai frecvente supratensiuni temporare sunt datorate
întreruperii conductorului neutru al reţelei trifazate.
Durata supratensiunilor temporare este determinată, în principal, de modul în
care este conceput sistemul de protecţie la supratensiuni şi modul în care acţionează
acesta, după depistarea evenimentului [8.1], de tipul regulatoarelor din centralele
electrice, de modul în care lucrează sursele de putere reactivă şi de modul în care
intervine personalul de exploatare.
În general, cea mai eficientă metodă de protecţie la supratensiuni temporare
constă în evitarea configuraţiilor de reţea în care pot să apară aceste supratensiuni.

8.2.1.1 Supratensiuni temporare datorate circulaţiei puterii reactive

În reţelele de medie şi înaltă tensiune, supratensiunile temporare pot să fie de-

terminate de circulaţia neadecvată a puterii reactive, în urma unei modificări a con -
figuraţiei reţelei electrice. În acest caz, controlul, în timp real, al circulaţiei de
putere reactivă poate asigura menţinerea tensiunii în limitele admise. Sistemele
moderne de control al puterii reactive, utilizând componente electronice, coman-
60 Consumatori de energie electrică

date în timp real, în special sistemele SVC (Static VAr Compensator)  figura 8.3 
oferă o soluţie eficientă pentru controlul nivelului tensiunii în nodurile reţelei
electrice.
Echipamentul SVC cuprinde o bobină controlată în mod continuu de un
variator de tensiune alternativă, realizând un modul TCR (Thyristor Controlled
Reactor), şi o baterie de condensatoare, în trepte, comandată cu întreruptoare
statice, realizând astfel un modul TSC (Thyristor Switched Capacitor). La creşterea
tensiunii peste valoarea setată, intră în funcţiune modulul TCR care asigură
reducerea tensiunii în nodul controlat. La reducerea tensiunii sub o valoare setată,
modulul TSC poate asigura un aport suplimentar de putere reactivă.

Conectarea bobinelor de compensare transversală la sfârşitul liniilor lungi,

funcţionând în gol sau cu sarcină redusă, pentru controlul circulaţiei puterii reactive
determinată de capacitatea electrică a liniei, este o soluţie eficientă pentru limitarea
supratensiunilor temporare.
Pentru limitarea supratensiunilor temporare, în reţelele electrice, sunt adoptate
următoarele măsuri practice [8.1]
 la conectarea unei linii lungi se reduce tensiunea la barele de alimentare;
 deconectarea unei linii se face începând cu capătul caracterizat de un curent
electric de scurtcircuit mai mare;
 nu se admite conectarea unei linii bloc cu transformatorul de la sfârşitul
acesteia;
 deconectarea unei linii se face numai după descărcarea ei de sarcină;
 analiza de sistem trebuie să pună în evidenţă nodurile din reţeaua electrică în
care pot să apară supratensiuni temporare importante şi să prevină manevre în
aceste puncte.

8.2.1.2 Supratensiuni temporare în reţelele de medie tensiune

Punerile la pământ în reţelele de înaltă şi medie tensiune sunt însoţite, de

asemenea, de apariţia unor supratensiuni temporare. În cazul reţelelor cu neutrul
legat direct la pământ sau printr-o impedanţă redusă, orice punere la pământ este un
scurtcircuit, eliminat prin protecţia prin relee. Nivelul supratensiunii temporare, pe
fazele neafectate de defect, depinde, în primul rând, de rezistenţa electrică a prizei
de pământ. Acţionarea sigură şi selectivă a protecţiei prin relee, la apariţia scurt -
circuitelor, asigură limitarea duratei supratensiunilor temporare.
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 61

În reţelele de medie tensiune, tratate cu bobină de compensare sau funcţionând

cu neutrul izolat, apar frecvent supratensiuni temporare, la punerea la pământ a
unei faze (fig. 8.4). În regim normal de funcţionare, potenţialul punctului neutru N
faţă de pământ, este nul, cei trei curenţi electrici IA , IB şi IC sunt egali şi defazaţi cu
/2 faţă de tensiunile pe fază, iar potenţialul faţă de pământ al celor trei faze este
egal cu tensiunea pe fază (fig. 8.4 b)).
La apariţia unei puneri la pământ (în fig. 8.4 a), pe faza A, în punctul D),
potenţialul punctului neutru N ajunge la valoarea tensiunii de fază (fig. 8.4 c)), iar
curenţii electrici ICD şi IBD determină curentul capacitiv de defect ID . Izolaţia fazelor
B şi C, neafectate de defect, va fi solicitată de o supratensiune temporară de valoare
egală cu tensiunea între faze (factor de supratensiune teoretic egal cu 1,73).

Deşi cele mai multe dintre supratensiunile temporare, care apar la punerea la
pământ a unei faze în reţelele de medie tensiune, cu linii aeriene, sunt de durată
redusă (datorită legăturile pasagere între fază şi pământ), sistemele de protecţie
trebuie să sesiseze apariţia defectului şi deconectarea liniei pe care a apărut eveni-
mentul.
Tratarea cu rezistor a neutrului reţelei, determină ca orice punere la pământ să
se transforme în scurtcircuit, cu deconectarea, prin protecţia de supracurent electric, a
liniei cu defect. În acest fel, tratarea cu rezistor a neutrului reţelei de medie
tensiune este cea mai eficientă soluţie pentru limitarea supratensiunilor temporare.
62 Consumatori de energie electrică

8.2.1.3 Supratensiuni temporare la întreruperea conductorului neutru

în reţelele de joasă tensiune

Întreruperea conductorului neutru, în reţelele de joasă tensiune, poate deter-

mina apariţia, la bornele receptoarelor monofazate, a supratensiunilor temporare,
însoţite, în mod obişnit, de importante pagube materiale. Ca exemplu, în figura 8.5
este indicat cazul simplu al conectării în reţeaua electrică trifazată, de joasă
tensiune, a trei receptoare, de putere diferită.
În funcţionarea normală (fig. 8.5 a)), la bornele fiecăruia dintre receptoare este
aplicată tensiunea de fază (valoarea efectivă de 230 V). La întreruperea conducto-
rului neutru (fig. 8.5 b)), tensiunile la bornele celor trei receptoare U'A , U'B şi U'C
se modifică, în funcţie de impedanţele celor trei receptoare, şi pot să depăşească
tensiunea normată de fază (230 V).

Limitarea supratensiunilor temporare şi, deci, a daunelor care pot să apară la

creşterea tensiunii la bornele unui receptor monofazat, se asigură prin montarea de
sisteme de protecţie la supratensiuni temporare. Ca exemplu, în figura 8.6 este
indicată schema de alimentare a unor receptoare monofazate dintr-o reţea electrică
trifazată. Schema de protecţie la supratensiuni este realizată în două trepte. În
prima treaptă, protecţia la supratensiuni de trăsnet a circuitului de intrare se reali-
zează cu ajutorul descărcătoarelor ST, conectate între fiecarea fază şi priza locală
de pământ.
În treapta a doua, se realizează protecţia la supratensiuni temporare, care apar,
de cele mai multe ori, la întreruperea conductorului neutru al reţelei.
Întreruptorul I este acţionat, la deconectare, de sistemul de protecţie I s la
curenţi electrici de suprasarcină (bazate, în general, pe relee termice), de sistemul
de protecţie la scurtcircuit I sc (bazat, în general pe relee de tip electromagnetic), de
sistemul de protecţie la supratensiuni temporare U (în general un circuit electronic
setat să transmită semnal de deconectare dacă tensiunea între fază şi priza locală de
pământ depăşeşte 270 V) şi de către sistemul de protecţie diferenţială DR (acţionat
la 300 mA, pe circuitul de intrare şi la 30 mA pe circuitele interioare).
În principiu, este suficient un singur sistem de protecţie la supratensiuni
temporare pentru fiecare coloană a instalaţiei electrice. În cazurile în care există
receptoare mai sensibile la supratensiuni, conectarea acestora se face la prize dotate
cu protecţie.
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 63

Realizarea schemelor de joasă tensiune conform figurii 8.6 asigură limitarea

daunelor datorate supratensiunilor.

8.2.2 Mijloace de protecţie la supratensiuni tranzitorii

Supratensiunile datorate regimurilor tranzitorii din reţelele electrice pot fi

limitate printr-o alegere corespunzătoare a tipului de aparat care determină
comutarea controlată şi/sau prin controlul momentului de pe curba sinusoidală a
tensiunii pe fază la care are loc comutarea.
Alegerea corespunzătoare a configuraţiei unei staţii electrice permite, de
asemenea, limitarea supratensiunilor de trăsnet care se propagă pe liniile electrice
adiacente staţiei. În mod obişnuit, aceste sisteme de protecţie nu asigură reducerea,
în toate cazurile, a nivelului supratensiunilor până la valori nepericuloase. Apare,
astfel, necesară utilizarea de aparate specializate care să asigure reducerea nivelului
supratensiunilor până la valori care asigură coordonarea izolaţiei într-o instalaţie
electrică.
64 Consumatori de energie electrică

Aparatele de protecţie contra supratensiunilor se caracterizează, în principal,

prin nivelul de protecţie, definit ca valoarea de vârf care poate să apară la bornele
aparatului de protecţie la aplicarea unor impulsuri standard de supratensiune, de
amplitudine specificată.
Principalele aparate de protecţie contra supratensiunilor sunt descărcătoarele
cu rezistenţă variabilă şi eclatoarele de protecţie.
Descărcătoarele cu rezistenţă variabilă, utilizate în instalaţiile electrice, sunt
de două tipuri:
 cu eclatoare serie;
 fără eclatoare serie.

8.2.2.1 Descărcătoare cu eclatoare serie

Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 65

Descărcătoarele cu eclatoare serie cuprind, în principiu, un rezistor cu

caracteristică neliniară R (fig. 8.7 a)) conectat în serie cu un eclator E, format din
mai multe intervale de amorsare.

Pentru a asigura controlul tensiunii de amorsare, eclatorul cuprinde şi un

sistem de egalizare a diferenţelor de potenţial la bornele intervalelor de amorsare.
Eclatorul de amorsare E este definit de caracteristica sa tensiune-timp (curba 2
din figura 8.7 b)). În momentul ta , în care are loc intersecţia curbei 1 a supraten-
siunii care apare la bornele descărcătorului (tensiunea Ua), are loc amorsarea ecla-
torului, iar rezistorul descărcătorului începe să fie parcurs de curentul electric de
impuls determinat de caracteristica neliniară 3 a rezistorului. Pentru un curent
electric de impuls de amplitudine Ir (valoarea normată a descărcătorului) rezultă, la
bornele acestuia tensiunea reziduală UR .
Cea mai mare dintre valorile Ua şi UR , ale descărcătorului, corespunde
nivelului de protecţie (în mod obişnuit, în cazul supratensiunilor cu front rapid,
cele două valori sunt practic egale).
În cazul supratensiunilor cu front rapid (corespunzătoare supratensiunilor de
trăsnet), după trecerea supratensiunii, prin arcul electric realizat între electrozii
eclatorului trece curentul electric de însoţire (fig. 8.7 c)), determinat de tensiunea
66 Consumatori de energie electrică

de fază aplicată la bornele descărcătorului. Curentul electric de însoţire, cu valori

de circa 80  100 A trebuie să fie întrerupt la prima trecere prin zero.
Tensiunea nominală a descărcătorului cu rezistenţă variabilă cu eclatoare în
serie este determinată de tensiunea de stingere a arcului electric dintre electrozii de
amorsare. În acest fel, tensiunea maximă, de frecvenţă industrială, ce poate să apară
la bornele descărcătorului trebuie să fie mai mică decât tensiunea nominală a
acestuia. Deoarece tensiunea maximă de frecvenţă industrială, ce poate să fie la
bornele descărcătorului apare în cazul supratensiunilor temporare, cunoaşterea
nivelului acestora are un rol important în alegerea aparatelor de protecţie la supra-
tensiuni tranzitorii.
Pentru protecţia la supratensiuni de trăsnet, curenţii normaţi ai descărcătoa-
relor cu rezistenţă variabilă sunt de 10 kA, 5 kA şi 2,5 kA.
La utilizarea descărcătoarelor cu eclator de amorsare, pentru protecţia la
supratensiuni cu front lent (corespunzătoare supratensiunilor de comutaţie), nivelul
de protecţie este determinat de tensiunea de amorsare a eclatoarelor, deoarece
curentul prin descărcător, de valoare relativ redusă (până la 1000 A), determină o
tensiune reziduală întotdeauna mai mică decât tensiunea de amorsare.
Descărcătoarele clasice, cu eclatoare serie, conţin un rezistor cu caracterstică
neliniară, exprimată de relaţia i = ku în care exponentul  are valori cuprinse între
4 şi 6. Aceste valori, relativ reduse, nu permit funcţionarea descărcătorului fără
eclatoare de protecţie, deoarece, pentru o tensiune la borne egală cu tensiunea de
fază, curentul electric prin descărcător ar fi inadmisibil de mare şi ar determina
deterioarea prin efect termic a acestuia [8.1].

8.2.2.2 Descărcătoare cu oxizi metalici (DOM)

Realizarea rezistoarelor din materiale ceramice cu oxizi de zinc, cu caracte-

ristică neliniară, a permis obţinerea unor caracteristici deosebit de aplatisate şi re-
nunţarea, în acest fel, la eclatoarele de amorsare (fig. 8.8 a)). Curentul electric I0 ,
ce parcurge rezistorul descărcătorului, la aplicarea pe o durată nedefinită a tensiunii
de fază Uf , este suficient de redus pentru a nu afecta, din punct de vedere termic,
caracteristica tensiune-curent electric a descărcătorului (fig. 8.8 b)).
Nivelul de protecţie al descărcătorului cu oxizi metalici (fig. 8.8 c)) este dat de
tensiunea sa reziduală UR .
Descărcătoarele cu oxizi metalici (DOM) nu sunt eficiente în cazul
supratensiunilor temporare, dar alegerea lor trebuie să aibă în vedere posibilitatea
apariţiei acestor supratensiuni, ţinând seama că, pe durata supratensiunii, curentul
electric prin descărcător creşte şi, prin încălzire, pot apărea modificări ale
caracteristicilor de protecţie ale acestuia.
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 67

8.2.2.3 Eclatoare de protecţie

Eclatoarele de protecţie (fig. 8.9 a)) sunt aparate simple care permit reducerea
amplitudinii supratensiunilor până la o valoare egală cu tensiunea lor de amorsare.
În general, sunt utilizate pentru limitarea supratensiunilor de trăsnet. La apariţia
unei supratensiuni la bornele eclatorului de protecţie şi depăşirea tensiunii sale de
amorsare Ua (fig. 8.9 b)), se dezvoltă un arc electric prin care trece curentul electric
de impuls, asociat supratensiunii. După trecerea undei de supratensiune, prin arcul
electric trece curentul electric de însoţire determinat de tensiunea reziduală la bor-
nele descărcătorului.
Dacă nu are loc stingerea curentului electric de însoţire, la prima trecere prin
zero, descărcarea electrică între electrozii eclatorului se transformă în arc electric şi
conduce la apariţia unui scurtcircuit în reţeaua electrică, care va fi înlăturat prin
protecţia de supracurent electric. În mod obişnuit, după un scurt interval de timp,
necesar deionizării spaţiului dintre electrozi, este realizată reconectarea automată
rapidă.
În tabelul 8.1 [8.1] sunt indicate caracteristici ale eclatoarelor de protecţie
utilizate pentru protecţia în reţelele electrice cu tensiunea nominală de 20 kV.
Principalele dezavantaje al eclatorului de protecţie constau în variabilitatea
tensiunii de amorsare, dependentă de condiţiile atmosferice şi posibilitatea amor-
sării acestuia datorită altor cauze decât supratensiunile (de exemplu, datorită păsă-
rilor care pot să scutcircuiteze electrozii). Realizarea eclatoarelor de protecţie cu
dispozitive antipasăre poate limita amorsarea nedorită a eclatoarelor.
68 Consumatori de energie electrică

Tabelul 8.1
Caracteristici ale unui eclator de protecţie pentru reţele electrice cu tensiunea nominală de 20 kV
Tensiunea Tensiunea de amorsare
Nivelul de ţinere a Intervalul de amorsare
de amorsare la frecvenţă industrială
izolaţiei [kV] [mm]
la impuls de [kV]
La impuls La Cu Fără tensiune Cu Fără
de tensiune frecvenţa electrod electrod 1,2/50 s electrod electrod
1,2/50 s de 50 Hz antipasăre antipasăre [kV] antipasăre antipasăre
125 55 66 46 105 26  28 36  42
Eclatoarele cu electrod antipasăre conţin un electrod suplimentar, plasat între electrozii prin-
cipali, pentru a împiedica aşezarea păsărilor care pot să scurtcircuiteze electrozii principali.

8.2.3 Monitorizarea supratensiunilor din reţelele electrice

Daunele datorate supratensiunilor la bornele utilizatorilor de energie electrică

au determinat necesitatea monitorizării acestora şi includerea supratensiunilor ca
unul dintre parametrii ce caracterizează calitatea energiei electrice.
Informaţiile privind supratensiunile din reţeaua electrică sunt transmise spre
echipamentele de afişare sau de prelucrare a datelor prin intermediul unui lanţ de
măsurare (fig. 8.10), care conţine transformatoarele de măsurare, circuitele de
transfer, precum şi blocurile de măsurare şi prelucrare a datelor.
Sistemele obişnuite de evaluare, cuprinzând transformatoare de măsurare de
tensiune, datorită caracteristicilor lor de frecvenţă limitate la cel mult 12 kHz
[6.4], nu permit evaluarea corectă a supratensiunilor de trăsnet şi a celor de comu-
taţie. Numai supratensiunile temporare, cu durată peste 10 ms pot fi evaluate cu
ajutorul acestor echipamente şi pot oferi informaţii necesare pentru caracterizarea
acestora prin durata şi amplitudinea lor. Informaţiile, astfel obţinute, permit evalua-
rea performanţelor reţelei electrice în nodul analizat şi posibilitatea conectării în
acest nod a echipamentelor sensibile.
Evaluarea supratensiunilor de trăsnet şi a celor de comutaţie, cu ajutorul
sistemelor obişnuite de măsurare din reţeaua electrică nu este posibilă. Prezenţa
acestora poate fi apreciată numai prin efectele rezultate: goluri de tensiune pe
durata arcului electric de frecvenţă industrială determinat de transformarea descăr-
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 69

cării de impuls în descărcare de frecvenţa industrială şi întreruperi de scurtă durată

la deconectarea circuitului afectat de eveniment. Golurile de tensiune determinate
de descărcările de impuls care nu se transformă în descărcare de frecvenţă industri-
ală nu pot fi evaluate pe baza informaţiilor de la actualele sisteme de măsurare.

Evaluarea supratensiunilor de trăsnet precum şi a celor de comutaţie necesită

conectarea în reţeaua electrică a unor sisteme speciale de măsurare, având o carac-
teristică de frecvenţă de până la cel puţin câţiva zeci de kHz.

8.3 Protecţia la defecte în reţelele electrice

Un serviciu de calitate privind alimentarea cu energie electrică a utilizatorilor,

dar şi o funcţionare sigură a sistemului electroenergetic necesită existenţa unui sis-
tem eficient de depistare şi izolare a defectelor din reţeaua electrică. Această sar-
cină revine unui sistem numit generic protecţia prin relee deşi, în prezent, sunt uti-
lizate sisteme informatice care asigură achiziţia datelor, prelucrarea acestora şi
adoptarea deciziilor necesare unei funcţonări sigure a reţelei electrice supravegheate.
Un sistem de protecţie prin relee este alcătuit din totalitatea aparatelor şi
dispozitivelor care au drept scop să asigure, în mod automat, deconectarea unei
instalaţii la apariţia unui defect sau a unui regim anormal de funcţionare periculos
pentru instalaţie [8.2].
Prin separarea în mod automat a unei instalaţii afectată de un defect se
urmăresc trei obiective majore:
 să se împiedice extinderea defectului asupra altor instalaţii;
 să se preîntâmpine distrugerea izolaţiei şi aparatelor ca urmare a şocului
electrodinamic şi electrotermic, întrerupând rapid toate posibilităţile de alimentare
din alte surse a locului de defect;
 să contribuie la restabilirea funcţionării normale a instalaţiilor pentru
continuitatea alimentarii cu energie electrică a consumatorilor.
Instalaţiile electrice trebuie să fie dotate cu dispozitive de protecţie prin relee
pentru:
 deconectarea automată a întreruptoarelor instalaţiei protejate în cazul în
care apare un defect sau un regim anormal de funcţionare;
 scoaterea din funcţiune a unor instalaţii în cazul în care, în sistemul
electroenergetic (sau o parte a acestuia), apar situaţii care pot determina ieşiri din
funcţiune necontrolate ale altor instalaţii;
70 Consumatori de energie electrică

 semnalizarea abaterilor nepermise de la regimul normal de funcţionare al

instalaţiei protejate.

8.3.1 Condiţiile impuse sistemelor de protecţie prin relee

Principalele cerinţe impuse protecţiei prin relee sunt: rapiditatea, selecti-

vitatea, sensibilitatea, fiabilitatea, independenţa faţă de condiţiile de exploatare,
eficienţa economică [8.3].

Rapiditatea
Pentru menţinerea stabilităţii unui sistem există un timp de declanşare limită al
defectului, care nu trebuie depăşit, pentru a se asigura revenirea la regimul
nominal.
Cu cât protecţia lucrează mai repede, cu atât daunele determinate de defecte
sunt mai mici.

Selectivitatea
Determină stabilirea corectă a elementelor/porţiuni defecte din reţea, care vor
fi izolate prin deconectarea întreruptoarelor de la limitele acesteia. O funcţie se-
lectivă implică deconectarea întreruptoarelor cele mai apropiate de locul de defect.
În principiu, selectivitatea se obţine prin controlul în timp al deconectărilor
sau/şi direcţionarea acţionării protecţiei.

Sensibilitatea
Se realizează prin controlul factorului de sensibilitate ksens
I
k sens  sc min  k sens min adm (8.7)
I pp ,
în care Ipp este curentul electric de pornire al protecţiei; Iscmin  curentul electric de
scurtcircuit în regim minim.
În cazurile practice, factorul de sensibiltate trebuie să fie mai mare decât o va-
loare prestabilită.
Din relaţia (8.7) se poate observa faptul că, la creşterea valorii Ipp, factorul
ksens scade; în acest caz, sunt necesare mărimi compensatoare pentru creşterea sen-
sibilităţii.

Fiabilitatea
Protecţie trebuie să acţioneze ori de câte ori este necesar (siguranţa
acţionărilor) şi numai atunci când este necesar (siguranţă la acţionări false,
intempestive).

Independenţa faţă de condiţiile de exploatare

O schemă de protecţie trebuie să lucreze corect şi selectiv independent
regimul de încărcare (maxim, minim), sau de modificările apărute în configuraţia
reţelei.

Eficienţa economică
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 71

Evaluarea costului instalaţiei de protecţie în costul total al instalatiei protejate

oferă informaţii privind eficienţa economică a instalaţiei. Eficienţa sistemelor de
protecţie este, în general, ridicată (raportul celor două costuri poate avea valori
ridicate, justificate) deoarece costul echipamentelor primare protejate (generator,
transformator) este foarte mare. Generaţiile noi de sisteme de protecţii au acest
raport mai ridicat.
Protecţiile elementelor de circuit pot fi împărţite în: protecţii de bază şi pro-
tecţii de rezervă.
Scopul principal al sistemului de protecţie este de a limita, la minimum,
efectele unui defect pe o linie electrică (aeriană sau în cablu), într-un transformator
electric, într-un generator sau în echipamentele utilizatorilor [8.4].
Apariţia defectelor (scurtcircuitelor) este însoţită de variaţia importantă a
principalelor mărimi electrice: creşterea curentului electric în partea de reţea care
alimentează defectul şi scăderea tensiunii în reţea.
Din punct de vedere al utilizatorilor de energie electrică, prezintă interes, în
special, protecţia liniilor electrice de medie tensiune şi protecţia transfor matoa-
relor electrice de medie tensiune/joasă tensiune.

8.3.2 Protecţia liniilor electrice

Protecţiile prin relee folosite în reţelele electrice sunt dependente de tipul

reţelei electrice: radială sau buclată (interconectată).
Reţeaua radială, care constă din linii electrice alimentate de la un singur capăt
reprezintă cea mai simplă formă de reţea întâlnită în practică. Liniile electrice de
MT funcţionează preponderent în această configuraţie radială.
Protecţia liniilor electrice de MT este în strînsă legătură cu modul de tratare a
neutrului reţelei respective.
Liniile electrice aeriene şi în cablu, din reţelele electrice cu neutrul izolat sau
tratat prin bobină de stingere (Petersen), sunt protejate împotriva următoarelor
tipuri de defecte:
 puneri la pământ monofazate (simplă punere la pământ);
 puneri la pământ pe două faze (dublă punere la pământ);
 scurtcircuite între faze (cu sau fără pământ).
Liniile electrice aeriene şi în cablu, din reţelele electrice cu neutrul tratat prin
rezistor, sunt protejate împotriva următoarelor tipuri de defecte:
 scurtcircuit monofazat;
 scurtcircuite între faze (cu sau fără pământ).
Protecţiile împotriva scurtcircuitelor liniilor electrice de MT se realizează,
de regulă, cu o singură treaptă de temporizare.

8.3.2.1 Protecţia maximală de curent electric la liniile electrice

Protecţia maximală de curent electric se montează la capătul dinspre

alimentare al liniei şi acţionează în cazul creşterii peste o anumită valoare a
curentului electric pe linia protejată. Acest tip de protecţie este folosit, atât împo-
triva scurtcircuitelor, cât şi a suprasarcinilor. Protecţia maximală se realizează cu
ajutorul sau numai cu relee maximale de curent electric sau asociate cu relee de
72 Consumatori de energie electrică

timp. Când protecţia acţionează fără temporizare, se numeşte protecţie maximală

de curent electric rapidă [8.5].
Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică independentă
Această protecţie acţionează cu o temporizare care este constantă şi nu
depinde de valoarea curentului electric de defect, care trebuie să fie mai mare decât
curentul electric de acţionare al releului maximal.
Protecţia maximală de curent electric, cu caracteristică independentă, se
compune din două elemente principale:
 un element de pornire, care constă într-un releu maximal de curent electric,
cu acţionare instantanee, ce pune protecţia în funcţiune, în cazul în care curentul
electric care-1 străbate depăşeşte o anumită valoare;
 un element de temporizare care constă dintr-un releu de timp, determină
temporizarea dorită, acţionează numai dacă elementul de pornire este excitat şi îşi
menţine contactele închise.
Curentul de pornire al protecţiei maximale Ipp cu caracteristică independentă
se calculează cu relaţia:
k sig
I pp   I sarc . max , (8.8)
k rev
în care Isarc.max este curentul electric de sarcină maxim posibil al liniei respective;
krev  factor de revenire al releului folosit (valoare subunitară); ksig  factor de sigu-
ranţă, care se alege egal cu 1,15  1,25 [8.5] şi ţine seama de erorile posibile în
funcţionarea releului sau în aprecierea curentului electric de sarcină.
Schema de principiu a unei protecţii maximale de curent temporizate cu carac-
teristică independentă este prezentată în figura 8.14.
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 73

Atunci când curentul electric pe o fază (fig. 8.14), creşte peste o limită
prestabilită, contactul normal deschis al releului maximal de curent electric I > de
pe această fază îşi închide contactul şi transmite potenţialul „+” la bobina releului
de timp T. Releul de timp îşi închide contactul normal deschis, cu temporizarea
prestabilită, şi, în acest fel, transmite potenţialul „+” la bobina releului intermediar
RI de execuţie. Prin excitarea releului de execuţie, acesta îşi închide contactul
normal deschis şi transmite potenţialul „+” la bobina de deconectare BD, dacă dis-
pozitivul de blocare declanşare (DBD) este conectat. Prin acţionarea BD între-
ruptorul liniei este deconectat.
Deconectarea elementului DBD este folosită în cazul testelor şi verificărilor.

Protectia maximală de curent temporizată cu caracteristică dependentă

Se realizează cu ajutorul releelor maximale de inducţie a căror acţionare
(închiderea contactelor) se produce cu o temporizare, cu atât mai mică cu cât
curentul electric are o valoare mai mare. În acest fel, timpul de acţionare a
protecţiei scade pe măsura apropierii de punctul de alimentare a liniei.
Variaţia timpului de acţionare în funcţie de curentul electric de pornire, pentru
releele de acest tip, este foarte apropiată de o hiperbolă. Pentru majoritatea releelor
maximale de inducţie, diagrama de timp se alege (prin construcţie) astfel încât
timpul de acţionare ta să scadă odată cu creşterea curentului electric numai pană la
o anumită valoare Iscl, peste care, oricât ar creşte curentul electric de scurtcircuit Isc ,
timpul de acţionare rămâne constant şi egal cu tac (fig. 8.15). Acestea sunt aşa-
numitele relee cu caracteristică limitat dependentă. t
Protecţia maximală de curent electric, rapidă, a
echipează, în general, liniile electrice de 20 kV,
pentru deconectarea scurtcircuitelor şi a dublelor
puneri la pământ (ce pot avea loc pe faze diferite).
Protecţia acţionează fără temporizare, ta = 0 , prin tac
deconectarea întreruptorului liniei electrice.
Ipp Iscl Isc
La liniile de medie tensiune, cu posibilităţi de
Fig. 8.15  Diagrama timpului
alimentare de la ambele capete, protecţia maximală de acţionare în funcţie de
de curent electric se realizează cu control direcţional. curentul electric de pornire
În figura 8.16 este prezentată schema de principiu a pentru releele maximale de
unei protecţii direcţionale realizată în schema 30°. În curent temporizate cu
diagrama fazorială din figura 8.16, cu referire la faza caracteristică dependentă.
A, s-a avut în vedere faptul că, în reţelele de medie tensiune, curentul electric de
scurtcircuit este defazat faţă de tensiunea de fază corespunzătoare cu un unghi de
circa 60 (în reţelele de înaltă şi foarte înaltă tensiune, defazajul poate fi considerat
90  curentul electric de scurtcicuit inductiv).
Alimentarea bobinei de tensiune a releului direcţional cu o tensiune adecvată
(de exemplu, tensiunea Uac pentru releul montat pe faza A, permite obţinerea unei
sensibilităţi adecvate pentru demararea protecţiei, dacă curentul electric de defect
este în zona protejată. Dacă curentul electric de defect este în amonte de zona pro-
tejată, sensul curentului electric de defect este invers, iar releul direcţional nu va
demara. În cazul în care defectul este în aval de zona protejată, releul direcţional va
demara, dar protecţia nu va acţiona, decât, eventual, ca protecţie de rezervă, având
74 Consumatori de energie electrică

în vedere că alte sisteme de protecţie vor acţiona la un moment anterior celui setat
la releul de timp T.

8.3.2.2 Protecţia de distanţă

Protecţia de distanţă se utilizează la liniile electrice de înaltă şi foarte înaltă

tensiune ( 110 kV) şi, rar, în cazul liniilor de medie tensiune, numai în situaţiile în
care prin protecţiile maximale de curent electric nu se realizează condiţiile de se-
lectivitate, de sensibilitate sau de rapiditate în eliminarea defectelor [8.6].
Schema (fig. 8.17) asigură evaluarea raportului dintre tensiunea în punctul de
măsurare şi valoarea curentului electric de defect, fiind astfel determinată o mărime
proporţională cu impedanţa până la locul defectului, dependentă, la rândul ei, de
distanţa până la locul defectului. Dacă această distanţă este în limitele setate ale
echipamentului de protecţie, acesta determină deconectarea întreruptorului I, după
un interval de timp prestabilit (în funcţie de distanţa până la locul defectului pot fi
setate mai multe intervale de timp). În caz contrar, protecţia reprezintă o rezervă
pentru protecţiile care ar fi trebuie să lucreze pentru eliminarea defectului, dar nu
au acţionat.
Elementul de pornire (fig. 8.18), pe baza informaţiilor obţinute de la bornele
transformatoarelor de măsurare de tensiune TT şi de curent electric TC, sesizează
apariţia unui defect şi comandă pornirea schemei de protecţie. Elementul de pornire
identifică faza pe care s-a produs defectul şi tipul acestuia, comandă pornirea
elementului de timp şi a elementelor de comutare în circuitele de tensiune şi de
curent electric.
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 75
76 Consumatori de energie electrică

8.3.2.3 Protecţia împotriva punerilor la pământ

În reţelele de medie tensiune, tratate cu bobină de compensare, aceasta este

acordată aproximativ la rezonanţă cu capacitatea faţă de pământ a reţelei electrice .
Defectele cu rezistenţă mare, în cazul unor puneri la pământ fără atingere
fermă, crează dificultăţi în identificarea liniei cu defect dintre liniile „sănătoase”.
De asemenea, exactitatea limitată a transformatoarelor de măsurare de curent
electric şi de tensiune conduce la selectivitate şi sensibilitate reduse, în cazul
acestor protecţii. La acestea se adaugă şi nesimetria fizică a reţelei, ca rezultat al
capacităţilor diferite, faţă de pământ, ale fazelor reţelei [8.7].
În prezent, sunt folosite metode şi soluţii moderne pentru detectarea
defectelor la pământ, care au îmbunătăţit mult sensibilitatea, prin folosirea tehni -
cilor de procesare digitală a semnalului.

Metoda admitanţei de secvenţă zero este bazată pe măsurarea periodică a cu-

renţilor de secvenţă zero ai fiecărui feeder, folosind schemele de conexiune – filtru
Holmgreen (cele trei transformatoare de măsurare de curent electric de pe cele trei
faze au începuturile înfăşurărilor legate într-un punct comun, iar sfârşitul înfăşură-
rilor legate în alt punct comun; între aceste puncte se poate măsura curentul electric
de secvenţă zero al feederului respectiv). De asemenea, este măsurată tensiunea de
secvenţă zero pe barele de alimentare a feederului respectiv. Măsurarea periodică a
acestor mărimi, atât în situaţia fără defect, cât şi în situaţia apariţiei unui defect
(curenţii electrici de secvenţă zero ai feederilor şi tensiunea de secvenţă zero a
barei), permit calculul admitanţei de secvenţă zero şi compararea cu situaţia unui
regim normal de funcţionare. Periodicitatea măsurătorilor este de 20 ms.

Metoda DESIR (Detection Selective par Intensités Résiduelles) – compară

fazorii de curent electric rezidual de secvenţă zero ai fiecărui feeder. Metoda a fost
dezvoltată de Electricité de France şi este bazată pe analiza semnului de variaţie
relativă a curentului electric şi tensiunii de secvenţă zero. Sunt utilizaţi senzori de
câmp magnetic şi electric montaţi în reţeaua electrică aeriană. Pentru reţeaua în
cablu se folosesc transformatoare toroidale de măsurare de curent electric şi divi -
zoare de tensiune capacitive. Aceste componente nu determină cheltuieli mari.

8.3.3 Protecţia transformatoarelor

Transformatoarele trebuie prevăzute cu protecţii prin relee împotriva următoa-

relor defecte sau regimuri anormale de funcţionare [8.7, 8.8]:
 scurtcircuite între înfăşurări sau între bornele acestora;
 supracurenţi prin înfăşurări datorate scurtcircuitelor exterioare;
 scurtcircuite monofazate, în reţelele cu neutrul tratat prin rezistor;
 supracurenţi prin înfăşurări datorate suprasarcinilor;
 degajări de gaze provocate de defecte în interiorul cuvei.
Protecţiile împotriva defectelor şi a regimurilor anormale de funcţionare vor
comanda deconectarea transformatorului sau semnalizarea preventivă (acustică şi
optică).
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 77

Tensiunea nominală a înfăşurării primare şi puterea nominală a transformatoa-

relor determină condiţiile de alegere a protecţiilor prin relee sau aparate electrice
(de exemplu, siguranţe fuzibile) care să elimine regimurile anormale de funcţionare
sau regimurile de defect (scurtcircuite, suprasarcini, supratemperaturi). Sistemele
de protecţie prin relee principale utilizate sunt următoarele:

Protecţia transformatoarelor de MT/JT şi S n < 1000 kVA se realizează cu

siguranţe fuzibile pe partea de medie tensiune, în cazul reţelei cu neutrului izolat
sau tratat cu bobină de stingere.
Se folosesc siguranţe fuzibile, în funcţie de locul de montare, în exterior sau în
interior şi cu respectarea condiţiilor de verificare a acestora la curenţii electrici de
scurtcircuit.
Pe partea de joasă tensiune a transformatoarelor, pentru protecţia împotriva
defectelor exterioare (în reţeaua de joasă tensiune) se aleg, fie siguranţe fuzibile, în
cazul în care neutrul pe partea de medie tensiune este izolat sau conectat la pământ
prin bobină de stingere, fie întreruptoare automate, în cazul în care neutrul pe
medie tensiune este conectat la pământ printr-un rezistor de valoare redusă.

Transformatoarele de MT/JT şi puteri aparente nominale peste 1000 kVA sunt

prevăzute cu: protecţie de gaze, protecţie diferenţială longitudinală şi protecţie
maximală de curent electric.

8.3.3.1 Protecţia de gaze

Protecţia de gaze constituie protecţie de bază a transformatoarelor, în general,

fiind utilizată împotriva defectelor interne. Protecţia de gaze (fig. 8.19) comandă
semnalizarea, în cazul unor slabe degajări de gaze şi al nivelului scăzut de ulei şi
declanşarea tuturor întreruptoarelor proprii, în cazul degajărilor intense de gaze.

Protecţia de gaze se realizează cu ajutorul releelor Buchholz (fig. 8.19 a)) şi se

foloseşte la toate transformatoarele în domeniul S  1000 kVA, în cuvă de ulei,
prevăzută cu conservator. Protecţia acţionează la defecte din interiorul cuvei trans-
formatorului (defecte interne) care sunt însoţite de degajarea unor gaze ca urmare a
descopunerii materialelor electroizolante.
78 Consumatori de energie electrică

Releul se instalează pe conducta de legătura dintre cuvă şi conservatorul de

ulei şi este prevăzut cu două plutitoare cu contacte cu mercur. Astfel, la defecte în
fază incipientă, se produce o degajare lentă de gaze, care se acumulează în partea
superioară şi determină închiderea contactelor plutitorului 1. Se asigură, astfel,
semnalizarea apariţiei gazelor în transformator. Dacă defectul se agravează,
degajarea de gaze devine violentă, amestecul de gaze cu ulei trece în viteză prin
releu, determină acţionarea celui de-al doilea plutitor şi transmiterea comenzii de
deconectare.
Semnalul de deconectare, de la releul Buchholz 1, se transmite, prin interme-
diul releului de semnalizare 2, la releul de execuţie 5. Pentru a menţine un impuls
prelungit de deconectare şi a se evita funcţionarea intermitentă a contactului sub
efectul turbulenţei amestecului de gaze şi ulei, se asigură automenţinerea schemei.
În acest sens, comanda la releul intermediar de execuţie 5 se transmite şi prin inter-
mediul contactului cu temporizare al releului 4, comandat prin intermediul contac-
tului normal închis al releului intermediar 3, în acelaşi moment cu comanda la re-
leul intermediar 5. Autoreţinerea se anulează manual prin butonul 6, iar dispozi-
tivul de deconectare 2 se comută atunci când se fac verificări ale protecţiei sau
când se schimbă sau se completează uleiul din cuva transformatorului.

8.3.3.2 Protecţia diferentială longitudinală

Protecţia diferenţială longitudinală (fig. 8.20), acţioneaza împotriva defectelor

interioare, la borne şi pe barele de legătură ale transformatoarelor. Zona protejată
este cuprinsă între transformatoarele de măsurare de curent electric. Protecţia
comandă deconectarea tuturor întreruptoarelor transformatorului.
Protecţia se prevede, în general, la transformatoare cu puterea nominală mai
mare sau cel puţin egală cu 630 kVA. Se poate folosi şi la transformatoare cu puteri
mai mici, în cazul în care se alimentează consumatori importanţi sau dacă
funcţionează mai multe transformatoare în paralel şi se cer condiţii deosebite de
selectivitate.
În funcţie de necesităţi, protecţia diferenţială poate fi realizată cu:
 relee maximale de curent electric în montaj diferenţial;
 relee maximale de curent electric şi transformatoare intermediare cu saturaţie
rapidă;
 relee speciale care au transformatoare cu saturaţie rapidă şi înfăşurări de
frânare;
 relee cu frânare şi blocare prin armonice superioare etc.
Protecţia diferenţială trebuie să fie desensibilizată, frânată sau blocată, pentru
a nu funcţiona incorect la şocurile de curent electric de magnetizare şi curenţi
tranzitorii.
În cazul defectelor exterioare zonei protejate (fig. 8.20 a)), curenţii electrici Is1
şi Is2 , din secundarele celor două transformatoare de măsurare de curent electric,
parcurg, în sens contrar, bobina releului maximal de curent electric; prin aceasta
trece un curent electric Id = Is1 Is2 . Această diferenţă trebuie să fie foarte aproape
de zero, eventual un mic curent electric de dezechilibru dat de diferenţele
constructive ale celor două transformatoare de măsurare de curent electric, în orice
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 79

caz mult mai mic decât curentul electric de excitaţie a releului maximal de curent
electric I >. În acest caz, releul este blocat, iar protecţia nu acţionează.

În cazul defectelor interioare zonei protejate (fig. 8.20 b)) curenţii electrici
secundari Is1 şi Is2 ai celor două transformatoare de măsurare de curent electric
parcurg, în acelaşi sens, bobina releului maximal de curent electric I >. Prin bobina
releului trece un curent electric:
 Id=Is1+Is2 , dacă există sursă de alimentare şi pe partea de joasă tensiune a
transformatorului;
 Id=Is1 , dacă nu există sursă de alimentare şi pe partea de joasă tensiune a
transformatorului.
În ambele cazuri, curentul electric care parcurge releul este diferit de zero;
releul se va excita, iar protecţia trebuie sa acţioneze deconectând întreruptoarele de
la ambele capete ale transformatorului.

8.3.3.3 Protecţia maximală de curent electric

Această protecţie se montează pe partea dinspre sursa de alimentare a transfor-

matorului şi este folosită împotriva defectelor exterioare ale acestuia (fig. 8.21).
Este utilizată împotriva supracurenţilor electrici periculoşi, care pot lua naştere în
transformator, ca urmare a unor scurtcircuite pe liniile alimentate de acesta.
Protecţia mai poate fi folosită şi ca rezervă a protecţiilor ce acţionează împotriva
defectelor interioare.
Protecţia maximală de curent electric trebuie să fie astfel realizată şi reglată,
încât să deosebească scurtcircuitele de suprasarcini, să fie sensibilă la orice tip de
scurtcircuit exterior şi să fie rapidă.
La transformatoarele coborâtoare, la care protecţia maximală instalată pe
partea sursei nu asigură un factor de sensibilitate de 1,2, se prevede, şi pe bara de
tensiune inferioară, o protecţie maximală.
În cazul în care nu se pot realiza factorii de sensibilitate necesari, protecţiile
maximale montate la transformatoarele cu alimentare bilaterală se pot completa cu
blocaje de minimă tensiune (fig. 8.22).
Blocaje de minimă tensiune se instalează şi în cazurile când se urmăreşte o
desensibilizare a protecţiei faţă de demarajul la suprasarcină. Releele de tensiune
ale blocajului se montează în stea sau în triunghi, în aşa fel încât să crească cât mai
80 Consumatori de energie electrică

mult sensibilitatea protecţiei. De regulă, releele de tensiune se alimentează de la

transformatoarele de măsurare de tensiune de pe partea sursei, protecţia acţionând
şi la defectele care apar în transformator la punerea în funcţiune.

8.3.3.4 Alte sisteme de protecţie

La transformatoarele care alimentează radial o reţea electrică, având neutrul
legat la pământ prin rezistor, se prevede o protecţie maximală de curent electric de
secvenţă zero, cu temporizare independentă, în scopul asigurării protecţiei împotriva
scurtcircuitelor monofazate. Această protecţie este conectată în secundarul trans-
formatorului de măsurare de curent electric de pe legătura la pământ a bobinei tri -
fazate de nul (BPN sau TSP), utilizată pentru neutrul artificial, situat la partea
superioară a rezistorului.
Protecţia maximală de tensiune de secvenţă zero reprezintă o măsură supli-
mentară de protecţie la puneri simple la pământ de durată, pentru cazurile în care
legătura la pământ a neutrului reţelei de medie tensiune cu rezistorul de valoare
redusă este întreruptă. Protecţia se conectează la înfăşurarea de tensiune în triunghi
deschis de la transformatoarele din celulele de măsurare a tensiunii de la barele de
medie tensiune.

8.3.4 Protecţia motoarelor electrice

Utilizarea largă a motoarelor electrice la utilizatorii finali şi importanţa lor în

procesele industriale necesită protecţia acestora contra solicitărilor excesive externe,
dar şi interne. În prezent, în cea mai mare parte sunt utilizate motoarele asincrone
trifazate, cu viteză de rotaţie constantă sau alimentate prin intermediul convertoare-
lor de frecvenţă pentru a obţine adaptarea vitezei de rotaţie la procesul tehnologic.
Principalele solicitări care pot afecta caracteristicile motoarelor d etensiune
alternativă sunt indicate în tabelul 8.3.
În general, sistemele obişnuite pentru protecţia motoarelor electrice conţin
circuite de protecţie:
 la depăşirea temperaturii de lucru,
 la curenţii de pornire;
Aparate şi sisteme de protecţie la supratensiuni şi la defecte în reţele electrice 81

 la blocare;
 limitare număr de porniri;
 la scurtcircuit interior;
 la puneri la pământ;
 curenţi electrici de secvenţă negativă;
 tensiune redusă.

Tabelul 8.3
Cauze care pot determina defectarea motoarelor
Cauze externe Cauze interne
Nesimetria tensiunilor de
Defectarea rulmenţilor
alimentare
Tensiuni reduse Defecte între spirele înfăşurărilor
Alimentare cu două faze Suprasarcină
Inversarea fazelor tensiunii
de alimentare

De asemenea, sistemele de protecţie pot să aibă funcţii suplimentare privind

monitorizarea întreruptorului de circuit sau condiţiile de mentenanţă.

Bibliografie

[8.1] Drăgan Gleb, Tehnica Tensiunilor Înalte, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000.
[8.2]*** Network Protection&Automation, Guide AREVA First Edition, Printed by Cayfosa,
Barcelona, Spain, 2005.
[8.3] Chenzbraun P, Badea I., Broşteanu Gh., Protecţia prin relee şi automatizarea sistemelor
electrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973.
[8.4] Conecini I. ş.a., Cartea electricianului din staţiile electrice şi posturi de transformare, ET,
Bucureşti, 1986.
[8.5] *** Normativ privind proiectarea instalaţiilor de protecţie prin relee şi automatizări, MEE –
PE 501, Bucureşti, 1977.
[8.6] *** Normativ de proiectare a instalaţiilor de comandă-control din centrale şi staţii electrice,
MEE – PE 503, Bucureşti, 1977.
[8.7] *** Normativ pentru proiectare sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice,
MEE – PE 504, Bucureşti, 1996.
[8.8] Călin S., Marcu S., Protecţia prin relee a sistemelor electrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975.