CAMERA OGLINZILOR de Radu Gaver

După primii pași ce i-am făcut

Pe-acel teren alunecos,

N-am mai pășit, căci am căzut

Și cum erau oglinzi pe jos,

Mă priveam îngenunchiat

Și tot ce-mi doream să se-ntâmple

Era să nu-mi mai văd chipul sfâșiat

Și sudoarea curgând pe tâmple.

Dar în zadar mă ridicam

Căci pașii mi-erau tot suferinzi

Iar eu încă visam un geam

Într-o cameră cu pereți de-oglinzi.

În camera cu pereți de-oglinzi

Am stat închis de-a lungul vieții.

Unde nu poți să tinzi sau să pretinzi

Căci din oglinzi sunt făcuți pereții.

Și-oriunde mi-aș fixa privirea

Aș vedea ce văd mereu

Același chip ce caută fericirea

Aș vedea tot chipul meu.

RUGĂ de Radu Gaver

Am o ultimă rugă

Către cei ce m-au creat,

Căci alții vor să mă distrugă.

Vreau să-i rog să nu plângă

Fiindcă și eu mi-am tăiat

Mâna dreaptă cu mâna stângă.

Și n-am simțit cum doare

Căci n-aveam cui să mă plâng

Și am risipit tot ce puteam să strâng

Iar singur nu te poți bucura de soare.

Am o ultimă rugă

Către cei ce m-au creat

Căci plăcerea mă subjugă

Tu, mamă, văzându-mă-nrobit

Privind spre cer ai îngenunchiat

Rugându-te să fi orbit

Ca să nu mă poți vedea slugă

Dar înainte de-a fi plecat

Vreau să-l întrebi de ce m-a creat

Pe cel căruia îi închini rugă.

Am o ultimă rugă

Către cel ce m-a creat

Căci m-a pus într-o continuă fugă

Între păcat și alt păcat

Ca de la Ana la Caiafa

Pe spinii de pe un teren minat

Numai să golesc carafa.

Dar acum doamne, să mă asculți ce zic

Dacă mai ai de gând să creezi

Oameni ca mine după tot ce vezi

Eu te rog să nu mai creezi nimic.