Sunteți pe pagina 1din 11

Pagina | 1

Toate bufnițele
Filip Florian
Argument
Am ales ca temă această operă literară – Toate bufnițele, de Filip Florian – din mai
multe considerente: titlul – un deschizător de drumuri în toate operele literare – instigă la
curiozitate și ne-a pus întrebarea ,,Ce s-ar putea întâmpla într-un roman ce poartă acest
nume?’’; fiind scris în urmă cu 6 ani, în 2012, caracterul postmodern reprezenta un atu al
acestei cărți, prin trăsături ce aveam să le descoperim spre sfârșitul romanului, cum ar fi
elementele de metaroman ori alternanța planurilor narative. Un alt considerent îl constituie
însuși autorul – Filip Florian – a reprezentat un temei suficient și valabil al alegerii noastre,
întrucât este un scriitor contemporan, ce abordează problematici actuale în operele sale,
aceasta nefiind prima sa scriere – printre cărțile anterior concepute de acesta se numără
Băiuțeii (2006), Degete mici (2005) și Zilele regelui (2008). Nu în ultimul rând, unul dintre
cele mai importante motive pentru care am ales cartea, însă, este tema romanului –
copilăria.
Așadar, după cum se poate observa în rândurile antecedente, argumentele ce ne-au
împins spre a alege acest text epic sunt reprezentate de titlu, de caracterul postmodern și
de însuși autor și modul în care acesta din urmă abordează tema majoră a romanului:
copilăria.
Pagina | 2

Titlul
Titlul romanului ilustrează pasiunea lui Emil pentru bufnițe, pe care i-o transmite și
copilului, Lucian, care începe să imite păsările, spre amuzamentul bătrânului. Emil se
pricepe să vorbească bufnițelor, să comunice cu ele: ,,Curând, din umbrele înserării a apărut
o pasăre leneșă, cu apripile larg deschise, ca de vultur, a dat ocol poienii de mai multe ori,
plutea din ce în ce mai jos și a hotărât să se oprească într-un fag. Emil nu o scăpa din ochi,
era foarte palid, schimba întruna sonoritatea și ritmul acelor țipete stranii, bufnița la rândul
ei îl fixa din frunziș, cu capul rotit într-o parte, neclintit, răspunzând mereu altfel. Își vorbeau
cu siguranță lucruri foarte importante, din care eu nu înțelegeam nimic, stăteam ca
paralizat, fără să respir, și am observat cum trăsăturile feței, la bărbatul de lângă mine,
vorbeau și ele însuflețit.’’

Tema
Tema romanului este, pe de o parte, copilăria lui Lucian, un puști de unsprezece ani
și cinci luni, petrecută într-un oraș de munte, la începutul anilor 2000, cu jocurile specifice
vârstei, iar, pe de altă parte, romanul are ca temă maturizarea aceluiași Lucian cu ajutorul
lui Emil Stratin, cartea fiind din acest punct de vedere un bildungsroman. Romanul ,,Toate
bufnițele” de Filip Florian abordează copilăria într-o manieră inedită. Astfel, copilăria nu mai
înseamnă vârsta seninătății imperturbabile, așa cum ne obișnuiau prozatorii clasici;
dimpotrivă, această epocă din viața unui om este prezentată drept o perioadă a
frământărilor, o competiție permanentă, o luptă pentru supraviețuire și pentru desăvârșirea
caracterului.

Structura compozițională
Romanul este structurat în șapte capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana
întâi din perspectiva tânărului meteorolog, Lucian, care își rememorează autoironic
copilăria. Lucian alternează perspectiva tânărului cu aceea tandră și nostalgică a adultului.
Povestea lui Lucian alternează cu relatarea din jurnalul lui Emil realizată tot la persoana
întâi. Lucian este însă acela care filtrează evenimentele și alege din jurnalul lui Emil
întâmplările pe care se hotărăște să le dezvăluie cititorului. Narațiunea lui Lucian este
alertă, în timp ce aceea a lui Emil este meditativă, reflexivă. Cele două mărturii alternează
contraputernic, iar relatarea la persoana întâi conferă autenticitate și caracter subiectiv
textului.
Pagina | 3

Caracterul postmodern
Romanul poate fi considerat unul postmodern, acest fapt fiind evidențiat abia în
finalul cărții prin elemente de metaroman (roman despre scrierea unui roman) care
constituie sfârșitul acesteia. Astfel, în carte alternează două planuri narative: cel al copilăriei
lui Lucian, un tânăr meteorolog de douăzeci și trei de ani și jurnalul lui Emil Stratin, un fost
inginer în vârstă de șaizeci de ani, care, simțind că i se apropie sfârșitul, alege să-și
rememoreze existența în scris. Cele două planuri narative, care de altfel și elementele de
metaroman, devin evidente pentru cititor abia în finalul romanului, când tânărul
mărturisește: ,,în caietul acesta, în care, de un an și ceva, am înșirat de-a valma cuvinte și am
amestecat povești, în care am spus doar ce mi s-a năzărit […]. Pe coperta lui, a caietului meu,
scriu acum, cu litere de tipar, Toate bufnițele.’’. De asemenea, mărcile oralității stitlului
prezente în exprimarea copilului Lucian întărește ideea de postmodernitate a romanului:
,,domnu-i domn și-n șanț’’ sau ,,Din pricina zgomotului, se pierdeau destule cuvinte, însă am
înțeles cu toții că eu, Lucian, zis Luci, sunt un porc și un trădător, că sunt o javră râioasă și o
curcă bleagă […].’’.

Conflictele
Conflictul exterior este slab conturat și se produce între Lucian și prietenii din gașca
lui. În realitate niște mici tineri ca și el, care îl acuză pe băiat că i-a abandonat în favoarea
prieteniei cu Emil. Lucian se află într-un conflict permanent cu fratele lui mai mare, Dan,
care fie vrea să-și exercite autoritatea asupra lui, exploatându-l și încredințându-i diverse
treburi casnice, fie îl ignoră.
Adevăratul conflict al romanului este însă cel interior, trăit de Emil, care suferă de
singurătate. Soția, Lia, o doctoriță, de care fusese foarte îndrăgostit moare într-un accident
de mașină alături de amantul ei, medic stomatolog. Fiica lor emigrează în Franța, iar
bărbatul acesteia, Daniel, nepotul lui Emil, îi este aproape străin.

Paricularitățile limbajului
În romanul semnat de Filip Florian, limbajul capătă o formă simplistă, comună zilelor
noastre; un limbaj cu totul colocvial. De asemenea, fiind o operă scrisă în
contemporaneitate, mai precis în anul 2012, autorul face uz de neologisme pe de-o parte,
cât și de anumite expresii în limbile moderne, pe de altă parte. O altă caracteristică a
limbajului prozei lui Florian o constituie gradarea scăzută de formalitate, conferind
fluiditate și cursivitate operei.
Pagina | 4

Conținutul
Acțiunea romanului se petrece într-un oraș de munte al cărui nume nu este precizat
,,în anul 2000, în care ar fi trebuit să vină sfârșitul lumii, dar n-a venit’’, cum spune Lucian cu
naivitate copilărească, fiincă în vara lui 1999 fusese eclipsă totală de soare și oamenii se
gândeau că vine Apocalipsa.
Prin intermediul jurnalului lui Emil se produc întoarceri în timp, în anii ’40-’50, când
autoritățile comuniste se aflau în plin process de epurare a societății, arestându-i pe
,,dușmanii poporului’’ printre care se află și Emil, vestit bijutier, dar și tatăl acestuia, profesor
de liceu, apoi învățător într-o comună.
Acțiunea cărții se desfășoară pe două planuri narative. Este mai întâi copilăria lui
Lucian în orașul de munte, dominată de jocurile și farsele specifice vârstei, dar și de disprețul
față de școală. Lucian participă la tot felul de năzbâtii alături de prietenii săi. Un episod
semnificativ în acest sens este acela în care copiii, în timp ce o ajutau pe mama lui Lucian,
care era îngrijitoare la castelul din oraș, descoperă un pasaj secret în castelul cu pricina,
unde erau ascunse niște piese de valoare, o colecție ,,de halbe vechi, din ceramică pictată’’.
Episodul este important și pentru că amintește de o secvență asemănătoare dintr-o proză a
lui Mircea Cărtărescu ,,REM’’, în care niște fete de aceeași vârstă cu Lucian și prietenii lui,
descoperă prin intermediul jocului, o grotă în care se afla un schelet de care copilele nu se
sperie, ci îl transformă într-un element esențial jocului. Copilăria devine astfel, pentru tinerii
anilor ’90, un tărâm plin de mistere.
În celălalt plan narativ este prezentată viața lui Emil Stratin, prin inserarea unor
fragmente din jurnalul acestuia. Fost inginer constructor, acesta se retrage în orașul de
munte, după două operații de inimă, pentru a-și petrece ultimii ani ai vieții. Povestea lui Emil
începe cu evocarea copilăriei acestuia din anii ’40-’50. Emil făcea parte dintr-o familie din
lumea bună a Bucureștului interbelic. Bunicul băiatului, Ioan Stratin, bijutier celebru, cu
magazine pe Calea Victoriei trecuse prin închisoarea de la Jilava și Gherla, pentru că
adăpostise un fugar și îl ajutase să treacă granița. Deși trebuia să-și ispășească o
condamnare de 6 ani, bătrânul scăpă de pedeapsă mult mai repede decât ar fi trebuit, după
nici un an petrecut în detenție, fiindcă diverse personaje comuniste de prim rang își doresc
ca el să confecționeze bijuterii unicat. Tatăl lui Emil, fost profesor de istorie la liceul
,,Cantemir Vodă’’ și apoi învățător la țară este și el încarcerat, dar odată ce revine acasă,
refuză să împărtășească celor din jur experiența închisorii. Emil ajunge inginer constructor,
și este trimis în țară pe numeroase șantiere. În timpul studenției, se îndrăgostește de Lia,
studentă la medicină. Aceștia se căsătoresc, au o fată, dar Emil nu reușește să fie un tată
exemplu din cauza meseriei, care îl ține mult timp departe de casă. Viața lui Emil se
Pagina | 5

transformă într-o dramă, fiindcă Lia moare într-un accident de mașină alături de amantul
său. Fiica lui Emil emigrează în Franța, unde își întemeiază o familie. Când află că tatăl ei a
făcut infarct și a fost operat în țară, dintr-un sentiment al datoriei, se ocupă de formalitățiile
pentru o altă operație în Franța. Emil revine apoi în România și se retrage la munte.
Acțiunea romanului se prelungește până în primăvara anului 2011, când Lucian, în
vârstă de 23 de ani, ajuns meteorolog, este vizitat cu ocazia zilei lui de naștere, de Emil.
Tânărul nu își imaginează că aceasta este ultima întâlnire cu vârsticul său prieten, care îi
dăruiește un pachet în care se află propriul jurnal și un alt caiet cu coperți galbene în care
Lucian așterne povestea pe care cititorul tocmai a terminat-o.
Pagina | 6

Prezentare personaj principal în relație cu un alt personaj


Personajele principale – Emil și Lucian – evidențiază raportul dintre maestru și
discipol. Pentru Lucian, prietenia cu Emil Stratin are un rol inițiatic, în timp ce pentru
bătrânul inginer, amiciția cu Lucian se constituie într-o legătură compensatoare a afecțiunii
finale.
Lucian este conturat mai ales prin autocaracterizare, tânărul de douăzeci și trei de
ani, percepându-l pe copilul de odinioară cu autoironie tandră drept ,,un derbedeu”, și prin
caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte, vorbe, gesturi și relația cu celelalte
personaje.
Emil Stratin este caracterizat în mod direct de celelalte personaje. Astfel, atât Lucian,
băiatul de unsprezece ani, cât și mama copilului îl percep pe Emil drept un bărbat galant și
elegant. Pentru Lucian pe care îl salvează de furia lui Tirilici, Emil capătă aura unui erou:
,,Oricum, slavă Domnului că a apărut un domn! Avea fularul rotit de două ori în jurul gâtului,
bocancii lustruiți și o voce cum n-am mai pomenit.”
Emil este caracterizat și prin procedee moderne, precum introspecția și monologul
interior, acesta analizându-și cu luciditate existența, prin intermediul jurnalului și
recunoscându-și erorile. De asemenea, Emil evocă într-un registru grav momentele
dramatice prin care trecuseră membrii familiei sale, considerați ,,dușmanii ai poporului” în
anii instalării regimului comunist și ,,meditează la natura memoriei și a trecutului cu care
încearcă să se împace”. (Marius Chivu, art. ,,Trecutul ca o bufniță” , în revista ,, Dilema
Veche”).
Emil și Lucian alcătuiesc un cuplu, cel al misterului și al discipolului. Așa cum a
afirmat și critica literară, pentru Lucian, prietenia cu Emil Stratin are un rol inițiatic, în timp
ce pentru bătrânul inginer, amiciția cu Lucian se constituie într-o legătură compensatoare a
afecțiunii filiale.
Lucian este conturat mai ales prin autocaracterizare, tânărul de douăzeci și trei de
ani, percepându-l pe copilul de odinioară cu autoironie tandră drept ,,un derbedeu’’. Spre
deosebire însă de copiii de aceeași vârstă cu el, Lucian este mai receptiv și mai sensibil la
realitățile din jur, de aceea se împrietenește cu Emil și se simte atras de cărțile și caietele
cu însemnări ale acestuia, sperând că bărbatul îi poate descifra tainele universului: ,,Am
sperat că bărbatul din bucătărie era un savant care știa câte-n lună și-n stele și care cu ochii
lui căprui și cu pupilele neclintite, m-ar fi putut învăța să văd în întuneric.’’
Emil Stratin este un fost inginer constructor, în vârstă de șaizeci de ani, care îl ajută
pe Lucian să se maturizeze, fiindcă bătrânul îl introduce în lumea cărților, a muzicii, îl învață
să ,,citească’’ semnele naturii și ,,să vorbească’’ bufnițelor.
Pagina | 7

Emil se retrage în orașul de munte, după două operații la inimă, pentru a-și petrece
ultimii ani ai vieții. Viața lui Emil se transformă într-o dramă, pentru că soția lui moare într-
un accident de mașină alături de amantul ei. Fiica lui Emil emigrează în Franța, unde își
întemeiază o familie. Când află că tatăl ei a făcut infarct și a fost operat în țară, dintr-un
sentiment al datoriei, tânăra se ocupă de formalități pentru o altă operație în Franța. Emil
revine apoi în România și se retrage la munte.
Lucian este este caracterizat mai ales în mod indirect prin fapte, vorbe, gesturi și
relația cu Emil. Copilul este caracterizat în mod direct și de prietenii din gașca lui, care îl
acuză că i-a abandonat în favoarea prieteniei cu Emil și îi adresează numeroase insulte: ,,Din
pricina zgomotului, se pierdeau destule cuvinte, însă am înțeles cu toții că eu, Lucian, zis și
Luci, sunt un porc și un trădător, că sunt o javră râioasă și o curcă bleagă.’’
Emil Stratin este caracterizat în mod direct de celălalte personaje. Astfel, atât Lucian,
băiatul de unsprezece ani, cât și mama copilului îl percep pe Emil drept un bărbat galant și
elegant. Pentru Lucian, pe care îl salvează de furila lui Ene Tîrlici, Emil capătă aura unui erou:
,,Oricum, slavă Domnului că a apărut un domn! Avea fularul rotit de două ori în jurul gâtului,
bocancii lustruiți și o voce cum nu am mai pomenit."
Emil îi va oferi lui Lucian afecțiunea pe care nu le-a putut-o oferi nici fiicei și nici
nepotului său. O secvență semnificativă pentru ilustrarea relației dintre cele două personaje
este aceea de la începutul romanului, în care Emil îl scăpă pe Lucian de furia unuia dintre
mecanicii telefericului, Ene Tîrlici. Acesta din urmă descoperă că Lucian împreună cu un
prieten, Sandu, făcuseră rost de bani printr-o metodă ingenioasă și îi acuză de furt,
urechindu-l pe Lucian. Emil îi oferă copilului nu numai căldura sobei sau ,,ceai de cimbrișor",
ci și mijloacele de a-și face o educație intelectuală minimală: îi pune la dispoziție discuri și
cărți, dându-i băiatului impresia că el este cel care alege, cel care conduce jocul: ,,Emil se
ferea să-mi dea lecții, să-mi vâre ceva pe gât fie și cu lingurița sau pipeta, se prefăcea de
minune că nu-i păsă de părerile mele, urmărea probabil cum înot prin apele limpezi, aruncă
undița și îmi trecea momeala pe la nas, ca să mă arunc de unul singur și să mușc."
Mai vârstnicul său prieten îl lăsă pe copil să descopere lumea pe cont propriu, să
trăiască anumite experiențe, dar știe să-l ferească de lucruri rele: ,,În timp, Emil nu m-a ferit
de grozăviile lumii, ci mă lăsat să gust din ele, să afllu singur ce-i acru, dulce sau amar. Se
poate totuși să fii avut o strecurătoare ascunsă în coșul pieptulu, una mică, ca de ceai, doar
bea atâtea ceaiuri, o sită care dădea și nu dădea voie lucrurilor să ajungă la mine."
O altă secvență importantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje este
aceea a întâlnirii celor doi cu bufnițele, noaptea în pădure. Emil știe să îmblânzească
păsările ritualic, ceea ce pe Lucian îl impresionează profund. Astfel, Emil îl învăță pe copil
Pagina | 8

să deprindă nu numai experiența vieții, a muzicii și a lecturii, ci și limbajul bufnițelor,


considerate în roman, asemeni credințelor populare, păsări ale înțelepciunii.
Prin urmare, relația celor două personaje, Emil Stratin și copilul Lucian ilustrează, pe
de-o parte, un ritual inițiatic, o poveste a maturizării, iar, pe de altă parte, evidențiază, într-
o manieră deopotrivă inocentă și tandră, faptul că afecțiunea și prietenia pot apărea uneori,
chiar dacă aparent accidental, la momentul potrivit.
Pagina | 9

Scrisoare către personaj


Dragă Emil,
Îți scriem în a-ți transmite varii gânduri în ceea ce privește a ta operă – cea de care
aparții – în care tu ești protagonistul.
În primul rând, am rămas mai mult decât plăcut impresionați în urma lecturării
romanului ,,Toate bufnițele’’ al cărui protagonist ești tu însuți. Franc vorbind, cu toate că,
pesemne, când am început a lectura și a analiza conținutul romanului în care te manifești,
nu ni s-a părut foarte interesant. Însă, pe măsură ce parcurgeam filă cu filă, atenția noastră
a fost acaparată întrutotul. Ambele planuri narative sunt atât de conentrate și de bine
definite – atât cel în care îți descriai copilăria, dominată de jocurile și farsele specifice
vârstei, cât și cel în care îți este prezentată viața ca și inginer, constructor –.
De asemenea, vrem să îți mulțumim pentru ce ne-ai învățat și anume că vârsta nu
contează – fapt dovedit de strânsa relație de prietenie stabilită între tine, 60 de ani, și Lucian,
23 de ani. Cadoul surpriză din finalul textului a fost neașteptat, dar fiind un roman în plină
contemporaneitate, este un fapt firesc.
Cu drag și respect,
Cititorii tăi

Fragmente impresionante

1. ,,Curând, din umbrele înserării a apărut o pasăre leneșă, cu apripile larg deschise, ca
de vultur, a dat ocol poienii de mai multe ori, plutea din ce în ce mai jos și a hotărât să se
oprească într-un făg. Emil nu o scăpă din ochi, era foarte palid, schimbă întruna sonoritatea
și ritmul acelor țipete stranii, bufnița la rândul ei îl fixă din frunziș, cu capul rotit într-o parte,
neclintit, răspunzând mereu altfel.’’
2. ,,La intrarea în parcul castelului, lângă casa de bilete, îşi umfla pieptul, îşi sălta coada
şi nici nu‑i băga în seamă pe căţeii paznicului, patru potăi smerite, cu capul în pămînt, care
ţineau minte ce păţiseră odată, când îndrăzniseră să‑l atace.’’
3. ,,Iar acolo, la câte se înşirau în jur, îţi venea să te împărţi în zece locuri deodată, ca la
un bâlci plin de grozăvii. Bunăoară, nici în vis nu ‑mi închipuisem că vom ajunge în burta
orologiului, că‑i vom studia măruntaiele pe îndelete, roţile şi rotiţele, scripeţii, curelele şi
parapeţii, că vom curăţa armurile celor patru cavaleri care, de atâţia ani, din oră în oră,
ieşeau cu regularitate din turn, înfruntau răul de înălţime şi defilau pe deasupra cadranului
cu cifre romane.’’
Pagina | 10

Recomandare
Noi recomandăm cu drag cartea ,,Toate Bufnițele’’, scrisă de către Filip Florian,
deoarece aceasta are un fir narativ foarte interesant și captivant, iar după cum spune și
autorul: „Dacă oamenii, toți oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele
s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple
însă prea curând, nici săptămâna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei,
cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte [...]. Iar faptele, întotdeauna,
vor fi urmate de povești, de-o mare de povești, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiți,
în fel și chip. Sunt poveștile noastre, ale tuturor, fără de care am muri de sete, ne-am prăpădi.
La sfârșitul sfârșitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea
povesti.”
Cartea este o combinație între poveștile copilăriei lui Lucian și poveștile unei vieți
dure și plină de adevăr a lui Emil, povești care împreună într-un fel pe care nu îl înțeleg și nu
îl pot descrie, se completează perfect, în ciuda faptului că nu au absolut nimic în comun, sau
poate doar bufnițele. Intradevăr, romanul lui Filip Florian este ,,o carte țăcănită cu oameni
și păsări" pe care trebuie să o citească toată lumea.

Concluzii
Coroborând cele anterior menționate, per ansamblu, se poate observa foarte clar
faptul că romanul scris în 2012 de Filip Florian, ,,Toate bufnițele’’, este un roman inedit în
peisajul literaturii române contemporane și, în același timp, un excelent roman al formării –
bildungsroman, cum este cunoscut în lumea criticii literare.
Pagina | 11

Bibliografie

1. Toate bufnițele - Filip Florian


2. Marius Chivu, art. ,,Trecutul ca o bufniță” , în revista ,, Dilema Veche”).
3. http://www.revistadepovestiri.ro/recenzie-filip-florian-toate-bufnitele/
4. http://ce-am-mai-citit.blogspot.ro/2013/07/filip-florian-toate-bufnitele.html

S-ar putea să vă placă și