PRINCIPII GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA

ŞI FUNCŢIONAREA
SISTEMELOR DE CONDUCERE A FOCULUI
Locul şi rolul sistemelor de conducere a focului (S.C.F.) în cadrul unui
sistem automatizat de conducere a trupelor (S.A.C.T.)
Automatizarea conducerii trupelor vizează două laturi:
a) latura informaţional decizională, care cuprinde activitatea de conducere a
trupelor la toate nivelurile ierarhice;
b) latura referitoare la modernizarea conducerii mijloacelor de foc şi a tehnicii de
luptă.
În acest context, un sistem automatizat de conducere a trupelor (SACT) se defineşte
ca o entitate de tip om-maşină care asigură culegerea, prelucrarea şi transmiterea
informaţiilor, cu o contribuţie deosebit de importantă la elaborarea măsurilor şi hotărârilor,
la optimizarea conducerii şi executării unor misiuni.
Procesul de conducere se prezintă sub trei aspecte:
- decizional: ansamblul etapelor, metodelor şi procedeelor folosite în elaborarea măsurilor;
- informaţional: totalitatea metodelor, procedeelor şi operaţiilor în care obiectul
muncii îl reprezintă informaţia;
- operaţional: defineşte modul de acţiune pentru îndeplinirea deciziei.
Reducerea timpului de realizare a unei comenzi implică:
- automatizarea preluării şi transmiterii datelor direct de la aparatură şi de la echipele
de legare topogeodezică şi de sondaj meteo;
- efectuarea calculelor referitoare la conducerea focului;
- executarea în timp scurt a reglajelor şi a transportului de foc;
- automatizarea elaborării şi transmiterii comenzilor până la nivel piesă.
Reducerea ciclului informaţie - decizie - acţiune şi aprofundarea calitativă a
proceselor decizionale este o cerinţă majoră care presupune:
- în procesul informaţional: culegerea automată a datelor, transmiterea acestora în
condiţii de secretizare, elaborarea, transmiterea şi editarea comenzilor;
- în procesul decizional: elaborarea şi analiza variantelor de organizare şi ducere a
acţiunilor de luptă, calculul posibilităţilor de luptă ale trupelor proprii şi inamicului,
optimizarea conducerii focului;
- în procesul operaţional: automatizarea conducerii focului, a atelierelor, a bazelor de
reparaţii şi a depozitelor de muniţii.
În contextul celor prezentate, un sistem automatizat de conducere a focului
armamentului de pe tanc, artileriei terestre sau rachetelor, constituie sistemul de execuţie al
unui sistem automatizat de conducere a trupelor.
Cele mai importante elemente ale sistemului automatizat de conducere a focului, care
asigură funcţionalitatea în concordanţă cu nevoile reale ale unei conduceri eficiente, sunt:
- ansamblul principiilor, cerinţelor şi metodologiei de conducere a focului;
- baza tehnică a conducerii;
- aparatul matematic;
- sistemul de programe;
- baza informaţională;
- armamentul;
- personalul de deservire;
- sistemul organizatoric.
1
 Sistemul de conducere a focului (SCF) din cadrul unui sistem automatizat de
conducere a trupelor este conceput şi direcţionat de imperativele devansării inamicului, de
obţinerea câştigului de cauză în domeniul conducerii.
Înfrângerea inamicului sub aspectul conducerii are un conţinut calitativ deosebit şi
vizează, în primul rând, operativitatea şi câştigul de timp care să asigure avantajul necesar în
declanşarea acţiunilor de luptă.
Între momentul când se creează o situaţie nouă şi cel al reacţiei, ca răspuns al
sistemului, are loc procesul de conducere. Reducerea duratei acestui proces constituie o
direcţie principală de efort în domeniul sistemelor informaţional - decizionale.
Natura şi caracteristicile acţiunilor de luptă precum şi intervenţiile dinamice şi continue
pentru hărţuirea inamicului, lovirea acestuia pe uscat, în aer şi pe apă cu toate mijloacele de foc
atrag după sine necesitatea şi utilitatea automatizării în domeniul tehnicii de luptă.
Elaborarea unor complete de automatizare a mijloacelor de foc şi tehnicii de luptă
constituie o direcţie deosebit de importantă în procesul de modernizare şi de creştere a
eficienţei tehnicii de luptă.
Specialiştii militari afirmă că, în etapa actuală şi în viitor, tancurile reprezintă şi vor
reprezenta una din principalele arme ofensive şi defensive de pe câmpul de luptă,
argumentele în sprijinul acestei afirmaţii fiind următoarele:
- mobilitatea superioară a tancurilor în câmpul de luptă;
- protecţia oferită de blindaje cu configuraţii şi proprietăţi de rezistenţă deosebită;
- puterea de foc ridicată;
- probabilitatea mare lovire şi de distrugere a ţintei, din prima lovitură;
- capacitatea sporită de supravieţuire în cazul utilizării armelor de nimicire în masă.
Obţinerea victoriei în cursul luptei tanc contra tanc implică îndeplinirea unor condiţii
independente una de alta şi care se realizează cu o anumită probabilitate.
Probabilitatea de obţinere a victoriei în luptă, "P v", poate fi exprimată, în cazul luptei
tanc contra tanc, prin relaţia:
Pv = Pd . Pa . Pl . Pp . PD . Pf . Ps ,
în care:
Pd - probabilitatea de descoperire a tancului advers;
Pa - probabilitatea de a angaja lupta imediat;
Pl - probabilitatea de lovire a ţintei din prima lovitură;
Pp- probabilitatea de perforare a blindajului ţintei;
PD - probabilitatea de distrugere a ţintei;
Pf - probabilitatea de funcţionare a sistemului de armament;
Ps - probabilitatea de supravieţuire a tancului la o lovitură adversă.
Din cei şapte factori au o importanţă deosebită P d şi Pl. Pentru a ridica aceşti doi
parametri la valori cât mai mari, cu influenţă directă asupra P v, tancurile moderne sunt
dotate cu sisteme de conducere a focului, cărora le sunt impuse o serie de cerinţe:
- descoperirea rapidă a ţintelor;
- timp de reacţie cât mai scurt până la deschiderea focului;
- probabilitatea de lovire a ţintei din prima lovitură, cât mai mare;
- distanţa eficace de tragere cât mai mare;
- uşurinţă în exploatare şi întreţinere;
- construcţie pe cât posibil modulară;
- timp scurt necesar pentru instruirea luptătorilor în lucrul cu S.C.F.;
- satisfacerea cerinţelor ergonomice;
- fiabilitatea ridicată în condiţiile câmpului de luptă;

2
 - posibilitatea utilizării manuale, în caz de deplasare, pe timpul acţiunilor de luptă;
- integrarea simplă în sistemele existente pe materialul pe care se instalează;
- preţ de cost cât mai scăzut.
Sistemele de conducere a focului moderne permit creşterea la o valoare ridicată a
''Pd'', o încadrare şi o lovire a ţintei din primul foc tras, concomitent cu sporirea şanselor de
supravieţuire a tancului propriu datorită reducerii duratei de angajare şi reacţie în luptă.
Sistemul de conducere a focului (S.C.F.) reprezintă un complex de aparate, instalaţii
şi mecanisme interconectate, a căror funcţionare este coordonată prin intermediul unui
calculator electronic specializat, care asigură recepţionarea informaţiilor şi datelor,
prelucrarea, determinarea şi introducerea automată a elementelor de tragere sau a corecţiilor,
în scopul îndreptării precise a ţevii în direcţia ţintei, permiţând creşterea probabilităţii de
lovire a ţintei şi reducerea timpului necesar deschiderii focului.
Din punct de vedere al destinaţiei, se cunosc următoarele categorii de sisteme:
- S.C.F. pentru armamentul de pe tancuri;
- S.C.F. destinat artileriei terestre tractată şi autopropulsată.
În armatele moderne se manifestă tendinţa de generalizare a utilizării S.C.F., precum şi un
intens proces de modernizare a tehnicii blindate şi a artileriei prin echiparea cu asemenea sisteme.
S.C.F. permite automatizarea majorităţii operaţiilor necesare tragerii şi asigură
deschiderea focului în aproximativ 3-5 secunde, cu o probabilitate de lovire a ţintei din
prima lovitură de peste 80%, la distanţe de circa 1500 metri.
Complexitatea mare a S.C.F. de pe tehnica blindată şi necesitatea folosirii
tehnologiilor de vârf la realizarea acestora face ca aproximativ 40% din preţul unui vehicul
blindat să-l reprezinte costul lor. Cu toate acestea, performanţele superioare pe care le
conferă, determină în final, competitivitatea tehnicii blindate şi justifică tendinţele actuale
de generalizare a S.C.F. pe mijloacele blindate moderne.
Creşterea semnificativă a capacităţii de luptă ale blindatelor construite în ultimele
decenii se datorează prioritar modernizării şi realizării unor sisteme de conducere a focului
performante. Dezvoltarea foarte rapidă a electronicii, tehnicii de calcul şi optronicii au
permis aplicarea avantajoasă ca preţ a realizărilor de vârf din aceste domenii în construcţia
sistemelor de conducere a focului de pe blindate.
Sistemele de conducere a focului, în sensul general, au existat dintotdeauna sub
forma instalaţiilor pentru orientare, dispunere directă sau indirectă, prezente ca o necesitate
la fiecare armă cu ţeavă. Stabilirea unghiului de înălţător prin folosirea tablelor de tragere
sau repere de tragere, precum şi corectarea unghiului după tragerile incorecte constituie aşa-
numita “conducere manuală a focului”, care în condiţiile câmpului de luptă modern nu mai
poate fi aplicată. Datorită caracteristicilor sale principale (manevrare rapidă în câmpul
tactic, protecţie împotriva ameninţărilor adversarului, autonomie mare în luptă etc.) tancul s-
a impus rapid ca unul din principalele mijloace de luptă, automatizarea conducerii focului
apărând astfel ca o necesitate firească de a pune în valoare tancul ca armă de luptă.
Sistemul de conducere a focului pentru armamentul de pe tancuri reprezintă un
sistem independent şi autonom, dispus integral pe fiecare tanc, pentru a asigura:
- observarea în condiţii bune a ţintelor fixe sau mobile, pe timp de zi şi noapte;
- determinarea automată, cu mare precizie, a distanţei până la ţintă, a vitezei acesteia şi
a parametrilor meteorologici (temperatura şi umiditatea aerului, presiunea
atmosferică, viteza şi direcţia vântului etc.);
- calculul rapid al elementelor de tragere;
- afişarea în aparatele de ochire a elementelor de tragere;
- stabilizarea ochirii;

3
 - corectarea automată a datelor care influenţează calculul elementelor de tragere (tipul
muniţiei,, variaţia de greutate a proiectilului, temperatura încărcăturii de azvârlire,
variaţia vitezei iniţiale a piesei etc.)
- determinarea şi luarea în calcul a influenţei vitezei şi înclinării longitudinale şi laterale a
tancului, precum şi a diferenţei de altitudine dintre poziţia ţintei şi a tancului;
- afişarea datelor obţinute (opţional);
- posibilitatea alegerii ţintei atât de către comandant, cât şi de către ochitor;
- timp scurt de reacţie;
- repetarea tragerii asupra aceleiaşi ţinte cu elemente actualizate;
- posibilitatea mutării rapide a focului de pe o ţintă pe alta.
Acestor sisteme li se impun numeroase condiţii legate de necesitatea realizării unei mari
siguranţe în funcţionare, exploatare şi întreţinere, un reglaj minim cu o revenire corectă la
elementele de bază (iniţiale), mânuire simplă şi sigură, timp redus de instruire a echipajului.
Organizarea şi funcţionarea unui S.C.F. de pe tanc
În principiu, un S.C.F. este constituit din următoarele elemente: calculator electronic,
telemetru laser, aparate de ochire, traductori de temperatură, viteză şi direcţie a vântului, de
înclinare a umerilor tunului, pupitru de comandă, display-uri de afişaj şi elemente de
conectică, toate interconectate cu stabilizatorul tunului şi a turelei, precum şi cu mecanismul
de selectare şi încărcare automată a muniţiei.
Schema de principiu caracteristică unui S.C.F. din ultima generaţie care echipează
tancurile moderne existente la ora actuală în dotarea armatelor moderne (AMX-30, M-60, T-
62, T-72, LEOPARD-1 etc.) este prezentată în figura nr.1.

Dispozitive Închis/Deschis Aparat de Aparatură

comandă măsurare a de
trăgător Introducere distanţei vizare
manuală (telemetru)

Bloc senzori Date meteo

(Traductori) Reglarea
şi balistice CALCULATOR
colimatorului
BALISTIC
Introducere Muniţie (α şi Δφ)
date

Senzori de
poziţie: Senzorul de
- turela; coincidenţă Stabilizarea
- poziţia armei; plan armei şi turelei
- indicatorul înclinat
direcţiei de
drum.
Figura nr.1
4
 Calculatorul balistic reprezintă principalul echipament (element) al unui S.C.F., care
din punct de vedere funcţional grupează toate funcţiile de calcul, comandă şi automatizare a
întregului sistem, îndeplinind, în principiu, următoarele activităţi:
- calculul traiectoriei proiectilului (determinarea şi afişarea elementelor iniţiale
de tragere – unghiul de înălţător (α) şi corecţia de devans (Δφ));
- determinarea corecţiilor de tragere în funcţie de noile condiţii meteorologice şi
balistice ale tragerii;
- acţionarea tunului şi a turelei corespunzător traiectoriei calculate.
Pupitrul calculatorului este un bloc electronic care înglobează elemente de comandă
(comutatoare, butoane, taste etc.) şi afişare, îndeplinind următoarele funcţiuni mai
importante:
-cuplarea / decuplarea funcţiilor S.C.F.;
-stabilirea regimului de lucru;
-afişarea datelor cu privire la funcţionarea sistemului;
-introducerea datelor în calculator, afişarea datelor introduse manual şi a corecţiilor
calculate de tragere.
Aparatura de vizare are următoarele funcţii:
- observarea câmpului de luptă;
- descoperirea şi identificarea ţintelor;
- determinarea parametrilor ţintei (distanţa până la ţintă şi viteza unghiulară
relativă de deplasare a acesteia la tancul propriu);
- ochirea şi executarea focului;
- observarea efectului la ţintă a loviturii trase.
Cele mai performante sisteme de conducere a focului folosesc stabilizarea liniei de
vizare şi a liniei de tragere, existând în momentul actual următoarele soluţii
constructive:
a) linie de vizare legată mecanic (aservită tunului), la care stabilizarea se face pentru
toate gradele de libertate ale tunului;
b) linie de vizare stabilizată independent în înălţime şi în direcţie, aceasta din urmă
fiind realizată de către turelă;
c) linie de vizare pseudo-stabilizată, la care aparatul de ochire este legat de tun, iar
punctul de ochire aparent (reticulul) este decuplat de la acesta şi stabilizat
independent;
d) linie de vizare stabilizată independent, atât în înălţime, cât şi în direcţie.
Aparatele de ochire din compunerea sistemelor de conducere a focului sunt de tipul
telescopic sau periscopic, această ultimă variantă impunându-se predominant în ultimul
timp. Iniţial, acestea puteau fi folosite doar pe timp de zi, dar ulterior, datorită progreselor
înregistrate în domeniul optoelectronicii aparatele de observare de pe tancuri au fost
echipate cu instalaţii de vedere pe timp de noapte, de tip activ sau pasiv. Ultima generaţie de
aparate de vizare folosesc tehnica imaginilor termale.
Aparatul de măsurare a distanţei (telemetrul laser) serveşte la determinare cu
precizie a distanţei până la ţinta asupra căreia urmează a se executa tragerea, modulul de
emisie-recepţie al telemetrului laser fiind montat rigid pe tunul tancului. Din punct de
vedere constructiv, primele telemetre laser erau cu mediu activ solid din rubin, ulterior
tancurile fiind echipate cu telemetre laser cu mediu activ solid cu sticlă dopată cu Neodim şi
de tipul YAG-Neodim. Ultima generaţie de lasere din compunerea telemetrelor S.C.F. sunt
cu mediul activ din dioxid de carbon (CO2).

5
 Blocul de snzori (traductori) este destinat pentru determinarea variaţiilor
parametrilor meteorologici şi balistici faţă de condiţiile standard de tragere (din memoria
calculatorului), pentru determinarea vitezei şi direcţiei de deplasare a tancului propriu şi
pentru mişcarea turelei şi a tunului corespunzător condiţiilor de stabilizare impuse iniţial.
Cele mai performante sisteme de conducere a focului sunt echipate cu traductori (senzori)
care permit măsurarea următorilor parametri:
- temperatura aerului;
- umiditate absolută a aerului;
- presiunea atmosferică;
- componentele vântului balistic (longitudinală şi transversală) în planul de
tragere;
- temperatura muniţiei (a încărcăturii de azvârlire);
- temperatura ţevii tunului ca urmare a încălzirii acesteia în urma tragerilor;
- unghiul de înclinare a axei umerilor ţevii tunului;
- viteza unghiulară a ţintei pe baza mişcării unghiulare a turelei în momentul
vizării ţintei.
Dispozitivele de comandă (pupitrele comandantului, trăgătorului şi încărcătorului)
sunt destinate deservirii de către servanţi a sistemului de conducere a focului, îndeplinind
următoarele funcţii:
- selectarea tipului de muniţie cu care urmează a se executa tragerea;
- selectarea tipului de ţintă asupra căreia se deschide focul;
- punere în funcţiune a sistemului de acţionare-stabilizare;
- telemetrarea manuală a distanţei;
- declanşarea fasciculului laser pentru telemetrarea distanţei până la ţintă;
- selectarea distanţei măsurate prin telemetrare, în cazul ţintelor multiple;
- darea comenzilor de rotire a tunului şi a turelei, în regim automat sau
semiautomat.
Evoluţia S.C.F. şi tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea acestora
În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de conducere a focului, primele S.C.F. au apărut
în timpul celui de-al doilea război mondial şi au fost experimentate pe tancurile T-34 (fosta
URSS), M3 şi M4 (S.U.A). Ele erau simple, încă neperformante, însă reprezentau un pas în
sensul creşterii eficacităţii focului armamentului de pe tanc. Schema de principiu a unui astfel
de S.C.F., considerat ca făcând parte din generaţia I, este prezentată în figura nr.2.

TUN
OCHITOR PUPITRU + STABILZATOR ŢINTĂ
COMANDĂ GIROSCOP
_

TABLA DE
TRAGERE

PARAMETRII TRAGERII
Tipul muniţiei;
Distanţa până la ţintă.

Figura nr.2

6
 La aceste S.C.F., numite şi ''dual giroscopice'', tunul este stabilizat prin două bucle de
control (comandă) închise. Acestea au rolul de a stabiliza tunul în înălţare şi respectiv în
azimut. Fiecare buclă de reacţie cuprinde în structura sa un giroscop montat pe tun care
sesizează deviaţiile unghiulare ale acestuia de la poziţia comandată de ochitor şi care
introduce eroarea ce comandă readucerea tunului în poziţia dorită.
Sistemul de comandă permite un control aproximativ al tunului pe timpul deplasării
tancului, astfel încât tragerea ochită necesită o scurtă oprire a acestuia pentru efectuarea unei
corecţii exacte. Linia de vizare a trăgătorului este conjugată cu o stabilizare primară a
tunului, axa optică a aparaturii de ochire fiind în permanenţă paralelă cu axa ţevii tunului.
Corecţiile de tragere se determină de către ochitor pe baza tablelor de tragere a
tunului respectiv şi se introduc manual cu ajutorul unor mecanisme micrometrice şi scale
gradate aflate în câmpul de vedere al ochitorului. Aceasta duce la anumite erori de
determinare şi de introducere a elementelor de tragere, la creşterea duratei de reacţie a
sistemului, din momentul descoperirii ţintei şi până la executarea focului.
Deşi mişcările unghiulare ale tancului sunt compensate, calitatea stabilizării tunului
şi liniei de vizare este nesatisfăcătoare şi insuficientă pentru a permite tragerea din mers sau
executarea unor misiuni de foc mai complexe. Principala modernizare adusă S.C.F. din
prima generaţie este includerea unor giroscoape suplimentare care introduc semnale de
reacţie ce ţin seama de mişcarea unghiulară (poziţie şi viteză) a şasiului tancului.
CORECŢII GIROSCOAPE
BALISTICE TURELĂ

_ _ TUN ŢINTĂ
OCHITOR PUPITRU STABILZATOR
COMANDĂ GIROSCOP
+ + + +

Figura nr.3
În figura nr.3 este prezentată schema de principiu a unui astfel de S.C.F. din
generaţia a II-a.
Giroscoapele montate în turelă asigură stabilizarea primară a tunului şi a liniei de
vizare, în timp ce giroscoapele montate pe tun sunt destinate anulării erorilor de
prestabilizare, ceea ce permitea ochirea tunului şi în timpul mişcării tancului.
Sarcina ochitorului este facilitată de un calculator balistic care, pe baza unor date
preliminare ce cuprind parametrii balistici ai muniţiei alese, parametrii meteorologici şi
distanţa până la ţintă, determină corecţiile necesare lovirii ţintei. Însă nu se face calculul
elementelor de tragere şi nu are loc comanda automată a tunului pentru ocuparea acelei
poziţii în spaţiu care să asigure lovirea ţintei.
În perioada postbelică, conducerea focului armamentului de pe tanc s-a perfecţionat
continuu ca urmare a progreselor înregistrate în electronică, optică, tehnică de calcul, în general în
ştiinţă şi tehnică. Costul acestor instalaţii reprezenta, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial,
circa 5% din costul total al tancului, în timp ce în momentul actual el reprezintă mai mult de 30%
din acest preţ. Principala problemă care trebuia rezolvată era măsurarea cât mai exactă a distanţei
până la ţintă. Tancul M47 a fost primul tanc echipat cu un telemetru. Ulterior, distanţa până la
ţintă s-a măsurat stadimetric, cu aparatura optică a comandantului de tanc şi a ochitorului (cazul
tancului T-54). Acesta constituia un procedeu simplu şi suficient de exact pentru acea perioadă.
Tancurile din S.U.A, Germania, Franţa au fost echipate cu telemetre prin coincidenţă.
7
 Abia din anul 1970 tancurile M60A2, Type74 şi Merkava au fost echipate cu
telemetre laser. S-a estimat că probabilitatea de lovire a unei ţinte dispuse la distanţa de
1500 m este de 0,8 dacă există telemetru laser, fără calculator balistic.
În momentul actual, cele mai moderne tancuri au S.C.F. din generaţia a III-a, denumite
şi de ''tip director''. Caracteristica principală a acestora este că tunul este subordonat sistemelor
de ochire care au o ''independenţă'' a liniei de vizare faţă de axa tunului.
Pe lângă comenzile elaborate de propriul său stabilizator, tunul mai primeşte semnale
de la stabilizatorul liniei de vizare din aparatul de ochire şi de la calculatorul balistic.
Aceasta determină o calitate remarcabilă a stabilizării, ceea ce permite executarea tragerii
din mers, cu o precizie superioară.
O altă caracteristică principală a sistemelor de conducere a focului din această generaţie
o constituie faptul că acestea au în componenţa lor telemetre laser cu caracteristici superioare,
precum şi calculatoare balistice electronice de tip digital cu posibilităţi flexibile de memorare a
datelor, apte să înglobeze o varietate extinsă de funcţii. Calculatorul are stocat în memoria sa
traiectoriile standard, determinate prin trageri experimentale, ceea ce permite creşterea
probabilităţii de lovire a ţintei din prima lovitură. De asemenea, datorită folosirii unor senzori
meteorologici şi a unor traductori de poziţie pot fi introduse în memoria calculatorului, automat
sau manual, informaţii privind starea sistemului în momentul executării tragerii. Acesta, pe baza
datelor stocate, calculează cu mare precizie corecţiile corespunzătoare (în direcţie şi în înălţime)
şi le transmite sistemului de acţionare-stabilizare.
Schema de principiu a S.C.F. din generaţia a III-a este prezentată în figura nr.4.

+ _ GIROSCOAPE ŢINTĂ
TRĂGĂTOR COMANDĂ STABILIZATOR
MANUALĂ APARATE OCHIRE

SINCRONIZARE
DIFERENŢILĂ

GIROSCOAPE
TURELĂ

GIROS-
+ + + + STABILZATOR + + COAPE AXA
CORECŢII COMENZI TUN
BALISTICE _ COMPLEXE _ _ ŢEVII

Figura nr.4

8
 În prezent, cele mai moderne tancuri au în dotare SCF-uri de generaţia a IV-a (figura
nr. 5), caracterizate prin perfecţionări aduse atât în proiectarea, cât şi în realizarea buclelor
de control şi reacţie pentru stabilizarea tunului şi aparaturii de ochire.

Figura nr.5

Saltul acesta calitativ se datorează subordonării tunului stabilizatorului liniei de

vizare, la care, având în vedere masele mici ale componentelor aparatului de ochire, este
posibilă o creştere însemnată a preciziei stabilizării. Aceasta uşurează în mod considerabil
descoperirea, observarea şi identificarea ţintelor mobile, precum şi ochirea şi tragerea asupra
lor.
Urmărind dezvoltarea sistemelor de conducere a focului pentru tancuri, trebuie să
remarcăm şi evoluţia componentelor ce intră în structura lor:
- telemetre;
- aparate de ochire;
- giroscoape;
-servomecanisme.
Astfel, telemetrele utilizate la început au fost simple lunete, la care aprecierea
distanţei-parametrul de bază pentru efectuarea unei ochiri şi trageri corecte-se făcea vizual,
în funcţie de antrenamentul ochitorului, care determină precizia de apreciere a distanţei.
Etapa următoare au constituit-o telemetrele optice stereoscopice. Acestea oferă o
precizie mai mare, dar sunt voluminoase, au o construcţie pretenţioasă, sunt grele şi mai
puţin fiabile.
Saltul calitativ hotărâtor a fost făcut prin introducerea în cadrul SCF-urilor a
telemetrelor laser (figura 6), care permit estimarea distanţei cu o precizie de ± 10 m sau
chiar mai ridicatã .Avantajul telemetrelor laser constă în gabaritul lor redus , fiabilitate
ridicată, preţ de cost scăzut şi în special precizia lor ridicată.

9
 Figura nr. 6

Aparatele de ochire au evoluat şi ele, concomitent cu dezvoltarea SCF-urilor, pornind

de la aparatele optice simple, de tip lunetă sau vizor, cu un câmp limitat de vedere şi putere
de mărire redusă, s-a ajuns în prezent la aparate electronooptice care permit observarea
terenului cu unghiuri de vedere diferite, ziua şi noaptea.
În câmpul de vedere al ochitorului se afişează distanţa până la ţintă, corecţiile de
avans şi înălţare, tipul muniţiei selectate pentru tragere şi starea armamentului (încărcat sau
descărcat). De asemenea, unele aparate de ochire au fost prevăzute cu dispozitive ce permit
conjugarea lor cu camere TV speciale, ridicând performanţele întregului sistem de
conducere a focului.
Un rol hotărâtor în realizarea unui SCF îl constituie calculatorul sistemului. Acesta
poate fi analogic, digital sau hibrid. În prezent se consideră că sistemele cu calculator hibrid
constituie compromisul optim între cost şi eficacitatea sistemului.
Având în vedere progresele în domeniul microprocesoarelor şi circuitelor integrate,
specialiştii militari prognozează o evoluţie preferenţială a calculatoarelor numerice care
permit o mai accentuată supleţe în adoptarea la diferite tipuri de tancuri, tunuri şi proiectile.
În toate cazurile se observă o diminuare generală a blocurilor componente ale SCF-urilor .

10
 Un punct important în analiza performanţelor unui calculator destinat SCF-ului îl
constituie studiul parametrilor pe care îi ia în considerare la calculul balistic, timpul de
calcul şi precizia pe care o asigură în determinarea corecţiilor de tragere .
Astfel, pentru calcul, se ţine seama de următorii factori :
 Distanţa până la ţintă, măsurată cu telemetrul laser;
 Viteza unghiulară relativă a ţintei faţă de tanc, măsurată cu ajutorul tahometrelor sau a
giroscoapelor;
 Temperatura aerului, măsurată cu ajutorul unui senzor exterior;
 Viteza şi direcţia vântului, determinată cu manometru de exterior;
 Temperatura pulberii muniţiei din tanc, determinată cu un senzor sau cu un termometru
special;
 Uzura ţevii tunului, informaţie care se introduce manual;
 Tipul muniţiei ce se utilizează, informaţie introdusă manual.
Pe baza acestor parametri, se determină poziţia viitoare a ţintei şi implicit corecţiile
în înălţare şi azimut pe care trebuie să le realizeze axa tunului pentru ochirea precisă a ţintei.
Durata unui calcul complet pentru executarea focului nu depăşeşte 0,2-0,4 secunde,
putându-se obţine în acest fel un timp redus de reacţie până la determinarea şi
materializarea corecţiilor de tragere. Din datele obţinute din exploatarea S.C.F. existente în
ţară, rezultă că, timpul mediu necesar pentru a lovi o ţintă aflată la 1500 m este de 14 s, în
cazul utilizării SCF-ului, din care 1,5-2 s reprezintă timpul de zbor al proiectilului până la
ţintă. De asemenea, calculul balistic permite creşterea semnificativă a probabilităţii de
lovire din primul foc a unei ţinte mobile (peste 95% pentru ţinte aflate la 1500m şi mai mult
de 90% pentru ţinte aflate la 2000m .

Figura nr. 7
O comparaţie sugestivă poate fi făcută cu ajutorul graficelor din figura 7, care
reprezintă probabilitatea de lovire a unei ţinte fixe de 2,3x2,3 m, dispusă la distanţe diferite
şi ochite cu ajutorul unei lunete simple (a) sau cu ajutorul unui SCF (b).
Se remarcă creşterea semnificativă a probabilităţii de lovire, în special la distanţe mari
de angajare a luptei. Din cele prezentate rezultă că toate eforturile se depun pentru creşterea

11
probabilităţii de lovire a ţintei cu primul proiectil tras, chiar din mers, cu un timp de
pregătire a tragerii cât mai redus şi cu o eficacitate maximă la ţintă.
Într-o luptă dusă între tancuri, care de multe ori durează câteva minute, câştigarea
unor secunde poate fi decisivă pentru obţinerea victoriei.
Proiectarea şi realizarea unor SCF-uri din ce în ce mai complexe va duce la creşterea
eficacităţii şi şanselor de succes în luptă a tancurilor moderne.

În concluzie, echiparea mijloacelor de luptă blindate cu sisteme de conducere a

focului devine o necesitate în condiţiile câmpului de luptă modern, punând în evidenţă
performanţele şi caracteristicile principale ale acestor mijloace: manevrabilitatea în câmpul
tactic, protecţia faţă de ameninţările adversarului şi autonomia în luptă. Realizarea unor
sisteme de conducere a focului performante a fost posibilă şi datorită dezvoltării
tehnologiilor de vârf, în special în domeniul optoelectronicii şi tehnicii de calcul.
Producătorii principali de tancuri din lume acordă o importanţă deosebită conceperii
şi dezvoltării unor noi produse, cu caracteristici superioare, desfăşurând acţiuni complexe,
bine susţinute financiar, de la definirea şi validarea soluţiei, până la dezvoltarea tehnologică
şi fabricaţia de serie. Perioada asimilării unui nou produs fiind destul de mare, aceasta îi
obligă pe producători ca, în paralel cu fabricaţia de serie, să desfăşoare şi un proces continuu
de modernizare a echipamentelor şi sistemelor din generaţiile mai vechi în scopul menţinerii
acestora în dotare sau pentru export.

12