Sunteți pe pagina 1din 5

Formele educatiei

Educaţia reprezintă activitatea socială complexă constituită din ansamblul


acţiunilor conştiente, sistematice şi organizate, desfăşurate cu scopul formării şi
dezvoltării personalităţii umane în concordanţă cu nivelul de dezvoltare al societăţii si
constituie factorul hotarator al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei. Are o functie
sociala, fiind intermediarul intre om si conditiile de mediu.
Scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este susceptibil
(Kant, 1992, p.17)
Influenţele educative acţionează permanent asupra fiecărei persoane. În funcţie
de caracterul acestora: sistematizat, organizat, spontan, putem clasifica formele educaţiei
în: educaţie formală, nonformală şi informală.
Educaţia formală. Termenul „formal” provine din latinescul formalis care este
tradus organizat, oficial. Acest tip de educatie se realizează în cadrul instituţiilor
specializate (grădiniţe, şcoli, universităţi, centre de perfecţionare etc.) cu scopul formării
şi dezvoltării personalităţii umane în plan intelectual, moral, estetic, fizic şi tehnologic, pe
baza unor documente oficiale (planuri de învăţământ, progarame şcolare, manuale
şcolare, cursuri etc.).
„Educaţia formală valorifică activitatea de educaţie⁄instruire organizată în cadrul
sistemului de învăţământ sub îndrumarea unor cadre didactice specializate. „Evaluarea in
cadrul educatiei formale revine cu deosebire fiecarui cadru didactic si institutiei in
ansamblu.” (Cozma, 1988, p.49).
Printre obiectivele specifice educatiei formale, se pot enumera
♦ Introducerea individului în tainele muncii intelectuale organizate.
♦ Posibilitatea de a formaliza cunoştinţele, plecând de la achiziţii istorice şi practici
reieşite din acţiune.
♦ Recunoaşterea achiziţiilor individuale.
♦ Formalizarea şi concretizarea achiziţiilor în alte modalităţi educative pe plan social.
Educaţia nonformală.Termenul „nonformal” provine şi el din latină, de la
nonformalis care are sensul „în afara unor forme special/oficial organizate”. Educaţia
nonformală include: activităţi situate în afara clasei (cercuri pe discipline
transdisciplinare; ansambluri artistice, sportive, culturale; întreceri, competiţii,
concursuri, olimpiade şcolare) şi activităţi situate în afara şcolii (activităţi perişcolare)
excursii, vizite, tabere, cluburi, universităţi populare, vizionări de spectacole, expoziţii,
mediatecă, videotecă etc. şi activităţi paraşcolare: cursuri de perfecţionare, reciclare – cu
programe speciale de educaţie permanentă).
Termenul nonformal desemneaza o realitate educationala mai putin formalizat , dar
intotdeauna cu efecte formative. ( Cozma, 1988, p.50). Actiunile incluse in acest
perimetru se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate si vin in intampinarea intereselor
variate, individuale ale elevilor. In unele situatii, acest timp de educatie poate fi o cale de
ajutor pentru cei care au sanse mai mici de a accede la o scolarizare normala saraci,
izolati, locuitori din zonele retrase, tineri in deriva, persoane cu nevoi speciale(De.
Landsheere, 1992, p.566)
Printre obiectivele acestei educatii , se pot enumera:
-sustinerea populatiei in vederea exploatarii eficient a resurselor locale si personale
-alfabetizarea
- desfasurarea profesionala sau initierea intr-o noua activitate
-educatia pentru sanatate sau timpul liber, etc
In mod concret , aceste actiuni se exercita prin intermediul cercurilor, concursurilor,
olimpiadelor scolare si sunt initiate fie de scoala, fie de organizatiile de copii si tineret, de
organizatiile de parinti, etc. Activitatile sunt coordonate to de specialisti (profesori,
tehnicieni, cercetatori, etc), dar care „isi joaca rolurile mai discret, asumandu-si adesea
misiunea de animatori sau de moderatori” (Vaideanu, 1988, p.231)

_______________
1. Sorin Cristea, Dicţionar enciclopedic de pedagogie, Editura DPH. , Bucureşti, 2015,
pag. 112-113
Raportul educatiei nonformale cu educatia formala este unul de
complementaritate(Cozma, 1988, p.50), atat sub aspectul continutului, cat si sub aspectul
modalitatilor si formelor de realizare.
Educaţia informală. În limba latină, informis, informalis înseamnă spontan,
neaşteptat. Aceasta cuprinde ansamblul influenţelor cu efecte pedagogice exercitate în
mod spontan şi continuu asupra personalităţii umane. Aceste influenţe care se răsfrâng
asupra individului în practica de toate zilele, la nivelul familiei, localităţii, grupurilor
sociale, comunităţii şi al mass-mediei, acţionează neintenţionat şi adeseori sunt infuzate
inconştient în gândirea şi comportamentele indivizilor. . Învăţarea de tip informal este (V
ăideanu, G., 1988):
♦ foarte inegală de la elev la elev;
♦ învăţarea semiformală = studiul independent, orientat de profesor, dar realizat acasă;
♦ învăţare realizată în împrejurări diferite;
♦ învăţare în domenii puţin frecventate de şcoală: cosmosul, viaţa oceanelor etc.;
♦ numai unele informaţii devin cunoştinţe;

Deşi cele trei tipuri de educaţie: formala, nonformală şi informală au plaje proprii de
acţiune, ele funcţionează împreună, interdependente şi complementare în acelaşi timp. În
procesul educaţional toate formele sunt prezente şi în acelaşi timp necesare, deoarece
numai aşa se pot întâmpina şi rezolva situaţiile de învăţare în care este pusă fiinţa umana.

Mediile educationale

In sens general mediul include toti factorii naturali, artificiali si socio-umani


(socioculturali) care pot influenta individul; „mediul si individul constituie doua entitati
corelative cu functii complementare, prima oferind posibilitati nelimitate pentru actiunea
celeilalte, iar aceasta imbogatind si diversificand componentele celei dintai“ .

Principalele medii educationale sunt:familia, scoala, institutiile de ocrotire sociala,


institutiile extrascolare culturale, mediul si comunitatea profesionala, comunitatea
religioasa, comunitatea nationala si cea internationala.

Familia este cel mai important factor cu care coopereaza scoala in procesul
educational. Cum scoala detine atuul calitatii actului educational, prin insusi profilul
dascalilor, ea are obligatia sa realizeze o corecta si competenta informare a parintilor cu
privire la ceea ce acestia au de facut, in vederea realizarii unui front comun in procesul
educational. Climatul familial adecvat, modelele de comportament ale părinţilor, regimul
vieţii în familie în general sunt determinante pentru copilul în formare. Rolul familiei este
foarte important în dezvoltarea copilului, din punct de vedere fizic, intelectual, moral,
estetic.
În cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, precizia vocabularului
şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această
direcţie. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din
cunoştinţele uzuale. Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale
copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. În familie se
formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea,
sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile
încredinţate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult,
reprezentand un model pentru copil.
Scoala – Un factor important al educatiei sistematice si continue, il constituie
scoala.La nivelul acestei institutii, educatia ajunge intr-un stadiu de maxima dezvoltare si
se realizeaza in forme diverse, cel mai adesea prin activitati in comun, elevii invatand
unii de la altii. Situatiile de invatare sunt construite premeditat de factorii responsabili din
perimetrul acestei institutii(gradinita, scoala, universitate), iar continuturile care se
transimt sunt selectate cu grija dupa criterii psihopedagogice.
Importanta mass-mediei, ca factor care contribuie la educarea atat a tinerilor, cat
si a adultilor, este unanim recunoscuta. Mass-media formeaza al patrulea mediu constant
de viata al copilului, alaturi de cel familial, de cel scolar si de anturajul obisnuit de relatii.
Mass-media nu se substituie scolii, iar influenta sa este complexa, reprezentand un
element fundamental in relatia dintre om si mediul inconjurator.
Biserica completeaza opera educativa inceputa de parinti si se dovedeste
a fi o modalitate complementara alaturi de scoala in materie de formare spirituala
si de educatie morala.
ONG urile sunt medii prielnice de formare si informare a indivizilor.
Diversele activitati desfasurate in cadrul acestor organizatii
reprezinta modalitati de formare a tinerilor, de educatie a adultilor, de petrecere a
timpului liber.
Educaţia durează pe tot parcursul vieţii şi are ca scopul să dezvolte
responsabilităţi şi independenţe. Prin educaţie indivizii pot să se valorifice si să se ridice
la nivelul aşteptărilor societăţii .

.
________________
2. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2003, pag. 27-28
Procesul de socializare. Familia ca grup de socializare primară

,
Referinţe bibliografice

1. Băran – Pescaru, Emilia – „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Editura


Aramis, Bucureşti, 2004
2. Bistriceanu, Corina – „Sociologia familiei”, Editura Fundaţiei „România de mâine”,
Bucureşti, 2005
3. Cristea, Sorin – „Dicţionar de pedagogie”, Editura DPH,Bucureşti, 2015
4. David, Eugen –„ Introducere în sociologie”, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
5. Dima, Silvia – „Cei şapte ani de acasă”, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti, 1999
6. Hayes, Nicky ⁄ Orrell, Sue – „Introducere în psihologie”, ediţia a III-a, Editura BIC
ALL, Bucureşti, 2003
7. Macavei, Elena – „Pedagogie. Teoria educaţiei”, Editura Aramis, Bucureşti, 2001
8. Mara, Daniel –„ Educaţie pentru educaţie”, Editura ALMA MATER, Sibiu, 2006
9. Mitrofan, I., Mitrofan, N. – „Familia de la A la Z”, Editura Ştiinţifică, 1991
10. Nicola, Ioan – „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Aramis, Bucureşti, 2000