Opera literara “Moara cu noroc” apartine genului epic, iar ca specie literara este o nuvela psihologica.

Nuvela este specia literara a genului epic in proza, avand dimensiuni cuprinse intre povestire si roman in
care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.

Nuvela psihologica este tipul de nuvela axat pe conflictul interior al

personajului in care actiunea urmareste declinul acestuia sub aspect moral si
spiritual.

a si caracteristici, nuvela psihologica surprinde personaje din toate mediile

sociale: negustori, targoveti, hangii, porcari, tarani, etc. Se urmareste
dezumanizarea personajului influentat de bani sau dorinta de imbogatire. Apar
ca motive literare: banul, averea, mostenirea. Se urmaresc stari sufletesti si
trairi aparte: frica, alienarea, erosul, obsesia, toate surprinse prin procedeul
analizei psihologice, ca mijloc de investigare a psihologiei umane. Conflictul
interior este puternic si surprins in opera in detrimetul celui exterior. Deobicei,
se realizeaza valorificarea morala a textului de analiza psihologica.

Elemente ale realismului prezente in opera sunt tema de inspiratie, viata

sociala, surprinderea diferitelor categorii sociale, punandu-se in evidenta
conflictul dintre ele. Personajul este vazut in evolutie realizandu-se o analiza
psihologica a acestuia. Este surprins un mediu social caracterizat sub toate
aspectele, in care personajul isi gaseste locul si propriul destin. Apare
degradarea individului si tema de inspiratie prezinta o realitate
neinfrumusetata in care limbajul joaca un rol esential.

Titlul operei, din punct de vedere morfologic este alcatuit din doua
substantive comune. In sens denotativ, face referire la un spatiu amenajat
pentru a se macina cereale si sansa. In sens conotativ, titlul ilustreaza in
primul rand, ironia naratorului pentru soarta personajului principal. Locul luat
in arenda, o fosta moara transformata in han ar trebui sa aduca prosperitatea
celui care se muta acolo, insa norocul in acel loc nu si-l face hangiul ci ii este
impus de catre Samadau. Deci, moara cu noroc, este un loc nefast care
datorita influentei negative exercitate in special de Samadau, isi va pune
amprenta si asupra personajului principal care parcurge toate treptele
decaderii.
Tema, specifica nuvelei psihologice o constituie dezumanizarea sub influenta
nefasta a banului. In cele 17 capitole se urmareste caderea continua sub
aspect moral si spiritual a personajului literar Ghita, surprinsa si prin
intermediul conflictului interior. Opera are o circulara, simetrica si atrage toate
personajele intr-un conflict major.

Expozitiunea prezinta carciuma de la Moara cu noroc ca fiind asezata la

rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati
intunecate. Descrierea drumului care merge la carciuma si a locului in care se
afla este prezentat in expozitiune. Ghita se dovedeste harnic si priceput la
inceput, iar primele semne ale bunastarii nu intarzie sa apara.

In incipit, personajul secundar mama lui, Ana (batrana) povesteste despre

faptul ca nu banii conteaza ci linistea sufleteasca, dar nu se baga in viata
tinerilor, lasand totul in voia destinului. Ea defapt simtea frica de schimbare,
de ceea ce va urma, mentionand “mi-e greu sa parasesc coliba in care mi-am
petrecut viata…ma cuprinde un fel de spaima”, dar nu-si paraseste copiii si
incearca sa se obisnuiasca cu ideea “si-mi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc
ca circiumarita”. Inceputul este simetric cu finalul deoarece se regaseste in
aceeasi ipostaza.
Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana pune
seama intamplarilor pe voia sortii si a destinului care isi urmeaza cursul.
Batrana se regaseste din nou la Moara cu noroc, impreuna cu copiii, dar de
data asta regretand situatia in care se afla.

Modurile de expunere au rol complex. Dialogul contribuie la caracterizarea

personajelor, iar descrierea ofera o imagine a reperelor spatio-temporale.

Limbajul este regional, popular si arhaic. In text exista zicale si proverbe (mai
ales ale batranei) la inceput si la sfarsit.
Nuvela „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici a apărut în anul 1881, în volumul
„Novele din popor”. Fiind o nuvelă psihologică, realistă, accentul este pus pe
felul în care sunt construite personajele și relația dintre acestea. Totodată, este
scos în evidență și caracterul moralizator al operei: dorința de îmbogățire cu
orice preț poate crea un dezechilibu.

Nuvela lui Ioan Slavici reflectă foarte bine viziunea autorului asupra satului
românesc, iar acest lucru este redat atât prin complexitatea personajelor, cât și
prin autenticitatea universului creat.

Titlul nuvelei „Moara cu noroc” este același cu numele hanului situat la o

răscruce de drumuri, iar precizarea nu este întâmplătoare pentru că
marchează, totodată, o răscruce în destinele eroilor. În cazul acesta, moara
este un loc blestemat, diabolic, care va „măcina” destinul personajelor, iar
norocul pe care îl aduce este doar aparent. În esență, ea este purtătoare de
ghinion

Tema nuvelei este reprezentată de consecințele negative pe care le are

patima banului asupra sufletului uman. Nu întâmplător, opera începe cu un
sfat înțelept rostit de bătrâna soacră a protagonistului: „- Omul să fie
mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia: ci liniştea colibei tale te
face fericit”. Această reacție are loc la aflarea veștii că Ghiță (personajul
principal) dorea să ia în arendă hanul „Moara cu noroc”.

Tema nuvelei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici se referă la setea de îmbogățire

și la consecințele grave pe care aceasta le are, sugerându-se faptul că banul
poate duce la degradarea ființei umane

„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, iar acest lucru este scos în
evidență de numeroasele transformări prin care trece personajul principal al
operei.
Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, de factură realistă întrucât
pune accentul pe cunoașterea sufletului omenesc, dimensiunea psihologică
evidenţiindu-se prin caracterul moralizator, conflictul interior, tematică,
relația dintre personaje sau modalitățile de caracterizare ale acestora. Nuvela
oglindește viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii satului
românesc și se remarcă nu doar prin autenticitatea

iziunea despre lume a scriitorului este vizibilă în modul de construcţie a

personajului său, întrucât Slavici, fidel crezului său realist, consideră că personajele
autentice se află în continuă transformare, ele având atât calităţi, cât și defecte,
asemenea oamenilor din realitatea zilnică. De aceea, la început, Ghiţă era un bărbat
muncitor, onest și iubitor în relaţia cu familia sa. Iniţial, dorinţa de îmbogăţire este
firească, ea nedepăṣind limitele normalului. Apariţia Sămădăului
determină dezumanizarea gradată a protagonistului, acesta devenind slab, laș, lipsit
de demnitate...

Tema sa principală este patima înavuțirii și efectele acesteia asupra

caracterului uman, întrucât este vorba despre o nuvelă psihologică. Nuvela
este specia literară a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, în care există
un conflict puternic, fiind accentuat îndeosebi portretul complex al unui
personaj.

Perspectiva narativă se referă la modalitatea de prezentare a subiectului unei

opere epice, a tuturor evenimentelor prin a căror înlănţuire se realizează acţiunea
acesteia. Naraţiunea la persoana a III-a prezentă în Moara cu noroc se caracterizează
prin existenţa unui naratorcare nu este prezent în povestire ca actor. Punctul de
vedere auctorial constă în prezentarea universului operei din punctul de vedere al
naratorului. Naratorul este o instanţă fictivă tipică a textului literar, care poate fi
considerat purtătorul de cuvânt al autorului abstract, dezvăluind poziţia acestuia printr-
un comentariu explicit. Verbele şi pronumele la persoana a III-a desemnează un narator
detaşat, care priveşte totul din afară şi expune ceea ce vede obiectiv, nefiind implicat în
acţiune (narator extradiegetic). Naratorul intră în relaţie directă cu naratorul (o altă
instanţă fictivă care desemnează cititorul fictiv în lumea romanesc ). Naratorul
omniscient este un narator extradiegetic, «o voce neutră, asemănătoare cu aceea
impersonală, dar care îşi însuşeşte până la identificare punctul de vedere al câte unui
personaj.» (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe). Omniscienţa îi permite să supravegheze
desfăşurarea acţiunii şi evoluţia evenimentelor, să ofere detalii despre personaje,
deoarece are acces la toate compartimentele vieţii sociale şi afective ale acestora.
Naratorul omniscient are o perspectivă supraordonată asupra evenimentelor, ştie totul
despre acţiune şi despre personaje.”

Dacă la început domină impresia de armonie, nemulţumirea lui Ghiţă rezultând din faptul că
oamenii nu preţuiesc în primul rând calităţile, ci averea, desfăşurarea acţiunii va contura
conflictul principal al nuvelei, cel dintre Ghiţă şi Lică Sămădăul. Atras de câştig, Ghiţă începe
să-şi piardă demnitatea, să devină un complice al lui Lică şi de aici se naşte un al doilea conflict,
interior, această prăbuşire sufletească este conştientizată de personaj, fiind unul dintre elementele
analizei psihologice. Ghiţă face totuşi alegerea greşită, ştiind că aceasta îl va îndepărta de familie
şi îl va expune dispreţului.

Conflictul interior, la început mai discret, va intensifica pe cel exterior, Ghiţă dorind spre
finalul desfăşurării acţiunii să se răzbune pentru poziţia inferioară pe care o are faţă de Lică şi
pentru faptul că a devenit aproape nelegiuit, eliberat de judecător din lipsă de probe, pentru
faptul că familia sa nu mai poate redobândi armonia iniţială....

Punând în balanţă dragostea de bani şi propria mândrie, Ghiţă începe însă a se simţi înjosit, tratat
de Lică asemenea unei slugi, de aceea începe să urzească răzbunarea faţă de cel care îl întrece în
cruzime, răutate şi cinism, sacrificând pentru această răzbunare tot ceea ce preţuieşte mai mult,
soţia şi propria viaţă.

Ceea ce constituie esenţa dimensiunii psihologice a personajului principal şi argumentează arta

lui Slavici este felul în care este prezentată, pe de o parte, îndepărtarea lui Ghiţă de familie, în
primul rând de Ana, cu care obişnuia să împărtăşească şi grijile şi bucuriile, dar, mai ales,
complexa relaţie pe care o are cu Lică Sămădăul ....”

O particularitate interesantă a acestui text (referitoare la relația dintre incipitul și finalul acestuia)
este aceea că discursul narativ este încadrat de vorbele bătrânei. Din acest punct de vedere,
ea devine atât personaj-reflector, cât şi purtătorul de cuvânt al naratorului. Încă din incipit
apare replica bătrânei, mama Anei: «Omul să fie mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit». Aceste cuvinte reprezintă, de fapt, morala
nuvelei, fiind exprimată sub forma unei vorbe din popor. (...) Finalul nuvelei marchează
soluționarea conflictelor, devenind astfel un final închis. Acesta este construit în manieră
simetrică, prin raportare la incipit. Din punct de vedere al conținutului, modul în care acțiunea
se încheie ilustrează principiile morale ale lui Slavici, dar și pe cele ale altor scriitori ardeleni
(Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu).
Nuvela este alcătuită pe 17 capitole, iar acţiunea se desfăşoară între două repere temporale
distincte, între Sfântul Gheorghe şi Paşte, pe parcursul unui an de zile.

Personajul principal al operei este ilustrat de Ghiţă, un cizmar care renunţă la viaţa lui tihnită şi ia în
arendă moara cu noroc.

Incipitul şi finalul contin vorbele soacrei lui Ghiţă şi conferă un caracter simetric nuvelei.

În incipitul textului bătrâna afirmă că “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, daca e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Prin acest mesaj etic, izvorât dintr-o înţelepciune
bătrânească dar şi o vastă experienţă de viaţă, soacra lui Ghiţă vrea să sublinieze faptul că cel mai
important este “liniştea colibei”, adică armonia de familie.

În final cârciuma este arsă, apa şi focul mistuie totul. Singurele personaje care scapă sunt bătrâna şi
copii care fuseseră plecaţi la Sărbătoarea de Paşte. Bătrâna afirmă că „aşa le-a fost dat”.

Modul de expunere predominant în opera de faţă este naraţiunea. Aceasta este heterodiegetică,
realizată la persoana a III-a. Naratorul este omniscient si omniprezent. Este omniscient deoarece
ştie mai multe decât personajele sale şi omniprezent pentru ca le hotărăşte soarta ca un regizor
universal.

O primă scenă semnificativă este redată de monologul lui Ghiţă: „Ei! Ce să-mi fac?…Aşa ma lăsat
Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e ceva în mine mai tare decât voinţa mea?”. Din care putem deduce
că personajul nostru are un caracter slab, el nu încearcă să se schimbe, ci pune vina în seama lui
Dumnezeu.

O a doua scenă semnificativă este „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui
Lică” din care putem concluziona că Ghiţă pune familia pe planul al doilea, iar banii pe primul loc.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic,
concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la
desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros
construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.

ema nuvelei susţine caracterul realist (oglindirea vieţii sociale), dar şi pe cel psihologic al nuvelei:
efectele nefaste, dezumanizante ale dorinţei de înavuţire, în contextul societăţii ardeleneşti de la
sfârşitul secolului al XlX-lea.
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de
la Sf. Gheroghe până la Paşte. Nuvela alcătuită din 17 capitole are un subiect concentrat şi o
structură narativă complicată.

Nuvela are un final moralizator: destinul vinovaţilor nu poate fi schimbat, sancţionarea lor e pe
măsura faptelor săvârşite. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copii lui Ghiţă.
Focul, simbolul purificării, şterge urmele tuturor faptelor josnice din acest loc. Bătrâna îşi ia nepoţii şi
pleacă (spre a-i salva din spaţiul malefic), crezând că într-o lume care respectă norma moralei,
aceştia vor avea un alt destin. Nuvela se încheie tot cu vorbele ei: „Se vede c-au lăsat ferestrele
deschise! Zise ea într-un târziu. Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data!” . Astfel,
bătrâna simbolizează înţelepciunea şi cumpătarea; ea este purtătoarea mesajului moralizator al
nuvelei, iar semnificaţia cuvintelor rostite în deschiderea acţiunii este profundă.

Nuvela are o constructie simetrica, se dechide si se incheie cu vorbele batranei (tehnicapunctului de

vedere), personaj episodic, dar care exprima cu autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei.
Citatul din incipit: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia,ci linistea colibei
tale te face fericit”, anticipeaza actiunea nuvelei, destinul tragic al protagonistilor si reflecta tema operei
literare. Iar in cel din final: “asa le-a fost data”, batrana pune totul pe semaadestinului, nu se revolta
impotriva situatie tragice, accepta cu resemnare cle intamplate deoareceeste constienta ca omul nu
poate sa lupte impotriva propriei sorti. Batrana este un “alter ego” al

autorului, vocea delegate de acesta sa prezinte propria conceptie despre viata, ea nu are identitate
sieste denumita simbolic astfel pentru a se evidential intelepciunea ei izvorata dintr-o amplaexperienta
de viata

Actiunea

se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu semnificatiereligioasa: de la Sfantul
Gheorghe pana la Paste si are loc in a doua jumatate a secolului al-XIX-lea. Spatiul este reala,
transilvanean, in apropiere de Ineu

In

expozitiune

ne sunt prezentate vorbele batranei, care este adepta pastrarii traditiei, intimp ce Ghita, capul familei,
un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda carciumade la Moara cu noroc, pentru a
castiga rapid bani. Tot aici este descris si locul unde se afla situatemoara si a drumului spre aceasta
Nuvela aparţine

realismului

clasic prin imaginea veridică a realităţii sociale laînceputul secolului al XX-lea, în Ardeal; tema şi motivele
aparţin realismului; conflictul predominant interior, dar şi social; fixarea exactă în timp şi spaţiu de la
începutul operei;determinarea socială a personajelor şi complexitatea acestora; stilul sobrul,
uneoriimpersonal şi perspectiva narativă şi tipul de narator (omniscient, omniprezent şineimplicat)Tot
de realism ţine şi interesul pentru analiza psihologică (

nuvelă psihologică

), prin temă, conflictul predominant interior, investigarea psihologică a personajului,folosindu-se ca

tehnică analiza psihologică şi monologul interior.

Titlul

capătă valenţe ironice. Cuvântul „Moara” este sinonim cu „han”, motivfrecvent în literatura interbelică.
Fixează indicele spaţia predominant. Cuvântul „cunoroc”, raportat la desfăşurarea evenimentelor,
capătă o încărcătură ironică pentru căspaţiul se dovedeşte a fi nefast pentru familia protagonistului.

Tema

susţine caracterul realist, dar şi pe cel psihologic al nuvelei: efectele nefasteşi dezumanizante ale
dorinţei de înavuţire, în contextul societăţii ardeleneşti de laînceputul secolului al XX-lea. Alte teme se
mai întâlnesc în nuvelă sunt tema familiei, adestinului şi tema iubirii. Tema este conturată şi de

motive

specifice realismului, cum ar fi motivul hanului sau al banului.

Conflictul

este predominant psihologic, cuprinde zbuciumul interior al personajului între dorinţa de înavuţire şi
dorinţa de a rămâne om cinstit. În plan secundar se dezvoltă şi un conflict social, determinat de dorinţa
eroului de a-şi schimba statutulsocial, iar pe de altă parte relaţia dintre el şi Lică.

Perspectiva narativă

a nuvelei este obiectivă, viziune din spate, aparţinând unuinarator omniscient, omniprezent şi
neimplicat, narator la persoana a III-a. Tehnicanarativă folosită este tehnica înlănţuirii cronologică şi
cauzală a secvenţelor.Acţiunea se desfăşoară la sfârşitul secolului XIX, început de secol XX, pe parcursul
unui an, având ca

reper temporal

două evenimente cu rezonanţă religioasă.(Sfântul Gheorghe şi Paştele). Ca

reper spaţial

întâlnim vestul Ardealului, între Ineu şiArdeal, la „Moara cu noroc”