TEMA 1.

ASPECTE GENERALE PRIVIND CONCEPTUL ŞI STRUCTURA ACHIZIŢIILOR

PUBLICE.

1.1 Conceptul şi obiectivele achiziţiilor publice.

1.2 Obiectul de studiu al achiziţiilor publice.
1.3 Structura şi organizarea achizițiilor publice.
1.4 Obiectivele achiziţiilor publice
1.5 Principiile de reglementare a achiziţiilor publice.

Obiective de referinţă:
 să definească noţiunea achiziţiilor publice;
 să identifice obiectul de studiu al achiziţiilor publice;
 să determine principiile de reglementare a achizițiilor publice;
 să estimeze locul şi rolul achiziţiilor publice în condiţiile economiei de piaţă;
 să argumenteze importanţa studierii achiziţiilor publice

1.1 Conceptul şi obiectivele achiziţiilor publice.

Achiziţiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităţilor,
organizare, publicitate şi de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizaţiile care sunt
finanţate total sau parţial de bugete publice (europene, naţionale centrale sau locale, donori
internaţionali). Pe piaţa de achiziţii publice, în limitele legii, autorităţile contractante sunt cele care fac
regulile jocului. Odată făcute ele trebuie să rămână neschimbate pe toată perioada de desfăşurare a
procedurii. Este opţiunea ofertanţilor dacă doresc să se implice în joc acceptând aceste reguli. Nimeni nu
va avea reguli opţionale sau discreţionare. Nimeni, în cadrul acestui joc, nu va beneficia de vreun
avantaj. Este, de asemenea, opţiunea ofertanţilor de a renunţa la joc în orice moment (de a nu mai
depune ofertă, sau de a nu semna contract, considerat de ofertant dezavantajos).
Autorităţile contractante trebuie să stabilească regulile de o asemenea manieră încât să se asigure
că sunt suficienţi ofertanţi implicaţi şi că respectă toate prevederile legale şi principiile de achiziţii
publice.
achiziții publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a prioritarilor,
organizare, publicitate si de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizațiile care sunt
finanțate total sau parțial de bugete publice (europene, naționale centrale sau locale, donori
internaționali).
Procesul de achiziții publice reprezintă ansamblul activităților ce se întreprind pentru : atribuirea,
încheierea, îndeplinirea unui contract de achiziție publica prin care se dobândesc, definitiv sau temporar,
produse, lucrări sau servicii.

1.2 Obiectul de studiu al achiziţiilor publice.

Toate organizaţiile au nevoie de intrări în procesul de producţie a unor bunuri şi servicii
provenind de la furnizori sau producători externi. în acest capitol vom examina rolul crescând al funcţiei
de achiziţii şi aprovizionare în gestiunea acestor intrări şi vom comenta modalităţile prin care această
activitate poate contribui la eficienta organizaţiei ca întreg.
Achiziţii publice de produse, lucrări şi servicii se supun prevederilor legale, indiferent de sursa de
finanţare, buget sau venituri extrabugetare, dacă:
1) autoritatea care efectuează achiziţiile este o autoritate contractantă conform prevederilor legale;
2) obiectul contractului nu intră sub incidenţa prevederilor legale pentru care nu este obligatorie
aplicarea prevederilor cu privire la achiziţiile publice:
a) contractul are caracter secret sau dacă implică măsuri speciale de securitate;
b) contractul se referă la implementarea şi exploatarea unui proiect cu participare internaţională;
c) contractul este de servicii şi se atribuie unui prestator el însuşi autoritatea contractantă şi care are
exclusivitate în prestarea acestor servicii;
d) contractul se referă la servicii excluse de la prevederile legale cu privire la o achiziţie public
În prezent, toate organizaţiile de succes consideră că achiziţiile sînt o activitate de importanţă
strategică esenţială. Cu toate acestea, nu toate entităţile economice sînt de părerea că achiziţiile
reprezintă o funcţie care ar fi cel mai bine executată de un departament specializat, existînd şi persoane
care cred că ar fi mai adecvat ca această activitate să fie desfăşurată cît mai aproape de punctul în care
sînt necesare bunurile şi serviciile achiziţionate. Am putea spune însă că majoritatea organizaţiilor mari
fac apel la serviciile unei echipe devotate de specialişti în achiziţii şi aprovizionare. Cartea de faţă se
referă la acest rol specializat.
Faptul că rolul strategic şi contribuţia funcţiei de achiziţii şi aprovizionare sînt recunoscute şi apreciate
de numeroase societăţi comerciale dominante ar putea însemna că deciziile strategice legate de achiziţii
sînt luate mai curînd la nivel de conducere decît la cel al unui manager de departament.
Sarcina principală a persoanelor cu funcție executivă din aceste servicii constă în a satisface
solicitările la adresa serviciului lor, respectând, în acelaşi timp, constrângerile unor bugete reduse. În
plus, specialiştii în achiziţii din organizaţi cum companiile de transporturi feroviare, transporturi aeriene,
telecomunicaţii şi electricitate contribuie la menţinerea nivelului de servire care le oferă ramura lor.
Dată fiind dimensiunea importantă a ramuri de activitate, se cheltuiesc sume enorme pentru proiecte
investiţii capitale, pentru întreţinere şi, în anumite cazuri, pentru acele de bunuri destinate
comercializării, în mod evident, pentru a asigura abilitatea acestor ramuri, este important ca funcţia
achiziţiilor să fi cutată cu eficacitate, în cadrul unui sistem de gestiune eficient.
1.3 Structura şi organizarea achizițiilor publice.
Aici ne vom interesa de modul de organizare prin prisma raportului cu achiziţiile, însă este
evident că discuţia trebuie să vizeze întreprinderea ca întreg. Achiziţiile sînt, la urma urmei, o funcţie
care interacționează cu celelalte funcţii dintr-o întreprindere. Ele nu operează azi căci nici o organizaţie
nu există pur şi simplu pentru a cumpăra anumite bunuri. Rezultă, aşadar, că aspectele de comunicare/
coordonare ale cărei organizaţii ar trebui să reprezinte principalul considerent în accesul de concepere a
oricărei structuri organizaţionale.
Cât priveşte cea mai potrivită structură pentru un caz specific, esenţial să păstrăm în vedere ideea
sugerată mai devreme şi anume că nu există structură de organizare general aplicabilă. Fiecare
întreprindere este diferită de celelalte în mai multe privinţe. Astfel, în analiza caz concret vor trebui luaţi
în considerare mai mulţi factori. De exemplu dimensiunea organizaţiei, tipul de piaţă pe care o
deserveşte aceasta, tehnologiile şi procesele de producţie implicate, tipul de oameni angajați:
accesibilitatea pieţelor pe care operează întreprinderea şi vârsta întreprinderii mod clar, structura
organizatorică a unei companii care are şase grupe diferite de produse, câteva dintre ele fiind
comercializate pe pieţe diferite, va fi obligatoriu diferită de cea care s-ar potrivi unei întreprinderi cu un
singur produs. Iar în ceea ce priveşte funcţia achiziţiilor, importanţa acesteia pentru sistemul
întreprinderii va influenţa rolurile care .îi vor fi atribuite în structura organizatorică şi, bineînţeles,
modul în care va fi concepută această structură şi sistemele sale conexe.
Printre alte influenţe care vor afecta modelul de organizare al unei întreprinderi se numără:
amplasarea geografică, tipul de piaţă deservită (de exemplu, internaţională sau de stat), durata
perioadei de gestaţie din procesul de dezvoltare a produselor (de regulă, cu cât mai scurtă este această
perioadă, cu atât mai dinamică trebuie să fie întreprinderea) şi înclinaţia celor care conduc
întreprinderea spre a stimula sau a reprima atât creativitatea cât şi spiritul întreprinzător.
Metodele de sistem. Pentru a explica modul în care sânt concepute structurile organizaţionale
sânt utilizate adesea metodele de sistem. Conceptul de bază este că, pentru a fi eficace, orice sistem
trebuie să fie echilibrat. Argumentul avansat este că scopul principal ar trebui să fie eficacitatea
întregului sistem şi nu adoptarea unei metode de suboptimizare, de exemplu, prin urmărirea eficienţei
departamentale (a achiziţiilor). Altfel, achiziţiile şi-ar putea atinge obiectivele în detrimentul restului
organizaţiei. Un exemplu pe care l-am putea invoca pentru a ilustra cele spuse ar fi situaţia în care
achiziţiile, în scopul de a face economii, cumpără stocurile necesare pentru un an de activitate,
 economisind, să zicem, 10.000, însă această decizie îi costă pe ceilalţi membri ai organizaţiei
(finanţele, depozitele, controlorii stocurilor, de exemplu) o sumă care ar putea fi cu mult mai mare
decât cele 10.000 economisite de achiziţii. Cu cât mai integrate sânt sistemele, cu atât mai uşor sânt de
identificat implicaţiile în termeni de costuri ale oricărei măsuri care determină o organizaţie să se abată
de la luarea deciziilor dintr-o perspectivă funcţională, optând pentru un punct de vedere care ia în
considerare organizaţia ca întreg.
Teoreticienii sistemelor identifică, de regulă, patru tipuri de sisteme. Acestea sânt:
1. Sistemele de adaptare, care, după cum o sugerează chiar denumirea lor, vizează adaptarea
organizaţiei la mediul său, gestionarea schimbărilor, uneori rapide, cu care se confruntă organizaţia şi
asigurarea adoptării politicilor adecvate, astfel încât să se garanteze continuitatea desfăşurării unei
activităţi eficace.
2. Sistemele de operare, care vizează funcţionarea de zi cu zi a întreprinderii, de la intrări, prin
procesul de producţie şi până la ieşiri. Aceste sisteme vizează nu numai fluxurile de materiale şi
produse, ci şi fluxurile băneşti.
3. Sistemele de informare, care sânt „antenele" organizaţiei, deoarece nici unul din celelalte tipuri
de sisteme nu poate funcţiona fără informaţii.
4. Sistemele de întreţinere, care există pentru a întreţine funcţionarea eficace a organizaţiei. Ele
includ sistemele de control, aşa-numitele sisteme de „recompense-sancţiuni" şi mecanismele de
coordonare care conectează organizaţia cu alte sisteme.
1.4 Obiectivele achiziţiilor

Discuţia precedentă a evocat câteva aspecte ale obiectivelor achiziţiilor, care sânt acum prezentate
sintetic.
O definiţie bine cunoscută a obiectivelor funcţiei de achiziţie astfel: a cumpăra materii prime şi
materiale de calitate adecvată, la momentul adecvat, în cantitate adecvată, din sursa adecvată şi la preț
adecvat. Această formulare destul de stereotipică este criticată de motivul că este cam superficială şi
simplistă. Pentru a înțelege scopul prezentei lucrări şi ținând cont de nevoia de eficacitate a achizițiilor
în cadrul echipei manageriale, sugerăm următoarea formulare larg a obiectivelor funcţiei de achiziţii:
• A aproviziona organizaţia cu un flux constant de materiale şi necesare pentru a face faţă nevoilor
acesteia.
• A asigura continuitatea aprovizionării prin întreţinerea unor; eficace cu sursele de aprovizionare
existente şi prin dezvoltare laţii cu alte surse, fie ca alternative, fie pentru a face faţă unor nevoi
emergente sau planificate.
• A cumpăra cu eficienţă şi economie, obținând, prin mijloace cel mai bun raport preţ-calitate
pentru fiecare unitate monetară cl
• A gestiona stocurile astfel încât să se ofere cel mai înalt nivel de deservire posibil
utilizatorilor, la cel mai scăzut nivel al costurilor.
• A întreţine relaţii solide de cooperare cu alte departamente, oferind informaţii şi consultanţă pe
măsura necesităţii, în scopul de a asigura funcţionarea eficace a organizaţiei ca ansamblu.
• A perfecţiona personalul, politicile, procedurile şi organizarea astfel încât să se asigure
realizarea obiectivelor menţionate anterior.
în plus, am putea adăuga şi câteva obiective mai specifice, cum ar fi:
• A selecta cei mai buni furnizori de pe piaţă.
• A contribui la obţinerea unei proiectări eficace a noilor produse.
• A proteja structura costurilor companiei.
• A menţine un echilibru corect între calitate şi valoare.
• A monitoriza tendinţele de pe piaţa de aprovizionare.
• A negocia de manieră eficace, în scopul de a colabora cu furnizori ca vor urmări obţinerea unor
avantaje reciproce prin intermediul unor performanţe economice superioare.
1.5 Principiile de reglementare a achiziţiilor publice.
Principiile de reglementare a relaţiilor privind achiziţiile publice. Reglementarea relaţiilor privind
achiziţiile publice se efectuează în baza următoarelor principii:
a) utilizarea eficientă a finanţelor publice şi minimalizarea riscurilor autorităţilor contractante;
 b) transparenţa achiziţiilor publice;
c) asigurarea concurenţei şi combaterea concurenţei neloiale în domeniul achiziţiilor publice;
d) protecţia mediului şi promovarea unei dezvoltări durabile prin intermediul achiziţiilor publice;
e) menţinerea ordinii publice, bunelor moravuri şi siguranţei publice, ocrotirea sănătăţii, protejarea
vieţii oamenilor, florei şi faunei;
f) liberalizarea şi extinderea comerţului internaţional;
g) libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor;
h) tratament egal, imparţialitate, nediscriminare în privinţa tuturor ofertanţilor şi operatorilor
economici;
i) favorizarea operatorilor economici rezidenţi ai Republicii Moldova în măsura în care aceasta nu
contravine normelor de drept internaţional, parte a cărora este Republica Moldova;
j) asumarea răspunderii în cadrul procedurilor de achiziţie publică.
În acest sens, cadrul legislativ european pentru achiziţiile publice enunţă 7 principii:
1. nediscriminarea
2. tratamentul egal
3. recunoaşterea reciprocă
4. transparenţa
5. proporţionalitatea
6. eficienţa folosirii fondurilor publice
7. asumarea răspunderii
Aceste principii reprezintă baza directivelor Uniunii Europene şi cadrul în care s-a dezvoltat legea
achiziţiilor publice. Legea nu acoperă toate aspectele ce pot apărea în activitatea de achiziţii publice şi
anumite aspecte ipotetice sunt greu de reglementat. Atunci când o autoritate contractantă nu regăseşte
în lege aspectul cu care ea se confruntă în viaţa reală, poate face recurs la principii. Dacă nici unul din
aceste 7 principii nu este încălcat, atunci, acţiunile întreprinse de autoritatea contractantă sunt corecte.
Nediscriminarea. Asigurarea condiţiilor pentru concurenţa reală, indiferent de naţionalitate.
Respectarea principiului nediscriminării înseamnă că toate firmele trebuie să aibă şansa de a depune
oferte şi de a obţine contractul de achiziţie publică. Regulile după care se desfăşoară procedura sunt
stabilite de la bun început şi nu mai pot fi schimbate.
Tratamentul egal. Respectarea acestui principiu înseamnă stabilirea de reguli, cerinţe şi criterii
identice pentru toţi operatorii economici. Acest lucru înseamnă evitarea de contacte preferenţiale,
criterii de selecţie care să avantajeze unele firme şi să dezavantajeze pe altele.
Recunoaştere reciprocă. Respectarea acestui principiu înseamnă acceptarea tuturor produselor,
serviciilor şi lucrărilor oferite în mod legal pe piaţa Uniunii. Înseamnă, de asemenea, acceptarea
oricăror certificate şi calificări profesionale emise în orice stat membru al Uniunii.
Transparenţa. Acest principiu înseamnă punerea, de către autoritatea contractantă, la dispoziţia
tuturor a tuturor informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de
achiziţie publică. În slujba acestui principiu s-a pus Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SEAP.
Proporţionalitatea. Respectarea principiului proporţionalităţii înseamnă asigurarea corelaţiei între
necesitate, obiectul contractului şi cerinţele solicitate. Cu alte cuvinte, fiecărei achiziţii trebuie să i se
dea importanţa cuvenită atunci când se stabilesc cerinţele. Autoritatea contractantă se va asigura că
ofertantul are capacitatea de a duce eventualul contract la bun sfârşit, dar nu va pune condiţii
împovărătoare, excesive, care ar duce la eliminarea eventualilor ofertanţi.
Eficienţa folosirii fondurilor publice. Acest principiu înseamnă folosirea sistemului de concurenţă
liberă şi al criteriilor economice pentru atribuirea contractelor de achiziţii. Înseamnă obţinerea unui
raport optim între calitate şi preţ, obţinerea de valoare pentru banii investiţi.
Asumarea răspunderii. Conform acestui principiu trebuie să existe o determinare clară a sarcinilor
şi responsabilităţilor persoanelor implicate în procesul de achiziţie publică. În aplicarea prevederilor cu
privire la achiziţiile publice este necesară respectarea anumitor principii:
a) libera concurenţă – asigurarea condiţiilor prin care orice furnizor, executant de lucrări sau prestator
de servicii, indiferent de naţionalitate, să aibă dreptul, in condiţiile legii, să devină contractant;
b) eficienţa utilizării fondurilor publice – adică folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor de
evaluare pentru a se obţine cel mai bun raport efort (preţ)/calitate (utilitate);
c) transparenţa – punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a tuturor informaţiilor referitoare la
aplicarea procedurii de atribuire a contractului;
d) tratamentul egal – aplicarea nediscriminatorii a criteriilor de atribuire a contractului, astfel incat orice
ofertant să aibă şanse egale de a câștiga;
e) confidenţialitate – garantarea protejării secretului comercial şi a proprietăţii intelectuale a autorului.

Bibliografie selectivă:
1. Legea privind achiziţiile publice Nr. 96 din 13.04.2007, publicată în Monitorul Oficial Nr. 107-
111 din 27.07.2007.
2. Peter Bailz, David Farmer, David Jessop şi David Jones, Principii şi managementul achiziţiilor/ed
8-a. Trad. Rodica Leviţchi. Chişinău: ARC, 2004, 524 p.
3. Maria Ciubotaru, Veronica Ursu, Transparenţa achiziţiilor publice în municipiul Chişinău.
Chişinău: Bons Offices, 2007, 84 p.
4. Шишкова, А. Государственные закупки: От теории к практике / Адвокат. -2002. - № 12 - С.
51 – 57