RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN

PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

a)Congresul de la Viena (1814–1815) şi Sfânta Alianţă

 Au participat delegaţii din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai
importante au fost luate de Marile Puteri (Anglia, Austria, Rusia, Prusia).
 Personalităţi politice care au participat la Congres:
o Metternich (ministrul de externe al Austriei şi, din anul 1821, cancelar)
o Alexandru I – ţarul Rusiei,
o Nesselrode – ministrul de externe al Rusiei,
o Lordul Castlereagh – reprezentantul Angliei,
o Talleyrand – ministrul de externe al Franţei.

Principalele scopuri ale Congresului au fost:

 restaurarea ordinii conservatoare care exista în Europa înainte de izbucnirea
Revoluţiei Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste;
 eliminarea, prin stabilirea de noi graniţe, a urmărilor ocupaţiei franceze în
Europa;
 realizarea unui echilibru european;
 Între aliaţi au apărut neînţelegeri, mai ales în ceea ce priveşte problemele teritoriale.
Unitatea s-a refăcut datorită revenirii lui Napoleon Bonaparte din insula Elba şi instituirii
domniei sale de 100 de zile.
 Revenirea lui Napoleon (martie 1815) a determinat încheierea lucrărilor Congresului şi
semnarea Actului final (9 iunie 1815).
o Napoleon a fost învins definitiv în lupta de la Waterloo (15-18 iunie 1815).

Actul final (9 iunie 1815). Prevederi:

 teritoriul Franţei a fost readus la graniţele din anul 1792. Franţa trebuia să
plătească o despăgubire de război de 700 milioane franci şi să suporte ocupaţia
militară a Aliaţilor timp de 3-5 ani.
 Pe tronul Franţei a fost readusă dinastia de Bourbon iar noul
regim s-a numit Restauraţie.
 Numărul statelor germane a fost redus de la 360 la 38 (34 de state şi 4 oraşe
libere).
 Statele germane au fost organizate într-o Confederaţie condusă
de o Dietă cu sediul la Frankfurt prezidată de Austria.
 Marile Puteri obţineau anumite teritorii.
 Austria accepta să renunţe la Belgia care forma, împreună cu Olanda, Regatul
Ţărilor de Jos, condus de un rege din dinastia de Orania, regat considerat ca o
parte a barierei ridicate împotriva influenţei revoluţionare a Franţei.
 Din această barieră mai făceau parte Prusia Renană, Confederaţia
Germană, Confederaţia Elveţiană (acesteia din urmă i se
recunoşteau integritatea teritorială, neutralitatea şi organizarea
cantonală).

 Principii care au stat la baza noii ordini europene. Marile Puteri reunite la Viena,
bazându-se pe forţă şi ignorând drepturile popoarelor mici, au stabilit o nouă hartă a
Europei care era în favoarea statelor învingătoare. La baza stabilirii noii ordini
europene s-au aflat următoarele principii:
 legitimism (o teorie monarhică care considera un principiu fundamental al
statului dreptul la tron al dinastiilor conservatoare şi puterea absolută a acestora);
 restauraţia (care constă în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră
înlăturate prin revoluţie);
  conservatorism (aici, un principiu care susţine menţinerea vechilor regimuri
absolutiste din Europa);

Importanţa Congresului de la Viena

 Congresul de la Viena reprezintă o noutate din punct de vedere al securităţii
europene prin încercarea de a se pune bazele unui prim organism politic de
securitate.
 Fără a încheia un tratat, Marile Puteri se angajau să respecte reciproc interesele
celorlalţi în zonele lor de influenţă.
 Acest consens al Angliei, Austriei, Prusiei şi Rusiei este cunoscut în istorie sub
numele de „Concertul european”. Acesta avea rolul de a menţine echilibrul de
forţe stabilit în 1815 şi de a asigura stabilitatea şi pacea în Europa.

Urmări ale Congresului de la Viena

 Congresul de la Viena a stabilit o nouă ordine în Europa pentru menţinerea căreia a
fost înfiinţată Sfânta Alianţă (26 septembrie 1815). Împăratul catolic al Austriei, regele
protestant al Prusiei şi ţarul ortodox al Rusiei se angajau să-şi acorde ajutor reciproc pentru a
înăbuşi orice încercare de modificare a ordinii europene stabilite la Viena. Rolul principal în
cadrul acestei alianţe l-a avut cancelarul austriac Metternich („Jandarmul Europei”), cel care
jucase cel mai important rol în stabilirea „Noii Europe”.
 Impunerea „concertului european” (colaborarea marilor puteri europene pentru
rezolvarea problemelor continentului);
 Deciziile Congresului de la Viena au determinat anumite reacţii din partea societăţilor
aflate în evoluţie astfel încât perioada următoare a fost dominată de lupta ideilor liberale
şi naţionale împotriva ordinii stabilite la 1815;
 A început rivalitatea dintre Austria şi Prusia pentru dominaţie asupra spaţiului german;

b) Concertul european între anii 1815-1848

După 1815, în diplomaţia europeană a fost introdus conceptul de concertul european ca
efort al marilor puteri europene de a colabora în vederea menţinerii echilibrului pe continent.
După 1820, concertul european al Marilor Puteri se confruntă cu multe încercări violente de
contestare a sistemului impus la Viena:
 mişcările revoluţionare din Spania, Portugalia, teritoriile italiene şi teritoriile
germane din anii 1820-1821;
 În anul 1823, Franţa a fost trimisă de „Sfânta Alianţă” să reprime mişcarea
revoluţionară care izbucnise în Spania în anul 1820 sub conducerea lui Rafael
Riego. Această mişcare revoluţionară a favorizat războiul de independenţă a
coloniilor sud-americane condus de Simon Bolivar.
 S.U.A. s-a opus intervenţiei „Sfintei Alianţe” în coloniile spaniole şi portugheze din
America de Sud prin elaborarea „Doctrinei Monroe” (1823) prin care se menţiona
că S.U.A. nu se amestecă în politica europeană, iar statele europene nu trebuie să-
şi extindă sistemele politice în teritoriile aflate în sfera de influenţă a continentului
american;
 mişcarea revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu (1821);
 lupta antiotomană a sârbilor a fost condusă de Karagheorghe şi Miloş Obrenovici;
în anul 1829, Serbia a obţinut recunoaşterea autonomiei;
 războiul grecesc pentru independenţă; independenţa Greciei a fost recunoscută în
anul 1830;
 mişcările liberale şi naţionale din anul 1830 (Franţa, Belgia, Polonia); În 1830, în
Franţa s-a desfăşurat „revoluţia din iulie”, în urma căreia Dinastia Bourbon a fost
înlocuită cu dinastia d’Orleans, iar Franţa a devenit o monarhie constituţională. În
1830, Belgia şi-a obţinut independenţa de sub dominaţia Olandei.
 mişcările revoluţionare din 1848-1849;