Curs nr. 2 07.05.

2018

Managementul organizaţiei şcolare

Organizaţia educaţională

Organizaţia este o reuniune de oameni care lucreaza împreună pentru

realizarea unui scop comun.
O organizaţie presupune să întrunească următoarele însuşiri:
- este o activitate social-umană;
- scopurile pentru care funcţionează sunt formulate explicit;
- să cuprindă un număr semnificativ de oameni;
- să posede un grad ridicat de organizare şi instituţionalizare;
- să promoveze diviziunea muncii şi cooperarea socială;
- să fie reglementată, adică să cuprindă roluri bine definite;
- să aibă reglementat controlul aplicării regulilor;
- să îşi stabilească standarde de performanţă.
Teoria managementului vorbeşte de mai multe tipuri de organizaţii
calsificându-le după anumite criterii:
a) după beneficiarul primar:
- organizaţii avantajoase reciproc pentru toţi membri (ex. partidele);
- organizaţii de afaceri (ex. patronatul fiind beneficiarul);
- organizaţii care oferă servicii (ex. clientul-şcolile şi spitalele);
- organizaţii de interes public (ex. publicul larg – structurile de ordine publică –
poliţia);
b) după tipul activităţii şi finalităţii:
- organizaţii de producţie, producţie de bunuri ca şi activitate, iar ca finalitate
fabricile;
- organizaţii de întreţinere, finalitatea este socializarea (ex. şcolile);
- organizaţii adaptive, tipul de activitate este dezvoltarea teoriilor (ex. instituţiile de
cercetare);
- organizaţii manageriale şi politice, scopul fiind să aloce resurse, să coordoneze
(ex. departamente guvernamentale).
Responsabilităţile sociale ale organizaţiei sunt:
- organizarea socială propriu-zisă, serviciile fixe pentru societate;
- reacţia socială: satisfactia dorinţelor beneficiarului;
- sensibilitatea socială: implicarea şi prevenirea problemelor sociale (ex. prevenire
conflicte,etc.).
Într-o organizaţie se individualizează mai multe surse ale puterii. Acestea sunt
clasificate astfel: surse interpersonale şi surse situaţionale.
Între sursele interpersonale amintim: puterea de recompensare, puterea
coercitivă (sancţiune), puterea legitimă (alocată de organizaţia persoanelor d
esemnate să controleze activitatea), puterea de expert (aparţine celor care prin
activitatea lor câştigă un anumit statut şi influenţează organizaţia prin programele de
pregătire), puterea de referend (se refera la reputaţie, personalitate,charisma).
Între sursele situaţionale amintim:
- cunoaşterea (cei care au controlul asupra informaţiilor);
- resursele (furnizează principalele resurse ale organizaţiei);
- adoptarea deciziilor (cei care influenţează luarea deciziilor);
- reţelele (cei care controlează relaţiile organizaţiei cu alte organizaţii);
Cele mai importante strategii de utilizare eficientă a puterii şi de influenţare a
subordonaţilor sunt:
a) insistenţa;
b) obţinerea acordului membrilor organizaţiei;
c) coaliţia – mobilizarea persoanelor din organizaţie;
d) atitudinea prietenească;
e) constrângerea;
f) sancţionarea/recompensarea;
g) sporirea autorităţii – creşterea cerinţelor faţă de componenţii organizaţiei fără să
fie nevoie de aprobarea şefilor ierarhici.
Eficienţa unei organizaţii este evidenţiată de mai mulţi indivatori:
- caracterul realist al scopurilor propuse şi obţinerea consensului;
- interesul manifestat de membrii organizaţiei/plăcerea lor să lucreze;
- încurajarea iniţiativei şi descentralizarea deciziei;
- utilizarea eficientă a resurselor şi introducerea noilor tehnologii;
- coeziunea grupului;
- adaptabilitatea.
Orice organizaţie este expusă şi declinului. Cauzele principale ar putea fi:
- nerealizarea obiectivelor (cauzele pot fi multiple;
- proces decisional defectuos (decizii slabe);
- scăderea moralului personalului;
- oboseala managerilor;
- cresterea costurilor cu personalul din conducere;
- inadaptabilitatea (imposibilitatea de a se adapta).
În ce priveşte structura organizaţiei şcolare se vorbeşte de mărimea
organizaţiei care se referă la numărul membrilor. Din această componentă rezultă
majoritatea celorlalte elemente ale structurii.
Centralizarea se refera la puterea decizională; este la o singura persoană, la
un singur grup;
- formalizarea are în vedere gradul în care organizaţia aduce la cunoştinţă
membrilor, regulile de comportament şi reguli stabilite în regulamente, statute etc; se
referă la constrângerile impuse de reguli ;
- intensitatea administrativa se referă la numarul de subordonati supravegheaţi direct
de un superior ierarhic ;
- complexitatea se referă la numărul de niveluri ierarhice, numărul de departamente
sau unităţi funcţionale (structură pe orizontală) şi numărul de activităţi
(specializarea sau diviziunea muncii). Specializarea unei organizaţii şcolare este
realizată în funcţie de tipurile de activitate (diferenţiere funcţională).
Specializarea unei organizaţii şcolare este realizată în funcţie:
- tipurile de activităţti;
- tipul de produse/servicii;
- localizare geografică.
Activitatea unei organizaţii şcolare este de instrucţie şi educaţie.
Foarte importantă pentru viaţa oricărei organizaţii şcolare este decizia.
Aceasta presupune alegerea unei alternative din mai multe alternative posibile.
Decizia este o chestiune de opţiune şi competenţă managerială. Prin decizie
managerul hotărăşte modalităţile de acţiune practică, care să conducă la realizarea
obiectivelor proiectate, în organizaţie.
În funcţie de criteriile avute în vedere se deosebesc mai multe tipuri de
decizii. După nivelul de elaborare şi adaptare, după conţinut şi durată de timp există:
A) decizii strategice care au în vedere termene lungi de timp (aproximativ 10
ani);
b) decizii tactice, prin care se concretizează părţi ale decizilor strategice, de
regulă se elaborează pentru 1 an ;
c) decizii operative, care propun rezolvarea problemelor curente.
În funcţie de cine emite decizia şi la câte persoane se referă ea, există:
a) decizii colective, care se referă la toti;
b) decizii individuale, care privesc fiecare membru în parte.
După existenţa sau inexistenţa unor algoritmi în baza căreia managerul alege
decizia deosebim:
a) decizii deductive (cele luate în baza unor reglementări existente);
 b) decizii creatoare, care se iau când apar probleme mari cu care managerul
nu s-a întâlnit până atunci.
În luarea unei decizii există anumite limite/restricţionări, ca de exemplu:
a) limite cognitive, care se referă la capacitatea omului de a reţine şi prelucra
informaţii;
b) limite economice, care se refera la costurile implicate de decizie;
c) limite de timp, care se referă la erorile generate de presiunile timpului.
Decizia este prezentă în toate funcţiile managementului, iar calitatea deciziilor
influenţează decisiv eficienţa (eficacitatea) procesului managerial.
În ce priveşte funcţiile managementului avem în vedere previziunea sau
prognoza care se finalizează cu decizia de stabilire a obiectivelor şi direcţiilor de
acţiune, funcţia de organizare finalizată cu decizia de stabilire a formelor şi
metodelor de organizare; funcţia de coordonare căreia îi corespunde decizia de
armonizare a personalului şi activităţilor; funcţia de control căreia îi corespunde
decizia de corectare a erorilor pentru realizarea obiectivelor.
Toate deciziile au anumite caracteristici şi în luarea tuturor decizilor există
anumite dificultăţi.
Calitatea deciziei trebuie stabilită în funcţie de informaţiile disponibile,
multitudinea alternativelor posibile sau proiectate, folosirea unor raţionamente
adecvate.
Decizia managerială este acţiunea conştientă de selectare a unei soluţii din
mai multe posibile.
Selectarea (alegerea) se face în funcţie de …………..economice, psihologice,
sociologice, politice,etc.
Luarea deciziilor este un proces dinamic în permanentă dezvoltare. Deciziile
au câteva elemente comune şi toate presupun parcurgerea unor etape importante.
Elementele procesului decizional se referă la:
a) obiectivele deciziei, care sunt nivelurile propuse de decident spre a fi atinse prin
aplicarea deciziei;
b) decidentul poate fi individual sau colectiv, calitatea deciziei depinde de prezenta
/prestaţia profesională, de calităţile, de aptitudinile şi cunoştintele decidentului;
c) variantele decizionale care se referă la totalitatea posibilităţilor de soluţionare a
problemei decizionale;
d) criteriile decizionale care se referă la caracteristicile pe baza cărora se evaluează
şi se compara variantele decizionale;
e) mediul ambiant , care cuprinde ansamblul condiţiilor interne şi externe pe care
decidentul nu le poate influenţa;
f) mulţimea consecinţelor decizionale – ansamblul rezultatelor ce s-ar putea obţine
în conformitate cu fiecare criteriu decizional şi fiecare stare a condiţiilor obiective.
Procesul decizional parcurge mai multe etape:
- pregătirea deciziei în interiorul careia este identificată şi definită problema care
vizează decizia, sunt obţinute informaţiile necesare, se efectuează selecţionarea,
organizarea şi prelucrarea informaţiilor;
- adoptarea deciziei care presupune stabilirea criteriilor şi obiectivelor decizionale,
stabilirea variantelor decizionale posibile, alegerea variantei optime;
- aplicarea deciziei şi urmărirea indeplinirii ei care presupune aplicarea variantei
optime; după ce a fost aleasă o alternativă aceasta trebuie să fie pusă în practică.
Pentru aceasta este necesară o bună comunicare de planificare a acţiunilor,stabilirea
responsabilităţilor şi trasmiterea acestora către cei vizaţi. Foarte importantă este
capacitatea decidentului de a-i mobiliza pe cei implicaţi în realizarea deciziilor;
- evaluarea rezultatelor.