Curs nr. 1 23.04.

2018

Managementul organizaţiei şcolare

Concepte:

Managementul educaţional: termenul management provine din latinescul manus,

care înseamnă mână, manevrare, conducere, strunirea cailor.
În sens modern management înseamna a conduce, a rezolva, a admite, precum şi
activitatea/arta de a conduce, abilitate, organizare, reuşită în îndeplinirea obiectivelor etc.
Manager înseamnă conducător, administrator, organizator, conducător al unei echipe,
director, etc. Managementul în înţelesul de mai sus l-a însoţit pe om de la începutul existenţei
sale până la sfârşitul secolului al XVII-lea; vorbim de o conducere empirică, bazată pe
experienţă şi intuiţie, pe calitatea şi carisma conducerii. De la sfârşitul secolului al XVII-lea
se poate vorbi de un management ştiinţific, iar de la sfârşitul secolului al XIX-lea de
management ştiinţific în înţelesul total al termenului. În general, management se referă la
acţiunea (activitatea), arta, maniera de a conduce o organizaţie, de a organiza, planifica, dirija,
controla, dezvoltarea responsabilă a unei organizaţii. Se vorbeşte de management în toate
domeniile.
Managementul a fost definit în multiple feluri :
- lucrul cu indivizi sau grupuri pentru îndeplinirea unor obiective organizaţionale;
- a prevedea, a planifica, a organiza, a conduce, a controla;
- activitatea şi arta de a conduce;
- ştiinţa şi tehnica de a conduce, de a organiza;
În literatura de specialitate se acceptă ideea că managementul este şi ştiinţă şi artă,
câştigând teren în toate domeniile sociale , termenul management a fost preluat şi în educaţie.
Managementul educaţional ca disciplină pedagogică studiază tehnicile ştiinţifice prin
care activitatea educaţională se poate proiecta, organiza, coordona, regla/îndrepta, conduce, cu
scopul creşterii eficienţei acesteia pentru modelarea personalităţii umane complexe,
autonome, creative. Managementul educaţional are caracter interdisciplinar şi se aplică:
- sistemului de învăţământ = managementul sistemului de învăţământ;
- organizaţiei şcolare = managementul organizaţiei şcolare;
- clasei de elevi = managementul clasei de elevi.
Managementul educaţional este direcţionat de câteva principii:
a) principii generale: eficacitate şi eficienţă, participare, corelaţia resurse-nevoi;
b) principii comune: subordonarea resurselor faţă de obiective: unitatea între decizie şi
acţiunea practică;
c) principii specifice învăţământului: garantarea dreptului la învăţătură, organizarea
învăţământului de stat, a învăţământului particular şi convenţional, asigurarea învăţământului
de toate gradele în limba română, dar şi în limba minorităţilor naţionale şi/sau o limbă de
circulaţie internaţională, obligativitatea învăţământului general, gratuitatea învăţământului de
stat.
Managementul educaţional îndeplineşte următoarele funcţii principale:

1
- funcţia de planificare (previziune) care se referă la elaborarea de prognoze, planuri,
programe; prin planificare se stabileşte ce trebuie realizat, cu ce se realizează şi cum trebuie
acţionat;
- funcţia de organizare, prin care se stabileşte cine organizează, în ce fel şi cum organizează.
Organizarea poate fi de ansamblu ( când se referă la întregul sistem) sau a unităţilor specifice
de învăţământ (pe comisii, consilii, catedre, departamente);
- funcţia de coordonare se referă la relaţia între decizii şi acţiuni pentru realizarea
obiectivelor;
- funcţia de motivare, care poate fi pozitivă, negativă sau diferenţiată. Această funcţie trebuie
să răspundă la întrebările ,,de ce?’’, ,,pentru ce’’?
- funcţia de control şi evaluare prin care se verifică/evaluează cum şi în ce fel au fost
îndeplinite obiectivele, care au fost acţiunile, cui se datorează succesele, care sunt cauzele
deficienţelor, compararea rezultatelor cu obiectivele standard obţinute (stabilite);
Sistemul instituţional al conducerii învăţământului cuprinde organismele şi instituţiile
cu atribuţii manageriale pentru şcoala de toate gradele; între diferite structuri pot exista relaţii
de subordonare, de conlucrare, de conducere şi subordonare.
În România conducerea sistemului de învăţământ se realizează la nivel naţional prin
Parlament care legiferează şi în interiorul (structura) c[ruia sunt constituite comisii
permanente pentru învăţământ (laboratoarele de pregătire a normativului de învăţământ). O a
doua strategie de conducere este Guvernul în interiorul căruia funcţionează Ministerul de
Resort (M.E.C.S.). Guvernul emite hotărâri de guvern, iar Ministerul Învăţământului emite
ordine de ministru. În unităţile administrativ-teritoriale (judeţele) funcţionează inspectoratele
şcolare care sunt structuri descentralizate în subordinea Ministerului de Resort. Inspectoratele
Şcolare asigură aplicarea legislaţiei specifice în structura administrativ-teritorială respectivă.
Inspectoratele Şcolare sunt conduse de un Consiliu de Administraţie care emite hotărâri.
În instituţiile de învăţământ, care sunt structurile principale, organismele de conducere
sunt: Senatul Universităţii, Consiliul Facultăţii sau Departamentului, în învăţământul superior,
respectiv Consiliul de Administraţie şi Consiliul Profesoral, ambele prezidate de Directorul
unităţii.
În ce priveşte acţiunea didactică, conducerea revine profesorului care desfăşoară
activităţile specifice la clasă.
În fiecare organizaţie de tip educaţional se desfăşoară următoarele procese specifice şi
importante: planificarea, organizarea, controlul, evaluarea.
Planificarea este activitatea prin care se stabilesc modalităţile de utilizare a resurselor
de toate tipurile (resurse umane, materiale, financiare şi de timp) pentru realizarea
obiectivelor stabilite.
Produsul planificării este planul care cuprinde obiectivele activităţii şi acţiunii,
responsabilităţi, termene, modalităţi de control şi evaluare.
Există mai multe nivele de planificare:
a) planificare strategică, prin care se stabileşte strategia de ansamblu pe perioade de 5 până la
10 ani. Trebuie avute în vedere punctele tari şi slabe şi influenţele externe.
b) planificare operaţională, prin care se stabileşte activitatea unei structuri de regulă mai mică
decât unitatea (pentru o perioadă de până la 2 ani). Această planificare ţine cont de planul
strategic şi de planul general al organizaţiei.

2
c) planificare prin proiect, este acea planificare care vizează activităţile care concură la
realizarea unui obiectiv bine stabilit (definit).
d) planificare sarcină, care vizează o parte a proiectului, un segment din proiect;
e) planificarea serviciilor, care vizează sarcinile speciale şi de aceea presupune un orar de
desfăşurare al activităţilor, necesarul de material, etc;
f) planificarea operaţiunilor alternative, care presupune existenţa unor seturi de decizii.
Organizarea
Organizarea asigură aplicarea planurilor prin stabilirea, configurarea organizaţiei,
pentru a realiza utilizarea optimă a resurselor. Organigrama este documentul care stabileşte
relaţiile dintre toate structurile organizaţiei şi categoriile de personal. Într-o şcoală, de
exemplu, consiliul de administraţie este organismul central de conducere; între director,
director adjunct, consiliu profesoral, comisii metodice etc. se stabilesc relaţii de subordonare
ierarhice sau de coordonare.
Atribuţiile personalului din învăţământ se regăsesc în Legea Învăţământului (Legea
1/2011 cu modificările şi completările ulterioare) care cuprinde statutul personalului didactic,
regulamente de organizare şi funcţionare, regulamente, metodologii, ordine de ministru, fişa
postului.
Controlul este funcţia importantă a conducerii prin care se verifică dacă obiectivele
sunt realizate şi în ce măsură sunt realizate. Controlul are rolul să stabilească dacă activitatea
se desfăşoară conform reglementărilor legale şi dacă rezultatele activităţii corespund
standardelor stabilite.
Controlul îndeplineşte mai multe funcţii:
a) funcţia de supraveghere fie a întregului, fie a unei componente;
b) funcţia de conexiune inversă (feed-back) prin care conducătorul unităţii stabileşte dacă
deciziile au fost receptate şi aplicate;
c) funcţia de prevenire;
d) funcţia de corectare (îndreptare) care presupune punerea obiectivului pe roţi.
Pentru un control eficient trebuiesc îndeplinite câteva cerinţe esenţiale: claritatea
obiectivelor, competenţa celui care efectuează controlul, exigenţa corectă principală, trebuie
să aplice aceleaşi îndrumări şi sancţiuni, îndrumarea concomitentă cu controlul, stabilirea
măsurilor de soluţionare a dificultăţilor sau lacunelor şi evident urmărirea aplicării lor,
evidenţa clară a constatărilor, a îndrumărilor şi recomandărilor şi a termenelor pentru
remediere, revenirea pentru a constata noua situaţie.
Sunt cunoscute următoarele tipuri de control:
a) control frontal (general) care se realizează la nivelul întregii organizaţii şcolare ; se verifică,
se analizează, se apreciază toate domeniile şi toate compartimentele existente; se realizează,
de regulă, de o structură superioară ( Inspectoratul Şcolar sau de Minister). Controlul este
stabilit prin planul de control: urmăreşte evaluarea globală a organizaţiei şi evident
optimizarea activităţilor;
b) control tematic este cel realizat pe un anume domeniu (compartiment);
c) control curent sau operativ care se realizează zilnic de fiecare conducător sau manager în
domeniul său; are scopul să asigure desfăşurarea normală a activităţii, să asigure un climat
adecvat de activitate.
Evaluarea este o activitate foarte importantă pentru activitatea şcolară şi vizeaza:
evaluarea rezultatelor obţinute de elevi, evaluarea personalului didactic, didactic auxiliar, şi

3
nedidactic (evaluarea după fişa postului), evaluarea curriculumul-lui, evaluarea logisticii
didactice (material didactic , calculator, tabletă, aparate de filmat, etc), evaluarea
managemetului (anual), evaluarea întregii organizaţii (poate să se facă oricând de către
ARACIP – autorizare şi acreditare, în învăţământul primar şi de ARACIS – asigurare a
calităţii în învăţământ, în învăţământul superior).
Se dezbate de multă vreme atât în sistemul de învăţământ, cât şi în societate, sensibila
problemă a schimbării în educaţie. Sunt vizate în această dezbatere variabilele, strategiile,
fazele. Referindu-ne la variabile constătam (enunţăm): identitatea care se referă la fenomenul
schimbat; durata care vizează persistenţa schimbărilor propuse ; direcţia care vizează evoluţia
sau involuţia; magnitudinea care are în vedere profunzimea sau superficialitatea, rata care se
referă la rapiditatea producerii; nivelul care se referă la locaţia în sistem.
În ceea ce priveşte strategiile avem în vedere:
- modificări comportamentale (recompense, sancţiuni, etc);
- manipulări organizatorice;
- modificarea culturii organizaţionale;
- introducerea inovaţiilor tehnologice;
Cu privire la fazele schimbării consemnăm:
- iniţierea care se referă la proiectare, difuzare etc.;
- implementarea care se referă la elaborarea standardelor, distribuirea resurselor etc.;
- evaluarea.
Schimbarea în educaţie presupune următoarele faze:
a) dezgheţarea care înseamnă diminuarea forţelor ce conservă starea existentă şi recunoaşterea
nevoilor de schimbare;
b) schimbarea care presupune dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor noi şi introducerea
schimbărilor;
c) reîngheţarea (recoagularea) ce presupune stabilizarea situaţiei generate de schimbare şi
introducerea noilor politici şi a noilor reguli.
Rezistenţa la schimbare se manifestă atât la nivel individual cât şi la nivel
organizaţional.
Rezistenţa individuală este determinată de obişnuinţă, conservatorism, teamă de
schimbare (de necunoscut).
Rezistenţa organizaţională este determinată de nevoia aparentă de stabilitate aparentă,
nevoia de investire în resurse şi foarte frecvent teama de pierdere a influenţei şi a puterii.