Sunteți pe pagina 1din 27

2.

Materiale de constructii din piatra naturala

Produsele extrase din cariera se folosesc in constructii se folosesc fie sub forma in care au
fost extrase – piatra bruta, fie prelucrate prin diferite procedee – piatra prelucrata.

Prin concasarea rocilor se obtin produse granulare, utilizate ca agregate la betoane si


mortare.

Materialele granulare extrase din balastiera se sorteaza pe fractiuni si se spala. Prelucrarea


pietrei natrurale se face prin taiere, slefuire sau lustruire.

Piatra naturala are un domeniu foarte vast de utilizare in constructii. In functie de felul
zacamantului de piatra naturala produsele se impart in doua grupe mari:

 Produse de balastiera.
 Produse de cariera.

Produse de balastiera:

Din aceasta categorie fac parte balastul, pietrisul si nisipul ultilizate atat ca agregate la
prepararea mortarelor si betoanelor cat si la constructia drumurilor.

Conditia esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca aceste roci este ca ele sa fie inerte si
stabile la actiunea liantului, apei, aerului si inghetului.

In functie de marimea granulelor produsele de balastiera se impart in:

 Nisip (0-8) mm *nisip fin (0-1)mm; *nisip mijlociu (1-4)mm; *nisip grauntos (4-8)mm.
 Pietris (8-71) mm *sort (8-16)mm; *margaritar(16-32)mm; *sort (32-71)mm.
 Balast (amestec natural de petris si nisip).
 Bolovani cu dimensiuni mai mari de 70 mm.

Produse de cariera:

Produsele de cariera pot fi utilizate asa cum au fost extrase, sau dupa o prelucrare prealabila
(concasare, cioplire, slefuire).

Piatra bruta se utilizeaza la executia zidariilor, fundatiilor are forme si dimensiuni variabile
rosturile zidariilor fiind dispuse aleator.

Piatra prelucrata utilizata in constructii este de diferite tipuri dupa gradul de prelucrare si in
functie de destinatia produsului rezultat putand fi:

Moloanele sunt pietre natural fasonate pe o fata sip e o portiune din fetele adiacente (3-7)
cm.
Piatra de talie este o piatra fasonata pe toate fetele avand forma geometrica dorita, de
regula paralelipipedica sau trapezoidala cand se utilizeaza la bolti.

Produse din piatra naturala fasonate sub forma de placi, prin taiere cu ferastraul sau
gaterul, din travetin sau marmura. Ele se utilizeaza la placarea zidurilor, la placaje interioare
sau exterioare, la pavaje interioare.

Produse din piatra naturala pentru drumuri:

 Pavele
 Calupuri au forma cubica cu latura de 9 cm.
 Bordurile: * borduri pentru incadrare; *borduri de trotuare; *borduri speciale.
 Piatra concasata: *filer; *nisip de concasare; *savura; *split; *criblura; * piatra de
mosaic.
3. Elemente de constructii din piatra naturala

Din blocurile de piatra naturala extrase se pot confectiona prin diverse metode
elemente intregi de constructii cum ar fi:

 Trepte si contratrepte pentru scari.


 Glafuri si solbancuri pentru ferestre.
 Dale si plinte pentru placarea incaperilor.
 Brauri, solbancuri si corniste pentru lucrari anexe ale cladiri.

Aceste elemente datorita proprietatilor fizico-chimice ale pietrei din care sunt facute, au o
durabilitate foarte mare.

Coroziunea pietrei natural si mijloacele de protectie impotriva ei:

Supusa actiunii diferitilor agenti agresivi piatra naturala isi schimba calitatea fie prin
pierderea culorii, fie prin scaderea rezistentelor.

Actiunea degradanta a agentilor agresivi difera de la o roca la alta in functie de compozitia


ei mineralogica, de modul ei de formare si de structura ei.

Astfel rocile compacte alcatuie din minerale greu alterabile rezista foarte bine la actiunea
agresiva a mediului pe cand rocile poroase alcatuite din minerale alterabile nu rezista la
actiunea agresiva a mediului.

Actiunea agresiva de natura chimica se datoreaza prezentei aerului atmosferic a


bioxidului de carbon si a bioxidului de sulf compusi cu caracter acid care ataca component
mineralogici de natura bazica din piatra formand saruri solubile ce vor fi spalate de apa,
fenomen numit coroziune.

Un defect foarte frecvent la piatra naturala este pierderea culorii, aparitia de pete pe
piatra dupa extragerea ei, fenomen datorat oxidarii componentilor mineralogici ai pietrei
sau unor substante organice continute de roca sub actiunea razelor solare.

Impotriva acestor defecte se iau masuri de ordin constructiv sau piatra este supusa unor
tratamente.

Masurile de ordin constructive:

 Utilizarea de pietre cu caracteristici corespunzatoare.


 Evitarea suprafetelor orizontale sau usor inclinate.
 Executarea de hidroizolatii.
Protejarea pietrei prin tratarea suprafetei sale, dupa punerea in opera, se face prin:

 Acoperirea cu un strat de compusi chimici organici, realizandu-e o pelicula


protectoare, sau astuparea porilor.
 Tratarea suprafetelor cu o solutie de sare care reactioneaza cu agentul chimic
agresiv neutralizandu-l.
 O pelicula protectoare realizata prin vopsirea cu uleiuri silicative, diluate intr-un
solvent volatil, pentru ca uleiul patrunde in porii pietrei este rezistenta si
impermeabila.
4. Lianti minerali. Argila

Liantii minerali sunt substante pulverulente care in amestec cu apa formeaza paste
vascos-plastice, ce se intaresc in timp, sub efectul unor procese fizico-chimice.

Datoria acestei caracteristici, ei se utilizeaza pentru legarea intr-un tot unitar a materialelor
granulare sau a diferitelor produse ceramic sau de beton.

Pentru a corespunde rolului pe care trebuie sa-l indeplineasca, liantul va satisfice


urmatoarele conditii.

 Materialul rezultat din amestecarea liantului cu apa si materialele granulare trebuie


sa formeze inainte de intarire o masa plastic usor lucrabila care sa umple bine
tiparele in care se toarna (betonul) sau sa adere la suprafetele pe care se aplica
(mortarul).
 Sa adere bine la materialele pe care le inglobeaza in masa lui.
 Sa aiba o priza corespunzatoare scopului pentru care va fi utilizat.
 Sa aiba un volum constrant in timpul intaririi si in exploatare.

Avand in vedere originea, provenienta si modul de intarire, liantii se clasifica astfel:

 Lianti nehidraulici dupa intarire nu sunt stabili la actiunea apei din cauza solubizarii
partiale care determina scaderea rezistentelor mecanice.
 Lianti hidraulici se intaresc atat in mediul uscat cat si in mediul umed si dupa intarire
prezenta apei favorizeaza comportarea lor.
 Lianti neclincherizati se obtin prin arderea materiei prime la o temperature
inferioara aparitiei topiturilor partiale; dupa ardere produsul dinit ramane poros.
 Lianti clincherizati rezulta prin amestec de materii prime astfel dozat ca la
temperature de ardere sa apara in masa lui topituri partiale, topitura care la racier se
solidifica in porii materialului obtinandu-se o structura compacta.
 Lianti unitari la produsul de baza sunt folosite adaosuri.
 Lianti amestecati provin din lianti unitari in care la macinare proportia de adaosuri
introduce variaza intre 10-85%.

Argila ( liant nehidraulic).


Argilele sunt complecsi hidroaluminosilicati cu o compozitie chimica variabila si cu o
structura fizica specifica formata din particule lamelare cu dimenstiuni cuprine intre
1-5 µm. Din cauza sensibilitatii lor mari la variatiile de umiditate acestea se
stabilizeaza.

Stabilizarea argilelor prin metode fizice:

Metoda stabilizarii cu degresanti (cu nisip) se recomanda a fi aplicata la argilele din


care se realizeaza elemente de constructii care raman permanent in mediul uscat.

Stabilizarea prin hidrofobizare se face prin amestecarea argilelor cu substante


tensioactive care schimba caracterul hidrofil al argile intr-un character hidrofob.

Stabilizarea argilelor prin metode chimice:


Se face indeosebi la argilele utilizate la confectionarea elementelor de constructii
care lucreaza in mediul umed.
 Stabilizarea prin schimb ionic.
 Stabilizarea cu ciment.
 Stabilizarea prin silicatizare.
 Stabilizarea cu rasini sintetice.

Conditii de calitate impuse argilei.

 Sa aiba o granulozitate adecvata.


 Sa nu contina acizi humici.
 Sa nu contina sulfuri.
 Continutul de saruri solubile sa nu fie mai mare de 0.8%
 Sa nu produca in cazul folosirii ca plastifiant in mortarele de ciment o scadere a
rezistentelor mecanice si o segregare mai accentuala decat o cantitate de var
echivalenta.
5. Lianti Minerali. Ipsosul

Liantii minerali sunt substante pulverulente care in amestec cu apa formeaza paste
vascos-plastice, ce se intaresc in timp, sub efectul unor procese fizico-chimice.

Datoria acestei caracteristici, ei se utilizeaza pentru legarea intr-un tot unitar a materialelor
granulare sau a diferitelor produse ceramic sau de beton.

Pentru a corespunde rolului pe care trebuie sa-l indeplineasca, liantul va satisfice


urmatoarele conditii.

 Materialul rezultat din amestecarea liantului cu apa si materialele granulare trebuie


sa formeze inainte de intarire o masa plastic usor lucrabila care sa umple bine
tiparele in care se toarna (betonul) sau sa adere la suprafetele pe care se aplica
(mortarul).
 Sa adere bine la materialele pe care le inglobeaza in masa lui.
 Sa aiba o priza corespunzatoare scopului pentru care va fi utilizat.
 Sa aiba un volum constrant in timpul intaririi si in exploatare.

Avand in vedere originea, provenienta si modul de intarire, liantii se clasifica astfel:

 Lianti nehidraulici dupa intarire nu sunt stabili la actiunea apei din cauza solubizarii
partiale care determina scaderea rezistentelor mecanice.
 Lianti hidraulici se intaresc atat in mediul uscat cat si in mediul umed si dupa intarire
prezenta apei favorizeaza comportarea lor.
 Lianti neclincherizati se obtin prin arderea materiei prime la o temperature
inferioara aparitiei topiturilor partiale; dupa ardere produsul dinit ramane poros.
 Lianti clincherizati rezulta prin amestec de materii prime astfel dozat ca la
temperature de ardere sa apara in masa lui topituri partiale, topitura care la racier se
solidifica in porii materialului obtinandu-se o structura compacta.
 Lianti unitari la produsul de baza sunt folosite adaosuri.
 Lianti amestecati provin din lianti unitari in care la macinare proportia de adaosuri
introduce variaza intre 10-85%.

Lianti pe baza de ipsos

Prin lianti pe baza de ipsos se inteleg acei lianti care se obtin in urma proceselor de
deshidratare si disociere termica a pietrei de ghips, sub efectul temperaturii de ardere.

Materia prima utilizata la fabricarea tuturor liantilor pe baza de ipsos este ghipsul. Piatra de
ghips ( CaSO4 2H2O) se gaseste in natura in doua varietati:

 Alabastru varietate foarte pura avand culoare alba.


 Ghipsul rezultat prin precipitarea din solutii suprasaturate.

Sulfatul de calciu hidrat cu doua molecule de apa (CaSO4 2H2O) se mai numeste si bihidrat;
este putin solubil in apa.
6. Ipsosul de constructii

Tehnologia de fabricatie
Ipsosul de constructii se obtine prin deschidratarea partial a pietrei de ghips la
temperature ce nu depasesc 200⁰C.
Ipsosul de modelaj rezulta prin acelasi procedeu, material prima la fabricare lui
fiind mai pura.
Priza si intarirea ipsosului este influentata de urmatorii factori:

 Temperatura de ardere
 Finetea de macinare
 Adaosuri chimice

Proprietatile ipsosului intarit.

Ipsosul intarit se caracterizeaza prin solubititatea in apa si prin tendinta de degradare in


mediul umed.

La intarire ipsosul isi mareste volumul cu aprozimativ 1% iar prin evaporarea apei in exces
devine poros. Porozitatea produselor de ipsos le confera avantaje de izolare termica si
fonica. Ca un dezavantaj este usurinta de a absorbi apa din mediul inconjurator.

Pentru imbunatatirea comportarii la umiditate a ipsosului se recomanda tratarea ipsosului


cu substante care sa-I micsoreze porozitatea.

Domenii de utilizare a ipsosului de constructii:


Ipsosul se utilizeaza fie ca liant unitar fie ca liant mixt la:

 Prepararea mortarelor de zidarie si tencuiala.


 Fabricarea elementelor decorative.
 Luarea de mulaje.
 Confectionarea diferitelor ornamente pentru decorari interioare
 Confectionarea tiparelor in industria ceramic
 Realizarea elementelor prefabricate
 Protectia elementelor din lemn impotriva focului.
 Finisarea tencuielilor interioare
 Tencuirea plasei de rabit.
 Fixarea instalatiilor electrice.
Conditiile de calitate ale ipsosului de constructii si de modelaj.

Pentru a obtine o piatra de ipsos corespunzatoare este necesar ca ipsosul utilizat sa


indeplineasca urmatoarele conditii tehnice:

Alte tipuri de lianti pe baza de ipsos:

 Ciment de anhidrit.
 Ipsosul de pardoseala.
 Ipsosul de mare rezistenta.
 Ispsosul alaunat.
 Ipsosul de strucatura,
 Ipsosul macroporos
 Ipsosul celular.
6. Lianti minerali. Var gras

Liantii minerali sunt substante pulverulente care in amestec cu apa formeaza paste
vascos-plastice, ce se intaresc in timp, sub efectul unor procese fizico-chimice.

Datoria acestei caracteristici, ei se utilizeaza pentru legarea intr-un tot unitar a materialelor
granulare sau a diferitelor produse ceramic sau de beton.

Pentru a corespunde rolului pe care trebuie sa-l indeplineasca, liantul va satisfice


urmatoarele conditii.

 Materialul rezultat din amestecarea liantului cu apa si materialele granulare trebuie


sa formeze inainte de intarire o masa plastic usor lucrabila care sa umple bine
tiparele in care se toarna (betonul) sau sa adere la suprafetele pe care se aplica
(mortarul).
 Sa adere bine la materialele pe care le inglobeaza in masa lui.
 Sa aiba o priza corespunzatoare scopului pentru care va fi utilizat.
 Sa aiba un volum constrant in timpul intaririi si in exploatare.

Avand in vedere originea, provenienta si modul de intarire, liantii se clasifica astfel:

 Lianti nehidraulici dupa intarire nu sunt stabili la actiunea apei din cauza solubizarii
partiale care determina scaderea rezistentelor mecanice.
 Lianti hidraulici se intaresc atat in mediul uscat cat si in mediul umed si dupa intarire
prezenta apei favorizeaza comportarea lor.
 Lianti neclincherizati se obtin prin arderea materiei prime la o temperature
inferioara aparitiei topiturilor partiale; dupa ardere produsul dinit ramane poros.
 Lianti clincherizati rezulta prin amestec de materii prime astfel dozat ca la
temperature de ardere sa apara in masa lui topituri partiale, topitura care la racier se
solidifica in porii materialului obtinandu-se o structura compacta.
 Lianti unitari la produsul de baza sunt folosite adaosuri.
 Lianti amestecati provin din lianti unitari in care la macinare proportia de adaosuri
introduce variaza intre 10-85%.

Varul gras. Materie prima, procesul de fabricatie:

Varul gras nestins, respective oxidul de calciu se obtine prin disocierea termica a
calcarelor cu un continul minim de 95% CaCO3.

Reactia este endoterma, viteza de descompunere a CaCO3 depinzand de mai multi


factori, dintre care cel mai important este presiunea CO2 ce se degaja in urma
reactiei. Reactia de decarbonatare decurge lent pana la aproximativ 900⁰C cand
presiunea CO2 devine egala cu presiunea atmosferica.

EXTRAGERE - > CONCASARE - > ARDEREA CALCARULUI.

Extragerea, respective exploatarea calcarului se face:

 Din cariere - cu masini speciale - cu explozibil.


 Din mine - cu ciocane pneumatice – cu freze.

Calcarul este transportat la statiile de concasare cu benzi rulante sau auto.

Concasarea se face cu:

 Concasoare cu falci.
 Concasoare cu valturi.
 Concasoare cu ciocane.

De aici calcarul este transportat la locul de ardere fie cu benzi rulante fie cu mijloace auto
sau C.F.

In cazul unei productii mari de var, arderea calcarului are loc in diferite tipuri de cuptoare cu
functionare continua cele mai raspandite fiind cele verticale.

Calcarul bulgare este introdus pe la partea superioara, strabate cuptorul de sus in jos prin
cele trei zone:

 Zona de preincalzire.
 Zona de ardere.
 Zona de racire.
8. Var gras

Stingerea varului.

Operatia de tratare a varului cu apa se numeste stingerea varului si consta in hidratarea


oxidului de calciu.

Stingerea varului se poate realiza manual sau mecanic.

Daca stingerea s-a facut cu apa in exces se obtine var stins pasta, iar daca apa a fost cea
strict necesara hidratarii se obtine var stins praf.

Reactia este exoterma, in afara de degajare mare de caldura la stingerea varului are loc si
o marire de 2-3 ori a volumului.

Stingerea in pasta.

Stingerea manuala in pasta, se face intr-o varnita de lemn prevazuta cu un sertar de


inchidere si o plasa de sarma fixate pe orificiul de golire.

Stingerea mecanica in pasta, se face cu ajutorul unui dispozitiv alcatuit dintr-un tambur
usor inclinat pe orizontala.

Stingerea in praf, trebuie efectuata cu foarte mare atentie, pentur a evita supraarderea, in
cazul utilizarii unei cantitati insuficiente de apa. Aceasta stingere se poate efectua:

 Manual .
 Mecanic.

Este preferabila stingerea varului in praf intrucat prezinta urmatoarele avantaje:

 Nu contine impuritati sau resturi nestinse.


 Elimina singerea pe santier.
 Se transporta mai usor.
 Permite o dozare mai exacta.
 Se stinge cu apa din mortarul in care este incorporat.

Intarirea varului.
Procesul fizic consta din pierderea apei din pasta de var fie prin evaporare, fie absorbita
de catre materialul poros din care se executa zidaria. Prin pierderea apei nucleele de
Ca(OH)2 se apropie unele de altele formand o reteta compacta si rezistenta.

Procesul chimic de intarire este de lunga durata si se desfasoara dupa urmatoarea reactie
chimica. Ca(OH)2 + CO2 - > CaCO3 + H2O.

Carbonatul de calciu se caracterizeza

Carbonatul de calciu se caracterizeaza prin cristale bine concrescute si aderente de nisi psi
de piatra de constructive.

Mortarele de var din zidarii si tencuieli se usuca greu din cauza formarii pe parcurs a apei,
ca produs secundar al reactiei de carbonatare.

Domenii de utilizare a varului.

 Confectionarea mortarelor de zidarie si tencuieli;


 Plastifiant la mortare si betoane;
 Stabilizarea argilelor;
 Prepararea mortarelor mixte ipsos-var, ciment-var.

Varul stins in praf se foloseste, amestecat cu ciment si coloranti la executarea tencuielilor si


zugravelilor decorative.
9. Lianti minerali. Varuri hidraulice

Lianti hidraulici neclincherizati – varuri hidraulice.

Sunt lianti, care prin proprietatile lor fac trecerea intre varul grass i cimenturile silicioase.

Pentru fabricarea varurilor hidraulice se folosesc amestecuri natural de calcar si argila, de


compozitii variabile , ce contin argila intre 6-30%.

In functie de continutul de argila din material prima si modul hidraulic se obtin


urmatoarele tipuri de varuri hidraulice:
 Var slab hidraulic.
 Var mediu hidraulic.
 Var foarte hidraulic
 Var total hidraulic.

In functie de continutul de argila amestecurile se numesc:

 Calcare marnoase (cu 6 – 12%);


 Marne calcaroase (12 – 24%);
 Marne (24 – 30%);

Formarea componentilor mineralogici:

Materia prima se arde sub forma de bulgari in cuptoare vertical similar celor de la fabricarea
varului gras. Temperatura de ardere se stabileste in functie de compozitia materiei prime
(1000 – 1200)⁰C astfel incat sa nu produca clincherizarea produsului.

In urmarea arderii iau nastere component mineralogici in care predomina:

 Silicaturi bicalcic.
 Trialuminatul pentacalcic.
 Feritul bicalcic.

Dupa ardere, produsul obtinut este stins in praf si apoi macinat.

Avand rezistente mai mari decat varul gras, varul hidraulic se foloseste la:

 Prepararea mortarelor de zidarie si tencuiala care lucreaza in mediul umed.


 Obtinerea betoanelor de clase reduse, pentru fundatii slab solicitate.

Tipuri de varuri in constructii.

Conform SR EN 459-1/2003 – Var pentru constructii.

- Varuri nestinse ‘Q’.


- Varuri hidratate ‘S’.
- Varuri calcice ‘CL’.
- Varuri dolomitice ‘DL’.
- Varuri dolomitice semi-hidratate.
- Varuri dolomitice total hidratate.
- Varuri hidraulice natural ‘NHL’.
10. Lianti Minerali. Cimentul Portland

Liantii minerali sunt substante pulverulente care in amestec cu apa formeaza paste
vascos-plastice, ce se intaresc in timp, sub efectul unor procese fizico-chimice.

Datoria acestei caracteristici, ei se utilizeaza pentru legarea intr-un tot unitar a materialelor
granulare sau a diferitelor produse ceramic sau de beton.

Pentru a corespunde rolului pe care trebuie sa-l indeplineasca, liantul va satisfice


urmatoarele conditii.

 Materialul rezultat din amestecarea liantului cu apa si materialele granulare trebuie


sa formeze inainte de intarire o masa plastic usor lucrabila care sa umple bine
tiparele in care se toarna (betonul) sau sa adere la suprafetele pe care se aplica
(mortarul).
 Sa adere bine la materialele pe care le inglobeaza in masa lui.
 Sa aiba o priza corespunzatoare scopului pentru care va fi utilizat.
 Sa aiba un volum constrant in timpul intaririi si in exploatare.

Avand in vedere originea, provenienta si modul de intarire, liantii se clasifica astfel:

 Lianti nehidraulici dupa intarire nu sunt stabili la actiunea apei din cauza solubizarii
partiale care determina scaderea rezistentelor mecanice.
 Lianti hidraulici se intaresc atat in mediul uscat cat si in mediul umed si dupa intarire
prezenta apei favorizeaza comportarea lor.
 Lianti neclincherizati se obtin prin arderea materiei prime la o temperature
inferioara aparitiei topiturilor partiale; dupa ardere produsul dinit ramane poros.
 Lianti clincherizati rezulta prin amestec de materii prime astfel dozat ca la
temperature de ardere sa apara in masa lui topituri partiale, topitura care la racier se
solidifica in porii materialului obtinandu-se o structura compacta.
 Lianti unitari la produsul de baza sunt folosite adaosuri.
 Lianti amestecati provin din lianti unitari in care la macinare proportia de adaosuri
introduce variaza intre 10-85%.

Cimentul Portland este un liant hidraulic clincherizat obtinut prin macinarea fina a
clincherului de ciment, in adaos cu ghips (3-5%) pentru reglarea timpului de priza.

In timpul arderii o parte din component se topesc si umplu porii materiei prime unde in
final se racesc rezultand un produs compact numit clincher.

Prin macinarea fina a acestui clincher si adaugarea de ghips pentru reglarea prizei se obtine
cimentul Portland.

Materia prima este alcatuia dintr-un amestec fin macinat si bine omogenizat de 77-75%
calcar si 23-25% argila.

Pentru corectarea compozitie chimice a calcarelor si argilelor se folosesc adaosuri


silicioase, aluminoase si feruginoase.

Dupa modul de preparare a amestecului de materie prima exista trei procedee de


fabricare a cimentului: umed, uscar si mixt (combinat, semi-umed).

In cadrul procedeului uscat, materiile prime se macina si se amesteca, obtinandu-se


‘’faina pulbere’’ care apoi se arde.

In procedeul umed amestecul de materii prime se obtine prin macinare si amestecare cu


apa a calcarului si argilei obtinandu-se o pasta numita barbotina ce contine 32-45% apa.

Procedeul combinat (semi-umed) imbina avantajele celor doua metode amintite anterior.
Procedeul uscat a fost folosit doar atunci cand apa si materiile prime erau limitate.

Astazi, insa, este procedeul cel mai uzitat pe scara larga datorita consumului redus de
energie. Aproapre 78% din productia mondiala de ciment este rezultatul procedeului uscat.

 Principatete etape parcurse in cadrul acestui procedeu sunt:


 Obtinerea amestecului brut.
 Pre-incalzirea.
 Arderea.
 Racirea / terminarea procesului.

Procedeul umed a devenit inefficient ca urmare a:

 Dimensiunii necesare mari a cuptorului.


 Cantitatilor mari de apa folosite.
 Randamentul foarte scazut dpdv a eficientei energetice.
 Lungimii foarte mari a cuptorului pana la 180 m.
Procedeul semi-umed este nerecomandat din cauza consumului mare de combustibil de
ardere / energie consumata.

In detaliu procedeul uscat contine pasii:

 Concasarea (sfaramarea) primara;


 Transportul materiei prime cu ajutorul unei benzi transportoare in vederea
concasarii secundare.
 Dozarea amestecului brut de materii prime.
 Dirijarea amestecului spre ‘’moara de faina’’
 Preincalzirea.
 Arderea si obtinerea clincherului.
 Depozitarea clincherului.
 Adaugarea de ghips si macinarea in mori cu bile.
 Depozitarea cimentului in siloz.
11. Chimismul formarii componentilor mineralogici

Reactiile in faza solida si in topitura ce au loc in procesul de obtinere a cimentului conduc


la formarea unor component mineralogici ce confera acestuia caracter hidraulic.

Fenomenele fizico-chimice care au loc la amestecarea calcarului cu argila sunt descrie in


continuare.

- Eliminarea apei fizice si a substantelor volatile la temperature cuprinse intre 120-


200⁰C.
- Deshidratarea caolinitului la temperature de 450-500⁰C in metacaolonit.
- Decarbonatarea calcarului care incepe la 600⁰C fiind mult mai active prin legarea
CaO in silicate si aluminate de calciu.
- Pana la temperature de clincherizare produsii obtinuti sunt similiari cu cei ai varurilor
hidraulice.
- La temperature de clincherizare aluminatii si feritii de calciu incep sa se topeasca si
trec partial in faza lichida.

Componentii mineralogici ai cimentului Portland sunt:

- Silicatul tricalcic.
- Silicatul bicalcic.
- Aluminatul tricalcic.
- Feroaluminatul tetracalcic.

Compozitia mineralogical a cimentului Portland este variabila fiind functie de compozitia


chimica a materiilor prime utilizate, de temperature de ardere precum si de viteza de racire
a clincherului.

Priza si intarirea cimentului Portland.

Cimentul Portland amestecat cu apa formeaza o pasta plastic ce se rigizeaza in timp si


apoi se intareste, transformandu-se intr-o piatra rezistenta.

Aceste transformari sunt rezultatul unor reactii chimice si fenomene fizice care se petrec in
amestecul respectiv.

In prezenta apei compusii mineralogici sufera procese chimice de hidratare si de hidroliza (


de descompunere).

In urma acestor reactii apar compusi noi hidratati ca:

- Hidrosilicatii.
- Hidroaluminatii.
- Hidroferitii de calciu de natura gelica si cristalina.

La hidratarea componentilor mineralogici se formeaza compusi gelici si cristalini


cu proprietati foarte diferite:

- Hidrosilicatii - capacitate liante foarte buna; - rezistente mecanice ce cresc in timp.


- Hidroaluminatii – cristalizeaza in cristale mari cu suprafata specifica mica; -
proprietati liante slabe; - rezistente mecanice reduse.

Se ajunge la un moment dat ca granulele de ciment prin intermediul peliculelor


groase de geluri care au prins in masa lor si produse cristaline sa adere unele la
celelalte. In aceasta faza prizei cimentului se considera incheiata.
Dupa priza urmeaza procesul de intarire care la ciment dureaza zeci de ani si se
datoreaza atat uscarii gelurilor cat si imbatranirii si recristalizarii lor treptate.
12. Caracteristicile fizico-mecanice ale cimentului.

Caracteristicile cimentrului Portland sunt determinate, in primul rand, de componentii sai


mineralogici.

Principalele proprietati legate de utilizarea cimentului Portland sunt:

- Vitea de hidratere. Se apreciaza prin cantitatea de apa, legata chimic in timp de


catre compusii mineralogici.
- Caldura de hidratare. Se apreciaza dupa cantitatea de caldura degajata la hidratarea
cimentului la diferite varste.
- Rezistentele mecanice
- Contractia.
- Comportarea la tratament termic.
- Rezistenta la atacul chimic.

Comportarea cimentului la actiuni chimice agresive.

Conditioneaza durabilitatea constructiilor din beton exploatate in medii agresive.

Rezistenta pietrei de ciment la actiunea agentilor agresivi depinde atat de compozitia


mineralogical a cimentului cat si de structura sa.

Procesul de atacare si dezintegrare a structurii de rezistenta a pietrei de ciment sub efectul


unor agenti externi poarta numele de coroziunea cimentului.

In functie de transformarile suferite de piatra de ciment sub actiunea agentilor chimici se


pot identifica trei tipuri de coroziune.

Coroziunea de tip I.

Se caracterizeaza prin dizolvarea si levigarea constituentilor mineralogici sub efectul


apelor dulci, al celor continut de CO2 agresiv, solutiilor sarurilor de amoniu.

Apele dulci dizolva usor Ca(OH)2 din piatra de ciment si apoi hidrolizeaza hidrosilicatii si
hidroaluminatii de calciu.

Apele cu continut de CO2 agresiv reactioneaza cu Ca(OH)2 si il transforma in bicarbonat


de calciu solubil Ca(HCO3)2.

Unii acizi anorganici si organici ataca piatra de ciment formand saruri solubile.
Coroziunea de tip II.

Se caracterizeaza prin reactii de schimb ionic intre compusii solubili din piatra de ciment si
solutiile agresive care duc la decalcifierea acesteia, concomitant cu precipitarea unor geluri
rezultate in urma reactive agentului agresiv cu Ca(OH)2.

S-a constatat ca la concentratii mari ale sarurilor de magneziu se fomeaza precipitatii de


Mh(OH)2 care colomateaza porii si protejeaza piatra de ciment. Actiunea coroziva a MgCl2
este periculoasa la concentratii scazute.

Solutiile de zagar incetinesc prize cimentului iar la concentratii de peste 0.6% o impiedica
total. Daca actioneaza asupra cimentului intarit il degradeaza prin formarea de substante
moi care pot fi usor indepartate prin frecare.

Coroziunea de tip III.

Se caracterizeaza prin aditia unor saruri de catre unii component ai cimentului. Aceasta
se face cu marire de volum ca urmare a apei de cristalizare si genereaza tensiuni interioare
urmate de fisurare si segregare.

In practica cele trei tipuri de coroziune se pot intalnii impreuna sau separate.

Astfel Solutia de sulfat de magneziu produce coroziune de tip II si III iar apa de mare care
contine un complez de saruri produce simultan toate cele trei tipuri de coroziune.
13. Cimentul aluminos

Cimentul aluminos este un liant cu priza normala si intarire rapida de compozitie speciala
obtinut prin arderea unui amestec de calcar si bauxita.

Materiile prime utilizate la fabricarea cimentului aluminos sunt:

- Calcarul CaCO3.
- Bauxita a carei compozitie este impurificata cu SiO2 si Fe2O3.

Pentru obtinerea unui ciment aluminos cu calitati optime, raportul intre calcar si bauxite
se alege astfel incat sa se respecte compozitia oxidica a produsului finit.

Cimentul aluminos se poate obtine fie prin arderea amestecului de materii prime pana la
topire complete fie prin ardere pana la clincherizare in cuptoare rotative la temperature de
1200-1300⁰C.

Clincherul rezultat se macina apoi fara adaos de ghips.

Dintre componentii mineralogici, aluminatul monocalcic este componentul valoros care


asigura caracteristicile esentiale ca:

- Rezistente mecanice mari.


- Intarire rapida.
- Rezistenta la temperature ridicate.
- Rezistenta la agresivitate chimica.

Procesele de hidratare si hidroliza ale cimentului aluminos sunt similar celor de la cimentul
Portland, conducandu-se in functie de specificul componentilor sai mineralogici.

Cimentul aluminos prezinta o serie de caracteristici cum sunt:

- Rezistenta la coroziune superioara cimentului Portland.


- Rezistenta la actiunea acizilor diluati, sulfatilor, apelor de mare, apelor minerale.
- Buna stabilitate termica.
- Intarirea mai rapida decat la oricarui tip de ciment Portland.
- Cimentul aluminos folosit la betoanele armate nu prezinta pericol de coroziune.
- Degaja o cantitate mare de caldura de hidratare.
Lianti hidraulici micsti.

Liantii hidraulici micsti sau amestecati sunt formati dintr-un liant unitar si un adaos.
Amestecurile se fac in asa fel incat cel putin o component a sistemului sa fie hidraulica.

Tipuri de adaosuri:
Dupa natura si modul in care participa la mecanismul de intarire al liantului unitary
adaosurile se pot clasifica in:

- Cimentoide.
- Hidraulice
- Inerte.

Adaosurile cimentoide sunt substante din macinate care amestecate cu apa au capacitatea
proprie de intarire. Intarirea lor este foarte lenta dar poate fi accelerate de prezenta varului
gras, a cimentului Portland sau a silicatului de sodiu.

Adaosuri hidraulice se caracterizeaza prin aceea ca in stare din macinata nu fac prize si nu
se intaresc dar contin SiO2 si Al2O3 activi, care in prezenta Ca(OH)2 reactioneaza formand
hidroaluminati si hidrosilicati de calciu.

Adaosuri inerte sunt acele substante care nu prezinta intarire proprie si nici nu modifica
sensibil procesul de intarire a liantului unitare la care se adauga.
14. Agregate

Agregatele sunt materiale granulare folosite la confectionarea mortarelor si betoanele,


formand scheletul rigid al acestora, fiind componentul de masa al lor (75-85%).
Agregate usoare poroase

Sunt material granulare natural sau artificiale organice sau anorganice care au densitatea in
gramada in stare afanata < 1200 Kg/m3.

Agregatele usoare naturale si artificiale rezulta prin sfaramarea sau cancasarea rocilor
eruptive sau sedimentare caracterizate de o structura poroasa.

Agrgate usoare naturale anorganice

- Scoria bazaltica este o roca porpoasa avand culoarea rosu inchis.


- Piatra Ponce este un tuf volcanic de natura andezitica.
- Tufurile Vulcanice rezultate prin cimentarea cenusilor vulcanice stratificate, au
porozitate mica.

Agregate usoare artificiale anorganice.

- Granulitul se fabrica industrial in flux continuu prin expandarea argilei formanduse o


structura poroasa la interiorul granului si o structura compacta la exteriorul granule.