CAPITOLUL II

RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

2.1. Noţiune
2.1.1. Caracterele raportului juridic de comerţ internaţional
I.1.1. Elemente: părţile, conţinutul şi obiectul raportului juridic.
2.2. Subiectele în dreptul comerţului internaţional
I.1.2. Noţiunea şi clasificarea subiectelor
I.1.3. Subiecţii de drept ce aparţin ordinii juridice naţionale
I.1.4. Subiecţii de drept ce aparţin ordinii juridice internaţionale

Rezumat

Capitolul analizează noţiunea raportului de comerţ internaţional şi a

elementelor sale, cu studierea aprofundată a subiecţilor acestui raport.

2.1. NOŢIUNE

Comerţul internaţional se desfăşoară în cadrul unor raporturi care cad sub incidenţa
normelor dreptului comerţului internaţional. Aceste raporturi se stabilesc între
participanţii la schimburile comerciale internaţionale, având un obiect determinat şi
vizând finalitatea convenite între părţi în baza principiilor şi normelor fundamentale care
guvernează comerţul internaţional şi cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică
internaţională. Raporturile juridice de comerţ internaţional au elemente comune
celorlalte raporturi de drept internaţional, dar şi elemente specifice, care le configurează
drept o categorie deosebită de raporturi în cadrul circuitului mondial de valori.
Definim raportul juridic de comerţ internaţional ca o relaţie patrimonială în cadrul
activităţii de comerţ internaţional, reglementată juridic, în care participanţii, aflaţi într-o
deplină egalitate juridică, sunt titulari de drepturi şi obligaţii, realizate, la nevoie, prin
forţa de constrângere a statelor.
Deci când este vorba de un raport de comerţ internaţional, acesta este reglementat
prin normele dreptului comerţului internaţional, iar participanţii la comerţul internaţional
şi la cooperarea economică internaţională sunt titulari de drepturi şi obligaţii corelative.
Raportul juridic de comerţ internaţional se bazează pe acordul de voinţa al părţilor,
care se găsesc în relaţii de egalitate juridică în cadrul schimburilor comerciale
internaţionale.
Mai simplu definim raportul juridic comercial internaţional ca fiind raportul
patrimonial reglementat de normele dreptului comerţului internaţional, iar relaţia
patrimonială se stabileşte între participanţii la raportul juridic.

18
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

2.1.1. Caracterele raportului juridic de comerţ internaţional

Raportul juridic de comerţ internaţional cunoaşte mai multe caracteristici, dintre
care unele comune altor ramuri ale dreptului şi altele specifice.
Caracterele raportului juridic comercial internaţional sunt:
- Caracterul social al raportului juridic;
- Caracterul voliţional al raportului juridic;
- Caracterul de egalitate al părţilor în cadrul raportului juridic;
- Caracterul de comercialitate – se îndeplinesc acte şi fapte de comerţ;
- Caracterul de internaţionalitate – existenţa elementului de extraneitate.

Raportul juridic de comerţ internaţional este un raport voliţional

Instrumentele juridice principale prin care se realizează raporturi juridice de comerţ
internaţional sunt: contractele de comerţ internaţional şi titlurile de valoare. În ambele
situaţii rolul hotărâtor revine voinţei juridice a subiectelor de drept. Orice contract de
comerţ internaţional se încheie prin acordul de voinţă al părţilor; participanţii la raportul
juridic de comerţ internaţional determină – prin acordul lor de voinţă – obiectul şi
conţinutul contractelor pe care le convin între ele, dar şi condiţiile în care pot completa
sau modifica conţinutul contractelor ori le pot chiar rezilia. Participanţii la raportul
juridic de comerţ internaţional au libertatea să opteze şi asupra legii care să guverneze
fondul şi efectele contractului, precum şi asupra jurisdicţiei căreia vor supune litigiile ce
ar putea să apară pe parcursul derulării contractului.

Raportul juridic de comerţ internaţional este un raport valoric, urmărind

obţinerea unor beneficii
Participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional urmăresc, în mod declarat,
obţinerea unor beneficii, a unui profit. Aceasta este o caracteristică a raporturilor de
comerţ internaţional din cele mai vechi timpuri. În raporturile juridice de comerţ
internaţional beneficiile nu se realizează cu uşurinţă în condiţiile unei competiţii tot mai
puternice, de aceea atât încheierea contractelor de comerţ internaţional, cât şi pe
parcursul realizării clauzelor stipulate, trebuie să se facă tot ce se cuvine pentru ca
produsele să fie la nivelul calitativ al pieţei mondiale sau a celei locale, iar preţurile
practicate să fie atractive.

Raportul juridic de comerţ internaţional conţine un element de extraneitate.

Elementul de internaţionalitate este foarte important în configurarea specificităţii
acestor raporturi juridice, deosebindu-le de celelalte şi conferindu-le locul şi rolul pe
care îl au în sistemul raporturilor juridice internaţionale. Internaţionalitate împreună cu
alte elemente specifice ca: comercialitatea sau caracterul patrimonial, definesc
raporturile juridice de comerţ internaţional drept raporturi specifice în ansamblul
raporturilor juridice.
Sediul sau domiciliul sau, în absenţa lor, reşedinţa părţilor constituie elemente de
internaţionalitate pentru raportul juridic de comerţ internaţional determinat de contractul
încheiat între părţi.
În dreptul român, atât în convenţiile internaţionale la care România este parte cât şi
în legislaţia internă, sunt reglementate, de regulă două criterii de definire a caracterului
19
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

internaţional al raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comerţului internaţional

şi anume1:
a) un criteriu de natură subiectivă, ca părţile la raportul juridic, persoane fizice
sau juridice să aibă domiciliul sau sediul în state diferite2;
b) un criteriu de natură obiectivă şi anume ca marfa, lucrarea, serviciul sau orice
alt bun care face obiectul raportului juridic să se afle circuitul (tranzitul)
internaţional, adică în executarea acelui raport bunul să treacă cel puţin o
frontieră3.
În cazul în care nu există o reglementare imperativă se pune problema calificării
unui raport juridic ca având sau nu un element de internaţionalitate.
Aşa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate 4, un raport juridic este
internaţional şi atunci când conţine un alt element de extraneitate, cu condiţia ca acesta
să fie de o asemenea intensitate încât să scoată acel raport juridic de sub incidenţa
exclusivă a unui sistem de legi, făcându-l susceptibil de a fi reglementat de cel puţin
două sisteme de drept.

I.1.5. Elemente: părţile, conţinutul şi obiectul raportului juridic.

Elementele raportului juridic sunt:

1. părţile raportului juridic – reprezentând participanţii la raporturi
juridice comerciale internaţionale;
2. obiectul raportului juridic – reprezentând prestaţia caracteristică
a părţilor;
3. conţinutul raportului juridic – reprezentând drepturile şi
obligaţiile.
I.2. Părţile raportului juridic de comerţ internaţional
Raportul juridic de comerţ internaţional apare numai în cazul în care există anumite
premise:
a) norma juridică de comerţ internaţional;
b) participanţii la raporturile comerciale internaţionale;
c) existenta unor împrejurări care produc efecte juridice prin realizarea lor.
Normele juridice de comerţ internaţional definesc comportamentul posibil sau
datorat al participanţilor la raporturile comerciale internaţionale. Tot ele definesc
capacitatea subiectelor raportului juridic de comerţ internaţional şi precizează categoriile
de fapte juridice care ar putea să producă efecte juridice în raporturile de comerţ
internaţional.
Raporturile juridice au loc între persoane fizice sau juridice care săvârşesc fapte
obiective de comerţ. Actele şi faptele de comerţ internaţional sunt acele împrejurări de
care norma juridică leagă naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic de
1
D.Al. Sitaru, op. cit., vol. I, pag. 141 şi urm
2
Consacrat de exemplu de Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional de la Geneva (1961),
Convenţia de la Washington pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor
state (1965), Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (Viena, 1980) sau de
Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri (New York, 1974).
3
Adoptat, de regulă, în convenţiile din materia transporturilor, precum Convenţia de la Varşovia de unificare a
unor reguli relative la transportul aerian internaţional, Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de
mărfuri pe şosele CMR din 1965, etc.
4
B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, op. cit., pag. 12 – 13 ; O, Căpătână, B. Ştefănescu, op. cit., pag. 24 – 25 şi 27
20
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

comerţ internaţional. Faptele juridice sunt acele împrejurări – evenimente şi acţiuni – de

care normele dreptului comerţului internaţional ataşează consecinţe juridice. Actele
juridice sunt acte de voinţă (volitive) săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice.
Operaţiunea juridică este un mijloc sau o tehnică juridică la care se recurge în scopul
realizării actului comercial internaţional.
Raporturile juridice de comerţ internaţional au elemente comune celorlalte raporturi
de drept internaţional, dar şi elemente specifice, care le configurează drept o categorie
deosebită de raporturi în cadrul circuitului mondial de valori. Pe baza autonomiei lor de
voinţă, părţile convin asupra acţiunilor sau inacţiunilor la care se obligă. De asemenea,
părţile stabilesc volumul şi substanţa obligaţiilor pe care şi le asumă. Raportul de drept
al comerţului internaţional este o relaţie comercială, caracterizată prin existenţa
drepturilor şi obligaţiilor juridice corelative în procesul efectuării schimburilor
comerciale. Acest raport poate fi definit, deci, prin precizarea specificităţii sale în raport
cu genul proxim – în cazul nostru – sunt relaţiile internaţionale, în ansamblul lor.

I.3. Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional

Alături de subiectele raportului juridic de comerţ internaţional, obiectul şi conţinutul
acestui raport reprezintă părţile, elementele sale constitutive.
Prin obiectul raportului juridic se înţeleg acţiunile pe care titularii dreptului subiectiv
le întreprind sau le solicită în cursul desfăşurării raportului juridic. Obiectul raportului
juridic defineşte conduita la care se referă conţinutul acestui raport. Obiectul raportului
juridic de comerţ internaţional îl reprezintă conduita, o anumită prestaţie în scopul
realizării conţinutului raportului juridic.
Obiectul raportului juridic este prestaţia pe care are obligaţia să o efectueze debitorul
faţă de creditorul său. Aceste prestaţii sunt de natură patrimonială, concretizate în:
a) acţiunea de a da sau de a face sau în
b) inacţiunea debitorului, adică de a nu face ceva în beneficiul creditorului sau a
unei persoane desemnate de acesta.
Obligaţiile generate de faptele de comerţ sunt obligaţii de rezultat, ceea ce înseamnă
că prestaţia asumată de debitor într-un raport juridic de comerţ internaţional va fi
considerată executată numai în cazul în care creditorul va obţine rezultatul vizat.
Definim obiectul raportului juridic de comerţ internaţional ca prestaţia (conduita,
comportamentul) subiectului pasiv pe care acesta o datorează subiectului activ, în
vederea satisfacerii intereselor sale legitime.

I.4. Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional

Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional poate fi definit ca fiind
ansamblul drepturilor dobândite de subiectul activ şi obligaţiilor asumate de subiectul
pasiv privind fondul de comerţ, întreprinderea pe care o organizează sau activitatea de
comerţ internaţional pe care urmează să o desfăşoare. Aceste drepturi şi obligaţii trebuie
să fie în concordanţă cu normele de drept al comerţului internaţional care guvernează
materia ce face obiectul raportului juridic respectiv.
Drepturile dobândite de participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional –
comercianţii persoane fizice sau societăţi comerciale – permit:
- să aibă o anumită atitudine faţă de drepturile dobândite, de pildă să dispună de
drepturile respective;
21
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

- să ceară subiectului care şi-a asumat obligaţia să şi-o onoreze la timp şi la nivelul
calitativ convenit prin contractul internaţional încheiat;
- să ceară apărarea drepturilor organelor competente ale statului a cărui lege a fost
desemnată de părţi să guverneze fondul şi efectele contractului.
Obligaţiile asumate de participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional. Într-
un contract de comerţ internaţional îndatoriri revin ambelor părţi. În măsura în care una
din părţi se obligă, ea este ţinută să le îndeplinească, altfel cealaltă parte va avea
pierderi. Între părţi pot fi convenite clauze prin care ambele părţi au atât drepturi cât şi
obligaţii.
Tranzacţiile de comerţ internaţional implică interdependenţa drepturilor şi
obligaţiilor, participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional sunt, în acelaşi timp,
titulari de drepturi, cât şi de obligaţii, pe parcursul derulării contractului.
Practica raporturilor juridice de comerţ internaţional demonstrează că operaţiunile
de comerţ internaţional se caracterizează prin reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor. În
consecinţă este greu să se facă distincţie netă între subiectul activ şi subiectul pasiv,
constatându-se destul de frecvent că aceştia au o dublă calitate creditor şi în acelaşi timp
debitor unul faţă de celălalt.

2.2. SUBIECTELE ÎN DREPTUL COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL

I.4.1. Noţiunea şi clasificarea subiectelor

Complexitatea tranzacţiilor internaţionale implică un mare număr de participanţi la
raporturile juridice de comerţ internaţional. Pe măsura dezvoltării schimburilor
comerciale, în condiţiile extinderii interesului pentru afaceri locale, regionale şi globale,
subiectele raporturilor juridice de comerţ internaţional s-au diversificat foarte mult.
În doctrină se foloseşte, uneori, noţiunea de întreprinzător pentru a defini persoana
implicată în activităţi comerciale. Prin noţiunea de agenţi economici se desemnează
participanţii la raporturile comerciale, prin noţiunea de agent economic înţelegându-se
“orice persoană fizică sau juridică care produce, importă, exportă, transportă,
depozitează şi comercializează produse ori părţi din acestea ori prestează servicii”. În
această categorie sunt incluşi comercianţii persoane fizice, societăţile comerciale, regiile
autonome, cooperativele de consum şi cooperativele de credit, cooperativele
meşteşugăreşti, asociaţiile în participaţie, asociaţiile cu scop lucrativ fără personalitate
juridică şi asociaţiile familiale, dacă efectuează acte obiective de comerţ.
Noţiunile de întreprinzător şi aceea de agent economic pot fi utilizate pentru a defini
participanţii la schimburile comerciale, însă se poate recurge la orice altă noţiune cu
condiţia să i se definească conţinutul. Pentru a defini, însă, participanţii la raporturile
juridice comerciale şi, mai ales, la raporturile juridice de comerţ internaţional este
necesar să se folosească termeni consacraţi, având o largă circulaţie internaţională.
Participanţii la raporturile juridice comerciale internaţionale pot fi:
- Persoanele juridice – societăţile comerciale;
- Persoana fizică comerciant;

22
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

- Organizaţiile interguvernamentale – sunt persoane juridice ce iau naştere în baza

acordurilor interguvernamentale stabilite între diferite ţări, pe diferite domenii de
activitate.
- Societăţile transnaţionale;
- Persoanele juridice nonprofit;
- în unele clasificări apare şi statul, care participa prin Ministerul Finanţelor şi nu ca
titular de suveranitate, la încheierea unor contracte (ex. împrumuturi externe).
Subiectele raportului juridic de comerţ internaţional pot aparţine:
- ordinii juridice naţionale sau
- ordinii juridice internaţionale.

I.4.2. Subiecţii de drept ce aparţin ordinii juridice naţionale

Comercianţii – persoane fizice
Persoana fizică comerciant participă din ce în ce mai redus la raporturile comerciale
internaţionale.
Comercianţii – subiectele raportului juridic de comerţ internaţional – sunt aceia care
fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesie obişnuită şi societăţi comerciale. La
raporturile juridice comerciale participă şi alte persoane fizice şi juridice care nu au
calitatea de comerciant, de aceea noţiunea cea mai indicată pentru a preciza care sunt
participanţii la comerţul internaţional este aceea de subiecte ale raportului juridic de
comerţ internaţional.
Reglementarea capacitaţii de a fi comerciant nu are caracter unitar pe plan
internaţional, deoarece în baza principiului libertăţii comerţului “oricine ar putea
exercita orice comerţ”. Cu toate acestea, în toate ţările sunt stipulate condiţiile în care
unei persoane i se acorda posibilitatea de a exercita un comerţ, şi anume: protecţia
interesului general, a intereselor altor profesiuni şi a intereselor clienţilor. Persoana
fizică, pentru a fi comerciant, trebuie să aibă capacitate de folosinţă şi de exerciţiu.
Legislaţia naţională a statelor poate prevedea interdicţii pentru exercitarea
comerţului ca profesie de către persoane care îndeplinesc anumite funcţii, deci funcţii
incompatibile cu profesia de comerciant. Comiterea unor fapte grave, desfăşurarea unor
activităţi economice ilicite în procesul producţiei, pe parcursul circulaţiei mărfurilor, în
activităţile bancare, în domeniul asigurărilor şi în alte domenii – fapte care constituie
infracţiuni – atrag decăderea din dreptul de a exercita profesia de comerciant.
Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor comerciantului alcătuieşte statutul său juridic.
Drepturile recunoscute şi consacrate în legislaţiile naţionale ale statelor sunt: dreptul de
a-şi alege liber şi a exercita o profesie comercială; dreptul comerciantului la libera
circulaţie (persoana fizică); dreptul la circulaţie liberă a mărfurilor, serviciilor şi
capitalurilor; dreptul de a fi informaţi în permanenţă cu privire la orice schimbare
legislativă. Obligaţiile comercianţilor sunt: înscrierea la Registrul Comerţului, ţinerea
unei evidente privind derularea afacerilor, efectuarea unor acte de publicitate privind
bilanţul, lichidarea (falimentul), afacerii, etc.
Comercianţii, persoane fizice străine, au dreptul să exercite acte şi fapte de comerţ
internaţional, cu respectarea regulilor stipulate în legea naţională a statului respectiv.
Elementul de extraneitate care defineşte comerciantul persoană fizică drept străin îl
constituie domiciliul său în străinătate; cetăţenia nu este relevantă în stabilirea regimului
juridic prevăzut pentru investitorii străini.
23
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Societăţile comerciale
Regimul juridic al societăţilor comerciale este supus dreptului comun, reprezentat de
reglementările comerciale interne. Ne vom opri asupra: regimului juridic derogator de la
dreptul comun, care se aplică societăţilor comerciale române constituite cu participare
străină, şi asupra reglementărilor speciale privind activitatea de comerţ internaţional a
societăţilor comerciale române.
Societăţile comerciale cu participare străină nu reprezintă o categorie distinctă de
societăţi comerciale, ci o specie a societăţilor comerciale româneşti, având o serie de
particularităţi. În legislaţia ţării noastre criteriul naţionalităţii societăţilor comerciale
este, de regulă, sediul social.
Temeiul juridic al societăţilor comerciale cu participare străină îl constituie
principiul fundamental privind libertatea comerţului consacrat în Constituţia României,
legile speciale care reglementează activitatea societăţilor comerciale din diferite unghiuri
de vedere şi acordurile bilaterale semnate de România cu alte state.
Obiectul general al activităţii – societăţile comerciale cu participare străină pot fi
constituite în toate sectoarele din domeniile: industriei, explorării şi exploatării
resurselor naturale, agriculturii, infrastructurii şi comunicaţiilor, construcţiilor civile şi
industriale, cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, comerţului, transporturilor,
turismului, serviciilor bancare şi de asigurare etc. şi în alte domenii având dreptul să
opteze pentru orice obiect de activitate admis prin reglementările în vigoare.
Societăţile comerciale cu participare străină, precum şi filialele şi sucursalele lor se
pot constitui în societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe
acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată. Pentru
constituirea societăţii este necesară întocmirea documentelor constitutive ale societăţii:
contractul de societate şi statutul. În actul constitutiv trebuie să se precizeze localităţile
din afara ţării unde se constituie filiale sau sucursale.
În temeiul legii române, toate societăţile comerciale cu sediul în România sunt
persoane juridice romane, deci inclusiv societăţile comerciale cu participare străină.
Aceste societăţi urmează regulile care se aplică societăţilor comerciale române, desigur
în condiţiile participării partenerului străin care contribuie la majorarea capitalului
social.
Societatea comercială îşi dobândeşte personalitatea prin îndeplinirea unor condiţii de
fond şi formă. Condiţiile de fond: obiectul de activitate, capitalul minim, participarea la
beneficii şi pierderi etc, iar condiţiile de formă: semnarea unor înscrisuri, forme de
publicitate etc. Consecinţele juridice ale dobândirii personalităţii juridice ale societăţii
comerciale sunt: societatea comercială are patrimoniu propriu: societatea comercială are
un nume; societatea comercială are un sediu social; societatea răspunde în nume propriu,
în funcţie de scopul acesteia; societatea este citată în justiţie pe numele ei.
Legea aplicabilă statutului organic al societăţii comerciale. Legislaţiile diferitelor
state, cuprinzând reglementări variate si în legătură cu societăţile comerciale, unele
recunoscând tuturor acestora personalitate juridică, altele conferind calitatea de subiect
colectiv de drept numai societăţilor de capitaluri, unele acceptând principiul specialităţii
capacităţii de folosinţă cu privire la orice societate comercială, altele aplicând teoria
„ultra vires” numai societăţilor de capitaluri, în sfârşit, altele, recunoscând societăţilor
comerciale o capacitate de folosinţă nelimitată. Apare important, deci, în condiţiile
participării societăţilor comerciale la raporturile juridice de comerţ internaţional, să se
24
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

determine legea care reglementează toate aceste aspecte ca si pe acelea implicate de

statutul organic al societăţii.
Statutul organic al unei societăţi comerciale desemnează ansamblul regulilor
privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea ori încetarea acesteia sau relaţiile societăţii
cu membrii săi ori cu terţi.
Potrivit principiilor dreptului internaţional privat, statutul organic al societăţii
comerciale – ca al oricărei persoane juridice, de altfel, este reglementat de legea sa
naţională, respectiv legea statului pe teritoriul căruia îşi are sediul social principal – ca în
sistemele de drept neo-latine, sau legea statutului unde a fost incorporată (înregistrată) –
ca în sistemul de common law. Lex societatis, astfel determinată, guvernează capacitatea
de folosinţă, capacitatea de exerciţiu, puterile organelor societăţilor, condiţiile de
înfiinţare, necesitatea eventuală a înregistrării, formele de publicitate etc.
Recunoaşterea subiectivităţii juridice a societăţilor comerciale străine. O condiţie
prealabilă pentru posibilitatea exercitării drepturilor de către o societate comercială
străină într-un anumit stat o constituie recunoaşterea de către acesta a calităţi i ei de
subiect de drept.
Recunoaşterea, act declarativ de drepturi, rezidă în constatarea subiectivităţii
unei persoane juridice străine si, implicit, în admiterea efectelor ei extrateritoriale.
Aceasta obligă statul care o acordă să respecte statutul juridic stabilit de legea naţională
a societăţii străine.
Majoritatea legislaţiilor ca si convenţiile internaţionale bi si multilaterale în
materie, consfinţesc principiul recunoaşterii de plin drept a personalităţii juridice a
societăţilor comerciale străine, cu aplicarea implicită a principiului reciprocităţii. În
acest sens se manifestă si legislaţia română (art. 24 C.com si art. 43 din Legea 105/1992)
si practica internaţională convenţională bilaterală a ţării noastre, ca si practica arbitrală.
Convenţia de la Haga din 1956 privind recunoaşterea personalităţii juridice a
societăţilor, asociaţiilor si fundaţiilor prevede principiul recunoaşterii ope legis a
subiectivităţii societăţilor comerciale străine dacă: formalităţile de publicitate si
înregistrare a societăţii, precum si sediul social statutar ale respectivei societăţi sunt
situate pe teritoriul aceluiaşi stat, si dacă societatea are personalitate juridică în
conformitate cu lex societatis.
Condiţia juridică a societăţilor comerciale străine, are în vedere întinderea
drepturilor pe care o societate străină le poate avea pe teritoriul altui stat.
Capacitatea de folosinţă a societăţilor economice străine este stabilită deci numai
de lex societatis ci si de normele juridice care alcătuiesc condiţia juridică a persoanelor
juridice străine din dreptul statului recunoaşterii.
În dreptul nostru se acordă societăţilor comerciale străine, sub condiţia
reciprocităţii, regimul naţional conform căruia acestea se bucură pe teritoriul ţării
noastre de aceleaşi drepturi pe care le au si organizaţiile economice naţionale
corespunzătoare.
Pe cale de convenţie, bilaterală (sau în aplicarea principiilor G.A.T.T.) se poate
acorda si regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate, potrivit căruia se recunosc în ţara
noastră societăţilor comerciale ale statului contractant cel puţin aceleaşi drepturi
acordate sau care se vor acorda societăţilor comerciale ale unui stat terţ. Tratamentul
aplicat societăţii străine nu poate conferi acesteia în statul de referinţă mai multe drepturi
decât are potrivit legii sale naţionale si nici mai multe drepturi decât are în acest stat o
societate comercială naţională de acelaşi fel.
25
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Activitatea economico-financiară a societăţilor comerciale străine se înfăptuieşte

în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul pe teritoriul căruia se desfăşoară. Astfel,
spre exemplu, conform dreptului român, societăţile comerciale străine în ţara noastră pot
prospecta piaţa, pot negocia si încheia contracte de reprezentaţie sau săvârşi alte operaţii
de durată si continuitate dar cu autorizarea pentru acestea din urmă din partea organelor
de stat competente etc.

I.4.3. Subiecţii de drept ce aparţin ordinii juridice internaţionale

Sucursalele şi filialele societăţilor comerciale
Sucursalele şi filialele sunt structuri exterioare societăţilor comerciale, determinate
de amplificarea activităţii lor în zone şi regiuni întinse ca efect al creşterii interesului
clientelei pentru produsele respective. Sucursala şi filiala sunt două entităţi distincte,
având un regim juridic diferit.
Definim sucursala ca un stabiliment secundar, având o anumita autonomie, dar –
neavând personalitate juridică – este dependentă economic de societatea mamă. Deci
sucursala este un dezmembrământ al societăţii comerciale, care este dotat de societate cu
anumite fonduri, cu scopul de a desfăşura o activitate economică în cadrul obiectului de
activitate al societăţii.
Definim filiala ca o societate comercială cu personalitate juridică proprie, cu
patrimoniu, obiect de activitate şi răspundere proprii, având o legătura economică cu
societatea–mamă, care deţine o parte importantă din capitalul acesteia. Astfel:
– sucursalele nu se disting de societatea-mamă, nu au personalitate juridică şi sunt
dependente economic total de societatea-mamă. Sucursalele sunt cârmuite de lex
societatis, deci de legea societăţii-mamă.
- filialele sunt societăţi comerciale propriu-zise; beneficiază de autonomie juridică totală
faţă de societatea-mamă dar sunt dependente economic de societatea-mamă care deţine,
de regulă, mai mult de jumătate din capitalul lor. Filialele sunt cârmuite de legea ţării pe
teritoriul căreia îşi au sediul social şi a cărei naţionalitate o au.
În cazul când o societate comercială românească vrea să constituie o sucursală sau
filială în străinătate urmează:
a) să specifice acest lucru în documentele sale constitutive (contract, statut);
b) să facă obiectul unei hotărâri a adunării generale, dacă dorinţa de constituire este
ulterioară înfiinţării societăţii. Actul constitutiv şi hotărârea adunării generale trebuie
să precizeze: forma noii entităţi (sucursală sau filială); sediul din străinătate;
capitalul afectat etc.
Legea naţională reglementează toate momentele esenţiale ale funcţionării societăţii
comerciale: constituirea, organizarea, desfăşurarea activităţii, transformarea, dizolvarea,
lichidarea, inclusiv capacitatea juridică a societăţii.

Reprezentanţele societăţilor comerciale

Societăţile comerciale îşi pot organiza reprezentanţe pe teritoriul altor state, potrivit
cerinţelor impuse de expansiunea activităţii lor comerciale.
Reprezentanţele se înfiinţează la cererea societăţilor comerciale pentru a efectua acte
şi fapte juridice în numele şi în contul acestora. Ele apar în procesul derulării
tranzacţiilor comerciale din nevoia societăţilor comerciale de a-şi asigura punerea în

26
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

aplicare a clauzelor contractuale pe teritoriul ţărilor în care sunt înfiinţate.

Reprezentanţele societăţilor comerciale sunt o prelungire a personalităţii juridice a
societăţii-mamă, neavând calitatea de subiect distinct de drept, ele sunt cârmuite de
legea societăţii comerciale care le-a constituit. Reprezentanţele societăţilor comerciale
nu au un capital propriu, ci numai bunuri care fac posibila îndeplinirea activităţilor
comerciale pentru care au fost înfiinţate. Reprezentanţele societăţilor comerciale exercită
numai funcţii de intermediere, în calitate de comisionar sau mandatar al societăţii-mamă.
Definim reprezentanţele societăţilor comerciale ca fiind acele entităţi juridico-
economice care îndeplinesc funcţii de intermediere între societăţile care le-au constituit
şi partenerii lor contractuali din ţara respectivă.
Din definiţie rezultă: reprezentanţele comerciale nu au personalitate juridică
distinctă; ele sunt o prelungire a personalităţii societăţii primare şi îndeplinesc acte
juridice şi fapte materiale în numele şi pe seama societăţii care le-a constituit.
Reprezentanţele societăţilor comerciale pot emite şi primi oferte sau comenzi; pot
negocia sau încheia contracte; pot desfăşura activităţi de informare şi reclamă
comercială şi pot efectua alte acte juridice şi activităţi în numele societăţii şi în
concordanţă cu obiectul de activitate al acesteia. Răspunderea pentru actele şi faptele
reprezentanţilor revine societăţii comerciale care a constituit-o.
Reprezentanţele societăţilor comerciale pentru activităţile comerciale pe care le
desfăşoară sunt obligate: să plătească impozitele şi taxele prevăzute de lege; să achite
impozitul de profit; să plătească impozitul pe salariile personalului; să respecte regimul
vamal al bunurilor introduse în ţară pentru dotarea şi întreţinerea sediilor.
Personalul reprezentanţei societăţii comerciale poate fi format din cetăţeni romani şi
străini. Societatea comerciala răspunde solidar cu angajaţii reprezentanţei pentru daunele
ce rezultă din faptele ilicite săvârşite de angajaţi în exercitarea activităţii sau în legătura
cu exercitarea activităţii reprezentanţei.

Integrarea societăţilor comerciale pe plan internaţional

Integrarea societăţilor comerciale este un fenomen economic complex, determinat de
amplificarea fluxurilor comerciale regionale şi mondiale, precum şi de tendinţa, tot mai
accentuată, de concentrare a capitalurilor.
Cele mai frecvente forme de integrare a societăţilor comerciale sunt:
a. trusturile – unifică în unităţi colective puternice mai multe
societăţi comerciale, care îşi pierd autonomia, fiind subordonate unei conduceri
centralizate, care le orientează activitatea, le stabileşte obiectivele, precum şi
modalităţile realizării lor. Trusturile reprezintă o formă accentuată de integrare a
societăţilor comerciale la nivel regional şi mondial.
Tendinţa cea mai puternică o constituie specializarea societăţilor componente pe
diferite categorii de operaţiuni, preocuparea de a asigura atingerea obiectivelor
comune, integrate. Politicile comerciale ale trustului vizează funcţionarea eficientă a
fiecărei societăţi comerciale componente, bazându-se pe un management comercial
eficient atât la nivel global, cat şi la nivel sectorial, pentru a se atinge parametrii de
calitate şi de competitivitate la nivelul sistemului integrat pe care îl reprezintă
trustul.
Această grupare este caracteristică zonei de comerţ nord americane.
b. concernul – este constituit pe principii similare sistemului
integrat al trusturilor. Ele se constituie fie printr-un contract de dominare, fie printr-
27
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

unul de încorporare. Prin efectul contractului de dominare, conducerea societăţilor

dependente trece asupra întreprinderii dominante. Prin efectul încorporării,
societatea principală devine unic acţionar al societăţii pe care o încorporează.
Concernele s-au legitimat ca societăţi comerciale de proporţii constituite printr-
un proces de treptată şi constantă integrare a unor societăţi comerciale cu o forţa
economică mai mică, dar cu potenţial de creştere şi consolidare în sistemul integrat,
oferit de concern. Conducerea concernului are un caracter unitar, urmărind obiective
strategice comune şi adoptând procedeele tactice impuse pentru atingerea lor.
c. holding-ul – este o societate comercială care deţine majoritatea
acţiunilor uneia sau mai multor filiale, exercitând – prin aceasta poziţie economică –
controlul asupra activităţii acestora. Dreptul de control permite societăţii de tip
holding să influenţeze strategia şi tactica societăţilor controlate. Holding-ul este în
măsura să emită directive obligatorii privind managementul general al societăţilor
comerciale implicate. Cu toate că nivelul capitalului holding-ului este, de cele mai
multe ori, sub nivelul capitalurilor însumate ale societăţilor controlate, acest tip de
societate are un rol important în integrarea printr-un proces constant de achiziţionare
a firmelor mici şi mijlocii. În acest proces se îmbină interesul holding-ului de a
deveni tot mai puternic şi influent în tranzacţiile comerciale, cu interesul firmelor
comerciale implicate de a dobândi acea siguranţă în afacerile pe care le derulează,
oferită de un sistem comercial integrat.
d. grupările de interes economic – fără a fi obligate să
urmărească un scop lucrativ si netrebuind să constituie un capital social, au totuşi
personalitate juridică si permit unor asociaţi ce doresc să-si păstreze autonomia să
realizeze unele activităţi comune colaborând între ele prin crearea de centre comune
de cercetare, care de import sau export, birouri de vânzare în comun a produselor
etc. în scopul facilitării dezvoltării obiectului propriu de activităţi al fiecăreia.
Acestea sunt situate la limita dintre asociaţie si societate, membrii grupului de
interes economic răspunzând nelimitat si solidar pentru pasivul acestuia.

Societăţile transnaţionale.
Societăţile transnaţionale au o importanţă deosebită datorită volumului mare al
afacerilor realizate. Societăţile transnaţionale iau naştere prin participarea mai multor
societăţi comerciale ce provin din diferite state, având în felul acesta mai multe sedii,
aspect care duce la imposibilitatea stabilirii legăturii (apartenenţei) cu un anumit sistem
de drept specific unei anumite ţări.
Dat fiind caracterul multinaţional şi cifra foarte mare de afaceri a acestor societăţi,
precum şi numărul lor în continuă creştere s-a ajuns la formarea unui sistem de drept
propriu, cu reguli proprii de organizare şi desfăşurare a activităţii, sistem cuprins în
actele lor constitutive. De asemenea, au şi un sistem propriu de reglementare a litigiilor.
Localizate îndeosebi în ţările dezvoltate, societăţile transnaţionale ocupă pieţe de cel
mai mare interes strategic: industria petrolieră, industria de automobile, industria
chimică şi farmaceutică s.a. Creşterea forţei şi influentei companiilor transnaţionale este
definită drept o expresie a globalizării şi modernizării economiei.
Societăţile transnaţionale sunt societăţile care:
- se constituie pe baza unor elemente fără caracter naţional – provenienţa capitalului;
- sedii principale în state diferite;
- nu au o legătură juridică cu un stat anumit.
28
 CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Trăsăturile distinctive sunt de natură economică şi juridică:

a) capitalul lor este naţional sau multinaţional;
b) au o structură internaţională distinctă, care le deosebeşte de vechile monopoluri;
c) îşi extind activităţile de producţie şi comercializare pe mai multe pieţe, printr-o
strategie globală, bazată pe studii aprofundate, aduse la zi în mod permanent;
d) nu se afla sub incidenţa unor anumite legi naţionale, datorita structurării şi
funcţionarii concomitente în mai multe ţări;
e) litigiile ce pot să apară nu sunt de competenţa instanţelor naţionale, ci a unor instanţe
speciale.
Modalităţi de constituire – Actele de constituire ale Companiilor transnaţionale
conţin reglementări convenite între parteneri, dând expresie acordului lor de voinţă
privind: a) structura societăţii; b) obiectul de activitate; c) pieţele pe care acţionează; d)
capitalul social; e) principiile şi normele care vor guverna tranzacţiile comerciale. În
ultimii ani, modalitatea cea mai frecventă de constituire şi implicit de expansiune a
Companiilor transnaţionale a reprezentat-o fuziunea. Constituirea prin fuziune a fost
determinată de cinci factori, prin excelenţă economici: interesul pentru o expansiune mai
rapidă a tranzacţiilor; teama de o restrângere a pieţei şi căderea preturilor; supraoferta pe
unele pieţe (automobile); incertitudinile provocate de unele schimbări tehnologice;
creşterea costurilor activităţilor de cercetare.
Evoluţiile spectaculoase ale companiilor transnaţionale din ultimii ani în afara
circumstanţelor favorizante enunţate, se explica prin: deţinerea unor evidente avantaje
concurenţiale ca urmare a superiorităţii lor tehnologice; competenţa managerială şi
organizatorică; existenţa unui sistem informaţional dezvoltat; accesul la resurse
financiare importante, în condiţii avantajoase; posibilitatea diversificării pieţelor şi
obţinerea unor valori adăugate din ce în ce mai ridicate.
Societăţile transnaţionale se constituie şi funcţionează fără o legătură juridică cu un
anumit stat, instituindu-şi principii şi norme acceptate de părţile contractante, aplicabile
în derularea tranzacţiilor lor comerciale. Societăţile evită jurisdicţia instanţelor naţionale,
convenind să se supună unor instanţe internaţionale ad-hoc, compuse pe criteriile
parităţii internaţionale.
Există tendinţa ca regimul juridic al societăţilor transnaţionale să fie structurat pe
baza unor norme juridice uniforme, statuat prin convenţii internaţionale.

29