5.5.

Legea Forței Lorentz

Există un ultim aspect al electromagnetismului pe care trebuie să arătăm că este compatibil

cu relativitatea: legea forței Lorentz. În lumea Newtoniană, ecuația de mișcare pentru o
particulă care se mișcă cu viteza 𝐮 și un impuls 𝐩 = 𝑚𝐮 este

𝑑𝐩
= 𝑞(𝐄 + 𝐮 × 𝐁) (5.23)
𝑑𝑡

Vrem să scriem această ecuație în formă 4-vectorială într-un mod în care se poate vedea
clar cum toate obiectele se schimbă sub transformările Lorentz.
Pana acum ar trebui sa fie clar intuitiv cum va funcționa aceasta. O particulă în
mișcare simte forța magnetică. Dar, dacă ne mutăm în sistemul sau referențial în repaus , nu
există forță magnetică. În schimb, câmpul magnetic se transformă într-un câmp electric și
găsim aceeași forță, acum interpretată ca o forță electrică.
Versiunea relativistă a lui (5.23) implică 4-impulsul 𝑃𝜇 , definit în (5.5), timpul
propriu 𝜏, prezentat în secțiunea 5.1.2, și noul nostru prieten tensorul electromagneti 𝐹𝜇𝜈 .
Forța electromagnetică care acționează asupra unei particule punctiforme de sarcină 𝑞 poate
fi scrisă ca

𝑑𝑃 𝜇
= 𝑞𝐹𝜇𝜈 𝑈𝜈 (5.24)
𝑑𝜏

unde 4-viteza este

𝑑𝑋 𝜇
𝑈𝜇 = = 𝛾(𝐮𝑐 ) (5.25)
𝑑𝜏

iar 4-impulsul este 𝑃 = 𝑚𝑈. Din nou, vedem că forma relativistă a ecuației (5.24) este
oarecum mai frumoasă decât ecuația inițială (5.23).

Despachetarea Legii Forței Lorentz

Să verificăm dacă ecuația relativistă (5.24) ne dă fizicia corecta. Desigur, este vorba de
patru ecuații: una pentru fiecare 𝜇 = 0,1,2,3. Este simplu să multiplicăm partea dreaptă,
amintindu-ne că 𝑈𝜇 are un semn minus suplimentar în componentele spațiale relative la
(5.25 ). Se constată că componentele 𝜇 = 1,2,3 ale lui (5.24) se aranjează într-o ecuație
vectorială cunoscută,

𝑑𝐩 𝑑𝐩
𝑞𝛾(𝐄 + 𝐮 × 𝐁) ⇒ 𝑞(𝐄 + 𝐮 × 𝐁) (5.26)
𝑑𝜏 𝑑𝑡

𝑑𝑡
unde am folosit relația 𝑑𝜏 = 𝛾. Constatăm că recuperăm legea forței Lorentz. De fapt, există
o ușoară diferența față de legea obișnuită a forței Newtoniană (5.23), diferența fiin
îngropată în notația noastră. În setarea Newtoniană, impulsul este 𝑝 = 𝑚𝐮. Totuși, în
setarea relativistă de mai sus, impulsul este 𝐩 = 𝑚𝛾𝐮 U. Bineînteles că versiunea relativistă
este corectă, deși difierența apare doar la viteze mari.
Formularea relativistă a forței Lorentz (5.24) conține, de asemenea, o ecuație
suplimentară care vine de la 𝜇 = 0. Avem
 𝑑𝑃 0 𝑞
= 𝑐 𝛾𝐄 ∙ 𝐮 (5.27)
𝑑𝜏

Reamintim că componenta temporală a 4-imulsului este energia 𝑃0 = 𝐸/𝑐. Aici energia

este 𝐸 = 𝑚𝛾𝑐 2 care include atât masa de repauz a particulei cât și energia sa cinetică.
Ecuația suplimentară din (5.24) ne spune pur și simplu că energia cinetică crește atunci
când asupra particulei acționeaza un un câmp electric

𝑑(Energie)
= 𝑞𝐄 ∙ 𝐮 ,
𝑑𝑡

unde am scris energie ca pe un cuvânt mai degrabă decât ca 𝐸 pentru a evita confundarea cu
câmpul electric 𝐄.

5.5.1 Mișcarea in Câmpuri Constante

Știm deja cum câmpurile electrice și magnetice acționează asupra particulelor într-un
univers Newtoniană. Câmpurile electrice accelerează particulele în linii drepte; câmpurile
magnetice fac ca particulele să meargă în cercuri. Aici vom relua această analiză în cadrul
relativist. Legea forței Lorentz rămâne aceeași. Singura diferență este că impulsul este
acum 𝐩 = 𝑚𝛾𝐮. Vom vedea cum aceasta schimbă lucrurile.

Câmpul Eclectric Constant

Considerăm un câmp magnetic variabil și un câmp electric constant 𝐄 = (𝐸, 0,0). ( Aici 𝐸
denumește câmpul electric, nu energia!). Ecuația de mișcare (5.26) pentru o particulă
încărcată cu viteza 𝑢 = (𝑢, 0,0) este

𝑑(𝛾𝑢)
𝑚 = 𝑞𝐸 ⇒ 𝑚𝛾𝑢 = 𝑞𝐸𝑡
𝑑𝑡

unde am presupus implicit că particula începe din repaus de la 𝑡 = 0. Rearanjând, avem

𝑑𝑥 𝑞𝐸𝑡
𝑢= = .
𝑑𝑡 √𝑚2 +𝑞 2 𝐸 2 𝑡 2 /𝑐 2

Cu încurajare, viteza nu depășește niciodată viteza luminii. În schimb, 𝑢 → 𝑐 când 𝑡 → ∞

cum n-eam fi aștempat. Este ușor să o integram încă o dată. Dacă particula pornește de la
origine, avem

𝑚𝑐 2 𝑞2 𝐸2 𝑡 2
𝑥= (√1 + − 1)
𝑞𝐸 𝑚2 𝑐 2

Pentru momentele timpurii, când vitezele nu sunt prea mari, acesta se reduce la
1
𝑚𝑥 ≈ 2 𝑞𝐸𝑡 2 + ⋯ ,

care este rezultatul uzual non-relativist pentru particulele supuse unei accelerații constante
pe o linie dreaptă.
Câmapul Magnetic Constant

Acum, haideți să lasăm câmpul electric la o parte și să ne uităm la cazul câmpului

magnetic constant 𝐁 = (0,0, 𝐵). În universul non-relativist, știm că particulele se mișca
într-o dircție circulară cu frecvență 𝜔 = 𝑞𝐵/𝑚. Să vedem cum relativitatea schimbă
lucrurile.
Începem prin a ne uita la componenta zero a ecuației de forță (5.27) care, în absența
câmpului electric, este

𝑑𝑃0
=0
𝑑𝜏

Acest lucru ne spune că câmpurile magnetice nu funcționează. Știm acest lucru dim fizică
Newtoniană, dar rămâne adevărat în contextul relativist. Deci știm că energia, 𝐸 = 𝑚𝛾𝑐 2 ,
este constantă. Dar acest lucru ne spune că viteza (adică magnitudinea vitezei) rămâne
constantă. Cu alte cuvinte, viteza și, prin urmare, poziția, este pe direcție circulară. Ecuația
mișcării este

𝑑(𝛾𝐮)
𝑚 = 𝑞𝐮 × 𝐁
𝑑𝑡

Cum 𝛾 este constant, ecuația are aceeași formă ca în cazul non-relativist și soluțiile sunt
cercuri (sau spirale dacă particula se mișcă și în direcția 𝑧). Singura diferență este că
frecvența cu care particula se mișcă într-un cerc depinde acum de cât de repede se mișcă
particulă,

𝑞𝐵
𝜔=
𝑚𝛾

Putem interpreta acest lucru datorită creșterii relativiste a masei unei particule în mișcare.
Până acum am analizat situațiile în care 𝐸 = 0 și în care 𝐵 = 0. Dar am văzut că 𝐄 ∙
𝐁 = 0 și 𝐄2 − 𝐁 2 sunt ambele cantități invariabile Lorentz. Aceasta înseamnă că soluțiile
descrise mai sus pot fi transformate pentru a fi aplicate în orice situație în care 𝐄 ∙ 𝐁 = 0 și
𝐄2 − 𝐁 2 este fie > 0 sau < 0 . În situația generală, atât câmpurile electrice cât și cele
magnetice sunt prezente deci 𝐄 ∙ 𝐁 ≠ 𝟎, având trei posibilități de luat în considerare în
funcție de faptul că 𝐄2 − 𝐁 2 este > 0, < 0 sau = 0.