MINISTERUL EDUCAȚIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII
DEPARTAMENTUL TELECOMUNICAȚII

PROIECT DE AN
LA UNITATEA DE CURS “OPTOELECTRONICA I”
TEMA:” STUDIUL PRINCIPIILOR DE BAZĂ ALE SISTEMELOR DE
COMUNICAȚIE PRIN FIBRĂ OPTICĂ WDM ȘI CALCULUL UNUI TRASEU
DE COMUNICAȚII PRIN FIBRĂ OPTICĂ”

ELABORAT DE STUDENTA GRUPEI

A VERIFICAT LECTOR SUPERIOR

CHIȘINĂU 2017
2.Introducere

În prezent sistemele de comunicaţie stau la baza dezvoltării societăţii. Cerinţele

faţă de aceste servicii, de la linia telefonică obişnuită pînă la accesul la internet
creşte. Aceasta înaintează noi cerinţe faţă de reţelele de comunicaţii moderne,
capacitatea lor de transmitere, siguranţă. Acum este recunoscut faptul că, pentru a
satisfacerea cerinţelor societăţii în transmisiunea informaţiei se poate numai prin
reţele de fibre optice.
Tehnologia care permite de a crea reţele optice flexibile ramificate cu
posibilităţi nelimitate de creştere a benzii de frecvenţă, este tehnologia de
multiplexare densă a lungimilor de undă DWDM (Dense Wavelength Division
Multiplexing). Esenţa tehnologiei DWDM constă în faptul, că pe o fibră optică
concomitent se transmit mai multe canale de informaţie la diferite lugimi de undă,
ce permite de a utiliza maxim efectiv fibra optică. Tehnologia DWDM permite de
a mări de multe ori capacitatea de transmisiune a fibrelor optice fără a instala
cabluri noi şi fără instalarea dispozitivelor noi.
Primele sisteme WDM (Wavelength Division Multiplexing, de la care au
provenit sistemele DWDM) avea două canale în ferestrele 1330 şi 1550 nm. Apoi
au apărut sisteme cu 4 canale, cu distanţa dintre canale 8-10 nm în ferastra 1550
nm. Mai apoi a apărut tehnologia de multiplexare densă a lungimilor de undă
DWDM ce a adus la apariţia sistemelor cu 8, 16, 32, 64 de canale. În prezent
distanţa standard între canale se consideră 0,8 nm.
 Istoria dezvoltării comunicaţiilor prin fibra optică

Creşterea cerinţelor în tansmisiunea informaţiei

În ultimii zece ani cerinţele oamenilor în schimbul de informaţie a crescut. Cu

mult a crescut viteza reţelelor de transmitere a informaţiei. Transmiterea rapidă şi
sigură a semnalelor video, sunetului şi datelor a căpătat o importanţă deosebită în
dezvoltarea societăţii.
La sfîrşitul anilor 1990 volumul de transmitere a informaţiei prin reţele
internaţionale de comunicaţii a crescut multiplu pe baza fenomenului numit
Internet. Cînd a apărut reţeaua globală World Wide Web şi a apărut posibilitatea de
acces la resurse nalimitate de informaţie în Internet , capacitatea lui de a cuprinde
orice bandă liberă accesibilă a devenit evidentă. Creşterea capacităţii de
transmisiune a canalelor de comunicaţii cu mult a depăşit cele mai mari prognoze
( fig. 1.1 ).

Fig. 1.1 Creşterea vitezei de transmisiune în reţele în ultimii zece ani ( se

observă că perioada
de timp între elaborarea noilor tehnologii şi întroducerea lor în utilizare se
micşorează

Fibrele optice a devenit anume acel mijloc de transmisiune, care a putut să

ţină faţă acestor fluxuri mari de informaţie. La început pentru divizarea benzii de
transmisiune a unei fibre în canalele de comunicaţii se utiliza multiplexarea în timp
TDM ( Time Division Multiplexing ). Dar din cauza că dispozitivele de modulare
şi multiplexare deveneau tot mai complicate, cu creşterea vitezei de transmisiune a
datelor, utilizarea acestei tehnologii a fost limitată. Creşterea benzii de
transmisiune în continuare a impus necesitatea de utilizare a unei metode
alternative - multiplexarea prin divizarea lungimii de undă ( Wavelength Division
Multiplexing- WDM ). Apariţia şi dezvoltarea sistemelor de comunicaţii prin fibre
optice a constituit, trecerea firească spre domeniul frecvenţelor tot mai înalte
impusă printre altele de nevoi de canale de bandă tot mai largă şi de numărul de
canale tot mai mare.
 Optoelectronica este acea parte a ştiinţei şi tehnicii care studiază utilizarea
în comun a metodelor optice şi electrice de producere, transmitere, recepţie şi
păstrare a informaţiei. Baza ei fizică se referă la procesele de transformare a
semnalelor electrice în semnale optice şi invers, la cele de propagare a radiaţiei în
diverse medii optice, precum şi la acţiunea reciprocă dintre lumină şi substanţă.
Optoelectronica se dezvoltă la graniţa dintre electronică şi optică, una din direcţiile
de dezvoltare cele mai rapide fiind cea a comunicaţiilor optice. Se fac chiar
aprecieri în sensul că optoelectronica, în dezvoltarea ei rapidă, în viitor va ajunge
din urmă electronica, iar în perspectivă o va îngloba cu totul.
Tehnica tradiţională de informatică, adică logica bazată pe tranzistoare,
memoria magnetică, comunicaţia prin conductori metalici au atins practic limita
posibilităţilor de perfecţionare din punct de vedere al vitezei, gabaritului şi
distanţelor.
De la optoelectronică se aşteaptă atingerea nivelului biologic de dezvoltare
a tehnicii informaţionale şi de măsură. Se pot profila următoarele performanţe:
viteza de transmitere a informaţiei pe canale de comunicaţie - 108-1011 bit/s, viteza
de prelucrare a acesteia în procesoare – 1010-1011 bit/s, volumul de memorie – 1012-
1014bit, din această ultimă perspectivă fiind interesantă comparaţia cu volumul de
memorie al creierului omenesc, de ordinul a 1013 bit.
Există posibilităţi recunoscute de realizare a calculatoarelor numai cu
dispozitive optice. Elementul de bază al comunicaţiilor prin fibră optică este sticla
de cuarţ care poate fi trasă în fire cu grosimea cât cea a firului de păr, printr-un
singur fir optic putându-se transmite mii de canale telefonice la distanţe de zeci de
km.
Un domeniu de viitor al optoelectronicii îl constituie optica integrată, ea
deschizând noi căi în realizarea circuitelor electronice şi a celor optice integrate.
Această nouă direcţie în electronica modernă se bazează pe folosirea şi aplicarea
într-un singur circuit integrat a celor două mijloace de prelucrare şi transport a
informaţiilor pe cale electrică şi pe cale optică.
Optica integrată apare astfel ca o evoluţie firească a circuitelor
optoelectronice hibride în care dispozitivele optice a diodelor laser, fotodiodelor
PIN şi componentelor electronice miniaturale din structurile "cip" sunt
interconectate pe acelaşi suport.
Cercetările în domeniul comunicaţiilor pe purtătoare laser şi celor din
domeniul calculatoarelor optice demonstrează necesitatea realizărilor la scară largă
a acestor circuite. Se preconizează astfel, îndeplinirea obiectivului primordial al
cercetărilor în optoelectronică: realizarea sistemelor de prelucrare şi transmisie
a informaţiilor pe purtătoare laser cu o enormă capacitate de informaţie.
Telecomunicaţiile au devenit astfel mijlocul de comunicare indispensabil
activităţii umane şi cunoaşterea temeinică a acestora de către specialiştii în
domeniu, iar într-o măsură însemnată şi de către utilizatori, a devenit o necesitate
obiectivă.
În armatele moderne se acordă atenţie deosebită încorporării cunoştinţelor
ştiinţifice actuale atât în fundamentarea unor soluţii eficiente de realizare sau
perfecţionare a armamentului şi tehnicii de luptă, cât şi în elaborarea unor sisteme
automatizate complexe. În aceste condiţii a apărut necesitatea ca şi sistemele de
transmisiuni să fie supuse unor perfecţionări şi modernizări continue. Această
acţiune a devansat măsurile întreprinse pentru dezvoltarea a noi sisteme tehnice de
luptă complexe care impuneau atât volume mari de informaţie cu autenticitate
sporită, cât şi viteze ridicate de transmitere pe canale.
Principalele cauze care impun modernizarea sistemelor de transmisiuni
actuale, în vederea satisfacerii cât mai complete a cerinţelor conducerii trupelor şi a
tehnicii de luptă în războiul modern sunt:
1. aglomerarea benzilor de frecvenţă utilizate curent;
2. insuficienta flexibilitate şi posibilitate de a-şi modifica permanent
structura în funcţie de situaţiile schimbătoare de pe câmpul de luptă;
3. insuficiente interconexiuni între centrele de transmisiuni;
4. rezistenţa mică la bruiajul inamicului;
5. imposibilitatea prelucrării şi distribuţiei automate a comunicaţilor după un
criteriu stabilit;
6. întârzieri mari în executarea traficului de informaţii;
7. imposibilitatea de a asigura transmiterea oportună a unor volume foarte
mari de informaţii tactic–operative;
8. ocuparea redusă a capacitaţii reale de transmitere a canalelor;
9. structura sistemului nu se stabileşte în funcţie de valoarea fluxurilor de
informaţie.
Într-un cadru mai larg optoelectronica reprezintă pasul esenţial pentru aşa
numita “magistrală informaţională” aflată în construcţie în toată lumea.
3.Capitolul I:
3.1 Clasificarea si tipurile sistemelor de comunicatii optice utilizate in cadrul
sistemelor optice .

Clasificarea cea mai importanta pentru FO se face după numarul de moduri de

propagare a câmpului optic şi există :A) fibre optice multimod
- pentru transmisii pe distanţe scurte – în LAN-uri sau supraveghere video;- în
interiorul miezului se poate propaga, la o frecvenţă dată, un număr mare de moduri
de oscilaţie(de ordinul sutelor). Modurile se datoreazăfaptului că lumina se va
propaga în miez la unghiuri diferite după
cum au intrat în conului de acceptare.Lumina parcurge căi diferite în interiorul
fibrei. Aceste căi sau moduri de propagare variazăînlungime. Din acest motiv
timpul de parcurgere al fibrei depinde de modul de propagare. Acest
fenomencunoscut ca distorsiune multimod determină o lărgire nedorităa formei
semnalului la trecerea acestuia prin fibră;- dimensiuni relativ mari ale miezului
(valoare tipicăa diametrului miezului unei fibre multimodeste 50 sau 62,5μm);-
diametrul miezului este mult mai mare decât lungimea de undă a radiaţiei;-
diametrul învelişului: 150-1000μm.
B) fibre optice monomod
- pentru transmisii pe distanţe mari – telefonie la mare distanţă şi sisteme
broadcast de televiziunemulticanal;- se poate propaga doar un singur mod de
oscilaţie, modul fundamental HE11;- diametrul miezului este foarte mic (4-
10μm)şi este comparabil cu lungimea de undă a radiaţiei luminoase. Pentru înveliş:
100-200μm;- atenuare scăzută şi o foarte mare lărgime de bandă.Alte clasificări se
fac după:- Modul de variatie al indicelui de refractive în miezul fibrei:

3.2. Structura si componenta sistemelor de comunicatii SONET.

REŢEAUA OPTICĂ SINCRONĂ (SYNCHRONOUS OPTICAL NETWORK -

SONET)

SONET este un standard al ANSI (American National Standards Institute)

pentru transmisii de date sincrone pe medii optice. Echivalentul european al
SONET-ului este ierarhia digitală sincronă (synchronous digital hierarchy - SDH).
SONET oferă standarde pentru debite de linie de până la 39,808 Gbps. SONET
este considerat a fi fundaţia pentru nivelul fizic al B-ISDN. Modul de transfer
asincron funcţionează ca un nivel deasupra SONET-ului, ca şi deasupra altor
tehnologii.
Reţeaua defineşte nivele de purtătoare optice şi echivalentele lor electrice,
numite semnale de transport sincron (STS) pentru transmisia pe fibră optică.
Primul pas constă în generarea nivelului cel mai de jos sau semnalul de bază, numit
STS-1, iar acestea se multiplexează pentru a forma următorul nivel. Purtătoarea
optică pentru STS-1 este numită OC-1 şi se transmite la 51,480 Mbps. Alte nivele
operează de la 155 Mbps la 40 Gbps. Elementele de bază ale unei astfel de reţele
sunt:
- multiplexor terminal (PTE);
- regenerator (necesar transmisiilor pe distanţe lungi);
- multiplexor add-drop (ADM) – se foloseşte în configuraţii punct-la-
multipunct;
- comutator digital de traversare de bandă largă;
Aceste elemente pot fi folosite în configuraţii punct-la-punct, punct-la-
multipunct (hub), reţea inel. Figura I.31 ilustrează o configuraţie de reţea de tip
hub.
SONET-ul oferă o serie de avantaje faţă de sistemele asincrone. Tehnica sa de
multiplexare permite o tactare sincronă simplificată. Configuraţia de tip hub
adaugă o bună flexibilitate sistemului, permiţând convergenţa unor protocoale de
reţea, ATM, IP.

Fig. I:31. Reţea SONET de tip hub

3.3 Functia si importanta utilizarii sistemului SONET.

Fibrele cu pierderi mici (mai mici de 1 dB/Km) sunt folosite pentru linii de
comunicatie pe distante pana la cativa kilometri. Asemenea linii pot constitui, de
exemplu o legatura telefonica sigura in limitele unui oras. Crearea unor astfel de
linii de comuniucatie este de perspectiva, deoarece un manunchi de fibre optice
este cu mult mai subtire decat un cablu telefonic obisnuit si, in acelasi timp,
permite sa se efectueze cu mult mai multe convorbiri telefonice decat in prezent.
Diverse si foarte importante sunt aplicatiile liniilor de comunicatie prin fibre optice
relativ scurte. Vom da cateva exemple.
Se stie ca unul dintre “locurile inguste” ale calculatoarelor electronice actuale il
reprezinta sistemele de comunicare, destinate introducerii si extragerii informatiei,
realizarii comunicarii dintre procesor si memorie, precum si comunicarii intre mai
multe calculatoare. Aceste sisteme de comunicare au o schema complexa facuta
dintr-un mare numar de conductoare, in care se induc curenti electrici de zgomot,
se creeaza paraziti ce nu pot fi inlaturati. Aici apare o deficienta caracteristica
tuturor sistemelor de comunicatieelectrice: imposibilitatea principala a deculparii
ideale intre primire si receptie (intrare si iesire), sensibilitate la toate perturbatiile
exterioare. De aceea, folosirea unui sistem de comunicare bazat pe optica fibrelor,
in calculatoarele electronice moderne, are bune perspective si este de mare
importanta pentru organizarea legaturii dintre calculatoare rapide.
Sistemele actuale de comanda a avioanelor sunt saturate de conductoare. Inlocuirea
conductoarelor cu fibre optice permit enu numai cresterea calitatii unui sistem de
comanda, ci si reducerea masei totale a avionului
Prin liniile de comunicatie cu fibre optice se pot tansmite nemijlocit imagini in
miscare fara a fi nevoie sa se aranjeze cadrele dupa succesiunea semnalelor. In
acest scop se formeaza cabluri din fibre optice. In cablurile folosite concret
numarul de fibre poate ajunge sa fie de ordinul milionului. Principiul transmiterii
imaginilor prin cabluri de fibre optice este destul de simplu. Se poate sune ca
fasciculele luminoase, reflectate sau emise de un element al imaginii tansmise ,
parcurg intreaga lungime a cablului si la iesire reconstituie respectivul element din
imagine. Pastrand la iesirea cablului o aceeasi distributie reciproca a fibrelor ca si
la intrarea , se poate reconstitui imaginea existenta la inregistrare. In particular, se
pot lua imagini de obiecte aflate in locuri greu accesibile. Astfel, medicii pot privi
in interiorul organelor interne ale corpului uman (esofag, stomac,intestine).
4.Capitolul II.

4.1.Constructia si principiul de functionare a structurii studiate a sistemului.

Schema bloc a unui sistem de comunicaţii optic

Modelul general al unui sistem de comunicaţii care utilizează lumina ca

suport purtător este:

Fig. 1.2. Sistemul de comunicaţie optic

Informaţia analogică sau digitală furnizată de sursa de date este transpusă

pe purtătoarea optică în blocul modulator. Blocul de emisie optică prelucrează
semnalul modulat în vederea transmiterii sale pe canalul optic (colimare, adaptare).
Canalul optic poate fi mediul deschis (spaţiul liber) sau ghidul optic. În
afara comunicaţiilor cosmice, de regulă se utilizează transmisia ghidată pe fibre
optice (deoarece propagarea este independentă de condiţiile de mediu).
La recepţie, după prelucrarea optică în blocul de recepţie optică (filtrare optică,
focalizare, filtrare spaţială, colimare, mixare cu oscilatorul local) semnalul optic
ajunge la fotodetector, determinând apariţia unui semnal electric, care este
prelucrat ulterior electronic pentru extragerea informaţiei utile.
4.2.Avantajele ,dezavantajele si compararea structurilor si principiile de
functionare pentru determinarea celor mai optimali paramentri de
functionare.

Avantajele comunicaţiilor optice

Avantajele transmisiei optice în raport cu alte modalităţi de a transmite

informaţii la distanţă sunt:
 banda utilă de frecvenţă, B ( sau debitul simbolurilor binare, D) pentru un
sistem optic este foarte mare. Purtătoarea optică în domeniul 1013-1016 Hz, permite
realizarea unui produs debit distanţă ( DL) de ordinul 109-1012 bit/sKm în comparaţie
cu 103-106 bit/sKm pentru un sistem care transmite prin medii metalice în condiţiile
unui BER mai mare.
Utilizarea mai multor purtătoare optice cu lungimi de undă si mesaje diferite
care se propagă pe aceeaşi fibră optică, DWDM(dense wavelength-division
multiplexing), conferă o capacitate de transmisie mult mai mare sistemului,
permiţând în acelaşi timp utilizarea unor coduri detectoare şi corectoare de erori
pentru a reduce probabilitatea de eroare.
 dimensiunea şi greutate redusă a cablurilor optice în comparaţie cu mediile
metalice.
 izolare electrică între echipamentele terminale (emiţător şi receptor) şi
între acestea şi echipamentele de linie (regeneratoare) neexistând probleme de
cuplaj între diferitele blocuri electrice.
 imunitate la interferenţe electromagnetice şi lipsa "diafoniei". Propagarea
prin fibra optică nu este afectată de câmpurile electromagnetice exterioare
permiţând instalarea acesteia în medii puternic poluate electromagnetic, iar lipsa
"diafoniei" face posibilă folosirea mai multor fibre vecine într-un acelaşi cablu fără
ca acestea să se influenţeze reciproc.
 securitatea semnalului este asigurată de posibilitatea redusă de
extragere a informaţiei dintr-o fibră optică.
 pierderi reduse în putere optică prin propagare, mai ales dacă sistemul
lucrează în "fereastra a III-a, λ=1,55 μm ", fiind astfel permise distanţe
importante între regeneratoare, un avantaj major în comparaţie cu mediile
metalice. În plus, din punct de vedere al semnalului ce modulează în intensitate
lumina, fibra se comportă ca un filtru trece-jos cu frecvenţa de tăiere foarte mare,
având o caracteristică de transfer constantă în banda de trecere spre deosebire de
cablul coaxial a cărui atenuare creşte cu frecvenţa (neliniar ~ fl/2) impunând
astfel egalizarea în receptor.
 fiabilitate, mentenanţă simplă, cost (potenţial) redus.
 posibilitatea instalării în medii periculoase(explozive, corozive).
 permite lucrul în condiţii meteo grele.
 pot lucra într-o gamă largă de temperatură fără modificări apreciabile ale
proprietăţilor de transmisie.
 nu necesită adaptare de impedanţă de linie.
atenuare relativ mică.
5.Calculul unui traseu de comunicatii prin fibra optica.

CALCULUL UNUI TRASEU DE COMUNICAȚII PRIN FIBRĂ OPTICĂ

Tabelul 1 Parametrii fibrei optice

Diametrul miezului 2a=(50+2)=52 µm

Tipul fibrei Multimod cu gradient

Indicele de refracție al miezului 𝑛1=(1,43+0,002)=1,432

Diametrul cămășii 2b=125 µm

Indicele de refracție al cămășii 𝑛2=(1,425-0,002)=1,423

Tangenta pierderilor în miez tg∂=10−10

Coieficientul de absorbție adițional 𝛼𝑎𝑑=1 𝑑𝐵/𝑘𝑚

Coieficientul dispersiei de material 𝑌𝑚=0,025+0,002=0,027

Tabelul 2 Parametrii emițătorului optic

Lungimea de undă emisă λ=(0,85+0,002)=0,852 µm

Lățimea spectrală de emisie ∆ λ = (2+0,02)=2,02 nm

Puterea de emisie 𝑃𝐸=(180+2)=182 µW

Viteza de transmisiune a informației V=(80+2)=82 Mbps

Unghiul de divergență 2φ0,5𝑒𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟=50𝑜−2𝑜=48𝑜

Tabelul 3 Parametrii modulului de recepție

Sensibilitatea spectrală de prag 𝑆𝑆𝑟𝑒𝑐.𝑚𝑖𝑛= 0,8nW/Mbps

Unghiul de divergență 2φ0,5𝑟𝑒𝑐=70𝑜−2𝑜=68𝑜

Lungimea traseului l=(40+2)=42 km

1. Apertura numerică a fibrei optice

NA= √𝑛1(𝑛1−𝑛2) (1)

NA= √1.432(1.432−1.423)=0.11

2. Numărul modelor care se propagă prin fibră

Pentru fibra multimod cu gradient:

M=𝑉24 (2)

Unde V este frecvența normalizată:

V=2𝜋𝑎𝜆𝑁𝐴 (3)

V=2∗3.14∗26∗10−6 0.852∗10−6∗0.11=21.08

M=(21.08)24≈111

3. Numărul grupurilor de mode care se propagă prin fibră

Q=√𝑀 (4)

Q=√111=10.53

4. Valoarea dispersiei modale , dispersiei de material și a celei totale

Dispersia modală:

∆𝑇𝑚𝑜𝑑𝑙≈ ∆𝑛𝑐 (5)

∆𝑇𝑚𝑜𝑑𝑙≈ (1.432−1.423)3∗108≈ 0.0093∗108=9∗10−33∗108 ≈ 3* 10−11s/m≈ 30

ns/km

Dispersia materială:

∆𝑇𝑚𝑎𝑡𝑙= ∆𝜆𝜆𝑐𝑌𝑚 (6)

∆𝑇𝑚𝑎𝑡𝑙=2.02∗10−90.852∗10−6∗3∗108∗0.027=0.021∗10−11=0.21 𝑛𝑠/𝑘𝑚

Dispersia totală:

∆𝑇𝑙=√(∆𝑇𝑚𝑜𝑑𝑙)2+( ∆𝑇𝑚𝑎𝑡𝑙)2 (7)

∆𝑇𝑙=√(30)2+( 0.21)2=30.0007 𝑛𝑠/𝑘𝑚

5. Apertura efectivă a emițătorului optic

Parametrii emițătorului:

𝑆𝑐𝑒𝑝𝑔=𝜋𝑎2 (8)

𝑆𝑐𝑒𝑝𝑔=3.14∗(26∗10−6)2=2122.64∗10−12=2.12*10−9 𝑚2 𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡=𝑠𝑖𝑛𝜑0,5𝑒𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟
(9)
𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡=𝑠𝑖𝑛24𝑜=0.406 𝑎𝑒𝑚𝑖𝑡= 𝜆4𝜑0,5𝑒𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟 (10)

𝑎𝑒𝑚𝑖𝑡= 0.852∗10−6∗180𝑜4∗24𝑜∗3,14= 0.508*10−6=5.08∗10−7 m

𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡=𝜋𝑎𝑒𝑚𝑖𝑡2 (11)

𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡=3.14∗(5.08∗10−7)2=81.03∗10−14=0.81∗10−12 𝑚2

Daca 𝑆𝑐𝑒𝑝𝑔> 𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡:

𝑆𝑒𝑓.𝑒𝑚𝑖𝑡= 𝑆𝑐𝑒𝑝𝑔2𝑆𝑒𝑚𝑖𝑡 (12)

𝑆𝑒𝑓.𝑒𝑚𝑖𝑡=2.12∗10−92∗0.81∗10−12=1.30∗ 103

6. Apertura efectivă a receptorului optic

Parametrii receptorului optic: 𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐=𝑠𝑖𝑛𝜑0,5𝑟𝑒𝑐 (13)

𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐= 𝑠𝑖𝑛34=0.559

𝑎𝑟𝑒𝑐= 𝜆4𝜑0,5𝑟𝑒𝑐 (14)

𝑎𝑟𝑒𝑐= 0.852∗10−6∗180𝑜4∗34𝑜∗3,14 = 0.359*10−6=3.59∗10−7 m

𝑆𝑟𝑒𝑐=𝜋𝑎𝑟𝑒𝑐2 (15)

𝑆𝑟𝑒𝑐=3.14∗(3.59∗10−7)2=40.47∗10−14=4.047∗10−13 𝑚2

Dacă 𝑆𝑐𝑒𝑝𝑔> 𝑆𝑟𝑒𝑐:

𝑆𝑒𝑓.𝑟𝑒𝑐= 𝑆𝑐𝑒𝑝𝑔2𝑆𝑟𝑒𝑐 (16)

𝑆𝑒𝑓.𝑟𝑒𝑐=2.12∗10−92∗4.047∗10−13=0.26∗ 104=2600

7. Eficiența cuantică la intrare

Pentru 𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡>𝑁𝐴:

𝜂𝑖𝑛𝑡𝑟= 𝑆𝑒𝑓.𝑒𝑚𝑖𝑡(𝑁𝐴 𝑁𝐴𝑒𝑚𝑖𝑡)2 (17)

𝜂𝑖𝑛𝑡𝑟=1.30∗ 103∗(0.110.406)2=0.0947*103=94.7

8. Eficiența cuantică la ieșire

Pentru 𝑁𝐴𝑟𝑒𝑐>𝑁𝐴: 𝜂𝑖𝑒𝑠=1

9. Coieficientul de absorbție
𝛼𝑎𝑏𝑠≈8,69∗𝜋∗𝑛1∗𝑡𝑔𝜕𝜆 (18)

𝛼𝑎𝑏𝑠≈8,69∗3,14∗1,432∗10−100,852∗10−6≈45.86*10−4≈4.586∗10−3𝑑𝐵/𝑚=4.586
𝑑𝐵/𝑘𝑚

𝛼𝑝𝑎𝑐≈ 𝐾𝑝 𝜆4 (19)

𝛼𝑝𝑎𝑐≈1,5 (0,852∗)4 ≈ 2,83

Coieficientul integral de absorbție:

𝛼= 𝛼𝑎𝑏𝑠+ 𝛼𝑝𝑎𝑐+ 𝛼𝑎𝑑 (20)

𝛼=4.586+2,83+1 = 8,416

10. Potențialul energetic

Potențialul energetic spectral;

𝐴𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟= 𝑃𝐸 𝑠𝑠𝑟𝑒𝑐.𝑚𝑖𝑛 (21)

𝐴𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟=182∗10−6∗106 1∗10−9=182*109=1,82∗1011𝑏𝑖𝑡/𝑠=1,82∗105 𝑀𝑏𝑖𝑡/𝑠

Potențialul energetic integral:

𝐴𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟= 𝐴𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟 𝑉 (22)

𝐴𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟=1,82∗105 82= 0,022*105=2,2∗103

Potențialul energetic integral în dB:

𝐴𝑑𝐵=10𝑙𝑔 𝐴𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟 (23)

𝐴𝑑𝐵=10lg⁡(2,2∗103) = 33,42 dB

11. Lungimea sectorului de regenerare

𝑙𝛼= 𝐴𝑑𝐵𝛼 (24)

𝑙𝛼=33,42 8,416 = 3,97 km

6.Concuzii:
In lucrarea de faţă se analizează sistemul de transmisiuni SONET, in
contextul actual o lume fără comunicaţii nu este posibilă, evoluţia este strâns legată
de dezvoltarea tehnologiilor de comunicaţie. Nevoia de comunicaţii de bandă largă
va caracteriza şi în viitor evoluţia tehnologiilor de comunicaţie pentru ca
utilizatorul final să poată beneficia de cele mai moderne servicii ca video de înaltă
definiţie, video la cerere, învăţare interactivă la distanţă, acces internet bazat pe
video de mare viteză. Puternicul progres înregistrat în cercetarea şi dezvoltarea
fibrelor optice şi al componentelor opto-electronice a determinat un transfer rapid
în stadiul producţiei de astfel de componente.
Principala problemă a sistemelor optice de transmisii de date o constituie
lipsa standardelor care să permită interoperabilitatea dintre transportatorii la nivel
de centrale şi companiile telefonice. Cel mai important standard în acest domeniu
este SONET (Sychronous Optical NETwork - Reţea Optică Sincronă),
reprezentând un mijloc de transport capabil să ofere viteze de date în domeniul
Gbps, interfeţe optice, posibilitatea administrării reţelei şi metode de testare şi
diagnosticare.