Sunteți pe pagina 1din 16

1.

Date generale despre comerţ


1.1 Definirea noţiunii de comerţ
Noţiunea de comerţ are un conţinut complex, determinând o funcţie economică ce constă în a
cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţii
convenabile consumatorilor. În acelaşi timp, aceeaşi noţiune defineşte profesiunea unui corp de
agenţi economici care acţionează în cadrul pieţei, asigurând actele de schimb.[1]

Comertul exterior cuprinde comertul cu bunuri (comert vizibil) si comertul cu servicii (comert
invizibil). Comertul cu bunuri (tangibile) se refera la schimburile cu produse de baza (agricole si
minerale) si produse manufacturate. La randul sau, comertul cu servicii (intangibile) se refera la
transporturi internationale, turism international, servicii bancare internationale, schimburile
internationale cu brevete, cunostinte tehnice si alte astfel de produse intangibile.

Pe larg, comertul exterior al unei tari cuprinde toate bunurile materiale care se schimba intre
tara respectiva si alte tari, avand ca obiect: importul de marfuri direct pentru consum; marfurile
importate scoase din antrepozitele vamale sau zonele libere pentru a fi puse in consum; exportul
de produse nationale, precum si exportul de marfuri importate declarate pentru consumul intern.
De asemenea, se cuprind: importurile temporare de bunuri straine pentru prelucrare in interiorul
tarii (prelucrare activa = perfectionare activa), exporturile de produse compensatoare dupa
prelucrarea in tara, exporturile temporare de bunuri pentru prelucrare in alte tari, (prelucrare pasiva
= perfectionare pasiva), importurile de produse compensatoare dupa prelucrarea in afara tarii si
importurile si exporturile de bunuri in leasing financiar.

Formele traditionale de comert exterior sunt:

a) importul de marfuri, care reprezinta totalitatea operatiunilor cu caracter comercial prin care se
cumpara marfuri din alte tari si se aduc in tara pentru consumul productiv si neproductiv; intr-un
sens mai larg, in cadrul importului se include si asa-numitul import invizibil, adica serviciile procurate
de o anumita tara din alte tari in domeniile transporturilor, asigurarilor, creditului, turismului,
licentelor etc.;

b) exportul de marfuri, care reprezinta totalitatea operatiunilor cu caracter comercial prin care o parte
din marfurile produse sau prelucrate intr-o tara se vand in alte tari; intr-un sens mai larg in cadrul
exportului se include si asa-numitul export invizibil.[2]

1.2. Istoric
Privită în contextul său istoric, se remarcă faptul că prezenţa comerţului s-a făcut necesară încă din
momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Dacă la început, primii oameni se
mulţumeau cu puţine lucruri şi se străduiau să-şi producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul, pe
măsura dezvoltării civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb,
creându-se adevărate curente şi căutări reciproce. Schimburile care se efectuau la început direct -
produs contra produs - constituiau aşa-zisul troc.

Începând cu secolul al XI-lea se poate însă vorbi de o adevărată “revoluţie comercială” , în cadrul
căreia reprezentanţii unor schimburi mai largi şi mai diversificate între domenii şi zone s-au
înfruntat cu adepţii economiei închise, creându-se, treptat, puternice centre de producţie şi
consum.

Efecte deosebite asupra activităţii comerciale a avut descoperirea Americii, de care, în secolul al
XVI-lea, prin aurul şi banii puşi la dispoziţie, au profitat din plin comercianţii, constituindu-se
întreprinderi foarte puternice atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Paralel, în acelaşi
secol al XVI-lea, apar în diverse state europene măsuri protecţioniste din zona comercială, ca
preludiu al etatismului de mai târziu. Concomitent, se creează organe de control generale ale
comerţului şi comisii consultative ale comercianţilor, comisii care reprezentau de fapt naşterea
viitoarelor camere generale de comerţ.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, în contextual dezvoltării economico-sociale, comerciantului


i-a revenit continuu un rol important. Locul său ca intermediar între producţie şi consum, conturat,
aşa cum s-a arătat anterior, începând cu secolul al XIX-lea, şi, deopotrivă, între posibilităţile
societăţii şi nevoile de consum ale membrilor săi, precum şi funcţia sa de realizare a mărfurilor, îl
plasează pe o poziţie specială în politica de dezvoltare a fiecărei societăţi, bucurându-se atât de
atenţia întreprinzătorilor, cât şi de cea a puterii publice.

Conjugarea preocupărilor şi efectelor celor două forţe - întreprinzători şi putere publică - precum şi
gradul lor de corelare au conturat de-a lungul timpului câteva etape importante în dezvoltarea
comerţului, după constituirea sa ca activitate propriuzisă de intermediere :
• O primă etapă o constituie dezvoltarea sa în cadrul “economiei preindustriale”. În perioada
respectivă, vânzarea produselor nu ridica probleme, deoarece meşteşugarii nu produceau decât
foarte puţine produse ceea ce făcea ca cererea practic să nu poată fi saturată, predominând astfel
stadiul de penurie.
• O a doua etapă are în vedere evoluţia comerţului în cadrul “economiei de producţie”, generată de
progresul maşinismului, care nu mai producea la cerere, precum în etapa precedentă, ci în serie şi în
avans.
• O a treia etapă, care a început în anii ’50 şi este în plină dezvoltare în actuala perioadă, are în
vedere evoluţia comerţului într-o “economie de consum”. În cadrul acestei etape, producţia de
masă este la apogeul său, iar societatea se dezvoltă pe baza unei economii de piaţă.

Asadar, de-a lungul timpului, activitatea de comerţ a cunoscut modificări substanţiale,


transformându-se în cadrul ultimei etape prezentate mai sus - cea privind societatea de consum -
dintr-o simplă intermediere, într-o activitate creatoare de utilităţi, devenind foarte importantă atât
pentru producători, cât şi pentru utilizatori.

1.3. Funcţiile comerţului


Comerţul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să asigure
un flux normal al producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii posibile.
• Principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale, o constituie
cumpărarea mãrfurilor de la producãtori sau colectori - în cazul producţiei agricole foarte dispersate
- şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea cãtre utilizatorii finali
sau intermediari
• O a doua funcţie materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru actul
comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a
asigura echilibrul dintre ofertă şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei.
• O a treia funcţie importantă a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mãrfuri pe
care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi
asigurarea micilor partizi care urmeazã a fi puse la dispoziþia consumatorilor.
• O altă funcţie a comerţului constă în transferul mărfurilor cãtre zonele şi punctele cele mai
îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor.
• O funcţie strict specifică comerţului, generată dealtfel de cele tratate anterior, o constituie
crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare.
• Functia de asigurare a promovării produselor prin diferite tehnici (publicitate la locul vânzării,
merchandising, publicitate în mass-media etc.), care să genereze dorinţa de cumpărare şi să
provoace actul de cumpărare.
•O ultimă funcţie a comerţului, generată de dezvoltarea societăţii contemporane, o constituie
cercetarea doleanţelor utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a 11 capacităţilor de cumpărare, a
gradului de instruire, a obiceiurilor de consum, precum şi a altor asemenea aspecte care stau atât la
baza cererii de mărfuri, cât şi la cea a fundamentării politicilor comerciale.[3]

2.Comertul Romaniei
2.1 Comertul Romaniei inainte de anul 1989

Referindu-ne la România, înainte de al doilea război mondial economia ţării noastre, ca


economie de piaţă tipică, s-a caracterizat prin deschiderea spre exterior, realizând un
comerţ dinamic din punct de vedere al ritmului de creştere a importului şi a exportului, al
structurii pe mărfurii al schimburilor şi al orientării geografice a acestora.
Extinderea relaţiilor economice externe ale ţării s-a produs în special odată cu Marea Unire,
odată cu începutul industrializării economice. Prin măsurile de stimulare a materiilor prime
agricole şi mineralele autohtone şi a celor provenite din import pentru a fi astfel exportate. În
deceniul al patrulea al secolului XX unele industrii, de exemplu cea a petrolului şi cea a
lemnului, au devenit competitive pe plan internaţional, altele, precum cea alimentară, textilă
şi metalurgică au început să concureze importurile de produse din aceste domenii, în timp
ce industria chimică avea o productivitate cu mult peste media naţională. În anul 1935
România îşi acoperă din producţia proprie cca. 70% din necesarul de produse industriale,
din care 25% la maşini şi utilaje.
Exportul a început să se diversifice, cuprinzând nu numai cereale şi petrol ci şi lemn şi
produse din lemn, animale vii şi produse animaliere, produse alimentare în general precum
şi produse ale industriei uşoare şi chimice. La import erau preponderente maşinile şi utilajle
destinate noilor industrii şi mecanizării agriculturii.
De asemenea, orientarea geografică a schimburilor s-a diversificat, cele trei ţări principale
partenere în trecut, Austro-Ungaria, Germania şi Italia, adăugîndu-li-se noi parteneri
importanţi precum Anglia, Belgia, Cehoslovacia, Franţa şi Statele Unite ale Americii.
Politica comercială a României a fost în perioada interbelică deosebit de activă, având un
caracter mai liberal sau mai protecţionist, în funcţie de partidul istoric aflat la guvernare:
naţional-liberal şi, respectiv, ţărănesc. Merită subliniat faptul că ea a utilizat întreaga gamă
de instrumente practicate de ţările cu economie de piaţă: instrumente tarifare, respectiv
tariful vamal; instrumente netarifare, respectiv contigente de import şi în unele situaţii şi de
export; instrumente de promovare şi de stimulare a exportului, în mod frecvent prime de
export sau cursuri multiple la import şi export.
Un moment de referinţă în evoluţia politicii comerciale a României, l-a reprezentat
adoptarea în 1929 a Trifului vamal Madgerau, tarif destul de elaborat şi modern pentru acea
perioadă. Prin nivelul deferenţiat al taxelor vamale Tariful Madgearu favorizează importul de
materii prime şi de produse intermediare utilizate în producţia de export, precum şi importul
de maşini destinate mecanizării agriculturii.
În toată această perioadă balanţa comercială a României a fost, însă, deficitară, balanţa de
plăţi fiind echilibrată prin resursele de aur. În aceste condiţii, aşa cum au procedat şi alte
ţării, s-a renunţat la convertibilitatea leului în aur.
În timpul celui de-al doilea război mondial, comerţul exterior al României, ca de altfel
întreaga economie românească, a fost subordonat intereselor de război şi orientat în
special spre relaţiile cu Italia şi Germania.
În perioada 1945-1989, economia României a fost tipic central-planificată, iar în ultimi ani
hipercentralizată.Prin promovarea şi aplicarea „planului” s-a forţat dezvoltarea industrială a
ţării, în special a construcţiei de maşinii, industrie considerată „pivot” al economiei naţionale.
În acelaşi timp sectorul agricol şi agro-industrial a trecut pe planul secundar, iar producţia
de bunuri de consum a fost practic neglijabilă.
Forţată de o rată de creştere dintre cele mai ridicate din lume, în jur de 30% pe an,
industria, în primul rând, şi economia, în general, au înregistrat ritmuri de creştere ridicate.
Cu toate acestea, volumul său nu a depăşit 25% din PIB cu acest procent România
situându-se pe ultimele ţări din Europa. Totodată, ponderea României în comerţul mondial
era în jur de 0,5%.
Către anul 1989, pe plan intern, România se considera o ţară industrial-agrară, iar pe plan
internaţional se autodeclara ţară în curs de dezvoltare.[4]

2.1 Istoric al comertului Romaniei dupa 1990

In epoca noastra, nici o tara, indiferent de marimea sau bogatiile sale, nu-si poate asigura toate
produsele de care are nevoie numai din productia proprie. Ca urmare, fiecare tara este nevoita sa
desfasoare o activitate de comert exterior.
Comertul exterior romanesc a evoluat in timp, in directiile si pe traiectoriile specifice evolutiei
economiei noastre nationale in ansamblul ei. El a reprezentat intotdeauna o consecinta si o premisa in
raport cu strategia economiei, cunoscand puncte nodale ce reflectau schimbari esentiale in fiecare
etapa.

Schimbarile profunde de sistem care au inceput la sfarsitul anului 1989 au gasit comertul
exterior in situatia in care se confrunta cu propria sa ineficienta economica si cu slaba lui
competitivitate pe piata mondiala.[5]

Evolutiile din economie s-au reflectat si in comertul nostru exterior, care, incepand cu anul
1990, a cunoscut un puternic declin, situandu-se in 1991 sub 50% din nivelul anului 1989,
din 1993 a inceput sa inregistreze o usoara crestere, fara a atinge insa nivelul din 1989.
Cat priveste structura exporturilor pe principalele grupe de marfuri, in anii 1992-1995
aceasta s-a modificat fata de anii 1989-1990, predominand produsele industriale cu un grad
nu prea ridicat de prelucrare,alcatuite din produse metalurgice, chimice, masini si utulaje,
produse textile, confectii si pielarie. Cu ponderi mai mici s-au situat combustibilii si alte
produse minerale, produse din lemn si alte materiale de constructii. Produsele alimentare
au reinceput sa apara la export, dar cu o pondere inca mica.
In structura importurilor, peste 50% din cele pe deviza convertibile au revenit produselor
necesare functionarii economiei: combustibili, energie, materii prime pentru industria
prelucratoare, cca. 25% masinilor, utilajelor si mijloacelor de transport, iar cca. 15% au
revenit bunurilor industriale de consum si aproape 10% produselor alimentare.[6]

Destramarea pietei C.A.E.R. cu care România efectua în jur de 50% din


schimburile sale economice externe de bunuri si de servicii si necesitatea gasirii
de noi piete de desfacere pentru produsele noastre industriale si agricole, au
determinat o evolutie sinuoasa atât a exporturilor cât si a importurilor.

Astfel în primii ani ai tranzitiei s-a înregistrat o cadere brusca a volumului


marfurilor exportate si o modificare a raportului între export si import, ceea ce a
determinat si o schimbare radicala a soldului balantei comerciale. Fata de un
volum al exportului de 10487 milioane dolari si al importului de 8871 milioane de
dolari în 1989, cu un sold pozitiv al balantei comerciale de 1616 milioane de dolari,
în 1990 România a realizat un volum al exportului de numai 5870 milioane de
dolari (reprezentând aproximativ jumatate din cel realizat în 1989) si un import de
9663 milioane de dolari (cu aproape 9% mai mare decât cel din 1989).

Trecerea de la o balanta comerciala excedentara la una deficitara de


aproape de 3800 miliarde de dolari, a însemnat un puternic dezechilibru în
economia româneasca, cu efecte pe termen lung
Evolutia volumului exportului si importului României a continuat si în
perioada 1991-1993 pe o linie descendenta, dupa care, în urmatorii ani, s-a
observat o oarecare evolutie ascendenta.

În perioada 1990-1999 importurile au fost mai mari decât exporturile (soldul


balantei comerciale fiind în toti anii negativ). Gradul de acoperire a importurile cu
exporturi nu s-a realizat integral, desi începând cu anul 1993 s-a constatat o
usoara tendinta de îmbunatatire a acestuia, însa cu scaderi semnificative în anii
1996-1998. (Anexa)-

În perioada 2000-2003, comertul exterior a înregistrat o crestere sustinuta.


Volumul total al comertului exterior a crescut de la valoarea 23.421 milioane dolari
înregistrata în anul 2000, la 29.936,6 milioane dolari în anul 2001. În anul 2002,
volumul total al schimburilor comerciale a cunoscut o noua crestere, depasind
pragul de 30 de miliarde dolari si cifrându-se la 31.725,5 milioane dolari
(echivalentul unei cresteri relative cu 17,7%, comparativ cu anul 2001).

În perioada 2000-2002, corespunzator anului anterior, exportul FOB a


crescut în anul 2001 cu 9,8%, la 11,385,0 milioane dolari, iar în anul 2002 cu
21,8%, la 13.868,8 milioane dolari.[7]
Ponderea exportului României în tarile Uniunii Europene

- în%-

Ţara 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Austria 6,84 3,75 3,27 3,61 3,69 3,73 4,64 4,36 3,79 4,42 4,53
Belgia 3,19 3,75 3,40 3,12 2,71 3,10 2,89 2,71 2,68 2,50 2,82
Danemarca 0,26 0,29 0,16 0,35 0,30 0,33 0,42 0,30 0,40 0,37 0,33
Franta 11,14 10,82 10,65 10,69 10,06 9,75 9,16 9,52 10,90 11,90 11,34
Finlanda 0,19 0,09 0,13 0,16 0,13 0,12 0,20 0,05 0,04 0,05 0,08
Germania 31,20 34,60 33,32 33,50 32,52 29,76 30,40 27,09 24,58 23,07 23,25
Grecia 7,55 4,15 4,75 4,78 3,87 3,67 3,75 3,82 4,89 4,09 4,17

Irlanda 0,13 0,24 0,06 0,11 0,10 0,14 0,13 0,05 0,51 0,82 0,16
Italia 17,26 20,06 26,81 29,02 30,31 34,45 34,09 35,59 35,04 36,75 37,20
Luxemburg 0,06 0,04 0,10 0,02 0,06 0,02 0,01 0,015 0,013 0,01 0,07
Olanda 7,16 10,47 7,28 5,58 7,50 5,53 5,84 5,87 4,97 5 4,66
Portugalia 0,13 0,09 0,10 0,21 0,21 0,29 0,31 0,44 0,36 0,26 0,35
M. Britanie 10,29 9,14 6,74 5,51 5,42 6,27 5,65 7,40 8,25 7,59 8,64
Spania 2,86 1,38 1,88 2,38 2,07 1,74 1,56 1,92 1,72 2,32 2,19
Suedia 1,75 1,03 1,14 0,91 0,96 1,06 0,87 0,79 1,81 0,79 0,70
Total 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

În luna august 2006, comparativ cu luna august 2005, cifra de afaceri obtinuta de
întreprinderile cu activitate principala de comert cu amanuntul (cu exceptia comertului cu
autovehicule si motociclete) a fost mai mare cu 22,7% (+25,4% la marfuri alimentare,
bauturi si tutun si +20,6% la marfuri nealimentare).
În perioada 1.I.-31.VIII.2006, volumul cifrei de afaceri s-a situat cu 25,4% peste nivelul
înregistrat în perioada 1.I.-31.VIII.2005, cresteri mari obtinându-se atât la vânzarile de
marfuri alimentare, bauturi si tutun (+29,8%), cât si la vânzarile de marfuri nealimentare
(+21,8%).
Potrivit estimarilor exprimate în luna septembrie 2006 de catre managerii societatilor
comerciale, se contureaza, pentru urmatoarele 3 luni, o tendinta pozitiva a activitatii din
industrie, comertul cu amanuntul si servicii si o tendinta de stabilitate a activitatii din
constructii, în raport cu cele trei luni anterioare.
Exporturile FOB realizate în perioada 1.I-31.VIII 2006 au fost de 16888,8 milioane euro,
valoarea acestora fiind cu 17,3% mai mare fata de perioada 1.I-31.VIII 2005.
În luna august 2006, valoarea exporturilor FOB a fost de 2001,4 milioane euro, cu 7,4% mai
mare fata de luna corespunzatoare din anul precedent. Importurile CIF în perioada 1.I-
31.VIII 2006 au însumat 25320,6 milioane euro (23371,4 milioane euro în preturi FOB),
valoarea acestora fiind cu 25,2% mai mare fata de perioada 1.I-31.VIII 2005
EVOLUtiA GENERALA a COMERtULUI EXTERIOR AL ROMÂNIEI
În perioada 1996-2004 volumul comertului exterior a crescut an de an înregistrând în anul
2004 un spor de 8806 milioane Euro la exporturi si 11954,7 milioane Euro la importuri, fata
de anul 1996. O crestere mai accentuata a comertului exterior se constata în perioada
2000-20040. Comparativ cu anul 1996, în 2000 volumul exporturilor a crescut cu 11,3%, iar
în 2004 cu 86,9%, în timp ce la importuri indicele de volum a crescut cu 21,3% si respectiv
cu 83,4%.

Evolutia favorabila a dinamicii comertului exterior a condus la accelerarea dezvoltarii


economice. La nivelul economiei reale, cresterea exporturilor a favorizat majorarea
productiei industriale, reflectând totodata si îmbunatatirea performantelor economiei, iar
importurile au asigurat atât necesarul de materii prime si resurse energetice, cât si
continuarea proceselor de restructurare, sustinând relansarea investitiilor, inclusiv prin
transferul de tehnologie din exterior.[6]

2.3 Situația economică actuală a României punând accent pe comerțul exterior

Conform datelor statistice furnizate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului / Departamentul de Comerţ
Exterior şi Relaţii Internaţionale, valoarea totală a comerţului internaţional al României, în primele șase luni ale
anului 2015, a fost de 57.351,7 mil. euro, în creştere cu 6,4%, faţă de primele șase luni ale anului 2014, exportul
înregistrând o creştere la 27.029,1 mil. euro (+5,9%), iar importul o creştere la 30.322,6 mil. euro (+6,9%).

Comerţul total intracomunitar al României s-a majorat cu 8,5%, din care exportul a cunoscut o creştere cu 8,6%, iar
importul o creştere cu 8,4%.
Pe ansamblul relaţiilor comerciale din afara spaţiului comunitar a fost înregistrată o evoluţie descrescătoare,
datorată scăderii atât a importului, cât mai ales a exportului.

Comerţul total extra-comunitar a crescut cu 0,5% în primele șase luni ale anului 2015, faţă de aceeaşi perioadă a
anului 2014, din care export 7.138,2 mil. euro (-0,9%), iar import 6.991,3 mil. euro (+2,1%).

Pe fondul unei creşteri mult mai mari a volumului comerţului pe relaţia intracomunitară față de cea extra-comunitară,
ponderea schimburilor comerciale totale cu ţările UE în comerţul internaţional românesc a crescut de la 73,9% în
primele șase luni ale anului 2014, la 75,4% în primele șase luni ale anului 2015.

Analiza exporturilor pe grupe de mărfuri pune în evidenţă faptul că principalele categorii de produse au înregistrat,
în general, creşteri ale livrărilor pe piaţa internaţională şi, în funcţie de ponderea deţinută în total export, au influenţat
amplitudinea trendului ascendent al exportului realizat în primele șase luni ale anului 2015, comparativ cu primele șase
luni ale anului anterior. Astfel, principalele ponderi, în primele 6 luni ale anului 2015 le-au deţinut următoarele grupe de
produse: produse ale industriei constructoare de maşini (inclusiv electrotehnică); produse agroalimentare; produse ale
industriei textile şi pielăriei; produse ale industriei lemnului, hârtiei (inclusiv mobilă); produse ale industriei chimice şi
mase plastice ; articole din piatră, ipsos, ciment, sticlă şi ceramică; metale comune şi articole din acestea.

În structura principalelor grupe de produse, importurile româneşti au înregistrat, în majoritate, creşteri în primele șase
luni ale anului 2015, faţă de primele șase luni ale anului anterior. Astfel, creşteri absolute s-au înregistrat la: articole
din piatră, ipsos, ciment, sticlă şi ceramică; produse ale industriei constructoare de maşini (inclusiv electrotehnică);
produse ale industriei chimice şi mase plastice; produse agroalimentare; metale comune şi articole din acestea;
produse ale industriei textile şi pielăriei; produse ale industriei lemnului şi hârtiei (inclusiv mobilă).

Orientarea geografică

Exportul şi importul României se desfăşoară, cu precădere, cu statele europene (85,6% din total export şi, respectiv,
89,6% din total import). Comerţul intracomunitar (cu cele 27 ţări membre ale UE) reprezintă o pondere de 73,6% la
export şi de 76,9% la import.

În primele șase luni ale anului 2015, primele 10 ţări de destinaţie pentru exporturile româneşti au fost: Germania
(cu o pondere în totalul exportului României de 20,0%), Italia (12,6%), Franţa (6,8%), Ungaria (5,3%), Turcia (4,3%),
Marea Britanie (4,2%), Bulgaria (3,4%), Spania (2,8%), Polonia (2,8%) şi Cehia (2,5%), ponderea cumulată a acestor
ţări fiind de 64,6% în total export.

La import, primele 10 ţări partenere ale României (ţări de origine pentru importuri extra-comunitare şi de expediţie
pentru importuri intracomunitare) deţin o pondere de 68,5% din total import realizat în primele șase luni ale anului 2015,
respectiv: Germania (19,6%), Italia (11,2%), Ungaria (7,9%), Franţa (5,9%), Polonia (4,8%), China (4,4%), Olanda
(3,9%), Austria (3,8%), Federaţia Rusă (3,5%) şi Turcia (3,5%).[8]

În ultimii ani România face parte din economiile din Europa cu cea mai rapidă
creștere. Este vorba despre economia unde rolul principal joacă îndeosebi
industria dar care are, de asemenea, un mare potențial în agricultură datorită
condițiilor naturale favorabile. Un rol semnificativ în industrie joacă, în primul
rând, sectorul de producție îndeosebi fabricarea mașinilor unelte sau
mijloacelor de transport și piesele sale. Din contră, exploatarea în ultimii ani
scade. Pentru mulți investori externi această țară este atrăgătoare datorită
raportului favorabil preț-forța de muncă calificată. Economia României în anul
2015 a crescut cu 3,8%. Un aspect pozitiv oferă rata șomajului relativ joasă
(6,8%) și datoria guvernamentală care a ajuns în anul 2015 la valoarea de
38,4% față de PIB. Ca un aspect negativ poate fi considerată infrastructura
transportului insuficientă, funcționarea ineficientă a guvernului, un nivel ridicat
al economiei gri sau diferențele semnificative ale eficacității economice dintre
fiecare regiune ale acestei țări.

România a beneficiat de o creștere economică semnificativă prin aderarea la


UE în anul 2007, aceasta a promovat comerțul internațional cu ceilalți membri
a uniunii. Principalul partener de afaceri a României este Germania. Acesta
contribuie cu 19,7% la export și cu 19,8% la importul acestei economii
balcanice. Al doilea partener de afaceri important este Italia. Acesta
a participat în anul 2015 la exportul românesc cu 12,4%. Dimpotrivă, la export
a participat cu 10,9%. Cooperarea reciprocă dintre aceste două țări joacă
astfel un rol important pentru economia românească, deși importanța
comerțului cu Italia în ultimii ani a scăzut ușor. Pentru România este
importantă și colaborarea cu Franța care participă la comerțul internațional cu
6,2% și, de asemenea, Ungaria care participă la comerțul internațional cu
6,8%. Un comerț reciproc important mai are loc între țările precum Polonia
(3,8%), Turcia (3,8%), Marea Britanie (3,3%) sau Olanda (3,3%). Printre alte
economii importante pentru România se include și Austria, Bulgaria sau, de
exemplu, pe partea importurilor China.

Balanța comercială a României este negativă. Importurile depășesc


exporturile cu aproximativ 15%. La balanța comercială negativă participă
îndeosebi comerțul cu China, Ungaria, Polonia, Germania sau Olanda. Din
contră, o balanța pozitivă a comerțului reciproc are România cu Marea
Britanie, SUA sau Franța. Decizia votanților britanici cu privire la retragerea
Marii Britanii din UE ar putea fi pentru economia românească nefavorabilă dar
nicidecum fundamentală sau nerezolvabilă.[9]

2.4 Comertul extern al Romaniei in 2018

In ceea ce priveste anul 2018, Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu


amănuntul s-a majorat, în primele două luni ale anului, cu 8,3%, faţă de intervalul
similar din 2017, în special datorită vânzărilor înregistrate la produsele nealimentare,
arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

In perioada ianuarie - februarie, în marja de creştere înregistrată ca serie brută,


vânzările de produse nealimentare s-au majorat cu 11,1%, vânzările de produse
alimentare, băuturi şi tutun cu 8,2%, respectiv comerţul cu amănuntul al carburanţilor
pentru autovehicule în magazine specializate cu 3,7%.

Totodată, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia


comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de
zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 8,7%, datorită rezultatelor
consemnate în vânzările de produse nealimentare (+11,9%), vânzările de produse
alimentare, băuturi şi tutun (+8,4%) şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru
autovehicule în magazine specializate (+3,9%).

Datele INS arată că, în februarie 2018 versus februarie 2017, afacerile din comerţul
cu amănuntul au înregistrat o creştere de 5%, ca urmare a creşterilor înregistrate la
vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8%) şi la vânzările de produse
nealimentare (+5%). Pe de altă parte, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru
autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,5%. În acelaşi timp, volumul cifrei
de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată, s-a majorat cu 6,6%, iar
vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 8%, vânzările de
produse nealimentare cu 7,5% şi cele din comerţul cu amănuntul al carburanţilor
pentru autovehicule în magazine specializate cu 0,8%.[10]
Pe fondul creşterii mai mari a volumului comerţului pe relaţia extracomunitară față de relația
intracomunitară, ponderea schimburilor comerciale totale cu ţările UE în comerţul internaţional
românesc a scăzut de la 75,4% în luna ianuarie a anului 2017, la 75,2% în luna ianuarie a anului
2018.

Analiza exporturilor pe grupe de mărfuri pune în evidenţă faptul că principalele categorii de


produse au înregistrat, în totalitate, creșteri ale livrărilor pe piaţa internaţională şi, în funcţie de
ponderea deţinută în total export, au influenţat amplitudinea trendului ascendent al exportului
realizat în luna ianuarie a anului 2018, comparativ cu luna ianuarie a anului anterior.

În structura principalelor grupe de produse, importurile româneşti au înregistrat, în totalitate,


creşteri în luna ianuarie a anului 2018 faţă de aceeași perioadă a anului anterior.
Exportul şi importul României se desfăşoară, cu precădere, cu statele europene (88,1% din total
export şi, respectiv, 88,5% din total import). Comerţul intracomunitar (cu cele 27 ţări membre ale
UE) reprezintă o pondere de 76,4% la export şi de 74,0% la import.

În luna ianuarie a anului 2018, primele 10 ţări de destinaţie pentru exporturile româneşti au fost:
Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 23,3%), Italia (10,8%), Franţa (7,6%),
Ungaria (4,6%), Marea Britanie (4,1%), Turcia (3,6%), Spania (3,4%), Polonia (3,2%), Bulgaria
(3,1%) şi Cehia (3,1%), ponderea cumulată a acestor ţări fiind de 66,8% în total export.

La import primele 10 ţări partenere ale României (ţări de origine pentru importuri extracomunitare
şi de expediţie pentru importuri intracomunitare) deţin o pondere de 67,8% din total import realizat
în luna ianuarie a anului 2018, respectiv: Germania (20,4%), Italia (8,5%), Ungaria (6,8%), Franţa
(6,0%), China (5,8%), Polonia (5,5%), Turcia (4,0%), Olanda (3,8%), Federația Rusă (3,7%) şi
Kazahstan (3,3%).[11]
Concluzii

Economia românească în ultimii ani este într-o formă bună. Creșterea PIB-
ului, rata joasă de datorie a sectorului de stat și alți indicatori duc la
considerația aderării României în zona euro. Acceptarea potențială a monedei
euro se tot amână, deci ar putea fi cel mai apropiat termen în anul 2020.[8]
Exporturile României, în valoare de 57 de miliarde de euro se bazează în mare parte pe industria
auto locală. Cu două fabrici de asamblare, Dacia şi Ford, şi cu sute de fabrici şi făbricuţe de
componente împrăştiate prin România, nu este de mirare că sectorul industrial automotive
acontează mare parte din exporturile României în străinătate. Dar şi din importuri, pentru că alte
componente vin din afară, unele chiar de la fililale concernelor care se găsesc local, apoi se
asamblează aici în părţi de autovehicule mai complexe.

În ceea ce priveşte cei mai importanţi parteneri externi la import, aceştia sunt, cu preponderenţă, ţări
din UE. Principala destinaţie pentru bunurile româneşti este Germania, care a cumpărat, la 11 luni
2016, produse româneşti de 11,5 miliarde de euro. Peste 20% din totalul exporturilor româneşti este
absorbit de nemţi. Pe locul doi, la mare distanţă, se găseşte Italia, unde am exportat de 6,2 miliarde
de euro, iar pe locul trei găsim Franţa, care a cumpărat produse româneşti de 3,8 miliarde de euro.
Locurile patru şi cinci sunt ale Ungariei şi Angliei, cu 3,8, respectiv 3,3 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte situaţia importurilor României, şi aici Top 10 este dominat de produsele
industriale, cu menţiunea că importurile sunt mai mari decât exporturi, România având deficit
comercial semnificativ. Potrivit situaţiei pe tot 2016, date nediseminate, acesta a fost de 10 miliarde
de euro.

Din situaţia celor mai cumpărate produse din afara ţării, putem trage concluzia că România are
nevoie de produse finite, de valoare adăugată mare, cu excepţia ţiţeiului, care vine cu
preponderenţă din Rusia şi Kazakhstan, ţările de origine ale procesatorilor locali LukOil şi
Rompetrol. Surprinde poziţia a doua ocupată de medicamente: în continuarea, producţia locală este
total insuficientă necesităţilor românilor.

În ceea ce priveşte principalii parteneri de import, aceştia sunt aproximativ aceiaşi ca şi la exporturi:
Germania (12,7 miliarde euro), Italia (6,37 miliarde euro), Ungaria (4,55 miliarde euro), Franţa (3,46
miliarde euro) şi Polonia (3,18 miliarde euro). Avem deficit comercial cu Germania, Italia şi Ungaria,
în schimb, cu Franţa, suntem pe excedent comercial.[12]
Bibliografie
[1] http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_EC.pdf
[2] http://www.qreferat.com/referate/economie/COMERTUL-SI-RELATIILE-ECONOMIC925.php
[3] https://conspecte.com/Comert/comertul-definire-si-istoric-aparitiei-sale.html
[4] https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/comertul-exterior-al-romaniei-152101.html
[5] http://www.creeaza.com/afaceri/comert/Comertul-exterior-al-Romaniei361.php
[6] https://biblioteca.regielive.ro/referate/tranzactii-internationale/comertul-extern-al-romaniei-
36366.html
[7] http://www.scritub.com/economie/comert/COMERTUL-EXTERN-AL-ROMANIEI4222222024.php
[8] https://ue.mae.ro/node/430
[9] https://www.akcenta.ro/clanky-situatia-economica-actuala-a-romaniei-punand-accent-pe-
comertul-exterior.html
[10] https://www.dcnews.ro/comertul-in-romania-statistici_586875.html
[11] http://www.imm.gov.ro/documents/10197/54790/RO+Comert+international+01-
2018.pdf/26ecc4b2-4660-431b-8af0-4d24626efe41
[12] https://www.cotidianul.ro/top-10-produse-de-export-si-de-import-ale-romaniei/