MAREA UMILIN?

A
de Corneliu Vadim Tudor

Ferice, dar, de voi, prieteni morti

Ca nu vedeti cum ni se sparge tara,
Cum lupii trag camasa ei la sorti
Si-n iarna ni se schimba primavara.
Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Niste nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine sa �njur sau sa blestem
C�nd noi, rom�nii, purtam toata vina?
Si gazele, ca m�ine, s-or opri,
Pe urma vom bea apa ruginie,
Traim calvarul asta zi de zi.
Drum bun spre Evul Mediu, Rom�nie!
Nici n-ai unde sa suni, toti se ascund,
Esti prizonierul neamurilor proaste.
La Primarie? Esti prea rupt �n fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!
Nici o instanta nu te baga-n seama,
Nici nu existi, tu, cetatean de r�nd,
Tesutul societatii se destrama,
Iar statul e doar un vampir flam�nd.
Tu nu mai stii ce-i aia "trai decent".
�n bezna stai, te speli cu apa rece.
Mai cald e-afara ca-n apartament,
Exterminati s�ntem, din zece-n zece.
�mi beau cafeaua trist si g�nditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot ma musca.
Regret profund ca s�nt doar scriitor
As da stiloul astazi pe o pusca.
Aprind o lum�nare si ma vad
�n casa scunda, a copilariei,
C�nd vijelia-n pomi facea prapad,
Dar �ngeri zdraveni tineau piept urgiei.
�nsa atunci era dupa razboi
Ranita era tara, si datoare -
Acum, ea este prada la strigoi
Si sclava unei Mafii-ngrozitoare.
Am dat lumina, gazele si apa
Pe m�na unor mercenari straini.
Zic ca-s prieteni, dar ne sapa groapa
Scot bani din piatra seaca si din spini.
Nu ne putem gospodari �n viata?
Ajuns-am un popor de retardati?
Atunci e clar: scuipati-ne �n fata!
Ne place sa fim viermi? Sa fim calcati!
Umilitoare e aceasta stare,
Sa nu mai ai nimic �n tara ta,
Sa vezi cum ultima reduta moare
Si sa te rogi de moarte sa te ia.
Eu va invidiez, amici plecati
�n alta lume, unde e lumina.
Acolo s�nteti, toti, surori si frati
Si beti nectar, nu apa cu rugina.
V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu vad �n asta, poate, o rasplata,
El v-a ferit de acest timp mizer,
C�nd tara noastra e crucificata.