NEVOIA DE A COMUNICA

Definiţie
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba
informaţii cu semenii săi. Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi
nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile una alteia, să reuşească să
pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.

Independenţa în satisfacerea nevoii de a comunica

Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului

necesităţilor sale vitale şi pentru a-şi satisface nevoile sale superioare.
Comunicarea se realizează în două moduri :
a) modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile,
postura, mersul) este o formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
b) modul verbal - este, prin excelenţă, vehicul al gândirii;
- limbajul verbal permite o exprimare mai clară, mai precisă şi mai nuanţată a
semnificaţiilor de exteriorizat;
- limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda informaţiile, nuanţele şi este însoţit
de semne de punctuaţie.

Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea

individului, a organelor de simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a
înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.

Factorii care influenţează starea de independenţă

1 - Factori biologici
• Integritatea organelor de simţ:
- Starea optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului, a
pipăitului;
- Auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul protejează
individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
 Integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
 Integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală
(gesturi, mişcări);
- Răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.

1
2 - Factori psihologici
• Inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului,
de puterea de întelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie.
• Percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul
simţurilor; funcţia perceptibilă este educabilă;
• Emoţiile sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul verbal (bucurie-tristeţe;
râs-plâns).

3 - Factori sociologici
• Anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul
armonios în anturaj, în familie permite individului să stabilească legături afective;
schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoană la alta.
• Cultura şi satutul social - educaţia, cultura joacă un rol important de
comunicare;
• Personalitatea - comunicarea e influenţată de stadiul de dezvoltare a
personalităţii umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în
capacităţile sale de a se exprima, a se afirma, să stabilească legături semnificative
cu cei din jur.

Manifestări de independenţă în cadrul nevoii de comunicare

- Manifestări de ordin biologic
• Funcţionarea adecvată a organelor de simţ:
- Acuitatea vizuală
- Acuitatea auditivă
- Fineţea gustativă şi a mirosului
- Sensibilitatea tactilă.
• Debit verbal
- Uşor
- Ritm moderat
- Limbaj clar, precis.
• Expresia nonverbală
- Mişcări - Posturi şi gesturi ale mâinii
- Expresia feţei
- Privire semnificativă
- Mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.

- Manifestări de ordin psihologic

• Exprimare uşoară
- a nevoilor, dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor

2
 - exprimarea clară a gândurilor
• Imagine pozitivă de sine
- cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social.
• Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiei
sale
• Exprimarea sentimentelor prin pipăit
• Utilizarea adecvată mecanismelor de apărare
• Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii
• Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii

- Manifestări de ordin sociologic

• Aparteneţa la grupuri de diverse interese
• Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de
prieteni.

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei nevoii de

comunicare:

- explorează, împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare

- învaţă pacientul :
 să menţină integritatea simţurilor (văzul, auzul, gustul, mirosul);
 să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a
emoţiilor;
 să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte
persoane;
 să menţină legături cu persoanele apropiate.

Dependenţa în satisfacerea nevoii de comunicare

Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme:

1. Comunicarea ineficientă la nivel senzorial şi motor
2. Comunicarea ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicarea ineficientă la nivel afectiv
4. Confuzie
5. Singurătate

3
6. Atitudinea integrităţii funcţiei şi rolul sexual
7. Izolare socială
8. Perturbarea comunicării familiale

Surse care influenţează starea de dependenţă (SURSE DE DIFICULTATE)

- Surse de ordin fizic :
• atingere cerebrală sau nervoasă;
• tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
• degenerescenţa; traumatisme; oboseală;
• deficit senzorial; surmenaj;
• obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate);
• durere, dezechilibru hidroelectronic;
• droguri, medicamente, alcoolism.
- Surse de ordin psihic:
• tulburări de gândire
• pierdere, separare, stare de criză;
• anxietate, stres.
- Surse de ordin sociologic
• poluare;
• mediu inadecvat (în locuinţă, la locul de muncă);
• climat;
• conflicte, eşec, statut social şi economic defavorabil;
- Lipsa cunoaşterii
• insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi mediul ambiant.

Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)

- Tulburări senzoriale
a) de vedere
 cecitate = pierderea vederii;
 diminuarea vederii = scăderea acuităţii vizuale;
 diplopie = vedere dublă;
 fosfene = puncte luminoase în câmpul vizual;
 fotofobie = intoleranţă la lumină;
 scotoame = pete luminoase sau întunecate în câmpul vizual;
 amauroza = diminuarea vederii;
 strabism = devierea globilor oculari;
 nistagmus = mişcări ritmice ale globilor oculari;
 mioza = micşorarea diametrului pupilar;
 midriaza = mărirea diametrului pupilar;

4
 hemianopsie = pierderea vederii într-o jumătate a câmpului vizual;
 acromatopsie = abolirea simţului cromatic;
 hemelaropie = scăderea acuităţii vizuale în condiţii de luminozitate redusă;
 nictalopie = acuitate mai bună noaptea;
b) de auz
 Surditate (cofoza) = pierderea funcţiei auditive;
 Hipoacuzie = diminuarea auzului;
c) de gust
 Pierderea sau diminuarea gustului = pierderea combinaţiilor celor patru
senzatii de bază: dulce, amar, acru, sărat (simţul de control al hranei)
d) de miros
 Anosmie = lipsa totală a mirosului;
 Hiposmie = diminuarea mirosului;
e) de sensibilitate tactilă
 Hipoestezie = scăderea sensibilităţii tactile;
 Hiperestezie = creşterea sensibilităţii tactile.

- Tulburări motorii
• Paralizia = absenţa forţei musculare;
• Pareza = diminuarea forţei musculare;
• paralizii periferice = scăderea tonusului muscular, mişcările pasive se pot
efectua cu amplitudine mult mai mare;
• paralizii centrale = tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările
pasive se pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting : - Monoplegia = paralizia unui singur membru;
- Hemiplegia = paralizia unei jumătăţi laterale de corp;
- Paraplegia = paralizia membrelor inferioare;
- Tetraplegia = paralizia celor patru membre;

Intervenţiile asistentei la pacientul cu comunicare ineficientă la nivel

senzorial şi motor

Pacientul să fie echilibrat psihic

 linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-i scopul şi
natura intervenţiilor;
 familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
 asigură un mediu de securitate, liniştit;

5
  administrează medicamentaţia recomandată de medic;
Pacientul să folosească mijloace de comunicare adecvate stării sale
 cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului;
 furnizează mijloacele de comunicare;
 învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform
posibilităţilor sale;
Pacientul să fie compensat senzorial
 asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a
bolnavului (cecitate, surditate, paralizie ); are rolul de suplinire
pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu şi le poate
satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a avea o bună
postură, a-şi menţine tegumentele curate şi integre; a evita
pericolele);
 administrează medicaţia recomandată: unguente, picături oculare,
nazale, auriculare;
 efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea
complicaţiilor musculare, articulare;
 pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl
îngrijeste după examinare.

- Tulburări de limbaj
• Alexia = imposibilitatea de a citi;
• Afazia = incapacitatea de a pronunţa anumite cuvinte sau de a le folosi, ori
ambele;
• Dizartria = dificultatea de a articula cuvintele, repetarea sau omisiunea de silabe,
ori prelungirea unor sunete;
• Dislalia = dificultatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvinte,
vorbirea devine inteligibilă;
• Dislexia = dificultatea de a citi;
• Acalculia = imposibilitatea de a face calcule matematice;
• Agrafia = incapacitatea de a scrie.
- Tulburări de intelect
• Amnezie;
• Scăderea capacităţii de judecată;
• Lipsa perseverenţei.

6
Intervenţiile asistentei la pacientul cu comunicare ineficientă la nivel
intelectual

Pacientul să fie orientat în timp, spaţiu şi la propria persoană

 ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria
persoană;
 sugerează pacientului să ţină un jurnal;
 ajută pacientul să completeze jurnalul;
 îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele;
 lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace.

- Reacţii afective
• nelinişte: lipsa de linişte sufletească, framântări;
• inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
• anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune pe care individul îl
resimte în faţa vieţii;
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: perceptii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii
auditive (acufene), vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras.

Intervenţiile asistentei la pacientul cu comunicare ineficientă la nivel

afectiv

Pacientul să se poată afirma, să aibă percepţie pozitivă de sine

 pune în valoare capacităţile, talentele şi realizările anterioare ale
bolnavului;
 dă posibilitatea pacientului să-şi exprime nevoile, sentimentele,
ideile şi dorintele sale;
 dă posibilitatea pacientului să ia singur decizii;
 învaţă bolnavul:
- tehnici de afirmare de sine
- tehnici de comunicare
- tehnici de relaxare
7
  ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale de a asculta, de a
schimba idei cu alţii, de a crea legături semnificative;
 antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i dea sentimentul
de utilitate

Se vor nota zilnic schimbările survenite în:

 dispoziţia bolnavului;
 în expresia verbală şi nonverbală;
 în stabilirea legăturilor cu semenii.

Evaluează schimbările survenite în comportamentul bolnavului faţă

de alte persoane.

Pacientul să fie ferit de pericole interne sau externe

 supraveghează în permanenţă bolnavul;
 administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, anxiolitice,
tranchilizante;
 utilizează unele mijloace fizice de imobilizare (chingi, camăşi de
protecţie).

- Alte tulburări
• tulburări de micţiune şi defecaţie (incontinenţa) apar în:
- lezarea centrilor medulari;
- prea plinul;
- îmbătrânirea sfincterelor.
• Retenţia de urină (imposibilitatea de a elimina);
• Retenţia de materii fecale;
• Funcţii dereglate (impotenţa, frigiditatea, modificări de erecţie, modificări
trofice).

8
 Aspecte ale comunicării cu pacientul

1. Caracteristicile comunicării medicale

Comunicarea asistentă – pacient este o comunicare directă, faţă în faţă
nemediată şi neformalizată.
Între asistenta medicală şi pacient are loc un schimb continuu de informaţii
care îi conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri către obiectivele precise ale
întrevederii: aflarea răspunsurilor în legatură cu modificarea stării de sănătate a
pacientului, remediile propuse şi modalităţile practice de acţiune. ACESTA ESTE
FASCICULUL CENTRAL DE INFORMAŢII DINTRE CEI DOI
(ASISTENTA MEDICALĂ ŞI PACIENT). În afara lui, are loc şi o altă trecere de
mesaje secundare, care permit răspunsul la o serie de probleme “periferice”.
O bună comunicare este o condiţie estenţială în desfăşurarea actului medical
de calitate. Ea duce la traducerea problemelor pacientului într-un diagnostic.
Totodată, comunicarea dintre asistenta medicală şi pacient determină şi
influenţează satisfacerea pacientului, complianţa la tratament şi rezultatele acestui
tratament.

2. Factorii perturbatori ai comunicării

O serie de factori pot perturba comunicarea între asistenta medicală şi
pacient.
Acestia sunt grupaţi în trei categorii:
a. factori fizici;
b. factori interni;
c. factori semantici.

a. factori fizici: au o acţiune de distorsionare a mesajului:

- deficienţele verbale (bâlbismul, bolile faringiene);
- deficienţele acustice (hipoacuzia, surditatea);
- amplasamentul (poziţia vorbitorului în raport cu ascultătorul);
- iluminarea (slaba iluminare împiedică receptarea comunicării nonverbale);
- temperatura (căldura excesivă sau frigul acuză o stare neplacută celor doi
parteneri);
- ora de zi (în cea de a doua parte a zilei, comunicarea devine mai dificilă datorită
acumulării oboselii);
- durata întâlnirii (întâlnirile pe fugă sau prea prelungite sunt ineficiente).

9
b. factori interni: pot perturba comunicarea în următoarele situaţii:
- implicarea afectivă (atât implicarea pozitivă cât şi cea negativă tulbură poziţia
comunicării, precum şi felul în care ea este percepută de auditori);
- frica (teama comunicatorului că prin ceea ce comunică ar putea intra într-o
situaţie neplacută sau cea a ascultătorului că ar putea auzi lucruri neconvenabile,
vor perturba mesajul);
- ameninţarea statutului (dacă cel ce comunică nu este sigur de faptul că ceea ce
comunică nu îi ameninţă imaginea personală, va evita să transmită mesajul
complet);
- presupuneri subiective (dacă vorbitorul crede că ascultătorul îi este ostil sau
indiferent, mesajul va fi distorsionat);
- preocupări ascunse (dacă unul dintre parteneri are o preocupare diferită decât
scopul pentru care se află în relaţia de comunicare – pecuniară, erotică – mesajul
va fi perturbat);

c. factori semantici:
- vocabularul incomplet sau prea tehnicist (prea mulţi termeni medicali) vor face
imposibilă comunicarea;
- gramatica (greşelile gramaticale vor deturna comunicarea, scăzând relaţia de
încredere şi depreciind imaginea celui care le face, mai ales atunci când acesta este
medicul);
- sintaxa (construcţiile verbale prea complicate sau după modelele altor limbi,
perturbă relaţia de comunicare);

3. Relaţia dintre asistenta medicală – pacient şi modelul biopsihosocial

După modul în care fiecare pacient îşi joacă rolul, bazat pe diferite aşteptări
ale lui, se pot crea premisele, fie pentru o relaţie satisfăcătoare şi eficientă, fie
pentru alta suspicioasă cu frustrări şi dezamăgire.
Asistentele medicale lucrează cu oameni bolnavi şi nu cu sindroame
patologice, iar oamenii bolnavi aduc în relaţia asistentă – pacient o influenţă
complexă între factorii biologici, forţele psihologice şi condiţiile sociale.
Orice asistentă medicală trebuie nu doar să aibă cunoştinţe practice despre
starea medicală a pacientului, dar şi să fie familiarizată asupra psihologiei
individuale a pacientului.

4. Comunicarea nonverbală asistentă medicală – pacient

Informaţiile nonverbale pe care le transmite pacientul sunt de natură fizică,
biologică, medicală, socială, culturală.
Din punct de vedere medical, prin informaţiile nonverbale pe care le culege
asistenta medicală, ea adună date esenţiale pentru demersul său în procesul de

10
îngrijire. Faciesul, aspectul pielii, atitudinile, mişcările, mersul, scrisul, pot da
informaţii valoroase în multe afecţiuni.
Pacientul, la rândul său, examinează şi urmăreşte asistenta medicală în tot
ceea ce înseamnă atitudinea ei.
Asistenta medicală nu trebuie să uite niciodată că prin comportamentul
său comunică ceva pacientului. Pacientul sesizează dacă asistenta este atentă,
interesată de relatarea sa, îi apreciază atitudinea calmă şi răbdarea, vocea
adaptată situaţiei.
Pacientul nu iartă niciodată atitudinea de dezinteres, de imagine pe care
o au uneori asistentele.
Comunicarea nonverbală este procesul de transmitere a informaţiei fără a
folosi cuvinte. Cuprinde felul în care o persoană îşi foloseste corpul, cum ar fi
expresia feţei, privirea, gesturi ale braţelor şi ale mâinilor, poziţia şi diferite mişcări
ale picioarelor.
Comunicarea nonverbală include, de asemenea, paralingvistica – adică unele
calităţi cum ar fi tonul, ritmul, frecvenţa şi vibraţia; greşeli de vorbire, pauze sau
tăcere. De foarte multe ori, întelegem sentimentele celorlalţi tocmai prin aceste
aspecte ale comunicării nonverbale.
Alte comportamente cum ar fi îngrijirea personală, îmbrăcămintea şi
mirosurile (exemplu: transpiraţia, alcool, tutunul) de asemenea oferă informaţii
despre pacient fără a fi nevoie de cuvinte şi va fi de ajutor în înţelegerea mai bună
a situaţiei. Chiar dacă comunicarea nonverbală a pacientului este evidentă, acesta
este foarte probabil să nu fie conştient de ea.
Pentru asistenta medicală: Propria comunicare nonverbală necesită un nivel
ridicat de cunoştiinţă de sine şi disciplină. Este deosebit de important modul în care
reacţionezi la anumite urgenţe ce pot apărea în spital în timpul consultaţiei. Trebuie
să arăţi că atenţia este concentrată asupra pacientului privindu-l în ochi, păstrarea
unei poziţii atente şi o aparentă neconştientizare a faptului că, în altă parte, situaţia
este destul de gravă.
Gesturile
Evitarea răspunsului prin reglarea vocii se petrece chiar şi atunci când nu
sunt prezente mucus şi flegmă. O alternativă a acestui gest este frecarea nasului,
ceea ce împiedică o uşoară trecere cu partea dorsală a degetului arătător. Aceste
gesturi înseamnă că pacientul nu este de acord sau respinge afirmaţiile făcute.
Spre exemplu “Cum merg treburile acasă?”, pacientul răspunde “Bine”, îşi
reglează vocea şi îsi freacă uşor nasul. Probabil că vrea să spună: “De fapt,
lucrurile nu merg atât de bine acasă”.

11
 INTERDEPENDENŢA CU CELELALTE NEVOI
Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte
nevoi

A se mişca, de a-şi păstra o bună postură = disconfort şi

degradarea mobilizării prin comunicare deficitară.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale = lipsa
culegerii de date şi a implementării intervenţiilor datorită comunicării
deficitare.
A respira = diminuarea/incapacitatea de a relata despre
respiraţia ineficace.
A mânca şi a bea = deficit de alimentaţie prin
diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi este foame/sete.
A elimina = deficit de eliminare prin
diminuarea/incapacitatea de a-şi exprima nevoia.
A fi curat, ingrijit şi a-si proteja tegumentele = tulburări
trofice şi cutanate prin diminuarea/incapacitatea de a relata că este
ud-murdar.
A dormi, a se odihni = Imposibilitatea exprimării lipsei de
odihnă, somn, etc.
A se îmbrăca şi dezbrăca = imposibilitatea exprimării
obiceiurilor şi preferinţelor vestimentare.
A evita pericolele = imposibilitatea exprimării nevoilor,
fricii, opiniilor, etc.
A trăi conform propriilor convingeri si valori = alterarea
funcţiilor de comunicare face imposibilă participarea la serviciul
religios.
A se ocupa de propria realizare = izolare prin dificultatea
de a comunica.
A se recreea = diminuarea/incapacitatea de a participa la
activităţi recreative.
A învăţa = ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi
comunicare.

12