Sunteți pe pagina 1din 10

Avasiloaie (căs.

Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR


PIPP, ID, AN I

TEMA NR. 1

Comparati teoriile invatarii (conditionare clasica, operanta si invatarea sociala) cu


cele psihodinamice (Freud si Erickson). Gasiti cel putin trei criterii de comparative si
mentionati asemanarile si deosebirile.

Condiţionarea clasică are ca baza experimentala studiile din lucrările lui Ivan Petrovici
Pavlov (1927) în Rusia. Pavlov a aratat prin demonstratiile sale că anumite stari
comportamentale reprezintă răspunsuri la stimuli externi, reprezentand aşa numitele reflexe.

Există două tipuri de reflexe: condiţionate şi necondiţionate.

Reflexele necondiţionate sunt răspunsuri automate ale unei persoane - înaintea oricărei
învăţări - la anumiţi stimuli (de exemplu clipitul la o lumină puternică, sau salivarea la plasarea
unui aliment în gură).

Reflexele condiţionate se stabilesc atunci când cineva asociază un stimul neutru (cum ar
fi un clopoţel sau o lumină) cu un stimul necondiţionat. Dacă stimulul condiţionat apare constant,
de mai multe ori, exact înaintea stimulului necondiţionat, persoana ajunge să răspundă la
stimulul condiţionat la fel cum o făcea la stimulul necondiţionat. Emoţiile sunt în special supuse
acestei condiţionări, conform studiilor lui Watson. Părinţii au observat lucruri similare (de
exemplu copilul începe să plângă atunci când vede un medic, după ce acesta i-a făcut injecţii; un
copil care a fost muscat de un câine poate ajunge să se teamă de casa respectivă sau chiar de
cartierul respectiv). Chiar mai mult, copilul poate să generalizeze frica (cazul Albert). Copilul
care se teme de o anumita insecta dupa ce a fost intepat (de albina de exemplu) poate ajunge să
se teamă de toate insectele.

Condiţionarea operantă sau instrumentala presupune un proces de învăţare care


evidentiaza consecintele recompenselor şi pedepselor, în cadrul acestui tip de condiţionare
(asociată cu numele lui Skinner) iar frecvenţa unui răspuns se modifică în urma unei întăriri. De
exemplu, atunci când un copil primeşte o răsplată (o ciocolata sau o lauda) imediat după ce a
răspuns într-un anumit mod, el va repeta acest răspuns. Ciocolata sau lauda acţionează ca
întărire. Dacă el nu primeşte o recompensă sau este pedepsit el nu va mai repeta acest răspuns la
fel de des.

1
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

Răspunsurile care nu sunt întărite scad în frecvenţă putând fi chiar eliminate (se sting).
Răspunsurile pedepsite par să se stingă dar de fapt ele sunt doar suprimate; odată ce pedeapsa
dispare, răspunsul poate să reapară. De exemplu, o mama care vrea ca baiatul ei să nu-şi mai tina
mana in par, poate folosi condiţionarea operantă. Ea poate scădea frecvenţa comportamentului,
lăudând baiatul atunci când acesta rezistă fără să-şi mai tina mana in par timp de 10 minute, în
mod gradat pe perioade din ce în ce mai lungi, laudele vor fi oferite obţinându-se efectul scontat.
Ea poate de asemeni să ignore comportamentul fiului sau pentru a permite
comportamentului să se stingă. Nu trebuie însă să il pedepsească pentru ca aceasta ar duce doar
la abtinerea de a-si tine mana in par în prezenţa părinţilor, în schimb comportamentul ar reapărea
în absenţa acestora.

Există aşa numitele scheme de întărire. Un copil trebuie mai întâi să primească o întărire
pentru fiecare răspuns corect dar odată comportamentul fixat această schemă nu mai este
necesară. Cercetarile au demonsrat faptul că un om îşi poate menţine răspunsurile la fel de
eficient prin întărirea primului răspuns după o perioadă anume de timp sau prin oferirea unei
întăriri după un anumit număr de răspunsuri corecte.

Un alt aspect important al condiţionării operante are in vedere dezvoltarea unui nou
comportament. Unele răspunsuri sunt foarte rare. Totuşi, recompensând aproximări succesive,
adică acele comportamente ce se aseamănă din ce în ce mai mult cu cel dorit se poate cizela
comportamentul. Folosind astfel de tehnici s-a ajuns să fie învăţaţi porumbeii să joace ping-pong
sau să ghideze rachete (Skinner, 1960) sau să fie învăţate numeroase abilităţi cognitive sociale
sau lingvistice de către copii şi adulţi (Semb, 1972).

Teoria învăţării sociale are la baza studiile behavioriste. Adeptii acestei teorii au
considerat behaviorismul mult prea restrâns şi inflexibil. Ei considerau că doar o parte din
dezvoltarea comportamentului poate fi explicată prin condiţionarea clasică şi operantă, subliniind
că multe comportamente nu sunt învăţate gradat prin întăriri, ci prin simpla observaţie. Astfel,
conceptul de imitaţie a jucat un rol cheie în perspectiva învăţării sociale. Multe studii au
demonstrat asemănarea crescândă a comportamentului social al copilului cu cel al adultului. Unii
cercetători au descoperit că dacă un copil este recompensat pentru că a imitat un model el va
continua să imite modelul chiar şi fără să fie recompensat (Bandura, 1969). Dacă el observă ca

2
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

modelul este recompensat pentru acţiunile sale, va încerca să-i copieze exemplul prin
comportament.

Neal Miller şi John Dollard au susţinut că îngrijirea de către părinţi devine forţa
motivantă pentru imitaţiile copilului. Astfel un părinte care satisface nevoile unui copil de hrană,
căldură şi afecţiune este asociat cu satisfacerea acestor nevoi dobândind proprietăţi de întărire
prin el însuşi, întrucât comportamentele părinţilor au valoare de întărire, copilul le imită pentru a
se recompensa singur.

Jerome Kagan (1958) şi John Whiting (1960) au arătat că părinţii au mai multă putere şi
mai multe bunuri iar copiii le invidiază statutul şi de aceea îi copiaza în speranţa de a dobândi o
influenţă şi un statut similar.

Conform lui Bandura, procesele cognitive ale individului au un rol central în reglarea
învăţării. Ele reglează ceea ce copilul descrie său gândeşte despre ceea ce vede, şi modul în care
el repetă un lucru sau îl stochează în memorie. Scurte experienţe cotidiene pot avea efecte de
durată, întrucât ele sunt reţinute în memorie într-o formă simbolică, învăţarea după un model nu
mai este o simplă problemă de imitaţie. Atunci când copiii sau adulţii îi privesc pe ceilalţi, ei îşi
formează anumite concepţii despre comportamentele posibile care îi vor ghida ulterior în
acţiunile lor. La fel se întâmplă dacă îşi observă acţiunile şi consecinţele acestora, ei îşi pot
schimba concepţiile şi acţiona în mod diferit. Nu stimulul în sine ci concepţia persoanei despre
stimul este cea care îi reglează/schimba comportamentul.

Teoreticienii învăţării sociale cognitive insistă asupra faptului că oamenii procesează şi


sintetizează informaţiile adunate prin experienţele avute perioade îndelungate, ceea ce înseamnă
că ei nu mai sunt legaţi de ceea ce se întâmplă aici şi acum. Pe baza experienţei acumulate
anterior ei decid care comportament este eficace sau nu. Pe măsură ce se dezvoltă, fiinţele umane
îşi construiesc şi reconstruiesc aşteptările lor despre evenimentele viitoare. Ei estimează
consecinţele pozitive şi negative ale diverselor acţiuni. Pentru a face aceasta ei îşi stabilesc
standarde proprii pe care le folosesc pentru a-şi evalua performanţa, pentru a-şi răsplăti acţiunile
şi pentru a-şi oferi o motivaţie.

Progresul noilor teoreticieni este vizibil cu mult, faţă de alte puncte de vedere. Ei acordă
gândirii şi cunoştinţelor umane o importanţă centrală în explicarea dezvoltării comportamentului

3
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

uman. Individul tinde spre explorare, evitând lucrurile care i se par prea stresante sau dincolo de
capacităţile sale. Oamenii din jur joacă un rol fundamental în dezvoltare. Ceea ce ei fac sau spun,
modul în care se comportă, devine sursă de informaţii care sunt utilizate în elaborarea unor
judecăţi şi în crearea aşteptărilor despre sine şi lume.

Teoriile psihodinamice aduc in vedere dezvoltarea umană în termenii confruntărilor


între creşterea individului şi cerinţele sociale ale lumii sale. Ele subliniază importanţa modului în
care individul trebuie să se acomodeze la societate dar şi să obţină satisfacerea nevoilor sale
bazale. De asemenea, copilul îşi dezvoltă treptat un sens al sinelui, o identitate în raport cu care
îşi evaluează comportamentul. Ca şcoală, teoreticienii psihodinamicii şi-au centrat atenţia asupra
dezvoltării personalităţii. Ei au încercat să înţeleagă şi să explice dezvoltarea sentimentelor şi
comportamentelor atât raţionale cât şi iraţionale, într-un anumit sens, teoriile psihodinamice au
încercat să explice dezvoltarea omului prin examinarea experienţelor sale timpurii, de obicei
emoţionale.

Ideea existenţei unui "Eu" sau "Sine" pare evidentă pentru majoritatea oamenilor, în cele
mai multe teorii psihodinamice conceptul de "eu - sine" este un construct fundamental. El
reuşeşte să cuprindă senzaţia de existenţă şi unicitatea fiecărui om, putând explica numeroase
observaţii care altfel ar putea apărea fără sens.

În cadrul teoriilor psihodinamice se înscriu teoriile lui: S. Freud, C. Jung, A. Adler, E.


Erickson, M. Mahler, M. Klein, R. Spitz, J. Bowlby.

Deosebiri intre tipurile de teorii ale invatarii

Spre deosebire de celelalte teorii ale invatarii (clasica, operanta, sociala) care au in vedere
ideea de invatare prin stimuli externi, teoria psihodinamica a lui Freud, aduce in prim plan o
viziune evolutionista si reuşeşte să explice senzaţia de existenţă şi unicitatea fiecărui om, a carui
motivatie pleaca intotdeauna din interior. Teoria lui Erikson prevede ca un comportament raţional
îl costă pe om renunţarea la impulsurile sale bazale şi negarea aspectului gratificant al acestora.

Teoriile psihodinamice se deosebesc de cele clasice pentru ca recunosc faptul ca starile


comportamentale sunt guvernate nu doar de procesele conştiente, ci şi de procesele inconştiente
iar teoriile clasice se bazeaza mai mult pe ideea de evolutie sub amprenta inconstientului.

4
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

În viziunea lui Freud, de la cea mai mică vârstă, omul este motivat de nevoile sale
iraţionale de plăcere. Comportamentul raţional rezultă din conflictul dintre cerinţele sociale şi
instinctele copilului, care sunt sublimate (alterate astfel încât să devină acceptabile social) în
cursul adaptării copilului la mediul său.

O alta deosebire intre teoriile invatarii clasice si cele psihodinamice, consta in faptul ca
cele din urma pun accentul pe investigarea analitica a componentelor constientului si
inconstientului, respectiv: SINELE (ID); EUL (EGO); SUPRAEUL (SUPRAEGO).

Freud vedea dezvoltarea ca pe o succesiune de stadii genetice în care impulsurile


instinctuale sunt atribuite unor centri ai plăcerii din corp si deci dezvoltarea se datoreaza unui
proces natural, automatizat odata cu varsta. El nu este adeptul faptului ca schimbarea
comportamentala se datoreaza unui cumul de experiente mecanice manifestate ca si efecte ale
unor stimuli din exterior, ci crede ca dezvoltarea are loc la nivel central-interior si a descris ciclul
evoluţiei umane în termeni sexuali, legând dezvoltarea psihologică de rezolvarea conflictelor
caracteristice fiecărui stadiu.

Erik Erikson, un successor al lui Freud, adept al aceleiasi teorii psihodinamice, isi
diferentiaza punctul de vedere fata de teoriile clasice ale invatarii prin argumentarea evolutiei
omului datorita dezvoltarii emotionale de-a lungul vietii.

Erickson a văzut dezvoltarea ca o rezolvare progresivă a conflictelor între nevoile


copilului şi cerinţele sociale, în fiecare dintre cele opt stadii conflictele trebuiesc rezolvate,
măcar parţial înainte de a se putea realiza un progres spre următorul set de probleme. Ideea
dezvoltarii omului, este abordata de catre acesta la un nivel mult mai complex si profund,
explicand evolutia ca si consecinta a unei serii de etape pe care omul le parcurge inca de la
nastere si le traieste la nivel de constiinta si simtire in mod independent.

Diferenta intre acest punct de vedere si punctele de vedere ale teoriilor clasice consta in
faptul ca acestea din urma vad omul ca pe un instrument robotizat care poate fi modelat cu
usurinta fiind absolvit de propria constiinta si vointa iar teoriile psihodinamice spun ca un copil
poate invata si fara stimulent sau prin copierea celor din jur ci, trecand independent si perfect
lucid toate informtiile prin filtrul constiintei sale in functie de etapa varstei si maturizarii sale.

5
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

Din punctul de vedere al lui Erickson, recompensa este inlocuita cu nevoia (de afectiune,
de sustinere, etc.) iar consistenţa în îngrijire îi permite bebeluşului să înveţe să tolereze frustrările
şi să amâne recompensele imediate, întrucât ştie că poate avea încredere în adultul din jurul lui.

Asemanari intre tipurile de teorii ale invatarii

Asemanarile intre tipurile de teorii clasice si psihodinamice constau in faptul ca evolutia


omului este intotdeauna raportata si la mediul extern si in functie de deschiderea si capacitatea de
a analiza informatiile venite din exterior, omul poate avea o evolutie mai rapida, favorabila sau
dimpotriva.

O alta asemanare consta in faptul ca rolul recompensei din teoriile invatarii clasice este
acelasi cu cel din teoriile psihodinamice, in sensul ca, lauda, incurajarile si aprobarea sociala in
general ajuta la dezvoltarea favorabila a comportamenului copilului si la cresterea increderii in
sine, dezvoltandu-i autoreglarea competenta.

Asemanarea dintre invatarea sociala si stadiul al patrulea al dezvoltarii omului din teoria
lui Erickson consta in faptul ca, la varsta scolara copilul vrea să înveţe abilităţile tehnice
specifice adulţilor iar acest lucru se face in primul rand prin observatie si apoi prin imitare.

Avand in vedere ca idealul in educatie se bazeaza pe o continua perfectionare avand ca


piloni de sustinere, invatamintele bune deja experimentate, putem spune ca toate tipurile de teorii
ale invatarii au adus numeroase beneficii actualelor stiinte ale educatiei.

6
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

TEMA NR. 2

Explicaţi comparativ rolul cadrului social în teoriile lui Erikson, Wallon şi Vîgoţki şi
exemplificaţi cum se produc schimbările la nivelul achiziţiei limbajului verbal din
perspectiva celor 3 teoreticieni. (1-2 pagini, 4 ore, 6% din nota finală).

7
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

TEMA NR. 3

Găsiţi şi descrieţi, utilizând resursele electronice (Internet), 2-3 dileme (morale,


sociale) şi menţionaţi ce răspuns ar da la aceste dileme un preadolescent (12-14 ani). (3-4
pagini, 4 ore, 6% din nota finală).

8
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

TEMA NR. 4

Menţionaţi, pentru primii doi ani de viaţă ai unui copil, care sunt aspectele
dezvoltării pe care un părinte trebuie să le aibă în vedere (utilizaţi informaţii privind
perioadele critice şi sensibile şi orarul maturării, aspecte ale dezvoltării cognitive, afective
şi sociale). (3-4 pagini, 4 ore, 6% din nota finală).

9
Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR
PIPP, ID, AN I

TEMA NR. 5

Ce tipuri de activităţi (2 pentru fiecare abilitate) puteţi face cu un elev în şcoala


primară care să îl ajute să dezvolte logica inductivă, abilităţile de clasificare, şi să crească
stima de sine. (3-4 pagini, 4 ore, 6% din nota finala).

10