Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Explicați de ce psihologia teologică, cea filosofică și cea științifică nu se exclud


una pe cealaltă, ci pot fi privite ca fiind complementare.

Încă de la început trebuie precizat faptul că, deși diferite în abordarea practică, toate
cele trei tipuri de psihologii (teologică, filosofică și științifică) manifestă preocupare
pentru cunoaștere.

Deși fiecare cercetează în mod diferit sufletul omului și acțiunile acestuia, există o
complementaritate între ele. Dacă psihologia științifică cercetează lumea materială,
aboservând-o în mod sistematic și analitic, psihologia filosofică caută cunpașterea sinelui
și este diferită de la un filosof la altul deoarece această cercetare este subiectivă.
Psihologia teologică cercetează sufletul, această energie care umple trupul de esență
divină, și legătura acestuia cu divinitatea. Deoarece problemele sufletului nu pot fi
măsurate acestea nu pot constitui obiectul unei cercetări științifice. Cunoașterea spirituală
trebuie asociată cu psihologia pentru a putea lua în considerare omul așa cum este el.
Psihologia poate fi considerată funcția analitică a religiei dar poate oferi și o contribuție
substanțială în rezolvarea problemelor religioase.

După părerea mea, cele trei tipuri de psihologii se îmbină armonios pentru
descoperirea și cunoașterea în întregime a omului, a legăturilor lui sufletești cu divinitatea
și a percepțiilor sale subiective despre problemele sale și ale lumii înconjurătoare.
2. Realizați o comparație între procesele cognitive inferioare și cele superioare:

Procesele cognitive inferioare și superioare sunt procese prihice care descriu


capacitatea psihicului uman de a reflecta și prelucra informații venite atât la din lumea
înconjurătoare cât și din propria ființă.
Procesele cognitive superioare sunt inteligența și gândirea iar procesele cognitive
inferioare sunt senzațiile, percepțiile și reprezentările.
O comparație între procesele cognitive inferioare și cele superioare ar putea fi realizată
dacă luăm procesele două câte două, astfel:

Compararea senzației cu percepția


Senzaţiile sunt cele mai simple fenomene psihice care, daca se combină între ele,
formează percepţii. Fără senzaţii nu am putea avea percepţii, care sunt o organizare superioară
a informaţiilor furnizate de analizatorii senzoriali.
Prin senzaţii sunt semnalizate însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, într-o
formă unitară, dar schematică. Prin percepţii se realizează cunoaşterea obiectelor şi
fenomenelor în mod integral, în absenţa acestora. Superioritatea percepţiei faţă de senzaţie
este dată de faptul că percepţia redă însuşirile caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor cu
care analizatorul intră în contact.
Atât senzaţiile, cât şi percepţiile redau însuşiri concrete ale obiectelor şi fenomenelor,
în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Percepţia este rezultatul însumării senzaţiilor produse de acţiunea directă a unui obiect
sau fenomen asupra unui singur analizator. Interesul subiectului pentru o anumită categorie
de stimuli poate facilita procesul de percepere a acestora. Calitatea imaginii perceptive
depinde în mare măsură de relaţia activă cu obiectul.
Ca şi senzaţia, percepţia reprezintă o bază necesară pentru dezvoltarea celorlalte
capacităţi cognitive ale omului.

Compararea percepției cu reprezentarea


In primul rând reprezentarea are loc în absenţa obiectului. Chiar dacă reprezentarea
este posibilă numai după ce în prealabil a existat percepţia, ea este primul proces de
cunoaştere în care subiectul cunoscător nu mai este dependent de obiect.
O altă deosebire a reprezentării faţă de percepţie este selectivitatea mult mai
accentuată a reprezentării. Este adevărat că percepţiile sunt mult mai bogate în detalii şi mai
complete, însă reprezentările au avantajul de a semnaliza în principal însuşirile caracteristice
ale unui obiect sau fenomen. Astfel, prin procesul de reprezentare facem un prim pas spre
cunoaşterea esenţialului. Percepţiile succesive ale aceluiaşi subiect sunt sintetizate într-o
singură reprezentare. Reprezentarea pregăteşte generalizarea care se realizează la nivelul
gândirii prin intermediul noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor.
Prin intermediul reprezentărilor, putem detaşa obiectul de contextul în care a fost
perceput iniţial, în timp ce percepţia ne impune cu necesitate obiectul în forma lui reală.
In concluzie,în procesul reflectării, reprezentarea realizează o selecţie de însuşiri
intuitive din masa de experienţe peceptive, deci reflectarea este mijlocită şi selectivă.
Ca şi percepţiile, reprezentările sunt imagini unitare şi schematice.
Intre percepţii şi reprezentări exista o relaţie de interdependenta. Percepţiile
influenţează calitatea reprezentării prin claritate si intensitate și asigură informaţiile necesare
constituirii reprezentărilor.
Atât percepţia cât şi reprezentarea sunt procese cognitive senzoriale, adică de
cunoaştere prin intermediul organelor de simţ, sunt cu alte cuvinte, imagini concrete ale unor
obiecte sau fenomene.
Reprezentările sunt procese psihice care se dezvoltă doar dacă anuimte percepţii au
avut loc la un moment-dat. u cât percepţiile sunt mai clare, reflectând într-un mod complex
însuşirile obiectelor, cu atât calitatea reprezentărilor va fi mai bună şi invers: cu cât calitatea
percepţiilor este mai slabă, cu atât şi calitatea reprezentărilor va fi mai slabă. Reprezentarea
nu e o simplă însumare a percepţiilor, procesul reprezentării fiind mult mai complex decât cel
perceptiv.

Compararea reprezentărilor cu gândirea și inteligența


Apariţia reprezentărilor şi manifestarea lor presupune interacţiuni strânse cu
inteligenţa şi gândirea, de aceea au un grad avansat de generalitate.
Procesarea informaţională realizată în procesul reprezentării implică atât analize şi
sinteze senzoriale, dar şi operaţii mai complexe, cum ar fi selecţii, schematizări, accentuări,
estompări, simplificări, eliminări, generalizări şi regrupări ce se apropie de gândire. Dacă
reprezentările se aseamănă sub aspectul conţinutului cu percepţiile, din punctul de vedere al
procesului de producere ele se apropie de gândire. Reprezentarea are astfel o dublă natură:
intuitiv-figurativă şi opraţional-intelectivă.