Sunteți pe pagina 1din 3

Matera

Matera este un oraș din sudul Italiei, o călătorie într-o altă dimensiune a spaţiului şi a
timpului. Este un spaţiu care se parcurge lent, între scările crestate în stâncă, ce şerpuiesc
printre peşteri preistorice, printre cărările abrupte. Ajunsă în acest ţinut straniu şi oarecum
dezolant al stâncilor din Matera, am avut senzaţia că trăiesc în alte vremuri. Din 1993,
această zonă, care era odinioară săracă, a fost repopulată şi în mare măsură restaurată,
construindu-se locuinţe moderne, magazine, restaurante. Matera păstrează însă decorul
vechi şi primitiv care a atras atenţia multor regizori de film care au folosit oraşul pentru a
sugera vechiul Ierusalim. Pătrungând prin stâncile cavernoase şi labirinturile subterane,
am întâlnit o mare bogăţie de vestigii. Arhitectura grotelor şi lumea subterană sunt legate
prin scări cioplite în stâncă, cu mici grădini închise între zidurile de piatră. Stâncile, aşezate
de-a valma, sunt locuinţe în rocă şi fac din această aşezare una dintre cele mai ciudate.
Mergând pe străzile oraşului subteran am vizitat vechi locuri de cult, folosite pentru a
celebra legătura dintre soare şi piatră: nenumărate chilii, bazilici cioplite în pereţii
defileului şi în văile secundare. În unele dintre aceste biserici se pot admira fresce foarte
bine păstrate din secolele XII-XVI. Dar Matera are şi nenumărate exemple de arhitectură
romanică şi barocă.
Matera, locul care i-a inspirat pe regizori
În provincia Matera au existat locuitori încă din Paleolitic. Cucerită de romani în secolul
al III-lea î.Ch., sub numele de Matheola, a trecut apoi în stăpânirea lombarzilor şi a devenit
parte a Ducatului Benevento. În secolele al VII-lea şi al VIII-lea, în grotele din apropiere s-au
stabilit mănăstiri benedictine şi greco-ortodoxe. În secolele al IX-lea şi al X-lea, luptele între
sarazini, bizantini şi împăraţii germani au distrus oraşul. După stabilirea normanzilor în
Apulia, Matera a fost condusă de William Braţ de Fier, începând din 1043. În secolul al XV-
lea a intrat în stăpânirea aragonezilor şi a devenit fieful baronilor de Tramontano.
Apoximativ două secole mai târziu a fost cucerită de familia Orsini. A devenit apoi capitala
regiunii Basilicata, până în 1806. Din 1927, capitala provinciei Matera.

Datorită peisajului sălbatic a fost aleasă de mai multe ori ca loc de filmare, mai ales
pentru peliculele cu subiect biblic, cum ar fi "The Gospel According to St. Matthew", al lui
Pier Paolo Pasolini, în 1964, "The Passion of the Christ" (Patimile lui Christos), regizat de
Mel Gibson, în 2004, dar şi altor tipuri de producţiei, ca "The Star Maker" de Giuseppe
Tornatore, în 1995. Un capitol din bine cunoscuta carte "Cristos s-a oprit la Eboli", de Carlo
Levi, ecranizată şi ea, descrie viaţa locuitorilor acestui oraş în anii '30.
Matera se bazează în principal pe două segmente: agricultură și industrie.
1.Agricultura - se bazează pe cultivarea grâului dur, producerea pâinii și a pastelor,
cultivarea măslinilor si producerea de ulei de măsline, cultivarea viei și producerea vinului,
producerea alimentelor din carne în special câteva tipuri endemice de salamuri din miel și
capră, producerea de brânzeturi tari si moi.
2.Industria - se bazează pe producerea de mobilă, dar datorită intrării pe piață a unor
agenți economici chinezi, fabricile au dat faliment sau produc mai puțin. De asemenea, din
cauza căilor de acces deficitare (lipsa autrostrazilor) în anul 2006 una din fabricile
producătoare de paste Barilla și-a închis punctul de lucru in zonă. Un ultim element încă
valabil este fabricarea produselor feroviare (locomotive sau vagoane de tren), dar care dă
semne de prăbușire.

Matera, la lumina lumânărilor

Pop Denisa
XI N

S-ar putea să vă placă și