1. Introducere. Sf.

Chiril al Ierusalimului
2. Părinții capadocieni: reprezentanți, caracteristici, contribuție teologică. Sf. Vasile
cel Mare
3. Sf. Grigorie Teologul
4. Sf. Grigorie de Nyssa
5. Sf. Epifanie de Salamina
6. Începuturile literaturii monastic-ascetice: caracteristici, reprezentanți. Sf.
Macarie cel Mare
7. Sf. Isidor Pelusiotul
8. Premisele unei noi epoci patristice. Sf. Ioan Gură de Aur
9. Sf. Chiril din Alexandria
10. Părinții latini: reprezentanți. Sf. Ambrozie cel Mare
11. Fer. Augustin și Fer. Ieronim
12. Sf. Vincențiu de Lerini
13. Sf. Benedict de Nursia și Sf. Grigorie Dialogul
14. Sf. Isidor de Sevilla

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
– Pr. Coman I.G., Patrologie, vol. 3, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.
– Moreschini C., Norelli E., Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. 21,
22, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.
– Papadopoulos S., Patrologia, vol. II/2, III/1, III/2 Ed. Bizantină, Bucureşti, 2009-
2015.
– Rus R., Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Ed. Lidia,
Bucureşti, 2003.
Arhid. Voicu C., Patrologie, vol. II, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009.

Introducere. Perioada a II-a, numită și epoaca de aur a literaturii patristice începe odată
cu secolul al IV-lea creștin și ține până la jumătatea secolului al V-lea.

Bazele literaturii patristice au fost puse, desigur, în primele trei veacuri creștine, deci în
prima perioadă a patrologiei, pe când în perioada a doua se constată o dezvoltare
armonioasă a tuturor genurilor literare ivite în prima perioadă: autobiografia,
ecomionul sau necrologul, convorbirile cu părinții (patericul), opere de
spiritualitate (genul filocalic), oprele liturgice, dogmatice, morale, istorice,
florilegiile, genul epistolar (corespondența), poezia.

Prima perioadă poate fi descrisă ca perioada confruntării dintre Biserică și Stat,

crestinism și păgânism, dintre sacerdoțiu și imperiu.

Perioada a doua este caracterizată de obținerea libertății prin Edictul de la Mediolanum

313. Biserica este acum recunoscută de Stat și dobândește o serie de libertăți și
privilegii. Mulți păgâni vor îmbrățișa creștinismul, dar acest lucru a dus și la slăbirea
disciplinei și a morale creștine.

De asemnea, intelectualii și elitele imperiul vor îmbrățișa credința creștină și vor ajunge
la conducerea Bisericii.

Sfinți părinți ai acestei perioade au fost absolvenți ai prestigioaselor universități ale

timpului (Alexandria, Antiohia și Atena), stăpânind atât cultura religioasă, cât și cultura
elenistică păgână. Prin cultura lor, părinții Bisericii au reușit să creeze capodopere de
literatură religioasă, îmbrăcând adevărurile de credință într-o formă literară admirabilă.

Libertatea de credință a însemnat și libertatea de exprimare, încât oricine putea să se

implice în activitatea de propovăduire a credinței, ceea ce a dus la apariția
controverselor religioase. Aceste controverse au dat posibilitatea Sfinților Părinți se se
exprime în apărarea adevărurilor de credință și să producă, astfel, o importantă și
bogată literatură dogmatică și polemică.

Bogăția literară este determinată de apariția ereziilor, de disputele doctrinare, generate

de scriitorii păgâni și, în egală măsură, de eretici.

Probleme abordate au fost: cunoașterea lui Dumnezeu (teognosia), Sfânta Treime,

hristologia, mariologia, cosmologia, antropologia, disputele haritologice. Cele mai
importante erezii (arianismul, macedonianismul, nestorianismul și monofizitismul )
au fost combătute în timpul primelor 4 sinoade ecumenice (Niceea 325, constantinopol
381, Efes 431, Calcedon 451). Disputele doctrinaire și sinoadele ecumenice și locale au
oferit platforma pentru apariția marilor Părinți ai Bisericii, care la rândul lor au dat
„substanță și prestigiu” acestor sinoade (Ioan G. Coman).

Literatura perioadei a doua este scrisă nu numai în limbile greacă și latină, ci și în alte
limbi (idiomuri) siriacă, armeană, coptă, ceea ce sporește conținutul și aria de influență.
Se traduce acum în special din greacă în latină de către autori precum Ieronim sau
Rufin.

E o literatură mai elaborată, cu mult spirit critic și științific (Eusebiu de Cezareea și

Ieronim folosesc tabele sinoptice în operele lor; Sf. Atanasie și Sf. Chiril al Alexandriei
citează cu acrivie din textele ereticilor (Thalia lui Arie sau opera lui Nestorie).

E o literatură misionară (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Chril, Sf.
Grigorie Teologul, Sf. Ambrozie, Sf. Niceta de Remesiana, Fericitul Ieronim și
Fericitul Argustin).

E o literatură ascetic-monahală, care subliniază lupta omului cu păcatul și strădania

omului spre desăvârșire.

E o literatură cultă, elegantă și frumoasă, care tinde către înnoirea și desăvârșirea ființei
umane ce exprimă un umanism teandric (divino-uman), care îi revelează omului, mai
întâi, nesfârșita dragoste lui Dumnezeu pentru creația sa, pentru om, coroana creaței,
pentru ca apoi să-l conducă pe acesta la dragostea omului pentru om.

Omul este prezentat de sfinții părinți drept cea mai importantă ființă din univers,
întrucât este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar și pentru că însuși
Logosul (Fiul Lui Dumnezeu) s-a înomenit (întrupat) pentru salvarea și îndumnezeirea
omului.

La înflorirea literaturii patristice din această perioadă au contribuit și școlile teologice

de la Alexandria și Antiohia, care reprezintă, în același timp, două direcții diferite
privind tendințele literare. Caracteristica Școlii alexandrine este data de metoda ei
exegetică și de regula hermenutică în interpertarea textul sacru al Sfintei Scripturi
(metoda alegorică –duhovnicească). Scoala antiohiană folosește în special metoda
istorico-literară, dar nu numai (vezi la Sf. Ioan Gură de Aur metoda duhovnicească,
morală etc.

Sf. Chiril al Ierusalimului

313/315-386/387

S-a născut în Palestina, probabil în Ierusalim între 313/315

Studii în Ierusalim. S-a ocupat de studiul Sfintei Scripturi. A fost hirotonit întru diacon
în anul 334 de episcopal Macarie, iar întru preot în anul 345 de episcopal Maxim,
având misiunea de a se ocupa de catehumeni. După moartea episcopului Maxim II
(+347) va fi ales episcop de Ierusalim în anul 348, an în care va rosti catehezele sale
(numai episcopul putea rosti catehezele pentru catehumeni, I.G. Coman, Patrologie III,
p. 539). Intră în conflict cu mitropolitul Acaciu de Cezareea (arian).
Încă de la Sinodul I ecumenic (325), prin canoul 7, epicopului de Ierusalim i se
oferea întâietate de onoare. Drept pentru care Sf. Chril dorea să obțină independența
față de mitropolitul de Cezareea. Mitropolitul Acaciu îl va acuza pe Sf. Chril că a fost
hirotonit ilegal și că ar fi vândut obiectele bisericești pentru a ajuta pe cei nevoiași. Va
fi condamnat și exilat în anul 358. În 360 din nou caterisit și exilat. În 362 revine, în
timpul împăratului Iulian. În timpul lui Valens exilat din nou 367. Din 368 păstorește în
pace până în data de 18 martie 386, când trece la Domnul, având 70 de ani.
Opera

1.Catehezele în număr de 24 sunt pricipala opera a Sf. Chril. Prin ele el devine cel mai
mare catehet patristic al Palestinei și al întregii Biserici, alături de Sf. I.G. de Aur,
Fericitul Augustin, Niceta de Remesiana. De la procateheză până la cateheza 24
asistăm la un process de învățământ religios. Atraga atenția, in special, tonul intim al
catehezelor, grija față de sufletele cărora se adresează, limba simplă și clară,
preocuparea pentru folosul practic al sfaturilor. Sub raport istoric ele ne arată nivelul la
care ajunsese genul literar catehetic, atmosfera general din Biseerică, metoda de lucru,
sensibilitatea și receptivitatea sufletelor în fața adevărului creștin.

Problema autenticității: Cercetători mai noi, pe baza unor diferențe de stil, consideră că
primele 18 cateheze (prebaptismale) aparțin Sf. Chiril, iar cele 5 cateheze mistagogice
ar aparține lui Ioan de Ierusalim (387-417), urmașul lui Chiril (Vezi Claudio
Moreschini, Enrico Norelli, Istoria Literaturii Vechi Grecești și Latine, vol II,1, p. 65).
Se pare că toate catehezele au fost rostite pentru prima dată de Chiril și ulterior
revăzute de urmașul său episcopul Ioan al Ierusalimului.

Ciclul catehezelor debutează cu o procateheză care face o prezentare preliminară

tuturor catehezelor, subliniind importanța harului dumnezeiesc în iconomia mântuirii,
care se dăruiește prin lucrarea Sfintelor Taine. Catehumenii au datoria de a-și pregăti
trupul și sufletul pentru Taina Botezului, dezbrăcând haina necurăției și a întinării
pentru ca să îmbrace haina luminii. Cuvintele Sfintei Scripturi vor răsuna înlăuntrul
inimii lor, întrucât și-au făcut mintea casă dumnezeiască. Catehumenii trebuie să aculte
cu luare aminte exorcismele, adunate din Sf. Scripturi, care ajută la curățirea sufletului.
Botezul nu se repetă. Atenția catehumneilor trebuie să fie sporită, să se concentreze
asupra cunoștințelor ce trebuie asimilate. Catehumenii sunt înscriși pe liste și trebuie să
păstreze ordinea, mai ales la citirea exorcismelor.

Cateheza a doua tratează despre păcate și pocăință. Păcatul este o boală grea a
sufletului; păcătuim prin propria noastră voință; Mântuirea se capătă prin pocăință.

Cateheza a treia vorbește despre botez și efectele lui. Apa botezului e obișnuită, însă
odată cu ea se dă harul duhovnicesc. Apa obișniută se sfințește prin harul Sf. Duh și
prin invocarea Sf. Treimi. Botezul curăță trupul prin apă și sufletul prin Sf. Duh: „De
nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra întru împărăția lui Dumnezeu”.

Cateheza a patra este o expunere sumară a întregii învățături creștine: Despre

Dumnezeu: „Este numai un singur Dumnezeu, nenăscut, fără de început, neschimbat,
nemutat. Nu s-a născut din altul… Nu are început existenței Sale în timp. Este bun și
drept…Acest Tată al Domnului nostru Iisus Hristos nu este circumscris în vreun loc,
nici nu este mai mic decât cerul…Mulți s-au îndepărtat, în diferite chipuri, de la unul
Dumnezeu. Unii au îndumnezeit soarele, ca să rămână fără Dumnezeu în timpul nopții,
când apune soarele. Alții au îndumnezeit luna, ca să nu aibă Dumnezeu ziua. Alții pe
celelalte părți ale lumii. Alții meseriile; alții mâncărurile; alții plăcerile. Alții, înnebuniți
de dragostea lor pentru femei, au înălțat idol unei femei goale, au numit-o Afrodita și
s-au închinat, prin mijlocul statuii, patimii. Alții, uimiți de strălucirea aurului, l-au
îndumnezeit pe el și celelalte materii”. (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, traducere
Pr. D. Fecioru, IMBMBOR, 2003, p. 51-52)

Despre Hristos : „Crede și în Fiul lui Dumnezeu, unul și singurul, Domnul nostru
Iisus Hristos, Dumnezeu născut din Dumnezeu, Viață născută din Viață, Lumină
născută din Lumină, asemenea întru totul cu Cel care L-a născut. Nu-Și are existența în
timp, ci s-a născut din Tatăl într-un mod mai presus de orice înțelegere și veșnic, mai
înainte de toți vecii. Este Înțelepciunea, Puterea și Dreptatea enispostatică a lui
Dumnezeu” (Cateheze, p. 53).
Despre nașterea din Fecioară : „Crede că Însuși Fiul, Unul-Născut al lui Dumnezeu,
pentru păcatele noastre S-a pogorât din cer pe pământ și, luând natura noastră
omenească cu toate afectele ei, s-a născut din Sfânta Fecioară și de la Duhul Sfânt.
Întruparea nu s-a făcut în chip aparent și iluzoriu, ci real. N-a trecut părelnic prin
Fecioară, ci S-a întrupat cu adevărat din ea, a fost alăptat cu adevărat din ea, a mâncat
cu adevărat ca și noi și a băut cu adevărat întocmai ca noi. Dacă înomenirea Sa ar fi o
nălucire atunci nălucire este și mântuirea. Hristos avea o îndoită fire: om în ceea ce se
vedea, dar Dumnezeu în ceea ce nu se vedea. Ca om a mâncat ca și noi, dar ca
Dumnezeu a hrănit cu cinci pâini cinci mii de bărbați. Ca om a murit cu adevărat, dar
ca Dumnezeu a înviat pe cel mort de patru zile. Ca om a dormit în corabie, dar ca
Dumnezeu a mers pe ape” (cateheze, p. 54).

Tot în cateheza a patra Sf. Chiril învață despre cruce, despre îngropare, despre înviere,
despre înălțare și judecata viitoare, despre Sf. Duh, despre suflet și trup, despre
mâncăruri și îmbrăcăminte, despre învierea morților, despre baia botezului, despre
dumnezeieștile Scripturi.

Cateheza a cincea se ocupă de ființa credinței. Credinșa avea să dea numele celor ce se
botezau, anume credincioși. Dumnezeu este credincios, bărbatul credinciosw este
prețuit. Credința joacă un rol important în viața omului.
Catehezele 6-18 sunt o tălmăcire a simbolului de credință al Bisericii din Ierusalim.
Paralel cu expunerea învățăturii ortodoxe se combat greșelile iudaice, păgâne și eretice.
Cateheza a XI are un conținut hristologic. Hristos este Fiu natural, Fiu Unul- Născut:
„Iarăși când auzi că este „Fiu”, nu socoti că este numit Fiu în chip impropriu, ci este
Fiu adevărat, Fiu Natural, fără început.. s-a născut Fiu din veșnicie…

Anunță faptul că cele 5 cateheze mistagogice vor fi rostite începând cu ziua de luni,
după sf. Paști. În noaptea de Paști cei luminați primesc Botezul, Mirungerea și Sf.
Împărtășanie. Cei de curând luminați vor prin prin intermediul celor cinci cateheze
lămuriți asupra tainelor ce li se administrează.

În prima cateheză mistagogică se vorbește despre botez, despre lepădările de satan;

Cateheza a doua analizează mai îndeaproape înțelesul botezului: dezbrăcarea hainei
celei vechi și îmbrăcarea celei noi. Botezul aduce iertare păcatelor, darul înfierii,
participarea la pătimirile lui Hristos.
Cateheza a treia mistagogică tratează despre ungerea cu Sf. Mir. Odată ce ne-am
îmbrăcat întru Hristos suntem părtași eu El, suntem numiți ca El: unși. Mirul este darul
lui Hristos și al Sf. Duh, și luminează cu puterea sa și prezența dumnezeirii lui.

Cateheza a patra se ocupă cu Taina Sf. Împărtășanii prin care credincioșii se unesc cu
Hristos. Dacă Hristos, în Cana galileii, a prefăcut apa în vin, El poate să preface și
vinul în sângele Său. Prin euharistie ajungem purtători de Hristos

Cateheza a cincea se ocupă cu Sf. Liturghie sau cu elementele ei constitutive, așa cum
se practica la Ierusalim: spălarea mâinilor, sărutarea frățească, sus inimile, să
mulțumim Domnului; pomenirea viilor și a morților, tălmăcirea rugăciunii domnești,
sfaturi pt. împătășire, îndem la ținerea predaniilor.

1. Omilie la Slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda.

2. Scrisoarea către împăratul Constanțiu.
3. Fragmente dintr-o Omilie la Nunta din Cana.

Doctrina

Teologia Sf. Chiril este ortodoxă, în conformitate cu teologia școlii tradiționale de la

Cezareea Palestinei. Evită termenul omousios. Sf. Chiril vorbește despre Dumnezeu în
sens monoteist, există un singur Dumnezeu, nenăscut, fără de început, neschimbat. Nu
poate fi cuprins cu mintea (incomprehensibilitatea lui Dumnezeu). Dumnezeirea este
alcătuită din trei : Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. E Tată desăvârșit și a născut Fiu
desăvârșit.

Fiul este Unul, Dumnezeu născut din Dumnezeu. Viață născută din Viață. Lumină
născută din Lumină. Fiul are multe nume. El este Cuvântul divin, Logosul divin,
creator al ființelor raționale. Cu toate că are multe nume, Hristos este o singură
Persoană. Duhul Sfânt e Unul singur și Mângâietor : sfințește toate câte au fost create
de Dumnezeu prin Hristos. Duhul Sfânt este cinstit cu Tatăl și cu Fiul.

Botezul este părtășie la moartea și învierea lui Hristos ; este pecetea sfântă neștearsă ;
apa Botezului este purtătoare de Hristos.
În Sfânta Euharistie Hristos este prezent real, prin prefacerea substanței elementelor ;
prefacerea se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt.