BOLILE NASULUI

1. Sinuzita → infecţie ale membranei mucoase care căptuşeşte interiorul foselor

nazale şi sinusurile. Sinusurile sunt spaţii goale sau cavităţi localizate în jurul ochilor,
obrajilor şi a nasului. Când membrana mucoasă se inflamează, se tumefiază, blochează
drenajul fluidului din sinus spre nas şi gât, determinând durere şi presiune în sinusuri.
Sinusurile devin obstruate în timpul infecţiei virale ca şi răceală, producându-se
inflamaţia şi infecţia sinusurilor ca şi rezultat. Diferenţa dintre răceală şi sinuzita, constă
în faptul că simptomele ce însoţesc răceală, incluzând nasul înfundat, încep să se
amelioreze după 5-7 zile. Simptomele atribuite sinuzitelor durează mai mult şi se
agravează după 7 zile.

Există două tipuri de sinuzita: acută (cu debut brusc) şi cronică (pe termen lung). În
cazul sinuzitei cronice simptomele nu dispar complet, întotdeauna menţinându-se
simptome uşoare.
Sinuzitele sunt cel mai frecvent rezultatul infecţiei virale, care determină inflamaţia
membranei mucoase ce căptuşeşte interiorul foselor nazale:
– membrana mucoasă se tumefiază când devine inflamata, blocând drenajul fluidului din
sinusuri spre nas sau gât;
– mucusul şi fluidul secretat în sinusuri, cauzează presiune şi durere;
– bacteriile au un mediu propice de dezvoltare în sinusurile care nu se drenează
corespunzător; infecţia bacteriană a sinusurilor deseori determina mai mult inflamaţie
decât durere.

În timp ce răcelile declanşează aceasta afecţiune, orice factor care determină inflamaţia
membranei mucoase, poate duce la apariţia sinuzitei. Multe persoane cu rinite
alergice (alergii nazale) prezintă cel mai probabil sinuzita cronică cu repetarea
episoadelor de sinuzita acută. Polipii nazali, corpii străini (în mod frecvent la copii),
afecţiunile structurale ale nasului, ca şi deviaţia de sept şi alte boli, pot obstrua pasajul
nazal, mărind riscul dezvoltării sinuzitelor. Sinuzita este tratată medicamentos
(antibiotice) şi prin măsuri de îngrijire la domiciliu, că de exemplu aerosolii ( inhalaţiile
).

2. Rinita → inflamaţie a mucoasei foselor nazale şi se traduce prin congestie nazală,

însoţită de rinoree (secreţii) şi uneori de dureri faciale.
Există două forme de rinita: rinita acută, denumită în mod obişnuit coriza şi rinita
cronică, care cuprinde rinita nealergica şi rinita alergică. Rinita acută survine în general
ca urmare a infecţiilor virale, dar poate fi şi rezultatul unor alergii.

Rinita cronică nealergica nu are o cauză bine definită. Ea este favorizată de diverşi factori:
fragilizarea mucoasei prin rinite acute cu repetiţie, tabagism, expunere la poluare aeriană,
abuz de medicamente locale vasoconstrictoare.

Rinita cronică alergică se manifestă prin scurgere nazală, printr-o obstrucţie nazală şi
ropote de strănuturi care survin în crize.

Cauzată de o reacţie a sistemului imunitar faţă de o substanţă străină

(alergen), inofensivă pentru cea mai mare parte a populaţiei. Principalii alergeni sunt
acarienii din praful de casă, mucegaiurile, polenul, scuamele şi penele animalelor.
Rinita virala acută (răceală) poate fi cauzată de o varietate de viruşi. Simptomele constau
în rinoree (secreţii nazale), congestie, tuse şi febră uşoară.

3. Polipoza nazală (polipii ) → când mucoasa care căptuşeşte interiorul nasului

se inflamează se poate uneori destinde în cavitatea nazală, formând protuberanțe
numite polipi nazali. Polipii nazali arată ca nişte mici boabe de struguri perlate. Deşi
neprimejdioşi, înfundă deseori pasajele nazale, făcând respiraţia dificilă şi uneori
afectând simţul mirosului. Dacă polipii nazali blochează orificiul dintre cavitatea nazală
şi unul dintre sinusuri pot apărea dureri.
Polipii nazali sunt provocaţi de o inflamaţie cronică a mucoasei ce căptuşeşte nasul. Cei
cu alergii cronice şi infecţii ale sinusurilor au riscul cel mai mare de a face polipi. Singura
cale de a scăpa complet de polipii nazali este îndepărtarea lor chirurgicală.

Polipii recidivează însă frecvent, astfel încât este important să se ia măsuri preventive
pentru controlul sau tratamentul alergiilor cronice sau a infecţiilor sinusale ce determină,
de obicei, formarea lor.

4. Deviaţia de sept → septul nazal este acel perete subţire din interiorul nasului care
desparte cele două cavităţi nazale, stânga şi dreapta. Ideal, septul nazal este situat central
iar cele două cavităţi sunt perfect egale. Cu toate acestea, la 80% dintre persoane, septul
nazal este deplasat într-o parte, rezultând un pasaj nazal mai mic decât celălalt.
Problema apare atunci când deviaţia de sept este severă, pentru că în acesta situaţie septul
blochează una dintre cele două căi prin care aerul pătrunde către faringe şi reduce astfel
fluxul. Rezultatul va fi apariţia unor probleme de respiraţie precum respiraţie dificilă,
congestie nazală, sângerări nazale şi sinuzite frecvente.

Tratamentul definitiv constă în operaţie. Operaţia constă în îndepărtarea sau

remodelarea porţiunilor de schelet osteocartilaginos deviate, până la calibrarea unui
spaţiu respirator suficient, şi a unei bune căi de evacuare a secreţiilor nazale. Este
realizată în totalitate în interiorul nasului, nu rămân cicatrici, nu se modifica forma
exterioară a nasului postoperator.
5. Epistaxis → sângerarea nazală. Există două tipuri de epistaxis, anterior şi
posterior, în funcţie de locul de origine al sângerării. Dacă epistaxisul este anterior
sângerarea provine din septul inferior (peretele ce desparte cele două fose nazale).
Numită şi zona Little sau Kiesselbach această parte a nasului conţine o vascularizaţie
bogată care poate fi uşor lezată.
Principalele cauze ale epistaxisului anterior sunt:
– zgârierea mucoasei nazale datorită unei unghii ascuţite;
– suflarea cu putere a nasului;
– o lovitură uşoară în nas;
– răceală sau gripă;
– nas înfundat sau uscat, determinate de obicei de o infecţie;
– altitudinea mare;
– folosirea excesivă a decongestionantilor nazali;
– folosirea excesivă a cocainei.
Dacă sângerarea este mai severă, iar sângele vine dintr-o zonă mai înaltă a nasului, se
numeşte epistaxis posterior şi poate necesită intervenţie medicală pentru oprirea
sângerării. Epistaxisul posterior este mai frecvent la adulţi decât la copii. Acest tip de
epistaxis are alte cauze, fiind o consecinţă a altor patologii, cum ar fi hipertensiunea
arterială, afecţiuni ale ficatului, diferite boli ale sângelui sau ale sistemului cardiovascular.
Epistaxisul posterior are drept sursă ramurile arterei sfenopalatine din regiunea
posterioară a cavităţii nazale sau nazofaringe.