Sunteți pe pagina 1din 31

DEFINITII SI GENERALITATI

Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide obtinute prin divizarea (dispersarea) fina a unei
substante medicamentoase solide, insolubile intr-un lichid. Denumirea de suspensie provine de
la adjectivul latinesc suspensum, -a,-um = atarnat, ridicat sau verbul suspendo,-ere = a atarna.
Termenul suspensie desemneaza in general , un sistem dispers bifazic, format dintr-un solid,
fin divizat intr-un mediu de dispersie lichid, gaz, sau solid. Spre deosebire de emulsii care sunt
tot dispersii grosiere, microeterogene de lichid in lichid, suspensiile sunt dispersii mecanice de
solid in lichid.
Din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt sisteme disperse grosiere, microeterogene
(microscopice), fluide, constituite din doua faze:
 faza dispersata, solida, fin divizata, discontinua, interna, reprezentata de substanta
medicamentoasa; aceasta poate fi o pulbere insolubila sau cu solubilitate limitata in cea
de-a doua faza;
 faza dispersanta, lichida, continua, externa, numita mediu de dispersie sau vehicul.
Suspensiile pot contine si un al treilea component: agentul de dispersie, de supensie sau de
stabilitate, care se adauga in general intr-o suspensiedaca substanta medicamentoasa este sub
20%, dar stabilizantul poate lipsi din formula.
Mediul de dispersie poate fi:
 faza hidrofila: apa, solutii apoase, solutii extractive apoase, dispersii hidrofile
macromoleculare, associate sau nu cu alcool, glicerol, propilenglicol, etc;
 o faza lipofila: uleiuri vegetale, parafina lichida, solutii uleioase sau alte substante
miscibile cu acestea ca : lanolina, ceara, span-uri.
Particulele solide insolubile sunt destinate fie absorbtiei fiziologice, in cazul administrarii
suspensiei pe caile orala si parenterale (actiune sistemica); fie pentru o actiune locala, pe piele
sau mucoase.
Faza dispersata interna este formata din particule solide discrete sau dintr-o retea de
particule, rezultata din interactiunea particula-particule.
Datorita evolutiei conceptului de suspensie, aceste forme disperse sunt definite modern
astfel: suspensiile farmaceutice constitue un sistem de eliberare a substantei medicamentoase in
care particulele solide insolubile sunt dispersate ca unitati individuale sau ca o retea de
particule intr-um mediu lichid continuu.
Aproape toate sistemele de suspensii depun faza solida in repaus; de aceea nu este absolut
necesar sa se evite separarea celor doua faze, ci sa se micsoreze viteza de sedimentare si
produsul final sa permita o redispersare usoara a particulelor suspendate.
Astfel, o suspensie de buna calitate trebuie:
- sa asigure o dispersie adecvata a particulelor solide in vehicul;
- sa prezinte o sedimentare mica a particulelor;
- sa ramana omogena, dupa agitatrea recipientlui, o perioada de timp suficienta, necesara
pentru prelevarea si administrarea dozei de catre pacient.
Farmacopeea defineste suspensiile ca; preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau
mai multe substante active, insolubile, suspendate intr-un mediu de dispersie lichid si destinate
administrarii interne sau externe (SUSPENSIONES –FR X).
Industria de medicamente fabrica si suspensii solide, numite si suspensii uscate
(suspensiones siccae) sau “instant”, sub forma de: pulberi, granule, asocieri de pulbere cu
granule sau comprimate, conditionate in casete unidoza sau recipiente multidoza, ce permit
obtinerea ex tempore a suspensiei lichide si utilizarea imediata sau pastrarea cateva zile (in
general 8 zile, la temperatura scazuta); aceasta formulare rezolva o problema de instabilitate a
substantei active, care sufera reactii de degradare in mediu apos, cat si instabilitatea suspensiei in
timpul depozitarii.
Astfel sunt:
- pulberi suspendabile;

1
- granule pentru suspensii;
- asocieri de pulberi cu granule;
- comprimate pentru suspensii.
In literatura farmaceutica, alaturi de termenul suspensie sunt intalnite si alte denumiri ca:
mixturi, mixturi agitante, lotiuni, magme, lapte sau geluri.
 Mixturi: sunt si astazi oficializate in B.Ph. si definite ca: lichide orale continand una sau
mai multe ingrediente, dizolvate, suspendate sau dispersate intr-un vehicul adecvat.
Frecvent pentru acestea se aplica si termenul mixturi agitante.
 Lotiuni: uzual sunt suspensii de substante solide insolubile in mediul apos, care se aplica
pe piele, prin frictie; substanta medicamentoasa este fin divizata, de ordin coloidal; se
utilizeaza in dermatologie si cosmetica.
 Magma si laptele sunt definite ca: suspensii apoase de substante anorganice insolubile, ce
au particule suspendate mari; la preparare sunt viscoase si groase si nu au nevoie de agent
de suspensie.
 Geluri, numite si jeleuri, sunt sisteme disperse semisolide constand dintr-o suspensie
obtinuta din particule anorganice mici sau molecule organice mari, interpenetrate de un
lichid.
Sistemul dispers de suspensie a unei substante solide insolubile poate fi intalnit si in cadrul
altor forme farmaceutice, in care mediul de dispersie este:
 fluid: picaturi pentru nas (preparate nazale), picaturi pentru ochi (preparate
oftalmice), picaturi pentru ureche (preparate auriculare), suspensii parenterale
(preparate parenterale);
 gazos: aerosuspensii, aerosoli;
 semisolid: unguente de tip suspensie (paste);
 solid: supozitoare de tip suspensie (preparate rectale), pulberi (pulveres),
comprimate (compressi), pilule , capsule gelatinoase cu suspensii uleioase
(capsulas), aerosoli cu substante solide, forme farmaceutice cu eliberare
modulate.
Suspensiile au numeroase aplicatii in farmacie, fiind una dintre cele mai importante forme
farmaceutice, cu urmatoarele avantaje:
 formularea de preparate lichide pentru unele substante medicamentoase insolubile in
vehiculul prescris;
 sunt o metoda eficienta de dispersare a unor substante insolubile sau greu solubile,
permitand administrarea acestora in concentratii ridicate in forma lichida de suspensie;
 rezolvarea unor interactiuni farmaceutice fizico-chimice dintre componentele asociate
intr-o solutie;
 prepararea de suspensie a unei subtante insolubile care se formeaza prin diluarea cu apa a
unor solutii alcoolice;
 preparatele lichide in general, deci si suspensiile reprezinta o posibilitate de administrare
comoda si usoara a medicamentelor pentru multi pacienti cu dificultati de inghitire a
formelor farmaceutice solide;
 formularea in medicatia pediatrica a unor produse cu miros si gust placut, prin asocierea
substantei medicamentoase insolubile cu substante auxiliare ca: aromatizanti, edulcoranti,
coloranti;
 asigurarea stabilitatii unor substante medicamentoase in mediul apos fata de
descompunerea hidrolitica prin formularea ca suspensie;
 formularea ca suspensie intr-un vehicul anhidru, daca substanta se degradeaza in mediu
apos;
 micsorarea solubilitatii unei substante medicamentoase care se degradeaza in mediu
apos, prin inlocuirea unei parti de apa cu un solvent apropiat, miscibil : alcool, glicerol,
care franeaza hidroliza;
2
 realizarea de forme farmaceutice solide pentru reconstituirea de suspensii, ce sunt
preferate in medicatia pediatrica, mai ales pentru tratamentul cu antibiotice si sulfamide;
 contactul prelungit intre particulele de substanta solida si mediul de dispersie lichid poate
fi redus prin prepararea suspensiei de catre farmacist, inainte de a elibera medicamentul
pacientului;
 facilitatea de administrare a unor pulberi instabile, voluminoase, cum ar fi: caolinul,
oxidul de magneziu, carbonatul de calciu;
 formularea sub forma de suspensie pentru administrarea parenterala, cu actiune
prelungita, care permite controlarea vitezei de absorbtie a substantelor medicamentoase;
 formularea de vaccinuri sub forma de suspensii;
 formularea de aerosoli sub forma de suspensie a substantelor insolubile in amestec cu
propulsori;
 formularea unor inhalatii;
 suspensiile pot fi administrate pe caile diferitelor mucoase, pentru o actiune locala;
 utilizare frecventa pentru administrarea pe piele;
 suspensiile prezinta biodisponibilitate superioara fata de formele farmaceutice solide;
granule, capsule, drajeuri, comprimate.
Ca orice forma farmaceutica si suspensiile prezinta unele dezavantaje:
 fata de comprimate sau capsule cu aceeasi substanta medicamentoasa, formularea eficace
si eleganta din punct de vedere farmaceutic este dificila;
 suspensiile reprezinta una dintre cele mai instabile forme farmaceutice;
 in timpul depozitarii pot aparea modificari ale sistemului dispers, mai ales la fluctuatii de
temperatura;
 instabilitatea manifestata prin separarea celor doua faze: solida si lichida, impune agitarea
produsului;
 uniformitatea si exactitatea dozei este mai putin sigura prin administrarea de suspensie si
nu este comparabila cu cea prezentata de solutii, comprimate sau capsule;
 pulverizarea avansata a substantei medicamentoase in vederea prepararii suspensiei poate
fi cauza unor efecte secundare, toxice;
 polimorfismul unor substante medicamentoase este o cauza de activitate sau inactivitate;
 pot fi usor invadate de microorganisme, fapt ce impune adaugarea de conservanti;
 control de calitate destul de complex si dificil.

CLASIFICAREA SUSPENSIILOR
Suspensiile pot fi clasificate in functie de criterii variate:
 Modul de formulare :
 suspensii lichide: forme magistrale, forme industriale;
 suspensii solide, „instant”, forme reconstituibile: pulberi, granule, comprimate,
care se transforma „ex tempore” in suspensie lichida (forme industriale);
 Natura si originea fazei solide suspendate:
 suspensii in care faza solida, insolubila se disperseaza in faza lichida;
 suspensii in care faza solida insolubila rezulta in urma prepararii;
 Dimensiunea particulelor solide suspendate:
 suspensii monodisperse: particulele solide au aceeasi marime sau dimensiune
apropiata;
 suspensii polidisperse: particulele solide au dimensiuni diferite;
 Natura mediului de dispersie lichid:
 hidrodispersii: suspensii apoase;
 organosuspensii:

3
 suspensii in amestec de vehicule miscibile cu apa:
o suspensii hidroalcoolice;
o suspensii hidroglicerolate;
o suspensii hidro-alcoolo-glicerolate;
o suspensii hidro-propileglicolice;
 suspensii in vehicule anhidre hidrofile:
o suspensii alcoolice;
o suspensii glicerolate;
o suspensii propilenglicolice;
o suspensii in polietilenglicoli lichizi;
 suspensii in vehicule anhidre lipofile:
o suspensii uleioase;
 Modul de preparare:
 suspensii obtinute pe cale fizica, prin pulverizarea substantei medicamentoase
insolubile in vehicul;
 suspensii obtinute pe cale chimica, prin precipitarea substantei medicamentoase
(metoda condensarii) in vehicul;

 Raportul fazelor suspensiei:


 suspensii diluate in care predomina mediul de dispersie lichid, iar substanta solida
insolubila, dispersata este in concentratie mica de pina la 2% (suspensii care
urmeaza legea lui STOKES);
 suspensii concentrate, in care faza solida insolubila este intre 2-20% (in medie
10%);
 suspensii foarte concentrate, impropriu numite si paste, in care faza solida
insolubila se afla in cantitate de 20-50% sau chiar mai mare decat mediul de
dispersie fluid (suspensii care urmeaza legea lui KOZENY);
 In functie de stabilitate si aspectul sedimentului:
 suspensii defloculate (peptizate), in care particulele solide insolubile
sedimenteaza individual, lent, formand un sediment compact cu volum redus, ce
se redisperseaza greu si in timp poate deveni compact, cimentat, neredispersabil;
 suspensii floculate, care se caracterizeaza prin sedimente inalte, formate din
particule legate in agregate laxe, numite flocoane, care ocupa aproape intreg
volumul suspensiei si se redisperseaza prin usoara agitare;
 Din punct de vedere reologic:
 suspensii cu comportare la curgere: newtoniana (suspensii diluate);
 suspensii cu comprtare la curegere: nenewtoniana: plastica, pseudoplastica,
elastica, cu viscozitate tixotropa si netixotropa;
 Calea de administrare:
 suspensii care se administreaza pe calea orala (suspensii de uz intern);
 suspensii administrate pe caile parenterale: i.m., s.c.;
 suspensii administrate pe mucoasele: oculara, otica, nazala, rectala, vaginala,
pulmonara;
 suspensii administrate pe piele;
 Actiunea farmacologica:
 suspensii medicamentoase;
 suspensii cosmetice.

4
CAILE DE ADMINISTRARE
Suspensiile, ca si emulsiile se pot administra pe toate caile:
 calea orala;
 caile parenterale: i.m., s.c., i.a. (articulatii);
 caile mucoaselor: oculara, nazala, otica, buco-faringiana, pulmonara, rectala, vaginala;
 calea cutanata (piele).

FORMULAREA SUSPENSIILOR
Dezvoltarea formei farmaceutice de suspensie constituie o problema complexa si dificila
pentru formulator si incepe cu procesul de prefoemulare, care furnizeaza caracteristicile fizico-
chimice, farmaceutico-tehnologice, farmacologice si toxicologice ale substantei
medicamentoase.
In functie de aceste caracteristici, se alege calea de administrare si se propune forma de
suspensie: lichida sau solida(reconstituibila), tipul de suspensie- defloculata sau floculata, se
selecteaza substantele auxiliare- vehiculul, adjuvantii si aditivii, se propune tehnologia de
preparare, tipul de recipient si ambalarea.
Culoarea, mirosul si gustul unei substante medicamentoase prezinta o importanta imensa in
dezvoltarea unei suspensii acceptabile, mai ales pentru calea orala.
In functie de aceste proprietati organoleptice se selectioneaza diferitii adjuvanti care se vor
asocia: edulcoranti, aromatizanti, coloranti, pentru a atenua problemele de gust neplacut, aspect
inestetic si miros urat.
Alti parametri semnificativi furnizati de studiile de preformulare includ: puritatea substantei
medicamentoase, marimea, forma si aria suprafetei particulelor, sarcina electrostatica,
solubilitatea, dizolvarea, coeficientul de repartitie, constanta de ionizare, proprietatile cristalelor
si polimorfismul, stabilitatea fizica si chimica, stabilitatea in apa, densitatea, higroscopia,
flotarea sau sedimentarea si compatibilitatea cu substantele auxiliare.
Dintre acestea: proprietatile cristalelor, marimea, forma si aria suprafetei particulelor
solide, dizolvarea, caracterele de curgere si compatibilitatea cu substantele auxiliare prezinta o
importanta primordiala pentru formularea suspensiilor.
Pentru formularea unei suspensii sunt necesare doua elemente de baza:
 substanta medicamentoasa insolubila;
 mediul de dispesie lichid;
la care se pot asocia si alte substante auxiliare ca: agenti de dispersie, agenti de suspensie,
corectori de gust si miros, coloranti etc., in functie de calea de administrare si scopul urmarit:
utilizare terapeutica sau cosmetica.
Fata de alte forme farmaceutice lichide, formularea suspensiilor este destul de dificila,
deoarece, pentru a asigura administrarea medicamentului in doze exacte, produsul va trebui sa
indeplineasca urmatoarele conditii :
 suspensia trebuie sa prezinte un aspect omogen, cu eleganta farmaceutica, care sa placa
pacientului;
 particulele de substanta solida trebuie sa fie mici si sa prezinte o dimensiune uniforma, in
scopul obtinerii unui produs omogen, fara textura rugoasa; particulele mari prezinta riscul
aparitiei unor fenomene de iritatie mecanica;
 viscozitatea suspensiei trebuie sa fie adcvata, pentru ca dupa agitare, produsul sa devina
fluid, sa curga usor din recipient, sa aiba o omogenitate suficienta pentru a permite o
prelevare si o administrare exacta si corecta intotdeauna;
 readucerea substantei solide in suspensie trebuie sa fie usoara, prin simpla agitare;
formularea trebuie sa previna aglomerarea particulelor solide care formeaza sedimentul;
 viteza de sedimentare a particulelor solide trebuie sa fie lenta si constanta in timp;

5
 sedimetul format in repaus sa fie voluminos, usor si omogen de redispersat prin agitare;
dupa omogenizare substanta solida trebuie sa ramana suspendata suficient de mult timp,
pentru ca doza de medicament sa poata fi masurata cu exactitate;
 suspensiile de uz extern, aplicate pe piele, trebuie sa fie destul de fluide pentru a se etala
liber pe zona afectata si sa fie mobile, pentru a se intinde pe aria de tratat; de asemenea,
sa se evapore repede si sa confere un film(pelicula) elastic, protector, fiziologic, care sa
nu se rupa usor;
 suspensia trebuie sa fie stabila din punct de vedere fizico-chimic si microbiologic, bine
tolerata, netoxica si cu eficacitate terapeutica.
Aceste conditii se asigura printr-o formulare adecvata a suspensiilor, care are urmatoarele
obiective principale :
 dispersarea : divizarea si suspendarea substantei insolubile in vehiculul lichid si
stabilizarea suspensiei formate;
 asigurarea stabilitatii fizice, chimice si microbiologice a suspensiei in timp;
 realizarea caracterelor subiective ale suspensiei;
 inocuitatea, toleranta si eficacitatea terapeutica.
Prepararea suspensiilor, sisteme disperse eterogene, consta in dispersarea fazei solide,
insolubile, interne in faza lichida externa, continua, proces care are loc in principal in doua
etape:
 un proces de divizare, de pulverizare a substantei solide insolubile prin procedee
mecanice sau chimice;
 un proces de suspendare prin amestecarea substantei pulverizate cu mediul de dispersie
lichid si stabilizarea suspensiei prin diferite procedee.

MATERII PRIME.
SUBSTANTE MEDICAMENTOASE
Pentru formularea si prepararea diferitelor tipuri de suspensii se utilizeaza diverse materii
prime :
 substante medicamentoase;
 substante auxiliare:
 vehicule;
 adjuvanti si aditivi;
 materiale si recipiente de conditionare, ambalare.
Toate substantele medicamentoase utilizate pentru prepararea suspensiilor trebuie sa
indeplineasca conditiile de calitate inscrise in farmacopee sau in fisa de fabricare.
Substantele vor fi selectate in functie de scopul terapeutic urmarit si de calea de
administrare a suspensiei. In functie de aceste considerente se va alege raportul substanta
medicamentoasa – substante auxiliare pentru realizarea formei farmaceutice dorite.
Astfel:
 pentru calea orala, concentratia de substanta medicamentoasa variaza intre 0,1 – 10%; in
general suspensiile cu antibiotice vor contine o cantitate mai mare: 0,125- 0,500 g
antibiotic in 5 ml suspensie(o lingurita);
 pentru suspensiile radioopace se utilizeaza concentratii mai mari de sulfat de bariu: 35%,
60% si 75%;
 suspensiile antiacide contin cantitati de substante solide neutralizante, cuprinse intre 5-
15 %, iar ca geluri anorganice, pana la 50% din masa suspensie;
 in cazul substantelor puternic active si toxice, masa prelucrata sub forma de suspensie
nu trebuie sa depaseasca doza terapeutica maxima pentru 24h (F.R.X);
 suspensiile injectabile contin substante medicamentoase in raport de 0,5- 5%;
 suspensiile pentru uz extern pot contine peste 10- 20% substante solide;

6
 pastele de dinti contin 35- 66% agenti abrazivi insolubili.
Dimensiunea particulelor solide insolubile dintr-o suspensie administrata pe cale orala sau pe
piele si mucoase trebuie sa fie de 50μm (F.R.X), cu exceptia cailor parenterale, unde particulele
suspendate au marimea frecventa de 40 μm.
Substantele medicamentoase formulate ca suspensii fac parte din variate clase farmacologice:
 antibiotice :
 cefalosporine: cefalexin si cefadrin;
 cloramfenicol palmitat;
 tetracicline : tetraciclina, minociclina, doxicilina;
 macrolide : eritromicine, clindamicina, amfotericina B;
 peniciline : benzinpenicilina potasica, ampicilina, amoxicilina, dicloxacilina,
pivampicilina;
 aminoglicozide : kanamicina, novabiocina calcica;
 polimixine : colistin;
 antimicotice : nistatina, grizeofulvina, clotrimazol, metronidazol;
 sulfamide: sulfamerazina, sulfametazina, sulfametoxazol;
 antimicrobiene : clotrimazol, trimetoprim + sulfametoxazol, fenitoina, nitrofurantoin,
acid nalidixic, acid salicilic;
 diuretice : hidroclorotiazida;
 sedative : acid fenilbarbituric;
 anticonvulsivante : primidon;
 expectorante : terpinhidrat;
 antiinflamatoare steroidiene si nesteroidiene : hidrocortizon, prednison, prednisolon,
dexametazona, indometacin;
 antihipertensive : metildopa;
 antitermice : paracetamol, acid acetilsalicilic;
 radioopace : sulfat de bariu;
 antidiareice : salicilat bazic de bismut, furazolidon;
 antipruriginoase : mentol, camfor;
 antiscabie : sulf;
 antiflatulente : simeticona;
 cheratolitice : acid salicilic;
 anestezice locale : bezocaina(anestezina);
 analgezice : propoxifen;
 antiacide : carbonat de calciu, oxid si carbonat de magneziu, hidroxid de aluminiu,
alucol, hidroxid de magneziu, caolin, sucralfat etc;
 absorbante : oxid de zinc, caolin, talc;
 abrazive(in paste de dinti) : carbonat si fosfat de calciu, pirofosfat de calciu;
 antihelmintice : pyrantel, tiabendazol.

SUBSTANŢE AUXILIARE. VEHICULE


În principal, acestea sunt reprezentate de doua mari grupe:
 vehiculul sau mediul de dispersie;
 adjuvanţi şi aditivi, ce sunt substanţe auxiliare cu rol în asigurarea calităţii suspensiei.

Grupa principala de substante auxiliare o constituie vehiculul ce reprezinta mediul de dispersie


lichid (prin definitia suspensiei), cea de-a doua faza a unei suspensii, in care se disperseaza
substanta sau substantele solide, insolubile.

7
Fara aceasta faza, forma farmaceutica lichida, de suspensie nu ar fi posibila. In cazul
suspensiilor solide se recurge la formularea si prepararea medicamentului din substanta insolubila,
cu atutorul unor substante auxiliare specifice formei solide: pulberi, granle, comprimate, iar
vehiculul se va adauga in momentul administrarii suspensiei: ex tempore.
Mediul de dispersie lichid va fi selectat in functie de caracteristicile substantei
medicamentoase, de forma farmaceutica (tipul de suspensie) si de calea de administrare. Selectia
fazei externe se bazeaza pe : gust, stabilitate, densitate si viscozitate.
 Pentru suspensiile orale, vehiculul (ingredientul) in cea mai mare proportie, care are efect
asupra stabilitatii si gustului suspensiei, il constituie apa.
Apa actioneaza ca vehicul in general pentru substanta sau substantele medicamentoase
insolubile, cu rol in dispersia si transportarea la locul de actiune in organism, dar poate fi si un
solvent pentru diversele componente asociate in suspensie. Se utilizeaza apa distilata sau apa obtinuta
prin osmoza inversata.
Se pot folosi si diferite solutii apoase, sirop simplu, solutia de sorbitol, ape aromatice,
solutii extractive apoase, solutii coloidale macromoleculare.
Lichidele polare ca: glicerolul si alcoolul pot fi luate in considerare, cu scopul de a controla
solubilitatea, stabilitatea si gustul suspensiei.
Densitatea unui vehicul apos poate fi marita prin adaos de : glicerol, zaharoza, sorbitol.
Viscozitatea vehiculelor apoase poate fi de asemenea crescuta prin adaos de macromolecule
hidrofile, cand se obtin vehicule structurate, cu viscozitate mare in starea de repaus, care scade in
timpul agitarii suspensiei (vehicule pseudoplastice, plastice sau tixotrope).
 Pentru uz extern se pot utiliza si alte vehicule : etanol de diferite concentratii, glicerol,
propilenglicol, polietilenglicoli lichizi, singure sau in amestec intre ele sau cu apa
(cosolventi).
 Mai rar se pot folosi si vehicule lipofile: uleiuri vegetale, hidrocarburi alifatice (parafina
lichida), esteri ai acizilor grasi sau chiar emulsii. Parafina lichida nu se poate utiliza ca
vehicul pentru suspensiile orale, deoarece are actiune purgativa.

ADJUVANTI SI ADITIVI
Rareori o suspensie farmaceutica stabila si de calitate contine numai substanta
medicamentoasa insolubila suspendata in vehicul. Uzual, formele dozate de suspensii si alte
sisteme disperse pot contine un numar mare de alte substante auxiliare, in proportii mici. Pe langa
mediul de dispersie lichid se asociaza diferiti adjuvanti si aditivi cu rol in asigurarea calitatii
suspensiei, prin marirea stabilitatii fizice, chimice, microbiologice, a eficacitatii terapeutice, dar
ofera si atributii estetice, care vor creste complianta produsului, mai ales in cazul suspensiilor de
uz pediatric.
Principalele consideratii pentru substantele auxiliare selectate sunt urmatoarele:
 compatibilitatea cu substanta medicamentoasa;
 stabilitatea la pH-uri specifice si la temperatura;
 compatibilitatea cu alti adjuvanti din formulare ;
 facilitatea procesarii;
 pretul de cost.
Frecvent, suspensiile includ numeroase si diferite substante auxiliare ca:
 agenti de dispersare;
 agenti de suspensie;
 agenti pentru floculare ;
 agenti de control ai pH-ului;
 agenti de modificare a densitatii;
 agenti antigelifianti si contra cimentarii;
 agenti de inhibare a cresterii cristalelor;

8
 antioxidanti;
 sechestranti;
 antispumanti;
 agenti conservanti antimicrobieni;
 edulcoranti;
 aromatizanti;
 coloranti;
 agenti de parfumare ;
 agenti osmotici;
 promotori de absorbtie.
AGENTI DE DISPERSARE
Aceste substante auxiliare se utilizeaza pentru o dispersare optima a substantei
medicamentoase in vederea amestecarii omogene cu mediul de dispersie lichid.
Agentii de dispersare se clasifica in trei grupe:
 agenti de umectare ;
 agenti de dispersare adevarati numiti si agenti defloculanti sau agenti peptizanti;
 coloizi protectori.
Agentii de umectare - trebuie sa fie compatibili cu substantele asociate in formula suspensiei si
sa se utilizeze in cantitatea minima, necesara pentru a produce o dispersare adecvata. Agentii
umectanti sunt selectati in functie de afinitatea substantelor medicamentoase fata de mediul de
dispersie (caracterul hidrofil sau hidrofob al substantelor).
Substantele hidrofile se disperseaza usor si in general nu necesita agenti de umectare, dar
majoritatea substantelor medicamentoase formulate ca suspensii sunt hidrofobe, nu sunt umectate
de apa, in care floteaza sau sedimenteaza, fiind umectate de lichidele nepolare. Pentru a facilta
umectarea in apa a substantelor hidrofobe se utilizeaza diferiti agenti umectanti ca:
 surfactanti;
 solventi sau cosolventi miscibili cu apa;
 polimeri hidrofili si unele argile;
 substante solide.
Surfactanti
Ca agenti umectanti se utilizeaza :
 surfactanti neionici: pentru uz intern si extern, cel mai frecvent, iar dintre acestia, o
mare varietate de surfactanti etoxilati si poloxamerii.
Derivatii etoxilati au denumirile de span-uri notate: 20, 40, 60, 80 si tween-uri
(polisorbati, notate : 20, 40, 60, 80), de exemplu tween-ul 80 numit si polisorbat 80 este mult
folosit, mai ales pentru uz intern, deoarece este insensibil la pH, prezenta electrolitilor si are o
slaba toxicitate, toleranta buna si compatibilitate cu diferite substante medicamentoase formulate in
suspensii.
Poloxamerii denumiti si pluronici sau poloxalcooli; poloxalenii sunt tenside neionice,
copolimeri sintetici ai oxidului de etilen si ai oxidului de propilen, cu masa moleculara relativa
mare: 1.000-150.000.
 surfactanti anionici: acestia sunt cei mai eficienti pentru umectarea substantelor
medicamentoase cu potential zeta negativ; pentru uz extern;
 surfactanti cationici: pentru umectarea substanfelor medicamentoase cu potential
zeta pozitiv, de exemplu, clorura de benzalconiu, clorura de cetilpiridiniu, clorura de
benzetoniu, pentru uz extern (piele si mucoase).
Solventi sau cosolventi miscibili cu apa - se utilizeaza din aceasta grupa solventi
hidrofili, singuri sau in amestec (cosolventi), in care substantele medicamentoase din suspensie nu
sunt solubile. Uneori, in etapa initiala de dispersare a particulelor solide sunt utilizati: alcoolul,
siropul simplu, solutia de sorbitol 70%, glicerolul sau alti polioli ca : propilenglicolul,
9
polietilenglicolii lichizi atat pentru uz oral, cat si topic (piele si mucoase), permitand astfel
patrunderea vehiculului (apa).
Umectantii de acest tip sunt utilizati in formularea de suspensii orale si topice cu substanfe
hidrofobe, mai ales glicerolul, sorbitolul si polietilenglicolii lichizi, pentru ca retardeaza
cristalizarea solidelor solubilizate. De asemenea, acestia confera si consistenta dorita, un gust
placut si previn, ca si la solutii, fenomenul de ,,cap-locking" (blocarea dopului pe recipient, prin
cristalizarea si cimentarea unor substante asociate in suspensie).
Pentru uz intern, se utilizeaza solventii sau cosolventii indicati in concentratii mici,
aproximativ 1% sau 0,5-1 g lichid umectant pentru 1 g substanta insolubila. In suspensiile de uz
extern, glicerolul, alcoolul si propilenglicolul se pot adauga in concentrate de aproximativ 5 %.
Pe langa rolul umectant, unii solventi sau cosolventi cresc solubilitatea in apa a electrolitilor
slabi sau a unor molecule nepolare asociate in suspensie ea: agenti antioxidanti, conservanti
antimicrobieni sau agenti de parfumare.
Polimeri hidrofili - se utilizeaza ca umectanti sub forma de mucilagii ai compusilor
macromoleculari hidrofili, care au in compozitia lor glicerol sau alcool. Dar actiunea principala
a acestor polimeri hidrofili macromoleculari o constituie marirea viscozitatii, fiind utilizati in
principal ca agenti de stabilizare a suspensiilor, in concentrate de 10-30 g mucilag, pentru 100 g
suspensie.
Substante solide - uneori, in suspensii se pot asocia diferite substante solide ca: bioxid de
siliciu coloidal (aerosil), bentonita, silicatul de aluminiu, silicatul de magneziu,
carboximetilceluloza sodica, avand rolul de a facilita dispersarea substantelor
medicamentoase hidrofobe.
Agenti defloculanti (peptizanti), numiti si agenti de dispersare adevarati; indiferent de agentul
umectant folosit, acesti agenti vor conduce la obtinerea de particule defloculate.
Agentii defloculanti pot fi saruri organice polimerice ale acidului sulfonic de tip aril-alchil sau
alchil-aril sau electroliti anorganici, care modifica sarcinile electrice ale particulelor din suspensie.
Agentii defloculanti favorizeaza ruperea agregatelor din flocoanelor. Un agent defloculant mult
utilizat este lecitina.
Frecvent se utilizeaza : hidroxipropilceluloza (HPC), copolimerii de alcool polivinilic, lecitina,
fosfatul trisodic, citratul de sodiu, fosfatul disodic, fosfatul de potasiu, in ca nt it a t i mici, de 0,5-1
g%, tartratul de potasiu pana la 5%, uneori hidroxizi si carbonati alcalini in concentratii mici.
Pentru dispersarea particulelor solide se mai pot utiliza unii electroliti anorganici, dar ei nu
sunt foarte eficienti.
Se utilizeaza frecvent: clorura de sodiu, clorura de aluminiu si alaunul (sulfatul de aluminiu si
potasiu, in concentratii mici de 0,5-1 g%).
Coloizi protectori - actioneaza ca dispersanti ai particulelor solide dintr-o suspensie prin
adsorbtia fizica la suprafata acestor particule.
Materiile prime au actiunea de coloid protector prin acoperirea particulelor solide insolubile
cu un strat multimolecular, cresc forta stratului electric dublu, prin formarea de legaturi de
hidrogen; acestea vor confera substantei solide un caracter hidrofil, favorizand umectarea si deci
dispersarea.
Coloizii protectori nu reduc tensiunea interfaciala. Aceste materii prime se utilizeaza de
asemenea, ca agenti de suspensie si la fel ca surfactantii pot sa produca un sistem dispers
defloculat, mai ales daca se folosesc in concentratii mici.

AGENTI DE SUSPENSIE
Aceste substante auxiliare mai sunt denumite : agenti de suspendare, agenti de stabilizare,
agenti viscozifianti, agenti de marire a viscozitatii sau agenti de ingrosare.
Agentii de viscozitate se adauga intr-o suspensie daca mediul de dispersie nu este suficient de
viscos, cum este cazul apei sau al altor solutii hidroalcoolice. Acesti agenti cresc viscozitatea
10
sistemului dispers si intarzie sedimentarea particulelor solide, prin modificarea proprietatilor
reologice ale suspensiei,
Suspensiile care contin substante solide insolubile peste 20% se pot prepara si fara agent de
suspensie.
Dintre agentii de suspensie, coloizii hidrofili macro-moleculari au un rol important.
In concentratii mici, sub 0,1% agenti de viscozitate sunt utilizati pentru actiunea de coloizi
protectori; in concentratii inalte pot functiona ca agenti de crestere a viscozitatii si astfel scad
viteza de sedimentare a unei suspensii defloculate sau asigura stabilitatea unei suspensii floculate.
Un agent de suspensie ideal trebuie sa prezinte urmatoarele calitati:
 capacitate de suspendare - sa produca vehicule structurate;
 viscozitate mare la o forta de forfecare mica;
 sa tolereze electrolitii si sa poata fi utilizat intr-un domeniu larg de pH ;
 viscozitatea sa nu se modifice sub actiunea temperaturii sau in timp;
 dispersia apoasa sa prezinte un prag de curgere;
 sa nu fie toxic.
Agenti de suspensie naturali
Agenti de suspensie de natura organica - in natura sunt frecventi polimeri solubili in apa; ei
sunt exudate din plante, extracte marine, extracte din seminte, procese de fermentare si
microorganisme. Acesti polimeri pot fi anionici sau neionici.
Hidrocoloizii fac parte din clasa polizaharidelor si se mai numesc gume.
Cei mai utilizati sunt: guma arabica, tragacanta, pectinele, agar-ul, carrageen-ul.
Gumele naturale sunt agenti de suspensie netoxici, solubile in apa si produc solutii cu
viscozitate inalta, cu exceptia gumei arabice. Cele mai multe gume sunt polielectroliti anionici si
deci incompatibile cu substantele cationice ; mai sunt susceptibile la atacul microorganismelor si
in sistemele disperse apoase sunt necesari agentii conservanti.
Hidrocoloizii prezinta unele dezavantate : nu au grad de uniformitate chimica; variatia
culorii de la un sort la altul; variatia vitezei de hidratare si a puterii de gelificare
De aceea, astazi se prefera in locul lor derivatii de semisinteza ai celulozei sau sintetici.
Guma arabica : a fost polimerul natural cel mai frecvent folosit ca agent de suspensie pentru
preparatele ,,ex tempore" in farmacie.
Guma arabica este un bun agent de suspensie fata de alte gume naturale si valoarea sa ca agent
de dispersie se datoreaza in mare parte actiunii sale de coloid protector (stabilizare sterica) si nu
cresterii viscozitatii mediului.
In concentratii sub 40% are o comportare la curgere de tip pseudoplastic. Nu este foarte
eficienta ca agent de suspendare pentru pulberile dense si de aceea, de cele mai multe ori, se
asociaza cu alti agenti de ingrosare ca tragacanta, amidonul si zaharoza.
Se utilizeaza numai in suspensiile orale; nu se indica pentru uz extern - piele si mucoase,
deoarece produce preparate lipicioase si prin aceste cruste.
Guma arabica este incompatibila cu alcoolul, in concentratii ridicate, ionii metalici,
tetraborat de sodiu (gelificare).
Tragacanta : este tot un polimer natural, o guma, dar care formeaza solutii apoase foarte
viscoase sau chiar geluri, dependent de concentratie (peste 20%) si, prin urmare, este un agent de
ingrosare mult mai eficient decat guma arabica si mai putin lipicios, fiind folosit pentru prepararea
pulberilor insolubile cu densitate mare, pentru suspensiile de uz intern si extern, in farmacie si in
industria de medicamente.
In farmacie se utilizeaza ca si guma arabica, pentru prepararea ex tempore a suspensiilor
magistrale, cu perioada scurta de valabilitate, in concentrate de 0,2 g pulbere pentru 100 g
suspensie, iar ca mucilag 2,5% in proporfie de 20-30 g pentru 100 g suspensie. De asemenea,
pentru prepararea mucilagului se utilizeaza agenti conservanti (FR X). Tragacanta se asociaza cu
guma arabica.

11
Nu se utilizeaza pentru prepararea suspensiilor cu sulf, salicilat bazic de bismut, azotat bazic de
bismut, deoarece formeaza un gel care se cimenteaza.
Pectina : este tot un polielectrolit anionic, dar solu|ia apoasa 1-2% are o viscozitate toasa
si pH = 3-4, cu o comportare la curgere tot pseudoplastica. A fost utilizata ca agent de
suspensie pentru: antibiotice, sulfamide, hidroxid de aluminiu.
Acidul alginic : este un acid poliuronic, de origine marina, insolubil in apa; ca agenti de
suspensie se utilizeaza derivatii de semisinteza : alginati.
Agarul sau geloza : este un produs din clasa poliuronidelor, extras din alge rosii, polimer
solubil in apa fierbinte cand formeaza o solute coloidala, care la rece gelifica, solutia are pH
acid. A fost utilizat pentru prepararea suspensiei de sulfat de bariu.
Carrageen-ul : este un polimer tot din clasa poliuronidelor; el se utilizeaza pentru extractia
a trei tipuri, numite carrageenani. Au caracter anonic si pot fi solubili in apa, formand dispersii
pseudoplastice (A-carra-geenan), tixotrope (iota-carrageenanul) sau plastice (k-carrageenan).
Amidonul : este utilizat ca atare ca agent de suspensie si se poate asocia cu tragacanta si
zaharoza sau carboximetilceluloza sodica.
Gelatina : produs din clasa polipeptidelor, de origine animala, cu caracter anionic sau
cationic, depinzand de pH-ul mediului de preparare si de tipul de gelatina.
Agenti de suspensie de natura anorganica (minerali) - din aceasta grupa de agenti de
suspensie naturali, de origine minerala, fac parte argilele, polimerii din clasa
montmorilonitelor, cat si dioxidul de siliciu.
Argilele sunt silicati hidratati de magneziu sau de aluminiu, care in apa se hidrateaza
usor, absorbind un volum mare de apa, mai ales la temperaturi ridicate, formand, in functie
de concentratie:
• dispersii coloidale pseudoplastice sau
• geluri cu caracter tixotrop.
Se folosesc: bentonita, veegumul, hectorita.
Bentonita : este un silicat de aluminiu coloidal, natural si hidratat, insolubil in apa si acizi,
dar prezinta o capacitate mare de umectare si umflare; adsoarbe cantitati mari de apa,
umflandu-se de aproximativ 12 ori fata de volumul initial si formeaza o suspensie viscoasa in
concentratii de 2-3-5 % sau un gel cu proprietati tixotrope (6%). Suspensia de bentonita 2-3-5
% se utilizeaza in preparatele de uz extern si este mai stabila la pH peste 7. Suspensia de
bentonita 5% se numeste magma de bentonita; suspensia de bentonita se va steriliza inainte de
utilizare si se adauga si agenti conservanti; cu toate acestea poate fi invadata de fungi, ceea ce
constituie un mare dezavantaj pentru domeniul industrial
Veegumul : argila de culoare alba, uniforma, pe baza de silicat de aluminiu si magneziu
purificat, fara gust si netoxica.
Nu este solubil in apa, dar se disperseaza rapid si se umfla usor, prin adsorbtia fazei apoase in
reteaua cristalina. Se utilizeaza mai ales in industrie ca agent de ingrosare, pentru suspensiile
de uz intern si extern, in concentratii de 0,5-2-5%, avand si rolul de a preveni cimentarea
sedimentelor.
Veegumul este compatibil cu hidrocoloizii anionici si neionici; se asociaza cu agenti de
suspensie organici ca guma de xanthan si carboximetilceluloza sodica in raport 9 :1 si 2 :1,
care au rolul de a ameliora limita de curgere, gradul de tixotropie si de a controla flocularea.
Un dezavantaj il constituie capacitatea de schimbare a cationilor si adsorbtia de substante
cationice si neioni
Hectorita (bentonita de magneziu) : se utilizeaza in industria farmaceutica pentru stabilizarea
suspensiilor de uz extern, in concentratie de 1-2%, care formeaza un gel clar, puternic
tixotrop.
Se poate obtine si hectorita sintetica (Laponita), aceasta poate fi folosita si pentru uz intern.
Proprietatile reologice pot fi modificate prin adaugarea de gume naturale organice.

12
Dioxidul de siliciu si hidratul sau silicagelul : sunt produsi naturali asemanatori cu
argilele, insolubili in apa, dar care se hidrateaza puternic, formand dispersii coloidale, cu
viscozitate inalta. In anumite concentratii dispersiile lor gelifica si prezinta tixotropie. In mod
obisnuit, acesti agenti se utilizeaza in asociere cu alti agenti de suspensie naturali sau
semisintetici.
Agenti de suspensie semisintetici - cei mai folositi sunt sarurile acidului alginic,
derivatii de celuloza si derivatii de amidon.
Alginatul de sodiu : are proprietati de suspendare similare cu acelea ale tragacantei,
actionand prin marirea viscozitatii; se foloseste ca agent de suspensie, sub forma de mucilag 1 %
sau ca pulbere ; in concentratii mici 0,5-2% are rolul de coloid protector; dispersiile sale apoase
sunt stabile la pH=4-9; nu trebuie sa fie incalzite peste 60-70 °C pentru a nu se depolimeriza
polimerul, ceea ce are ca urmare pierderea viscozitaiii.
Se utilizeaza mai ales pentru suspensiile de uz intern cu substante antiacide, cu sulfat de bariu,
iar de uz extern: pentru talc, sulf, oxid de zinc; este incompatibil cu substantele cationice si sarurile
metalelor grele : saruri de calciu, saruri fenilmercurice.
Alginatul de propilenglicol : se comporta asemanator cu alginatul de sodiu, dar este stabil la
pH = 3; dispersia apoasa 0,8% stabilizeaza suspensia de azotat bazic de bismut.
Derivatii de celuloza constituie o clasa mare de agenti de suspensie semisintetici, disponibili
in diferite grade de viscozitate, care variaza cu masa moleculara si deci cu proprietatile reologice.
In apa se disperseaza formand solutii coloidale viscoase. Cei mai importanti sunt: metilceluloza,
carboximetilceluloza sodica, hidroxipropilceluloza, etilceluloza, hidroxipropil-metilceluloza,
hidroxietilceluloza, celuloza micro cristalina. Cu exceptia carboximetilcelulozei sodice, acesti
agenti sunt polimeri neionici si sunt compatibili din punct de vedere chimic cu cele mai multe
componente.
Metilceluloza (MC) : polizaharid semisintetic neionogen; exista in mai multe sorturi cu
diferite grade de viscozitate dependent de gradul de metilare si lungimea catenei. Metilceluloza
actioneaza ca agent de stabilitate a suspensiilor prin cresterea viscozitatii si are rol coloid protector
In concentratii mici formeaza solutii coloidale si peste 5 % formeaza geluri: este solubila in apa
rece si insolubila la cald, de aceea se disperseaza prin agitare in apa calda si apoi se reduce
temperatura(4°C) pentru dizolvarea polimerului.
Metilceluloza se utilizeaza sub forma de solutie coloidala (mucilag) in concentratie de 0,5-2%,
in proportie de 25-50 g pentru 100 g suspensie, in produsele de uz intern si extern.
Nu se utilizeaza pentru suspensiile cu oxid de zinc, talc si oxid de titan, deoarece formeaza
sedimente aderente. La fel se comporta: etilceluloza si hidroxietilceluloza.
Etilceluloza (EC) : spre deosebire de metilceluloza, eterul etilic al celulozei este insolubil in
apa, glicerol si propilenglicol, dar solubil in alcool si solventi organici. Este un bun agent de
suspensie, compatibil cu multe substante medicamentoase, prezinta tot comportare pseudoplastica s,i
este stabila la pH = 7.
Hidroxietilceluloza (EEC) : produsul comercial este denumit Natrosol 250. Formeaza solutii
coloidale mai clare decat metilceluloza si nu gelifica prin incalzire, avand avantajul ca este solubila
atat in apa rece, cat si in apa fierbinte. Prezinta comportare pseudoplastica si are aceleasi utilizari
ca metilceluloza.
Hidroxipropilceluloza (HPC) : derivat solubil in apa si in alcool; este tot un agent de
suspensie cu comportare pseudoplastica si are actiune coloid-protectoare; polimer neionogen.
Prezinta proprietati superficiale si produce spuma. Are aceleasi utilizari ca ceilalti derivati de
metilceluloza.

13
Hidroxipropilmetilceluloza (HPMC) : polimer neionogen, stabil la valori de pH = 3-10,
solutiile coloidale apoase ale polimerilor cu masa moleculara mare prezinta o curgere
pseudoplastica; reologia este afectata de temperatura si de prezenta electrolitilor; stabila la pH = 6-
8, gelifica la cald.
Carboximetilceluloza sodica (CMC Na) : Carmelose-Na, Cellosize, Edifas. Polimer anionic,
solubil in apa la rece si la cald, in amestecuri de apa si alcool sau apa si acetona in proportii de
40 %.
Ca agent de suspensie se utilizeaza in concentratii de 1-3% (mucilag), 25-30 g pentru 100 g
suspensie actionand ca viscozifiant pentru suspensiile orale, parenterale si de uz extern: suspensii
antiacide cu oxid de magneziu, de sulf, de salicilat bazic de bismut, oxid de titan. In suspensiile
orale este frecvent utilizata in concentratii mai inalte, deoarece acestea contin cantitati mari de
solide insolubile. Este incompatibila cu acizii tari si ionii metalelor grele, alte substante cationice,
formeaza complecsi cu unii surfactanti. Se poate asocia cu polimeri tixotropi ca: veegum,
carbopoli, celuloza microcristalina, ce confera suspensiilor o rezistenta mare la sedimentare.
Celuloza microcristalina (MCC) : Avicel-RC-591. Este un coprecipitat dintre celuloza
microcristalina 80-85% si carboximetilceluloza sodica 15-20% uneori stabilizat cu
hidroxipropilceluloza ; pulbere cu dimensiuni coloidale, insolubila, dar care se disperseaza usor in
apa. Actioneaza ca agent de viscozitate si coloid protector.
Este unul din agentii de stabilitate cel mai utilizat pentru fabricarea suspensiilor si a formelor
farmaceutice solide, fara gust, fara miros, ce confera un aspect placut, o buna toleranta s
acceptabilitate.
Astazi este cel mai utilizat agent de stabilitate pentru fabricarea suspensiilor industriale (cu
antibiotice, antiacide etc.).
In famacie se poate utiliza pentru prepararea suspensiilor din unele comprimate (propranolol,
orfenadrina).
Glicolatul de amidon si sodiu : Explotab, Primojel; este un derivat semisintetic obtinut din
amidonul de cartofi si utilizat pentru prepararea „ex temporae” a suspensiilor.
Agenti de suspensie sintetici - produsii de sinteza polimerici prezinta avantajul unei bune
uniformitati a caracterelor fizico-chimice, indiferent de sort.
Ca agenti de suspensie se utilizeaza: polividona, alcoolul polivinilic, carbomerii.
Polividona (PVP) : este un polimer sintetic, neionogen, foarte solubil in apa si solventi
organici (alcool).
In general, se utilizeaza asociata cu alti agenti de suspensie, ce au viscozitate mare, deoarece
solutiile apoase prezinta o viscozitate mica si actioneaza drept coloid protector; previne cresterea
cristalelor.
Alcoolul polivinilic : Polimer sintetic, neionogen, insolubil in apa rece, solubil la cald; in
concentratii mici formeaza solutii coloidale transparente, cu curgere pseudoplastica; peste 10%
formeaza geluri translucide, tixotrope. Actioneaza ca agent stabilizant al suspensiilor prin rolul de
colid protector si viscozifiant, avand si proprietati tensioactive slabe. Viscozitatea solutiilor apoase
variaza in functie de concentratie si de temperatura, de adaosul de acid boric si borax. Ca agent
stabilizant al suspensiei de uz intern si extern se utilizeaza in concentratii de 5-10% pentru:
terpin hidrat, sulf, carbune, carbonat de calciu, sulfat de bariu, oxid de zinc, azotat bazic de
bismut. Prezinta o buna capacitate de aderare pe piele si prin evaporarea vehiculului conduce la
formarea de pelicule.
Carbomerii : rezine de carbopol, polimeri de carboxivinil, carboxipolimetilen sau acid
poliacrilic; familie de polimeri sintetici ai acidului acrilic, cu masa moleculara mare; pentru
suspensii se utilizeaza rezinele: 934, 940, 941, 980, 981, 2984, 5984. Rezinele farmaceutice de
carbopol sunt pulberi albe foarte fine, foarte usoare, partial solubile in apa, formand dispersii acide,
deoarece contin o proprtie mare de grupari carboxil . Ca agent de suspensie se utilizeaza in
concentratii mici 0,1-0,5%, ceea ce constituie un mare avantaj fata de alti viscozifianti.

14
Carbomerii actioneaza ca agenti de dispersie si de viscozitate, in primul rand cu rol de coloid
protector si cresc viscozitatea; se utilizeaza in suspensiile de uz extern, de exemplu, sulfamide,
calamina, neocalamina, dar si pentru cele orale. Prin evaporarea vehiculului conduce a formarea de
pelicule (filme), avand o buna capaciate de aderare pe piele.
Aerosilul : numit si cab-o-sil, este un polimer sintetic macromole-cular al dioxidului de sliciu .
Se prezinta ca o pulbere alba, foarte fina si foarte usoara. Dispersii cu viscozitatea si stabilitate
mai mare se obtin prin amestecarea aerosilului cu apa. Se utilizeaza pentru suspensiile de uz
intern, atat fluide cat si uscate (reconstituibile), cat si extern. Poate fi folosit ca agent de viscozitate
(de ingrosare) si pentru suspensiile nepolare, lipofile.

AGENTI PENTRU FLOCULARE


Agentii de floculare au capacitatea de a lega particulele individuale impreuna, in agregate laxe,
numite flocoane. Aceste flocoane trebuie sa fie voluminoase, poroase si uneori pot ocupa intreg
volumul suspensiei. In unele cazuri, flocoanele sedimenteaza rapid, realizand o suspensie
omogena.
Agentii floculanti pot face pane din diferite grupe
 electroliti;
 surfactanti;
 polimeri hidrofili .

Electrolitii - actioneaza prin neutralizarea partiala a sarcinilor electrice de la suprafata


particulelor solide, producand scaderea potentialului zeta; ca urmare, se produce o atractie intre
particulele de aceeasi dimensiune, cu formarea de flocoane, care includ si particulele mai mici,
cat si o cantitate mare din mediul de dispersie (apa).

Electrolitii cei mai folositi sunt: sarurile de sodiu: acetatii, fosfatii si citratii, in concentratia
care va produce gradul de floculare dorit. Nu se va adauga o cantitate excesiva de electrolit, pentru
a nu produce inversarea sarcinii electrice a particulelor solide, formandu-se din nou sistemul
defloculat.

Uzual, concentratii mici, sub 1 %, de electroliti: clorura de sodiu, clorura de potasiu sunt
utilizati pentru a induce flocularea. Un electrolit poate actiona singur ca agent de floculare.
Electrolitii care actioneaza ca agenti floculanti nu sunt curent utilizati in industria farmaceutica,
totusi reprezinta o cale optima de realizare a unei floculari controlate.

Surfactantii - actioneaza prin mecanisme ce depind de proprietatile lor fizice, chimice si


concentratie:
 surfactantii ionici actioneaza prin fenomene de adsorbtie pe straturile electrice duble,
producand neutralizarea sau inversarea semnului sarcinii electrice a particulelor, scazand
astfel potentialul zeta, conducand la aparitia de flocoane.
 surfactantii neionici, datorita configuratiei lor liniare, pot sa se adsoarba pe mai multe
particule formand astfel o structura afanata, floculata.
Surfactantii se utilizeaza in concentratii mici de la 0,001 la 1% (m/v). Sunt preferati
surfactantii neionici, deoarece ei sunt compatibili din punct de vedere chimic cu cele mai multe
ingrediente. Concentratiile mari de surfactant produc gust neplacut (in suspensiile orale),
spumifica si conduc la cimentarea sedimentului.
Mai utilizati sunt : polisorbatii, sarurile de amoniu cuaternar, laurilsulfatul de sodiu, docusatul de
sodiu.
Polimeri hidrofili : agentii de floculare polimerici sunt diferiti de surfactanfi, din cauza ca au
masa moleculara foarte mare. Polimerii hidrofili se utilizeaza si ca agenti de umectare, cat si ca
agenti de suspesie (viscozifianti), cu rol de coloid protector, pentru a preveni cimentarea dar si ca
agenti de floculare.

15
Hidrocoloizii actioneaza ca agenti floculanti prin fenomenul de adsorbtie, cat si prin formarea
de punti intre particule. Desi poate apare un anumit grad de sedimentare, totusi volumul
sedimentului este mare si ramane astfel o perioada lunga de timp.
Cei mai utilizati polimeri hidrofili sunt : derivatii de metilceluloza, alginatii, tragacanta,
carbomerii, silicatii, amidonul, bentonita.
Bentonita in concentratie 1,7% produce o foarte buna floculare a suspensiei de nitrat bazic de
bismut. Argilele in concentratie peste 0,1% au fost utilizate cu succes pentru suspendarea
substantelor in sirop sau solutie de sorbitol.

AGENTI ANTIGELIFICANTI SI CONTRA CIMENTARII SEDIMENTULUI


Se mai numesc si agenti redispersanti; au capacitatea de a preveni cresterea viscozitatii si
gelificarea suspensiei, mai ales in cazul formularilor antiacide.
Se utilizeaza: EDTA, fosfatul de potasiu, acidul citric, citratul de sodiu si aerosilul, acesta din
urma in concentratie mica.
AGENTI ANTISPUMANTI
Formarea spumei este in general un fenomen nedorit in cazul formelor lichide;
aceasta se produce in principal, in sistemul dispers, datorita prezentei surfactantilor, cat si a unor
substante medicamentoase si auxiliare. Pentru a evita formarea spumei in timpul procesarii
suspensiilor - agitare, transfer, umplerea recipientelor, ceea ce este un impediment, creand dificultati
in procesul de fabricare si conservare - se utilizeaza agenti antispumanti ca: simeticona.
AGENTI DE CONTROL AL PH-ULUI
Un mare numar de substante medicamentoase formulate ca suspensii au un caracter slab acid
sau slab alcalin. Proprietatile lor fizice, chimice, stabilitatea si eficacitatea terapeutica pot fi
influentate prin schimbarea valorii pH-ului mediului de dispersie apos.
In plus, o serie de substante auxiliare, mai ales organice ca : agenti de suspensie, conservanti sau
anorganice ca : electroliti, chelatanti sunt utilizati in formularile de suspensii si acestia actioneaza
de multe ori in functie de pH.
Sarurile de electroliti pot actiona si ca agenti de floculare. Pentru a se mentine valoarea de pH
optim a sistemului dispers, selectia sistemelor tampon va tine seama de urma toarele criterii:
 sa aiba o capacitate tampon adecvata in domeniul pH dorit;
 sa fie compatibil cu agentul floculant;
 sa nu aiba actiune farmacologica proprie;
 sa nu fie toxic, sa nu aiba efect negativ asupra stabilitatii si eficacitatii produsului;
 sa permita includerea unui aromatizant, colorant, agent de parfumare in produs.
In general, se utilizeaza un sistem tampon daca substanta medicamentoasa are grupe ionizabile;
pH-ul este adesea ajustat pentru a fi siguri ca substanta va ramane insolubila in suspensie. Un
exces de substanta dizolvata poate recristaliza in timp si astfel se produc modificari in forma,
marimea si distributia particulelor in suspensie.
Sistemele tampon intervin in:
 mentinerea stabilitati chimice a substantelor medicamentoase din suspensie;
 controlul tonicitatii in suspensiile parenterale si oftalmice;
 asigurarea compatibilitatii fiziologice a suspensiilor parenterale si oftalmice;
 controlul ionizarii conservantilor antimicrobieni;
 controlul agentilor de viscozitate ionizabili;
 mentinerea valorii pH-ului intr-un domeniu dorit;
 modificarea potentialului zeta al suspensiei;
 mai rar, unele substante acidifiante se utilizeaza pentru ameliorarea gustului
suspensiilor orale, unele sisteme tampon, din contra, amplifica gustul neplacut al

16
substantelor din suspensie.
Se utilzeaza frecvent substante alcalinizante ca: bicarbonat de sodiu, borax, trietanolamina,
fosfati, benzoat de sodiu, dietanolamina si acidifiante : acizi: boric, fosforic, tartric, citric, acetic,
lactic, succinic, malic, gluconic.
AGENTI DE MODIFICARE A DENSITATII: se adauga pentru a micsora diferenta de densitate
dintre cele doua faze ale suspensiei. Modificari mici pot fi aduse fazei apoase prin adaugarea de :
glicerol, propilenglicol sau zahar (pentru suspensiile orale), dar datorita coeficientilor de
expansiune diferiti, acest lucru poate fi posibil, numai intr-un domeniu mic de temperatura.
ANTIOXIDANTI
Multe produse polidisperse se degradeaza in timpul depozitarii din cauza ca agentul
terapeutic sau substantele auxiliare sufera o degradare oxidativa. Degradarea are ca rezultat
scaderea eficacitatii suspensiei sau schimbarea culorii, gustului, mirosului, viscozitatii.
Antioxidantii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
 sa fie netoxici, nevatamatori, sa nu produca alergie;
 sa fie eficace in concentratii mici;
 sa nu prezinte miros, gust neplacut;
 sa fie stabili la un domeniu larg de pH ;
 sa fie compatibili cu substantele auxiliare asociate.

AGENTI SECHESTRANTI (chelatanti)


Prezenta ionilor metalici cauzeaza degradarea oxidativa a multor substante medicamentoase si
auxiliare utilizate pentru prepararea suspensiilor. Ionii metalici au actiune catalizatoare a
proceselor de degradare. Prin chelatarea acestor ioni metalici liberi din formulari, se
imbunatateste calitatea suspensiilor.
Cel mai frecvent se utilizeaza : acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA) si sarurile sale; acidul
citric, acidul glutamic, 8-hidroxichinolina.

AGENTI INHIBANTI AI CRESTERII CRISTALELOR


Acesti agenti actioneaza ca stabilizanti ai suspensiilor prin diferite mecanisme :
 surfactanti: care scad tensiunea interfaciala solid/lichid, prin fenomenul de adsorbtie
fizica de orientare, pe suprafata particulelor, formand un film monomolecular ;
 hidrocoloizi, care actioneaza la fel, dar formeaza un film multimolecular;
 marirea viscozitatii, care va scadea viteza de difuzie.
Mai modern, se utilizeaza complecsii de incluziune stabili cu beta-ciclodextrinele, pentru
unele substante insolubile, formulate ca suspensii.

AGENTII CONSERVANTI ANTIMICROBIENI


In suspensii trebuie sa fie inclusi agenti conservanti pentru a micsora contaminarea
microbiana. Suspensiile, ca si alte forme farmaceutice lichide sunt usor invadate de
microorganisme, datorita mediului de dispersie lichid, care pentru majoritatea produselor este
apa si mai rar lipofil, cat si de prezenta unor substante medicamentoase sau auxiliare care
permit dezvoltarea de bacterii, fungi, ciuperci.
Frecvent se utilizeaza derivatii acidului p-hidroxibenzoic in concentratii mici; ei necesita
pentru dizolvare solventi ca: alcool, glicerol sau propilenglicol, in concentratie mai mica
sau egala cu 10% ; acesti solventi pot fi utilizati si pentru alte componente insolubile in apa, de
exemplu, uleiurile volatile, folosite ca aromatizanti.
In suspensiile orale se prefera: acidul benzoic si saruri, acidul sorbic si saruri, parabeni.

17
In suspensiile topice, frecvent se utilizeaza asocierea dintre donori de formaldehida cu
parabeni.
EDULCORANTI, ARMATIZANTI, COLORANTI SI PARFUMURI
Aceste substante auxiliare sunt adaugate in suspensiile cu administrare orala, pentru a
conferi un aspect, gust si miros placut.
Ca edulcoranti se folosesc: zahar, sorbitol 20-25 %, zaharina 0,05-1 g%, ciclamat de sodiu,
vanilina, cacao, siopuri de fructe, esente de fructe (pentru suspensiile din medicatia
pediatrica), uleiuri volatile: menta, anason (pentru suspensiile antiacide) etc.
Ca aromatizanti pentru uz intern se indica: esenta de visine, portocale, ananas, zmeura,
menta; pentru suspensii dermice : salicilat de metil.
Colorantii sunt utilizati in general pentru suspensiile pediatrice, de uz intern si pentru
produsele cosmetice. La noi in tara, Ministerul Sanatatii aproba utilizarea a trei coloranti:
 galbenul de tartrazina (E 102);
 orange S (E 110) ;
 indigotina (E 132).
Agentii de parfumare se utilizeaza in produsele cosmetice ; mai frecvent sunt folosite
parfumurile naturale: de trandafir, menta, lavanda, iasomie, care sunt de fapt uleiuri volatile;
dar si sintetice - esteri organici ca: esenta de mere (esterii acidului izovalerianic); de ananas
(butirat de etil); de iasomie (acetatul si propionatul de benzil) etc. sau combinatii de esteri.
AGENTI OSMOTICI - aceste substante auxilare se utilizeaza limitat, numai pentru
formularea suspensiilor injectabile si oftalmice, in scopul maririi presiunii osmotice a
vehiculelor.
AGENTI DE PENETRATIE - aceste substante auxiliare sunt numite si promotori de
absorbtie sau agenti de permeabilizare; se utilizeaza in suspensiile oftalmice si dermice. Ele
au rolul de a reduce rezistenta la difuziune prin tesutul ocular sau stratul cornos al pielii.

PREPARAREA SUSPENSIILOR IN FARMACIE

Prepararea suspensiilor implica in primul rand selectarea ingredientelor, in functie de care se


va alege metoda si echipamentul de fabricare adecvat, care sa conduca la tipul de dispersie cerut:
sistem dispers floculat sau defloculat. Suspensiile, ca si alte forme farmaceutice lichide se
prepara in conditii si cu aparatura asemanatoare deosebindu-se doua directii principale :
 prepararea in farmacie;
 fabricarea in industrie, respectand regulile generale indicate de FR X in monografia
SUSPENSIONES, pentru formele orale si topice si in plus conditiile de la : Preparate
parenterale, nazale, oftalice, otice.
FR X prevede urmatoarea metoda generala de dispersare : ,,suspensiile solide, aduse la un
grad de finete corespunzator scopului si modului de administrare, se disperseaza in mediu de
dispersie lichid printr-o metoda adecvata si se completeaza la masa prevazuta (m/m).
La preparare se pot folosi si substante auxiliare, (de exemplu, umectanti, agenti pentru cresterea
viscozitatii, agenti de floculare, coloranti, conservanti antimicrobieni potriviti. Suspensiile
destinate administrarii interne pot contine agenti pentru corectarea gustului si a mirosului.
Suspensiile care se aplica pe plagi, pe arsuri si pe pielea sugarilor se prepara prin metode care
le asigura sterilitatea si care permit evitarea unei contaminari ulterioare cu microorganisme.
In cazul substantelor puternic active sau toxice, masa prelucrata sub forma de suspensie nu
trebuie sa depaseasca doza maxima pentru 24 ore.

18
De asemenea, pentru prepararea in farmacie a suspensiilor se va tine seama de indicatiile din
ghidul national: ,,Reguli de buna practica farmaceutica", iar in industrie de ,,Reguli de buna
practica de fabricatie", cat si de fisa de fabricatie a produsului.
In functie de calea de administrare, particulele de substanta medicamentoasa insolubila a
unei suspensii trebuie aduse la un anumit grad de diviziune ; aceasta se poate realiza prin doua
metode :
 divizarea substantei medicamentoasepe cale fizica, prin diferite procedee de pulverizare,
numita si metoda de dispersare;
 divizarea substantei medicamentoase, pe cale chimica prin diferite procedee de
precipitare sau condensare , numita si metoda de precipitare.
De aceea este foarte important pentru farmacist sa stabileasca daca pulberea ce va trebui sa
fie suspendata are gradul de diviziune fin, adecvat, in scopul de a asigura o viteza minima de
sedimentare ; pulberea din suspensie sa fie inpalpabila si sistemul dispers sa asigure o
biodisponibilitate optima.
Metoda cea mai frecvent utilizata in farmacie si in industrie o constituie prima metoda de
dispersare a particulelor solide fine, insolubile in vehicul si este larg intrebuintata pentru
prepararea suspensiilor orale si topice.
Cea de a doua metoda, dispersarea prin precipitare, este laborioasa si complexa si este
utilizata foarte rar in farmacie, iar in industrie pentru fabricarea suspensiilor parenterale (ACTH,
estradiol, protamin-zinc insulina).
Prepararea la receptura a suspensiilor este astazi mai frecvent intalnita in farmaciile de spital si
policlinica (circuit inchis), decat in farmaciile publice (circuit deschis) datorita multiplelor forme
industriale care sunt preferate de pacienti.

La ora actuala, in farmacie se prepara urmatoarele tipuri de suspensii:


 suspensii magistrale;
 suspensi lichide ,,ex tempore" din forme farmaceutice industriale;
 suspensii lichide ,,ex tempore" din suspensii solide industriale (suspensii
reconstituibile).

Spatii de lucru si aparatura - se utilizeaza sticlaria de laborator, aparate, instrumente de


cantarit si masurat volume de lichid, mojare cu pistil, aparate electrice de pulverizare, agitatoare.
Toate ustensilele si aparatura vor fi mentinute intr-o stare de curatenie perfecta si functionare
corecta.

Recipiente de conditionare - pentru conditionarea primara a suspensiilor se pot folosi diferite


recipiente de forma si marime variata, in functie de consistenta:
 flacoane de sticla incolore sau colorate in brun, de diferite capacitati;
 recipiente din plastomeri transparente sau opace;
 dopuri (capace si subcapace) din plastomeri sau dopuri din metal inox, care se inchid
prin insurubare;
 cutii din plastomer opac (pentru suspensii foarte concentrate , ca pasta cu apa).

FAZELE PREPARARII SUSPENSIILOR LICHIDE


Metode de dispersare - prepararea pe scara mica a suspensiilor este efectuata de farmacist,
cu un minimum de echipament de lucru si cuprinde urmatoarele tehnici de baza :
 verificarea retetei;
 alegerea metodei de preparare, a ustensilelor, a recipientelor de lucru si de
conditionare primara si eventual selectarea unor substante auxiliare care nu sunt prescrise

19
in reteta si pe care farmacistul trebuie sa le adauge pentru a reliza o suspensie
adecvata, stabila;
 cantarirea si masurarea lichidelor; stabilirea ordinii de amestecare a componentelor;
 reducerea marimii particulelor substantei sau substantelor insolubile care se vor
suspenda;
 amestecarea cu alte substante auxiliare :
 adaugarea vehiculului;
 eventual adaugarea de umectanti;
 adaugarea de agenti de suspensie (daca este necesar);
 stabilizarea sistemului dispers ;
 adaugarea de adjuvanti si aditivi: edulcoranti, conservanti, aromatizanti,
coloranti, care se dizolva in vehicul;
 transferul suspensiei in recipientul de conditionare primara;
 completarea cu vehicul la masa prevazuta (m/m);
 aplicarea dopului (capac si subcapac), a etichetei;
 controlul organoleptic;
 pastrare, eliberare la pacient.
Reteta se verifica daca a fost scrisa corect si cuprinde toate datele necesare. Daca formula
magistrala contine substante puternic active (Seperandum) sau toxice (Venenum) se vor verifica
dozele terapeutice maxime ; masa de substanta prelucrata nu va depasi dozele terapeutice maxime
pentru 24 ore (ex. fenobarbital, diazepam, cafeina, terpinhidrat, extract de opiu, tinctura de opiu).
Modificarile vor fi inscrise pe reteta.
Se va alege metoda de preparare, ustensilele, aparatura, recipientele de conditionare, eticheta.
Cantarirea si masurarea substantelor solide si a lichidelor se efectueaza dupa regulile generale
cunoscute.
Reducerea marimii particulelor (pulverizarea) - marimea indicata pentru particulele solide
insolubile din suspensii este de ordin micrometric si variaza dupa calea de administrare.
In farmacie, dispersia initiala a cantitatilor mici de substante solide se efectueaza prin triturare
in mojar. Se vor folosi mojare de capacitate mai mare decat volumul total al suspensiei, pentru a se
putea efectua amestecarea ; acestea trebuie sa aiba peretii porosi si pistilul cu baza plata, pentru a
mari suprafata de pulverizare a substantei medicamentoase.
Pulverizarea substantelor solide se efectueaza prin operatia de triturare-frecare, de la dreapta la
stanga, circular, cu apasare puternica, pe peretii mojarului, pulberea aderenta se detaseaza cu o
cartela din celuloid si se readuce in central mojarului.
Se pot utiliza, pentru cantitati mai mari de substante, si aparate de pulverizare mici, in sistem
inchis, tip Komet.
Daca pentru prepararea suspensiei se utilizeaza metoda de dispersare, vehiculul trebuie sa fie
ales in asa fel, incat faza solida sa fie umectata si sa se disperseze usor cu lichidul.
Gradul de pulverizare indicat se obtine prin pulverizarea substantei medicamentoase in stare
uscata sau umeda; substantele hidrofile ca: talc, caolin, oxid de zinc, sulfat de bariu formeaza
suspensii stabile in mediu apos si solventi polari; substantele hidrofobe: sulf, carbune,
sulfamide, fenobarbital, terpinhidrat sunt greu dispersabile in apa si necesita agenti umectanti.
In general, substanta se pulverizeaza in cantitati mici, timp de 5-10 minute, nu toata odata, ci
pe portiuni. Daca substanta de pulverizat depaseste 5g, dupa triturarea in mojar se indica, pentru
ornogenizarea particulelor, cernerea prin sitele VIII sau IX. Substantele elastice sau volatile:
acid boric, acid salicilic, camfor, mentol, se pulverizeaza prin intermediul unui lichid volatil:
alcool sau eter in porportie de 10 %. Alte substante ca: hidrocortizon, cloramfenicol se
pulverizeaza tot cu mediu lichid : apa (sau parafina lichida in cazul cloramfenicolului).
Pentru substantele solide insolubile hidrofobe care au tendinta de flotare, datorita aerului
adsorbit la suprafata particulelor in urma pulverizarii, cum este cazul la: barbiturice, sulfamide,
sulf, anestezina, hormoni steroizi, antibiotice insolubile, salol, salicilat bazic de bismut, carbune,

20
fenacetina, pentru o dispersare uniforma se indica adaugarea unui agent umectant 0,5-1 g%
pentru 1 g substanta insolubila, ca : alcool, glicerol, surfactanti care scad tensiunea interfaciala
solid/lichid.
Astfel se pot alege doua metode de preparare :
A. substanta pulverizata se tritureaza direct cu vehiculul (apa, solutii hidroalcoolice, glicerol,
alcool etc.); in acest caz, particulele defloculate sunt suspendate individual, ele
sedimenteaza lent, dupa marime si in timp sedimentul format se poate cimenta. Se
obtine un sistem dispers defloculat in vehicul newtonian ; aceasta metoda se utilizeaza
destul de rar.
B. a doua metoda cuprinde trei variante, care au in comun etapa preliminara de dispersare a
particulelor solide pulverizate si umectate in mediul lichid pentru a obtine o dispersie
uniforma de particule defloculate :
 prima metoda consta in suspendarea particulelor defloculate
(pulverizate si umectate) intr-un vehicul structural ; pe aceasta cale se obtin particule individuale,
care sedimenteaza lent, dar rareori sunt complet suspendate. Se obtine un sistem dispers
defloculat in vehicul nenewtonian structural. Aceasta cale se utilizeaza pentru suspensiile orale,
topice, oftalmice (in farmacie si industrie) si intectabile (in industrie). Este metoda frecvent folosita.
Practic, se procedeaza astfel: substanta medicamentoasa se pulverizeaza, se aduga agentul umectant,
apoi agentul de dispersie (viscozifiant structural) si in final vehiculul, in portiuni mici,
omogenizand continuu. Suspensia se transfera in recipientul de conditionare primara si se
compleleaza cu vehicul la masa prevazula (m/m).
 in aceasta metoda, peste substanta pulverizata umectata si suspendata
intr-o portiune de vehicul (se obtin particule defloculate) se adauga un agent floculant pentru a
produce o suspensie floculata ca produs final. Se obtine un sistem dispers floculat in vehicul
newtonian. Aceasta cale nu este frecvent ulilizata in practica, deoarece flocoanele
sedimenteaza rapid si se formeaza un sediment clar.
 in mod obisnuit, la suspensia floculata (metoda anterioara)se adauga si
un agent de suspensie cu proprietati de vehicul structural. Particulele floculate sunt astfel mai
bine suspendate decat particulele defloculate in vehiculul structural (metoda 1), adesea
neconducand la o separate notabila, avand un sediment foarte mare. Dupa agitare, suspensia
devine fluida si poate fi usor turnata din recipient, iar dupa utilizare, revine la structura
initiala, viscoasa, intarziind daca nu chiar prevenind sedimentarea particulelor floculate.
Aceasta cale combina particulele floculate si vehiculul structural si este mult utilizata pentru
suspensiile orale, pe piele si pe mucoase (cu exceptia caii oftalmice).
Metodele 1 si 3 sunt utilizate in farmacie si in industrie. Solutia apoasa a agentului de
dispersie - vehiculul structural se va prepara anerior, cu 24 ore, inainte de ulilizare.
In general, in suspensiile de uz extern, ce contin peste 20% substante insolubile, nu se mai
adauga agenti de suspensie si uneori nici agenti de umectare.
Alternativ, agentul de suspensie (in general solid) poate fi triturat in mojar cu substanta
medicamentoasa insolubila pulverizata si apoi se adauga cantitatea de agent umectani: alcool,
glicerol si, in final, se adauga o cantitate de vehicul, se omogenizeaza.
Amestecul se transfera in recipientul de conditionare primara si se completeaza la masa
prescrisa cu vehicul (m/m).
Alte componente solubile asociate pot fi dizolvate intr-o portiune de vehicul care este
adaugat in final. Natura si cantitatea agentilor : umectant si de suspensie (viscozifiant) folositi
se vor mentiona pe reteta.
Recipientul de conditionare primara este ales cu o capacitate mai mare decat volumul de
suspensie, pentru a permite agitarea si redispersarea fazei solide sedimentate. Se aplica dopul
(capac si subcapac) si eticheta cu mentiunea: « A se agita inainte de intrebuintare ! », iar
acolo unde este cazul se va inscrie si termenul de valabilitale (suspensiile cu antibiotice).
21
Suspensiile magistrale au o perioada de valabililale relaliv scurta si trebuie sa se prepare
la cerere, pe baza retetei prescrise de medic.
In final, se controleaza aspectul suspensiei si al recipientului de conditionare. In farmacie,
suspensile se pastreaza in recipiente bine inchise, ferite de lumina, la loc racoros (la o
temperatura de 8-15 °C); cele cu antibiotice la +4 °C (in frigider).
Metoda de dispersare este procedeul eel mai important de preparare a suspensiilor.
Procesul de dispersare apare ca rezultat al reducerii marimii particulelor prin pulverizarea
substantei medicamentoase solide, insolubile .
Metode de precipitare - suspensiile se pot prepara si prin divizarea substantei
medicamentoase printr-o a doua metoda care consta in suspendarea ei prin precipitarea
solidului insolubil in particule fine intr-un mediu lichid.
Se utilizeaza trei metode de preparare :
 precipitarea substantei medicamentoase din solventii organici.
Substantele medicamentoase insolubile in apa se dizolva initial in solvent organici miscibili cu
apa ca: alcool, glicerol, propilenglicol, polietilenglicoli lichizi, dupa care se adauga vehiculul
apos ce contine si agentul de suspensie. In practica se asociaza frecvent solutii alcoolice sau
hidroalcoolice cu solutii apoase. Prin diluarea alcoolului se produce separarea din solutie a
substantei insolubile in apa, de exemplu, camfor, mentol etc. In diferile retete magistrale,
fenomenul de precipitare se intalneste si la amestecarea unor solutii extractive alcoolice (tincturi,
extracte fluide), cu solutii apoase, cand se obtine un precipitat foarte fin.
 precipitarea substantei prin reactie de schimb dublu
Aceasta metoda este foarte putin utilizata in practica farmaceutica, deoarece implica factori
chimici. In industrie, aceasta metoda se utilizeaza pentru obtinerea gelului de
hidroxid de aluminiu, prin reactia dintre carbonatul de sodiu si alaun de amoniu.
 precipitarea substantei prin modificarea pH-ului
mediului de dispersie : metoda se aplica pentru substante a caror solubilitate
este dependenta de pH. Se utilizeaza in industrie pentru fabricarea unor
suspensii injectabile defloculale de estradiol, ACTH, insulina retard.

PREPARAREA EX TEMPORE DE SUSPENSII LICHIDE DIN FORME FARMACEUTICE


INDUSTRIALE SOLIDE
Medicamentele industriale fabricate in forma solida de comprimate, granule si capsule nu
pot fi prescrise pentru unii pacienti.
Uneori este necesar ca in absenta unui produs industrial lichid sa se prepare ,,ex tempore"
formulari lichide folosind medicamenle industriale solide, din d i f e r i t e cauze:
 imposibilitatea pacientului de a ingera forma solida, copii sub 3 ani si persoanele in
varsta;
 sau pentru a prepara un produs pentru diferite cai de administrare (colire, picaturi
pentru nas sau ureche etc . tip suspensie).
Daca este necesar sa se prepare o suspensie lichida din comprimate sau capsule, aceasla
forma farmaceutica se va obtine daca substanta medicamentoasa continuta de aceste produse este
insolubila in apa. Prepararea suspensiei implica sfaramarea comprimatelor sau deschiderea
capsulelor si utilizarea continutului lor, suspensia va contine impreuna cu cantitatea de
substanta medicamentoasa si substante auxiliare, care nu sunt toate inscrise pe eticheta
produselor.
Substantele auxiliare insolubile pot include agenti: dezagreganti, lubrifianti, aglutinanti,
diluanti, coloranti, de acoperire etc. Este preferabil sa se utilizeze comprimate care nu sunt
acoperite sau, daca sunt, sa prezinte un invelis. solubil in apa.

22
Comprimatele sau continutul capsulelor se pulverizeaza fin in mojar si se umecteaza cu o
cantitate mica de glicerol sau de vehicul. Se poate adauga si un agent de dispersie (viscozifiant) ca
: tragacanta, guma arabica, alginat de sodiu, ca pulbere sau ca mucilagii. In cazul unei suspensii
orale se utilizeaza un vehicul apos aromatizant si edulcorat.
Suspensiile pentru copii trebuie sa fie simple si sa nu contina adjuvanti, pentru cateva zile cat
sunt utilizate.
Pentru a se asigura stabilitatea suspensiei, trebuie sa se utilizeze recipiente bine inchise,
rezistente la lumina si sa fie pastrate de catre pacient in frigider( 4 °C).
Pacientul trebuie sa respecte indicatiile de a agita suspensia de fiecare data, inainte de
intrebuintare.
Daca substanta medicamentoasa din capsule sau comprimate nu este stabila in vehiculul apos
si hidrolizeaza este necesara prepararea suspensiei astfel: comprimatele sunt sfaramate si divizate
in doze exacte; in capsule de hartie ; pacientul va introduce cate o doza intr-un flacon de sticla sau
pahar, va adauga cantitatea de apa sau alt lichid potrivit, va agita suspensia si o va administra
imediat.
Pentru prepararea unei suspensii din comprimate se indica urmatoarele vehicule, care se
tritureaza cu comprimatele pulverizate:
 metilceluloza 20-0,75 g, nipagin 0,10 g, propilenglicol 2 ml, apa 60 g si sirop la 100 ml;
 glicerol 10 ml si sirop simplu la 120 ml.
Aceste vehicule pot mentine suspensia stabila timp de 14 zile. Astfel de vehicule se
utilizeaza pentru suspensii preparate din comprimate de: prednison, diazepam, ketoconazol,
rifadin, clorhidrat de propranolol, cimetidina, care sunt stabile chimic chiar 2 luni la
temperatura camerei si 4 luni la frigider( 4°C).

SUSPENSII LICHIDE ,,EX TEMPORAE" PREPARATE DIN SUSPENSII SOLIDE


INDUSTRIALE (PRODUSE RECONSTITUIBILE)
Industria de medicamente fabrica si suspensii solide sub forma de: pulberi, granule,
comprimate, asocieri de pulberi cu granule, in special pentru substantele medicamentoase
insolubile si instabile in mediu apos ca: antibotice si sulfamide, conditionate in recipiente cu
volum mai mare, care necesita adaugarea apei sau a unui vehicul adecvat, pana la semnul indicat pe
flacon, pentru reconstituirea suspensiei.
Aceasta operatie poate fi efectuata in farmacie inainte de a elibera suspensia pacientului sau
chiar de catre pacient, la domiciliu.
In aceste suspensii, folosirea agentilor floculanti este mai putin frecvent intrebuintata, dar
prin procesul de fabricare, produsul industrial contine, pe langa substanta medicamentoasa si
substante auxiliare: modificatori de pH, agenti de suspensie, umectanti, conservanti, edulcoranti,
coloranti, aromatizanti.
Suspensiile reconstituite de farmacist sau de catre pacient au de obicei o perioada de
valabilitate scurta, maximum 14 zile.

PREPARAREA SUSPENSIILOR IN INDUSTRIE


Productia industriala si marketingul suspensiilor cuprind urmatoarele etape:
 achizitionarea materiilor prime, a articolelor de conditonare si depozitarea;
 fabricare si conditionare ;
 controlul calitatii produsului finit;

23
 expeditia produselor din fabrica;
 depozitare;
 distributie;
 controlurile corespunzatoare.
Fabricarea suspensiilor ca forme lichide se preteaza la un proces tehnolgic automat si
computerizat; se respecta regulile generate din FR X, din ghidul national: Buna practica de
fabricatie, G.M.P., fisa de fabricate inclusa in dosarul fiecarui produs industrial. Suspensiile se
fabrica in cantitati mari, divizate in loturi (sarje) de fabricatie.

Spatii de productie :pentru suspensii sunt necesare aceleasi spatii de productie ca si pentru alte
forme lichide; acestea cuprind in mare compartimentele de :depozitare, fabricare si conditionare,
ambalare, expeditie.

Echipament de productie, recipiente si ambalaje


Pentru repartizarea suspensiilor se utilizeaza:
 recipiente de sticla incolore sau colorate in brun;
 recipiente din plastomeri transparente sau opace;
 tuburi din metal(aluminiu);
 tuburi din plastomer opac;
 sasete din hartie (unidoze);
 plicuri din hartie simpla sau asociata cu plastomeri(unidoze);
 pentru picaluri pentru ochi, nas, ureche : recipiente din sticla sau plastomer, de capacitate
mica, prevazute cu sistem de picurare;
 pentru uz parenteral: fiole sau flacoane din sticla de tip I (neutra, borosilicat), sliconate in
interior .

FAZELE PROCESULUI TEHNOLOGIC


In industrie se fabrica urmatoarele tipuri de suspensii:
 suspensii fluide;
 suspensii solide (uscate sau reconstituibile);
 suspensii cu eliberare sustinuta;
 suspensii semisolide (paste de dinti).
Suspensii fluide - reprezinta cea mai mare parte din suspensiile fabricate prin cele doua
metode : de dispersare a substantei medicamentoase sau de precipiare.
Metoda de dispersare - cea mai frecvent utilizata pentru suspensiile orale si topice este
metoda de dispersare a substantelor medicamentoase aduse sub forma de particule foarte fine in
vehicul, printr-o pulverizare prealabila; pentru suspensiile intectabile si oftalmice, se prefera
metodele de precipitare controlata a substantelor medicamentoase. Si in industrie se recurge la
una din cele trei metode de obtinere a suspensiilor defloculate sau floculate, determinate de
proprietatile substantei medicamentoase, cat si calea de administrare :
 suspensii defloculate in vehicul structural (nenewtonian);
 suspensii floculate in vehicul newtonian;
 suspensii floculate in vehicul structural (nenewtonian).
Toate aceste trei metode impun dispersarea uniforma a particulelor defloculate intr-un vehicul
adecvat.

24
In general, se prefera cea de a treia cale, a unei floculari controlate in vehicul structural, pentru
suspensiile orale si topice (piele si mucoase).
Pentru fabricarea unei astfel de suspensii sunt necesare urmatoarele faze:
 livrarea materiilor prime;
 cantarirea sau masurarea materiilor prime ;
 pulverizarea substantelor;
 umectarea particulelor pulverizate ;
 prepararea anterioara a vehiculului structural si adaugarea lui peste faza solida
insolubila de substanta pulverizata si amestecarea;
 adaugarea altor adtuvanti in formulare si omogenizarea amestecului;
 dezaerarea si complelarea cu vehicul la masa finala (m/m, m/v);
 omogenizarea finala a suspensiei;
 stocarea intermediara ; control de calitate ;
 transferul si repartizarea in recipiente ; inchidere ;
 ambalarea recipientelor;
Pulverizarea substantelor medicamentoase : operatia de pulverizare se poate efectua prin
unul din cele doua procedee : metode mecanice sau chimice (prin precipitare).
Melode de pulverizare mecanice - sunt numite si metode de dispersare si fac apel la diferite
aparate de pulverizare; pulverizarea se efectueaza in mediu uscat sau in mediu lichid.
Metodele de pulverizare includ diferite procedee de producere a particulelor mici, uniforme :
 micropulverizarea in stare solida;
 impact sau lovire ;
 frecare;
 combinarea metodelor de impact si frecare.
 micropulverizarea in stare lichida;
 uscarea prin atomizare (spray);
 micropulverizarea cu energie fluida (micronizare).
Aceste metode fac apel la: mori cu ciocane, cu bile, mori cu valturi etc., ce functioneaza cu
viteza mare de lovire sau frecare a materialului realizand o pulverizare fina ; unele dispozitive
sunt prevazute cu site, care produc separarea particulelor pe dimensiuni.
Micropulverizarea in mediu lichid - se efectueaza cu ajutorul morilor cu bile din sticla; in
dispozitiv sunt introduse impreuna: produsul solid, lichidul si bilele. In acest caz se va tine seama de
capacitatea aparatului, dimensiunea bilelor, cantitatea de produs solid cantitatea de lichid, densitatea
diferitelor elemente, viteza de rotatie si durata operatiei.
Prin tehnica uscarii prin atomizare (uscare prin nebulizare sau spray) se obtine o pulbere fina cu
o curgere libera.
In timpul prepararii suspensiilor este adesea indispensabil sa nu se recurga la omogenizatoare :
mori coloidale omogenizatoare cu filiere, cu ultrasunete etc.
Umectarea particulelor de substanta pulverizata este necesara in cazul substantelor insolubile
hidrofobe, pentru a infringe fortele de atractie dintre particulele pulberii, datorate energiei
superficiale libere mari, rezultate in uma pulverizarii avansate (micropulverizarii).
Umectarea se efectueaza in general cu o cantitate minima de surfactant anionic sau
neionic. Se poate utiliza si o solutie concentrata a uni agent surfactant in vehiculul cu care se va
prepara suspensia. De asemenea, pentru umectare, se mai pot utiliza alcoolul, glicerolul, care
disperseaza particulele si faciliteaza pene-trarea vehiculului in interiorul masei de pulbere.

25
O alta metoda prevede ca substanta medicamentoasa sa fie dispersata prin adaugare de apa, sub
agitare usoara sau cu amestec de apa-glicerol care contine si agentul umectant.
Prepararea vehiculului structural si adaugarea lui peste substanta pulverizata
Pentru prepararea suspensiilor se utilizeaza ca vehicul apa, glicerina, alcoolul, singure sau in
amestec, uleiurile vegetale etc. In cazul majoritatii suspensiilor se folosesc vehicule structurate,
pentru a obtine suspensii floculate. Vehiculele structurate se vor prepara, in general cu 24 ore
inaintea prepararii suspensiei, pentru a da posibilitatea structurarii retelei macromoleculare.
Vehiculele structurate sunt solutii coloidale apoase de agenti viscozifianti: hidrocoloizi,
gume, argile, singure sau in amestec.
O buna dispersie se realizeaza prin utilizarea de mixere cu forfecare inalta sau cu ejector:
 amestecator cu forfecare inalta:
 mixer cu ejector:
Dupa prepararea vehiculului, acesta este lasat in repaus, de obicei 12-24 ore pentru structurare,
apoi este adaugat peste substanta sau substantele medicamentoase.
In cazul unor substante puternic hidrofobe, umectarea poate fi facilitata prin amestecarea sub
presiune redusa, procedeu care are avantatul de a produce dezaerarea suspensiei si amelioreaza
aspectul.
Adaugarea altor adjuvanti de formulare si omogenizarea amestecului - in amestec se pot
adauga celelalte componente asociate: antioxidanti, chelatanti, conservanti, coloranti, parfumuri,
fie direct in vehicul, fie printr-o dizolvare prealabila, intr-un cosolvent adecvat.
In general, conservantii din grupa parabenilor, parfumurile si antioxidantii necesita o dizolvare
prealabila intr-un solvent ca : alcool, propilenglicol, inainte de a fi introdusa in mediul apos.
Omogenizarea finala va asigura dispersia completa a substantelor in suspensie si va conduce
la un produs adecvat.
Dezaerarea si completarea la volumul final - datorita agitarii, suspensia include o cantitate
mare de aer, care va avea o influenta negativa asupra produsului final, ca si in cazul emulsiilor: va
afecta culoarea, densitatea, volumul final, proprietatile reologice, dozarea substantei active, cat si
stabilitatea fizico-chimica, in timpul depozitarii. De aceea, pentru eliminarea aerului inchis, in
suspensie, in aceasta etapa este necesar sa se aplice vidul. Se completeaza cu vehicul la masa
prevazuta (m/m, m/v).
Omogenizarea finala a suspensiei - suspensia necesita o ultima omogenizare.
Echipamentul de productie trebuie sa aiba capacitatea de a amesteca materialul viscos, dar o
agitare excesiva produce incalzirea si poate hidroliza agentul polimeric, de suspensie. De cele mai
multe ori, suspensia completa este trecuta prin moara coloidala - sau prin omogenizator pentru
a sfarama agregatele de particule si a asigura o amestecare adecvata produsului final.
Stocarea intermediara; controlul de calitate - din containerele de fabricare, suspensia este
transferata in containere de stocare, prevazute cu rotile si capac in vederea umplerii recipientelor.
Depozitarea are loc la temperatura camerei, pentru cateva ore. In acest timp se efectueaza o serie
de controale ca: pH, densitatea, marimea particulei, aspectul etc., pentru a garanta calitatea
suspensiei
Transferul si repartizarea suspensiei in recipiente; inchiderea - suspensia este introdusa, cu
ajutorul pompelor pneumatice (aspiratoare) in palnia de dozare a masinii.
Exista trei categorii de echipamente de umplere a fluidelor:
 prin gravitatie;
 sub presiune;
 sub vid.
Tipul echipamentului de umplere care se alege va depinde de viscozitatea suspensiei. Produsele
mai vascoase sunt repartizate cu echipamente care lucreaza sub presiune sau cu vid, la volumul
prevazut. Produsele mai putin vascoase pot fi repartizate cu echipamente, prin gravitatie.
Selectarea recipientelor depinde de viscozitatea suspensiei. Produsele mai vascoase sunt
repartizate in flacoane, cu deschidere larga, prin cantarire individuala si aplicarea capacelor.

26
Dupa aceasta urmeaza ambalarea si aplicarea etichetei pe fiecare recipient (realizand si
marcarea). Recipientele sunt ambalate individual in cutii de carton pliate, inscriptionate specific
sau in grup, impreuna cu prospectul produsului. Recipientele vor fi insotite de o lingurita
dozatoare, cu o capacitate de 5 ml, o mensura gradata in ml sau alte tipuri de masura, in capacul
flaconului. In plus, se aplica eticheta cu mentiunea: ,,A se agita inainte de intrebuintare ! " sau
dupa caz : ,,Nu se aplica pe pielea lezata ! ".
Produsele sunt grupate in pachete si ambalate in hirtie, pe care se aplica eticheta.
Metode de precipitare - in aceste metode, divizarea substantei medicamentoase se efectueaza
prin precipitarea solidului in particule fine intr-un mediu lichid. Toate reactiile de precipitare se
pot utiliza, dar pentru a obtine particule de finetea si forma cristalina determinata se va opera in
conditii definite riguros de: agitare, concentratie, temperatura si timp.
Se va urmari o cristalizare controlata : se poate prepara o solutie suprasaturata, care se va raci
rapid sub agitare; aceasta cauzeaza formarea de multi nuclei si multe cristale.
Parametrii cei mai importanti care trebuie sa fie urmariti, pentru a obtine particule microfine
sunt :
 concentratia solutiilor care se amesteca si gradul de saturare;
 alegerea solventului adecvat;
 temperatura de cristalizare ;
 prezenta germenilor de cristalizare.
Cele trei metode principale de precipitare sunt :
1. Precipitarea din solventi organici - aceasta metoda este frecvent utilizata in industria de
medicamente pentru a obtine substante insolubile, care vor fi formulate ca suspensii intectabile si
oftalmice.
Solventi organici utilizati frecvent sunt: alcool, metanol, propilenglicol, polietilenglicol.
In aceasta metoda, factorul important este marimea particulei - daca este o forma polimorfa sau
se obtine un cristal hidratat.
2. Precipitarea prin modificarea pH-ului mediului de dispersie - este una din cele mai rapide
metode, care se aplica pentru prepararea industriala a suspensiilor intectabile cu substante
medicamentoase a caror solubilitate depinde de valoarea pH-ului(suspensia intectabild de
insulina, de stradiol, suspenia ACTH
3.Cea de a treia metoda de precipitare prin reactia de descompunere dubla nu se utilizeaza
decat in industria chimica, pentru fabricarea de substante medicamentoase.
Suspensii solide - aceste forme farmaceutice mai sunt numite si suspenii uscate sau suspensii
reconstituibile. Sunt produse orale, fabricate in Industrie sub forma de : pulberi, granule, asocieri
de pulberi cu granule si mai rar comprimate.
Sunt destinate a fi transformate intr-o suspensie lichida ,,ex tempore" de catre farmacist,
imediat inainte de eliberare pacientului sau chiar de catre pacient, prin adaugarea unei cantitati
adecvate de apa sau un vehicul apos aromatizat.
Formularea ca produse solide este determinata de instabilitatea fizico-chimica a substantei
medicamentoase insolubile in vehiculul lichid, apos. Astfel se evita incompatibilitatile intre
componentele asociate; modificarea viscozitatii suspensiei, posibila crestere a solubilitatii
substantei medicamentoase datorita schimbarii de pH, transformarea formei polimorfe sau
fenomenul de cregtere a cristalelor.
Acest tip de suspensii este utilizat mai ales in formularea de forme administrate in medicatia
pediatrica sau persoane in varsta. In general, contin antibiotice, sulfamide etc. si diferite substante
auxiliare ca agenti: umectanti, de suspensie, aromatizanti, edulcoranti si coloranti, care cresc
complianta (acceptarea) pacientului.
In general, in suspensiile solide se utilizeaza mai putine componete decat in cazul
suspensiilor conventional lichide :
 substante medicamentoase : antibiotice ca: cefalexin, etinilsuccinat de ertitromicina,

27
penicilina V potasica, ampicilina, amoxicilina, dicloxacilina, pivampicilina, kanamicina,
novobiocina, colistin, tetraciclina, sulfamide si alte chimioterapice. Cele mai multe
produse orale pediatrice sunt de tipul suspensiilor partial floculate cu ajutorul
polimerilor.
 substante auxiliare : se asociaza mai putine substante auxiliare ca in cazul suspensiilor
clasice lichide ; acestea au rolul de a asigura caracterele subictive, cat si stabilitatea
fizico-chimica si facilitatea de reconstituire a suspensiei lichde. Ele nu contin vehicul
lichid; acesta se adauga in momentul administrarii: apa sau un vehicul apos
aromatizat. De obicei se selecteaza un adjuvant care sa indeplineasca mai multe functii:
diluant, edulcorant si viscozifiant.
Cei mai importanti adjuvanti sunt :
 Agenti de umectare - pentru umectarea substantelor hidrofobe se adauga surfactanti;
 Agenti de suspensie - se vor utiliza agenti de viscozitate care sa se dizolve usor, in apa
la rece, sa nu necesite timp lung de hidratare sau temperatura ridicata si sa formeze
rapid o suspensie omogena.Se utilizeaza: guma arabica, carboximetilceluloza sodica,
alginati, carrageenani, aerosil, tragacanta, guma xantan ;
 Edulcoranti - au acelasi rol ca si in suspensiile lichide, de a corecta gustul amar
neplacut, cat si cel sarat sau metalic, dat de agentii de suspensie din clasa
argilelor.Din punct de vedere tehnologic, pentru suspensiile solide se recomanda:
manitol, sorbitol, dextroza, aspartam, zaharina ;
 Aromatizanti - se folosesc arome naturale sau esente artificiale, care sunt indicate si in
formle lichide ;
 Coloranti - aceste substante auxiliare sunt selectate in functie de aromatizanti. Se
mai recomanda uneori sisteme tampon si conservanti ;
 Conservanti antimicrobieni - sunt indicati pentru a evita eventuala dezvoltare a
microorganismlor in formele solide multidoze si granule preparate pe cale umeda. Cei
mai folositi sunt: benzoatul de sodiu si propionatul de sodiu ;
 Agenti anticoagulanti - au rolul de a mari proprietatile de curgre a pulberilor si evita
formarea de aglomerate de particule, prin adsorbtia umiditatii; cel mai folosit este
silicagelul.
Suspensii cu eliberare sustinuta - fomularea de suspensii orale lichide cu capacitatea de
eliberare sustinuta a substantei medicamentoase are unele limite datorita dificultatii de mentinere
a stabilitatii particulelor cu eliberare sustinuta, cand sunt prezente in sistemul dispers.
Se utilizeaza aceleasi procedee ca in cazul fabricarii comprimatelor sau capsulelor cu
eliberare sustinuta (sfere acoperite, microcapsulare, substanta medicamentoasa impregnata in
matrita de ceara, rezine schimbatoare de ioni etc.).
In suspensia lichida, substanta medicamentoasa ramane adsorbita pe rezina, dar este eliberata
incet, prin procesul de schimb ionic, care are loc in tractul gastrointestinal. Un exemplu este
produsul hidrocodona – polistirex.
Paste de dinti - sunt denumite si paste dentifrice. Acestea sunt produse industriale sub
forma de suspensii viscoase, obtinute dintr-un amestec de pulberi insolubile in apa, in concentrate
de peste 25%, transformate intr-o pasta de consistenta moale.
Pastele de dinti fac parte din grupa sistemelor disperse eterogene, grosiere, cu diametrul
particulelor cuprins intre 0,1-100 µm.
Termenul de pasta provine din cuvantul neogrec pasta = pasta.
Denumirea de paste, data acestor suspensii concentrate care contin peste 25 % pulberi
insolubile este improprie, deoarece pastele fac parte din categoria unguentelor de tip suspensie, cu
un continut de peste 25% substante solide insolubile, au o consistenta mai mare decat unguentele
dermatologice si nu se topesc la temperatura corpului, ca acestea; ca excipienti au: vaselina,
lanolina, ceara si amestecul acestora.
Pastele de dinti se clasifica in trei grupe:

28
 liopaste - care retin o mare parte din mediul de dispersie ;
 xeropaste - paste uscate, concentrate;
 paste tixotrope - paste care-si micsoreaza viscozitatea(trec in sol) sub actiunea unei forte
(agitare, presare, ultrasunete) iar in stare de repaus revin la starea initiala.
Cele mai multe paste de dinti apartin industriei cosmetice si au in general un rol igienic si
profilactic, pentru prevenirea unor boli, dintre care foarte raspandite raman: cariile dentare si
parodontopatiile, dar se fabrica si paste de dinti medicinale (terapeutice), care contin diferite
substante medicamentoase.
O pasta de dinti contine un amestec bine echilibrat de agenti de curatire abrazivi solizi,
insolubili si diverse componente semisolide si lichide.
Se disting:
 paste de dinti traditionale, care nu pot fi fabricate decat sub forma opaca;
 paste de dinti moderne, pe baza de dioxid de siliciu, care pot fi geluri transparente si
translucide;
 paste de dinti cu o parte opaca si una transparenta;
 paste de dinti cu dungi colorate (trei sau patru culori).
Materiile prime care intra in compozitia pastelor de dinti medicinale sunt:
 substante medicamentoase :
 remineralizante si inhibitoare a cariilor:fluoruri ca amine fluorurate, fluorura de
sodiu, monofluorfosfat de sodiu;
 antimicrobiene:saruri de amoniu cuaternar,clorhexidina,clotrimazol;
 substante pentru indepartarea tartrului dentar:pirofosfat tetrasodic, EDTA disodic;
 substante pentru indepartarea halenei: mentol,azulene,eugenol, uleiuri volatile;
 astringente:clorura de zinc, lactat de aluminiu, aerosil,hidroxid de aluminiu;
 desensibilizante ale dintilor: clorura de strontiu, azotat de potasiu;
 enzime : lipaza, pepsina, pancreatina;
 substante auxiliare - acestea se adauga pentru transformarea amestecului de pulberi intr-o
pasta de consistenta corespunzatoare :
 agenti abrazivi: sunt pulberi insolubile care imprima actiunea de curatare si lustruire a
dintilor, sub influenta periei de dinti; trebuie sa fie dure pentru a desprinde placa
dentara si tartrul, dar sa nu zgarie smaltul dentar. Se utilizeaza o cantitate intre 20-
66% : carbonat de calciu, fosfat de calciu, pirofosfat de calciu, fosfat acid de calciu
secundar, silicati, aerosil, sident;
 agenti umectanti: au rolul de a evita uscarea pastei de dinti in timpul depozitarii, cat
si a facilita procesul tehnolgic. Se folosesc inproportie de 10-40% : sorbitol, glicerol,
propilenglicol, Lycasin 80;
 agenti viscozifianti: sunt macromolecule naturale sau de semisinteza, au rolul de a
aduce componentele lichide si solide in forma de pasta neteda, cu aspect lucios,
omogen, cu viscozitate adecvata; deci au rol de liant si de consistent; se utilizeaza
in proportie de 20% : guma arabica, tragacanta,pectine,alginat de sodiu,
metilceluloza, carboximetilceluloza sodica, carrageenani si un agent tixotrop - aerosil 2-
4% ;
 agenti spumanti - surfactanti in proportie de 0,5-2% : laurilsulfat de sodiu,
sapunuri, ricinoleati, sulforicinoleati, laurilsarcozinat de sodiu. Asigura spumarea
si curatirea dintilor.
 Edulcoranti – cele mai multe substante aromatizante sunt amare si necesita edulcoranti
sintetici pentru a le face suportabile in cavitatea bucala; se indica : zaharina 0,1%,
ciclamat de sodiu, dulcina;
 Aromatizanti - se folosesc uleiuri volatile 0,2-2% ; se are in vedere prevenirea iritarii
mucoasei bucale; ulei de menta, anason, sasafras si wintergreen; se utilizeaza si esente
sintetice : ananas, banane, portocale.

29
 Vehicule - pentru formarea pastei se adauga: apa, glicerol, apa-glicerol-sorbitol 10-20%.
Apa are si rol de solvent pentru sarurile solubile, diluant si pentru a scadea pretul de cost.
 Conservanti - in general, umectantii si edulcorantii sunt capabili sa opreasca inmultirea
microorganismelor, dar uzual se folosesc agenti conservanti ca: nipaestri, benzoat de
sodiu, acid benzoic, clorotimol, 0,05-0,2%.
 agenti de albire: perborat de sodiu, peroxid de magneziu, cu rol de albire a
emailului dentar.
 coloranti: pastele de dinti moderne pot contine coloranti in toata masa lor sau pot
avea dungi colorate. Se folosesc: albastru de metilen, solutii alcoolice de carmin,
neutralizate cu acid tartric, diferiti coloranti alimentari.
Deoarece sunt suspensii viscoase, pastele de dinti se fabrica dupa regulile generale ale
suspensiilor. Sunt utilizate trei procedee de fabricare :
 metoda de fabricare la rece;
 metoda de fabricare la cald;
 metoda fazelor lichide multiple ;

DEPOZITARE SI EXPEDITIE - produsele finite insotite de buletinul de analiza de la Laboratorul


de control al fabricii sunt transportate in depozitul central, in vederea expeditiei.
Depozitarea se efectueaza in compartimente uscate, ferit de lumina, la temperatura camerei sau
la loc racoros, +4 °C pentru suspensiile cu antibiotice. Variatiile de temperatura si mai ales
temperaturile ridicate pot produce modificari in stabilitatea suspensiilor.
Transportul produselor se efectueaza numai cu mijloace acoperite, in containere inchise,
prevazute cu mentiunea : FRAGIL!
Eliberarea suspensiilor pacientului se va face numai daca produsele se pot redispersa usor prin
agitare. In cazul cand suspensiile lichide prezinta sedimente cimentate, aderente, capacitate de
curgere modificata, nepermitand prelevarea corecta a dozelor, acestea se considera degradate si
nu se mai elibereaza din farmacie.

CONTROLUL SI CONSERVAREA SUSPENSIILOR


Suspensiile, ca toate formele farmaceutice, trebuie sa fie formulate, fabricate si conditionate
in asa fel incat sa le asigure calitatea, in relatie cu biodisponibilitatea, stabilitatea fizico-chimica
si absenta contaminarii microbiene.
Aceste calitati trebuie sa se pastreze pe toata perioda de valabilitate a produselor si sa fie
reproductibile de la un lot la altul. Controlul se efectueaza incepand cu materiile prime, in cursul
fabricarii si asupra produsului finit si are ca obiectiv sa asigure :
 calitatea produselor obtinute dupa fabricare si pana la perimare;
 reproductibilitatea loturilor.
Cei mai importanti parametri luati in considerarea in evaluarea calitatii
suspensiilor sunt :
 examenul caracterelor macroscopice:
 caractere vizuale;
 caractere olfactive;
 caractere tactile.
 examenul miroscopic si distributia granulometrica:
 marimea si forma particulelor solide;
 omogenitatea repartitiei substantelor medicamentoase solide;
 absenta unor particule anormale in suspensie sau a bulelor de aer.
 teste de stabilitate a suspensiilor :
 volumul de sedimentare;
 gradul de floculare;
 facilitatea de redispersare.

30
 analiza reologica;
 capacitatea de adeziune;
 pH-ul;
 densitatea specifica;
 suprafata ariei pulberii;
 studii microbiologice;
 sterilitatea;
 teste de inocuitate;
 masa totala de precipitat.
Unele teste si controale sunt indicate de farmacopee, altele sunt inscrise in
Normele interne ale produselor

31