Capitolul I

MACROECONOMIA.
ROLUL ECONOMIC AL STATULUI
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt problemele studiate de macroeconomie?

Pentru ca o problemă economică să devină macroeconomică este necesar să răspundă
la următoarele cerinţe1:
 să caracterizeze procesul de funcţionare a economiei naţionale în ansamblu;
 să afecteze interesele generale ale agenţilor economici dintr-o ţară;
 să antreneze măsuri concertate şi acţiuni convergente pentru influenţarea ei.
Principalele probleme macroeconomice sunt2:
1. asigurarea echilibrului dinamic dintre cererea agregată şi oferta agregată;
2. realizarea unei ocupări depline a resurselor de muncă;
3. asigurarea economiei naţionale cu monedă, în cantităţile şi structurile necesare
unei funcţionări normale a fluxurilor economice reale;
4. formularea şi realizarea în practică a obiectivelor de politică macroeconomică
concretizate în politica fiscală, politica monetară, bugetul de stat etc.;
5. asigurarea unei balanţe comerciale şi a unei balanţe de plăţi externe echilibrate;
6. diminuarea caracterului ciclic de evoluţie a economiei naţionale, în sensul
restrângerii perioadei de manifestare şi a intensităţii cu care se manifestă unele
fenomene de criză economică şi depresiune;
7. integrarea problemelor macroeconomice în strategii globale de creştere şi
dezvoltare.

2. Care sunt cauzele implicării statului în economie la nivel macroeconomic?

Domeniile predilecte în care se manifestă rolul economic al statului sunt:
- cheltuielile guvernamentale (generate de achiziţiile de bunuri şi servicii
făcute de către stat şi plăţile de transfer);
- sistemul de impozite şi taxe (prin care statul îşi asigură cea mai mare parte a
veniturilor bugetare);
- activitatea legislativă (prin care statul poate să impună restricţii în domeniul
producerii anumitor bunuri, să limiteze efectele nedorite rezultate din
anumite procese de producţie, să normeze preţurile unor bunuri şi servicii
etc.);
- sectorul public (statul poate să participe la activitatea economică şi în
calitate de întreprinzător).

3. În calitate de componentă a Teoriei generale a economiei, macroeconomia nu studiază:

1
Burja V., Burja C., Dănuleţiu D. – Economie politică, Editura ASTRA – Despărţământul” Timotei Cipariu”, Blaj,
2001, p.148
2
ASE – Economia politică, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p.309

1
 a) şomajul şi inflaţia;
b) creşterea economică;
c) pieţele financiare;
d) concurenţa perfectă.
4. Politica economică reprezintă:
a) ansamblul deciziilor autorităţii publice care nu influenţează microeconomia;
b) ansamblul deciziilor autorităţii publice menite să corecteze dezechilibrele;
c) ansamblul deciziilor autorităţilor guvernamentale şi monetare în vederea atingerii
unui echilibru cu ocupare deplină;
d) ansamblul deciziilor autorităţii publice menite să atingă echilibrul general în
economie şi să restaureze condiţiile concurenţei perfecte.
5. În economia de piaţă intervenţia statului în economie se poate realiza prin:
a) planificare centralizată;
b) politica fiscală;
c) stabilirea cursului valutar;
d) programare economică.
6. În ce situaţie poate să apară datoria publică?
a) când cresc exporturile;
b) când statul recurge la împrumuturi pentru a acoperi deficitul bugetar,
c) când se fac emisiuni suplimentare de monedă;
d) când rata şomajului este ridicată.
7. Dacă bugetul statului este în deficit atunci soldul său este finanţat prin:
a) impozite directe asupra societăţilor comerciale;
b) impozite directe asupra venitului;
c) impozite indirecte;
d) împrumuturi.
8. Într-o economie de piaţă, fiscalitatea are rolul:
a) de a redistribui veniturile între agenţii economici;
b) de a modifica tipul echilibrului general;
c) de a rambursa datoria publică;
d) a, b şi c.

2
 Capitolul II

INDICATORII MACROECONOMICI
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Precizaţi care sunt indicatorii macroeconomici şi arătaţi ce evidenţiază

fiecare.
În SCN, rezultatele activităţii economice se măsoară şi evidenţiază prin
intermediul următorilor indicatori macroeconomici: produsul intern brut şi
net, produsul naţional brut şi net, venit naţional.
Produsul Intern Brut (PIB)
Evidenţiază valoarea brută a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate într-o
perioadă determinată de timp (de regulă un an), de către toţi agenţii economici autohtoni şi
străini ce-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării.
Produsul Intern Net (PIN)
Evidenţiază valoarea netă a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate într-o
perioadă determinată de timp (de regulă un an), de către toţi agenţii economici autohtoni şi
străini ce-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării.
Produsul Naţional Brut (PNB)
Este dat de valoarea brută, de piaţă, a producţiei finale de bunuri şi servicii obţinute
în decursul unei perioade determinate de timp (de regulă un an) de către agenţii economici
autohtoni indiferent că-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul sau în afara
graniţelor ţării Produsul Naţional Net (PNN)
Evidenţiază valoarea netă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii
economici naţionali într-o perioadă determinată de timp, de regulă un an.
PNNpp = PNBpp – A
sau
PNNpp = PINpp + SVFSVAN
unde:
SVFSVAN - soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea, exprimat
în valoare adăugată netă.
Venitul naţional este expresia veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producţie
(salarii, rente, profituri, dobânzi etc.) datorită contribuţiei lor la crearea de bunuri şi
servicii.
2. Indicatorii macroeconomici pot releva rezultatele activităţii economice ale:
a) economiei mondiale;
b) agenţilor economici privaţi;
c) economiei naţionale;
d) statului.
3. Veniturile realizate de către cetăţenii români care lucrează legal în Ungaria se regăsesc în:
a) PIB al României şi PNB al Ungariei;

3
 b) PNB al României şi PIB al Ungariei;
c) numai în PIB al României;
d) numai în PIB al Ungariei.
4. în cazul în care P.I.B. nominal creşte:
a) PIB real creşte;
b) PIB real scade;
c) PIB real poate creşte, scade sau rămâne nemodificat;
d) PIB real nu se modifică.
5. La un PIB nominal de 20.000 mld. u.m. şi un deflator al acestuia egal cu 10, PIB real are
valoarea:
a) 200.000 mld. u.m.;
b) 10.000 mld. u.m.;
c) 2.000 mld. u.m.;
d) 5.000 mld. u.m.
6. Potrivit metodei utilizării finale, PIB nu cuprinde:
a) consumul privat al menajelor şi cel guvernamental;
b) investiţia brută;
c) consumul intermediar;
d) exportul net.
7. La o rată medie anuală a deflatorului de 4,9% şi a PIB nominal de 5,8%, rata de creştere a PIB
real a fost de:
a) 38%;
b) 1,1%;
c) 6,8%;
d) 2,1%.
8. Dacă o companie franceză are o filială în Germania, venitul rezultat din operaţiunile
desfăşurate în Germania de această companie este considerat:
a) PIB francez;
b) PNB francez şi PIB german;
c) PNB german şi PIB francez;
d) PNB german.

4
9. Pentru caracterizarea şi determinarea PIB nu trebuie să ţinem seama de:
a) valoarea vânzărilor intermediare;
b) valoarea finală a vânzărilor;
c) valoarea adăugată brută;
d) tranzacţiile finale înregistrate pe piaţă.

Capitolul III

CICLURILE ECONOMICE
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Cum se diferenţiază ciclurile economice după durata lor?

Un ciclu economic se caracterizează prin creşterea simultană a nivelului
majorităţii activităţilor economice, urmată de o scădere a acestor niveluri, după care
urmează faza de expansiune a ciclului următor. Prin urmare, ciclurile pot fi definite ca
fluctuaţii în jurul unor mărimi, care este o medie a creşterii economice într-o perioadă.
După durata lor, ciclurile se diferenţiază în trei mari tipuri, şi anume:
a) cicluri lungi sau macrocicluri, numite şi seculare, cu fluctuaţie pe o perioadă de 50-
60 de ani;
b) ciclurile propriu-zise, decenale, majore, cu periodicitate de la 4-5 ani până la 10-12
ani, caracterizate prin oscilaţii largi în activitatea de afaceri;
c) cicluri scurte sau minore, cu fluctuaţii de intensitate relativ moderată, în care
oscilaţiile sunt importante dar nu deosebit de severe, cu o periodicitate de la 6 luni la
3-4 ani.

2. Care din următoarele formulări reprezintă cauza fundamentală a ciclicităţii economice:

a) stagnări sau revirimente ale producţiei;
b) evoluţia eficienţei utilizării factorilor de producţie;
c) oscilaţiile gradului de ocupare a forţei de muncă;
d) mutaţiile pe piaţa factorilor de producţie.
3. Faza de prosperitate se caracterizează prin:
a) creşterea şomajului;
b) înmulţirea falimentelor;
c) nivel ridicat al producţiei, ocupării forţei de muncă, veniturilor, investiţiilor etc.
d) scăderea puterii de cumpărare a banilor.
4. Una din măsurile precizate mai jos poate fi aplicată în faza de recesiune:
a) majorarea ratei dobânzii;

5
 b) reducerea ratei dobânzii;
c) creşterea fiscalităţii;
d) scăderea masei monetare.
5. Politicile anticiclice, având ca obiectiv influenţarea cererii agregate, nu sunt reprezentate de:
a) politica monetară şi de credit;
b) politica fiscală;
c) politica efortului concentrat;
d) politica cheltuielilor publice.
6. În ansamblul fluctuaţiilor care se produc în economie, cele ciclice:
a) se reproduc cu o anumită regularitate;
b) se derulează pe parcursul unui an;
c) sunt întâmplătoare;
d) sunt sezoniere.
7. Care din măsurile anticiclice enumerate mai jos se impun în faza de recesiune:
a) majorarea masei monetare, reducerea cheltuielilor publice;
b) reducerea ratei dobânzii, sporirea volumului de credite şi a masei monetare;
c) sporirea fiscalităţii şi reducerea ratei dobânzii;
d) creşterea gradului de impozitare a veniturilor şi de taxare a consumului.
8. În faza de recesiune economică se înregistrează o tendinţă de creştere a următorilor indicatori:
a) volumul producţiei şi vânzărilor;
b) nivelul salariilor şi veniturilor în economie;
c) profiturile;
d) numărul de falimente şi şomeri.
9. Unul din indicatorii de mai jos cunoaşte o tendinţă de creştere în faza de înviorare:
a) rata şomajului;
b) rata inflaţiei;
c) numărul şomerilor;
d) gradul de ocupare a forţei de muncă.

6
 Capitolul IV
VENITUL, CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Explicaţi conceptele de venit personal, venit disponibil şi venit naţional.

Venitul personal exprimă veniturile curente ale persoanelor, provenite dintr-o
activitate, la care se adaugă transferurile de la guvern şi întreprinderi.
Venitul disponibil reprezintă parte a venitului personal din care s-au redus impozitele pe
venituri personale plătite administraţiei centrale şi locale.
Venitul disponibil evidenţiază veniturile menajelor ce pot fi folosite pentru satisfacerea
nevoilor personale şi cumpărarea de bunuri materiale şi servicii, plata dobânzilor, transferurilor
de venituri în străinătate etc., precum şi pentru economisire.
Venitul naţional reprezintă suma veniturilor personale la care se adaugă sau se scad
următoarele elemente: se adaugă profiturile obţinute de societăţile anonime, cotizaţiile pentru
asigurările sociale şi excedentele de salarii; din rezultatul obţinut se scad transferurile efectuate
de întreprinderi şi de stat, dobânzile la împrumuturile de consum şi dividendele.
Mărimea venitul naţional se determină prin mai multe metode – cea de producţie, cea de
repartiţie şi cea a utilizării finale.

2. Ce exprimă legea psihologică fundamentală formulată de J.M. Keynes?

Legea psihologică fundamentală formulată de J.M.Keynes, potrivit căreia, odată cu
creşterea sau reducerea venitului, oamenii tind să-şi mărească sau să-şi reducă
consumul, dar într-o proporţie mai mică comparativ cu modificarea venitului. Prin
urmare, la o creştere a venitului (V) are loc şi o creştere a consumului (C) dar într-
o măsură mai mică (V C), ceea ce determină creşterea volumului economiilor
băneşti. În consecinţă, înclinaţia marginală spre consum (c) calculată ca raport între
creşterea consumului (C) şi creşterea venitului (V), este o mărime pozitivă, dar
subunitară, care exprimă creşterea consumului la o creştere unitară a venitului.
C
c = ; 0< c >1
V

3. Cum se determină înclinaţia marginală spre consum? Dar înclinaţia marginală spre economii?

4. Care din relaţiile de mai jos nu sunt adevărate;

a) venitul = consum - economii;
b) venitul = consum + economii;
c) economiile = venit – consum;
d) venitul = consum + investiţii.
5. Care din relaţiile de mai jos sunt adevărate?

7
 a) c’ = s – 1;
b) c’+ s = 1;
c) c’ – s = 1;
d) c’ = 1 + s.
6. Una din relaţiile de mai jos nu este adevărată:
1
a) K = ;
1  c'
1
b) K = ;
s
c) K = s;
V
d) K = .
I
7. Raportul dintre creşterea consumului şi cea a venitului se numeşte:
a) rata consumului;
b) înclinaţia marginală spre consum şi ne arată importanţa
consumului pentru cel ce obţine un venit;
c) înclinaţia marginală spre consum, şi arată cu cât se modifică
consumul la modificarea cu o unitate a venitului;
d) înclinaţia marginală spre consum, şi ne arată cu cât s-a
modificat de la o perioadă la alta consumul unei persoane.
8. Multiplicatorul investiţiilor reprezintă raportul dintre:
a) o investiţie iniţială şi investiţia brută, generată de efectul de
antrenare;
b) creşterea venitului şi creşterea investiţiilor;
c) creşterea consumului şi sporirea investiţiilor;
d) creşterea investiţiilor şi creşterea venitului.
9. Atunci când rata dobânzii este mai mare decât rata profitului, incitaţia pentru investiţii:
a) este redusă;
b) este ridicată;
c) nu este influenţată;
d) devine nulă.
10. O sumă economisită devine investiţie atunci când:

8
 a) este folosită pentru procurarea unui autoturism necesar
confortului familiei;
b) este folosită pentru procurarea unui autoturism destinat
organizării unei activităţi de TAXI;
c) este folosită pentru cumpărarea unui autoturism care va fi făcut cadou unei
persoane care locuieşte într-o altă ţară;
d) este încredinţată unei alte persoane fizice pentru a fi păstrată.
11. Care dintre următoarele expresii constituie rata consumului?
a) raportul dintre creşterea venitului şi creşterea consumului;
b) raportul dintre creşterea consumului şi creşterea venitului;
c) raportul dintre consum şi venit;
d) raportul dintre venit şi consum.
12. Creşterea cheltuielilor pentru consum este determinată de unul dintre factorii de mai jos:
a) nevoia de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) creşterea impozitelor şi taxelor în economie;
c) creşterea veniturilor;
d) dorinţa de a duce o viaţă lipsită de griji.
13. Unul din factorii de mai jos determină creşterea cheltuielilor pentru consum:
a) creşterea fiscalităţii;
b) creşterea ratei dobânzii la valorile economisite;
c) creşterea salariilor;
d) creşterea rezervelor pentru situaţii neprevăzute ce pot apărea
în viitor.

9
 Capitolul V
PIAŢA MUNCII. OCUPAREA ŞI ŞOMAJUL
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce reprezintă cererea de muncă? Dar oferta de muncă?

Nevoia de muncă salariată ce se formează la un moment dat sau într-o perioadă
determinată de timp într-o economie reprezintă cererea de muncă.
Oferta de muncă reprezintă potenţialul de muncă disponibil la un moment dat într-
o economie.
2. Definiţi piaţa muncii?
Piaţa muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a forţei de muncă
ce au loc într-un spaţiu economic; ea relevă întâlnirea cererii cu oferta de muncă şi
stabilirea pe această bază a condiţiilor de angajare, negocierea şi fixarea salariilor
în funcţie de performanţele muncitorilor, realizarea mobilităţii salariilor şi forţei de
muncă pe locuri de muncă, firme, zone etc.

3. Expuneţi pe scurt principalele trăsături ale pieţei muncii. Trăsăturile pieţei muncii3:
1. este o piaţă derivată, primind influenţe venite de pe celelalte pieţe (piaţa
bunurilor, piaţa factorilor de producţie) şi generând totodată efecte ce se
regăsesc în toate sectoarele vieţii economico-sociale;
2. reflectă legăturile reciproce dintre realităţile demografice (care determină
oferta de muncă) şi cele ale dezvoltării economico-sociale (care generează
cererea de muncă);
3. presupune negocierea permanentă între purtătorii cererii şi cei ai ofertei de
muncă, sub aspect cantitativ, calitativ şi structural;
4. este reglementată în cel mai înalt grad. Această trăsătură derivă din
necesitatea de a asigura protecţia salariatului, de a controla competiţia loială
prin intermediul sindicatelor, de a permite gruparea întreprinzătorilor care
angajează forţă de muncă;
5. este o piaţă cu concurenţă imperfectă, fie de monopol, fie de oligopol, în
funcţie de modul de constituire şi organizare a cererii şi ofertei de muncă de
către patronate şi sindicate;
6. reflectă modul în care se asigură resursele de muncă pe ramuri, sectoare,
profesii şi niveluri de calificare;
7. segmentarea. Este o piaţă eterogenă, delimitându-se mai multe segmente, pe
genuri de activitate, zone geografice, profesii, niveluri de calificare, sexe,
vârste etc. Din acest punct de vedere, adepţii teoriei segmentării pieţei muncii
delimitează o piaţă primară a muncii – caracterizată printr-o mare stabilitate

3
ASE – Economie, ediţia a V-a, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 284 - 285

10
 a locului de muncă, salarii ridicate şi în creştere, prezenţa scării ierarhice,
utilizarea tehnologiilor relativ avansate, prezenţa sindicatelor puternice şi
eficiente – şi o piaţă secundară – caracterizată prin locuri de muncă nesigure,
fluctuaţie ridicată a personalului, utilizarea unor tehnologii rudimentare, lipsa
posibilităţilor de promovare, sindicate inexistente sau slabe.

3. Definiţi şomajul şi arătaţi care sunt tipurile de şomaj în funcţie de cauzele care îl
generează.
Şomajul evidenţiază o stare de dezechilibru pe piaţa muncii caracterizată printr-un
excedent al ofertei de muncă în raport cu cererea de muncă.
Dacă avem în vedere cauzele care stau la baza generării şi amplificării şomajului, distingem:
- şomaj ciclic, care la rândul său poate fi şomaj conjunctural (dat de alternanţa
perioadelor de prosperitate cu cele de recesiune) şi şomaj sezonier;
- şomaj structural, datorat schimbărilor ce au loc în structura economică, teritorială,
socială a economiei;
- şomaj tehnologic, generat de înlocuirea vechilor tehnologii cu altele noi, performante
şi prin restrângerea locurilor de muncă prin reorganizarea întreprinderilor;
- şomaj tehnic, determinat de întreruperile ce apar în procesul de producţie: greve,
defecţiuni ale unor maşini şi utilaje etc.;

5. Care sunt indicatorii şomajului? Indiferent de forma pe care o îmbracă şomajul, în

analiza şi caracterizarea acestuia se iau în considerare următorii indicatori:
- nivelul şomajului – poate fi exprimat în mărime absolută prin numărul şomerilor, iar
relativ prin rata şomajului;
- durata şomajului – dată de intervalul de timp scurs între momentul pierderii locului
de muncă şi reluarea activităţii;
- structura şomajului – evidenţiată pe categorii de vârstă, sex, profesii, nivel de
calificare, ramură de activitate etc.;
- intensitatea şomajului – din acest punct de vedere distingem: şomaj total (atunci
când are loc pierderea locului de muncă), şomaj parţial (generat de diminuarea
duratei de muncă) şi şomaj deghizat (dat de angajarea în firme a unui număr de
salariaţi superior celui necesar).

6. Arătaţi care sunt efectele (costurile) şomajului.

La nivel de economie şi societate, costurile şomajului sunt reprezentate de :
- subutilizarea factorului muncă, ceea ce se repercutează negativ asupra volumului
producţiei, rezultând o scădere a veniturilor (salarii, profituri) şi, pe cale de
consecinţă, o scădere a consumului şi a investiţiilor;
- scăderea generală a veniturilor reduce încasările la bugetul de stat (reducerea
impozitelor pe venituri, a TVA-ului, accizelor etc) generând o diminuare a
cheltuielilor publice;
creşterea cheltuielilor statului pentru funcţionarea oficiilor de plasare, plata indemnizaţiilor de
şomaj, alte cheltuieli sociale legate de calificarea, reconversia profesională a şomerilor etc
8. Daţi exemple de măsuri de politică pasivă de ocupare.

11
 Politicile pasive de ocupare ţin seama de faptul că nivelul ocupării este
determinat de condiţiile generale din economie şi pun accentul pe protecţia
şomerilor, îndeosebi prin indemnizaţia de şomaj şi pe convingerea unor
persoane active să se retragă de pe piaţa muncii. Dintre măsurile de politică
pasivă de ocupare relevăm pe cele mai semnificative:
- reducerea duratei muncii;
- diminuarea vârstei de pensionare;
- creşterea perioadei de şcolarizare obligatorie;
- sporirea numărului locurilor de muncă cu program zilnic redus şi atipic;
- descurajarea activităţilor salariale feminine;
- restricţionarea sau interzicerea imigrărilor etc.

9. Care sunt principalele măsurile de politică activă de ocupare?

Politicile active de ocupare sunt acelea ce presupun un ansamblu de măsuri,
metode, procedee şi instrumente cu ajutorul cărora se urmăreşte sporirea
nivelului ocupării.
Acest ansamblu cuprinde măsuri menite să favorizeze accentuarea mobilităţii populaţiei
active, precum şi crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii. Dintre măsurile de politică
activă de ocupare cele mai relevante sunt:
A. Măsuri care se adresează cererii de forţă de muncă: instruire antreprenorială, centre de
consultanţă în afaceri, incubatoare de afaceri etc.;
B. Măsuri care se adresează ofertei de forţă de muncă: formare şi pregătire profesională în
meserii cerute pe piaţa muncii, Job Club-uri etc.;
C. Măsuri active de corelare a cererii cu oferta de forţă de muncă: centre de medierea
muncii, burse de locuri de muncă, servicii pentru comunitate, etc.;
Măsuri active speciale prin care se urmăreşte reintegrarea diferitelor categorii sociale pe piaţa
muncii: subvenţionarea locurilor de muncă, servicii pentru comunitate, etc.
9. Fixarea prin legislaţie a unui salariu minim garantat superior salariului de echilibru nu poate
conduce la:
a) creşterea şomajului;
b) reducerea şomajului;
c) creşterea cererii de muncă;
d) reducerea ofertei de muncă.
10. Care din următoarele afirmaţii cu privire la indemnizaţia de şomaj sunt corecte:
a) primeşte orice persoană care nu lucrează ca salariat;
b) este primită o singură dată atunci când unui salariat i se desface contractul de
muncă;
c) este egală cu salariul;
d) este mai mică decât salariul.

12
11. Pe piaţa muncii se fac tranzacţii:
a) cu bunuri şi servicii;
b) resurse naturale;
c) implicate de angajarea forţei de muncă;
d) financiare.
12. Cererea de muncă este :
a) nevoia de muncă din economie;
b) nevoia de muncă din economie, în condiţii salariale;
c) munca disponibilă într-o economie;
d) munca disponibilă în economie, în condiţii salariale.
13. Cererea de muncă provine de la:
a) întreprinderi, organizaţii şi instituţii care angajează lucrători;
b) persoanele apte de muncă;
c) persoanele apte de muncă, dar fără loc de muncă ;
d) persoanele ocupate, care caută un loc de muncă mai bun.
14. Pe termen scurt, într-o întreprindere, cererea de muncă creşte dacă:
a) producţia creşte;
b) productivitatea muncii creşte;
c) preţul scade;
d) cheltuielile salariale cresc.
15. Pe termen scurt, într-o întreprindere, cererea de muncă scade;
a) costurile cresc;
b) preţul creşte;
c) productivitatea muncii creşte;
d) venitul marginal este egal cu costul marginal al producţiei.

13
 Capitolul VI
INFLAŢIA
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiţi inflaţia.
Inflaţia reprezintă un dezechilibru de ansamblu al economiei care constă în apariţia
sau creşterea discrepanţei dintre masa monetară şi oferta de bunuri faţă de situaţia
existentă anterior. Procesul poate fi sesizat prin două tendinţe majore strâns legate
între ele: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a
banilor4.
Inflaţia reprezintă un dezechilibru structural, monetaro-material, care reflectă
existenţa în circulaţie a unei mase monetare care depăşeşte nevoile reale ale economiei, ceea
ce conduce la deprecierea banilor şi la creşterea sensibilă, generalizată şi durabilă a
preţurilor5.
2. Enumeraţi şi explicaţi principalele concepte ce se folosesc in literatura de specialitate în
legătură cu termenul de inflaţie.
În strânsă legătură cu conceptul de inflaţie, în literatura de specialitate, se folosesc şi
conceptele de deflaţie, dezinflaţie, stagflaţie şi slumpflaţie.
Deflaţia constă în procesul monetaro-material caracterizat prin scăderea durabilă pe
termen lung a nivelului preţurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează
restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a preţurilor.
Dezinflaţie este procesul monetaro-material care se manifestă prin încetinirea durabilă şi
autoîntreţinută a ritmului de creştere a nivelului general al preţurilor.
Stagflaţie semnifică acea situaţie din economia unei ţări caracterizată prin inflaţie rapidă
şi prin lipsa de creştere notabilă a economiei (adesea o creştere economică „zero”).
Slumpflaţie semnifică acea situaţie din economia unei ţări caracterizată pe de o parte,
prin inflaţie rapidă sau chiar galopantă, şi o scădere a producţiei naţionale, un declin economic,
pe de altă parte
3. Care sunt cauzele inflaţiei? Şi ce forme de inflaţie generează acestea?
Între cauzele inflaţiei sunt invocate, cel mai adesea, următoarele6:
 deficitul bugetar. Atunci când statul are cheltuieli mai mari decât veniturile curente,
pentru a acoperi diferenţa, se împrumută la banca centrală. Inflaţie prin monedă – se
datorează introducerii şi menţinerii în circulaţie a unei mase monetare excedentare
raportată la cantitatea de mărfuri şi servicii de pe piaţă.
 Inflaţie prin cerere – are la bază existenţa unui exces de cerere solvabilă în raport cu
oferta. În condiţii normale, excesul de cerere stimulează creşterea producţiei. Dacă însă
creşterea volumului cererii nu determină o creştere corespunzătoare a ofertei, pentru

4
Dobrotă N. (coord.) – Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 244 - 245
5
Iordache S., Lazăr C. (coord.) – Curs de economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.432
6
Huidumac C., Rogojanu A. – Introducere în studiul economiei de piaţă, Editura ALL EDUCATIONAL,
Bucureşti, 1998, p.252

14
 egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite, preţurile cresc şi se manifestă fenomenul
inflaţionist.
 Inflaţie prin ofertă – determinată de o insuficienţă a producţiei. Sporirea veniturilor,
îndeosebi a salariilor, nu este compensată printr-o creştere corespunzătoare a producţiei şi
a productivităţii. Apare astfel, o penurie de bunuri şi servicii (o ofertă scăzută în raport cu
nevoile economiei).
 Inflaţie prin costuri – generată de sporirea costurilor de producţie (creştere datorată
manifestării pretenţiilor salariale sau anumitor situaţii conjuncturale la preţurile materiilor
prime, energiei, etc.) şi tendinţa de transferare a acestor creşteri către consumatorul final.
 Inflaţie structurală – este rezultatul condiţiilor de formare a preţurilor în anumite
sectoare ale economiei (apariţia marilor grupări economice şi sociale: monopoluri,
corporaţii şi sindicate; intervenţia statului în formarea preţurilor). Cei care deţin puterea
de decizie economică pe un anumit segment de piaţă stabilesc preţuri de monopol sau
controlate.
Prezentarea de mai sus a formelor inflaţiei este simplistă deoarece în condiţiile contemporane,
declanşarea şi întreţinerea inflaţiei are la bază numeroşi factori: economici şi social-politici;
interni şi externi; direcţi şi indirecţi; pe termen scurt şi pe termen mediu etc
4. Ce forme ale inflaţiei distingem în funcţie de valoarea ratei inflaţiei?
5. În funcţie de valoarea ratei inflaţiei, se pot face următoarele aprecieri7:
- inflaţie moderată sau târâtoare – presupune o creştere a preţurilor de până 3%
anual;
- inflaţie deschisă - atunci când creşterea preţurilor este cuprinsă între 3 – 10% anual;
- inflaţie galopantă sau inflaţie cu două cifre;
- hiperinflaţie – conform lui R. Dornbusch, hiperinflaţia începe în luna în care
creşterea preţurilor depăşeşte 50% şi se termină în luna anterioară scăderii creşterii
preţurilor sub această limită, peste care nu se trece cel puţin un an.

6. Care sunt principalele politici antiinflaţioniste?

Măsurile de combatere a inflaţiei merg, de regulă, în sensul invers al căilor care au dus la
generarea şi manifestarea ei şi se bazează pe instrumente monetare, financiare,
economice şi chiar administrative. În acest sens, Michel Didier8 identifică trei categorii
importante de politici antiinflaţioniste: blocajul monedei, blocajul cheltuielilor publice şi
blocajul veniturilor.

6. Care din enunţurile de mai jos le consideraţi corecte pentru a ilustra inflaţia?
a) orice creştere a preţurilor;
b) creşterea preţurilor mai rapidă decât a salariului nominal;
c) creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor;

7
Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C-tin – Economie. Manual universitar, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p.608
8
Didier M. – Economia:regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.235

15
 d) creşterea indicelui preţurilor mai rapidă decât a indemnizaţiei de şomaj.
7. Precizaţi care din instrumentele enumerate mai jos pot fi utilizate pentru măsurarea inflaţiei:
a) indicele salariului nominal;
b) indicele salariului real;
c) indicele preţurilor de consum;
d) rata şomajului.
8. Care din enunţurile de mai jos definesc inflaţia?
a) este o stare de necontrolat a economiei, ea neavând remedii;
b) constă în creşterea volumului puterii de cumpărare;
c) reprezintă un dezechilibru între cererea şi oferta de muncă;
d) este un dezechilibru de ansamblu al economiei între masa monetară
excedentară în raport cu volumul bunurilor şi serviciilor care circulă pe piaţă.
9. Precizaţi care din agenţii economici enumeraţi mai jos nu sunt afectaţi negativ de fenomenul
inflaţionist?
a) cumpărătorii;
b) agenţii economici cu venituri mici şi fixe;
c) agenţii economici care au convertit moneda naţională în valută;
d) agenţii economici care şi-au constituit economii băneşti în moneda naţională.
10. Cu ajutorul puterii de cumpărare a banilor se evidenţiază:
a) bunurile şi serviciile ce se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în
economie, la un nivel dat al preţurilor ;
b) bunurile şi serviciile produse şi supuse vânzării în economie într-o perioadă de
timp;
c) cantitatea de bani existentă în economie la un moment dat;
d) scăderea preţurilor şi creşterea valorii banilor.
11. Unul din enunţurile de mai jos nu reprezintă cauză a inflaţiei:
a) acoperirea deficitului bugetar;
b) creşterea excesivă a creditului bancar;
c) creşterea exporturilor;
d) intrarea în circulaţie a unor sume de bani din economiile non-bancare.
12. Indicele preţului unui bun sau serviciu se determină:

16
 a) ca raport procentual între p1 şi p0;
b) ca raport procentual între p0 şi p1;
c) ca diferenţă între p0 şi p1;
d) ca raport procentual între ΔP1 şi ΔPo.
13. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?
a) inflaţia se caracterizează prin creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea
puterii de cumpărare a banilor;
b) inflaţia favorizează înclinaţia spre economisire;
c) inflaţia reduce economiile agenţilor economici;
d) inflaţia este un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale.
14. Curba lui Phillips exprimă:
a) relaţia pozitivă dintre şomaj şi inflaţie;
b) puterea de cumpărare a banilor;
c) relaţia inversă care există între rata inflaţiei şi rata şomajului;
d) scăderea preţurilor şi creşterea valorii banilor.

17
 Capitolul VII
PIAŢA MONETARĂ

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiţi piaţa monetară.

Piaţa monetară este o piaţă specială care are rolul de a compensa excedentul cu
deficitul de monedă existent la diferiţi agenţi economici şi de a regla cantitatea de
monedă în economie.

2. Care sunt principalele atribute ale monedei?

Atributele principale ale monedei sunt:
a) acceptabilitatea; moneda este acceptată de către toţi agenţii economici şi de întreaga
populaţie ca mijloc de schimb şi de plată;
b) convenabilitatea; moneda trebuie să poată fi folosită cu uşurinţă;
c) durabilitatea; moneda trebuie să aibă o viaţă naturală rezonabilă şi să nu se
deterioreze imediat;
d) divizibilitatea; moneda trebuie să poată sluji la intermedierea oricărei tranzacţii,
oricât de mare sau mică ar fi aceasta,
e) uniformitatea; orice instrument monetar trebuie să fie de aceeaşi calitate şi să poată
îndeplini aceleaşi funcţii;
f) stabilitatea; adică menţinerea puterii de cumpărare a monedei o perioadă cât mai
mare de timp;
greutatea falsificării; reproducerea monedei să fie dificilă sau imposibilă
3. Definiţi cererea de monedă şi oferta de monedă.
Cererea de monedă exprimă cererea de active monetare, adică de bunuri care
îndeplinesc funcţiile banilor la un moment dat (ca stoc) şi în medie într-un orizont de
timp (ca flux).
Oferta de monedă este cantitatea de monedă pusă la dispoziţia utilizatorilor (populaţie şi
agenţi economici) de către banca centrală, băncile comerciale şi instituţiile de credit specializate.
Oferta îşi manifestă existenţa atunci când resursele monetare ies din depozitele
instituţiilor emitente şi, încetează să existe atunci când resursele respective revin în depozitele
emitentului.

4. Care sunt factorii principali care condiţionează oferta de monedă?

Oferta de monedă este condiţionată de trei factori principali:
1. comportamentul populaţiei (m1) este condiţionat de obişnuinţele de plată ale
populaţiei, de evenimentele care implică plăţi, încasări, depuneri şi retrageri de sume băneşti din
sistemul bancar. Ca variabilă determinantă a ofertei de bani, comportamentul populaţiei este dat
de raportul dintre numerarul deţinut (N) şi depunerile la bănci (D), astfel:
N
m1 =
D
2. comportamentul băncilor (m2), ca cea de-a doua variabilă a ofertei de monedă, este
reflectat de raportul dintre rezervele băncilor (R) şi depunerile de bani (D):

18
 R
m2 =
D
Dacă acest raport este egal cu 1/10, el semnifică faptul că la fiecare 10 lei depuneri în
depozitele bancare, 1 leu este păstrat de bancă sub formă de rezerve, sau că la 100 lei depuneri,
banca păstrează o rezervă de 10 lei.
Mărimea rezervei bancare R depinde de trei factori:
- nesiguranţa fluxurilor de depuneri, care va fi cu atât mai mare cu cât va fi mai mare
fluxul de numerar în economie;
- rata scontului, plătită de către băncile comerciale băncii centrale pentru
împrumuturile care le sunt acordate de această bancă şi constituind costul
împrumutului;
- rata dobânzii, care se calculează de către bancă în două ipostaze: ca rată a dobânzii
comerciale –determinată asupra rezervelor bancare şi constituind costul deţinerii
rezervelor şi, rata medie a dobânzii din sistemul bancar plătită de către bănci tuturor
posesorilor de depozite.
3. comportamentul Băncii Naţionale (m3) . Depunerile la Banca Naţională reprezintă
datoriile acesteia către băncile comerciale şi instituţiile financiare deponente. Comportamentul
Băncii Naţionale este dat de raportul pozitiv şi subunitar, dintre rezerva de bani cu putere mare
de cumpărare numită bază monetară (H) şi masa depunerilor (D).
H
m3 =
D
Sursele bazei monetare sunt: aurul, valutele străine, tezaurul, etc.
Dacă raportul este egal cu 1/5, aceasta înseamnă că la 5 lei din stocul de bani depuşi, 1
leu reprezintă o mare putere de cumpărare, sau din 100 lei depozite bancare, 20 de lei au o mare
putere de cumpărare în acel moment.

5. Caracterizaţi succint instituţiile ale pieţei monetare.

Banca este un agent economic specializat în activităţi monetar-financiare; ea
efectuează două categorii de operaţiuni: active şi pasive. Cooperativele de credit
reprezintă asociaţii de persoane care se constituie cu scopul de a acorda sprijin
financiar membrilor asociaţi, angajaţi la aceeaşi firmă. Acestea nu funcţionează pe
principiul profitului. Economiile, respectiv sumele care depăşesc cheltuielile sunt
distribuite membrilor fie prin acordarea unor dobânzi adiţionale la depozite, fie prin
acceptarea unui rabat al dobânzii la membrii debitori.
Fondurile de pensii reprezinte programe de pensii finanţate de agenţii economici privaţi
sau de guvern în beneficiul angajaţilor şi sunt gestionate, îndeosebi, de către departamente ale
companiilor de credit ipotecar sau companiile de asigurare pe viaţă. Fondurile de pensii
efectuează investiţii în principal‚ în obligaţiuni, acţiuni, ipoteci şi valori imobiliare.
Societăţile de asigurări reprezintă instituţii care garantează asiguratului, în schimbul
unei sume de bani (prima de asigurare), despăgubirea integrală sau parţială, în cazul producerii
unui eveniment pentru care aceasta s-a asigurat (seism, secetă, incendiu, furt sau eveniment în
viaţa personală, etc). Aceste instituţii realizează asigurări de bunuri şi asigurări de persoane. Ele

19
încasează poliţele (primele) de asigurare, plătesc despăgubirile în cazul în care s-a produs riscul
asigurat, plasează resursele mobilizate şi necheltuite la alte instituţii financiare, încasând
dobânda.
Societăţile de investiţii sunt instituţii cunoscute sub denumirea de fonduri mutuale care acceptă
să preia fonduri băneşti de la indivizi şi să le folosească pentru a cumpăra acţiuni, obligaţiuni pe
termen lung sau scurt, emise de diferite firme sau instituţii guvernamentale
6. Banii scripturali sunt:
a) certificate de depozit emise de bănci;
b) bani aflaţi în conturi bancare;
c) hârtii de valoare la purtător;
d) titluri de valoare sub formă de acţiuni.
7. Prin depunerea unei sume de bani în bancă:
a) numerarul se transformă în bani scripturali;
b) banii scripturali se transformă în bani de cont;
c) masa monetară scade;
d) oferta de monedă creşte.
8. Masa monetară reprezintă:
a) greutatea unei monede;
b) cantitatea de bani aflată în circulaţie într-o economie naţională;
c) mărimea numerarului existent;
d) cantitatea de bani scripturali existentă.
9. Piaţa monetară se află în echilibru atunci când:
a) oferta agregată de monedă este egală cu cererea agregată de monedă;
b) oferta de monedă este egală cu masa monetară;
c) cererea de monedă este egală cu valoarea tranzacţiilor;
d) viteza de rotaţie a banilor este constantă.
10. Pe piaţa monetară se pot efectua operaţiuni de:
a) vânzare de acţiuni;
b) cumpărare de obligaţiuni;
c) intermedierea de bunuri şi servicii;
d) acordare de credite.
11. Banca Naţională reglează:

20
 a) nivelul preţurilor;
b) cererea de monedă;
c) mărimea masei monetare;
d) viteza de circulaţie a banilor.

Capitolul VIII
PIAŢA CAPITALULUI
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiţi piaţa capitalului.

Piaţa capitalului (financiară) este cea care mobilizează economiile băneşti ale
unor agenţi economici în scopul finanţării pe termen lung a altor agenţi
economici.

2. Definiţi titlurile financiare şi arătaţi care sunt acestea.

Titlurile financiare sunt hârtii de valoare care dau dreptul deţinătorului lor de a
obţine în condiţiile specificate în titlu o parte din veniturile viitoare ale
emitentului9.
Titlurile financiare pot fi:
- pe termen scurt – atunci când facilitează plasamente, respectiv finanţări pe perioade mai
mici de un an. În această categorie sunt incluse: cambia, biletul la ordin, certificatele de depozit,
bonurile de tezaur. Ele intră în sfera de cuprindere a pieţei monetare.
- pe termen lung - atunci când facilitează plasamente, respectiv finanţări pe perioade mai mari de
un an.
3. Care sunt drepturile conferite de obligaţiune deţinătorului ei? Dar drepturile conferite
de acţiune?
Obligaţiunea reprezintă un titlu de credit, în care emitentul este debitorul , iar deţinătorul
acesteia este creditorul. Deţinerea unei obligaţiuni îi dă dreptul deţinătorului ei:
- de a încasa (semianual sau anual) o dobândă fixă numită cupon;
de a primi la o dată determinată (scadenţă), valoarea nominală a obligaţiunii, care este de fapt
suma cu care a fost creditat emitentul
4.Precizaţi care este rolul burselor de valori în cadrul economiei de piaţă?
Bursa de valori este o piaţă organizată pentru tranzacţiile cu titluri financiare emise
anterior de către cele mai importante societăţi comerciale pe acţiuni, precum şi de
autoritatea guvernamentală. În cadrul ei se concentrează cererea şi oferta de titluri
financiare pe termen lung, sunt facilitate tranzacţiile între economisitori şi investitori,
repartizându-se riscul asupra tuturor participanţilor la schimburi.

9
Popa I. – Bursa, Editura Adevărul SA, Bucureşti, 1995, p.32

21
6. Care din următoarele afirmaţii nu sunt proprii dividendului:
a) venit cuvenit posesorului de acţiuni;
b) reprezintă un procent din valoarea nominală a acţiunii;
c) variază în funcţie de rezultatele economice ale firmei;
d) este o cotă parte din profitul societăţii.
7. Obligaţiunea nu se poate caracteriza prin faptul că:
a) este un titlu de valoare cu venit fix;
b) emitentul obligaţiunii este debitorul;
c) posesorul ei are dreptul de a adopta unele decizii în cadrul firmei;
d) posesorul obligaţiunii este creditorul.
8. Acţiunea se deosebeşte de obligaţiune prin faptul că:
a) are un preţ mai mare;
b) aduce un venit variabil;
c) are un preţ mai mic ;
d) are garantat un venit anual ferm.
9. Cursul titlurilor de valoare pe piaţa financiară secundară (bursa de valori) depinde în mod
hotărâtor de:
a) prestigiul firmei posesoare a titlului de valoare;
b) hotărârile autorităţii publice;
c) raportul dintre cererea şi oferta de titluri de valoare;
d) raportul dintre cererea şi oferta de bani.
10. Participanţii la tranzacţiile de pe piaţa financiară sunt:
a) deţinătorii de titluri de valoare şi cei de capital bănesc;
b) deţinătorii de capitaluri temporar disponibile şi cei care au nevoie de bani;
c) deţinătorii de capital bănesc şi cei de maşini, utilaje etc., pe care doresc să
le vândă;
d) întreprinzătorii care au nevoie de bani şi statul care le acordă subvenţii de la
buget.
11. Cursul titlurilor de valoare pe piaţa financiară primară este:
a) mai mare decât valoarea nominală;

22
 b) mai mic decât valoarea nominală;
c) egal cu valoarea dobânzii anuale;
d) egal cu valoarea nominală.
12. Care din enunţurile de mai jos nu sunt adevărate pentru a defini drepturile posesorului de
acţiuni?
a) deţinătorul de acţiuni obţine o parte din profitul societăţii (dividend);
b) deţinătorul de acţiuni are dreptul de vot în adunările generale ale
acţionarilor;
c) deţinătorul de acţiuni nu are dreptul de proprietate asupra acestora şi, deci,
nu le poate înstrăina;
d) deţinătorul de acţiuni are dreptul de a fi informat asupra gestiunii şi situaţiei
economico-financiare a firmei.
13. Piaţa financiară primară cuprinde:
a) vânzarea titlurilor de valoare emise anterior;
b) tranzacţionarea dreptului de folosinţă a banilor;
c) negocierea titlurilor de valoare;
d) vânzarea şi cumpărarea emisiunilor noi de titluri financiare pe termen lung.

Capitolul IX
PIAŢA VALUTARĂ

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiţi piaţa valutară.

Piaţa schimburilor valutare reprezintă totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare
de diferiţi bani naţionali, inclusiv reglementările şi instituţiile aferente. Această piaţă
se realizează oriunde se întâlnesc cererea şi oferta de bani naţionali, având rolul să
atragă mijloacele de plată internaţionale sub formă de bancnote, monede divizionare,
instrumente de plată şi de credit emise în monedă străină.

2. Definiţi cursul valutar

Cursul valutar reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat
într-o altă monedă naţională cu care se compară valoric în anumite condiţii de spaţiu
şi timp.

23
 Aceasta reflectă cantitatea de monedă străină ce se primeşte în schimbul unei unităţi de
monedă naţională sau cantitatea de monedă naţională ce revine la o unitate monetară străină, în
condiţiile asupra cărora s-a convenit, exprimându-se astfel valoarea monedelor respective.
Cursurile valutare pot fi grupate în diferite categorii, în funcţie de cerinţele analizei şi
proiecţiei economice, avându-se în vedere mai multe criterii, începând cu modul de formare.
Cursurile valutare oscilează zilnic, în funcţie de un ansamblu de factori legaţi de tehnicile
valutare, de politica valutară promovată de statele lumii, de psihologia partenerilor valutari ş.a.
3. Obiectul pieţei valutare îl constituie:
a) speculaţiile valutare;
b) transportul unei valute convertibile de la o bancă la alta;
c) schimbul unei valute pe alta;
d) decontările dintre diferiţi parteneri care operează cu valută
convertibilă.
4. Cel mai bun curs pe piaţa valutară îl constituie:
a) cel mai ridicat curs la vânzare;
b) cel mai scăzut curs la cumpărare;
c) cel format în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de valute convertibile;
d) rata dobânzii.
5. Precizaţi care din operaţiunile enumerate mai jos constituie conţinutul pieţei valutare:
a) vânzarea şi cumpărarea de titluri de valoare;
b) vânzarea şi cumpărarea de titluri de proprietate;
c) vânzarea şi cumpărarea de bunuri de consum;
d) vânzarea şi cumpărarea banilor care aparţin diferitelor ţări.
6. Comisionul încasat de bancă în urma derulării operaţiunilor pe piaţa valutară reprezintă:
a) diferenţa dintre cursul de vânzare mai mare şi cursul de cumpărare mai mic;
b) diferenţa dintre cursul de vânzare mai mic şi cursul de cumpărare mai
mare;
c) profitul băncii;
d) o taxă pe care orice client o plăteşte băncii atunci când vinde sau cumpără
valuta.

24